Sunteți pe pagina 1din 93

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Utilizarea energiei regenerabile. Aspecte tehnico - economice

CAPITOLUL 1

STUDIU DOCUMENTAR DIN LITERATURA DE SPECIALITATE

1.1 Surse regenerabile de energie - noţiuni generale


1.1.1 Stadiul surselor regenerabile pe plan mondial

Energiile regenerabile nu produc emisii poluante şi prezintă avantaje pentru mediul mondial
şi pentru combaterea poluării locale. Obiectivul principal al folosirii energiilor regenerabile îl
reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Dezvoltarea surselor regenerabile de energie ca o resursă energetică semnificativă şi
nepoluantă este unul din principalele obiective ale politicilor energetice mondiale care, în contextul
dezvoltării durabile, au ca scop creşterea siguranţei în alimentarea cu energie, protejarea mediului
înconjurător şi dezvoltarea la scară comercială a tehnologiilor energetice viabile.

De la adoptarea în 1997 a Protocolului de la Kyoto asupra Convenţiei Cadru a Naţiunilor


Unite despre schimbările climatice (1992), industria surselor regenerabile de energie a fost împinsă
către capitalizare pe o piaţă globală a energiei regenerabile. Prin acest protocol, ţările dezvoltate au
stabilit drept ţintă reducerea până în 2012 a gazelor cu efect de seră cu 5,2 % faţă de nivelul din
1990.
Protocolul de la Kyoto a fost semnat în Decembrie 1997 la Conferinţa din Japonia de către 84
de naţiuni, însă ratificat doar de către 37, majoritatea din acestea fiind ţări în curs de dezvoltare.
Acestui protocol i-au urmat multe astfel de înţelegeri şi angajamente la nivel mondial şi european în
dorinţa unei dezvoltări durabile a lumii, cum ar fi Agreementul de la Haga (noiembrie 2000) sau
Bonn (iulie 2001).
Problema adoptării unei ţinte comune în ceea ce priveşte energia regenerabilă a rămas una
dintre cele mai controversate, întârziind zile întregi agreementul asupra Planului comun de
implementare a surselor regenerabile de energie. Nu a fost fixată nici o ţintă, însă toate ţările au

Pagina 1 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

recunoscut necesitatea creşterii de surse regenerabile în totalul energiei furnizate. În final, pe 4


Septembrie 2002 a fost semnat Planul de Implementare, inclusiv de către România, care s-a
pronunţat în favoarea surselor regenerabile şi politicilor UE şi mondiale (în special Protocolul de la
Kyoto).

În anul 2000, ponderea surselor regenerabile în producţia totală de energie primară pe plan
mondial era de 13,8 %.
Din analiza ratelor de dezvoltare din ultimele trei decenii se observă că energia produsă din
surse regenerabile a înregistrat o creştere anuală de 2 %. Este evident că pe termen mediu sursele
regenerabile de energie nu pot fi privite ca alternativă totală la sursele convenţionale, dar este cert că,
în măsura potenţialului local, datorită avantajelor pe care le au (resurse locale abundente, ecologice,
ieftine, independente de importuri), acestea trebuie utilizate în complementaritate cu combustibilii
fosili şi energia nucleară.

Figura 1.1 Combustibilii în producţia totală de energie primară pe plan mondial

Studiile oamenilor de ştiinţă au devenit în ultimii ani din ce în ce mai unanime în a aprecia că
o creştere puternică a emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră va conduce la o încălzire globală a
atmosferei terestre de 2 - 6 oC, până la sfârşitul acestui secol, cu efecte dezastroase asupra mediului
înconjurător. Prin schimbul natural dintre atmosferă, biosferă şi oceane pot fi absorbite circa 11

Pagina 2 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

miliarde de tone de CO2 din atmosferă (sau 3 miliarde de tone echivalent carbon), ceea ce reprezintă
circa jumătate din emisiile actuale ale omenirii.
Aceasta a condus la o creştere permanentă a concentraţiei de CO2 din atmosferă de la 280 de
ppm înainte de dezvoltarea industrială la 360 ppm în prezent.

Estimând că la sfârşitul acestui secol populaţia globului va atinge circa 10 miliarde de


locuitori, în condiţiile unor drepturi de emisie uniforme pentru întreaga populaţie, pentru a nu depăşi
concentraţia de CO2 de 450 ppm în atmosferă, ar fi necesar ca emisiile pe cap de locuitor să se
limiteze la 0,3 tone C/locuitor, ceea ce pentru ţările dezvoltate reprezintă o reducere de 10 ori a
actualelor emisii de gaze cu efect de seră.
Prognoza consumului de energie primară realizată de Consiliul Mondial al Energiei pentru
anul 2050, în ipoteza unei creşteri economice de 3% pe an, fără o modificare a tendinţelor actuale de
descreştere a intensităţii energetice şi de asimilare a resurselor energetice regenerabile, evidenţiază
un consum de circa 25 Gtep, din care 15 Gtep din combustibili fosili.
Pentru a se păstra o concentraţie de CO2 de 450 ppm, ceea ce reprezintă circa 6 Gt carbon,
cantitatea maximă de combustibili fosili utilizabilă nu trebuie sa depăşească 7 Gtep, rezultând un
deficit de 18 Gtep care ar trebui acoperit din surse nucleare şi surse regenerabile. Rezultă că pentru o
dezvoltare energetica durabilă nu ar trebui să se depăşească la nivelul anlui 2050 un consum de 13 -
18 Gtep, acoperit din combustibili fosili 7 Gtep, din nuclear 2 - 3 Gtep şi restul de 4 - 9 Gtep din
resurse regenerabile.
Pentru atingerea acestui obiectiv ambiţios, propus de ţările Uniunii Europene, de a reduce de
patru ori emisiile la orizontul anului 2050, se estimează o puternică “decarbonizare” a sistemului
energetic, prin apelare atât la energia nucleară, dar mai ales la sursele regenerabile de energie.
Ţinând seama de timpul de implementare a unor noi tehnologii şi de înlocuire a instalaţiilor
existente, este necesar să se accelereze ritmul de dezvoltare a noilor tehnologii curate şi a celor care
presupun consumuri energetice reduse.
Sursele regenerabile de energie sunt energia solară, energia eoliană, energia geotermală,
hidrotermală, biomasa, energia hidrogenului şi altele.
Sursele fosile posedă proprietăţi foarte folositoare care le-au făcut foarte populare în ultimul
secol. Din nefericire, sursele fosile nu sunt regenerabile.

Mai mult decât atât, acestea sunt responsabile de emisiile de CO2 din atmosferă, care sunt
dăunatoare unui climat ecologic. Utilizarea în continuare a surselor de energie fosile ar produce o

Pagina 3 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

creştere a emisiilor de CO2. Aproximativ 30 milioane tone CO2, CO, SO2 si NOx împreună cu
funingine şi cenuşa se degajă anual în utilizarea mijloacelor de transport, generarea căldurii şi altele.

Electricitatea obţinută din SRE:


În România, cantitatea totală de E-SRE a scăzut de la 17,520 GWh în 1997 la 16,518 GWh în
2004. Aproape toată E-SRE este generată prin energie hidro. Producţia de energie hidro la scară
mare a totalizat 15,855 GWh în 2004. Contribuţia adusă de hidrocentralele mici este moderată, cu
658 GWh în 2004. Rata medie de creştere a energiei hidro este mică (în medie 5% pe an între 1997
şi 2004), în ciuda existenţei unui potenţial mare (6 TWh mai mic decât 10 MW).
Programul statului român include o rezoluţie privind instalarea unei centrale de utilizare a
energiei eoliene cu o capacitate totala de 120 MW până în 2010. În 2004, fermele româneşti care
utilizau energie eoliană au generat 2 GWh.

Figura 1.2 Producţia de energie electrică din surse regenerabile, după tip (GWh)

Sursa: Comisia Europeană


http://ec.europa.eu/energy/res/legislation/share_res_eu_en.htm

1.1.2 DE CE „BIOGAZ”?

Până nu de mult, problema energiei nu se punea cu dramatismul situaţiei de acum.


Dimpotrivă, exista ideea că niciodată această problemă nu va crea dificultăţi, căci se avea impresia

Pagina 4 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

că exploatarea petrolului, care se generalizase în mai toate activităţile umane, a cărbunilor, a gazelor
naturale, va continua la infinit.
A venit însă o vreme – anul 1974 – când oamenii de ştiinţă, economiştii şi – în fine – şi
politicienii, au făcut un calcul mai amănunţit şi au ajuns la concluzia previzibilă că rezervele
mondiale de petrol s-ar putea epuiza în câteva decenii dacă se continuă aceleaşi ritmuri de consum.
Vestea s-a răspândit fulgerător şi a stârnit panică. În primul rând, statele producătoare de petrol şi-au
redus cantităţile extrase şi au scumpit puternic preţurile. Începuse aşa-zisa criză a petrolului – de fapt
criza energiei.
Rezolvarea acestei crize se bazează pe utilizarea surselor regenerabile de energie, cunoscute
de multă vreme dar neglijate tot de multă vreme.

Ce înseamnă surse regenerabile de energie?

Petrolul, cărbunele şi gazele naturale s-au format acum multe milioane de ani din resturi
vegetale şi animale. Ca să dispunem de aceleaşi cantităţi pe care le-am consumat până acum ar trebui
să aşteptăm din nou câteva milioane de ani. Practic aceste rezerve nu se mai reîmprospătează, noi
utilizăm numai ceea ce găsim în subsol, ele sunt neregenerabile. În schimb există surse care, practic,
pot furniza energie dacă nu la infinit, măcar pe perioade foarte mari de timp.
Să luăm, spre exemplu energia solară. Soarele revarsă în spaţiul cosmic o cantitate de 3,826 .
1026 J/s. Din această cantitate imensă, pământul primeşte 68 . 1016 J/s, adică de 562.000.000 ori mai
puţin, totuşi suficient ca să întreţină viaţa pe pământ, uraganele, furtunile marine, stratul de ozon
care ne apără de alte radiaţii periculoase etc.

Dacă numai 1% din energia pe care o primeşte pământul de la soare ar fi consumată pentru
procese industriale, problema energiei nu ar mai fi o problemă.

Energiile regenerabile sunt toate manifestările pământene ale energiei solare. Acestea sunt:
Energia vântului (eoliană)
Energia solară directă
Energia hidraulică a cursurilor de apă
Energia valurilor
Energia mareelor
Biomasa

Pagina 5 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Primele două au fost exploatate şi până în prezent dar în mai mică măsură. Morile de vânt din
Olanda, morile de apă şi centralele hidroelectrice amplasate pe marile cursuri de apă sunt exemple.
Astăzi asistăm la o extindere explozivă a utilizării ambelor resurse.
Biogazul face parte din ultima categorie de mai sus. Din aceeaşi categorie fac parte: biomasa
lemnoasă, resturile combustibile din agricultură, producţiile agricole de substanţe dulci, amidonoase
sau celulozice care pot fi transformate în bioetanol înlocuitor de benzină, producţiile agricole de
uleiuri vegetale care pot fi procesate în biodiesel etc. Toate acestea poartă un nume generic de
biocombustibili.

Nici biogazul în sine nu reprezintă o noutate. Cunoscut din vechime sub denumirea de „gaz
de baltă”, identificat ştiinţific de către fizicianul Alessandro Volta (1745-1827), rezultat ca produs
secundar în sistemul de denocivizare a nămolurilor orăşeneşti; pus la punct de către Karl Imhoff la
începutul secolului XX, biogazul a constituit un obiect ştiinţific de preocupare pentru Academia de
Ştiinţe din China încă din anii 1920 iar procedeele de obţinere şi utilizare sistematică a lui au evoluat
întâi în ţările asiatice, îndeosebi în China şi India, iar din cel de al cincilea deceniu al secolului trecut
au început să se dezvolte şi în ţările europene.
În figura din pagina următoare este reprezentat, schematic, circuitul materiilor din natură care
concură, în final, la producerea biogazului. Se observă că, sursa primară a tuturor energiilor care
intervin în aceste transformări, este soarele.

Pagina 6 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

CE ESTE BIOGAZUL ?

Pagina 7 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Biogazul este un gaz combustibil obţinut în procesul de tratare a deşeurilor urbane,


industriale sau agricole. Fiind o sursă de energie regenerabilă, biogazul este din ce în ce mai de
preferat în comparaţie cu sursele convenţionale de combustibili fosili, a căror rezerve sunt în
continuă scădere pe glob. Principalele gaze care îl compun sunt metanul şi dioxidul de carbon,
ambele în proporţii variabile. În cantităţi foarte mici se mai găsesc în biogaz hidrogen sulfurat, azot,
oxid de carbon, oxigen.
Valoarea energetică a biogazului este dată de conţinutul de metan al acestuia care – în mod
convenţional – e considerat ca fiind de 60%. Biogazul este un combustibil valoros.

În comparaţie cu alţi purtători de energie termică situaţia lui se prezintă ca în tabelul următor:
Tabelul 1.1 U.M. Putere calorifică Echivalent în U.M
Natura combustibilului kcal/U.M. pentru 1 m3 biogaz
Biogaz cu 60% metan, 00, 1 bar m3 5130 1
Lemn crud kg 1300 – 1800 3,95 – 2,85
Lemn bine uscat kg 1800 – 2200 2,85 – 2,34
Lignit kg 1800 – 3800 2,85 – 1,35
Brichete de cărbune praf kg 4000 - 6800 1,28 – 0,76
Păcură kg 9400 - 9500 0,55 – 0,54
Combustibil pt. calorifer kg 9500 - 9700 0,54 – 0,53
Motorină kg 10000 - 11000 0,51 – 0.47
Gaz metan natural m3 8500 0,60
Gaze petroliere lichefiate m3 22000 0,23

1.1.3 Acţiunea „Biogaz”. Situaţia în ţările europene

Situaţia în Europa
În Europa acţiunea „Biogaz” a fost desfăşurată organizat sub egida OPET (Organizaţia
pentru Promovarea Tehnologiilor Energetice). Sub raport strategic, acest program a împărţit Europa
Comunitară în două regiuni şi anume:
Regiuni de prioritate ridicată;
Celelalte regiuni.
Această împărţire este ilustrată în harta reprezentată în figura 1.4.

Pagina 8 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Criteriile de selecţie a priorităţii au avut la baza potenţialul biogazogen al materiilor prime,


mai ales din sfera zootehniei, precum şi ponderea acestui potenţial în balanţa energetică a ţării
respective.

Figura 1.4 Regionalizarea Europei Comunitare pentru actiunea „BIOGAZ”

În tabelul nr. 1.2 sunt prezentate datele care ilustrează criteriile de prioritate referitoare la
ţările membre ale Uniunii Europene. Pentru comparaţie sunt afişate şi datele corespunzătoare
privitoare la România.
Se observă că potenţialul biogazului raportat la consumul energetic total al ţării, reprezintă
valori foarte variate, vârful fiind atins de Irlanda cu o valoare de 13,6% iar minima se situează în
Grecia, cu o valoare de 0,9%. În celelalte ţări această pondere este cuprinsă între 1,1% (Luxemburg)
şi 3,2% (Danemarca).
România, pentru care ponderea potenţialului energetic obţinut din biogaz în consumul
energetic total al ţării reprezenta, la acea dată, 1,4%, nu este prea departe de media europeană
(1,66%) şi se situează deasupra unor ţări ca Germania, Grecia, Regatul Unit şi Luxemburg. În
potenţialul de biogaz al României a fost inclus pe lângă cel din zootehnie şi cel din indusria
alimentară. Acest potenţial nu este nici pe departe valorificabil prin instalaţii existente de producere
a biogazului.

Ta Consum Potenţial biogaz Ponderea zootehniei în potenţial,


be Denumirea ţării energetic %
% din
l total,

Pagina 9 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

1. KTcc KTcc consum Vit Porci Păsă Cai Oi


2 e ri
Po
nd
er
ea
po
te
nţi
al
ul
ui
en
er
ge
tic
al
bi
og
az
ul
ui
în
co
ns
u
m
ul
en
er
ge
tic
tot

Pagina 10 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

al
al
ţăr
ilo
r

Nr
crt
1 Luxemburg 3.700 40 1,1 95 5 - - -
2 Franţa 220.400 4.700 2,1 88 7 5 - -
3 Spania 86.800 1.500 1,7 65 31 4 - -
4 Danemarca 18.900 600 3,2 62 35 3 - -
5 Regatul Unit 215.700 2.500 1,2 86 8 6 - -
6 Irlanda 10.100 1.400 13,6 97 2 1 - -
7 Portugalia 15.300 400 2,4 72 18 10 - -
8 Italia 156.000 2.300 1,5 80 13 7 - -
9 Grecia 21.300 200 0,9 65 16 19 - -
10 Germania (Occ) 269.000 3.300 1,2 79 19 2 - -
11 Olanda 69.800 1.200 1,7 64 28 8 - -
12 Belgia 51.800 800 1,6 73 23 4 - -
Total 1.138.800 18.940 1,66 - - - - -
România 82.800 1.165 1,4 49 22 12 6,7 9

Prin potenţialul de biogaz, în tabelul nr. 1.2, se înţelege totalitatea resurselor existente la
momentul elaborării valorilor din tabel. Acest potenţial nu este nici pe departe valorificat prin
instalaţii existente de producere a biogazului.
În ultima perioadă se observă o tendinţă de trecere de la instalaţii individuale la instalaţii
centralizate de biogaz cu prelucrarea mai multor tipuri de materii prime (din zootehnie, din industrie,
nămoluri urbane etc.) şi amplasarea în centre de greutate al zonelor ce contribuie la alimentarea
instalaţiilor cu materii prime. Acest centru este ales pe mai multe criterii, cel mai important fiind,
desigur, criteriul distanţei de transport a materiei prime.
Printre avantajele acestui sistem se pot enumera: investiţie specifică mai mică, posibilitatea
realizării unor instalaţii cu tehnicitate ridicată, cu grad avansat de automatizare, prelucrarea unor
substraturi organice diverse care se potenţează reciproc prin echilibrarea elementelor stimulative
care favorizează fermentaţia metanogenă, utilizarea mai raţională a energiei termice şi electrice
rezultate din conversia biogazului, obţinerea unor produse de fermentaţie ( nămol şi apă de nămol)
bine controlate şi echilibrate sub raportul capacităţii de fertilizare a solului.

Pagina 11 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În figura 1.5 este prezentat graficul numărului de instalaţii peste 500 m3 volum de fermentare
existente şi funcţionale în Europa.

Luxemburg

Irlanda

Belgia

Franta

Marea Britanie

Grecia

Olanda

Portugalia

Danemarca

Germania

Italia
3
Figura 1.5 Număr de instalaţii
0 2 de4biogaz,
6 8 de10 peste
12 500
14 m16 18 20 22 24 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44
Necorelarea numărului de instalaţii din acest grafic cu potenţialul fiecărei ţări arătat în tabelul
1.2, se explică atât prin faptul că diferenţele sunt acoperite parţial de instalaţii cu o capacitate mai
mică decât 500 m3 volum de fermentare, cât şi prin aceea că potenţialul de biogaz nu este nici pe
departe valorificat, aşa cum s-a arătat mai înainte.
Majoritatea acestor instalaţii lucrează în regim de fermentare mezofil (56%), o mai mică
parte lucrează în regim combinat, mezo- şi termofil (27%) iar o parte şi mai mică lucrează în regim
termofil (17%), aşa cum este ilustrat în figura 1.6

Regim mezofil (56%)

Regim combinat mezo si


termofil (27%)
Regim termofil (17%)

Figura 1.6 Regimuri termice la care funcţionează instalaţiile de biogaz

Explicaţia constă în aceea că regimul mezofil este mai uşor de controlat şi de condus,
populaţiile de microorganisme caracteristice regimului termofil fiind mai sensibile la variţia
parametrilor de funcţionare (temperatură, pH, compoziţie etc.).
În ceea ce priveşte sistemele de fermentare adoptate, figura 1.7 prezintă o diversitate mare.
Se observă că cea mai mare parte a instalaţiilor lucrează în sistemul de fermentare cu amestecare

Pagina 12 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

totală (CSTR-completely mixed reactor). Aceasta se caracterizează prin faptul că materia primă,
introdusă zilnic în fermentator, se amestecă continuu cu materialul aflat în fermentaţie, evacuându-se
zilnic o cantitate de material echivalentă cu cea produsă. Acest sistem are avantajul unei construcţii
mai simple a fermentatorului, dar prezintă dezavantajul unei fermentări incomplete a materialului
folosit.
Sistemul de fermentare secvenţial (Plug-flow) se referă la un procedeu de fermentare
discontinuu, dar în care producţia neuniformă de biogaz caracteristică fermentării discontinue este
compensată prin funcţionarea secvenţială a mai multor fermentatoare, cu amorsare decalată în timp
astfel încât, în orice moment, ansamblul să beneficieze de una din perioadele de vârf ale producţiei
individuale ale câte unui fermentator.
Pentru aceasta sunt suficiente patru fermentatoare în sistem secvenţial de funcţionare.
Sistemul de fermentare în contact înseriat (Serial contact) cuprinde două fermentatoare înseriate,
biomasa separată din cel de al doilea fiind retrimisă în cel dintâi în scop de însămânţare microbiană
şi accelerarea procesului de fermentare. Sistemul de fermentare în două faze (two-phase) cuprinde
tot două fermentatoare înseriate în care sunt separate fizic două faze de fermentare din procesul de
obţinere a biogazului: faza acidogenă, de faza metanogenă.
Spre deosebire de sisteme prezentate care lucrează în regim continuu sau quasi-continuu
(secvenţial), sistemul discontinuu (Batch) constă în fermentarea statică a unei cantităţi de materie
primă până la epuizarea practică a potenţialului ei metanogen. Atunci procesul se întrerupe, se
descarcă materialul fermentat şi se reîncarcă fermentatorul cu material proaspăt. Acest sistem se
utilizează mai ales atunci când materia primă are un conţinut ridicat de substanţă uscată, este lipsită
de fluiditate şi deci nemiscibilă, cum ar fi gunoiul de grajd cu aşternut de paie, talaş, rumeguş.
Producţia de biogaz în acest sistem este neuniformă.

