Diderot- paradox/ ratiune si simtire

 Diderot este primul mare teoretician al artei actorului;

 Cele mai importante idei teoretice apar în Paradoxul jocului actorului; actorul
este și instrument și instrumentist;
 (PARADOXUL DESPRE ACTOR: ACTORUL ESTE ȘI MARIONETĂ ȘI
MARIONETIST;
 Comedianții fac impresie asupra publicului nu când sunt furioși, ci când joacă
bine furia.
El marchează și o conștientizare că teatrul se finalizează prin spectacol și astfel
are o anumită autonomie față de literatură;
 Actul de creație trebuie să fie reflexia unei realități sociale concrete,
pragmatice, din contemporaneitate;
 În Paradoxul despre actor sunt principiile sale principale cu privire la teatru;
nu e important cum se sicrie piesa, ci mimesisul realității prin reprezentare;
 Mimesisul nu mai e imitarea unei intrigi, ci pe filieră actoricească a
comportamentului personajelor;
 Diderot sesizează că TEATRUL TREBUIE SĂ FIE REFLEXIA UNEI
REALITĂȚI SOCIALE EFECTIVE;
 Înțelegerea operei depinde de felul în care fiecare creator înțelege concepte
fundamentale; Diderot vede 3 concepte fundamentale: FRUMOSUL,
SUBLIMUL, GENIUL;
 Frumosul este, constă, într-o experiență senzorială (perceput prin simțuri, nu
idee, concept) dar simțurile sunt influențate de o percepție a raporturilor
(frumusețea e generată la nivel tehnic în raporturi); sentimentul final al
frumosului e rezultatul a ceva ce conține în sine posibilitatea de a stabili
raporturi;
 Nu există raporturi durabile decât cele care se bazează pe ființele sau
fenomenele naturii;
 Scopul artistului este atingerea SUBLIMULUI;
 Sublimul trebuie să sublinieze acele scopuri ale individului care nu pot fi
atinse de noi dar cu înțelegerea că există în noi divinitatea, că avem
 capacitatea de auto-depășire; ai liber arbitru și faci acele alegeri care te duc
spre superior;
 Sublim: 1. nivelul receptării, stârnirea unei emoții puternice (pe bază
senzorială britanică); 2. sens rațional, sublimul se naște pe calea subiectivității
dar din capacitatea de a ficționa teme majore;
 1. Sens al emoției; 2. Capacitate de a aborda teme majore; SUBLIMUL se
bazează pe stârnirea emoției
 Diderot: Tot ce implică sentiment de teroare duce la sublim;
 GENIUL – mulți îl considerau un exaltat, un hiper-senzorialist; dar pe de altă
parte există și o perspectivă asupra omului de geniu ca fiind perfect lucid,
extrem de rece, chiar dincolo de echilibru (hiper-calm); Diderot spune că a
doua tipologie e mai plauzibil să dea opere de mare valoare fiindcă cel analitic
e mai posibil să dea opere care să treacă testul timpului;
 actul de creație pornește de la natură, fie prin model fie prin senzorialitate însă
nu e o simplă imitare a naturii, este o imitare făcută de un om cu date speciale;
 Energia creatoare: 1. Născute din suflet – sentiment; 2. A meseriei - meșteșug
(există o relație iar artistul trebuie să le controleze fiindcă fără 1 rămâne rece și
fără 2 rămâne doar la nivel de execuție, doar unirea celor două forme pot
rezulta sublimul);
 Dacă rolul e o construcție procesul este o stare a voinței iar această voință e
organizată prin rațiune și intenție; creația actoricească se bazează pe un
entuziasm emoțional dar se bazează și pe gândire, structură, voință;
 Sensibilitatea se bazează pe o rețea de imagini și idei; imagini construite prin
gând și ele provoacă plăcerea; cu cât simțirea e mai violentă avem tendința de
a raționaliza; (una e să fi sensibil și alta e să simți)
 Tehnica are rolul de a controla, cenzura instinctele; traducem senzorialul
în imagini (proces de raționalizare, organizare și crearea de procese cel
mai apt pentru a descoperi plăcerea temei comunicate);
 Geniul poate crea imagini care nu aparțin naturii care declanșează opera de
artă;
 Creatorul de geniu este dotat pe lângă entuziasm sau capacitate rece de analiză
ȘI de o memorie senzorială extraordinară născută din fiziologia lui; Diderot
spune că e localizată în creier;
 Atunci când creează actorul are 2 tipuri de memorie: memorie afectivă și
memoria intelectuală (a formelor, a structurilor, de comunicare);
 Artistul autentic este capabil să reproducă o stare sau fenomen ... prin m.a. m.i.
 La nivel interior se face selecția între elementele care se structurează și
converg în opera finală; introduce în demonstrație o teorie din epocă: o
distincție dintre 2 forme de imaginație – activă/pasivă (cea activă depinde de
rațiune; cea pasivă este specifică animalului);
 Imaginația pasivă se manifestă la oameni prin tendința de a reproduce
mecanic;
 Voltaire: specifică omului de geniu este imaginația activă;
 Personajul scenic este un pseudo om;
 Adevărul naturii este accidental; Adevărul estetic este unul necesar;
 Model clasic, ideal (clasicism) – model social (iluminism);

