Sunteți pe pagina 1din 10

Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

Studiul Noului Testament


Anul II – sem. I – Teologie Pastorală
Profesor: Pr.Prof.Univ.Dr. Vasile Mihoc

Note de curs

Despre epistolele pauline


Au caracter kerigmatic (de propovăduire), conţinând Revelaţia încredinţată de
Mântuitorul Sfântului Pavel.
Nu ştim câte epistole a scris Sf. Pavel. Încă din antichitate (Origen) există dubii cu
privire la Ep. către Evrei şi la Ep. Pastorale. Apusenii în special sunt foarte sceptici.
Avem dovezi că nu toate epistolele Sf. Pavel s-au păstrat. În I Corinteni este
amintită o epistolă anterioară către corinteni pe care noi n-o avem (vezi I Cor. 5: 9, 11) –
„V-am scris (anterior)...”. Astfel se vorbeşte despre o epistolă „precanonică” către
Corinteni. În I Cor 2, 3 se vb despre o ep. intermediară, între I şi II Corinteni. Se vorbeşte
despre o epistolă scrisă „cu multe lacrimi”. Astfel ar fi existat cel puţin 4 epistole către
corinteni.
La finele Ep. către Coloseni: (4, 16) se vorbeşte de o epistolă către laodiceeni.
Există o posibilitate ca ep. către laodiceeni să fie actuala II Corinteni.
În II Corinteni 9 s-ar vorbi de o epistolă către cei din Ahaia.
Există posibilitatea ca o epistolă actuală să fie compusă din mai multe epistole
originale.
Concluzia = nu ştim câte epistole a scris Sf. Pavel.
În Apus se vb. de epistole deuteo-pauline şi trito-pauline, în funcţie de aderarea
lor la opera reală a Sf. Pavel.
Recom. biblio. în engleză : D. Guthrie – The New Testament Introduction.
Un teolog englez: „Sf. Pavel a gândit mai mult decât a vorbit, a vorbit mai mult
decât a scris şi nu tot ce a scris ne-a parvenit”
Sf. Ioan Gură de Aur comentează în opera sa toate ep. pauline.
O tradiţie: Un ucenic de-al Sf. Ioan Gură de Aur, auzindu-l pe sfânt că vorbeşte în
chilie, singur fiind, trage cu ochiul. Uitându-se pe gaura cheii a văzut că însuşi Ap. Pavel
îi şoptea sfântului la ureche. Astfel la Mânăstirea Vatoped din Muntele Athos se
păstrează capul Sf. Ioan şi se poate vedea ureche sa dreaptă păstrată intact.
În F.A. avem modelul a 2 epistole „antice”: decretul sinodului apostolic din anul
50 şi scrisoarea lui Claudiu Lysios către Felix (cap. 23), astfel:
A către B: χαιρειν! (salutare!, bucură-te!) – la început.
A către B: ερρωσο(−σθε)! (fii sănătos!) – la final.
Întâlnim frecvent astfel de formulări la Cicero.
În epistolele Sf. Pavel acestea capătă un caracter creştin.
Astfel se formulări se regăsesc şi în mediul iudaic.
La Cicero autograful (partea din scrisoare ce era scrisă de autor cu propira mână,
dincolo de ce a scris tahigraful după dictare) ocupa a treia parte din scrisoare. Autograful

by D.A.D. 1 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

avea rol de marcă a autenticităţii, pentru a feri de scrib unele amănunte intime, secrete
sau pentru a pune la suflet ceva prin reluare.
Sf. Pavel avea şi el scribi iar argumentele sunt numeroase, iar la fine îşi punea
autograful.
Sf. Pavel avea conştiinţa că scrisorile sale vor face ceea ce el însuşi făcea,
propovăduirea Evangheliei.
Limba – Greacă.

