LUCRARE DE DIPLOMA

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU INSUFICIENTĂ RENALĂ

1
 "Execuţia prescripţiilor medicale cu competenţă şi conştiinciozitate rămăne doar o
parte a activităţii asistentei medicale. Esenţială rămăne cunoaşterea bolnavului, a problemelor
şi nevoilor sale. "

Lucreţia Clocotici

2
 Cuprins

Cap.I. Noţiuni generale despre insuficienţa renală

* Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie ale aparatului urinar
1.Definiţie
2.Etiologie
3.Epidemiologie
4.Patogenie
5.Diagnostic clinic - simptomatologie
6.Diagnostic paraclinic
7.Diagnostic diferenţial
8.Evoluţie.Prognostic
9.Tratament igieno - dietetic; medical (cu indicaţii şi contraindicaţii pentru
medicaţia specifică afecţiunii); chirurgical.

Cap. II. Îngrijirea pacienţilor cu insuficienţă renală si pregatirea lor pentru explorari
radiologice şi funcţionale ale aparatului renal

Cap.III. Îngrijiri specifice

* Prezentarea cazurilor de boală
Cazul 1 - Plan de îngrijire
Cazul 2 - Plan de îngrijire
Cazul 3 - Plan de îngrijire

Cap. IV. Concluzii

Bibliografie

3
 Cap.I. Noţiuni generale despre insuficienţa renală

NOŢIUNI DE ANATOMIE

Aparatul urogenital - este format din aparatul urinar şi genital. Cea mai mare
parte a produşilor de excreţie se elimină, printr-un ansamblu de organe care formează
aparatul excretor.
Aparatul urinar - este alcâtuit din cei doi rinichi şi de căile evacuatoare ale urnii: calice,
bazinete, uretere, vezica urinară şi uretra.
Rinichii - organele secretoare ale urinii, au formă de boabe de fasole şi sunt situaţi de
o parte şi alta a coloanei lombare. Fiecare rinichi, încojurat de un strat celulo-adipos şi învelit
de o capsulă fibroasă inextensibilă, este situat în loja renală.
Rinichii au o margine externă convexă, o margine internă concavă şi doi poli: unul
superior şi altul inferior. Pe partea concavă se află hilul renal, alcâtuit din artera şi vena
renală, limfaticele, nervii, joncţiunea uretero-bazinetală. Rinichiul drept este situat ceva mai
jos decât cel stăng. Loja renală este limitată în sus de diafragm, în spate de ultimele două
coaste şi dedesubtul lor de muşchi şi de aponevrozele lombare, iar înainte, de viscerele
abdominale. In jos, loja renală este deschisă [de aici, uşurinţa cu care se produce ptoza
renală].
Situarea lombo-abdominală a rinichiului explică de ce durerile renale pot fi resimţite
lombar, abdominal sau pelvian, de ce tumorile renale se evidenţiază ca o masă abdominală şi
de ce flegmoanele perinefritice cu evoluţie superioară îmbracă simptomatologie toracică.
Nefronul - unitatea anatomică şi fiziologică a rinichilui, alcâtuit din glomerul [polul
vascular] şi tubul urinifer [polul urinar]. Numărul nefronilor din cei doi rinichi se evaluează la
2 milioane.

4
5
6
 Glomerulul - primul element al nefronului - este alcâtuit dintr-un ghem de capilare
care rezultă din ramificaţiile unei arteriole aferente, provenită din artera renală. Capilarele se
reunesc apoi şi formează, o arteriolă eferentă, care se capilarizează din nou în jurul primei
porţiuni a tubului urinifer.
Tub urinifer - al doilea element al nefronului - se prezintă, sub forma unui canal lung
de 50 mm, format din următoarele segmente; capsula Bowman, tubul contort proximal, ansa
Henle,tubul contort distal şi tubii colectori. Capsula Bowman - are forma unei cupe care
înconjuară glomerulul şi este alcâtuit din două, foiţe.
Capsula Bowman, împreună cu glomerulul pe care îl conţine, poartă numele de
corpuscul Malpighi. Din tubi contorţi distali, prin canalele colectoare şi canalele comune care
se deschid în papilele renale, urina formată trece în calice şi de aici în bazinet.
Legătura bazinetelor cu vezica urinară - organ dotat cu o musculatură puternică şi
situat în pelvis, înapoia pubisului - este realizată, prin cele două uretere. Traiectul abdomino-
pelvian al ureterelor explică posibilitatea compresiunii acestora de câtre fibroame, chisturi
ovariene sau cancere recto-sigmoidiene.
Uretra - canalul excretor al vezicii - are la femeie un traiect foarte scurt, spre deosebire
de bărbat, la care traiectul este lung şi traversează prostata, de unde posibilitatea compresiunii
uretrale de câtre un adenom, de prostată, cu răsunet asupra întregului arbore urinar.

NOŢIUNI DE FIZIOLOGIE

Rinichiul este un organ de importanţa vitală şi are numeroase funcţii, dintre care
funcţia principală constă în formarea urinei. Prin aceasta se asigură epurarea organismului de
substanţe toxice. Formarea urinei se datorează unui mecanism complex de filtrare la nivelul
glomerulilor şi de reabsorbţie şi secreţie la nivelul tubilor, prin filtrarea glomerulară se
formează urina primitivă [ 150 1 urină primitivă/24 ore, din filtrarea a 1500 1 plasmă]. Urina
primitivă are compoziţia plasmei, dar fară proteine, lipide şi elemente figurate. Conţine deci
apă, glucoza, uree, acid uric şi toţi electroliţii sângelui.

