Sunteți pe pagina 1din 16

EDUCATIE PENTRU SANATATE MOD DE VIATA

BURTIC RALUCA GABRIELA


CLASA 1H
Modul de viaţă reprezintă opţiunea strategică adoptată de un individ, ce-i va orienta
deciziile, comportamentele şi condi-ţiile de viaţă.
Modul de viaţă este tributar credinţelor, reprezentărilor şi imaginilor pe care şi le-a format
individul despre lume şi viaţă, în virtutea cărora el alege, se comportă, acţionează, ia hotărâri ce-l
pot conduce spre reuşită sau eşec.
Modul de viaţă poate fi:
 sanogen;
 cu risc.
Riscurile pot fi asumate ca rezultat al opţiunilor valorico-normative ale individului, poartă
amprenta comunităţii de apartenenţă şi a microgrupului în care persoana s-a născut şi format.
Fiecare individ este protagonistul unui mod de viaţă propriu, repetitiv constant, cu
subvarianţe specifice diferitelor etape de vârstă.
Modul de viaţă propriu-zis se formează în adolescenţă când se cristalizează personalitatea,
iar tinereţea şi maturitatea-l desăvârşesc.
În structura modului de viaţă influenţa familiei ca şi a altor instituţii educative interferează
cu influenţa anturajului, a literaturii, a mass-media, care pot oferi tipologii diferite, ce pot fi
copiate sau refuzate, preluate critic şi valorizate de individ.
Factorii determinanţi ai stării de sănătate sunt:
 biologici (20%);
 mediu (19%);
 sistemele de îngrijiri de sănătate (10%);
 stilul de viaţă (51%).
Aşadar, modul de viaţă este responsabil de peste jumătate din anii de viaţă pierduţi
prematur, el fiind tributar factorilor socio-economici şi culturali-educativi.
Monitorizarea comportamentelor cu risc pentru sănătate la adolescenţi se realizează cu
ajutorul unui instrument care să aibă caracter predictiv pentru morbiditate, mortalitate, probleme
sociale.
În acest scop în SUA se aplică din 1990 sistemul YRBSS elaborat de CDC, care reprezintă
un instrument de monitorizare a riscului comportamental, ce identifică priorităţi în epidemiologia
comportamentală.
În România a fost lansat în 1998 „Programul Naţional 10” cu acţiuni de combatere a
obiceiurilor prejudiciabile sănătăţii: fumat, consum de alcool şi droguri, comportament sexual cu
risc, alimentaţie dezechilibrată, sedentarism, agresivitate şi autoagresivitate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat strategia „Sănătate pentru toţi” prin acţiuni
concertate pe trei teme, probleme de sănătate publică importante pentru Europa:
 eradicarea rujeolei;
 scăderea incidenţei bolilor cardiovasculare;
 acţiuni antitabagice.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că pentru promovarea unui mod de viaţă
sănătos ar fi necesar ca toate statele Europei să adopte politici naţionale care să asigure
mecanismele legislative, administrative şi economice menite să furnizeze un suport intersectorial
larg şi resursele necesare, inclusiv participarea oamenilor la toate nivelele la care se elaborează
asemenea politici.
Ar fi necesar, de asemenea, ca toate statele membre ale Regiunii Europene a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, să aibă programe speciale menite să întărească rolul major al familiei şi a
altor grupuri sociale în dezvoltarea şi susţinerea unui mod de viaţă sănătos.
Programele educaţionale din toate statele membre ar trebui să contribuie la creşterea
nivelului educaţional, motivaţia şi formarea deprinderilor adecvate a întregii populaţii în vederea
realizării şi menţinerii stării de sănătate.
Dezideratul ar fi ca în toate statele membre să se înregistreze o creştere semnificativă a
comportamentului sanitar pozitiv, (nutriţie echilibrată, lipsa fumatului, activitate fizică
corespunzătoare, evitarea stresului) şi o scădere semnificativă a comportamentelor prejudiciabile
sănătăţii (abuz de alcool şi produse farmaceutice, folosirea medicamentelor ilicite, substanţe
chimice periculoase, comportament antisocial violent).
În România, prevenirea şi combaterea consumului de droguri – ca obiceiuri prejudiciabile
sănătăţii – a cunoscut, în ultimul an, o implicare crescută a forurilor decidente, fiind o prioritate
în programele de sănătate dar şi de sănătate publică, înfiinţarea Centrelor Judeţene de Prevenire
şi Consiliere Antidrog reprezentând un model de implicare comunitară în prevenţia primordială
(prevenirea apariţiei unor noi factori de risc în mediu), primară (prevenirea intervenţiei factorilor
de risc existenţi în mediu asupra populaţiei), prevenirea secundară (tratamentul bolii şi profilaxia
deceselor premature), prevenţia terţiară (prin activităţile de post-cură, inclusiv reinserţia socio-
profesională şi familială a foştilor dependenţi).
În urma evaluărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a rezultat faptul că din 850 milioane
de locuitori ai Europei, 100 milioane vor muri prin boli datorate fumatului. Aceasta a determinat
lansarea acţiunii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Regiunea Europeană intitulată
„Fumatul sau sănătatea”, parteneri în realizarea acesteia fiind forurile responsabile de sănătate,
organizaţiile guvernamentale, organizaţiile non-guvernamentale, asociaţiile profesionale de
sănătate.
În 1988 la Conferinţa de la Madrid s-a adoptat „Charta antitabac” care prevede cele şase
drepturi fundamentale:
 dreptul de a respira un aer pur, fără fum de tutun;
 dreptul copiilor şi adolescenţilor de a fi protejaţi de promoţia de tutun şi de a beneficia de
asistenţă şi educaţie în ceea ce priveşte consumul de tutun;
 dreptul la aer nepoluat în locurile publice;
 dreptul la un loc de muncă cu aer nepoluat de tutun;
 dreptul fumătorilor de a fi încurajaţi şi ajutaţi să renunţe la fumat;
 dreptul tuturor cetăţenilor de a fi informaţi cu privire la riscurile extrem de mari pe care
le reprezintă fumatul pentru sănătate.
Rezultatele studiilor cu privire la fumat au arătat că:
 în Europa nu există ţară cu 80% nefumători, numărul fumătorilor fiind crescut în Europa
Centrală şi de Est;
 în America fumatul a înregistrat un regres total.
Începând cu anul 1997 Uniunea Europeană a interzis publicitatea pentru tabac în afara
tutungeriilor.
A fost elaborat al III-lea Plan pentru următorii 5 ani pentru o „Europă fără tutun”.
În anul 2002, la Varşovia, a fost lansată „Declaraţia pentru o Europă fără tutun”.
