ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Secţia Penală

Decizia nr. 31/A/2020

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2020

Asupra apelurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 297/A din data de 8 octombrie 2019 Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 397
din C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia
Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - AJFP Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a anulat testamentul olograf
întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului
prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a anulat Certificatul de
moştenitor nr. x din 31 august 2011, autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud.
Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a respins cererea Ministerului
Public privind anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011 autentificate
de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş, precum şi contractul de vânzare-cumpărare
încheiat între numita D., în calitate de vânzător şi numitul E., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x din 11
februarie 2014 de către notarul public F., din cadrul Biroului Individual Notarial F..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî în sensul celor arătate instanţa de fond a reţinut următoarele: Prin Decizia penală nr. 54/A din data de 22
februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2018, s-au admis apelurile declarate de
partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi de persoana interesată D. împotriva
Sentinţei penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

A desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi a dispoziţiei de anulare a
înscrisurilor şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru
intimatul inculpat A., în sumă de 267 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că prin Sentinţa penală nr. 563/PI din 5
noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16
alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a
Curţii Constituţionale, a fost încetat procesul penal împotriva inculpatului A., fără antecedente penale, pentru săvârşirea
infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen., participaţie improprie la înşelăciune prevăzută de art.
52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals prevăzută de art. 52
alin. (3) din C. pen. raportat la art. 323 din C. pen., totul cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. a fost respinsă acţiunea civilă exercitată de
partea civilă DGRFP Timişoara - AJFP Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost anulat testamentul
întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului
prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost anulat Certificatul de

1/15 Detalii jurisprudență

 moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud.
Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost respinsă cererea
Ministerului Public privind anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011
autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş, precum şi contractul de vânzare-
cumpărare încheiat între numita D., în calitate de vânzător, şi numitul E., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x
din 11 februarie 2014 de către notarul public F., din cadrul Biroului Individual Notarial F..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut următoarele:Prin rechizitoriul Parchetului de pe Curtea de
Apel Timişoara din data de 20 aprilie 2018, emis în Dosarul cu nr. x/2014, a fost trimis în judecată inculpatul A., în stare
de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., participaţie
improprie în forma instigării la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 244
alin. (2) din C. pen. şi uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 323 din C. pen.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului A. - avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, că a atestat fapte necorespunzătoare
adevărului în privinţa datei, identităţii părţilor şi conţinutului unui testament, prin Încheierea numărul 7 din 16 iunie 2011
întocmită în cadrul Cabinetului de Avocat A., respectiv împrejurarea că testamentul a fost scris şi semnat de către
defunctul G. la data de 16 iunie 2011.

De asemenea, în sarcina inculpatului s-a reţinut că a determinat-o pe numita D. să folosească acest înscris falsificat la
dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului G. la BNP C., inducându-l astfel în eroare pe notarul public B. cu privire
la caracterul real al testamentului şi care, în aceste condiţii, a emis Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi
certificatele suplimentare de moştenitor cu numerele 468 din 31 august 2011 şi 481 din 6 septembrie 2011, înlăturând în
acest mod de la succesiune Statul Român.

În probaţiune, s-a ataşat la dosarul cauzei Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de
Apel Timişoara.

Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanţa de fond a reţinut următoarea
situaţie de fapt: Prin testamentul autentificat la BNP H. sub numărul 377 din 29 martie 2010, numitul G. a testat în
favoarea numitei I. întreaga avere mobiliară şi imobiliară ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului şi a instituit-o
legatara sa universală.

Ulterior, la data de 22 martie 2011, prin declaraţia autentificată la BNP C. sub numărul 1532 din 22 martie 2011, numitul
G. a revocat în întregime testamentul indicat mai sus.

După decesul numitului G. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul, în calitate de avocat, a înmânat numitei D. un
testament olograf ce prezenta aparenţa scrierii şi a semnării lui de către numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa
întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară. După cum s-a arătat deja, acest testament, prin încheierea numărul 7 din data
de 16 iunie 2011, a fost atestat în privinţa datei, a identităţii părţilor şi a conţinutului, de către inculpat în calitate de
avocat din cadrul Baroului Mehedinţi.

Acest testament, ce prezenta aparenţa scrierii şi a semnării lui de către numitul G., a fost supus unor constatări tehnico-
ştiinţifice şi expertize.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiş - Serviciul
Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul G., dar, în acelaşi
timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul G.,
fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, s-a
stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost
executată de acesta. Aceleaşi concluzii au fost reiterate şi prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24
octombrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti.

Testamentul a fost înmânat martorului D. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A. din
localitatea jud. Timiş, în prezenţa martorilor J. şi K., întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.

2/15 Detalii jurisprudență

 Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la BNP
C., fiind emis Certificatul de moştenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B.

La termenul de judecată din data de 5 noiembrie 2018 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia prescripţiei răspunderii
penale.

Instanţa a constatat că faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise în perioada iunie - august 2011. La data de
1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul C. pen., situaţie în care, raportat la inculpatul A. a fost analizată incidenţa
dispoziţiilor art. 5 din C. pen. referitoare la legea penală mai favorabilă.

În ceea ce priveşte infracţiunile de fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals prevăzute de art. 321 din C. pen.
şi art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 323 din C. pen., instanţa a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă,
sunt mai favorabile dispoziţiile vechiul C. pen. Însă, în ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la
înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen., sub aspectul sancţiunilor, s-
a apreciat că sunt mai favorabile dispoziţiile noului C. pen.

De asemenea, pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanţa s-a raportat la condiţiile de tragere la
răspundere penală a inculpatului, inclusiv sub aspectul prescripţiei răspunderii penale, putându-se constata, sub acest
aspect, că în ceea ce priveşte infracţiunile de fals, termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt identice, însă în
ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, termenul de prescripţie a răspunderii penale este mult mai mic potrivit legii
penale intrate în vigoare la data de 1 februarie 2014, motiv pentru care legea nouă a fost considerată ca fiind mai
favorabilă inculpatului. Ca atare, în privinţa inculpatului A., încadrarea juridică stabilită prin rechizitoriu s-a apreciat că
este corectă, iar tragerea la răspundere penală a acestuia s-a realizat conform C. pen. intrat în vigoare la data de 1
februarie 2014.

Prescripţia răspunderii penale presupune în mod esenţial stingerea raportului juridic penal după trecerea unui anumit
interval de timp de la data săvârşirii faptei sancţionate penal, drept consecinţă a nesoluţionării cauzei în mod definitiv.

S-a mai arătat că, înlăturarea răspunderii penale se produce în condiţiile prevederilor art. 153 şi următoarele din C. pen.,
legiuitorul limitând dreptul statului de a trage la răspundere persoanele care săvârşesc infracţiuni, respectiv de a aplica
pedepse, la împlinirea termenelor de prescripţie prevăzute de legea penală.

Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt determinate în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute
de lege pentru infracţiunile comise.

Ţinând seama de infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, respectiv fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen.,
participaţie improprie la înşelăciune prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen. şi
participaţie improprie la uz de fals prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 323 din C. pen., instanţa, prin
raportare la dispoziţiile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale
este de 5 ani.

Conform art. 154 alin. (2) din C. pen. termenele de prescripţie încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea de fals intelectual la data de 16 iunie
2011, data întocmirii de către numitul A., în calitate de avocat, a încheierii nr. 7, prin care a atestat data, identitatea părţii
şi conţinutul testamentului presupus întocmit de către numitul G..

Referitor la celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, respectiv participaţie improprie la înşelăciune
prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen., raportat la art. 244 alin. (2) din C. pen. şi participaţie improprie la uz de fals
prevăzută de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 323 din C. pen., tot în cuprinsul actului de sesizare se indică
faptul că acestea au fost comise la data de 31 august 2011, dată la care testamentul a fost folosit de către martorul D. la
dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului G. şi la care notarul public a fost indus în eroare în legătură cu calitatea
de moştenitor a martorului, emiţând Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011.

Ca atare, s-a constatat că în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual termenul de prescripţie a răspunderii penale
de 5 ani a început să curgă la data de 16 iunie 2011, iar în cazul celorlalte două infracţiuni acelaşi termen de prescripţie
a răspunderii penale de 5 ani a început să curgă la data de 31 august 2011

Cursul prescripţiei răspunderii penale poate fi întrerupt, determinând astfel curgerea unui nou termen de la momentul
întreruperii.

3/15 Detalii jurisprudență

 Întreruperea se produce, sub imperiul actualului C. pen., în condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) din C. pen., respectiv
prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză.

Însă, în această materie, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă
care prevede întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză"
din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituţională. Conform dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din
Constituţia României deciziile Curţii Constituţionale se publică în MO al României. De la data publicării, deciziile sunt
general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 28 iunie 2018,
dată de la care a devenit general obligatorie.

De la data publicării au devenit incidente prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, în conformitate cu care
dispoziţiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la
publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord
prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

Pe de altă parte, instanţa a apreciat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât dispozitivul, cât şi
considerentele pe care se sprijină decizia Curţii Constituţionale se bucură de putere de lucru judecat, fiind general
obligatorii şi impunându-se cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Pe cale de consecinţă, faţă de lipsa de intervenţie a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituţionale,
respectiv a soluţiei legislative cuprinse în dispoziţiile art. 155 alin. (1) din C. pen., instanţa a apreciat că în prezent
întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale se produce în condiţiile reţinute la paragraful 34 din
Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, respectiv doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat
suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal, în mod asemănător soluţiei legislative prevăzute la art.
123 alin. (1) din C. pen. din 1969.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul A., instanţa a reţinut că prin Ordonanţa nr. 287/P/2014 din data de 14 mai 2014 a
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost începută urmărirea penală în cauză "in rem".Abia prin
Ordonanţa nr. 287/P/2014 din data de 12 decembrie 2017 procurorul a dispus efectuarea în continuare a urmăririi
penale "in personam" faţă de numitul A., acesta dobândind calitatea de suspect.

Ca atare, până la data de 12 decembrie 2017 inculpatul nu a avut calitatea de suspect sau inculpat, această din urmă
calitate dobândind-o doar la data de 12 februarie 2018, odată cu punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa,
motiv pentru care niciunul dintre actele de procedură îndeplinite înainte de data de 12 decembrie 2017 nu a întrerupt
cursul prescripţiei răspunderii penale, neexistând nici un suspect sau inculpat în cauză căruia să-i fie comunicate aceste
acte în desfăşurarea procesului penal.

Pe cale de consecinţă, nefiind întrerupt cursul prescripţiei răspunderii penale până la data de 12 decembrie 2017,
instanţa a constatat că anterior acestui moment, la datele de 16 iunie 2016, respectiv 31 august 2016, s-au împlinit
termenele de prescripţie a răspunderii penale de 5 ani stabilite conform art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În acest context, datorită trecerii timpului, s-a stins dreptul statului de a mai solicita tragerea la răspundere penală a
inculpatului, motiv pentru care, observând şi manifestarea de voinţă a inculpatului, care a precizat că nu solicită
continuarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
şi cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi a Deciziei nr. 297/26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, instanţa a
dispus încetarea procesului penal împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea celor trei infracţiuni reţinute în sarcina sa
prin actul de sesizare.

În ceea ce priveşte latura civilă, instanţa a reţinut că DGRFP Timişoara - AJFP Timiş s-a constituit parte civilă în cauză,
solicitând transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea numitului G. în proprietatea statului român
ca urmare a succesiunii vacante.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. constituirea de parte civilă se face cu indicarea naturii şi întinderii
pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază.

Partea civilă nu a respectat aceste dispoziţii legale. Pretenţiile civile nu au fost individualizate, partea civilă limitându-se
să arate că solicită întregul activ net succesoral, fără a indica în ce constă acest activ. Este incontestabil faptul că partea
civilă nu cunoaşte activul net succesoral pentru simplul motiv că succesiunea de pe urma numitului G. nu a fost
declarată vacantă.

4/15 Detalii jurisprudență

 Decesul numitului G. a intervenit la data de 5 august 2011, situaţie în care regimul juridic al succesiunii este cel
reglementat de vechiul C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 680 din vechiul C. civ. în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct
trec în proprietatea statului. Ca atare, statul dobândeşte succesiunea vacantă în calitate de moştenitor doar dacă nu
există moştenitori legali sau testamentari, şi numai în urma unei proceduri reglementate de legiuitor.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995 procedura notarială succesorală se deschide, la cererea oricărei
persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a
avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile.

Dacă a fost legal sesizat, notarul are obligaţia de a dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar în succesiunea
ce urmează a fi declarată vacantă, notarul citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.

Abia după epuizarea procedurii succesorale, conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moştenitorilor legali sau
testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că moştenirea este vacantă, eliberând certificat
de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moştenirii.

Or, în prezenta cauză, nu a fost eliberat nici un certificat de vacanţă succesorală, după cum nu există nicio cerere a
reprezentantului statului pentru constatarea moştenirii vacante.

De asemenea, nu au fost efectuate verificări pentru a se stabili dacă există alţi moştenitori cu vocaţie la moştenire. În
acest context, bunurile defunctului G. nu s-au aflat niciodată în patrimoniul părţii civile, în condiţiile în care moştenirea
numitului G. nu a fost niciodată declarată vacantă, astfel că nu se poate constata existenţa vreunei pagube în
patrimoniul părţii civile care să se impună a fi reparată.