7
 In faza următoare, la nivelul tubilor care reabsorb cea mai mare parte a filtratului
glomeruiar, se formează urina definitivă. Totuşi la acest nivel se face o selectare: tubii reabsorb
total sau în mare cantitate substanţele utile şi în cantitate mică, pe cele toxice. Substanţele
utile sunt substanţe cu prag, care sunt eliminate prin urină numai când concentraţia lor
sanguină a depăşit limitele fiziologice [apă, glucoza, NaCl, bicarbonaţi]. Substanţele toxice
sunt substanţe fară prag, eliminarea lor urinară facându-se imediat ce apar în sânge.
Apa este reabsorbită în proporţie de 99%, glucoza în întregime [condiţia este ca în
sânge să existe mai puţin de 1,60 g glucoza %o], sărurile şi în particular clorura de sodiu, în
proporţie variabilă [98-99%]. Substanţele toxice nu sunt reabsorbite decât în proporţie mai
mică [33% uree, 75% acid uric].
Rinichiul are şi propietăţi secretorii, putănd elimina şi chiar secreta unele substanţe, ca
amoniacul, cu rol foarte important în echilibrul acido-bazic.
Deci, procesul de formare a urinii cuprinde o fază glomerulară, în care prin filtrare se
formează urina iniţială şi o fază tubulară, in care prin reabsorbţie şi secreţie se formează
urina definitivă. Caracterul de urină definitivă este dobăndit de tubii distali prin procesul de
concentrare, sub influenţa hormonului retrohipofizar. După cantitatea de apă pe care o are la
dispoziţie, rinichiul elimină unele substanţe într-o cantitate mai mare sau mai mica de apa,
rezultând o urină cu densitate variabilă.
Urina formată permanent - diureza [1,5-2,5 ml/min] - se depozitează în vezica urinară,
de unde când se acumulează o anumită cantitate [250-300 ml], se declanşează reflex
micţiunea-deschiderea sfîncteralui vezical şi golirea vezicii. Micţiunea - este un act conştient,
deschiderea şi închiderea sfincterului vezical putând fi comandate voluntar.
Rinichiul are şi rol predominant în menţinerea echilibrului acido-bazic, prin
eliminarea de acizi şi cruţarea bazelor, menţinănd pH-ul la cea. 7,35. Rinichii mai asigură
constanta presiunii osmotice a plasmei eliminând sau reţinând, după caz, apa şi diferiţi
electroliţi.
In concluzie, rinichii îndeplinesc în organism trei funcţii de bază:
• funcţia de epuraţie sanguină;
• funcţia de menţinere a a echilibrului osmotic;
• funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic
Alterarea acestor funcţii conduce la apariţia sindromului de insuficienţă renală,
urmat uneori de instalarea come uremice

8
 Noţiuni generale despre insuficienţa renală.
1.Insuficienţa renală.
Definiţie : Este o suferinţă renală gravă, caracterizata prin suprimarea bruscă a
funcţiei renale [excretoare, metabolice şi umorale], exprimată clinic prin hiperazotemie,
oligurie sau anurie, cu evoluţie câtre coma uremică.

Etiopatogenie: Cauzele sunt multiple şi au localizare:

 prerenal [stări de şoc];
 renal [necroze tubulare acute];
 postrenal [litiaza renală, tumori prostatice şi stenozate].
Tablou clinic : Primul stadiu, de agresiune, este urmat de faza oligoanurică [8-10 zile]
şi de faza de reluare a diurezei, însoţită la început de poliurie.
Semnele clinice în primele stadii:

> oboseala;
> anorexie;
> vărsaturi;
> halenă amoniacală;
> diaree;
> respiraţie Kussmaul sau Cheyne-Stokes;
> somnolenţa;
> agitaţie;
> comă.
Explorările paraclinice evidenţiează:
> acidoza
> creşterea produşilor de putrefacţie intestinală;
> hiperpotasemie;
> hipocalcemie;
> hiperazotemie;
> hiperglicemie.
Pronostic: Depinde de durata insuficienţei renale. Daca funcţia renală se restabileşte
câtre a cincea - a şasea zi, bonavul se vindecă. Dacă funcţia renală nu se restabileşte rapid,
apar tulburări biologice. Aplicate la timp, metodele de epurare extrarenală permit vindecarea
definitivă, rinichii recuperăndu-şi în întregime funcţiile.

9
 Tratament:
Se adesează cauzei [şocul hipovolemie, hemoragiile, deshidratările, înlăturănd
agenţii toxici]. In perioada oligo-anurică se combate retenţia azotată printr-un regim gluco-
lipidic, care să furnizeze 2000 calorii/zi, cu aport redus de apă şi K. Acidoza se combate cu
soluţie de bicarbonat de NaCl 4g%o [200-300 ml/zi], iar hiperpotasemia cu 50-100 ml ca
gluconic, glucoza hipertonică asociată cu insulina.
In cazurile foarte grave se recurge la hemodializă. Anuria se combate cu perfuzii de
Manitol 20%, furosemid 2g/zi la interval de 3 h pentru forţarea diurezei. Când este cazul, se
administrează antibiotice cu toxicitate renală redusă [Penicilină, Ampicilina, Oxacilină,
Eritromicină], masa eritrocitară sau sânge integral proaspăt, Plegomazin 25 mg i.m., sedative.

