Ministerul Educaţiei și Cercetării Științifice

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ”

Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu, nr. 19, cod 700117
Telefon/fax: 0232.219516 / e-mail: grigore.ghica.voda@scoalasanitara-iasi.ro

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
suport de curs

COMPETENȚE
1. Identifica medicamentele prescrise.
2. Pregateste materialele si medicamentele in vederea administrarii.
3. Pregateste bolnavul.
4. Administreaza medicamentele.
5. Urmareste evolutia bolnavului dupa administrare

I.NOȚIUNI GENERALE

Medicamentele sunt substanțe de origine animală, minerală, vegetală sau chimică de sinteză
transformate prin operații farmaceutice într-o formă de administrare, folosite pentru prevenirea,
ameliorarea sau vindecarea bolilor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) defineşte medicamentul
astfel: „orice substanţă sau produs utilizat sau destinat a fi utilizat în vederea modificării sau explorării
unui sistem biologic sau a unei stări patologice, în interesul celui căruia îieste administrat”.

1. CLASIFICAREA MEDICAMENTELOR
Se face după diferite criterii:
1. După sursa de obţinere se diferenţiază medicamente naturale, semisintetice şi sintetice. .
1.1. Medicamentele naturale sunt obţinute din regnul animal (organe, ţesuturi), regnul vegetal
(rădăcini, frunze, flori etc) sau regnul mineral (clorura de sodiu, etc.t). „Ca medicamente naturale se pot
folosi, fie produsul brut luat ca atare din natură, fie numai partea activă din produs. Orice produs brut folosit
ca medicament poartă denumirea de drog (ex. Pulberea de frunze de digitalis).
Componentele active din droguri, responsabile de efectele farmacologice căutate, se numesc
principii active şi pot fi extrase din droguri fiind condiţionate apoi ca medicamente (ex. Digitoxina este un
principiu activ extras din frunzele de digitalis).
1.2Medicamente de semisinteză se obţin prin modificări aduse în structura chimică a substanţelor
medicamentoase naturale (ex. ampicilina este o penicilină de semisinteză)
1.3Medicamente sintetice sunt cele preparate prin sinteză în laborator (ex. sulfamidele, acidul acetil-
sallcilic, etc).
2.După modul de preparare, medicamentele se clasifică în:
*medicamente magistrale:sunt acelea a căror compoziţie este indicată pe reţetă de către medic iar
farmacistul le execută pe baza datelor înscrise în farmacopee şi conform regulilor de tehnică
farmaceutică;
* medicamente oficinale sunt acelea care se găsesc gata preparate în farmacie, după formula dată în
farmacopee. Când se prescriu într-o reţetă li se trece numai denumirea oficinală şi cantitatea, fără
să se mai specifice toate componentele (ex. glicerina boraxaţă);
* medicamente tipizate sau specialităţi farmaceutice, de asemenea se găsesc gata preparate în
farmacie.
3.Dupăcomponenţă sunt:
3.1.medicamente simple,
3.2.medicamente complexe
4.După gradul de toxicitate, medicamentele seîmpart în trei grupe:
4.1. toxice(“Venena”) sunt denumite substanţele foarte active şi foarte toxice, între care intră şi acelea
care provoacă toxicomanii (ex. morfina, cocaina etc); acestea se păstrează în ambalaje cu etichete scrise cu
litere albe pe fond negru şi cu o etichetă cu cap de mort; se eliberează pe bază de reţete speciale cu “timbru
sec".
4.2. eroice(“Separanda1') sunt substanţe foarte active care se păstrează separat şi sunt etichetate cu
litere roşii pe fond alb (ex. extract de belladona);
4.3. anodine,obişnuite, au activitate şi toxicitate reduse. Acestea sunt etichetate cu litere negre pe
fond alb iar chenarul este albastru sau negru pentru acelea care se administrează pe cale orală, chenarul roşu
pentru uz extern şi cu specificaţia “extern” şi chenarul galben pentru soluţii sterile injectabile.
5.După consistenţă se diferenţiază în:
5.1. solide (comprimate, supozitoare);
5.2. semisolide (unguent);
5.3. lichide (soluţiiinjectabile);
5.4. gazoase (anestezicegeneralegazoase).
6.După modul de prezentare în vederea administrării pot fi:
6.1.forme medicamentoase divizate în doze parţiale (ex. comprimate, supozitoare, fiole etc);
6.2.forme medicamentoase nedivizate dar pe care şi le divizează pacientul, în doze parţiale, utilizând
unităţi aproximative-lingura, linguriţa (ex. sirop expectorant);
6.3.forme medicamentoase care nu necesită divizare (ex. unguent, colutoriu etc).
7.După calea de administrare medicamentele se împart în:
6.4.medicamente pentru uz intern, care se administrează pe caleorală;
7.2.medicamente pentru uz extern, care se aplică pe tegumente sau mucoase;
7.3.medicamente pentru uz parenteral, sau injectabile, care sunt introduse în organism printr-o cale
artificială creată cu acul de seringă sau implantare.
Indiferent de origine, orice substanţă medicamentoasă ca să poată fi folosită, adică administrată la
bolnav, trebuie dată sub o anumită formă farmaceutică sau preparat medicamentos.
In componenţa oricărui preparat medicamentos intră una sau mai multe substanţe active, substanţe
ajutătoare sau corective, substanţe conservarite şi vehicule sau excipiente.
O aceeaşi substanţă medicamentoasă poate fi condiţionată sub diferite forme medicamentoase şi
poate fi administrată pe una sau mai multe căi de administrare, în funcţie de capacitatea ei de a străbate
diversele bafiere până la locul de acţiune fără a fi inactivată pe parcurs (ex. penicilina G, fiind inactivată în
mediul acid gastric, se administrează numai pe cale injectabilă, în timp ce cloramfenicolul se poate administra
şi pe cale injectabilă şi pe cale orală, fie sub formă de drajeuri sau capsule, fie sub formă de sirop).
Locul de conservare a medicamentelor:
- În farmacii- în dulap, la loc uscat,ferit de lumină, ordonat
- Stupefiantele se depozitează în dulapuri închise
- În frigider se păstrează serurile imune, insulina, antibioticele.

2. CĂI DE ADMINISTRARE:
- pe cale digestiva (orala; sublinguala; translingual, gastrica intestinala, rectala)
- pe tegumente si mucoase
- pe cale respiratorie
- pe cale urinara (uretrala)
- parenterala (inj.intradermica, subcutanata, intramusculara, intravenoasa)
alte cai
- intraarteriala, intracardiaca, intrarahidiana, intraosoasa, sinusala, etc. – acestea sunt efectuate de medici.
In functie de caz , calea de administrare este aleasa de medic , in raport cu :
• Scopul urmarit
• Capacitatea de absorbtie a caii respective
• Actiunea medicamentului asupra mucoaselor
• Necesitatea unei actiuni mai lente sau mai rapide
• Starea generala a bolnavului
• Toleranta organismului fata de medicament
• Combinatiile medicamentului cu alte medicamente administrate
• Anumite particularitati anatomice si fiziologice ale organismului
• Intr-o oarecare masura si cu preferintele bolnavului
În funcție de calea de administrare, absorbția se face în mod diferit:
1. Pe cale orală – substanțele sunt parțial inactivate de sucurile digestive , astfel încât, cantitatea
absorbită în sânge este mai mică decât cea administrată
2. Pe cale intra musculară( i.m)- absorbția se produce lent
3. Pe cale intravenoasă (i.v)- doza de medicament acționează integral și rapid având un efect puternic.
 3. DOZA MEDICAMENTULUI

Doza=cantitatea de medicament care produce un anumit raspuns din partea organismului.

Doza medicamentoasa se clasifica in functie de :
1. Efectul terapeutic:
a) doza minima terapeutica-cantitatea de medicament care determina aparitia efectului terapeutic dorit.
b) doza maxima-cantitatea maxima de medicament care poate fi administrata fara a provoca efecte
nociveasupra organismului.
c) doza toxica-cantitatea de medicament care determina efecte toxice asupra organismului
d) doza letala-cantitatea de medicament care determina moartea persoanei respective
2. Modul de administrare :
a) doza partiala(dp)-cantitatea de medicament pe care pacientul o primeste o singura data
b) doza zilnica(dz)-cantitatea de medicament primita in 24 ore (suma dozelor partiale din 24 ore)
c) doza totala(dt)-cantitatea de medic.pe care pacientul o primeste pe durata unui tratament (suma dozelor
partiale pe durata unui tratament)
d) doza de atac-doza administrata la inceputul inui tratament pentru a obtine o concentratie mai mare la
locul de actiune si reprezinta o treime sau o patrime din doza totala.
e) doza de intretinere-doza administrata ptentru mentinerea unui efect terapeutic si a unei concentratii
eficiente a medic.in organism.
f) doza unica-doza administrata o singura data, insemnand tot tratamentul
g) doza de depozit-doza unica dar cu efect prelungit-zile, luni, saptamini (moldaminul)
3. Varsta :
a) doza pentru copil-exprimata pe greutate corporala(kgcorp) si pe intervale de varsta
b. doza pentru batrani (peste 60 ani) -reprezinta o treime sau o doime din doza pt adult

Prescrierea medicamentelor
Prescrierea medicamentelor este făcută de medic, în scris. Pentru pacienții ambulatori -rețetă, iar pentru
pacienții internați în spital- în foaia de observație.
Prescrierea consta in:
• numele medicamentului;
• concentratie si cantitati;
• doza unica sau pe 24 h;
• mod de administrare;
• orarul administrarilor
• administrare in raport cu servitul meselor

4. CIRCUITUL MEDICAMENTELOR ÎN SPITAL- CONDICA DE MEDICAMENTE

1. completarea condicii de farmacie:
- din foile de observatie, se scrie condica de farmacie, in triplu exemplar: 2 exemplare raman la farmacie
si un exemplar pe sectie;
- se pregatesc ambalajele necesare pentru preluarea medicamentelor: borcane, flacoane, cutii mari, sticle
pentru solutii;
2. predarea condicii la farmacie:
- se preda condica la farmacia spitalului, impreuna cu ambalajele pregatite pentru preluare
3. preluarea medicamentelor:
- in prezenta persoanelor care le preda, se verifica daca medicamentele pregatite corespund exact condicii;
- se semneaza de primire, daca:
 fiecare medicament are un ambalaj propriu, de hartie;
 daca medicamentele sunt repartizate pe bolnavi cu nr. de salon si pat;
  daca medicamentele au etichetele corespunzatoare (cu chenar albastru si mentiunea „uz intern”; cu
chenar rosu si mentiunea „uz extern”; cu chenar galben si mentiunea”injectabila”; neagra cu capul
de mort si inscriptia „otrava pentru cele toxice”);
 daca pe etichete sunt indicate dozele si ritmul de administrare, cand si cum se administreaza;
 daca au recomandarile privind pastrarea lor („ferit de lumina”; „a se pastra la rece”; „a nu se pastra
la indemana copiilor”; etc.)
4. depozitarea medicamentelor in sectie:
- medicamentele aduse de la farmacie, se depoziteaza in sala de tratamente, in cutii sau in dulapuri
compartimentate;
- in fiecare cutie a salonului, se distribuie medicamentele pe compartimentele corespunzatoare fiecarui pat
si bolnav;
- cutiile se depoziteaza in dulapul de medicamente de unde se vor administra potrivit orarului stabilit pentru
fiecare;
- solutiile sterile preparate de farmacie, se depoziteaza in frigiderul sectiei destinat numai pentru aceasta;
PRECIZARI
1. Este interzisa depozitarea medicamentelor in noptierele bolnavilor.
2. Medicamentele se administreaza numai de catre asistenta medicala dupa orarul stabilit de medic.
3. Pentru prevenirea infectiilor intra-spitalicesti, se vor respecta cu strictete normele igienice de
administrare.
5. administrarea medicamentelor:
- medicamentele se administreaza pe calea si dupa orarul prescrise de medic

5.REGULI DE ADMINISTRARE A MEDICAMENTELOR

1) Se respectă medicamentul prescris – nu se înlocuiește cu un medicament asemănător fără aprobarea

medicului
2) Se identifică medicamentul administrat prin verificarea etichetei, termenului de valabilitate și
integrității ambalajului
3) Se verifică calitatea medicamentului – să nu fie alterat, degradat, să nu aibă reacții de precipitare,
sedimentare
 4) Se respectă calea de administrare – soluțiile uleioase i.v produc embolie uleioasă și moartea
pacientului; soluțiile hipertonice introduse subcutanat (s.c) produc necroza și distrugerea țesuturilor
5) Se respectă orarul de administrare și ritmul prescris
6) Se respectă doza prescrisă
7) Se respectă somnul fiziologic al pacientului
8) Se evită incompatibilitatea dintre medicamente deoarece asocierea unor medicamente devine
ineficace sau chiar dăunătoare
9) Se servește bolnavul cu doza unică de medicament, administrată personal de asistentul medical sau
luat în prezența sa
10) Se respectă ordinea administrării medicamentelor: tablete, capsule, soluții, picături, injecții,
ovule vaginale, supozitoare.
11) Se lămurește bolnavul asupra medicamentelor prescrise mai ales în cazul în care medicația
neliniștește bolnavul prin anumite reacții adverse
12) Se anunță imediat greșelile de administrare medicului care va interveni imediat pentru a
preîntâmpina complicațiile
13) Medicamentele deschise se administrează imediat (mai ales fiolele, flacoanele)
14) Se respectă măsurile de asepsie și igienă stabilite pentru fiecare cale de administrare si se previn
infecțiile nosocomiale
În spital, medicamentele sunt prescrise de medic fiecărui bolnav, fiind consemnate la rubrica tratament din
foaia de observație, cu data calendaristică, doza pentru 24 h, calea de administrare , doza unică și orarul.

6.ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA APARATULUI DE URGENȚĂ

Aparatul de medicamente (urgență) este un mic depozit de medicamente si materiale necesare pentru
acordarea primului ajutor la: cabinetele individuale, cabinetele de intreprindere, cabinetele scolare, la
cabinetele din dispensarul policlinic, la camerele de garda ale spitalelor, la blocurile operatorii, la salile de
nasteri, la sectiile de anestezie si Terapie Intensiva, la sectiile de Medicina Interna, de chirurgie, pediatrie,
ginecologie, etc.
1. Aparatul este organizat intr-un dulap special, tinut inchis. Medicamentele si materialele necesare
conforme unui barem stabilit de Ministrul Sanatatii pentru fiecare unitate sanitara sau sectie, sunt pastrate
in evidenta intr-un caiet;
2. Utilizarea medicamentelor in cazul unei urgente, se descarca in condica de farmacie proprie, urmand ca
in curs de 4 h sa fie inlocuite in aparat;
3. Cheia aparatului o detine asistenta sefa a serviciului, care o preda unui cadru mediu din fiecare tura;
4. Depozitarea si pastrarea medicamentelor se efectueaza potrivit cerintelor fiecaruia in concordanta cu
destinatia lor;
5. Medicamentele alterabile vor fi inlocuite cu altele proaspete, pentru a fi prevenita degradarea lor, daca
nu, se poate asigura consumarea lor in timp util prin transferarea lor la alte sectii unde sunt necesare;
6. Medicamentele neutilizate prin administrare intrerupta de la bolnavii externati mai devreme sau
decedati, se inregistreaza la aparat si sunt administrate ulterior la alti bolnavi.

Aparatul de urgenta poate contine urmatoarele medicamente :

1.antipiretice (antitermice)-impotriva febrei

2.antialgice(antalgice,analgezice)-impotriva durerii
3.antihipertensive
4.antiinflamatoare 5.antiasmatice
6.antibiotice
7.laxative
8.diuretice
9.hemostatice
10.antialergice
11.antiemetice-impotriva gretii
12.seruri diverse
13.antiseptice
14.sedative
15.hipnotice(somnifere)
16.anticonvulsive
17.antitusive
18.analeptice(stimulante psihomotorii-cofeina)
19.antidoturi(pt. intoxicatii)
20.stupefiante
21.anestezice
22.antidiareice

II. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

Calea orala este calea naturala de administrare a medicamentelor, acestea putandu-se resorbi la nivelul
mucoasei bucale, gastrice si intestinale.
Scop :
Obtinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
• efecte locale :
-favorizeaza cicatrizarea ulceratiilor mucoasei digestive
-protejeaza mucoasa gastrointestinala
-inlocuieste fermenti digestivi, secretia gastrica, in cazul lipsei acestora
-dezinfecteaza tubul digestiv
• efecte generale :
-medicamentele administrate pe cale orala se resorb la nivelul mucoasei digestive, patrund in
sange si apoi actioneaza asupra unor organe sisteme, aparate (antibiotice, vasodilatatoare,
cardiotonice, sedative).
Contraindicatii:
-medicamentul este inactivat de secretiile digestive
-medicamentul prezinta proprietati iritante asupra mucoasei gastrice
-pacientul refuza medicamentele
-se impune o actiune prompta a medicamentelor
-medicamentul nu se resorbe pe cale digestiva
-se impune evitarea circulatiei portale

FORME DE PREZENTARE
A) Forme medicamentoase lichide
Formele medicamentoase lichide, după excipientul folosit, pot fi soluţii apoase, alcoolice, uleioase.
După modul de preparare aceste soluţii pot fi obţinute prin simplă dizolvare a substanţei active şi ajutătoare
în solvent sau pot fi soluţii extractive, când principiile active sunt extrase cu solventul respective prin
procedee tehnologice mai laborioase.
1. Poţiunea este forma medicamentoasă lichidă obţinută prin dizolvarea substanţelor active în
excipieti, care este totdeauna apa distilată. Pentru corectarea gustului se adaugă sirop în proporţie de 20%,
făcând excepţie poţiunile indicate pentru calmarea greţurilor şi vărsăturilor sau pentru stimularea apetitului.
Dacă poţiunea conţine substanţe iritante ale tractului gastrointestinal, se adaugă un al doilea corectiv,
mucilagiu 20%. Atunci când medicamentul este prescris pentru un număr mai mare de zile, se va adăuga şi
conservant care este nipaginul 0,05%. Se administrează cu lingura sau linguriţa.
2.Hidrolatul sau apa aromatica este o soluţie apoasă de uleiuri volatile obţinută prin amestecarea în
apă a uleiului volatil. Este alterabilă şi de aceea se adaugă nipagin0,05%. Se foloseşte pentru corectarea
gustului sau mirosului la alte forme medicamentoase (ex. apa de mentă).
 3. Siropul este o soluţie apoasă concentrată de zahăr, cu conţinutul 2/3 zahăr şî .1/3 apă. Se foloseşte
ca excipient pentru unele substanţe active, rezultând siropul medicamentos (ex. sirop expectorant) sau drept
corectiv al gustului la alte forme farmaceutice (ex. poţiune, infuzie, decoct).
Atunci când siropul medicamentos este prescris pentru un numă mai mare de zile se va adăuga drept
conservant nipagin 0,1%. Se va recomanda agitarea medicamentului înainte de folosire, deoarece, datorită
vâscozităţii crescute, există riscul sedimentării substanţelor active. Această formă medicamentoasă este
contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat, precum şi la cei care prezintă vărsături.
4. Maceratul rezultă din amestecarea unui produs vegetal, uscat şi mărunţii, cu cantitatea necesară
de solvent şi menţinut la temperatura camerei o anumită perioadă de timp. Apoi se separă, prin filtrare, soluţia
extractivă de reziduu . Este un procedeu avantajos pentru că evită alterarea principiilor active sensibile la
căldură, dar nu asigură o extracţie completă.Ca solvenţi se folosesc apa sau alcoolul şi obţinerea sa, reprezintă
o operaţie preliminară la prepararea altor forme medicamentoase (infuzia, decoctul).
5. Infuzia este forma medicamentoasă lichidă, care conţine principii active, termolabile şi greu
solubile la rece, extrase din droguri vegetale cu ţesuturi moi (frunze, flori), prin procedeul de infuzare. Drogul
mărunţii se macerează timp de 5 minute cu trei părţi din apa necesară preparării infuziei. Restul de apă este
clocotită şi se adaugă peste amestec, după trecerea timpului de macerare. Amestecul se menţine în baia de
apă la fierbere, timp de 5 minute, apoi se lasă 30 de minute la temperatura camerei, după care se filtrează.
Se. prepară pentru 1-2 zile. Se adaugă sirop în proporţie de 20%, cu aceleaşi excepţii ca şi la poţiune. Se
administrează cu lingurasaulinguriţa.
6. Decoctul se prepară ca şi infuzia cu diferenţa că principiile active sunt reprezentate de părţile dure
ale plantelor (rădăcină, tulpină), menţinerea în baia de apă la fierbere, se face timp de 30 minute şi filtrarea
se realizeză atunci când soluţia este fierbinte. De asemenea primeşte sirop cu aceleaşi menţiuni ca la infuzie
şi se administrează cu lingura sau linguriţa. Se preparăpeuna - douăzile.
7. Mucilagiile sunt soluţii coloidale apoase formate din macromolecule ale unor substanţe naturale,
de semisinteză sau de sinteză. Se obţin fie prin dizolvare în apă rece sau caldă, fie prin extracţie..Se conservă
cu nipagin 0,1% şi se folosesc la prepararea altor forme medicamentoase unde îndeplinesc rolul de
omogenizator, protector (poţiune, infuzie, decoct, emulsie, suspensie) sau pot fi folosite ca excipient (ex, la
pilule)..Exemple..de mucilagii: guma arabică, agar-agar, pectina, alginat de sodiu, metil-celuloza,
carboximetil-celuloza, polivinilpirolidona, amidonurile etc.
8. Suspensiile sunt soluţii medicamentoase care conţin substanţe active, solide, insolubile, foarte fin
pulverizate şi uniform dispersate în excipient (apa, alcoolul, glicolii). Ca agenţi de dispersie se folosesc
mucilagii, gelatina, laptele degresat. Trebuie să fie fluide şi să aibă un gust plăcut (ex. sulfatul de bariu pro
Röntgen, cloramfenicol). Există suspensii şi pentru uz extern.
9. Emulsiile pentru uz intern sunt preparate farmaceutice constituite din două sau mai multe lichide
nemiscibile care, amestecate în anumite condiţii şi cu ajutorul agenţilor de dispersie (emulgatori), produc un
lichid lăptos, de aspect omogen (ex. emulsia ulei/apă). Ca emulgatori pot fl folosite gumele, mucilagiile,
amidonurile, substanţele sintetice. Se alterează repede, de aceea se prepară numai la nevoie şi se adaugă drept
conservant nipagin0,05%. Se mai adaugă substanţe corective ale gustului sau mirosului. Pe etichetă se va
menţiona “a se agita înainte de întrebuinţare”.
10. Uleiul medicamentos are ca excipient, mai frecvent, uleiul de floarea soarelui în care se dizolvă
substanţele active (ex. Vit.D2buvabilă).
11. Tinctura este o soluţie alcoolică, obţinută prin macerarea sau dizolvarea drogului cu alcool de
70°. Proporţia dintre substanţa activă şi solvent este de 10% pentru drogurile mai active şi de 20% pentru
cele mai puţin active. Se păstrează 1-3 ani. Dacă prin păstrare se formează un sediment, se foloseşte lichidul
decantat. Se administrează sub formă de picături sau se adaugă la alte forme medicamentoase (ex. tinctura
de opiu).
12. Spirturile sunt soluţii alcoolice medicamentoase ce conţin uleiuri volatile sau substanţe solubile
în alcool (ex. spirt pentru uz intern- spirt de amoniac anisat). Existăşispirturipentruuz extern (ex.
spirtcamforat).
13. Vinul medicamentos are ca excipient vinul alb, care trebuie să aibă un conţinut în alcool de 12-
16%, altfel se alterează. Ca principii active conţin dizolvate extrase din droguri vegetale sau alcaloizi puri.
Deoarece taninul din vin precipită alcaloizii dându-i un aspect tulbure, se adaugă acid citric în proporţie de
1% pentru dizolvarea precipitatului, sau în lipsa acidului, se indică pe etichetă “a se agita înainte de
întrebuinţare” (ex. vin tonic).
14. Extractele sunt forme medicamentoase obţinute prin acţiunea unor solvenţi, precum alcoolul,
apa, eterul sau diverse amestecuri ale acestora asupra produselor vegetale-sau animale.. Se conservă în sticle
de culoare închisă, etanşe şi ferite de căldură, în aceste condiţii pot fi păstrate de la un an la câţiva ani (ex.
extract fluid de China, extract uscat de beladona).

B)Forme medicamentoase solide

1. Pulberea este forma farmaceutică rezultată din una sau mai multe substanţe medicamentoase fin
pulverizate şi amestecate sau nu cu o pulbere inertă (ex. lactoza), ca excipient.
Se administrează cu linguriţa, deci în cantitate aproximativă, deoarece sub această formă se administrează
substanţe cu activitate farmacodinamică moderată şi toxicitate slabă (ex. pulberi alcaline).
Pulberilesuntforme de administrarenedozate.
2. Pulberile efervescente gazogene se obţin prin adăugarea unui acid organic (tartric, citric) şi a
bicarbonatului de sodiu, precum şi a unor corectivi de gust sau miros. în mediul apos, între aceste
componente, se produce o reacţie chimică de neutralizare, cu degajare de bioxid de carbon, făcând mai
plăcută administrarea unor substanţe active.
3. Pachetul este o formă dozată de administrare a pulberilor. Pulberea cântărită se introduce într-un
plic de hârtie sau hârtie cerată. Pachetul poate conţine una sau mai multe substanţe active, înglobate sau nu
în excipient- o pulbere inertă ca lactoza sau amidonul. Greutatea minimă este de 0,5 g dar un pachet poate
ajunge şi până la 10 g, atunci când acesta conţine o pulbere mai densă. Nu se administrează sub această
formă, pulberi higroscopice şi delicvescente, cu gust neplăcut sau iritante ale mucoasei gastrice. Este de
preferat ca pachetul să fie din hârtie cerată, pentru a împiedica degradarea pulberii din componenţa sa. Există
şi varianta efervescentă a pachetului, sau unele pachete pot conţine substanţe active sub formă de gel sau de
granulate.
4. Capsula amilacee sau caşeta, este formată din două câpăcele de amidon, de formă discoidală, ce
se cuplează pentru a forma o cutie în care se închide substanţa activă. Există patru dimensiuni de caşete
putând conţine 0,25, 0,5, 0,75 şi 1 g pulbere. Sub această formă se administrează substanţe cu gust sau miros
neplăcut. Nu se vor administra sub această formă medicamente higroscopice sau iritante aie mucoasei
gastrice, deoarece aceste capsule se dezagregă la nivelul stomacului.
5. Capsula gelatinoasă este constituită din două căpăcele de gelatină sau din substanţe sintetice ca
metilceluloza, derivaţi ai acidului alginic. Acestea pot avea consistenţă flexibilă sau rigidă, cu formă ovoidă,
sferică (perle), sau cilindrică (operculată), de capacitate de la 0,25 la 5 g.Sunt utile pentru administrarea
medicamentelor cu gust sau miros neplăcut sau iritante ale mucoasei gastrice. Aceste capsule pot fi gastro-
solubile sau entero-solubile, atunci când sunt tratate la exterior cu soluţie diluată de fenol, salol, toluol,
cheratină etc. Sub această formă se pot administra şi pulberi higroscopice şi substanţe lichide (ex. vitamina
A palmitat - în perle, cloramfenicol- în capsule operculate).
6. Spansulele sunt capsule operculate, în amestec de granule sau microdrajeuri, unele solubile la
nivelul stomacului, altele în intestin. Ele pot conţine granule sau microdrajeuri cu o singură 1 substanţă
activă, dar care este eliberată la intervale diferite sau la niveluri diferite, sau mai multe substanţe care sunt
eliberate la acelaşi nivel sau la niveluri diferite ale tractului gastrointestinal.
7. Comprimatul este o formă farmaceutică solidă, discoidală, plată sau biconvexă, obţinută prin
presarea pulberilor medicamentoase uscate, cu sau fără adaos de ingrediente care să faciliteze aderarea
particulelor de pulbere. Greutatea variază între 0,1-1 g (ex. comprimate,cu vitamina C).
8. Comprimatele"depozit”Pe lângă posibilitatea:~de- retardare chimică (prelungirea acţiunii prin
modificarea structurii chimice a substanţei active), există posibilitatea retardării galenice, prin condiţionare
concepută special în acest scop. Aceste comprimate din pulbere activă, amestecată cu excipienţi, cedează
substanţa activă lent, constant, acţiunea sa putând fi de 10-12-24 ore (ex. nitromint retard- comprimate
“depozit” cu nitroglicerină).
9. Comprimatele efervescente au un adaos de substanţe care produc, în contact cu apa, efervescenţă,
ca şi la pulberea efervescentă (ex. calciu efervescent).
10. Liocurile (numite şi liofilizate orale) sunt asemănătoare comprimatelor. Se obţin prin evaporarea
în vid, la temperatură joasă, a unui amestec de agenţi farmacologic activi, cu substanţe gumoase şi zaharuri
în soluţii concentrate.
11. Drajeurile sunt comprimate acoperite cu unul sau mai multe straturi protectoare pentru mascarea
gustului sau mirosului neplăcut al substanţei active, pentru protejarea substanţei active de acţiunea agenţilor
externi, sau protejarea mucoasei gastrice de efectul iritant al medicamentului. în unele cazuri se condiţionează
sub această formă medicamente care, sunt distruse în mediul acid de către acţiunea secreţiei acide gastrice
(ex. Viplex, drajeuri care conţin un complex polivitaminic).
12. Drajeurile stratificate conţin mai multe componente active, separate între ele, pentru a evita
amestecurile incompatibile sau prin care se realizează o cedare a substanţelor active la diferite niveluri ale
tractului gastrointestinal, obţinându-se o acţiune prelungită (ex. Mexase, drajeuri stratificate care conţin mai
multe enzime digestive, fiind indicat ca tratament de substituţie în diverse tulburări dispeptice digestive).
13. Tableta este o formă solidă, plată, friabilă conţinând un procent mare'de zahăr şi lactoză, de
greutate variabilă, între 0,5-1 g (ex. Cavit 9 forte, conţinândunamestec de vitamine)
14. Ciocolata medicamentoasă este asemănătoare tabletei, conţinând o cantitate mare de corectivi,
pentru a masca gustul sau mirosul foarte neplăcut al substanţelor active (ex. Ciocolax, conţinefenolftaleină,
fiindutilizatcapurgativ).
15. Pilula este o formă medicamentoasă de formă sferică, de consistenţă tare, cu greutate variind
între 0,2-0,3 g. Suprafaţa sa este acoperită cu o pulbere inertă, sau cu pelicule gastro-solubile sau entero-
solubile. Pilulele se preparăînfarmacie, la prescripţiamedicului, conţinândun excipient particular, numit
excipient pilular.
16. Granulatele sunt fragmente vermiculare, cilindrice sau sferice, constituite din agregate de
pulberi medicamentoase cu zahăr, amidon, gumă arabică, sirop, arornatizanţi şi eventual coloranţi. Deoarece
nu asigură orepartizare exactă a substanţei active în doze unitare, nu se administrează sub această formă
substanţe toxice, acest mod de realizare fiind indicată pentru substanţe puţin active. Se administrează cu
lingura sau cu linguriţa (ex. calciu granulat).
17. Granulatele efervescente, au în plus faţă de granulatele simple acid citric sau acid tartric şi
bicarbonat de sodiu său de potasiu, care în mediu apos produc efervescenţă.
18. Speciile sunt preparate farmaceutice obţinute din amestecuri de plante sau părţi de plante,
uscate şi mărunţite, care se folosesc sub formă de infuzii sau decocturi, în proporţie de 4-6 g % (ex.
Species pectorales, folosite sub formă de infuziesau decoct înscop expectorant).

Pregatirea in vederea administrarii medicamentelor:

- pacientul
-este informat asupra efectelor urmarite prin administrarea medicamentului respectiv si a eventualelor efecte
secundare
-se administreaza in pozitie sezand, daca starea lui permite
- materiale :
-lingura, lingurita, pipeta, sticla picuratoare, pahar gradat, ceasca
-apa ceai, lapte
Administrarea medicamentelor:
 se verifica cu atentie medicatia prescrisa de medic si se compara cu cea primita de la farmacie
 se spala mainile
 se verifica data expirarii medicamentelor
 se confirma identitatea pacientului
 se verifica starea pacientului (constienta) si semnele vitale. O schimbare in starea acestuia poate
justifica schimbarea sau anularea medicatiei (de exemplu, nu se vor mai administra antihipertensive
la un pacient care prezinta hipotensiune)
 se administreaza medicatia impreuna cu apa sau alt lichid adecvat
 siropul nu se adminstreaza cu apa pentru a nu-i diminua efectul daca este necesar
 tabletele,drajeurile se aseaza pe limba pacientului si se inghit ca atare
 pulberile divizate in casete amilacee ,sau capsule cerate-se inmoaie inainte caseta in apa si se aseaza
pe limba pentru a fi inghitita;
 granulele se masoara cu lingurita ;
 unele pulberi se dizolva in apa,ceai si apoi se administreaza sub forma de solutii (ex. purgativele
saline)
 se vor adminstra preparatele lichide pe baza de fier, de exemplu, cu ajutorul unui pai, pentru a
preveni afectarea dentara
 tot cu un pai se pot adminstra si lichidele cu gust neplacut
 se va sta langa pacient pana cand acesta va inghiti medicamentul si daca este nevoie, se va verifica
deschizandu-i gura.
 se va reveni pentru verificarea starii pacientului
De stiut:

 inaintea administrarii se verifica medicamentul

 nu se va adminstra niciodata medicatie prin indicatie verbala
 se va anunta medicul pentru orice medicatie neadministrata din diverse motive sau efecte adverse
 medicamentele lichide necesita atentie sporita la dozare
 mixturile se agita inainte de utilizare
 ceaiurile medicinale(infuzii,decocturi)se prepara inainte de administrare pentru a nu se degrada
substantele active
 nu se va adminstra niciodata un medicament dintr-un flacon neetichetat
  medicatia nu se va lasa niciodata la indemana pacientului.
 daca pacientul cere detalii despre medicatia sa, se va verifica din nou prescriptia medicului si i se
vor oferi detaliile cerute. Pacientul va trebui sa fie informat despre orice schimbare survenita in
schema sa de tratament
 pacientul va fi informat asupra posibileor efecte adverse si i se va cere sa anunte echipa de ingrijire
despre orice schimbare in starea sa

 pacientilor inconstienti, cu tulburari de deglutitie se introduc medicamentele prin sonda

Einhorn,impreuna cu alimentele in stomac sau duoden

Administrarea medicamentelor sublingual si translingual

Medicamentele administrate pe cale bucala includ nitroglicerina, metiltestosteronul. Sublingual se

administreaza isosorbid dinitratul, nitroglicerina, ergotamina. Translingual (pe limba) se administreaza
spray-uri medicamentoase pe baza de nitrati pentru pacientii cu angina cronica.
Administrare:
 se verifica medicatia prescrisa si se compara cu cea ridicata de la farmacie
 se spala mainile
 se explica pacientului modul de administrare
 se confirma identitatea pacientului
 se verifica data de expirare a medicamentelor
Administrarea medicamentelor pe cale bucala si sublinguala:
 in administrarea pe cale bucala, medicamentul se plaseaza intre obraz si gingie
 pentru administrarea sublinguala, medicamentul se plaseaza sub limba pacientului
 se instruieste pacientul sa tina tableta la locul plasat pana cand se dizolva in totalitate pentru a fi
absorbita in intregime
 nu trebuie atinsa tableta cu varful limbii sau mestecata pentru a nu fi inghitita
 pacientul nu trebuie sa fumeze pana cand medicamentul nu s-a dizolvat complet deoarece nicotina
are efecte vasoconstrictoare care incetinesc absorbtia
Administrarea translinguala:
 pacientul va fi invatat sa tina pulverizatorul vertical, cu orificiul de iesire cat mai aproape de gura
 va fi instruit sa pulverizeze medicamentul doar pe limba printr-o apasare ferma pe butonul
flaconului
 trebuie reamintit pacientului ca nu trebuie sa inhaleze sprayul ci doar sa il pulverizeze pe limba si sa
astepte 10 secunde dupa adminstrare inainte de a inghiti
Consideratii speciale:
 nu se vor da lichide sa bea pacientului dupa administrare de medicamente pe cale bucala, deaorece
unele necesita aproape o ora pentru a fi absorbite in totalitate. De asemenea, nu trebuie nici sa-si
clateasca gura pana la absorbtia completa a medicamentului
 unii pacienti care iau frecvent nitroglicerina sublingual pot simti furnicaturi la locul de
adminstrare.Se poate alterna locul de adminstrare pentru a nu provoca iritatii

Administrarea medicamentelor pe sonda nazogastrica si gastrostoma

 Pe langa faptul ca ofera o alternativa in alimentatia pacientului, montarea sondei nazogastrice cat
si gastrostomia permit si adminstrarea medicamentelor pe aceasta cale.
Inaintea adminstrarii medicamentelor pe aceasta cale, trebuie verificata cu atentie pozitia si permeabilitatea
sondei. Adminstrarea medicamentlor uleioase este contraindicata pe acesta cale deoarece ele se lipesc de
peretii sondei si mixeaza cu alte lichide adminstrate, obstruand-o astfel.
Materiale necesare:
• medicatia prescrisa
• aleza
• seringa de 50ml
• comprese
• recipient pentru mixarea medicamentelor daca este necesar
• apa
• leucoplast
• pensa pentru clampat
• tub de pentru gastrostoma si palnie daca este necesar
Pregatirea materialelor:
• lichidele care se administreaza trebuie sa fie la temperatura camerei. Administrarea de lichide reci
pe sonda nazogastrica poate da crampe abdominale.
Administrare:
 se verifica medicatia
 se spala mainile
 daca medicatia prescrisa este sub forma de tablete aceasta trebuie sfaramata pentru pute fi dizolvata
intr-un lichid.
 se confirma identitatea pacientului
 se explica procedura pacientului si i se asigura intimitate
 se protejeaza lenjeria pacientului pacientul
 se ridica extremitatea cefalica a patului, astfel incat pacientul sa stea cu capul usor ridicat
 se clampeaza sonda si se ataseaza seringa
 se declampeaza sonda si se aspira pentru a verifica pozitia sondei
 daca apare lichid gastric , sonda este bine pozitionata
 daca nu apare lichid gastric, sonda cel mai probabil este in esofag si trebuie repozitionata
 daca se intalneste rezistenta la aspirare se va opri procedura. Rezistenta la aspirare poate fi cauzata
de o sonda nefunctionala (obstruata , de exemplu) sau de o proasta pozitionare a sondei. De
asemenea, trebuie stiut ca sondele de calibru mic se pot colaba la aspirare
 dupa verificarea pozitiei sondei si repozitionarea ei daca este necesar, se clampeaza si se lasa
capatul liber pe comprese
 se amesteca medicamentul cu apa sau alt lihid de adminstrare. Daca este tableta se va verifica ca
este suficient de sfaramat astfel incat sa poata trece fara sa obstrueze sonda, daca este capsula se va
scoate invelisul si se va dizolva continutul
 se amesteca bine pentru omogenizare medicamentul cu lichidul in care se dizolva
 se reataseaza seringa, de data aceasta fara piston si se declampeaza sonda
 medicamentul preparat se pune in seringa cate putin si se controleaza rata de curgere prin ridicarea
sondei lent
 daca medicatia curge fara probleme se va adauga putin cate putin pana la terminarea intregii doze
 daca medicatia curge greu se va mai dilua , vascozitatea putind fi unul din motive, sau se va opri
procedura pentru a reverifica pozitia sondei.Nu se va forta introducerea medicatiei
 se va supraveghea pacientul in timpul adminstrarii. Daca se observa semne de disconfort se va opri
procedura imediat
  dupa admistrarea intregii doze, se va spala sonda cu 30-50 ml apa pentru a preveni obstruarea
acesteia cu resturile de medicament. La copii se va spala doar cu 15-20 ml apa
 dupa spalarea sondei se clampeaza rapid sonda si se detaseaza seringa montandu-se un capacel in
capatul sondei si fixand-o intr-o pozitie cat mai comoda pentru pacient
 se indeparteaza aleza

Administrarea medicatiei pe gastrostoma necesita pregatirea pacientului si a materialelor necesare ca

la administrarea pe sonda nazogastrica.
 se verifica pielea din jurul stomei pentru a observa eventualele iritatii. Daca acestea exista, va fi
anuntat medicul
 se indeparteaza compresle de pe capatul tubului, se ataseaza seringa si se declampeaza tubul
 se introduc aproximativ 10 ml apa pentru a verifica permeabilitatea stomei
 daca apa curge greu sau deloc se va se va anunta medicul
 se adminstreaza medicatia avand grija sa nu se goleasca seringa de tot pentru a evita patrunderea
aerului
 dupa adminstrare se va spala cu 50 ml apa
 se clampeaza din nou, se acopera cu comprese si se fixeaza bine cu leucoplast
 se pozitioneaza pacientul pe partea dreapta cu capul usor ridicat pentru inca 30 de minute de la
adminstrare. Aceasta pozitie permite buna patrundere a medicatiei in stomac si previne refluxul
gastro-esofagian
Consideratii speciale:

 pentru a preveni administrarea unei cantitati prea mari de lichide odata (mai mult de 400 ml la
adulti), se va evita sa se adminstreze medicatia la ora mesei
 daca totusi trebie adminstrata si medicatia si hrana in acelasi timp, se va administra intai medicatia
 daca sonda nazogastrica este atasata la o punga colectoare sau sistem de aspirare acesta trebuie
oprit si sonda clampata cel puti 30 de minute dupa administrare
 daca pacientul necesita tratament administrat pe aceasta cale timp indelungat, va fi invatat sa-si
adminstreze singur acasa in mod corect

III.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFATA

TEGUMENTELOR

Calea cutanată-cale de aplicare externă, topică, locală este indicată pentru o acțiune tisulară de suprafață, s
au o acțiune la nivelul dermului, după penetrare
Scop :-pe suprafata tegumentelor,se aplica medicamentele care au efect local la acest nivel
Forma de prezentare a medicamentelor :
-solutii
-pudre
-unguente
-paste
-uleiuri,emulsii uleioase
-mixturi
-sapunuri medicinale
-emplastre medicinal
-linimente
-creioane caustic
-bai medicinale
Metode de administrare :
-frictionare
-pudraj
-badijonari
-comprese medicamentoase
-ionoforeza
-bai medicinale
Pregătirea materialelor
Se pregătesc pe o tavă medicală sau pe cărucior:
- medicamentele prescrise: soluţii, pudre, unguente/creme, mixturi, plasturi;
- mănuşi de cauciuc, comprese de tifon;
- spatule, pense port-tampon;
- material pentru protecţia patului.
Efectuarea procedurii
Reguli generale:
- se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă şi cea eliberată de farmacie;
- se verifică termenul de valabilitate al medicamentelor;
- se identifică pacientul şi zona ce urmează a fi tratată;
- se explică procedura de aplicare deoarece majoritatea pacienţilor, după externare, vor continua să-şi
administreze singuri medicamentul;
- se asigură intimitatea pacientului;
- se spală simplu mâinile şi se îmbracă mănuşi de cauciuc;
- se aşează pacientul într-o poziţie confortabilă care să permită accesul la zona ce trebuie tratată;
- dacă este necesar se curăţă pielea de secreţii, cruste, celule moarte sau aplicaţiile medicamentoase vechi şi
apoi se schimbă mănuşile.
Forme medicamentoase pentru administrare cutanata
A) Forme lichide
1. Loţiunea este o soluţie sau. suspensie de pulberi medicamentoase având ca excipient apa sau un
amestec hidro-alcoolic. Se aplică pe piele fără fricţionare.
2. Pulverizaţiile (spray) sunt soluţii sau suspensii medicamentoase administrate sub presiune, având
avantajul că se dispersează omogen pe toată suprafaţa expusă şl pătrund în toate pliurile cutanate.
3. Oţetul medicamentos este o formă lichidă care are ca excipient o soluţie apoasă de acid acetic (cu
o concentraţie de 6% acid acetic), în care este dizolvată substanţa activă. Când conţine uleiuri volatile poartă
denumirea de oţet aromatic. Se administrează sub formă de frecţii (ex. preparatul din farmacii, Oţet
aromatic).
4. Spirtul Se aplică prin fricţionare, ceea ce explică în parte efectul (ex. preparatul Carmol).
5. Glicereul are ca excipient glicerina în care se dizolvă substanţe active (ex. Antiseptic
dezinfectante, anestezice locale).
6. Linimentul este o formă medicamentoasă lichidă sau semisolidă (soluţii, emulsii, suspensii,
geluri). în compoziţia lor intră de obicei alcool, săpun, uleiuri grase, uleiuri eterice şi alte componente.
Linimentele emulsii şi suspensii vor avea menţionate pe etichetă "a se agita înainte de întrebuinţare”.
B)Formé semisolide
1. Unguentul este o formă medicamentoasă moale pentru aplicare pe tegumente sau mucoase, în
scop protector sau curativ. Unguentul de protecţie este folosit împotriva unor agenţi externi care ar produce
dermatoze (ex. Unguentul de protecţie hidrofob, cu ulei de slliconă), sau pentru îngrijirea pielii sănătoase
(preparate cosmetice). Unguentul medicamentos conţine substanţa activă înglobată în excipient în proporţie
de până la 20%. Ca excipient se folosesc substanţe grase de natură vegetală, minerală sau sintetică (vezi
tabelul I).
2. Cremele sunt preparate medicamentoase sau cosmetice din grupa unguentelor care conţin o
cantitate mare de apâ (cel puţin 20%) în lanolină (ex. Fluocinolon N, cremă, asociere dintre un derivat
cortizonic şi un antibiotic).
3. Gelurile conţin excipienţi (baze) de unguent hidrosolubile care formează soluţii coloidale. Se
prezintă sub forma unor mase gelatinoase capabile să-şi păstreze forma.
4. Pomada este un preparat medicamentos sau cosmetic, variantă a unguentului, folosit în special
pentru ungerea părului. Conţine substanţe active înglobate în excipienţi ca lanoiina, cetaceu, cu eventual
adaos de ceară, coloranţi şi substanţe aderante (ex. Fluocinolon N, pomadă).
5. Pasta este tot o varietate de unguent care are o consistenţă mai tare, deoarece conţine o cantitate
mare de pulberi medicamentoase insolubile (cel puţin 50%) sub formă de suspensie foarte' fină dispersată în
excipient. Excipientul poate fi apa, apă-alcool, eventual o cantitate mică de substanţă grasă. Nu se topeşte la
temperatura corpului şi prin întindere pe piele formează un strat protector (ex. Pasta cu apă ce conţine
cantitate mare de oxid de zinc).
6. Săpunurile sunt preparate de consistenţă moale sau tare, obţinute din sărurile alcaline ale acizilor
graşi amestecate cu substanţe active (ex. săpun cu sulf, săpun gudronat).
7. Cataplasma conţine pulberi vegetale (de In, muştar, amidon) amestecate cu apă, rezultând o formă
de consistenţă moale care se aplică pe piele în scop emolient, revulsiv, decongestiv.
C)Forme solide
1. Pudrele sunt pulberi fine şi uscate constituite din una sau mai multe substanţe medicamentoase,
la care se adaugă sau nu excipienţi- o pulbere inertă (ex. Neobaseptpulbere).
2. Creioanele caustice sunt preparate solide ce conţin substanţe caustice şi care au forma unor
bastonaşe cilindrice lungi de 5 cm şi diametrul de 3-5 mm (ex. Creioane de nitrat de argint, pentru
cauterizarea plăgilor).
3. Ceratele au ca excipient ceara sau produse de sinteză asemănătoare şi parafina. Sunt întrebuinţate
în scop de protecţie sau cosmetic (ex. ceratul pentru buze).
4. Emplastrul sau plasturele este constituit din săpunuri, rezine, ceruri, substanţe grase, cauciuc şi
substanţe active, având acţiune protectoare împotriva agenţilor externi şl o acţiune antiseptică, cheratolitică,
astringentă sau analgezică. Amestecul se aplică pe o pânză, în strat de 1 mm. Pânza poate fi perforată pentru
aerisirea pielii şi drenarea secreţiilor plăgilor. Emplastrele ce şe aplică pe plăgi trebuie să fie sterile (ex.
Romplast). Sunt şi “emplastre lichide” sau lichide adezive - soluţii de rezine, colofoniu, mastix, cauciuc,
poliacrilaţi, asociate sau nu cu substanţe active, care aplicate pe tegumente aderă puternic formând o peliculă
adezivă elastică. Pot fi aplicate pe - ţesături pentru fixarea pansamentelor, îndepărtarea de pe tegumente a
pansamentelor fixate cu această soluţie se face prin tamponarecu benzină (ex. Mastisol).
5. Sistemele terapeutice transdermaie sau plasturii transdermici
(Transdermic Therapeutic Systems TTS) sunt „timbre" sub formă de plasture prevăzute cu un rezervor de
substanţă activă (sub formă de gel sau unguent), un strat adeziv care prinde sistemul de piele şi folia
protectoare externă care se îndepărtează în momentul aplicării pe tegument.

Avantajele acestei forme medicamentoase sunt reprezentate de comoditatea administrării, posibilitatea

asigurării unor concentraţii stabile timp îndelungat, în caz de supradozare îndepărtarea plasturelui cu
încetarea imediată a acţiunii substanţei.

Aplicarea medicamentelor
• Pudrajul – consta in presararea unui medicament sub forma de pudra, pe suprafata pielii.
Pudra este o pulbere de origine minerala sau vegetala, ca: talc mentolat, oxidul de zinc, caolinul,etc).
Pudrajul se executa cu tampoane, pudriere cu capac perforat, avand scopul de a absorbi excesul de grasimi
de pe suprafata tegumentelor ,de a usca si racori pielea,de combatere a pruritului.
• Compresele medicamentoase – sunt bucati din material textil impaturite dupa caz
imbibate in solutiile medicamentoase prescrise de medic (ceai de musetel, solutie Rivanol sau alte
substante dezinfectante). Ele pot fi aplicate reci sau calde si trebuie mentinute la temperatura indicata pe
durata aplicarii.Au actiune sicativa,dezinfectanta,antipruriginoasa,antiinflamatoare. Se storc înainte de
utilizare pentru a preveni macerarea pielii.
• Badijonarea –consta in intinderea unei substante medicamentoase cu
ajutorul unui tampon montat pe porttampon(tinctura de iod ,violet de gentiana,albastru de metil);se
efectueaza cu tampoane de vata montate pe porttampon imbibate cu o
solutie medicamentoasa lichida sau tampoane manuite cu ajutorul penselor. Tampoanele se imbiba cu
solutie, prin turnarea solutiei din recipientul respectiv.
 tamponul nu se scufunda niciodata in recipientul cu solutie medicamentoasa;
 tamponul nu se utilizeaza de mai multe ori;
• Unguentele – sunt preparate farmaceutice semisolide, care, avand substanta activa
inglobata in vaselina sau in grasimi animale sau vegetale, se inmoaie la temperatura corpului. Unguentele
se pastreaza la rece. Ele se aplica prin intinderea cu ajutorul spatulei, prin frectionare sau direct din tub, pe
mucoase.
• Pastele – sunt preparate din grasimi si pudre mai consistente decat unguentele. Se aplica
pe tegument cu ajutorul spatulei.
• Linimentele – sunt preparate farmaceutice lichide sau semisolide cu aspect limpede sau
laptos. Se pot aplica cu mana libera, cu mana protejata de o manusa de unica folosinta, cu tampoane.
• Mixturile – sunt formate dintr-un amestec de substante solide si lichide. Inainte de
utilizarea lor, acestea vor fi bine agitate. Se intind pe suprafata pielii intr-un strat subtire, cu tampoane,
fiind lasate apoi sa se usuce.
• Sapunurile medicinale – contin substante medicamentoase ca: sulf, ihtiol,gudron
etc.inglobate intr-un sapun neutru. Sunt utilizate pentru spalarea regiunii de tratat sau obtinerea unui efect
medicamentos mai puternic cand sapunul este intins pe suprafata pielii lasat sa se usuce si indepartat la
cateva ore sau la 1-2 zile. Sapunurile medicamentoase adaugate la clisme, au actiune purgativa.
• Creioanele caustice– acestea contin sulfat de cupru, nitrat de argint si au
forma unor bastonase introduse in tuburi protectoare. Servesc la cauterizarea unor formatiuni
papilomatoase, a excrescentelor ce apar in ulceratii sau ca hemostatice.
• Emplastru medicamentos –pentru ca emplastrul sa adere mai bine la piele, aceasta
trebuie pregatita prin spalare cu apa calda si sapun eventual degresata. Emplastrul lichid se intinde direct pe
piele cu ajutorul unei pensule. Emplastrul de consistenta vascoasa, inainte de utilizare va fi incalzit pe baie
de apa.
• Baile medicinale – au efect dezinfectant, calmant, decongestiv, antipruriginos asupra
tegumentelor. Baile medicinale pot fi partiale sau complete. Temperatura lor va fi apropiata de temperatura
corpului. In functie de scopul urmarit se pot prepara solutii foarte slabe de permanganat de potasiu, infuzii
de plante,saruri aromate.Durata de actiune 10-20minute.
• Ionoforeza- metoda terapeutica ce consta in a face sa patrunda substantele
medicamentoase in piele sub actiunea unui curent galvanic. Ionoforeza consta in badijonarea pielii cu o
substanta ionizata in solutie apoasa (analgezic, antiinflamator etc.) inainte de a aplica un mic electrod.
Aceasta terapie este contraindicata pentru purtatorii de stimulatoare cardiace si de proteze metalice.
Sedintele de ionoforeza dureaza intre 15 si 30 minute si se desfasoara intr-un centru specializat.

Frictionarea (unguente,uleiuri,emulsii uleioase)-orarul,frecventa,durata,cantitatea si suprafata sunt

prescrise de medic
Tehnica:
-se spala suprafata de tratat cu apa si sapun
-se usuca
-se imbraca manusi de protectie
-se aplica medicamentul pe piele
-se executa miscari circulare cu presiune redusa(cu varful degetelor sau cu suprafata palmei
-durata 20-30minute;se maseaza pana la disparitia aparenta a medicamentului
-suprafata tratata se acopera cu comprese
-nu se frectioneaza zonele cu afectiuni dermatologice, plagi
Aplicarea patch-urilor
- se explică pacientului că patch-ul are mai multe straturi:
- stratul care vine în contact direct cu pielea şi care conţine o mică cantitate de substanţă medicamentoasă
activă;
- al doilea strat – controlează eliberarea treptată a medicamentului din porţiunea principală a patch-ului;
- al treilea strat – conţine principala doză de medicament, şi este protejat în exterior printr-un material din
poliester şi aluminiu;
- se învaţă pacientul să-şi aplice în locuri potrivite uscate şi fără păr (partea superioară a braţului, toracele,
retroauricular);
- se vor evita regiunile poplitee, plicile coatelor şi zonele cu leziuni;
- în cazul în care accidental patch-ul scapă pe jos, va trebui înlocuit cu unul nou plasat în alt loc;
- patch-ul se aplică la aceeaşi oră pentru a asigura continuitatea tratamentului;
- noul patch se aplică cu 30 de minute înainte de a-l îndepărta pe cel vechi;
- se notează data şi ora aplicării patch-ului pe suprafaţa lui externă (durata de aplicare este de regulă de 24
ore);
- pacientul va fi monitorizat pentru depistarea precoce a efectelor adverse (ex. dureri de cap, hipotensiune
la administrarea plasturilor cu nitroglicerină).

IV: ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE SUPRAFAȚA

MUCOASELOR
Se pot administra medicamente pe mucoasa nazală, conjunctivală, bucală, în conductul auditiv
extern, pe mucoasa vaginală, rectală. Scop: dezinfecția și decongestionarea mucoaselor.

1. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI CONJUNCTIVALE

Forme medicamentoase

1. Colirul sau soluţia oftalmică are ca vehicul apa distilată şi sterilizată sau uleiul de floarea
soarelui neutralizat şi sterilizat, util pentru substanţele insolubile în apă sau când se urmăreşte o rezorbţie
lentă. Astfel, colirul se poate prezenta ca o soluţie simplă, clară sau soluţie coloidală, suspensie,. emulsie.
Trebuie să fie la un pH apropiat de cel al secreţiei lacrimale, să nu fie iritant, să fie limpede, să nu conţină
impurităţi. Obişnuit, în farmacii, colirul se prepară în cantităţi mici (5-20 g), pentru o durată de cei mult 30
zile; există şi colir preparat pe cale industrială (ex. Colir cu suifacetamidă).
2. Unguentul oftalmic sau colirul moale, are o consistenţă moale, este steril, se topeşte repede şi
difuzează»uşor pe suprafaţa mucoasei oculare, prin clipire. Trebuie să adere de mucoasa oculară, să prezinte
o reacţie pe cât posibil neutră, să nu reacţioneze cu secreţia lacrimală, să nu fie iritant.
3. Microtabletele oftalmice sunt de dimensiuni mici având diametrul de 3 mm şi greutatea de câteva
centigrame, foarte subţiri. Se aplică pe mucoasa oculară şi se solubilizează repede în lichidul lacrimal. Sunt
pe bază de gelatină, transparente, uşor colorate, sterile. Se administrează în sacul conjunctiva! unde se
solubilizează.
4.Ocusertul este o formă farmaceutică de aspect lenticular conţinând substanţe active înglobate în
gelatină şi care se aplică asemănător lentilei de contact.

Instilatia oculară
Reprezintă picurarea unor soluții pe mucoasa conjunctivală.
Materiale necesare: pipeta, tampon de vata steril, soluție medicamentoasă, taviță renală
Efectuarea tehnicii:
- bolnavul se așează în decubit dorsal sau pe scaun cu capul aplecat pe spate și sprijinit,
- se deschide fanta palpebrală, deprimând ușor pleoapele inferioare cu policele mâinii stângi,
- se invită bolnavul să privească în sus,
- se sprijină marginea cubitală a mâinii drepte pe fruntea bolnavului,
- se lasă să cadă din pipetă 1-2 picături soluție în fundul de sac conjunctival inferior spre unghiul extern,
- se solicită bolnavul să miște globul ocular,
- dacă este necesar se continuă și la celălalt ochi,
- se șterge picătura sau lacrima care se scurge
Aplicațiile conjunctivale:
Unguentele oculare: se aplică pe fundul de sac conjunctival sau pe marginea pleoapelor, din tub sau
din cutie, cu ajutorul unei baghete de sticla rotunjită fin și lățită la o extremitate.
Tehnica:
- spălarea mâinilor,
- bolnavul stă sezând cu capul pe spate și este invitat să privească în sus,
- se trage în jos și în afară pleoapele inferioare cu policele mâinii stângi folosind un tampon,
 - se aplică unguentul (cât un bob de grâu) pe fața internă a ploapei cu bagheta sau presând din tub ,
- se dă drumul ploapei și se solicită bolnavului să închidă și deschidă ochiul pentru a antrena unguent
ul pe suprafața globului ocular,
- se șterge plusul de unguent cu tampon
Pulberile oculare -se introduc în sacul conjunctival cu tampoane de vată montate pe baghetele de sti
clă.
Tehnica:
- spălarea mâinilor,
- bolnavul stă cu capul flectat spre spate,
- se încarcă tamponul cu pudră,
- se trage în jos pleoapa inferioară cu policele stâng,
- se presară pudra ușor prin valuri ușoare asupra baghetei,
- se cere bolnavului să închidă ochii (antrenează pudrarea pe suprafața ochiului)

2. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI AURICULARE

Forme medicamentoase
1. Picăturile auriculare sunt soluţii folosite pentru tratamentul local (soluţii simple, emulsii,
suspensii), excipientul fiind apa sau uleiul vegetal, glicerolul, glicolii. Se administrează cu picurătorul .
2.Bujiurile auriculare sau creioanele auriculare.
3. Unguentele

Instilația auriculară
Reprezintă picurarea unor soluții în conductul auditiv extern.
Materiale necesare: baghetă de sticlă, pipetă, tampon de vată, vas cu apă caldă la 37C.
Efectuarea tehnicii:
- spălarea mâinilor,
- bolnavul se așează în decubit lateral sau semișezând cu capul și trunchiul aplecat lateral de partea o
pusă a urechii în care se face instilația,
- se curață conductul cu un tampon de vată pe baghetă și se încălzește soluția medicamentoasă în abu
ri de apă caldă ,
- se trage ușor pavilionul în sus cu mâna stângă,
- se lasă să cadă din pipetă numărul de picături prescrise,
- se menține bolnavul în aceeați poziție câteva minute,
- se introduce în ureche un tampon de vată,
- se procedează la fel și la cealaltă ureche
Unguentele se aplică cu ajutorul tampoanelor de vată înfășurate pe porttampon.
- se așează bolnavul în decubit lateral sau semișezând cu capul și trunchiul aplecat lateral,
-se încarcă tamponul cu unguent (un bob de grâu),
-se introduce tamponul în conductul auditiv,
-se depune unguentul pe partea bolnavă sau pe tot conductul,
-se închide conductul cu un tampon steril,
-nu se va pătrunde peste limita vizibilității pentru a nu leza membrana timpanului ,
-se utilizeaza tampoane separate pentru fiecare ureche și se vor folosi numai odată.

3. ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI NAZALE

Forme medicamentoase
a)Forme medicamentoase lichide
1. Picăturile nazale sunt soluţii apoase, uleioase, emulsii, suspensii folosite în scop antiinfecţios,
antiseptic, anestezic, vasoconstrictor, antialergic, antiinflamator. Soluţiile apoase curg repede spre faringe
şi opresc pentru o perioadă scurtă de timp mişcările cililor. Soluţia izotonă de clorură de sodiu 0,9%
permite mişcarea normală a cililor şi nu provoacă vasodilataţie. Alcoolul, glicerolul şi giicolul sunt toleraţi
de mucoasa nazală numai la concentraţii până la 10%; peste această concentraţie produc senzaţia de
durere şi efect caustic (alcool, glicerol). Uleiurile vegetale blochează mişcările cililor şi nu se amestecă
cu mucusul, de aceea se vor folosi numai ca emulsii (ex. Rinofug, soluţie apoasă; Mentorin, soluţie
uleioasă).
2. Pulverizaţiile nazale (spray), sunt soluţii medicamentoase administrate sub presiune.
3. Spălăturile nazale sunt soluţii diluate şi administrate cu para de cauciuc.
b)Forme medicamentoase semisolide
1. Unguentul nazal este forma medicamentoasă care conţine substanţa activă înglobată într-un
 excipient gras (vezi unguentul pentru administrare cutanată).
c)Forme medicamentoase solide
1.Pulberile pentru prizat nazal se administrează fie pentru tratament local, fie pentru tratament
genera! (ex. pulbere de retrohipofiză). Pulberea de prizat se aspiră uşor pe nas ca să nu ajungă în faringe.
2.Bujiurile nazale (creioanele nazale) sunt asemănătoare acelora pentru administrare pe cale
auriculară şi uretrală (ex. Zefir, decongestlvşi antiseptic nazal).
Instilația nazală
Reprezintă picurarea unor soluții medicamente pe mucoasa nazală.
Materiale necesare: pipeta
Tehnica:
- se invită bolnavul să-și sufle nasul,
- se așează în decubit dorsal, fără pernă sau șezând cu capul aplecat pe spate și lateral de partea nării î
n care se face instilația,
- se introduce vârful pipetei în vestibulul fosei nazale fără a-i atinge pereții,
- se lasă să cadă numărul de picături prescrise,
- se repetă operația în narina opusă,
- i se cere bolnavului să ramână în această poziție 30-40’’ pentru ca substanța să ajungă în faringe
- nu se va aspira pentru ca în acest caz va ajunge în laringe și apare tuse
Aplicarea unguentelor
Se face cu tampoane montate pe porttampon.
Tehnica:
-bolnavul suflă nasul,
-se așează în decubit dorsal,
-se încarcă tamponul cu unguent (cât un bob de grâu),
-se ridică ușor vârful nasului cu policele mâinii stângi pentru a evidenția mai bine narina (sau orificiul e
xtern al fosei nazale),
-se depunde unguentul pe suprafața internă a vestibulului,
-se scoate tamponul, se închide narina, se apleacă capul ușor înainte și i se solicită să aspire medicame
ntul treptat pentru a nu îl înghiți.
4.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR LA NIVELUL MUCOASEI VAGINALE

Forme medicamentoase
a) Forme medicamentoase lichide
1. Spălaturile vaginale şi uretrale folosesc excipient apa sau apă cu un procent mic de alcool, în care
se introduc substanţele active.
2. Pulverizaţiile (spray), sunt o modalitate de administrare a soluţiei medicamentoase în jet sub
presiune pătrunzând în toate pliurile mucoasei vaginale.
b)Forme medicamentoase solide
1. Ovulele sau globulele vaginale sunt forme de consistenţă solidă sau semisolidă, de formă ovoidală,
de greutate 4-6 g când excipientul este untul de cacao sau 10-15 g când excipientul este glicero-gelatina, gel
de agar sau excipienţi sintetici. Sub acţiunea temperaturii corpului şi a secreţiilor vaginale, ovulele se topesc
sau se dizolvă eliberând substanţa activă (ex. Ovestrol, ovule ce conţin un estrogeri de sinteză şi sulfatiazol).
2. Comprimatele vaginale sunt forme solide ovoide sau cilindrice uneori uşor efervescente sau
spumogene care se dezagregă foarte repede în mediul vaginal eliberând substanţa activă (ex. Metronidazol,
comprimate vaginale, util în uretrita şi vaginita cu Trichomonas vaginalis, lambliază).
3. Randelul este o formă farmaceutică a cărui denumire provine de la numele primului spermicid
comercializat ca preparat tipizat (Randelis). Spre deosebire de comprimatul vaginal, randelul este friabil şi
conţine substanţe care modifică pH-ul intravaginal.

Aplicarea medicamentelor pe mucoasa vaginală:

Materiale necesare:
-mănuși,
-globule,
- materiale pentru spălare vaginală.
Tehnica:
- spălarea mâinilor și se pun mănușile,
 - se așează bolnava în poziție ginecologică
- se efectuează spălătura vaginală
- se depărtează labiile cu degetele mâinii stângi pentru evidențierea vaginului,
- se introduce cu mâna dreaptă globulul și se împinge spre col,
- se poate folosi un dispozitiv de introducere a ovulului, care funcționează pe principiul unui piston

5.ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RECTALA

Definitie: Introducerea medicamentelor pe cale rectala constituie calea de administrare digestiva cu efecte
de rezorbtie la nivelul mucoasei rectale.
Scop: Obtinerea unor efecte locale si generale
• Efecte locale:
-golirea rectului-efect purgativ(supozitoare cu glicerina)
-calmarea durerilor
-atenuarea peristaltismului intestinal
-atenuarea proceselor inflamatorii locale
• Efecte generale :
-prin absorbtia medicamentelor la nivelul mucoasei rectale pot actiona asupra unor organe sau
sisteme(antiemetice,antitermice,antiinflamatoare etc)
Indicatii:
-evitarea circulatiei portale
-pacient cu intoleranta digestiva(greata,varsaturi,hemoragii)
-pacient cu tulburari de deglutitie
-cu interventii chirurgicale la nivelul tubului digestiv superior
-pacient care refuza calea orala
Contraindicatii:
-afectiuni rectale sau anale
-diaree,interventii chirurgicale rectale sau anale
Forme de prezentare:
-Solide -supozitoarele sunt medicamente solide, mici, de cele mai multe ori sub forma de con, constituite
pe baza de unt de cacao sau glicerina care se topesc la temperatura corpului.
-Lichide –solutii izotone : clisme medicamentoase : microclisme-substanta medicamentoasa dizolva in
ser fiziologic sau ser glucozat 5%-10-15ml ; clisma picatura cu picatura-se pot administra 1-2 l solutie
medicamentoasa in 24 ore In cazul clismelor medicamentoase temperatura solutiei trebuie sa fie cu 2-3
grade mai mare decat temperatura corpului pentru a evita senzatia de defecare.
-Semisolide -unguente
Pregătirea materialelor
- supozitoarele rectale, păstrate la frigider până în momentul administrării pentru a preveni
înmuierea/topirea lor;
- mănuşi de unică folosinţă;
- lubrifiant pentru supozitoare;
- unguentul cu un aplicator special;
- comprese de tifon/prosoape de hârtie;
Efectuarea procedurii
Reguli generale:
- se verifică corespondenţa între medicaţia prescrisă de medic şi cea eliberată de farmacie;
- se verifică calitatea şi integritatea supozitoarelor, tuburilor cu unguente, termenul de valabilitate;
- se spală mâinile;
- se identifică pacientul şi se asigură intimitatea acestora.
 Administrarea supozitoarelor

- se aşează pacientul în poziţia SIMS (decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi membrul
inferior drept flectat);
- se acoperă pacientul expunându-i doar zona fesieră;
- se îmbracă mănuşa de cauciuc în mâna dominantă;
- se scoate supozitorul din ambalaj şi se lubrifiază vârful la nevoie;
- se îndepărtează fesele cu mâna nedominantă pentru a evidenţia zona anală;
- se cere pacientului să inspire profund pe gură în timpul inserţiei supozitorului pentru a inhiba senzaţia de
defecaţie şi a reduce disconfortul;
- se introduce supozitorul prin anus cu vârful conic şi cu mâna protejată de mănuşă;
- se împinge supozitorul până trece de sfincterul anal intern, aproximativ 6 cm;
- se curăţă zona anală cu şerveţele de hârtie;
- se îndepărtează mănuşa;
- se solicită pacientului să rămână în aceeaşi poziţie şi să încerce să ţină cât mai mult supozitorul pentru a-
şi face efectul (un supozitor administrat pentru stimularea defecaţiei trebuie reţinut cel puţin 20 minute
pentru a-şi face efectul);
- dacă este cazul, se exercită presiune pe anus cu o compresă, până când senzaţia de defecaţie dispare;
- se aruncă materialele consumate în recipientul pentru deşeuri;

Administrarea de unguente perianal si intrarectal

 se pun manusile
 pentru aplicatii externe, in zona anala, se folosesc manusi si comprese pentru a aplica unguentul
 pentru adminstrare intrarectala se ataseaza aplicatorul la tub si se lubrefiaza
 pacientul este pozitionat in decubit lateral stang cu piciorl stang intins in spate si dreptul flectat si se
acopera expunandu-i doar zona fesiera
 se ridica fesa dreapta cu o mana pentru a expune anusul
 se indica pacientului sa respire profund pe gura pentru a relaxa sfincterul anal si a-i reduce
anxietatea si disconfortul in timpul insertiei
 se introduce cu blandete aplicatorul lubrefiat directionanadu-l spre ombilic
 se preseaza incet pe tub pentru a elibera unguentul
 se scoate aplicatorul si se plaseaza comprese interfesier pentru a absorbi excesul de unguent
 se detaseaza aplicatorul si se spala bine cu apa calda si sapun (se va folosi doar la acelasi pacient)

Consideraţii speciale:
deoarece ingestia de lichide şi mâncare stimulează peristaltismul, supozitoarele pentru combaterea
constipaţiei trebuie administrate cu 30 de minute înainte de masă pentru a facilita defecaţia
pacientul va fi învăţat să se abţină de la a expulza supozitorul
unii pacienţi (de exemplu cei cu hemoroizi) nu-şi pot suprima senzaţia de urgenţă de defecare şi nu pot
reţine supozitorul mult timp
pacientul trebuie informat că anumite supozitoare pot schimba culoarea scaunului următor
 ADMINISTRAREA INSULINEI

DEFINIŢIE - Insulina este medicamentatul care asigură supravieţuirea pacienţilor

cu diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în
creştere) dintre pacienţii cu diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestaţional.
OBIECTIVE:
- Promovarea şi menţinerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienţilor
- Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a cetoacidozei.
INDICAŢII:
- Diabet zaharat tip 1 (indicaţie absolută)
- Diabet zaharat tip 2:
• Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemice orale
combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice
• Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecţii moderate sau
severe)
• Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicaţia orală
• În cazul contraindicaţiilor preparatelor orale (insuficienţa hepatică şi renală)
• Reacţii adverse ale unor preparate orale
- Diabetul zaharat gestaţional care nu se rezolvă prin dietă
- Urgenţe hiperglicemice (cetoacidoză, hiperglicemie osmolară)
TIPURI DE INSULINĂ:
Insulina cu acțiune ultrarapidă: Acționează cel mai rapid, în medie în 15 minute.
Are un vârf de acțiune de la 30 până la 90 minute, iar acțiunea sa durează între una
și cinci ore. Acoperă nevoile de insulină atunci când mesele sunt luate în același
timp cu injecția. Majoritatea pacienților care utilizează o insulină ultra-rapidă,
utilizează și o insulină lentă. Denumirile comerciale sunt: NovoRapid, Apidra,
Humalog. Sunt singurele care se folosesc în situații de urgență metabolică pentru
că se pot administra intravenos acționând în mai puțin de 10 min.
Insulina inhalatorie cu acțiune rapidă Afrezza atinge vârful acțiunii în aproximativ
15 minute și poate dura până la 3 ore. Ea nu este recomandată fumătorilor sau
persoanelor cu boli cronice pulmonare. De asemenea Afrezza nu poate fi utilizată
în tratamentul unei complicații acute a diabetului- cetoacidoza diabetică.
Insulina cu acțiune rapidă: Aceasta își începe efectul mai încet și îl menține mai
mult timp: începutul acțiunii este în mod normal la 30-60 minute, vârful de acțiune
este la 2-4 ore, iar durata de acțiune este de la 5 până la 8 ore. Este injectată cu 30-
60 minute înainte de masă. Denumirile comerciale includ Actrapid, Humulin R și
Insuman R.
Insulina cu acțiune intermediară: Aceasta își începe acțiunea într-o oră sau chiar
3 ore, are un vârf de acțiune de la 4 până la 12 ore și o durată a acțiunii de la 12 ore
până la 18 ore. Acest tip de insulină acoperă nevoile unei persoane pentru jumătate
de zi sau peste noapte. În multe cazuri, acest tip de insulină este prescrisă alături de
insulina cu acțiune rapidă sau ultra-rapidă. Este comercializată sub denumirea de
Humulin N, Insuman Bazal, Insulatard.
Insulina cu acțiune lentă: Durează mai mult ca toate celelalte, până la 26 de ore,
așadar o injecție pe zi acoperă nevoia continuă de insulină a organismului pentru o
zi întreagă. Începutul acțiunii este după 1-2 ore de la administrare. Aceste tipuri de
insulină sunt produse pentru a avea un vârf de acțiune minim, livrând insulina la o
rată stabilă. Denumirile comerciale includ Levemir, Lantus, Tresiba (cea mai
nouă). Acest tip de insulină îi poate ajuta pe pacienții care uită din când în când să-
și injecteze insulina la aceiași oră în fiecare zi. Asta nu înseamnă însă că pot sări
peste o zi întreagă. Pacienții care urmează tratament cu insulină lentă, este posibil
să aibă nevoie de insulină rapidă sau ultra-rapidă pentru a obține un echilibru
glicemic bun.
Insulina premixată: Oferă un mod convenabil de a primi o combinație de două
insuline într-un singur cartuș sau într-un singur stilou de insulină. Fiecare
premixată conține o insulină cu acțiune intermediară și una cu acțiune rapidă sau
ultra-rapidă. Cantitatea din fiecare insulină este identificată prin numărul ce
urmează denumirea comercială. De exemplu Humulin 70/30 conține 70% insulină
cu acțiune intermediară și 30% insulină cu acțiune rapidă. Alte denumiri
comerciale: HumaMix, NovoMix. Acestea se administrează de regulă de 2 sau 3
ori pe zi, înainte de masă. Își încep acțiunea la 15 minute, au un vârf al acțiunii de
la 30 minute la 5 ore și o durată de 10-24 de ore.
Factorii de care depinde rata de absorbție/durata de acțiune sunt următorii:
-doza de insulină administrată (este invers proporțională cu rata de absorbție)
- locul în care se administrează (la injectarea subcutanată, rata de absorbție scade
progresiv astfel: abdomen, brațe, fese, coapse)
- nivelul perfuziei sanguine la locul administrării (injectarea într-o zonă bogat
vascularizată se însoțește de o absorbție rapidă; injectarea accidentală într-un vas
de sânge va determina absorbția rapidă a insulinei, cu risc de hipoglicemie
imediată)
- temperatura scăzută va încetini viteza viteza de absorbție, cea crescută o va
accelera.
- gradul de activitate fizică
PĂSTRAREA INSULINEI:
- Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de acesta.
- evitarea temperaturilor extreme si expunerea directa la razele soarelui
- pastrarea la temperature camerei – 14 -30 zile
- flaconul deschis se pastreaza la 2-8ºC maxim 1-2 luni
- flaconul inchis se pastreaza la 2-8ºC pina la expirare
- În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se
încălzeşte înainte de administrare.
- Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30°
la întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde
valabilitatea.
CĂI DE ADMINISTRARE:
Administrarea subcutanată continuă sa fie cea mai folosită. Unul dintre progre-
sele importante în practica insulinoterapiei subcutanate în ultimii ani, l-a reprezentat
descrierea vitezei diferite de absorbție a insulinelor în funcție de regiunea anatomică
în care sunt administrate. Aceasta a dus la recomandarea fermă ca insulinele pre-
prandiale să fie injectate în regiunea abdominală, în care absorbția este cea mai
rapidă, iar insulinele bazale, în regiunea anterioară a coapselor. De la recomandarea
clasică prin rotație, administrarea insulinelor să se facă în mai multe regiuni
anatomice (brațe, abdomen, fese, coapse), s-a trecut la recomandarea actuală ca
această rotație să se facă în interiorul acelorași regiuni, ceea ce atenuează variabi-
litatea absorbției.
Administrarea intravenoasă este calea de elecție în tratamentul cetoacidozelor,
a stărilor hiperglicemice hiperosmolare și a altor stări critice (infarctul miocardic
acut, alimentația parenterală). Ea se face prin perfuzie continuă sau prin injecții
repetate la intervale de o oră. Intravenos se administrează exclusiv insuline cu durată
scurtă de acțiune.
Administrarea intramusculară asigură o absorbție mai rapidă a insulinelor
atunci când acestea sunt administrate la nivelul brațelor și coapselor, dar nu și atunci
când sunt administrate la nivelul abdomenului. Această cale de administrare poate fi
o alternativă în tratamentul cetoacidozelor atunci când calea intravenoasă nu este
abordabilă. Disconfortul administrării intramusculare face ca ea să nu fie o recoman-
dare pentru practica curentă.
Administrarea intraperitoneală este singura care asigură absorbția insulinelor
exogene în circulația portală. Ea se face cu ajutorul pompelor, printr-un cateter flo-
tant în spațiul peritoneal. Această cale de administrare prezintă risc mare de
infecție, pune probleme de întreținere a cateterului și de costuri ridicate.
LOCURI DE ELECȚIE (SUBCUTANAT):
Sunt reprezentate de :
- abdomen, exceptând o zonă cu diametrul de 4-5 cm periombilical
- fese
- coapse: fețe anterioare și laterale
 - brațe: fețe anterioare și laterale
MODALITĂȚI DE AMBALARE:
- flacoane de 5 sau 10 ml
- cartușe de 3 ml
- sisteme preumplute
DISPOZITIVE DE ADMINISTRARE:
Seringile de plastic de unică folosință de 100U/ml au devenit mijlocul standard
pentru administrarea insulinelor. Volumul lor diferit, de la 0,5ml cu subdiviziuni de
0,05ml la 1 ml cu subdiviziuni de 0,1ml, permite o individualizare a folosirii lor,
pentru copii și adulți. Se pot utiliza și seringile de 1 ml cu ac detașabil. Acele folosite,
de 12 mm, 8 mm, 6 mm (ultrafine) asigură injectarea cu minimum de disconfort.
Manevrarea și păstrarea insulinelor și acelor trebuie să se facă în condiții igienice.
Recomandarea actuală este ca, indiferent de lungimea acului, injectarea să se facă
numai după efectuarea unui pliu cutanat, în direcție verticală sau ușor oblică.
Pen-urile sunt dispozitive pentru administrarea insulinei, având forma unui stilou,
de unde și denumirea, în care se introduc flacoane speciale de insulină (cartușe,
pen- fill), nemaifiind necesară aspirarea insulinei la fiecare injecție. Manevrarea
pen-uri- lor este relativ simplă, având caracteristici (producerea de zgomote pentru
fiecare unitate de insulină), ceea ce permite folosirea lor de către pacienți cu
probleme de manualitate sau tulburări de acuitate vizuală. De asemenea, ușurința
manevrării lor le face foarte potrivite pentru regimurile de insulinoterapie cu
injecții multiple, unice administrate în afara locuinței. Primele unități de insulină
dintr-un cartuș nou se eliberează în aer.
Dispozitivele preumplute cu insulina nu pot fi reîncărcate, după utilizare se
aruncă.
Pompele de insulina pot fi externe (insulina se administrează subcutanat) și
interne (administrare intraperitoneală).
STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ:
- Se face de către medic, individualizat
- Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcţie de conţinutul de
hidrocarbonaţi din dietă
- Tipul de insulină este ales în funcţie de toleranţa pacientului
- Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic
PRECAUŢII GENERALE:
- Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele
rapide au aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect
lactescent, turbid, fără flocoane. Prezenţa flocoanelor presupune schimbarea
flaconului.
- Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în
poziţie orizontală şi rulare blândă între palme de 30-40 de ori. Agitaţia în poziţie
verticală produce bule şi imperfecţiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează, nu se
administrează.
- la încărcarea seringii se recomandă aspirarea unei cantități de aer egală cu
unitățile ce urmează a fi extrase, introducerea aerului în flacon, urmată de aspirarea
lentă a dozei de insulin pentru a nu se forma bule.
- Nu se amestecă insuline cu concentraţii diferite şi nici tipuri diferite de insulină.
Dacă este necesar se folosesc seringi separate.
PRECAUŢII SPECIALE:
- Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situaţii de urgenţă
metabolică, în stări febrile, boli infecţioase, traumatisme, intervenţii chirurgicale.
- Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în
acţiune în mai puţin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale S.C. şi
I.M.
- Alegerea locului în funcție de tipul de insulină:
- Insulinele cu acțiune rapidă se recomandă să fie injectate la nivelul
abdomenului,
- insulinele intermediare se administrează la braț
- lente se administrează în coapse sau fese.
-Pentru pacienţii slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona deltoidiană
şi coapsă, într-un unghi de 45°. În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se
face înţepând sub un unghi de 90°.
- Exerciţiul fizic creşte rata absorbţiei prin creşterea fluxului sanguin
- Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă) favorizează
absorbţia mai rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme
- Expunerea la frig încetineşte absorbţia, alimentele fiind administrate cu câteva
minute mai târziu.
- Rotaţia locului de injecţie (în aceeaşi arie ţinând seama de timpul de absorbţie al
insulinei) este importantă pentru prevenirea complicaţiilor (lipohipertrofia -
depunere excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea ţesutului grăsos subcutanat).
Se recomandă schimbarea locului de administrare și asigurarea unei distanțe de
aproximativ 2,5 cm între două înțepături consecutive, respectiv alternarea
membrului drept cu cel stâng, a jumătății drepte a abdomenului cu cea stângă.
- Înainte de injectarea insulinei nu se va dezinfecta locul respectiv. Dacă este
necesar, se va efectua curățarea cu apă și săpun. Dacă se utilizează totuși un
dezinfectant, se așteaptă uscarea pielii.
- Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se
maseze pentru a nu grăbi absorbţia insulinei
- Reducerea durerii este posibilă dacă:
• Soluţia se injectează la temperatura camerei
• Aerul se elimină corect
• Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea
• Zona trebuie să fie relaxată
• Pătrunderea în piele se face rapid
• Nu se schimă direcţia acului
• Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcţie de regiune
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
- Pot să apară complicaţii:
• Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonaţi (3 bucăţi
de zahăr). La pacientul inconștient se administrează intravenos 30-50 ml soluție
glucozată 33%și 1mg glucagon subcutanat sau intramuscular.
• Edemul insulinic - apare la pacienţii nou descoperiţi din cauza retenţiei
hidrosaline la începutul iniţierii tratamentului cu insulina
• Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a ţesutului adipos nevascularizat
ceea ce încetineşte mult absorbţia insulinei
• Lipodistrofia atrofică - diminuarea ţesutului adipos subcutanat la locul
administrării insulinei, mai frecventă la femeile tinere
• Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros
• Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic
- Cu excepţia hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi
interpretate şi evaluate de medicul specialist.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 3

ADMINISTRAREA ANTICOAGULANTELOR

DEFINIŢIE - Anticoagulantele sunt medicamente care împiedică procesul de coagulare, fiind administrate
pentru prevenirea şi tratarea diferitelor forme ale maladiei tromboembolice.
FACTORII CARE FAVORIZEAZĂ BOALA TROMBOEMBOLICĂ
- Alterarea peretelui vascular
- Staza circulatorie din cauza imobilizării
- Hipercoagulabilitatea
INDICAŢII
- Flebitele membrelor inferioare în:
• Obstetrică - după naştere sau avort
• Chirurgie - pentru bolnavul imobilizat în aparat gipsat, intervenţii pelvine la femei cu obezitate sau cu boli
venoase; după intervenţii pentru proteză de şold sau genunchi
• Medicală - bolnavi cardiaci, cu flebite latente, în imobilizarea prelungită
- Embolie: pulmonară, periferică în membrele inferioare, în teritoriul mezenteric, în cardiopatii embolice
- Tromboza coronariană: infarct miocardic
- Arterite şi tromboze arteriale ale membrelor inferioare
- Chirurgia cardiacă, a vaselor mari

MEDICAMENTE UTILIZATE - FORME DE PREZENTARE

A. SOLUŢII INJECTABILE
1. HEPARINA
- Se administrează strict intravenos, în amestec cu soluţie salină izotonă urmată de perfuzie continuă
- Acţionează prin blocarea ultimei faze a coagulării, inhibă trombina şi împiedică transformarea
fibrinogenului în fibrină
- Nu se amestecă în perfuzie cu preparate de calciu, papaverină, sau cu alte medicamente.
- Heparina este inactivată de sucurile digestive şi nu trece prin membrane.
FORME DE PREZENTARE:
Heparin soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparin Sandoz 25000ui/5ml - soluţie injectabilă, fiole de 1ml, 5ml - 5000ui/ml
Heparine sodique - soluţie injectabilă - flacoane de 5ml - 5000ui/ml
Reviparinum, Enoxaparinum, Nadroparinum, Dalteparinum
- Soluţii apoase injectabile pentru administrare S.C. şi I. V.
- Pentru administrare şi manevrare corectă se citeşte cu atenţie prospectul
- Locuri de administrare: deasupra crestei iliace, la nivelul abdomenului (la 5 cm distanţă de ombilic), la
nivelul braţului şi coapsei
- După dezinfecţia locală se face un pliu cutanat care va fi menţinut tot timpul injectării, pentru a evita
introducerea soluţiei intramuscular
- După injectare se menţine acul în ţesut aproximativ 5 secunde pentru a evita refularea medicamentului
prin înţepătură
- Nu se masează locul pentru a nu favoriza apariţia hematoamelor
- Nu se amestecă în soluţie cu alte preparate
- Administrarea se face la interval de 12 h, conform indicaţiei medicale
- Locul injectării nu influenţează rata de absorbţie
Reviparinum prezentat sub formă de:
- Clivarin MULTI - soluţie injectabilă, flacoane de 6ml - 5726unit/ml
- Clivarin PEN - soluţie injectabilă 5726unit/ml, cartuş pen umplut cu 10 doze 0,25 ml, 0,25ml= 1432 ui
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 3
• Se administrează în pliul cutanat prin înţepătură perpendiculară, fără aspiraţie
• Dezinfecţia se face într-un singur sens
• După injectare dispozitivul de administrare se ţine în poziţie 10 secunde, apoi se dă drumul la pliu
- Clivarin 0,25 ml/1432 ui; 0,6 ml/3346 ui;
• se prezintă în seringi preumplute unidoză
• se administrează înaintea şedinţei de dializă în bolus intraarterial sau în pliu cutanat între ombilic şi
creasta iliacă, pe faţa anterioară a coapsei, perpendicular, fără aspiraţie.
Enoxaparinum prezentat sub formă de :
- Clexane - soluţie injectabilă - 100 mg enoxaparină sodică/ml, flacoane de 3 ml
- Clexane 10 000 ui/ml - soluţie injectabilă în seringi preumplute de 1 ml (100 mg/ml - 1 mg enoxaparină
sodică = 0.01 ml soluţie injectabilă)
- Clexane injectabil în seringi preumplute de 0,2 ml/ 2000 ui, 0,4 ml/4000 ui, 0,6ml/6000 ui, 0,8 ml/8000 ui
• Nu se administrează i.m.
• Nu se elimină bula de aer înainte de injectare
- Nadroparinum prezentat sub denumirea de Fraxiparine - 2850 u.i./0,3 ml – seringi preumplute de 0,3
ml/2850u.i., 3800u.i./0,4 ml; 5700 u.i/0,6 ml; 7600u.i./0,8 ml
- Deltaparinum prezentat sub denumirea de Fragmin, seringi preumplute (10000 ui/ml)
Fragmin : 0,2 ml/2500 ui, 0,2ml/5000 ui, 0,3ml/7500 ui, 0,6ml/1500ui
• Se administrează S.C. în peretele abdominal prin înţepătură perpendiculară. Se poate administra şi i.v.
prin perfuzie continuă şi intrarterial în bolus, la începutul şedinţei de dializă.

B. FORME PENTRU ADMINISTRARE PE CALE ORALĂ

Anticoagulante cumarinice (Antivitamine K)

- Împiedică sinteza hepatică a factorilor coagulării dependentă de vitamina K
- Se recomandă în profilaxia trombozelor venoase şi accidentelor tromboembolice după intervenţii
chirurgicale la pacienţii cu risc crescut, la bolnavii cu proteze valvulare, grefe vasculare, stenoză mitrală.
Acenocumarolum produs sub denumirea de:
- Acenocumarol - cp. - 2 mg
- Sintrom - cp. - 4 mg
- Trombostop - cp.- 2 mg;
• se păstrează la 15-25°, ferit de lumină
• atenţie - vărsături - disfuncţii hepatice
Reacţii adverse:
• Hemoragii - gastrointestinale, cerebrale, la nivelul tractului urogenital (hematurie), uter (menoragii sau
metroragii)
• Reacţii adverse: greaţă, vărsături, reacţii alergice, urticarie, dermatite, febră , alopecie reversibilă

PRECAUŢIUNI SPECIALE PRIVIND ADMINISTRAREA SUBCUTANATĂ

- Injectarea subcutanată se pretează la cantităţi mici de soluţie
- Se folosesc ace subţiri, lungi de 12mm, care garantează injectarea medicamentului în ţesutul subcutanat
- Acul subţire scade riscul antrenării germenilor
- Se preferă introducerea verticală la 90° scăzând riscul lezării unor filete nervoase şi vaselor de sânge, ceea
ce face ca durerea să fie mai mică şi riscul de hematom scăzut
- Acele mai lungi pot fi introduse sub un unghi de 45°, cu atenţie, pentru a nu ajunge în grosimea
muşchiului.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 3

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
A. Înaintea tratamentului
- Se determină grupul sanguin şi Rh
- Medicul stabileşte bolnavii cu risc de hemoragie: ulcerul gastroduodenal, boli hemoragice, insuficienţa
hepatică şi renală, AVC recent; gravide, hipotensiunea arterială severă
- Se determină timpul de protrombină înaintea tratamentului cu anticoagulante cumarinice (este crescut în
ciroză şi hepatită)
B. În timpul tratamentului
- Nu se fac injecţii i.m. şi s.c, există risc de hematom
- Se supravegheză apariţia hemoragiilor
• gingivoragii, epistaxis
• hemoragii după ras
• hematuria - se colectează urina într-un borcan şi se examinează
• scaunul cu sânge
- În cazul sângerârilor, la recomandarea medicului, se administrează PROTAMINA în tratamentul cu
Heparină şi FITOMENADIONĂ în tratamentul cu trombostop
- Nu se fac endoscopii şi nici puncţii
- Se face controlul biologic al coagulării: timpul Howell, INR în heparinoterapie şi timpul de protrombină
în tratamentul cu anticoagulante orale
- În timpul perfuziei, recoltarea sângelui se face de la celălalt braţ
- În cazul administrării subcutanate recoltarea se face la 6-8 ore de la injecţie
- Se monitorizează starea generală întrucât pot apare: frison, febră, vomă.
- Pacientul este informat să nu ia alte medicamente fără recomandarea medicului deoarece unele
potenţează efectul iar altele îl diminuează
- Atenţie deosebită se acordă pacientului tratat cu anticoagulante cumarinice, deoarece tratamentul se face
ambulator şi nu poate fi supravegheat permanent
- Medicamentele care cresc efectul anticoagulantelor: salicilaţi, paracetamol, fenilbutazonă, laxative,
hormoni tiroidieni, unele antibiotice (tetraciclină, cloramfenicol), sulfamide, analgetice
- Medicamente care scad efectul anticoagulante lor: pansamentele gastrice, antiacide, barbiturice, unele
tranchilizante şi neuroleptice, diuretice mercuriale, digitalice, inhibitori tiroidieni.

EDUCAŢIA PACIENTULUI
Se instruieşte pacientul:
- Să ia medicamentele după orarul stabilit de medic; administrarea se face mai ales seara pentru ca medicul
să poată corecta la nevoie doza după valoarea timpului de protrombină determinat în timpul zilei
- Dacă omite o doză, o poate lua în interval de 8 ore, după care se sare peste priză şi se ia doza la ora
obişnuită în ziua următoare
- Să nu-şi modifice singur dozele
- Să nu întrerupă brusc tratamentul, există risc de hipercoagulabilitate şi tromboembolie
- Să se autosupravegheze şi să depisteze semnele de supradozare (hemoragii)
- Să se prezinte cu regularitate la medic pentru recoltarea probelor de coagulare
- Să anunţe stomatologul sau alt medic, dacă este cazul, că este în tratament cu anticoagulante orale (ACO)
- Să nu practice sporturi violente care presupun lovituri, căderi sau muncă intensă
- Să continue autosupravegherea pe perioada întreruperii treptate a tratamentului (2-4 săptămâni) pentru că
acţiunea se menţine între 2-5 zile după încetarea administrării, în funcţie de anticoagulantul folosit
- Să evite expunerea la căldură, canicula creşte efectul
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 3

- Să consume o alimentaţie echilibrată şi să nu exagereze cu alimente bogate în vitamina K: brocoli, spanac,

varză, conopidă, sparanghel, mărar, mazăre verde, soia, tomate, urzici, gălbenuş de ou, ficat (porc, vită),
salată verde, suc de grape-fruit.
- Să nu consume alcool în exces, potenţează efectul ACO
- Să nu folosească plante medicinale care influenţează efectul ACO:
• scad timpul de protrombină: sunătoarea, lucerna, ceaiul verde, gingseng, coacăze negre
• cresc timpul de protrombină sau riscul de hemoragie: usturoiul, ceaiul verde, ginko biloba
- Să evite fumatul, deoarece fumul de ţigară poate scădea efectul ACO
- Să informeze familia asupra tratamentului anticoagulant
- Să evite tăieturile; în caz de hemoragie să aplice un pansament compresiv şi să se prezinte de urgenţă la
spital
- Să poarte asupra lui cartea de identitate, un card cu grupa sanguină şi anticoagulantul folosit; data
începerii tratamentului şi durata probabilă, doza administrată, modul de administrare (un comprimat seara,
sau două administrări pe zi la 12 ore preferabil la aceeaşi oră )
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 2
ADMINISTRAREA CORTIZONULUI

DEFINIŢIE - Glucocorticoizii sunt hormoni ai corticosuprarenalei sau analogi de sinteză cu efect

antiinflamator marcat şi acţiuni importante asupra metabolismului glucoproteic.
EFECTE
- Inhibă procesele inflamatorii, diminuează formarea edemului local şi menţin răspunsul vaselor la
catecolamine
- Au proprietăţi antialergice marcate
- Sunt eficace în toate tipurile de şoc circulator
- Influenţează constantele hemogramei
- Scad apărarea organismului la infecţii intârziind cicatrizarea
- Cresc secreţia gastrică de HCl
- Stimulează sistemul nervos central creând o stare de bine dar pot declanşa reacţii psihotice
- Favorizează retenţia de sare şi apă
- Favorizează gliconeogeneza pe seama proteinelor
INDICAŢII
- Boli reumatismale, lupus eritematos sistemic
- Scleroza multiplă
- Stări edematoase (glomerulonefrita sau nefrita lupică)
- Boli neoplazice în stadiul terminal pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii şi pentru profilaxia stărilor de greaţă şi
vărsături provocate de chimioterapia antineoplazică
- Boli alergice
MEDICAMENTE UTILIZATE. FORME DE PREZENTARE
A. CORTIZON
1. Dexametasonul - soluţie injectabilă, fiole de 2 ml- 8 mg sau 4 mg
2. Hidrocortisonum
• Flebocortid - pulbere 100 mg + 1 fiolă de 2 ml solvent
• HHC (Hidrocortizon hemissuccinat)
- soluţie injectabilă administrare strict i.v. 2 5 mg/5 ml – 1 fiolă HHC a 1 ml +1 fiolă solvent de 4 ml
- soluţie injectabilă administrat prin injecţii i.v , i.m. sau perfuzie i.v.: 1 flacon pulbere 100mg
hidrocortizon succinat sodic + 1 fiolă solvent de 2 ml.
3. Methylprednisolon = Medrol = Solu-Medrol
 Solu-Medrol pulbere sterila 40 mg: 1 flacon cu două compartimente;
 Solu-Medrol pulbere sterila 125 mg: 1 flacon compartimentat;
 Solu-Medrol pulbere sterila 250 mg: 1 flacon + 1 flacon;
 Solu-Medrol pulbere sterila 500 mg: 1 flacon + 1 flacon;
 Solu-Medrol pulbere sterila 1000 mg: 1 flacon + 1 flacon;
 Solu-Medrol pulbere sterila 2000 mg: 1 flacon + 1 flacon.
Poate fi administrat i.v şi i.m sau în perfuzie i.v.
• Nu se amestecă cu alte medicamente ,
Constituirea soluţiei
a) Flacon compartimentat: 1. Se apasa pe activatorul de plastic pentru a forta patrunderea solventului in
compartimentul inferior. 2. Se agita usor pentru obtinerea solutiei. 3. Se indeparteaza portiunea de plastic care
acopera centrul dopului. 4. Se sterilizeaza fata superioara a dopului cu un bactericid adecvat. 5. Se patrunde cu
acul prin centrul dopului pana cand varful sau este abia vizibil. Se intoarce flaconul cu gura in jos pentru a se
extrage solutia.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 2
b) Flacon: in conditii aseptice se adauga solventul in flaconul cu pulbere sterila. Se foloseste numai solvent
special.
c) Prepararea solutiei perfuzabile: Mai intai se reconstituie solutia asa cum este indicat. Terapia poate fi
initiata prin administrarea solutiei de metilprednisolon succinat de sodiu intravenos timp de cel putin 5 minute
(pentru doze mai mici de 250 mg) pana la 30 de minute (pentru doze mai mari de 250 mg). Dozele ulterioare
pot fi administrate similar. Daca se doreste, medicatia poate fi administrata in solutii diluate, prin amestecul
solutiei reconstituite cu dextroza 5% in apa, ser fiziologic sau dextroza 5% in solutie de clorura de sodiu
0,45% sau 0,9%. Solutiile rezultate sunt stabile din punct de vedere fizic si chimic timp de 48 de ore.

 Medrol comprimate (cp) de 16 mg, 32 mg, 4mg- se administrază per os sau oral

4. Prednisolon
• Decortin – 5 mg şi 20mg/cp
• Solu- decortin - pulbere pentru suspensie injectabiliă 50 sau 250 mg, flacon +1 fiolă de 5ml solvent
5. Prednison- administrare orală
• N. Prednison - comprimate 5 mg
• Prednison - comprimate 5mg
PRECAUŢII SPECIALE
- Doza este strict individualizată de către medic
- Preparatele cortizonice se administrează 2/3 din doza zilnică dimineaţa şi 1/3 după amiaza pentru a respecta
nivelul maximal al secreţiei fiziologice a cortizolului
- Doza de întreţinere se administrează dimineaţa
- În boli reumatismale, lupus eritematos sistemic (LES), scleroza multiplă (SM) se face puls-terapie 1g/zi timp
de 3 zile în perfuzie cu glucoză 5% în cel puţin 30 minute
- Dozele sub 250mg se pot administra i.v. lent în cel puţin 5', iar cele peste 250 mg în PEV, în cel puţin 30'
- Suspensiile apoase nu se administrează i.v. nici IR.
- Doza se scade treptat conform recomandării medicale
- Soluţia obţinută prin dizolvarea liofilizatului se păstrează maximum 48h.
SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI
- Se monitorizează TA, există risc de creştere prin retenţie hidrosalină. Se recomandă dietă hiposodată,
alimente bogate în calciu şi vitamin C(pentru funcţionarea glandei corticosuprarenale şi prevenirea
osteoporozei, în cazul tratamentului de lungă durată cu cortizon)
- Se cântăreşte periodic în timpul tratamentului de lungă durată, există risc de obezitate
- Apar pirozisul şi epigastralgii, se administrează inhibitori ai secreţiei gastrice şi regim alimentar de protecţie.
- Se supraveghează scaunul, există risc de acutizare a ulcerului gastro duodenal.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 2
- Se monitorizează glicemia - creşte prin gluconeogeneză. Se recomandă regim hipoglucidic, se
supraveghează atent pacienţii cu diabet. Există risc de diabet cortizonic.
- Pacientul poate acuza slăbiciune musculară, se pierde potasiu în timpul tratamentului. Se recomandă dieta
hiperpotasică şi hiperproteică
- Se supraveghează comportamentul pacientului; pot apare stări de agitaţie, insomnie, tulburări psihotice
- Se observă aspectul tegumentelor, pot apare edeme.
EDUCAŢIA PACIENTULUI
Pacientul trebuie instruit:
- Să ia medicamentele după masă sau împreună cu gustarea
- Să respecte orarul de administrare: 2/3 din doză la ora 8 şi 1/3 din doză la ora 16°°
- Să nu omită nici o doză de medicamente
- Să aibă asupra lui şi la îndemână medicamentele pentru a putea fi folosite în caz de urgenţă
- Să evite situaţiile de stres accentuate (febră, infecţiile, lucrări dentare, accidente, crize personale sau
familiale)
- Să nu modifice dozele fără acordul medicului
- Să-şi monitorizeze semnele şi simptomele care pot apare: anorexie, greaţă, vărsături, slăbiciune, depresie,
ameţeală, poliurie, pierdere în greutate şi să anunţe medicul
- Să se cântărească periodic, să observe modificarea feţei (faţă în lună plină), prezenţa edemelor, să-şi măsoare
TA. În cazul creşterii ponderale să se adreseze medicului
- Să consume o dietă hiposodată şi hiperproteică în timpul tratamentului şi să consume moderat glucide.
- Să echilibreze efortul fizic cu repausul
- Să evite activităţile suprasolicitante
- Să nu facă vaccinări, există risc de complicaţii neurologice
- Să nu întrerupă tratamentul brusc sau fără acordul medicului, scăderea dozelor se face treptat
- Se atenţionează pacientul să nu ia medicamente fără acordul medicului
Fişa tehnică 8

Administrarea oxigenului

Definiție Oxigenoterapia reprezintă administrarea de oxigen pe cale inhalatorie, în scopul îmbogățirii

aerului inspirat cu oxigen în concentrații diferite, putându-se ajunge până la 100%.
Scop – terapeutic - Asigurarea unei cantităţi corespunzătoare de oxigen la ţesuturi prin combaterea
hipoxiei determinată de:
•scăderea oxigenului alveolar;
•diminuarea hemoglobinei;
•tulburări în sistemul circulator.
La nivelul tesuturilor O2 este utilizat sub forma dizolvata in plasma, cantitatea de 0,3 ml oxigen la
100ml sange. Oxigenoterapia necesita 1,8-2,2ml la 100ml sange la administrarea O2 sub o atmosfera.
Indicatii: = hipoxii circulatorii (insuficienta cardiaca, edem pulmonar, infarct miocardic)
= hipoxie respiratorie (soc, anestezi generale, complicatii postoperatorii, nou nascuti).

a — butelia de oxigen cu : 1 — robinetul bombei ; 2 — reductor de presiune ; 3,4 — manometre ; 5 — robinet de închidere ; 6 — robinet de
reglare a presiunii de ieşire a oxigenului ;
7 — lanţ de fixare ; b — umidificator (detaliu) cu 8 — oxigen de la butelie ; 9 — tub spre bolnav.

Materiale necesare
- sursă de oxigen, umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conţinând apă sterilă;
- sondă nazală, cateter nazal, mască de oxigen , în funcţie de metoda aleasă
- material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei, mănuşi de cauciuc
Surse de oxigen:
➢ statie centrala de oxigen sau microstatie
➢ butelie de oxigen (de 300-10.000l oxigen comprimat la 150atm.)
➢ concentratoare/extractoare de oxigen
Pentru a se putea administra, presiunea se reglează cu reductorul de presiune (debitmetrul, care indică
volumul în litri de oxigen pe minut) și se modifică cu ajutorul barbotorului
Precauţii în utilizarea surselor de oxigen
→ deoarece oxigenul favorizează combustia, prezența sa trebuie atenționată
→ pacienții și vizitatorii vor fi atenționați asupra pericolului fumatului sau al unei flăcări în preajma
sursei de oxigen
→ se vor verifica echipamentele electrice din încăperea respectivă
→ se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statică(materiale sintetice) şi a
materialelor inflamabile (uleiuri, alcool)
Fişa tehnică 8

→ aparatele de monitorizare sau aspirare vor fi plasate în partea opusă sursei de oxigen
→ transportul buteliilor cu oxigen se va face pe cărucioare, evitându-se lovirea lor în timpul
transportului
→ buteliile cu oxigen vor fi așezate în poziție verticală, pe un suport și fixate de perete cu inele metalice,
departe de calorifer sau sobă
→ cunoașterea de către personalul care manevrează oxigenul, a locului de amplasare a extinctoarelor și
a modului de utilizare a acestora
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ: - dacă este conştient informaţi pacientul explicând procedura şi necesitatea ei pentru a obţine
colaborarea
b) FIZICĂ: asiguraţi pacientului o poziţie comodă şi verificaţi libertatea căilor respiratorii
Interfețe utilizate în administrarea oxigenului:
Măști cu preformanță fixă
❑ Mască cu rezervor- “The non rebreathing mask”
- are un rezervor de oxigen cu 2 valve unidirecţionale (de fiecare parte a măştii) care permit ventilarea
aerului expirat şi în acelaşi timp previne inspirarea acestuia în rezervorul ataşat
- se poate asigura un debit de oxigen(10-15 l / min)
- se poate realiza un FiO2 de 0.8-0.95(fracție inspirată a O2=FiO2)
- utilă în urgenţe
- poate cauza iritația tegumentelor feței
❑ Mască cu reinhalare parțială -“The partial rebreathing mask”
- este o mască simplă, cu un balon din material de plastic care funcţionează ca un rezervor de oxigen
- ajută la livrarea unor concentraţii crescute de O2 la un flux redus
- la 6 L/min eliberează o concentraţie de oxigen de 40-50 %, iar la 10-15L/min de 60 %
- se poate ajunge la un FiO2 de 0.7-0.85
- Nu se utilizează la pacienții cu arsuri ale feței
❑ Mască Venturi
- bazată pe principiul lui Bernoulli, asigură o concentraţie fixă de O2, fără a fi influenţată de volumul
curent
- asigură un FiO2 controlat de 24%, 28%, 35%, 40% sau 60%.
- măştile sunt însoţite de jeturi colorate şi codate ce produc un FiO2 cunoscut la debit de oxigen dat
- FiO2=20%+(4xdebit de O2 în l/min)
Fig 1 Mască cu reinhalare parțială Fig. 2 Masca Venturi
Fişa tehnică 8

Măştile cu performanţe variabile

❑ Mască facială simplă
- Nu prezintă valve sau rezervor ataşat
- Cu un debit de oxigen de 5-15 l/min, o mască facială simplă asigură un FiO2 de 0.40-0.60.
Avantaje: simplitatea sistemului, fără risc de epistaxis, costuri mici, se pot utiliza la cei cu obstrucţie nazală
Dezavantaje: disconfortul, interferenţe cu alimentarea, hidratarea şi expectoraţia
Tehnica:
→ se verifică scurgerea oxigenului din sursă
→ se pune masca în mâna bolnavului pentru a-i ușura controlul măști și i se susține mâna. Debitul de
10-12 l/minut.
→ se așează masca pe piramida nazală și apoi pe gură
→ când bolnavul s-a obișnuit cu masca, se așează cureaua de fixare în jurul capului. In general este greu
suportată de bolnav datorită hamului de etanșeizare.
❑ Canulele nazale/ochelarii nazali
Ochelarii pentru oxigen se fixează după urechi și prezintă 2 mici sonde de plastic care pătrund în nări.
Se recomandă la copii și bolnavi agitați.
- este metoda cea mai frecvent utilizată
- permit administrarea oxigenului în concentratie de 25-45%
- pot fi utilizați pentru o terapie pe termen lung
- nu pot fi utilizați la pacienții cu afecțiuni ale mucoasei nazale
- permit alimentarea și comunicarea
La flux mai mare de 4l/min apare uscăciunea mucoaselor, iritația și disconfortul(este necesară
umidificarea)
Cateterul nazal (sonda) are orificii laterale multiple. Se introduce în nară prin faringe, schimbându-se de
la o nară la alta. Se poate introduce și în laringe.
Tehnica:
→ așezarea pacientului în poziție corespunzătoare(dacă este posibil: poziția semișezândă care
favorizează expansiunea pulmonară)
→ se dezobstruează căile aeriene
→ se măsoară lungimea sondei pe obraz de la narină la tragus
→ se introduce cateterul cu mișcări blânde paralel cu palatul osos și perpendicular pe buza superioară
→ se fixează sonda cu leucoplast
→ se fixează debitul la 4-6 l/minut
→ se va observă bolnavul în continuare pentru prevenirea accidentelor
→ oxigenul se umidifică înainte de a ajunge la pacient; neumidificat oxigenul este iritant pentru
mucoasa respiratorie;
→ gazul (oxigenul) se va administra cu intermitență și se va supraveghea debitul
❑ Cortul de oxigen: nu poate depăși o concentrație de 50% a oxigenului, realizează o circulație
deficitară a aerului, ducând la încălzirea pacientului. Se impune răcirea cu gheață sau folosirea
corturilor cu refrigerator
Incidente şi accidente
Fişa tehnică 8

→ dacă recipientul pentru barbotarea oxigenului se răstoarnă, lichidui poate fi împins de oxigen în căile
respiratorii ale pacientului, asfixiindu-l
→ în cazul utilizării prelungite a oxigenului, în concentrații mari sau la presiuni ridicate, pot apărea:
✓ iritare locală a mucoasei
✓ congestie și edem alveolar
✓ hemoragie intraalveolară
✓ atelectazie
✓ pătrunderea gazului în esofag duce la distensie abdominală
Îngrijirea pacientului
- Supravegheaţi bolnavul şi controlaţi frecvent permeabilitatea sondei, observaţi faciesul, semnele
vitale(respiraţia în special), culoarea tegumentelor, starea de conştienţă
- Asiguraţi îngrijirea nasului şi cavităţii bucale deoarece O2 usucă mucoasa
- Schimbaţi zilnic sonda şi narina folosind mănuşi
- Notaţi data şi ora începutului şi sfârşitului oxigenoterapie şi debitul /min
Beneficiile oxigenoterapiei precoce
✓ Reversia/ameliorarea policitemiei(poliglobuliei)
✓ Ameliorarea hipertensiunii pulmonare
✓ Ameliorarea funcției ventriculului stâng și drept
✓ Creșterea toleranței la efort
✓ Corectarea hipoxemiei
✓ Reducerea dispneei
✓ Ameliorarea funcției cerebrale
✓ Îmbunătățirea calității vieții și a supraviețuirii
MONITORIZAREA OXIGENOTERAPIEI
Se poate realiza prin
- tehnici invazive: gazometria arterială
- tehnici non-invazive: pulsoximetria, măsurarea transcutană a PO2, monitorizarea aerului inspirat sau
expirat.
- patrunderea gazului în esofag
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 6

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE RESPIRATORIE

Pe cale respiratorie pot fi administrate

- gaze sau substante gazeificate
- lichide fin pulverizate sau sub forma de vapori
Scop : - dezinfectie, decongestionarea mucoasei cailor respiratorii
- îmbogatirea aerului inspirat in oxigen, pentru combaterea hipoxiei
- fluidificarea sputei, expectoratiei
La nivelul arborelui respirator substantele medicamentoase bronhodilatatoare pot fi administrate
atât sub formă injectabilă cât şi de tablete, dar şi sub formă de aerosoli: prin utilizarea unui
inhalator sau a unui nebulizator (nebulizarea).
Inhalatorul este un mic dispozitiv sub presiune, care livrează medicamentele sub formă de
aerosoli, într-o formă corect dozată, acestea ajungând direct în plămân. Există multe tipuri de
inhalatoare, ce acţionează astfel:
- se introduce un capat al inhalatorului(piesa bucală) în gură şi se apasa declansand eliberarea
substantelor active, moment in care se inspira.
- nebulizatorul este mai uşor de folosit pentru pacient (în special în cazul copiilor şi bătrânilor)
şi permite administrarea unor doze mai mari de medicamente. Acesta este un dispozitiv
(conectat la curent sau baterii sau la o butelie de oxigen) care transforma lichidele în aerosoli
(un fel de,, ceaţă') , care împreună cu oxigenul sunt inspirate uşor pe gură, printr-o mască
sau piesă bucala, în decurs de 15 minute.Pentru a putea fi inhalate diametrul particulelor
inhalabile trebuie să fie de 1-5m.

