Cuprins

Motivatia alegerii temei.................................................................................................................4

Capitolul I. Protectia individuala.................................................................................................6
1.1 Accidentarea.........................................................................................................................6

1.2 Traumatismele......................................................................................................................9

Capitolul II. Traumatisme frecvente - simptome si prim ajutor.............................................10

2.1 Contuziile............................................................................................................................10

2.2 Plagile..................................................................................................................................11

2.3 Hemoragiile.........................................................................................................................12

2.4 Întinderile...........................................................................................................................14

2.5 Rupturile fibrilare sau clacajul.........................................................................................15

2.6 Entorsele.............................................................................................................................16

2.7 Luxatiile..............................................................................................................................18

2.8 Fracturile............................................................................................................................20

Capitolul III. Traumatisme craniene........................................................................................22

Comotiile cerebrale..................................................................................................................22

Capitolul IV. Tulburari si leziuni produse de temperatura nefavorabila a mediului..........25

4.1 Insolatia...............................................................................................................................25

4.2 Degeraturile........................................................................................................................26

Capitolul V. Primul ajutor in stopul respirator si stopul cardiac..........................................29

5.1Stopul respirator.................................................................................................................29

5.2 Stopul cardiac.....................................................................................................................30

Concluzii.......................................................................................................................................32
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................33

3
 Motivatia alegerii temei

Traumatismul aparut in practica sportiva este definit ca fiind ”rezultatul

fortelor externe reprezentate de agenti mecanici (lovituri, presiuni, tractiuni) care
produc contuzii, plagi sau fracturi. „ Traumatismul sportiv ” orice trauma
intentionata sau neintentionata asupra corpului uman, rezultată în urma participarii
la orice activitate care necesita efort fizic, efectuata in scop recreational sau
competițional.

Cauzele si mecanismele de producere ale traumatismelor sunt specifice

practicarii sporturilor, depinzand de sportivi de antrenor, de greselile de organizare
a competitiilor, de carente alimentare, defecte de echipament sportiv s.a. Scopul
final obligatoriu al tratamentului este refacerea integrala anatomica si funcționala a
sportivului spre deosebire de indivizii nesportivi care pot rămâne cu mici deficiente
care sa se corecteze in timp.

Timpul de vindecare trebuie sa fie mult redus, având in vedere ca orice

întrerupere mai mare a pregătirii sportive scade simțitor potențialul si capacitatea
de efort.Repausul general este indicat numai in cazuri excepționale, folosindu-se
frecvent repausul segmentar pentru a putea menține un minimum de pregătire
fizica.

Mijloacele de tratare si mai ales metodele de administrare a medicamentelor

trebuie sa fie eficiente ,cat mai puțin traumatizante organic si mai ales psihic.

Stabilirea diagnosticului trebuie sa fie exacta, complexa si rapida pentru a se

putea aplica un tratament specific ,complex si intensiv in vederea recuperării
grabnice a sportivului. Recuperarea funcționala a sportivului traumatizat implica
nu numai vindecarea perfecta a segmentului lezat ci si refacerea întregii capacitați
4
de efort, acestea realizându-se numai printr-o colaborare strânsă intre
kinetoterapeut si antrenor.

Am ales aceasta tema deoarece practicarea sportului este in continua

ascensiune, iar numarul celor care iubesc sportul si doresc realizarea
performantelor sportive cat mai competitive nu cresc foarte mult, iar in paralel
numarul sportivilor accidentati in procesul instructiv, precum si in timpul
competitiilor sportive, au crescut si ele foarte mult. S-a demonstrat ca exista o
stransa interdependenta intre numarul si tipul traumatismelor sportive si
caracteristicile fiecarei discipline sportive.

5
 Capitolul I. Protectia individuala

Practicarea sportului, indiferent că e la nivel profesionist sau de amatori,

aduce beneficii, dar implică şi anumite riscuri. În funcție de sportul practicat pot
apărea accidente.

În aproape toate sporturile există riscul producerii accidentelor. Din fericire,

pentru marea majoritate a sportivilor, beneficiile practicării exercițiilor fizice
depășesc riscurile. În general, cu cât este mai mult  contact într-un sport, cu atât
este mai mare riscul producerii unui traumatism. Accidentele sportive sunt
cauzate de suprasolicitare, impact direct sau aplicarea unei forte mai mari decât
poate respectiva parte a corpului sa suporte. Accidentele în sport, indiferent de
locul sau momentul producerii acestora  reprezintă o problemă majoră pentru
sănătatea sportivului  şi parcursul lui sportiv cât și pentru familie si societate.
Prevenirea accidentelor este posibilă prin măsuri adecvate și adaptate condițiilor
specifice, prin respectarea principiilor de antrenament și refacere. Accidentările
sportive pot afecta articulații, mușchi, tendoane sau chiar oase.