2. Insuficienţa renală cronică:

Definiţie: Este o scădere progresivă a capacităţii funcţionale renale, cu reţinerea în
organism a substanţelor toxice rezultate din metabolism şi cu evoluţie câtre uremie terminală.
Etiologie:
Insuficienţa renală cronică reprezintă etapa finală a bolii renale, în special a
pielonefritelor, glomerulonefritelor cronice, a HTA maligne, a obstrucţiilor căilor urinare.
Patogenie
Se ştie că, în mod normal rinichiul are o rezervă funcţională care îi permite să se
adapteze unor solicitări crescute. In insuficienţa renală cronică, distrugerea netronilor nu mai
permite această adaptare. Prima funcţie alterată este capacitatea de concentraţie.
In stadiul iniţial, rinichiul poate asigura homeostazia mediului intern, adică să menţină
constantă cantitatea de sare , apă, substanţe azotate şi electroliţi din organism, care se
realizează prin unele mecanisme compensatoare, principalul fiind poliuria. În această
perioadă, poliuria se însoţeşte de hipostenurie [de scăderea capacităţii de concentraţie]. Odată
cu progresarea leziunilor, poliuria devine maximă şi scăderea capacităţii de concentraţie este
foarte severă. Când densitatea urinii oscilează, invariabil între 1010-1011 aceasta este faza de
izostenurie. In ultimul stadiu insuficienţa renală se decompensează şi apare oliguria cu
izostenurie şi apoi uremia terminală.
Diagnostic clinic - Simptome
În stadiul compensat, starea generală este relativ bună. Diagnosticul se precizează prin
explorarea funcţiilor renale, care arată scăderea capacităţii de concentrare şi reducerea filtrării
glomerulare.
Pot apărea unele semne clinice ca:

10
 ■ astenie;
■ cefalee;
■ scăderea poftei de măncare.
Cel mai important semn este poliuria, care se însoţeşte la început de hipostenurie, iar
mai tărziu de izostenurie.
In stadiul de insuficienţă renală decompensată, starea generală se alterează progresiv,
apărănd numeroase simptome clinice şi biologice. Tulburările digestive se accentuează,
apărănd inapetenţa, greţuri, vărsături, diaree. Bolnavul prezintă prurit şi o paloare caracteristică
[galben-murdar] a tegumentelor şi mucoaselor.
Apar semne nervoase ca: cefalee, ameţeli, somnolenţă sau criză convulsivă, bolnavul
este dispneic. Analiza sângelui pune în evidenţa anuria şi unele tulburări hemoragice. Urinile
sunt palide, iar mai tărziu apare oliguria terminală.
Oliguria: diureza scăzută, respectiv sub 800 ml/zi.
Poliuria: bolnavul prezintă micţiuni frecvente în cantităţi mari. diureza fiind 2500
ml/zi.
Uremia: stadiul terminal al insuficienţei cronice.
Simptomele pot fi grupate în:
a) stare generală profund alterată, oboseală fizică şi psihică, tegumente palide,
prurit, hipotermie, senzaţii de frig;
b) respirator - miros amoniacal al aerului expirat;
c) digestiv - repulsie totală faţă de alimente, greaţă şi vărsături pănă la intoleranţă
gastrică, uneori melenă;
d) Cardio-vascular - insuficienţă cardiacă, HTA [raport cu afecţiunea cauzală],
pericardită;
e) Neurologică - cefalee precoce, continuă şi chinuitoare, contracţii musculare,
somnolenţă stări cofuzionale, delir şi comă.
Evoluţia:
Este foarte variabilă, uneori rapidă [în câteva luni], alteori lenta [ani]. Supravegherea
riguroasă, cu menţinerea echilibrului hidroelectrolitic şi metabolic, permite o evoluţie
îndelungată.
Complicaţii
Sunt numeroase, cele mai periculoase fiind edemul pulmonar sau cerebral, infecţiile.
Pronostic:în stadiul compensat este relativ bun, în stadiul decompensat este sumbru.
Diagnosticul pozitiv: Se bazează pe faza compensată, pe explorările funcţionale renale.

11
 .
Tratamentul profilactic vizează:
1. depistarea şi tratarea în faza incipientă, afecţiunilor renale, în special a celor
bilaterale;
2. evitarea hemoragiilor şi deshidratărilor;
3. tratarea complicaţiilor.
Tratamentul curativ vizează:
1. repausul va fi parţial în stadiul compensat [12-14 ore/zi] şi total în cel
decompensat;
2. dieta nomiocalorică [2000-3000 calorii/zi], moderat hipoproteică, normolipidică şi
hiperglucidică în faza compensată. In faza decompensată, proteinele vor fi reduse 20-30 g/zi,
se administrează glucide în exces şi puţine grăsimi. In faza de uremie, când alimentaţia pe
cale orală nu este posibilă,se recurge la alimentarea pe sonda sau perfuzie i.v. cantitatea de
apă, permisă este de 1500-2000 ml în stadiul decompesat şi 600-700 ml în stadiul
decompensat, adăugăndu-se cantitatea de apă pierdută prin vărsături, diaree, urină.
Tratamentul medicamentos:
Se combate acidoza administrănd alcaline sub formă de acetat de Na, citrat de Na, se
va avea grijă ca Na să nu fie dat în exces.
Hipokaliemia:
Se corectează prin aport alimentar [fructe, legume, sucuri] şi săruri de potasiu
Metodele de epurare extrarenală nu dau rezultate nete.
Trebuie încercate în faza uremică finală, în care se pot obţine unele ameliorări.
Transplantul de rinichi pare să dea rezultate bune. O atenţie deosebită se acordă toaletei
bolnavului: igiena gurii cu glicerina boraxată sau apă bicarbonatată, igiena generală, deoarece
bolnavul pierde uneori urina şi fecale, prevenirea şi tratarea escarelor.
Simptome funcţionale:
Cele mai frecvente sunt: durerea,tulburări de micţiune, piuria, hematuria.
1. Durerea în regiunea lombară, apare spontan cu sediul unilateral sau bilateral.
Durearea lombară bilaterală, de o intensitate redusă [surdă] apare în glomerulonefrita
acută sau cronică, scleroză renală.
Durerea de intensitate mare, unilaterală, apăruta sub formă de criză paroxistică cu
debut în regiunea lombară şi iradieri pe traiectul ureterului spre fosa iliaeă, regiunea inghinală,
organele genitale şi faţa internă a coapsei respective şi în colica renală.
Durerea este atroce, permanentă şi are caracter de sfăşiere, înţepătură sau greutate.

