Sunteți pe pagina 1din 4

Relația dintre cunoaștere și adevăr

(pornind de la Mitul Peșterii din Republica lui Platon)

Cunoaștere și adevăr sunt două concepte filosofice abordate încă din antichitate când
mari filosofi greci precum Socrate, Platon, Aristotel, își puneau problema existenței, căutând
adevăratul sens al acesteia. Astfel „Republica”, scrisă magistral de Platon sub forma unui
dialog socratic, prin alegoria „mitul peșterii” din Cartea a VII-a, ne vorbește despre
problematica condiției umane, despre educație și ignoranță și despre saltul ce poate fi făcut
de către om prin cunoaștere filosofică, surprinzând astfel condiția umană în integralitatea ei.

„Inima filosofiei platonice este teoria Ideilor, cuvântul care a fost introdus de către el
în limbajul filosofic. Ideea este obiectul cunoașterii adevarate, iar dialectica este metoda de a
ajunge la cunoașterea Ideii.”1 Ideea reprezintă, în viziunea lui Platon, cunoașterea rațională,
statornică și sigură la care se poate ajunge pornind de la cunoașterea sensibilă, nesigură și
individuală printr-un proces de gândire bazat pe dialectică - arta de a ajunge la adevăr prin
dialog.

Astfel „cunoașterea este atributul esențial al omului – dorința de a cunoaște îl face pe


om ceea ce este…iar orice formă de cunoaștere înseamnă în esență cunoașterea adevărului.” 2
Problema cunoașterii, analizată încă din antichitate, a fost privită însă ca o parte secundară,
principala temă analizată fiind de fapt aceea a realității, a existenței în sine.

Pornind de la imaginea unor oameni aflați într-o locuință subterană, în formă de


peșteră, ce semnifică de fapt lumea realității aparente, o lume sensibilă, cu o singură intrare
deschisă spre lumină, oameni ce trăiesc acolo din copilarie și care au „picioarele si gâturile
legate așa încât nu pot privi decât înainte pentru că lanțul îi împiedică să se întoarcă” 3, Platon
construiește imaginea celor aflați în ignoranță, oameni ce se bazează doar pe simțuri,
înlănțuiți de prejudecăți și pentru care adevărul apare distorsionat sub forma umbrelor
proiectate ce reprezintă lumea sensibilă. Aceste umbre ale diverselor statuete si obiecte
plimbate de alti oameni si proiectate cu ajutorul focului sunt cele ce au făcut de fapt ca
oamenii să creadă că ceea ce ei văd ar fi realitatea.

Pentru a demonstra drumul anevoios și plin de sacrificii ce trebuie parcurs pentru


aflarea adevărului, Platon creează prin dialogul cu Glaucon imaginea unui prizonier forțat să
1
GABRIELA POHOAȚĂ, Antologie de Filosofie Juridică, București, Pro Universitaria, 2017, p.40
2
GABRIELA POHOAȚĂ, Prelegeri de Filosofie, București, Pro Universitaria, 2017, p.150
3
PLATON, Republica, Antet Revolution, p. 215
se elibereze de lanțuri, vindecându-l de ignoranță. Astfel îl obligă să se ridice în picioare, să
se întoarcă, să meargă, să-și ridice ochii spre lumină… Trecerea de la ignoranță la adevăr are
loc treptat, iar alegoric Platon consideră că acest om eliberat de lanturile ignoranței este de
fapt filosoful, singurul, în viziunea sa, capabil să înteleagă aceste adevăruri. Cunoașterea de
sine presupune astfel în concepția lui Platon parcurgerea unui drum plin de dificultăți,
echivalent al ieșirii din peșteră, iar cunoașterea filosofică este de fapt cunoașterea absolută.
Doar prin purificare se poate ajunge la esență, la lumină, mintea omului fiind blocată în
prejudecăți, iar filosofia este mijlocul suprem de purificare, în viziunea lui Platon.

Tot în accepțiunea sa, datoria filosofului continuă și după aflarea adevărului suprem,
prin reintrarea în peșteră pentru educarea oamenilor rămași în întunericul ignorantei lor, cu
riscul de a nu fi înteles. Cel care a văzut și a înțeles lumea ideală simbolizată de Soarele ce
luminează exteriorul peșterii are datoria de a educa oamenii din lumea materială. Astfel
filosoful devine în viziunea lui Platon singurul capabil să înțeleagă adevărul și să conducă
societatea. Contemplarea lumii din afara peșterii reprezintă de fapt cunoașterea metafizică,
cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune.

Simbolurile pe care Platon le folosește în alegorie sunt peștera ce semnifică lumea


realității aparente, lumea sensibilă, întunericul ce simbolizează ignoranța oamenilor încătușati
de lanțurile prejudecăților lor, focul este de fapt lumina cunoașterii iar adevărul denaturat este
reprezentat de umbrele proiectate de foc pe pereții peșterii.

