MECANISME IMUNE ÎN AFECTAREA CU HIV

(VIRUSUL IMUNODEFICIENŢEI UMANE)

CURS 10

1
 HUMAN IMMUNODEFICIENCY VIRUS (HIV):
EPIDEMIOLOGIA

 Din cauza prevalenței și letalității înalte, însoțite de interacțiunea

celulară sofisticată dintre virus și gazdă, HIV nu numai reprezintă un
exemplu măreț de distrugere, evadare și dereglare a sistemului imun,
dar mai reprezintă și provocări pentru managementul clinic al celei
mai devastatoare și evazive patologii infecțioase ale timpurilor de azi.

2
 HUMAN IMMUNODEFICIENCY VIRUS (HIV):
EPIDEMIOLOGIA

 Originea infecției HIV - se consideră că a

apărut în Africa.
 Primele cazuri de AIDS au fost raporte în
SUA pe parcursul verii anului 1981 la 5
bărbați tineri (toți homosexuali), care au
fost tratați de Pneumonia, provocată de
Pneumocystis carinii (Ds confirmat prin
biopsie); și la un grup de pacienți din
Haiti, care aveau infecții oportuniste și
sarcomul Kaposi.
3
 HUMAN IMMUNODEFICIENCY VIRUS (HIV):
EPIDEMIOLOGIA

 Agentul patogen al bolii, virusul imunodeficienţei umane (HIV) a fost izolat,

identificat şi numit LAV (Lymphadenopathy Associated Virus) în 1984 de
Luc Montagnier (Institutul Pasteur din Paris) şi de Robert Gallo (National
Cancer Institute, SUA), care a propus denumirea de HTLV-III (Human T-
Cell Leukemia Virus, tipul III).

 Ulterior s-a constatat, că cei doi agenţi sunt identici, pentru care OMS a
propus folosirea denumirii HIV (Human Immunodeficiency Virus).

4
 HUMAN IMMUNODEFICIENCY VIRUS (HIV):
EPIDEMIOLOGIA

 De atunci Nr infecțiilor cu HIV pe Teră a crescut pînă la proporții pandemice,

rezultînd cu un Nr estimat de 65 milioane infectați și 25 milioane decese.

 HIV continuă afectarea

disproporționată a unor regiuni
geografice (ex., Africa
sub-Sahariană și Caraibele) și
subpopulații (ex., femei din
Africa sub-Sahariană, bărbați
homosexuali, utilizatori de
droguri injectabile, lucrătorii din
sfera sexuală)
5
 HIV: STRUCTURA ŞI PATOGENITATEA

 Virusul HIV este un agent infecţios foarte simplu organizat având un număr
restrâns de gene, dar pe de altă parte posedă un mecanism extraordinar de complex
de reglare a expresiei acestora.
 Este un virus caracterizat prin transmisibilitate scăzută şi o sensibilitate
remarcabilă la agenţi fizici şi chimici, producând una din cele mai devastatoare boli,
cunoscute în istoria omenirii.
 Infecţia cu virusul HIV se caracterizează printr-o lungă perioadă de latenţă,
imunitate inefectivă, apariţia permanentă de noi mutante ale virusului,
neuropatologie şi tendinţa de a infecta celule derivate din măduva osoasă şi
limfocite.
 Eradicarea virusului din organism nu se poate realiza datorită unor mecanisme
multiple, cum ar fi: latenţa, prezenţa mutaţiilor virale şi imunodeficienţa6
progresivă.
 HIV: STRUCTURA ŞI PATOGENITATEA

 HIV – membru al familiei Retroviridae, subfamilia

Lentivirinae
 Constă dintr-un virion sferic, 80-100 nm in diametru cu 3
învelișuri structurale unice:
 Sub Învelișul cel mai interior – nucleoproteină genomică (NP) -
complex cu reversetranscriptază (RT), integrază și proteaze.
 Genomul HIV conține gene importante, care sunt incorporate
în genomul gazdei în formă de ADN proviral;
 Genomul include:
 (1) long terminal repeats (conține promoterii și transactivatorii
pentru integrare)
 (2) gag-gene (codifică NC proteine nucleice);
7
 (3) pol-gene (codifică RT, proteaze, integraze)
 HIV: STRUCTURA ŞI PATOGENITATEA

