Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cunoaștere și adevăr sunt două concepte filosofice abordate încă din antichitate când
mari filosofi greci precum Socrate, Platon, Aristotel, își puneau problema existenței, căutând
adevăratul sens al acesteia. Astfel „Republica”, scrisă magistral de Platon sub forma unui
dialog socratic, prin alegoria „mitul peșterii” din Cartea a VII-a, ne vorbește despre
problematica condiției umane, despre educație și ignoranță și despre saltul ce poate fi făcut
de către om prin cunoaștere filosofică, surprinzând astfel condiția umană în integralitatea ei.
„Inima filosofiei platonice este teoria Ideilor, cuvântul care a fost introdus de către el
în limbajul filosofic. Ideea este obiectul cunoașterii adevarate, iar dialectica este metoda de a
ajunge la cunoașterea Ideii.”1 Ideea reprezintă, în viziunea lui Platon, cunoașterea rațională,
statornică și sigură la care se poate ajunge pornind de la cunoașterea sensibilă, nesigură și
individuală printr-un proces de gândire bazat pe dialectică - arta de a ajunge la adevăr prin
dialog.
Tot în accepțiunea sa, datoria filosofului continuă și după aflarea adevărului suprem,
prin reintrarea în peșteră pentru educarea oamenilor rămași în întunericul ignorantei lor, cu
riscul de a nu fi înteles. Cel care a văzut și a înțeles lumea ideală simbolizată de Soarele ce
luminează exteriorul peșterii are datoria de a educa oamenii din lumea materială. Astfel
filosoful devine în viziunea lui Platon singurul capabil să înțeleagă adevărul și să conducă
societatea. Contemplarea lumii din afara peșterii reprezintă de fapt cunoașterea metafizică,
cunoașterea adevărată prin intelect și rațiune.
„Distincția dintre știință (episteme) și opinie (doxa) și reflecția asupra acestei teme a
marcat începuturile raționalismului grec…opiniile erau socotite subiective că sunt variabile și
instabile iar enunțurile științifice drept obiective, în sensul că sunt universale și atemporale.”4
„Cele două lumi, cea sensibilă și cea inteligibilă implică două moduri diferite de
cunoaștere: cea care are ca rezultat opinia (doxa), oricât de exactă ar fi aceasta și
cunoașterea ca episteme obiectul ei fiind Ideile.”6
Acum, la fel ca la Platon aparența tinde sa devină realitate … orice reportaj creat cu
un anumit scop pe care, din păcate, mulți îl consideră ca fiind real, orice articol din presă,
scris sau nu la comandă, se considera a fi adevărat, orice reclamă se considera fi reală…
Ideea ar fi că nu trebuie sa luăm percepțiile ca fiind realitate, adevarul este mult mai profund,
trebuie căutat, cercetat și trecut prin filttrul rațiunii noastre.
Din păcate trăim într-o lume în care interogația și autointerogația sunt uitate, oamenii
nu mai au timp sau dispoziție să cerceteze sau să se întrebe,
5
PLATON, Republica, Antet Revolution, p. 218
6
GABRIELA POHOAȚĂ, Prelegeri de Filosofie, București, Pro Universitaria, 2017, p.155
În societatea contemporană se poate spune că nu mai există o peșteră comună, ci
fiecare are peștera lui, izolându-se de societate, și … până la urmă… chiar de el, trăind într-o
iluzie, fugind de realitatea adevarată și mulțumindu-se cu imaginea distorsionată a acesteia…
și de aici s-ar pune întrebarea platoniană…. ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar fi eliberați din
lanțurile lor și vindecați de ignoranță? Ce s-ar întâmpla dacă cei care au ajuns să cunoască
adevărul chiar vor fi luați în considerare de către semenii lor?