Pagina 13 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

amestecare totala

secvential

contact inseriat

in doua faze

discontinuu

Figura 1.7 S isteme de fermentare în instalaţii de peste 500m3


0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60

În afară de sistemele prezentate mai sus, se mai utilizează sistemul de fermentare cu


autoamestecare (BIMA), caracterizat prin aceea că amestecarea (obligatorie) a conţinutului
fermantatorului nu se face cu ajutorul unei energii exterioare, ci se utilizează în acest scop energia de
degajare a biogazului însuşi, care deplasează, în mod lent, pe măsura producerii biogazului,
conţinutul dintr-un compartiment, inferior, al fermemtatorului în altul, superior, pentru ca, la un
moment dat, prin egalizării presiunilor din cele două compartimente, materialul să revină brusc în
primul compartiment ceea ce asigură, periodic, amestecarea conţinutului.
Procedeul este avantajos sub raportul consumului energetic, dar fermentatorul este destul de
complicat în interior, mai scump şi din această cauză se regăseşte în instalaţii de biogaz mari. Acest
procedeu se aplică la materii prime cu un conţinut scăzut de substanţă uscată (2-3%).

Principiul şi funcţiile îndeplinite de instalaţiile centralizate de producere a biogazului


amintite mai înainte şi care reprezintă tendinţa actuală a acţiunii biogaz, sunt redate în figura de mai
jos.

Pagina 14 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 1.8 Principiul de funcţionare a instalaţiilor centralizate de biogaz

În Europa biogazul, purificat sau nu, cunoaşte două utilizări principale:


Conversie în energie electrică;
Generare de energie termică prin ardere directă.
Purificarea biogazului se impune mai ales atunci când el reprezintă carburantul maşinilor de
conversie în energie electrică. În acest caz, prezenţa unor gaze impurificatoare din care cel mai
nedorit este hidrogenul sulfurat, pune în pericol, prin coroziune mai avansată, maşina termică. De
fapt această conversie în energie electrică, nu este niciodată exclusivă deoarece se recuperează
totodată şi energia termică, degajată ca energie reziduală din maşina termică, prin răcirea motorului
şi gazele de ardere. În acest fel, randamentul energetic total al maşinii termice creşte considerabil, de
la cca. 30-32% cât ar fi partea convertită în energie electrică, la cca. 90%.
În cazul utilizării directe a biogazului pentru generare de energie termică prin ardere,
purificarea nu este obligatorie la instalaţii nepretenţioase, iar randamentul energetic depinde de
nivelul tehnic al instalaţiei respective.
Un aspect deosebit de important este cel al sprijinului financiar de subvenţionare acordat la
realizarea instalaţiilor de biogaz. Acest sprijin financiar se realizează în principal prin granturi. În
cazul instalaţiilor demonstrative, în Danemarca de exemplu, cota de subvenţionare este de 20% iar la
cele centralizate sprijinul financiar atinge 30-40%.

1.2 Producerea şi utilizarea biogazului pentru obţinerea de energie

Pagina 15 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Producerea şi valorificarea biogazului

Tratarea deşeurilor a devenit, în timp, o problemă de importanţă strategică pentru orice


autoritate regională sau naţională, din punctul de vedere al poluării mediului. Eliminarea conţinutului
poluant se face cu un anumit consum de energie. În acelaşi timp, prin acest proces, se poate recupera
o parte din potenţialul energetic al deşeurilor, în general, sub formă de gaz. Ideea de la care s-a
plecat a fost de a studia care este oportunitatea valorificării în instalaţiile de cogenerare a biogazului
astfel produs. Intuitiv, cazul este favorabil cogenerării, deoarece asigură simultan şi în acelaşi loc,
atât combustibilul necesar, cât şi consumul de energie electrică şi termică. Inedit, faţă de soluţiile de
cogenerare clasice, este faptul că debitul de « combustibil » este limitat. Întregul mod de calcul al
eficienţei proiectelor de cogenerare pe biogaz este supus acestei restricţii.
Se numeşte filieră de producere a biogazului ansamblul sursă de deşeuri – tratare a
deşeurilor, elementele fundamentale care permit obţinerea acestui tip de gaz. Nu din orice tip de
poluant se poate produce biogaz. Doar materiile organice conţinute în deşeuri oferă această
posibilitate. Procesul chimic de transformare a materiilor organice în biogaz se numeşte fermentare
(digestie) anaerobă. El se desfaşoară cu ajutorul unui număr de bacterii anaerobe, care distrug
componenta organică a deşeurilor, transformând-o în biogaz. Acesta nu este singurul procedeu de
eliminare a materiilor organice. Tratarea aerobă a deşeurilor se face cu ajutorul unui alt tip de
bacterii, consumatoare de oxigen. În esenţă, procesul aerob oxidează materiile organice, ducând la
formarea dioxidului de carbon şi a apei. Timpul în care se distruge poluantul conţinut în deşeu este
mult mai scurt faţă de fermentarea anaerobă, dar nu apare posibilitatea valorificării produşilor de
reacţie.

Se va numi lanţ de valorificare a biogazului suma etapelor necesare pentru obţinerea energiei
electrice şi termice pe baza acestuia: producerea biogazului, stocarea, filtrarea şi valorificarea prin
cogenerare a acestuia.
Pentru a se înţelege clar diferenţa dintre noţiunile de filieră de producere a biogazului şi lanţ
de valorificare a biogazului, în figura 1.9 se prezintă o diagramă cuprinzând etapele de bază ale
întregului proces de producere şi valorificare a biogazului.

Există mai multe filiere de producere a biogazului. Acestea sunt :


- tratarea deşeurilor animale, din exploatările zootehnice de mari dimensiuni ;

Pagina 16 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

tratarea deşeurilor solide urbane ;


tratarea deşeurilor solide industriale ;
tratarea apelor uzate industriale ;
tratarea apelor uzate urbane.
S-a reţinut pentru analiză tratarea deşeurilor animale (prezentată în această lucrare sub
numele filieră agricolă) şi a apelor uzate urbane (filiera ape uzate).

Filiera de producere
aFigura 1.9: Schema etapelor
biogazului
Producere de bază ale procesului
Tratare deşeuri Stocare de producere şi valorificare
Filtrare Valorificare biogaz
deşeuri Producere
a biogazului prin cogenerare biogaz biogaz biogaz prin cogenerare

Lanţ de valorificare a biogazului


Motivele acestei selecţii au fost următoarele :
sunt singurele filiere care consumă simultan energie electrică şi termică, în cadrul proceselor
de tratare a deşeurilor;
în general, tratarea deşeurilor solide urbane şi industriale se face prin stocarea în buncăre
ecologice, printr-un proces de fermentare naturală sau prin incinerare; inexistenţa unui consum de
căldură, în acest scop, face ca această filieră să nu fie interesantă pentru cogenerare;
tratarea apelor uzate industriale presupune o mare diversitate de cazuri, fiecare cu specificul
său, fapt care obligă la studierea lor în mod individual, sub aspectul oportunităţii cogenerării.

În cazul filierei agricole, valorificarea prin cogenerare a biogazului provenit din tratarea
deşeurilor animale are multiple efecte directe şi indirecte asupra comunităţii (fig.1.10).
Prin această metodă, se înlocuieşte arderea unei importante cantităţi de combustibil
convenţional. Este vorba de producerea energiei electrice în sistemul energetic naţional şi a căldurii
într-un cazan amplasat în cadrul fermei. Se evită, astfel, poluarea ce este asociată acestor surse de
energie. Prin digestia anaerobă a deşeurilor animale, în afara producerii biogazului, se mai obţin şi
alte beneficii, cum ar fi: stabilizarea deşeurilor animale care conţin materii organice poluante şi
obţinerea efluenţilor folosiţi ca fertilizatori în agricultură.
Un lanţ de valorificare a biogazului provenit din tratarea deşeurilor animale este realizat din
următoarele echipamente:

Pagina 17 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 1.10: Schema impactului asupra comunităţii a valorificării prin cogenerare a


biogazului provenit din tratarea deşeurilor agricole

- digestor: un rezervor metalic în care are loc procesul de digestie anaerobă ; acesta trebuie
menţinut la temperatură constantă; reactanţii trebuie permanent amestecaţi pentru a se evita
depunerile de cruste; pentru asigurarea condiţiilor cerute de procesul chimic, se consumă energie
electrică şi căldură;
rezervor de stocare a biogazului: se folosesc de obicei saci de plastic speciali, care au rolul de
a compensa eventualele discontinuităţi ale funcţionării digestorului; asigură o mai bună continuitate
în alimentarea motorului pe biogaz;
instalaţia de filtrare: elimină componentele nedorite pentru combustia în motor, cum ar fi
hidrogenul sulfurat;
motorul: asigură combustia biogazului şi conversia sa în energie electrică şi căldură;
cazanul: asigură conversia în căldură a părţii din debitul de biogaz care nu este valorificat în
motor;
facla: asigură combustia biogazului rămas nevalorificat în cele două instalaţii energetice.

Pagina 18 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Filiera ape uzate oferă o dimensiune mult mai importantă centralelor de cogenerare pe
biogaz. Principalele procese tehnologice care sunt necesare pentru tratarea apelor uzate urbane sunt:
pretratarea şi tratamentul primar (în urma cărora se depune o parte importantă din materiile poluante
sub formă de nămoluri), aerarea (procesul prin care restul de poluant organic este eliminat prin
reacţii aerobe), decantarea (unde sunt recuperate şi ultimele particule ce nu trebuie să apară în
debitul de apă tratată), digestia primară şi digestia secundară (unde se elimină poluantul din
nămolurile rezultate prin sedimentare). Majoritatea proceselor sunt consumatoare de energie
electrică.

Factorii care influenţează producţia de biogaz

Următorii factori sunt determinanţi în producţia de biogaz:


Materia primă
Temperatura
Presiunea
Agitarea
pH – ul

Materia primă
Materia primă trebuie să asigure mediul prielnic dezvoltării şi activităţii microorganismelor
ce concură la digestia substratului şi, în final, la producerea biogazului.
Pentru obţinerea biogazului se pot utiliza materii prime organice de provenienţă foarte
diferită: deşeuri vegetale, deşeuri menajere, fecale umane, dejecţii animaliere, gunoiul de grajd, ape
reziduale din industria alimentară şi din zootehnie, etc.

Producţia specifică, medie, de biogaz, ce se poate obţine din diverse materii prime, raportată
la substanţa uscată a lor, este cea din tabelul următor:
Tabel 1.3 BIOGAZ OBŢINUT CONŢINUT MEDIU DE
litri / kg S.U. METAN, ÎN %
DENUMIREA
Paie de grâu, întregi 367 78,5
Idem, tocate la 3 cm 363 80,2
Idem, tocate la 0,2 cm 423 81,3
Lucernă 445 77,7

Pagina 19 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Ierburi diferite 557 84,0


Frunze de sfeclă furajeră 496 84,0
Frunze de sfeclă de zahăr 501 84,8
Lujeri de roşii, tocaţi 606 74,7
Tuleie de porumb, tăiate la 2 cm 214 83,1
Frunze de copac 260 58
Paie de orz 380 77
Paie de orez 360 75
Tulpini de in sau de cânepă 369 58
Dejecţii de bovine 260 – 280 50 – 60
Dejecţii de porc 480 60
Dejecţii de cal 200 – 300 66
Dejecţii de oaie 320 65

Materiile prime de mai sus pot fi utilizate exclusiv sau în amestec. S-a constatat că, prin
amestecarea diferitelor materii prime, capacitatea metanogenă a amestecului, exprimată în l/kg
substanţă organică (S.O.), este mai mare decât media rezultată din calculul aritmetic. Acest aspect
este redat în tabelul următor:

Tabel 1.4 Biogaz obţinut din materii prime folosite exclusiv sau în amestec

PROPORŢIA DE BIOGAZ CREŞTEREA FAŢĂ


DENUMIREA AMESTEC în % l/kg S.O. DE CALCUL în %
Dejecţii de bovine 100 380 -
Dejecţii de porcine 100 569 -
Dejecţii de păsări 100 617 -
Nămol de la ape reziduale 100 265 -
Buruieni, ierburi 100 277 -
Dejecţii bovine + porcine 50 – 50 510 + 7,5
Dejecţii bovine + păsări 50 – 50 528 +6
Dejecţii bovine + nămol ape reziduale 50 – 50 407 + 26
Dejecţii bovine + buruieni 50 – 50 363 +5
Dejecţii porcine + păsări 50 – 50 634 +7
Dejecţii bovine + porcine + păsări 25 – 50 – 25 585 +9,6
Dejecţii păsări + nămol ape reziduale 50 – 50 495 + 12,3
Dejecţii păsări + buruieni 50 – 50 513 + 13,5
Nămol ape reziduale + buruieni 50 – 50 387 +42

Această potenţare sinergică se datorează faptului că în amestecuri de materii prime se


realizează raporturi mai bune între conţinutul de carbon şi cel de azot, raport foarte important în
producţia eficientă de biogaz şi care trebuie să fie cuprins în intervalul 15-25.

Pagina 20 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

De ce este important acest raport?


Transformarea materiilor prime în biogaz este rodul activităţii a numeroase grupuri de
microorganisme. Cu cât sunt mai multe microorganisme cu atât este mai intensă producţia de biogaz.
Pentru a se înmulţi, microorganismele au nevoie de materie primă din care să îşi construiască
celulele.
Cărămizile principale din care microorganisemele îşi construiesc celulele sunt carbonul şi
azotul. Raportul dintre acestea este cuprins între limitele arătate mai înainte. Dacă raportul C/N este
în afara acestor limite, chiar dacă materiile prime au suficient material pentru a forma biogazul, nu se
vor forma destule microorganisme care să prelucreze acest material în biogaz şi astfel randamentul
de transformare va avea de suferit.

În tabelul următor sunt trecute, pentru principalele materii prime:


Conţinutul de carbon (C)
Conţinutul de azot (N)
Raportul C/N
Tabel 1.5 CONŢINUT DE CONŢINUT DE RAPORTUL
CARBON % AZOT % C/N
DENUMIREA
Iarbă verde 15 0,6 25
Paie de grâu, uscate 46 0,53 87
Paie de orez, uscate 42 0,63 67
Paie de ovăz, uscate 42 0,75 56
Tuleie de porumb 40 0,75 53
Lucerna 48 2,6 18
Frunze 41 1 41
Vrejuri de cartof 40 1,8 22
Lujere de soia 41 1,3 32
Dejecţii de oaie, proaspete 16 0,55 29
Dejecţii de bovine, proaspete 7,3 0,29 25
Dejecţii de cal, proaspete 10 0,42 24
Dejecţii de porc, proaspete 7,8 0,65 13
Fecale umane, proaspete 2,5 0,85 29
Dejecţii de găină 45 3 15

Reţete de amestec
Pentru a putea calcula corect o reţetă de amestec de materii prime trebuie ţinut seama de
următoarele:

Pagina 21 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Realizarea unui raport C/N cuprins între 15 – 25


Asigurarea unei umidităţi de cel puţin 90 % pentru amestec.
În vederea calculării raportului corect C/N se procedează astfel:
Presupunând că se dispune de dejecţii de porc, de vită, frunze verzi şi paie uscate de grâu, din
tabelul nr. 1.5 se scot valorile C/N pentru aceste materii prime :
Dejecţii de porc, C/N..........................................13
Dejecţii de vită, C/N...........................................25
Frunze verzi, C/N...............................................41
Paie de grâu, C/N...............................................87
Pentru ca amestecul să aibă C/N cuprins în limitele 15 – 25, se observă că dejecţiile de porc
sunt cele care pot corecta raportul C/N din frunze şi paie deoarece dejecţiile de vită au acest raport
situat chiar la limita superioară a raportului optim. Se va încerca, deci, să se pună mai multe părţi, în
greutate, de dejecţii de porc decât frunze şi paie, de exemplu:
Dejecţii de porc 5 părţi x 13 = 65
Dejecţii de vită 1 parte x 25 = 25
Frunze verzi 2 părţi x 41 = 82
Paie grâu 2 părţi x 87 = 174
Total 10 părţi 346
Rezultă că, în amestec, raportul C/N va fi de 346/10 = 34,6 deci amestecul nu este corect.
Pentru a-l corecta se măreşte cantitatea de dejecţii de porc faţă de cea a frunzelor şi paielor,
încercându-se reţeta următoare:
Dejecţii de porc 7 părţi x 13 = 91
Dejecţii de vită 1 parte x 25 = 25
Frunze verzi 1 parte x 41 = 41
Paie grâu 1 parte x 87 = 87
Total 10 părţi 244
Noul raport C/N = 244/10 = 24,4 arată că reţeta de amestec a materiilor prime este bună.
Pentru a se asigura o umiditate corectă a amestecului se va ţine seama de umiditatea
materiilor prime care este trecută în tabelul următor:

Tabel 1.6 Conţinutul de substanţă CONŢINUT SUBSTANŢĂ USCATĂ UMIDITATE


uscată respectiv de umiditate a % MEDIE %
MINIM MAXIM MEDIU
principalelor materii prime

Pagina 22 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

DENUMIRE
Dejecţii de vită 10 18 14 86
Dejecţii de porci 12 15 13,5 86,5
Dejecţii de oi 20 30 25 75
Dejecţii de cai 20 25 22,5 77,5
Dejecţii de păsări 25 30 27,5 72,5
Fecale umane 25 28 26,5 73,5
Resturi menajere 20 25 22,5 77,5
Paie de grâu 85 87 86,5 13,5
Paie de orz 84 85 84,5 15,5
Paie de ovăz 83 85 84 16
Coceni de porumb 83 90 87,5 12,5
Lujeri de cartof, soia, fasole 15 20 17,5 82,5
Frunze verzi 10 15 12,5 87,5
Frunze de sfeclă 10 17 13,5 86,5
Lucernă verde 20 25 22,5 77,5
Buruieni, iarbă verde 15 17 16 84

Revenind la exemplul corect de calcul al compoziţiei amestecului de mai înainte, pentru


dejecţii de porc (P), de vită (V), pentru frunze (F) şi paie de grâu (G), se poate deduce conţinutul
mediu de substanţă uscată prin următorul calcul:

7xP+1xV+1xF+1xG 7 x 13,5 + 1 x 14 + 1 x 12,5 + 1 x 86,5 207,5


10 10 10

Deci cele zece părţi de amestec conţin 20,75 % substanţă uscată. Pentru a aduce acest
amestec la un conţinut de apă de 92%, de exemplu, adică la un conţinut de substanţă uscată de 8%,
cantitatea de apă ce va trebui adăugată se va obţine din calculul următor:
10 părţi amestec x 20,75 / 8 = 25,93 rotund 26 părţi apă
Compoziţia finală care va fi supusă fermentării va cuprinde deci:
- 7 părţi, în greutate, dejecţii de porc
1 parte în greutate, dejecţii de vită
1 parte în greutate, frunze verzi
1 parte în greutate, paie de grâu
26 părţi apă.
Total 36 părţi amestec

Pagina 23 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Temperatura
Producţia de biogaz este influenţată puternic de temperatură.
Din punct de vedere al temperaturii la care îşi desfăşoară activitatea, microorganismele ce
concură la producerea biogazului, îndeosebi cele metanogene, se împart în trei mari categorii:

Fig.1.11 Influenţa temperaturii asupra producţiei de biogaz

CAPITOLUL 2
CONSIDERAŢII GENERALE

2.1 Cadrul legislativ specific din Romania şi UE


2.1.1 Directiva UE 2004-8-EC privind promovarea cogenerării
Principalul argument în favoarea cogenerării este reducerea consumului de combustibil
primar şi, implicit, a emisiilor de gaze cu efect de seră - direcţie strategică pentru politica energetică
şi de mediu a UE.
Promovarea cogenerării este una din căile prin care ţările din UE caută să îndeplinească
obiectivele pe care şi le-au asumat prin semnarea Protocolului de la Kyoto. România este şi ea
semnatară a Protocolului de la Kyoto privind schimbările climatice.