1.1 Accidentarea

Accidentare este o intamplare neprevazuta care survine in timpul lectiilor de

educatie fizica, de antrenament sau in competitiile sporive si produce tulburari sau
leziuni in corpul omenesc.

a) Tulburare - alterare functionala locala sau generala

b) Leziune - alterare morfologica

6
 Cauzele accidentelor

Cea mai frecventa cauza a accidentarilor este pregatirea precara. De exemplu,

muschii au nevoie de 48 de ore sa se recupereze dupa un antrenament. Daca sporiti
intensitatea exercitiilor prea mult si nu va opriti atunci cand apare durerea in timpul
exercitiilor, va puteti accidenta destul de serios. Există două tipuri de leziuni
sportive: acute și cronice. O leziune care apare brusc, cum ar fi o entorse de gleznă
cauzată de o aterizare incomodă, este cunoscută ca o leziune acută.
Leziunile cronice sunt cauzate de suprautilizarea repetată a grupurilor
musculare sau a articulațiilor. Tehnica slabă și anomaliile structurale pot contribui,
de asemenea, la dezvoltarea leziunilor cronice. Investigația medicală a oricărei
leziuni sportive este importantă, deoarece este posibil să fiți rănit mai grav decât
credeți. De exemplu, ceea ce pare a fi o entorsă a gleznei poate fi de fapt o fractură
osoasă.
Cunoasterea cauzelor care determină accidentările în cadrul pregătirii sportive
de specialitate sau chiar a competițiilor sportive favorizeaza prevenirea acestora.

Cauzele sau factorii care favorizeaza aparitia traumatismelor sportive sunt

multiple ele fiind catalogate drept factori extrinseci (fara legatura cu sportivul), și
factori intrinseci (legati de caracterele anatomice si biomecanice ale sportivului).

De asemenea alti factori care pot determina apariția traumatismelor se pot

clasifica astfel:

a) Mediul / Conditii climaterice

Pot avea o influenta importanta asupra organismului, in special in tipurile

extreme de climat, sau in sezonul cald, cand agresiunile termice, neinsotite de o
hidratare adecvata, pot deveni stresante pentru competitori, mai ales in sporturile
de rezistenta astfel încît o temperatură peste +30 grade poate determina insolatie
sau raul de caldura;

7
 Temperatura scăzută a mediului înconjurător, umiditatea crescută a aerului si
mai ales asocierea acestora scad elasticitatea musculara. O data cu scăderea
temperaturii forța musculară se reduce iar schimbările presiunii atmosferice
modifica procesul de oxigenare tisulară, astfel încît o temperatură sub - 20 grade
poate determina degeraturi sau inghet;

Vantul și umezeala, de asemenea, accentueaza pierderea de caldura;

b) Bazele sportive
Calitatile terenului de antrenament sau de joc din punct de vedere al
compozitiei suprafetei, duritatea sau elasticitatea acestora sunt deosebit de
importante in anumite discipline sportive in raport cu anumite tipuri de leziuni ce
pot fi produse. Schimbarea brusca a suprafetei de desfasurarea a antrenamentelor
predispune la traumatisme aceasta datorandu-se nu numai diferentei de impact ci si
feedback-lui de la nivelul muschilor si articulatiilor care va fi diferit. În acest mod
organismul va avea nevoie de o serie de antrenamente pentru a-si putea controla
diferenta de incarcare si schimbarile pozitiei articulatiilor

c) Nutriție incorecta
Poate fi implicată în geneza fracturilor de stress (alimentație săracă în calciu)
sau a crampelor musculare. Se datorează de obicei unei subalimentaţii, sau unei
alimentaţii monotone (sandvişuri, produse de patiserie etc.) şi sărace în vitamine
hidrosolubile, în special B şi C sau deshidratării produsă în urma efortului fizic
prin pierderi de apă și electroliți.

Cu cât durata efortului este mai mare cu atât cantitatea de hidrați de carbon,
lichide și electroliți necesare pentru compensarea pierderilor va fi mai mare.

d) Incalzirea insuficientă

e) Starea de oboseala

f) Executiile neasistate

8
 g) Adversarul

h) Organizarea necorespunzatoare a lectiilor de antrenament

i) Organizarea necorespunzatoare a competitilor

1.2 Traumatismele

Traumatismul este o tulburare si leziune locala sau generala produsa de forte

externe si interne care depasesc posibilitatile de suportare ale organismului.
Cauzele care determină producerea traumatismelor în practică sportivă se
împart în :
- după rolul lor în producerea traumatismului : factori predispozanți, factori
declanșanți, factori favorizanți.
- după originea lor : cauze care pot fi legate de sportivul accidentat de
adversar, de condițiile mediului exterior în care s-a efectuat antrenamentul sau
concursul, de deficiențele organizatorice.
Factorii predispozanți se referă la prezența unor deficiențe fizice sau organice
congenitale sau dobândite observate la sportiv după producerea accidentului.
Factorii favorizanți – prezintă la sportivul în cauza a unei boli interne sau
infecțioase, a unei carențe alimentare sau vitaminice , desfășurarea efortului în
condiții meteorologice grele , echipament sau aparat sportiv necorespunzător.
Factori declanșanți – starea de oboseală a sportivului ,greșelile metodice ale
antrenorului, greșeli în procesul de refacere, jocul dur al adversarului, pregătire
fizică necorespunzătoare etc.
Tipuri de traumatisme:

- Acute sau cronice

9
 Capitolul II. Traumatisme frecvente - simptome si prim ajutor

2.1 Contuziile

Contuzia reprezinta strivirea partilor moi (piele, tesut adipos, muschi) prin
lovire sau presare. Este frecvent întâlnita în practica sportiva (8-32%). Este
determinata de lezarea vaselor sanguine mici cu acumularea sângelui în tesuturile
înconjuratoare. Poate fi însotita de un hematom (acumulare de sînge) difuz.
Acumularea de eritrocite dă aspectul vânat al pielii (echimoza), dar pe masura ce
leucocitele se acumuleaza pentru a initia vindecarea au loc si alte reactii chimice,
cu initierea culorilor spectrului de la rosu pâna la galben si verde. Diagnosticul se
pune pe baza acuzelor subiective "durere, echimoza usoara, incapacitate
functionala ca si pe baza aspectului tegumentelor si eliminarea altor leziuni
posibile. Evolutia este benigna, nu necesita înteruperea activitatii sportive.
Eventualele complicatii constau în infectarea sau calcificarea hematomului.

