Instituţiile Umiunii Europene

Sub prevederile Tratatului de la Lisabona, principalele instituţii comunitare sunt:

 Parlamentul European, care este ales direct de către cetăţenii statelor membre ale Uniunii
Europene pentru a le reprezenta interesele.
 Consiliul European, care reprezintă guvernele statelor membre. Stabileşte politicile principale ale
UE.

 Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Miniştrii), este alcătuit din 27 de miniştrii ai guvernelor

reprezentând fiecare stat membru. Are atribuţii legislative şi bugetare împreună cu Parlamentul
European.
 Comisia Europeană, care reprezintă în mod independent interesele Uniunii în ansamblu.

 Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă şi securitate al Uniunii Europene,
care coordonează politica externă şi de securitate comună.
 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care se îngrijeşte de respectarea legilor europene.

 Banca Centrală Europeană, coordonează politica nonetară europeană.

 Curtea Europeană de Conturi, care verifică finanţarea activităţilor UE.

Parlamentul European

Parlamentul European este unul din organele Comunităţilor Europene. Începând cu

anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere şi secrete. În perioada 1952-
1976 membrii Parlamentului European erau numiţi de către parlamentele statelor membre. Parlamentul
European este reprezentantul democratic al intereselor celor 50 de milioane de locuitori aiUniunii
Europene. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg, Bruxellesşi Luxemburg. Structurile politice
existente în ţările membre se oglindesc în rândul fracţiunilor politice de la nivelul Parlamentului
European. În acest parlament există şapte fracţiuni şi o serie de deputaţi independenţi. Deputaţii din
Parlamentul European provin din circa 160 de partide politice diferite, în care aceştia sunt membri în
ţările lor de origine. Parlamentului European numără acum 736 de deputaţi.
Parlamentul European este aşa-numita cameră a reprezentanţilor cetăţenilor din UE, în timp
ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE.

Regulamentul de funcţionare al Parlamentului European conţine şi alte reglementări privind modul său de
organizare.
 Componenţă
Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetăţeni ai Uniunii
Europene. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul maxim de
parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 şi respectiv maxim de 99 de deputaţi
pentru fiecare stat membru.
Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă şi proporţională a statelor
membre. Astfel, statele mici trimit mai mulţi deputaţi în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare
strict populaţiile statelor respective. Configuraţia actuală a Parlamentului European a fost stabilită
prinTratatul de la Nisa, care conţine prevederi referitoare la echilibrul puterii şi procesul decizional în
cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.

Cele mai recente alegeri europene s-au desfăşurat în 2009.

Împărţire
Stat membru Locuri Stat membru Locuri
 Germania 99  Austria 18
 Franţa 78  Bulgaria 18
 Italia 78  Finlanda 14
 Regatul Unit1 78  Danemarca 14
 Spania 54  Slovacia 14
 Polonia 54  Irlanda 13
 România 33  Lituania 13
 Ţările de Jos 27  Letonia 9
 Belgia 24  Slovenia 7
 Cehia 24  Cipru 6
 Grecia 24  Estonia 6
 Ungaria 24  Luxemburg 6
 Portugalia 24  Malta 5
 Suedia 19

Parlamentul are trei puteri importante:

 Puterea legislativă reprezintă adoptarea legilor europene (foi de parcurs, ordonanţe, decizii).

 Puterea bugetară, deci poate să exercite o influenţă asupra cheltuielilor comunităţii.
 Puterea de supraveghere democratică se exercită asupra Comisiei Europene. PE îşi spune părerea
despre numirea membrilor comisiei şi poate să depună o moţiune împotriva acesteia.

Sediul central, sediile secundare şi structura organizatorică

Sediul central al Parlamentului European se află la Strasbourg. Acolo se ţin cele 12 şedinţe anuale în plen,
a câte patru zile fiecare. Comisiile şi fracţiunile se mai pot întruni, de asemenea, la Bruxelles, unde
ocazional au loc şi şedinţe plenare. Sediul Secretariatului General se află la Luxemburg.