Pagina 24 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Considerăm că această direcţie strategică trebuie să fie adoptată şi de ţara noastră, cu atât mai
mult cu cât situaţia actuală a sistemelor de producere a energiei electrice şi termice impune investiţii
masive.

Prezentare
Obiectivul Directivei 2004/8/EC a UE este promovarea cogenerării bazate pe cererea de
căldură şi pe economia de combustibil primar în ţările Uniunii Europene.
Ea defineşte cogenerarea în armonie cu alte reglementari comunitare specifice, stabileşte
cadrul şi modalităţile în care se pot oferi garanţii de origine pentru producţia de electricitate în
cogenerare şi cere statelor membre să asigure proceduri obiective, transparente şi nediscriminatorii
pentru: (a) acces la reţeaua de electricitate; (b) tarifare; (c) administrare.

Statele membre au identificat până în Februarie 2006 potenţialul necesarului de căldură/frig


care poate fi acoperit în mod fezabil prin cogenerarea de înaltă eficienţă (inclusiv microcogenerarea -
sub 50kWt) şi va analiza obstacolele de orice natură care ar putea împiedica aplicarea proiectelor
care să acopere acest potenţial. Obstacolele se referă la preţul/costurile accesului la combustibili,
reţeaua electrică, procedurile administrative şi lipsa internalizării costurilor de mediu în preţul
energiei.
La fiecare patru ani se va face evaluarea stadiului de acoperire a potenţialului, a cotei de
energie produsă în regim de cogenerare şi a eficienţei acţiunilor de promovare.

Se stabilesc proceduri de calcul pentru :


(a) economia de energie primară prin cogenerare;
(b) calculul ponderii energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficienţă.

Directiva nu işi propune uniformizarea cotei de energie produsă în cogenerare în ţările


membre, ci promovarea cogenerării în toate cazurile unde este identificat un potenţial de
economisire a energiei şi reducere a emisiilor de CO2, justificat economic. Nu se stabilesc
valori/limite individuale pentru statele membre.

Comentarii
Reducerea emisiei de poluanţi atmosferici fiind argumentul major în promovarea cogenerării,
s-au creat la nivel European şi funcţionează mecanisme financiare pentru cofinanţarea proiectelor de

Pagina 25 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

cogenerare. Aceste mecanisme sunt bazate pe evaluarea costurilor pe care societatea trebuie să le
plătească pentru contracararea efectelor negative ale acestor emisii asupra mediului.

Directiva identifică lipsa internalizării costurilor de mediu ca o barieră principală în calea


dezvoltării cogenerării, recunoscând indirect că ne aflăm deocamdată în tranziţie către momentul
acestei internalizări în preţul energiei. După acest moment (care nu e precizat în document) abia
avantajele cogenerării faţă de alte tehnologii vor putea fi valoficate în condiţii de piaţă. Până atunci,
cogenerarea rămâne expusă evoluţiilor de pe piaţa energiei aşa cum arată ea astăzi.

Formularea finală a Directivei nu conţine obligaţii suplimentare faţă de cele stabilite la Kyoto
pentru ţările din UE sau ţările candidate. Deşi e dificil de estimat impactul pe termen scurt al
Directivei asupra evoluţiei cogenerării, apreciem că s-a facut totuşi un pas înainte pentru promovarea
acestei soluţii tehnice.

Anexa I
Tehnologiile de cogenerare acoperite de această Directivă

(a) Ciclu combinat cu turbină cu gaze, cu recuperare de căldură


(b) Turbina cu abur cu contrapresiune
(c) Turbina cu abur cu condensaţie
(d) Turbina cu gaze, cu recuperare de căldură
(e) Motor cu ardere internă
(f) Microturbine
(g) Motoare Stirling
(h) Pile de combustie
(i) Motoare cu abur
(j) Cicluri Rankine
(k) Orice alt tip de tehnologie, sau combinaţie dintre acestea, care cade sub incidenţa
definiţiilor prezentate în Articolul 3(a)1.

Anexa II
1
“cogenerarea” va reprezenta producerea simultană, într-un singur proces, de căldură şi energie electrică şi/sau energie mecanică;

Pagina 26 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Calculul energiei electrice din cogenerare

Valorile folosite pentru calculul energiei electrice din cogenerare vor fi determinate având la
bază funcţionarea scontată sau reală a grupului în condiţii normale de utilizare. Pentru grupurile de
micro-cogenerare calculul se poate baza pe valori certificate.

(a) Energia electrică produsă în cogenerare va fi considerată egală cu producţia totală anuală
de energie electrică a grupului măsurată la borna de ieşire a generatoarelor principale:
(i) în grupurile de cogenerare de tipul (Turbina cu abur cu contrapresiune ; Turbina cu gaze,
cu recuperare de căldură ; Motor cu ardere internă ; Microturbine ; Motoare Stirling şi Pile de
combustie) menţionate în tehnologiile de cogenerare acoperite de această directivă «2004/8/EC », cu
un randament anual total stabilit de către Statele Membre la un nivel ce cel puţin 75%, şi
(ii) în grupurile de cogenerare de tipul (Ciclu combinat cu turbină cu gaze, cu recuperare de
căldură) şi (Turbina cu abur cu condensaţie), menţionate tot în tehnologiile de cogenerare, cu un
randament anual total stabilit de către Statele Membre la un nivel de cel puţin 80%.

(b) În grupurile de cogenerare cu un randament anual total sub valoarea menţionată în


paragraful (a)(i) (grupurile de cogenerare de tipul (Turbină cu abur cu contrapresiune ; Turbină cu
gaze, cu recuperare de căldură ; Motor cu ardere internă ; Microturbine ; Motoare Stirling şi Pile de
combustie) din tehnologiile de cogenerare) sau cele cu un randament anual total sub valoarea
menţionată în paragraful (a)(ii) (grupuri de cogenerare de tipul (Ciclu combinat cu turbină cu gaze,
cu recuperare de căldură) şi (Turbina cu abur cu condensaţie), menţionate tot în tehnologiile de
cogenerare), energia produsă în cogenerare este calculată după următoarea formulă:

Echp = Hchp · C
unde:

Echp - este cantitatea de energie electrică obţinută în cogenerare


C - raportul energie electrică/căldură
Hchp - este cantitatea de căldură utilă obţinută din cogenerare (calculată pentru acest scop ca
producţia totală de căldură minus orice altă cantitate de căldură produsă în cazane separate sau din
extracţia de abur din generatorul de abur, înainte de turbină).

Pagina 27 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Calculul energiei electrice produsă în cogenerare trebuie să se bazeze pe raportul actual


energie electrică/căldură. Dacă raportul nu este cunoscut, pot fi folosite următoarele valori
prestabilite, mai ales pentru scopuri statistice, pentru grupurile de tipul :

(a) Ciclu combinat cu turbină cu gaze, cu recuperare de căldură


(b) Turbina cu abur cu contrapresiune
(c) Turbina cu abur cu condensaţie
(d) Turbina cu gaze, cu recuperare de căldură şi
(e) Motor cu ardere internă
menţionate în tehnologiile de cogenerare, cu condiţia ca energia electrică din cogenerare
calculată, să fie mai mică sau egală cu producţia totală de energie electrică a grupului:

Dacă Statele Membre introduc valori prestabilite pentru raporturile energie electrică/căldură
pentru grupurile de cogenerare de tipul :

(f) Microturbine
(g) Motoare Stirling
(h) Pile de combustie
(i) Motoare cu abur
(j) Cicluri Rankine
(k) Orice alt tip de tehnologie, sau combinaţie dintre acestea, care cade sub incidenţa
definiţiilor prezentate în Articolul 3(a)2.

menţionate în « Tehnologiile de cogenerare », astfel de valori prestabilite vor fi publicate şi


vor fi anunţate Comisiei.

2
“cogenerarea” va reprezenta producerea simultană, într-un singur proces, de căldură si energie electrică şi/sau energie mecanică ;

Pagina 28 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

(c) Dacă o parte din conţinutul de energie al combustibilului consumat în procesul de


cogenerare este recuperată în produse chimice şi reutilizată, aceasta poate fi scăzută din consumul de
combustibil, înainte de calcularea randamentului global utilizat în paragrafele (a) şi (b).

(d) Statele Membre pot determina raportul energie electrică/căldură ca fiind raportul între
energia electrică şi căldura utilă obţinute la funcţionarea în regim de cogenerare, la o capacitate mai
redusă, folosind datele de funcţionare ale grupului respectiv.

(e) Comisia va stabili linii directoare detaliate pentru implementarea şi aplicarea Anexei II
« Calculul energiei electrice din cogenerare », inclusiv determinarea raportului energie
electrică/căldură, conform procedurii la care se face referire în Articolul 14(2)3.

(f) Statele Membre pot utiliza alte perioade de raportare, diferite de un an, în scopul
efectuării calculelor în conformitate cu paragrafele (a) şi (b).

Anexa III
Metodologia de determinare a randamentului procesului de cogenerare

Valorile folosite pentru calculul randamentului cogenerării şi a economiilor de energie


primară vor fi determinate având la bază funcţionarea scontată sau actuală a grupului, în condiţii
normale de utilizare.
(a) Cogenerare cu randament ridicat
Pentru scopul acestei Directive cogenerarea cu randament ridicat va îndeplini următoarele
criterii:
- producerea de energie în cogenerare în grupuri de cogenerare va furniza economii de
energie primară, calculate conform punctului (b), de cel puţin 10%, comparativ cu valorile pentru
producerea separată de căldură şi energie electrică;
- producerea de energie în grupuri de cogenerare de micro şi mică putere, care furnizează
economii de energie primară, poate fi considerată drept cogenerare cu randament ridicat.
(b) Calcularea economiilor de energie primară

3
Procedura Comitetului - Oriunde se face referire la acest paragraf, vor fi aplicate Articolele 5 si 7 din Decizia 1999/468/EC, ţinând seama de
prevederile Articolului 8 din aceasta. Perioada menţionată în Articolul 5(6) al Deciziei 1999/468/EC va fi stabilită la 3 luni.

Pagina 29 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cantitatea de economii de energie primară, obţinută din producerea de energie în cogenerare,


definită conform Anexei II « Calculul energiei electrice din cogenerare », va fi calculată pe baza
următoarei formule:

unde:

PES - reprezintă economiile de energie primară


CHP Hη - este randamentul de producere a căldurii în cogenerare, definit ca raportul dintre
cantitatea anuală de căldură utilă şi consumul de combustibil utilizat pentru a produce cantitatea
totală de căldură utilă şi energie electrică în cogenerare.
Ref Hη - este valoarea de referinţă a randamentului în cazul producerii separate a căldurii.
CHP Eη - este randamentul de producere a energiei electrice în cogenerare, definit ca
raportul dintre cantitatea anuală de energie electrică produsă în cogenerare şi consumul de
combustibil utilizat pentru a produce cantitatea totală de căldură utilă şi energie electrică în
cogenerare.

În cazul în care grupul de cogenerare produce energie mecanică, energia electrică anuală din
cogenerare poate fi crescută cu un factor adiţional, reprezentând cantitatea de energie electrică
echivalentă cu cantitatea de energie mecanică respectivă. Acest factor adiţional nu va asigura dreptul
de a emite garanţii de origine conform cu Articolul 5.
Ref Eη - este valoarea de referinţă a randamentului pentru producerea separată de energie
electrică.

(c) Calcularea economiilor de energie primară folosind calculul alternativ în conformitate cu


Articolul 12(2)4.

4
Statele Membre pot calcula economiile de energie primară rezultate în urma producerii de căldură, energie electrică şi energie mecanică, conform
Anexei III(c), fără a utiliza Anexa II pentru a exclude cantităţile de căldură şi energie electrică neproduse în cogenerare, ale aceluiaşi proces.

Pagina 30 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Dacă economiile de energie primară pentru un proces de producere a energiei sunt calculate
conform cu Articolul 12(2), atunci economiile de energie primară vor fi calculate utilizând formula
din paragraful (b) al acestei Anexe înlocuind:
“CHP Hη” cu “Hη” şi

“CHP Eη” cu “Eη”


unde:
Hη - va însemna randamentul de producere a căldurii, în acel proces definit ca raportul dintre
cantitatea anuală de căldură produsă şi consumul de combustibil utilizat pentru a produce cantitatea
totală de căldură şi energie electrică.

Eη - va însemna randamentul de producere a energiei electrice, în acel proces definit ca


raportul dintre cantitatea anuală de energie electrică produsă şi consumul de combustibil utilizat
pentru a produce cantitatea totală de căldură şi energie electrică.

(d) Statele Membre pot utiliza alte perioade de raportare, diferite de un an, în scopul
efectuării calculelor în conformitate cu paragrafele (b) şi (c) ale acestei Anexe.

(e) Pentru grupurile de microcogenerare calculul economiilor de energie primară se poate


face pe bază de date certificate.

(f) Valorile de referinţă ale randamentului pentru producerea separată de căldură şi energie
electrică.
Principiile pentru definirea valorilor de referinţă ale randamentului pentru producerea
separată de căldură şi energie electrică, la care se face referire în Articolul 4(1)5 şi în formula definită
în paragraful (b) al acestei Anexe, vor stabili randamentul de funcţionare pentru producerea separată
de căldură şi energie electrică pe care cogenerarea intenţionează să o înlocuiască.

Valorile de referinţă ale randamentului vor fi calculate conform următoarelor principii:


1. Pentru grupurile de cogenerare, aşa cum au fost definite în Articolul 36, comparaţia cu
producerea separată de energie electrică va fi bazată pe principiul comparării aceloraşi tipuri de
combustibil.
5
Criteriile de eficienţă ale cogenerării - Comisia va stabili valori de referinţă armonizate pentru randamentul de producere separată a energiei electrice
şi a căldurii;
6
Definiţii.

Pagina 31 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

2. Fiecare grup de cogenerare va fi comparat cu cea mai bună tehnologie pentru producerea
separată de căldură şi energie electrică justificabilă economic şi disponibilă pe piaţă în anul de
construcţie al grupului de cogenerare.
3. Valorile de referinţă ale randamentului pentru grupurile de cogenerare mai vechi de 10 ani
vor fi fixate la valorile de referinţă pentru grupurile cu vârsta de 10 ani.
4. Valorile de referinţă ale randamentului pentru producerea separată de energie electrică şi
căldură vor reflecta diferenţele climatice dintre Statele Membre.

Anexa IV
Criteriile de analiză ale potenţialelor naţional pentru cogenerarea cu randament ridicat

(a) Analiza potenţialelor naţionale, la care se face referire în Articolul 67, va considera:
- tipul combustibililor care s-ar putea utiliza pentru realizarea potenţialelor de cogenerare,
incluzând consideraţii specifice asupra potenţialului de creştere pentru utilizarea surselor
regenerabile de energie, pe pieţele de căldură naţionale, prin intermediul cogenerării;
- tipul tehnologiilor de cogenerare, dintre cele listate în Anexa I, care s-ar putea utiliza pentru
realizarea potenţialului naţional;
- tipul de producere separată de căldură şi energie electrică sau, unde este cazul, de energia
mecanică, pe care cogenerarea cu randament ridicat o poate înlocui;
- o distribuţie a potenţialului între modernizarea capacităţilor existente şi construcţia de noi
capacităţi.

(b) Analiza va include mecanisme corespunzătoare pentru estimarea eficienţei costurilor


-exprimată în economii de energie primară - pentru creşterea ratei utilizării cogenerării cu randament
ridicat, între diversele surse de producere a energiei, pe plan naţional. De asemenea, analiza
eficienţei costurilor va ţine seama de angajamentele naţionale acceptate de Comunitate în contextul
angajamentelor pentru schimbări climatice, în conformitate cu Protocolul de la Kyoto al Convenţiei
Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice.

(c) Analiza potenţialului naţional pentru cogenerare va specifica potenţialele pentru


perioadele 2010, 2015 şi 2020 şi va include, unde este cazul, estimări de cost adecvate pentru fiecare
perioadă.
7
Potenţialele naţionale pentru cogenerarea cu randament ridicat;

Pagina 32 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Definiţiile şi calculele cogenerării


Cogenerarea a fost definită în diverse moduri în cadrul Uniunii. Câteva definiţii sunt făcute
în scopuri statistice, altele se referă la eligibilitatea mecanismelor-suport naţionale. Directiva
armonizează definiţiile printr-o abordare în două trepte constând în:

• o definiţie de bază armonizată a energiei electrice din cogenerare, care se va utiliza în


statistici şi pentru monitorizarea la nivel european;
• o metodologie pentru definirea cogenerării cu randament ridicat se va utiliza pentru a
determina “calitatea” cogenerării exprimată în economii de energie.

- Cogenerare de mică putere: unităţi sub 1 MWe


- Cogenerare de micro putere: unităţi sub 50 kWe
- Cogenerarea cu randament ridicat: economii de energie primară de cel puţin 10%
comparativ cu producerea separată.

Energia electrică din cogenerare: producţia totală anuală de energie electrică, dacă
randamentul global este cel puţin 75% (80% pentru ciclul combinat cu turbină cu gaze cu
recuperarea căldurii şi turbine de abur cu condensaţie), altfel, calculată pe baza raportului actual de
energie electrică/căldură.

Metodele alternative de calcul pot fi utilizate cel puţin până în 2010 pentru calcularea
economiilor de energie primară. Totuşi, pentru garantarea originii şi pentru statistici, cantitatea de
energie electrică din cogenerare va fi determinată conform cu Anexa 2 a Directivei.

Garantarea originii energiei electrice din cogenerare


Acesta este un mecanism, care va sigura că producătorii şi alţi interesaţi în cogenerare pot
solicita o garanţie a originii energiei electrice din cogenerare.
Garanţia va specifica randamentul, sursele de combustibil utilizate, utilizarea căldurii
produse împreună cu energia electrică şi datele şi locurile de producere. În acest sens, garanţia
originii este un fel de “marcă de calitate” pentru energia electrică produsă în cogenerare.

Accesul la piaţa de energie electrică

Pagina 33 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Reglementările şi procedurile obiective, transparente şi nediscriminatorii pentru accesul la


reţeaua de energie electrică pot ajuta la pătrunderea pe piaţă a cogenerării. Directiva va garanta
transportul şi distribuţia energiei electrice produse în cogenerare şi va solicita ca operatorul
sistemului de transport şi operatorii sistemului de distribuţie să stabilească şi să publice reguli
standard privind conectarea la reţeaua electrică şi consolidare.
Uneori producătorii din sistemul de cogenerare au, de asemenea, nevoie să achiziţioneze o
anumită cantitate de energie electrică “de rezervă” sau “de vârf” care să suplimenteze producţia
proprie a producătorului. De asemenea, energia electrică produsă în exces trebuie vândută, atunci
când producţia depăşeşte consumul. Există pieţe speciale pentru echilibrarea şi regularizarea energiei
electrice produse, dar nu toţi producătorii de energie în cogenerare sunt la ora actuală eligibili pentru
a avea acces la astfel de pieţe.

2.2 Strategia energetică a României pe termen mediu (2003-2015)

Piaţa en-gros de electricitate este structurată pe două componente:


♦ piaţa competitivă
♦ piaţa reglementată.