Stilul
În epistole se vede că Sf. Pavel scria greceşte dar gândea evreieşte, limba
aramaică fiindu-i limbă maternă.
Sf. Pavel are o gândire năvalnică, un gând răsare din altul, făcând paranteze
repetate. Dictează aşa cum ar vorbi cu respectivul. El pune întrebarea şi tot el răspunde.
Putem regăsi un stil când scrie în grabă şi altul când scrie cu răgaz.
Ex: Ep. către Galateni (Sf. Pavel era agitat din pricina evenientelor) îl face pe
Nicolae Colan să spună că e „o epistolă bolovănoasă”.
Unii scribi ai apostolului erau de limbă greacă şi ne întrebăm care este partea lor
în relatarea / redactarea epistolelor. Poate unele epistole cu autenticitate contestată
d.p.d.v. al stilului poartă mai profund amprenta secretarului. Aceasta nu scade cu numic
caracterul paulin al epistolei.

Impărţirea

I. După cuprins:
a) epistole mari: Romani, I, II Corinteni
b) celelalte epistole
II. După cronologie
a) scrise în a II-a călătorie misionară: I, II Tesaloniceni
b) a III-a călătorie: Galateni, I, II Corinteni, Romani (? Filipeni)
c) în prima captivitate romană: Efeseni, (? Filipeni) Coloseni, Filimon
d) după prima captiv. rom.: Evrei, I Timotei, Tit.
e) în a II-a captiv. rom.: II Timotei.
III. După conţinutul doctrinar predominant:
a) soteriologice: Romani, Galateni.
b) disciplinare: I Corinteni.
c) apologetice: II Corinteni.
d) ecclesiologice: Efeseni.
e) hristologice: Filipeni, Coloseni, Evrei.
f) eshatologice: I Cor. 15, I, II Tesaloniceni.
g) pastorale: I, II Timotei, Tit (Filimon).
IV. După destinatari:
a) unei comunităţi / mai multor comunităţi.
b) unor persoane.

by D.A.D. 2 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

Epistola întâi către Tesaloniceni

Din F.A. aflăm că Pavel a predicat în Tesalonic doar 3 sâmbete.


Comunitatea de acolo este una numeroasă, formată majoritar din prozeliţi, dar
puţin catehizată.
Tesalonicul era a doua capitală a provinciei romane Macedonia. Port la Marea
Egee, aşezat pe faimoasa Via Egnatia ce lega Bizanţul de Roma.
Era un oraş liber condus de politarhi cu o constituţie democratică (F.A. 17, 8).
Sf. Pavel ajunge în anul 50 la Tesalonic predicând 3 sâmbete. Au crezut mulţi
elini şi doamne din înalta societate şi puţini evrei.Comunitatea evreiască provoacă valuri
iar Sf. Pavel şi Sila sunt conduşi la Bereea. De aici a plecat la Atena unde a fost ajuns din
urmă de Sila şi Timotei. Pavel îl trimite înapoi pe Timotei, care revine curând cu veşti
îmbucurătoare, când Pavel ajunsese deja la Corint. Venind Timotei, Sf. Pavel scrie o
epistolă tesalonicenilor unde işi exprimă bucuria faţă de situaţia lor, atrăgând atenţia
asupra dificultăţilor lor, dându-le noi îndrumări.
Epistola este scrisă în Corint la anul 51.

Planul
1: 1 – adresă şi salutare
1: 2-10 – rug. de muţumire, laudă credinţa tesalonicenilor.
apoi:
I. apostolul şi credincioşii tesaloniceni
a) predica şi conduita Sf. Pavel
b) râvna tesalonicenilor
c) grija apostolului faţă de credincioşii tes. 2: 17 – 3: 10
d) rugăciunea apostolului pt. ei 3: 11-13
II. partea parenetică: învăţături şi îndrumări: 4: 1 – 5, 24
a) curăţie şi iubire 4: 1-12
b) cei vii şi cei adormiţi la Parusie 4:13-18
c) îndemn la priveghere şi aşteptarea venirii Domnului 5: 1-11
d) diferite recomandări 5: 12-22
e) rugăciune finală 5: 23-24
f) încheiere 5: 25-28
În româneşte – un singur comentariu – prof. Haralambie .....