Secretariatul General este condus de un Secretar general şi este alcătuit din 8 direcţii, fiecare fiind
condusă de un director general, la care se adaugă un Birou juridic. Direcţiile Generale mai apropiate sferei
politice îşi au sediul la Bruxelles, celelalte la Luxemburg. Aici lucrează circa 3500 angajaţi, adică peste
jumătate din personal, mulţi dintre aceştia fiind traducători şi funcţionari ai serviciilor administrative.
Cele trei sedii
Primul sediu al parlamentului a fost ales simbolic la Strasbourg, imediat după constituirea acestuia. Oraşul
constituie un simbol al reconcilierii franco-germane după Al Doilea Război Mondial. Dar, fiindcă nu
existau birouri, activităţile s-au mutat întâi la Luxemburg. După constituirea CEE, în 1958, oraşul
Bruxelles a fost ales sediul Comisiei Europene. De aceea comisiile parlamentare se întrunesc, acum, la
Bruxelles. În Tratatul de la Maastricht s-a stabilit definitiv că sediul Parlamentului European este la
Strasbourg; această clauză a fost consolidată în Tratatul de la Amsterdam, nelipsind nici din actualul
Tratat de la Nisa şi Strasburg.

Consiliul European

Consiliul European defineşte orientările şi priorităţile politice generale ale Uniunii Europene.
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Consiliul European a
devenit o instituţie. Preşedintele său este Herman Van Rompuy.
  În continuare sunt prezentate unele întrebări privind ce este şi cu ce se ocupă Consiliul European şi
răspunsurile aferente acestora, astfel cum sunt prevăzute de articolul 15 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (prima parte a Tratatului de la Lisabona).
 
 Cu ce se ocupă Consiliul European?
 
Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte
orientările şi priorităţile politice generale. Acesta nu exercită funcţii legislative.
 
 Cine sunt membrii săi?
 
Consiliul European este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, precum şi din
preşedintele său şi preşedintele Comisiei. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica
de securitate participă la lucrările Consiliului European.
Atunci când ordinea de zi o impune, fiecare membru al Consiliului European poate decide să fie
asistat de un ministru şi, în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Comisiei, de un membru al Comisiei.
 
 Cu ce frecvenţă se întruneşte?
 
Consiliul European se întruneşte de două ori pe semestru, la convocarea preşedintelui său.
Atunci când situaţia o impune, preşedintele convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European.
 
  Cum îşi adoptă deciziile?
 
Deciziile Consiliului European se adoptă de regulă prin consens. În unele cazuri, Consiliul
European adoptă deciziile în unanimitate sau cu majoritate calificată, în funcţie de ceea ce prevăd
dispoziţiile tratatului.
 
 Cum îşi alege Preşedintele? Care este durata mandatului Preşedintelui?
 
Consiliul European îşi alege Preşedintele cu majoritate calificată. Mandatul Preşedintelui este de
doi ani şi jumătate, cu posibilitatea reînnoirii o singură dată.
  Consiliul European se reuneşte de obicei la Bruxelles, în clădirea Justus Lipsius. Este asistat de
Secretariatul General al Consiliului.
 
O privire asupra istoriei Consiliului European
 
Consiliul European a fost creat în 1974 cu intenţia instituirii unui forum informal de dezbatere
între şefii de stat sau de guvern. Consiliul European a devenit rapid organul care stabileşte obiectivele
Uniunii şi linia de urmat în vederea realizării acestora, în toate domeniile de activitate ale UE. A dobândit
un statut formal prin Tratatul de la Maastricht din 1992, conform căruia "Consiliul European
impulsionează dezvoltarea Uniunii şi defineşte orientările politice generale ale acesteia." Începând cu 1
decembrie 2009, în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Consiliul European a devenit una dintre cele
şapte instituţii ale Uniunii.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul Uniunii Europene, denumit și Consiliul de Miniștri, reprezintă, împreună

cu Parlamentul European, ramura legislativă a Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene este
principalul organ legislativ al Uniunii.
Consiliul Uniunii Europene nu este același lucru cu Consiliul Europei, care este o organizație
internațională, complet independentă de UE. De asemenea nu trebuie să fie confundat cu Consiliul
European, care este o instituție diferită a Uniunii Europene, chiar dacă foarte apropiată de aceasta.
Consiliul Uniunii Europene își are ca prim loc de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea
loc, Strasbourg.
La 19 noiembrie 2009, corespunzător Tratatului de la Lisabona, a fost desemnat drept primul
Președinte (permanent) al Consiliului Uniunii Europene belgianulHerman Van Rompuy. El a preluat noua
poziție în ziua intrării în vigoare a Tratatului, la 1 decembrie 2009, pentru o durată de 2 ani și jumătate.
Sefia diplomatiei europene (corespunde unui ministru de externe al UE) o dețineCatherine Ashton (Marea
Britanie).