12
 Bolnavul este agitat, caută o poziţie antalgică, are senzaţia de micţiune. De obicei apare
brutal şi durează ore sau zile. Apare litiaza renală [calculul care pătrunde pe ureter].
2. Tulburări de micţiune:
 polakiuria - micţiuni frecvente în cantităţi mici, uneori chiar câteva
picâturi:-cistite;
• iskiuria - retenţia de urină; incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua urina;
 disuria - eliminarea urinei cu dificultate şi durere;
 nicturia - inversarea raportului numărului de micţiuni şi a cantităţii de
urină emisă în timpul zilei şi nopţii;
 incontinenţa de urina - emisiuni urinare involuntare şi inconştiente.
3.Tulburări ale volumului urinei:
 poliuria - diureza peste 2000 ml/zi. Poate apare în perioada de debut a
unor boli infecţioase după crize de colici renale, în perioada de compensare a
insuficienţei circulatorii, în perioada de reabsorbire a edemelor;
 oliguria - diureza sub 1000 ml/zi, are cauze renale şi extrarenale. Apare
în caz de afecţiuni însoţite de transpiraţii abundente, vărsături, diaree accentuata,
hemoragii abundente în perioada acută a unor boli infecţioase, insuficienţa
circulatorie, colici renale, glomerulonefrită acută;
 anuria - absenţa urinei în vezică. Poate surveni în caz de
glomerulonefrite acute, nefropatii gravidice, traumatisme lombare, intervenţii
chirurgicale.
3. Hematuria - prezenţa sângelui în urină, care capătă o culoare roşie deschisă sau
închisă. Numai hematuria macroscopică este un simptom funcţional urinar, deoarece există şi
hematurii puse în evidenţa numai prin metode de laborator. Provenienţa hematuriei se
stabileşte prin proba celor trei pahare conice. Bolnavul urinează în cele trei pahare conice:
câteva picâturi în primul pahar, cea mai abundentă în cel de-al doilea pahar şi ultimele
picâturi în cel de-al treilea pahar. Dacă, hematuria apare numai în primul pahar este de
origine uretrală, dacă, apare în ultimul pahar este de origine vezicală, iar în toate trei paharele
este de origine renală.
4. Piuria- reprezintă prezenţa puroiului în urină. Se traduce macroscopic printr-un
aspect tulbure al urinelor, dar nu poate fi afirmată decât prin examen microscopic, examen
care arată prezenţa unor leucocite polinucleice, mai mult sau mai puţin alterate.
Piuria este datorată unor leziuni ale aparatului urinar şi în acest caz, ca şi în cazul

13
hematuriei se poate recurge la proba celor trei pahare conice pentru a preciza piuria.

Semne fizice:
Inspecţia generală - oferă importanţa dată de diagnostic. Exemplu :
• poziţia "cocoş de puşcă" este luată de bolnav în colica renală;
• paluarea tegumentelor întălnite la bolnavii cu insuficienţă renală cronică,
[uremia];
• edemul - traduce o hiperhidratare, uneori este discret, alteori considerabil,
antrenănd infiltrarea ţesutului celular subcutanat din întreg organismul, ori colecţii de lichid în
toate seroasele [pleura, pericard, peritoneu, Aceasta este edemul generalizat.
Edemul renal este alb, nedureros, moale [păstrează amprenta degetului la apăsare], cu
piele lucioasă. Debutează la pleoape, faţă şi maleole, la început vizibil numai dimineaţa cu
timpul, cuprinde faţa dorsală a labei piciorului, gambă, coapsă , organele genitale, peretele
abdominal şi faţa dorsală a măinilor.
Edemul renal trebuie deosebit de celelalte edeme [cardiac şi hepatic], de edemul
alergic, de edemul de tromboflebite şi varice, edeme de inflamaţii.
Inspecţia locală poate constata:
Bombarea regiunii lombare în tumori renale sau bombarea regiunii suprapubiene în
caz de retenţie de urină cu glob vezical. Se obţin informaţii importante prin palpare.
Manevră importantă în bolile renale este percutarea regiunii lombare cu vârful
degetelor sau cu marginea cubitală a mâinii care declanşează, dureri vii în caz de litiaza
renală, pielonefrite, glomerulonefrita acută.
Un examen important este tuşeul rectal care permite depistarea unui obstacol în micul
bazin: la bărbaţi - prostata, la femei - tumora pelvină.
Examenul cardiovascular este deosebit de preţios, pe de o parte datorită intersectării
rinichiului în numeroase afecţiuni cardiovasculare [HTA], pe de altă parte intersectării
cordului în unele boli renale [glomerulonefrite].

14
 Cap. II. Îngrijirea pacienţilor cu insuficienţă renală si pregatirea lor pentru
explorari radiologice şi funcţionale ale aparatului renal

Pregătirea pacienţilor pentru explorări radiologice şi funcţionale ale aparatului renal.

Explorarea radiologică a rinichiului şi a căilor urinare se efectuează prin radiografie , renală
simplă, cistografie, arteriografle, retropneumo- peritoneu, pielografie.Scop - evidenţierea
conturului rinichilor cavităţilor pielocaliceale ale acestora, precum şi a căilor urinare.