În adresă Pavel îi asociază pe Silvan şi Timotei şi ne întrebăm dacă Silvan are rol
la redactarea ep. către tesaloniceni. El are aport la Ep. I Petru. Unii văd unele asemănări
între cele două.
Urmează o lungă rugăciune de mulţumire pt. roadele tesalonicenilor.
Sf. Pavel ilustrează curăţia şi dezinteresarea propovăduirii sale şi a modului său
de viaţă
Apostolul îşi mărt. sentimentele încercate după plecarea din Tesalonic şi
aminteşte eforturile de a le scrie.
Partea a II-a inaugurează o practică ce va deveni obişnuită în ep. pauline. Ea
abordează subiecte demorală creştină şi îndemnuri. Aminteşte îndatoririle castităţii şi
iubirii frăţeşti.

by D.A.D. 3 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

În legătură cu pericopa despre cei adormiţi, tesalonicenii nefiind destul de


catehizaţi aşteptau pe Domnul din zi în zi şi se îngrijorau pentru cei adormiţi că nu aveau
şansa de a participa la a doua venire. Nedumerirea lor era că ce va fi cu cei adormiţi la
venirea Domnului. Sf. Pavel vine cu lămurirea. El se referă strict la cei adormiţi întru
Iisus.
Sf. Pavel, vorbind la pers. I plural ar vrea şi el să ajungă direct la Parusie. Moartea
îi este penibilă, considerată ca ultimul vrăjmaş. Era mai de preferat să treci într-o clipită
în trup duhovnicesc.
Sf. Pavel descrie un scenariu apocaliptic.
parusie (παρουσια)= primire, întâmpinare (de ex. la un rege
εις απανεησιν - întru întâmpinarea cuiva (rege) afară din cetate, după care se
intră împreună în cetate în aclamaţii.
În v. 4: 15 – venirea Domnului este parusia Domnului (în original).

Epistola a doua către Tesaloniceni

La scurt timp după prima epistolă, Sf. Pavel primeşte veşti bune de la Tesalonic.
Tesalonicenii erau fideli credinţei şi apostolului în ciuda că erau prigoniţi.
Apostolul semnalează o dublă eroare din Biserica din Tesalonic.
1. că Parusia este iminentă
2. unii părăsiseră munca (dacă vine Domnul ce mai trebuie să muncim). Unii
cred că datorită interpretării greşite a I Tes. 4, 13-18.

Locul: CORINT Timpul: anul 51 (la câteva luni după prima)

Planul:
- adresă şi salutare 1, 1-2
- rugăciune de mulţumire 1, 3-4
- corpul epistolei
o răsplata finală 1, 5-10
o rugăciunea pt. credincioşi 1, 11-12
o Parusia şi semnele premergătoare 2, 1-12
o îndemn la statornicie în dreapta cred.
o îndemn la muncă
- încheiere 3, 16-18
Apare tema Parusiei, ca judecata finală şi veşnicia pedepsei sau a răsplăţii.
v. 11-12 – rugăciune pentru desăvârşirea şi preamărirea credincioşilor.
Apoi se ocupă de semnele parusiei care o vor preceda. Credeau Parusia ca
iminentă. Apostolul zice:
- ziua Domnului n-a venit încă
- trebuie să vină întâi apostazia majoră şi să apară „omul
nelegiuirii” (antihrist – termen ce apare numai la Sf. Ioan)
anti – „împotriva” dar şi „în locul”.
antihrist va încerca să se substituie lui Hristos

by D.A.D. 4 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

„Taina fărădelegii se şi lucrează în lume” – fărădelegea din lume nu este pur


omenească, ci oamenii conlucrează sau se supun demonilor.
De ce nu se arată încă antihrist? Sf. Pavel spune că este ceva (το κατεχων) sau
cineva care-l opreşte (2, 6-7). Sf. Părinţi spun că acel cineva este Imperiul Roman care nu
ar fi permis o astfel de dezordine. După alţi teologi acesta ar fi chiar Ap. Pavel însuşi.
2, 12-15 – Apostolul îi încurajează pe credincioşi să persevereze în vocaţia lui.
Se şi roagă pentru ei şi cere şi tesalonicenilor să se roage pentru el şi îşi exprimă
încrederea în ei.