Comisia Europeană

Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte
de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene,
independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranaţional. Sediul Comisiei:
Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii şi nu a ţărilor de origine.
Organizare

Comisarii sunt membri cu drepturi egale ai comisiei, reprezentând deciziile luate pe principiul colegial.
Durata unui mandat este de 5 ani, începutul şi sfârşitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativă a
Parlamentului European. Limbile de lucru ale Comisiei sînt - engleza, franceza şi germana. Regulamentul
de funcţionare al Comisiei Europene este compusă la ora actuală din 27 de comisari, din care unul are
funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Consiliul European îl nominalizează pentru fiecare nouă
comisie pe preşedintele acesteia, după care se solicită acordul Parlamentului European. După intrarea în
vigoare a Tratatului de la Nisa din 1 februarie 2003 fiecare stat membru al Uniunii Europene îşi deleagă
câte un comisar, căruia i se alocă o anumită sferă de competenţă politică, care după posibilităţi trebuie să
corespundă cu autoritatea deţinută de statul membru în acel domeniu politic. Consiliul European numeşte
comisarii, după ce fiecare guvern naţional a propus pentru comisariat câte trei candidaţi. După numirea
acestora se solicită apoi acordul Parlamentului Uniunii Europene conţine şi alte reglementări
organizaţionale.

Comisia Europeană reprezintă instituţia care apără interesul general al Uniunii. Ea este actualmente
formată din 27 de comisari (un comisar pentru fiecare stat membru şi doi pentru statele mari:Italia,
Spania, Franţa, Germania, Marea Britanie). Comisarii acţionează total independent în raport cu guvernele
lor naţionale, iar mandatul lor este de 5 (cinci) ani. După cum se precizează în art. 157 CE, „Membrii
Comisiei îşi exercită funcţiile în totală independenţă, în interesul general al Comunităţilor. În îndeplinirea
misiunilor lor, nici nu solicită, nici nu acceptă instrucţiuni de la vreun guvern sau de la alte organisme. Ei
se abţin de la orice acţiune incompatibilă cu caracterul funcţiilor lor. Fiecare stat membru se angajează să
respecte acest caracter şi să nu încerce să-i influenţeze pe membrii Comisiei în exercitarea misiunii
lor”.Tratatul prevede, de asemenea, incompatibilităţile mandatului de comisar european cu alte activităţi
remunerate sau nu. Funcţionarea Comisiei se supune principiului colegialităţii,prevăzut în articolul 219
CE; acest principiu stipulează că „deliberările Comisiei sunt adoptate cu majoritatea numărului de
membri prevăzut de articolul 157".

De asemenea, membrii Comisiei trebuie să acţioneze într-o manieră unitară. Preşedintele şi membrii
Comisiei Europene sunt desemnaţi de statele membre şi îşi încep activitatea după ce au primit
avizul Parlamentului European.Preşedintele este cel care convoacă Comisia, cel puţin o dată pe
săptămână. Reuniunile sale nu sunt publice, iar dezbaterile sunt confidenţiale. Comisia estegardianul
Tratatelor (ea veghează la punerea în aplicare a Tratatelor fondatoare, a celor de revizuire, precum şi la
respectul dreptului comunitar în statele membre), are iniţiativa legislativă directă (poate face propuneri
de acte constrângătoare – regulamente, directive, decizii –, de acte privind activitatea celorlalte instituţii,
de acte neconstrângătoare – avize, recomandări), poate fi mediator între guvernele statelor membre în
cadrul Consiliului European, gestionează fondurile structurale şi bugetul, precum şi clauzele de
salvgardare. Comisia este ajutată în activitatea sa de comitete, prin delegarea de competenţe în cadrul
procedurii de comitologie. În domeniile extracomunitare, Comisia este asociată în Politica Externă şi de
Securitate Comună şi are competenţe limitate referitor la cooperarea în domeniul Justiţiei şi Afacerilor
Interne. Sediul Comisiei este la Bruxelles.(adăugat de Mălina Tudor)
Sarcini

Comisia este motorul sistemului instituţional al Comunităţii:

 având dreptul de iniţiativă întocmeşte proiectele de legi, pe care le supune pentru adoptare
Parlamentului şi Consiliului. În comparaţie cu organele de tip “agenda setter” întâlnite în alte sistem
politice, cum ar fi în cazul guvernului federal german, comisia poate oricând să retragă orice iniţiativă
legislativă care încă nu a fost adoptată definitiv de Consiliu.
 în calitate de organ executiv Comisia asigură aplicarea legislaţiei europene (directive,
regulamente, decizii), execuţia bugetară şi realizarea programelor adoptate de Consiliu şi Parlament.
 împreună cu Curtea Europeană de Justiţie verifică respectarea legislaţiei comunitare.
 în calitate de reprezentant legal al Comunităţii la nivel global are dreptul de a negocia mai ales
tratatele din domeniul comerţului şi colaborării internaţionale.
Cadrul legal