Dispozitive de terapie inhalatorie

La ora actuală există trei tipuri de dispozitive de aerosoloterapie:
• dispozitivele inhalatorii presurizate cu eliberare standardizată(spray-ul –pMDI)
• dispozitivele inhalatorii cu pudră uscată (dry powder inhalers- DPI)
• nebulizoarele

Tehnica administrarii aerosolului utilizand pMDI( spray)

1..Asezati pacientul într-o poziţie relaxată, pe un scaun (sau în picioare);
2. Se scoate capacul de protectie al spray-ului;
3.Se tine spray-ul cu piesa bucală în jos, în ,,pensa’’ formată între degetul mare şi arătător;
4. Se agita flaconul de 3 – 4 ori;
5. Se realizeaza o expiraţie profunda, apoi se plasează piesa bucală în cavitatea bucală între dinţi şi
se strânge buzele în jurul ei, fără a o muşca
6. Se începe un inspir profund; imediat ce s-a început inspirul, se apăsa o singură dată pe flacon;
7.Se continua inspirul pînă la capăt şi blocaţi respiraţia 10 secunde (număraţi pînă la 10);
8.Pentru a administra un al doilea puf, se păstreaza flaconul în poziţie verticală şi se aşteapta
aproximativ o jumătate de minut înainte de a repeta etapele de la 2 la 6.
Flaconul trebuie curăţat cel puţin o dată pe săptămână.
1.Se scoate flaconul de metal din învelişul de plastic al inhalatorului şi se îndepărteaza capacul piesei
bucale.
2. Se clăteste învelişul de plastic şi piesa bucală cu apă caldă.
3. Se lasa la uscat într-un loc cald.,evitand căldura excesivă.
4. Se pune flaconul şi capacul piesei bucale.
Se poate adăuga în apă un detergent slab sau o soluţie de tipul celor folosite la curăţarea
biberoanelor pentru copii. Clătiţi apoi cu apă curată înainte de uscare.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 6

NU SE PUNE FLACONUL DE METAL ÎN APĂ.

Pentru cei care, nu reuşesc să utilizeze corect dispozitivul tip spray, au fost concepute şi realizate:
• camere de inhalaţie sau
• dispozitive cu pulbere uscată

CAMERA DE INHALAŢIE (SPACER-ul)

A fost special creată pentru pacienţii care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray.
Este singura modalitate de a administra medicaţia sub forma de spray la copiii sub 5 ani.
Camera de inhalaţie este un recipient de plastic care are la un capăt un orificiu la care se adaptează
spray-ul, iar la celălalt capăt un cilindru de care se lipesc buzele. Piesa bucală este prevăzută cu o
valvă, care permite inhalarea aerul din cameră dar împiedică sa se expire prin ea.
Cum se utilizeaza?
• agitaţi de 2 –3 ori spray-ul si ataşaţi-l la cameră;
• descărcaţi 1 puf în cameră:
• lipiţi buzele pe piesa bucală şi efectuaţi un prim inspir profund, după care blocati
respiraţia timp de 10 secunde; apoi expirati;
• repetaţi inspirul prin cameră încă de două - trei ori, fără să mai apăsaţi pe spray;
• daca doza recomandata este de 2 pufuri - repetati pasii de mai sus.
Utilizarea camerei creşte cantitatea de medicament care ajunge pe bronhii şi scade iritaţia
gîtului provocată de spray-uri
INHALATOARELE CU PULBERE USCATA
Pentru cei care nu pot utiliza corect dispozitivele tip spray sau pentru cei care nu tolerează gazul
din aceste dispozitive, au fost concepute şi realizate inhalatoare cu pulbere uscată. Cele mai
cunoscute, în prezent, pe piaţa românească sunt:
1.DISPOZITIVUL TIP TURBOHALER
Este un dispozitiv cilindric în care au fost încărcate doze de medicament (50-200), sub formă de
pulbere foarte fină
Cum se utilizeaza un turbohaler ?
- Se deşurubeaza capacul de protecţie;
- Se ţine dispozitivul vertical, în mîna stîngă;
- Cu mîna dreaptă se răsuceste inelul colorat aflat la baza turbohalerului spre dreapta, 15-20 grade,
apoi spre stînga, pînă se aude un ,,clic”;
- Se trece dispozitivul în poziţie orizontală;
- Se realizeaza o expiratie fortata;
- Se lipesc buzele de vîrful dispozitivului şi se inspira profund;
- Se ţine respiraţia 10 secunde, după care se reia o respiraţie normală.
- Se şterge turbohalerul şi se înşurubeaza capacul protector.
O fereastră laterală ne anunţă, prin apariţia unei benzi roşii, de ultimele doze.
Se clateste gura, cu multă apă, după fiecare administrare, pentru a evita dezvoltarea ciupercii bucale
(candida).
Nu se folosesc dispozitivele tip Turbuhaler în crize sau exacerbări deoarece este necesar
un inspir profund pentru a elibera doza optimă.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 6

2.DISPOZITIVELE TIP ,,DISKHALER”

Dispozitive cu pulbere uscată tip ,,Diskhaler”, se utilizeaza datorită uşurinţei de utilizare. Acest
tip de dispozitiv poate fi încărcat cu 30 sau 60 doze şi este prevăzut cu un contoar care semnalează
numărul de doze rămase.
Cum se utilizeaza un Diskhaler ?
- dispozitivul se tine cu mîna stîngă, în poziţie orizontală;
- cu mîna dreaptă se împinge clapeta capacului de protecţie; se observa o a doua clapetă şi un
orificiu ovalar de inhalaţie (piesa bucală);
- se împinge pînă la capăt clapeta a doua, care armează aparatul;
- se lipesc buzele în jurul piesei bucale şi se inhaleaza profund;
- respiraţia se blocheaza 10 secunde, apoi se reia o respiraţie normală;
- Se inchide dispozitivul tragînd simultan cele două clapete.
Marele avantaj al acestui aparat este simplitatea de utilizare.
Poate fi folosit în timpul crizelor sau în exacerbări deoarece cantitatea de medicament eliberată
nu depinde de fluxul inspirator !
Nu uitaţi să clătiţi gura cu apă după fiecare utilizare (şi intermitent cu soluţie de bicarbonat de sodiu
alimentar).
3. DISPOZITIV TIP HANDIHALER -MOD DE ADMINISTRARE
Pentru a asigura administrarea corectă a medicamentului de către pacient, când se utilizează
handihaler-ul, pacientul va fi instruit de către medic/asistentul medical asupra modului de
utilizarea a inhalatorului.

Dispozitivul HandiHaler este conceput special pentru Spiriva. Nu va fi

utilizat pentru a lua nici un alt medicament. Poate fi utilizat timp de
un an

Dispozitivul HandiHaler
1. Capacul de protecţie împotriva prafului
2. Aplicatorul bucal
3. Baza
4. Dispozitivul pentru perforare
5. Camera centrală

1. Pentru a debloca capacul de protecţie împotriva prafului, apăsaţi

dispozitivul pentru perforare până la capăt şi apoi eliberaţi-l.

2. Se deschide complet capacul de protecţie împotriva prafului, prin

împingerea lui în sus. Apoi deschideţi aplicatorul bucal prin
împingerea lui în sus.
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 6

3. Se scoate o capsulă Spiriva din blister (numai înainte de administrare)

şi se pune în camera centrală (5), ca în imagine. Nu are importanţă
modul în care puneţi capsula în cameră.

4. Se închide bine piesa bucală până se aude un clic, lăsând deschis

capacul de protecţie împotriva prafului.

5. Se tine dispozitivul HandiHaler cu piesa bucală în sus şi

se apasă numai odată complet dispozitivul de perforare şi apoi se
eliberează. Astfel se perforează capsula şi se permite eliberarea
medicamentului pentru inhalare.

6. Se expiră complet.
Important: a se evita expirarea în piesa bucalăl.

7. Se intoduce piesa bucală a dispozitivului HandiHaler în gură şi se strâng

ferm buzele în jurul lui.Se menţine capul în poziţie verticală şi se inspiră
încet şi profund, dar suficient de puternic,pentru a auzi sau simţi vibraţia
capsulei.Se inspiră până ce plămânii sunt plini cu aer; apoi se ţine
respiraţia cât mai mult posibil şi, în acelaşi timp,se scoate dispozitivul
HandiHaler din gură.Se reia respiraţia normală. Se repetă etapele 6 şi 7
încă o dată, până la golirea completă a capsulei

8. Se deschide încă odată piesa bucală şi se îndepărtează capsula

utilizată şi aruncaţi. Se închide piesa bucală şi capacul de protecţie împotriva
prafului în vederea păstrării dispozitivului HandiHaler.

Cum curăţaţi dispozitivul HandiHaler

Dispozitivul HandiHaler se curăţă o dată pe lună. Se deschide capacul de

protecţie şi piesa bucală. Apoi se deschide baza prin împingerea dispozitivului
de perforare. Se curăţă întregul dispozitiv cu apă caldă, pentru îndepărtarea
oricărei urme de pulbere. Se usucă dispozitivul HandiHaler în întregime,
tamponând excesul de apă cu un şerveţel de hârtie şi apoi se usucă, lăsând
capacul de protecţie, piesa bucală şi baza deschise. Uscarea durează 24 ore,
astfel încât trebuie să curăţaţi bine dispozitivul după utilizare pentru a fi pregătit
pentru următoarea administrare. La nevoie, exteriorul piesei bucael poate fi
curăţat cu o cârpă umedă, dar nu în exces.
4
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 6

Instrucţiuni pentru deschiderea/manipularea blisterului

A. Separaţi cele două porţiuni ale blisterului, prin rupere de-a lungul zonei
perforate.

B. Înlăturaţi folia din spatele blisterului (doar imediat înainte de utilizare),

utilizând capătul prevăzut pentru aceasta, până ce capsula se vede în
întregime.
C. Dacă din greşeală o a doua capsulă intră în contact cu aerul, atunci aceasta
nu mai poate fi folosită.

Scoateţi capsula.

5
 ADMINISTRAREA ANTIBIOTICELOR

Definiţie:
~ Antibioticele sunt medicamente de origine animală sau sintetizate chimic,
care introduse în organism sau depuse pe suprafaţa lui, distrug microbii sau
împiedică dezvoltarea lor.
~ Sunt extrase din culturi de celule vii, mai ales din ciuperci sau pot fi sintetizate
chimic.
~ Chimioterapicele sunt substanţe care au acţiune bacteriostatică sau
bactericidă asupra germenilor patogeni, fără a fi toxice pentru organism.
Efect:
~ Bactericid – distrug agentul patogen.
~ Bacteriostatic – opresc dezvoltarea agentului patogen.
Scopul administrării:
~ Distrug microbi.
~ Împiedică dezvoltarea microbilor.
Farmacoterapie- Administrarea AB şi CT antimicrobiene trebuie să ţină cont
de următoarele aspecte:
• Alegerea medicamentelor se face în funcţie de tipul şi gravitatea infecţiei :
- în infecţii acute sau cronice este necesară identificarea agentului patogen
pe baza antibiogramei;
-în urgenţe (meningite, septicemii), antibioterapia se instituie înaintea
rezultatelor de laborator pe baza indicaţiilor date de semnele clinice,
cunoştinţele privind sensibilitatea agenţilor patogeni întâlniţi în mediul unde
a apărut infecţia, date privind frecvenţa localizării infecţiilor acute produse
de diverşi agenţi patogeni.
• De regulă pentru tratarea unei infecţii există AB sau CT de primă alegere
(de elecţie) şi de alternativă dacă medicamentul de elecţie nu este suportat
de bolnav (exemplu: tetracicline).
• Se pot folosi AB şi CT bactericide sau bacteriostatice.
• Bactericidele sunt indicate în:
- infecţii grave cu localizări greu accesibile;
- la persoane imunodeprimate ca urmare a unor boli (HIV), sau ca
urmare a unor tratamente (corticosteroizi, antitumorale, radioterapie);
- la bolnavi cu organism debilitat (bătrâni, nou-născuţi, prematuri);
- infecţii cu evoluţie subacută.
• Bacteriostaticele se utilizează în:
- infecţiile uşoare şi medii;
- la persoanele cu sistem imun competent
Ritmul de administrare:
~ Urmăreşte menţinerea unei concentraţii eficiente în sânge pentru acţiune
continuă asupra agenţilor patogeni.
~ Ritmul de administrare ţine cont de perioada de înmulţire a microbilor:
o În infecţii acute → germenii se înmulţesc foarte repede = ritmul de
administrarea trebuie să fie cât mai frecvent.
o În infecţiile subacute şi cronice → germenii se înmulţesc încet = ritmul
de administrare poate fi mai lent.
~ Când se urmăreşte absorbţia lentă a antibioticului, acesta este înglobat în
anumite substanţe (ex. Moldamin cu acţiune de 4-5 zile).
~ Exemple:
o Penicilina cristalină → 3,4, 6 ore.
o Sulfamidele → 4, 6, 12 ore.
o Cloramfenicol, tetracicline → 6,12 ore.
o Streptomicina → 12 ore.
o Gentamicina → 8,12 ore.
o Biseptol → 12,24 ore.
Forma de prezentare:
~ Tablete
~ Capsule operculate
~ Pulbere
~ Sirop
~ Soluţii injectabile
~ Unguente
Căile de administrarea:
~ Calea orală → tablete, caşete, capsule, prafuri, siropuri
~ Calea parenterală – intramusculară (soluţii, suspensii), intravenoasă (soluţii
cristaline)
~ Perfuzii
~ Intrarahidian – se utilizează în cazuri grave de infecţii meningiene
~ Percutanta
~ Calea mucoaselor – unguente, pudre
~ Calea respiratorie – instilaţii, aerosoli
~ Calea rectală – clisme, unguente, paste
Calea de administrare şi forma farmaceutică sunt condiţionate de localizarea
şi gravitatea infecţiei, de particularităţile farmacocinetice ale substanţei, de starea
fiziologică sau patologică a bolnavului. Calea de administrare orală este cea mai
comodă şi este utilizată în cazul infecţiilor uşoare şi medii. În acest caz sunt
preferate AB şi CT cu biodisponibilitate orală bună cum ar fi aminopenicilinele. În
infecţii severe (septicemii,endocardite) administrarea se face injectabil. De
asemenea AB şi CT cu biodisponibilitate orală mică: aminoglicozide, vancomicină,
cefalosporine din generaţia II şi III, se administrează parenteral. În cazul
administrării parenterale se ţine cont de incompatibilităţile care pot apărea la
asocierea in vitro a două substanţe medicamentoase.
Doza de antibiotic: Dozele se aleg în funcţie de localizarea infecţiei, agentul
microbian şi sensibilitatea lui la AB şi CT, reacţiile adverse ale medicamentului,
particularităţiile bolnavului (insuficienţa renală, hepatică, etc);
Se urmăreşte realizarea unei concentraţii optime de AB sau CT la nivelul
focarului infecţios, ţinând cont de sistemul imun al organismului tratat (competent
sau deficitar) şi de localizarea infecţiei. Atenţie deosebită se acordă în cazul
organismelor imunodeprimate la care este necesară realizarea unei concentraţii
mari de AB sau CT şi infecţiilor cu localizare meningeală şi în ţesuturi cu
vascularizaţie redusă (ochi, prostată). De exemplu, în meningite bacteriene,
cloramfenicolul traversează bariera hematoencefalică, penicilinele
antistafilococice, clindamicina şi lincomicina difuzează la nivelul oaselor şi sunt
utile în osteomielite stafilococice.
~ În administrarea orală → se împarte numărul tabletelor sau capsulelor sau
capsulelor la numărul prizelor.
~ În administrarea intramusculară → se dizolvă numai cantitatea ce se
injectează imediat, deoarece soluţiile se degradează, iar administrarea lor
devine mai dureroasă.
~ Flacoanele cu multidoze se vor dizolva cu o cantitate necesară pentru 24 ore.
Doza va fi împărţită conform orarului de administrarea în doze unice, egale
administrate la 4, 6, 12 ore
~ Cantitatea de antibiotice se exprimă în unităţi şi grame.
Durata tratamentului este influenţată de situaţia clinică. De exemplu în
gonoree necomplicată se poate administra o singură doză de spectinomicină, 2g
i.m. în osteomielite stafilococice durata tratamentului este de 6 săptămâni. .
Tratamentul antibiotic necesita a fi continuat si dupa ce pacientul a devenit
afebril, aceasta fiind monitorizat clinic, bilogic. In general, in infectiile medii,
durata terapiei este intre 10-14 zile, iar in infectiile severe, aceasta se poate
prelungi la saptamani, luni (endocardite, artrite, osteomielite, etc.).
~ Utilizarea AB şi CT în sarcină se face cu prudenţă, deoarece multe substanţe
traversează bariera placentară realizând concentraţii mari în lichidul fetal.
~ Utilizarea AB şi CT local (topic) este utilă în infecţii cutanate şi dermatoze
infecţioase, arsuri infectate, infecţii bacteriene ale căilor aeriene superioare
(sub formă de aerosoli), instilaţii locale.
Alegerea antibioticului:
~ Medicul alege antibioticul funcţie de diagnostic şi antibiogramă.
~ În urgenţă se pot administra antibiotice cu spectru larg, dar numai după
recoltarea antibiogramei – din urină, sânge, lichid cefalorahidian.
Încărcarea seringii din flacon cu dop de cauciuc:
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc cu tampon cu alcool.
~ Se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cea a lichidului pe care vrem
să-l scoatem prin aspirare.
~ Se introduce acul în flacon prin dopul de cauciuc şi se întoarce flaconul.
~ Se introduce aerul sub presiune în flacon şi se lasă să curgă liber soluţia în
seringă.
~ Se retrage acul şi se schimbă.
~ Pulberile injectabile se dizolvă în prealabil – extragerea soluţiei se face după
dizolvare completă.
Reguli de administrare a antibioticelor:
~ Calea de administrare se alege funcţie de scopul urmărit, rapiditatea cu care
trebuie acţionat, compatibilitatea medicamentoasă cu calea aleasă.
~ Aplicarea locală trebuie evitată → are efect foarte puternic sensibilizant.
~ Nu se fac administrări de medicamente cu antibiotice în aceiaşi seringă.
~ Injecţiile cu antibiotice se fac în condiţii de asepsie perfectă.
~ Soluţiile uleioase se încălzesc la 370C înaintea administrării.
~ Penicilina dizolvată se administrează în maximum 24 ore.
~ Administrarea pe cale orală se face după masă.
~ Nu se administrează tetraciclină la copiii mici → lezează mugurii dentari.
Complicaţii:
~ Stări toxice.
~ Stări anafilactice.
~ Stări nefrotoxice.
~ Anemii.
~ Leucopenii.
~ Agranulocitoză.
~ Lezarea mugurilor dentari la copii mici.
~ Tendinţă la hemoragie.
~ Dismicrobisme prin administrare necontrolată.
~ Infecţii nosocomiale.
~ Rezistenţa microorganismelor la antibiotic.
~ Sensibilizarea personalului medical.
Rolul asistentei medicale în administrarea antibioticelor:
~ Observarea apariţiei inapetenţei, greaţă, vărsături, dispnee, nelinişte,
hipoacuzie, oligoanurie, subicter, tulburări vizuale, micoze, tranzit accelerat.
 ~ Testează sensibilitatea organismului la antibiotic prin IDR (în cazul
penicilinei foloseşte soluţie 1000 U/ml) şi notează rezultatul testului în foaia
de observaţie a bolnavului.
~ Atenţie! Şocul anafilactic poate apărea şi sub IDR.
Observaţii:
~ Streptomicina nu se absoarbe la nivelul mucoase digestive.
~ Calea subcutanată nu se utilizează pentru administrarea antibioticelor din
cauza resorbţiei neregulate.
~ Antibioticele administrate oral distrug flora microbiană intestinală, motiv
pentru care se asociază cu complex de vitamină B.
~ Personalul medical va purta mănuşi de cauciuc şi mască de tifon în timpul
administrării antibioticelor. Pot apărea dermite profesionale, urticarii, accese
astmatiforme, alergii.
Este obligatorie înaintea folosirii testarea sensibilităţii bolnavului la antibiotic

TESTAREA SENSIBILITĂŢII LA ANTIBIOTIC

TESTUL INTRADERMIC
Definiţie: testare cutanată utilizată pentru a cerceta sensibilitatea organismului la
un anumit antibiotic. Injectarea se va realiza după tehnica injecției intradermice.
Raportul diluției poate fi 1/100 sau 1/1000.
Scop: explorator.
Materiale necesare:
- ace şi seringi sterile de 10 ml și de 1 ml
- tampoane cu alcool
- mănuşi de unică folosință
- antibioticul ce urmează a fi testat
- ser fiziologic pentru realizarea diluţiei
Realizarea procedurii pentru raport 1/100:
- se spală mâinile, se îmbracă mănuşile;
- se realizează diluarea a 1g de substanţă activă (antibioticul) cu 10 ml de ser
fiziologic (dacă flaconul are 1,5 grame, se diluează cu 15 ml ser fiziologic)
- din această diluţie: 1+10=11 ml soluţie, se păstrează 1 ml soluţie, care, la rândul
ei se diluează cu încă 9 ml de ser fiziologic;
- din soluţia obţinută 1+ 9=10 ml, se aspiră între 0,1 ml soluţie ce se administrează
pe faţa anterioară a antebraţului, intradermic; locul injectării va fi însemnat.
- după maxim 30 de minute se interpretează sensibilitatea în funcţie de reacţia
locală. În cazul unei alergii, la locul injectării medicamentului (antibioticului),
apare eritem, eventual papulă pruriginoasă, cu tendinţă de extindere;
- interpretare:
 - rezultatul este negativ dacă diametrul este < 10 mm - antibioticul se poate
administra;
- rezultatul este pozitiv dacă diametrul este > 10 mm - nu se poate administra
antibioticul.
Realizarea procedurii pentru raport 1/1000:
- în cazul realizării unui raport de diluţie 1/1000: la 1 ml soluţie 1/100 se adaugă 9
ml ser fiziologic din care apoi se va lua 0,1 ml -05 ml ce se vor administra
intradermic, reacţia citindu-se tot la 30 minute.
Observaţie:
- înainte de realizarea testării se va avea în vedere, o posibilă reacţie alergică, de
aceea se vor fi pregătite medicamentele necesare pentru șoc anafilactic: adrenalină,
hemisuccinat de hidrocortizon
 ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE
PARENTERALA

Definitie: Calea parentala in intelesul strict al cuvantului ,reprezinta calea care ocoleste tubul
digestiv.Dat fiind faptul ca in afara injectiilor si alte cai ocolesc tubul digestiv (ex. calea
respiratorie ),notiunea de cale parenterala a fost reconsiderata ,pastrand in sfera ei numai calea
injectabila de administrare a medicamentelor.
Injecţia constă în introducerea substanţelor medicamentoase lichide în organism , prin
intermediul unor ace care traversează ţesuturile , acul fiind adaptat la seringă.
Avantajele caii parenterale :
-dozarea precisa a medicamentelor
-obtinerea unui efect rapid
-posibilitatea administrarii medicamentelor la pacientul inconstient,cu hemoragie digestive,
varsaturi
Scopul injectiilor :
• explorator :testare sensibilitatii organismului fata de diferite substante ;administrarea
substantelor de contrast
• terapeuticadministrarea medicamentelor
Locul injectiilor il constituie tesuturile in care se introduc medicamentele:

1
• grosimea dermului - injectie intradermica
• sub piele ,in tesutul celular subcutanat - injectie subcutanata
• tesutul muscular - injectie intramusculara
• in vasele sangvine - injectia intravenoasa si injectia intraarteriala
• in inima - injectia intracardica
• injective intraosoasa
• subarahnoidaian

Asistenta efectuează injecţiile intradermică, subcutanată, intramusculară şi intravenoasă.

Alegerea căii de executare a injecţiei este făcută de către medic în funcţie de:
- scopul injecţiei,
-rapiditatea efectului urmărit şi
- compatibilitatea ţesuturilor cu substanţa injectată.
Indiferent de felul injecţiilor, pregătirea şi administrarea lor trebuie să respecte anumite reguli:
1.Verificarea instrumentelor. Pentru injecţii se utilizează seringi si ace, de unică folosinţă,.
Inainte de deschidere, se verifica termenul de valabilitate,ambalajul..

2. Utilizarea de materiale sterile.

3. Despachetarea seringii şi montarea acului. Scoaterea seringii din ambalaj trebuie făcută în
aşa fel ca să se păstreze sterilitatea amboului.
4. Verificarea soluţiilor de injectat. Injecţiile vor fi administrate numai dacă fiolele sunt
etichetate şi, atăt denumirea, cât şi dozajul corespund celor prescrise. Orice neconcordanţă se va
raporta medicului. Lipsa etichetelor sau ştergerea lor parţială implică aruncarea fiolelor. Soluţiile
injectabile trebuie să fie clare, transparente, fără precipitate. Aspectul lor trebuie să fie
caracteristic, din care motiv asistenta trebuie să cunoască felul de prezentare a substanţelor
injectabile. Acestea vor fi bine agitate înainte de utilizare, până ce dispare orice depozit de pe
fundul fiolelor. Unele medicamente floculează în fiole, fără să se altereze. Acestea trebuie uşor
încălzite în apă caldă. Ele vor fi utilizate numai dacă floculaţia este menţionată pe cutie sau în
biletul însoţitor al fiolelor. Fiolele de sticlă, odată deschise, nu mai pot fi păstrate.
5. Încărcarea seringilor. Se va verifica integritatea fiolelor şi apoi se va goli lichidul din gâtul
fiolei, apucând-o de partea subţiată şi întorcând-o energic, prin mişcări de rotaţie.
6. Injectarea imediată a conţinutului seringilor
7. Dezinfectarea locului unde se va practica injecţia.
Pregatirea injectiei
• materiale
Seringa este compusa din cilindru si piston cu ambou de utilizare diferita :
Asistenta va alege felul seringii şi capacitatea corespunzătoare injecţiei pe care trebuie să o
administreze, ţinând cont atât de substanţa de injectat cât şi de calea de administrare.
Pentru injecţiile intravenoase va prefera seringi cu ambou excentric; pentru injecţia intradermică,
2
seringă de 1 ml, gradate în sutimi de ml.
Cu aceeaşi atenţie va alege acul adecvat gradului de vâscozitate a substanţei de injectat,
precum şi căii de administrare.
Seringa de insulina are capacitatea de 1 ml si corespunde la 100 u si 40 u. i. de insulina.seringa pentru
tuberculina prezinta la un volum de 1 ml scala cu 100 de diviziuni.

Acele se gasesc impreuna cu seringa in acelasi ambalaj sau in ambalaje separate. Se pregateste un
ac cu diametru mai mare pentru aspirarea solutiilor si altul pentru injectare cu dimensiuni in
functie de tipul injectiei.
Bizoul acului:
- pentru aspirare - lung
- intradermica - scurt
- subcutanat - lung
- intramuscular - lung
- intravenos – scurt

Utilizarea acului Diametru (mm) Lungime (mm) Bizou

Aspirarea soluţiei 1/1 38 Lung
Injecţie i.d. 5/10 ; 6/10 5-10 Scurt
Injecţie s.c. 6/10 ; 7/10 30-50 Lung
Injecţie i.m. 7/10 ; 8/10 ; 9/10 40-70 Lung
Injecţie i.v. 6/10 ; 7/10 25 Scurt

• medicamentul prescris se poate prezenta :

a) ca medicament direct injectabil,in fiole sau flacoane cu doza unica sau mai multe doze ,in
seringa preumpluta.
b) ca medicament indirect injectabil -pudre sau produse liofilizate in fiole sau flacoane cu dop de
cauciuc,insotite sau nu de solvent
-alte materiale :
-tava medicala tampoane sterile din vata si tifon ,solutii dezinfectante, tavita renala,
garou,pernita ,musama

Pregatirea pacientului :
-se informeaza privind scopul si locul injectiei si eventuale reactii pe care le va prezenta in
timpul injectiei
-pregatire fizica
-se aseaza in pozitie confortabila ,in functie de tipul si locul injectiei
Incarcarea seringii :
3
-se spala pe maini cu apa curenta ,se verifica seringa si acele-capacitatea si termenul de
valabilitate
-se verifica integritatea fiolelor sau flacoanelor eticheta ,doza termenul de valabilitate ,aspectul
solutiiei
-se indeparteaza ambalajul seringii,se adapteaza acul pentru aspirat solutia

a) aspirarea continutului fiolelor:

-se goleste lichidul din varful fiolei prin miscari de rotatie
-se dezinfecteaza gatul fiolei prin prin stergere cu tamponul imbibat in alcool
-se deschide fiola astfel:se tine cu mana stanga iar cu policele si indexul mainii drepte protejate
cu o compresa sterila se deschide partea subtiata a fiolei

-se introduce acul in fiola deschisa ,tinuta intre policele mainii drepte si avand grija ca bizoul
acului sa fie permanent acoperit cu solutia de aspirat;fiola se rastoarna progresiv cu orificiul in
jos;
-se indeparteaza aerul din seringa,fiind in pozitie vericala cu acul indreptat in sus ,prin
impingerea pistonului pana la aparitia primei picaturi de solutie prin ac;
-se schimba acul de aspirat cu cel folosit pentru injectie

b) dizolvarea pulberilor :
4
-se aspira solventul in seringa
-se indeparteaza capacelul metalic al flaconului se dezinfecteaza capacul de cauciuc,se asteapta
evaporarea alcoolului;
-se patrunde cu acul prin capacul de cauciuc si se introduce cantitatea de solvent prescrisa
-se scoate acul din flacon si se agita pentru a completa dizolvarea;
c) aspiratia solutiei din flaconul inchis cu dop de cauciuc :
-se dezinfecteaza dopul de cauciuc ,se asteapta evaporarea alcoolului
-se incarca seringa cu o cantitate de aer egala cu cantitatea de solutie ce urmeaza a fi aspirata;
se introduce acul prin dopul de cauciuc in flacon,pana la nivelul dopului si apoi se introduce
aerul;
-se retrage pistonul sau se lasa sa se goleasca singur continutul flaconului in seringa sub
presiunea din flacon;
-acul cu care sa perforat dopul de cauciuc se schimba cu acul pentru injectie;

5
 Injecţia intradermică. Injecţia subcutanată (hipodermică). Injecţia intramusculară

http://soins.hug-ge.ch/_library/techniques_pdf/injections.pdf

 Documentarea ingrijirii: mentionarea tehnicii in FOCG, sub semnatura, data, ora

 Injectia este administrata doar de asistentul medical care a pregatit-o
 Injectia este administrata doar prin prescriptie medicala scrisa
 Solutiile cu uzaj multiplu (multidoze) sunt etichetate cu data efectuariiamestecului si
primei adminidtrari, doza in mg/ml si numele, prenumele asistentului medical care a
preparat amestecul
 Informarea pacientului
 Raspunsuri la interebarile pacientului inainte de administrare

Injecţia intradermică
Indicaţii

o Diagnostice
o Testarea reactivităţii organismului la diverse substanţe: intradermoreacţia la
tuberculină, testarea la diverşi alergeni (ex.: testarea la Penicilină)
o Terapeutice
o Tratamente de desensibilizare (injectarea i.d. a unor diluţii progresiv crescute de alergen)
o Anestezia locală (injectare de anestezice locale în vederea suturii unei plăgi, de exemplu)
o Tratamentul anumitor afecţiuni locale (ex.: injectare intradermică de triamcinolon
acetonid în cheilita plasmocitară)

Contraindicaţii

o Infecţii locale
o Alergodermia (testarea pacienţilor la diverşi alergeni se face în perioadele intercritice,
când pacientul nu prezintă semne acute de alergie)
o Contraindicaţii care ţin de substanţă: de exemplu, nu se va recurge la anestezia locală cu
Xilină în cazul pacienţilor alergici la Xilină
o Absenta medicului, deoarce poate genera reactii alergice severe care sa necesite tratament
de urgenta

Materiale şi metodă

Materiale

o Facilităţi pentru spălarea antiseptică a mâinilor

o Mănuşi
o Ac (preferabil 27 Gauge; Gauge = unitate de măsură care se referă la lumen) + încă un ac
pentru încărcarea substanţei de injectat în seringă
o Seringă cu capacitate totală de 0,5 - 1 ml (de 2 sau 5 ml în cazul anesteziei locale); se
adm. Cantitati mici de 0,1-0,3 ml
o Absorbtia este lenta de obicei in 10-30 minute de la injectare
o Substanţa de injectat

1
 2
o Soluţie pentru antiseptizarea tegumentului

Metodă

o Spălarea antiseptică a mâinilor

o Îmbrăcarea mănuşilor
o Pregătirea substanţei de injectat în seringă (încărcarea seringii)
o Schimbarea acului seringii utilizat la încărcarea acesteia cu acul pentru injectarea
substanţei în derm (27 G)
o Alegerea locului de injectare
o Pentru testări şi desensibilizări: zonele de tegument fără foliculi piloşi: faţa
zona de elecţie fiind 1/3
anterioară a braţului şi antebraţului,
medie a feţei anterioare a antebraţului
o Pentru anestezie locală: orice zonă, acolo unde este necesară anestezierea

Figure 18: Body sites commonly used for intradermal

injections.
Source: Kozier et al., 2000, p. 780.
 3

Figure 19: Inject solution to form wheal on skin.

Source: Smith et al., 2000, p. 386.

o Antiseptizarea locală a tegumentului pacientului, cu 3 tampoane si la sfarsit 30 secunde de

actiune antiseptic
o Fixarea tegumentului pacientului cu mâna stângă, care cuprinde şi susţine
antebraţul pacientului
o Seringa se ţine în mâna dreaptă între police, index şi medius, cu bizoul acului îndreptat în
sus; se introduce bizoul acului paralel cu tegumentul, în derm, sau sub cel mult un unghi
de 15 grade, până a pătruns în derm bizoul în întregime; apoi se schimbă policele cu
indexul pentru a susţine seringa şi cu policele se apasă pe piston, injectând substanţa;
marca injectării corecte în derm este formarea locală a unei papule
o Se retrage acul şi se tamponează local, fără frecţionare, cu soluţie nealcoolică
o Papula dispare in 10-15 minute
o Pentru testele la alergeni şi tuberculină trebuie apoi avertizat bolnavul ca până la citirea
reacţiei să protejeze locul respectiv de iritaţii mecanice şi fizice

Accidente şi incidente

o Accidente care ţin de tehnica de injectare:

 4
o Introducerea incompletă a bizoului acului în derm se soldează cu refluarea la
exterior a unei părţi din substanţa de injectat
o Introducerea prea profundă a bizoului acului duce la injectarea hipodermică a
substanţei (în acest caz nu se va forma local papula care atestă injectarea substanţei
în derm)
o Reacţie alergică exacerbată, generalizată, până la şoc anafilactic, la substanţa injectată
o Infecţii locale, în cazul nerespectării regulilor de lucru aseptic

http://www.medecine.unige.ch/enseignement/apprentissage/module2/circ/apprentissage/intran
et/cc/geste_technique3.pdf
http://uploads.myschool.lu/smartcontentserver/PersonalWebSpaces/Exports//9f50106b-6a4a-
4372-a757-c11970e81987.pdf

Injecţia subcutanată (hipodermică)

 Cale parenterala, extravasculara

 Utilizata cand calea orala sau i.m. sunt neutilizabile, cand capitalul venos este redus
sau cand se prefera confortul pacientului
 Absorbtia este mai lenta dacat pe cale i.m.
 Volumul care se administreaza depinde de pacient (adult/copil) si de locul de
administrare
 Adult: 0,5-2,5 ml/loc de administrare
 Neonatologie: 0,5 ml
 Copil mic: 1 ml
 Copil mare: 2 ml
 Regiune deltoidiana: max 1 ml
 Regiunea coapsei max 3 ml

45 grade fata externa brat la adult

 5

90 grade fata externa

coapsa adult

se injecteaza intre piele si muschi

in tesutul gras, un pliu intre police si index

Pe această cale se administrează de obicei soluţii cristaline, izotone, care formează

local un depozit din care difuzează lent spre sistemul capilar.
 6
Indicaţii

o Terapeutice: administrarea diverselor medicamente , precum:

o Heparinele fracţionate (ex.: Calciparine®, Fraxiparine®) (Heparina =
anticoagulant) în profilaxia şi tratamentul accidentelor tromboembolice
o Insulină
o Alte substanţe: de ex.: Atropină (prevenirea şocului vagal), Adrenalină
(tratamentul reacţiilor alergice)
o Profilaxia unor afecţiuni infecto-contagioase: de ex.: vaccinul antigripal
(Vaxigrip®) se poate administra subcutanat profund sau intramuscular

Contraindicaţii

o Relative: ţin de locul de injectare, în sensul că în cazul prezenţei locale de hematoame, a

lipodistrofiei (lipodistrofie = reacţie locală la injectarea prelungită a insulinei în acelaşi
loc, manifestată fie prin lipoatrofie = atrofia ţesutului celular subcutanat manifestată prin
depresiuni la nivelul tegumentului, fie prin lipohipertrofie = pierderea elasticităţii şi
îngroşarea ţesuturilor), a unei infecţii locale, se alege altă regiune de abord

Materiale şi metodă

Materiale

o Facilităţi pentru spălarea antiseptică a mâinilor- solutii hidroalcoolice

o Mănuşi nesterile
o Platou din inox pentru materiale
o Ac (preferabil 23 sau 26 Gauge) + încă un ac pentru încărcarea substanţei de injectat în
seringă (în afara utilizării seringilor preîncărcate sau pen-urilor)
o seringă specială pentru injectarea insulinei (de 1 ml/100 unitati de insulina, de 0,5/ 50
unitati de insulina sau de 0,3 ml care contine 30 unitati insulina sau pen/ stilou
reincarcabil sau preumplut schimbabil) sau a heparinelor fracţionate
o Substanţa de injectat
o Soluţie pentru antiseptizarea tegumentului !NU se utilizează alcoolul medicinal pentru
antiseptizare în cazul injectării Insulinei!
o Recipient pentru deseurile rezultate
o Tavita renalapentru deseuri
o Comprese sterile

Metodă

o Spălarea antiseptică a mâinilor

o Îmbrăcarea mănuşilor
o Verificarea prescriptiei medicale
o Verificarea pacientului, a starii acestuia- sa nu prezinte semne clinice de hipoglicemie (in
cazul pregatirii Insulinei)
o Verificarea macroscopica a medicamentului, inclusiv termenul de valabilitate, data
deschiderii flaconului
o Pregătirea substanţei de injectat în seringă (încărcarea seringii) în afara cazurilor de
utilizare de seringi preumplute (preîncărcate) cu medicaţie, ca în cazul heparinelor
fracţionate (ex.: Calciparine®, Fraxiparine®) sau ca în cazul pen-urilor cu Insulină
 7
o Schimbarea acului seringii utilizat la încărcarea acesteia (în afara utilizării seringilor
preumplute sau pen-urilor) cu acul pentru injectarea substanţei în hipoderm (23 sau26 G)
o Alegerea locului de injectare: se evită regiunile pe unde trec superficial trunchiuri
vasculare şi nervoase, suprafeţele tegumentare în contact apropiat cu elemente osoase
(hipoderm slab reprezentat), regiunile supuse la compresie prin poziţie sau îmbrăcăminte
(împiedică absorbţia medicamentului) se ajunge astfel la delimitarea următoarelor regiuni
pentru injectare hipodermică de elecţie: regiunea deltoidiană, periombilical (in absenta
ascitei), faţa antero-externă a coapselor (in absenta edemului membrelor inferioare)- se
evita interiorul deoarece este foarte vascularizat, regiunea de deasupra omoplatilor

o Pentru injectarea Adrenalinei şi Atropinei se preferă regiunea deltoidiană

(pacientul se poziţionează cu mâna în şold)
o Pentru injectarea heparinelor fracţionate: periombilical (pacientul se găseşte în
decubit dorsal sau poziţie semi-Fowler)
o Pentru injectarea Insulinei se alternează continuu regiunile, pentru a preveni
apariţia lipodistrofiei
o Antiseptizarea locală a tegumentului pacientului (nu cu alcool medicinal dacă este vorba
despre injectarea Insulinei);
o Cu policele şi indexul mâinii stângi se formează un pliu cutanat ridicat de pe planurile
profunde
o Seringa se ţine în mâna dreaptă ca un condei; se introduce acul în profunzimea stratului
subcutanat (2 – 3 cm) pe direcţie paralelă cu tegumentul învecinat la baza pliului, sau la
45° în plin pliu; se aspiră prin retragerea pistonului seringii pentru a verifica dacă nu s-a
abordat accidental un vas de sânge; dacă nu se aspiră sânge în seringă se injectează
substanţa medicamentoasă lent (insulina); se retrage acul (în cazul injectării Insulinei se
numără până la 10 apoi se retrage acul); se tamponează şi se aplica presiune uşoara la
locul injectării (nu cu alcool în cazul Insulinei). Dacă se foloseşte seringă de Insulină cu
ac 27 G şi lungimea acului 12 mm se pătrunde cu acul în vârful pliului, perpendicular.
Insulina isi produce efectul in 20-30 minute de la injectare.
o Nu se administreaza subcutanat substantele uleioase sau iritante
o Cantitatea maxima: 2,5 ml
o Se administreaza solutii hidrosolubile
 8

Figure 11 :
Insert needle at 45° or 90° angle into tissue for subcutaneous injection.
Source: Smith et al., 2000, p. 387.

Accidente şi incidente

1. Durere violentă locală apărută în momentul abordului = s-a înţepat un traiect nervos
→ repoziţionarea acului
2. Durere violentă locală apărută în momentul injectării substanţei = injectare rapidă a
unei cantităţi mari de substanţă, care duce la distensia bruscă a ţesuturilor şi durere
3. Hematoame la perforarea unui vas de sânge pe traiectul acului, mai ales la injectarea
de Heparină
4. Injectarea intravasculară a substanţelor → accidente provocate de ajungerea în
circulaţia generală a acelor substanţe (hipoglicemie, embolii, etc.)
5. Infecţii locale – în cazul nerespectării normelor de asepsie şi antisepsie
6. Necroza in cazul utilizarii de solutii hipertonice
7. Lipodistrofie in cazul adm. insulinei

http://pharmacie.hug-ge.ch/infomedic/utilismedic/medic_voieSC.pdf
 9

http://ajd-diabete.fr/le-diabete/tout-savoir-sur-le-diabete/linjection-dinsuline/
 Absorbtie rapida la nivel periombilical;

la doua laturi de deget in jurul ombilicului

 10
 Absorbtie medie la nivelul bratului

 Absorbtie foarte lenta la nivelul coapsei si la nivel fesier

 Intre doua intepaturi: 1 cm - 2,5 cm
http://www.bd.com/ca/diabetes/french/pdf/BD_Getting_Started_Insulin_Frfinal.pdf

Insulina se pastreaza la frigider, maxim 4 saptamani de la deschiderea flaconului.

http://www.agencesss04.qc.ca/Diabete/pages/PDFs/Module4.pdf

http://www.lediabete.net/wp-content/uploads/2010/06/capture4.jpg

 Exista insulina care se administreaza si pe cale inhalatorie, pach transdermic, perfuzie

subcutanata, dar administrarea s.c.este principalul mod de administrare la pacientul
diabetic de tip I
 11
Injecţia intramusculară
 Vascularizatia muschiului permite absorbtia rapida a medicamentului
 Cantitatea care permite o absorbtie optima este de 0,5-3 ml, dar putem injecta 5 ml
intr-o singura priza fara reactii adverse; in deltoid: 0,5-2 ml la adult

Indicaţii: terapeutice:

o Se pot injecta i.m. substanţe uleioase şi soluţii (izotone sau soluţii coloidale cu densitate
mare), cu acţiune rapidă (efect instalat după 20 – 45 minute de la injectare) sau cu efect
prelungit (preparate retard)
o Prevenţia primară a unor afecţiuni infecto-contagioase: administrarea i.m. a unor vaccinuri

Contraindicaţii

o Reacţii inflamatorii / infecţii locale: se alege altă regiune pentru injectare

o Şoc: este inutilă administrarea i.m. a medicaţiei în şoc, deoarece suferinţa microcirculaţiei
care defineşte reacţia de şoc împiedică absorbţia medicaţiei injectate i.m.
o Tulburările de coagulare (coagulopatii sau terapia anticoagulantă care induce tulburări de
coagulare) → hematom la locul de injectare; pacienti cu tratament anticoagulant sau cu
tulburari de hemostaza
o Suspiciunea de IMac (Infarct Miocardic acut) deoarece abordul muscular (leziunea
provocată de înţepătură la nivelul muşchiului) modifică în sensul creşterii enzimele
musculare CPK şi CK (creatinfosfokinaza şi creatinkinaza), enzime crescute şi în IMac
(falsifică astfel rezultatele diagnosticului de laborator al infarctului, care se pune şi pe
baza valorilor acestor enzime); în plus, în cazul în care s-ar dori administrarea de
fibrinolitice pentru tratamentul infarctului, la locul puncţiei musculare s-ar forma un
hematom masiv prin tulburările de coagulare induse de medicaţia fibrinolitică
o Vaccinare antipoliomielitică cu virus atenuat (produsul cu administrare orală) în ultima
lună (după vaccinare antipoliomielitică se contraindică injecţiile intramusculare timp de
30 zile – risc de leziuni neurologice)

Materiale şi metodă
 12
Materiale

o Facilităţi pentru spălarea antiseptică a mâinilor

o Tavita renala
o Mănuşi nesterile
o Ace intramusculare (preferabil 20, 21 sau 22 Gauge) cu lungime de 6 – 8 cm (lumenul
acului se alege în funcţie de vâscozitatea substanţei de injectat iar lungimea acului în
funcţie de grosimea stratului adipos local, care trebuie depăşit de ac pentru a pătrunde
intramuscular) + încă un ac pentru încărcarea substanţei de injectat în seringă
o Seringă cu capacitate totală de 5 - 10 ml
o Substanţa de injectat
o Soluţie pentru antiseptizarea tegumentului din centru spre exterior in vederea indepartarii
germenilor din locul de punctie
o Recipente pentru desurile rezultate

Metodă

 Verificarea prescriptiei medicale

o Spălarea antiseptică a mâinilor

o Îmbrăcarea mănuşilor
o Pregătirea substanţei de injectat în seringă (încărcarea seringii) cu un ac de diametru mai
mare ca cel folosit la injectare
o Schimbarea acului seringii utilizat la încărcarea acesteia cu acul pentru injectarea
substanţei i.m. (20, 21 sau 22 G, cu bizou lung)

o Pregătirea pacientului – acordul acestuia

Sites for injections. A, subcutaneous injection sites. B, intramuscular injection site for
children in the vastus lateralis muscle. C, D, and E, intramuscular injection sites for
adults: C, deltoid muscle injection site. D, injection site in the buttock (dorsogluteal site). E,
injection site in the anterolateral thigh ventrogluteal site).
 13
o Alegerea locului de injectare:
Marele fesier
Vastul extern
Deltoid

o
o Muşchiul deltoid (mai frecvent indicat în cazul administrării vaccinurilor):
pacientul se poziţionează cu mâna în şold
 14

plasarea ultimelor 4 degete sub articulatia acromio claviculara, care marcheaza baza

unui triunghi cu varful in jos

 15

o Treimea medie a feţei antero-externe a coapsei: pacientul se poziţionează în

decubit dorsal

Anterolateral Thigh (Vastus Lateralis)- vast lateral sau extern, deci in coapsa anteroextern
- Bine dezvoltat la copii;

Figure 16a: The vastus lateralis site of the right

thigh, used for intramuscular injections.
Source: Kozier et al., 2000, p. 785.
 16

Figure 16b: The vastus lateralis muscle of the upper thigh.

Source: Kozier et al., 2000, p. 784.

Figure 16c: Identify greater trochanter and lateral

femoral condyle.
Source: Smith et al., 2000, p. 396.
 17

Figure 16d: Select site using middle third and

anterior lateral aspect of thigh.
Source: Smith et al., 2000, p. 396.

Figure 16e: Inject medication at 90° angle directly

into muscle.
Source: Smith et al., 2000, p. 396.
 18
Injectia in fata anterioara a coapsei, muschi
drept anterior

pentru autoinjectare, dar foarte

dureroasa

Injectia ventro-gluteala – in fesier mijlociu si mic

gluteal=fesier
 19

igure 15a: The ventrogluteal site for

intramuscular injections.
Source: Kozier et al., 2000, p. 784.; pozitionarea pacientului in decubit lateral

Figure 15b: Identify greater trochanter, and

place palm at site.
Source: Smith et al., 2000, p. 397.

Figure 15d: Inject medication at 90° angle

within "V" area.
Source: Smith et al., 2000, p. 397.
 20

Z-Track Method Figure 17: Z-track is used to

prevent backflow of medication into subcutaneous tissue.
Source: Smith et al., 2000, p. 398.

Injectia dorso-gluteala: in marele fesier

o nu este frecvent recomandata datorita deoarece exista riscul lezarii

nervului sciatic si arterei gluteale superioare; nu este recomandat copiilor sub 3 ani
deoarce se dezvolta odata cu mersul
o la copil maxim 2 ml
o la adult maxim 5 ml
o acul sub 60 kg greutate: 21-22 G, 30-40 mm
o greutate normala adult: 20-21 G, 55 mm
o >90 kg : 20 G, 55 mm

o Cadranul supero-extern al regiunii fesiere: pacientul se poziţionează în decubit

ventral, decubit lateral sau poziţie şezând; posibilă dar nerecomandată (relaxare
redusă musculară) este şi poziţionarea în ortostatism
 21

CI = creasta iliacă

MSMT = marginea superioară a marelui trohanter

SIPS = spina iliacă postero-superioară

Deci 2 repere:

 Deasupra liniei care uneste spina iliaca posterosuperioara cu marginea

superioara a marelui trohanter

 Impartinea regiunii fesiere in 4 cadrane: se ia ca reper creasta iliaca si

marginea superioara a marelui trohanter; o linie imaginara uneste cele doua
margini suerioare ale marelui trohanter trecand prin marginea superioara a
santului interfesier; o linie imaginara este trasata perpendicular la mijlocul
distantei dintre marginea superioara a santului interfesier si marginea
superioara a marelui trohanter de partea dreapta sau stanga; locul punctiei
fiind cadranul superoextern
 22

Figure 14a: The dorsogluteal site for

intramuscular injections.
Source: Kozier et al., 2000, p. 785.

Figure 14b: Locate greater trochanter to identify dorsogluteal site.

Source: Smith et al., 2000, p. 395.
 23

Figure 14c: Locate posterosuperior spine of iliac

crest.
Source: Smith et al., 2000, p. 395.

Figure 14d: Draw imaginary line between

trochanter and iliac spine.
Source: Smith et al., 2000, p. 395.

Figure 14e: Inject medication directly into

dorsogluteal site at 90° angle.
Source: Smith et al., 2000, p. 395.

o Decontaminarea tavitei renale de inox/ platoului

o Solutie hidroalcoolica pentru maini
o Solutie antiseptica alcoolica (60-70%) pentru pacient
o Seringa de 1, 2, 3, 5 ml in functie de volumul care trebuie injectat
o 1 ac roz de 18 G pentru aspirat
o Ac pentru administrat in functie de tipul subsantei (uleioasa, vascoasa), de
locul de administrare, de varsta
 24
o 3 tampoane utilizate pentru antiseptizarea regiunii
o Tampoane pentru utilizare la locul punctionarii
o Pansament steril
o Recipient pentru deseuri intepatoare taiertoare si pentru contaminate

o Roz: 18 G
o Galben: 20G
o Verde : 21 G
o Negru: 22 G

o Antiseptizarea regiunii de 3 ori din interior spre exterior, gesturi circulare cu cele 3
tampoane imbibate in solutie antiseptica; antisepticul se lasa 30 secunde sa-si faca efectul
o UN TAMPON IMBIBAT IN DEZINFECTANT ESTE UTILIZAT PENTRU dezinfectia
gatului fiolei sau dopului protector al flaconului
o Se solicită pacientului relaxarea grupelor musculare de abordat si consimtamant informat
o Se adapteaza acul roz (18G) la seringa si se aspira produsul farmaceutic
o Eliminarea bulelor de aer din seringa prin tapotarea cilindrului seringii

o Asezarea seringii etichetate pe platou

o Verificare prescriptie-pacient-posologie (doza)
o Verificarea pacientului- nu are tratament anticoagulant sau tulburari de hemostaza
o Asezarea pacientului in pozitie confortabila si izolarea prin paravan de protectie
o Palpare muschi si piele ( se evita zonele cu leziuni iritante, cicatrici, edem, etc)
o Seringa cu acul ataşat se ţine între police şi degetele 2, 3 şi 4 ale mâinii drepte; se pătrunde
cu o mişcare fermă cu acul până în grosimea muşchilor regiunii alese (5 cm la persoane
obeze, 3-4 cm la persoane normale si 2 cm la copil), acul fiind direcţionat perpendicular
 25
pe tangenta în punctul de injectare; se aspiră pentru a verifica dacă nu s-a abordat un

traiect vascular;
o se injectează lent substanţa medicamentoasă (1 ml in 10 secunde) ; se retrage acul; se
tamponează si prin aceasta comprimare a locului de punctie se previne formarea
hematoamelor; nu se masează zona deoarece determina durere; se aplica un pansament
steril , sec; daca s-a aspirat sange se retrage acul si se face un alt abord cu alt ac
o Repaus fizic 5 minute
o În cazul injectării i.m. de preparate de Fe se utilizează tehnica injectării „în Z”
o Supravegherea pacientului si a locului de punctie dupa 4 ore de la administrare
o Aruncarea manusilor
o Spalarea mainilor
o Notarea sub semnaura in FOCG a medicamentului administrat, dozei, caii de administrare,
data si ora administrarii, eventualele reactii aparute in momentul administrarii

Accidente şi incidente

o Imediate
o Durerea în momentul injectării substanţei medicamentoase: cel mai frecvent
durerea apare la injectarea rapidă, care duce la deformarea rapidă a fibrelor
musculare din jurul bizoului acului
o Înţeparea unui trunchi nervos în cazul alegerii eronate a locului de puncţie →
leziuni neurologice
o Hematom local în cazul lezării unui vas de sânge pe traiectul acului; favorizat de
tulburările de coagulare
o Injectarea, mai ales în cazul substanţelor iritante, vâscoase, uleioase, a medicaţiei
într-un ax arterial → spasm arterial sau chiar ischemie arterială acută (durere vie,
paloare apoi cianoză tegumentară, tardiv necroză locală); injectarea acestora într-
un ax venos → embolii pulmonare (tuse, dispnee, hemoptizie, cianoză, durere
toracică)
o Alegerea necorespunzătoare a acului (ac prea scurt) cu injectarea în hipoderm
(acul nu depăşeşte stratul adipos) a medicaţiei → necroză aseptică locală
o Alegerea necorespunzătoare a acului (ac prea lung) cu introducerea acului până în
vecinătatea periostului (os iliac, femur sau humerus) determină periostite (reacţie
inflamatorie periostică)
o Ruperea acului în cursul manevrelor efectuate brutal sau în cazul pacienţilor agitaţi
→ extragerea acului cu o pensă dacă este posibil, sau prin manevră chirurgicală
o Tardive
o Infiltraţia dureroasă a regiunii (ţine de tehnică, reactivitatea personală a pacientului
şi de natura substanţei de injectat; mai frecventă în cazul tratamentelor injectabile
de lungă durată) se previne prin alternarea regiunilor unde se practică injectarea şi
 26
prin masajul local după injectare, care împiedică refluarea substanţelor injectate în
hipoderm şi derm
o Infecţie locală (abcese, flegmoane, ) – apar în cazul nerespectării normelor de
asepsie şi antisepsie
o

Reţineţi!