 (Diderot, Denis, Paradox despre Actor, pornit de la jocul actorului britanic

Garrick; paradoxul actorului este că el este în același timp și marionetă și
marionetist)
 (jocul actorului este atât de bun precum este și textul interpretat; autorul
trebuie să studieze omul precum și actorul; jocul actoricesc este în directă
proporționalitate cu calitatea operei scrise)
 (nu există comediant înnăscut fără studiu; trebuie evitată mediocritatea)
 (nu este posibil ca doi actori să joace un rol identic chiar dacă opera dramatică
e cea mai precisă cu putință, deoarece tot ce conține sunt sugestii, scheme ale
gândirii ori simțirii care sunt trecute prin filtrul personal și interpretate
subiectiv de actor)
 (textul unei piese are un fond național și este perceput ca atare)
 (textul nu percepe o unică interpretare iar interpretarea, pe lângă că este
diferită între indivizii aceleași comunități este cu atât mai diferită când se pun
în discuție indivizi din națiuni diferite
 (principala calitate a unui actor este capacitatea de raționare; actorul trebuie să
fie rece, analitic și nu înflăcărat de sentimente; el trebuie să fie capabil ca
printr-un proces de gândire să imite orice tipologie umană specifică oricărui
rol pe care l-ar putea juca)
 (actorul care se bazează doar pe sentimente nu este capabil să le readucă la fel
în fiecare reprezentație, prestația lui fiind inegală)
 (actorul este permanent el, nu poate avea loc o transformare totală în personaj;
prin raționalizarea personajului actorul este capabil de o autoperfecționare
conștientă
 (actorul care joacă rațional este capabil să reia de fiecare dată aproape identic
personajul interpretat)
 (viața din scenă este diferită de cea reală, ea este potențată, iar la această
potențare se poate ajunge prin contemplare și abstractizare)
 (prin rațiune actorul poate analiza detașat actul creator și-l poate repeta; fiind
detașată de el, actorul privește corpul precum o manechin controlabil;
RAȚIUNEA ACTORULUI ÎL FACE MARIONETIST)
 (trăsăturile unui personaj se nasc prin analiză logică, din inspirație)
 (rațiunea controlează sentimentul) Sângele rece temperează delirul
entuziasmului
 (artiștii, imitatorii naturii sunt ființe mai puțin sensibile, ci reci și analitice)
 (sensibilitatea nu face un geniu, rațiunea îl face)Sensibilitatea nu este deloc
calitatea unui mare geniu; ... Nu inima, ci capul lui va dace totul;
 (rațiunea este cea care-l face pe actor să identifice ridicolul din lume și să-l
prezinte comic pe scenă)
 (talentul actorului de află în capacitatea sa de imitare și reprezentare a
semnelor care sugerează sentimentul și în memoria sa care păstrează aceste
semne în urma repetiției) actorul nu se identifică cu personajul, ci doar îl
joacă
 (lovitura de teatrul răspunde unei așteptări iar reușita ei se bazează pe adevărul
jocului)
 (TEATRU ESTE ACȚIUNE NU VORBE)
 (teatrul este convenție și este privit ca atare de public)
 (personajul este un tot de elemente închipuit de poet și interpretat de actor)
 (mobilitatea este la fel de periculoasă ca sentimentul îndrumându-l pe actor,
într-un final, la maniere și monotonie)
 (BINOMUL ACTOR-SPECTATOR – CIVILIZAȚI-SĂLBATICI
 (relația dintre două personaje construite astfel încât să fie egale sau să se
reducă reciproc spre egal)
 (arta actorului cere experiență și analiză complexă a vieții însă există și roluri
care cer tinerețe, puerilitate)
 (un actor devine ridicol când nu mai are putere sau jocul lui nu se potrivește cu
tipul personajului)
 (analiza oamenilor îi servește actorului la îmbunătățirea rolului)
 (actorul este capabil să renunțe la masca personajului și să o pună la loc
imediat, jocul său fiind mereu același
 (personalitatea și viciul actorului trebuie delimitat de cel al personajului în
construcția acestuia)
 (personajele în teatru sunt tipologii)
 (glumele în teatru sunt o armă cu scopul educării
 (satira privește omul particular pe când comedia privește viciul abstractizat)
 (arta se inspiră din natură pentru a crea în final ceva diferit ei
 (poetul scrie simțind pe când actorul joacă raționalizând)
 (talentul constă în capacitatea de a imita)
 (sensibilitatea este o trăire care nu are decât o idee vagă despre adevăr, bine,
frumos)
 (actorul capabil să reprezinte o sumedenie de forme nu păstrează, însă, niciuna
în el)
 (un actor nu i se potrivește niciunei tipologii dar le poate reprezenta pe toate)
 (actorul este îndrumat de autor)
 (TEATRUL ESTE UN MOD DE A FI PERSONAL, NU O ALEGERE)
 (talentul adevărat este cunoașterea caracteristicilor personajului, capacitatea de
a păcăli și mișca publicul)
 (omul sensibil nu poate fi un actor bun fiindcă nu este capabil a se uita pe sine
pentru a întruchipa un altul)