A. Pregătirea bolnavului pentru radiografia renală simplă

Radiografia renală permite evidenţierea formei, dimensiunilor, poziţia
rinichilor şi prezenţa unor calculi renali, uretrali, vezicali radioopaci.
Materiale necesare: - cărbune animal;
- ulei de ricin;
- materiale necesare unei clisme evacuatoare.
1. Pregătirea materialelor necesare:
• se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea psihică a bolnavului:
• se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii pentru stabilirea
diagnosticului.
3. Pregătirea alimentară a bolnavului:
• cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va consuma un regim fără
alimente care conţin celuloză şi dau reziduri multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste făinoase,
pâine] şi ape gazoase;
• în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai şi pâine prăjită;
• înaintea examinării bolnavul nu va mănca, nu va consuma lichide;
• după examen bolnavul poate consuma regimul sau obişnuit.
4. Pregătirea medicamentoasă a bolnavului
 cu două-zile înainte de examinare se administrează cărbune animal şi
triferment câte 2 tablete de 3 ori pe zi;
 în seara precedentă zilei radigrafiei se administrează 2 linguri de ulei de
ricin.
 Atenţie! - în dimineaţa zilei examinatoare, se efectuează o clismă cu apă
caldă. Aerul din tubul irigator trebuie să fie complet evacuat pentru a nu ti introdus în

15
colon.
 înaintea examinării radiografiei bolnavului îşi va goli vezica urinară sau
i se va efectua un sondaj vezical.

16
 5. Pregătirea pentru examinare:
 bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
 bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masă;
6. îngrijirea bolnavului după tehnică:
 după efectuarea radiografiei, bolnavul este ajutat să se îmbrace şi să se
întoarcă în salon unde va fi instalat comod în pat;
 se notează- examenul în F.O. a bolnavului.

B. Pregătirea bolnavului pentru pielografie

Pielografia - radiografia aparatului renal executată cu substanţa de contrast administrată
prin cateterism ureteral sub control citoscopic.
Materialele necesare:
 cele pentru radiografie renală simplă;
 substanţă de contrast Odiston - 30% sau iodură de sodiu - 10%;
 medicamente antihistaminice;
 medicamente pentru urgenţă.
1. Pregătirea materialelor necesare:
 se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai sus.
2. Pregătirea bolnavului:
 se efectuează, pregătirea bolnavului ca şi pentru radiografia renală,
simplă [psihică, alimentară,medicamentoasă].
3. Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
 se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu Odiston 30%
sau iodură de sodiu 10%. Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperalergică se întrerupe
introducerea substanţei de contrast şi se administrează antihistaminiee, anunţându-se
imediat medicul. Dacă toleranţa organismului este bună bolnavul va fi condus în sala
de citoscopie, unde va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.
4. Administrarea substanţelor de contrast:
 spălarea pe măini cu apă curentă şi săpun;
 sub controlul cistoscopului se introduce sonda în ureter;
 se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10 ml în fiecare
parte presiune mică;
 bolnavul se transportă pe targa pe masa de radiografie.

17
 5. Îngrijirea bolnavului după tehnică:
 după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă cu o seringă, substanţa de
contrast. Bolnavul va fi ajutat să se îmbrace, va fî condus în salon şi instalat comod în
pat;
 se notează examenul efectuat în F.O. a bolnavului.
Atenţie!
 Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
 Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a nu produce
contracţii spastice ale bazinetului.
 Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune moderată [altfel se,
produce rupturi ale bazinetului sau reflux pielorenal].

C. Pregătirea bolnavului pentru cistografie

Cistografia - este o metodă de exploatare radiologică a vezicii urinare care se poate
executa prin: - radiografie simplă vezicală;
- radiografie după umplerea vezicii urinare cu substanţe de contrast
sterilă [iodura de sodiu 10-20%, 250-200 ml cu ajutorul seringii Guyon], eventual amestecată
cu aer.
Materiale necesare:
 materiale pentru efectuarea unei clisme;
 sonda Nelaton sterilă;
 soluţie sterilă de acid booric;
 seringa Guyon sterilă;
 substanţă de contrast, ioduri de sodiu 10% sau soluţie Odiston;
 pensă hemostatică;
 mănuşi de cauciuc sterile;
 tăviţă renală.
1. Pregătirea materialelor necesare:
♦ se pregătesc toate materialele necesare.
2. Pregătirea bolnavului:
- se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii;
- se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă caldă;
- bolnavul este condus la serviciul radiologie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze

18
în decubit dorsal pe masa radiologică.
3. Participarea la cistografie:
o spălarea pe măini cu apă curentă şi săpun;
o se îmbracă mănuşile sterile;
o se introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară şi se spală
vezica cu soluţie sterilă de acid boric;
o în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodura de Na sterilă sau
Odiston şi se introduce în vezică;
o se închide sonda cu o pensă hemostatică
o bolnavul este rugat să nu urineze decât după terminarea
examenului cistografic;
o medicul execută imediat radiografia
D. Arteriografia renală
Este o metodă de explorare a aparatului renal prin administrarea substanţei de contrast
pe cale arterială, renală, sau femurală. Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la
începerea administrării substanţei de contrast, a doua radiografie la 6 secunde şi a treia la 8
secunde. Atenţie!
• substanţa de contrast se injectează, i.v, durerea provocată pe durata injectării
fiind suportabilă;
• administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a lungul venei. Se avertizează
bolnavul.

E. Pregătirea bolnavului pentru examen radiologie al rinichilor prin

retropneumoperitoneu
Retropneumoperitoneu - reprezintă introducerea de aer sau oxigen în spaţiul
retroperitoneal pentru evidenţierea contururilor rinichilor.
Materiale necesare:
 materiale necesare efectuării unei clisme;
 instrumente şi materiale necesare efectuării unei puncţii;
 aparat de pneumotorax
1. Efectuarea tehnicii:
♦ se anunţă bolnavul, explincându-i necesitatea tehnicii şi inofensivitatea;
♦ se anunţă bolnavul că nu trebuie să mănănce nimic în dimineaţa zilei de

19
examinare;
♦ în seara precedentă intervenţiei se efectuează bolnavului o clismă
evacuatoare;

20
 ♦ bolnavul va fi condus în sala de radiografie, ajutat să se dezbrace şi să se aşeze
pe masa radiografieă;
♦ spălarea pe măini cu apă curentă şi săpun; se îmbracă mănuşile sterile;
♦ se serveşte medicul cu instrumentarul cerut pentru a efectua puncţia în loja
perineală;
♦ cu aparatul de pneumotorax medicul introduce 1000-2000 1 gaz şi se execută
apoi radiografia; apoi la locul puncţiei, se efectuează un pansament;
♦ se ajută bolnavul să se îmbrace şi este condus la pat.