I.M. S.C

IDR
 27

Completare IV
 28

https://www.google.ro/search?q=injection+intra+musculaire+technique&biw=1280&bih=660&tbm=i
sch&imgil=5FvUoB1az3_j3M%253A%253BgD6nGk8uoCDJKM%253Bhttp%25253A%25252F%25252Fif
cs.mrforum.net%25252Ft13-l-injection-intra-
musculaire&source=iu&pf=m&fir=5FvUoB1az3_j3M%253A%252CgD6nGk8uoCDJKM%252C_&usg=__
EERUB8Qeq4iDGXWU4oA49y68TSI%3D&ved=0CFAQyjc&ei=UE-hVK2SJ-
bGygOV74DYCw#facrc=_&imgdii=_&imgrc=5FvUoB1az3_j3M%253A%3BgD6nGk8uoCDJKM%3Bhttp
%253A%252F%252Faccel10.mettre-put-idata.over-
blog.com%252F0%252F04%252F70%252F98%252Fsim2%252Fsite-injection-
intramusculaire.jpg%3Bhttp%253A%252F%252Fifcs.mrforum.net%252Ft13-l-injection-intra-
musculaire%3B602%3B541

http://www.unifr.ch/clinical-skills/assets/files/Comp%20cliniques/TS/Inj%20im.pdf

Marime Diametrul Exterior Diametrul Interior Culoare

18G 1.20mm 0.84mm Roz

19G 1.10mm 0.69mm Crem

20G 0.90mm 0.59mm Galben

21G 0.80mm 0.50mm Verde

22G 0.70mm 0.39mm Negru

23G 0.60mm 0.32mm Albastru

 29
24G 0.55mm 0.29mm Violet

25G 0.50mm 0.25mm Portocaliu

26G 0.45mm 0.23mm Maron

27G 0.40mm 0.19mm Gri

G=gauge (calibru)

[Page WEB].Accès : http://www.larousse.fr/encyclopedie/medical/injection_intramusculaire/13898

[Page consultée le 04 novembre 2011] (Fig.1).
Giller, N. (2002). Ecole du Personnel Soignant Fribourg [Polycopié] .Les injections (Fig.2 et Fig.3).
Kozier, B., Erb, G., Berman, A., & Snyder, S. (2005). Soins infirmiers: Théorie et pratique. Vol. 2.
Ed ERPI: Québec (Fig 5).
Schouwey, I. (sd). Cours [Polycopié]. L'injection musculaire (Fig.2.3-4-6) Fribourg: HEdS Fribourg.

http://www.unifr.ch/clinical-skills/assets/files/Comp%20cliniques/TS/Inj%20im.pdf

http://www.hug-ge.ch/sites/interhug/files/technique_soins/pdf/Injections_sc_sep_2011.pdf

Insuline exogène :
- Voie PO : destruction par les enzymes protéolytiques des sucs digestifs
- Voie IV : action hypoglycémiante en 5 min, durée de l'effet < 1 heure
seule l’insuline Humaine Actrapid® HM est injectable par IV
- Voie SC : action entre 5 min et 2h, effet variable selon la galénique
 30

Locurile de adm.insulina s.c.: superoextern coapse, extern brate, superior regiune fesiera,
periombilical
http://pharmacie.hug-ge.ch/infomedic/utilismedic/insulines.pdf

Exista doua lungi de ace de 8 mm si de 12,7 mm.

Exista 3 modele de seringi pentru administrare insulina :

100 U = 1 ml
50 U = 0,5 ml
30 U = 0,3 ml -

http://www.hug-ge.ch/procedures-de-soins/injection-dinsuline-sous-cutanee#sthash.MaHiKNxu.dpuf
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 11

INJECŢIA INTRADERMICĂ

Definiţie  Introducerea strict intradermic de soluţii izotone – în organism, prin intermediul unui ac fin cu vârf tăiat
scurt ataşat la o seringă.
Scop
 Terapeutic→ desensibilizări faţă de alergenii identificaţi sau imunoterapie în neoplăzii, vaccinarea BCG.
 Diagnostic → testări la diverşi piogeni sau substanţe medicamentoase cu uz therapeutic
(xilină, diluţii din diverse antibiotice - Penicilină)
→ testarea la tuberculină .
 Anestezic → infiltrarea dermică cu anestezic.
Locul injecţiei intradermice
Se aleg regiunile în care reacţia locală determinată de injecţia i.d. poate fi bine observată. Se preferă regiunile anatomice
puţin pigmentate, slab cheratinizate, cu pilozitate redusă:
~ Faţa anterioara a antebraţului – 1/3 medie ( 1/3 medie antebrat stang in cazul IDR la tuberculina)
~ Faţa externă a braţului şi a coapsei.
~ În scop anestezic → pe orice suprafaţă a corpului.
Materiale şi instrumente necesare
~ Seringă de 1 ml cu ac fin cu vârf tăiat scurt.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţia de injectat.
Pregătirea bolnavului
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului procedura  explicaţi scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Cercetaţi zonele de elecţie: regiunea anterioară a antebraţului, faţa externă a braţului şi a coapsei
- Stabiliţi locul pentru injecţie evitând zonele pigmentate, decolorate sau infectate
- Poziţionaţi pacientul în funcţie de locul selectat şi de starea sa: decubit dorsal, poziţie şezândă sau semişezândă
Execuţie
~ Verificarea prescriptiei si a identitatii pacientului
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei cu alcool şi se aşteaptă evaporarea.
~ Se întinde şi se imobilizează piele antebraţului cu policele, indexul şi mediusul mâinii stângi.
~ Se introduce vârful acului în grosimea pielii, tangenţial pe suprafaţa pielii, la un unghi de 10-15 grade fata de
planul cutanat, cu bizoul în sus, până dispare complet orificiul acului.
~ Se injectează lent solutia (0,1 ml) în grosimea stratului dermic.
~ Se formează o papulă albă de aspectul cojii de portocală de 5-6 mm diametru, o înălţime de 1-2 mm la 0,1 soluţie
injectată.
~ Se retrage acul fără a aplica tampon la locul puncţiei.
~ Se ordonează materialele folosite.
Citirea reactiei locale se face dupa 20-30 minute in cazul testarii sensibilitatii la medicamente, sau 72 ore in zacul
IRD la tuberculina.
Incidente şi accidente
~ Revărsat lichidian→ când acul a intrat parţial în derm.
~ Tumefacţia stratului subcutanat, fără apariţia papulei cu aspect de coajă de portocală → când acul a pătruns prea
profund.
~ Lipotimie, reactie anafilactica sau chiar soc → când se introduc soluţii alergene.
~ Tulburări trofice → din cauza distensiei puternice prin injectarea de soluţii hipotone.
~ Necroza unor porţiuni de tegument → prin reacţie intensă la locul injecţiei.
Observaţii
~ Pentru anestezie locală injecţie se poate face pe orice suprafaţă a corpului → obligatoriu după testarea sensibilităţii
organismului la anestezic!
~ În cazul efectuării testelor alergologice, se pregătesc: Adrenalină, Efedrină, Hemisuccinat de Hidrocortizon,
cardiotonice.
~ Nu se injectează în regiunile cutanate cu foliculi piloşi.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 14

INJECȚIA SUBCUTANATĂ
Definiţie
~ Introducerea în organism de substanţe medicamentoase lichide izotone, cristaline nedureroase
solutie,(max. 1,5 ml) prin intermediul unui ac în ţesutul celular subcutanat (hipoderm).
Scop
~ Terapeutic → injectarea soluţiilor cristaline, perfuzie subcutanată hidratantă.
Locul injecţiei subcutanate
~ Locuri frecvent utilizate:
o Faţa externă a braţului.
o Faţa superoexternă a coapsei.
o Flancurile peretelui abdominal.
~ Regiunea deltoidiană.
~ Regiunea supra- şi subspinoasă a omoplatului.
~ Regiunea subclaviculară.
~ Regiunile centrale fesiere.
Materiale şi instrumente necesare
~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
~ Ac steril hipodermic, lung de 30-52 mm şi diametru de 6/10, 7/10, 8/10, cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă cristalină izotonă sau soluţie uleioasă în cazuri speciale.
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Soluţie dezinfectantă → alcool, tinctură de iod, eter, benzină iodată.
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ: Se anunţă bolnavul şi se explică scopul, efecte dorite şi nedorite, orarul de administrare
dacă este cazul, se obţine consimţmântul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Aşezaţi pacientul în funcţie de starea sa, → în mod obişnuit se aşează pacientul în poziţie şezândă cu
mâna sprijinită pe şold sau în decubit dorsal
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie
~ Verificati prescriptia si identitatea pacientului
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Se dezinfectează locul puncţiei.
~ Cu policele si indexul mainii nedominante se face un pliu cutanat.
~ Se puncţionează pe direcţia axului longitudinal al cutei, acul atasat seringii fiind cu bizoul in sus,
intrand în profunzimea stratului subcutanat, la o adâncime de 2-4 cm → paralel/perpendicular cu
suprafaţa regiunii.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă.
~ Se relaxează pliul şi se injectează lent, cu presiune uşoară pentru a nu destinde brusc ţesutul
subcutanat.
Intervenţii după tehnică
~ După injectare se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru a închide
traiectoria acului şi a favoriza circulaţia locală în vederea accelerării resorbţiei.
~ Resorbţia începe după 5-10 minute de la injectare.
Incidente şi accidente
~ Durere violentă – prin lezarea unei terminaţii nervoase sau distensia bruscă a ţesuturilor.
~ Durere – la administrarea de soluţii de NaCl.
~ Ruperea acului.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a solutiilor medicamentoase.
~ Hematoame, echimoze
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 14
~ Abces – prin infectarea hematogenă.
~ Infecţii – prin nerespectarea normelor de igienă.
Observaţii
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc → se schimbă periodic locul.
~ NU se injectează substanţe iritante.
~ NU se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Este STRIC INTERZIS a se administra pe această cale clorură de sodiu.
~ Prin acelaşi ac se pot injecta mai multe fiole de medicament, fie prin detaşarea seringii şi reîncărcarea
ei, fie prin adaptarea altei seringi deja încărcată.
~ Dacă cantitatea de soluţie injectabilă este mai mare se schimbă direcţia acului sub piele fără a fi scos
din locul pe unde traversează pielea.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 12

Injecția intramusculară
Definiţie
~ Introducerea de substanţe medicamentoase – soluţii izotone cristaline, uleioase sau a unei substanţe
coloidale în stratul muscular, prin intermediul unui ac ataşat la o seringă.
Scop
~ Terapeutic . Efectul medicaţiei administrate i.m. se instalează mai lent faţă de i.v., dar mai rapid de 4-5
ori decât cele s.c. Efectul maxim se instalează în aproximativ 20-45 de minute de la injectarea i.m.
Locul injecţiei intramusculare
~ Regiunea supero-externă fesieră, deasupra marelui trohanter – (pătratul supero-extern fesier).
~ Muşchii externi şi anteriori ai coapsei – 1/3 mijlocie.
~ Muşchiul deltoid.
~ La sugari – regiunea mijlocie a coapsei.
Materiale şi instrumente necesare
~ Material general pentru executarea unei injecţii.
~ Seringă de capacitate adaptată cantităţii de medicament ce trebuie injectată.
~ Ac intramuscular lung (4, 5, 6, 7 cm) cu bizou lung.
~ Soluţia medicamentoasă.
Pregătirea bolnavului
~ Se identifica si se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se aşează bolnavul în repaus – în decubit ventral, lateral, şezând sau în picioare.
~ Se dezveleşte locul ales.
Execuţie
~ Verificarea presciptiei
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile şi se îmbracă mănuşi de protecţie.
~ Obişnuit se injectează la nivelul pătratului supero-extern fesier.
~ Se dezinfectează locul injecției cu alcool.
~ Se cere bolnavului să-şi menţină musculatura cât mai relaxată – muşchiul să fie moale.
~ Se puncţionează perpendicular pielea pătrunzând 4-7 cm cu rapiditate şi siguranţă.
~ Se verifică poziţia acului prin aspirare în seringă şi se injectează lent.
~ Se aplică o compresă şi se retrage acul brusc, masând uşor zona pentru accelerarea resorbţiei.
Intervenţii după tehnică
~ Se aşează bolnavul comod, în repaus, 5-10 minute..
~ Se ordonează materialele folosite.
Incidente şi accidente
~ Durere violentă – prin atingerea nervului sciatic sau a unei terminaţii nervoase – se retrage acul şi se
schimbă locul injecţiei.
~ Paralizie (totală sau parţială)– prin lezarea nervului sciatic.
~ Ruperea acului – extragerea se va face manual sau chirurgical.
~ Necroza ţesuturilor prin greşirea căii de administrare a medicamentului.
~ Hematom.
~ Supuraţie septică, abces, infecţie gravă.
~ Flegmon – supuraţie septică prin nerespectarea normelor de asepsie şi antisepsie.
~ Embolie uleioasă –introducerea accidentală a suspensiei uleioase într-un vas de sânge.
~ Iritaţie periostală – injectarea medicamentului în apropierea osului.
~ Transmiterea de boli infecto-contagioase sau infecţii generale – prin refolosirea seringilor şi acelor.
Observaţii
~ Nu se injectează în regiuni infiltrate, zone cu abcese tegumentare, acnee, foliculită, furuncule etc.
~ Se evită injectarea repetată în acelaşi loc – se schimbă periodic locul.
~ Verificarea poziţiei acului pentru soluţiile colorate se face prin detaşarea seringii.
~ Cantitatea maximă de medicament injectat este de 5 ml →pentru a nu se mări riscul de infecţii – abces
postinjectabil.
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 13

INJECŢIA INTRAVENOASĂ

Definitie Injectia intravenoasa = introducerea unei solutii medicamentoase in ciculatia venoasa. Pe

aceasta cale se introduc solutii izotone si hipertone care nu sunt caustice pentru testul muscular sau
subcutanat.
Nu se introduc solutii uleioase - produc embolii grasoase si consecutiv moartea.
Injectia intravenoasa se efectueaza prin punctia venoasa si injectarea medicamentului intravenos.

Scopuri:
Injecţia i.v. se efectuează în scop
 diagnostic (de exemplu substanţele radioopace) sau
 terapeutic.
Substanţele administrate i.v. au. acţiune sistemică rapidă, prin administrarea drogului direct
în torentul circulator. Pe această cale se administrează cantităţi mai mari de substanţe active
hidrosolubile. Nu se utilizează această cale pentru administrarea substanţelor liposolubile (risc de
embolie grăsoasă pulmonară) şi se evită administrarea substanţelor intante (risc de producere a
fiebitelor).

Contraindicaţii:
- Refuzul pacientului;
- Alergie medicamentoasă cunoscută la drogul respective;
- Medicament liposolubil sau iritant
Sediul injecţiei i.y.:
- Pentru administrarea tratamentului i.v. la adult se aleg venele accesibile ale membrului superior
nondominant: vena cefalică, vena bazilică, vena medio-cubitală, vena radială sau arcada venoasă
dorsală a mâinii. La nou născut se utilizează venele membrului inferior (arcada venoasă dorsală a
piciorului, venele gambei) şi venele epicraniene.
- In cazul pacienţilor cu tratament parenteral i.v. de lungă durată ordinea puncţionării venelor este
întotdeauna dinspre capătul distal spre cel proximal al membrelor.
- Se va evita puncţionarea venelor situate în vecinătatea unei articulaţii.
Cephalic vein

OBIECTIVELE PROCEDURII
- Administrarea unui medicament direct în sistemul vascular în scop explorator; tratarea rapidă a
problemelor medicale ale pacientului; realizarea unei concentraţii înalte în sânge a medicamentului,
într-un timp scurt
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală/cărucior
- Fiolă sau flaconul cu soluţia izotonă sau hipertonă
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 13
- Ace sterile cu bizoul ascuţit dar scurt- 20-21 G pt adult ; 24 G pt nou-nascut si sugar si 22 G pentru
copil
- Seringi sterile cu amboul excentric, de capacităţi adecvate cantităţii de medicament prescris
- Comprese sau tampoane cu alcool si mănuşi de unică folosinţă
- Materiale pentru puncţia venoasă
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ:
- Informaţi pacientul despre procedură
- Explicaţi-i scopul injecţiei, efectele dorite şi nedorite;
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea pacientului
- Verificaţi locurile de elecţie, evitând zonele cu echimoze, cu pilozitate accentuată sau cu infecţie
- Stabiliţi locul pentru injecţie: venele de la plica cotului - bazilica sau cefalică; venele de pe partea
dorsală a mâinii, venele de pe partea posterioară a gambei, venele epicraniene (la copii); venele
jugulare
- Poziţionaţi pacientul în siguranţă în funcţie de locul ales şi de starea sa; decubit dorsal, poziţie
semişezândă
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Verificaţi prescripţia medicală
- Obţineţi informaţii suplimentare dacă medicamentul este nou
- Se pregătesc materialele pentru administrarea injecţiei i.v;
- Se poziţionează pacientul în decubit dorsal, cu membrul superior în extensie completă a cotului sau
în poziţie sezândă pe scaun , cu cotul în extensie si braţul sprijinit pe un support textile pe spătarul
scaunului;
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Se antiseptizează tegumentele regiunii alese, prin mişcări circulare, din centru spre periferie; în cazul
utilizării soluţiilor alcoolice se aşteaptă 30 sec pentru exercitarea efectului antiseptic;
- Aspiraţi soluţia din fiolă sau flacon conform procedurii standard
- Eliminaţi bulele de aer din seringă menţinând seringa în poziţie vertical
- Schimbaţi acul cu altul capişonat
- Se aplică garoul, cu 10 cm deasupra regiunii la nivelul căreia urmează să se facă injecţia i.v.;
- Se identifică în regiunea antebraţului vena aleasă pentru injectarea i.v. prin palpare. Dacă venele nu
sunt vizibile se poate recurge la diverse manevre care favorizează evidenţierea acestora prin
venodilataţie (mişcări repetate de închidere-deschidere a pumnului, aplicare locală de comprese
calde, introducerea mâinii în apă caldă sau poziţionarea declivă a mâinii).
- Odată aleasă vena se procedează la introducerea acului, prin metoda indirectă: acul cu orificiul
bizoului în sus este introdus prin tegumente, la 3-8 mm depărtare de vena aleasă, progresând către
aceasta, sub aspiraţie continuă, pană în momentul apariţiei sângelui venos în seringă;
- Verificaţi poziţia acului prin aspirare
- Desfaceţi garoul dacă acul este în venă
- Injectaţi lent soluţia medicamentoasă, observând locul puncţionat şi reacţiile pacientului
- Extrageţi rapid acul adaptat la seringă
- Comprimaţi locul injecţiei cu tampon cu alcool, 3 - 5 minute pentru hemostază completă
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Observaţi locul injecţiei pentru sângerare
- Ajutaţi pacientul să ocupe o poziţie confortabilă
- Explicaţi-i conduita ulterioară dacă medicamentul a fost administrat în scop explorator
- Supravegheaţi pacientul pentru a surprinde unele complicaţii şi anunţaţi medical dacă apar
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 13
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale, conform PU
- Acul se aruncă necapişonat
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
NOTAREA PROCEDURII
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire;
- nume, prenume;
- data şi ora administrării;
- tipul soluţiei administrate, doza.
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Medicamentul este injectat lent când vena este corect puncţionată
- Pacientul prezintă un răspuns terapeutic la medicamentul administrat în acest scop
- Pacientul nu dezvoltă reacţii de sensibilizare la medicamentul injectat în scop explorator
Rezultate nedorite / Ce faceţi?
- Flebalgie prin injectarea prea rapidă a soluţiei sau prin introducerea unor substanţe iritante pentru
intima vasului (ex. Soluţiile hipertone) - Injectaţi lent soluţia
- Senzaţia de uscăciune în faringe şi valul de căldură - Injectaţi soluţia foarte lent
- Comunicaţi cu pacientul
- Hematomul prin perforarea venei sau retragerea acului fără îndepărtarea garoului - Aplicaţi comprese
umede reci
- Ameţeli, lipotimie, colaps - se anunţă medicul
- Reacţii anafilactice la soluţiile injectate în scop exploratory – se anunţă medical și se intervine de
urgenţă conform protocolului

Complicaţiile injectiilor intravenoase

Perforarea venei este rezultatul unui defect de tehnică şi se soldează cu injectarea
paravenoasă a drogului administrat Secundar acesteia pot apare echimoze, hematoame locale şi
fiebite în cazul injectării paravenoase a unui medicament iritant.
Traumatismele venoase repetate ca urmare a utilizării frecvente a aceleiaşi vene sau
injectării de substanţe cu potenţial iritant determină trombofîebite.
Punctionarea unei artere se datorează unui defect de tehnică. Accidentul este sugerat de
apariţia în seringă a sângelui arterial, de culoare mai deschisă decât cel venos.
La injectarea accidentală mrraanerială a medicamentului pacientul resimte o durere locală
vie, însoţită de spasm arterial, cu albirea şi ulterior cianoza mâinii şi degetelor.
La administrarea injecţiilor i.v. este posibilă producerea sincopei vagale, de teama. In cazul
pacienţilor anxioşi, hipervagotoni.
In cazul administrării i.v. este posibilă, ca la orice cale de administrare a medicaţiei,
apariţia reacţiilor alergice. Dată fiind administrarea rapidă a unei cantităţi mari de alergen acestea
pot îmbrăca aspectul cel mai grav, ai socului anqfilactic. Intr-o asemenea situaţie se întrerupe
administrarea medicamentului, se păstrează acul în venă, se schimbă seringa şi se administrează
medicaţia de urgenţă (Adrenalină, Hemisuccmat de hidrocortizcn sau Metilprednisoion).
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 47

PUNCŢIA VENOASĂ

Definitie Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene
(de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.
Administrarea medicamentelor, respectiv a soluţiilor perfuzabile pe cale intravenoasă constituie
obiectul injecţiei, respectiv perfuziei intravenoase.
Indicaţii / obiective ale puncţiei venoase sunt următoarele:
 recoltarea unor eşantioane de sânge
 injectarea medicamentelor pe calea de administrare intravenoasă
 asigurarea accesului la venă pentru perfuzii de scurtă durată (reechilibrare hidro-electrolitic
s i acido-bazică, administrarea preparatelor de lipide injectabile, aaminoacizilorşi a soluţiilor
glucozate izotone)
Contraindicaţiile manoperei sunt reprezentate de
- epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
- prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru puncţie
- traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte efectuarea puncţiei
- paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.
Locul de puncţie este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de orice
calibru, cu condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia venoasă se
realizează la nivelul venelor superficiale de la plica cotului. Pot fi avute în vedere pentru puncţia
venoasa s i vene profunde mari (subclaviculară, femurală), în situaţia când venele superficiale nu
sunt vizibile sau sunt colabate (pacient aflat în şoc).
Loc de electie
- Venele de la plica cotului – vena cefalica,vena basilica,vena mediana
- Fata dorsala a mainii- arcada palmara superficial,vene metacarpiene
- In ultima instanta venele de pe fata dorsala a piciorului , vena femurala
- La sugari se utilizeaza venele membrului inferior –(arcada venoasa dorsala a piciorului,venele
gambei)- si venele epicraniene
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon ,alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă ,eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
PREGĂTIREA PACIENTULUI - Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) PSIHICĂ:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea procedurii
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Explicati-i pacientului ca îi veti recolta sânge sau veti introduce medicamente
1
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 47

- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea

- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură
- Obţineţi consimţământul informat
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, cu scopul şi locul puncţiei
 decubit dorsal cu membrul superior in adductie pentru recoltarea in spital
 şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit in extensie si supinatie – recomandat pentru
recoltarea in ambulator
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
EFECTUAREA PROCEDURII:( vena superficiala de la nivelul plicii cotului)
 Identificaţi pacientul
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele de pe
faţa dorsală a mâinii
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate departe
de zona de puncţie
 Palpaţi vena
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se
umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări circulare de la centru în
afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe
perioada efectuării procedurii
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
dreaptă pe venă
 Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 30°- 45, de deasupra
venei
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă 1-2
cm
 În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
 Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de medic)
 Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi hemoconcentraţia care
pot modifica rezultatele testelor de laborator
 Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu seringa cu
sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte
sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
2
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 47

 După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon

 Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată, secţia
care trimite proba de sânge la laborator
 Este contraindicata flexia antebratului pe brat cu tamponul tinut in plica cotului

Tehnica puncţiei unei vene superficiale de la plica cotului

ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile si spălaţi mâinile
NOTAREA PROCEDURII
Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat, când
au fost trimise la laborator
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
 Semnele vitale sunt normale
 Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
 Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi ?
 Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul
 Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medical

3
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 47

 Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul cu un tampon

steril, nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă ; aplicaţi compresă rece ;aplicaţi unguente care
favorizează resorbţia
 Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
 Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
 Infecţia
 evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt repezentate de:
 imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi, persoane cu
vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute anterior, precum şi la
persoane aflate în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene profunde sau descoperire de
venă
 neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns complet în
lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns înapoia acesteia;
puncţia va trebui repetată în alt loc
 puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul arterial al
sângelui exteriorizat
 lezarea nervului median în foseta antecubitală
 hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei puncţionate
 reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie şi
antisepsie
 tromboflebita superficială

CONSIDERAŢII SPECIALE
 Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă deja
utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt arteriovenos,
locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine o
presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă pentru a
preveni formarea unui hematom
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte riscul
de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru puncţia
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
In cazul imposibilitatii realizarii abordului venos periferic pe una din caile mentionate anterior
se poate realiza punctia venei jugulare externe ( venei subclaviculare) ,respectiv a venei femurale.

4
Fişa 51
PUNCŢIA CAPILARĂ
Definiţie: Recoltarea de sânge capilar pentru analize de laborator (hemoleucogramă,
dozarea hemoglobinei, glicemiei, grup sanguin, timpi de sângerare şi de coagulare) prin
înțepare cu un ac steril.
Scop: explorator.
Locuri de elecţie:
- adulţi: pulpa degetului inelar sau mijlociu şi lobul urechii;
- copii: faţa plantară a halucelui şi călcâi.
Materiale necesare:
- tavă medicală, ac sau dispozitiv pentru puncţie capilară, tampon cu alcool, hârtie de filtru,
mănuşi, lame de sticlă, tuburi, pipete, seruri, glucometru, comprese sterile, bandelete sau
stripsuri.
Pregătirea psihică: - se informează şi se obţine consimţământul;
Pregătirea fizică: - se poziţionează pacientul şezând cu mâna sprijinită sau în
decubit în funcţie de starea generală.
Execuţia tehnicii:
- asistentul medical: spală mâinile, îmbracă mănuşile;
- masează ușor locul puncţiei, aseptizează regiunea aleasă cu tampon îmbibat în alcool;
- aşteaptă evaporarea alcoolului şi uscarea perfectă a regiunii;
- introduce acul la 2-3 mm în profunzime, în laterala pulpei degetului ales (ca sângele să
ţâşnească singur) perpendicular pe straturile cutanate;
- şterge prima picătură cu hârtie de filtru sau compresă uscată;
- următoarea picătură o prelevează în funcţie de analiza ce trebuie efectuată:
- pe lamă perfect uscată şi curată: frotiu hemogramă, grup sanguin, timp de sângerare;
- se aspiră în tuburi pentru analiza gazelor sanguine;
- picătura se pune pe bandeletă sau strips pentru glicemie;
- 2-3 picături pentru fiecare extremitate a lamei pentru diagnosticarea malariei;
- şterge cu o compresă sterilă locul de elecţie şi face o compresie uşoară.
Reorganizarea locului:
- selectarea deşeurilor, dezbrăcarea mănuşilor, spălarea mâinilor.
Notarea tehnicii: în dosarul de îngrijire (foaia de observație)
Incidente şi accidente:
- sângerare la locul puncţiei (se comprimă locul mai mult timp);
- cantitate insuficientă de sânge: se masează degetul la distanţă de locul puncţiei;
- apăsarea pe pulpa degetului favorizează eliminarea limfei şi modificarea rezultatelor (se
repetă puncţia).
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 54

Recoltarea și determinarea glicemiei prin puncție capilară

GLUCOTESTUL este un sistem test de asistenta pentru investigarea nivelului de glucoză in

sange. Este utilizat in cazurile pacientilor cu diabet zaharat atat in conditii casnice cat si clinice.
Materiale necesare: Glucometru, teste, lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, manuși,
tampon cu alcool, comprese uscate, tăviță renală.
Loc de elecție: pulpa degetului medius/inelar .
Pregătirea pacientului:fizică și psihică- se comunica pacientului tehnica, i se va explica
procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa.
Tehnica de determinare a glicemiei cu glucometrul:
Spălarea mâinilor și imbrăcarea mănușilor
• Se scot bandeletele de test din folie
• Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă a glucometrului
• Se împinge bandeleta înăuntru până când se opreşte
Glucometrul porneşte automat şi apare :
• Ora, luna şi ziua
• Mesajul “Aplicaţi proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este pregătit să se aplice
proba de sânge pe bandeleta de test pentru glicemie
Recoltarea unei picături de sânge
• se selecteaza locul punctiei ( deget sau lobul urechii pentru adulti, calcaie pentru
nounascut)
• se spala mainile si se pun manusile
• daca este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp
de 10 minute
• se desface dispozitivul de înțepare și se introduce lanțeta, se îndepărtează capacul de
plastic al lanțetei
• Se închide dispozitivul și se reglează cursa acului
• Se plasează stiloul de puncție perpendicular pe zona aleasă și se apasă butonul (se
punctioneaza locul dintr-o singura miscare scurta si rapida)
• prima picătură se șterge cu un tampon uscat
- a doua picatura de sânge se aplică pe bandeleta test introdusă în glucometru, atunci când
apare mesajul „aplicați picătura” asigurandu-ne ca este o cantitate suficientă de sânge, și
se așteaptă câteva secunde până aparatul afișează rezultatul
- în cazul afișării unui mesaj de eroare din cauza unui volum insuficient de sânge, se poate
suplimenta picătura dacă nu au trecut mai mult de 30 secunde de la demararea testului
- Dacă nu apare rezultatul, se reia testul cu o bandeletă nouă
• dupa recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul punctionării
pâna se oprește sângerarea
• se noteaza rezultatul afișat pe ecanul glucometrului, data si ora.
• rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria
glucometrului.
- Oprirea glucometrului
• Când se scoate bandeleta de test din fanta aparatului, glucometrul se opreşte automat.
Reorganizarea locului conf. PU.
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 4

Vaccinarea BCG ( Bacillus Calmette Guerin)

Definiţie Vaccinarea BCG reprezintă o vaccinare obligatorie în ţara noastră, pentru profilaxia tuberculozei. Se
efectuează în maternitate tuturor nou-născuţilor cu greutatea mai mare de 2500 gr, începând din ziua 4-5 până la vârsta
de 60 zile. Nu se recomanda revaccinarile .
Vaccinarea BCG se realizează pe cale intradermică, cu vaccin liofilizat ( tulpina BCG-IC72, este pusa la punct in
1972 de Institutul Cantacuzino, obtinuta prin treceri succesive pe medii SAUTON)
Materiale necesare
- seringă de 1ml cu ac intradermic, 5 ml cu ac intramuscular sterile
- fiola de vaccin şi solvent
- tampoane cu dezinfectant, tincură de iod
- mănuşi de unică folosinţă
Prepararea suspensiei de vaccin
- Se ia fiola de vaccin si cea de solvent
- Se dezinfecteaza gatul fiolelor cu tinctura de iod si se pileste usor
- Se deschide fiola de solvent
- Se trece la deschiderea fiolei de vaccin dupa ce îi înfaşuram gâtul in foita de material plastic ce se gaseste in
ambalaj;deschiderea se face lent pentru a evita risipirea continutului prin patrunderea brusca a aerului (ele fiind
conditionate in vid)
- Cu seringa de 5 ml se aspira 2 ml solvent si se trec in fiola de vaccin
- Aspiram de 2-3 ori lichidul in seringa pentru omogenizare.Suspensia astfel obtinuta contine 0,10 mg bacili/ 0,1 ml si
se utilizeaza cat mai curand ( dupa cel mult o ora ) fiind tot timpul protejata de lumina directa si de caldura.
Tehnica vaccinarii
Vaccinarea propriu-zisa se face folosind o seringa de 1 ml si un ac intradermic cu bizou scurt .Acul se ataseaza
seringii dupa ce s-a aspirat suspensia de vaccin cu acul intramuscular:
- Se elibereaza braţul stang şi se dezinfecteaza cu alcool faţa posterioara a treimii medii a bratului stang
- Dupa evaporarea alcoolului ,cu mana stanga prindem bratul respectiv intanzand tegumentul treimii medii a acestuia
intre police si medius ,iar cu mana dreapta se introduce strict intradermic acul ( cat mai superficial),apoi injectam 0,1
ml vaccin ; la locul injectarii se realizeaza o papula cu diametrul de 6-7 mm,albicioasa ,ischemica , cu aspect in „coaja
de portocala”
- Se retrage acul ; am realizat vaccinarea.
Reactia locala vaccinala se formeaza în 2-4 saptamani sub forma unui nodul rosu –violaceu; nodulul se poate ulcera ,
formându-se o crusta care se elimina. La locul vaccinarii ramane o cicatrice denivelata fata de tegumentele din jur , la
inceput de culoare violacee, apoi alb-sidefie cu diametrul de 5-6 mm si care constituie locul vaccinarii .Reactiile
vaccinale dureaza in medie 2-3 luni ,uneori mai mult.
Cicatricile vaccinale cu dimensiunea sub 3 mm dovedesc o vaccinare ineficienta.Nu se aplica tratament local la
nivelul reactiei vaccinale .Dupa un interval de 8-10 saptamani de la vaccinare se instaleaza alergia vaccinala.
Complicatiile vaccinarii BCG
- Sunt rare si benigne,rar apar reactii locale precoce cu evolutie rapida spre ulceratie ( fenomenul Koch la alergici)
- Altele sunt reactii de dimensiuni mari – 18-20 mm la nodulii si de 10-20 mm la ulceratii – sau abcese locale cu evolutie
indelungata ,ca urmare a introducerii unei suspensii vaccinale insuficient omogenizate sau a unei injectari subcutanate.
- Exceptional pot aparea adenopatii axilare de peste 10 mm ,cu evolutie spre abcedare.Nu se administreaza chimioterapie
antituberuloasa ,ci numai tratament local ( chiuretarea abcesului si aplicarea locala de rifampicina).
Contraindicaţiile vaccinarii BCG
- IDR pozitiv, tuberculoză activă, imunodeficinţe congenitale
- SIDA, boli febrile, convalescenţa dupa boli infectioase
- 6 luni dupa hepatita virala
- Afectiuni dermatologice acute, leucemii, limfoame, boli maligne
- Greutate < 25oo gr la nastere
Observaţii: 1 ml suspensie contine 1mg bacili, iar la 0,1 ml cat este doza vaccinala ,avem ,0,1 mg bacili,teoretic
aproximativ 200 000 corpi bacilari. Vaccinul se pastraza la adapost de lumina ,la temperatura de + 4 grade C ( frigider)
si se utilizeaza numai in limitele de valabilitate inscrise pe fiecare fiola.
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 30
Intradermoreacţia (IDR) la tuberculina
Definiţie Constã în injectarea strict intradermicã de antigene din MTB (derivat de proteine purificate = purified
protein derivative, PPD), care provoacã o reacţie de hipersensibilitate întârziatã, ce duce la acumularea
localã de celule mononucleare (limfocite şi fagocite mononucleare) exprimatã macroscopic printr-o zonã de induraţie la locul
injectãrii. Este folositã numai pentru diagnosticul infecţiei tuberculoase; nu poate face diferenţa între prezenţa infecţiei latente şi
prezenţa bolii tuberculoase active. PPD este standardizatã la nivel internaţional.
Indicatii
- copii contacti din focarele de tuberculoza ,copii simptomatici la care se ridica suspiciunea de TB
- Infectatii HIV
- Colectivitatile de copii prescolari ,la intrarea in colectivitate si cu ocazia aparitiei unui focar de TB in aceasta colectivitate
- In scopul estimarii riscului annual de infectie ( studii epidemiologice )
Contraindicaţii
- de principiu nu exista contraindicatii.Totusi se recomanda amanarea efectuarii testarii in caz de stari febrile, boli eruptive in faza
acuta .
Materiale necesare
- Seringã de 1 ml gradatã din 0,01 sau 0,02 ml cu un ac intradermic subtire (5/10) şi scurt (1 cm)
- PPD standardizatã în concentratie de 20 U / ml (2 U / 0,1 ml)
- tampoane, dezinfectant, manusi de unica folosinta
Loc de electie: faţa anterioarã a antebraţului stâng, la unirea 1/3 superioare cu 2/3 inferioare, la distanţã de leziuni cutanate sau
cicatrici
Tehnica
- spalarea pe maini
- dezinfecţia locului de electie cu alcool sanitar
- urmati aceeasi pasi ca la injectia intradermica(se introduc de 0,1 ml din soluţia de 20 U/ml)
- injectarea corectã este urmatã de apariţia unei papule albe, în coajã de portocalã; lipsa papulei indicã injectarea subcutanatã şi
impune reluarea manevrei în altã zonã (la antebraţul opus).
B. CITIRE - La 72 de ore de la injectare
- Identificarea marginilor laterale ale INDURATIEI prin palpare, eventual prin trecerea unui pix/creion peste margini cu presiune
foarte uşoarã
- Mãsurarea cu precizie (cu rigla transparentã) a diametrului transversal al INDURAŢIEI şi exprimarea în mm
- Nu mãsuraţi diametrul longitudinal şi Nu mãsuraţi eritemul din jurul induratiei!!
C. INTERPRETARE
În funcţie de diametrul reacţiei:
- Reacţie tuberculinicã > /= 10 mm este consideratã pozitivã; diagnosticul este de infecţie tuberculoasã prezentã
- Reacţie tuberculinicã < 10 mm este consideratã negativã; diagnosticul este de infecţie tuberculoasã absentã
- Reacţie tuberculinicã 5 mm este consideratã pozitivã la cei cu risc mare de progresie spre boalã prin imunodepresie:
infectaţi HIV, transplant de organe, tratament imunosupresor (minim15 mg/zi de prednison timp de minim o lunã)
În funcţie de testãri consecutive (la 2 luni interval):
- Viraj tuberculinic = trecerea de la o reacţie negativã (< 10 mm) la una pozitivã ( 10 mm); este diagnostic pentru infecţie
tuberculoasã recentã.
- Salt tuberculinic = creşterea diametrului reacţiei tuberculinice cu peste 10 mm faţã de testarea anterioarã; semnificaţie
incertã.
Din anul 1982 se foloseste la citire si aspectul calitativ al reactiei dupa scara Palmer:
- tip I – induratie ferma ,lemnoasa la palpare sau/si flictene,necroza
- tip II - induratie renitenta ,elastica
- tip III – induratie depresibila
- tip IV – usoara impastare a tegumentului la nivelul ractiei ,sesizabila la palpare superficiala
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 15

Instalarea unui cateter venos periferic

Puncţia venoasă periferică este o manoperă elementară pe care orice medic, indiferent de specialitate
şi orice asistent medical trebuie să şi-o însuşească.
Abordul venos periferic poate să aibă două scopuri:
 recoltarea de sânge;
 administrarea de medicamente sau soluţii perfuzabile.
Când este necesar un abord venos de scurtă durată (recoltarea de sânge), acesta se poate realiza cu
ajutorul unui ac după care acul este retras.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea unui cateter
venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după pătrunderea în venă,
rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi menţinută chiar şi 2-3 zile în anumite condiţii
(în funcţie de calitatea canulei: PVC, teflon, poliuretan) (Fig.1).
CVP pot fi de diferite dimensiuni existând un cod de culoare în funcţie de grosimea cateterului.
Dimensiunea canulei care urmează a fi montată va fi corespunzătoare calibrului venei.
Cel mai frecvent abord este la nivelul membrelor superioare. Abordul la nivelul membrelor
inferioare este utilizat în special la copil şi mai rar la adult datorită
riscului de tromboflebită.
Un abord deloc de neglijat şi extrem de util în urgenţă când nu
se reuşeşte canularea venelor de la nivelul membrelor este cel de la
nivelul venei jugulare externe. Poziţia Trendelenburg crescând
presiunea venoasă în teritoriul cav superior permite o mai bună
vizualizare a venelor jugulare externe (jugularele devin turgescente).
La nou-născut abordul venos periferic se poate face uşor la
nivelul venelor epicraniene. De asemenea în urgenţă abordul intraosos
la nivelul tibiei poate fi folosit pentru resuscitare volemică până la
montarea unui CVP.
Fig.1. Cateterul venos periferic (CVP)
a. Materiale necesare pentru puncţia venoasă periferică:
 tampoane sterile cu alcool sanitar;
 garou; mănuși de protecție
 ac de puncţie sau CVP, sterile;
 benzi adezive pentru fixarea canulei;
 ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml ser fiziologic).
 tăviță renală
b. Tehnica puncţiei venoase periferice
 pacientul va fi poziţionat în decubit dorsal;
 spălarea mâinilor și punerea mănuşilor de protecție;
 membrul ce urmează a fi puncţionat va fi poziţionat decliv (gravitaţia accentuează staza venoasă);
 se aplică garoul aproape de locul puncţiei.
 după plasarea garoului pacientul este rugat să închidă şi să deschidă pumnul de mai multe ori ceea ce
va duce la creşterea fluxului sanguin în membrul respectiv cu o mai bună vizualizare a venelor;
 se identifică vena ce urmează a fi puncţionată;
 se dezinfectează zona pe o suprafaţă largă cu alcool;
 se fixează pielea sub nivelul locului de puncţie cu policele
mâinii stângi;
 se ia acul sau CVP în mâna dreaptă fără a atinge cu mâna sau
cu obiectele din jur zona care urmează a fi introdusă în venă.
 Se pătrunde prin piele la un unghi de 10o-15o până în venă
după care înaintăm cu acul sau CVP de-a lungul venei (Fig.2)

Fig.2. Tehnica montăriiCVP

Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 15
 în cazul în care montăm un CVP pentru a evita străpungerea vasului după ce vârful CVP a ajuns
intravascular, fapt marcat de apariţia unei picături de sânge la capătul transparent al mandrenului,
acesta va fi menţinut pe loc împingându-se în continuare în
venă doar canula de plastic prin culisare pe mandren. După
ce canula de plastic a fost introdusă în totalitate intravenos
se desface garoul, mandrenul metalic va fi retras cu o mână,
în timp ce mâna cealaltă va comprima vena pe canulă pentru
a evita extravazarea de sânge. Se spală canula cu ser
heparinat după care se ataşează căpăcelul, trusa de perfuzie
sau seringa cu medicaţia care trebuie administrată.
 Fixarea CVP se va face cu benzi adezive de leucoplast pe
care se va nota data şi ora la care a fost montată canula
(Fig.3).
fig.3. Fixarea CVP
c. Întreţinerea unui cateter venos periferic
 zona în care este montat cateterul va fi frecvent inspectată pentru a observa eventual apariţia
inflamaţiei (flebita) care necesită extragerea imediată a cateterului;
 după terminarea administrării medicaţiei sau soluţiilor perfuzabile pe cateter acesta va fi spălat cu
ser heparinat şi închis;
 un cateter nefolosit se va spăla cel puţin de două ori pe zi cu ser heparinat;
 murdărirea leucoplastului cu sânge sau udarea lui cu soluţii perfuzabile face obligatorie
schimbarea lui.

d. Montarea unei truse de perfuzie (Fig.4)

 se face în condiţii de maximă sterilitate;
 se desface trusa de perfuzie sterilă;
 se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
 se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul camerei de picurare. Dacă
flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de perfuzie se introduce şi un ac pentru aer.
 se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei presiuni asupra acesteia; se
deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple trusa de perfuzie cu soluţia
perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe tub. Se închide dispozitivul de reglare a
picăturilor, se conectează la cateter după care se
deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la
ritmul dorit;
 camera de picurare are incorporat un filtru care
împiedică particulele de cauciuc care se pot
desprinde din dopul flaconului la introducerea
trocarului trusei să ajungă intravascular. Trusele
prin care se administrează soluţii cristaloide sau
coloide (trusele de perfuzie) sunt diferite de trusele
prin care se administrează sânge sau produşi de
sânge (truse de transfuzie), diferenţa constă în
filtrele specializate pentru administrarea de sânge
şi produşi de sânge.

Fig.4. Trusa de perfuzie

Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42

PERFUZIA

Definiţie: Perfuzia reprezintă introducerea pe cale parenterală picătură cu picătură a unor substanţe medicamentoase
pentru reechilibrarea hidroelectrolitică şi volemică a organismului.
Scop:
 hidratarea şi mineralizarea organismului;
 administrarea medicamentelor la care se urmăreşte efectul prelungit;
 depurativ, diluând şi favorizând excreţia din organism a produşilor toxici;
 completarea proteinelor sau a unor componente sanguine cale parenterala

Obiectiv
 Introducerea i.v. a unei soluţii perfuzabile prescrise pentru hidratare, alimentare, menţinerea legăturii
cu circulaţia venoasă.

Materiale necesare:
~ Seringi şi ace sterile adecvate
~ Mănuşi de unică utilizare
~ Soluţie perfuzabilă (punga sau flacon) în termen de valabilitate, cu aspect nemodificat
~ Trusa de perfuzat (perfuzor cu filtru sau fără filtru) în termen de valabilitate, integră
~ Branulă/canulă sau fluturaş
~ Stativ.
~ Materiale pentru puncţie venoasă.
~ Leucoplast sau material pentru fixarea aparatului de perfuzie.
~ Tăviţă renală..
Locul puncţiei pentru perfuzie:
 la adulţi sunt preferate venele de la plică cotului (cefalica, bazilică şi median cubitală);
 evitaţi vena dureroasă la palpare; selectaţi venele bine dilatate;
 la bătrâni, dacă este posibil evitaţi: - venele dorsale ale mâinii braţul dominant pentru puncţie
venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 examinaţi calitatea şi starea venelor

Pregătirea pacientului:
 Psihică
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica, necesitatea şi importanţa ei și obțineți consimțământul
~ Se roagă bolnavul să urineze.
 Fizică
~ Se aşează bolnavul cât mai comod, în decubit dorsal, cu braţul sprijinit pe pernă elastică (sau pe suport)
→ se utilizează pe cât posibil braţul folosit mai puţin.
~ Poziţia trebuie să fie cât mai comodă şi relaxată, accesibilă puncţiei.
Pregătirea flaconului:
~ Se spală şi se dezinfectează mâinile, se pun mănușile
~ Se controlează soluţia de perfuzat: etichetă, conţinut, valabilitate, aspect limpede, clar, integritate,
etanşeitate, corespondenţa cu soluţia recomandată.
~ Temperatura soluţiei perfuzabile trebuie să fie de 18-240C (temperatura camerei). Încălzirea flacoanelor
în urgenţă se va face cu mijloace specifice – termostat, contact cu organismul uman.
~ Se îndepărtează protecţia de pe dopul de cauciuc.
~ Se controlează aparatul de perfuzat: valabilitate, aspect, integritate, etanşeitate, corespondenţa cu
soluţia recomandată şi se desface aparatul de perfuzie.
~ Se dezinfectează dopul de cauciuc.
~ Se închide prestubul aparatului de perfuzie.
~ Se îndepărtează teaca de protecţie a acului şi se puncţionează dopul de cauciuc cu acul trocar al
aparatului, și se deschide căpăcelul tubului de aer; în cazul în care avem tub de aer separat se
îndepărtează teaca de protecţie a acului tubului de aer şi se puncţionează dopul de cauciuc (nu este
necesar în cazul utilizării soluţiilor perfuzabile ambalate în pungii),
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42
~ Se suspendă flaconul, cu perfuzorul montat, pe stativ.
~ Presaţi uşor picurătorul (camera de scurgere a perfuzorului) şi lăsaţi să se umple până la jumătate
~ Înlăturaţi capacul protector de la capătul tubului şi deschideţi clema/prestubul
~ Lăsaţi lichidul să curgă până ce se elimină bulele de aer, din tubul perfuzorului formând o coloană,
ţinând tubul perfuzorului curbat cu amboul în sus pentru a nu se pierde mult lichid
~ Închideţi clema/prestubul şi puneţi capacul protector
Execuţie:
 Se examinează calitatea venelor.
 Protejați lenjeria de pat prin aplicarea de mușama și aleză
 Se execută puncția venoasă
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare, încercaţi procedeele:
a) rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i se umple
venele, apoi reaplicaţi garoul
c) înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (tampon cu alcool timp de 60 secunde) folosind mişcări circulare de la centru în
afară cu câţiva cm.
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea deasupra
venei
 Îndepărtaţi capacul protector de pe amboul tubului de perfuzor şi adaptaţi perfuzorul la ac sau
 Ataşaţi acul perfuzorului la tubul perfuzorului şi puncţionaţi vena ţinând acul cu bizoul în sus, în mâna
dreaptă şi introduceti-l la un unghi de 10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei (poziţia oblică)
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi acul în venă, 1-2 cm
 Dezlegaţi garoul şi cereţi pacientului să desfacă pumnul
 Dacă se instalează perfuzia cu branulă/canulă sau, fluturaş, atunci fixaţi cu degetul arătător de la mâna
stângă exercitând presiune la 3cm deasupra locului puncţiei
 Extrageţi mandrenul de pe lumenul branulei şi ataşaţi capătul branulei la tubul perfuzorului
 Deschideţi clema/prestubul şi daţi drumul soluţiei să curgă; examinaţi ţesutul din jurul zonei de intrare
pentru semne de infiltraţii
 Fixaţi rata de curgere a soluţiei de 60 picături/minut.
 Aplicaţi pansament steril peste locul puncţiei
 Fixaţi acul, branula/canula, fluturaşul cu benzi de leucoplast, sau bandă non alergică
 Aplicaţi eticheta pe punga sau flaconul de soluţie, indicând data, ora, medicaţia adăugată şi doza
 Rata de flux a perfuziei (debitul) este fixată de medic şi se calculează după următoarea formulă:

Picături Volum total x picături / ml

Minut = Timpul total de infuzie în
minute
.

Îngrijiri după tehnică:

~ Se aplică un tampon cu alcool la locul puncţiei.
~ Se extrage acul brusc din venă sau se retrage amboul.
~ Se lasă un pansament fixat cu leucoplast la locul puncţiei.
~ În cazul când pacientul are montată o branulă se îndepărtează amboul perfuzorului şi se închide branula
în condiţii de asepsie perfectă.
~ Se înveleşte bolnavul şi se aşează comod.
~ Se supraveghează şi, dacă nu sunt contraindicaţii, se pot administra lichide calde.
~ Se notează în foaia de observaţie cantitatea de lichid perfuzată.
Observaţii:
~ Înlocuirea flaconului sau întreruperea perfuziei se va face înainte de golirea completă pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor şi pentru a reţine 2-3 ml de soluţie pentru control, în cazul în care s-ar produce
un accident (intoleranţă).
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42

~ Este obligatorie NOTAREA PE FLACON→ ORA DE APLICARE, RITMUL DE ADMINISTRARE,

COMPONENŢA SOLUŢIILOR PERFUZATE, MEDICAMENTELE ADĂUGATE, ORA DE
ÎNTRERUPERE A PERFUZIEI, NUMELE ASISTENTEI CARE A MONTAT PERFUZIA.
~ La pacienții diabetici administrare de glucoză, indiferent de concentraţie, impune tamponarea cu
insulină la recomandarea medicului
Cantitate de Concentraţie Pacient cu glicemie Pacient cu
glucoză % normală diabet
250 ml 5% 2,5 u.i. 6 u.i
500 ml 5% 5 u.i. 12 u.i.
250 ml 10% 5 u.i. 12 u.i.
500 ml 10% 10 u.i. 24 u.i.
250 ml 20% 10 u.i. 24 u.i.
500 ml 20% 20 u.i 48 u.i.
~ Abordul venos superficial la nivelul membrelor inferioare este realizat doar în cazuri de urgenţă majoră
şi pentru scurtă durată pentru a evita complicaţiile tromboembolice şi septice.
~ Nu se refolosesc recipientele sau pungile cu soluţii perfuzabile a căror conţinut nu a fost epuizat!
~ Locul perfuziei este recomandat să fie schimbat la fiecare 72 ore.

SCHIMBAREA SOLUŢIILOR PERFUZABILE

OBIECTIVELE PROCEDURII
• Menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.
PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
- Soluţie dezinfectantă, tampoane, etichetă
- Soluţii perfuzabile recomandate, în termen de valabilitate, în cantitatea prescrisă
- Seringi/ace sterile adecvate, mănuşi sterile
- Recipiente de colectare a deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ: informaţi şi explicaţi procedura pacientului și despre o nouă soluţie perfuzabilă şi potenţialele
efecte adverse
b) FIZICĂ: verificaţi poziţia pacientului
EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi mâinile şi îmbrăcaţi mănuşile
- Pregătiţi soluţia pentru schimbare - dacă este pungă de soluţie se desface ambalajul protector şi se deschide
capacul metalic, iar la flacon se îndepărtează capacul.
- Închideţi prestubul perfuzorului pentru a stopa curgerea soluţiei
- Îndepărtaţi din stativ punga/flaconul gol păstrând câţiva ml de soluţie
- Scoateţi rapid acul perfuzorului din punga/flaconul gol şi introduceţi-l în punga/flaconul plin cu soluţie
după ce dezinfectaţi dopul
- Suspendaţi în stativ punga/flaconul cu soluţie
- Redeschideţi prestubul şi ajustaţi debitul
- Verificaţi prezenţa aerului pe tubul perfuzorului şi îndepărtaţi-l dacă este cazul astfel: închideţi prestubul,
loviţi tubul cu degetul pentru ca bulele mici să se ridice în picurătorul perfuzorului
- Pentru o cantitate mare de aer înţepaţi cu un ac şi seringa tubul de latex al perfuzorului, de la capătul
perfuzorului, după ce a fost dezinfectat, şi aspiraţi aerul în seringă
- Reglaţi din nou debitul de curgere al soluţiei
- Asiguraţi-vă că picurătorul perfuzorului este plin cu soluţie o treime sau jumătate
- Aplicaţi eticheta pe pungă sau flaconul de soluţie, indicând data, ora schimbării, medicaţia adăugată, doza
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Evaluaţi semnele vitale
- Observaţi semnele pentru rehidratare şi deshidratare
- Verificaţi periodic debitul soluţiei
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
- Notați în planul de îngrijire: schimbarea soluţiei perfuzabile, ora, cantitatea, tipul de soluţie perfuzabilă,
eventuale modificări în starea pacientului
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Evaluarea răspunsului pacientului la administrarea soluţiilor perfuzabile la fiecare oră arată că:
- Administrarea soluţiei este corectă, pacientul primeşte volumul de lichide corect
- Linia venoasă rămâne accesibilă - se asigură perfuzarea soluţiei în spaţiul i.v.
Rezultate nedorite/Ce faceţi
- Debitul de curgere al soluţiei este incorect
- Verificaţi permeabilitatea branulei
- Verificaţi presiunea de scurgere a lichidului, modificaţi la nevoie înălţimea
- Mişcaţi puţin acul pentru a îndepărta bizoul acului de peretele venei
- Pacientul primeşte mai puţin sau mai mult din cantitatea de soluţie prescrisă
- Respectaţi cantitatea perfuzabilă prescrisă

SCHIMBAREA perfuzorului

OBIECTIVELE PROCEDURII - menţinerea terapiei i.v. folosind tehnica aseptică.