Considerentele pentru care s-a trecut la adoptarea acesteia au fost următoarele:
 tutunul este o substanţă toxică şi care crează dependenţă, epidemia tabagică fiind cea mai
mare provocare a sănătăţii publice cu care se confruntă Regiunea Europeană a
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, iar abordarea acestei probleme necesită o acţiune largă
şi unită;
 lipsa controlului fumatului între ţările membre aparţinând diferitelor părţi ale Europei;
 în ciuda exemplelor pozitive din Regiune, un număr de state membre au încă nevoie să-şi
stabilească politici vaste de control a fumatului;
 generaţiile prezente şi viitoare au dreptul la un mediu lipsit de fum de ţigară, trebuie
protejate de expunerea la acesta şi de consecinţele negative asupra sănătăţii, vieţii sociale
şi economice ale consumului de tutun;
 fundamentarea pe concluziile primei Conferinţe Europene privind politica antitabac
(Madrid, 1988) şi pe cele trei Planuri de Acţiune consecutive pentru o „Europă liberă de
tutun”, întinse pe perioada 1987-2001;
 rolul central al guvernelor în aprobarea, revizuirea şi întărirea planurilor lor de acţiune, cu
contribuţia fiecărui guvern, organizaţie non-guvernamentală şi a profesioniştilor din
sănătate;
 competenţele şi conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în cadrul Naţiunilor Unite,
în ceea ce priveşte controlul fumatului;
 întărirea parteneriatelor regionale şi a solidarităţii pentru o acţiune eficientă în
combaterea fumatului.
Miniştrii şi reprezentanţii statelor participante la Conferinţa Europeană Ministerială a
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru o „Europă liberă de tutun”, fiind serios preocupaţi de
continua ameninţare pe care fumatul o reprezintă pentru sănătatea globală, şi-au dat acordul
pentru:
1) Angajarea în dezvoltarea şi adoptarea celui de-al 4-lea Plan de Acţiune pentru o „Europă
liberă de tutun”, în acord cu următoarele principii directoare:
 controlul fumatului se află în fruntea priorităţilor de sănătate publică;
 combaterea epidemiei tabagice este de mare importanţă în protecţia sănătăţii individuale,
în special a copiilor şi tinerilor, care ar trebui să fie mai bine informaţi despre caracterul
de dependenţă şi letalitatea consumului de tutun şi despre tacticile de recrutare folosite de
industria tutunului;
 politici vaste cu impact măsurabil asupra reducerii folosirii tutunului- cum ar fi: taxe
crescute, interzicerea reclamei, sponsorizărilor şi promovării tutunului, o mai bună
protecţie faţă de expunerea involuntară la un mediu poluat cu fum de ţigară în locurile
publice şi la locul de muncă, implementarea măsurilor de combatere şi control strict a
contrabandei, care trebuie implementate efectiv, pretutindeni în Regiune;
 noul Plan de Acţiune, fundamentat pe rezultatele prece-dentelor planuri de acţiune,
trebuie să prevadă obiective clare şi specifice, care să fie realizate în Regiune, până în
anul 2007; atenţia trebuie concentrată cu prioritate asupra tendinţelor alarmante ale
consumului de tutun în rândul tinerilor, femeilor, persoanelor vulnerabile socio-economic
şi grupurilor minoritare;
 trebuie promovate activităţi economice alternative la producţia de tutun şi înlocuirea
treptată a culturilor de tutun, prin transfer către alte activităţi;
 politicile privind tutunul, trebuie să includă preocupări specifice sexelor şi perspective
privind toate aspectele controlului fumatului.
2) Sprijinul tuturor pentru realizarea unei largi Convenţii Cadru privind controlul
fumatului, sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (FCTC-Framework Convention on
Tabacco Control) şi implicarea tuturor statelor membre din Regiunea Europeană, precum şi a
Comisiei Europene pentru:
 sublinierea priorităţii protecţiei sănătăţii publice, contri-buţia activă la dezvoltarea,
adoptarea şi implementarea puternică şi efectivă a FCTC;
 conlucrarea pentru realizarea unor măsuri integrate de control a tutunului şi punerea în
acord a reacţiilor internaţionale faţă de „epidemia tabagică”.
3) Implicarea statelor membre şi a organizaţiilor intergu-vernamentale pentru întărirea
parteneriatului şi solidarităţii europene în controlul tutunului, prin:
 crearea unui mecanism interguvernamental potrivit pentru schimbul regulat de informaţii
tehnice, ştiinţifice şi de legislaţie în domeniul controlului tutunului;
 eliminarea deosebirilor între politicile de control a tutunului între diferitele părţi din
Europa, folosind experienţa unor state în urma aplicării cu succes a programelor
specifice;
 facilitarea asistenţei în dezvoltarea politicilor naţionale de control a tutunului, pentru ţări
aflate în situaţii speciale, cum ar fi statele membre aflate în tranziţie economică;
 creşterea rolului partenerilor naţionali în Planul de Acţiune pentru o Europă liberă de
tutun, ca o importantă reţea pentru realizarea unor politici eficiente de control a tutunului
în Regiune;
 realizarea de eforturi pentru implicarea tuturor segmentelor societăţii în combaterea
consumului de tutun.
4) Biroul Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii acordă consultanţă
şi sprijin statelor membre pentru ca acestea să:
 acorde asistenţă şi suport, cu prioritate crescută, în activitatea lor de dezvoltare şi
implementare a unor politici vaste de control a tutunului;
 continue dezvoltarea celui de-al 4-lea Plan de Acţiune pentru o „Europă liberă de
tutun” şi să propună adoptarea lui de către Comisia Regională pentru Europa a
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în anul 2002;
 asiste statele membre din Estul Regiunii, în concordanţă cu particularităţile
problemei în această zonă, pentru a obţine suport din partea agenţiilor de dezvoltare
şi a sponsorilor pentru dezvoltarea şi implementarea politicilor de control a
tutunului;
 faciliteze parteneriatul dintre statele membre şi organizaţiile interguvernamentale şi
non-guvernamentale importante, pentru acţiunea coordonată împotriva epidemiei
tabagice în Europa;
 stabilească şi să întărească sistemele lor de supraveghere standardizată a modelelor,
determinanţilor şi consecinţelor consumului de tutun, şi mobilizarea resurselor
financiare şi operaţionale pentru ca acesta să înceteze, mai ales în ţările aflate în
tranziţie economică.
Ca determinanţi ai tabagismului sunt consideraţi:
 factorii demografici;
 statutul socio-economic;
 mediul social (familie, părinţi);
 personalitatea, factorii psiho-sociali (imaginea de sine şi anxietate);
 factori biologici.
Factorii ce declanşează tabagismul sunt:
 mediul social;
 sexul feminin;
 crescut de un singur părinte;
 păreri, slaba informare asupra riscului;
 consumul de alcool;
 prieteni intimi ce fumează;
 marcă de ţigarete preferată;
 un părinte fumător;
 convingeri pozitive faţă de tutun;
 atitudinea permisivă a părinţilor;
 frecventarea discotecilor;
 cantitatea banilor de buzunar.
