Studenta Ceban Irina

Test

Pentru examen la disciplina: Respectarea drepturilor omului în dreptul

penal

Ciclul II, Master, 90 credite

Subiectul I: Caracterul subsidiar al mecanismului de garantare a

drepturilor omului prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

1.1. Relataţi despre caracterul subsidiar al mecanismului european de garantare a

drepturilor omului în raport cu sistemul naţional de garantare a drepturilor omului. (3
puncte)
Semnificația și finalitatea generală a principiului subsidiarității constau în atribuirea unui
anumit grad de independență unei autorități subordonate față de o autoritate superioară, în special
independența unei autorități locale față de puterea centrală. În consecință, se pornește de la
distribuirea competențelor între diferitele niveluri de putere, principiu care constituie fundamentul
instituțional al statelor cu structură federală.
Aplicat în cadrul UE, principiul subsidiarității servește drept criteriu ce reglementează
exercitarea competențelor neexclusive ale Uniunii. Acesta exclude intervenția Uniunii în cazul în
care o chestiune poate fi reglementată eficient chiar de statele membre la nivel central, regional sau
local. Exercitarea competențelor Uniunii este legitimă doar în cazul în care statele membre nu sunt
în măsură să îndeplinească în mod satisfăcător obiectivele unei acțiuni preconizate, iar acțiunea la
nivelul Uniunii poate aduce o valoare adăugată.

1.2. Clasificaţi drepturile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

din punct de vedere al regimului juridic de aplicare a lor de către state. (5 puncte)
Drepturile politice se referă la libertatea de expresie, libertatea de asociere şi adunare, dreptul
de a face parte din guvernul unei ţări, dreptul de a vota şi de a fi votat.

Drepturile ecologice

Generația întâi

Drepturi civile
Drepturi sociale
Drepturi politice
Drepturi economice
Drepturi culturale
Drepturi ecologice
Drepturi informaționale
Drepturi generaționale
 Sunt acele drepturi care au drept obiectiv principal asigurarea condițiilor de trai într-un
mediu sănătos și curat. Acestea sunt:
dreptul la un mediu sănătos
dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit cu urnare a poluării sau a altor acţiuni
deafectare a mediului, precum şi pentru prejudiciul adus sănătăţii oamenilor
dreptul la educaţie şi instruire ecologică etc.
Drepturile de primă generaţie sunt, în principiu, civile şi politice, şi protejează cetăţeanul de
acţiunile excesive ale statului. Printre ele se numără: dreptul la viaţă, egalitatea în faţa legii, libertate
de exprimare, dreptul la un proces echitabil, libertatea de religie şi dreptul la vot. O parte din acestea
sunt înscrise în cadrul convenţiilor internaţionale.

Drepturile civile:
Drepturile economice
Drepturile civile sunt cele care privesc dreptul la viaţă, libertatea şi securitatea persoanei,
oferind persoanei protecţie împotriva violenţei fizice, torturii şi tratamentelor inumane, arestării
arbitrare, detenţiei, exilului, sclaviei şi servituţii, restricţionării libertăţii de mişcare şi libertăţii de
gândire, conştiinţă şi religie, interferenţei cu dreptul unei persoane la viaţă privată şi cu dreptul la
proprietate.

Drepturile informaționale
Drepturile sociale
Societatea informaţională este o formă nouă, mult mai perfectă, a societăţii contemporane, în
care accesul egal la informaţie, în corelaţie cu o infrastructură informaţională şi de comunicaţii
dezvoltată, contribuie la o dezvoltare social-economică durabilă, reducerea gradului de sărăcie,
îmbunătăţirea calităţii vieţii, la integrarea informaţională globală. Exemple:

dreptul la informare
dreptul la libertatea gândirii și a cuvântului
dreptul la accesul liber la mass-media etc.
Drepturile economice şi sociale se găsesc menţionate în articolele 22-26 ale Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului, reprezentând condiţii vitale pentru o viaţă prosperă. Ele se referă
la dreptul la proprietate, dreptul la muncă liberă aleasă, dreptul la un salariu demn şi corect, dreptul
la o limitare rezonabilă a orelor de muncă şi drepturi sindicale.