PREGĂTIREA MATERIALELOR
- Tavă medicală sau căruciorul pentru tratamente
- Eticheta
- Trusa de perfuzie integră, în termen de valabilitate
- Seringi/ace sterile adecvate
- Tampoane, soluţie dezinfectantă
- Mănuşi de protecție
- Recipiente de colectare a deşeurilor
PREGĂTIREA PACIENTULUI
a) PSIHICĂ: informarea şi explicarea procedurii pacientului şi inofensivitatea ei
b) FIZICĂ: asiguraţi-vă că stă în poziţia corectă, având în vedere că timpul de menţinere a perfuziei creşte

EFECTUAREA PROCEDURII:
- Spălaţi mâinile/Îmbrăcaţi mănuşile
- Pregătiţi trusa de perfuzie pentru schimbare
- Desfaceţi ambalajul protector
- Închideţi clema/prestubul perfuzorului nou
- Înlăturaţi capacul protector al acului tubului perfuzorului
- Inseraţi rapid acul perfuzorului în punga/flaconul cu soluţie
- Apăsaţi pe camera perfuzorului pentru a fi umplută cu cel puţin o treime sau jumătate soluţie
- Înlăturaţi capacul protector de la celălalt capăt al tubului
- Deschideţi clema şi lăsaţi să curgă soluţia până când bulele de aer au dispărut
- Închideţi clema/prestubul şi puneţi la loc capacul protector al tubului
- Închideţi clema/prestubul vechiului perfuzor
- Scoateţi rapid acul perfuzorului folosit
- Detaşaţi tubul perfuzorului folosit de la branulă/canulă şi îndepărtaţi-l
- Menţineţi sterilitatea, îndepărtaţi rapid capacul protector al tubului perfuzorului nou şi ataşaţi
branula/canula
- Deschideţi clema/prestubul şi fixaţi debitul de curgere al soluţiei
- Aplicaţi pansamentul steril
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
- Încurajaţi pacientul - diminuează anxietatea, promovează cooperarea şi previne mişcările bruşte ale
extremităţilor care pot disloca acul sau cateterul, branula/canula
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42
- Supravegheaţi în continuare perfuzia
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform P.U.
- Îndepărtaţi mănuşile și spălaţi mâinile
Notaţi în planul de îngrijire: schimbarea perfuzorului, ora, data
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate/dorite:
- Pacientul a înţeles nevoia de continuare a perfuziei
- Administrarea soluţiei este corectă,
- Pacientul primeşte un volum de lichide conform cu prescripţia
- Perfuzorul este accesibil
- Tubul perfuzorului este ataşat corect şi soluţia nu curge pe lângă tub
Rezultate nedorite/Ce faceţi
- Scăderea sau absenţa curgerii soluţiei care este indicată prin descreşterea ratei
- Soluţia curge pe lângă tub
• Reglaţi debitul la valoarea indicată de medic
• Verificaţi racordul, eventual schimbaţi

COMPLICAŢIILE TERAPIEI INTRAVENOASE

- Complicaţiile terapiei intravenoase sunt:

• Infiltraţia
• Tromboflebitele
• Bacteriemia
• Supraîncărcarea circulatorie
• Embolia
• Eşecul mecanic (încetinirea fluxului i.v.)
INFILTRAŢIA
Cauza - deplasarea canulei/branulei i.v. dintr-o venă rezultând perfuzarea de fluide în ţesuturile din jur.
Manifestări clinice:
• Umflarea, albirea şi răcirea tegumentelor din jur
• Disconfort - depinde de natura soluţiei
• Ritmul de curgere este mai încet sau se opreşte
• Absenţa întoarcerii sângelui în cateterul i.v. şi pe tubul perfuzorului
Măsuri preventive:
• Asiguraţi-vă că tubulatura distală este suficient securizată cu bandă adezivă pentru a preveni deplasarea
canulei/branulei la unele mişcări ale pacientului
• Puneţi atelă la braţ sau mână dacă este necesar
• Verificaţi locul pentru terapia i.v. frecvent în vederea evitării complicaţiilor
TROMBOFLEBITELE
Cauze:
• Rănirea venei în timpul punţiei venoase, calibrul mare al acului/cateterului utilizat sau utilizarea prelungită
a acului/cateterului
• Iritarea venei datorită perfuzării rapide sau soluţiilor care produc iritaţie (ex. Soluţii de glucoză hipertonică,
potasiu).
• Cheag format la capătul acului sau cateterului (din oţel sau material plastic) datorită încetinirii ritmului de
perfuzare
Manifestări clinice:
• Sensibilitate, apoi durere de-a lungul venei
• Umflătură, căldură şi roşeaţă la locul unde este instalată perfuzia; vena poate apare ca o dungă roşie
deasupra locului de inserţie
Măsuri preventive:
• Fixarea sigură a acului / cateterului la locul de inserţie
• Schimbarea locului de inserţie cel puţin odată la 72 ore
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42
• Folosirea venelor mari pentru perfuzarea soluţiilor iritante, moderează iritaţia
• Diluarea suficienta a agenţilor iritanţi înainte de perfuzare
Intervenţiile nursing:
• Aplicarea compreselor reci imediat pentru a reduce durerea şi inflamaţia
• Mai târziu puneţi comprese calde pentru a stimula circulaţia şi promova absorbţia
• Notaţi intervenţiile şi evaluarea
BACTERIEMIA
Cauze:
• Cele care stau la baza flebitelor cresc de 18 ori riscul
• Materiale contaminate sau soluţii
• Menţinerea prelungită a unui dispozitiv IV (cateter, branulă/canulă, ac, tub, pungă cu soluţie)
• Inserţia i.v. sau schimbarea pansamentului nonaseptică
• Contaminarea încucişată de către pacient cu alte zone infectate ale corpului
• Pacientul cu boli critice sau imunodepresiv este supus cel mai mult riscului de bacteremie
Manifestări clinice:
• Creşterea temperaturii, frisoane
• Greaţă, vărsături
• Indispoziţie, puls crescut
• Durere de spate, de cap
• Poate duce la şocul septic cu hipotensiune arterială
• Posibile semne ale infecţiei locale, la locul de inserţie i.v. (ex. roşeaţă, durere, scurgere mirositoare)
Măsuri preventive:
• Urmaţi aceleaşi măsuri subliniate la tromboflebite
• Utilizaţi asepsia strictă la inserţia i.v. sau la schimbarea pansamentului
• Utilizaţi perfuzorul cu filtru
• Soluţiile nu ar trebui ţinute mai mult de 24 de ore
• Schimbaţi locul de inserţie i.v. la 48-72 de ore
• Schimbaţi pansamentul la locul de inserţie i.v. la 24-48 de ore
• Schimbaţi perfuzorul la 24-48 de ore
• Menţineţi integritatea sistemului de perfuzare
Intervenţii nursing:
• Întreruperea perfuziei şi retragerea canulei/branulei/cateterului
• Retragerea canulei/branulei/cateterului:
- se face în condiţii de asepsie
- se taie cu o foarfecă sterilă extremitatea acestora,
- se introduce într-o epubetă sterilă
- se trimite imediat la laborator pentru analiză
• Se verifică semnele vitale
• Se încurajează pacientul
• Se recoltează leucocitoza, la indicaţia medicului
• Se evaluează pentru infecţie (urină, spută, plăgi)
• Se notează intervenţiile
SUPRAÎNCĂRCAREA CIRCULATORIE
Cauza:
• Introducerea unei cantităi excesive de fluid i.v. (în special riscul estăţ e pentru pacienţii în vârstă, copii şi
pentru pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau renală)
Manifestări clinice:
• Creşte TA şi pulsul
• Creşte presiunea venoasă centrală, distensia venelor (venele jugulare)
• Dureri de cap, anxietate
• Respiraţie scurtă, tahipnee, tuse
• Durere în piept (dacă are istoric de boală coronariană)
Măsuri preventive:
• Trebuie să ştiţi dacă pacientul a avut boli de inimă sau rinichi
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42
• Se monitorizează ritmul de curgere al perfuziei
• Se pune atelă la braţ sau mână dacă sunt fluctuaţii mari ale ritmului de curgere date de mişcările pacientului
Intervenţiile nursing:
• Se încetinşte ritmul perfuziei şi se anunţă medicul
• Se monitorizează îndeaproape pentru semnele de supraîncărcare
• Se ţine pacientul cu trunchiul ridicat pentru a favoriza respiraţia
• Se notează intervenţiile şi evaluarea
EMBOLIA
Cauze:
• Riscul este mare în liniile venose centrale, când aerul intră în cateter/branulă/flexulă pe durata schimbării
perfuzorului (aerul aspirat pe durata inspiraţiei datorită presiunii negative intratoracice)
• Bulele de aer scăpate din tubulatură şi împinse în circulaţia venoasă
Manifestările clinice:
• Scăderea TA, creşterea pulsului
• Cianoza, tahipneea
• Creşterea presiunii venoase centrale
• Schimbări în procesul de gândire, în starea de conştientă
Măsuri preventive:
• Se scoate aerul din tubulatură înainte de a perfuza pacientul
• Se schimbă pungile cu soluţie înainte de a se termina
• Se asigură că toate conexiunile sunt sigure
Intervenţii nursing:
• Imediat se întoarce pacientul pe partea stângă şi cu capul mai jos pe pat, în această poziţie aerul se va ridica
în atriul drept
• Se anunţă medicul
• Se linişteşte pacientul
• Se notează intervenţiile şi se evaluează permanent

INCIDENTE MECANICE (ÎNCETINIREA FLUXULUI I.V.)

Cauze:
• Acul poate poate fi lipit de peretele venei sau poate ieşi din venă şi se opreşte curgerea soluţiei
• Acul se poate înfunda cu un cheag
• Răsucirea, cudarea tubului sau cateterului
Evaluarea nursing şi intervenţii:
• Se evaluează semnele infiltraţiei locale (umflătură, răcirea tegumentului)
• Se deslipeşte banda adezivă şi se verifică dacă tubulatura şi cateterul sunt răsucite
• Se retrage canula/branula dacă acestea s-au lipit de peretele venei sau dacă a ieşit în afara venei
• Se ridică sau se coboară acul pentru a preveni astuparea, blocarea prin poziţia oblică

Soluţii perfuzabile utilizate: - izotone, hipotone, hipertone

Soluţiile perfuzabile în funcţie de scopul utilizării, se impart în trei categorii:
1. Soluţii de bază:
Sunt utilizate ca vehicol pentru medicaţie, pentru asigurarea parenterală a aportului lichidian, ca soluţii
complementare soluţiilor corectoare şi pentru menţinerea permeabilităţii unei linii venoase. Cele mai
utilizate soluţii de bază sunt:
- Soluţia glucozată simplă 5%
- Soluţii glucozate cu electroliţi
- Soluţii izotone de electroliţi
2.Soluţii corectoare:
Sunt special concepute pentru corecţia perturbărilor echilibrului hidro-electrolitic acido-bazic. Includ:
- Soluţii de electroliţi;
- Soluţii tampon - bicarbonat de sodiu (8,4%, 4%, 1,4%);
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 42
- Concentrate de electroliţi (sodium, potasiu, clor, calciu şi potasiu, magneziu), care sunt destinate a fi
adăugate unui alt suport lichid;
- Diuretice osmotice - manitol 10%, 20%, sorbitol 40%, glicerină 10%
2. Soluţii pentru nutriţie parenterală:
- Soluţii de carbohidraţi - glucoză 10%, 33%, xilitol, glucoză-xilitol, fructoză;
- Soluţii de aminoacizi - conţin cei 8 aminoacizi esenţiali (izoleucină, leucină, valină, metionină, triptofan,
treonină, fenilalaninăşi lizină), cu sau fără adaus suplimentar de carbohidraţi şi electroliţi;
- Emulsii lipidice - din ulei de soia (trigliceride), emulsionate cu lecitină si adaus de glicerol. Emulsiile
lipidice nu se administrează simultan cu alte soluţii sau concentrate electrolitice. Administrarea lor se face
perfuzabil lent, de preferinţă cu ajutorul injectomatului.

TIPURI DE SOLUŢII PERFUZABILE

AMINOPLASMAL
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Nutriţie parenterală în: sindromul de malabsorbţie, rezecţii stomacale, boli inflamatorii, diaree şi vomă
persistentă.
- PEV-40 - 60pic7min
AMINOSTERIL
- soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml -1000 ml
- Soluţie perfuzabilă fără carbohidraţi, fără electroliţi
- Soluţie perfuzabilă cu aminoacizi echilibraţi
AMINOVEN 3,5%
- Soluţie perfuzabilă, flacoane de 500 ml - 1000 ml
- Amestec de aminoacizi cu 3,5% glucoză
- în NPT(nutriție parenterală totală) se asociază cu alţi nutrienţi
- PEV - venă periferică și venă centrală 10-20 ml/kg corp
AMINOVEN infantil 10% - flacoane de 100 - 250- 500 ml
LIPOFUNDIN - Emulsie perfuzabilă
- Flacoane de 500 ml
- Nu se amestecă cu alte substanţe medicamentoase și Nu se păstrează dacă nu s-a administrat toată
cantitatea
- Se agită înainte de folosire
- Nu se administrează dacă nu este omogen
- Perfuzie lentă - 10-30 ml/kgcorp/zi
- Se asociază cu hidrocarbonaţii pentru a nu se produce acidoză
- Reacţii adverse: dispnee, cianoză, reacţii alergice, hiperlipidemie, greaţă, vărsături, cefalee, înroşirea feţei,
hipertensiune, tremor.
 RECOLTAREA PRODUSELOR BIOLOGICE SI PATOLOGICE

Recoltarea diverselor probe (de sange, de urina etc) poate afecta direct diagnosticul, tratamentul
si vindecarea pacientului, asistenta fiind direct responsabilă de recoltarea prompta si corecta a
acestor probe. In unele cazuri, chiar daca nu asistenta este cea care recolteaza, ea trebuie sa
verifice proba, sa pregateasca pacientul, sa asiste medicul, sa-l ajute la efectarea respectivei
recoltari, sa acorde ingrijiri specifice pacientului dupa recoltare. Exista anumite teste pentru care
pacientul trebuie invatat cum sa si le faca singur acasa (glicemia pe glucotest).
Analiză medicală - Examinare efectuată în scopul obţinerii de informaţii necesare
diagnosticului, prevenirii sau tratamentului oricărei maladii sau disfuncţii sau evaluării stării de
sănătate a fiinţelor umane.
Probă de laborator - probă primară aşa cum este preparată pentru a fi trimisă sau care a fost
primită de laborator, pentru a fi testată.
Tipuri de laboratoare:
Laborator de hematologie: pentru analize hematologice; aceste analize se executa in majoritatea
bolilor si in mod special in bolile de sange.
Laborator de biochimie: executa analize biochimice din sange, urina si alte produse, analizand
substantele minerale sau organice din compozitia lor.
Laborator de microbiologie: depisteaza existenta microbilor, in cazul bolilor infectioase.
Laborator de virusologie: depisteaza existenta virusilor in produsul biologic recoltat.
Laborator de parazitologie: pune in evidentă diferiti paraziti, localizati in corpul uman.
Laborator de serologie: pune in evidenta anticorpi fabricati de corpul uman cu ocazia unei
eventuale boli microbiene.
Laborator de endocrinologie: pentru analize hormonale.
Laborator de micologie: pentru analiza ciupercilor.
Laborator de igiena: pentru analiza apei, aerului, alimentelor.
Laborator de toxicologie: pentru analiza toxinelor din corp.
Importanţa examenelor de laborator:
-completează simptomatologia bolilor cu elemente obiective
-confirmă sau infirmă diagnosticul clinic
-reflectă evoluţia bolii şi eficacitatea tratamentului
-confirmă vindecarea
-semnalează apariţia unor complicaţii
-permit depistarea îmbolnăvirilor infecţioase ca şi a persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
patogeni
Rolul asistentului:
Asistenta trebuie să respecte următoarele reguli:
- Orarul recoltărilor
- Pregătirea psihică- O buna intelegere si informare despre testul pe care pacientul trebuie
sa il efectueze in scop diagnostic ne va ajuta sa pregatim pacientul adecvat pentru
respectiva manevra. Explicandu-i pacientului procedura medicala cu claritate vom castiga
increderea si cooperarea sa. De exemplu, inaintea unei recoltari dificile si dureroase (cum
ar fi punctia de maduva osoasa) trebuie sa informam pacientul asupra tipului si gradului
de disconfort pe care probabil il va simti. De asemenea trebuie informat cat timp va dura
procedura, la ce efecte sa se astepte dupa si in cat timp vor fi gata rezultatele. Stiind exact
 la ce sa se astepte, pacientului ii va fi mult mai usor sa coopereze si sa suporte manevra in
sine.
Daca trebuie doar sa asistam medicul in timpul unei recoltari, trebuie vorbit cu
pacientul pe parcursul acesteia, sa il incurajam, si apoi sa-l supraveghem pentru
eventualele efecte adverse sau complicatii, pregatite pentru a acorda ingrijirile specifice
in orice situatie. Unele teste necesita instructiuni detaliate pentru a ne asigura de
cooperarea totala a pacientului si de corecta recoltare a probelor, cu atat mai mult cu cat
unele necesita anumite conditii de recoltare si schimbarea regimului de viata inaintea
recoltarii (o dieta speciala, un mod corect de recoltare de catre insusi pacient, etc).
Consimtamantul pacientului: Este un drept al pacientului sa i se ofere toate
informatiile pentru a intelege exact ce i se va face, procedura medicala in sine, riscurile si
implicatiile manevrei inainte de a consimti si a semna ca este de accord cu efectuarea
procedurii. A explica procedura, cum va fi efectuata si potentialele riscuri este in primul
rand responsabilitatea medicului. Asistenta va relua explicatiile medicului, se va asigura
ca pacientul le-a inteles bine si va verifica daca pacientul a semnat consimtamantul atunci
cand este necesar.
- Pregătirea fizică- regim alimentar, repaus la pat, așezarea în poziție corespunzătoare în
funcție de recoltare.
- Pregătirea materialelor și a instrumentelor necesare recoltării.
- Efectuarea tehnicii propriu-zise cu profesionalism.
- Completarea imediată și corectă a buletinului de analiză care va cuprinde: numele și
prenumele pacientului, numărul salonului și al patului, natura produsului, analiza cerută,
data recoltării.
- Etichetarea produsului prin scriere directă pe recipient sau pe etichete bine fixate pe
acesta.
- Expedierea și transportul produselor recoltate se va face astfel încât acestea să ajungă la
laborator în starea în care au fost prelevate din organism.
- Să le trimită imediat, pentru a se evita alterarea produselor recoltate, iar când se
transportă în altă unitate, să le ambaleze corespunzător
De știut:
- Produsele recoltate pentru examene bacteriologice nu se amestecă cu substanțe
antiseptice sau fixatoare; recipientele în care se recoltează se sterilizează la pupinel.
- Recoltarea produselor pentru examene bacteriologice se va face în condiții de perfectă
asepsie și urmărindu-se ca produsul recoltat să nu se suprainfecteze cu germeni proveniți
din aer, de pe instrumente, de la pacienți sau asistentă.

ECHIPAMENTE SI MATERIALE NECESARE RECOLTARII

Echipamente auxiliare necesare la locul de recoltare

La locul unde se efectueaza recolta trebuie sa existe:
- un dulap in care se pastreaza recipientele si materialele necesare recoltarii,
- stative pentru vacutainere,
- tavi, cutii sau genti special dedicate transportului probelor
- containere pentru deseuri medicale (speciale pentru cele intepatoare) cu inscriptionate cu
pictograma „Biohazard”
 - troler pentru aducerea la patul pacientului a materialelor necesare recoltarii (in cazul in
care pacientul este internat in spital)
Materiale necesare recoltarii
1. Vacutainere. Recoltarea sangelui se efectueaza in sisteme de recolta tip vacutainer:
- inchise,
- vacuumate,
- de unica folosinta,
- inscriptionate de producator cu: datele de identitate ale producatorului, termenul de valabilitate,
compozitia continutului, caracteristici fizico-chimice si de sterilitate (acolo unde este cazul),
volumul de proba ce se poate recolta, sau capacitatea volumetrica a recipientului (dupa caz).
Aceste caracteristici trebuie sa fie indeplinite (partial sau integral) de toate tipurile de recoltoare
utilizate.
Sistemele de recoltare a sangelui respecta urmatorul cod de culori:
- Vacutainere cu capac mov, cu EDTA-K3 (volum 3 mL), pentru hematologie: Hb, Ht,
HLG
- Vacutainere cu capac albastru, cu citrat de sodiu 3.2% si proportie sange: anticoagulant
de 9:1 (volum 5 mL), pentru hematologie: factori ai coagulării: timp Quik, APTT
- Vacutainere cu capac negru, cu citrat de sodiu 3.8% si proportie sange: anticoagulant
4:1(volum 2,9 ml), pentru VSH
- Vacutainere cu capac rosu, fără aditivi, pentru determinari de biochimie si imunologie
(volum 6 mL)
- Vacutainere cu capac galben, cu gel separator pentru analize biochimice și imunologice
- Vacutainere cu capac gri, cu florură de sodiu pentru determinarea glicemiei
- Vacutainer cu capac verde, cu heparină pentru biochimie: ionogramă, gaze arteriale,
hormoni
2. Ace de punctie sterile si holdere
Acul si holderele trebuie sa fie compatibile cu sistemul de vacutainere
Pentru copii sunt utilizate ace speciale cu tub de transfer cu adaptoare compatibile cu
vacutainerul.
3. Recoltoare utilizate pentru alte tipuri de produse patologice
Suplimentar la sistemul de vacutainere exista urmatoarele tipuri de recoltoare utilizate pentru alte
tipuri de produse patologice:
- Recipient steril pentru hemoculturi cu mediu de cultura: anaerobic, aerobic si
microaerofili SIGNAL sau BACTEC (utilizat numai pentru pacientii internati in spital)
- Recipient steril, pentru uroculturi
- Eprubete din plastic pentru urina, nesterile
- Tub inchis cu tampon de exsudat
- Coprorecoltoare fara mediu de transport cu lingurita adaptata la capac pentru recolta
materiilor fecale
4. Manusi
Obligatoriu recoltarea sangelui si a materialelor patologice se efectueaza cu manusi din latex,
vinil sau nitril.
5. Garou
Garoul (daca nu este de unica folosinta) se arunca in momentul in care este contaminat cu sânge
sau lichide biologice sau imediat ce a fost suspectata contaminarea cu asemenea produse.
6. Antiseptice
Inainte de efectuarea punctiei venoase in vederea prelevarii sangelui pentru analize se
dezinfecteaza tegumentele in zona de punctionare pe o suprafata de cca 5cm/5cm, prin miscari
ferme dar fara sa se produca hiperemia zonei dezinfectate.
Se utilizeaza ca antiseptic alcoolul medicinal.
7. Materiale auxiliare necesare recoltarii altor tipuri de probe biologice decat
sange venos:
- Valve (pentru secretii genitale)
- Tampoane din tifon si pense (pentru stergerea colului in vederea recoltarii secretiei
cervicale)
- Foarfeci sterile pentru recoltare de unghii pentru examen micologic
- Lantete sterile sau bisturie sterile pentru recoltare de scuame pentru examen micologic
- Apasatoare de limba (de unica folosinta) pentru recoltarea exsudatului faringian
- Seringi sterile si ace pentru recoltare de lichide de punctie / lichid cefalorahidian
- Lame de sticla pentru etalarea secretiilor genitale, efectuarea picaturii groase, etc
PRECAUTII GENERALE PENTRU RECOLTARE:
- Persoana care recolteaza are obligatia sa poarte manusi chirurgicale
- Recipientele de recolta ce necesita desigilare (ace, tampoane de exsudat, etc) se arata
pacientului inainte de desigilare pentru a se confirma sigiliul de sterilitate
- Se recoltează strict acele tipuri de probe care sunt necesare pentru efectuarea analizelor
specificate în cererea de analize
- Nu se scoate acul din vena dupa terminarea recoltei decat dupa ce s-a desfacut garoul de
staza
- Dupa scoaterea acului din vena se aplica un tampon cu solutie antiseptica avertizandu-se
pacientul sa efectueze presiune pe zona de punctie, cu antebratul in extensie pe o
perioada de 5 minute. Pacientul pleaca din camera de recolta numai dupa ce asistenta ce a
efectuat recolta verifica hemostaza la locul punctiei si aplica un plasture de protecție
- Dupa recoltare acul se arunca direct in recipientul de deseuri intepatoare
- Nu se recolteaza sange din bratul in care se administreaza intravenos diverse lichide. Se
va recolta din celalalt brat. Daca nu este posibil atunci recoltarea se va efectua dupa
intreruperea completa a perfuziei, la cel putin 2 minute de la intrerupere. Se va nota daca
recoltarea a fost efectuata proximal sau distal fata de locul perfuziei.
- Daca pacientul se afla sub tratament cu heparina sodica (administrare din 4 in 4 ore sau
din 6 in 6 ore), recoltarea se va efectua inainte de administrarea unei doze
- Daca pacientul se afla sub tratament cu heparina fractionata (administrare din 12 in 12
ore), recoltarea se va efectua la jumatatea intervalului dintre cele 2 administrari
Inainte de recoltare, asistenta care efectueaza recolta va chestiona pacientul cu privire la
urmatoarele situatii:
- Daca face tratament cronic cu medicamente, cu ce anume si de cat timp
- Daca face tratament cu anticoagulante orale, cu ce anume si cand a luat ultima doza; in
cazul in care pacientul a luat doza inaintea recoltarii se solicita acestuia repetarea
recoltarii in alta zi inainte de luarea tratamentului. Daca pacientul refuza se mentioneaza
acest lucru pe cerere.
- Daca pacienta solicita analize posibil asociate starii de sarcina (TORCH, analize de
coagulare pentru sindrom antitrombofilic, hCG, anticorpi anti grup sanguin, etc) se
noteaza pe cerere varsta sarcinii.
Nu se admite nici o recoltare fara existenta etichetelor cu cod de bare.
 I. RECOLTAREA SÂNGELUI

Sângele se recoltează pentru examene: hematologice biochimice, bacteriologice,

parazitologice și serologice. Recoltarea se face prin: punctie capilara, puncţie venoasă, puncţie
arterială.
PUNCTIA CAPILARA
Definitie: Recoltarea sangelui capilar pentru analize de laborator.
Scop: Recoltare -glicemie, hemograma, hemoglobină, TS (timp de sangerare), TC (timp de
coagulare), grup sanguin, Rh.
Materiale necesare:
- lanteta sterila sau ac de punctie steril, stilet special steril de unica folosinta
- antiseptic pentru tegument- alcool sanitar
- tampoane sterile
- pipeta Potain (pentru numararea elementelor figurate),
- hartie de filtru
- lame de sticla, lamele (pentru frotiu)
- benzi de testare
- manusi de protectie,
- tavita renala
Locuri de electie: pulpa degetului inelar sau mediu lobul urechii, fata plantara a halucelui si
calcai, la copil
Pregatire pacient:
Psihica: se explica necesitatea efectuarii tehnicii
Fizica: se aseaza in pozitie sezand cu bratul sprijinit; spalarea mainilor cu apa si sapun, se usuca
corect
Tehnica:
- se spala mainile și se imbraca manusile
- se aseptizeaza locul punctiei cu un tampon cu alcool și se asteapta evaporarea alcoolului
- cu o miscare brusca se inteapa pulpa degetului, perpendicular pe straturile cutanate
- se sterge prima picatura de sange cu tampon uscat sau hartie de filtru
- se lasa sa se formeze o noua picatura de sange din care se recolteaza cu pipeta sau pe lama (se
pune o picatura de sange pe benzile de testarea glicemiei, colesterolului; 1picatura pe lama de
sticla pentru frotiu simplu sau frotiu in picatura groasa;
- pentru determinări hematologice (hemoglobina, hematii, leucocite) se utilizeaza pipeta Potain
Efectuarea unui frotiu:
- la extremitatea unei lame se pune o picătură de 3-4 mm diametru
- se aşează o lamelă cu marginile şlefuite în unghi de 45° cu lama (picătura se întinde prin
capilaritate)
- lamela se trage către partea liberă a lamei, păstrând aceeaşi înclinaţie şi antrenând toată picătura
fără să o fragmenteze
- se agită lama pentru uscare
- se etichetează şi se trimite la laborator
- un frotiu bun este fara goluri, cu un strat regulat
Examenul in picatura groasa:
- pentru examenul în picătură groasă sângele se recoltează sub formă de picătură groasă
- se recoltează pe fiecare extremitate a lamei câte 3 picături cât mai apropiate între ele
- cu colţul unei lame şlefuite se amestecă picăturile formând o pată circulară cu diametrul de
aproximativ 1,5-2 cm
- se continuă amestecarea picăturilor până se formează un mic cheag – semnul unei defibrinări
complete
- uscarea frotiului se face prin agitarea lamei
- numele bolnavului şi numărul buletinului de analiză se înscriu direct pe lamă cu creion
dermatograf
- picătura groasă se execută pentru punerea în evidenţă a plasmodiilor malariei (recoltarea se face
în cursul accesului febril când numărul paraziţilor în sânge este foarte mare).

PUNCŢIA VENOASĂ

Definitie: Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei

vene (de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de
laborator.
Scop: recoltarea unor eşantioane de sânge
Contraindicaţii:
- epuizarea capitalului venos periferic, consecutivă flebitelor superficiale repetate
- prezenţa de arsuri, eczeme sau infecţii tegumentare la locul ales pentru puncţie
- traumatismele (fracturi) care interesează membrul unde se doreşte efectuarea puncţiei
- paralizia membrului unde se doreşte efectuarea puncţiei.
Locul de puncţie este reprezentat în principiu de orice venă superficială (periferică) de orice
calibru, cu condiţia ca acul să fie strict în lumenul venei. În mod obişnuit, puncţia venoasă se
realizează la nivelul venelor superficiale de la plica cotului. Pot fi avute în vedere pentru puncţia
venoasa ș i vene profunde mari (subclaviculară, femurală), în situaţia când venele superficiale
nu sunt vizibile sau sunt colabate (pacient aflat în şoc).
Loc de electie
- Venele de la plica cotului – vena cefalica, vena basilica, vena mediana
- Fata dorsala a mainii- arcada palmara superficială, vene metacarpiene
- In ultima instanta venele de pe fata dorsala a piciorului, vena femurala
- La sugari se utilizeaza venele membrului inferior – (arcada venoasa dorsala a piciorului,
venele gambei)- si venele epicraniene
Pregătirea materialelor:
- Garou
- Mănuşi de unică folosinţă
- Seringi; ace; o canulă Buterfly (fluturaş); sistem vacutainer (după scop)
- Tampon, alcool
- Muşama, aleză
- Etichetă, eprubete
- Bandă adezivă non alergică
- Formulare pentru laborator
- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală
- Recipient pentru colectarea materialelor
Pregătirea pacientului - Verificaţi indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase
a) psihică:
- Informaţi şi explicaţi pacientului necesitatea recoltării sângelui
- Explicaţi pacientului cum poate participa la procedură, anuntaţi-l că e puţin dureroasă
- Încurajaţi pacientul pentru a reduce anxietatea
- Întrebaţi-l dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit leşin, transpiraţie, stare de greaţă,
vărsătură
- Obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- Asiguraţi poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului şi locul puncţiei
 decubit dorsal cu membrul superior in abductie și extensie pentru recoltarea in spital
 şezând pe scaun cu membrul superior sprijinit in extensie si supinatie, decliv –
recomandat pentru recoltarea in ambulator
- Examinaţi calitatea şi starea venelor şi alegeţi locul
Efectuarea procedurii: (vena superficiala de la nivelul plicii cotului)
 Identificaţi pacientul
 Spălaţi mâinile şi puneţi mănuşile pentru a preveni contaminarea
 Selectaţi locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de la plica cotului, mai rar cele
de pe faţa dorsală a mâinii
 Puneţi muşamaua sub braţul pacientului
 Aplicaţi garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele garoului fiind direcţionate
departe de zona de puncţie
 Palpaţi vena
 Montaţi seringa şi ataşaţi acul; montați acul dublu la holder
 Recomandaţi pacientului să strângă pumnul
 Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare încercaţi următoarea tehnică:
a) Rugaţi pacientul să închidă şi să deschidă pumnul
b) Daţi drumul la garou şi rugaţi pacientul să-şi coboare mâna sub nivelul inimii pentru a i
se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe venă pentru a deveni mai vizibilă
c) Înlăturaţi garoul şi puneţi o compresă caldă şi umedă pe venă timp de 10-15'
 Dezinfectaţi tegumentul (cu un tampon cu alcool), 60" folosind mişcări circulare de la centru
în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea potenţialei flore de pe piele în interiorul
vaselor pe perioada efectuării procedurii
 Poziţionaţi mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu policele se întinde pielea
dreaptă pe venă
 Ţineţi acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi introduceţi-l la un unghi de 30°- 45, de
deasupra venei
 Urmăriţi cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul acului avansaţi cu acul în venă
1-2 cm
 În cazul recoltării continuaţi puncţia conform obiectivului
 Aspiraţi sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea analizelor indicate de
medic)
 Dacă curgerea sângelui este rapidă dezlegaţi garoul pentru a preveni staza şi
hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de laborator
 Dacă curgerea sângelui este lentă, nu dezlegaţi garoul decât înainte de a retrage acul cu
seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel)
 Plasaţi un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor retrageţi acul cu seringa
 Aplicaţi o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei 2-3' sau până se opreşte
sângerarea; aceasta previne extravazarea în ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului
 După oprirea sângerării aplicaţi o bandă adezivă peste tampon
 Transferaţi sângele din seringă în eprubete, după ce aţi detaşat acul de la seringă
 Aplicaţi etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele bolnavului, proba recoltată,
secţia care trimite proba de sânge la laborator
 Este contraindicata flexia antebratului pe brat cu tamponul tinut in plica cotului
Îngrijirea pacientului:
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
- Observaţi faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi măsuraţi pulsul
- Întrebaţi pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă
- Verificati locul punctiei venoase pentru a fi siguri ca nu s-a dezvoltat un hematom
Reorganizarea locului de muncă:
- Colectaţi deşeurile conform P.U. în recipiente speciale
- Îndepărtaţi mânuşile si spălaţi mâinile
Notarea procedurii:
- Notaţi procedura în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire
- Notaţi data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la laborator
- Notaţi orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului
- Notaţi dacă puncţia a fost facută pentru recoltarea analizelor şi specificaţi ce probe aţi recoltat,
când au fost trimise la laborator
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
 Pacientul are tegumente şi mucoase normal colorate
 Semnele vitale sunt normale
 Pacientul a înţeles scopul puncţiei venoase
 Pacientul nu a prezentat leşin, stare de greaţa, vomă, hematom
Rezultate nedorite/ce faceţi?
 Leşinul, starea de greaţă sau voma - anunţaţi medicul
 Anxietatea - discutaţi cu pacientul şi încurajaţi-l
 Refuzul pacientului privind puncţia venoasă - anunţaţi medicul
 Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur /Hematomul - comprimaţi locul cu un tampon
steril, nu repetaţi înţepătura în aceeaşi zonă; aplicaţi compresă rece; aplicaţi unguente
care favorizează resorbţia
 Hemoliza sângelui recoltat - repetaţi recoltarea cu acordul pacientului:
 Recoltarea nu s-a făcut în condiţii corespunzătoare
 Infecţia- evitarea prin efectuarea procedurii în siguranţă
Incidentele, accidentele şi complicaţiile puncţiei venoase sunt repezentate de:
 imposibilitatea de puncţionare a unei vene superficiale – situaţie întâlnită la obezi,
persoane cu vene subţiri ori sclerozate ca urmare a multor injecţii intravenoase făcute
anterior, precum şi la persoane aflate în şoc (colaps); impune puncţionarea unei vene
profunde sau descoperire de venă
 neexteriorizarea de sânge la aspiraţie – în situaţia în care bizoul acului nu a pătruns
complet în lumen, ori dacă vârful acului a trecut prin ambii pereţi ai venei şi a ajuns
înapoia acesteia; puncţia va trebui repetată în alt loc
  puncţionarea inadvertentă a unei artere învecinate – se recunoşte după aspectul arterial al
sângelui exteriorizat
 lezarea nervului median în foseta antecubitală
 hematomul la locul puncţiei – prin nerespectarea indicaţiei de comprimare a venei
puncţionate
 reacţia inflamatorie la locul puncţiei – consecutivă nerespectării măsurilor de asepsie şi
antisepsie
 tromboflebita superficială
Consideraţii special:
 Niciodată nu efectuaţi puncţia venoasă pentru recoltarea sângelui dintr-un braţ, o venă
deja utilizată pentru terapia i.v. sau opriţi perfuzia şi aşteptaţi 5 min.
 Nu recoltaţi din locuri aflate deasupra liniei intravenoase, risc de hemodiluţie
 Nu efectuaţi puncţia venoasă pe un loc deja infectat
 Evitaţi vena care este dureroasă la palpare
 Nu efectuaţi puncţia venoasă, nu recoltaţi sânge dintr-o arie edematoasă, shunt
arteriovenos, locuri ale hematomului anterior, sau răniri
 Dacă pacientul are tulburări de coagulare sau primeşte terapie anticoagulantă, se menţine
o presiune fermă pe locul puncţiei venoase, minim 5' după retragerea acului din venă
pentru a preveni formarea unui hematom
 Evitarea folosirii venelor de la picioare pentru puncţia venoasă, deoarece aceasta creşte
riscul de tromboflebită
 La bătrâni, dacă este posibil evitaţi venele dorsale ale mâinii la braţul dominant pentru
puncţia venoasă deoarece aceste locuri interferă mult cu independenţa vârstnicului
 La copii locurile uzuale pentru puncţia venoasă sunt scalpul sau piciorul
In cazul imposibilitatii realizarii abordului venos periferic pe una din caile mentionate
anterior se poate realiza punctia venei jugulare externe (venei subclaviculare), respectiv a venei
femurale.

RECOLTAREA SÂNGELUI ÎN VACUTAINERE

Recoltarea sângelui în vacutainere, la adult, se realizează prin flebotomie (puncţie venoasă).

Definiţie: Reprezintă gestul medical de pătrundere – cu un ac sau cateter – în lumenul unei vene
(de regulă periferică, superficială) în vederea recoltării de sânge pentru examinări de laborator.
Loc de elecţie – vezi puncţia venoasă
Materiale necesare
- eprubete vacutainer: cu dop negru pentru VSH (conţine anticoagulant-citrat de natriu
3,8%); cu dop mov pentru hemoleucogramă (conţine anticoagulant E.D.T.A.- acid-
etilen-diamino-tetraacetic 1%); cu dop roşu- fără anticoagulant pentru probe biochimice
și serologice; cu dop bleu (conţine anticoagulant- citrate de natriu 3.8%, raportul sânge
/anticoagulant este de 9/1) pentru fibrinogen; cu dop gri pentru glicemie - conţine
anticoagulant florura de natriu; cu dop albastru pentru teste de coagulare (TIMP Quik,
APTT) – au anticoagulant: citrat trisodic, raportul sânge/anticoagulant este 9/1; cu dop
verde pentru ionogramă și gaze arteriale (conține heparină); cu dop galben- conține gel
separator pentru analize de serologie.
- soluţie dezinfectantă (alcool), tampon de vată, garou,
- tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
 - holder, ace duble de puncţie
- recipient pentru colectarea deşeurilor.
Pregătirea pacientului – vezi puncţia venoasă
Efectuarea procedurii:
- se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă, se dezinfectează locul de elecţie
- desfaceţi acul prin răsucirea capacului sigilat, înlăturaţi capacul şi expuneţi partea filetată,
având grijă să nu îndepărtaţi teaca sterilă a acului, înşurubaţi acul dublu la holder
- aplicaţi garoul pe antebraţul pacientului, puncţionaţi vena ajutându-vă de degetul mare şi
indexul mâinii drepte
- inversaţi poziţia mâinii, apăsaţi vacutainerul cu degetul mare al mâinii drepte, indexul şi
degetele mijlocii susţinându-l
- sângele este atras de vacuumul din vacutainer şi curge cu viteză proprie; eliberaţi garoul din
jurul braţului pacientului imediat ce a apărut sânge în vacutainer, ajuntându-vă cu mâna stângă şi
susţinând în continuare holderul
- retrageţi vacutainerul cu mâna dreaptă, apăsând uşor cu degetul mare pe una din marginile
holderului
- pentru a asigura o omogenizare optimă a sîngelui cu anticoagulantul, efectuaţi 8-10 mişcări
de inversiune a tubului
- dacă se recoltează mai mult de un vacutainer, inseraţi cel de-al doilea tub şi repetaţi paşii
descrişi mai sus
- retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi exercitaţi o presiune timp de 2 – 3
minute
Ordinea recoltării tuburilor
În cazul în care este nevoie să se obţină mai multe probe dintr-o singură flebotomie, se
recomandă să se respecte urmatoarea ordine de recoltare a tuburilor:
1. recipientele pentru hemocultura;
2. tuburile fără aditivi;
3. tuburile ce conţin citrat;
4. tuburile ce conţin heparină;
5. tuburile ce conţin EDTA.
Reorganizarea locului de muncă:
- se colectează deşeurile în recipiente speciale conform PU
- se îndepărtează mănuşile şi se spală mâinile cu apă şi săpun; se notează procedura în
dosarul/planul de îngrijire
- se notează şi reacţia pacientului în timpul procedurii
Incidenteşi accidente
- perforarea venei şi apariţia hematomului local, ameţeli, paloare accentuată, lipotimie

I. EXAMENE HEMATOLOGICE

1. HEMOLEUCOGRAMA COMPLETA( HGL)

Hemoleucorama este o analiza care masoara urmatorii parametri din sânge:
- RBC (eritrocite sau hematii) – Numarul de globule rosii din sange
-WBC (leucocite) – Numarul de globule albe din sange
- HGB (hemoglobina) – Cantitatea totala de hemoglobina din sange
- PLT (plachtelete sau trombocite) – Numarul de trombocite
- HCT (hematocrit) – Masa de globule rosii dintr-un anumit volum de sange exprimata in
procente
- Numaratoare diferentiala a leucocitelor (formula leucocitara):
- neutrofilele (NEU)
- eozinofilele (EOS)
- limfocitele (LY)
- monocitele (MO)
- basophile (BAS)
- Indici eritrocitari: Evaluarea hematiilor (eritrocitelor) din punct de vedere al volumului si
continutului in hemoglobina se realizeaza prin masurarea sau calcularea urmatorilor parametrii:
- volumul eritrocitar mediu (VEM, MCV);
- hemoglobina eritrocitara medie (HEM, MCH);
- concentratia eritrocitara medie de hemoglobina (CHEM, MCHC);
- largimea distributiei eritrocitare (RDW)
Recipientul de recoltare-vacutainer cu capac mov/roz – K3 EDTA;
1. RBC – Hematiile sunt celule ale sangelui, cu forma rotunda, avand centrul
de culoare rosu deschis si marginile mai intens colorate. Hematiile sunt cele mai numeroase
celule din sange si totodata cele mai specializate celule ale organismului, avand rol in ransportul
O2 de la plamani la tesuturi si transferul CO2
de la tesuturi la plamani (lucru care se realizeaza prin intermediul hemoglobinei continute in
hematii). Cantitatea de oxigen receptionata de tesuturi depinde de numarul si functionarea
globulelor rosii si hemoglobinei.
Valori normale -barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub -femei=3,7-4,9 milioane pe 1
mm cub
Valori patologice:
- poliglobulia defineste valorile crescute ale numarului de eritrocite; apare în insuficienta
respiratorie, bolile cardio-pulmonare, etc.
- anemia defineste valorile scazute ale numarului de eritrocite, apare în hemoragii,
hemoliza, insuficienta maduvei hematogene din intoxicatii, iradiere, infectii, etc.
Reticulocitele sunt considerate celule rosii "imature"care contin acizi
nucleici reziduali (ARN). Aceste hematii tinere se maturizeaza complet in circulatia periferica in
aproximativ 1-2 zile dupa ce parasesc maduva osoasa (unde stau pana la 4 zile dupa expulzarea
nucleului), timp in care pierd complet capacitatea de sinteza proteica, iar sinteza de Hb inceteaza.
Prezenta reticulocitelor constituie un indicator al activitatii medulare. Numarul de reticulocite
creste in cazul unor pierderi masive de sange sau in cazul unor afectiuni in care hematiile sunt
distruse prematur, cum ar fi anemia hemolitica. Scaderea numarului de reticulocite se intalneste
in cazul chimioterapiei, neoplasme osoase, anemia pernicioasa, etc.
Hemoglobina este elementul principal al hematiilor care are rol in
transportul de oxigen (oxihemoglobina) si a dioxid de carbon (carbohemoglobina).
Fiecare gram de hemoglobina poate transporta 1,34 ml oxigen per 100 ml de sange.
Valori normale:
- la barbati = 13-16 g la 100 ml sange
- la femei = 11-15 g la 100 ml sange
Scaderea hemoglobinei sub valorile de referinta determina aparitia anemiei
cresterea hemoglobinei conduce la aparitia eritrocitozei (numita si policitemie).
 Hematocritul masoara raportul dintre volumul ocupat de hematii si volumul
sanguin total. El depinde de masa de hematii, de volumul mediu al hematiilor si de
volumul plasmatic, astfel ca atunci cand hematiile sunt de marime normala, modificarile
hematocritului le urmeaza pe cele ale numarului de hematii. Valori normale:
- la barbati = 40-48%
- la femei = 36-42%
Indicii eritrocitari:
VEM indica volumul mediu al eritrocitului. Valori normale: 80 - 100 μm3
Variatii patologice: • valori mai mici decât 80 μm3 caracterizeaza microcitele (în cazul
anemiei prin deficit de Fe, microsferocitoza) • valori mai mari de 100 μm3 caracterizeaza
macrocitele (în cazul anemiei prin deficit de acid folic si vitamina B12, anemia Biermer,
anemia megaloblastica).
CHEM reprezinta concentratia medie de Hb/100 ml eritrocite.
Valori normale: 32 - 36 g Hb/100 ml eritrocite (normocromie).
Variatii patologice: valori < 31 g Hb/100ml eritrocite definesc hipocromia.
HEM reprezinta cantitatea de Hb continuta de un eritrocit.
Valori normale: 20 - 34 pg.
Variatii patologice: valori mai mici decât 20pg definesc hipocromia.
2. WBC – Leucocitele
Leucocitele sau globulele albe sunt celule ale sistemului imunitar produse de
maduva osoasa si care apara organismul de boli infectioase si de corpuri straine.
Valori normale
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
- la copii (1-6 ani) = 4000-10000 pe 1 mm cub.
Leucocitoza (L>10000/μl Leucopenie (L<4000/μL)
Exista diferite tipuri de celule albe care in mod normal apar in snge: Neutrofile
(PMN), Eozinofile (EO), Bazofile (BAS), Limfocite (LY), Monocite (MO).
3. PLT – Trombocitele reprezinta un tip special de celule ale sangelui cu rol important in
procesul de coagulare. Daca un pacient nu are o cantitate suficienta de trombocite in sange, poate
fi supus unui risc crescut de hemoragii si echimoze.Valori normale: 150 000-400 000/mm cub
- cresterea numarului de trombocite conduce la trombocitoza
- scaderea numarului de trombocite conduce la trombocitopenie care este cea mai frecventa
cauza de sangerare.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOLEUCOGRAMĂ

Scop - furnizează informaţii despre numărul tutoror tipurilor de celule, cât şi despre mărime,
formă, şi alte caracteristici fizice
- furnizarea diagnosticelor pentru anumite boli
- determinarea stării de sănătate a unui individ
- monitorizarea unor afecţiuni: anemia
Pregătirea materialelor:
- Tavă medicală/cărucior
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- Flacon cu EDTA (cristale, anticoagulant) sau vacutainer cu EDTA (cu capacmov)
- Soluţie dezinfectantă (alcool); tampon de vată, garou, tăviţă renală, mănuşi de unică folosinţă,
Pregătirea pacientului:
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informat
b) fizică:
- Atenţionaţi pacientul să nu mănânce cel puţin 12 ore şi să stea în repaus fizic la pat
- Poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu mâna sprijinită ca pentru puncţie venoasă şi alegeţi
vena cea mai proeminentă
Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi punctia venoasă
- Aspiraţi în seringa 1,5 - 2ml sânge pe care il transferaţi apoi din seringă în flaconul cu EDTA
- Agitaţi flaconul prin mişcare circulară lentă pe o suprafaţa plană
b) prin metoda vacuette
- Spălaţi mâinile/dezinfectaţi-le/îmbrăcaţi mănuşile de protecţie
- Montaţi acul dublu la holder prin înşurubare
- Aplicaţi garoul si puncţionaţi vena îndepărtând cauciucul de pe ac - partea superioară
- Fixaţi tubul vacuette destinat recoltării HLG şi umpleţi până la semn recipientul cu sânge
-dezlegaţi garoul şi retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool timp de 2- 5'
- răsturnați vacutainerul de câteva ori și etichetați-l, completând apoi buletinul pentru laborator
Îngrijirea pacientului şi reorganizarea
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi un plasture observâd faciesul, tegumentele,
comportamentul pacientului
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mănuşile/spălaţi mâinile cu apă şi săpun
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort iar sângele nu se
coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematom
Rezultate nedorite (probleme potenţiale) / Ce faceţi?
- Perforarea venei şi apariţia hematomului, pacientul poate prezenta ameţeli, paloare, lipotimie
- Se produce coagularea, hemolizarea sângelui sau nu s-a respectat raportul sânge/anticoagulant.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU HEMOGLOBINA GLICOZILATĂ

Definitie: Hemoglobina glicozilata (hemoglobina A1c) constituie un test de evaluare şi

monitorizare pe termen lung a controlului glicemic la pacienţii cu diabet zaharat. Are rol
predictiv în ceea ce priveşte riscul complicaţiilor diabetului: cetoacidoza, nefropatia, retinopatia.
Glicozilarea hemoglobinei este implicata in neuropatia diabetului zaharat si in retinopatia
diabetului zaharat. In ciclul de 120 de zile cât traiesc globulele rosii, moleculele de glucoza se
leaga de hemoglobina formând hemoglobina glicozilata.
Cresterea concentratiei de hemoglobina glicozilata din sange reflecta nivelul mediu de glucoza la
care au fost expuse hematiile in cursul ciclului vietii lor. Masurând hemoglobina glicozilata
putem determina eficacitatea tratamentului prin
monitorizarea pe termen lung a reglarii nivelului de glucoza serica.

Recomandari pentru determinarea Hb A1c:

- diabet zaharat de tip I instabil, cu modificari mari ale glicemiei de la zi la zi;
- diabetul copilului;
- diabetul la care pragul renal al glucozei este anormal;
- diabetul zaharat de tip II, la paciente care devin insarcinate sau pacienti care si-au modificat
recent dieta, stilul obisnuit de viata sau medicatia, astfel incat controlul lor metabolic pare mai
bun decat este în realitate;
- diabet gestational.
Testul se executa la un interval de :
- 3-4 luni la pacientii cu diabet zaharat tip I;
- 6 luni la pacientii cu diabet zaharat de tip II (exceptie: in sarcina - control la 2 luni)
Pacientii cu valori ale HbA1c cuprinse în intervalul 5.7-6.4% ar fi bine să fie incluşi în
categoria celor cu risc crescut pentru diabet, împreuna cu cei care prezinta glicemie bazala
modificata (impaired fasting glucose=IFG) sau intoleranta la glucoza (impaired glucose
tolerance=IGT).
Valori normale
Valorile normale ale hemoglobinei glicozilate- cele pe care le intalnim la persoanele sanatoase
sunt: 4%–5.9%
Persoanele cu diabet zaharat au adesea concentratii crescute de hemoglobina glicozilata, desi
aceasta nu este o certitudine. Unele dintre tratamentele diabetului zaharat au ca țel acela de a
reduce valorile hemoglobinei glicozilate. Insa o hemoglobina glicozilata de peste 7 % înseamna
un control al glicemiei foarte slab.

Corelaţia dintre Hb A1c si nivelul de glucoza din sange este urmatoarea:

HbA1c (%) Avg. Blood Sugar (mmol/L) Avg. Blood Sugar (mg/dL)
5 4.5 80
6 6.7 120
7 8.3 150
8 10.0 180
9 11.6 210
10 13.3 240
11 15.0 270
12 16.7 300
Un nivel de hemoglobina glicozilata se poate intalni in toate afectiunile care produc moartea
hematiilor imature. Cresteri se mai pot intalni si in bolile cu deficit de folate sau vitamina B 12.
Testul hemoglobinei glicozilate nu se face daca recent a existat o schimbare majora in dieta sau
s-a instituit un tratament in ultimele 6 saptamani.
De asemenea testul nu este utilizat pentru cei diagnosticati cu anemie hemolitica sau cu alte
hemoglobinopatii.
Recoltarea sângelui venos se realizează prin puncţie venoasă
Pregătirea pacientului- à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa masa).
Vacutainer cu EDTA K3 - cu dop mov
Cantitatea recoltată - cât permite vacuumul
Interpretarea rezultatelor
• cresterea Hb A1c indica prezenta unei hiperglicemii in ultimele 2-3 luni;
• valorile sunt crescute la persoanele cu diabet zaharat controlat deficitar sau nou diagnosticat;
• diabetul zaharat este controlat adecvat cand se obtin valori sub 7%;
• nivelul Hb A1c poate creste pana la 20% in cazul unui control glicemic deficitar;
• scaderea HbA1c are loc treptat, pe durata mai multor luni, pe masura ce hematiile cu
hemoglobina glicata normal le inlocuiesc pe cele cu niveluri crescute.
Un rezultat crescut obtinut la un pacient asimptomatic trebuie repetat pentru confirmarea
diagnosticului de diabet zaharat.
Limite si interferente
In afara diabetului zaharat, cresteri ale HbA1c pot sa mai apara si in urmatoarele situatii: anemie
feripriva, post-splenectomie, policitemie (datorita unei oarecare prelungiri a duratei de viata a
eritrocitelor), consum de alcool, intoxicaţie cu Pb, la pacienţii uremici (hemoglobin carbamilată)
Scăderi pot fi întalnite în sarcina, pierderi cronice de sange, posttransfuzional, insuficienţă renală
cronică si in anemiile hemolitice (datorita scaderii duratei de viata a hematiilor si reducerii
consecutive a expunerii la glucoza).
• Medicamente
Cresteri: aspirina, atenolol, betablocante, gemfibrozil, hidroclorotiazida, indapamid, lovastatin,
nicardipin, propranolol.
Scaderi: deferoxamil, diltizem, enalapril, glipizid, insulina, lisinopril, metformin, pravastatin,
ramipril, verapamil.
• Interferente analitice: in cazuri foarte rare, la pacientii cu gamapatii monoclonale, in special de
tip IgM (boala Waldenström) rezultatele obtinute pot fi neconcludente

2. PROBE DE COAGULARE

Timp de sangerare: Este o analiza care determina capacitatea de coagulare a sangelui. Cu un ac

se inteapa usor lobul urechii astfel incat sa iasa o picatura de sange, apoi se cronometreaza
timpul care trece pana cand intepatura nu mai sangereaza. Valori normale 3-4 minute.
Prelungirea TS indica o perturbare in mecanismul de coagulare a sangelui, cu tendinta la
hemoragie.
Timp de coagulare: Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei
hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se
recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se
cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui. Valori normale 5-8 minute.
Depasirea acestui timp (t.c. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce
poate predispune la sangerari, la hemoragii. Un timp de coagulare scazut (sub cinci minute)
indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagularea sangelui chiar in
vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene.
Timpul Quick (timp de protrombină): este un test screening pentru diagnosticul deficientelor
de coagulare. Valori normale 12-15 secunde sau 80-100%.
Un timp de protrombina prelungit se intalneste in deficienta de factori II, V,VII sau X, deficienta
de vitamina K, hemoragie, afectiuni hepatice, obstructie biliara, terapie cu anticoagulante orale,
absorbtie deficitara a grasimilor. Dozarea timpului de protrombina (timpul Quick) este o metoda
de explorare a factorilor coagularii din sistemul extrinsec ( I, II, V, VII, si X), in prezenta de
tromboplastina tisulara in exces. Determinarea timpului de protrombina se utilizeaza pentru
controlul terapiei anticoagulante orale si explorarea caii extrinseci a coagularii.
 APTT (Timpul partial de tromboplastina activata): este o metoda care masoara activitatea totala
a sistemului intrinsec de coagulare. APTT prelungit apare in deficiente ale sistemului intrinsec de
coagulare, terapie cu heparina, streptokinaza, urokinaza, deficienta de vitamina K,
hipofibrinogenemie, afectiuni hepatice. Un APTT scazut apare in hemoragii acute, cancer
hepatic etc.
Fibrinogenul este factorul I plasmatic al coagularii. Fibrinogenul este o proteina prezenta in
plasma sanguina care, sub actiunea trombinei, este hidrolizata partial rezultand o proteina
insolubila, fibrina. Afectarea nivelului plasmatic al fibrinogenului este expresia afectarii directe a
diverse organe, intre care a ficatului, ca sediu principal al sintezei sale. Valori normale 200-
400mg/dl.
Cresteri ale valorii fibrinogenului au fost observate in inflamatii, infarct miocardic acut, sindrom
nefrotic, cancer, sarcina. Un fibrinogen scazut apare in afectiuni hepatice, disfibrinogenemie,
hipofibrinogenemie congenitala etc.

