I.

2 FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

I.2.1 Functiile cerebelului

Din punct de vedere functional,cerebelul prezinta trei componente cu vechime

diferita:

a) Arhicerebelul sau lobul floculonodular,formatiunea cea mai veche,indeplineste

functia de reglare a echilibrului.Primeste aferente vestibulare si proprioceptive
incostiente.Lezarea arhicerebelului determina pierderea echilibrului,dar nu afecteaza
precizia miscarilor comandate de scoarta.

b) Paleocerebelul,format din nucleii cerebelosi,are rol in mentinerea tonusului muscular

(alaturi de nucleul rosu, substanta reticulata si scoarta cerebrala).El actioneaza prin
intermediul fasciculelor vestibulo-spinale si rubrospinale.Extirparea paleocerebelului
determina cresterea tonusului muscular, iar excitarea lui determina scaderea acestuia.

c) Neocerebelul, formatiune noua filogenetic,este constituit din emisferele cerebeloase si

nucleul dintat.Este caracterizat prin prezenta cortexului cerebelos format din 3 straturi
celulare:

 stratul molecular

 stratutul ganglionar

 stratul glonular

Cel mai importatnt este stratul mijlociu,ganglionar, format din celule piriforme
Purkinje.

Neocerebelul asigura coordonarea miscarilor fine comandate de scoarta

cerebrala,diminuand sau intarind aceste comenzi si detreminand astfel armonizarea activitatii
diferitelor grupe musculare.

Extirparea neocerebelului este urmata de pierderea de executie a miscarilor

fine,tulburari in mers si atonie. Extirparea totala,experimentala la animale,determina lipsa
tonusului muscular(atonie), incapacitatea de a apastra pozitia verticala(astazie) si diminuarea
capacitatii de efort fizic(astenie).

Fibrele aferente si eferente realizeaza multiple conexiuni cu talamusul,cortexul,nuclei

ai trunchiului cerebral si cu maduva spinarii.Fibrele eferente mu ajung direct in coarnele
anterioare medulare,ci in nucleii vestibulari,in substanta reticulata a trunchiului cerebral sau
in cortexul motor.Extirparea totala a cerebeluui esye compatibila cu viata,functiile sale fiinf
preluate progresiv de catre cortex.

I.2.2 Scoarta cerebrala

Scoarta cerebrala in corelatie cu hipotalamusul, determina:

 comportamentul emotional si instinctual

 reglarea aportului alimentar si a unor miscari legate de actul alimentatiei

(supt,deglutitie,masticatie)

 reglarea activitatii sexuale

 mentinerea atentiei

I.2.3 Neocortexul

Din punct de vedere fiziologic,neocortexul cuprinde zone sensitive (neocortexul

receptor),motorii (neocortexul efector) si de asociatie.

Zonele sensitive sunt arii sensitive si senzoriale in care predomina celulele glanulare.

 Ariile sensitive sau somestezice,situate in girusul postcentral din lobul parietal,

sunt zonele unde se proiecteaza fibrele sensibilitatii cutanate si proprioceptive.

 Ariile senzoriale sunt arii speciale unde se proiecteaza fibrele vizuale (aria
vizuala),auditive (aria auditiva),gustative (aria gustativa) si olfactive (aria
olfactiva).

Zonele motorii cuprind arii ale motricitatii:

 Aria motricitatii voluntare este localizata in girusul precentral al lobului frontal.De

aici iau nastere caile descendente piramidale.

 Aria premotorie reprezinta originea fibrelor nervoase care dupa sinapsa din corpii

striati ajung la nuclei din trunchiul cerebral de unde pornesc caile extrapiramidale.