Având în vedere aceste aspecte, este importantă lansarea de programe comunitare
preventive, destinate tuturor grupelor de vârstă, în care implicarea multisectorială este esenţială
(indivizi, familie, şcoală, asistenţă socială, comunitate, organizaţii non-guvernamentale, foruri
decidente).
Programul „Şcoli în serviciul sănătăţii” are ca obiectiv realizarea unui mod de viaţă sănătos
pentru populaţia şcolară, care creează condiţii optime pentru promovarea sănătăţii.
Acest concept este rezultatul colaborării dintre Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Comisia
Comunităţii Europene, Consiliul Europei, organizaţii internaţionale, în scopul realizării unei
reţele de şcoli în serviciul sănătăţii. Ea furnizează un sistem pentru difuzarea exemplelor de bună
conduită.
Din 1995 la acest sistem au aderat 33 de ţări, printre care şi România, acţiunile realizându-
se în trei direcţii principale:
 programe de educaţie pentru sănătate în şcoli;
 programe de educaţie etică şi comportamentală;
 servicii de sănătate şi îngrijiri.
În acest sistem profesorii trebuie să fie un exemplu pentru elevi şi trebuie realizată o
colaborare permanentă între şcoală, familie, elevi şi servicii de sănătate.
Mesajul cel mai important pe care trebuie să-l transmită acţiunile concertate este
conştientizarea responsabilităţii privind modul de viaţă sănătos şi asumarea conştientă a unui stil
de viaţă favorabil sănătăţii.
Un mare număr de factori sunt determinanţi pentru sănă-tate, mai cu seamă predispoziţia
genetică, modul de viaţă, alimentaţia, statutul socio-economic, accesul la serviciile de îngrijiri a
sănătăţii potrivite, inclusiv cei de mediu. Condiţiile esenţiale ale sănătăţii şi supravieţuirii sunt
accesul permanent la resursele mediului înconjurător: aer, apă, hrană, locuinţă, precum şi
condiţiile climatice şi socio-economice adecvate.
Combaterea abuzului de alcool reprezintă o altă prioritate a stilului de viaţă sănătos, anii
potenţiali de viaţă pierduţi datorită efectelor directe şi indirecte ale abuzului de alcool, într-o
serie de ţări, reprezentând o mare problemă şi o componentă majoră a mortalităţii populaţiei,
realizată de categoria deceselor evitabile.
Alcoolul este drogul psihoactiv cel mai consumat din lume. A bea o băutură alcoolică poate
fi o plăcere, dar consumatorii cronici ar trebui să-şi modereze consumul, altfel îşi pun în pericol
o bună parte din organele lor vitale. Anii de consum cotidian de alcool le pot atinge atât de grav,
încât sănătatea sau chiar viaţa băutorului sunt ameninţate.
Acesta este un apel al Organitaţiei Mondiale a Sănătăţii către populaţie, în cadrul
preocupărilor ei pentru asigurarea sănătăţii pentru toţi.
Consumul de alcool arată o variaţie considerabilă între ţări, fiind o caracteristică comună a
culturilor ţărilor Regiunii Europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, el este asociat
repausului şi atenuării stress-ului şi acceptarea sa generală are o influenţă fundamentală asupra
politicii majorităţii statelor în domeniul alcoolului.
În cazul consumului obişnuit de alcool care depăşeşte cantităţile acceptabile, apar acte de
violenţă sau accidente de circulaţie.
În ultimii 50 de ani, în statele Europei s-a putut constata o creştere a nivelului epidemic al
maladiilor cronice, cum ar fi cancerul şi bolile coronariene, legate direct de stilul de viaţă
nesanogenetic prin consum de: tutun, alcool, alimentaţie necorespunzătoare.
Abuzul în consumul de alcool, în timp, poate duce la instalarea alcoolismului, care nu
poate fi definit numai pe un criteriu cantitativ. Un grup de experţi Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii a definit alcoolismul: “alcoolicii sunt băutori excesivi, a căror dependenţă de alcool a
atins un asemenea grad, încât aceasta antrenează tulburări psihice, somatice şi alterarea relaţiilor
sociale”.
Prezenţa dependenţei demarchează categoria alcoolicilor de cea a băutorilor excesivi, care
deşi au o toleranţă mărită, totuşi se mai pot abţine de la consumul de alcool.
Intoxicaţia alcoolică acută sau beţia patologică are ca şi consecinţă tulburări psihice – o
modificare profundă a conştiinţei, pe fondul căreia se pot suprapune o simptomatologie
halucinatorie sau delirantă, tulburări grave de comportament, cu acte antisociale. În această beţie,
este prezent un fond de suferinţă organică, de cele mai multe ori nemanifest (epilepsie,
encefalopatie posttraumatică).
Consumul de alcool are o serie de efecte. Tulburările psihice care apar în alcoolism se
caracterizează printr-o modificare globală a personalităţii. Se înregistrează scăderea
randamentului global, deteriorarea intelectului, asociată cu scăderea simţului etico-moral, care
marchează intrarea în demenţă. Cele mai caracteristice tulburări apar în sfera afectivităţii:
dispoziţia devine oscilantă, cu predominanţa stărilor disforice şi labilitate emoţională crescută.
Se pot suprapune decompensări depresive, cu tendinţă la sinucidere, rezultate din simţământul
ratării şi al pierderii prestigiului în familie şi profesie.
Se estimează că cel puţin 5% din populaţia Regiunii Europene suferă de tulburări mentale
grave diagnosticabile (nevroze şi psihoze funcţionale) şi că cel puţin un procent suplimentar de
15% din populaţie este atins de forme mai puţin grave, dar potenţial invalidante, de detresă
psihică. Această stare patologică influenţează nefavorabil bunăstarea socială şi crează riscul
problemelor de sănătate mentală mai serioase şi a conduitelor ce ameninţă viaţa: sinuciderea,
violenţa, toxicomania.
În alcoolismul cronic se înregistrează şi tulburări în sfera sexuală, ce pot constitui nucleul
unui delir de gelozie. Exploziile de irascibilitate şi furie au la bază un instinct de apărare, deviat
spre agresivitate. De fapt, întregul echilibru instinctivo-voliţional este tulburat, voinţa fiind
inoperantă în faţa impulsului de a consuma alcool. În această fază, autocontrolul dispare, iar
alcoolicul nici nu-şi mai ia măsuri de apărare, şi se lasă târât pasiv în toxicofilie. Dependenţa
fizică, odată instalată, orientează şi restrânge sfera motivaţională a alcoolicului spre procurarea
toxicului.
Tulburările neurologice care apar mai frecvent sunt: polinevrita membrelor inferioare,
dereglări neurovegetative.
Complicaţiile date de consumul exagerat de alcool sunt: steatoza hepatică, hepatita cronică,
miocardiopatia, hipertensiunea arterială, ulcerul gastro-duodenal, ca şi stările patologice
specifice: psihozele alcoolice (delirul alcoolic acut, delirul cronic, subacut), encefalopatiile
alcoolice, demenţele alcoolice, epilepsia “alcoolică”.