Contuziile sunt traumatisme produse de forte mecanice externe care

determina tulburari si leziuni locale sau generale, dar nu intrerup continuitatea
segmentelor la nivelul unde fortele actioneaza asupra segmentelor sau asupra
corpului.

Simptome:

a. Durerea (copii, femeile sunt mai sensibili la durere )

b. Incapacitatea functionala cu segmentul lezat

c. Integritatea tegumentelor

d. Schimbarea culorii pielii

10
 Tratamentul este imediat si tardiv, incluzând o forma locala si / sau generala.
Tratament imediat
local - refrigeratie (comprese reci, gheata, spray)
general - medicatie antiinflamatorie pentru prevenirea edemului. Medicatie
antiinfectioasa (antibiotice) în cazul contuziilor cu hematoame mari.

Tratament tardiv
local - aplicatii de unguente cu enzime proteolitice, unguente anesteziante sau
antiinflamatorii , fizioterapie
general - antiinflamatoare, antialgice, vitamina C

2.2 Plagile

Plagile reprezinta sectiunea pielii, cu sau fara intensarea si a tesuturilor

subiacente. Pot fi produse prin lovire cu piciorul (fotbal), cu manusa (box), cu
diverse aparate sportive ajutatoare, sau prin întepare (scrima, prajina, gard rupt la
atletism). Tratamentul impune toaleta plagii urmata de pansament sau eventual
sutura chirurgicala, eroprofilaxie antitetanica. Evolutia si prognosticul sunt de
obicei bune în plagile superficiale, dar pot fi nefavorabile în cazul plagilor
profunde sau complicate. Plagile sunt traumatisme in care tulburarile si leziunile
sunt insotite de interuperea continuitatii tegumentelor.

Primul ajutor:

- Cat mai rapid, intarzierea sporeste pericolul de infectie

- Mijlocul de baza – pansamentul, care cuprinde:

- Tratarea regiunilor din imediata vecinatate a plagii

- Tratarea propriu-zisa a plagii

- Acoperirea plagii

11
 - Fixarea materialelor asezate pe plaga

2.3 Hemoragiile

Hemoragiile reprezinta iesirea sangelui din sistemul circulator, ca urmare a

ruperii peretilor vaselor sangvine, care poate fi atât internă cât şi externă sau
exteriorizată. Hemoragia internă apare atunci când sângerarea apare la nivelul
vaselor sangvine și al organelor, în timp ce hemoragia externă se referă la
sângerarea de la suprafața pielii, de obicei prin zonele unde pielea este lezată.
În funcţie de gravitate, hemoragia poate reprezenta o urgenţă medicală. În
acest caz, este necesară acordarea primului ajutor şi apelarea numărului de
urgenţă.

Cel mai des întâlnite cauze ale sângerărilor, includ:

 traumatisme, cum ar fi zgârieturi, puncții și lacerații;

 afecțiuni medicale precum hemofilia, leucemia, cancerul pulmonar și multe
altele;
 anumite tratamente și medicamente cum ar fi cele anticoagulante, care
modifică compoziția sângelui pentru a se coagula mai greu, antibioticele
administrate pe termen lung sau radioterapia.

Primul ajutor în hemoragiile severe

În cazul sângerărilor abundente fiecare secundă contează, așa că primul lucru

care trebuie făcut este apelarea 112, numărul unic pentru apeluri de urgență.

Având în vedere că sângele este una dintre principalele surse de contaminare

cu HIV, hepatită și multe altele, este recomandată evitarea contactului direct cu
victima, atunci când este posibil. Evitarea contactului direct cu sângele se poate

12
realiza fie prin îndrumarea victimei cu privire la ce măsuri să ia sau prin folosirea
mănușilor sau a altor forme de protecție.

Până la sosirea echipei de intervenție se pot efectua următoarele acțiuni, în

funcție de caz:

 poziționarea victimei în decubit dorsal, deoarece această poziție va reduce

fluxul sangvin către rană și va minimaliza efectele șocului;
 înlăturarea cu grijă a hainelor care acoperă rana;
 dacă există obiecte înfipte adânc în rană, acestea nu vor fi extrase, deoarece
pot duce la o agravare a sângerării;
 acoperirea leziunii cu un pansament steril sau material textil curat, apoi
aplicarea presiunii pe zona afectată;
 elevarea zonei afectate, dacă este posibil;
 manipularea atentă a zonei, în caz de fractură;
 monitorizarea funcțiilor vitale și a conștienței victimei. Dacă aceasta arată
semne de pierdere a conștienței atunci se va recurge la poziția de recuperare,
iar dacă persoana nu mai respiră, atunci se va începe resuscitarea cardio-
respiratorie;
 dacă sângerarea trece prin stratul de bandaj, acesta nu va fi înlăturat, în
schimb se va pune altul peste cel încărcat deja;
 în cazul leziunilor de mare amploare, controlul eficient al hemoragiei poate
fi obținut prin aplicarea unei presiuni indirecte asupra arterei proximale, de
exemplu cea femurală sau brahială. Cu toate acestea însă, metoda trebuie
folosită ca o ultimă opțiune și numai dacă hemoragia nu poate fi controlată
prin aplicarea presiunii pe zona afectată;
 victima nu trebuie mișcată dacă aceasta prezintă traumatism la cap, gât sau
spate și nu trebuie aplicată presiune, dacă leziunea este la nivelul ochiului.