 NP sunt incluse în interiorul unei capside, care este

înconjurată de o matrice proteică şi o anvelopă
lipidică.
 Genomul HIV constă din 70S RNA, compus din 2
subunităţi 35S RNA şi tRNA.
 Glicoproteinele de suprafaţă (GP) includ gp 120,
crucial pentru ataşarea virionului la CD4 receptor
a TC şi gp 41, important pentru fuziunea
anvelopei virale cu membrana celulară, permiţând
acidului nucleic viral să intre în celulă.
8
 HIV: CICLUL DE VIAŢĂ A HIV-I ŞI INTEGRAREA VIRALĂ

 Ciclul de viaţă a HIV poate fi divizat în câteva faze:

 (1) ataşarea, fuziunea şi intrarea virusului în celulă;
 (2) reversetranscripţia în cDNA şi integrarea lui în genomul gazdei;
 (3) replicarea virală de la provirus integrat, maturizarea, asamblarea şi
eliberarea virionilor infecţioşi compleţi din celulă;
 După contactul initial şi ataşarea virionului HIV-I la câteva celule ale sistemului
imun (ex., limfocte sau monocite), există o cascadă de evenimente intracelulare,
rezultatul final al cărora este producerea unui Nr masiv de particule virale noi,
moartea celulei infectate şi, în final, devastarea sistemului imun.
9
 CICLUL DE VIAŢĂ A HIV

(1) ataşarea, fuziunea şi intrarea virusului în celulă;

 Faza 1 - structura gp12O/gp41 - heterodimeri de pe anvelopa virală, cu variabile orientate

extern V1, V2, V3, V4 a gp120 şi receptorii CD4 şi CCR5 / CXCR4 - receptori chemochinici,
localizaţi pe S CD4+ T cell.
 Faza 2 - insertia CD4 la un “buzunar”, localitzat între ansele V1/V2 şi V4; Ataşarea V3 la
receptorii chemokinici.
10
 Faza 3 - separarea componentelor gp120 de la gp41, care sunt în fuziune cu membrana celulară
- permiterea intrării genomului viral în celulă.
 REVERSETRANSCRIPŢIA ÎN CDNA ŞI INTEGRAREA LUI ÎN GENOMUL
GAZDEI

 După penetrarea în celulă, RNA

viral este retrotranscris în DNA
complementar dublu catenar
(dscDNA) în citoplasmă de
reverstranscriptază, urmând
intrarea în nucleu prin
nucleopori.
 dscDNA: sau circulă ca DNA non-
integrat, sau este integrat ca
provirus în genomul gazdei.
 După integrare provirusul
rămâne pasiv, existînd într-o
stare permanentă latentă post-
integrare, până când se
activează. 11
 ACTIVAREA PROVIRUSULUI HIV, ASAMBLAREA ŞI
ELIBERAREA VIRIONILOR INFECŢIOŞI

 Activarea provirusului HIV are loc concomitent cu activarea CD4+ T cell

infectate.
 În timpul activării, genomul viral este transcris în mRNA printr-o interacţiune
sinergică a 3 factori celulari de transcripţie:
 (1) nuclear factor-rB (NF-rcB),
 (2) nuclear factor of activated T cells (NFAT)
 (3) specificity protein 1 (SPl) cu factor de elongare - viral transactivator (Tht).

12
 ACTIVAREA PROVIRUSULUI HIV, ASAMBLAREA ŞI
ELIBERAREA VIRIONILOR INFECŢIOŞI

 Reglatorii virionilor (Rev) - proteine virale HIV, ce reglează lipirea şi

transportul citozolic a unor mRNAs virali în citoplazmă, unde ei sunt translaţi
în proteine virale reglatorii şi structurale, care sunt clivate de proteaze virale.

Virionii noi se
asamblează şi
“inmuguresc” prin
membrana celulară,
maturizîndu-se prin
activitatea
proteazelor virale.
13
 ACTIVAREA PROVIRUSULUI HIV, ASAMBLAREA ŞI
ELIBERAREA VIRIONILOR INFECŢIOŞI

 Numeroşi factori pot favoriza activarea procesului de transcripţie, in

vitro atât TNF cât şi IL-6 duc la producţie de particule virale
infecţioase de către limfocitele T infectate.
 Acest proces pare a fi important şi in vivo, deoarece monocitele
persoanelor purtătoare de virus HIV eliberează cantităţi crescute din
aceste citokine.