În cadrul pieţei reglementate tranzacţiile cu energie electrică se fac pe baza de contracte


reglementate (cu preţuri reglementate şi cantităţi limitate). Contractele pentru energia electrică
produsă în cogenerare sunt, de asemenea, contracte reglementate.
Se preconizează o deschidere în totalitate a pieţei de electricitate începând cu anul 2007. Din
acest moment preţurile reglementate vor fi aplicate numai acelor consumatori care preferă tarifele
reglementate. O evoluţie asemănătoare va avea şi piaţa de gaze naturale, care va fi deschisă în
totalitate începând tot cu anul 2007.
O componentă importantă a restructurării sectorului energiei este reglementarea accesului
nediscriminatoriu al terţilor la sistemul de transport pentru energie electrică, cât şi la gaze naturale.
În perioada 2003-2004, ANRE a menţinut obligaţia existentă ca operatorul “Electrica”al
reţelei să preia energia electrică produsă în cogenerare, corespunzător energiei termice livrate
consumatorilor rezidenţiali, la preţuri reglementate. ANRE va determina şi mecanismul pentru
internalizarea costurilor externe pentru protecţia mediului.
Consumatorii rezidenţiali de energie termica au plătit un preţ naţional de referinţă, care a fost
adaptat permanent preţului combustibilului.

Pagina 34 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Autorităţile locale au realizat studii pentru optimizarea variantelor de încălzire din cadrul
comunităţilor. Consumatorii de energie termică ce au venituri scăzute vor primi în continuare
subvenţii.
În perioada 2005-2007, ANRE a redus gradat obligaţia companiilor furnizoare/distribuitoare
de energie electrică de a mai prelua energia electrică produsă în centrale de cogenerare, corelat cu
rezultatul studiilor şi programelor de reabilitare, modernizare şi investiţii în sistemele de furnizare a
energiei termice către consumatorii rezidenţiali. S-au implementat măsurile impuse de Directiva
referitoare la promovarea cogenerării bazate pe cererea de caldură.
Pe parcursul acestei perioade consumatorii de energie termică rezidenţiali vor continua să
plăteasca un tarif naţional de referinţă, dar necesitatea menţinerii lui va fi revizuită. Pentru
cogenerare va rezulta o obligaţie de achiziţionare a energiei electrice prin mecanisme specifice.
Consumatorii individuali cu venituri scăzute vor primi subvenţii directe.
În perioada 2008-2015 ANRE va reduce gradat obligaţia companiilor
furnizoare/distribuitoare de energie electrică de a prelua energia electrică produsă în centrale de
cogenerare, corelat cu rezultatul studiilor şi programelor de reabilitare, modernizare şi investiţii în
sistemele de furnizare a energiei termice către consumatorii rezidenţiali. Se vor implementa măsurile
impuse de Directiva referitoare la promovarea cogenerării.
Până la luarea unei decizii de continuare a aplicării preţului naţional de referinţă, factura
fiecărui consumator va evidenţia costurile cu energia termică, stabilite prin preţuri reglementate de
Autoritatea în cauza, pe baza principiului costurilor marginale justificate.
Consumatorii individuali cu venituri scăzute vor primi subvenţii directe.

Concluzii
2.1 Noua Directivă a Uniunii Europene privind cogenerarea nu include o ţintă obligatorie
pentru Statele Membre, adică menţiuni care să oblige fiecare ţară să atingă un anumit procent de
producere de energie în cogenerare. Totuşi, această Directivă reprezintă un puternic semnal din
partea Uniunii Europene către Statele Membre că trebuie întreprinse acţiuni de promovare a
cogenerării pe piaţa de energie. Există potenţiale considerabile de creştere a utilizării cogenerării atât
în actualele State Membre, cât şi în statele nou aderate la Uniunea Europeană, iar această Directivă
ajută la concentrarea asupra acestor potenţiale. Dacă acest potenţial va fi realizat, este foarte probabil
să se schimbe în mod semnificativ tehnologiile şi tipurile de combustibili utilizaţi pentru producerea
energiei.

Pagina 35 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Se poate prevedea, de asemenea, o creştere a eficienţei costurilor. Cu toate acestea, există


încă bariere majore care trebuie doborâte. Până acum, liberalizarea pieţei de energie a cauzat o
reducere a ratei cogenerării. Principala barieră va fi probabil faptul că valoarea costurilor externe,
cum ar fi emisiile de CO2, nu este inclusă în mod realist în preţul energiei.
Comentarii
2.2 Noua strategie în domeniul energetic prezentată aici nu conţine alte referiri la promovarea
cogenerării în afară de asumarea obligaţiei de a implementa mecanismele prevăzute de Directiva UE
privind promovarea cogenerării. Problema alimentării cu căldură a consumatorilor rezidenţiali
rămâne exclusiv de competenţa autorităţilor locale.
Pe de altă parte, pe măsura deschiderii pieţei de energie, obligativitatea preluării de către
distribuitori a energiei electrice produse în cogenerare de către centralele care alimentează SATC va
privi cantităţi din ce în ce mai reduse de energie.
O componentă esenţială care va veni în sprijinul dezvoltării cogenerării va fi mecanismul
pentru internalizarea costurilor externe pentru protecţia mediului, care va trebui reglementat de
ANRE până în anul 2008.

CAPITOLUL 3
SOLUŢII TEHNICO - ECONOMICE DE COGENERARE

3.1 Principiul cogenerării


Figura 3.1 Motorul cu ardere internă

Pagina 36 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În continuare se prezintă avantajele principale ale cogenerării, desprinse din experienţa


acumulată până în prezent şi care explică de ce se pun în mişcare atâtea energii la nivel mondial
pentru promovarea acestei tehnologii:
(a) Economie de combustibil primar.
Producerea combinată a energiei electrice şi termice în instalaţia de cogenerare este
considerabil mai eficientă decât producerea aceloraşi cantităţi de energie electrică şi căldură separat
în centrale electrice şi centrale termice clasice. Cu alte cuvinte, pentru aceleaşi cantităţi de energie
destinate consumului vom utiliza cu până la 32%* mai puţin combustibil primar dacă le vom
produce într-o instalaţie de cogenerare şi nu în centrale clasice funcţionând pe acelaşi combustibil.
(b) Reducerea poluării atmosferice.
Orice reducere a consumului de combustibil primar conduce la reducerea în aceeaşi măsură a
emisiilor de poluanţi în atmosferă.

De aici ideea că extinderea cogenerării poate fi un instrument de bază în îndeplinirea


programelor mondiale de reducere a poluării şi mai ales a emisiilor atmosferice de bioxid de carbon
– pentru care, conform Protocolului de la Kyoto cele mai multe state şi-au asumat obiective de
reducere progresivă până în anul 2012.
Astfel cogenerarea atinge două zone de mare interes pentru societatea de azi.
Fig.3.2 Avantajul cogenerării

Pagina 37 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Descrierea unei unităţi de cogenerare


Se va folosi drept exemplu o uzină de cogenerare situată în Austria ce funcţionează pe bază
de reziduuri. Aceasta produce în medie 80 kWel şi 129 kWth.
În fig 3.3, este prezentată o diagramă ce descrie procesul de obţinere al biogazului, precum şi
valorificarea acestuia :

Pagina 38 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Fig. 3.3 : Diagrama producerii biogazului

Reziduurile sunt colectate de la fermele din preajma uzinei de cogenerare. Aceste reziduuri,
(în general 6m3/zi) sunt introduse în digestor acolo unde are loc procesul de digestie anaerobă.
Digestorul este o structură cu o adâncime de 5m şi diametru 12m. Digestia anaerobă
descompune materia organică în cele mai simple elemente, acest proces desfaşurându-se când
temperatura ajunge la 35 grade- digestorul trebuie sa fie încălzit în absenţa oxigenului, iar
temperatura trebuie menţinută constantă. Acesta produce biogazul folosit în procesul de obţinere a
energiei. După 30-60 de zile, materia (fermentată) este trimisă printr-o pompă către un alt rezervor
« post digester » (15 m diametru, 5 m adâncime) unde continuă procesul de producere a biogazului.
Fermentul este la sfârşit extras din digestor şi folosit ca fertilizator. Biogazul produs este mai întâi
trimis către un siloz unde este stocat, apoi este ars în unitatea de cogenerare, care are două motoare
de gaz, folosite pentru combustia biogazului şi conversia sa în energie electrică şi căldură. Un motor
funcţionează permanent cu o putere electrică de 75 [kWel], al doilea funcţionează când cererea este
ridicată sau când silozul este plin şi are o putere de 62 [kWel].

Puterea electrică şi termică anuală medie livrată de motoare este 86 [kWel] respectiv 148
[kWth]. O parte din căldura produsă (12.9%) este necesară pentru încălzirea motorului, iar o parte
din electricitate (7.9%) pentru instalaţii (mixere, pompa,etc).

Cogenerarea în România

Cogenerarea s-a dezvoltat în România din anii 1950, în contextul planurilor de creştere
accelerată a producţiei de energie electrică, în aplicaţii exclusiv industriale. Cogenerarea pentru
aplicaţii de încălzire urbană a demarat în anii 1960 şi s-a extins după 1970 urmărind ritmul rapid al
creşterii cerinţelor de energie electrică, cât şi pe cel al construcţiei de locuinţe de tip bloc, care prin
densitatea ridicată a cererii de căldură asigurau condiţii economice favorabile instalării SATC.
O aplicaţie curentă a fost grupul de cogenerare cu cazan de abur şi turbină de 50 MWe cu
condensare în schimbătoare de căldură tubulare care produc agent termic (apa caldă) pentru SATC.
Studiile de optimizare efectuate în anii 60 şi 70 au apreciat că dimensionarea instalaţiei de
cogenerare la 45-60% din sarcina termică de vârf constituie soluţia care asigură o încărcare
acceptabilă la nivelul unui an, astfel încât amortizarea investiţiei să se facă într-un termen rezonabil.

Pagina 39 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Vârful de sarcină se acoperă din cazane de apă fierbinte (CAF). La sfârşitul anilor 70 toată furnitura
aferentă grupului de cogenerare de 50 MWe se fabrica în România.
Iarna 2003/2004 a găsit pregatite de funcţionare SATC din 188 localităţi urbane din
România, cu un număr total de apartamente cu branşament funcţional de 2.131.906 dintr-un total de
2.700.000 apartamente racordate prin proiect. Un număr de 26 oraşe beneficiază de centrale de
cogenerare instalate înainte de 1989.
Un coeficient de cogenerare de 50%, corelat cu alura medie a curbei de sarcină anuală de
încălzire în România, face ca (teoretic) circa 80-85% din căldura livrată în cursul unui an să poată fi
produsă în regim de cogenerare – restul de 15-20% fiind livrat din cazane de vârf. În realitate,
datorită stării tehnice precare a grupurilor de cogenerare şi costurilor mai reduse de reparare a
cazanelor de vârf, proporţia căldurii livrate de acestea din urmă este astăzi cu mult mai mare.
Toate aplicaţiile recente de mică cogenerare pentru SATC din România constituie acţiuni
pilot.
Coeficientul de cogenerare proiectat este redus (10% raportat la necesarul de căldură estimat
în momentul demarării proiectului), ceea ce exprimă:
(a) dorinţa de a reduce pe cât posibil problemele de interfaţă cu reţeaua de electricitate
(“exportul” de electricitate);
(b) incertitudinea privind evoluţia cererii de căldură în condiţiile actuale;
(c) fezabilitatea scăzută a proiectelor, care duce la alegerea unor variante minimale.
Capacitatea de replicare a acestor proiecte pilot pare să fie aproape nulă.

Încălzirea prin SATC a devenit o problemă critică în România. Uzura fizică şi morală, lipsa
de management, lipsa resurselor financiare pentru întreţinere şi modernizare, pierderile mari în
transport/distribuţie şi izolarea termică necorespunzătoare a fondului existent de locuinţe sunt câţiva
din factorii care au condus la această situaţie. Lipsa contorizării individuale contribuie şi ea la
valoarea mare a facturii pentru încălzire, suportate de populaţie.
Se estimează un potenţial de reducere a consumurilor ce poate depăşi 60% din consumul
actual.
Întârzierea în demararea unor programe privind rezolvarea problemei încălzirii centralizate,
continua scădere a calităţii serviciilor şi creşterea valorii facturii de încălzire, au condus la sporirea
neîncrederii populaţiei în sistemele centralizate de încălzire. Aceasta a dus la debranşarea de la
sistemul de încălzire centralizat a aproximativ 21% din apartamentele din acest sistem.

Pagina 40 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aproximativ 70% din cei debranşaţi au ales ca soluţie încălzirea individuală la nivel de bloc,
scară sau apartament folosind cazane cu combustibil gaz natural. Acest fenomen este favorizat acolo
unde acest combustibil este disponibil, în condiţiile în care, în România preţul gazelor naturale este
încă relativ scăzut.

Un raport recent al FMI, intitulat “Enigma sistemului energiei termice în România” identifică
aceleaşi probleme semnalate mai sus:

Sistemul de încălzire centralizat este ineficient şi costisitor, din cauza pierderilor tehnice şi a
slabelor stimulente ale pieţii. Consumatorii casnici nu au posibilitatea să regleze cantitatea de
căldură pe care o primesc din lipsa sistemelor de contorizare şi reglare. Subvenţionarea
producătorilor descurajează măsurile de reducere a costurilor şi investiţiile pentru creşterea
eficienţei. Pierderile din sistemul de termoficare au ajuns la 0.25% din PIB în anul 2002, adica
aproximativ 112 milioane Euro. Totodată guvernul alocă subvenţii producătorilor de energie termică
şi ajutoare familiilor cu venituri reduse, ce reprezintă 0.66% din PIB.
FMI solicită accelerarea contorizării şi măsuri ferme împotriva rău-platnicilor. De asemenea
recomandă eliminarea completă a subvenţiilor şi acordarea de ajutoare consumatorilor casnici,
diferenţiat în funcţie de venituri.
Se apreciază că Guvernul şi-a concentrat eforturile mai mult pe proiecte de reabilitare a
sistemului de producţie şi de reducere a pierderilor în reţelele de transport, proiecte a căror eficienţă
reală nu a fost încă evaluată.
O evaluare a reabilitării sistemelor de încălzire centralizată din România estimează investiţii
de cca. 3900 milioane Euro. Pe de altă parte reabilitarea termică şi eficientizarea locuinţelor la
nivelul întregii ţări implică fonduri foarte mari (între 7000-10000 milioane euro) ţinând cont că 78%
din locuinţele existente au o vechime mai mare de 25 de ani.

TEHNOLOGII TRADIŢIONALE DE COGENERARE

Cogenerare cu turbină cu abur


Descriere
Acest tip de cogenerare este utilizabil în zona de medie putere, prin folosirea unui ciclu
simplu, cu parametri reduşi ai aburului la intrare. Accentul trebuie pus pe obţinerea unei
disponibilităţi ridicate cu o investiţie cât mai mică, mai curând decât obţinerea unor randamente

Pagina 41 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

foarte mari la producerea energiei, câştigul principal fiind tocmai producerea în cogenerare a celor
două forme de energie.
La folosirea ciclului de turbină cu abur pot fi alese două variante: turbina cu condensaţie şi
prize reglabile, sau turbina cu contrapresiune.
Ciclul cu contrapresiune simplă, utilizând apa fierbinte ca agent în circuitul primar, poate
destinde aburul până la o presiune joasă cu un bun raport între energia electrică şi căldura produsă.
La acest ciclu producţia de energie electrică este dependentă de consumatorul de caldură. Se poate
utiliza o răcire suplimentară, astfel încât să se poată menţine producţia de energie electrică şi în
timpul verii când necesarul de căldură este foarte scăzut.
Ciclul cu condensaţie şi prize reglabile este mai complex şi asigură o eficienţă mai mare a
producerii energiei electrice. Are avantajul că producerea de energie electrică este asigurată şi în
perioadele când nu este necesar de căldură şi că există o mai mare flexibilitate privind proporţia între
energia electrică şi cea termică produse.

Cheltuielile mai mari de investiţie, privind corpul de joasă presiune, condensatorul şi


sistemul de răcire, se recuperează prin vânzarea de energie electrică produsă suplimentar.

Figura 3.4

Figura 3.5

Pagina 42 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Avantaje
- Tehnologia bazată pe utilizarea turbinelor cu abur permite folosirea oricărui tip de
combustibil.
- Tehnologia ciclului turbinei de abur este foarte bine stapânită.
- Mărimea centralei nu este limitată.

Dezavantaje
- Eficienţă redusă la producerea energiei electrice.
- Performanţe scăzute la funcţionarea cu sarcină parţială.
- Costuri de exploatare ridicate.
- Cogenerarea cu turbină cu abur, funcţionând descentralizat, utilizează turbine în gama 1-
10MW, cu presiunea aburului la intrare de 30-70 bar şi temperatura de 400-500 oC.
Cogenerare cu turbină cu gaze
Folosite iniţial ca turbine de vârf la furnizarea energiei electrice, actualmente turbinele cu
gaze cuplate cu un cazan recuperator sunt în mod curent folosite în cogenerare pentru sarcina de
bază. Excesul de oxigen din gazele de ardere permite de asemenea folosirea arderii suplimentare de
combustibil în cazanul recuperator, pentru mărirea flexibilităţii.
Figura 3.6

Pagina 43 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Temperatura de calcul a gazelor de ardere este impusă de considerente legate de punctul de


rouă, depunerile de acid (când exista sulf în combustibil) şi de dispersia în atmosferă. Dimensionarea
cazanului recuperator se va face în funcţie de temperaturile pe tur şi retur din reţeaua de încălzire.
Costul căldurii este relativ independent de temperatura de tur şi retur din reţeaua de încălzire.
Sunt posibile mai multe scheme în funcţie de tipul de turbină cu gaze folosit. Mai pot fi
folosite microturbine în centrale de tip bloc, sau turbine cu gaz cu injecţie de abur (atât în turbină cât
şi în camera de ardere).

Avantaje
- Disponibilitate ridicată pentru funcţionarea automatizată;
- Posibilitate de livrare de energie termică la temperatură ridicată;
- Reglaj frecvenţă - putere electrică;
- Greutate specifică redusă (tone echipament/MW instalat);
- Nu necesită apă de răcire;
- Cost specific de investiţie relativ mic (lei/ kW instalat);
- Posibilitatea utilizării de combustibili diverşi;
- Emisii poluante reduse.
Dezavantaje
- Paleta dimensională limitată;
- Randament mecanic mai mic faţă de motoarele cu ardere internă;
- Dacă se foloseşte gaz natural, este necesară asigurarea alimentării cu presiune ridicată;
- Nivel ridicat de zgomot;
- Randament slab la sarcină scăzută;
- Reparaţii costisitoare.

Pagina 44 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cogenerare cu motoare cu combustie internă


Descriere
Cogenerarea cu motoare cu combustie internă este adecvată funcţionării de bază, în domeniul
de puteri până la 10MW.
Căldura se recuperează din gazele de ardere, din sistemul de răcire al motorului, din sistemul
de răcire a uleiului şi prin răcirea aerului din sistemul de supraalimentare. Recuperarea de căldură
îmbunătăţeşte eficienţa totală a sistemului de la 36-38% cât este pentru producerea energiei electrice
la peste 90% dacă toată căldura recuperată este folosită într-un circuit de încălzire cu temperatura pe
tur de circa 90°C.
Scăderea temperaturii pe retur sub valoarea minimă impusă de fabricant conduce la scăderea
cantităţii de căldură livrate, o parte a căldurii din ciclu fiind utilizată pentru ridicarea temperaturii
până la această limită minimă.
Cogenerarea cu motoare cu combustie internă este adecvată sistemelor de încălzire cu
temperaturi relativ scăzute. Preţul căldurii este puţin influenţat de temperatura turului, deoarece cea
mai mare parte din căldura recuperată este cea din gazele de ardere evacuate, unde există suficientă
marjă privind diferenţa de temperatură.
Recuperarea căldurii în cazul motoarelor termice (şi turbinelor cu gaze) nu sacrifică din
puterea produsă ca în cazul turbinelor cu abur.