În cazul hemoragiilor interne, se va apela serviciul 112

13
 Pe lângă faptul că hemoragia internă poate rezulta din mai multe cauze,
majoritatea persoanelor nu pot observa simptomele, decât atunci când este deja
prea târziu.

2.4 Întinderile

Întinderea musculară, crampa musculară sau spasmul muscular se produce în

momentul în care mușchii sunt suprasolicitați. De asemenea, aceasta are loc și dacă
mușchiul respectiv este rupt. De cele mai multe ori, simptomele întinderii
musculare se manifestă în zona mușchilor din spatele coapsei (tendonul popliteu),
a spatelui, gâtului și umerilor și gambelor. Cele mai frecvente cauze care duc la
apariția întinderilor musculare se numără incidentele cotidiene (alunecarea,
dezechilibrarea), dar și încălzirea necorespunzătoare dinaintea antrenamentelor
sportive. Printre factorii de risc care favorizează întinderea musculară putem aminti
și condițiile meteorologice. Potrivit specialiștilor, se pare că fibrele mușchilor
capătă rigiditate iarna, atunci când temperaturile sunt foarte scăzute. Ca localizare,
ele afectează în special zona gleznelor.

Alunecarea sau dezechilibrarea se numără, de asemenea, printre factorii de

risc ai întinderilor musculare. Încălzirea efectuată incorect înainte de
antrenamentul fizic poate declanșa, de altfel, o întindere musculară. 

Întinderea musculară poate să apară în timpul oricui tip de activitate fizică,

inclusiv alergare, ridicare de greutăți, cățărare sau streching. Persoanele care
practică sporturi de contact sunt, de asemenea, mai predispuși să sufere de întinderi
musculare, însă acest lucru se poate întâmpla și în cazul celor care practică sporturi
non-contact, dar care dezvoltă forțe foarte puternice într-o singură zonă a corpului
(ex: tenisul poate afecta brațele). 

Caracteristici:

14
 1. Sunt forma cea mai usoara a leziunilor musculare produse de intinderea
excesiva a tesutului muscular
2. Continuitatea tesutului muscular nu este intrerupta

Simptome:
1. Durerea violenta, localizata precis
2. Miscarile active sunt posibile, dar au amploare redusa si produc dureri la
nivelul leziunii

Contraindicatii:
3. Continuarea efortului
4. Masajul
5. Caldura locala

Remedii
 Efectuarea corespunzătoare a încălzirii înainte de orice antrenament fizic.
Este necesară o atenție deosebită musculaturii gambelor.
 Echipamentul folosit este și el important
 Evită mișcările bruște, mai ales atunci când te ridici din poziția de șezut.
 Alege întotdeauna pantofii sport potriviți.
 Dacă alergi în aer liber, evită suprafețele asfaltate. Aleargă pe pământ sau pe
iarbă și, în general, pe suprafețe care nu prezintă denivelări.

2.5 Rupturile fibrilare sau clacajul

Rupturile reprezintă întinderi excesive ale țesutului muscular cu întreruperea
continuității anatomice. După întinderea ei replierea ei poate fi fibrilară sau
”clacaj” , fasciculară (când sunt interesate câteva fascicule ale mușchiului) sau
totală (când este interesat tot corpul muscular). În cazul unei rupturi musculare
15
durerea este bruscă, vie (ca un cuțit), se impune întreruperea imediată a efortului,
impotența funcțională este însemnată.
Sunt rupturi de fibre musculare ca urmare a intinderii excesive a tesutului
muscular.

Caracteristici:
 Durere violenta, ca o arsura puternica
 Incapacitatea de a efectua miscari cu segmentul lezat
 Tumefiere;
 Înrosirea zonei implicate cu echimoza sau chiar formarea unui hematom

Primul ajutor:
 Infiltrati cu novacina
 Aplicatii reci si pansamente compresiv
 Aplicarea de antiinflamatoare locale sub forma de unguente, acestea
fiind de real ajutor in diminuarea edemului si pentru calmarea durerii si
disconfortului.

Contraindicatii:
 Continuarea efortului
 Aplicatii calde
 Masajul

2.6 Entorsele

Entorsa este termenul care defineste o intindere sau o ruptura a ligamentelor

unei articulatii. Cele mai frecvente entorse au loc la nivelul gleznei, dar se pot

16
manifesta si la nivelul genunchiului, umarului sau al articulatiilor mainii si
degetelor.
Entorsele sunt traumatisme articulare acute produse prin miscari violente a
caror amplitudine depaseste limitele maxime de elasticitate fiziologice. Severitatea
unei entorse poate varia de la o usoara intindere a unui ligament, la ruperea partiala
sau completa a acestuia. De asemenea, poate fi vorba de unul sau mai multe
ligamente ale unei articulatii. Gravitatea vatamarii depinde de cat de mare este
trauma suferita de ligamentele afectate.

Cele mai fecvente entorse se produc prin rasucirea, torsionarea articulatiei.

Clasificare dupa gravitatea entorselor:

 Gradul I - leziuni structurale la nivel microscopic, ce se manifesta printr-o
usoara sensibilitate dureroasa locala, fara afectarea mobilitatii si a stabilitatii
articulare;
 Gradul II - ruptura partiala a ligamentului, cu umflarea vizibila a zonei,
durere si sensibilitate ridicata, dar fara instabilitate articulara sau cu o forma usoara
de instabilitate;
 Gradul III - este o entorsa severa, urmare a unei rupturi complete a
ligamentului, cu umflarea zonei, durere si instabilitate articulara.