III
Sf. Pavel trece la un nou subiect despre care probabil tocmai a fost informat: fraţii
nu trebuie să trăiască în lene, ci să muncească, urmând pilda Apostolului (3, 6-15)
„Cine nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce”
Epistola se încheie iar Sf. Pavel adaugă un autograf şi o binecuvântare

În ceea ce priveşte subiectul 50: Eshatologia epistolelor către tesaloniceni


- I Tes. 4, 13-18.
- începem cu „Domnul va veni...”
- vorbim despre soarta celor adormiţi la Parusie.
în II Tesaloniceni – Domnul ca judecător
Vorbim de acea dublă eroare, despre semnele premergătoare (2 la număr)
„Taina fărădelegii” se lucrează dar cineva îl opreşte pe antihrist.
II Tes. 1, 5-10

Subiectul 51: Munca în lumina N.T., cu privire specială la II Tes. 3, 6 ş.u.


Din Evanghelii: Mântuitorul e teslar, Maica Domnului e pictată în unele icoane cu
fuiorul în mână, Apostolii toţi lucrau (pescari)
II Tesaloniceni 3, 6-15 – din cauza speculaţiilor legate de venirea Domnului
credincioşii nu mai vedeau rostul munci. Apostolul se dă pildă pe el însuşi. Apoi dă
poruncă pentru cei ce nu ascultă, să îi izoleze.
„Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10) – de la
acest verset să pornim.

by D.A.D. 5 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

Epistola către Galateni

Scrisă de Sf. Pavel în a III-a călătorie misionară


El vizitează Galatia atât în a II-a călătorie cât şi în a treia.
Află de situaţia critică de aici creată de iudaizanţi. Astfel, Apostolul scrie prompt
această epistolă cu scopul de a stopa rătăcirea căreia mulţi galateni puteau să-i cadă
victime.

Locul: EFES
Timpul: anul 55. Ipoteza tradiţiei, care situează scrierea ep. în timpul şederii la
Efes între 54-57.
Din ce în ce mai mult în ultimul veac ipotezei tradiţiei i se opune alta – că ep. a
fost scrisă înainte de sinodul apostolic – pe la 48-49, şi atunci toate datele se schimbă.

v. 2 – epistola este o circulară, o enciclică, adresată mai multor Biserici.


Căror Biserici? Avem 2 ipoteze:
În sec. IV î.Hr. triburi celtice au emigrat în sens invers decât migraţiile de mai
târziu şi ajung până aici, în Asia şi în Tracia. Chemaţi în ajutor militar în Asia Mică, 3
triburi trec Bosforul şi rămân acolo. Aceştia erau prădători şi au devenit teroarea Asiei.
Importante centre de aici erau jefuite. În sec. III, înfrânţi, sunt nevoiţi să se aşeze în
centrul Asiei Mici, o regiune semideşertică, Galatia de astăzi. Aici erau oraşe care existau
dinainte.
În 25 d.Hr. ultimul rege galatean a lăsat prin testament regatul său romanilor.
Astfel Galatia devine parte a imperiului roman numai că este reorganizată provincial, iar
Galatiei propriu-zise i s-au adăugat părţile de sud, cele evanghelizate de Sf. Pavel în
prima călătorie misionară: Pisidia, Licaonia şi Cilicia – regiuni puternic elenizate.
La cine se referă Sf. Pavel? La Galatia propriu-zisă din nord (ipot. tradiţiei) sau la
regiunile din sud, unde deja s-a vestit cuvântul Evangheliei? Noua ipoteză susţine
varianta regiunilor din sud.

Recomandare biblio. – Pr.Prof.Vasile Gheorghiu – Adresaţii Ep. către Galateni


susţine ipoteza tradiţiei

Dacă vorbeşte galatenilor de nod atunci e scrisă pe la anul 55 din Efes.