Figura 3.7

Pagina 45 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Se folosesc motoare în patru timpi cu turaţia de 1500 rpm pentru puteri până la 5MW
(valoarea maximă uzuală pentru motoarele cu gaz). Motoarele termice au o comportare bună la
sarcini parţiale, căldura recuperată fiind practic constantă (în valoare raportată la sarcina nominală)
de la sarcina nominală până la 50%, sub această valoare.
Pentru puteri până la 5MW se folosesc cu rezultate la fel de bune si motoarele cu aprindere
prin scânteie. Motoarele cu combustie internă pot utiliza o gamă variată de combustibili: gaze
naturale, biogaz, combustibili obtinuţi prin gazeificarea biomasei, combustibili lichizi uşori şi chiar
păcură. În prezent sunt disponibile şi motoare care funcţionează atât cu gaze cât şi cu combustibili
lichizi.
Pentru aducerea emisiilor sub limitele impuse, la motoarele Diesel se impune instalarea unui
echipament de tip SNCR înainte de evacuarea gazelor de ardere la coş.
Avantaje
- Căldura şi energia electrică pot fi generate în apropierea consumatorului, eliminând astfel
pierderile în reţelele de transport, aşa cum se întâmplă în cadrul marilor sisteme de încălzire
centralizată.
- Eficienţa totală a unei cogenerări cu motoare cu combustie internă se ridică la peste 85%,
având în vedere consumatorul final, aproximativ cu 10% mai mare decât la centrala convenţională
din sistemul de încălzire centralizată.
- Reducerea consumului de energie primară prin utilizarea cu eficienţă ridicată a căldurii din
gazele de ardere şi din apa de răcire a motorului.
- Reducerea poluării mediului prin căldura reziduală a gazelor de ardere.
- Realizarea modulară a centralelor de cogenerare utilizând mai multe blocuri motor-
generator conduce la o mai bună adaptare la cererea de putere şi o întreţinere mai uşoară.
- Pe piaţă există mulţi producători, deci o ofertă bogată.

Dezavantaje
- Cogenerarea bazată pe motoare termice este adecvată pentru sisteme de încălzire cu
temperaturi joase pe tur (120°C);
- Greutate specifică mare (valoare mică a indicatorului kW/kg );
- Nivel ridicat de zgomot cu frecvenţe joase;
- Costuri ridicate de mentenanţă.

Cogenerare cu ciclu combinat abur-gaze


Descriere

Pagina 46 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Ciclul mixt abur-gaze foloseşte căldura din gazele de evacuare ale turbinei cu gaze pentru a
produce într-un cazan recuperator aburul necesar turbinei cu abur. Pentru încălzirea agentului primar
din circuitul de încălzire se foloseşte abur din prizele turbinei şi abur din cazanul recuperator. Ciclul
mixt se caracterizează printr-un randament ridicat de circa 50% la funcţionarea numai pentru
producerea energiei electrice şi de aproximativ 85% în ciclul de cogenerare.
Excesul de oxigen din gazele de ardere permite de asemenea folosirea arderii suplimentare de
combustibil în cazanul recuperator.
Arderea suplimentară de combustibil în cazanul recuperator este mai eficientă decât arderea
într-un cazan clasic, nemainecesitând preîncălzirea aerului.
Figura 3.8

Datorită eficienţei ridicate şi investiţiei specifice foarte competitve, centralele cu ciclu


combinat se instalează în locul celor clasice cu turbine cu abur, acolo unde există gaze naturale
pentru turbina cu gaze. Optimizarea ciclului abur-gaze pentru COGENERARE este similară cu cea
pentru ciclul turbinei cu abur, deoarece orice cantitate de căldură extrasă din turbina cu abur conduce
la diminuarea puterii electrice.
3.4 DIFERITE MODELE DE INSTALAŢII DE BIOGAZ
EXEMPLE REALIZATE IN ROMÂNIA

3.4.1 Instalaţii mici (de 5 respectiv 10 m³)

Aceste instalaţii au cunoscut o largă răspândire mai ales în ţările asiatice: India, Pakistan,
Coreea, Filipine etc., dar şi în România.

Pagina 47 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În România instalaţiile mici de biogaz au cunoscut o evoluţie rapidă după 1975. În Institutul
de Cercetări Alimentare s-a brevetat o serie de instalaţii de biogaz care au trebuit să răspundă mai
multor cerinţe:
Să fie ieftine;
Să poată fi executate cât mai uşor;
Să corespundă condiţiilor climaterice din România;
Să fie uşor de deservit şi întreţinut;
Să utilizeze, pe cât posibil, materiale existente local.

Proiectele tip ale acesor instalaţii au fost diseminate în teritoriu şi, până în anul 1989, au fost
realizate fizic peste 5000 instalaţii. Acolo unde a existat un interes din partea beneficiarilor,
instalaţiile au funcţionat şi pe timpul celor mai aspre ierni. Au fost şi numeroase cazuri în care
beneficiarii nu au manifestat nici un interes considerând că instalaţia le-a fost impusă, neglijând
alimentarea ritmică a fermentatorului lăsat în paragină.
Acest tip de instalaţii nu au avut succes în Banat, Arad, Oradea, Satu Mare şi în judeţele
transilvane în care a existat reţea de distribuţie a gazului metan. Au funcţionat în schimb în judeţele
Argeş, Olt, Bacău, Teleorman, Vaslui, Prahova, Dolj, Ilfov, Giurgiu, Covasna, Ciuc şi alte câteva.
Statistic vorbind, instalaţiile de 10 m3 s-au comportat mai bine decât cele de 5 m3 şi aceasta
exclusiv datorită condiţiilor climaterice, deoarece fermentatoarele de 5m3 au un raport
suprafaţă/volum mai defavorabil fapt care duce la pierderi mai mari de căldură. Din acest punct de
vedere mai sunt posibile îmbunătăţiri ale proiectelor acestor instalaţii pentru mărirea performanţelor
lor.

În condiţii de funcţionare normală, producţia de biogaz a fost de 1,5 – 1,6 m3/zi la


fermentatorul de 5 m3 şi de 3,0 – 3,2 m3/zi la cel de 10 m3. În tabelul nr. 3.1 sunt prezentaţi
principalii indicatori ai celor două capacităţi de instalaţii de biogaz:

Tabel nr. 3.1


Principalii indicatori ai instalaţiilor U.M.
de biogaz de 5 şi 10 m3 diseminaţi
în România
CARACTERISTICI
Volum util de fermentare m3 5 10

Pagina 48 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Producţia de biogaz: - brută m3/zi 1,6 3,2


- netă 1,6 3,2
Autoconsum % -- --
Energie obţinută GJ/an 13,16 26,3
3
3
Dejecţii necesare (porc) m /zi 0,083 0,16
6
Durata medie de fermentare zile 60 60
Regim termic de fermentare --- criofil criofil
Animale necesare: - porci, sau capete 11 22
- vaci 2 4

Institutul Politehnic din Iaşi a conceput şi proiectat o instalaţie de producere a biogazului


prezentată în fig.3.9. Această instalaţie, realizată în câteva amplasamente din Moldova, constă dintr-
un fermentator cilindric vertical, din beton armat, având un volum util de fermentare de 6 m3.

Figura 3.9 Instalaţie de biogaz concepută şi proiectată de Institutul Politehnic din Iaşi

3.4.2 Instalaţii de capacitate mijlocie

Pagina 49 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

O instalaţie de biogaz cu volum de fermentare mai mic, în zone cu climă caldă, poate
satisface multiple nevoi gospodăreşti în timp ce, în zonele cu climă mai rece, aceeaşi instalaţie poate
asigura doar gătitul mâncării şi – eventual – încălzitul parţial al locuinţei.

În România, pentru acoperirea necesităţilor cerute de capacităţi mijlocii de biogaz au fost


elaborate variante ale proiectelor prezentate anterior (5 şi 10 m3) dar pentru capacităţi de fermentare
de 25 şi 50 m3.
Aspectul general al acestora şi funcţionalitatea este similară celor de capacitate mică.
Deosebirea esenţială constă în aceea că aceste instalaţii au fost prevăzute cu sistem de încălzire a
substratului, fiind dotate cu câte o microcentrală termică şi o reţea de circulaţie a apei calde în partea
inferioară a fermentatorului. Astfel, aceste instalaţii puteau lucra în regim mezofil fapt care a
determinat creşterea producţiei specifice de la cca. 0,32 m3/m3.zi, caracteristică celor mici, la cca. 1,2
m3/m3.zi. Fiind amplasate în imediata apropiere a grajdului sau a locului de utilizare, microcentrala
termică, sub forma unui boiler de apă caldă, funcţionând pe biogaz, putea fi montată în aceste spaţii.
În cazul acestor capacităţi mai mari, inelele prefabricate din beton, din care era construit
fermentatorul, au fost realizate din două bucăţi pentru a uşura transportul la locul de montaj. În
tabelul nr. 3.2 sunt cuprinşi indicatorii caracteristici ai acestor instalaţii de biogaz:

Tabel nr. 3.2 Indicatorii instalaţiilor de U.M.


biogaz de 25 şi 50 m3 diseminate în
România
Caracterisitici
Volum util de fermentare m3 25 50
Producţia de biogaz: - brută m3/zi 30 60
- netă 23,7 47,4
Autoconsum % 21 21
Energie obţinută GJ/an 182,8 365,7
Dejecţii necesare (porc) m3/zi 0,830 1,660
Durata medie de fermentare zile 30 30
Regim termic de fermentare --- mezofi mezofi
l l
Animale necesare: - porci, sau capete 165 330
- vaci 30 60

Pagina 50 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Fig. 3.10 Aspectul de ansamblu al instalaţiei de 25 respectiv 50 m3.

Pagina 51 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Poziţiile din figura 3.10 au următoarele semnificaţii :


Fermentatorul de 25 sau 50 m3
Conductă inelară de încălzire cu apă caldă
Boilerul de apă caldă (AMI-3)
Vas de nivel constant pentru alimentare cu apă a boilerului
Conducta de retur a apei calde de la fermentator
Conducta de tur a apei calde la fermentator
Pompa de circulaţie pentru apă caldă
Conducta de admisie a biogazului la boiler
A. conducta de utilizare menajeră a apei calde
B. conducta de utilizare menajeră a biogazului
C. admisia apei în rezervorul cu plutitor
D. preaplinul rezervorului cu plutitor
E. ventil de golire a apei din instalaţie

La ICA – Bucureşti au fost proiectate două capacităţi de producere a biogazului de 100


respectiv 200 m3 volum util de fermentare. Ele au fost concepute în sistem compact, cu gazometrul
şi suflanta amplasate deasupra fermentatorului. Fermentatorul comunică direct cu gazometrul printr-
un decupaj al planşeului, fără a mai fi necesară o conductă de transport.
Recuperarea căldurii se face printr-un sistem de registre umplute cu apă, care circulă între
cele două cămine prin efectul de termosifon, transmiţând căldura de la nămolul fermentat spre cel
proaspăt. Instalaţiile lucrează în regim mezofil. În fig. 3.11 este prezentat, în perspectivă şi secţiune,
acest tip de instalaţie. Principalii indicatori care caracterizează aceste instalaţii la, IMO = 3 kg/m 3.zi,
sunt redaţi în tabelul nr. 3.3.

Tabel nr. 3.3 Indicatori ai U.M.


instalaţiilor de biogaz în
flux orizontal pentru
capacităţi medii
Caracteristici
Volum util fermentare m3 100 200
Producţia de -brută m3/zi 120 240
biogaz -netă 90 180

Pagina 52 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Autoconsum mediu anual % 25 25


Energie netă GJ/an 693,4 1387
Rata de alimentare m3/zi 3,3 6,6
Durata de fermentare zile 30 30
Necesar de -porci capete 660 1320
animale -vite 120 240

Fig. 3.11 Instalaţie de biogaz compactă, în flux orizontal, de capacitate medie (100 şi 200 m³)

Corpul fermentatorului
Gazometru
Cămin alimentare nămol proaspat
Cămin evacuare nămol fermentat
Registru cu apă pentru recuperarea căldurii
Conducte evacuare namol fermentat
Mufe de reglare a înălţimii preaplinului
Conductă aspiraţie biogaz din gazometru
Separator de condens şi opritor de flacără
Suflantă pentru agitarea pneumatică a substratului prin recircularea biogazului
Ventile electromagnetice pentru dirijarea secvenţială a biogazului refulat de suflantă

Pagina 53 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Conductă de biogaz spre utilizator


Fantă decupată în plafonul fermentatorului pentru comunicare cu gazometru

3.4.3 Instalaţii mari

Pentru capacităţi industriale au fost realizate proiecte cu volume de fermentare de 1400,


2000, şi 3000 m3.
În cele ce urmează voi face referire la instalaţia de 1400 m3, realizată la ferma de porci
IOŞIA din Oradea precum şi IAS Sascut (fermă de vaci). Ferma de porci de la Ioşia cu un efectiv de
10.000 capete a fost realizată, la solicitarea expresă a Prof. Dr. Ing. Vasile Nikolic, cu evacuarea
mecanică a dejecţiilor. În fig.3.12 poate fi urmărită schema generală a acestei instalaţii, iar în fig.
3.13 este prezentat aspectul fermentatorului de 1400 m3.

Fig.3.12 Schema instalaţiei de biogaz de la ferma Ioşia – Oradea

Indicatorii principali ai instalaţiei de biogaz de la ferma de porci din Ioşia sunt prezentaţi în
tabelul nr. 3.4:
Tabel nr. 3.4
Principalii indicatori ai instalaţiei de biogaz de la U.M. Valoare
ferma de porci Ioşia
Denumire indicator
Volum fermentare m3 1400

Pagina 54 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cantitate substrat m3/zi 85


Substanţa uscată în materia primă % 6-8
0
Temperatura de lucru C 30-52
Producţia medie de biogaz m3/zi 2600
Autoconsum biogaz m3/zi(%) 750(27)
Biogaz disponibil m3/zi 1850
Autoconsum energetic total % 28
Producţia de biogaz pe cap de porc m3/zi 0,26
Producţia specifică de biogaz m3/m3.zi 1,857

Fig.3.13 Fermentator în flux orizontal de 1400 m³ (Ioşia – Oradea şi Sascut)

Instalaţia de biogaz de 2000 m3 a fost realizată la ferma de vaci de la Santăul Mic, judeţul
Bihor. Această fermă, aparţinând de Întreprinderea de Industrie a Cărnii din Oradea avea o
capacitate de 3000 capete bovine dar, pe parcursul funcţionării instalaţiei de biogaz, efectivul mediu
prezent a fost de 1563 capete. Schema de funcţionare a instalaţiei de biogaz a fost asemănătoare cu
cea de la ferma de porci de la Ioşia având în plus un grup generator de energie electrică de 50 kw
care funcţiona pe biogaz livrând în reţea energia electrică produsă şi contribuind la ranforsarea
autoconsumului termic al fermentatorului împreună cu centrala termică. În tabelul nr.3.5 sunt
prezentaţi indicatorii înregistraţi în perioada de 83 zile de urmărire efectivă de către colectivul de
cercetare din ICA a funcţionării instalaţiei:

Tabel nr. 3.5 Indicatorii măsuraţi la instalaţia de biogaz de la Santăul Mic, jud. Bihor

Pagina 55 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Denumire indicator U.M. Valoare


Volum de fermentare m3 2000
Cantitate substrat m3/zi 66,45
Substanţa uscată în materia primă % 8,9
Substanţa organică în materia primă % 7,18
Substanţa organică ieşită din poces % 2,17
Degradarea substanţei organice % 69,8
Producţia medie de biogaz realizată m3/zi 2848
Autoconsum energetic total % 24
Producţia de biogaz pe cap de animal m3/zi 1,82
Producţia specifică de biogaz m3/m3/zi 1,424

CAPITOLUL 4
PROIECTAREA UNUI SISTEM DE ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ ŞI
TERMICĂ BAZAT PE POTENŢIAL DE BIOGAZ

4.1 Locaţie
Sursa de energie regenerabilă aleasă este biomasa şi am proiectat un sistem de alimentare cu
energie care să utilizeze BIOGAZUL pentru cogenerare. Sistemul de alimentare este pentru o fermă
de tip agrozootehnic şi o locuinţă în zona Craiovei.
Proiectul a fost finanţat în proporţie de 88% de către Ministerul român pentru Protecţia
Mediului, în scopul creşterii eficienţei energetice, promovarea surselor regenerabile de energie,
reducerea impactului asupra mediului şi reducerea intensităţii energetice primare cu 40% până în
2015, comparativ cu 2001. Restul de 12% a fost asigurat de către proprietarul fermei.
Valorificarea biogazului în această fermă a fost încercată cu scopul de a furniza suficientă
energie electrică pentru asigurarea necesarului casei, fermei şi pentru revânzare.

Pagina 56 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În cele ce urmează se va lua în considerare cazul unei familii clasice, de patru persoane, care
locuieşte într-o casă cu 4 camere, într-o zonă cu climă temperată.

4.2 Stabilirea potenţialului fermei agricole

Ferma de tip agrozootehnic, dezvoltă culturi agricole pe 40 ha. pământ arabil, şi are în
exploatare zootehnică şi industrială 110 vaci de lapte şi 120 porci la îngrăşat, 6 cai, 300 de găini
ouătoare şi numeroase deşeuri agricole ca paie, frunze verzi sau uscate, tulpini şi lujeri de la
zarzavaturile din grădină proprie precum şi apa menajeră provenită de la cei patru locatari ai familiei
şi din pregătirea mâncării, poate conta pe următorul potenţial de biogaz, evidenţiat în tabelul nr. 4.1:

Tabel nr. 4.1 Calculul BIOGAZ OBŢINUT m3/zi


Pe U.M. Total
potenţialului de biogaz al U.M. CANTITATE
microferme agricole

RESURSA
Vaci de lapte cap. 110 1,4 154
Porci la îngrăşat (65 kg) cap. 120 0,2 24
Cai cap. 6 1,0 6
Găini ouătoare cap. 300 0.014 4,2
Locuitori echivalenţi (L.E.) cap. 4 0,06 0,24
Ierburi kg/zi 15 0,05 0,75
Resturi vegetale tocate kg/zi 15 0,1 1,5
Paie tocate kg/zi 30 0,32 9,6
Frunze verzi kg/zi 15 0,03 0,45
Total general - - - 200

Pentru a putea calcula corect reţeta de amestec de materii prime trebuie ţinut seama de
următoarele:
Realizarea unui raport C/N cuprins între 15 – 25
Asigurarea unei umidităţi de cel puţin 90 % pentru amestec.

Ţinând cont de faptul că se dispune de dejecţii de porc, de vită, păsări, frunze verzi şi paie
uscate de grâu, se pot stabili următoarele valori C/N pentru aceste materii prime:
Dejecţii de porc, C/N..........................................13
Dejecţii de vită, C/N...........................................25

Pagina 57 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Frunze verzi, C/N...............................................41


Paie de grâu, C/N...............................................87

Tabel 4.2 Verificarea Cantitate pe Total Raportul Produs


raportului C/N la reţeta de cap ( kg/zi) kg/zi C/N pt.calcul
alimentare a instalaţiei de
biogaz

RESURSA (dejecţii)
Vaci de lapte 40 4400 25 110.000
Porci la îngrăşat (65 kg) 7 840 13 10.920
Cai 22 132 24 3.168
Găini ouătoare 0,2 60 15 900
Locuitori echivalenţi (L.E.) 1,0 4 29 116
Ierburi - 15 25 375
Resturi vegetale tocate - 15 22 330
Paie tocate - 30 87 2.610
Frunze verzi - 15 41 615
5.511 129.034
Total general

Exemplu de calcul:
Resursa (dejecţii) – Vaci de lapte = 110; Dejecţii de vită, C/N = 25 ;
Cantitate pe cap (kg/zi) – 40;
Rezultă total = 40 x 90 = 4400 (kg/zi)
Produs de calcul = 4400 x 25 = 110.000

Făcând raportul dintre totalul ultimei coloane şi totalul celei de a treia coloane se obţine
raportul C/N pentru întregul amestec: 129.034 / 5.511 = 23,41 = C/N, care este un raport bun pentru
producerea biogazului (reţeta de amestec a materiilor prime este bună)

Observaţie:
În cazul în care raportul C/N avea o valoare mai mare de 25, amestecul nu era corect şi
pentru a-l corecta trebuia să măresc cantitatea de dejecţii de porc faţă de cea a frunzelor şi paielor,
încercând o altă reţetă. Nu se poate corecta cu dejecţiile de vită, deoarece acestea au raportul situat
chiar la limita superioară a raportului optim.

Pagina 58 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Luându-se în considerare efectul amestecului diferitelor dejecţii de materii prime care, la


rândul lui, potenţează în mod semnificativ producţia de biogaz, în medie cu cca. 10%, se poate conta
deci pe o producţie totală de biogaz, de
200 m3/zi x 1,1 = 220 m3/zi biogaz
Cantitatea de biogaz de mai sus reprezintă producţia brută.