14
 TROPIZMUL HIV-1

 HIV-I manifestsă un tropizm pentru mai multe celule cheie ale sistemului
imun şi infectează predominant celulele CD4+, celulele dendritice şi
macrofage.
 Ţintele HIV sunt limfocitele Th (CD4).
 Prin distrugerea lor, răspunsurile imune legate de celule şi cele umorale,
devin practic inexistente.
 Ca urmare, organismul bolnav devine victima unor infecţii banale,
oportuniste (nosocomiale), atât prin agenţi patogeni obişnuiţi, cât şi rari
(Pneumocystis carinii), cât şi unor transformări maligne, inclusiv cele
limforeticulare, ca sarcomul Kaposhi.
15
 TROPIZMUL HIV-1

 HIV penetrază celula prin legarea la 2 glicoproteine non-covalente asociate

virusului (gp120 şi gp41), localizate în anvelopa virală.
 Deşi gp120 se leagă de CD4, care este exprimat în concentraţii variate pe
diverse celule-ţintă, cea mai mare concentraţie a acestor co-receptori se
găseşte pe T helper CD4+ activaţi, ei constituind principala ţintă a infecţiei şi
reservorul pentru latenţă.
 Macrofagele activate şi celulele dendritice infectate, care sunt mai puţin
accesibile la tratamentul antiviral, de asemenea, servesc ca rezervoare
secundare şi reprezintă un obstacol major pentru strategiile terapeutice de
eradicare.
16
 TROPIZMUL HIV-1

 Un examplu fascinant a rezistenţei la

infecţia HIV este întâlnită la indivizii cu o
mutaţie ereditară rară a receptorilor
chemochinici, ţinta HIV.
 Tiopizmul HIV-I a fost găsit de a fi
restricţionat la indivizii, la care lipseşte
CCR5 – rezistenţi, neobişnuit, la infecţia HIV

17
 RECEPTORII SECUNDARI (CO-RECEPTORII)
VIRUSULUI HIV

 Există receptori adiţionali, necesari pătrunderii virusului în celule - proteine de

suprafaţă, care funcţionează în mod fiziologic ca şi receptori pentru chemokine .
 S-au identificat două clase de co-receptori:
 -una utilizată de varianta M-tropic (macrofag-tropic) de HIV pentru infecţia
marofagelor, numită co-receptorul CCR5 şi CCR3
 -una utilizată de varianta de virus T-tropic (limfocit T- tropic), pentru infectarea
limfocitelor T, denumită co-receptorul CXCR-4.
 Varianta R5 este mai frecvent izolată.
 Pare promiţătoare posibilitatea de utilizare al acestor co-receptori în terapie
ca şi agenţi antivirali, derivaţii sintetici ai acestor substanţe reprezentând
alternative în tratamentul bolii. 18
 TROPIZMUL HIV-1

 Epiteliul mucos multistratificat din vagin, penis, cervix, anus serveşte ţintă pentru
ataşamentul viral şi poartă de intrare pentru HIV-I.
 Celulele dendritice, întâlnite în aceste arii devin ţinte întâmplătoare pentru HIV şi
iniţiază infecţia prin ataşarea gpl20 la molecule de adezie de pe S celulară, numite
dendritic cell-specific intercellular adhesion molecule-3 grabbing non-integrin
(DC-SIGN), altfel cunoscute ca CD209.
 Alt tip secundar de mucoasă, întâlnită în intestine, rectum, endocervix - constă
dintr-un strat de celule epiteliale unistratificat.
 Aceste celule poartă CCR5 şi alte HlV-binding molecules (glycosphingolipid
galactosylceramide), ce servesc ca puncte de ataşament şi intrare pentru HIV- I.
19
Evenimente timpurii în HIV-1
•Infecţia nediagnosticată timp săptămâni –
luni, după expunerea la virus
•Infectarea CD4+
•Formarea copiilor virusului, pentru a infecta
alte celule
•Virusul se multiplica relativ neverificat, în
timp ce sistemul înnăscut acţionează, iar
sistemul adaptiv se mobilizează
•După 1 săptămână – SIA: sunt activate,
proliferează virus specific B cells, helper T cells,
and CTLs
•Pe parcursul acestei faze – creştere dramatică
a Nr virusurilor “încărcătura virală” – virusul se
multiplică în celule infectate
•Urmează – descreştere marcată ÎV - CTL
20
 Evenimente din faza cronică a HIV-1

•Cronicizarea infecţiei (10ani - ...)