Recoltarea sângelui pentru fibrinogen și probe de coagulare (timp de protrombină)

Definitie: Fibrinogenul este factorul I al coagulării fiind o proteina sintetizata în ficat care, in
cursul procesului de coagulare este transformata în fibrina.
Timpul de protrombina (PT) evalueaza activitatea factorilor implicati pe calea „extrinseca” si
„comuna” a coagularii: FVII-proconvertina, FX-factorul Stuart-Prower, FV-proaccelerina, FII-
protrombina si FI-fibrinogenul.
Sinonim = timp Quick, include INR.
Scop: explorator
Pregatire pacient: - fizic – recoltare à jeun (pe nemâncate)
- psihică -se explică tehnica se obține consimtamântul
Materiale necesare:
- Materiale pentru puncția venoasă
- Vacutainer cu capac bleu/albastru cu anticoagulant (citrat de sodiu)
• Pentru timp de protrombină - vacutainer cu citrat de Na (raport citrat de sodiu –
sange=1/9). Ex. vacutainer de 2,7 ml cu 0,3 ml citrat sau vacutainer de 1,8 ml cu 0,2
ml citrat
• Pentru fibrinogen vacutainer de 4,5 ml cu 0,5 ml citrat de Na (raport citrat de sodiu –
sange=1/9)
Tehnica:
- se identifică pacientul și se verifică recomandarea
- se realizează puncția venoasă pentru recoltarea sângelui – fibrinogen, TP
• Presiunea realizata de garou trebuie sa fie între valoarea presiunii sistolice si cea a
presiunii diastolice si nu trebuie să depaseasca 1 minut. Daca punctia venoasa a esuat,
o noua tentativa pe aceeasi vena nu se poate face decat dupa 10 minute
- se aplica tamponul,
- se retrage acul și se face compresiune la locul puncționării timp de 3-5 minute.
Valori de referinta ale fibrinogenului– variaza in functie de varsta:
Varsta Valori de referinta (mg/dL)
0-1 an 160-390
 2-10 ani 140-360
11-18 ani 160-390
> 18 ani 200-400

Valori critice – <100mg/dL2

- La valori <50mg/dL pot aparea evenimente hemoragice dupa interventii chirurgicale
traumatice.
- Valorile >700mg/dL (determinari repetate dupa remiterea procesului inflamator acut)
indica un risc crescut pentru aparitia bolilor coronariene si cerebrovasculare.
Interpretarea rezultatelor
- Scăderi:
• Cresterea consumului de fibrinogen: în coagulare intravasculară diseminată (CID) si în
reactiile de hiperfibrinoliza din cancere metastatice, leucemie acuta promielocitara,
complicatii obstetricale.
• Consumul moderat de alcool scade nivelul de fibrinogen.
• Scaderea sintezei de fibrinogen: in afectiuni hepatice severe: ciroza hepatica, intoxicatie
cu ciuperci; insuficienta cardiaca dreapta.
• Terapia trombolitica: streptokinaza si urokinaza determina scaderea pronuntata a
fibrinogenului (valori < 10mg/dL);
• Terapia cu L-asparaginaza.
• Afibrinogenemia congenitala, caracterizata prin lipsa completa a fibrinogenului, este
una din cele mai rare deficiente de factori ai coagularii, este mostenita autosomal recesiv
si apare la homozigoti sau dublu heterozigoti pentru mutatiile respective. PT si aPTT sunt
prelungite la infinit datorita incapacitatii de a produce fibrina.
• La pacientii cu disfibrinogenemie congenitala fibrinogenul coagulabil este scazut, iar
concentratia plasmatica a acestuia este normala sau scazuta. Disfibrinogenemia
congenitala este mostenita autosomal dominant, aproximativ 50% din pacienti sunt
asimptomatici fiind descoperiti la testarile de laborator de rutina datorita timpilor de
coagulare prelungiti (tipic, TT este prelungit), unul din patru pacienti prezinta sangerare
prelungita postoperator, iar 20% prezinta tendinta spre tromboza.
Creșteri:
• Cresterea sintezei de fibrinogen:
 în cadrul raspunsului de faza acuta din infectii, inflamatii, tumori, traumatisme,
arsuri. In cazul distructiei celulare intinse (de ex. interventii chirurgicale, infarct
miocardic, radioterapie) fibrinogenul revine la normal dupa răspunsul de faza
acuta, spre deosebire de procesele inflamatorii cronice active din afectiuni
reumatismale si boli de colagen, in care nivelul acestuia ramane crescut pe durate
lungi de timp.
 ca răspuns compensator la pierderea de proteine (in special a albuminei) la
pacientii cu sindrom nefrotic, mielom multiplu;
 boala hepatica, ciroza, tratament cu estrogeni, coagulare intravasculara
compensata;
 hipertensiune, diabet, obezitate
  nivelurile crescute de fibrinogen se asociaza cu risc crescut de boala
cardiovasculara aterosclerotica (de ex. IMA si AVC).
Limite si interferente
 La nou nascuti concentratia fibrinogenului poate fi scazuta datorita imaturitatii
sistemului hemostatic si atinge nivelul de la adulti pana la 21 zile postnatal.
 La gravide fibrinogenul este crescut în mod fiziologic.
 Niveluri crescute pot fi intalnite la fumatori.
 Medicamente:
Cresteri: contraceptive orale si estrogeni, aspirina, chimioterapice, pirazinamida, uleiul
de peste.
Scaderi: nivele crescute ale antitrombinei III, steroizi anabolizanti, androgeni, L-
asparaginaza, activatori ai plasminogenului, acid valproic, atenolol, pentoxifilin,
cefamandol, preparate cu fier, 5-fluorouracil, clofibrat, danazol, kanamicina,
medroxiprogesteron, prednison, ticlopidina.

Probe de coagulare
Exprimarea rezultatelor
 ca timp de coagulare – in secunde;
 ca procent (%) din activitatea normala = activitatea protrombinică (AP); domeniul
măsurabil = 10-100%;
 ca raport protrombinic (PR=PT pacient in sec/PT plasma normala in sec);
 ca INR (International Normalized Ratio).

Valori de referinta
– normal, activitatea de protrombina > 70%; valorile > 100% nu prezinta semnificatie
clinica.
– interval terapeutic:
INR=2.0–3.0 (2.5): pentru majoritatea situatiilor clinice: profilaxia si tratamentul trombozei
venoase; tratamentul embolismului pulmonar; profilaxia emboliei sistemice la pacientii cu
fibrilatie atriala, infarct miocardic (daca se asociaza aspirina), boala valvulara mitrala reumatica,
prolaps de valva mitrala, calcficare inelara mitrala, trombus mobil de arc aortic, valve cardiace
biologice sau proteze mecanice bivalvulare aortice; chirurgia soldului si genunchiului; tromboza
de sinus venos; sindrom antifosfolipidic.
INR=2.5-3.5 (3.0): valve cardiace mecanice, episoade tromboembolice repetate la pacienti
anticoagulati cu INR terapeutic.
INR=3.0-4.0 (3.5): infarct miocardic, pacienti cu tromboza remisa de proteza valvulara
mecanica aortica.
INR=3.5-4.5 (4.0): pacienti cu tromboza remisa de proteza valvulara mecanica mitrala.
INR=1.5-1.9: pacienti cu un prim episod neprovocat de tromboza venoasa profunda sau
embolism pulmonar, dupa primele 3 luni de tratament, in cazul in care nu este posibila testarea
INR la interval de 4 saptamani pentru monitorizarea tratamentului; preventia primara a
infarctului miocardic la pacienti cu risc crescut1.

Valori critice: INR>6 – risc hemoragic (mai ales la pacientii cu boli gastro-intestinale, HTA,
boli renale, cerebro-vasculare, tratament antiagregant, alte medicamente potentiatoare).
 3. VITEZA DE SEDIMENTARE A HEMATIILOR (VSH)

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este o probă care exprimă grosimea statului de
depunere a eritrocitelor (hematiilor), exprimat în milimetri [mm], în eprubetă, într-un interval de
o oră [1h], 2 ore [2h] sau o zi [24h]. După cum se ştie, în plasmă, eritrocitele se află în suspensie.
După recoltarea unei probe de sânge şi depunerea ei într-o eprubetă împreună cu o substanţă
anticoagulantă, are loc o sedimentare a hematiilor (eritrocitelor) care constă în depunerea lor la
fund, proces ce are loc simultan cu limpezirea, clarificarea probei în partea ei superioară.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU VITEZA DE SEDIMENTARE A HEMATIILOR

Definiţii: Viteza de sedimentarea a hematiilor (VSH) este o analiză curentă, nespecifică,

destul de frecventă care evidenţiază existenţa unei inflamaţii şi monitorizează evoluţia acesteia.
VSH-ul reprezintă rata la care sedimentează hematiile dintr-o proba de sange anticoagulat într-o
ora. Cu cat hematiile sedimenteaza mai repede, cu atat VSH-ul este mai mare, fiind un indicator
de răspuns de faza acuta. O crestere a VSH-ului apare la cel putin 24 ore după initierea
raspunsului inflamator, iar dupa incheierea raspunsului de faza acuta scade cu un timp de
injumatatire de 96-144 ore.
Indicatii
- Test screening in suspiciunea de reactii inflamatorii, infectii, boli autoimune, discrazii
plasmocitare.
- Monitorizarea evolutiei si tratamentului in anumite boli: arterita temporala, polimialgie
reumatica, artrita reumatoida, reumatism articular acut, lupus eritematos sistemic, boala
Hodgkin, tuberculoza, endocardita bacteriana.
- Diagnosticul arteritei temporale, polimialgiei reumatice
Specimen recoltat: sânge venos recoltat prin puncţie venoasă
Pregătirea materialelor:
- materiale pentru puncţia venoasă
- Seringă de 2ml, ac steril sau holder şi ac dublu acoperit cu cauciuc
- eprubetă şi anticoagulant soluţie de citrat de Na 3,8% sau tub vacuette cu citrate de sodium
3,8% (capac negru)
Pregătirea pacientului:
a) psihică: informaţi şi explicaţi pacientului procedura şi obţineţi consimţământul informal
b) fizică: informaţi pacientul că recoltarea se face à jeun/postprandial;
- Poziţionaţi pacientul ca pentru puncţia venoasa şi alegeţi vena cea mai uşor abordabilă
Efectuarea procedurii:
a) prin metoda clasică – vezi puncţia venoasă
- Aspiraţi în seringă 0,4ml citrat de Na 3.8% şi introduceţi-l în eprubetă
- Aspiraţi în seringă 1,6ml sânge pe care îl introduceţi de asemenea în eprubeta cu citrate de
sodium 3,8%
b) prin metoda vacuette - se utilizează tubul vacuette destinat recoltării VSH, cu dop negru
- se desface garoul şi se umple până la semn recipientul cu sânge, raportul sânge/anticoagulant
trebuie să fie 4/1
- Retrageţi acul după aplicarea tamponului cu alcool şi se menţine de 2- 3, şi răsturnaţi lent tubul
vacuette
- Etichetaţi eprubeta sau vacutainerul, completaţi fişa de laborator si transportaţi produsul la
laborator
Îngrijirea pacientului:
- Aşezaţi pacientul în poziţie comodă, aplicaţi o bandă adezivă non alergică deasupra tamponului
- Observaţi faciesul, tegumentele, comportamentul pacientului, locul puncţiei
Reorganizarea locului de muncă
- Colectaţi deşeurile în recipiente speciale conform PU
- Îndepărtaţi mânuşile şi spălaţi mâinile
Evaluarea eficacităţii procedurii
Rezultate aşteptate/dorite:
- Puncţia venoasă se desfăşoară fără incidente, pacientul exprimă stare de confort
- Sângele nu se coagulează şi nu se hemolizează, nu apare hematomul local
Rezultate nedorite
- Pacientul prezintă ameţeli, paloare accentuată, lipotimie
- Se produce coagularea sângelui
- Se produce hemoliza sângelui
- Greşeala de colectare.
- Cereţi acordul medicului şi pacientului pentru repetarea recoltării
- Perforarea venei şi apariţia hematomului
- Aplicaţi o compresă rece şi apoi un unguent care favorizează resorbţia
Valori normale:
- barbat: 1 – 10 mm/ora;
- femeie: 2 – 13 mm/ora;
Variatii fiziologice: • la femei, V.S.H.-ul creste în timpul menstruatiei; • la femei, V.S.H.-ul
creste în sarcina (mai ales în ultimele luni).
Variatii patologice: • Cresterea V.S.H.-ului apare în boli infectioase sau inflamatorii
(pneumonii, rheumatism articular acut, tuberculoza activa, septicemie, pielonefrite), în anemii,
infarct miocardic, leucemii, neoplasme, etc. • Scaderea V.S.H.-ului apare în poliglobulii, etc.

II. EXAMENE BIOCHIMICE

1.GLICEMIA
Glicemia reprezinta una din constantele fundamentale ale mediului intern, iar determinarea sa
este modalitatea cea mai frecventa de evaluare globala a metabolismului intermediar al hidratilor
de carbon.
Glucoza este formata la nivelul ficatului prin digestia carbohidratilor si prin conversia
glicogenului in glucoza. Nivelul glicemiei este reglat, in principal, prin actiunea a doi hormoni si
anume insulina si glucagonul, insulina crescand permeabilitatea membranelor celulare pentru
glucoza, facilitand transportului glucozei in celule, stimuland formarea glicogenului si reducerea
nivelului glicemiei, iar glucagonul accelerand scindarea glicogenului in glucoza, determinand
cresterea glicemiei. Obiectiv glicemia <100mg/dl
Cresteri anormale:
Valori crescute (hiperglicemia) sunt prezente in urmatoarele cazuri:
 • Diabet
• Unele infectii
• Intoxicatii (oxid de carbon, cofeina)
• Unele tumori
•Accidente cerebro-vasculare
Scaderi anormale:
Hipoglicemia estet prezenta in:
• Insuficienta cortico-suprarenala (boala Addison)
•Insuficienta tiroidiana
• Insuficienta antehipofizara
• Insuficienta hepatica grava
•Administrarea unor doze mari de insulină

Recoltarea și determinarea glicemiei prin puncție capilară

Glucometrul este un sistem test de asistenta pentru investigarea nivelului de glucoză in sange.
Este utilizat in cazurile pacientilor cu diabet zaharat atat in conditii casnice cat si clinice.
Materiale necesare: glucometru, teste, lanţete sterile, dispozitiv de înţepare, manuși,
tampon cu alcool, comprese uscate, tăviță renală.
Loc de elecție: pulpa degetului medius/inelar.
Pregătirea pacientului: fizică și psihică- se comunica pacientului tehnica, i se va explica
procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa.
Tehnica de determinare a glicemiei cu glucometrul:
Spălarea mâinilor și imbrăcarea mănușilor
• Se scot bandeletele de test din folie
• Se introduce capătul bandeletei de test în fanta pentru bandeletă a glucometrului
• Se împinge bandeleta înăuntru până când se opreşte
Glucometrul porneşte automat şi apare:
• Ora, luna şi ziua
• Mesajul “Aplicaţi proba de sânge”, indică faptul că glucometrul este pregătit să se aplice
proba de sânge pe bandeleta de test pentru glicemie
Recoltarea unei picături de sânge
• se selecteaza locul punctiei (deget sau lobul urechii pentru adulti, calcaie pentru
nounascut)
• se spala mainile si se pun manusile
• daca este necesar, pentru dilatarea capilarelor, se pot aplica comprese calde, umede timp
de 10 minute
• se pregateste glucometrul (se calibreaza si de deschide) si apoi se punctioneaza locul
dintr-o singura miscare scurta si rapida
• prima picătură se șterge cu un tampon uscat
• a doua picatura de sânge se aplică pe bandeleta test introdusă în glucometru, atunci când
apare mesajul „aplicați picătura” asigurandu-ne ca este o cantitate suficientă de sânge, și
se așteaptă câteva secunde până aparatul afișează rezultatul
• dupa recoltare se aplică un tampon cu alcool menținând compresie pe locul punctionării
pâna se oprește sângerarea
• se noteaza rezultatul afișat pe ecanul glucometrului, data si ora.
 • rezultatul testării glicemiei apare pe ecranul de afişaj şi este stocat în memoria
glucometrului.
- Oprirea glucometrului
• Când se scoate bandeleta de test din fanta aparatului, glucometrul se opreşte automat.
Reorganizarea locului conf. PU

Recoltarea glicemiei prin puncție venoasă

Definitie: Glicemia este o analiză biochimică și reprezintă concentratia glucozei în sânge.

Scop: explorator
Materiale necesare:
 mănuși,
 taviță renală,
 ac dublu și holder,
 eprubetă cu capac gri cu 4mg florură de sodiu sau cu capac rosu fără anticoagulant.
 tampon cu alcool,
 garou.
Pregătirea psihică -se explică tehnica pacientului se obține consimtamântul.
Pregatirea fizică – recoltarea se face a jeun, pacientul fiind în repaus alimetar de cel puțin 8 ore
Tehnica:
 se verifică identitatea pacientului și recomandarea
 se spală mâinile, se îmbracă mănusile
 se alege locul de elecție
 se aplică garoul deasupra locului de elecție
 se puncționează vena cu acul dublu atașat la hoder, acul este cu bizoul în sus
 se introduce vacutainerul fie cel cu capac gri, fie cel cu capac roșu în holder,
 se face recoltarea sângelui
 se aplica tamponul, se retrage acul, se face compresie cu tamponul 3-5 minute.
 proba de sânge va fi dusă la laboratorul de biochimie după ce a fost etichetată cu datele
de identificare a pacientului
Reorganizarea locului: selectarea deșeurilor conform PU.
Valori normale ale glicemiei: 0,80-1,10 mg/dl

2. Ureea este sintetizata in ficat ca si produs secundar al metabolismului proteic. Eliminarea ei in

urina reprezinta calea majora de excretie a azotului. Concentratiile plasmatice crescute de uree
apar ca rezultat al unei diete hiperproteice, al catabolismului crescut al proteinelor, dupa
hemoragii gastrointestinale, deshidratare medie, soc sau functionare cardiaca defectuoasa sau
datorita tratamentului cu glucocorticoizi (uremie pre-renala). Uremia post-renala este cauzata de
factori care obstructioneaza fluxul urinar: nefrolitiaza, tumori sau hipertrofie a prostatei.
- valoarea normală – 15 – 45 mg% (3- 10 mmol/l)
- valori crescute: afecţiuni renale, infecţii, hemoragii, infarct miocardic, stări febrile
- valori scăzute: afecţiuni hepatice (alterare severă a funcţiei de sinteză a proteinelor),
malnutriţie
3.Creatinina este produsul catabolic final al creatinei (sau fosfocreatinei). Cantitatea produsa in
fiecare zi este legata de masa musculara. Creatinina este filtrata liber de catre glomerulii renali.
Dozarea creatininei este realizata aproape exclusiv pentru evaluarea functiei rinichilor (perfuzie
renala defectuoasa, pierdere a functionarii nefronilor) si in monitorizarea dializei renale.
- valoarea normală – adulţi 0,5 – 1,2 mg%
- este un indicator mai sensibil şi mai specific al funcţiei renale decat ureea, nefiind
influenţată de efortul fizic sau regimul alimentar
- valori crescute – insuficienţa renală acută şi cronică, afecţiuni caracterizate prin distrucţia
proteinelormusculare (miopatii, polimiozita, sindrom de strivire)
- valori scăzute – malnutriţie, afecţiuni associate cu atrofii musculare, sarcina
(hemodiluţie)
4.Acidul uric
Acid organic care se gaseste in urina si in sange, rezultat din arderea proteinelor. Patologia lui
este in primul rand dominata de guta, boala specifica omului. Nivelul acidului uric in sange se
numeste uricemie. Valori normale în sange: 2-5 mg/100 ml ser la adulti; Variatii fiziologice:
- Valoarea acidului uric variaza in functie de: alimentatie, sex, varsta, factori genetici, diferite
stari fiziologice ( effort fizic, menopauza ).
-Alimentatia bogata in purine determina cresterea acidului uric in timp ce alimentatia saraca in
purine produce o scadere pana la 0,8 mg / 100 ml sange.
- La copii acidul uric este mai scazuta decat la adulti, la barbati valoarea lui este mai crescut
decat la femei, dar e relativ constant de-alungul vietii.
- La femei, uricemia este mai mica inaintea menopauzei si mai mare dupa aceasta, cand poate
atinge valorile prezente la barbati.
- Valorile crescute ale acidului uric seric se intalnec in urmatoarele cazuri: guta, insuficienta
renala cronica, leucemie, radioterapie
- Valorile scazute ale uricemiei se intalnesc in boala Wilson
5.Rezerva alkalină
- este folosită pentru aprecierea echilibrului acido-bazic. Reprezintă CO2 total (puterea de
combinare a CO2= bicarbonat actual +CO2 dizolvat)
- valoare normală 23-27 mEq/l
- Valori crescute: alcaloza metabolică in stenoza pilorică, administrare excesivă de
alcaline, administrare excesivă de bicarbonate
- Valori scăzute: acidoza metabolică (cetoacidoza diabetică, insuficienţa renală acută și
cronică)
6. Colesterolul
Colesterolul este un steroid partial absorbit din hrană si de asemenea sintetizat de ficat si alte
tesuturi. Colesterolul este transportat in plasma cu ajutorul lipoproteinelor. Este excretat
nemodificat in bila sau dupa transformare in acizi biliari. Cresterea valorilor colesterolului total
se asociaza in principal cu cresterea progresiva a riscului aterosclerozei si a bolilor coronariene.
- valoare normală – 150 -200 mg%
- Indicaţii de determinare: evaluarea riscului cardiovascular; screeningul dislipidemiilor;
monitorizarea tratamentului normolipemiant.
- Valori crescute: hipercolesterolemii idiopatice; obstrucţii biliare; pancreatita cronică.
- Valori scăzute: malnutriţie; infecţii
7.Trigliceridele sunt esteri ai glicerolului si acizilor grasi obtinuti prin sinteza lor, in special in
ficat. Trigliceridele sunt transportate in plasma de lipoproteine si sunt utilizate de tesutul adipos,
de cel muscular, dar si de altele. Functia primara este aceea de furnizor de energie pentru celule.
In organismul uman trigliceridele intra in constitutia lipoproteinelor cu densitate foarte joasa
(LDL) 59 %, chilomicronilor 81-88 % si HDL (3 %).
- valoare normală – 40 -150 mg%
- Indicaţii de determinare: evaluarea riscului de boală coronariană; diagnosticul
dislipidemiilor; monitorizarea tratamentului normolipemiant.
- Valori crescute: dislipidemii familiale; boli hepatice; alcoolism;
- Valori scăzute: Malnutriţie; scădere ponderală recentă.
8.HDL colesterol (colesterol bun)
Lipoproteinele cu densitate inaltă sunt produse in special la nivelul ficatului, rolul lor principal
constand in indepartarea colesterolului din tesuturile periferice prin transportul catre ficat si
excretia ulterioara. Nivelele de HDL- C variaza in functie de sex si varsta. Fumatul si consumul
de alcool se asociază cu scaderea HDL – colesterolului seric, iar după un infarct de miocard
nivelul de HDL- colesterol ramane o perioadă de circa 3 luni scazut. HDL-colesterolul se
asociaza invers proportional cu riscul cardiovascular.
- valori normale: bărbaţi 35 -45 mg/dl; femei 45 -55 mg/dl.
- Valori crescute: consum moderat de alcool; terapia orală estrogenică;
- Valori scăzute: obezitate; sedentarism; fumat;
9.LDL- cholesterol (cholesterol rău)
Lipoproteinele cu densitate joasă sunt bogate în colesterol, ele transportă si facilitează
depozitarea colesterolului în tesuturi, crescând riscul de ateroscleroză. Concentratii plasmatice
crescute de LDL colesterol sunt corelate in mod pozitiv cu incidenta afectiunilor aterosclerotice,
ce stau la baza infarctului miocardic si accidentelor cerebrovasculare. Sunt cateva afectiuni sau
influente ale mediului de viata asociate cu niveluri crescute de LDL colesterol: nefroza, diabetul,
obezitatea, anumite medicamente si fumatul.
Nivelul optim al LDL - colesterolului este mai mic de 160 mg/dl pentru adultul tanar, mai mic
de 130 mg/dl pentru persoanele care asociaza alti factori de risc cardiovascular si mai mic de 100
mg/dl pentru persoanele cu cardiopatie ischemica manifesta.
- Valori crescute: hipercolesterolemia familială; hipotiroidism
- Valori scăzute: terapie estrogenică orală.
10.Transaminaza glutamic oxalacetică (TGO). Transaminaza glutamic piruvică (TGP)
Prin masurarea transaminzelor se masoara afectarea ficatului. In mod normal aceste enzimele se
gasesc in celulele ficatului dar cand acestea sunt distruse enzimele ajung in sange. Cele mai
folosite enzime sunt TGO (AST) si TGP (ALT). TGO inseamna transaminaza glutamica
oxaloacetica sau aminotransferaza aspartat (AST) iar TGP inseamna transaminaza glutamica
piruvica sau alaninaminotransferaza (ALT).
- TGO se gaseste in mod normal in multe tesuturi inclusiv in ficat, muschi, rinichi, inima, creier.
Este eliberata in sange cand unul din organe este afectat, deci nu este foarte specifica pentru
afectarea ficatului
- TGP in schimb se gaseste in majoritate in ficat. Se gaseste si in alte oragane dar in general
valori mari ale TGP in sange inseamna o afectare hepatica. Este deci destul de specifica pentru
afectarea ficatului.
Cele mai mari cresteri ale transminazelor se gasesc in hepatita A sau B, supardoza de
paracetamol, soc hipovolemic. Cresterile moderate ale transaminzelor se intalnesc cel mai des.
Sunt deseori descoperite intamplator in cursul unor analize de rutina la persoane sanatoase. Cea
mai comuna cauza a acestor cresteri este depunerea de grasime in ficat, care poate fi cauzata de
alcool, diabet si obezitate. Hepatita cronica C este si ea o cauza de crestere moderata a
transaminazelor. Medicamente care cresc transaminazele: Aspirina, Diclofenac, Fenilbutazona,
Tetraciclina, Izoniazida
- Valoare normală – 0- 35 U/l
- Raport TGO/TGP normal>1
- valori crescute in sindroame de citoliză din afecţiuni hepatice; hepatite virale litiaza de coledoc;
cancer de pancreas.
11.Gamaglutamiltranspeptidaza (GGT)
Gama glutamiltransferaza se gaseste in concentratii mari in ficat, in tubulii renali si in intestine,
desi este prezenta si in alte tesuturi cum ar fi pancreasul. Dozarea ggt este utilizata pentru a se
detecta disfunctia celulelor hepatice si pentru a detecta afectiunile hepatice induse de alcool.
Activitatea GGT este crescuta in oricare si in toate formele de afectare hepatica, cele mai
crescute valori aparand in cazul obstructiei biliare intra sau post hepatice. Niveluri crescute sunt
de asemenea observate la pacientii cu neoplasm metastazat al ficatului. Consumul de alcool duce
la aparitia unor valori crescute ale nivelurilor de GGT seric. In pancreatita si anumite afectiuni
ale pancreasului, activitatea enzimei poate fi moderat crescuta
- Valoare normal: bărbaţi 6 -28 U/l; femei 4- 18 U/l
- valori crescute: sdr. de colestază din hepatita acută sau cronică, ciroza hepatică, obstrucţii ale
căilor biliare (ex. Litiaza de coledoc, cancer de pancreas); consum cronic de alcool.
12. Fofataza alcalină
Fosfataza alcalina este o enzima prezenta in toate tesuturile organismului, dar in special la
nivelul membranelor celulare, si apare in mod particular in concentratii mari la nivelul placentei,
epiteliului intestinal, tubulilor renali, osteoblastelor si ficatului. Forma prezenta in serul adultilor
normali deriva in special din ficat si oase.
Valori crescute ale concentratiei serice a ALP au fost observate la pacientii cu afectiuni osoase
legate de cresterea activitatii osteoblastice (boala Paget, tumori osoase, osteomalacie, fracturi
osoase) si, de asemenea, la pacienti cu afectiuni hepatobiliare (obstructie biliara, hepatite,
hepatotoxicitate cauzata de medicamente, cancer hepatic).
- valori normale: bărbaţi 55 -170 UI/l; femei 70 – 175 UI/l
- valori scăzute: anemii; carenţa de proteine; hipotiroidie; nanism hipofizar
- valori crescute: sdr. de colestază din hepatita acută sau cronică; ciroza hepatică; ictere
obstructive;
13. Bilirubina este un reziduu derivat din gruparea hem a hemoglobinei eliberata din eritrocitele
imbatrinaite sau afectate de diversi factori, ce sunt distruse in celulele reticuloendoteliale. Dupa
producere, bilirubina este transportata catre ficat prin legare de albumine. In interiorul
hepatocitelor, bilirubina este legata de acidul glucuronic si este excretata sub forma de bila in
vezica biliara. Anumite afectiuni innascute sau dobandite afecteaza producerea, absorbtia,
metabolismul si excretia bilirubinei, ducand la hiperbilirubinemie. O alimentatie bogata in
grasimi interfera cu dozarea bilirubinei. De asemenea, morcovii influenteaza dozarea bilirubinei,
datorita culorii caracteristice pe care-l da serului. Anorexia creste nivelul bilirubinei.
Hiperbilirubinemia neconjugata este intalnita la nou-nascuti (icter fiziologic), in caz de
distrugere crescuta a eritrocitelor (anemie hemolitica, hematoame extinse), in eritropoieza
deficitara si in anumite afectiuni genetice rare. Hiperbilirubinemia conjugata este asociata cu o
excretie scazuta a bilei, datorata afectarii ficatului (hepatita sau ciroza) sau datorita colestazei
intra sau extrahepatice. Icterul este o manifestare clinica a hiperbilirubinemiei, ce consta in
acumularea de pigmenti biliari la nivelul pielii, rezultand o culoare galbuie a pielii si mucoaselor.
 - valori normale: Bilirubina totală – 0,3 – 1 mg/dl; Bilirubina directă (conjugată) – 0,1 –
0,3 mg/dl; Bilirubina indirectă – 0,2 – 0,7 mg/dl
- creşterea bilirubinei indirecte (liberă) – anemii hemolitice
- creşterea bilirubinei directe – obstrucţia căilor biliare
14.Amilazemie
Valori normale 20 - 140 UI ( provin din pancreas, gl. salivare, ficat)/.
Se obserba cresteri anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita acuta, ulcer peptic
perforat (posterior), colecistita acuta, obstructie canal cistic, cancer pancreatic, Medicamente
(Morfina, Aspirina, diuretice tiazidice, corticosteroizi, Azartioprina, contraceptive orale), ciroza.
Se obserba scaderi anormale in cazul urmatoareolor afectiuni: pancreatita cronica in stadiu
terminal, insuficienta hepatica, hepatita severa.
15. Proteine totale serice
Proteinile serice sunt substante complexe formate din aminoacizi. Totalitatea proteinilor serice
defineste proteinemia ( 6,5 -8,6 g/100 ml ser la adulti ) Proteinele plasmatice se impart in trei
categorii: - Albumine ( cca 4,5 g/100 ml ser ) - Globuline ( cca 3 g/100 ml ser ) - Fibrinogen (
cca 0,3 g/100 ml ser ).
Hipergamaglobulinemiile sunt prezente in urmatoarele stari anormale:
- Hemoconcentratii • Insuficienta de aport lichidian • Pierdere lichidiana ( diaree, vomismente,
holera, acidoza diabetica )
Hipogamaglobulinemiile sunt constatate in: • Hemodilutie ( prin hidratare indrumata
necorespunzator ) • Denutritie ( prin carente alimentare sau insuficienta de absorbtie ).
16. Fier seric- Sideremia defineste concentratia procentuala de fier din plasma. Continutul de
fier al sangeului circulant din organism se repartizeaza in doua sectoare: în eritrocite, in structura
hemoglobinei.
- valori normale: 50 -150 mg/dl
- valori scăzute: anemie feriprivă.
- valori crescute: hepatite; ciroza hepatică; intoxicaţii cu fier; după transfuzii de sange
17.Magneziu seric
Magneziul ( Mg ) are rol important in glicoliza, respiratia celulara, transportul calciului
transmembranar. In celulele musculare Magneziul actioneaza ca antagonist de calciu. Mg are rol
in reducerea contractiei musculare si a tonususlui vascular inhiband disponibilitatea calciului
intracelular in celula miocardica si in miocitele vasculare. Hipomagneziemia se manifestă
asemanator cu hipocalcemia, iar homeostazia Mg este adesea dereglata simultan cu cea a Ca. Mg
scade prin pierderi la nivel renal (semnele clinice apar la valori ale Mg < 1,22 mg/dl) datorita:
unor medicamente nefrotoxice sau fortarea diurezei, alcoolism, malabsorbtie intestinala.
Hipermagneziemia apare în afectiuni renale acute si cornice, aport excesiv de antiacide , sau
preparate cu Mg. Simptomele clinice apar la valori de 6,08 mg./dl iar la valori de 12, 2 mg./ dl
apare paralizia muschilor respiratori.
18.Calcemie ionica
Calciul este cationul predominant din organism, distribuit in cea mai mare parte in oase (99%),
dar se gaseste si in tesuturile moi si in fluidele extracelulare. Concentratia plasmatica este
controlata de hormonul paratiroidian, de vitamina D si de calcitonina. Ionul de calciu este
important in transmiterea impulsurilor nervoase, in mentinerea contractilitatii normale a
muschilor, ca si cofactor in anumite reactii enzimatice, precum si in coagularea sangelui.
Valori normale: 2,1-2,65mmol/l
- Deficit: tetanie- spasm muscular datorita excitabilitatii nervoase crescute hipotensiune,
insuficienta renala
- Exces: dezechilibru al activitatii muscular atonie musculara si letargie poliurie, polidipsie
19.Potasiu ( potasemie )
Potasiu este un mineral cu rol in buna functionare atat a muschilor scheletici cat si ai inimii. De
aceea, lipsa potasiului din muschii respectivi determina o slabire in activitatea lor. In mod
normal, excesul de potasiu din organism datorat alimentatiei se elimina automat prin rinichi in
urina. Dar in bolile in care se impiedica eliminarea potasiului prin rinichi (insuficienta renala,
coma diabetica, boala Addison), aceasta se aculumeaza in organism provocand tulburari ale
inimii. Valorile potasiului sunt scazute in sange cand se consuma alimente sarace in acest
mineral ca: paine alba, dulciuri rafinate ori dupa medicamente diuretice sau pe baza de cortizon.
De asemenea, medicamentele laxative si purgative elimina odata cu materiile fecale si cantitati
mari de potasiu. De aceea, cand se analizeaza potasiul, se va intrerupe tratamentul cu aceste
medicamente cu 48 de ore inainte de analiza.
- Deficit: slabiciune musculara oboseala crampe sau paralizie a intestinelor generand constipatie
ameteala, cofuzie, aritmii
- Exces: crampe musculare aritmii care pot genera stop cardiac
Valori normale: 3,5-5mmol/l
Scaderi anormale: pierderi digestive (diaree, voma), disgravidii, pierderi urinare Cresteri
anormale: insuficienta corticosuprarenala, insuficienta renala acuta sau cronica.

III. EXAMENE SEROLOGICE - IMUNOLOGICE

Examenele serologice:
- cercetează prezenţa sau absenţa anticorpilor în serul bolnavului
- se utilizeaza pentru diagnosticul bolilor infecto-contagioase, a bolilor dermato-venerice
transmisibile pe cale sexuală, prin sange infectat
Serul nehemolizat are o culoare gălbuie, cel hemolizat este roz.
1. ASLO
Anti-streptolizina O este anticorpul specific streptolizinei O, o enzima extracelulara produsa de
streptococul beta-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Anticorpii impotriva
streptolizinei O pot fi detectati in interval de la o saptamana la o luna de la debutul infectiei
streptococice. Se recomanda in: infectii streptococice si monitorizarea tratamentului acestora;
afectiuni post-streptococice de tipul reumatismului articular acut sau endocardita.
Valori normale: sub 16 ani- mai puțin de 150UI/ml; peste 16 ani- mai puțin de 200UI/ml.
2. Proteina C reactiva Este o proteina ―clasica ― de faza acuta a inflamatiei, care apare cu
raspuns rapid la bolnavii cu diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ etc.) in
inflamatii (reumatism), in infarctul miocardic, in tumori, etc. Proteina C reactiva este o proteina
care nu exista in mod normal in serul uman. Ea are importanta alaturi de alte teste cum ar fi VSH
si fibrinogen. Toate cele trei indica prezenta unui sindrom inflamator (este marker al inflamatiei).
Prin proteina c reactiva se poate masura si riscul ca un pacient sa prezinte o boala
cardiovasculara. Astfel daca el are o concentratie de sub 1mg/l atunci riscul este practic 0, iar
daca are peste 3mg/l atunci riscul este foarte ridicat.
Dozarea CRP e utila in: • depistarea proceselor inflamatorii sistemice (cu exceptia lupusului
eritematos diseminat, si a rectocolitei hemoragice ) • aprecierea eficacitatii tratamentului
antiinfectios, sau antiinflamator • detectia precoce a unor complicatii postoperatorii (infectii al
plagii ,tromboze, pneumonie)
3. Factor reumatoid
Factorul reumatoid este reprezentat de un grup de anticorpi IgM (desi au fost descrise si IgG si
IgA). Factorul reumatoid este prezent in special in serul pacientilor cu artrita reumatoida, dar si
alte afectiuni pot produce factor reumatoid: procese inflamatorii cronice, boli infectioase cum ar
fi endocardita bacteriana subacuta, malaria, sifilisul, lepra, tuberculoza precum si o varietate de
boli autoimune cum ar fi lupusul eritematos sistemic.
Valori normale: mai puțin de 14UI/ml.
4. Anticorpii (imunoglobulinele) sunt capabili sa se combine reversibil cu antigenul specific,
rezultatul fiind declansarea functiilor efectorii imune ce au ca scop indepartarea antigenului.
Anticorpii sunt implicati de asemenea la imunomodulare fie amplificand, fie deprimand
raspunsul imun, contribuind astfel la cresterea capacitatii de epurare a antigenului declansator
din organism si la reducerea la minimum posibil a efectelor secundare asupra organismului
gazda. Pe baza structurii imunoglobuline au fost izolate cinci clase: A, M, G, D si E.
Imunoglobulina A (IgA) este clasa majora de imunoglobuline prezente in secretiile sero-
mucoase. Valori crescute ale Ig A au fost observate in afectiuni hepatice, icter, alcoolism,
exercitii fizice, iar valori scazute s-au observat in gastroenteropatii cu pierdere de proteine,
deficit congenital, sarcina etc.
- Ig E Imunoglobulina E este un test extrem de util in depistarea alergiilor.
Cresterea nivelului de Ig E indica prezenta diverselor afectiuni parazitare sau alergice. Valorile
Ig E depind de tipul de alergen, durata stimularii si de eventualele masuri de desensibilizare.
- Ig G reprezinta 75- 80% din imunoglobulinele totale.
Ig G este singura imunoglobulina care traverseaza placenta si este raspuzator de protectia nou
nascutului in primele luni de viata. Cresteri ale Ig G se intalnesc in infectii, boli hepatice,
malnutritie severa, disproteinemia, artrita reumatoida. Ig G scade in agamaglobulinemia,
deficienta selectiva de Ig G, proteinemia Bence- Jones, leucemie limfoblastica cronica.
5. Anti HBs - anticorpi specifici de tip Ig G, anti-antigene de suprafata a virusului hepatitei B.
Cand testul este pozitiv, inseamna ca persoana respectiva are deja dezvoltata imunitate impotriva
virusului hepatitei B. Anti HBs apar dupa o hepatita cu HBV (semn de convalescenta sau
imunitate) sau dupa vaccinare contra hepatitei B. Anti HBs sunt detectabili toata viata. Au rol de
monitorizare a succesului terapeutic in hepatita de tip B acuta. In cazul vaccinarii anti HVB
permite verificarea necesitatii si succesului vaccinarii anti HVB.
6. Anti HCV- Test specific de depistare in sange a anticorpilor anti-virus hepatita C. Anticorpii
nu sunt suficienti pentru a oferi imunitate organismului si testul nu poate face distinctia intre
infectia acuta si cea cronica. Daca testul este pozitiv se recomanda repetarea sa pentru eliminarea
erorilor de laborator. Anticorpii pot lipsi in primele 4 saptamani dupa infectare la aprox. 30 %
dintre persoane. Dupa 3 luni de la infectare, anticorpii sunt detectati la 90 % din persoanele
infectate doar biopsia hepatica poate apoi identifica tipul si gradul leziunilor hepatice si
determina severitatea bolii, fiind necesara pentru evaluarea inceperii tratamentului Enzimele
hepatice (GOT, GPT) pot fi crescute (ele sunt eliberate in sange cand celulele hepatice sunt
distruse) sau pot fi normale, in functie de perioadele de activitate sau inactivitate a bolii.
Daca este depistata prezenta anticorpilor (HCV-Ac), se poate determina prezenta in sange a
ARN-ului viral (HCV-RNA) care confirma prezenta virusului in sange. Aceasta determinare este
necesara apoi pentru initierea si evaluarea tratamentului.
7. VDRL
Sifilisul este o boala cu transmitere sexuala determinata de Treponema pallidum. VDRL- test
utilizat in diagnosticarea infectiei simptomatice. Testele se pozitiveaza la 7 – 10 zile de la
infectare, iar un titru ridicat indica o infectie acuta. Testele sunt utilizate si în monitorizarea
terapiei sifilisului.

IV. EXAMENE PARAZITOLOGICE

Sunt esentiale pentru diagnosticul unor boli parazitare cum sunt malaria, babetsiozele. Momentul
optim de recoltare este intre frisoane, dar se recomanda ca recoltarea sa fie facuta imediat ce se
ridica primele suspiciuni de boala. Se recomanda sa fie efectuate mai multe frotiuri la 6-8 ore
interval timp de 3 zile. Optim se recomanda ca in suspiciunea de boala sa se recolteze 4 frotiuri:
doua subtiri si doua picaturi groase.
Materiale necesare
• Tampoane sterile uscate • Tampoane imbibate in antiseptice (alcool izopropilic) • Manusi • Ac
de punctie sau lanteta • Lame de sticla pentru microscop • Lama de sticla cu o margine slefuita
pentru intinderea frotiurilor • Container pentru deseuri intepatoare inscriptionat corespunzator
Mod de recoltare: punctie capilară
Efectuarea frotiului subtire: • A doua picatura de sange obtinuta in urma punctiei capilare se
depune la unul din capetele lamei de microscop • Se asaza lama pe o suprafata dreapta • Lama
cu marginea slefuita se aplica (cu marginea respectiva) peste picatura de sange la un unghi de 40-
45 grade; sangele se va intinde pe toata lungimea muchiei lamei • Se aplica lamei slefuite o
miscare de translatie rapida spre capatul opus al lamei de microscop • Lama cu frotiul astfel
obtinut se prinde cu doua degete de muchiile laterale si se agita in aer pentru a se usca • Dupa
uscare, in marginea mai groasa a frotiului se aplica (aproape de muchia lamei) eticheta cu codul
de bare corespunzator cererii si altor vacutainere sau recipiente recoltate de la acelasi pacient in
acelasi moment.
Picatura groasa: trebuie sa aiba un diametru de 1.5-2 cm si sa fie suficient de groasa astfel incat
citirea prin transparenta picaturii a unui text tiparit sa se efectueze cu greutate • Se depun pe
mijlocul unei lame de microscop 2-3 picaturi de sange obtinute prin punctie capilara (prima
picatura dupa punctie se sterge) • Cu o bagheta sau cu varful unei alte lame de sticla se
defibrineaza picatura groasa astfel obtinuta prin miscari circulare care intind picatura la
diametrul indicat; aceasta manevra se efectueaza timp de 10-15 minute • Dupa defibrinare, pe
una din marginile frotiului se aplica (aproape de muchia lamei) eticheta cu codul de bare
corespunzator cererii si altor vacutainere sau recipiente recoltate de la acelasi pacient in acelasi
moment • Dupa defibrinare, lama se asaza pe o suprafata perfect neteda, orizontala; se acopera
cu o placa Petri si se lasa sa se usuce la temperatura camerei timp de 8-12 ore. Daca temperatura
camerei depaseste 250C se lasa la uscat intr-o incinta cu temperatura reglabila fixata la 24- 250C.
Dupa efectuarea recoltarii, atat acul sau lanteta cu care s-a efectuat punctia capilara cat si lamele
sau bagheta utilizate in efectuarea frotiului se arunca in containerul de deseuri infectioase
taietoare

EXAMENUL BACTERIOLOGIC DIN SANGE- HEMOCULTURA:

Informații generale:
 Hemocultura reprezintă însămânţarea şi incubarea unei probe de sânge, într-un mediu de
cultură adecvat, care urmăreşte izolarea şi identificarea bacteriilor sau fungilor antrenaţi de
fluxul sangvin în anumite condiţii patologice. Sângele, fiind în mod normal steril, izolarea și
identificarea unei bacterii sau a unui fung în hemocultură are o semnificție diagnostică
considerabilă.
Hemocultura reprezintă standardul de aur pentru detecţia microorganismelor din sânge,
primordială în diagnosticul microbiologic al bacteriemiei, fungiemiei, endocarditei infecţioase
sau a febrei de origine necunoscută.
Bacteriemia este prezența în sânge a bacteriilor provenite dintr-un focar septic sau de pe o
mucoasă lezată. Frecvent starea bacteriemica este lipsită de expresie clinică sau se însoțește
numai de frison și febră la care se pot adăuga simptome și semne proprii condiției care a
determinat descărcarea bacteriemică.
Septicemia este termenul clinic prin care se definește o bacteriemie importantă cu evoluție
clinică neregulată, imprevizibilă și gravă, acompaniată de frisoane, febră neregulată, toxemie,
hipotensiune.
Hemocultura poate detecta şi infecţiile fluxului sangvin, asociate cu pneumonia, artrita
septică şi osteomielita. Sângele are efect bactericid, datorat elementelor cu acţiune
antimicrobiană pe care le conţine. Microorganismele pot nimeri în fluxul sangvin dintr-un focar
de infecţie de pe suprafaţa pielii sau a mucoaselor, a căror integritatea a fost lezată, din tractul
gastrointestinal sau prin introducerea directă a materialului contaminat în fluxul sangvin. Aceste
bacterii sunt în mod normal îndepărtate din fluxul sangvin în câteva minute. Numai atunci când
sistemele de apărare ale organismului sunt epuizate, devine evidentă infecţia sistemică.

Obiectivele procedurii:
- Punerea în evidenţă a germenilor patogeni în sânge prin însămânţare pe medii de cultură
- Efectuarea antibiogramei

Indicații:
- septicemii
- endocardită infecțioasă
- infecții severe de focar cu risc de septicemie (pielonefrite, bronhopneumonii, meningite)
- sindrom sugestiv pentru infecție sistemică cu germeni specifici (leptospiroza)
- toate cazurile cu febră de origine neprecizată, mai ales dacă se acompaniază de semne clinice
evocatoare de infecție;
Hemocultura este în plus motivată la:
- bolnavii imunodeprimați (cancer)
- pacientul care este supus unei agresiuni medicale (cateter, dializă sau intervenții
chirurgicale) și prezintă o stare febrile

Principiul hemoculturii:
Pentru detectarea microorganismelor prezente în sânge, acesta este prelevat în condiții de
strictă asepsie, este însămânțat în flaconul de hemocultură a cărui compoziție favorizează
dezvoltarea germenilor aerobi, anaerobi și fungi. Multiplicarea bacteriilor depinde însă și de o
serie de factori independenți de condițiile de cultivare: densitatea germenilor în sânge, stadiul lor
de multiplicare, prezența în sânge a unor substanțe inhibitorii.
 În prezent dispunem de sisteme semiautomate sau automate computerizate pentru
detecția rapidă a bacteriilor în hemoculturi:
- sistemul BACTEC, care funcționează prin scanarea seriată a eșantioanelor de gaz rezultat în
urma creșterii bacteriene în flaconul de hemocultură;
- sistemul SIGNAL, care funcționează prin forțarea fluidului de cultură (sub presiunea
CO2 degajat) să treacă într-un compartiment semnal de unde poate fi examinat microscopic și
subcultivat.

Timpul optim de prelevare a sângelui pentru hemocultură:

Prelevările trebuie făcute înaintea tratamentului antibacterian, în cazurile
când este posibil. Sângele se recoltează cât mai curând posibil, după debutul
simptomelor clinice. Cu toate că sângele poate fi prelevat în orice moment,
totuşi timpul optim pentru recoltare este în timpul crizei febrile sau cât mai curând posibil după
criza febrilă, cu excepţia endocarditei, unde limita de timp nu este critică. Se indică prelevarea a
trei probe intermitente în decurs de 24 de ore; în urgențe ritmul este la un interval de 30-60 de
minute.

Cantitatea de sânge recoltată:

Hemocultura reprezintă o probă de sânge, colectată prin puncţie venoasă, dintr-un singur
loc sau din două locuri diferite, inoculată în unul sau în mai multe flacoane. Cantitatea de probă
variază în funcție de vârsta pacientului, dar raportul 1: 5 la 1:10 trebuie menținut întotdeauna în
ceea ce privește diluarea bulionului de sânge / cultură (10 ml sânge venos sau 5 ml sânge venos
la 50 ml mediu de cultură). Un set de hemocultură este definit ca un flacon aerob şi unul anaerob.
La un adult, volumul de sânge recomandat pentru un set de hemocultură este
de 20 ml. Deoarece fiecare set conţine un flacon aerob şi unul anaerob, fiecare flacon trebuie
inoculat cu aproximativ 10 ml sânge. În scopul de a optimiza recuperarea agentului patogen şi a
majora rata de izolare, este recomandat să se folosească două sau trei seturi (două flacoane per
set) pentru fiecare episod septic (40–60 ml sânge; 10 ml per flacon).
Concentraţia bacteriilor din sânge la copiii cu bacteriemie este, de obicei, mai mare decât la
adulţi, prin urmare, cantitatea de sânge necesară de la un nou-născut sau sugar poate fi mai mică
cu câţiva mililitri. În prezenţa unui nivel ridicat de bacteriemie, cantitatea de sânge recoltată
pentru sugari şi nou-născuţi este de 1-2ml sânge şi pentru copii – 3-5 ml.

Numărul de probe:
Numărul şi frecvenţa hemoculturilor colectate depind de starea clinică a pacientului.
Deoarece bacteriile şi fungii nu sunt prezenţi în mod constant în fluxul
sanguin, sensibilitatea unui singur set de hemocultură este limitată. Se colectează două seturi
consecutive, cât mai curând posibil după debutul simptomelor clinice. Recoltarea celor 2 seturi
se poate face face în aceeași etapă sau la un anumit interval conform indicației medicului.
În situaţii urgente, 2 sau mai multe seturi de hemocultură pot fi obţinute
secvenţial, într-un interval scurt de timp (minute), după care terapia empirică
poate fi iniţiată. În situaţii mai puţin urgente, obţinerea seturilor de cultură de
sânge poate avea loc pe parcursul mai multor ore sau şi mai mult.
În cazurile de sepsis sever, se recoltează două seturi în prima oră, preferabil
înainte de iniţierea tratamentului antimicrobian, cu condiţia să nu se întârzie
în mod semnificativ administrarea preparatelor antimicrobiene.
De la pacientul suspectat de prezenţa endocarditei infecţioase se recolteaza
cel puţin trei seturi, într-o perioadă de 24 ore. Seturile de hemocultură se
obţin la un interval de 30 min. – 1 oră.
Materiale necesare:
-recipiente cu medii de cultură sterile, furnizate de laboratorul de microbiologie:
- 2 seturi de recipiente BACTEC (câte un flacon separat pentru germeni aerobi şi anaerobi);
- 1 recipient SIGNAL;
- seringi de 20 ml sau 10ml și ace sterile (unul pentru recoltare, alte pentru trasferul sângelui recoltat în
flacoanele cu medii de cultură);
- holder și ac dublu
- dispozitiv de transfer tip fluturaș
- mănuşi sterile, câmpuri sterile, mască
- garou
- antiseptice: betadină, tinctura de iod, clorhexidina, alcool izopropilic 70%, cloramina (pentru pacienţii
alergici la iod);
- comprese sterile pentru antiseptizarea tegumentului şi dezinfecţia dopurilor flacoanelor cu medii de cultură.
- tăviță renală
- recipiente de colectare a deșeurilor
Pregătirea pacientului:
a) psihică: -informaţi şi explicaţi pacientului procedura, avertizaţi-l că recoltarea se poate repeta
- obţineţi consimţământul informat
b) fizică: -poziţionaţi pacientul în decubit dorsal cu membrul superior sprijinit deoarece poate
prezenta frisoane
- alegeţi vena cea mai turgescentă
- spălaţi regiunea plicii cotului cu apă şi săpun
- dezinfectaţi cu alcool iodat, betadină

Descrierea procedurii de recoltare: participă două asistente medicale

- Verificarea indicaţiei medicale pentru recoltarea hemoculturii și a identităţii pacientului;

- Spălarea și dezinfectarea mâinilor şi îmbrăcarea mănuşilor de protecţie; asistentul care execută puncția
venoasă și inocularea flacoanelor îmbracă mănuși sterile;
- Pregătirea flacoanelor pentru inoculare: se îndepărtează capacul de protecție și se dezinfectează septul
flaconului cu alcool 70%. Utilizarea dezinfectanţilor pe bază de iod nu este recomandată pentru
dezinfectarea septului din cauciuc pentru unele sisteme comerciale, deoarece acest lucru poate
afecta integritatea septului.
- Aplicarea garoului la 8-10 cm deasupra locului de puncție;
- Dezinfecția tegumentului cu betadină (cloramină) prin mișcări largi, circulare, de două ori la interval de 1-
2 minute pentru a reduce riscul de contaminare a probei cu flora comensală a pielii;
- Fixarea câmpului steril;
- Atașarea acului la seringă sau a acului dublu la holder;
-Recoltarea sângelui prin puncție venoasă: Se recomandă ca sângele să fie recoltat într-o
seringă sterilă de 20 ml şi apoi să fie transferat în flaconul de hemocultură. Este posibilă
colectarea directă în flaconul de hemocultură doar cu ajutorul dispozitivelor speciale de
colectare. Recipientele de tip BACTEC pot fi atașate direct la holder;
- Îndepărtarea garoului și retragerea acului, după aplicarea unei comprese sterile la locul
puncției;
- Inocularea flacoanelor: la utilizarea unui set de colectare a sângelui cu fluturaş, flaconul aerob
trebuie inoculat primul, pentru a preveni transferul de aer din dispozitiv în cel anaerob. Iar în
cazul colectării cu seringa, primul se inoculează flaconul anaerob, pentru a evita pătrunderea
aerului. Introducerea sângelui venos recoltat în flacoanele de hemocultură se face cu respectarea atentă a
următoarelor etape:
- schimbarea acului de recoltare cu unul steril, la fiecare manipulare a probei biologice (previne
contaminarea);
- dezinfectarea cu alcool a capacului flaconului cu mediu înainte de introducerea celor 10 ml sânge
venos în flacon (previne contaminarea);
- rotirea uşoară a fiecărui flacon, pentru omogenizarea probei;

Îngrijiri ulterioare:
- Reinstalaţi pacientul în poziţie comodă şi acoperiţi-l pentru că frisonează;
- Observati faciesul, tegumentele (extremitatilor), comportamentul pacientului;
- Gestionarea corespunzătoare a instrumentarului şi materialelor folosite;
- Dezbrăcarea mănuşilor folosite şi colectarea corespunzătoare a acestora;
- Spălarea mâinilor şi uscarea lor;

Etichetarea probelor biologice recoltate:

Formularul de însoţire a hemoculturilor trebuie să conţină:
• numele şi prenumele;
• vârsta;
• diagnosticul prezumtiv;
temperatura pacientului în momentul recoltării;
• locul de unde a fost prelevată proba de sânge;
• tratamentul anterior cu antibiotice;
• data şi ora recoltării;
• volumul de sânge recoltat.