În zonele corticale exista numeroase fibre de legatura care asigura unitatea functionala
a cortexului.Datorita acestora, stimularea zonelor sensitive determina raspunsuri motorii sau
vegetative adecvate,realizand o unitate senzitivo-motorie.
I.2.4 Caracteristici generale

Compartimentele funcţionale ale sistemului nervos

Reglarea nervoasă a funcţiilor corpului de bazează pe activitatea centrilor nervoşi care

prelucrează informaţiile primite şi apoi elaborează comenzi ce sunt transmise efectorilor. Din
acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi separat în două compartimente
funcţionale:

 compartimentul senzitiv, unde sosesc informaţiile culese la nivelul receptorilor.

 compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.

Deci, fiecare organ nervos are două funcţii fundamentale: funcţia senzitivă şi funcţia
motorie.

La nivelul emisferelor cerebrale mai apare şi funcţia psihică. Separarea funcţiilor

sistemului nervos în funcţii senzitive, motorii şi psihice este artificială şi schematică. In
realitate nu există activitate senzitivă fără manifestări motorii şi viceversa, iar stările psihice
rezultă din integrarea primelor două. Toată activitatea sistemului nervos se desfăşoară într-o
unitate, în diversitatea ei extraordinară.

I.2.4.1 Reflexul

Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex (sau

simplu, reflexul). Reflexul reprezintă reacţia de răspuns sângele arterial, osmolaritatea
lichidelor din organism, concentraţia dioxidului de carbon şi, probabil, a altor substanţe
importante în biochimia organismului.

In acelaşi timp, fiecare receptor poate fi stimulat de orice formă de energie, dar de
intensităţi mult mai mari decât energia specifică. Astfel, celulele vizuale, sensibile la energii
luminoase extrem de slabe (câteva cuante de lumină), pot fi excitate şi de energii mecanice
mari )o lovitură cu pumnul în ochi provoacă senzaţii vizuale).

La nivelul receptorului are loc traducerea informaţiei purtate de excitant în informaţie

nervoasă specifică (influx nervos). Se spune că receptorul codifică sau modulează variaţia
energieie excitantului în variaţii ale amplitudinii potenţialului receptor.

Modularea în amplitudine permite receptorului să transmită spre centrii informaţii

corecte privind intensităţile diferiţilor stimuli externi. Informaţia senzitivă poate produce o
reacţie imediată sau poate fi stocată ca memorie în creier timp de minute, săptămâni sau ani şi
să ajute astfel în elaborarea unei reacţii adecvate a organismului la un moment dat.

I.2.4.2 Calea aferentă.

 Receptorii vin în contact sinaptic cu terminaţiile dendritice ale neuronilor senzitivi din
ganglionii spinali sau de pe traiectul unor nervi cranieni. Variaţiile de potenţial receptor
(respectiv variaţiile potenţialului de membrană al receptorului sub acţiunea agentului
excitant) produc depolarizări pasive în terminaţia dendritică; o dată ce acestea ating pragul
critic, descarcă potenţiale de acţiune de tipul „tot sau nimic” ce se propagă celulipet.

Informarea corectă a centrilor privind variaţiile energiei excitantului se face la nivelul căilor
de conducere prin modulare de frecvenţă (modularea prin amplitudine nu este posibilă din
cauza legii „tot sau nimic”).

Distribuţia căii aferente în centrii nervoşi se face în două moduri. Convergenţa este un
mod de distribuţie în care un singur neuron central primeşte contacte sinaptice de la mai
multe fibre aferente, iar divergenţa constă în ramificarea unei singure fibre aferente la mai
mulţi neuroni centrali.

I.2.4.3 Centrii.

Potenţialele de acţiune dendritice ajimse la neuronul senzitiv se propagă mai departe

celulifug de-a lungul axonului acestuia,până la prima sinapsă. In cazul unui reflex elementar,
fonnat din doi neuroni, unul senzitiv şi imul motor, centrul nervos al refelexului este
reprezentat chiar de sinapsa dintre axonul neuronului senzitiv şi corpul celular al neuronului
motor.