Consum energie electrică şi termică


Casa este utilată cu: combină frigider/congelator; aspirator; fierbător apă; cafetieră; fier de
călcat; cuptor cu microunde; maşina de spălat rufe; prăjitor pâine; hotă; uscător par; încărcător
baterii Ni-Cd; maşină găurit; ferăstrău circular; ferăstrău oscilant; combină stereo+CD 2x50 W;
aparat radio; receptor TV satelit; televizor color 56 cm; recirculator ECS 10l/min HMT = 1,5 m;
monitor calculator 17 inch; imprimantă jet cerneală; PC desktop fară monitor.

Tabel (4.3) de consum al produselor electrocasnice cele mai folosite

Becul Maşina de spălat


În 6 ore consumă Consumă 450W
66W într-o oră

Fierul de călcat Aspiratorul


Consumă 1600W Consumă 1800W
într-o oră în jumătate de oră

Frigiderul Televizorul color


Consumă 960W în Consumă 210W în
24 de ore 3 ore

Tabel 4.4 Numărul echipamentelor şi durata utilizării lor pe zi

4.4 Stabilirea necesarului de BIOGAZ pentru energie termică şi electrică


Această familie clasică (de 4 persoane) are nevoie de biogaz pentru satisfacerea următoarelor
cerinţe, enumerate în ordinea priorităţii lor:
Energie termică pentru prepararea hranei;

Pagina 59 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Energie termică pentru încălzirea apei menajere;


Energie termică pentru încălzirea locuinţei;
Energie electrică pentru nevoile casnice.
După cum am precizat şi puţin mai devreme, familia locuieşte într-o casă cu 4 camere, într-o
zonă cu climă temperată. Prin extrapolare, vor trebui calculate necesităţile, termică şi electrică pentru
asigurarea unui confort maxim.

4.4.1 Necesarul de energie termică pentru prepararea hranei

Pentru cazul considerat este suficientă o maşină de gătit cu patru ochiuri. Aceste ochiuri vor
fi utilizate astfel:
La micul dejun vor arde două ochiuri timp de câte o jumătate de oră fiecare.
2 ochiuri * 30 min.= 1h
La prepararea prânzului vor arde patru ochiuri, în medie câte trei sferturi de oră fiecare.
4 ochiuri * 45 min.= 3h
La prepararea cinei vor arde două ochiuri, câte o jumătate de oră fiecare.
2 ochiuri * 30 min.= 1h
Eventual şi cuptorul va fi utilizat zilnic câte 45 minute.

Însumând duratele de mai sus rezultă:


Cinci ore de ardere a gazului la un ochi;
45 minute de ardere a gazului la cuptor.
Un ochi consumă, în medie, 200 l gaz pe oră. Pentru cinci ore de ardere va fi nevoie de 1000
l biogaz, respectiv 1 m3.
Cuptorul consumă, în medie, 480 l gaz pe oră. În 45 minute va avea nevoie de 360 l biogaz.
Rezultă că pentru gătit necesarul acestei familii este de 1,36 m3/zi biogaz.

Pentru un calcul mai generalizat se pot utiliza datele următoare care arată necesarul de biogaz
pentru gătit în funcţie de numărul de persoane :
1 persoană .....................................................0,4 – 0, 45 m3/zi
2 persoane......................................................0,35 – 0,4 m3/zi şi persoană
3-4 persoane...................................................0,33 – 0,35 m3/zi şi persoană
5-6 persoane...................................................0,3 – 0,33 m3/zi şi persoană
7-10 persoane.................................................0,25 – 0,3 m3/zi şi persoană

Pagina 60 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Se observă cum scade consumul specific de gaz pentru o persoană atunci când numărul
acestora creşte, ceea ce este logic.

4.4.2 Necesarul de energie termică pentru încălzirea apei menajere


În tabelul nr. 4.5 este specificat necesarul de biogaz pentru încălzirea apei menajere.
Tabel nr. 4.5
Necesarul de biogaz, în m3, pentru încălzirea Numărul membrilor de familie
3 4 6 8
apei menajere

Modul de încălzire a apei


Încălzire directă pe arzătorul maşinii de gătit 1,6 1,9 2,7 3,6
Încălzire în boiler, inclusiv cu duş 1,9 2,3 3,3 4,3

În exemplul considerat va fi nevoie de încă 1,9 m3 biogaz la încălzirea apei menajere pe


ochiul maşinii de gătit sau de 2,3 m3 biogaz în cazul utilizării unui boiler.

4.4.3 Necesarul de energie termică pentru încălzirea locuinţei


Pentru încălzirea locuinţei, desigur în perioada friguroasă, necesarul de biogaz este redat în
tabelul nr. 4.6, diferenţiat pe trei moduri de realizare a izolaţiei termice a locuinţei
Tabel nr. 4.6
Necesarul de biogaz pentru încălzirea locuinţei Necesarul de biogaz pentru încălzit
m3/m3.oră m3/m3 pentru 10 ore

Modul de realizare al izolaţiei termice


Izolaţie termică foarte bună 0.021 – 0,025 0,21 – 0,25
Izolaţie termică de calitate mijlocie 0,023 – 0,027 0,23 – 0,27
Izolaţie termică slabă 0,035 – 0,038 0,35 – 0,38

În cazul locuinţei considerate, de 4 camere, cu o suprafaţă totală de 75 m2 şi un volum total


de încălzit de cca. 200 m3, necesarul de biogaz, pentru 10 ore de încălzire, va fi, în medie, de :

200 m3 x 0,23 m3/m3 = 46 m3 pentru o locuinţă bine izolată termic


200 m3 x 0,25 m3/m3 = 50 m3 pentru o locuinţă cu izolaţie termică medie
200 m3 x 0,37 m3/m3 = 74 m3 pentru o locuinţă slab izolată termic
Considerând locuinţa slab izolată termic, rezultă următorul potenţial de biogaz:
1,36 m3/zi + 2,3 m3/zi + 74 m3/zi = 77,66 m3/zi

Pagina 61 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4.4.4 Necesarul de energie electrică


În cazul exemplului considerat necesarul de energie electrică poate fi şi el diferenţiat în
funcţie de gradul de confort dorit care, la rândul lui, determină felul şi numărul consumatorilor de
energie electrică.
Ţinând cont de faptul că, din 50 m³ de biogaz se obţin aprox. 30kW, rezultă că pentru 14,21
kW de cât este nevoie pentru necesarul de energie electrică, sunt necesari 24 m³ de biogaz.
Energia electrică reprezintă doar un sfert din energia adusă de biogaz şi cca. o treime din
energia totală produsă. Cei 24 m3 de biogaz necesari se vor împărţi deci astfel:
6 m3 biogaz pentru energie electrică;
18 m3 biogaz pentru energie termică;
6 m3 biogaz pierderi.
Cum energia termică recuperată de la convertor este sub formă de apă caldă, aceasta poate fi
utilizată foarte bine fie la încălzirea locuinţei fie la prepararea apei menajere.

În final, calculul necesarului de biogaz pentru asigurarea unui confort maxim în cazul
considerat va arăta astfel:
Biogaz pentru gătit.....................................................1,36 m3/zi
Biogaz pentru apă caldă menajeră..............................2,3 m3/zi
Biogaz pentru încălzirea locuinţei............................74,0 m3/zi
Biogaz pentru energie electrică................................24,0 m3/zi
Total....................................................... 101,66 m3/zi
Se scade echivalentul energiei termice recuperate...18,0 m3/zi
Total necesar net 83,66 m3/zi

Se observă că, faţă de necesarul total de biogaz (101,66 m3/zi), pentru satisfacerea unui
confort maxim, în exemplul considerat, consumurile energetice parţiale sunt repartizate astfel :
Pentru gătit.............................................................1,85 %
Pentru apa caldă menajeră.................................... 3,12 %
Pentru încălzirea locuinţei...................................62,45 %
Pentru energie electrică.......................................32,58 %
Total 100,00 %

Pagina 62 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Dacă se operează scăderea din necesarul de biogaz pentru încălzirea locuinţei, a celor 18
m3/zi, corespunzătoare energiei termice recuperate de la convertor, rămân 74 – 18 = 56 m3/zi biogaz
care va fi solicitat instalaţiei de producere a biogazului iar tabloul distribuţiei energetice, faţă de noul
total de 83,66 m3/zi, va arăta astfel:
Pentru gătit.............................................................2,44 %
Pentru apa caldă menajeră.................................... 4,13 %
Pentru încălzirea locuinţei...................................50,31 %
Pentru energie electrică.......................................43,12 %
Total 100,00 %

Observaţii:
Cei 200m³ de biogaz (volum util de fermentare) se împart astfel:
25% → energie electrică
65% → energie termică
10% → pierderi
=> η = 90% (Eel, Eth.) + 10% pierderi
Astfel pentru 200m³ de biogaz, vom avea următoarele rezultate:
Eel.= 25% · 200 = 50m³/zi biogaz;
Eth.= 65% · 200 = 130m³/zi biogaz;
Pierderi = 10% · 200 = 20m³/zi biogaz.

Se observă că producţia de biogaz depăşeşte cu mult necesarul BIOGAZ pentru energie


termică şi electrică. Scopul este de a furniza suficientă energie electrică şi termică atât pentru
asigurarea necesarului casei şi fermei cât şi pentru revânzare.
Surplus de energie electrică:
Surplus Eel. = 50 – 24 = 26 m³/zi biogaz
Surplus de energie termică:
Surplus Eth. = 130 – 77,66 = 52,34 m³/zi biogaz
Surplusul de energie electrică de 26 m³ de biogaz, va fi distribuit către reţeaua publică.
Din surplusul de energie termică, atât iarna cât şi vara, un procent de 25-30% va fi necesar
pentru fermentator.
Iarna considerăm că acest excedent se foloseşte integral.

Pagina 63 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pe timpul verii, când nu va fi nevoie de încălzirea locuinţei, va rămâne un surplus mult mai
mare de energie termică. Vara, acest excedent va fi utilizat, raţional, pentru uscarea cerealelor din
fermă.

Determinarea parametrilor sistemului

4.5.1 Stabilirea schemei generale

Fig.4.1 Exemplu aplicativ de staţie de biogaz din Germania

4.5.2 Criterii de alegere şi dimensionare a instalaţiei de biogaz

Instalaţia am ales-o în funcţie de consumul energetic şi termic pe an şi de cererea de energie


electrică pentru vânzare. Am ales un sistem a cărui producţie este mai mare decât consumul estimat.
Deoarece consumul total maxim (energie electrică + energie termică), pentru confort maxim,
este de aproximativ 83,66 m³/zi de biogaz, iar cererea de energie spre vânzare transformată în biogaz
este de aprox. 25 m³/zi, am ales o instalaţie de biogaz proiectată de ICA – Bucureşti , în flux
orizontal, de capacitate medie de 200 m³ volum util de fermentare.

Pagina 64 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabel 4.7 Alegerea instalaţiei

Energia obţinută netă Preţ TTC (€)


Configuraţia sistemului (GJ/an) inclusiv instalarea
Instalaţie de biogaz de tip ICA de 26,33 7500
10 m³
Instalaţie de biogaz de tip ICA de 365,7 15000
50 m³
Instalaţie de biogaz în flux 1387 22500
orizontal, de capacitate
medie 200 m³

Instalaţie proiectată de ICA – Bucureşti, de 200 m³ volum util de fermentare

Caracteristici tehnice
• Tipul instalaţiei: capacitate medie ;
• Tipul fermentării: mezofilă ;
• Temperatura de fermentare: min. 27ºC şi optim 30ºC ;
• Materia primã: dejecţii de porcine, de vite, de păsări şi resturi vegetale ;
• Populaţia: 110 vaci de lapte şi 120 porci, 6 cai, 300 de găini şi numeroase deşeuri agricole;
• Volumul fermentatorului: 200 m³ ;
• Forma fermentatorului: cilindrică cu o bază conică ;
• Diametrul fermentatorului: 15 m ;
• Rata de alimentare : 6,6 m³/zi ;
• Autoconsum mediu anual : 25% ;
• Timpul de retenţie: 22 zile ;
• Producţia de biogaz: 180 – 220 m³/zi ;
• Conţinutul de metan al biogazului: 74%
Observatie : Fermentatorul a fost dimensionat la capacitatea dictată de resursa de materie primă.

Pagina 65 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

În figura 4.2 de mai jos se prezintă schema de funcţionare a instalaţiei de biogaz de capacitate
medie de 200 m³.

Fig. 4.2 Instalaţie de biogaz compactă, în flux orizontal, de capacitate medie (200 m³)

Principalele părţi componente ale instalaţiei sunt:

Corpul fermentatorului
Gazometru
Cămin alimentare nămol proaspat
Cămin evacuare nămol fermentat
Registru cu apă pentru recuperarea căldurii
Conducte evacuare namol fermentat
Mufe de reglare a înălţimii preaplinului
Conductă aspiraţie biogaz din gazometru
Separator de condens şi opritor de flacără

Pagina 66 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Suflantă pentru agitarea pneumatică a substratului prin recircularea biogazului


Ventile electromagnetice pentru dirijarea secvenţială a biogazului refulat de suflantă
Conductă de biogaz spre utilizator
Fantă decupată în plafonul fermentatorului pentru comunicare cu gazometru

Funcţionarea instalaţiei
Dejecţiile sunt acumulate într-un rezervor amplasat chiar sub pardoseala microfermei unde există şi
un mărunţitor-tocător care asigură fluiditatea lor. De aici, cu ajutorul unei pompe, se alimentează un
fermentator care poate fi de orice tip, dimensionat la capacitatea dictată de resursa de materie primă.
Instalaţia a fost concepută în sistem compact, cu gazometrul şi suflanta amplasate deasupra
fermentatorului. Fermentatorul comunică direct cu gazometrul printr-un decupaj al planşeului, fără a
mai fi necesară o conductă de transport. Recuperarea căldurii se face printr-un sistem de registre
umplute cu apă, care circulă între cele două cămine prin efectul de termosifon, transmiţând căldura
de la nămolul fermentat spre cel proaspăt. Instalaţia lucrează în regim mezofil.
Biogazul e stocat în gazometru, iar nămolul fermentat se evacuează în bazinul de stocare în vederea
utilizării lui ca fertilizant. Biogazul alimentează un grup electrogen tip TOTEM (Total Energetic
Motor) cu recuperarea căldurii şi un randament energetic total de peste 90% (din care cca. 30 % sub
formă de energie electrică). Energia electrică e livrată în reţea iar cea termică asigură, printr-un
boiler, nevoile casnice şi căldura tehnologică necesară fermentatorului şi microfermei.

4.4.3 Predimensionare fermentator

EXEMPLIFICARE
Pentru a efectua calculele de proiectare în cazul microfermei descrise mai înainte, se porneşte de la
următoarele date de start :
Cantitatea de substrat disponibilă M1 = 5.511 kg/zi
Conţinut de substanţă uscată SU = 10 %
Conţinut de substanţă organică SO = 9 %

Pagina 67 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Cantitatea de substanţă organică introdusă zilnic în fermentator, va fi:


MSO = M1 x SO /100 = 5.511 x 9 / 100 = 495,99 kg/zi

Cantitatea zilnică de substanţă uscată introdusă în fermentator va fi:


MSU = M1 x SU /100 = 5.511 x 10 / 100 = 551,1 kg/zi

La un conţinut de SU = 10% şi un timp de retenţie TRH = 22 zile, corespunde o încărcare


masică organică IMO = 3,2 kg/m3.zi.
În aceste condiţii volumul util de fermentare va fi:
Vu = MSO / IMO = 495,99/ 3,2 = 154,99 rotund 155 m3

Admiţând că densitatea substratului este d = 1000 kg/m3, masa totală de substrat din
fermentator va fi:
MF = 1000 x MSO / IMO = 1000 x 495,99 / 3,2 = 154996,87 rotund 155.000 kg

Rata zilnică de alimentare a fermentatorului cu substratul integral va fi:


M2 = MF / TRH = 155.000 / 22 = 7.045 kg/zi

Diferenţa dintre M1 şi M2, de 7045 – 5511 = 1534 kg/zi va fi completată cu 327 litri apă.
Conţinutul procentual final de substanţă uscată, după diluţie, va fi:
SUf = 100 x MSU / M2 = 100 x 551,1 / 7.045 = 7,82 %
Deci fermentatorul, având un volum util de 155 m3, va trebui să asigure o producţie de
biogaz de 200 m3/zi, adică o producţie specifică, raportată la volumul util de fermentare, de 1,29
m3/m3.zi, ceea ce, în condiţii mezofile de fermentare, este pe deplin posibil.

4.5.4 Stabilirea soluţiei pentru grupul maşină termică-generator electric

Ştim că 200 m³ de biogaz este echivalentul a 4.294.400 KJ şi că energia termică reprezintă


65% din total biogaz. Din cercetările făcute de specialişti rezultă că: 3611 KJ = 1 KWh. Astfel :
Eth.= 4.294.400 (KJ) · 0,65 = 2.791.360 KJ
Eth.= 2.791.360 (KJ) : 3611 (KJ) x 1 kWh = 773,02 KWh
Dacă este nevoie de 20 ore de funcţionare, atunci puterea necesară motorului termic, va fi:

Pagina 68 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pmec.= 773,02 (KWh) : 20 (h) = 38,65 KW ~ 39 KW (puterea necesara motorului termic)

Observaţie: 1KW = 1,36 CP → 1 CP = 0.736 kW = 736 W

Motorul are drept combustibil - biogaz. Alegerea tipului de motor de antrenare (motor termic
sau turbină) s-a făcut în primul rând în funcţie de raportul dintre energia termică şi electrică produsă
prin cogenerare. Am ales un motor termic de 53 CP, cu aprindere prin scântei. Aprinderea este
realizată electronic.
În figura de mai jos este prezentată schema bloc a instalaţiei de cogenerare cu motor termic.

Figura 4.3 Instalaţie CHP tip Tecogen


Tabel 4.8 Indice de
Parametrii Combustibil Mărime- cogenerare Randament Randament Calitate
maşinii de Pe Pth/Pe electric global energie
antrenare (KW) termică
Maşina de
antrenare

Motor cu Apă

Pagina 69 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

ardere fierbinte de
internă Biogaz 39 1,1:1... 3:1 25...43% 70...92% medie
cu şi/sau joasă
aprindere temperatură
prin
scânteie

Viteza este cuprinsă între (1000-3600) rpm

4.5.5 Alegerea generatorului electric

Qb = Energie termică a 1m³ de biogaz (KJ/m³)


1 KWh → 3611 KJ
Qb = 1 Nm³ biogaz → 5.137 Kcal → 21.472 KJ/m³
Aceste valori reies din calculele şi cercetările specialiştilor în domeniu.

Astfel, pentru 200 m³ de biogaz, va rezulta un total de:


200 (m³) · 21.472 (KJ/m³) = 4.294.400 KJ
Energia electrică reprezintă, după cum am precizat anterior, 25% din biogaz:
4.294.400 (KJ) · 0,25 = 1.073.600 KJ
Dacă transformăm energia în KWh, vom avea:
1.073.600 (KJ) : 3611 (KJ) = 297,31 KWh

Se presupune că generatorul funcţionează 20 ore pe zi. Astfel puterea medie va fi:


297,31 (KWh) : 20 h = 14,86 KW ~ 15 KW (avem nevoie de un generator cu o putere de 15
KW)

Energia termică, cu un procent de 65% din biogaz, va fi:


4.294.400 (KJ) · 0,65 = 2.791.360 KJ
Din totalul energiei produse din 200 m³ de biogaz :
- 30% va fi necesară pentru încălzirea fermentatorului
4.294.400 (KJ) · 0,3 = 1.288.320 KJ
- 35 % pentru nevoi casnice

Pagina 70 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4.294.400 (KJ) · 0,35 = 1.503.040 KJ


Vom avea şi acele pierderi, în proporţie de 10% :
4.294.400 (KJ) · 0,1 = 429.440 KJ

Pentru a satisface necesarul de energie electrică şi termică produse simultan, am ales o


unitate de cogenerare, pe biogaz. Ţinând cont că se utilizează biogazul, unitatea CHP este potrivită
pentru fermă. Echipamentele de cogenerare sunt fabricate în funcţie de energia electrică produsă.

Generatoarele asincrone încep să fie utilizate, din ce în ce mai mult, şi în cadrul sistemelor de
cogenerare. Aceste maşini electrice sunt mai simple, mai robuste, mai economice şi mai bine
adaptate la porniri repetate. Mai mult conectarea lor la reţea este deosebit de uşoară şi se poate face
în sarcină.