În situaţia în care partea civilă consideră că moştenirea este vacantă, şi, pe cale de consecinţă, are vocaţie succesorală,
are obligaţia de a se adresa notarului public cu o cerere pentru constatarea moştenirii vacante şi eliberarea certificatului
de vacanţă succesorală, după epuizarea procedurilor notariale succesorale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. instanţa a respins
acţiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timişoara - AJFP Timiş.

Procurorul a solicitat şi anularea testamentului olograf întocmit de către o persoană necunoscută la data de 16 iunie
2011, precum şi a certificatului de moştenitor eliberat ca urmare a acestui testament.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. instanţa este obligată să se pronunţe asupra desfiinţării totale sau
parţiale a unui înscris sau restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, chiar dacă nu există constituire de parte
civilă.

De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra restabilirii
situaţiei anterioare.

În prezenta cauză este incontestabil faptul că testamentul atribuit numitului G. şi întocmit la data de 16 iunie 2011 de
către o persoană necunoscută este fals. Instanţa şi-a întemeiat opinia pe concluziile celor două expertize grafice
efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC -
Laboratorul Interjudeţean Timişoara şi Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de
INEC Bucureşti, care au stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici
semnătura nu a fost executată de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat şi semnat
de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna
testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 şi atribuit
numitului G., nu a fost scris şi nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc.
pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost anulat.

Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, în temeiul art. 25 alin. (3) din C.
proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. instanţa a procedat şi la anularea certificatului de

5/15 Detalii jurisprudență

 moştenitor eliberat în baza testamentului fals, respectiv a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011
autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş.

Procurorul a solicitat şi anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011
autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş, fără însă a preciza motivele
anulării acestor certificate. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului G. după
părinţii săi, G. şi L., decedaţi la datele de 30 iulie 2001 şi 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moştenitor nu au
nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în
temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. cererea Ministerului Public
privind anularea acestor certificate de moştenitor a fost respinsă.

De asemenea, procurorul a solicitat şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BIN F. sub numărul
127 din 11 februarie 2014. Prin acest contract numita D. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de
moştenitor al numitului G. către numitul E..

De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial există şi anumite excepţii, una dintre
acestea vizând cazul aplicării art. 901 din C. civ.. Organele de urmărire penală nu au efectuat nici un fel de verificări
privind buna credinţă a dobânditorului E., pe care nici măcar nu l-au audiat, în contextul în care, potrivit art. 14 alin. (2)
din C. civ., buna credinţă se prezumă până la proba contrarie.

Procurorul a apreciat că numita D. a fost de bună-credinţă, necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit
era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de această persoană. În acest context, dacă vânzătorul a fost
considerat de bună-credinţă, cu atât mai puternică este prezumţia de bună-credinţă a cumpărătorului, respectiv a
numitului E.. Prezumţia de bună-credinţă poate fi răsturnată, însă prin administrarea unor probe, probe care nu au fost
administrate de către organele de urmărire penală, situaţie în care cererea privind anularea contractului de vânzare-
cumpărare încheiat între numita D. şi E. nu poate fi admisă întrucât nu s-a făcut dovada relei-credinţe a celor două părţi.

Împotriva Sentinţei penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală au formulat apel
partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi persoana interesată D.

Prin apelul formulat, Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara a solicitat admiterea ca temeinic şi
legal a apelului, desfiinţarea/schimbarea în parte a Sentinţei penale nr. 563/PI/2018 pronunţată de Curtea de Apel
Timişoara în Dosar nr. x/2018 al Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, rejudecarea cauzei cu privire la latura penală şi
civilă şi admiterea acţiunii civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat în natură, prin transmiterea în
natură a activelor nete succesorale din proprietatea defunctului G. în proprietatea Statului - moştenitor vacant, şi, doar în
situaţia în care această transmitere nu mai este posibilă a solicitat acordarea de despăgubiri în echivalent bănesc
actualizat la valoarea de piaţă pentru activele nete succesorale în cauză.

În esenţă, a susţinut că nu se poate omite faptul ca înstrăinarea bunurilor defunctului s-a efectuat având la baza un act
fals şi un act anulat.

Buna-credinţă, deşi prezumată, a considerat că nu poate fi invocată în condiţiile în care testamentul din 16 iunie 2011
constatat ca fiind fals a produs efecte juridice având ca şi consecinţe înlăturarea Statului de la succesiunea vacantă şi în
condiţiile în care nu există moştenitori de drept.

Or, în condiţiile în care instanţa anulează Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 prin care defunctul G. lasă
întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară numitei D., aceeaşi instanţă trebuia să constate că şi actele de dispoziţie
încheiate ulterior de numita D. în baza unui testament fals şi în baza unui certificat de moştenitor anulat sunt nule de
drept, instanţa de fond încălcând principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anularii actului iniţial prin care s-a
dobândit succesiunea, principiu pe care, deşi îl invocă, nu îl respectă, interpretându-l vădit eronat.

Instanţa care a constatat actul fals trebuia să dispună pe cale de consecinţă şi anularea Contractului de vânzare-
cumpărare autentificat sub nr. x din 11 februarie 2014 care a avut la baza testamentul constatat ca fiind fals.

Pentru aceleaşi considerente trebuiau anulate şi Certificatele de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6
septembrie 2011 autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş.

Prin apelul formulat, persoana interesată D. a solicitat admiterea apelului şi, în principal trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanţa de fond în ceea ce priveşte dispoziţiile sentinţei penale prin care s-a dispus anularea
testamentului încheiat de G. şi atestat în privinţa datei, identităţii părţii şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie
2011 de A., şi în ceea ce priveşte anularea Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul

6/15 Detalii jurisprudență

 public B., iar în subsidiar, rejudecând cauza, respingerea cererii de anulare a testamentului încheiat de G. şi atestat în
privinţa datei, identităţii părţii şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., şi de anulare a Certificatului de
moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

A susţinut, cu privire la solicitarea principală, că instanţa a dispus anularea testamentului şi a Certificatului de moştenitor
nr. x din 31 august 2011 fără ca aceasta să fi fost citată pentru judecarea acestei cauze. Având în vedere că prin
anularea testamentului şi a certificatului de moştenitor a fost afectat un drept de proprietate al acesteia, fiind anulate
drepturi de proprietate, instanţa de fond trebuia sa dispună citarea sa pentru a efectua apărări pentru apărarea dreptului
său de proprietate. În aceste condiţii a apreciat că se impune desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre
rejudecare la instanţa de fond a dispoziţiilor privind anularea testamentului olograf şi a certificatului de moştenitor.