Contraindicatii:
 Continuarea efortului
 Masajul
 Caldura locala

17
 Traumatismele articulare de tipul entorselor se pot recupera complet, cu
tratamentul si cu terapia manuala adecvata, iar preventia este importanta pentru
evitarea recidivelor, care pot duce la entorse cu grad ridicat de afectare. 

2.7 Luxatiile
Luxatiile sunt traumatisme articulare acute produse prin actiuni de
suprasolicitare, care scot supratele articulare din pozitia lor anatomica normala.
Avand origine congenitala ori cauzata de o miscare fortata brusca sau de o cadere,
respectiv de o lovitura puternica, luxatia apare atunci cand osul deplasat a alunecat
intr-o parte ramanand in contact cu al doilea os doar pe o anumita suprafata
(luxatie partiala) sau cand desprinderea este completa (luxatie totala). Din
cauza potentialei afectari neurovasculare si a posibilelor leziuni colaterale ce pot
aparea in timpul luxatiei, acesta accidentare este considerata ca fiind una dintre
cele mai grave afectiuni ortopedice. Se poate afirma în esenţă că luxaţia urmează
unei entorse grave. Luxația produce modificari ale mai multor structuri:
 muşchi alungiţi sau rupţi;
 tendoane rupte/ luxate, interpuse între oasele deplasate;
 atunci când în jurul articulaţiei luxate se află vase şi nervi, acestea pot fi
comprimate, întinse, sau chiar rupte.

Clasificare:

18
  Directie: anterioare, posterioare, mediale, laterale
 Complexitate: simple sau mixte
 Moment de producere: recente sau vechi (peste 24 ore)
 Desprindere: partiala sau totala
Luxatia totala sau completa are loc cand cele doua oase care fac parte din
articulatie pierd contactul dintre ele in totalitate. Cele mai frecvente articulatii care
sufera luxatii totale sunt cele ale mainilor: umeri, coate, incheieturi.
Luxatia partiala, incompleta sau subluxatia se produce atunci cand contactul
dintre cele doua oase este mentinut, se pastreaza mai mult sau mai putin. Cea mai
intalnita luxatie partiala este subluxatia soldului.

Simptomatologie:
Recunoasterea unei luxatii se face prin compararea articulatiei accidentate cu
cea omologa santoasa. Semnele clinice ale luxațiilor sunt zgomotoase şi tipice:
 durere - violentă la început, apoi difuză;
 impotență funcțională totală la debut;
 atitudine vicioasă a membrului, caracteristică fiecarui tip de luxație, care în
general se insoțește de o scurtare;
 deformarea regiunii, particulară fiecărei varietăți de luxație și caracteristică
articulației interesate.

19
Măsuri de prim ajutor:
 combaterea durerii,
 sedarea bolnavului,
 reducerea luxatiei si imobilizarea segmentului în pozitia în care se gaseste.
Reducerea va fi cât mai rapida, primele 35-40 minute, înainte de aparitia
contracturilor musculare (extensie si contraextensie, pozitia si procedele sunt
stabilite în functie de localizarea luxatiei). Scopul manevrelor de reducere consta în
deplasarea capului osului luxat, astfel încât el sa parcurga în sens invers
drumul facut în momentul iesirii din articulatie

2.8 Fracturile
Fracturile sunt leziuni osoase caracterizate prin interuperea continuitatii
testului osos. Sunt produse de actiunea unor forme care depasesc rezistenta testului
osos ruperea acestuia fie la nivelul locului unde actiuneaza forta, fie la distanta de
locul unde actioneaza forta. Cele mai frecvente fracturi se întâlnesc în fotbal
(20%), la gimnastica (10,5%), rugby (8,7%), hochei (7,3%), handbal (6,1%), lupte
(5,8%), atletism (4,3%) și box (3,5%).
Clasificare:
 fracturi închise (segmentele osoase sunt acoperite integral de piele)
 fracturi deschise (tegumentul și straturile de sub el au fost lezate fie de
agentul vulnerant, fie de fragmentele osoase și osul ajunge în contact cu exteriorul)
 fracturi incomplete (linia de fractura nu intereseaza toata circumferința
osului)
 fracturi complete (cu 2 segmente sau cu mai multe fragmente mari si mici)
 fracturi fără deplasare
 fracturi cu deplasare (cînd fragmentele osoase sunt deplasate între ele
longitudinal, lateral, prin răsucire).

Primul ajutor în cazul fracturilor

20
  Controlați funcțiile vitale ale victimei.
 Nu mișcați victima, dacă aceasta prezintă un traumatism al soldului,
bazinului sau coapsei, decât dacă este absolut necesar: dacă trebuie să o mișcați
pentru propria sa siguranță, imobilizați capul victimei între brațele dumneavoastră,
apucați-o de haine la nivelul umerilor şi târâți-o.
 Controlați și tratați orice alte leziuni traumatice grave: dacă sângerează in
jurul sau lângă un os rupt, nu spălați și nu explorați plaga; puneți o pânză curată
deasupra plăgii și legați un bandaj deasupra.
 Imobilizați osul sau articulația lezată.
Imobilizarea provizorie a unei fracturi se face, în general, cu atele special
confecționate pentru acest scop, dar in lipsa acestora pot fi folosite schiuri, bete,
scânduri, cartoane etc., învelite în vată sau îmbrăcăminte, așezate de o parte și de
alta a segmentului lezat, evitându-se traiectul mănunchiului vascular-nervos și
fixate prin legături circulare (fâșii de pânză, curele, corzi, sfoară, batiste etc.).