In cazul unor activităţi reflexe mai complexe, calea aferentă este formată dintr-un lanţ
de trei sau mai mulţi neuroni senzitivi, iar centrii reflecţi sunt reprezentaţi de totalitatea
sinapselor ce se realizează în ariile corticale sau în nucleii subcorticali ce primesc şi
prelucrează informaţia primită de la periferie şi elaborează răspunsul efector.

Prin centrii unui reflex se înţelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central
care participă la actul reflex respectiv. De exemplu, centrii reflexelor respiratorii se află în
bulb, dar şi în puntea lui Varolio, precum şi în hipotalamus şi în scoarţa cerebrală.

La nivelul sinapselor din centrii reflecşi transmiterea informaţiei se face din nou prin
modulare în amplitudine (potenţialele postsinaptice nu mai respectă legea „tot sau nimic”).

I.2.4.4 Nivelul medular.

Deseori, când ne gândim la măduva spinării, o considerăm doar ca o cale de

conducere a semnalelor de la periferie către creier sau invers, de la creier către restul
organismului. Totuşi, chiar şi după secţionarea măduvei la nivel cervical superior, multe din
funcţiile medulare se menţin.

I.2.4.5 Nivelul subcortical.

 Majoritatea activităţilor subconştiente sunt controlate de ariile subcorticale: trunchiul
cerebral, hipotalamusul, talamusul, cerebelul şi ganglionii bazali. Astfel, controlul presiunii
arteriale şi al respiraţiei se realizează în principal în bulb şi în punte.

Reflexele alimentare (cum sunt salivaţia, ca răspuns la gustul alimentelor, şi lingerea

buzelor) simt controlate de arii din trunchiul cerebral, amigdală şi hipotalamus; multe din
reacţiile emoţionale (cum sunt furia, emoţiile, activităţile sexuale, reacţiile la durere sau
reacţiile de plăcere) se pot produce la animale fără cortex.

I.2.4.6 Nivelul cortical.

Cortexul cerebral este un imens spaţiu de depozitare a memoriei. Cortexul nu

funcţionează niciodată singur, ci numai împreună cu centrii nervoşi inferiori. In absenţa
cortexului, funcţiile centrilor subcorticali sunt adesea imprecise. Numeroasele informaţii
depozitate în memorie la nivel cortical fac ca activitatea centrilor subcorticali să fie foarte
bine determinată şi precisă.

De asemenea, cortexul cerebral este esenţial pentru cele mai multe din procesele de
gândire, chiar dacă nu poate opera de unul singur în acest sens. De fapt, centrii subcorticali
produc starea de alertă la nivelul centrilor corticali, deschizând astfel „banca” de date
memorate în scopul proceselor de gândire.In acest fel, fiecare parte a sistemului nervos
îndeplineşte funcţii specifice.

Calea eferentă reprezintă axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se
transmite comanda către organul efector. Cea mai simplă cale eferentă o întâlnim în cazul
reflexelor momosinaptice (bineuronale); ea este formată din axonul motoneuronului alfa din
coamele anterioare ale măduvei spinării, în cazul sistemului nervos vegetativ, calea eferentă
este formată dintr-un lanţ de doi neuroni motori; un neuron preganglionar situat în coarnele
laterale ale măduvei spinării sau într-un nucleu vegetativ din trunchiul cerebral şi un neuron
postganglionar situat în ganglionii vegetativi periferici (extranevraxiali). De-a lungul căilor
eferente, informaţia circulă spre efectori din nou prin modulaţie în frecvenţă.

I.2.4.7 Efectorii.

Principalii efectori sunt muşchii striaţi, muşchii netezi şi glandele exocrine.

Transmiterea informaţiei de pe axonul căii eferente spre efector prezintă toate caracteristicile
transmiterii sinaptice. Exemplul cel mai tipic este transmiterea la nivelul plăcii motorii. Aici,
în funcţie de frecvenţa potenţialelor de acţiune sosite pe axon, se va sparge un număr
corespunzător de vezicule de acetilcolină; aceasta va determina la nivelul membranei fibrei
musculare striate potenţiale postsinaptice de amplitudini diferite, în funcţie de numărul de
molecule de acetilcolină eliberate.
I.2.4.8 Controlul îndeplinirii comenzii.