Fig.4.4. Maşină asincronă cu rotor în scurtcircuit de medie putere

Tabel 4.9 Caracteristicile tehnice ale generatorului asincron trifazat


Tip Putere Turaţie Tensiu Variaţia Factor Randa Momentul de
[kW] de ne tensiunii de mentul inerţie
sincronis livrată livrate putere J
m [V] [%] [kgm2]
[rot/min]
AT 160M- 15 3000 400 ± 5% 0,87 0,87 0,04059
2B

Pagina 71 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

4.5.6 Evaluarea fluxurilor energetice (energie termică, electrică)

Fig.4.5 Diagrama Sankey a bilanţului energetic metanogen

După cum se observă din diagramă 200 m³ de biogaz reprezintă doar 59,476% din total
BIOMASĂ.
Astfel totalul de biomasă este :
200 m³ ...................................59,476%
X ........................................100%
X ~ 334 m³ biomasă ;
E = 200 m³ biogaz;
E2 = 0,37623 · 334 = 124,66 m³ materie organică;
E3 = 0,021419 · 334 = 7,15 m³;
E4 = 0,006976 · 334 = 2,33 m³;
E5 = 8,82% · E4 = 0,21 m³.

Pagina 72 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 4.6 Bilanţul energetic al instalaţiei de 1190 KWh

Ştim că: 1 KWh → 3611 KJ


200 m³ biogaz = 4.294.400 (KJ) : 3611 (KJ) = 1189,25 KWh → aprox. 1190 KWh
Ţinând cont că timpul de funcţionare pe zi este de 20 ore, rezultă:
1190 (KWh) : 20 (h) = 59,5 KW → aprox. 60 KW

Eel = energia electrică rezultată din biogaz (25%)


→ 0,25 · 1190 = 298 KWh
Eth1 = energia termică necesară încălzirii fermentatorului (30%)

→ 0,3 · 1190 = 357 KWh


Eth2 = energia termică folosită pentru nevoi casnice (35%)

→ 0,35 · 1190 = 416 KWh


Epierdută = energia pierdută (10%)

→ 0,1 · 1190 = 119 KWh

Pagina 73 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Calculul randamentului

Qb = Energia termică a 1 m³ de biogaz [KJ/m³]


ηtotal = 0,9
ηmecanic = 0,3
ηelectric = 0,8

Qb = 1 Nm³ biogaz → 5.137 Kcal → 21.472 KJ/m³

În cazul nostru Qb a 200 m³ biogaz = 4.294.400 KJ/m³

Energia utilă total recuperată:


Etotală = Qb x ηtotal = 4.294.400 (KJ/m³) x 0,9 = 3.864.960 KJ/m³
Energia mecanică obţinută:
Emecanică = Etotală x ηmecanic = 3.864.960 (KJ/m³) x 0,3 = 1.159.488 KJ/m³
Energia electrică obţinută:
Eelectrică = Emecanică x ηelectric = 1.159.488 (KJ/m³) x 0,8 = 927.591 KJ/m³

Concluzii:
Această fermă, situată în Craiova, este „selecţionată” pentru a demonstra eficienţa proiectului
de digestie anaerobă a deşeurilor animale, urmată de valorificarea într-un motor a biogazului astfel
obţinut prin cogenerare.

Proiectul a fost finanţat în proporţie de 88% de către Ministerul Român pentru Protecţia
Mediului. Restul de 12% a fost asigurat de către proprietarul fermei pentru care a fost realizat
proiectul prin cofinanţare.
Exploatarea de biogaz este proiectată pentru toata cantitatea de resurse disponibile la fermă.
Reziduurile provenite de la animale sunt tratate prin fermentare anaerobă într-un digestoar de 200m3
volum util. Biogazul produs este convertit, în întregime, în energie electrică şi căldură, prin
intermediul unui motor de 39 kW (53 CP). Energia electrică în exces este revândută către reţeaua
publică.
Debitul zilnic de biogaz produs este în jurul valorii de 200 m³/zi. Investiţia totală în proiectul
de valorificare a biogazului a fost de 90 000$, cu o subvenţie de 88%.

Pagina 74 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

CAPITOLUL 5

ASPECTE ECONOMICE. EVALUAREA DE COSTURI

5.1 Determinarea tarifului la sursa de referinţă şi evoluţia acestuia


Tariful de referinţă, reprezintă tariful la unele surse existente de alternativă cu excepţia
cazului instalării sursei noi într-o zonă izolată. Dificultatea determinării tarifului de referinţă constă
în cunoaşterea dinamicii creşterii acestuia pe durata de studiu.
Dinamica tarifului de referinţă la electricitate se va accepta ceea ce rezultă pentru o centrală
termoelectrică nouă (CTE), iar pentru energia termică - ceea ce rezultă pentru o centrală termică, la
evoluţia cunoscută a tarifului la combustibil (gaze naturale).

5.1.1 Determinarea ratei de creştere a tarifului de referinţă la electricitate şi energie termică


În cele ce urmează este abordată problema determinării acestor dinamici pe parcursul duratei
de studiu.
Tariful la energie la sursa de referinţă se determină având la bază următoarele ipoteze -
Producerea energiei electrice şi termice ce se bazează pe utilizarea gazelor naturale;
Valoarea actuală a tarifului la gazele naturale constituie - Tcomb,o =170 $/mie m3;
Rata aşteptată de creştere a tarifului la gaze pe durata de studiu constituie - rg = 6%.

În baza acestor date s-a determinat rata anuală de creştere a tarifului la energia electrică la
CTE şi la energia termică la CT. în tabelul 5.1 sunt prezentate rezultatele calculului ratei anuale de
creştere a tarifului la energia produsă la sursa de referinţă pentru diferite valori ale ratei de creştere a
tarifului la gaze pe perioada de studiu. în urma analizei acestor date s-a acceptat o rată unică de
creştere a tarifului la energia electrică şi termică la sursa de referinţă de 6%.
Din cele prezentate în tab.5.1 rezultă, că la o evoluţie a tarifului la gaze determinată de
valoarea actuală Tcomb,o = 170 $/mie m3 pentru o rată de creştere anuală de 6% pe o durată de 15 ani,
rata anuală de creştere a tarifului la energia electrică la bornele CTE, cât şi la consumatorul final
constituie cca 5% - pentru o rată a inflaţiei de 6%. Pe când la o rată a inflaţiei de 8%, rata anuală de
creştere a TE la bornele CTE este de 5%, iar la consumatorul final de 6%.

Pagina 75 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabelul 5.1. Rata anuală de creştere a tarifului la energia produsă la sursa de referinţă (r el, rth)
în funcţie de rata de creştere a preţului la combustibil (la intrare în ţară)

Indicator Rata de creştere a preţul la combustibil, rcomb, %


Rata inflaţiei - 6% Rata inflaţiei - 8%

3,0 5,0 6,0 8,0 10, 15, 3,0 5,0 6,0 8,0 10, 15,
0 0 0 0
Sursa de referinţă de energie electrică
Rata rel la 2,8 4,2 4,9 6,4 8,0 12, 3,1 3,9 5,2 6,7 8,1 12,
bornele CTE, % 1 3
Raportul rel /rcomb 0,9 0,8 0,8 0,8 0,8 0,8 1,0 0,7 0,8 0,8 0,8 0,8
3 4 2 0 0 1 3 8 7 4 1 2
Rata rel la 3,6 4,6 5,2 6,4 7,5 11, 4,4 5,4 5,9 7,0 8,1 11,
consumator 0 4
final, %
Raportul rel /rcomb 1,2 0,9 0,8 0,8 0,7 0,7 1,4 1,3 0,9 0,8 0,8 0,7
2 7 0 5 3 7 8 8 6 1 6
Sursa de referinţă de energia termică
Rata rth la 2,8 4,6 5,5 7,4 9,1 13, 3,0 4,7 5,6 7,4 9,2 13,
bornele CT, % 8 8
Raportul rth / 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9 1,0 0,9 0,9 0,9 0,9 0,9
rcomb 3 2 2 3 1 2 0 4 3 3 2 2
Rata rth la 3,7 5,0 5,7 7,0 8,5 12, 4,4 5,6 6,2 7,5 9,0 12,
consumator 4 7
final, %
Raportul rth /rcomb 1,2 1,0 0,9 0,8 0,8 0,8 1,4 1,1 1,0 0,9 0,9 0,8
3 0 5 8 5 3 7 2 3 4 0 5
În cazul energiei termice, la o rată de creştere anuală de 6% a tarifului la gaze rezultă o rată
anuală de creştere a Tth de cca 6% - pentru ambele variante ale ratei inflaţiei. Ca rezultat, în
calculele efectuate în a fost acceptată o rată anuală de creştere a tarifului la energia electrică şi
energia termică pe durata de studiu de 6%.

5.1.2 Efectul apropierii sursei de referinţă de locul de amplasament al sursei noi


În cazul amplasării sursei noi într-o zonă izolată, fezabilitatea acesteia se determină în urma
„apropierii" sursei de referinţă de locul de amplasament al SDE. Altfel spus, apare necesitatea
recalculării tarifului la sursa de referinţă în urma „apropierii" ei de sursa nouă.

Pagina 76 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Recalcularea tarifului presupune includerea cheltuielilor adiţionale legate de extinderea


reţelei (electrice, termice) până la sursa nouă. Pentru tariful la electricitate se va ţine cont de
următoarele cheltuieli adiţionale - recuperarea investiţiei în liniile noi, întreţinerea şi reparaţiile
curente, pierderile de energie.
Conform datelor Companiei Union Fenosa în Moldova, investiţiile orientative în liniile
electrice constituie - LEA 0,4 kV - 150 000 Lei/km; LEA 10 kV - 200 000 Lei/km; LECulei 0,4 kV
-800 000 Lei/km; LECulei 10 kV - 800 000 Lei/km şi LECuscat 10 kV - 1 000 000 Lei/km, iar
costul total al investiţiei ce se revine la un post de transformare (LEA + transformator), de puterea 63
-400 kVA, se cifrează la nivel de 60 000 Lei/post.
Analiza numerică a studiului efectuat arată că, cheltuielile adiţionale cu recuperarea
investiţiei în liniile noi şi cele de întreţinere şi reparaţii cresc cu doar 5 %, pe când pierderile
adiţionale cresc cu cca 30% faţă de pierderile existente. În final, tariful „recalculat" la sursa de
referinţă creşte cu cca 35% faţă de cel existent.
În tabelul de mai jos sunt prezentate valorile actuale (2007) şi medii pe perioada de studiu ale
tarifului la energia electrică în reţeaua publică de joasă- şi medie tensiune pentru sursele noi
amplasate în preajma sursei de referinţă şi în zone izolate.

Tabelul 5.2. Valoarea actuală şi medie pe perioada de studiu a tarifului la energia electrică în
reţeaua publică

Sursa de Valoarea actuală (2007) Valoarea medie pe o perioadă de


referinţă studiu de 15 ani
-reţeaua
publică
pentru surse noi pentru surse noi pentru surse noi pentru surse noi
amplasate în amplasate în amplasate în amplasate în
preajma sursei zone izolate preajma sursei zone izolate
de referinţă de referinţă
Joasă tensiune 7,5 c$/kWh 10,1 c$/kWh 10,2 c$/kWh 13,8 c$/kWh
Medie 6,0 c$/kWh 8,1 c$/kWh 8,2 c$/kWh 11,1 c$/kWh
tensiune

5.2. Alegerea duratei de studiu în calculele eficienţei investiţiilor

Pagina 77 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Calculele tehnico-economice şi economico-financiare de evaluare a fezabilităţii surselor noi


de energie sunt efectuate pentru o perioadă de studiu (Ts) îndelungată.
Perioada se studiu Ts cuprinde două segmente de timp - perioada de execuţie a obiectivului,
d, şi perioada de funcţionare sau perioada de viaţă economică, Tsn. De regulă, durata de execuţie a
proiectelor SDE nu depăşeşte un an, şi de aceea se poate de folosit termenul de perioadă de studiu şi
pentru intervalul de timp Tsn (fig.5.1).

Figura 5.1. Axa timpului în proiectarea surselor distribuite de energie


Resursa de funcţionare a instalaţiilor moderne de cogenerare de mică şi medie putere bazate
pe motoarele cu ardere internă constituie cca 55 000 - 60 000 h şi, respectiv, la un grad înalt de
utilizare a puterii instalate, durata de viaţă nu depăşeşte 7-8 ani, însă durata de funcţionare a acestora
poate fi dublată efectuând o reparaţie capitală la sfârşitul duratei de viaţă normată (la sfârşitul anului
7), care necesită o investiţie de cca 30% din costul de achiziţie al instalaţiei.
Pentru aceste două durate ale perioadei de studiu, s-au determinat unii dintre cei mai
principali indicatori de eficienţă economică a investiţiilor realizate în instalaţiile respective - preţul
de cost al energiei, venitul net actualizat şi rata internă de rentabilitate. Rezultatele calculelor sunt
prezentate în tabelul 5.3.

Tabelul 5.3. Principalii indicatori de eficienţă economică a investiţiilor

Indicatorii de eficienţă Ts=7 ani Ts= 14 ani


Preţul de cost al energiei electrice, Cw, 7,38 6,96
cUSD/kWh
Valoarea venitului net actualizat din 0,39 1,56
valoarea investiţiei totale, VNA/I
Rata internă de rentabilitate, RIR, % 18,00 26,00

Pagina 78 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Rezultatele calculelor economico-financiare ilustrează faptul că pentru durata de viaţă a


instalaţiilor de cogenerare, valoarea indicatorilor de eficienţă economică a investiţiilor indică asupra
unei eficiente scăzute, pe când la dublarea duratei de viaţă, efectuând un efort investiţional mic,
rentabilitatea creşte substanţial.
În calculele de evaluare a eficienţei economico-financiare a surselor de energie regenerabilă,
deoarece durata normată de viaţă a acestora constituie cca 15-20 ani, se va opera cu durata de studiu
egală cu durata de viaţă normată a instalaţiilor.

5.3. Determinarea preţului de cost al energiei electrice şi termice produse în instalaţiile de


cogenerare

5.3.1 Preţul de cost al energiei produse în instalaţiile de cogenerare


Pentru o instalaţie de cogenerare (IC), ca şi pentru orice altă instalaţie de producere a
energiei, este necesar de a determina preţul de cost şi/sau tariful la energia livrată.
În cazul cogenerării, în care energia electrică şi termică se produc simultan în cadrul unei şi
aceleaşi instalaţii, calculul preţului de cost al energiei ridică problema repartiţiei efortului total
realizat pe energiile produse (vezi fig.5.2).

Figura 5.2. Producerea combinată a două forme de energie


Pentru o instalaţie de cogenerare vom nota prin CTic cheltuielile totale actualizate, pe o
perioadă de calcul ce cuprinde T ani, iar repartiţia acestor cheltuieli pe energiile produse - prin
CTAWjc şi CTAQ,IC . Pentru cheltuielile (anuale) de calcul, numite de altfel şi cheltuieli nivelate
sau cheltuieli (anuale) echivalente, vom aplica notaţiile respective - CAIC, CAw, IC şi CAQ,IC.
Evident, se poate scrie (fig.5.3) –
CTAIC = CTAw,ic + CTAQ,IC (5.01)
şi CAIC=CAw,ic+ CAQ,IC. (5.02)
Valoarea medie a preţului de cost pentru energiile produse la IC pe perioadă de T ani -

Pagina 79 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

cw, ic = CTAw, ic /Wact (5.03)


şi cq,ic = CTAq,ic / Qact, (5.04)
unde Wact şi Qact reprezintă volumul energiei electrice şi termice produse pe perioada
considerată (valori actualitate la rata i) -

Preţul de cost pentru energiile produse la IC pe o perioadă de un an (sau mai puţin) –


cW,ic = CAW, ic /Wan (5.07)
şi cq, ,ic = CAq, ic /Qan (5.08)
unde Wan şi Qan sunt cantităţile celor două energii, produse pe perioada considerată.

Figura 5.3. Alocarea cheltuielilor totale pe cele două forme de energie

5.3.2. Analiza factorilor ce determină rentabilitatea şi fezabilitatea unui proiect de cogenerare


În ultimii ani o tot mai largă aplicare pe piaţa energiei electrice şi termice a multor ţări o au
instalaţiile de cogenerare bazate pe utilizarea motoarelor cu ardere internă, în special cele pe arderea
gazelor naturale.
Factorii-cheie ce determină rentabilitatea unui proiect de implementare a instalaţiilor de
cogenerare sunt:
Configuraţia graficului de sarcină (electrică şi termică) al consumatorului;
Soluţia tehnică de cogenerare adoptată: puterea instalată, randamentul global, durata normată
de viaţă a instalaţiilor, investiţia totală.
Tariful la energia electrică şi termică la sursele de referinţă;
Tariful de distribuţie al energiei electrice şi energiei termice (în cazul conexiunii instalaţiilor
de cogenerare la reţelele publice electrice şi termice).

Pagina 80 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Sarcina electrică şi termică şi regimul de consum. Instalaţiile de cogenerare pot fi aplicate


doar în zonele unde există un consum simultan de energie electrică şi termică şi curbele de sarcină
au un grad înalt de corelaţie. Dimensionarea unităţilor cogeneratoare se face în baza cunoaşterii
sarcinii termice minime a consumatorului. Altfel spus, instalaţiile de cogenerare urmează să acopere
partea de bază a curbei de sarcină termică (vezi fig.5.4).

Figura 5.4. Curba anuală de sarcină a unui consumator şi acoperirea ei


Randamentul global. Instalaţiile moderne de cogenerare cu motoare cu ardere internă dispun
de o eficienţă înaltă - cca 82-85%, la un grad maxim de utilizare a puterii instalate, însă odată cu
reducerea gradului de utilizare a puterii instalate se micşorează şi eficienţa instalaţiei. Randamentul
global, alături de caracteristicile combustibilului disponibil în zona de amplasare a unităţilor
cogeneratoare, determină consumul de combustibil al acestora.
Durata de viaţă a instalaţiilor. Pornind de la valoarea resursei de funcţionare până la prima
reparaţie capitală se determină durata de viaţă a instalaţiilor. Pentru instalaţiile moderne bazate pe
motoarele cu ardere internă, resursa de funcţionare constituie cca 55 000 - 60 000 h, respectiv, la un
grad înalt de utilizare a puterii instalate, durata de viaţă nu depăşeşte 7-8 ani.
Investiţia totală. Costul investiţiei totale într-un proiect de cogenerare include - costul de
achiziţie al echipamentului şi investiţia conexă (transport, montaj, încercare, punere în funcţionare,
diverse construcţii şi clădiri). Costul investiţiei conexe, de regulă, se estimează la cca 30% din costul
instalaţiilor.

Pagina 81 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pe piaţa instalaţiilor de cogenerare s-au remarcat agregatele de cogenerare prezentate de


firmele Caterpillar, Jenbacher, Perkins, Accorroni, Iveco, Tedom, Deutz, Wartsila şi altele. Costul
total al echipamentului este determinat în mare parte de capacitatea tehnico-productivă a instalaţiei.
Costul mediu de achiziţie al unităţilor cogeneratoare la diferiţi producători variază de la 800
USD/kW la 1500 USD/kW, pentru tipo-dimensiuni micro şi mici (20 - 500 kWe), iar pentru tipo-
dimensiuni mici şi medii (500 kWe - 6MWe), costul unei unităţi constituie cea 500-800 USD/kW.
Graficul dependenţei investiţiei specifice de puterea electrică a unităţilor de cogenerare, bazate pe
motoare cu ardere internă, este prezentat în figura 5.5.

Figura 5.5. Investiţia specifică funcţie de puterea electrică a IC de mică putere

Din figura 5.5 putem concluziona că, pentru unităţi mai mici de 100 kW limitele de variaţie
ale costului specific al investiţiei cuprind cca 1 000 - 1 500 USD/kW, iar pentru unităţile din gama
de puteri de 100 - 500 kW, costul specific al investiţiei variază de la 800 la 1000 USD/kW.