Contraindicatii:
Ridicarea in picioare a accidentatului, daca se banuieste existenta unei
fracture.

21
 Capitolul III. Traumatisme craniene

Traumatismul cranio-cerebral însumează totalitatea leziunilor primare,

secundare şi tardive ale craniului şi creerului produse de acţiunea directă sau
indirectă a unui agent vulnerant mecanic.
Traumatismele cerebrale reprezintă o patologie complexă care ridică
numeroase probleme, atât în faza acută, dar mai ales în cea de recuperare. Dacă în
cazul traumatismelor severe situația e clară - simptomele sunt suficient de
zgomotoase încât să determine pacienții să se prezinte într-un serviciu de Urgențe,
în cazul traumatismelor minore sau moderate, lucrurile nu mai sunt întotdeauna
atât de evidente
Traumatisme craniene sunt tulburari neurologice si leziuni provocate de
lovituri la nivelul cuteiei craniene.
In educatia fizica si sport se pot produce traumatisme craniene usoare, de
regula comotii cerebrale.
Comotiile cerebrale
O comoţie cerebrală este un sindrom survenit după o lovitură puternică în
zona capului (traumatism cranio-cerebral), care se manifestă prin alterarea
funcţiilor cerebrale sau pierderea temporară a conştienţei.
Multă lume consideră că o comoţie cerebrală presupune neapărat pierderea
conştienţei, dar acest lucru nu se întâmplă în toate cazurile.
Sporturile de contact, cum este rugby-ul, boxul, fotbalul, artele marţiale,
luptele, căderea de pe bicicletă sau loviturile cu picioarele ori cu pumnul sunt cele
mai frecvente cauze ale comoţiei cerebrale.
De cele mai multe ori, persoanele afectate nu îşi amintesc ce s-a întâmplat în
momentele de dinainte şi de după lovitură şi pot fi confuze. De asemenea,
memoria, reflexele, echilibrul şi comportamentul pot fi alterate.

22
 Simptome:
Simptomele unei comoţii cerebrale pot apărea imediat după lovitură, la câteva
ore, zile sau chiar după câteva săptămâni, în funcţie de zona lezată şi de impactul
asupra acesteia. Cel mai des întâlnite manifestări ale comoţiei cerebrale sunt:
 Tulburările de memorie
 Confuzia
 Lentoarea în gândire
 Ameţeala
 Vederea dublă sau înceţoşată
 Greaţă şi vărsături
 Sensibilitate la lumină sau la zgomote
 Tulburări de echilibru
 Reflexe încetinite
 Dureri de cap care persistă
 Dificultăţi de concentrare
 Iritabilitate
 Tulburări de coordonare
 Modificări ale dimensiunilor pupilelor
 Pierderea mirosului (anosmie) sau a gustului
 Mişcări anormale ale ochilor
 Ţiuit în urechi 
 Tulburări de somn
 Hemoragie nazală sau otoree
 Pierderea temporară a conştienţei
 Stare de comă, în cazurile severe

23
 Comotiile cerebrale sunt determinate de zguduirea puternica a encefalului si
lovirea lui de peretii interni cranieni.

Tratament
Tratamentul comoţiei cerebrale depinde în primul rând de gravitatea
simptomelor. Pentru ameliorarea durerilor de cap, medicul poate recomanda
administrarea de acetaminofen – alte analgezice, precum ibuprofenul sau aspirina,
sunt contraidnicate, deoarece cresc riscul de hemoragie. De asemenea, pot fi
administrate antiemetice sau medicamente pentru ameliorarea senzaţiei de vertij,
simptome specifice ale comoţiei cerebrale. Dacă traumatismul cranian a dus la
apariţia unui cucui, se recomandă aplicarea unei pungi cu gheaţă pe acesta, care
poate reduce inflamaţia şi durerea.
În al doilea rând, se recomandă repaus la pat, evitarea efortului fizic şi
conducerea autovehiculelor sau mersul pe bicicletă în primele 24 de ore de la
producerea incidentului sau chiar mai mult, dacă simptomele persistă.  De
asemenea, este indicată limitarea activităţilor care presupun concentrare, cum ar fi
cititul, privitul la TV, jocurile pe calculator sau alte activităţi care stimulează
activitatea cerebrală.

ATENTIE!!!
Evolutia traumatismelor cranieie poate fi inselatoare.

24
 Capitolul IV. Tulburari si leziuni produse de temperatura
nefavorabila a mediului

4.1 Insolatia
Insolatia este o afectiune cauzata de supraincalzirea corpului, de obicei ca
urmare a expunerii prelungite la soare sau a efortului fizic la temperaturi ridicate.
Insolatia poate aparea daca temperatura corpului creste pana la 40 grade C sau mai
mult, fiind frecventa in lunile de vara. Astfel, cand temperatura interna a corpului
depaseste 40 grade C situatia devine critica pentru sanatate si poate ameninta
viata. Cea mai frecventa este forma congestiva a insolatiei este acumularea de
sange in creier.