Sunt acele drepturi care asigură dezvoltarea materială şi culturală a persoanei, permiţând
acesteia să participe la viaţa socială.

dreptul la asistență medicală

dreptul la sănătate
dreptul la muncă
dreptul la odihnă
dreptul la învăţătură
dreptul la asigurarea materială etc.
Drepturile generaționale

1.3. Indicaţi drepturile a căror exercitare conform Convenţiei Europene a Drepturilor

Omului poate fi limitată şi condiţiile în care se admit aceste limitări. (7 puncte)
 Principiul proporționalității este regăsit și în dreptul Uniunii Europene, în sensul că
legalitatea regulilor comunitare este supusă condiției ca mijloacele folosite să fie corespunzătoare
obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv.
Jurisprudența are un rol important în analiza principiului proporționalității, aplicat în cazuri
concrete. Astfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, proporționalitatea este
concepută ca un raport just, echitabil, între situația de fapt, mijloacele de restrângere a exercițiului
unor drepturi și scopul legitim urmărit sau ca un raport echitabil între interesul individual și interesul
public. Proporționalitatea este un criteriu care determină legitimitatea imixtiunilor statelor
contractante în exercitarea drepturilor protejate de Convenție. În același sens, Curtea Constituțională
a României, prin mai multe decizii a stabilit că proporționalitatea este un principiu constituțional[5].
Instanța noastră constituțională a afirmat necesitatea stabilirii unor criterii obiective, prin lege,
pentru principiul proporționalității: „este necesar ca legislativul să instituie criterii obiective care să
reflecte exigențele principiului proporționalității”.
Prin urmare, principiul proporționalității se impune din ce în ce mai mult ca un principiu
universal, consacrat de majoritatea sistemelor de drept contemporane, regăsit explicit sau implicit în
norme constituționale și recunoscut de jurisdicțiile naționale și internaționale.
Cauzele în care Curtea de Justiţie a invocat principiul proporţionalităţii sunt dintre cele mai
diverse, de la dreptul concurenţei, la protecţia consumatorilor şi la fiscalitate.
O speţă de referinţă prin profunzimea şi amplitudinea analizei este cea care a făcut obiectul
cauzei C 286/94 Garage Molenheide BVBA v. Belgian State.
Reclamantul Garage Molenheide BVBA solicita instanţei să constate că măsura impusă de
legislaţia belgiană prin care se permitea autorităţilor fiscale să refuze rambursarea unui sold negativ
de TVA sau preluarea în deconturile ulterioare, în condiţiile în care respectiva persoană impozabilă
figura cu debite fiscale contestate sau aflate în procedură contencioasă (această sumă fiind reţinută
de autorităţi ca măsură asigurătorie), încalcă principiul proporţionalităţii.
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a constatat că o astfel de măsură nu este interzisă de
Directiva a Şasea referitoare la TVA, însă a reţinut că „în acord cu principiul proporţionalităţi, un
Stat Membru trebuie să angajeze acele mijloace care, permiţându-i să îşi atingă obiectivele propuse,
aduc cel mai puţin atingere scopurilor şi principiilor susţinute de legislaţia comunitară”.
De aceea, cu toate că instanţa a considerat că în mod legitim statul Belgian a intenţionat
printr-o astfel de măsură să îşi asigure executarea efectivă a creanţelor sale fiscale, a precizat că
aceste măsuri nu trebuie să meargă dincolo de ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv şi
nici nu ar putea fi exercitate astfel încât să limiteze dreptul de deducere, fundamental pentru
funcţionarea mecanismului TVA.
Deşi Curtea de Justiţie a recunoscut faptul că este în sarcina instanţelor naţionale să
aprecieze situaţiile în care se încalcă principiul proporţionalităţii, prin decizia Molenheide a oferit
suficiente instrumente de îndrumare în analiza unei astfel de situaţii.
Unul dintre considerentele pentru care Curtea de Justiţie a calificat legislaţia belgiană ca
fiind neproporţională cu scopul propus a constat în faptul că aceasta se baza pe o prezumţie absolută,
din moment ce nu era posibil ca reclamantul să conteste reţinerea soldului negativ de TVA ca
măsură asigurătorie sau să ridice motive ce ţin de urgenţa şi necesitatea rambursării efective a TVA.
Instanţa europeană a reţinut că existenţa unei posibile cenzuri judiciare este importantă în
analizarea proporţionalităţii unei măsuri administrative.

Subiectul II: Aspectele dreptului la un proces echitabil în materie penală

2.1. Formulaţi criteriile jurisprudenţiale ale Curţii EDO de determinare a acuzaţiei

penale în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (3 puncte)
 Articolul 6 este denumit ca „Dreptul la un proces echitabil”. Astfel, orice persoană are
dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o
instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor
şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală
îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de
şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a
acestuia, în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate
democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun,
sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă când, în împrejurări speciale,
publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.

2.2. Indicaţi garanţiile la un proces echitabil în materie penală. (5 puncte)

Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi
legal stabilită.
Orice acuzat are, mai ales, dreptul:
a. să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pecare o înţelege şi în mod
amănunţit, despre natura şi cauza acuzaţiei aduse împotriva sa;
b. să dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c. să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de
mijloacele necesare remunerării unui apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu,
atunci când interesele justiţiei o cer;
d. să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea
martorilor apărării în aceleaşicondiţii ca şi martorii acuzării;
e. să fie asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la
audiere.