Transportarea și păstrarea hemoculturilor:

Flacoanele inoculate trebuie să fie incubate cât mai curând posibil, timp ideal
fiind de maxim 4 ore. În cazul în care probele nu pot fi transportate în decurs de 4 ore, se
recomandă ca flacoanele de hemoculutură, destinate testării cu utilizarea
sistemelor automatizate, să fie păstrate la temperatura camerei. Însă flacoanele destinate testării
prin metoda manuală trebuie incubate cât mai curând posibil.
Timpul de incubare al flacoanelor de hemocultură diferă în funcţie de metoda
utilizată (manuală sau automatizată) şi de microorganismul suspectat. În general, flacoanele de
hemocultură se incubează la 35-37°C, timp de 5-7 zile.
Notarea procedurii efectuate în fişa/foaia de observaţie, descărcarea instrumentarului şi
materialelor folosite.

Rezultatul hemoculturilor:
Este comunicat de laboratorul de microbiologie în următoarele 7-10 zile de la recoltarea probelor (în funcţie
de agentul patogen implicat), acestea fiind urmărite zilnic. Pozitivarea hemoculturilor se face în 2-3 zile în
cazul agenţilor patogeni uzuali. Microorganismele patogene care se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii
speciale de cultură reclamă un timp mai îndelungat de dezvoltare sau medii speciale (îmbogăţite)
de cultură.
Odată identificat agentul patogen implicat, se testează şi sensibilitatea acestuia la diverse
antibiotice (antibiograma).

Erori de interpretare ale hemoculturilor:

- Rezultatele fals pozitive pot fi cauzate de contaminarea accidentală a probelor, în timpul
recoltării sau manipulării acestora.
- Rezultatele fals negative pot fi explicate de implicarea unor agenţi patogeni neuzuali, care
se dezvoltă mai lent sau necesită condiţii speciale de cultură sau de efectuarea unor
tratamente anterioare cu antibiotice. Din acest motiv se recomanda recoltarea hemoculturilor
înainte de iniţierea oricărui tratament antibiotic sau după o întrerupere de minim 72 ore (până
la o săptămână) a antibioticelor (în "fereastra terapeutică").

II. RECOLTAREA URINEI

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN SUMAR DE URINĂ

DEFINITIE: Examenul sumar de urină reprezintă un examen de rutină, simplu ca

execuţie şi necostistitor. Se efectuează recoltând prima urină de dimineaţă, emisă spontan, mai
concentrată şi mai acidă. Urina reprezinta soluţie apoasă, prin care sunt eliminate substanţele
rezultate din metabolismul intermediar protidic, inutile şi toxice pentru organism. Micţiune =
emisiune de urină, act fiziologic conştient de eliminare. Diureză = cantitatea de urină eliminată
din organism timp de 24 ore.
Recoltarea probelor de urina pentru examenele de laborator aduce informatii asupra
functiei rinichiului si a cailor urinare, precum si asupra starii intregului organism. Se recoltează
urina emisa spontan (dupa toaleta prealabila), prin mictiune (preferabil prima mictiune matinala),
din portiunea mijlocie a jetului, in recipiente curate, uscate; prelucrare imediata in laborator (ex
macroscopic in maxim 1 ora), +/- refrigerare la +4 grade.
Obiectivele procedurii:
- Determinarea glucozei, albuminei, urobilinogenului
- Examinarea sedimentului urinar
Pregătirea materialelor:
- Tavă medicală/cărucior,
- Recipient curat şi uscat, fără urme de detergent, cu capacitate de minim 5 ml
- Recipient gradat pentru colectarea urinei din 24 h
- Seringă şi ace sterile, tampoane cu alcool
- Pensă pentru clamparea sondei - când mostra de urină (10ml) este recoltată pe sondă à demeure
- Mănuşi de cauciuc pentru manipularea urinei
Pregătirea pacientului:
a) psihică: - Informaţi pacientul conştient,
- Explicaţi-i procedura în termeni accesibili
- Obţineţi colaborarea
b) fizică:
- la femei, recoltarea urinii se va face înafara perioadei menstruale (falsă hematurie) şi după
toaleta riguroasă a regiunii perineale (falsă proteinurie, leucociturie sau contaminare bacteriană).
- la bărbaţi, recoltarea se va face după toaleta riguroasă a glandului, în ortostatism.
- eşantionul recoltat va fi prelevat din porţiunea mijlocie a jetului urinar, evitând contaminarea cu
secreţiile genitale.
- la pacienţii comatoşi sau necooperanţi recoltarea se face prin sondaj vezical.
- în cazul sugarilor și copiilor mici se folosește o pungă colectoare, care se fixează la nivelul
organelor genitale cu adeziv.
Efectuarea procedurii:
Explicaţi pacientului care-şi recoltează singur urina:
- Să-şi spele mâinile, să folosească mănuşi de cauciuc
- Să se aşeze într-o poziţie în care jetul urinar să fie dirijat în recipient: ortostatism la bărbat şi
poziţie şezândă la femeie
- Să colecteze 10 ml urină direct în recipient
- Să aşeze capacul pe gura recipientului după recoltare
- Să-şi spele mâinile, să eticheteze recipientul
1. Colectarea mostrelor de urina proaspat emisa la pacientul imobilizat:
Recoltarea se poate face in plosca (bazinet) sau in urinar. Personalul auxiliar va trebui sa fie
educat in legatura cu utilizarea bazinetului, folosirea numai a bazinetelor goale si curate,
mictionarea fara defecatie, colectarea urinei imediat dupa emisie in borcan.
2. Colectarea mostrelor de urina din 24 ore
-indicatii: teste analitice cantitative (proteinurie, glicozurie, electroliti)
Etapele recoltarii: la ora stabilita bolnavul urineaza si urina se arunca. Urina provenita din
celelalte mictiuni din intervalul de 24h se aduna intr-un recipient adecvat probei solicitate si se
pastreaza la rece. Se trimite intr-un recipient curat cantitatea necesara de urină omogenizata la
laborator cu urmatoarele date: nume, prenume, varsta, sex, volumul de urina din 24h, greutatea,
regimul, volumul de lichide ingerate, medicamentele administrate.
3. Colectarea mostrelor de urina la copilul necooperant
- se decontamineaza si se usuca organele genitale si perineul. In jurul penisului sau vulvei se
fixeaza orificiul unei pungi sterile din material plastic. In lipsa acestui dispozitiv trebuie pandit
momentul mictiunii pentru a prinde proba intr-un flacon cu gura larga.
4. Colectarea mostrelor de urina in situatii speciale
a) aspiratia suprapubiana- punctia vezicala
b) prelevari prin cateter- este o manevra rezervata pacientilor care nu mictioneaza din cauze
neurologice sau urologice.
În caz de recoltare pe sonda à demeure:
- Clampaţi sonda cu 15' înainte de recoltare
- Spălaţi-vă mâinile, folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- Dezinfectaţi sonda
- Punctionati sonda cu acul adaptat la seringă
- Aspiraţi 10 ml de urină în seringă
- Transferaţi urina în recipient
- Spălaţi-vă mâinile
- Etichetaţi recipientul cu: numele şi prenumele pacientului, secţia, examenul cerut, data şi ora
recoltării
- Transportaţi urina la laborator imediat
 Transportul si conservarea probelor de urina se face de catre asistenta imediat dupa prelevare,
în mai puțin de 2 ore de la recoltare. Daca acest interval nu poate fi respectat proba trebuie
refrigerata la 4 grade, maxim 24 de ore. In afara datelor de identificare a pacientului cererea de
analiza a probelor de urina trebuie sa specific urmatoarele informatii: tipul prelevatului (proba
curat din jet mijlociu, aspirat suprapubian) ora prelevarii, daca pacientul a fost sub cura de
diureza sau antibioterapie, examen solicitat.
1. Examen macroscopic al urinei cuprinde determinarea volumului urinar, a aspectului
urinei, al culorii si mirosului acesteia
Culoarea:
 inchisa, urina concentrata dupa pierderi de lichide (varsaturi, diaree, transpiratii), alimentatie
bogata in proteine
 palida in caz de poliurie, ingestie mare de lichide, DZ
 galben-portocalie sau brun inchisa, verzuie sau ca berea neagra in cazul prezentei pigmentilor
biliari
 rosie sau brun roscata in prezenta sangelui
O urina proaspata cand este normala nu prezinta depozit, dar prin pastrare poate deveni tulbure
prin precipitarea fosfatilor, uratilor.
Miros= amoniacal
2. Examen microscopic- consta in examinarea sedimentului urinar –elemente figurate,
cellule epiteliale, cilindri.
3. Examen fizic- este reprezentat de determinarea densitatii urinei si a pH-ului: densitatea=
1015-1025; pH= 4,5-7,8
4. Examenul chimic: proteine, bilirubina, urobilinogen, nitriti, uree, creatinina, electroliti(
clor,sodiu,potasiu,calciu).
Reorganizarea locului de muncă:
- Colectaţi materialele folosite în containere speciale conform PU (precauţii universale)
- Spălaţi-vă mâinile după îndepărtarea mănuşilor
Notarea procedurii:
Notaţi:
- Notaţi procedura în dosarul/planul de îngrijire
- Data şi ora recoltării
Evaluarea eficacităţii procedurii:
Rezultate aşteptate/dorite
- Mostra de urină nu este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual
- Urina nu conţine albumină sau glucoză, are o culoare galbenă aurie (normocromă)
- Sedimentul urinar nu conţine celule descuamate de pe tractul urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi?
- Mostra de urină este contaminată cu scurgere vaginală sau cu sânge menstrual:
- aruncaţi urina
- recoltaţi în afara perioadei de menstruaţie
- faceţi toaleta locală înainte
- Urina este hipercromă, cu urobilinogen crescut: anunţaţi medicul
- Sedimentul urinar conţine numeroase leucocite, hematii, celule descuamate sau epitelii:
anunţaţi medicul care poate să recomande alte examene, mai relevante din urină
- Urina conţine albumină sau glucoza: anunţaţi medicul
 Interpretarea rezultatelor
1. Examenul sumar de urina
Cuprinde decelarea proteinurie, glicozuriei si a sedimentului urinar.
a) Albuminuria – eliminarea proteinelor in urina este patologica. Cantitatea de proteine
urinare normal este de 20mg/dl si nu este decelata la examenul sumar de urina.
Prezenta proteinelor la examenul sumar de urina semnifica afectiuni renale: nefropatii
glomerulare, interstitiale, infectii urinare. Evidentierea proteinelor in urina se realizeaza
cu ajutorul acidului sulfosalicilic sau a acidului acetic glacial, iar determinarea
cantitativa a acestora se face cu ajutorul reactivului Esbach.
b) Glicozuria – glucoza se absoarbe la nivelul tubului contort proximal. Cand glicemia
este mai mare de 180 mg % se elimina in urina si este prezenta la examenul sumar de
urina (diabet zaharat). Prezenta glucozei in urina, in absenta hiperglicemiei apare in
nefropatii tubulointerstitiale, cum este diabetul renal. Evidentierea glucozei in urina se
face cu reactia Fehling (schimbarea culorii de albastru galben sau rosu caramiziu
semnifica glicozurie).
c) Sedimentul urinar
Organizat: hematii, leucocite, cellule epiteliale, cilindri, flora micobiana.
Normal:
- Rare celule epiteliale < 6/camp
- Rare leucocite - 1-3 /camp
- Rare hematii - 0-3 /camp
- Cilindri - absenti
Prezenta hematiilor in urina: glomerulonefrite, necroza papilara, litiaza urinara, cancer,
cistita hemoragica, traumatisme, afectiuni hematologice, accident in cursul tratamentului cu
anticoagulante.
Leucocituria patologica atesta un process inflamtor renourinar. Aprecierea celularităţii
sedimentului urinar se estimează semicantitativ, cu menţiunile: “foarte rare, rare, relativ
frecvente sau frecvente” epitelii/leucocite sau hematii. Diagnosticul de hematuria microscopică
și investigarea corectă a leucocituriei impun efectuarea examenului cantitativ al sedimentului
urinar (metoda Addis- Hamburger).
Celulele epiteliale provin din descuamarea epiteliului cailor urinare. Au semnificatie
patologica cand sunt numeroase sau grupate.
Prezenta pigmentilor biliari denota: icter obstructiv extrahepatic sau intrahepatic; apar in:
hepatite virale acute, hepatite toxice (ciuperci), neoplasme biliare, ascarizi canaliculari.
Cilindri se formeaza la nivelul tubilor renali prin precipitarea proteinelor (cilindri hialini si
granulosi). In functie de celule inglobate in matricea proteica sunt cilindri leucocitari (nefropatii
interstitiale si glomerulare), hematici (afectiuni glomerulare), epiteliali.
Corpii cetonici sunt: acetone, acidul acetilacetic si acidul betahidroxibutiric.
In mod normal nu se evidentiaza prezenta lor in urina. In conditii patologice prezenta lor in
urina este cifrata de la + la ++++:
- Diabet zaharat decompensate (cetoacidoza diabetica)
- Intoxicatia acuta cu etanol
Sărurile amorfe şi cristalele urinare:
În mod normal urina conţine săruri de calciu, uraţi şi fosfaţi, a căror stare de cristalizare
depinde de natura sărurilor, concentraţia lor, pH-ul urinii şi forma ionică a acesteia.
Urinile acide pot prezenta cristale de oxalat de calciu, acid uric şi uraţi amorfi. Urinile alcaline
pot prezenta cristale de urat de amoniu, carbonat de calciu, fosfat de calciu, fosfaţi amoniaco-
magnezieni şi fosfaţi amorfi.

RECOLTAREA ASEPTICĂ A URINEI - UROCULTURA

In mod normal urina continuta in caile urinare este sterilă, exceptand segmental inferior al
uretei, invecinat meatului urinar, prezentand o abundenta flora microbiana saprofita. Aceasta
flora saprofita contamineaza in momentul mictiunii portiunea initiala a jetului urinar.
Examenul bacteriologic al urinei presupune recoltarea adecvata a mostrelor de urina
pentru urocultura, transportul corect al probelor la laborator, estimarea cantitativa a continutului
bacterian al uroculturii si determinarea antibiogramei in cazul uroculturilor pozitive.
Obiectivele procedurii:
- Studiul bacteriologic al urinei pentru identificarea germenilor şi efectuarea antibiogramei
Factori care pot determina uroculturi fals pozitive:
- Toaleta incorecta
- Contaminarea urinii cu germeni cantonati in organele genitale externe
- Pastrarea (transportarea) la temperatura ambianta
- Insamantarea tardiva

Factori ce pot duce la reducerea numarului de colonii de germeni in urocultura:

- Mictiuni frecvente
- Diureza crescuta
- Culturi facute din urini recoltate in momente nepotrivite ale zilei
- Urini prea acide
- Contaminarea urinii cu antiseptice
- Chimioterapia
- Folosirea de medii de cultura nepotrivite
- Infectii cronice sau recurente
Recoltarea se face dimineata, deci dupa staza vezicala sau dupa cel putin 4 ore de la
ultima mictiune, din jetul mijlociu al urinii, dupa igiena riguroasa a organelor genitale externe,
meat uretral, cu apa si sapun (nu se utilizeaza substante dezinfectante) si uscare prealabila prin
tampnare cu tifon steril, in recipiente sterile. Urina contaminata in mod obisnuit cu bacterii din
segmentul inferior al uretrei este indepartata deci prin mictiunea initiala in vasul toaletei si apoi
doar fara intreruperea jetului urina este captata in recipientul adecvat steril. Spalarea si stergerea
se fac in sens unic, la femeie dinspre anterior care posterior, adica din fata in spate, iar la barbat,
dinspre meaul urinar catre santul balanoprputial, cu glandul decalotat. La femeile cu scurgeri
vaginale se recomanda introducerea unui tampon steril in vagin inainte de mictiune. Se
recolteaza 10-20 ml de urina in urocultor steril, fara a atinge peretii de lenjerie sau tegument;
urina recoltata se inchide ermetic cu capac, se eticheteaza proba si va fi trimisa imediat la
laborator, deoarece la temperatura camerei germenii se multiplica logaritmic. Recoltarea corecta
si trimiterea rapida, in maxim 1 ora la laborator sunt cerinte obligatorii in vederea obtinerii de
informatii exacte. Recipientul steril in care se recolteaza urina pentru urocutura se numeste
urocultor si este un recipient cu gura largă de unică folosință.
 Recoltarea urinii pentru urocultura se face inainte de administrarea de antibiotice
deoarece acestea inhiba flora microbiana si se obtin rezultate fals pozitive. Din cauza eliminării
intermitente a germenilor, se recomandă 3 recoltări (uroculturi) successive. În cazul urmăririi
eficienţei tratamentului cu antibiotice, recoltarea se repetă după 48-96 ore. Urocultura de control
se va efectua după 3-5 zile de la întreruperea tratamentului.

Pregătirea materialelor:
a) pentru prelevarea fără sondaj pregătiţi:
- apă şi săpun pentru toaleta genito-urinară
- comprese sterile
- recipient pentru colectarea sterilă a urinei
- bazinet dacă este necesar
- container pentru deşeuri
b) pentru prelevarea pe sonda urinară à demeure pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior
- comprese sterile
- pensă hemostatică
- antiseptic; soluţie de clorhexidină
- seringă şi ace sterile, recipient/eprubeta sterila
- container pentru aruncarea materialelor folosite
c) pentru prelevarea prin sondaj intermitent pregătiţi:
- tavă medicală/cărucior
- sondă vezicală pentru bărbat sau femeie
- materiale necesare sondajului vezical
- recipient steril pentru recoltarea urinei
Pregatirea pacientului:
a) psihică:
- explicaţi pacientului necesitatea prelevării
- asiguraţi pacientul de inofensivitatea procedurii
- instruiţi pacientul conştient şi valid cum să recolteze singur
b) fizică:
- efectuaţi toaleta genito-urinară la pacientul nedeplasabil
- asiguraţi condiţii pentru efectuarea toaletei la pacientul valid
- asiguraţi intimitatea pacientului.

Efectuarea procedurii:
- verificaţi prescripţia medicală
- identificaţi pacientul
- prelevaţi prin una din metodele enumerate mai jos în funcţie de starea pacientului sau
recomandarea medicală

a) prelevarea fără sondaj:

- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- recoltaţi urina de la bărbat sau femeie după toaleta genito-urinară cu apă şi săpun şi clătire
abundentă; uscaţi regiunea, dezinfectaţi meatul uretral cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
- colectaţi urina, în recipientul steril, din mijlocul jetului
- acoperiţi tubul steril
b) prelevarea de către pacientul conştient şi capabil să urineze în mod voluntar
- explicaţi pacientului modul de derulare a procedurii: recoltarea se face din portiunea mijlocie a
urinei matinale emise spontan, dupa toaleta riguroasa (cu apa si sapun, clatirea abundenta cu apa
sterila) a regiunii perineale. Acest tip de recoltare se mai numeste si urocultura “din zbor”. La
femei pt a preveni contaminarea urinii cu secretii genital, se recomanda introducerea unui
tampon vaginal inainte de recoltarea urinei.
- nu se vor folosi solutii antiseptice pt toaletarea organelor genitale externe.
- daţi-i pacientului flaconul steril
- cereţi-i pacientului să-şi spele mâinile după prelevarea urinei
c) prelevarea pe sonda urinară à demeure
- spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun (lavaj simplu)
- folosiţi mănuşi de unică folosinţă
- dezinfectaţi locul de prelevare, cu comprese sterile îmbibate în antiseptic
- puncţionaţi tubulatura pungii de colectare cu acul steril adaptat la seringă şi prelevaţi cantitatea
necesară de urină
- transferaţi urina din seringă în flaconul pentru laborator
- aruncaţi acul şi seringa în containerul special
Dacă diureza este scăzută:
- clampaţi sonda sub locul de prelevare fără s-o lezaţi
- aşteptaţi 10-15' ca să se adune o cantitate suficientă de urină pentru examen
d) prelevarea prin sondaj intermitent- utilizata numai la pacienti comatosi sau necooperanti,
deoarece riscul infectarii vezicale, chiar in conditii riguroase de asepsie, este crescut:
- introduceţi sonda vezicală respectând tehnica sondajului vezical la bărbat sau femeie
- menţineţi sonda pe durata evacuării urinei
- lăsaţi urina să curgă în bazinet şi recoltaţi apoi în recipientul pentru laborator
- evacuaţi tot conţinutul vezicii urinare
- îndepărtaţi sonda şi dezinfectaţi meatul urinar
- aruncaţi materialele folosite în container
- spălaţi-vă mâinile si ajutaţi pacientul să se îmbrace
e) recoltarea prin punctie suprapubiana este rezervata unui numar restrans de indicatii
(pacientilor necooperanti, cu septiemii sau stare generala foarte grava, de varste extreme)
Îngrijirea pacientului:
- pacientul deplasabil nu are nevoie de îngrijiri speciale
- supravegheaţi pacientul purtător de sondă, asiguraţi-vă că este permeabilă şi racordată la punga
colectoare
Reorganizarea locului de muncă:
- Colectati materialele folosite în recipiente speciale conform precatutiunilor universale (P.U.)
- notarea procedurii
Pregătirea produsului pentru laborator:
Respectaţi următoarele reguli generale:
- transportaţi imediat eşantionul la laborator (in max. 60 min) pentru a evita multiplicarea
germenilor (la temperatura camerei numarul germenilor se dubleaza in 30 min.) sau păstraţi-l la
frigider la +4°C în cazul în care examenul se face mai târziu (nu mai mult de 12 ore).
- etichetaţi mostra imediat după recoltare cu nume, prenume, CNP, data şi ora recoltării
- însoţiţi monstra de o fişă de informaţii cu date clinice (t°, starea de sănătate a pacientului,
motivul)
Evaluarea eficacităţii procedurii:
Rezultate aşteptate: - absenţa contaminării în timpul emisiei şi recoltării ca urmare a toaletei
genito-urinare şi dezinfecţiei meatului urinar
Rezultate nedorite / Ce faceţi?
- contaminarea urinei prelevate cu bacterii prezente în regiunea periuretrală în timpul emisiei
(bacteriurie slabă < 10000germeni/ml): repetaţi procedura respectând normele de igiena locală
- multiplicarea germenilor prin păstrare mai mult de oră în afara frigiderului; păstrarea prea mult
la rece duce la precipitarea uraţilor ceea ce împiedică analiza ulterioară a urinei: - respectaţi
normele generale de pregătire a produsului pentru laborator
- emisia dificilă a urinei prin blocaj psihologic: - oferiţi timp sau recoltaţi prin sondaj vezical (în
caz de urgenţa)

Interpretarea rezultatelor
Urocultura cantitativa se realizeaza in laboratorul de bacteriologie, prin metoda dilutiilor
zecimale seccesive. Mediile de cultura uzuale sunt geloza lactozata (evidentierea bacteriilor din
familia Enterobacteriacee), geloza sange (evidentierea cocilor si bacililor Gram pozitivi si
negativi). Pentru evidentierea bacilului Koch se utilizeaza medii special de cultura (Lowenstein –
Jensen) sau inocularea intraperitoneala a animalelor de laborator(cobai).
Dupa incubarea mediilor de cultura insamantate la 37 grade C timp de 24h se numara
coloniile dezvoltate, exprimarea rezultatelor facandu-se in germeni (UFC/ml)
Estimarea rezultatelor uroculturii cantitative
- Urocultura pozitiva > 105 UFC/ml
- Bacteriurie nesemnificativa: 103- 105 UFC/ml
In cazul uroculturii positive (bacteriurii semnificative) este importanta identificarea
agentului etiologic implicat si a sensibilitatii acestuia la antibiotic (ABG)
Coloniile bacteriene dezvoltate pe mediile de cultura sunt identificate pe baza caracterelor
morfologice, enzimatice si serologice, precum si prin teste de hemoliza imuna RIA sau
ELISA.
Germenii frecvent implicati in determinismul infectiilor urinare sunt: Escherichia coli,
Proteus, Pseudomonas, Klebsiela, Enterobacter. Mai rar sunt izolati stafilococul auriu,
anaerobi sau mycoplasme.
Antibiograma este obligatorie in orice bacteriurie semnificativa. Testarea sensibilitatii
germenilor bacterieni in vitro se efectueaza prin doua metode: metoda dilutiilor si metoda
difuzimetrica.
Exprimarea rezultatelor in buletinul de analize se poate face fie direct, cantitativ, fie calitativ.

III. RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN

Definitie Exsudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces
inflamator faringian

Explorator
-Depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea
tratamentului
-Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Scop Microorganisme care pot determina afectiuni ale faringelui sunt:
 Candida albicans, acest fung (ciuperca) determina aparitia
de afte bucale, o infectie a cavitatii bucale si a limbii
 Neisseria meningitidis, aceasta bacteria poate determina
meningita
Streptococul β hemolitic de tip A, aceasta bacterie poate determina
infectie streptococica a faringelui, scarlatina sau febra reumatica
Materiale (de protectie, • Masca, manusi
sterile, nesterile) • Spatulă linguală
• Eprubetă cu tampon faringian
• Eprubete cu medii de cultură
• Ser fiziologic sau glicerină 15%
• Tăviţă renală
• Tava medicala
• Sursa de lumina
• Bilet de trimitere la laborator

Pregatirea pacientului Pregătire psihică

• Se explică necesitatea recoltării
• Se anunţă şi i se explică tehnica
Pregătire fizică
• Se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă, sa nu fumeaze.
• Să nu i se instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă
gargară
• Nu se administreaza antibiotice inaintea recoltarii
• Nu face toaleta dintilor inainte de recoltare

Efectuare
Pregătirea produsului
pentru laborator
Notarea în foaia de
observaţie
Consideratii speciale
EVALUAREA EFICACITĂŢII PROCEDURII
Rezultate aşteptate:
- Recoltarea s-a făcut fără incidente
- Produsul nu a fost suprainfectat
• Se recolteaza inainte sau la 4 ore dupa toaleta gurii,
gargarisme sau ingestia de alimente
• Se aşează pacientul pe un scaun cu gatul in usoara extensie,
faringele bine expus prin iluminare si deprimarea bazei limbii
cu apasator de limba steril
-asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează cu alcool, pune
manusile de protectite
-işi pune masca de protecţie
-invită pacientul să deschidă gura si sa pronunte vocala “a”
-deschide eprubeta cu tamponul faringian
-apasă limba cu spatula linguala
-cu tamponul faringian sterge depozitul de pe faringe si amygdale,
dezlipeşte o porţiune din falsele membrane (când este cazul)
-introduce tamponul faringian în eprubeta
-la indicaţia medicului, întinde produsul obţinut pe lame de sticlă
-pentru frotiuri colorate se însămânţează imediat pe medii de cultură,
succesiv două eprubete din aceeaşi recoltare
-se spală pe mâini cu
a copilului apă şi săpun
Mostra de secretii faringiene poate fi obtinuta si prin spalatura
faringiana. Aceasta procedura presupune efectuarea unor gargare cu
mici cantitati de ser fiziologic, apoi eliminarea lichidului intr-un
recipient steril. Aceasta metoda ofera o cantitate mai mare de
secretii, crescand acuratetea rezultatului culturii faringiene.
- In cazul copiilor recoltarea se poate efectua prin punerea pacientului
sa tuseasca la nivelul unui recipient steril, se mai numeste metoda
"metoda placilor tusite". Acest lucru evita traumatizarea inutila
Transportul probelor si insamantarea trebuie realizate in cel mult 2
ore de la prelevare daca nu se utilizeaza medii de conservare si
transport si in maximum 24 de ore, daca se apeleaza la acestea;
dacă nu este posibilă însămânţarea la patul bolnavului, tamponul se
umezeşte în prealabil cu ser fiziologic sau glicerină 15%
Se reoraganizează locul
• se notează data recoltării
• dacă s-au făcut însămânţări sau nu
• înainte de recoltare se inspectează regiunile de unde urmează să
se recolteze
• se evita imbibarea tamponului cu salivă si atingerea dinţilor
• recoltarea se face nu numai in angine ci si in alte boli care pot
fi declansate de o infectie faringiana( nefrite ,RAA)
 Rezultate nedorite/ce faceţi?
- Se pot obţine rezultate eronate atunci când în timpul recoltării tamponul faringian se îmbibă cu
salivă sau se ating dinţii, limba - repetaţi recoltarea folosind alt tampon
- Pacientul poate prezenta senzaţie de greaţă, voma prin atingerea luetei - rugaţi pacientul să
inspire adânc şi apoi să stea nemişcat în timpul recoltării
Ce se simte în timpul recoltarii secretiilor?
- In timpul recoltarii secretiilor poate aparea senzatia de voma in momentul atingerii partii
posterioare a faringelui cu tamponul. Manevra poate fi dureroasa daca faringele este inflamat
(rosu).
De retinut!
- majoritatea infectiilor faringelui (gatului) sunt cauzate de virusuri, dar unele infectii pot fi
cauzate de streptococ β hemolitic de tip A , iar afectiunea se numeste infectie streptococica,
complicatiile infectiei streptococice ce pot aparea in cazul in care infectia nu este tratata adecvat
cu antibiotic, sunt reumatismul articular acut , glomerulonefrita ,sinuzita sau infectie la nivelul
urechii
- o cultura negativa exclude de obicei, dar nu intotdeauna, existenta unei infectii faringiene,
- factori ce pot influenta rezultatul includ cantitatea de secretii recoltate, modalitatea de
efectuare a culturii, tipul de cultura efectuata si tratamente anterioare cu antibiotice
- Sensibilitatea bacteriei la antibiotice (antibiograma) se poate efectua pentru a alege tratamentul
cel mai adecvat impotriva bacteriei sau virusului identificat prin cultura faringiana
- unele persoane pot fi purtatoare de bacterii la diferite niveluri, dar nu dezvolta semne sau
simptome de infectie; deoarece 30% dintre copii mici si adolescenti pot fi purtatori, o cultura
faringiana este recomandata in acest caz numai daca istoricul pacientului si examenul fizic
sugereaza prezenta unei infectii
- timpul scurs de la recoltare la însămânţare să nu depăşească 5-6 ore
recoltarea se face nu numai în angine ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie
faringiană (nefrite, RAA).

RECOLTAREA EXSUDATULUI NAZAL

Materiale
- tampon de exsudat
- manusi
- container pentru deseuri medicale inscriptionat corespunzator
Mod de recoltare
Inainte de recoltare se pregateste numarul corespunzator de tuburi de exsudat necesare: daca pe
recomandare se specifica doar examenul bacteriologic al exsudatului nazal dintr-o anumita nara
(stanga sau dreapta) se pregateste doar un tub; daca pe recomandare se specifica examen
bacteriologic al exsudatului nazal din ambele nari, se pregatesc doua tuburi de exsudat cu mediu
de transport.
Pe tuburile de exsudat se lipesc etichete cu cod de bare, unic, identic cu cel din cererea
electronica de analize.
Pacientul se asaza pe scaun cu capul indreptat spre sursa de lumina si ceafa sprijinita de speteaza
scaunului. Se introduce bland un tampon intr-o nara pana atinge peretele posterior al
nazofaringelui. Se lasa tamponul pe loc cateva secunde dupa care se extrage cu blandete.
Cand se urmaresc patogeni ai cailor respiratorii inferioare (in special la copii) este recomandat sa
se stimuleze mai intai un acces de tuse prin prelevarea tamponului de exsudat faringian si apoi
recoltarea unui tampon cu exsudat nazal.
Pe tuburile de exsudat se scrie cu pix NS, respectiv ND pe tubul corespunzator narii stangi si
respectiv drepte, sau doar NS sau ND daca se recolteaza doar exsudat nazal din nara stanga
respectiv dreapta.

IV. RECOLTAREA SPUTEI

Recoltarea sputei prin expectoraţie

Scop/Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea sensibilităţii acestora
faţă de antibiotice;
- diagnosticarea tuberculozei;
- identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice.
Tipuri de examene
- examen bacteriologic: determinarea germenilor patogeni, a bacilului Koch
- examen citologic: determinarea celulelor maligne atipice în cazul tumorilor bronho-
pulmonare
-examen parazitologic: determinarea paraziților(taenia echinococus care produce chistul
hidatic pulmonar)
-examen micologic: determinarea ciupercilor (candida albicans)
Materiale necesare
- recipient steril cu capac etanş;
- pungi din material plastic;
- mănuşi de unică folosinţă;
- soluţie salină;
- apă simplă;
- pahar de unică folosinţă;
- colector pentru materialele folosite.

Pregătirea pacientului
- se explică pacientului importanţa efectuării determinării şi a respectării instrucţiunilor;
- se informează că proba se recoltează dimineaţa, deoarece se atenţionează pacientul să nu
mănânce, să nu fumeze, să nu-şi instileze picături în nas, să nu se spele pe dinţi, să nu-şi
 clătească gura cu soluţii dezinfectante (apă de gură) înainte de recoltare;
-se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai în recipientul dat, să
nu introducă în vas și saliva
- se informează pacientul că dacă va fi nevoie se va apela la metode care să stimuleze
expectoraţia şi se obţine colaborarea;
- testul se efectuează înaintea administrării de antibiotice.
Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- pacientul este rugat să-şi clătească gura cu apă sau soluţie salină pentru a nu contamina sputa
cu bacterii din cavitatea bucală;
- pacientul aşezat pe scaun sau în ortostatism este rugat să respire adânc de 2-3 ori şi apoi să
tuşească puternic;
- sputa eliminată (echivalentul cel puţin al unei linguriţe) se colectează direct în recipientul
steril;
- folosind mănuşi de protecţie se închide recipientul, se şterge exteriorul cu un şerveţel şi se
introduce într-o pungă de material plastic;
- se etichetează produsul şi se trimite la laborator;
- după recoltare se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.
Dacă pacientul nu expectorează suficient
- se administrează 2 pahare cu apă care fluidifică secreţiile;
- se apelează la umidificarea aerului din încăpere, folosirea aerosolilor;
- la recomandarea medicului se administrează un expectorant cu cel puţin 2 ore înainte de
recoltare;
Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor
- se colectează materialele în containere speciale conform precauţiilor universale;
- se spală mâinile;
- se atenţionează pacientul să colecteze sputa în continuare în recipientul oferit de personalul
de îngrijire.
Erori de recoltare
- sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu respectă
recomandările
- sputa este amestecată cu voma declanşată în timpul episodului de tuse
- produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării
Observaţii
Pentru examenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite.
Pentru bacilul Koch se recoltează 3-5 probe matinale.
La recomandarea medicului se apelează la alte metode de recoltare:
→ aspiraţie transtraheală folosind un cateter subţire sau seringă;
→ spălătură bronşică efectuată în timpul bronhoscopiei.
Recoltarea sputei prin frotiu faringian si laringian
Material necesare
- tampon faringian montat pe porttampon
- spatula lingual
- apa distilata sterila
Tehnica recoltarii
- se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
 - se apasă limba cu spatula
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta sterilă
- frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub
control laringoscopic
Recoltarea sputei prin spalatura gastrica
- se recolteaza din stomac prin spalatura gastricala bolnavii care nu pot expectora si inghit
sputa
- se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
- se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată2%, călduţă, care este evacuată
imediat sau extrasă cu seringa
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi distruşi
dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
- dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator, sucul
obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
Recoltarea sputei prin spalatura bronsica
- se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
- se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în spută
- se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic si teofilină
- pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii scurte
- se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de
lichid
după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată sputa
expectorată se recoltează în recipientul steril, recoltarea se repetă zilnic, în următoarele 4
zile, în recipiente separate.

Recoltarea sputei pentru examenul bacteriologic al bacilului koch

Definitie - Sputa este un produs ce reprezinta totalitatea secretiilor ce se expulzeaza din caile
respiratorii prin tuse
Scop – explorator determinarea prezenței bacilului Koch, în vederea stabilirii diagnosticului
Sunt necesare 3 probe de spută pentru pacientii suspecti de tuberculoza si 2 probe de sputa
pentru pacientii aflati sub tratament antituberculos pentru urmarirea rezultatelor chimioterapiei;
Probele de sputa se vor recolta fie pe loc (produs extemporaneu), fie dimineata devreme
(produs matinal);
Materiale necesare:
- recipiente din plastic transparent (3-4 cm diametru, 5-6 cm inaltime si 30-50 ml capacitate) cu
capac cu filet
- formular pentru laborator în trei exemplare standardizat
- servetele sau batiste de unica intrebuintare
Pregatirea pacientului:
 Psihica:
- se anunta si i se explica necesitatea recoltarii
- se instruieste sa nu inghita sputa, sa nu o imprastie
- sa expectoreze numai in recipientul special
- sa nu introduca in recipient si saliva
  fizica:
- pacientul este sfatuit sa-si clateasca gura cu apa pentru a îndeparta resturile
alimentare; i se arata cum ce deschide recipientul, sa realizeze cateva inspiratii
profunde urmate de cateva secunde de apnee pentru o buna mobilizare a secretiilor
traheo-bronsice si inducerea tusei
Inainte de recoltare:
 Completarea Formularului pentru examenul sputei BK:
• Denumirea unităţii de tratament unde s-a recoltat sputa;
• Data: ziua, luna, anul;
• Numele pacientului: se inscrie numele intreg;
• Virsta în ani;
• Sexul: se bifeaza ``M`` sau ``F``;
• Adresa: se inscrie adresa reala si completa a pacientului (în unele cazuri adresa de
flotant)
• Clasificarea afectiunii: se bifeaza ``pulmonar`` sau ``extrapulmonar`` si localizarea;
• Motiv examinare: Se bifeaza diagnostic daca proba a fost recoltata de la un suspect
de tuberculoza; urmarire chimioterapie daca proba a fost recoltata de la un pacient
aflat sub tratament!
• Numarul de identificare al produsului: numarul care se inscrie pe exteriorul
recipientului de sputa;
• Unitatea TBC apartinatoare: se inscrie numarul de inregistrare din registrul districtual
de pe fisa de tratament pentru pacientii aflati in tratament;
• Data recoltarii: zi/luna/an;
• Semnatura celui care face recoltarea;
Buletinul va fi parafat de medic si va contine codul numeric personal al pacientului.
Colectarea propriu-zisă
- Asistenta inmaneaza pacientului recipientul
- Pacientul este condus in camera de recoltare, cand camera de recoltare nu exista, afară (in
aer liber), unde este supravegheat prin vizor /geam sau direct de catre un cadru sanitar
- La intoarcerea pacientului din camera de recoltare se verifica cantitatea si calitatea sputei
(3-5 ml sputa purulenta); daca aceasta nu corespunde se repeta manevra de recoltare;
- Pacientul este informat cand sa aduca urmatorul esantion (conform PNCT, pacientul da
un esantion la prezentarea la medic, recoltat sub supraveghere, al doilea a doua zi
dimineta, sputa matinala auto-recoltata si al 3-lea cand se prezinta cu al 2-lea, recoltat tot
sub supraveghere);
- Dupa ce colecteaza al 3-lea esantion, pacientul este informat cand sa se prezinte pentru
rezultat.
- Depozitarea esantioanelor recoltate se va face in frigiderul ( + 4 0) din camera de
recoltare, dupa verificarea inchidereii capacelor recipientelor
- Transportul probelor de sputa la laboratorul din incinta spitalului sau din alta locatie se va
face fie imediat, fie în maxim o saptamână de la recoltare;
- Probele se vor transporta într-o cutie de transport prevazuta cu despartituri pentru fixarea
si separarea flacoanelor de sputa, impreuna cu formularul de examinare a sputei;
La persoanele care nu tusesc si nu expectoreaza spontan sau înghit expectoratia (copii,
femei) se vor aplica tehnici speciale de provocare si recoltare a sputei:
- Aerosoli expectoranti cu cu solutie de NaCl 10%
 - Lavaj laringo-traheal cu ser fiziologic steril
- Tubajul gastric folosind sonde Nelaton sau Einhorn
- Aspiratul bronsic sau lavajul bronho-alveolar prin fibro-bronhoscopie.
Interpretare
- Laboratorul va comunica rezultatul la examenul direct al sputei pentru BAAR in 24h:
rezultatul poate fi pozitiv sau negativ pentru BAAR
- in 4-6 saptamani vom avea un rezultat dupa insamantarea pe un mediu de cultura solid
(Lovenstein-Jensen) sau 1-2 saptamani dupa insamantare pe mediu lichid; care poate fi
pozitiv pentru BAAR sau negativ
 RECOLTAREA SPUTEI

Sputa este un lichis vascos eliminat prin expectoratie, produs patologic

constituit din secretia diferitelor glande seroase si mucoase ale epiteliului
respirator care se hipertrofiaza in diferite inflamatii ale cailor aeriene.
Contine prin contaminare secundara si secretiile din cavitatea
bucofaringiana si nazala. Acumularea de secretii bronsice si expectoratia
nu se datoreaza exclusiv infectiilor bronhopulmonare, aceasta putand fi
intalnita si in alte circumstante patologice: afectiuni alergice ale cailor
respiratorii sau bronsite cronice. Examenul macroscopic si de laborator
ofera informatii referitoare la diagnostic si etiologie. Reprezinta un produs
patologic periculos pentru propagarea infectiei. In functie de infectia
existenta la nivelul tractului respirator inferior sputa este de mai multe
feluri:

• sputa mucoasa, aerata – in bronsite acute si astm bronsic;

• sputa mucopurulenta – in traheobronsite cronice, bronhopneumonii;
• sputa purulenta – in abcese pulmonare, bronsiectazii;
• sputa sanguinolenta – in TBC si neoplasme.

Scop/Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infecţii respiratorii şi testarea
sensibilităţii acestora faţă de antibiotice;
- diagnosticarea tuberculozei;
- identificarea celulelor modificate de procese inflamatorii sau neoplazice.
Tipuri de examene
- examen bacteriologic: determinarea germenilor patogeni, a bacilului Koch
- examen citologic: determinarea celulelor maligne atipice în cazul tumorilor
bronho-pulmonare
-examen parazitologic: determinarea paraziților (taenia echinococus care
produce chistul hidatic pulmonar)
-examen micologic: determinarea ciupercilor (candida albicans)

1. Recoltarea sputei prin expectorație

Materiale necesare
- recipient steril cu capac etanş;
- pungi din material plastic;
- mănuşi de unică folosinţă;
- soluţie salină;
- apă simplă;
 - pahar de unică folosinţă;
- colector pentru materialele folosite.

Pregătirea pacientului
- se explică pacientului importanţa efectuării determinării şi a respectării
instrucţiunilor;
- se informează că proba se recoltează dimineaţa, deoarece se atenţionează
pacientul să nu mănânce, să nu fumeze, să nu-şi instileze picături în nas, să nu se
spele pe dinţi, să nu-şi clătească gura cu soluţii dezinfectante (apă de gură) înainte
de recoltare;
-se instruiește să nu înghită sputa, să nu o împrăștie, să expectoreze numai în
recipientul dat, să nu introducă în vas și saliva
- se informează pacientul că dacă va fi nevoie se va apela la metode care să
stimuleze expectoraţia şi se obţine colaborarea;
- testul se efectuează înaintea administrării de antibiotice sau la 5 zile după
ultima doză administrată
Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;
- pacientul este rugat să-şi clătească gura cu apă sau soluţie salină pentru a nu
contamina sputa cu bacterii din cavitatea bucală;
- pacientul aşezat pe scaun sau în ortostatism este rugat să respire adânc de 2-3
ori şi apoi să tuşească puternic;
- sputa eliminată (echivalentul cel puţin al unei linguriţe) se colectează direct în
recipientul steril;
- folosind mănuşi de protecţie se închide recipientul, se şterge exteriorul cu un
şerveţel şi se introduce într-o pungă de material plastic;
- se etichetează produsul şi se trimite la laborator în maxim 2 ore de la recoltare
- Stabilitatea probei se poate prelungi 24h prin păstrarea la 2-8 grade.
- după recoltare se oferă pacientului apă să-şi clătească gura.
Dacă pacientul nu expectorează suficient
- se administrează 2 pahare cu apă care fluidifică secreţiile;
- se apelează la umidificarea aerului din încăpere;
- cu ajutorul unui nebulizator, pacientul este pus să inhaleze aerosolii unei
soluţii sterile de 3-10% NaCl, timp de aproximativ 10 minute sau până când
este declanşat reflexul de tuse
- la recomandarea medicului se administrează un expectorant cu cel puţin 2 ore
înainte de recoltare;
 Colectarea materialelor folosite, respectarea normelor
- se colectează materialele în containere speciale conform precauţiilor universale;
- se spală mâinile;
- se atenţionează pacientul să colecteze sputa în continuare în recipientul oferit de
personalul de îngrijire.
Erori de recoltare
- sputa este amestecată cu salivă sau resturi alimentare când pacientul nu respectă
recomandările
- sputa este amestecată cu voma declanşată în timpul episodului de tuse
- produsul a fost suprainfectat în timpul manevrării
Observaţii
pentru examenul citologic se recoltează 3 probe în momente diferite.
• pentru bacilul Koch se recoltează 3-5 probe matinale.
• sunt acceptate pentru examen microbiologic probe muco-purulente
• daca proba are aspect de saliva (spumos, aerat, fara striuri muco-puruelnte)
trebuie insistat pentru prelevarea unei noi probe corespunzatoare calitativ
La recomandarea medicului se apelează la alte metode de recoltare:
→ aspiraţie transtraheală folosind un cateter subţire sau seringă;
→ spălătură bronşică efectuată în timpul bronhoscopiei.
2. Recoltarea sputei prin frotiu faringian si laringian
Material necesare
- tampon faringian montat pe porttampon
- spatula lingual
- apa distilata sterila
Tehnica recoltarii
- se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată sterilă
- se apasă limba cu spatula
- se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să tuşească
- sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în
eprubeta sterilă
- frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în
laringe sub control laringoscopic
3. Recoltarea sputei prin spalatura gastrica
- se recolteaza din stomac prin spalatura gastricala bolnavii care nu pot
expectora si inghit sputa
- se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe
nemâncate
- se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată2%, călduţă, care
este evacuată imediat sau extrasă cu seringa
- lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot
fi distruşi dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului
gastric
- dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt
laborator, sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
4. Recoltarea sputei prin spalatura bronsica
- se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
- se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod
obişnuit în spută
- se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic si teofilină
- pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de
expiraţii scurte
- se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii
cantităţi de lichid
- după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată
sputa expectorată se recoltează în recipientul steril, recoltarea se repetă
zilnic, în următoarele 4 zile, în recipiente separate
V. RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR
Definitie: Vărsătura reprezinta un reflex de evacuare a continutului gastric pe gura
Scop: se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice pentru stabilirea diagnosticului,
stabilirea bilantului hydric, obtinerea de informatii privind continutul gastric.
Materiale necesare: 2 tăviţe renale curate şi uscate pahar cu apa aromată muşama , aleza prosop.
Pregatirea bolnavului psihica si fizica: va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii se aşează în
poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral se aşează sub cap sau în jurul gâtului un
prosop se protejează lenjeria de corp şi de pat cu muşama sau aleză.
Tehnica:
- se îndepărtează proteza dentară dacă există
- tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
- asistenta sprijină fruntea bolnavului
- după vărsătură se îndepărtează tăviţa
- dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor cu palma
plaga operatorie
- se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă tăviţă)
Ingrijiri dupa tehnica: se şterge gura pacientului se îndepărtează materialele folosite se aşează
pacientul în poziţie comodă şi se acoperă se aeriseşte salonul se supraveghează pacientul în
continuare in funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea.
Simptome ce insotesc varsatura:
- dureri abdominal
- greata-salivatie
- cefalee
- vertij
- transpiraţii ,tahicardie
- deshidratare
- emisie fără efort ,în jet,fara greata,fara legatura cu alimentatia in hipertensiunea intracraniana

V. RECOLTAREA SECREŢIILOR PURULENTE

Secrețiile purulente se recoltează de pe suprafața tegumentelor, din plăgi supurate, ulcerații,

organele genitale, conjunctiva oculară, leziuni ale cavității bucale și din conductul auditiv extern.
Recoltarea secretiilor din plaga
Scop/Indicaţii
- identificarea germenilor responsabili de infectarea plăgii;
- stabilirea sensibilităţii germenilor faţă de antibiotice.
Materiale necesare: - manusi sterile, camp steril
- paduri cu alcool, betadina
- pense sterile
- tampoane sterile
- seringa de 10 ml
- ac steril
- tub steril pentru cultura cu mediu de transport
- etichete
- tub de cultura pentru germeni anaerobi
- comprese sterile pentru repansarea plagii
- formulare analize laborator
Recoltare - se spala mainile, se pregateste un camp steril, se pun manusile sterile
- se inlatura pansamentul cu o pensa sterile
- se curata zona din jurul plagii cu alcool sau betadina pentru a reduce
riscul de contaminare a probei cu bacterii din zona adiacenta plagii
- pentru o cultura aerobica se foloseste aplicator cu capat din bumbac, se
introduce in plaga, se roteste bland apoi se introduce imediat in tubul
pentru culture aerobic
- se trimite proba imediat la laborator
- se arunca manusile la deseuri contaminate
- se pun alte manusi si se reface pansamentul plagii

Recoltarea secretiilor otice

Materiale necesare: - manusi
- solutie normal salina
- comprese de tifon
- tub cu tampon steril
- tub steril cu mediu de transport
- otoscop, specul auricular
- etichete
- seringa de 10 ml, ac steril
- formular analize laborator
Recoltare: - se spala mainile si se pun manusile
- se curate cu blandete excesul de secretii din urechea pacientului
cu solutie normal salina si comprese de tifon
- se introduce aplicatorul in canalul auditiv si se roteste cu
blandete de-a lungul peretelui canalului, pentru a nu leza
timpanul
- se retrage aplicatorul cu grija pentru a nu atinge si alte suprafete
si se introduce in tubul steril cu mediu de transport
- se eticheteaza corespunzator proba si se trimite la laborator
impreuna cu formularele de laborator
- recoltarea din urechea medie se face de catre medic, dupa
toaletarea urechii externe cu ser fiziologic si comprese, prin
punctionare si apoi aspirarea lichidului cu o seringa
- proba se trimite imediat la laborator
Recoltarea secretiilor oculare
Materiale necesare: - manusi sterile
- solutie sterila normal salina
- comprese
- eprubeta cu porttampon

Recoltare: - se spala mainile si se pun manusi sterile

- se sterg ochii si excesul de secretii cu solutie normal salina si
comprese de tifon, dinaunru inspre afara
- se retrage pleoapa inferioara pentru a evidentia sacul
conjuctival. Se roteste cu blandete aplicatorul cu tampon peste
cojunctiva avand grija sa nu atingem si alte suprafete
- se tine aplicatorul mai degraba paralel cu ochiul decat
perpendicular, pentru a prevenii iritatiile corneene datorita
miscarilor bruste
- daca este necesara recoltare corneana, aceasta se va face de
catre medic, utilizand un dispozitiv special cu inel
- se introduce imediat aplicatorul sau dispozitivul cu inel in
tubul cu mediul de transport
- se arunca manusile la deseuri contaminate
- se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu
formularele

Recoltarea secretiilor nazale

Materiale - Manusi
- eprubete cu medii de cultura tampon subtire fixat pe
porttampon
- etichete
- formulare pentru laborator

Efectuare - confirmarea identitatii pacientului

- se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne
asigura de cooperarea sa
- se explica pacientului ca va avea senzatie de stranut sau voma
dar ca procedura va dura mai putin de un minut
- se aseaza pacientul sezand la marginea patului sau intr-un
scaun cu fata la asistenta
- se cere pacientului sa-si sufle nasul
- se cere pacientului sa-si acopere o nara si sa respire doar pe
cealalta si invers. Se va introduce tamponul de recoltare pe
nara pe care respira mai bine
- se cere pacientului sa-si tina capul pe spate. Se roteste repede
tamponul si se scoate
 - cu un tampon steril flexibil se introduce în narină şi se şterg
pereţii laterali
- alternativ, se apasa limba pacientului cu apasatorul de limba si
se introduce un alt aplicator pana in spatele valului palatin
rotindu-l repede
- se introduce aplicatoarele in tuburile cu medii de cultura
- se arunca manusile si se spala mainile
- se etichetaza probele, se completeaza formularele de laboator
si se trimit impreuna cu probele la laborator

Recoltarea din vezicule, pustule, ulceraţii, papule, noduli sau alte leziuni inflamatoare,
abcese, flegmoane, colecţii
Materiale - eprubete, ansă de platină
- 2-3 lame de sticlă bine degresate
- seringi şi ace
- ser fiziologic
- alcool iodat
- tinctură de iod
-betadine
- pipete Pasteur
Pregătirea psihic:se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării
pacientului fizică:se aşează în poziţia adecvată
Recoltarea - se curăţă şi se dezinfectează suprafaţa veziculelor, pustulelor, ulceraţiilor
din - se sterilizează ansa prin încălzire la roşu şi se aşteaptă să se răcească
vezicule, - se recoltează o mică porţiune de puroi, de sub crustă sau de la marginea
pustule, ulceraţiilor
ulceraţii - materialul recoltat se trece pe o lama de sticlă sterilă
- se efectuează frotiu
Recoltarea  se dezinfectează tegumentele cu tinctură de iod
din papule,  se puncţionează regiunea cu un ac steril montat la seringă
noduli sau  se plimbă acul în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
alte leziuni  se spală seringa cu ser fiziologic sau mediu de cultură
inflamatoare  se introduce lichidul într-o eprubetă sterilă

Recoltarea abcesul, flegmonul este deschis

puroiului - se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur, flambată şi răcită sau cu o ansă de
din abcese, platină
flegmoane, când abcesul este închis
colecţii - recoltarea se face cu seringa prin puncţionare
 - transportul produsului se face în cel mult 2 ore, iar pentru anaerobi se anunţă
laboratorul cu o oră înainte pentru regenerarea mediilor
- examenul direct (citobacteriologic) se face pe lama colorată May-Grumwald-
Giemsa

VI. RECOLTAREA SECRETIILOR VAGINALE

Definitie Secretiile vaginale sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce contin cellule epiteliale
descuamate si germeni in functie de varsta, sanatate sau boala.
-Ph-ul acid are rol in aparare contra infectiilor
-dupa menopauza flora vaginala este asemanatoare cu flora vulvara prin absenta
germenilor din grupul lactobacillus care mentine Ph-ul
Scop - determinarea agentilor patogeni
- stabilirea diagnosticului bacteriologic
- stabilirea tratamentului
- descoperirea proceselor tumorale
Material necesare - pregatirea mesei ginecologice-se asterne un cearsaf sau aleza de unica folosinta
- se pregateste trusa de examinare: valve vaginale, speculum vaginal, pense,
- tampoane de vata
- porttampon, lame
- manusi de protectie,
- vaselina, antiseptic
- tavita renala
- sursa de lumina
- creion dermatograf,
- formular- analize laborator

Pregatirea • se anunta bonava si se explica necesitatea , importanta, si inofensivitatea tehnicii

bolnavei psihica • cu 2 zile inainte repaus terapeutic si sexual
si fizica • pacienta este ajutata sa se dezbrace si sa se aseze in pozitie ginecologica pe masa
ginecologica
• toaleta organelor genitale externe cu apa calduta, evitarea oricarei substante
dezinfectante si a sapunului !

Locul recoltarii  colul uterin, fundul de sac Douglas

 orificiul glandelor Bartholin
 meat urinar
Efectuare Efectuarea tehnicii de medicul ginecolog
Asistenta medicala –pregateste materiale, pacienta, serveste medicul cu materiale
necesare
• spalarea pe maini cu apa si sapun
• se imbraca manusile de protectie
• se indeparteaza labiile mari si mici cu mana stanga
 • se recolteaza cu tamponul fixat pe porttampon separat din vagin, uretra si colul
uterin
• recoltarea se face cu valve si specule,produsul recoltat din col, sau uretra sa nu
vina in contact cu peretii vaginului ( acesta are flora proprie)
• se efectueaza cate doua frotiuri pentru fiecare produs recoltat
Ingrijirea • bolnava va fi ajutata sa coboare de pe masa
bonavei dupa ginecologica
tehnica • sa se imbrace
• va fi condusa in salon si ajutata sa se instaleze comod in pat
Pregatirea • se completeaza buletinul de analiza,se noteaza examenul cerut, provenienta
produsului produsului recoltat
pentru • produsele recoltate trebuie examinate in maxim 1-2ore
laborator • se transporta la laborator in maxim o ora de la recoltare
• din produsele recoltate se fac frotiuri si insamantari pe medii de cultura

 examinarea bacteriologica
 cate 2 frotiuri pe lame de sticla, separat pentru
fiecare produs recoltat – trimise la laborator
 notare pe lama: provenienta produsului ( secretie vaginala sau secretia colului
uterin, ultima este sterila in mod obisnuit)
 lamele insamantate se trimit la laborator ptr efectuarea examinarii dupa diferite
coloratii
 insamantari pe medii de cultura direct la locul si in momentul recoltarii ( medii
cultura functie de germenii cautati)

Examen Tip I - epitelii si lactobacili (secretie normala)

microscopic Tip II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram- negativi sau leucocite
Tip III – epitelii, f. rari lactobacili, f. frecventi bacili gram- negativi, coci gram-pozitivi
si negativi,frecvente leucocite
Tip IV – rare epitelii, lactobacili absenti, f. frecvente leucocite, f. abundenta flora
mixta, Trichomonas vaginalis prezent.