Simptomele insolatiei
 Temperatura mare a corpului insotita de piele rosie si frisoane,
 Durere de cap si ameteala,
 Stare de greata si confuzie,
 Absenta transpiratiei,
 Oboseala excesiva,
 Halucinatiile,
 Dificultati de respiratie,
 Voma,
 Dureri musculare si crampe,
 Pierderea cunostintei,
 Coma.

Primul ajutor in cazul insolatiei

25
 Pe langa faptul ca persoana trebuie adapostita de soare, de preferat intr-o
incapere si nu la umbra, primul pas in caz de insolatie consta in indepartarea
hainelor si aplicarea compreselor reci, chiar cu gheata, pe piele sau infasarea intr-
un cearsaf umed. Nu este recomandat ca persoana cu insolatie sa intre direct in apa
rece deoarece poate aparea stopul cardio-respirator. Totodata, este indicat sa fie
asezata pe spate cu picioarele usor ridicate fata de nivelul abdomenului. De o
importanta majora este hidratarea continua cu apa, ceaiuri neindulcite, fresh-uri,
iaurturi si supe, evitandu-se sucurile din comert sau alcoolul. In cazul arsurilor de
piele se pot aplica creme calmante pe baza de D-panthenol. Nu se recomanda
administrarea de medicamente pentru a scadea febra, iar persoana cu insolatie va
trebui sa se odihneasca corespunzator pentru a favoriza recuperarea.

4.2 Degeraturile
Degeraturile sunt tulburari si leziuni locale produse de temperatura scazuta a
mediului inconjurator, care a determinat coborarea temperaturii unor parti ale
corpului sub limitele fiziologice ajungadu-se in cazuri mai extreme la necroza
(moartea tesuturilor), fiind necesara si amputarea zonei afectate.
Zonele cele mai expuse degeraturilor sunt extremitatile mainilor, degetele de
la picioare, nasul, urechile si obrajii.
Degeratura apare atunci cand in interiorul celulelor pielii din zona expusa la
frig se formeaza cristale de gheata din lichidele celulare, acest lucru determinand la
pierderea sensibilitatii si la aparitia modificarilor de culoare ale partii afectate.

Clasificare:
 Degerătura de grad I – tegumentul este eritematos, edematos (roșu și
umflat), flictenele (bășicile cu lichid) sunt absente; leziunile se vindecă în câteva
zile cu tratament eficient; nu există sechele;

26
  Degerătura de grad II – prezența de flictene (bule cu lichid), epidermul se
regenerează fără cicatrice;
 Degerătura de grad III – necroza superficială, sensibilitatea locală este
pierdută; vindecarea este de durată;
 Degerătura de grad IV – necroza profundă cu pierdere importantă de țesut;
țesuturile devin negre și evoluează spre gangrenă; se poate ajunge până la
amputație spontană, cicatrizarea este dificilă, frecvent cu sechele.
Indiferent de gradul lor, degerăturile trebuie tratate cât mai precoce, deoarece
se pot complica cu infecții (erizipel, gangrena gazoasă, tetanos, septicemii) și șoc.

Primul ajutor se acordă la locul producerii degerăturilor și constă în:

 Scoaterea victimei de sub influența frigului;
 Înlăturarea încălțămintei și a hainelor strâmte, a șireturilor de la bocanci;
 Se înfășoară zonele degerate în haine groase și uscate sau pături
 Se încălzesc părțile afectate prin introducerea acestora în apă de temperatura
camerei
 Dacă victima e conștientă, i se oferă băuturi calde, dar nu fierbinți.
 Indicati victimei sa miste degetele afectate imediat ce incepe sa le resimta;
 Nu permiteti victimelor ce au suferit degeraturi la picioare sau la degetele de
la picioare sa umble, acest lucru putand agrava situatia;
 Puneti comprese sterile intre degetele de la maini sau de la picioare pentru a
sta dezlipite;
 Tineti ridicate partile afectate daca acest lucru este posibil;
 Atentie mare ca partile dezghetate recent sa nu inghete din nou;
 Evacuarea rapidă a pacientului.
 Restricții:
 Nu masați zonele degerate
 Nu spargeți și nu prelucrați cu soluții dezinfectante bulele cu lichid

27
 Nu vă expuneți la surse de căldură uscată: calorifere, sobe, apă fierbinte etc.
 Nu consumați băuturi alcoolice.

28
 Capitolul V. Primul ajutor in stopul respirator si stopul
cardiac

Stopul cardio-respirator (SCR) semnifica absenta respiratiei si circulatiei

spontane. Oprirea simultana  a respiratiei si circulatiei este extrem de rara si se
produce atunci cand organismul este distrus brusc si masiv, ca de exemplu in
accidentele foarte grave. In majoritatea cazurilor una dintre functiile vitale se
opreste prima si secundar cealalta.

5.1 Stopul respirator

In cazul stopului respirator primar, inima va continua sa bata un interval
variabil de timp. Schimbul gazos la nivel pulmonar continua pana se epuizeaza
“rezerva” de aer din plamani. In perioada cat inima bate, pulsul arterial este
prezent. Apoi lipsa oxigenului la nivelul muschiului inimii va conduce la oprire
cardiaca. Timpul in care survine oprirea cordului, secundara opririi respiratiei, este
variabil si depinde de mai multi factori ca rezistenta cordului la hipoxie, cantitatea
de oxigen in sange etc. In oprirea primar respiratorie exista un interval “de gratie”
scurt, in care activitatea cardio-circulatorie este inca prezenta. Fara interventie
terapeutica imediata, ce consta in ventilatie artificiala, cordul se opreste.