„Distincția dintre știință (episteme) și opinie (doxa) și reflecția asupra acestei teme a
marcat începuturile raționalismului grec…opiniile erau socotite subiective că sunt variabile și
instabile iar enunțurile științifice drept obiective, în sensul că sunt universale și atemporale.”4

Pornind de la concepția lui Platon, putem considera că a trai în adevăr înseamnă de


fapt a fi corect cu tine în a face orice efort posibil pentru a te dezvolta și fără a accepta
compromisuri în cunoaștere. Astfel omul se poate îndrepta către lumea inteligibilă părăsind
lumea sensibilă prin educație, de la opinie spre realitatea autentică și spre adevărul suprem.

Atingerea cunoașterii absolute se parcurge în mai mulți pași, de la percepție la


gândirea pură, apoi la Idee și ajungând în final la Ideea Binelui. Platon consideră că „Ideea
Binelui este percepută ultima și cu greutate, dar nu poate fi percepută fără a trage concluzia
că ea este cauza a tot ceea ce există drept și frumos în toate lucrurile; că a dat naștere luminii
în lumea vizibilă și că este suverana luminii; că, în lumea inteligibilă, tot ea conduce și acordă
4
GABRIELA POHOAȚĂ, Prelegeri de Filosofie, București, Pro Universitaria, 2017, p.152
adevărul și inteligența; trebuie să o vezi pentru a te comporta înțelept în viața privată și în cea
publică.”5

„Cele două lumi, cea sensibilă și cea inteligibilă implică două moduri diferite de
cunoaștere: cea care are ca rezultat opinia (doxa), oricât de exactă ar fi aceasta și
cunoașterea ca episteme obiectul ei fiind Ideile.”6

Dacă episteme reprezintă o cunoaștere absolută ce nu este posibilă decât vizând o


realitate absolută, opinia (doxa) exprimă un adevăr relativ fiind instabilă și variabilă în timp.

Pornind de la alegoria lui Platon și revenind în actualitate, putem trage concluzia că


luând în considerare mulțimea de informații care ne înconjoară, informații care ne
bombardează din toate părtile și pe toate canalele și pe care de cele mai multe ori mai ales
tinerii nu le filtrează pentru a opri doar ceea ce este valoros pentru ei, considerând a fi
adevărat orice li se spune sau orice văd, deja se conturează imaginea peșterii cu oamenii
inlănțuiți și cu umbrele proiectate pe pereti. Se pare astfel că tehnologiile tind de a ne readuce
în peștera de unde ne-am străduit să ieșim.

Putem considera că acum ne aflăm în secolul vitezei, că totul trebuie să se întample


acum, totul trebuie sa fie instantaneu… oamenii parcă nu mai au rabdare pentru a primi un
raspuns argumentat, nu mai au suficientă stare pentru a gandi, totul se face instant. Astfel nu
mai este spatiu si timp pentru reflexie si nici capacitate pentru aceasta. Percepția devine
realitate, mai ales pentru cei mai tineri, întrucât ceea ce vad pentru ei este de fapt realitate iar
de îndata ce imaginile devin realitate se întorc de fapt în peștera platoniană, aparența
devenind asfel realitate pentru ei.

Acum, la fel ca la Platon aparența tinde sa devină realitate … orice reportaj creat cu
un anumit scop pe care, din păcate, mulți îl consideră ca fiind real, orice articol din presă,
scris sau nu la comandă, se considera a fi adevărat, orice reclamă se considera fi reală…
Ideea ar fi că nu trebuie sa luăm percepțiile ca fiind realitate, adevarul este mult mai profund,
trebuie căutat, cercetat și trecut prin filttrul rațiunii noastre.

Din păcate trăim într-o lume în care interogația și autointerogația sunt uitate, oamenii
nu mai au timp sau dispoziție să cerceteze sau să se întrebe,

5
PLATON, Republica, Antet Revolution, p. 218
6
GABRIELA POHOAȚĂ, Prelegeri de Filosofie, București, Pro Universitaria, 2017, p.155
În societatea contemporană se poate spune că nu mai există o peșteră comună, ci
fiecare are peștera lui, izolându-se de societate, și … până la urmă… chiar de el, trăind într-o
iluzie, fugind de realitatea adevarată și mulțumindu-se cu imaginea distorsionată a acesteia…
și de aici s-ar pune întrebarea platoniană…. ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar fi eliberați din
lanțurile lor și vindecați de ignoranță? Ce s-ar întâmpla dacă cei care au ajuns să cunoască
adevărul chiar vor fi luați în considerare de către semenii lor?

Cu toate că mesajul filosofic pe care Platon îl transmite prin alegoria „Mitul


Pesterii„ – din Cartea a VII-a - Republica își are rădăcinile în realitățile vremurilor sale,
acum, peste milenii, se dovedește astfel că acest mesaj este încă valabil.

S-ar putea să vă placă și