Înalta Curte, analizând apelurile declarate în cauză, raportat la actele dosarului şi la criticile formulate, a constatat că
acestea sunt întemeiate având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte a analizat apelurile formulate în cauză prin prisma a trei paliere: calitatea de persoană interesată a apelantei
D., vătămarea adusă persoanei interesate prin necitare şi raportarea la dispoziţiile generale privind procedura de
desfiinţare a unui înscris.

Astfel, cu titlu preliminar, Înalta Curte a analizat calitatea de persoană interesată a apelantei D.

Astfel, potrivit art. 353 alin. (1) C. proc. pen., Judecata poate avea loc numai dacă persoana vătămată şi părţile sunt
legal citate şi procedura este îndeplinită. Inculpatul, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi, după caz,
reprezentanţii legali ai acestora se citează din oficiu de către instanţă. Instanţa poate dispune citarea altor subiecţi
procesuali atunci când prezenţa acestora este necesară pentru soluţionarea cauzei(...);

Art. 34 C. proc. pen., cu titlu marginal "Alţi subiecţi procesuali" prevede că, în afara participanţilor prevăzuţi la art. 33,
sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi
orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare
penale.

Raportând aceste consideraţii la speţa de faţă, s-a constatat că apelanta D. are calitatea de persoană interesată întrucât
aceasta este beneficiara testamentului olograf al numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa întreaga sa avere
mobiliară şi imobiliară, testament ce a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma
defunctului G. la BNP C., fiind emis Certificatul de moştenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B.

În ceea ce priveşte vătămarea adusă persoanei interesate ca urmare a necitării acesteia în Dosarul nr. x/2018 aflat pe
rolul Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte constată că aceasta nu a avut posibilitatea de a-şi face niciun fel de apărări în
vederea protejării dreptului său de proprietate în condiţiile în care instanţa dispune anularea testamentului întocmit la
data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011
întocmită de inculpatul A., cât şi a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public
B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş fără ca persoana interesată să fi fost încunoştinţată despre existenţa
unui dosar penal ce ar putea avea drept consecinţă afectarea dreptului său de proprietate.

Această vătămare se constată cu atât mai mult cu cât procurorul a reţinut că numita D. a fost de bună-credinţă,
necunoscând împrejurarea că testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de
această persoană.

De asemenea, Înalta Curte a avut în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 166 din 17 martie 2015,
publicată în Monitorul Oficial nr. 264 din 21 aprilie 2015 în care, din perspectiva contradictorialităţii, ca element definitoriu
al egalităţii de arme şi al dreptului la un proces echitabil, Curtea Constituţională a apreciat că norma legală trebuie să
permită comunicarea către toate părţile din procesul penal a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia
judecătorului şi să prevadă posibilitatea tuturor acestor părţi de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse instanţei.

Înalta Curte a apreciat cu atât mai mult că se impunea citarea părţii interesate în situaţia din speţa de faţă având în
vedere procedura de desfiinţare de înscrisuri în care art. 5491 alin. (3) din C. proc. pen. prevede că "pentru termenul
fixat se dispune încunoştinţarea procurorului şi se citează persoanele ale căror drepturi sau interese legitime pot fi
afectate".

Astfel, având în vedere cele reţinute de către Curtea Constituţională în decizia anterior menţionată referitor la art. 5491
din C. proc. pen., aplicând prin analogie raportat la situaţia particulară din speţa de faţă, Înalta Curte a constatat că, în
cauză, instanţa avea obligaţia de a dispune citarea beneficiarului testamentului, respectiv persoana interesată D..

7/15 Detalii jurisprudență

 Întrucât instanţa a pronunţat o dispoziţie care viza şi interesele altei persoane, avea obligaţia de a face aplicarea art. 353
alin. (1) raportat la art. 34 C. proc. pen.

În lipsa încunoştinţării părţii interesate şi desfiinţării înscrisurilor în lipsa acesteia, Înalta Curtea a constatat că au fost
încălcate interesele legitime ale persoanei beneficiare a testamentului fără că aceasta din urmă să beneficieze de
posibilitatea de a-şi face apărări în cauză.

În consecinţă, prin anularea înscrisurilor s-a încălcat dreptul unei persoane care avea un interes cert şi real în cauză,
aceasta din urmă neavând nicio posibilitate de a efectua apărări, fiindu-i încălcat astfel dreptul la un proces echitabil.

Faţă de cele anterior menţionate, văzând şi dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte a admis
apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi de persoana
interesată D. împotriva Sentinţei penale nr. 563/PI din 5 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală, a
desfiinţat în parte sentinţa penală apelată, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi a dispoziţiei de anulare a
înscrisurilor şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara.

De asemenea, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului şi în baza art. 275 alin. (6) din
C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 267 RON,
a rămas în sarcina statului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 16 iulie 2019, sub număr unic Dosar x/2018

În rejudecare s-a dispus citarea în cauză şi a persoanei interesate D.

Persoana interesată D., prin concluziile formulate de avocat ales a solicitat respingerea cererii de anulare a
testamentului încheiat de G. şi atestat în privinţa datei, identităţii părţii şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie
2011 de A., respingerea cererii de anulare a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul
public B., precum şi respingerea cererii de constituire de parte civilă a ANAF.

În susţinere s-a arătat că, referitor la latura penală, în acest dosar s-a dispus încetarea procesului penal faţă de A.
constându-se că faptele pentru care a fost trimis în judecată s-au prescris, context în care, instanţa de fond nu putea să
stabilească sub nici o forma vinovăţia pe latura penală.

În cauza dedusă judecăţii, obiectul este soluţionarea acţiunii civile şi cererea de anulare a testamentului olograf şi
certificatului de moştenitor după dispoziţiile legislaţiei civile.

Avocatul persoanei interesate a apreciat că, în aceste condiţii se impune să se dispună respingerea cererilor de anulare
a testamentului încheiat de G. şi atestat în privinţa datei, identităţii părţii şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie
2011 de A., şi de anulare a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B. pentru
următoarele motive:

Persoana interesată este dobânditoare de buna credinţă, fapt reţinut şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Timişoara în momentul în care s-a dispus soluţia de clasare cu privire la persoana sa raportat la infracţiunile de fals, uz
de fals şi înşelăciune cu privire la întocmirea testamentului şi a certificatului de moştenitor. A susţinut în continuare că G.
în cunoştinţa de cauză a testat în favoarea sa, aceasta a fost ultima sa dorinţă iar în consecinţă certificatul de moştenitor
a fost valabil încheiat.

