Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
secol al XIX-lea, ca reactie impotriva clasicismului, punand accent pe exploatarea universului interior al
omului.
Teoreticianul curentului este Victor Hugo prin "Prefata" de la drama "Cromwell" (1827).
Poezia "Floare albastra" a aparut in "Convorbiri literare" in anul 1873, si este una dintre cele mai
reprezentative poezii eminesciene prin viziunea romantica data de tema iubirii si prin motivele
romantice si atitudinea poetica meditativa. Poezia fundamenteaza motivul "florii albastre", intalnit la
romanticii europeni pentru a ilustra sentimentul de dragoste precum si tendinta de proiectare a iubirii in
infinit.
Poezie romantica, "Floare albastra" face parte din tema iubirii si a naturii, dar aceasta este
innobiliata de idei profunde filozofice, care vor ajunge la desavarsire in poemul "lucecafarul".
Titlul reprezinta motivul "florii albastre" de circulatie europeana, intalnit la poetul italian
Leopardi si poetul german Novalis. In romantismul eminescian, motivul "florii albastre" semnifica
aspiratia spre iubirea ideala posibila, dar imposiblitatea cuplului, idee imbogatita de aspecte filozofice
profunde in ceea ce priveste incompatibilitatea a celor doua lumi diferite din care cei doi fac parte.
Tema romantica reflecta aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se
poate implini si provoaca sinelui liric indoiala exprimata in ultimul vers al poeziei : "Totusi este trist in
lume...". Ideea poetica exprima tristetea omului de geniu pentru neputinta de a atinge absolutul iubirii,
pentru imposibilitatea cuplului erotic.
Poezia "Floare albastra" este alcatuita din patru secvente lirice: doua ilustrand monologul iubitei
si doua ilustrand monologul lirico-filozofic al poetului, imbinand ambele tipuri de lirism.
Prima secventa este alcatuita din primele trei strofe si reprezinta un monolog al iubitei care
incepe prin situarea poetului intr-o lume superioara, acesta fiind "cufundat in stele". Totodata,
reprezinta si o chemare in lumea sa, in lumea trairii prin sentiment, lasand la o parte ideile filozofice.
Glasul ei se dovedeste a fi o mana intinsa, iar cuvintele o cale de urmat.
A doua secventa reprezinta monologul liric al poetului prin care da dovada de usor scepticism,
prin apelativul "mititica", care nu reprezinta doar o forma de alint ci si una de diminuare a capacitatii de
intelegere a iubitei. Versul "Ah! ea spuse adevarul" reprezinta regretul omului de geniu are recunoaste
ca adevarul a fost spus de ea.
A treia secventa reprezinta iarasi un monolog al iubitei, de data aceasta o chemare intr-un
spatiu natural concret alcatuit din motive specifice lui Eminescu: lacul, codrul, prapastia; toate acestea
alcatuind un loc in care iubirea se simte protejata. Lacul, oglinda a cerului, face legatura intre cele doua
lumi din care cei doi indrgostiti fac parte, cele doua lumi pot coexsita daca acest lucuru se doreste. Tot
aici asistam la un adevarat "joc al dragostei", in care cele doua tipuri de percepere a iubirii incearca sa se
uneasca intr-un cadru nocturn, innobiliat de lumina lunii.
A patra secventa a poeziei gaseste eul liric lipsit de speranta. Verbul "dispare" reprezinta ideea
faptului ca totul a fost un vis, o aspiratie. Tot aici este redata starea de insatisfactie a eului liric care nu isi
poate depasi conditia, care nu se poate cobori in lumea iubirii prin sentiment, ramanand aidoma unui
stalp, fara miscare. Ultimul vers al poeziei: "Totusi este trist in lume..." reprezinta starea poetului care
chiar daca este melancolic in creatiile sale, acesta lasa mereu o urma de speranta pentru viitor.
Registrul stilistic este tipic romantismului, este popular, prin formele verbale la viitor care
amplaseaza poezia intr-un cadru rustic si sugereaza optimismul eului liric privind posibilitatea implinirii a
iubirii absolute. Expresiile populare folosite de autor sugereaza o poveste de dragoste intre un baiat si o
fata de la tara: "pe carare-n bolti de frunze / apucand in sat spre vale".
Stilul poeziei este mai imagistic, mai colorat. Acest lucru este realizat de catre poet prin folosirea
figurilor de stil: epitete: "prapastia mareata", personificare: "trestia cea lina" si comparatie: "rosie ca
marul", etc.
Din punct de vedere al prozodiei, poezie "Floare albastra" are o masura variabila de 7-8 silabe,
ritmul trohaic si rima imbratisata.