F. Pregătirea bolnavului pentru cistoscopie

Cistoscopia - metoda de evaluare a endovezicii cu ajutorul citoscopului.
Scop - indentificarea proceselor patologice endovezicale, inflamaţiilor specifice,
nespecifice, tumorilor, malformaţiilor anatomice, calculilor, corpilor străini.
1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:
 Caselote cu cămpuri sterile şi mănuşi de cauciuc sterile
 costum steril pentru medic [halat, mască]
 seringa Guyon cu oliva uretrală sterilizată;
 soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;
 seringă de 20 ml sterilizată; pense sterile;
 tampoane de vată sterile;
 citoscop de irigaţie de cateterism sau cistoscopul operator [în funcţie de
scopul urmărit] sterilizat;
 soluţie de acid boric 3%;
 două sonde uretrale radioopace, lungi de 60-70 cm şi groase de 4-8 cm
[scara Cherier];
 sonde uretrovezicale sterile; soluţii dezinfectante;
 eprubete pentru recoltarea urinei;
 două tavite renale.
2. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:
• se anunţă pacientul, explincându-i-se necesitatea tehnicii; la nevoie cu o jumătate
de oră înainte de exploatare, i se administrează, un sedativ;
• i se suprimă micul dejun şi va ingera 500 ml lichid, cu o oră înainte de examen
[pentru a se asigura fluxul urinar necesar];
• pacientul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala de examinare şi ajutat să se

21
dezbrace [regiunea inferioară a trunchiului];
• este ajutat să se urce pe masa specială [ de cistoscopie sau ginecologică] şi să se
aşeze în poziţie ginecologică;
• i se fixează picioarele pe suporturile mesei;
• se efectuează toaleta organelor genitale externe şi perineului, cu apă şi săpun;
• se acoperă membrele inferioare cu cămpuri sterile, lăsăndu-se accesibilă regiunea
perineului;
3. Participarea la tehnică:
• se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie locală se introduc în uretră 20
ml soluţie novocaină 0,5%, sau 30 ml borat de procaină 2%, sau procaină hidroclorhidrică
4%;
• anestezia locală se mai poate efectua prin badijonarea meatului şi instilaţie de
Xilocaină sau Lidocaină; mai nou, se recomandă preparatul din import Instigel.
Precizare :
 la femei, anestezia locală [folosirea substanţelor anestezice amintite mai sus]
este suficientă pentru efectuarea citoscopiei - în scop diagnostic.
 la bărbaţi, cistoscopia cu cistoscop rigid este preferabil să se facă în
rahianestezie; se poate utiliza şi anestezia i.v. sau pe mască.
 anestezia locală cu Xilocaină este suficientă pentru investigaţiile cu
fibroscopul; orice manevră fibroscopică [cistolitolapaxie], rejecţie de prostată sau tumori,
necesită anestezie regională sau generală;
 se verifică fucţionalitatea sistemului de iluminat, starea de curăţenie a
lentilelor, etanşeizarea asamblărilor;
 se lubrefiază instrumentul care urmează să fie introdus cu Instagel;
 se oferă aparatul medicului;
 se spală vezica cu o soluţie de acid boric 3% pănă când lichidul de spălare
devine perfect limpede;
 medicul umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie dezinfectantă slabă
[la bărbaţi] sau 250 ml [la femei] şi înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic;
 se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică [medicul efectuează
inspecţia pereţilor vezicali];
 se oferă medicului succesiv - la cerere - cateterele de dimensiuni diferite [dacă
examinarea continuă cu cateterismul ureterelor];

22
  se oferă eprubetele pentru recoltările urinare, pentru urocultură sau examene
biochimice, biopstice;
 pacientul cu rahianestezie va fi transferat de pe masa de anestezie pe targa şi
transportat în salon;
 aici este aşezat comod în pat, unde va sta în decubit dorsal, tară pernă timp de
12 ore;
 se administrează la nevoie, calmante, antispastice;
 la femei, cistoscopia efectuăndu-se şi ambulator - acestea vor fi ajutate să
coboare de pe masa de examinare şi să se îmbrace;
 nu necesită supraveghere specială.
4. Reorganizarea locului de muncă:
 se aruncă deşeurile, iar instrumentele se spală cu o perie moale, cu apă şi
săpun şi se clătesc sub jet, la robinet;
 lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se îndepărtează cu o perie moale;
interiorul se curăţă minuţios cu tampoane de vată montate pe portampon;
 se insuflă aer sub presiune, pentru îndepărtarea unor eventuale reziduri;
 tuburile cistoscoapelor se sterilizează prin imersie în soluţie dezinfectantă -
Clorhexidină 5% [10 ml la 100 ml apă] = 30', sau prin sterilizare cu etilen dioxid [în
etuvă];
 sistemul optic se sterilizează prin imersie în soluţie dezinfectantă sau prin
păstrarea în vapori de formaldehidă cel puţin două ore;
 după dezinfecţie şi sterilizare, toate instrumentele se aşează în cutiile în care se
păstrează.
Incidente şi accidente
 accese febrile trecâtoare, frisoane, dureri lombare asemănătoare cu
colica renală;
 mici hemoragii produse spontan sau în urma spă lăturii vezicale cu apă
CRl(i8);
 ruptura de uretră, cu uretroragie; perfotaţia vezicii urinare.
Atenţie!
• cistoscopia se execută în condiţiile de asepsie caracteristice intervenţiilor
chirurgicale;
• sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau autoclavare, fiincă se

23
deteriorează; se sterilizează numai în soluţie apoasă de Glutaraldehidă 2%, Cidex, vapori de
formol sau de etilenoxid;
• înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă, pentru a se îndepărta
urmele substanţelor sterilizante care sunt iritante, hemolitice.