Măsuri de primul ajutor

 Siguranța salvatorului și a victimei
Asigurați-vă că dumneavoastră și victima sunteți în siguranță înainte de a
interveni.
 Stabilirea nivelului de conștiență
Apropiați-vă de victimă și fără să îl atingeți, întrebați-l dacă se simte
bine.Dacă nu răspunde, apucați-l și scuturați-l ușor de umeri, întrebați-l din nou.

29
  Strigă după ajutor
Chemați pe cineva să vină după dumneavoastră. Dacă va fi nevoie, acesta va
suna la 112.
 Deschideți căile aeriene superioare
Așezați palma pe fruntea victimei, așezați pe bărbia victimei (partea osoasă),
concomitent, dați capul pe spate și ridicați bărbia victimei (hiperextensia capului
cu ridicarea bărbiei), verificați cavitatea bucală.
 Verificarea respirației
Mențineți căile aeriene deschise. Așezați-vă cu urechea și obrazul deasupra
gurii și nasului victimei. Ochii dumneavoastră vor privi toracele victimei.
Concomitent, veți observa dacă victima respiră maxim 10 secunde.
 Respiratia artificiala
Prin manevrele de respiratie artificiala se asigura intrarea si iesirea aerului
in/din plamanii accidentatului.

5.2 Stopul cardiac

Prin stopul cardiac se intelege incetarea brusca si neasteptata a circulatiei la
un pacient care nu era previzibil ca ar putea sa moara in acel moment. Oprirea
primar cardiaca este urmata automat de oprirea respiratorie, care insa de obicei nu
este precizata, deoarece este subinteleasa. Fiziopatologic, cand cordul se opreste,
dispare imediat si circulatia sangelui, astfel incat tesuturile nu mai primesc oxigen.
Cum singurele rezerve de oxigen sunt cele care se gasesc in sangele arterial ce
iriga acel tesut, hipoxia tisulara apare rapid si se manifesta mai intai la nivel
cerebral. Starea de constienta este pierduta brusc. Se instaleaza apneea, adica dupa
cateva respiratii agonice victima nu va mai respira, ca rezultat a lipsei de oxigen a
centrului respirator. Deci oprirea primar cardiaca inseamna de fapt intotdeauna
oprirea cardio-respiratorie de la  inceput, pentru ca in acest caz nu exista un
“interval de gratie”, cu pastrarea respiratiei.

30
 Măsuri de primul ajutor
 Lovitura precordială
Lovitura precordială este o terapie indicată a se aplica doar în cazul în care
stopul cardiac s-a instalat.
 Masajul cardiac extern
Manevra de prim ajutor folosita in cazul opririi contractiilor spontane ale
inimii. Inlocuieste functia de pauza a inimii, asigurandu-se circulatia sangelui in
corp. Este o interventie de extrema urgenta, in cazul incetarii activitatii inimii.

31
 Concluzii

Există probleme de percepţie în privinţa accidentărilor sportive. Sportivii

tind să supraestimeze seriozitatea accidentării, în timp ce antrenorii tind s-o
subestimeze, mai ales perioada de timp necesară recuperării. De exemplu,
tratamentul inadecvat aplicat după un traumatism ligamentar la nivelul
genunchiului poate conduce la instabilitatea genunchiului şi la o osteoartrită
postraumatică; o accidentare minoră în fotbal este adesea urmată de o accidentare
gravă în următoarele două luni. Un traumatism anterior conduce la dezechilibre
musculare fie între membrele inferioare sau superioare, fie între grupele de muşchi
flexori şi extensori. Coordonarea poate fi, de asemenea, afectată dacă programul de
recuperare nu a fost adecvat.
Cunoaşterea cauzelor care pot duce la apariţia unor traumatisme în sportul
practicat are o deosebită importanţă nu numai pentru precizarea corectă a
diagnosticului, ci, mai ales, pentru luarea precoce a unor măsuri în vederea
prevenirii producerii lor.

Recuperarea in traumatismele grave are ca obiectiv refacerea functionala

completa si prevenirea recidivarii leziunilor. Exista o stransa interdependenta intre
numarul si gravitatea leziunilor sportive si caracteristicile fiecarei discipline
sportive.

Primul ajutor precede tratamentul medical de specialitate, nu il inlocuieste.

Tratamentul leziunilor traumatice de origine sportiva vizeaza ameliorarea durerii,
reparatia sau realinarea oaselor si restaurarea deplinei capacitatii de lucru a
organismului.

32
BIBLIOGRAFIE

1. Alexandrescu, Constantin: Cretu, Antoaneta, Igiena educatiei fizice si

sportului ANEFS, Bucuresti, 1994
2. Adrian Dragnea; Silvia Teodorescu; Alin Catalin Paunescu, Pregatirea
sportiva Teoretica
3. Braga, Marta; Braga, Lazar, Conditia fizica si sportul, Edutura sport –
Turism, Bucuresti, 1989
4. Cretu Antoaneta – A.B.C-UL primul ajutor medical, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1989
5. Drăgan, Ioan, Medicina sportivă, Editura Medicală, Bucureşti, 2002.
6. Sbenghe, Tudor, Kinesiologie. Ştiinţa comunicării. Editura Medicală,
Bucureşti, 2008.
7. Smîdu, Neluţa, Recuperarea prin metode fizico-kinetice a sportivilor cu
gonartroză, Sesiunea internaţională de comunicări ştiinţifice, ,,Promovarea
sportului şi educaţiei fizice ca parte integrantă în formarea tinerilor,
Bucureşti,
2010

33