Consumul regulat de alcool, poate ataca toate organele corpului, cu excepţia vezicii urinare
şi a plămânilor. Riscul este major asupra creierului, sistemului nervos, ficatului, muşchilor,
rinichilor şi inimii, dar există un risc crescut şi pentru pancreas, organe genitale, esofag, stomac
şi intestin. După bolile cardiace şi cancer, ciroza hepatică produsă de alcool a devenit principala
cauză de mortalitate printre persoanele între 40-60 de ani, în numeroase ţări dezvoltate. Şansa de
supravieţuire depinde de vârsta la care a apărut boala.
În optica sănătăţii publice, băuturile alcoolice sunt produse particulare. În cele mai multe
ţări, distribuţia şi consumul de alcool sunt reglementate prin măsuri specifice. Aceste
reglementări sunt justificate prin faptul că foarte multe probleme sanitare şi sociale sunt legate de
consumul de alcool.
Din datele publicate de mai multe state membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii,
reiese că:
 consumul de alcool este responsabil de o proporţie considerabilă de îmbolnăviri şi
decese, proporţie estimată la 6% din decesele persoanelor în vârstă de sub 75 de ani şi o
cincime din spitalizările acute, sunt legate de consumul de alcool;
 problemele grave de sănătate, legate de consumul de alcool sunt în primul rând:
hipertensiunea arterială, accidentele vasculare cerebrale, cancerul (în principal cel al
căilor respiratorii superioare şi al tubului digestiv), ciroza hepatică şi tulburările mentale
(dependenţă şi alte tulburări comportamentale);
 consumul de alcool este responsabil de mai mult de o treime din accidente şi decese care
rezultă din ele, şi joacă un rol deloc neglijabil în apariţia accidentelor domestice şi de
muncă;
 alcoolul este foarte des asociat dezorganizării familiilor, violenţelor domestice şi de
maltratare a copiilor, de asemenea tulburării ordinii publice, accidentelor de muncă şi
absente-ismului. Este în egală măsură la originea unui supracost considerabil pentru
societate, prin scăderea productivităţii şi prin supraîncărcarea serviciilor de sănătate, de
asistenţă socială, transporturi şi pentru sistemul penal. Supracostul economic este evaluat
la 2-3% din produsul brut naţional.
În general se estimează că, în societate, problemele de sănătate legate de alcoolism se
limitează, în principal, la persoanele dependente de alcool. Recent, cercetările au demonstrat că
aceste probleme survin în egală măsură şi la consumatorii moderaţi.
O politică de reglementare a alcoolului, axată pe sănătatea publică, ar trebui să ţină seama
de nivelul global al consumului de alcool şi de problemele care se pun la alte persoane decât
băutorul, cât şi de problemele legate de un consum important sau excesiv de alcool.
Obiectivul 17 al politicii europene a “Sănătăţii pentru toţi”, revizuit în 1991, a fost: până în
anul 2000, consumul nociv de substanţe care duc la dependenţă, cum ar fi alcoolul, tutunul şi
substanţele psihotrope, să fie sensibil redus în toate statele membre. În ceea ce priveşte alcoolul,
obiectivul a constat în reducerea consumului cu 25%.
Pentru a reduce problemele de sănătate legate de alcool, obiectivul 17 a preconizat două
strategii. Prima, a fost axată pe populaţie şi a vizat să reducă nivelul global al consumului de
alcool. A doua, axată pe grupurile cu risc ridicat, a vizat să reducă consumul marilor băutori sau a
persoanelor consuma-toare de alcool, în situaţii cu risc particular (înainte de a conduce un
autovehicul).
Planul european de acţiune împotriva alcoolismului, privilegiază apropierea fondată pe
populaţie pentru următoarele raţiuni: o reducere globală, permite atenuarea problemelor la toate
nivelele de consum şi măsurile utilizate în cadrul acestei apropieri au o influenţă marcată pe
practicile de consum mare şi consecinţele lui; faptul de a influenţa percepţia normelor cantitative
şi calitative în materie de consum de alcool, pot să aibă importante schimbări culturale pe termen
lung (într-un mediu unde normele favorizează un consum mai mic, marii băutori devin supuşi
unor presiuni sociale foarte mari pentru a bea mai puţin, şi aceasta multiplică efectul de
apropiere, axat pe grupele cu risc).
Între ţări există importante diferenţe culturale, în ceea ce priveşte consumul de alcool,
perceperea problemelor legate de alcool şi acceptarea politicilor de reglementare. În câteva ţări,
băutura favorită este vinul; în altele, berea sau spirtoasele. În unele ţări, consumul cotidian de
alcool este considerat normal, în altele, alcoolul se consumă numai în timpul liber de la sfârşitul
săptămânii sau la ocazii mari. În unele ţări, alcoolul este considerat ca un principal responsabil
de numeroase tulburări a ordinii publice şi de ordin sanitar, pe când în altele, “alcoolismul” este
singura problemă condamnabilă.
În anul 1990, procentul băutorilor cotidieni în ţările din Europa occidentală în rândul
populaţiei în vârstă de peste 18 ani este următorul: Italia stă în frunte, cu un procentaj de aproape
45%; urmează Portugalia, cu un procent de peste 30%, apoi Franţa cu peste 25% băutori
cotidieni. Majoritatea ţărilor se situează între 15-20% de băutori cotidieni, excepţie făcând ţările
nordice (Irlanda, Finlanda, Suedia şi Norvegia), care au un procentaj de sub 5% de băutori
cotidieni.
În timpul adolescenţei, copiii devin foarte independenţi şi sunt influenţaţi în mai mare
măsură de prietenii lor, de vedete şi sportivi idealizaţi, decât de familie. Publicitatea şi imaginile
vehiculate prin presă au în egală măsură un impact important asupra adolescenţilor.
Adolescenţii trec printr-o fază dificilă, plină de stress. Experienţele negative survenite din
conflictele cu părinţii, îi pot determina pe unii să devină mari consumatori de alcool şi alte
droguri. Marea majoritate a consumatorilor se deprind cu aceste obişnuinţe pe parcursul
adolescenţei.
Consumul mare şi repetat de alcool, timp mai îndelungat, duce la instalarea dependenţei
biochimice a consumatorului de alcool. Prima etapă în acest proces este consumul experimental,
când tinerii experimentează efectele alcoolului sau a altor substanţe toxice. Majoritatea tinerilor
vor încerca anumite tipuri de droguri, cele mai răspândite şi mai accesibile. Alcoolul este
substanţa cea mai frecvent folosită în acest stadiu. Stadiul experimental a fost descris ca
momentul în care tinerii învaţă să experimenteze o senzaţie euforică, consumând un drog,
precum alcoolul. Cei care experimentează, încep să înveţe care este raportul dintre două droguri
şi intensitatea efectelor. Deseori au o experienţă negativă, care pe unii îi determină să nu mai
consume. Mulţi dintre aceştia, însă, vor continua să consume, trecând astfel, la următorul stadiu:
consumul regulat.
