Tehnica învatarii alergarii de garduri

Din punct de vedere al spectatorului, în probele de alergari de garduri, cine alearga mai
repede si trece peste obstacolele din fata este cel mai bun. De aceea elementul esential în
alergarea de garduri este trecerea ritmica a obstacolelor aflate la distante egale, fixe. Întreruperea
ciclului de pasi de alergare de viteza, cu pasul de trecere peste gard, trebuie sa se faca în asa fel
încât trecerea peste gard sa nu reduca viteza obtinuta în momentele anterioare.
            Asadar viteza + tehnica pasului peste gard determina performanta. O alta caracteristica a
acestei probe este faptul ca pasul peste gard are o faza de zbor mai mare decât pasul alergator de
viteza.
            Ţinând cont de aceste aspecte avem de rezolvat urmatoarele cerinte:
-         atacul gardului si trecerea peste gard nu trebuie sa diminueze viteza dobândita
anterior.
-         faza de zbor peste gard sa fie realizata cât mai repede.
-         oscilatiile corpului si mai ales a centrului de greutate pe verticala sa fie cât mai
mica în raport cu oscilatiile din timpul alergarii.
Tehnica alergarii de garduri
            Indiferent de proba de alergari de garduri (60 m garduri în sala, 100, 110 sau 400 m
garduri) se întâlnesc urmatoarele faze:
a. startul de jos si lansarea dupa start
b. pasul peste gard
c. alergarea între garduri
d. sosirea
            Le vom analiza din punct de vedere tehnic în continuare:
a. Startul de jos este în mare masura asemanator cu cel descris la alergarea de viteza. Exista
unele aspecte ce determina unele abordari diferite:
 distanta de la linia de plecare si pâna la primul gard este mica (13 m - 13,72 m)
ceea ce face ca timpul necesar ridicarii trunchiului dupa start sa fie mult mai scurt.
Necesitatea pregatirii atacului primului gard rapid face ca dupa start atletul sa fie
nevoit sa se ridice cu trunchiul la verticala mult mai repede (în 10 m fata de
probele de viteza unde ridicarea se face la 12-15 m). Aceasta face ca din punct de
vedere tehnic atletul sa modifice pozitia corpului la comanda „gata”. De cele mai
multe ori distanta pâna la primul gard se parcurge în 7 - 8 pasi.
b. Pasul peste gard reprezinta elementul esential si se compune din:
 Atacul gardului: În cazul acestei faze se observă o prelungire a timpului de
sprijin pe piciorul de impulsie astfel încât întinderea energică a acestuia începe
abia când întregul corp a atins o înclinare accentuate spre gard, ceea ce va
contribui la fixarea unei traiectorii de zbor mai razantă a C.G.G. al corpului cade
înaintea bazei de susținere. Unchiul de impulsie este mai mare decât în alergarea
pe plat, provocând ulterior o inălțare a C.G.G. a corpului. Pentru a nu dezechilibra
umeri în timpul alergării, brațul opus piciorului de atac se îndreaptă spre direcția
 de alergare. Brațul opus piciorului de atac este dus obligatoriu înainte și ușor în
afară, cu palmă în jos în timp ce brațul celălalt rămâne îndoit din coț, lângă corp.
În momentul începerii atacului, trunchiul este înclinat înainte, în prelungirea
piciorului de impulsie.La terminarea fazei de impulsie, caincizand cu părăsirea
solului de către alergător, genunghiul piciorului de atac a atins înălțimea maximă,
trunchiul se află pe aceas linie cu piciorul de sprijin, iar brațul opus este întins
înainte. Imediat după desprindere, piciorul de atac se întinde rapid cu labă în
flexie dorsală, iar trunchiul își mărește înclinarea peste piciorul de atac. Piciorul
de remorcă atârne înapoi relaxat, înregistrându-se un timp mort în tragerea lui
spre gard, lucru esențial pentru trecerea rapidă a gardului și a evitări a unei planări
inutile. În momentul când labă piciorului de atac atinge planul vertical al gardului,
se termină atacul, iar alergătorul intră în fază numită trecerea gardului.


Trecerea Gardului: Important în această fază este că trunchiul
se apleacă accentuat deasupra picorului de atac,mișcarea
compensatorie necesară, în condiile în care membrele
inferioare sunt ridicate mult în sus.Trunchiul ajunge aproape
de arozontala, culcat asupra piciorului de atac
întins.Deasemenea trebuie luată în considerare interdependență dintre mișcările
effectuate de cele două membre inferioare, care hotărăște, într-o măsură largă,
aspectul calitativ, eficient al treceri peste gard.
 Traectoria de zbor: a C.G.G. al corpului este stabilită în mod précis în
momentrul desprinderii. Lungimea și înălțimea traectoriei sunt date de mărimea
forței de desprindere și de unghiul de desprindere. Viteză orizontală, necesară
efectuării zborului căpăta de alergător până la bătaie , se reduce, prin bătaie se
oprește o parte a corpului și acest
fapt da o pierdere foarte mică de
viteză.
 Aterizarea: Este fază în care
alergătorul ia contact cu solul,
dincolo de gard. Șocul la aterizare este diminuat prin jocul
suplu al articulației gleznei în special și, într-o măsură
mică, a articulației genunchiului. În momentul luări
contactului cu solul, proiecția normală a C.G.G. al corpului
trebuie să cad ape bază de susținere sau ușor înapoia ei,
creându-se condiții favorabile de reluare fără întârziere a alergării. Între trunchi și
 piciorul de sprijin există un unghi optuz deschis înainte, iar piciorul remorcat este
orientat cu coapsă înainte, gamba atârnând în jos și puțin înafară, cu labă în flexie
dorsală.
c. Alergarea între garduri – este întâlnita de 9 ori în alergarile de garduri. De obicei în
probele de 400 m garduri distanta este parcursa cu 13, 15, 17, 19 pasi în functie de sex,
vârsta,grad de pregatire.
d. Sosirea este asemanatoare cu cea din probele de viteza, dar la aceste probe pe ultimul
parcurs desi destul de scurt se încearca o accelerare, o crestere a vitezei de deplasare. Atacul
liniei de sosire este asemanatoare cu cea din alergarea de viteza.

Student,
Zamfir Manuel Catalin,Anul II,
Faculatea de Educatie Fizica si Sport,Dr. Tr. Severin