Mecanismul reflex şi arcul reflex cu cele cinci componente ale sale reprezintă un
model incomplet al desfăşurării activităţii reflexe. S-a descoperit existenţa unor circuite
nervoase eferente care leagă centrii de organele receptoare. Prin intermediul acestora, centrii
nervoşi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor şi, implicit, intensitatea stimulilor
aferenţi.

Legătura dintre mecanismul reflex şi mecanismul de feedback. Mecanismul de

feedback are caracter universal; el se întâneşte în toate sistemele autoreglate, indiferent de
substanţa din care sunt alcătuite. Mecanismul reflex reprezintă o varietate concretă de
mecanism de feedback întâlnită în sistemele de reglare nervoasă.

Comanda şi controlul exercitate de centrii nervoşi sunt de natură reflexă. în acest sens,
centrii nervoşi nu sunt numai senzitivi sau numai motori, ci reprezintă centri de integrare
senzitivo-motone. Răspunsul reflex poate surveni imediat după acţiunea stimulului sau poate
întârzia minute, zile sau ani.

I.2.4.9 Creierul ca un calculator electronic

Frapaţi de similitudinea dintre procesele nervoase şi cele ce au loc într-un calculator

electronic, neurofîziologii au comparat sistemul nervos (şi în special creierul uman) cu un
computer extrem de perfecţionat. Intr-adevăr, schema generală de lucru a unui calculator
electronic se regăseşte şi la nivelul unui organ nervos complex. Ca şi computerul, sistemul
nervos prezintă intrări (componenta receptorie) şi ieşiri (componenta motorie).

Când ieşirile depind numai de intrări, avem de-a face cu reflexele spinale simple. In
cazul răspunsurilor mai complexe, între intrări şi ieşiri se interpun dispozitive de memorie,
soluţionare şi programare a activităţilor. Acestea influenţează atât intrările, cât şi ieşirile,
ordonând diferitele procese nervoase după tipare prestabilite sau după voinţa individului.

Se constată că activitatea organelor nervoase ale sistemului nervos, exteriorizată la

nivelul diverşilor efectori, depinde de cantitatea informaţiei intrate şi de modul în care ea este
prelucrată. Aceleaşi impulsuri aferente pot produce răspunsuri diferite, după cum ele sunt
prelucrate numai de măduva spinării, de măduva spinării şi trunchiul cerebral sau de întreg
sistemul nervos.

I.2.5 Fiziopatologie
 Boala Alzheimer atinge regiunile cerebrale care controlează gândirea, memoria şi
limbajul. Ea debutează progresiv şi starea pacientului se degradează în general lent.

Pentru moment, cauza bolii este necunoscută şi nu există întotdeauna tratament

eficient. Boala Alzheimer poartă numele unui medic, dr. Alois Alzheimer, care a descris în
1906 anomaliile ţesutului cerebral la im pacient care a murit de o boală cerebrală neobişnuită.

Aceste anomalii sunt caracteristice bolii Alzheimer şi constau în:

 nivele scăzute de acetilcolină în anumite zone cerebrale.

 plăci senile, ce sunt formate din aglomerări de celule nervoase anormale ce înconjoară
depozite de amiloid (proteine anormale) şi noduri neurofibrilare, grămezi de material ce
întrerup structura normală a celulei nervoase.

Aceste modificări de la nivelul creierului pot provoca pierderile de memorie şi

celelalte simptome ale bolii Alzheimer. Nu se cunoaşte cauza pentru care aceste modificări
apar la unele persoane şi la altele nu apar.

Această boală se întâlneşte la toate clasele sociale, nu e legată nici de sex, nici de
apartenenţa etnică, nici de situarea geografică.

Encefalita herpetica