Folosirea regulată este caracterizată printr-un anumit autocontrol asupra frecvenţei şi dozei
drogului. Cei care o folosesc, ştiu cum să obţină starea euforică. Motivele pentru care aleg
drogurile, pot fi variate. Consumul are loc, de obicei, într-un context social. La acest nivel, cel
care foloseşte droguri, este capabil să decidă dacă vrea sau nu să consume droguri, într-o anumită
situaţie.
Trebuie amintit faptul că elevii trec deseori peste limită, atunci când consumă alcool.
Statisticele generale asupra colegiilor din S.U.A., arată că mulţi elevi beau cel puţin cinci pahare
de băutură la o petrecere, ceea ce nu este tocmai obişnuit.
În următorul stadiu, preocuparea pentru consum şi motivaţia consumatorului, încep să
capete importanţă. Dacă în stadiile anterioare, tinerii experimentau senzaţii euforice, dorind să se
simtă bine, acum iau droguri pentru a reduce sau elimina necazurile, care de cele mai multe ori,
sunt consecinţele consumului lor. Dacă tânărul n-ar fi băut în mod regulat un timp mai
îndelungat, nu s-ar fi instalat obişnuinţa. În acest stadiu, indivizii se îneacă în alcool sau droguri,
tocmai pentru a scăpa de aceste emoţii negative. Este un refugiu nesănătos, anormal din privinţa
unor stări fireşti.
În acest stadiu, situaţiile servesc ca pretext atitudinii pe care o are consumatorul. Ele pot fi
exterioare sau interioare. Situaţiile interioare sunt stările de anxietate, nervozitate. Dorinţa de a
folosi un drog în aceste situaţii, poate să se nască automat. Situaţiile exterioare pot fi: petrecerile
(pentru unii, termenul de „petrecere”, a devenit sinonim cu a te îmbăta), întâlnirea cu prietenii
după orele de şcoală (distracţia constând în consumul de alcool).
În general, cantitatea consumată creşte la acest stadiu. Tinerii beau la petreceri, cantităţi
mult mai mari decât de obicei, bravând. Procedând astfel, în timp, tind să devină alcoolici. Din
ce în ce mai multă energie se consumă, în cazul lor, în organizarea unui stil de viaţă petrecăreţ.
Ceea ce contează în primul rând, este ca să aibă alcoolul la îndemână. Ei sunt cei care se asigură
că la petrecere este băutură din plin. De aici, şi adoptarea termenului de „preocupare pentru
consum”, pentru acest stadiu.
Consumul îndelungat şi excesiv de alcool, duce la apariţia dependenţei chimice, stadiu în
care începe să apară o deteriorare continuă în toate ariile vieţii individului. Aceasta se manifestă
sub aspectul diferitelor forme de epuizare fizică, precum şi printr-o stare de durere emoţională
cronică. În acest stadiu, motivul pentru care beau sau se droghează, este acela că încearcă să se
simtă normal.
Deşi sunt identificate stadii distincte, este greu de decis cu precizie în care stadiu se
situează tinerii. Nu se pot încadra întotdeauna cu exactitate într-o anumită categorie. Cu
siguranţă, adolescenţii par a fi mai degrabă, nişte consumatori care experimentează.
Deşi culturile sunt foarte diferenţiate în interiorul Regiunii Europene a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, numeroşi tineri cresc în mediu unde este normal să se bea alcool. În mediul
cultural care permite consumul unei butelii de vin în repausul de prânz sau într-o cârciumă,
câteva pahare după lucru, acest fapt este general recunoscut ca o ocupaţie legitimă şi agreabilă.
În numeroase culturi, alcoolul este un ingredient esenţial de mari ocazii şi un ajutor la nivel
personal şi în societate.
De altfel, eventualele efecte protectoare ale unei consumaţii moderate de alcool, contra
bolilor cardiace, au făcut obiectul unor mai multe discuţii. Noţiunea de alcool cu proprietăţi
terapeutice, nu este nouă; de mult timp se obişnuieşte să se servească vin roşu, copiilor, la micul
dejun, în câteva regiuni rurale ale Greciei.
Numeroase persoane consumă alcool, fără efecte negative aparente. Cu toate acestea,
consumul mare de alcool, este prejudiciabil pentru tine însăţi, ca şi pentru alţii. În cazurile mai
grave, un consum excesiv de alcool poate avea consecinţe fatale; în esenţă, duce la boli de ficat,
se instalează dependenţa şi efectele toxice ce decurg din acest fapt. În Regiunea Europeană a
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, numeroasele decese atribuite bolilor de ficat variază
considerabil, dar sunt în general, mai crescute în ţările din sudul Europei, cu toate că aceste
decese diminuează la cele mai multe grupe de vârstă, după sfârşitul anilor '60. Norvegia, Olanda
şi Regatul Unit au înregistrat o creştere a ratei mortalităţii, care, cu toate acestea, rămâne
inferioară celei din ţările Europei meridionale, orientale şi centrale. În 1992, rata mortalităţii prin
ciroză, se situa între un minim de 2,9 % 000 în Irlanda şi un maxim de 54,8%000 în Ungaria.
Preferinţa naţională pentru o băutură, nu are raport cu incidenţa: ţările consumatoare de bere sau
vin, figurează printre cele cu rata mai mare.
Cele mai multe consecinţe nefaste ale abuzului de alcool, sunt legate de efectele conjugate
cu intoxicaţia, accidentele şi problemele sociale şi juridice. Pentru a face faţă acestor probleme
imediate şi a preveni alte consecinţe negative viitoare, este important de a controla consumul de
alcool la tineri şi de a pune în aplicare strategii adecvate, în materie de educaţie şi politică
publică.
Anchetele scot în evidenţă cel mai des că, cei mai mulţi tineri au gustat deja o băutură
alcoolică, cel puţin o dată înainte de vârsta de 18 ani. De exemplu, o anchetă a Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii asupra atitudinii copiilor de vârstă şcolară faţă de sănătate, a examinat
prevalenţa experimentelor în sânul a trei grupe de vârstă: 11, 13 şi 15 ani, în 1989-1990. Această
anchetă a scos în evidenţă că doar o foarte mică parte dintre ei n-au gustat nici o dată alcool,
până la vârsta de 15 ani. Pe ansamblul grupelor de vârstă, şcolarii galezi şi scoţieni au fost cei
mai mulţi care au declarat că au gustat alcoolul, iar elevii norvegieni au avut cel mai mic
procentaj de experimente. În această grupă de vârstă (sub 15 ani), diferenţa între copiii diferitelor
ţări, n-a fost prea mare. Dintre cele 11 ţări pentru care Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dispune
de date comparabile (Austria, Belgia, Canada, Spania, Finlanda, Ungaria, Norvegia, Polonia,
Suedia, Scoţia şi Ţara Galilor), singura Norvegia a înregistrat o prevalenţă de experimente,
inferioară a 90%.