Pagina 82 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Figura 5.6. Investiţia specifică funcţie de puterea electrică a IC de medie putere


Figura 5.6 ne ilustrează faptul că pentru instalaţiile de cogenerare în gama de puteri 500 -
1000 kW, costul unităţilor variază în limitele 600 - 800 USD/kW, pe când pentru cele de la 1000 kW
variaţia este lină, doar între 500 USD/kW şi 600 USD/kW.
Costul întreţinerii şi reparaţiilor curente. Costurile indicate de furnizorii instalaţiilor bazate pe
motoare cu ardere internă variază între 0,007-0,02 $/kWh sau cca 6-10% din costul echipamentului.
Tarifele la gazele naturale. Tarifele la gazele naturale sunt într-o permanentă creştere. Până la
sfârşitul anului 2005 Republica Moldova beneficia de un tarif de achiziţie al gazelor naturale de 80
USD/1000 m3, iar în prezent deja la un tarif dublu - de 170 $SUA/1000 m 3 (cca 230 $SUA/1000 m3
la consumatorul final) şi se aşteaptă că ar mai putea creşte semnificativ.
Tariful de referinţă la energia electrică şi termică. în analiza fezabilităţii utilizării instalaţiilor
de cogenerare, în calitate de surse de referinţă sunt considerate: reţeaua publică de electricitate
(bornele de joasă- sau medie tensiune), pe de o parte, şi o centrală termică sau reţeaua publică locală
de energie termică. Tarifele de referinţă la energie variază în funcţie de destinaţia sursei de
cogenerare.
Tariful de distribuţie al energiei electrice şi energiei termice. În cazul conexiunii instalaţiilor
de cogenerare la reţelele publice electrice şi termice, beneficiarul trebuie să achite cheltuielile pentru
racordarea la sistem, altfel spus pentru extinderea capacităţilor întreprinderii de transport, şi lucrul în
paralel sub forma unui tarif de cca 22% din preţul de cost al energiei produse la instalaţia dată.

5.3.3. Analiza numerică a eficienţei economico-financiară a proiectelor de cogenerare

Pagina 83 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Au fost considerate cinci variante de analiză comparativă cu privire la tipul şi capacitatea


instalaţiilor de cogenerare bazate pe utilizarea motoarelor cu ardere internă, între 100 - 6000 kW.
Pentru aceste cinci variante s-a acceptat o perioadă de studiu de 14 ani, ce include două cicluri de
viaţă a instalaţiilor, cu o reparaţie capitală.
Parametrii principali ce determină rentabilitatea unui proiect de cogenerare sunt cheltuielile
totale (preinvestiţionale, investiţionale şi operaţionale) ce determină, în cele din urmă, preţul de cost
al energiei produse, şi tariful la energia electrică şi la energia termică la sursele de referinţă.
Investiţia specifică totală, ce include efortul sumar - de la proiectare şi până la punerea
instalaţiilor în exploatare, este acceptată la nivelul celei specifice pieţei locale, de exemplu de cca 1
300 USD/kW pentru instalaţiile cu capacitatea 100 kW, şi 600 USD/kW pentru instalaţia cu
capacitatea 6 MW. În calcule se ia în consideraţie şi efortul investiţional necesar realizării reparaţiei
capitale a unităţii cogeneratoare la sfârşitul duratei de viaţă a acesteia (suplimentar 30% din costul de
achiziţie al instalaţiilor).
Tariful la gazele naturale, în primul an de funcţionare al instalaţiilor, s-a acceptat la un nivel
de 230 USD/l000m3, cu o rată anuală de creştere de cca 6%. Tarifele la energia electrică şi energia
termică la sursele energetice de referinţă constituie, în primul an de funcţionare al instalaţiilor, 1,0
Leu/kWh şi respectiv 540 Lei/Gcal. Calculele economico-financiare sunt realizate în ipoteza că pe
perioada de analiză (14 ani) tariful la sursele de referinţă va creşte anual cu cca 6%.
Gradul mediu anual de încărcare al instalaţiilor de cogenerare este acceptat la nivel de 90% -
pentru energia electrică şi 50% - pentru energia termică.
Randamentul unităţilor cogeneratoare depăşeşte valoarea de 80%, însă în calcule a fost
acceptat la nivel de 80%, ţinând cont de variaţia randamentului la schimbarea gradului de încărcare
al instalaţiei.
În calculele realizate costul împrumutului este acceptat la nivel de 11% pe an.
Datele principale folosite la determinarea eficienţei economice a instalaţiilor de cogenerare
sunt prezentate în tab.5.4 şi 5.5.
Tabelul 5.4. Caracteristicile unităţilor de cogenerare utilizate în studiu

Parametri Unităţi 100 kW 500 kW 1000 3000k 6000


kW W kW
Puterea electrică nominală a kW 100,0 514,0 1 050,0 3 047,0 5 950,0
unităţii
Puterea termică maximă a unităţii kW 157,0 645,0 1 387,0 3 028,0 6 700,0
Volumul anual de producţie:
• energie electrică MWh/ 788,0 4 052,0 8 278,0 24 47

Pagina 84 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

an 023,0 067,0
• energie termică Gcal/a 532,0 2 187,0 4 702,0 10 22
n 265,0 714,0
Investiţia iniţială sumară mii 129,8 503,7 735,0 1 858,7 3 582,0
USD
Costul reparaţiei capitale a unităţii mii 27,9 107,9 157,5 395,8 752,2
USD
Consum gaze pe oră m³/h 31,5 143,0 292,0 766,0 1 510,0
Consum ulei pe oră g/kWh 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5
Cota de întreţinere şi reparaţii din % 13,0 11,0 10,0 10,0 10,0
investiţie
Tabelul 5.5. Condiţiile specifice de calcul acceptate în studiu

Parametri Unităţi Valori


Gradul de utilizare a puterii electrice nominale % 90,0
Gradul de utilizare a puterii termice maxime % 50,0
Rata anuală de creştere a consumului de ulei % 6,0
Durata anuală de funcţionare a instalaţiei h/an 8 000,0
Durata de studiu ani 14,0
Tariful de achiziţionare a gazelor naturale (valoare la primul an al USD/mie 230,0
perioadei de studiu) m3
Rata anuală de creştere a tarifului la gaze % 6,0
Preţul de cost al energiei termice (ET) la sursa de referinţă (valoare la lei/Gcal 540,0
primul an al perioadei de studiu)
Rata anuală de creştere a tarifului la ET în reţeaua publică % 6,0
Tariful la energia electrică (EE) în reţeaua publică (valoare la primul lei/kWh 1,0
an al perioadei de studiu)
Rata anuală de creştere a tarifului la EE în reţeaua publică % 6,0
Preţul de achiziţie al uleiului lei/l 35,0
Rata anuală de creştere a preţului la ulei % 6,0
Rata de creştere a cheltuielilor pentru întreţinere şi reparaţii % 6,0
Consum specific de apă m3/Gcal 0,9
Tariful de achiziţionare al apei (valoare la primul an al perioadei de Lei/m3 12,0
studiu)
Rata anuală de creştere a tarifului de achiziţionare al apei % 4,0
Costul unitar al preparării apei (valoare la primul an al perioadei de Lei/m3 45,0
studiu)
Rata anuală de creştere a costului unitar al preparării apei % 2,0
Rata de schimb valutar Lei/USD 13,3
Rata de actualizare, i % 11,0
Anul de actualizare, Θ 0,0

În tabelele 5.6 - 5.8. sunt prezentate rezultatele studiului economico-financiar.

Pagina 85 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Tabelul 5.6. Cheltuielile totale pe durata de studiu

Indicatori Unităţi 100 kW 500 1 000 3 000 6 000


kW kW kW kW
Rata de rambursare a împrum. mii 143,2 555,7 810,9 2 049,4 3 944,3
actualizată USD
Costul consumului de GN mii 543,2 2 465,9 5 035,3 13 26
actualizat USD 208,9 038,5
Costul consumului de ulei mii 15,8 81,0 165,4 480,0 940,5
actualizat USD
Cheltuielile de într. şi rep. mii 98,8 323,4 429,0 1 078,1 2 097,8
actualizate USD
Costul apei mii 3,7 15,3 33,0 72,0 159,4
USD
Costul preparării apei mii 12,6 51,9 111,6 243,7 539,2
USD
Cheltuieli de producţie mii 674,1 2 937,5 5 774,3 15 29
actualizate USD 082,8 775,3
Cheltuieli totale actualizate, CTA mii 817,3 3 493,3 6 585,2 17 33
USD 132,2 719,7
Cheltuielile de calcul anuale mii 117,1 500,3 943,2 2 453,8 4 829,6
nivelate, CA USD

Tabelul 5.7. Veniturile totale pe durata de studiu


Indicatori Unităţi 100 kW 500 1 000 3 000 6 000
kW kW kW kW
Valoarea energiei electrice mii 563,7 2 897,5 5 919,0 17 33
aactualizată USD 176,4 653,7
Valoarea energiei termice mii 205,5 844,3 1 815,5 3 963,5 8 769,9
actualizată USD
Valoarea remanentă a fond. la mii 0,3 1,2 1,7 4,3 8,3
sfârşitul perioadei de studiu, USD
actualizată
Venitul total actualizat, VTA mii 769,5 3 742,9 7 736,2 21 42
USD 144,2 432,0
Venitul net actualizat, VNA mii -47,83 249,7 1 151,0 4 012,0 8 712,3
USD
Venitul net mediu anual, VA mii -6,85 35,76 164,9 574,6 1 247,8

Pagina 86 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

USD

Tabelul 5.8. Preţul de cost al energiei electrice şi termice produse în instalaţiile de cogenerare
(alocarea costurilor totale prin metoda cheltuielilor remanente)

1 000 3 000 6 000


Preţul de cost al energiei Unităţi 100 kW 500 kW kW kW kW
Instalaţia de cogenerare
Energie electrică

valoare medie pe durata de c$/kW 9,36 8,25 7,85 7,59


studiu h 11,12

valoare la primul an c$/kW 10,61 8,68 7,34 6,87 6,66


h
Energie termică

valoare medie pe durata de $/Gcal 55,30


studiu acceptată la nivelul
celei de referinţă

valoare la primul an $/Gcal 40,60

Sursa de referinţă
Energie electrică

valoare medie pe durata de c$/kW 10,24


studiu h

valoare la primul an c$/kW 7,52


h
Energie termică

valoare medie pe durata de $/Gcal 55,30


studiu

valoare la primul an $/Gcal 40,60

5.3.4. Analiza sensibilităţii rentabilităţii proiectelor de cogenerare la variaţia factorilor incerţi


După cum am menţionat anterior, factorii principali ce determină eficienţa investiţiilor sunt
tariful la gazele naturale Tgaze şi tarifele la energia electrică Tel şi termică Tth la sursele similare

Pagina 87 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

existente în zona amplasării instalaţiilor de cogenerare, pe de-o parte, costul investiţiei I, precum şi
gradul de utilizare al puterii termice maxime Gth, pe de altă parte.
Vom analiza cum variaţia ratelor anuale de creştere a tarifelor la gazele naturale (rg), la
energia electrică (rel) şi la energia termică (rth), costului investiţiei (I) şi gradului de valorificare al
energiei termice a centralei (Gth) cu ±30% de la valoarea medie pot influenţa asupra profitabilităţii
proiectelor de cogenerare.

Rezultatele calculelor de analiză a sensibilităţii soluţiilor tehnice propuse în proiect la variaţia


factorilor incerţi menţionaţi mai sus sunt prezentate în mod generalizat în tabelul 5.9.

Net Actualizat la variaţia factorilor de


intrare

Tabelul 5.9. Variaţia


Venitului
Factor de intrare Variaţia factorului de intrare, Fi, faţă de valoarea de referinţă, Fi0
Pel,
kW
-30% -20% -10% 10% 20% 30%

100 1,04 0,71 0,36 -0,36 -0,71 -1,04


Rata anuală de
creştere a tarifului
la gazele naturale,
rg
500 0,89 0,60 0,30 -0,30 -0,60 -0,89

1000 0,40 0,27 0,14 -0,14 -0,27 -0,40

3 000 0,30 0,20 0,10 -0,10 -0,20 -0,30

6 000 0,27 0,19 0,10 -0,10 -0,19 -0,27

Rata anuală de 100 -1,07 -0,73 -0,37 0,37 0,73 1,07

Pagina 88 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

creştere a tarifului
la energia
electrică în
reţeaua publică, rel
500 -1,06 -0,73 -0,37 0,37 0,73 1,06

1000 -0,47 -0,32 -0,17 0,17 0,32 0,47

3 000 -0,39 -0,27 -0,14 0,14 0,27 0,39

6 000 -0,35 -0,24 -0,12 0,12 0,24 0,35

Rata anuală de 100 -0,39 -0,26 -0,13 0,13 0,26 0,39


creştere a tarifului
la energia termică
în reţeaua publică,
rth
500 -0,32 -0,22 -0,11 0,11 0,22 0,32

1000 -0,15 -0,10 -0,05 0,05 0,10 0,15

3 000 -0,09 -0,06 -0,03 0,03 0,06 0,09

6 000 -0,09 -0,06 -0,03 0,03 0,06 0,09

100 1,43 0,95 0,48 -0,48 -0,95 -1,43

Costul investiţiei,
I
500 0,97 0,65 0,32 -0,32 -0,65 -0,97

1000 0,30 0,20 0,10 -0,10 -0,20 -0,30

3 000 0,22 0,14 0,07 -0,07 -0,14 -0,22

6 000 0,20 0,13 0,07 -0,07 -0,13 -0,20

Gradul de 100 -1,18 -0,78 -0,39 0,39 0,78 1,18

Pagina 89 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

utilizare al
energiei termice
maxime, Gth
500 -0,93 -0,62 -0,32 0,32 0,62 0,93

1000 -0,43 -0,29 -0,15 0,15 0,29 0,43

3 000 -0,27 -0,18 -0,09 0,09 0,18 0,27

6 000 -0,19 -0,18 -0,09 0,09 0,18 0,19

Rezultatele analizei sensibilităţii indică, că pe piaţa energiei electrice şi termice, se dovedesc


a fi fezabile doar instalaţiile de cogenerare cu capacitatea 500 kW şi mai mult, cu gradul de utilizare
al puterii maxime termice nu mai mic de 50%.

Pentru instalaţiile considerate au fost identificate zonele de fezabilitate economică, prezentate


în formă grafică. În fig.5.7 sunt ilustrate zonele de rentabilitate economică a instalaţiei de cogenerare
cu capacitatea Pel = 1 000 kW, pentru condiţii generale (fig.5.7a) şi un caz concret (fig.5.7b).

Figura 5.7. Zonele de rentabilitate economică a instalaţiilor de cogenerare

Pagina 90 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Aceste diagrame reflectă valoarea venitului net, obţinut în urma implementării cogenerării,
funcţie de gradul de încărcare al generatorului electric, Gel, şi gradul de utilizare al energiei termice,
Gth. Altfel spus, este prezentat pentru ce valori ale G el şi Gth venitul net devine egal cu o investiţie,
cu două şi chiar cu trei investiţii.
O asemenea diagramă indică zona ineficientei şi, respectiv, zona de profitabilitate, ultima
fiind trasată pentru diferite nivele de profitabilitate.

CONCLUZII

Energiile regenerabile prezintă avantaje pentru mediul mondial şi pentru combaterea poluării
locale în ţările dezvoltate ca: SUA, Germania, Austria, Italia etc. Un exemplu este planul de
dezvoltare a resurselor regenerabile întocmit de Comisia Europeană, care prevede ca până în 2010
cel puţin 12% din necesarul de energie al Uniunii Europene să fie produs din surse regenerabile.
Obiectivul principal al folosirii energiilor regenerabile îl reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu
efect de seră.
În lucrarea de faţă, pe parcursul celor 5 capitole, s-a încercat atingerea mai multor puncte
distincte ale acestei teme, ale căror concluzii sunt prezentate în continuare.
În capitolul 1 se prezintă stadiul surselor regenerabile pe plan mondial şi se face referire în
detaliu pe parcursul celorlalte capitole, a uneia din sursele regenerabile, şi anume – biomasa. Mai
aflăm din acest capitol că sursele regenerabile reprezintă un procent de aproximativ 13,8%, faţă de
cărbune care reprezintă 23,5%, petrol 34,8%, gaz 21,1% şi nuclear 6,8%, ceea ce se constată că nu
folosim îndeajuns energie regenerabilă.
Calculele specialiştilor arată că din toate zăcămintele de cărbuni de pe pământ, în fiecare an,
se degajă circa 22,4 milioane de tone de metan, gaz cu un efect de seră de peste 22 de ori mai mare
decât efectul dioxidului de carbon. Şi acest proces reprezintă un mare pericol pentru viaţa de pe
planetă. Soluţia ar fi, captarea acestui biogaz şi utilizarea lui în folosul omenirii.
Capitolul 2 face referire la „Directiva 2004/8/EC” ce stabileşte proceduri de calcul pentru
economia de energie primară prin cogenerare şi calculul ponderii energiei electrice produse în
cogenerare de înaltă eficienţă. Totodată, directiva îşi propune promovarea cogenerării în toate
cazurile unde este identificat un potenţial de economisire a energiei şi reducere a emisiilor de CO 2,
justificat economic. Noua Directivă a Uniunii Europene privind cogenerarea nu include o ţintă
obligatorie pentru Statele Membre, adică menţiuni care să oblige fiecare ţară să atingă un anumit
procent de producere de energie în cogenerare. Totuşi, această Directivă reprezintă un puternic

Pagina 91 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

semnal din partea Uniunii Europene către Statele Membre că trebuie întreprinse acţiuni de
promovare a cogenerării pe piaţa de energie.
În Capitolul 3 se prezintă tehnologiile tradiţionale de cogenerare : cu turbină cu abur, cu
turbină cu gaze, cu motoare cu combustie internă etc. Pentru fiecare în parte se evidenţiază avantaje
şi dejavantaje. Tot în acest capitol sunt prezentate câteva instalaţii de biogaz de capacităţi diferite,
realizate în România. În funcţie de mărimea instalaţiei, creşte şi costul de achiziţie sau de subvenţie.
În Capitolul 4 este proiectat un sistem de alimentare cu energie electrică şi termică bazat pe
potenţial de biogaz. Această instalaţie este amplasată în cadrul unei ferme, situată în Craiova. Ferma
este „selecţionată” pentru a demonstra eficienţa proiectului de digestie anaerobă a deşeurilor
animale, urmată de valorificarea într-un motor a biogazului astfel obţinut prin cogenerare. Proiectul
a fost finanţat în proporţie de 88% de către Ministerul Român pentru Protecţia Mediului. Restul de
12% a fost asigurat de către proprietarul fermei pentru care a fost realizat proiectul prin cofinanţare.
Exploatarea de biogaz este proiectată pentru toata cantitatea de resurse disponibile la fermă.
Reziduurile provenite de la animale sunt tratate prin fermentare anaerobă într-un digestoar de 200m3
volum util. Biogazul produs este convertit, în întregime, în energie electrică şi căldură, prin
intermediul unui motor termic de 39 kW. Energia electrică în exces este revândută către reţeaua
publică. Debitul zilnic de biogaz produs este în jurul valorii de 200 m³/zi. Investiţia totală în
proiectul de valorificare a biogazului a fost de 90 000$, cu o subvenţie de 88%.
Capitolul 5 relevă preţul de cost al energiei produse în instalaţiile de cogenerare.
Rentabilitatea şi fezabilitatea surselor distribuite de energie (SDE) depinde de un şir factori,
care sunt grupaţi în trei grupe: caracteristicile constructive şi costurile instalaţiilor (puterea instalată,
randamentul, durata normată de viaţă, investiţia totală etc); factorii de sarcină (configuraţia
graficelor de sarcină ale consumatorilor) şi factorii externi (preţul unitar al combustibilului, tarifele
la energia electrică şi energia termică la sursele energetice de referinţă, tariful de distribuţie al
energiei.
Metoda de alocare a cheltuielilor totale între energia electrică şi energia termică produse la o
instalaţie de cogenerare permite o tratare nediscriminatorie a celor două forme de energie şi poate fi
obţinută în baza aplicării raportului costurilor caracteristice producerii separate a energiilor, energiei
termice - la o centrală termică şi energiei electrice - la o centrală termoelectrică. Principalii factori cu
un impact nefast asupra rentabilităţii sunt: producţia de energie electrică în ţară nu depăşeşte 25-30%
din consumul intern, iar importul celor 70-75% de energie se realizează la un preţ de achiziţie mult
sub nivelul preţului energiei la o centrală termoelectrică. Pe piaţa energiei electrice şi termice, se
dovedesc a fi rentabile doar instalaţiile de cogenerare cu capacitatea 500 kW şi mai mult, cu condiţia
că gradul de încărcare al puterii maxime termice să nu fie mai mic de 50%.

Pagina 92 din 93
Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Pagina 93 din 93

S-ar putea să vă placă și