Caractetrizarea lui Ghiță

,,Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvelă realistă de analiză psihologică surprinzând,
degradarea morală a personajului principal, Ghiță.
Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, un personaj „rotund”, al
cărui destin ilustrează consecințele nefaste ale dorinței de îmbogățire.
La început, este un om harnic, cinstit, trăiește modest, dar fericit, alături de cei doi copii,
de soție și de soacră. El hotărăşte schimbarea, luarea în arendă a cârciumii de la Moara cu noroc.
Ghiţă este capul familiei pe care încearcă să o conducă spre bunăstare. Atâta timp cât se
dovedeşte un om de acţiune, mobil, cu iniţiativă, lucrurile merg bine. Cârciuma aduce profit, iar
familia trăieşte în armonie. Bun meseriaş, om harnic, blând şi cumsecade, Ghiţă doreşte să
câștige rapid bani, ca să-și deschidă un atelier. Aspiraţia lui e firească şi nu-i depăşeşte puterile.
Apariţia lui Lică Sămădăul la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar şi pe cel interior, al lui
Ghiţă. Bum cunoscător de oameni, Lică se folosește de patima lui Ghiță pentru bani și îl atrage în
afacerile sale necurate.
Deși înțelege că Lică este un pericol pentru el și familia lui, Ghiță nu se poate sustrage
ispitei câștigului.
Cu toate acestea, Ghiţă îşi ia toate măsurile de precauţie împotriva lui Lică: merge la Arad
să-şi cumpere două pistoale, îşi ia doi câini şi angajează o slugă credincioasă, pe Marţi, „un ungur
înalt ca un brad".
Portretul fizic al personajului este redus la câteva detalii, la început („înalt și spătos”),
pentru ca, pe parcurs, trăsăturile cârciumarului să reflecte transformările sale sufletești,
dezumanizarea lui.
Caracterizarea indirectă a personajului reiese din comportamentul, gesturile, vorbele și
monologurile sale interioare. Gesturile și gândurile cârciumarului trădează frământările sale
sufletești, conflictul său interior, naratorul redând transformările sale: Ghiță devine „ursuz, se
aprindea pentru orișice lucru de nimic…”. Cu ajutorul monologului interior sunt prezentate
frământările sale, realizându-se autocaracterizarea: ”Ei! Ce să-mi fac!? Așa m-a lăsat
Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?!”.
Devine mohorât, violent, îi plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate
neînţeleasa faţă de Ana, se poartă brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghiţă ajunge să regrete
faptul că are familie şi copii (şi că nu-şi poate asuma total riscul îmbogăţirii alături de Lică.)
O scenă semnificativă privind dezumanizarea eroului este aceea ascenei în care Ghiță
depune mărturie falsă la proces, devenind complicele lui Lică Sămădăul. Din cauza mustrărilor
de conștiință și a rușinii, Ghiță începe să colaboreze cu jandarmul Pintea, căruia îi oferă probe în
ceea ce privește vinovăția Sămădăului.
Un alt episod prin care este ilustrată înstrăinarea lui Ghiță de familie și degradarea
morală a sa este cel al aruncării soției Ana drept momeală în brațele Sămădăului. Sperând că Ana
va rezista influenței malefice a lui Lică, însă dezgustată de lașitatea soțului care se înstrăinase de ea
și de familie, ca gest de răzbunare, Ana i se dăruiește lui Lică, deoarece, în ciuda nelegiuirilor
comise, Lică e „om", pe când Ghiţă „nu e decât muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti".
În concluzie, destinul tragic al lui Ghiță, personajul principal al nuvelei psihologice ”Moara
cu noroc” de Ioan Slavici, are un rol moralizator, potrivit avertismentului rostit de bătrână în prolog.
Pus în situația de a alege între banii obținuți din afaceri necurate și liniștea sufletească, Ghiță este
orbit de patima îmbogățirii și se dezumanizează treptat.