Cei din sud se simţeau batjocoriţi să fie numiţi galateni, ceea ce Sf. Pavel n-ar fi
făcut.
Când scrie galatenilor, Sf. Pavel foloseşte denumirea oficială romană sau nu??
Gal. 2, 1-10 – vorbeşte de sinodul apostolic.
Vezi teza de doctorat a Pr.Prof.Mihoc –în Introd. vb. de probl. primilor destinatari
În vest majoritatea optează pt. versiunea galatică sudică, iar Pr. Mihoc crede că n-
au dreptate.

by D.A.D. 6 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

Planul
- adresă, salutare 1, 1-5
- tema epistolei: există o singură Evanghelie I, 6-10
- partea I – autobiografic-apologetică 1, 11 – 2, 21
- partea II – doctrinar-teologică: „Evangh.” Sfântului Pavel 3, 1 – 5, 12
- partea III – parenetică – 5, 12 – 6, 10
- epilog autograf 6, 11-18

Cuprinsul

În adresă Sf. Pavel insistă asupra calităţii sale de apostol al lui Hristos, din pricina
adversarilor săi ce îi contestau trimiterea lui de către Mântuitorul.
După acestea nu avem o rugăciune de mulţumire, ci apostolul trece brusc la
atacarea probl. care a determinat scrierea epistolei, enunţând chiar de la început (1, 6-10)
tema – aceea că există o singură Evanghelie, chiar dacă unii încearcă să o schimbe.
v. 9 – „anatema” – tăiat, separat, pus deoparte
Apoi Sf. Pavel arată cu câteva date din biografie faptul că este cu adev. apostol.
Nimic din faptele sale de dinainte de convertire nu anunţa convertirea.
Este prezent termenul de „iudaism” ce apare spre sfârşitul perioadei precreştine
(începutul sec. II).
Începând cu perioada macabeilor iudaismul s-a definit în încercările de elenizare
ale evreilor. Deci ca reacţie la elenizare – s-a format o mentalitate, o stare de fapt –
iudaismul. În acest context au un rol important grupările iudaice: fariseii şi esenienii, în
special, şi saducheii. Aceştia îşi au originea în revolta anti-elenică a macabeilor.
Sf. Pavel spune că era zelos, râvnitor în iudaism.
Arată apoi cum s-a convertit, cum Dumnezeu l-a ales din pântecele maicii sale.
El insistă în partea a II-a a capitolului să arate că contactul său cu apostolii de la
Ierusalim a fost foarte mic.
Aflăm aici că a stat o perioadă în Arabia, aproape de Damasc.
După 3 ani de la convertire s-a suit la Ierusalim.
Ajunge în Siria (Antiohia) şi în Cilicia (Tars).
Continuă prezentarea autobiografică în Cap. 2

v. 1-10 – prezentare a sinodului apostolic în viziunea Sf. Pavel.


„după 14 ani (de la convertire) s-a suit la Ierusalim. Dacă Sf. Pavel se
converteşte prin 36-37, iar 14 ani iudaici însemnau vreo 12 calendaristici, avem exact
anul 49, anul aproape sigur al sinodului apostolic.
„Evanghelia” Sfântului Pavel – una izbăvită de jugul iudaic.
v. 2 – „îndeosebi celor cu vază” / οι δοκουντες - cu vază (importanţi)
v. 9 – „cei socotiţi a fi stâlpi” - apostolii vechi
Sf. Pavel îl ia ca mostră pe Tit, care n-a fost silit la Ierusalim să se taie împrejur.
v. 4 – „fraţi mincinoşi” care se furişaseră – iudaizanţii
erezia iudaizantă – un atentat la însuşi adevărul Evangheliei.
v. 9 – „mi-au dat... dreapta spre unire cu ei” (κοινονια - comuniunea)
S-au stabilit probabil şi rolurile (împărţirea teritorială – neamurile) – delimitare de
orizont misionar.