2.3. Identificaţi o hotărîre a Curţii EDO din cauzele moldoveneşti în care Curtea EDO
a inclus în sfera materiei penale în sensul art. 6 §1 din Convenţie o normă juridică ce nu se
regăseşte în dreptul penal al RM. (7 puncte)
La 3 decembrie 2019 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în continuare „Curtea”) a
pronunțat hotărârea în cauza Snegur v. Republica Moldova (nr. 22775/07).
La 15 septembrie 1998, reclamanta a încheiat cu Primăria municipiului Chișinău un contract
de arendă a unui imobil, destinat pentru desfășurarea activităţii de notariat. Ea a încheiat un contract
de sublocațiune pentru o jumătate din acel imobil cu notarul C. la 30 octombrie 1998 Primăria
municipiului Chişinău a autorizat sublocațiunea respectivă.
La 19 ianuarie 2000 reclamanta a privatizat acel imobil în întregime, semnând un contract de
locațiune cu C., care continua să activeze în jumătatea cealaltă de imobil. La 18 noiembrie 2002,
reclamanta a informat notarul C. despre expirarea contractului de locațiune, invitând-o să părăsească
imobilul. La 8 august 2003, C. a acționat reclamanta în judecată, pretinzând recunoașterea dreptului
de proprietate asupra unei jumătăți din imobil. La 16 septembrie 2005 C. și-a completat cererea de
chemare în judecată, atrăgând Statul în calitate de co-pârât, și a cerut modificarea contractului de
privatizare din 19 ianuarie 2000 pentru a fi recunoscută în calitate de cumpărător al unei jumătăți din
imobil.
În referința sa, reclamanta a obiectat că acțiunea depusă de către C. fusese tardivă.
În paralel cu acțiunea contra reclamantei, în noiembrie 2005 C. s-a adresat cu o cerere
prealabilă împotriva Primăriei Municipiului Chișinău, solicitând modificarea deciziilor adoptate în
1998 cu referire la locațiunea și sublocațiunea imobilului și ulterioara recunoaștere a sa în calitate de
locatar principal. Primăria municipiului Chișinău a respins acea solicitare, iar C. și-a reiterat
pretențiile în fața instanței de contencios administrativ. Reclamanta a invocat în mod repetat
tardivitatea acestei acțiuni.
Prin hotărârea sa din 5 mai 2006, Curtea de apel Chișinău a admis integral acţiunile depuse
de către C. şi a reţinut că aceasta făcuse cunoștință cu conţinutul deciziei din 19 ianuarie 2000 abia
în 2002 și, prin urmare, cererea sa adresată Departamentului Privatizării şi Administrării de Stat
fusese depusă în termenul legal de trei ani. Instanţa nu s-a pronunțat cu privire la tardivitatea altor
capete de cerere.
Deși reclamanta a invocat faptul că C. fusese la curent cu privatizarea imobilului încă din
anul 2000, la 29 noiembrie 2006 Curtea Supremă de Justiție a menţinut hotărârea Curții de Apel
Chișinău din 5 mai 2006, fără a se pronunța cu privire la expirarea termenului de prescripție, invocat
de către reclamantă în recursul său.
În fața Curții, reclamanta s-a plâns în baza Articolului 6 § 1 şi a Articolului 1 din Protocolul
nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare
„Convenția”), invocând încălcarea dreptului său la un proces echitabil prin admiterea unei acțiuni
tardive și de repunerea neîntemeiată în termen a acţiunii depuse de către C., precum și prin
nemotivarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 29 noiembrie 2006, aceasta eșuând, în concepția
reclamantei, să examineze argumentele cu privire la termenul de prescripţie aplicabil procedurilor
administrative şi a admiterii unei acţiuni tardive.
Curtea a notat că admiterea spre examinare a acţiunii depuse de către C. a fost utilizată de
către instanţele judecătoreşti naţionale într-un mod incompatibil cu principiul securităţii raporturilor
juridice şi a reţinut că acestea au eşuat să se pronunţe cu privire la chestiunea esenţială în această
cauză, id est respectarea termenului de prescripţie. Respectiv, a avut loc o încălcare a Articolului 6 §
1 şi, prin urmare, a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Curtea a acordat reclamantei 3000 euro pentru prejudiciul moral şi 1500 euro pentru costuri
şi cheltuieli. Curtea a decis să rezerve aspectul cu referire la prejudiciul material pentru o procedură
ulterioară, invitând Guvernul și reclamanta să o informeze în decurs de trei luni despre orice acord la
care ar putea ajunge.