În faza de urmărire penala au fost formulate cereri în probaţiune dar care nu au fost încuviinţate de către procurorul de
caz, cereri care ar fi putut lămuri situaţia şi ar fi dovedit faptul că G. a scris, semnat şi datat testamentul înregistrat cu nr.
x din 16 iunie 2011 de A.

În continuare s-a arătat că în faza de urmărire penală s-a solicitat în probaţiune efectuarea de către Institutul de
Medicină Legală a unei expertize medico-legale care să stabilească dacă afecţiunile grave de care defunctul G., suferea
în timpul vieţii, puteau să îi aducă modificări ale caracteristicilor scrisului şi semnăturii acestuia, în condiţiile în care
acesta era grav bolnav de diabet zaharat cu arteriopatie diabetică de stadiul IV şi alte boli grave care de altfel a şi
decedat la câteva săptămâni după întocmirea testamentului în litigiu.

Totodată s-a cerut solicitarea unui punct de vedere al unui specialist din cadrul Institutul Naţional de Expertize
Criminalistice care să răspundă dacă efectele bolii de care suferea puteau determina modificarea scrisului defunctului

8/15 Detalii jurisprudență

 G., punct de vedere care sa nu fie făcut de un expert care deja a efectuat constatări ştiinţifice în cauza. Ambele solicitări
au fost respinse neîntemeiat de procurorul de caz şi de Procurorul general al parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Timişoara, fiind astfel încălcat atât dreptul la apărare cât şi principiul aflării adevărului în procesul penal.

S-a arătat că pentru lămurirea tuturor aspectelor din prezenta cauză, în opinia apărării era imperios necesar a se
dispune în cauză, pe de o parte efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă bolile de care suferea
defunctul G. înainte de deces, puteau să-i afecteze mobilitatea acestuia şi mai ales dacă puteau provoca tulburări de
dinamică motorie, modificări ale mişcărilor şi mobilităţii degetelor, care ar fi în măsură să producă modificări ale scrisului
şi semnăturii, iar dacă răspunsul expertizei medico-legale ar fi că aceste boli provoacă tulburării de dinamica motorie
privind mişcările fine cum sunt cele ale scrisului şi semnăturii, să se solicite în probaţiune şi un punct de vedere al unui
specialist din cadrul Institutul Naţional de Expertize Criminalistice care să răspundă dacă în acest caz efectele bolii
puteau determina modificarea scrisului defunctului G., punct de vedere care să nu fie făcut de un expert care deja a
efectuat constatări ştiinţifice în cauză.

La dosar a fost depusă o Notă, din data de 9 aprilie 2018, prin care expertul criminalist M. din Bucureşti, în urma studierii
pieselor de la dosar şi a actelor medicale, prezintă în înscrisul elaborat, în mod documentat, faptul că, G. în momentul în
care a scris testamentul incriminat suferea de o serie bolile care i-au afectat capacitatea de scriere. Expertul arată în
Nota sa, că bolile de care G. au fost de natură să afecteze starea generală a organismului, inclusiv pe cea a organelor
implicate în efectuarea scrisului şi a semnăturii: mână, braţ, antebraţ.

Mai arată expertul criminalist că, în opinia sa, dificultăţile de deplasare ale braţului şi antebraţului, cele de flexare a mâini
determină modificări ale formei normale ale scrisului şi semnăturii printre care: scade viteza de execuţie şi apăsarea pe
duete, se micşorează calibrul firului grafic, apar ezitări, tremurături, întreruperi nedeterminate.

Nu în ultimul rând expertul M., arată în nota sa că pot să apară modificări ca de exemplu: se poate modifica aşezarea
topografică în pagină; alcătuirea se schimbă, repetarea unor semne grafice,omisiuni de litere, lăsarea unor litere; se
poate schimba forma şi orientarea liniei de bază; dimensiunea se schimbă: creşte sau scade; se modifica construcţia
semnelor grafice; apar schimbări cu privire la viteza (scade) şi presiunea (creşte sau scade).

Se mai arată că în susţinerea expertizei medico-legale a depus la dosar trei opinii medicale ale unor personalităţi
medicale de excepţie în domeniul lor, care fiecare au prezentat în mod documentat faptul că bolile de care suferea G., în
stadiu avansat ducând la afectarea membrelor persoanelor în cauză până la necesitatea amputării membrelor afectate,
cu atât mai mult afectează mobilitatea membrelor, deci şi a degetelor şi implicit scrisul.

Astfel medicul primar de medicina legală şi expert medico legal grad I N. în Opinia expertală medico-legală
extrajudiciară privind pe numitul G. nr. 3/EJR din 30 ianuarie 2015 după ce a analizat o multitudine de acte medicale ale
defunctului G., a opinat faptul că în cazurile de boala gravă, se pot observa modificări în forma literelor sau elementelor
scrisului, în fluiditate, tremor, raportul dintre dimensiunile elementelor mari şi mici, alinierea elementelor, cu posibilitatea
apariţiei unor linii în plus sau a întreruperii semnăturii. Alterarea semnificativă a scrisului, implicit cu execuţia unor
semnături neidentificabile ca proprii prin comparaţie cu execuţiile mai vechi în limbaj neurologic de specialitate se
numeşte disgrafie motorie.

Casexia din cancer de care suferea defunctul este definită prin scăderea continuă a masei musculare şi care duce la
deficite funcţionale progresive. Totodată mai arată că funcţionalitatea membrului superior depinde şi de integritatea
sistemului nervos periferic, afectat de diabet în diferite grade, uşor cu oboseală rapidă, dificultate în mişcare până la
sever cu neuropatie diabetică motorie. De asemenea patologia oculară sau a lobilor frontali influenţează forma scrisului
şi semnăturii prin greşeli de spaţializare a elementelor semnăturii, suprapunerii şi intercalării acestora.

Ca o concluzie specialistul a arătata că defunctul G. suferind de numeroase afecţiuni grave, acestea atât separat fiecare
dar cu atât mai mult însumate se încadrează în categoria celor care au capacitatea de a duce la perturbări grafice,
inclusiv ale semnăturii, şi fac posibilă o interpretare contradictorie în ceea ce priveşte expertizele grafoscopice.

A arătat în continuare că pe de alta parte, martori audiaţi în faza de urmărire penală au arătat toţi că G. a avut ultima s-a
dorinţa de a testa întreaga sa avere în favoarea persoanei interesate, pe considerentul ca are un copil cu acesta, şi
toate mărturiile conduc spre concluziile din Raportul de expertiza criminalistică extrajudiciara nr. 113 din 18 august 2011
întocmit de expertul criminalist autorizat O. că G. a scris, semnat şi datat testamentul.

În aceste condiţii a apreciat că sunt probe suficiente pentru constatarea valabilităţii testamentului olograf şi implicit a
certificatului de moştenitor.