by D.A.D. 7 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

v. 10 – „cei săraci” – creştinii din Ierusalim. Vedem colecta org. de Sf. Pavel (II
Corinteni). Şi la evrei, cei din diasporă ajutau pe cei din Ţara Sfântă.
v. 11-14 – incidentul din Antiohia. Aici pare că acesta are loc după sinodul
apostolic. Chefa, venind creştinii dintre evrei, pleacă să nu fie văzut cu păgâno-creştinii şi
se duce să mănânce cu ei. Sf. Pavel îl mustră.
v. 15-21 – un adevărat rezumat al „Evangheliei” sale.
v. 16 -apare tema epist. – îndreptarea. – termenul paulin pt. mântuirea subiectivă
Cea obiectivă era numită răscumpărare.
- se referă la cum ne însuşim mântuirea.
- în antiteză cu Fapte 15 – cele 2 perspective
v. 20 – Hristos a murit prin Lege, a murit faţă de Lege şi prin El şi credinciosul;
prin Lege a murit faţă de Lege.
v. 21 – a te întoarce la iudaism înseamnă a îndepărta harul lui Dumnezeu. Dacă te
puteai îndrepta prin Lege, nu mai era nevoie de Hristos.
Un comentator spune că din nou Petru a ieşit afară şi a plâns cu amar.
Sf. Pavel numeşte actul lui Petru de separare drept făţărnicie.

Cap. 3

Îndrumă pe galateni să-şi aducă aminte de credinţă.


v. 6 ş.u. – o dezvoltare biblico-teologică a „Evangheliei” prez. în cap. 2.
- întru Avraam se vor binecuvânta toate neamurile.
v. 10 – Legea aduce blestem. Noi eram sub blestem. Hristos aduce eliberarea de
sub blestem. Credinţa aduce viaţă.
v. 11 – citat din Avacum 2, 4 – „Dreptul din credinţă va fi viu”, precum Avraam,
părintele celor credincioşi (vezi „Avraam, tatăl credinţei” la Eliade în I.I.C.R)
El priveşte testamentul lui Avraam pe care nimeni nu-l poate schimba, căci este
de la Dumnezeu.
v. 19 – Legea are un caracter temporar, de a stăvili păcatul şi tradiţiile politeiste,
idolatre.
v. 24 – Legea – pedagog (călăuză). Pedagogul = sclavul ce ducea copilul
stăpânului la şcoală. Când a venit credinţa în Hristos nu mai suntem sub pedagog. Am
ieşit de sub minorat.
v. 29 – astfel sunt moştenitorii făgăduinţei de demult a lui Avraam

Cap. 4

v. 3 – „robi stihiilor” – Legea implică nişte prescripţii materiale. Ţinând aceste


prescripţii devi rob materiei. Viaţa spirituală înseamnă altceva.
v. 4-7 – Legea avea rostul de pedagog în minorat. Mântuitorul realizează înfierea.
v. 12-20 – se pare că din cauza unei crize a bolii sale s-a oprit în Galatia. Dacă nu,
nu s-ar fi oprit. Aminteşte de relaţia deosebită de la început.
v. 15 – poate fi vorba de o afecţiune la ochi a Apost. – sau sens metaforic.
- vorbeşte aici de cei ce vor să-i despartă de Apostol.

by D.A.D. 8 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

v. 22 – despre iudaizanţi – vorbeşte alegoric despre Avraam şi cele 2 soţii:


Agar – tipul Testamentului Vechi, ce duce la robie.
Sarra şi fiul Isaac – tip al Noului Leg., ce duce la izbăvire
Agar – M. Sinai (Arabia) – robie
Sarra – Ierusalimul cel de sus (mama noastră)
v. 27 – Isaia 54, 1
v. 29 – probabil Ismael îl prigonea pe Isaac. Aşa explică rabinii îndepărtarea lui
Agar şi a fiului ei de către Avraam. Astfel creştinii sunt fii atât lui Avraam cât şi ai Sarrei.