În ce priveşte diferenţele între sexe, băieţii care au experimentat alcoolul până la vârsta de
11 ani,sunt mai numeroşi decât fetele, dar diferenţa devine foarte mică până la vârsta de 15 ani.
Numeroase alte studii, confirmă această tendinţă. Există o mare diferenţă între sexe, în ceea ce
priveşte cantitatea de alcool consumată în întreaga lume, băieţii de vârstă mai mare beau
întotdeauna mai mult decât fetele de aceeaşi vârstă.
De altfel, ancheta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a examinat consumul de alcool
săptămânal, pe vârste şi sexe. Procentajul băuturilor săptămânale a fost relativ scăzut la vârsta de
11 ani, la copiii interogaţi, dar sensibil mai ridicat la grupa de 15 ani. Procentajul băieţilor de 15
ani ce beau cel mult o dată pe săptămână, este de 10% în Polonia, până la 47% în Ţara Galilor,
cele mai multe ţări situându-se între 32% (Scoţia) şi 42% (Spania). Fetele erau mai puţin
înclinate să bea cel mult o dată pe săptămână, dar, ca şi pentru băieţi, prevalenţa creşte cu anii de
vârstă. La vârsta de 15 ani, copiii interogaţi din Ţara Galilor şi din Spania, erau aproape de 10 ori
mai numeroşi cei care afirmau că beau în fiecare săptămână, decât cei din Polonia (35%, 29% şi
respectiv 3%).
Un studiu transnaţional efectuat în 1990 de Comunitatea Europeană (C.E.) asupra
consumului de alcool şi tutun, la copii în vârstă de 11 la 15 ani, acoperă în parte, acelaşi câmp ca
şi studiul O.M.S. El a cuprins Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Franţa, Grecia, Irlanda,
Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Regatul Unit. Acest studiu a făcut să reiasă că tinerii din
Italia şi Grecia sunt cel mai mult înclinaţi să bea în fiecare săptămână şi tinerii din Irlanda sunt
cel mai puţin înclinaţi. Numai 2% din băieţii irlandezi şi 1% din fetele irlandeze între 13 şi 15
ani, au declarat acest consum săptămânal. Un studiu irlandez efectuat în 1990, a stabilit că 23%
din tinerii de vârstă medie 15 ani interogaţi, beau o dată sau de 2 ori pe săptămână.
Studiul Comunităţii Europene a confirmat că, obiceiul de a bea săptămânal, a crescut
considerabil cu vârsta, şi că fetele au tendinţa să bea mai puţin decât băieţii. În plus, nici unul din
cele două studii transnaţionale, n-a constatat prevalenţa consumului cotidian de alcool.
Rezultatele anchetei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, reliefează că nu sunt prea rare
cazurile de beţie. La vârsta de 15 ani, 24-70% din fete şi 42-74% din băieţi, au declarat că au fost
beţi mai puţin de o dată. Aceştia sunt tinerii polonezi care declară mai puţine experienţe de beţie,
iar tinerii galezi au declarat cele mai multe experienţe. Prevalenţa creşte odată cu vârsta.
Ţările necuprinse în studiul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au o situaţie a rezultatelor
similară. De exemplu, tinerii sloveni de 14-15 ani, aproape jumătate au fost deja beţi. Pentru unii
tineri, beţia este rezultatul unui consum excesiv, neintenţionat şi fără experienţă. Pentru alţii,
aceasta este un scop în sine, care poate fi simptomatic la problema alcoolului. Mulţi oameni
tineri, nu consideră că îmbătarea din când în când, poate fi nefastă.
Multe studii, însă, arată că proporţia abstinenţilor creşte în numeroase ţări, cum sunt
Germania şi Suedia. Datele disponibile, cu privire la nivelul consumului de alcool, sunt dificil de
a le compara, dar, unele ţări, cum sunt Olanda şi Spania, au constatat o creştere a acestui nivel.
Consumul de alcool în rândul tinerilor are numeroase şi variate motive. Acestea se
diferenţiază în funcţie de circumstanţele personale şi sociale. Printre cele mai comune motive
sunt citate: dorinţa integrării sau teama de a fi altfel, plictiseala, gustul agreabil al alcoolului şi
impresia că se simt mai sociabili dacă beau. În acelaşi timp, mulţi tineri nu aşteaptă să invoce un
motiv specific, ceea ce lasă să se presupună intervenţia numeroaselor influenţe, foarte probabil
legate de un comportament social normativ.
Cei mai mulţi tineri beau în grupul de prieteni, alcoolul făcând parte, în general, din
socializare. Muzica, dansul, sportul, o ocazie festivă sau pur şi simplu o conversaţie, sunt deseori
primul scop de întâlniri, la care alcoolul constituie un ingredient esenţial sau secundar. Invariabil,
membrii grupului, beau pentru motive diferite şi caută, în egală măsură, diferite efecte, deşi unul
din motivele esenţiale ar fi, probabil, ideea că toată lumea bea. La aceşti băutori, beţia este
rareori premeditată, dar nu rară.
Alţi tineri, din contră, beau mult şi frecvent, cu scopul de a se îmbăta. Perceperea acestor
factori variază în interiorul Regiunii Europene şi în funcţie de tradiţii şi practicile din fiecare ţară.
Dacă nu există profilul riscului universal pentru tinerii consumatori de alcool, cercetătorii citează
numeroşi factori, în funcţie de perspectivele lor teoretice.
Printre numeroşii factori sociali, demografici, psihologici şi de mediu social, figurează
următorii:
 cunoaşterea şi experienţa anterioară de alcool;altă atitudine în raport cu sănătatea, legată
de modul de viaţă;
 predispoziţia personală sau psihologică, cum ar fi strategia proprie, în căutare de
senzaţii;motivare pentru consum sau abstinenţă;automedicaţie;sex;religie;curiozitate,
plictiseală;presiuni sau consumul partenerilor;consumul şi atitudinea părinţilor,relaţiile cu
părinţii;consumul de către fraţi şi surori;presiuni exercitate sau imagini comunicate de
către mass-media;situaţia socio-economică a familiei;frecventarea discotecilor şi a altor
localuri publice de recreiere;
 bani de buzunar;preţ şi disponibilitate de alcool;perceperea valorilor de parteneri şi
norme socio-culturale;
 alţi factori istorici, culturali, politici şi economici, proprii unor ţări sau regiuni.
În mod cert, tinerii suferă consecinţele consumului lor de alcool. Deşi proporţia
adolescenţilor care se consideră băutori este, probabil, diminuată, datele obţinute asupra gradului
de consum, indică o creştere globală.
Beţia şi un consum forte şi frecvent de alcool sunt asociate la o proporţie considerabilă de
accidente şi infracţiuni în ordinea publică. În aparenţă, simptomele fizice ale beţiei şi
consecinţele sale sunt adesea, dificil de măsurat. Chiar dacă o persoană a băut mult, nu se ştie
totdeauna până la ce punct alcoolul este responsabil pentru o problemă ivită.