•ÎV descrește, comparativ cu faza acută
•Nr virus-specific CTLs şi Th cells -
rămâne ridicat – semn că sistemul imun
încearcă să elimine virusul
•Cu progresarea fazei cronice, Nr total ThC
descreşte încet, deoarece aceste celule
sunt omorâte ca şi consecinţă a infecţiei
virale.
•Nu sunt ThC în de ajuns pentru a
furniza ajutor CTL specifice.
•Nr CTLs – descreşte treptat şi ÎV creşte

21
 Evenimente din faza de
imunosupresie profundă a HIV-1

•În final, apărarea imună este

depăşită, rezultând cu un statut
profund de imunosupresie;

•Infecţii oprtuniste – letale la

pacienţii cu SIDA

22
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Presupune detectarea directă a HIV sau a uneia din componentele sale

şi/sau demonstrarea anticorpilor anti-HIV.

 Anticorpii anti-HIV apar în general la 4-8 săptămâni

după infecţie.
 Testul standard de screening pentru HIV este testul
de imunoadsorbţie cuplată enzimatic – ELISA.
 Prin metoda ELISA, bazată pe antigene specific
virusului obţinute prin tehnica recombinării genetice
ADN, se pun în evidenţă anticorpii specifici anti-p24
(core-antigen); aceştia apar înaintea anticorpilor anti- 23

gp41.
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Testul are o sensibilitate de peste 99,5% la kit-urile disponibile

actualmente pentru diagnostic, conţin antigene HIV-1 şi HIV-2, care
vor detecta anticorpi pentru oricare dintre aceste două virusuri.
 Testele ELISA sunt notate ca:
 positive – înalt reactive,
 negative – non-reactive
 nedeterminate – parţial reactive.

24
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Testul ELISA este foarte sensibil, dar nu este optim în ceea ce

priveşte specificitatea.
 Testul poate fi fals pozitiv la indivizii care au anticorpi împotriva
antigenelor HLA II, autoanticorpi, boli hepatice sau au fost vaccinaţi
recent anti-gripal.
 Pentru aceste motive, oricine este suspectat ca având infecţie HIV pe
baza unui test ELISA pozitiv sau neconcludent trebuie să-şi confirme
rezultatul cu un test mai specific.
25
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Testul folosit pentru confirmarea infecţiei HIV - Western Blot.

 Testul are la bază evidenţierea anticorpilor specifici anti-HIV;
 Se poate identifica anticorpi specifici faţă de 9 proteine sau glicoproteine
HIV-1: gp160, gp120, p66, p55, p51, gp41, p31, p24, p17.
 Conform criteriilor recente CDC, se consider infecţia HIV confirmată dacă
există răspuns prin anticorpi specifici faţă de două din următoarele trei
antigene virale: p24, gp41 sau gp120/160.
 Un Western Blot ce demonstrează existenţa anticorpilor îndreptaţi împotriva
produselor generate de cele trei gene majore HIV (gag, env, pol) este o dovadă
indubitabilă a infecţiei HIV. 26
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Antigenele virale sunt adsorbite pe o membrană

de nitroceluloză, astfel încât anticorpii îndreptaţi
împotriva fiecărui component pot fi detectaţi sub
forma unei benzi individualizate pe Western Blot
 Un test Western Blot este negativ dacă în
dreptul greutăţilor moleculare corespunzătoare
produselor genelor HIV nu este prezentă nici o
bandă.