9/15 Detalii jurisprudență

 Nu în ultimul rând, cererea părţii civile nu poate fi admisă, în opinia avocatului persoanei interesate, deoarece aceasta
nu a depus la dosarul cauzei probe din care să rezulte fără posibilitate de tăgada că defunctul G. nu are moştenitori
legali, deoarece Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 este rezultatul dezbaterii unei moştenirii testamentare
şi nu a unei moşteniri legale, moştenitorul testamentar înlăturând de la moştenire unii moştenitori legali, existând totuşi
posibilitatea existentei unor moştenitori legali, caz în care partea civilă nu are nici o calitate şi nu poate obţine certificat
de vacanţă succesorală.

În ceea ce priveşte actul de vânzare cumpărare încheiat între D. şi E., consideră că se impune aplicarea dispoziţiilor art.
931 C. civ. în sensul că actul subsecvent rămâne valabil deoarece cumpărătorul a fost de bună credinţa aşa cum de
buna credinţă a fost şi D., fapt rezultat din ordonanţa de clasare.

Ca o concluzie, pentru a formula orice fel de pretenţii civile, ANAF trebuia să facă dovada calităţii lor de succesor al lui
G. prin certificat de vacanţă succesorală, ceea ce nu au făcut, aceştia având la dispoziţie obţinerea dreptului asupra
bunurilor ramase de pe urma defunctului pe calea procedurii notariale a succesiunii vacante, dacă au calitate de a
solicita acest lucru. Pentru toate aceste motive consideră că se impune respingerea pretenţiilor civile ale ANAF.

Din materialul probator administrat în cauză, cu privire la latura civilă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin testamentul autentificat la BNP H. sub numărul 377 din 29 martie 2010, numitul G. a testat în favoarea numitei I.
întreaga avere mobiliară şi imobiliară ce se va găsi în patrimoniul său la data decesului şi a instituit-o legatara sa
universală.

Ulterior, la data de 22 martie 2011, prin declaraţia autentificată la BNP C. sub numărul 1532 din 22 martie 2011, numitul
G. a revocat în întregime testamentul menţionat mai sus.

După decesul numitului G. survenit la data de 5 august 2011, inculpatul A., în calitate de avocat, a înmânat numitei D.
un testament olograf ce prezenta aparenţa scrierii şi a semnării lui de către numitul G., prin care acesta din urmă îi lăsa
întreaga sa avere mobiliară şi imobiliară.

Prin încheierea numărul 7 din data de 16 iunie 2011, acest testament a fost atestat în privinţa datei, a identităţii părţilor şi
a conţinutului, de către inculpat în calitate de avocat din cadrul Baroului Mehedinţi.

Testamentul a fost înmânat numitei D. la data de 10 august 2011 la Cabinetul de avocat al inculpatului A. din localitatea
jud. Timiş, în prezenţa martorilor J. şi K., întocmindu-se cu acest prilej un proces-verbal.

Ulterior, testamentul a fost folosit de către numita D. cu prilejul dezbaterii succesiunii de pe urma defunctului G. la BNP
C., fiind emis Certificatul de moştenitor numărul 469 din 31 august 2011 autentificat de notarul B..

În cauză s-au efectuat raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi expertize criminalistice asupra scrierii şi semnăturii
testamentului olograf.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiş - Serviciul
Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul G., dar, în acelaşi
timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul G.,
fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, s-a
stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost
executată de acesta.

De asemenea, şi prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti s-a
stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost
executată de acesta.

Prin rechizitoriu, faţă de numita D. s-a dispus clasarea pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev. de art. 244
alin. (2) din C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. A reţinut procurorul în cuprinsul actului de sesizare că deşi
în testamentul falsificat D. a fost trecută ca legatară universală, pe parcursul urmăririi penale nu s-a putut demonstra că
aceasta a avut cunoştinţă de caracterul fals al testamentului.

În continuare, se constată că DGRFP Timişoara - AJFP Timiş s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând transmiterea
în natură a activelor nete succesorale din proprietatea numitului G. în proprietatea statului român ca urmare a
succesiunii vacante.

10/15 Detalii jurisprudență

 Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. constituirea de parte civilă se face cu indicarea naturii şi întinderii
pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care acestea se întemeiază.

Partea civilă nu a respectat aceste dispoziţii legale. Pretenţiile civile nu au fost individualizate, partea civilă limitându-se
să arate că solicită întregul activ net succesoral, fără a indica în ce constă acest activ.

Decesul numitului G. a intervenit la data de 05 august 2011, situaţie în care regimul juridic al succesiunii este cel
reglementat de vechiul C. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 680 din vechiul C. civ. în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct
trec în proprietatea statului. Ca atare, statul dobândeşte succesiunea vacantă în calitate de moştenitor doar dacă nu
există moştenitori legali sau testamentari, şi numai în urma unei proceduri reglementate de legiuitor.

Potrivit dispoziţiilor art. 68 din Legea nr. 36/1995 procedura notarială succesorală se deschide, la cererea oricărei
persoane interesate, a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a
avut ultimul domiciliu, atunci când are cunoştinţă că moştenirea cuprinde bunuri imobile.

Dacă a fost legal sesizat, notarul are obligaţia de a dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, iar în succesiunea
ce urmează a fi declarată vacantă, notarul citează autoritatea administraţiei publice competentă a prelua bunurile.

Abia după epuizarea procedurii succesorale, conform art. 85 din Legea nr. 36/1995, în lipsa moştenitorilor legali sau
testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că moştenirea este vacantă, eliberând certificat
de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a moştenirii.

Or, în prezenta cauză, nu a fost eliberat nici un certificat de vacanţă succesorală, după cum nu există nicio cerere a
reprezentantului statului pentru constatarea moştenirii vacante.

De asemenea, nu au fost efectuate verificări pentru a se stabili dacă există alţi moştenitori cu vocaţie la moştenire.

În acest context, bunurile defunctului G. nu s-au aflat niciodată în patrimoniul părţii civile, în condiţiile în care moştenirea
numitului G. nu a fost niciodată declarată vacantă, astfel că nu se poate constata existenţa vreunei pagube în
patrimoniul părţii civile care să se impună a fi reparată.

În situaţia în care partea civilă consideră că moştenirea este vacantă, şi, pe cale de consecinţă, are vocaţie succesorală,
are obligaţia de a se adresa notarului public cu o cerere pentru constatarea moştenirii vacante şi eliberarea certificatului
de vacanţă succesorală, după epuizarea procedurilor notariale succesorale.

Pentru aceste considerente, în baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. instanţa a respins
acţiunea civilă exercitată de partea civilă DGRFP Timişoara - AJFP Timiş.