Indivizii reacţionează diferit la aceeaşi cantitate de alcool, în funcţie de factori ca: mediul
fizic şi social, durata episodului de consumare şi ingestia anterioară de alimente. În ciuda
acestora, consumul mare de alcool şi beţia sunt asociate la numeroase atitudini antisociale şi
delictuale din partea tinerilor.
Rezumând principalele tipuri de probleme legate de un consum neadecvat de alcool la
tineri, sunt următoarele simptome:
 cefalee, diaree, pierderi scurte de memorie, alterarea temporară a lucidităţii;
 scăderea rezultatelor şcolare, pe timp scurt sau lung;
 dispute, certuri;
 alte comportamente violente, delictuale sau atentate la ordinea publică;
 impulsivitate;
 accidente cauzatoare de răni sau moarte;
 schimbări de comportament;otrăviri accidentale;
 înclinaţie spre alte comportamente potenţial periculoase, cum ar fi relaţiile sexuale
fără protecţie sau experimenta-rea drogurilor;
 probleme familiale şi/sau sociale, legate de alcool.
Mai multe guverne au luat măsuri pentru reducerea riscurilor, promulgând legi care
restrâng consumarea alcoolului. Scoţia, de exemplu, are restricţii în ceea ce priveşte transportul,
vânzarea şi consumarea alcoolului la manifestările sportive, ca şi în trenuri, autobuze care
transportă spectatori spre aceste manifestări sportive.
Astfel, beţia publică a fost decriminalizată într-o mare măsură; persoane care înainte
puteau fi inculpate pentru tulburarea ordinii publice, sunt acum dirijate spre serviciile de sfaturi
sau de tratamente specializate în problemele alcoolului.
La toate grupele de vârstă, cea mai mare parte a tinerilor care beau nu absorb decât mici
cantităţi de alcool. Totuşi, o parte importantă bea de o manieră excesivă, şi această proporţie se
pare că este în creştere cu vârsta. La tineri, majoritatea problemelor nu sunt legate de dependenţa
alcoolică, nici măcar de o mare consumaţie cronică, ci de efectele secundare nocive ale unei beţii
acute. Se poate spune că tinerii nu fac decât să reflecte popularitatea şi acceptabili.-tatea
alcoolului per ansamblul societăţii.
Totuşi, alcoolul poate cauza probleme care afectează persoana şi colectivitatea, dacă este
consumat de o manieră nepotrivită.
Din cauza popularităţii persistente, alcoolul va continua să seducă copiii şi adolescenţii.
Trebuie, deci, dată prioritate politicilor şi unei educaţii care încurajează atitudini potrivite în
această privinţă.
În acest sens, se remarcă preocupările deosebite ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în
elaborarea unor politici şi strategii de sănătate publică.
Politica publică este constituită din suma deciziilor care dau formă societăţii. Ea oferă un
cadru pentru dezvoltarea, de exemplu, a managementului macroeconomic şi a serviciilor de
sănătate. Defineşte gama de opţiuni din care persoanele particulare şi organizaţiile pot să aleagă
şi influenţează astfel, în mod direct, mediul înconjurător şi stilul de viaţă.
Politica sanitară se referă de obicei în mod specific la măsurile de îngrijire medicală, dar
sănătatea este influenţată de o gamă largă de decizii politice, nu numai de cele referitoare la
domeniile medical sau sanitar. O adevărată politică sanitară, trebuie să ofere un cadru pentru
acţiunile de promovare a sănătăţii în economia generală a comunităţii.
În 1986, Charta de la Ottawa pentru Promovarea Sănătăţii a stabilit clar că sănătatea este
influenţată de o multitudine de decizii politice.
Este necesar ca la toate nivelurile de politică publică, să existe o preocupare pentru sănătate
şi echitate.
În multe ţări, strategia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind sănătatea pentru toţi,
asigură o bază pentru politica sanitară. Un element central al strategiei este stabilirea de obiective
de sănătate. Modul în care acestea pot fi realizate variază, dar în fiecare ţară acest lucru se face în
concordanţă cu cunoştinţele epidemiologice.
Obiectivul unei politici publice sănătoase este să promoveze sănătatea, adică să ajute
populaţia pentru ca aceasta să aibă un control sporit asupra propriei sănătăţi şi posibilitatea de a o
îmbunătăţi. Este, de asemenea, esenţial să se creeze un mediu favorabil, care să sprijine şi să
întărească acţiunea comunitară, să dezvolte capabilităţile personale şi să reorienteze serviciile de
sănătate.
J. Fabre şi Th. Krafft au afirmat că: „dacă secolul al XIX-lea a fost pentru medicina
diagnosticului, secolul al XX-lea este al terapeuticii, secolul al XXI-lea va fi al profilaxiei”. În
acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a elaborat încă de la sfârşitul deceniului al 8-lea
al secolului XX şi continuând în deceniul al 9-lea, numeroase programe înglobate într-unul
general, denumit „Sănătate pentru toţi”, care include măsuri de limitare a riscurilor pentru
sănătate. Câteva din aceste programe ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt: „Şomaj, sărăcie
şi starea de sănătate”, „Educaţia publică şi informaţia pentru sănătate”, „Promovarea stării de
sănătate”, „Fumatul”, „Prevenirea şi controlul abuzului de alcool şi droguri”.
În raportul „Componentele ştiinţelor sociale în programele Biroului Regional European al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii” este specificat că: „un program, pentru a încuraja starea de
bună sănătate, trebuie să fie îndreptat către determinantele felului de trai şi condiţiile de viaţă
(individual şi în colectivitate), specialişti din interiorul şi din afara serviciilor de sănătate, guvern
şi politicieni, patroni şi industrie”. Este o condiţie sine-qua-non de reuşită a promovării stării de
sănătate, ca fiecare din aceste grupuri să recunoască contribuţia şi responsabilitatea ce îi revine
pentru menţinerea stării de sănătate. Mai mult, ei trebuie să considere sănătatea ca o resursă
valoroasă.
Sănătatea depinde de numeroşi factori socio-economici, demografici, de mediu şi alţii;
modificările în acest domeniu au un impact în starea de sănătate a populaţiei. Cu toate acestea,
diferenţele existente între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, este posibilă relevarea
certă a tendinţelor comune către o influenţă asupra strategiilor de sănătate publică, identificarea
problemelor de sănătate prioritare şi alocaţia de resurse.
Se constată că s-a stabilizat sau a diminuat consumul de alcool în vest, dar creşte în est de o
manieră spectaculară, unde un număr mare de decese prin boli cardio-vasculare, sunt cauzate de
intoxicaţia cu alcool.
Numeroase state membre au luat ca model „Planul de acţiune european de luptă împotriva
alcoolismului şi noua Chartă europeană pentru elaborarea politicii şi programului lor de acţiune
în acest domeniu”.