Conf. disp. art. 211 pp din Tratatul CE şi art. 124 pp EURATOM Comisia este un organ comunitar. În
viitoarea Constituţie Europeană cadrul legal al Comisiei este reglementat de art. 25, III-250 din proiectul
de constituţie. Comisia nu a avut până acum mari competenţe în domeniul Colaborării poliţieneşti şi
justiţiare în domeniul penal, precum şi în cel al Politicii externe şi de securitate comune a UE (deci în
sfera definită de cel de-al II-lea şi al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua
constituţie elaborată de Conventul European, cu condiţia ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de
state membre şi deci să intre în vigoare.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de justiţie a Comunităţilor Europene, numită pe scurt şi Curtea Europeană de Justiţie

(CEJ) îşi are sediul la Luxemburg şi este organul juridic al Comunităţilor Europene. În sistemul politic al
UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curţile de Justiţie
aleComunităţilor Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanţe diferite.

Curtea Europeană de Justiţie nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiţie pentru Drepturile
Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituţie a Consiliului Europei şi nici cu Curtea Internaţională
de Justiţie, care este o instanţă internaţională, principalul organ jurisdicţional al Organizaţiei Naţiunilor
Unite cu sediul la Haga.
Rolul şi competenţele CEJ

Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum şi în propriul său statut. Acestea constau
în asigurarea interpretării uniforme a legislaţiei europene. În 1989, pentru a uşura activitatea CEJ a fost
înfiinţată Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă (CEJ-PI) şi apoi în 2004 o altă instanţă, pentru
probleme care privesc funcţionarii publici: Tribunalul funcţionarilor publici ai Uniunii Europene. De
atunci CEJ nu mai este competentă decât pentru soluţionarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice
şi juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de Justiţie de Primă Instanţă. Mai nou însă, cu
puţine excepţii, CEJ răspunde şi de dosarele de chemare în judecată în primă instanţă înaintate de statele
membre ale UE împotriva Comisiei Europene.
Banca Centrală Europeană
Banca Centrală Europeană (BCE) este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția de administrare a
politicii monetare în cele 17 țări care folosesc euro camonedă (Uniunea Monetară Europeană). Își are
sediul în Frankfurt am Main.

Banca a fost înființată la 1 iunie 1998.

Funcții

 Distribuția și supravegherea stabilității monedei Euro

 Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani
 Cooperarea cu băncile naționale
Funcțiile BCE sunt menționate înTratatul de la Maastricht. Pentru a putea să lucreze eficient, BCE nu are
voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care criticii o aduc deseori în discuție. BCE a fost
creată după modelul Băncii Federale Germane Deutsche Bundesbank.
BCE și sistemul de bănci centrale europene în ansamblu, care include și băncile centrale din toate
stateleUniunii Europene, au primit sarcina de a menține stabilitatea prețurilor și de a asigura credibilitatea
monedei unice. Euro, moneda unică europeană, a fost lansată în ianuarie 1999[2].

Organe

Consiliului Guvernatorilor BCE este alcătuit din membri ai consiliului director plus guvernatorii
băncilor naționale ce fac parte din zona euro. Este cel mai important organ de decizie al BCE.

Consiliul Director BCE este ales la fiecare 8 ani și este format dintr-un președinte, un vicepreședinte și
alți patru membri. Astfel, statele mici nu sunt reprezentate în consiliul director. La începerea lucărilor
pe 1 ianuarie 1999 olandezul Wim Duisenberg a fost ales președinte. El a fost înlocuit la 1
noiembrie 2003 de francezul Jean-Claude Trichet. Consiliul director decide ocupațiile BCE și este ales la
recomandarea consiliului BCE.
Curtea Europeană de Conturi
Curtea Europeană de Conturi, instituită în 1997, examinează legitimitatea şi regularitatea intrărilor şi
ieşirilor din Uniunea Europeană şi supraveghează gestiunea financiară sănătoasă a bugetului UE.

Curtea de conturi este compusă de un cetăţean pentru fiecare stat membru, numit de Consiliul Uniunii
Europene cu un mandat de şase ani, care poate fi înnoit. Din 1 ianuarie, 2007 Curtea este compusă din 27
de membri; din motive de eficienţă, Curtea poate institui secţiuni în interiorul ei, cu un număr redus de
membri, pentru a adopta anumite categorii de relaţii şi păreri.

Membrii îşi desemnează preşedintele Curţii, care rămâne în post timp de trei ani.