Procurorul a solicitat şi anularea testamentului olograf întocmit de către o persoană necunoscută la data de 16 iunie
2011, precum şi a certificatului de moştenitor eliberat ca urmare a acestui testament.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. instanţa este obligată să se pronunţe asupra desfiinţării totale sau
parţiale a unui înscris sau restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, chiar dacă nu există constituire de parte
civilă.

De asemenea, conform art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., instanţa este obligată să se pronunţe asupra restabilirii
situaţiei anterioare.

În cauza de faţă, prin cele două expertize grafice efectuate în cursul urmăririi penale, respectiv Raportul de expertiză
criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudeţean Timişoara şi Raportul de expertiză criminalistică
nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti, s-a stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului întocmit la
data de 16 iunie 2011 nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost executată de acesta.

Potrivit dispoziţiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat şi semnat
de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna
testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat împrejurarea că testamentul datat 16 iunie 2011 şi atribuit
numitului G., nu a fost scris şi nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul este lovit de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc.

11/15 Detalii jurisprudență

 pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost anulat.

Pornind de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial, în temeiul art. 25 alin. (3) din C.
proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. instanţa a anulat certificatul de moştenitor eliberat în baza
testamentului fals, respectiv a Certificatului de moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de către notarul public B.
din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş.

Procurorul a solicitat şi anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011
autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş, fără însă a preciza motivele
anulării acestor certificate. Cele două certificate au fost eliberate ca urmare a dezbaterii succesiunii numitului G. după
părinţii săi, G. şi L., decedaţi la datele de 30 iulie 2001 şi 13 octombrie 2001. Cele două certificate de moştenitor nu au
nicio legătură cu testamentul întocmit la data de 16 iunie 2011, nefiind eliberate în baza acestuia, motiv pentru care, în
temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. cererea formulată de Parchet
privind anularea acestor certificate de moştenitor a fost respinsă.

A mai solicitat procurorul şi anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BIN F. sub numărul 127 din 11
februarie 2014. Prin acest contract numita D. a înstrăinat o parte din bunurile dobândite în calitate de moştenitor al
numitului G. către numitul E..

De la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului iniţial există şi anumite excepţii, adică cazurile în
care deşi se anulează actul iniţial, actul subsecvent este menţinut, datorită unor temeiuri sau motive. Una dintre aceste
excepţii se referă la aplicarea art. 901 din C. civ. - cazul subdobânditorului de bună-credinţă şi cu titlu oneros al unui
imobil.

S-a reţinut că organele de urmărire penală nu au efectuat nici un fel de verificări privind buna credinţă a
subdobânditorului E., pe care nici măcar nu l-au audiat, iar potrivit art. 14 alin. (2) C. civ., buna credinţă se prezumă
până la proba contrarie.

Prin actul de sesizare procurorul a apreciat că numita D. a fost de bună-credinţă, necunoscând împrejurarea că
testamentul de care s-a folosit era fals, motiv pentru care a dispus clasarea cauzei faţă de aceasta. În măsura în care
vânzătorul (D.) a fost considerat de bună-credinţă, cu atât mai puternică este prezumţia de bună-credinţă a
cumpărătorului, respectiv a numitului E.. Prezumţia de bună-credinţă poate fi răsturnată, dar numai prin administrarea
unor probe, însă aceste probe nu au fost administrate de către organele de urmărire penală.

În atare situaţie cererea procurorului privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între numita D. şi E.
nu poate fi admisă întrucât nu s-a făcut dovada relei-credinţe a celor două părţi.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (2) din C. proc. pen. a fost
respinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - AJFP
Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen. a fost anulat testamentul
olograf întocmit de o persoană necunoscută la data de 16 iunie 2011, atestat în privinţa datei, a identităţii părţii şi a
conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 întocmită de inculpatul A..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost anulat Certificatul de
moştenitor nr. x din 31 august 2011, autentificat de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud.
Timiş.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost respinsă cererea
Ministerului Public privind anularea Certificatelor de moştenitor nr. x din 31 august 2011 şi nr. y din 6 septembrie 2011
autentificate de către notarul public B. din cadrul Biroul Notarilor Publici C. - Jud. Timiş, precum şi contractul de vânzare-
cumpărare încheiat între numita D., în calitate de vânzător şi numitul E., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x
din 11 februarie 2014 de către notarul public F., din cadrul Biroului Individual Notarial F..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F.- D.G.R.F.P. Timişoara şi
de persoana interesată D. criticând-o pentru următoarele:

1. Partea civilă - greşita soluţie de respingere a acţiunii civile ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că în cauza nu se
poate pune în discuţie prescripţia, conf.art. 10 lit. g) f din C. proc. pen., în condiţiile în care pe latura civilă, dreptul de
proprietate este imprescriptibil.

12/15 Detalii jurisprudență

 În motivarea apelului, s-a arătat în esenţă că soluţia instanţei de fond pentru respingerea acţiunii civile formulată în
temeiul art. 20, 21 şi următoarele din C. proc. pen., ca fiind nefondată, în egală măsură şi soluţia de respingere a acţiunii
formulate împotriva persoanelor vinovate de producerea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin săvârşirea
infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, având drept consecinţă înlăturarea Statului de la succesiunea
vacantă a defunctului G., prejudiciul constând în întreaga avere mobiliară şi imobiliară (active nete succesorale) ce se
vor identificata în patrimoniul defunctului.

Totodată, s-a arătat că în calitate de succesor vacant statul român are vocaţie succesorală pentru activul net succesoral
rezultat ca diferenţă dintre activul succesoral şi pasivul succesoral.

În drept, s-au invocat, prevederile art. 652 teza 3 coroborate cu art. 680 din C. civ. anterior care prevăd că în cazul
moştenirilor vacante unic moştenitor devine statul.

În drept, s-au invocat, prevederile art. 408, 409, 410, 412, 488 şi urm. din C. proc. pen., art. 20, 21 şi urm. din C. proc.
pen., art. 652 teza 3 coroborate cu art. 680 din C. civ. anterior, art. 998, 999 din C. civ.

Pentru considerentele arătate, s-a solicitat, admiterea apelului, desfiinţarea/schimbarea în parte a hotărârii apelate cu
privire la latura penală, şi admiterea acţiunii civile pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat în natură prin
transmiterea în natură a activelor nete succesorale din proprietatea defunctului G. în proprietatea Statului Român -
moştenitor vacant, şi, doar în situaţia în care această transmitere nu mai este posibilă, s-a solicitat acordarea de
despăgubiri în echivalent bănesc actualizat la valoarea de piaţă pentru activele nete succesorale în cauză.