În întreaga lume, experienţa demonstrează că nu este posibilă reducerea masivă a
consumului de alcool şi consecinţele lui prin măsuri limitate, cum ar fi educaţia, tratamentul sau
reducerea de ofertă. O politică de reglementare a alcoolului, axată pe sănătate, trebuie deci, să
aplice într-o manieră echilibrată, cele cinci strategii de promovare a sănătăţii, enunţate de Charta
de la Ottawa:
 să se conceapă politici publice favorabile sănătăţii;
 să se creeze medii favorabile sănătăţii;
 să se sporească acţiunile în colectivităţi;
 să se dezvolte competenţe personale;
 să se reorienteze serviciile de sănătate.
Planul de acţiune european împotriva alcoolismului, aprobat în septembrie 1992 sub forma
unui ansamblu de structuri şi principii directoare prin reprezentanţi ai statelor europene membre
ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este bazat pe principiile Chartei de la Ottawa.
Conceperea de politici publice favorabile sănătăţii, trebuie înscrise în ordinea de zi a
tuturor sectoarelor şi eşaloanelor responsabile pentru reglementarea consumului de alcool.
Această preocupare trebuie oglindită în luarea de decizii, mai cu seamă în următoarele domenii:
 politica agricolă referitoare la producţia de vin şi bere;
 reglementarea producţiei şi comercializarea băuturilor alcoolice;
 taxarea pe alcool;
 vânzarea pe piaţă şi importarea de vin, bere şi băuturi spirtoase;
 prevenirea accidentelor de circulaţie, de muncă şi domestice;
 sisteme de protecţie socială şi aparat de justiţie criminalistic, pentru a face faţă
problemelor legate de alcool.
Crearea de medii favorabile sănătăţii, înseamnă că se pot introduce diverse măsuri în şcoli,
locuri de muncă, locuri publice şi private, în familie, în spaţii destinate justiţiei şi alte medii, cu
scopul de a scăpa de alcoolism, de a influenţa reducerea consumului şi de a veni în ajutorul
persoanelor cu probleme de alcoolism.
A fost elaborată o strategie care vizează influenţarea colectivităţilor, asociaţiilor,
stabilimentelor, administraţiilor municipale şi locale, de a utiliza resursele lor pentru a crea medii
favorabile sănătăţii, de a controla oferta şi consumul de alcool şi de a spori participarea maselor
la lupta antialcoolism.
Strategia de a dezvolta competenţe personale, constă în a propune informaţii şi o educaţie
pentru sănătate, în problema consumului de alcool şi a consecinţelor lui.
Aceste acţiuni se pot desfăşura în şcoli, la domiciliu, la locul de muncă şi alte medii.
Circuitele educative, profesionale, comerciale şi voluntariatele sunt completate şi de contribuţia
organizaţiilor nonguvernamentale de întrajutorare şi de ajutor social, care au un rol important.
Pentru reorientarea serviciilor de sănătate, este dezvoltat rolul promotor şi mediator al
serviciilor primare de sănătate, în materie de luptă antialcoolism şi, de asemenea, depistarea
persoanelor cu risc, ajutându-le să-şi reducă consumul de alcool.
În numeroase ţări, oamenii politici dezbat aproape în permanenţă, necesitatea abolirii sau
instituirii diferitelor măsuri de reglementare a alcoolului. Mijloacele utilizate pentru a pune în
aplicare aceste reglementări, variază de la o ţară la alta şi se pot combina între ele:
 instituirea unei responsabilităţi speciale producătorilor, comercianţilor de alcool, vizând
prevenirea pierderilor legate de acesta;
 interdicţia servirii sau vânzării de alcool unor persoane în stare de ebrietate sau diverselor
alte categorii de persoane;
 fixarea unei vârste minime legale pentru cumpărarea şi consumarea de alcool;
 restricţii cu privire la locuri, timp şi metode de vânzare sau consum de alcool;
 taxarea;
 măsuri care să reglementeze subvenţionarea şi taxele aplicabile la producerea de materii
prime, la transformarea, la comercializarea acestira;
 concesionarea licenţelor pentru producerea şi comercializarea de alcool;
 instituirea monopolului de stat pe diferite componente de producere şi comercializare;
 interdicţia totală sau parţială.
Beţia în locuri publice este ilegală în numeroase ţări, ca şi la locul de muncă. În cursul
ultimelor decenii, ţările industrializate au introdus restricţii la conducerea autovehiculelor în stare
de ebrietate. Limitele de alcoolemie fixate de unele ţări europene în materie de conducere de
automobile sunt variabile.
Politicile de reglementare care suscită deseori o rezistenţă din partea unor producători de
alcool, este tentant să fie fondate pe strategii care nu întâmpină, în afara sectorului sănătăţii
(educaţie, tratament şi acţiuni voluntare), nici o opoziţie din partea unor grupuri de interes
puternice.
În realitate, este foarte greu de a distinge impactul unei măsuri de impactul altor măsuri şi
evenimente. Mulţi cercetători au remarcat că, o măsură izolată, nu poate fi la fel de eficace, ca
atunci când ea este inserată într-o politică globală, care asociază diferite măsuri şi strategii. De
exemplu, educaţia pentru sănătate, care pare a nu avea decât un impact direct limitat asupra
consumului de alcool şi asupra consecinţelor lui, poate, în acelaşi timp, influenţa câştigarea
adeziunii în vederea aplicării altor măsuri de luptă împotriva alcoolismului.
Investiţia în tratamentul alcoolismului nu împiedică să crească numărul persoanelor
dependente de el. Totuşi, politicile de prevenire riscă să piardă toată credibilitatea, dacă se
neglijează tratarea persoanelor alcoolice. Intervenţia colectivităţii pentru a preveni în mod
eficace problemele legate de alcool, trebuie să se sprijine pe alte strategii de prevenire. Această
intervenţie este necesară pentru a influenţa evoluţia atitudinii publicului, referitor la consumul de
alcool, consecinţele lui şi politicile aplicate. În acelaşi timp, rezultatele mai multor proiecte au
arătat că intervenţia colectivităţii nu este eficace, dacă nu este acompaniată şi de alte măsuri
preventive.
În numeroase ţări, sunt percepute taxe pe alcool, care ajung în bugetul de stat, de unde o
parte se întoarce prin finanţarea de acţiuni de promovare a sănătăţii. Deci, în mod indirect,
producătorii de alcool, finanţează acţiunile de promovare a sănătăţii (combaterea alcoolismului şi
a consecinţelor lui, tratamentul). În alte state, cum sunt cele nordice, producerea alcoolului este
monopol de stat, şi din venitul adus, se investesc anumite procente în acţiuni pentru promovarea
sănătăţii.
Toate ţările industrializate au promulgat, sub o formă sau alta, o legislaţie referitoare la
băuturile alcoolice. Alcoolul nu este un produs compatibil cu alte produse; el rămâne considerat
ca un produs particular.

S-ar putea să vă placă și