Cap. 5

Continuare din cap. 4.


Îndemnul la libertatea adusă de Hristos.
Pericolul Legii iudaice.
v. 6 – valoarea credinţei.
Sf. Pavel exprimă credinţa că iudaizanţii se vor îndrepta.

Partea parenetică:
v. 13 – îndeamnă să nu confunde libertatea cu libertinajul moral.
Remarcăm 2 expresii : umblarea în Duhul
umblarea dup duh.
Pune faţă în faţă faptele trupului şi roadele Duhului.
Prezintă 2 liste: I. faptele trupului - păcate trupeşti
- păcate religioase
- păcate împotriva iubirii frăţeşti
II. roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea etc.

Cap. 6

Cum să se îndrepteze cei căzuţi.


Purtarea sarcinii. Săvârşirea binelui faţă de toţi.
v. 11-18 – autograf
- pericolul învăţăturii iudaizante.
v. 14 – crucea Domnului – răstignirea faptelor trupului.
v. 17 – spun Sf. Părinţi – semnele „rănilor” pe care Mântuitorul le-a îndurat –
obstrucţionările. Explicarea psihologică a stigmatelor.

Epistola către galateni rezolvă o problemă soteriologică şi una de delimitare clară


între iudaism şi creştinism. Însă din păcate delimitarea a luat o mare amploare cu
secolele, desigur nu din vina Sf. Pavel. Dar aceasta mai mult din vina iudaismului ce s-a
separat de la început şi a izgonit pe creştinii iudei din sinagogă. Cu timpul dispare cu
totul latura iudeo-creştină a Bisericii. Ea devine preponderent păgâno-creştină.

by D.A.D. 9 ianuarie 2008


Note de curs la Studiul Noului Testament – Epistolele pauline

Epistola întâi către Corinteni

O epistolă preponderent disciplinară.

Subiectul 57 : ştim din Fapte.


„Voi sunteţi pecetea apostoliei mele”
Cele 2 vizite la Corint şi cele cel puţin 4 epistole către corinteni.
Între cele 2 vizite a fost şi una intermediară, rapidă – din Efes cu corabia la Corint
şi înapoi. În II Corinteni spune că vine a treia oară în călătoria III misionară. Cea
intermediară este numită cea „penibilă”, în care Apostolul a fost jignit.

Subiectul 58: din cuprins aflăm ceva despre împrejurările scrierii


Apostolul află de unii din casa lui Proe (probabil sclavii de acolo) despre
diviziunile din Corint. Apoi află despre cazul incestuosului, un om ce trăia cu mama lui
vitregă. A mai auzit că creştinii se judecau în faţa tribunalelor păgâne.
Din cap. 7, 1 deducem că Sf. Pavel primeşte o scrisoare cu întrebări de practică
religioasă de la ei: căsătorie, feciorie, despre animalele jertfite idolilor, adunările cultice
şi unele neorânduieli. De asemenea, nedumeririle lor cu privire la darurile duhovniceşti.
Ei voiau să vorbească în limbi, iar Sf. Pavel stăruie în 3 capitole să stăvilească această
dorinţă aproape copilărească a lor.
Răspunde unei nedumeriri a lor cu privire la învierea morţilor
cap. 15 – unii din Corint nu credeau în învierea morţilor.
cap. 16 - în ultimul capitol – colecta pentru Biserica din Ierusalim.

Data: anul 56 Locul – EFES

Planul
adresă, salutare 1, 1-3
rugăciune de mulţumire 1, 4-9
Partea I – Dezbinarea şi scandalurile din Corint 1, 16 – 6, 20
-
- cazul incestuosului
- creştinii înaintea tribunalelor păgâne
- despre desfrânare
Partea II
- căsătorie şi feciorie
- idolotitele (animele jertfite idolilor)
Adunările liturgice şi .......
Învierea Domnului şi învierea noastră cap. XV
Încheiere XVI, 1-18
Salutarea şi binecuvântarea finală XVI, 19-24

by D.A.D. 10 ianuarie 2008