2. Persoana interesată- a solicitat admiterea apelului şi în rejudecare - desfiinţarea în parte a hotărârii atacate, sens în
care să se respingă cererea de anulare a testamentului olograf încheiat de G. şi atestat în privinţa datei, identităţii părţii
şi conţinutului prin Încheierea nr. 7 din 16 iunie 2011 de A., precum şi respingerea cererii de anulare a Certificatului de
moştenitor nr. x din 31 august 2011 autentificat de notarul public B.

Examinând hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, însă doar sub aspectul laturii civile a cauzei astfel cum s-a
stabilit definitiv prin Decizia penală nr. 54/A din data de 22 februarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată că apelurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, îşi însuşeşte în totalitate motivarea instanţei de fond, iar în propriul demers analitic constată că, solicitarea
părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara, de a se dispune transferul activelor nete
succesorale din proprietatea defunctului G. în proprietatea Statului Român sau acordarea de despăgubiri în echivalent
bănesc la valoarea activelor nete succesorale, nu poate fi primită, întrucât, pe de-o parte, partea civilă nu a indicat în ce
constă activul net succesoral al defunctului G., iar pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, după data
decesului lui G., partea civilă nu a formulat o cerere de declanşare a procedurii succesiunii vacante. În aceste condiţii
proprietăţile defunctului G. nu pot trece direct în proprietatea Statului Român în cadrul acestei acţiuni civile, deoarece
partea civilă nu a parcurs procedura declarării vacanţei succesorale.

În altă ordine de idei, parte partea civilă nici nu are calitatea de a solicita dobândirea dreptului de proprietate asupra
bunurilor defunctului G. deoarece moştenirile vacante revin Statului dar dreptul de a solicita un certificat de vacanţa
succesorală revine unităţii administrativ teritoriale de la locul unde se găsesc bunurile, aceasta unitate administrativ
teritorială devenind şi proprietara bunurilor în cazul emiterii certificatului de vacanţa succesorală, astfel că apelanta nu
are calitatea procesuală de a solicita dreptul de proprietate asupra bunurilor defunctului sau despăgubiri şi raportat la
faptul că nu a fost niciodată proprietara bunurilor aparţinând lui G..

În plus, deşi a fost anulat testamentul olograf precum şi Certificatul de moştenitor nr. x din 31 august 2011 toate bunurile
care au făcut obiectul acestui certificat de moştenitor, teoretic au revenit în proprietatea lui G., astfel că partea civilă sau
unitatea administrativ teritorială competentă are posibilitatea de a intra în proprietatea bunurilor doar prin procedura
vacanţei succesorale şi nu pe calea acestei acţiuni civile întrucât, dacă s-ar acorda despăgubirile solicitate, partea civilă
s-ar îmbogăţi fără just temei primind atât despăgubirile cât şi posibilitatea obţinerii bunurilor defunctului pe calea
procedurii vacanţei succesorale.

De asemenea, Înalta Curte constată că nu poate fi primită nici solicitarea părţii civile de desfiinţare a actelor
succsecvente, respectiv acel contract de vânzare-cumpărare, întrucât acea persoană nu a fost niciodată citată în cauză,
deci nu s-ar putea produce o astfel de consecinţă juridică faţă de aceasta.

Mai mult decât atât, faţă de apelanta persoană interesată D. s-a reţinut iniţial că nu se poate vorbi despre un aspect de
natură subiectivă, în ceea ce priveşte o participaţie penală a sa. Astfel că, dacă în cazul vânzătorului nu s-a putut reţine

13/15 Detalii jurisprudență

 o culpă, cu atât mai puţin s-ar putea reţine în sarcina cumpărătorului.

Cu privire la criticile formulate de persoana interesată D., Înalta Curte apreciază de asemenea că acestea sunt în
totalitate nefondate.

Referitor la cererile de probatorii inserate în motivele de apel formulate de apelanta persoană interesată D., prin apărător
ales, Înalta Curte le-a respins întrucât starea de fapt a fost stabilită cu caracter definitiv de Înalta Curte prin Decizia nr.
54/2019 şi, în consecinţă, nu mai pot fi administrate probe în contra a ceea ce s-a stabilit cu caracter definitiv, ca stare
de fapt, în ceea ce priveşte latura penală a cauzei.

Astfel, faţă de probatoriul administrat în cauză şi faţă de cele două expertize efectuate, raportul de constatare
criminalistic, având în vedere obiectivele formulate de persoana interesată precum şi obiecţiunile formulate de aceasta,
în faza de urmărire penală, la care s-a răspuns, instanţa a apreciat că nu este necesară o nouă expertiză.

În prezenta cauză s-au efectuat raport de constatare tehnico-ştiinţifică şi expertize criminalistice asupra scrierii şi
semnăturii testamentului olograf.

Potrivit concluziilor Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x din 28 februarie 2013 întocmit de IPJ Timiş - Serviciul
Criminalistic, nu s-a putut stabili dacă scrisul din cuprinsul testamentului a fost executat de numitul G., dar, în acelaşi
timp, expertul a concluzionat că semnătura depusă în cuprinsul testamentului nu a fost executată de către numitul G.,
fiind contrafăcută prin copiere.

Ulterior, prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 63 din 12 mai 2014 INEC - Laboratorul Interjudeţean Timişoara, s-a
stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost
executată de acesta.

De asemenea, şi prin Raportul de expertiză criminalistică nr. 147 din 24 octombrie 2014 întocmit de INEC Bucureşti s-a
stabilit că scrisul din cuprinsul testamentului nu a fost executat de numitul G., după cum nici semnătura nu a fost
executată de acesta.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 859 din vechiul C. civ. testamentul olograf este valabil doar dacă este scris în tot, datat şi
semnat de mâna testatorului. Testamentul olograf este un act solemn. Scrierea integrală, datarea şi semnarea de mâna
testatorului sunt prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute.

În prezenta cauză probele administrate în cauză au confirmat fără tăgadă împrejurarea că testamentul datat 16 iunie
2011 şi atribuit numitului G., nu a fost scris şi nici semnat de acesta.

În acest context, testamentul fiind lovit de nulitate absolută şi, pe cale de consecinţă, conform dispoz. art. 25 alin. (3) din
C. proc. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. g) din C. proc. pen., a fost anulat.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate,
apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi de persoana
interesată D. împotriva Sentinţei penale nr. 297/A din data de 8 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia
Penală.

Reţinând culpa procesuală în formularea prezentelor apeluri, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte
va obliga apelantele la plata sumei de câte 200 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P.
Timişoara şi de persoana interesată D. împotriva sentinţei penale nr. 297/A din data de 8 octombrie 2019 a Curţii de
Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelanta parte civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara şi apelanta persoană
interesată D. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

14/15 Detalii jurisprudență

 Pronunţată în şedinţă publică, azi, 6 februarie 2020.

Procesat de GGC - LM

15/15 Detalii jurisprudență