27
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Creşterea producţiei de p24 este asociată cu replicare virală

accentuată şi liză celulară consecutivă.
 Anticorpii anti-p24 ating nivele detectabile, dar pot dispărea
impredictibil.
 Dispariţia anticorpilor anti-p24 este concomitentă creşterii
concentraţiei antigenului core în ser.
 Acest paralelism se datorează sechestrării anticorpilor în complexe
imune, iar scăderea consecutivă a anticorpilor anti-p24 se consideră a
fi un factor de prognostic grav la bolnavii cu infecţie HIV.
 Anticorpii anti-env (gp120 sau gp41 persistă pe tot parcursul infecţiei).
28
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

 Pentru detectarea prin amplificare a genomului HIV în lichide

biologice, ţesuturi şi organe, a fost elaborată metoda reacţiei de
polimerizare în lanţ (Polymerase Chain Reaction, PCR).

29
 DIAGNOSTICUL INFECŢIEI HIV

Cinetica parametrilor virali

şi imunologici pe parcursul
infecţiei HIV-SIDA

30
 TRATAMENTUL HIV: DEZVOLTAREA AGENŢILOR
ANTIRETROVIRALI

 Din cauza variabilităţii mari a antigenicităţii capsulare a HIV, nici

până în prezent nu s-a reuşit elaborarea unui vaccin eficace
împotriva HIVD.
 Pe plan simptomatic, infectarea T limfocitelor CD4 încă intacte poate fi
împiedicată temporar prin administrarea α-interferonului (Suraminei)

31
 TRATMENTUL HIV: DEZVOLTAREA AGENŢILOR
ANTIRETROVIRALI

 Dezvoltarea agenţilor antivirali a fost posibilă ca rezultat al numeroaselor

studii şi înţelegerii genomului HIV-1 şi căilor patogenetice specifice
moleculare, asociate cu replicarea virusurilor în celulele gazdei infectate.
 Produsele polimerazei (pol-gene) nu numai că au funcţie importantă în
replicarea virală, dar mai acţionează ca ţintă pentru o varietate mare de
agenţi antivirali, care au fost create pentru tratamentul infecţiei HIV şi se
referă la agenţi antiretrovirali.
 Atunci când câţiva din aceşti AM, 3 sau 4, sunt luaţi în combinaţie,
abordarea este cunoscută ca terapie antiretrovirală foarte activă - highly
active antiretroviral therapy (HAART).
32
Diferite puncte la
care produsele
genomului HIV-I
sunt ţintite de
diverse clase de
remedii
medicamentoase
antiretrovirale

33
 TRATMENTUL HIV: DEZVOLTAREA AGENŢILOR
ANTIRETROVIRALI

 The American National Institutes of Health and other organizations recomandă

oferirea tratamentului antiretroviral tuturor pacienţilor cu SIDA.
 Mecanizme de acţiune ale agenţilor Antiretrovirali:
1. Inhibitorii Nucleozid/nucleotid reverstranscriptazei (nRTI) - inhibă
reversetranscripţia
 Inhibitorii Non-nucleozidereversetranscriptazei (NNRTI) - inhibă
reversetranscriptaza direct
 Maraviroc şi Enfuvirtide - 2 agenţi valabili curent din această clasă.
2. Proteazinhibitorii (PIs) – ţintesc asamblarea virală prin inhibarea activităţii
proteazelor (enzime folosite de HIV pentru asamblarea noilor virioni) 34
 TRATMENTUL HIV: DEZVOLTAREA AGENŢILOR
ANTIRETROVIRALI

3. Integrase strand transfer inhibitors - inhibă integraza, resposabilă de integrarea

DNA viral în DNA celulei infectate.
Există câţiva Inhibitori ai integrazei - in prezent in curs de studiu clinic; Raltegravir
– primul care a primit aprobarea FDA în Octombrie 2007.
3. Fusion/entry inhibitors - interferă cu legarea, fuziunea şi intrarea HIV-I în celula
gazdă prin blocarea uneia din ţinte.
4. Maturation inhibitors – inhibă ultimul pas în procesarea gag, în care capsida
virală polyprotein este clivată, blocată conversia în proteină matură a capsidei p24
Deoarece particulele virale, rezultate din tratamentul cu aceşti AM au un nucleu
defectuos, virionii eliberaţi – sunt non-infecţioşi. Nu există AM din această clasă,
valabili curent;
 2 AM: Bevirimat şi Vivecon sunt în cale de studii. 35