Examen Ex. bacteriologic depisteaza germeni patogeni care au provocat o

bacteriologicc infectie BTS (boli cu transmitere sexuala)
• se fac recoltari cu tampon steril in eprubete
• din produsele recoltate se fac frotiuri si insamantari pe medii
de cultura
• punerea in evidenta Trichomonas vaginalis
– se utilizeaza secretiile ramase pe manusa de cauciuc dupa tuseul vaginal, (mai
fundul de sac vaginal)
• se executa frotiuri uscate la aer daca se pot examina imediat – se fac preparate na
lama si lamela , lama fiind preincalzita
• daca secretia este prea vascoasa = produsul de pe varful ansei se amesteca cu o p
de ser fiziologic – in mediul fluid protozoarul se misca mai activ = mai usor recu
 Examinari • recoltari din vagin din depozitele cremoase , albe, cu aspect de pseudomembrane
micologice secretie abundenta
• recoltare pe lama ptr. frotiu nativ si colorat siexaminari directe intre lama si lame

Evaluarea • patologic: Trichomonas vaginalis, Candida Albicans, Neisseria gonorhee(gonoco

rezultatelor

Testul Papanicolau

Testul citologic Papanicolau (numit si Babes- Papanicolau dupa denumirea doctorului roman
Aurel Babes, care a preconizat depistarea precoce a cancerului genital feminine prin examinarea
frotiului citovaginal) este o analiza obtinuta prin recoltarea prin periere a celuleor din cervix si
apoi fixarea lor pe o lama de sticla. Desi analiza celulelor din cervix este cea mai des folosita,
testul Papanicolau permite si evaluarea citologica a celuleor colului vaginal si endocervicale.
Materiale Specul vaginal, manusi, Pap stick, applicator cu tija si pat din bumbac, 3 lame de
necesare sticla pentru citire microscopica, fixative, lampa ajustabila, camp, formulare
cerere analize laborator
- confirmarea identitatii pacientei
Recoltare: - se explica procedura pacientei
- se spala mainile
- se explica pacientei importanta relaxarii musculatorii perineale pentru
a usura efectuarea examinarii si recoltarii
- se cere pacientei sa mictioneze inainte de efctuarea procedurii de
recoltare
- se asigura intimitate si se cere pacientei sa se dezbrace de la brau in
jos
- este acoperita cu un halat de unica folosinta si ajutata sa se aseze pe
masa ginecologica
- se potriveste lampa pentru luminozitate maxima in zona genitala
- se inlatura halatul din zona genitala
- se ofera manusi medicului si speculul vaginal. Nu se vor folosi
lubrefinate pentru acesta pentru a nu interfera cu rezulatul testului. Se
poate uda speculul cu apa calda pentru a usura insertia.
- se anunta pacienta cand i se introduce speculul pentru a preveni
tresarirea si incordarea musculaturii
- se sugereaza pacientei sa se relaxeze si sa respire adanc in timpul
introducerii speculului.
- dupa introducerea specului acesta este largit pentru expunerea
cervixului si apoi blocat pentru inceperea recoltarii
- se ofera medicului pe rand aplicatoarele si periuta necesare recoltarii
celulelor din diferitele zone. Dupa fiecare recoltare, se vor lua
aplicatoarele si se vor roti bland pe cate o lama de sticla peste care se
va pune imediat un fixator pentru prevenirea uscarii celulelor
- lamele microscopice vor fi marcate diferit in functie de zonele din
care s-au recoltat celulele. La un test complet, medicul va recolta
celule din zona cervicala, endocervicala si a polului vaginal.
 - dupa recoltare se deblocheaza speculul pentru a fi scos evitand
ranirea peretilor vaginali
- este ajutata pacienta sa coboare de pe masa de examinare
- se completeaza formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv
data ultimei menstruatii, apoi se trimit probele la laborator
interpretarea rezultatelor :
- clasa I-celule normale
- clasa II-celule cu modificari minore benigne
- clasa III-pot aparea celule anormale,dar nu este sigura benignitatea sau
malignitatea(sunt necesare si alte examene pentru stabilirea
diagnosticului)
- clasa IV-prezenta celulelor cu aspect neoplazic
- clasa V-prezenta celulelor neoplazice numeroase sau grupate
Consideratii - inainte de efectuarea testului, pacienta va trebui invatata sa nu faca
speciale spalaturi vaginale cu 48 de ore ianinte si sa nu foloseasca ovule
vaginale
- recoltarea poate avea loc cu 5-6 zile inainte de menstruatie sau la 1
saptamana dupa

VII. RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Materiile fecale: resturile alimentare supuse procesului de digestie și eliminate prin defecație.
Scopul recoltarilor -depistarea germenilor patogeni responsabili de imbolnaviri digestive
-depistarea purtatorilor de germeni
-depistarea tulburarilor de digestie alimentara
-stabilirea diagnosticului
Examene efectuate examen macroscopic :cantitate,forma,aspect,miros,consistenta
examen bacteriologic-coprocultura-permite diagnosticarea bolilor infectioase,
gastrointestinale prin depistarea bacilului dizenteric, tific,t uberculos, vibrioni
holerici, salmonella
examen parazitologic-depistarea parazitilor sau a oualor de paraziti
examen biochimic-ofera informatii asupra procesului de digestie si absorbtie,
prezenta microscopica a sangelui etc.
Metode de -scaun spontan sau provocat
recoltare -direct din rect cu tampon steril
-cu sonda Nelaton-la copii
Materiale necesare -material de protectie pentru pacient si pat
-bazinet steril
-material pentru toaleta perianala
-coprocultor cu sau fara mediu de cultura
-tub cu tampn sterile montat pe porttampon
-sonda Nelaton 16-18 si seringa pentru aspiratie
-banda adeziva transparenta ”scotch”pentru oxiuri
 -port-lama pentru aplicare dupa recoltare cu banda adeziva
-pentru sugari scutec sterilizat
-purgative saline
-etichete
-formulare pentru analize laborator

Pregatirea -se informeaza pacientul

bolnavului psifica -se va explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si de
si fizica corectitudinea manevrei de recoltare
-se instruieste pacientul pentru etapele de lucru :
-toaleta regiunii perianale
-utilizarea de vas colector steril
-interdictia de a urina in plosca
-pastrarea cantitatii totale de materii fecale eliminate
-adoptarea pozitiei corecte pentru recoltarea cu tamponul din rect
-ingerarea unui purgativ salin pentru a favoriza defecarea
-se goleste vezica urinara
-se instrueste pacientul cum sa foloseasca recipientul de recoltare
-pastrarea scaunului dupa eliminare la rece,atunci cand prelucrarea nu se face imediat
Executie • recoltare din scaun spontan sau provocat
-colectarea materiilor fecale este realizata prin defecatie pe plosca sterila cu
respectarea instructiunilor de la pregatirea pacientului
-se protejeaza patul cu musama, aleza
-se aseaza bazinetul sub bolnav
-se recolteaza cu lingurita recipientului cca50g fecale din diferite parti suspecte cu
continut de mucus, puroi, sange
-se introduce lingurita in recipient
-in cazul emisiei de scaun atunci cand laboratorul nu lucreaza, se recolteaza o
portiune din materiile fecale pe mediu de conservare (+4gradeC) pentru a fi prelucrat
mai tarziu
• recoltarea din rect cu tampon steril

-se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa

-se asigura intimitatea pacientului
-se aseaza pacientul in decubit lateral stang
-se imbraca manusi de protectie
-se spala zona perianala a pacientului cu apa si sapun
 -se departeaza fesele bolnavului si se introduce tamponul steril prin miscari de rotatie
prin anus in rect
-se introduce aplicatorul eprubeta
-se arunca mansile la deseuri contaminate si se spala mainile
-se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu formularul
• recoltarea cu sonda Nelaton-la copii
-se introduce sonda sterila prin anus in rect la o distanta de 10-15cm
-se aplica la capatul exterior al sondei o seringa cu care se aspira in sonda continutul
-se indeparteaza sonda si se goleste continutul prin insuflare intr-o eprubeta sterila
-produsul recoltat se suspenda prin spalarea sondei in 2ml solutie fiziologica sterila
sau lichid conservant.
Transportul
• Prelevatele de materii fecale destinate examenelor microbiologice se
transporta la laborator in cel mai scurt timp (2 ore de la prelevare).
• Daca nu poate fi asigurat este obligatoriu folosirea mediului de conservare si
transport
• recoltarea pentru examen coproparazitologic
-Examenul parazitologic al materiilor fecale vizeaza decelarea prezentei parazitilor
intestinali
-Examenul se efectueaza in conditiile regimului alimentar obisnuit al pacientului.
-Recoltarea se face in recipiente curate. Sunt necesare circa 3g de materii fecale
-Pentru examinarea oxiurilor, recoltarea o efectuam din regiunea anala, pliurile anale
iar la copii de sub unghii (copii se scarpina in regiunea anala pruriginoasa)
-Pentru oua de paraziti se recolteaza prin raclare cu o spatula de os sau o bagheta de
lemn bine lustruita inmuiata in glicerina cu apa in parti egale
-Se racleaza pielea din vecinatatea orificiului anal
-Raclarea se face la 2-3 ore dupa culcare sau dimineata devreme
-Dupa raclare bagheta se introduce in eprubeta curata si sterile si se trimite la
laborator
-La copii se recolteaza mucus nazal si depozit de sub unghii-se inmoaie marginea
unghiei cu hidrat de sodiu sau potasiu1% dupa care se curata capatul proximal al
unghiei cu un tampon sau o pensa.
-Materialul recoltat se introduce in eprubete si se trimite la laborator
Ingrijirea  Se efectueaza toaleta regiunii anale
ulterioara a  Se ajuta pacientul la imbracat si se aseaza comod
pacientului  Se aeriseste salonul
Recoltare materii Indicaţii:
fecale pentru - anemie cu etiologie necunoscută;
depistarea - screening la persoanele cu vârsta mai mare de 50 de ani şi antecedente heredo-
hemoragiilor oculte colaterale pentru neoplasm gastrointestinal.
Materiale necesare
- coprocultor;
- mănuşi de unică folosinţă;
- teste colorimetrice.
Pregătirea pacientului
 - este instruit ca cel puţin 3 zile înainte să nu consume carne roşie, să nu ia
medicamente pe baza de fier; Pentru evitarea reactiilor fals positive pacientul va
respecta, cu 3 zile inaintea recoltarii probei, un regim de lapte si fainoase „ regim alb
- se obţin informaţii dacă pacientul a prezentat gingivoragii, extracţii dentare,
epistaxis;
- dacă a folosit vitamina C rezultatele pot fi fals negative.
Efectuarea procedurii
- materiile fecale se pot recolta ca şi pentru celelalte probe;
- se pot folosi teste colorimetrice la care rezultatele se obţin imediat:
Testul hemocult constă în aplicarea a doua picături de reactiv pe o hârtie din guiac
cu materii fecale; în prezenţa sângelui în scaun apare colorarea în albastru;
Proba de digestie Se pun in evidenta bilirubina, acizi biliari, substante proteice (creatoree), acizi
organici, sangele, grasimile (steatoree), prezenta puroiului etc.
Pentru punerea in evidenta a fermentilor digestivi si aprecierea capacitatii functionale
a tubului digestiv, recoltarea materiilor fecale va fi precedata de un regim alimentar
bogat in toate elementele regimului mixt-timp de 3 zile (dieta Schmidt Strasburger)
Regimul Schmidt-Strasburger consta intr-un regim de proba administrat bolnavului
timp de 2-3 zile:
– 100-200 g carne rosie tocata, fripta insuficient (se urmareste digestia gastrica a
tesutului conjunctiv si fibrelor musculare);
– o farfurie de piure de cartofi (200-300g) (digestia hidratilor de carbon);
– 50-60 g unt si 500g lapte (digestia grasimilor).
– se poate completa cu 2 oua moi, paine prajita (100g), biscuiti, branza, gem de mere.
– nu se consuma bauturi alcoolice

VIII. RECOLTAREA LICHIDULUI CEFALORAHIDIAN

Definiție: LCR este un produs de secreţie al plexurilor coroide la nivelul ventriculului IV, cu rol
de protecţie a SNC (system nervos central), cu rol nutritiv şi excretor, care circulă în spaţiul
subarahnoidian.
Scop: diagnostic
- este o metodă de rutină, care furnizează date esenţiale în diagnosticul neuroinfecţiilor şi
hemoragiilor meningiene, în afecţiuni neurologice şi neurochirurgicale, al stărilor comatoase.
Execuţie:
- recoltarea se execută pe nemâncate prin puncţie lombară, suboccipitală sau ventriculară;
- la pacienţii cu stare generală alterată se execută în decubit lateral pentru a evita lipotimia;
- tehnica de puncţionare şi prelevare va fi strict aseptică;
- se observă presiunea de scurgere sau se măsoară tensiunea;
- se extrag 10-20 ml LCR (după scurgerea câtorva picături);
- lichidul se repartizează în mai multe eprubete sterile (pentru diferite examinări) - aproximativ 4
ml în fiecare eprubetă;
- se fac examinări;
- citologice (măsurarea elementelor celulare/mm3: limfocite, polinucleare, eozinofile, atipii
celulare);
- bacteriologice - BK şi alţi germeni;
- serologice - sifilisul SNC;
- biochimice;
LCR = soluţie apoasă, bogat salină, limpede ca apa de stâncă.
• volum: 100-150 ml; D=1005-1009; pH=7,4-7,5
• tensiunea: 10-20 cm apă în decubit lateral
20-25 cm apă în poziţie şezând
0- suboccipital
0-5 cm apă la sugari
5-15 cm apă la copii
Valori normale ale constituienţilor chimici:
albuminorahie = 20-60 mg% azot total = 15-30 mg
glicorahia = 50-60 mg% creatinină = 0,5-1 mg
clororahia = 700-760 mg% acid lactic = 10-25 mg
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 61
Sondajul gastric
Definiţie. Sondajul sau tubajul gastric reprezintă introducerea unei sonde gastrice, pe cale orală sau nazală prin faringe
şi esofag în stomac.
Scop:
 explorator : recoltarea conţinutului stomacal în vederea evaluării funcţiei chimice şi secretorii (chimismul gastric)
şi pentru evaluarea funcţiei evacuatorii gastrice( se utilizează sonda Levine)
 terapeutic :
 evacuarea conţinutului toxic din stomac ; curăţirea mucoasei gastrice de exudate şi substanţe străine
depuse; (se utilizează sonda Faucher)
 hidratarea şi alimentarea bolnavului ; introducerea unor substanţe medicamentoase (se utilizează
sonda Levine)
Materiale necesare
 de protecţie : şorţuri din cauciuc sau din material plastic, muşama şi aleză, prosoape
 sterile : sonda Faucher, Levine, 2 seringi de 20 ml, mănuşi de unică folosinţă, pense hemostatice, eprubete
 nesterile : tăviţă renală, tavă medicală, pahar cu apă aromată, pahar cu apă pentru proteză, recipient pentru
colectare
 medicamente : la indicaţia medicului, antidoturi
 soluție penru spălătură gastrică,
Pregătirea pacientului
 psihic: se informează pacientul şi i se explică necesitatea tehnicii şi este rugat să respecte indicaţiile date în
timpul sondajului
 fizic:
- se aşează pacientul pe un scaun cu spătar, cu spatele cât mai drept şi se protejează cu şorţul de material plastic
- i se îndepărtează proteza dentară (când este cazul) şi se aşează tăviţa renală sub bărbia pacientului pentru a capta
saliva ce se scurge din cavitatea bucală, pacientul fiind solicitat să menţină tăviţa în această poziţie
- pacientul nu va mânca în dimineaţa efectuării examenului
Efectuarea procedurii
 asistenta se spală pe mâini cu apă şi săpun şi îmbracă şorţul de material plastic; îşi pune mănuşile sterile
 umezeşte sonda pentru a favoriza alunecarea prin faringe şi esofag
 se aşează în dreapta bolnavului şi îi fixează capul cu mâna stângă, ţinându-l între mână şi torace
 prinde cu mâna dreaptă extremitatea rotunjită a sondei ca pe un creion
 cere pacientului să deschidă larg gura , să respire adânc şi introduce capătul sondei până la peretele posterior al
faringelui, cât mai aproape de rădăcina limbii, invitând bolnavul să înghită
 prin deglutiţie sonda pătrunde în esofag şi este împinsă foarte atent spre stomac(la marcajul 40-50 cm citit la
arcada dentară)
 verifică prezenţa sondei în stomac prin aspirarea conţinutului stomacal cu ajutorul seringii şi se fixează sonda
 se aspiră sucul gastric cu seringa pentru diferite probe
 se extrage sonda printr-o mişcare hotărâtă, cu prudenţă, după pensarea ei cu o pensă hemostatică
 când capătul liber al sondei ajunge în gura pacientului se prinde cu mâna stângă şi se îndepărtează sonda
 goleşte conţinutul sondei în vasul colector şi se aşează sonda în tăviţa renală
 se pregăteşte produsul pentru laborator- completarea formularelor, etichetare
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- i se oferă un pahar cu apă aromată să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- se îndepărtează tăviţa şi şorţul şi i se oferă proteza dentară (după caz); se aşează pacientul în poziţie comodă
- se notează tehnica, data, cantitatea şi aspectul macroscopic al sucului gastric extras
Accidente
• Greaţă şi senzaţie de vărsătură; se înlătură fie printr-o respiraţie profundă, fie se efectuează anestezia faringelui
cu o soluţie de cocaină 2%
• Sonda poate pătrunde în laringe: apare reflexul de tuse, hiperemia feţei, apoi cianoza, se îndepărtează sonda
• Sonda se poate înfunda cu resturi alimentare; desfundarea se face prin insuflaţie cu aer
• Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţie
Observaţii
- tubajul gastric se efectuează în condiţii de asepsie, putând fi efectuat şi pe cale endonazală(sonda Levine)
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 61

- pacienţilor inconştienţi li se urmăresc respiraţia, culoarea feţei; verificarea căii de pătrundere a sondei se face prin
introducerea capătului liber într-un pahar cu apă - apariţia bulelor de aer confirmă pătrunderea în căile respiratorii
- o formă particulară de sondare în scop hemostatic este introducerea sondei Blakemore
DE EVITAT: ungerea sondei cu ulei sau alte substanţe grase (provoacă greaţă pacientului)
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică nr. 62

SONDAJUL VEZICAL
1) Definiție  Procedură prin care se realizează introducerea unei sonde urinare în vezica urinară
pentru a facilita scurgerea urinii în vederea evacuării vezicii urinare
2) Obiectivele  drenajul de urgență al urinii ce retenționează în vezica sau în caz de incontinenţă
tehnicii  ameliorarea funcției renale în cazul unei insuficiențe cronice generate de un obstacol
subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică a bolnavului;
 prevenirea apariției de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale şi generale
 obţinerea unei mostre de urină pentru examene de laborator
 efectuarea spălaturii vezicale
3) Principii - respectarea regulilor de asepsie şi antisepsie;
- selectarea tipului de sondă şi a grosimii ei în funcție de uretra ce trebuie cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensarea sondei pentru 1-2 minute după evacuarea a 150-200
ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei a demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).
4) Indicații  retenţii acute de urină (postoperator, post-traumatic)
 retenţii cronice incomplete de urină (adenom sau neoplasm prostatic)
 după explorarea instrumentală a vezicii urinare şi a căilor urinare (cistoscopie,
ureteroscopie)
 după manevre terapeutice (litotriţie extracorporeală)
 în pregatirea preoperatorie: intervenţii chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenţii
chirurgicale de durată
 la bolnavii comatoşi
 la pacienţii la care este importantă monitorizarea balanţei hidro-electrolitice.
Măsurarea diurezei obţinute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
- din oră in oră: la cazurile cu oligurie
- la 12 ore: cu măsurarea osmolaritaţii, glicozuriei, corpi cetonici şi sânge
- la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliţilor,
a fosfaţilor şi a substanţelor toxice (în intoxicaţii), a amilazelor urinare (pancreatita).

5) Contraindicați  suspiciunea de ruptură traumatică de uretră - fracturi pe micul bazin

i  infectii acute ale uretrei ;
 hemoragii
 stricturi uretrale strânse
 prezența unei proteze endo-uretrale sau a unui sfincter artificial
 afecțiuni prostatice
6) Pregătirea  Sonde de diferite forme şi dimensiuni; diametrul este exprimat in unitaţi “french” sau
materialelor “gauge” ( 1 mm = 3 Gauge =3 French)
necesare o Charrière 14-18 pentru femei
o Charrière 12-14 pentru bărbați.
Tipuri de sonde:
a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical prezintă:
- un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare
- un canal pentru umflarea balonaşului pentru prevenirea ieşirii sondei (cu volume
diferite de la 5 la 30 ml)
- +/- canal suplimentar pentru lavaj vesical

1
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică nr. 62

Proprietăţi:
- cele mai folosite – sondaj à demeure-
- din material mai moale ( latex)- pentru sondaj vezical pe termen scurt, aproximativ
o săptămână
- sonde siliconate folosite pentru sondajul de lungă durată, aproximativ 5 săptămâni
b) SONDA NELATON SAU THIEMAN
- nu au balonaş de fixare
- sunt mai rigide
- folosite pentru sondajul de scurtă durată,intermitent sau în cazurile în care nu se
reuşeşte cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de prostată)

sonda Nelaton
 materiale pentru toaleta genitală igienică
- apă și săpun
- prosop
- mănuși nesterile de unică folosință
- aleză
 material pentru toaleta genitală antiseptică
- soluție de cloramină, povidone iod- Betadine pentru ginecologie; Clorhexidina în
concentrație < 0,2% este iritantă pentru mucoase
- comprese sterile : în numar de 8 pentru femei și 5 pentru bărbați
- mănuși sterile pentru toaletă
 mănuși sterile pentru introducerea sondei
 pungi colectoare: sunt gradate pentru măsurarea diurezei; au sistem de evacuare
 seringă de 10 ml sterile, comprese sterile și câmp steril
 apă distilată, în lipsă ser fiziologic (pentru umplerea balonaşului)
 lubrefiant hidrosolubil (ulei de parafină steril, gel cu xilină steril, etc).
 vase sterile pentru colectarea urinei
 recipient pentru colectarea deșeurilor
 materiale pentru igiena mâinilor
7) Pregătirea  Verificarea prescripției medicale și pregătirea materialelor necesare realizării
2
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică nr. 62

asistentului sondajului vezical

medical  Pregaătirea unei suprafețe curate și dezinfectate pentru așezarea materialelor
 Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau dezinfectarea cu soluții hidro-alcoolice

SONDAJUL VEZICAL LA FEMEI

8) Pregătirea a) PSIHICĂ:
pacientului - Informaţi pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obţineţi consimţământul şi
colaborarea pacientului
- Asiguraţi intimitatea cu ajutorul uni paravan
b) FIZICĂ:
- aşezaţi pacienta în poziţie ginecologică
9) Execuţia  Toaleta genitală igienică
tehnicii - așezarea pacientei pe bazinet
- se pun mănușile de unică folosință
- efectuaţi toaleta regiunii înghinale și vulvare cu apă şi săpun de sus în jos, pentru a
evita diseminarea gemenilor de la nivel anal la nivel vaginal.Insistați la nivelul
labiilor.
- clătiți și apoi ștergeți cu un tampon fără a freca
- îndepărtați bazinetul așezând pacienta pe pat
- Scoateți și îndepărtați mănușile folosite
 Toaleta genitală antiseptică
- Spălarea mâinilor
- Se pun mănușile sterile
- Se realizează toaleta genitală utilizând comprese cu antiseptic pentru dezinfecția
organelor genitale
• 2 comprese : una pentru pliu inghinal drept si una pentru cel stâng
• 2 comprese pentru labile mari
• 2 comprese pentru labile mici
• a 7-a pentru stergerea meatului urinar
• a 8-a compresa acoperiți meatul urinar
• se scot și se îndepărtează mănușile
 Pregătirea materialelor pentru sondaj
- Realizarea câmpului steril pe masă
- Așezarea materialelor sterile pe acesta: sonda,comprese sterile,
seringa,lubrefiantul hidrosolubil,fiolele de apă distilată sau serul fiziologic,
- Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- Se încarcă seringa cu ser
- Se aplică lubrifiantul pe o compresă și se lubrefiază sonda
 Introducerea sondei urinare
- prindeţi sonda între degetele mediu şi inelar ale mâinii dominante
- orientaţi vârful sondei lubrifiate în sus, ţinând-o ca pe un creion în timpul scrisului
- introduceţi sonda în uretră la o adâncime de 4-5 cm,până apar primele picături de
urină
- se umple balonașul cu 5-10 ml ser fiziologic sau apă distilată
- se retrage sonda pentru a o fixa la nivelul colului vezical
- se conectează la punga colectoare și se verifică acesta din ½ în ½ de oră
- eliminați materialele contaminate conform precauțiunilor universal
3
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică nr. 62

- îndepărtați mănușile și spălați-vă pe mâini

SONDAJUL VEZICAL LA BĂRBAT

10) Pregătirea a) PSIHICĂ:

pacientului - Informaţi pacientul cu privire la necesitatea sondajului și obţineţi consimţământul şi
colaborarea pacientului
- Asiguraţi intimitatea cu ajutorul uni paravan
b) FIZICĂ:
- aşezaţi pacientul în decubit dorsal, cu picioarele întinse şi uşor depărtate, cu o pernă
tare sub bazin
11) Execuția La bărbat avem o lungime mai mare a uretrei; prezența celor 2 curburi sagitale, prima
tehnicii convexă anterior la nivelul uretrei peniene, cea de-a doua convexă posterior la zona de
trecere dintre uretra membranoasa şi uretra peniană – bulbul uretrei; prezența prostatei):
Bolnav aşezat in decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;
Toaleta genitală igienică
- Spalarea mâinilor cu apă și săpun
- Se pun mănușile de unică folosință
- Se spală regiunea genitală cu apă și săpun de la exterior la interior și de sus în
jos,fără întoarcere pentru a evita diseminarea germenilor de la nivel anal la nivelul
penian
- Se clătește regiunea, șterge fără a freca
- Se scot mănușile și se colectează în recipientul special
Toaleta genitală antiseptică
- Se spală mâinile și se pun mănușile sterile
- Se prinde penisul cu o compresă sterilă
- Decalotați și dezinfectaţi glandul şi meatul urinar folosind 3 comprese soluție
antiseptică
- cu a 4-a compresă se șterge încă odată numai meatul urinar
- a 5-a compresă se protejează/izolează meatul,
- se îndepărtează mănușile și se spală mâinile
Pregătirea materialelor pentru sondaj
- așezarea câmpului steril și a materialelor sterile necesare sondajului(sondă, mănuși,
soluție fiziologică, lubrefiant, seringă)
- se pun mănușile sterile
- se încarcă seringa și se pregătește sistemul de drenaj
Introducerea sondei
- lubrefierea sondei ținute în mâna dreaptă; prindeţi extremitatea liberă a sondei
între degetul mic şi inelar
- introducerea sondei lubrefiate -10-15 cm ,cu blândețe până se trece de valvula
Guérin, apoi sub acțiunea de uşoară tracționare a penisului spre zenit, urmată de
acțiunea de basculare a penisului între coapse
- Poziționarea corectă este anunțată de apariția primelor picaturi de urină
- Se umflă balonașul cu 10-20 ml ser fiziologic și se tracționează ușor pentru a
verifica că sonda nu coboară
- Recalotarea glandului pentru evitarea apariției edemului
- Se scot mănușile și se colectează materialele conform precauțiunilor universale
- Spălarea mâinilor

4
 Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică nr. 62

12) Îngrijirea  Ajutaţi pacienta/pacientul să se îmbrace

pacientului  Aşezaţi pacientul în poziţie comodă
după tehnică  Verificaţi dacă pacienta/pacientul acuză disconfort, durere
 Se verifică temperatura, aspectul,culoarea și mirosul urinei
 Bilanțul intrărilor și ieșirilor
13) Notarea şi  Notaţi:
interpretarea - Data, ora, scopul sondajului
tehnicii în - Numele persoanei care a efectuat procedura,antisepticul folosit eventualele
foaia de probleme apărute în timpul efectuării sondajului
observaţie - Aspectul şi cantitatea urinii eliminate / colectate
14) Accidente /  infecţii urinare joase (cistite) şi ascendente (nefrite, pielonefrite): se produc mai ales
incidente prin nerespectarea regulilor de asepsie; apar după sondajele prelungite; reprezintă o
problemă de tratament ( germeni multirezistenţi) frisoane, ascensiune
termică
 leziuni mecanice ( hemoragii, căi false, leziuni sfincteriene
 hemoragia “ex vacuo” prin evacuarea bruscă a unui “glob” vezical
 lipsa de progresie a sondei (strictura uretrala, creare de cale falsă) → retragere a
sodei, reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare instrumentară (beniqué), punctie
suprapubiană;
 absența scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat orificiile
sondei) → spălare – aspirare cu seringa Guyon;
15) Observaţii  Dacă sonda nu se poate introduce
 alegeţi sonde mai subţiri
 controlaţi dacă poziţia sondei este corectă
 verificaţi dacă pacientul nu are malformaţii/stricturi ale meatului urinar
- Sonda a fost desterilizată în timpul manevrelor - schimbaţi sonda
- Pacientul acuză dureri, sângerează - anunţaţi medicul
- Sonda este înfundată cu cheaguri de sânge sau mucus
 Încercaţi şi desfundaţi prin aspirare
 Schimbaţi sonda

5
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 63
Spălătura auriculară

Definiţie Prin spălătură auriculară se înţelege spălarea conductului auditiv extern prin introducerea unui curent de
lichid.
Scop - terapeutic
- îndepărtarea secreţiilor (puroi, cerumen) şi corpilor străini ajunşi în urechea externă accidental sau voluntar
- tratamentul otitelor cronice
Materiale necesare
- muşama, prosop, aleză
- seringă Guyon,
- casoletă cu comprese sterile, tampoane de vată sterile
- lichidul de spălătură la 37°C sau soluţia medicamentoasă prescrisă
- tăviţă renală
- halat de unică folosinţă
- scaun
Pregătirea pacientului
 psihic: se anunţă pacientul şi i se explică scopul tehnicii
 fizic:
 în cazul dopului de cerumen, cu 24 ore înainte se instilează în conductul auditiv extern de 3 ori pe zi soluţie de
bicarbonat de Na în glicerină 1/20
 în cazul dopului epidermic se instilează soluţie de acid salicilic 1 % în ulei de vaselină
 în cazul corpilor străini hidrofili (boabe de legume şi cereale), se instilează alcool
 în cazul insectelor vii se fac instilaţii cu ulei de vaselin, glicerină sau se aplică un tampon cu alcool cu
efect narcotizant
 pacientul se aşează în poziţie şezând pe scaun, protejat cu prosopul
 se aşează tăviţa sub urechea pacientului care va ţine capul înclinat spre tăviţă
Efectuarea spălăturii
 se spală şi dezinfectează mâinile asistentei, şi se îmbracă cu halatul de unică folosinţă
 se verifică temperatura lichidului de spălătura şi încarcă seringa Guyon
 se aşează tăviţa renală sub urechea pacientului care înclină capul spre tăviţă şi o susţine
 se cere pacientului să deschidă gura (conductul se lărgeşte şi conţinutul patologic se îndepărtează mai uşor)
 se trage pavilionul urechii în sus şi înapoi cu mâna stângă, iar cu dreapta injectează lichidul de spălătură
spre peretele postero-superior şi se aşteaptă evacuarea
 se repetă operaţia până ce lichidul este curat
 se usucă conductul auditiv extern cu tampoane de vată
 se îndepărtează tăviţa renală
 medicul controlează rezultatul spălăturii prin otoscopie
 se introduce un tampon de vată în conduct
 se aşează pacientul în decubit dorsal 1/2-1 oră
 se examinează lichidul de spălătură
 se îndepărtează materialele şi se face colectarea deşeurilor conform P.U.
 se spală mâinile
 se notează tehnica şi rezultatul spălăturii (corpi străini extraşi etc.) în F.O.
Observaţii
- pot apărea accidente ca vărsături, ameţeli, lipotimie, dureri, traumatizarea timpanului datorate presiunii prea mari
sau temperaturii scăzute sau crescute a lichidului de spălătură
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 64
Spălătura gastrică
Definiţie Prin spălătură gastrică înţelegem evacuarea toxicelor necaustice (medicamente) sau a conţinutului
stomacal (reziduuri alimentare) în caz de stenoza pilorică .
Scop – terapeutic - evacuarea conţinutului stomacal toxic
Indicaţii
• intoxicaţii alimentare sau cu substanţe toxice
• stază gastrică însoţită de procese fermentative
• pregătirea preoperatorie în intervenţiile de urgenţă sau pe stomac
• pregătirea pentru examen gastroscopic
Contraindicţii
 intoxicaţii cu substanţe caustice
 hepatite cronice; varice esofagiene
 îmbolnăviri cardio-pulmonare decompensate
 ulcer gastric în perioada dureroasă
 cancer gastric
Materiale necesare
- 2 şorţuri din material plastic , prosoape
- sonda gastrică Faucher sterilă, pâlnie
- mănuşi de unică folosinţă, pensă hemostatică
- cană de sticlă sau de metal de 5 l cu apă caldă la 25-26°C
- recipient pentru captarea lichidului (găleată, lighean)
- medicamente :cărbune animal, alt antidot la indicaţia medicului
Pregătirea pacientului
 psihic:- se anunţă şi se explică pacientului importanţa examenului în vederea obţinerii colaborării sale
 fizic : se aşează pacientul pe scaun şi se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se aşează şorţul de cauciuc; se
îndepărtează proteza dentară (când este cazul); i se oferă tăviţa renală şi este rugat să şi-o ţină sub bărbie
(pentru captarea salivei şi pentru imobilizarea pacientului)
Execuţie
- asistenta se spală pe mâini, îmbracă mănuşi de unică folosinţă şi şorţul de cauciuc
- umezeşte sonda, se aşează în dreapta pacientului şi îi fixează capul între mână şi torace, cerându-I pacientului să
deschidă gura, să respire adânc
- introduce capătul sondei până la peretele posterior al faringelui cât mai aproape de rădăcina limbii invitând pacientul să
înghită, prin deglutiţie, sonda pătrunde în esofag şi prin mişcări blânde de împingere ajunge în stomac (la marcajul 40-50 cm
la arcada dentară)
- la capătul liber al sondei se adaptează pâlnia şi se aduce la nivelul toracelui pacientului
- se verifică temperatura lichidului de spălătură şi se umple pâlnia care se ridică apoi deasupra capului pacientului
- înainte ca ea să se golească complet, se coboară cu 30-40 cm sub nivelul epigastrului în poziţie verticală pentru a se
aduna în ea lichidul din stomac
- se goleşte conţinutul pâlniei în vasul colector
- se repetă operaţia până ce lichidul este curat, limpede, fără resturi alimentare sau substanţe străine
- se îndepărtează pâlnia şi se pensează capătul liber al sondei după care aceasta se extrage cu atenţie, pentru a se
împiedica scurgerea conţinutului ei în faringe, de unde ar putea fi aspirat de pacient
- dacă spălătura s-a efectuat pentru eliminarea unor substanţe toxice ingerate accidental sau voluntar, tot ceea ce s-a
evacuat din stomac se va păstra pentru examinarea de către medic, iar un eşantion va fi trimis la laborator
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se oferă pacientului un pahar cu apă călduţă să-şi clătească gura şi se şterg mucozităţile de pe faţă şi bărbie
- se îndepărtează tăviţa renală şi şorţul şi se aşează pacientul în poziţie comodă, notându-se în F.O. spălătura
Accidente şi incidente:
~ Când apare senzaţia de vomă şi greaţă se înlătură sonda indicând respiraţie profundă., anestezie cu soluţie de
cocaină 2%
~ Sonda poate pătrunde în laringe – apare tusea, hiperemia feţei, cianoză – se îndepărtează imediat sonda.
~ Sonda se înfundă cu resturi alimentare – desfundarea se face prin insuflare de aer cu seringa
~ Se pot produce bronhopneumonii de aspiraţii
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 65
Spălătura oculară
Definiţie Prin spălătura oculară se înţelege introducerea unui lichid în sacul conjunctival.
Scop: - terapeutic
- în procesele inflamatoare ale conjunctivei
- în prezenţa unor secreţii conjunctivale abundente
- pentru îndepărtarea corpilor străini
Materiale necesare
 casoletă cu comprese, tampoane de vată sterile
 undină sau alt recipient picurător
 soluţii antiseptie la 370C : acid boric 3%, oxicianură de mercur 1/6000, ser fiziologic, apă bicarbonatată 22‰
 tăviţă renală
 mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
 psihic: - se anunţă pacientul şi i se explică necesitatea şi inofensivitatea tehnicii
 fizic:
 se aşează pacientul în poziţie şezând, cu capul aplecat pe spate, cu privirea în sus; sau în poziţie decubit
lateral
 se protejează ochiul sănătos cu o compresă sterilă
 se protejează cu un prosop în jurul gâtului
 se aşează tăviţa renală lipită de gât, de partea ochiului ce urmează a fi spălat (susţinută de bolnav sau
ajutor)
 dacă starea generală nu permite poziţia şezând, pacientul va sta în decubit dorsal sau lateral, cu capul aplecat
înapoi
Efectuarea spălăturii – este nevoie de două asistente: una supraveghează pacientul şi-l menţine în poziţia aleasă,
cealaltă efectuează tehnica
 se spală şi se dezinfectează mâinile asistentei
 se verifică temperatura lichidului de spălătură: 37°C (temperatură mai joasă declanşează reflexul de închidere a
pleoapelor)
 se aşează pe cele două pleoape câte o compresă îmbibată în soluţia antiseptică de spălare
 se deschide fanta palpebrală cu degetele mâinii stângi şi toarnă încet lichidul din undină (sau alt recipient) în
sacul conjunctival, evitând cornea
 se solicită pacientului să rotească ochiul în toate direcţiile
 se repetă tehnica la nevoie şi verifică prezenţa corpilor străini în lichidul de spălătură (când este cazul)
 se îndepărtează tăviţa renală
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se usucă faţa pacientului şi se aspiră lichidul rămas în unghiul nazal al ochiului cu o compresă sau tampon
- îndepărtează compresa sterilă de pe ochiul protejat şi se aşează pacientul în poziţie comodă
Reorganizarea locului/ notarea în F.O.
- se notează tehnica şi numele persoanei care a efectuat-o, precum şi aspectul lichidului de spălătură
- se colectează materialelor conform P.U.
Incidente şi accidente
- traumatisme oculare sau lezarea ochiului prin manevre incorecte
- infecţii prin diseminarea infecţiei la celălalt ochi
Observaţii
- ciocul undinei va fi ţinut la distanţă de 6-7 cm de ochiul pacientului pentru ca eventualele mişcări reflexe
produse de acesta sau gesturile greşite ale asistentei să nu traumatizeze ochiul cu vârful recipientului
- lichidul de spălătură de la un ochi nu va fi folosit şi pentru celălalt ochi
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaşi
Fişa tehnică 66

Spălătura vaginală
Definitie Prin spălătură vaginală se intelege introducerea unui curent de lichid – apa sau solutie medicamentoasa – in
vagin ,care,dupa ce spala peretii vaginali ,se evacueaza pe langa canula
Scop
 Terapeutic : indepartarea continutului vaginal(normal sau patologic ) dezlipirea exudatelor patologice de pe
mucoasa
- Dezinfectia locala inaintea interventiilor chirurgicale
- Calmarea durerilor
- Reducerea proceselor inflamatorii
Materiale necesare
- Canula vaginală cu duza perforată (pentru reducerea presiunii lichidului)
- Soluţie la temperatura corpului (cantitatea şi tipul recomandate de medic)- 2 l solutie medicamentoasa:apa
oxigenata,solutie cloramina,permanganat de potasiu1/2000,oxicianura de mercur 1/4000
- Irigator , bazinet, paravan,pensă
- Gel pentru lubrifiere
- Tampoane de vată
- Stativ pentru suspendarea irigatorului, paravan
- Aleză, muşama,pled
- Mănuşi sterile
Pregătirea pacientului
a) PSIHICĂ:
- Explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat spalatura si instruiţi pacienta să stea liniştită şi relaxată, să
comunice eventualele senzaţii neplăcute -
- Obţineţi consimţământul
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea- izolare cu paravan
- Se protejeaza patul cu musamaua si aleza
- Instruiţi pacienta să-şi golească vezica si asiguraţi poziţia corectă (ginecologică)
- se acopera regiunea vulvei cu un strat subtire de vaselina ( pt spalaturi calde)
Efectuarea procedurii:
- Verificaţi recomandarea medicala, temperatura lichidului, identificaţi pacienta
- Înveliţi pacienta cu un pled şi aşezaţi muşamaua şi aleza sub pacientă
- Spălaţi mâinile
- Clampaţi tubul şi puneţi în irigator soluţia la temperatura corpului
- Declampaţi tubul, evacuaţi aerul şi reclampaţi
- Îmbrăcaţi mănuşi sterile
- Spălaţi perineul cu tampoane de vată umezite cu apă caldă,incepeţi curăţirea dinspre partea anterioară spre spate,
folosind tamponul o singură dată
- Lubrifiaţi canula cu gel sau vaselină
- Agăţaţi punga/irigatorul în stativ la o înălţime de 50-70 cm de la simfiza pubiană
- Îndepărtaţi cu o mână labiile iar cu cealalt introduceţi canula în vagin , înclinând-o spre faţă apoi spre spatele
pacientei; introduceţi aproximativ 8 -10 cm (la 10 -11cm se atinge fundul de sac vaginal)
- Îndepărtaţi pensa şi permiteţi soluţiei să curgă sub forţa gravitaţiei; rotiţi cu blândeţe canula în timpul irigaţiei
- Clampaţi tubul înainte de terminarea lichidului şi îndepărtaţi canula cu blândeţe
- Permiteţi pacientei să stea pe masă câteva minute pentru a elimina lichidul în totalitate
- Spălaţi regiunea vulvară cu apă şi săpun şi uscaţi bine cu un prosop
- Examinaţi aria perineală, aspectul lichidului; dacă lichidul conţine mucus, puroi sau sânge prezentaţi medicului
- Îndepărtaţi mănuşile si materialele utilizate conform P.U. spalati-va pe maini şi notaţi procedu
ÎNGRIJIREA PACIENTEI
- Conduceţi pacienta la pat şi aşezaţi-o într-o poziţie confortabilă
- Verificaţi starea pacientei (dureri, senzaţii neplăcute)
- Instruiţi pacienta cum să-şi facă singură spălătura dacă este nevoie
Şcoala Postliceală Sanitară de Stat „Grigore Ghica Vodă”Iaş
Fişa tehnică 67

1. SPĂLĂTURA VEZICALĂ
1) Definiție  Prin spălătură vaginală se înțelege introducerea unei soluții medicamentoasă prin sondă
sau cateter în vezică.
2) Indicații/Scop Terapeutic
 dezlipirea exudatelor patologice de pe mucoasă
 pregatirea în vederea unor explorări ( cistoscopie, pielografie)
 Profilaxia şi tratamentul complicaţiilor în cazul sondei â demeure
3) Contraindicații  Traumatisme la nivelul tractului urinar inferior
 Hemoragie
4) Pregătirea - materiale pentru sondaj vezical
materialelor - mănuși sterile si comprese sterile
necesare - soluţie pentru spălătură 1 litru, recomandată de medic (ser fiziologic , Rivanol 0,1-2%, nitrat
de Ag 1-4%0, oxicianat de mercur 1/5000,ser fiziologic)
- Seringa Guyon
- materiale pentru protecția patului
- materiale pentru igiena mâinilor
- recipient de colectare a deșeurilor
5) Pregătirea a) PSIHICĂ:
pacientului - Instruiţi pacienta/pacientul şi explicaţi procedura şi motivele pentru care s-a recomandat
spălătura
- Instruiţi pacienta/pacientul să stea liniştit şi relaxat, să comunice eventualele senzaţii
neplăcute
- Obţineţi consimţământul
b) FIZICĂ:
- Asiguraţi intimitatea - izolare cu paravan
- Se protejează patul cu mușama și aleză
- se golește vezica prin sondaj vezical
- poziția- vezi sondajul vezical
6) Execuţia tehnicii  Verificaţi recomandarea si identificați pacienta și explicaţi desfăşurarea procedurii
 Spălați mâinile
 Efectuați pașii întocmai ca la sondajul vezical evacuator
 Adaptaţi la sondă seringa Guyon şi introduceţi 80- 100 ml soluţie încălzită la 37° cu o
presiune moderată
 Detaşaţi seringa şi lăsaţi lichidul să se scurgă
 Repetaţi operaţia de câteva ori până când lichidul eliminat este limpede
 Închideţi sonda Foley sau adaptaţi o pungă colectoare dacă pacientul are sonda permanent
 Îndepărtați mănușile, colectați deșeurile conform P.S. si spălați mâinile
7) Îngrijirea  Ajutaţi pacienta să se îmbrace si aşezaţi pacientul în poziţie comodă
pacientului după  Verificaţi dacă pacienta acuză disconfort, durere
tehnică
8) Notarea şi  Notați în foaia de observație efectuarea spălăturii,ora, soluția utilizată, cine a făcut-o, dacă
interpretarea au fost eventuale probleme
tehnicii
9) Accidente /  Durere
incidente  hemoragii
 Înfundarea sondei
 Lezarea uretrei
 Posibilă infecție
10) Observaţii  Procedura se executa în condiții de asepsie perfectă a materialelor și manevrelor
 In cazul astupării sondei cu chiaguri de sânge -se va
elibera prin insuflare de aer sau ser fiziologic
 tehnica se execută cu prudență pentru a preveni complicațiile

1
 CLISME
Clisma este tot un fel de tubaj prin care se introduc diferite lichide în intestinul gros cu mai multe
scopuri: evacuator, medicamentos, examene paraclinice. După efectul urmărit clismele sunt:
1. Clisme evacuatorii:
• simple
• înalte
• prin sifonaj
• purgative
• uleioase
2. Clisme baritate pentru explorare
3. Clisme terapeutice
• medicamentoase
• cu efect local
• anestezice
4. Clisme alimentare
• hidratante
Clisma evacuatorie

Definiţie: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
intestinul gros (prin anus, în rect şi colon).
Scop: evacuator(clismele evacuatoare pot fi: simple, înalte, prin sifonaj, uleioase, purgative)
 evacuarea conţinutului intestinului gros(constipaţie, înainte de naştere)
 pregătirea pacientului pentru examinări radiologice (rectoscopie, irigoscopie)
 pregătirea preoperatorie înainte de intervenţii chirurgicale pe colon şi rect
Materiale necesare
- de protecţie: paravan, muşama, aleză, învelitoare
- sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
- nesterile: stativ pentru irigator,irigatorul şi tubul de cauciuc de 1,5-2 m lungime şi 10 mm
diametru, tăviţă renală, bazinet, soluţia pentru clismă (apă caldă la 35°C-37°C 500-1000m1 pentru
adulţi, 250 ml pentru adolescenţi, 150 ml pentru copil, 50-60 ml pentru sugari) la care se adaugă :
sare -1 linguriţă la un litru de apă, ulei - 4 linguri la 1 litru de apă sau glicerină - 40 gr la 500 ml , săpun
-1 linguriţă rasă la 1 litru.
- substanţă lubrifiantă (vaselină), mănuşi de unică folosinţă
Pregătirea pacientului
- psihică: se anunţă şi i se explică tehnica
- fizică:
 se izolează patul cu paravanul şi se protejează cu muşamaua şi aleza
 se aşează pacientul în funcţie de starea generală în poziţie:
- decubit dorsal, cu membrele inferioare uşor flectate
- decubit lateral stâng cu membrul inferior stâng întins şi dreptul flectat
 - genupectorală
 se aşează bazinetul sub regiunea sacrală şi se înveleşte pacientul cu învelitoare
Execuţie
- se verifică prescripţia şi identitatea pacientului, temperatura apei/ soluţiei medicamentoase
- se umple irigatorul şi se evacuează aerul şi prima coloana de apă; irigatorul se fixează pe stativ
- se lubrifiază canula rectală pe o lungime de 5-7 cm cu o compresă de tifon (setul de unică folosinţă
pentru clismă poate avea canula prelubrifiată)
- se spală mâinile şi se pun mănuşile de unică folosinţă
- se îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă iar cu mâna dreaptă se introduce canula 7-10
cm prin anus în rect, cu vârful îndreptat înainte, în direcţia vezicii urinare, a ombilicului și apoi
orizontalizând-o prin mişcări de rotaţie, până se învinge rezistenţa sfincterului anal
- dacă rezistenţa se menţine şi după trecerea de anus, lăsaţi să se scurgă o cantitate mică din
soluţia pentru clismă, retrageţi puţin canula şi apoi continuaţi introducerea, rugând pacientul să
respire adânc de câteva ori – nu forţaţi introducerea canulei!
- Deschideţi circuitul şi introduceţi soluţia încet, pe o perioadă de 5 – 10 minute, comunicând în
permanenţă cu pacientul pentru a afla cum se simte
-Înainte de terminarea soluţiei pensaţi tubul, extrageţi canula rectală şi aşezaţi-o în tăviţa renală
- Explicaţi-i pacientului că este nevoie să reţină soluţia timp de 10-15 minute
-Ștergeți regiunea perianală și aduceţi pacientul în decubit lateral drept şi peste câteva minute în
decubit dorsal pentru a facilita pătrunderea lichidului la o adâncime mai mare (dacă este posibil
şi nu există contraindicaţii)
- Dacă pacientul se poate deplasa, va merge la toaletă, în caz contrar folosiţi bazinetul pentru
captarea scaunului, la pat, în cazul pacienţilor imobilizaţi
- Înlăturaţi mănuşile şi curățați și dezinfecați materialele utilizate
- Spălaţi-vă pe mâini

Îngrijirea pacientului după procedură:

- se efectuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat, dacă pacientul este imobilizat
- se îndepărtează materialele de protecţie şi se aşează pacientul comod, se înveleşte
- se aeriseşte salonul
se notează în F.O. efectuarea clismei şi comportamentul pacientului pe parcursul procedurii

Clisma înaltă
Se face pentru a evacua materiile fecale (excremente) din porţiunea superioară a colonului. Se
foloseşte o canulă flexibilă care se introduce în rect până la înălţimea de 30-40cm.Se execută cu
2-3l apă la temperatură de 15-16°C şi cu o presiune mai mare cu irigatorul ridicat la 1,5m.
Bolnavul este aşezat în decubit lateral stâng când se introduce 0,75l apă, apoi se aşează în
decubit dorsal şi se introduce restul de soluţie. Se întoarce apoi bolnavul în poziţie laterală
dreaptă ca să pătrundă apa până la valvula Bauhin.
Acest gen de clisme se fac pentru pregătirea bolnavilor care se operează pe colon.
Clisma prin şifonaj
Se facepentru îndepătarea puroiului, a toxicelor, a toxinelor microbiene de pe suprafeţele
mucoaselor în ocluziile intestinale şi în parezele intestinale.
Se folosesc sonde rectale de 30-40cm cu diametrul de 1,5cm din cauciuc semirigid şi prevăzut cu
orificii largi. În loc de rezervor se pune o pâlnie pe care se toarnă soluţia. Se umple pâlnia cu apă
la 35 °C. Apa din irigator este vărsată în pâlnie care apoi ajunge în colon. Se ridică pâlnia până la
înăţimea de 1m. Când bolnavul acuză dureri se coboară pâlnia până sub nivelul colonului şi se
lasă să se scurgă într-o găleată conţinutul colonului. Operaţia se repetă de 3-4 ori. Clismele prin
sifonaj sunt precedate de clismele evacuatorii.
Clismele uleioase
Se fac în cazul constipaţiilor cronice care sunt însoţite de dureri abdominale şi când clismele
obişnuite sunt ineficiente. Se folosesc uleiuri vegetale în cantitate de 200-400g încălzite la
temperatura de 38°C. Se fac cu un irigator sau cu o seringă de 50ml adaptate direct la canulă
(seringă Janet) şi se apasă cuo presiune moderată pe piston.
Clismele terapeutice (medicamentoase )
Introducerea de medicamente când nu se pot lua pe cale orală sau în scop de tratament local şi se
practică la:
• bolnavii inconştienţi
• cei care refuză tratamentul, sau bolnavii care suferă de afecţiuni gastrice
Prin mucoasa rectală se absorb:
• anestezicele
• antiinflamatoarele
• digitalicele
• clorura de calciu
• opiu
chinina, etc.
Aceste substanţe se dizolvă în apă şi cu ele se efectuează clismele. Se fac la 1-1,5 ore de la
clisma evacuatoare. Se fac şi sub formă de clismă picătură cu picătură sau microclisme care se
repetă de 2-3 ori/zi şi se efectuează cu substanţe dizolvate în 10-15ml apă, ser fiziologic 9%,
glucoză 5%. Clisma se face cu sonda Nelaton la capătul căreia se adaptează o seringă cu soluţia
medicamentoasă. Se poate face şi cu irigatorul.
Scopul clismelor terapeutice şi clasificarea acestora este:
1. pentru anestezia generală a copilului mic (inducţia anestezică)
2. cu ceai de muşeţel (infuzie) pentru tratamentul afecţiunilorinflamatorii ale intestinului pentru
absorbţia gazelor intestinale.
3. cu soluţii de bicarbonat de sodiu 5, 8% pentru dizolvarea mucusului intestinal.
4. pentru calmarea durerilor locale cu soluţii de xilină 1%.
5. dezinfectante cu sulfamide:
• 2-3g sulfamidă în 250ml ceai de muşeţel
• soluţie cu albastru de metilen 1%
6. clisme cu cortizon (antiinflamatoare)
7. clisme epitelizante cu vitamina A soluţie 5ml de 30.000U
8. clisme cu decoct de usturoi pentru oxiuri: în 300ml de apă se fierb 3 căpăţâni de usturoi.

Clismele alimentare şi hidratante

Se fac când există o intoleranţă gastrică sau refuz alimentar. Se practică picătură cu picătură după
o clismă evacuatorie şi apoi la interval de o oră se începe clisma alimentară. Se fac numai cu
soluţii izotonice. Se administrează:
• ser fiziologic 9‰
• hidrolizate de proteine (aminoven, aminosteril)
• alcool în soluţie 3-4 %
• hidranţi de carbon
• săruri minerale
• soluţii Ringer
• glucoză 5%

În caz de intoleranţă se răreşte ritmul de administrare sau se adaugă în clismă 5-10 picături de
opiu.
Clismele exploratoare
Aici se includ clismele baritate pentru explorarea colonului. Se fac cu :
• substanţe de contrast radioopac
• sulfat de bariu (suspensie)
Aceste clisme se fac după clisme evacuatorii şi un regim hidric.
Clismele la sugari şi copii mici
Sefac în funcţie de vârstă:
• la sugari până la 6 luni se vor face cu o pară de capacitate 50-60ml
Sugarii se aşează pe masa de înfăşat în decubit dorsal cu genunchii flectaţi sau în decubit lateral
stâng cu membrul stâng flectat pe abdomen, iar cel drept întins. Cu mâna stângă se îndepărtează
fesele, iar cu mâna dreaptă se introduce vârful perei de cauciuc lubrefiat în anus. Lichidul din
pară se introduce încet în rect. Se scoate apoi vârful perei şi cu degetele se strâng câteva minute
fesele pentru menţinerea clismei în rect. Se lasă 5-10minute copilul înfăşat apoi se evacuează
conţinutul intestinal şi apoi i se face toaleta locală.
Clismele medicamentoase se fac cu sonde Nelaton numărul 10 şi 12 cm în ritm de 3-6 picături pe
minut. Cantitatea de lichid în clismă nu va depăşit 50ml la sugari şi 150ml la copii mai mari.
TUBUL DE GAZE
Este un tub din cauciuc sau material plastic semirigid de lungime 30-35cm cu diametrul 8-10mm
şi are ca scop eliminarea gazelor din colon. La capătul proximal el este rotunjit şi prezintă găuri.
Tubul de gaze steril şi lubrefiat se introduce prin anus în rect pe o porţiune de 15-20 cm şi se lasă
o perioadă de 2 ore. Nu se ţine mai mult pentru că produce compresiune pe vase.