Explorarea funcţională a aparatului renal

Scopul explorării funcţiei renale stabileşte dacă rinichiul satisface funcţiile în mod
normal sau nu; să se obţină relaţii asupra mecanismului perturbat calitativ şi cantitativ.
Metode şi mijloace de explorare a funcţiei renale
Activitatea rinichiului trebuie explorată pe trei direcţii principale:
• analiza urinei;
• examenul sângelui;
• explorarea mecanismelor funcţionale renale propiuzise glomerulare şi
tubulare.
Analiza urinei:
Examenul de urină poate furniza date asupra stării funcţionale a rinichilor şi asupra
homeostaziei organismului. Examenul cuprinde:
• un examen macroscopic;
• un examen microscopic;
• un examen bacteriologic;
• un examen fizico-chimic.
1. Stadiul cantitativ al elementelor figurate şi ai cilindrilor din urină se face prin testul
ADDIS-HAMBURGER.
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei;
• se recomandă regim tară lichide cu două ore înainte;
• dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează ora exactă, această urină
se aruncă;
• în acest moment bolnavul este rugat să rămănă culcat de 100-180 minute;
• bolnavul nu bea nimic în tot acest timp.
b] Pregătirea materialelor pentru recoltarea materialelor:
• se pregătesc materialele sterile pentru recoltare, aceeleaşi ca şi pentru examenul
bacteriologic.

24
 c] Recoltarea urinei:
• după 100-180 minute se face toaleta organelor genito-urinare cu apă şi săpun;
• se recoltează întreaga cantitate de urină şi se măsoară volumul;
• se trimite la laborator notăndu-se exact intervalul de timp între cele două
micţiuni şi volumul urinei la a doua micţiune.
d] Interpretare: normal se elimină prin urină 1000 hematii/min şi 1000-2000
leucocite/min.

Examenul sângelui:
Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte funcţiile sale se poate face
urmărind concentraţia în sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind izotonia,
izohidria.
2.Stadiul funcţiei renale de depurare a cataboliţilor proteici
Pentru aceasta se determină:
• ureea sangvină : valorea normală 20-40 mg%;
• acidul uric: V.N.3-5 mg%;
• creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%
3.Stadiul funcţiei renale de menţinere constantă a concentraţiei ionilor. Această
funcţie renală se apreciază prin modificările ionogramei serice [Na, K,Ca,Cl]:
• Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
• K+ = 3,5 mEq/1 sau 15-21 mg%;
• Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
• CB-95-110 mEq/1 sau 350-390 mg%.

4.Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului acidobazic se face prin:

• determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge fară garou, pe heparină, în
condiţiile de strictă anaerobioza, în seringi perfect etanşe. V.N.=7,30-7,40;
• determinarea R.A.- se recoltează l0ml sânge pe 50 mg oxalat de potasiu, eprubeta
va fi foarte bine închisă pentru a evita degajarea bioxidului de carbon dizolvat în
plasmă .V.N.=53-75 voi. CO2/100ml sânge sau 27 mEq/1. Scăderea sub 50% arată o
stare de acidoză, creşterea peste 75% vol.% reprezintă alcaloză. Ph-ul şi R. A. [rezerva
alcalină] se determină mai exact la aparatul Astup. în acest aparat se recoltează sânge capilar
în condiţii de anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate odată cu aparatul.

25
 Exporarea mecanismelor funcţionale propiu-zise
Se efectuează cu ajutorul Clearence-urilor renale. Este volumul de plasmă [în ml]
depurat de o substanţă în unitatea de timp [1 minut].
Se calculează după formula: OUxV/P U= concentraţie urinară [mg/ml]; V= volumul
urinar [ml/minut]; P= concentraţie plasmatică a substanţei [mg/ml],

Fluxul plasmatic renal

Este volumul de plasmă care perfuzează cei doi rinichi în decurs de 1 minut. Se
determină cu ajutorul Clearence-ului, acidului paraminohipuric [P.A.H.] care este eliminat
integral de câtre glomeruli şi tubi la o singură trecere prin rinichi. Clearence-ul P.A.H. se
efectuează prin perfuzarea P.A.H. în mod continuu. Determinarea concentraţiei se face
fotometric şi are V.N.=500-700 ml/minut.

Explorarea filtratului glomerular

Se face prin măsurarea unor substanţe ca: creatinina endogenă sau insulina exogenă
care se elimină prin filtrare glomerulară. Creatinina se elimină prin urină, prin filtrare
glomerulară fară să mai fie reabsorbită sau secretată de tubi.
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul cu o zi înainte să mănănce în dimineaţa examinării şi să stea
culcat în pat 12-h peste noapte şi în tot timpul examenului;
•înaintea probei se dau bolnavului 400-500 ml apă.
b] Efectuarea recoltării:
• la ora 7 după ce bolnavul a terminat de băut apa, va urina;
• prima urină se aruncă;
• bolnavul va bea 300 ml ceai neîndulcit sau apă;
• se va culca, apoi se va trezi şi va urina din nou;
• această urină, se păstrează şi se măsoară volumul;
• se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă, după care bolnavul urinează
încă odată;
• se măsoară volumul urinei;
• se consemnează greutatea şi înălţimea bolnavului;
• din cele două emisii de urină se trimit la laborator 10 ml împreună cu sângele
recoltat pentru determinarea creatininei.
c] Interpretare:

26
 V.N. este de 140 ml/minut.
Valori scăzute sub 70 ml/minut apar în insuficienţa renală.
V. Reabsorţia tabulară
Ureea trece prin filtrarea glomerulară fiind parţial reabsorbită la nivelul tubilor
proximali. a] Pregătirea bolnavului:
• bolnavul este anunţat cu o zi înaintea probei;
• va sta culcat peste noapte precum şi în dimineaţa examinării pe tot
parcursul examinării;
• în dimineaţa examinării nu va mănca nimic.
b] Efectuarea recoltării:
• la ora 7 bolnavul este rugat sa urineze;
• urina se aruncă, iar bolnavului i se dă să ingereze 250 ml apă;
• va urina măsurăndu-se volumul urinei;
• se recoltează 5 ml sânge prin puncţie venoasă. după care bolnavul va ingera
încă, 250 ml apă;
• bolnavul va urina în alt vas, se măsoară volumul urinei emise;
• din cele 2 probe recoltate se trimit la laborator 10 ml urină împreună, cu
sângele recoltat.
c] Interpretarea:
V.N.a filtratului glomerular este de 75 de ml/minut. Leziunile glomerulare sau
tubulare scad capacitatea de epurare a ureei din plasmă.

Explorarea secreţiei tubulare.

Se bazează pe capacitatea tubului renal de a secreta anumite substanţe introduse în
organism.
Proba cu PSP [fenolsulfonaftaleină].
a] Pregătirea bolnavului:
• se anunţă bolnavul să nu mănănce în ziua examinării;
• administrarea substanţei - în dimineaţa zilei de examinare i se injectează
bolnavului i.v. 1 ml de substanţă.
b] Recoltarea urinei:
• bolnavul este rugat să urineze la 15 şi 75 minute de ia administrarea substanţei;
• determinarea se face colorimetric;
c] Interpretarea:

27
 In mod normal o persoană sănătoasă elimină în primele 15 minute 20% din substanţ
injectată, iar în următoarele 70 de minute între 55-70% din substanţa injectată.

Nefrograma
Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a capta, secreta şi excreta o substanţă
marcată, cu radioizotopi. Se utilizează Hippuran marcat cu 131 iod. Proba se execută
dimineaţa şi nu necesită pregătirea prealabilă a bolnavului, bolnavul putănd mănca înainte
probei. Se injectează, intravenos izotopul şi se înregistrează radiaţiile emise de 15-30 minute
cu ajutorul a două sonde de scintilaţie dispuse la nivelul regiunii lombare.
Nefrograma permite depistarea tulburărilor functionale ale fiecărui rinichi tară a da
informaţii cu privire la cauza acestora. Nu se execută la femei gravide sau în lactaţie .
Scintigrafie renală
Bolnavului i se injectează intravenos o substanţă de contrast radioactivă, după care, cu
ajutorul unui aparat scintigraf se detectează repartizarea substanţelor radioactive în parenchiul
renal.

Proba cu indigo- carrnin- crornocitoscopie

Această probă apreciază capacitatea de eliminare a fiecărui rinichi în parte. Se
injectează i.v. soluţie 0,4% indigi-carmin steril. Apariţia colorantului în urină se urmăreşte
prin cistoscop.
a] Interpretare:
In mod normal, colorantul apare în vezica urinară la 5-7 minute de la administrare.

Explorarea capacităţii de dilutie şi concentraţie

Metodele executate în acest scop au la bază faptul că un rinichi sănătos are capacitatea
de a produce urină mai diluată sau mai concentrată , în funcţie de gradul de deshidratare al
organismului. Capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului poate fi determinată prin
mai multe probe:
• proba de diluţie şi concentraţie Volhard Are două etape:
• diluţia;
• concentraţia.
Practic este cel mai comod să se facă întâi concentraţia şi apoi diluţia, dacă
concentraţia este mai bună, evident ca şi diluţia este mai satisfăcâtoare.
A. Proba de concentraţie

28
 a] Pregătirea bolnavului
• la ora 12 bolnavul primeşte alimentaţie solidă [ouă,şuncă, pâine, carne] fară
lichide.
b] Recoltarea urinei:
• din 2 în 2 ore [la orele 14, 16, 18, 20] se colecteză eşantioane. De la orele 20
pănă la orele 8 urina se colectează într-o singură probă. Se notează la toate eşantioanele de
urină volumul şi cantitatea.
c] Interpretare
• în cursul după-amiezii şi noaptea ca răspuns la proba de concentraţie, diureza
scade mult iar densitatea trebuie să, crească depăşind 1028 cel puţin într-o probă. In
insuficienţa renală severă, densitatea variază puţin în jurul valorii de 1010 izostenurie.
Atenţie!

La bolnavii la care încărcarea cu lichid este contraindicată se face numai proba de

concentraţie apreciindu-se că un rinichi care concentrează bine are capacitatea de diluţie
normală.
B. Proba de diluţie
a] Pregătirea bolnavului
• cu 2 zile înainte de proba bolnavul este supus la un regim mixt alimentar, are
voie să bea lichide câte vrea.
• în ziua examinării bolnavul va sta în repaus la pat.
b] Golirea vezicii şi ingerarea lichidului
• la ora 7,30 îşi evacuează vezica urinară;
• bolnavul va ingera 1500 ml ceai sau apă timp de 1/2 h.
c] Recoltarea urinei
între orele 8-12, timp de 4 h se recoltează din 30-30 minute. Se notează cantitatea şi
densitatea urinei din fiecare probă.
d] Interpretare:
In mod normal, în primele 4 ore, ca răspuns la hidratare, se elimină întreaga cantitate
de lichid ingerată. In primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din cantitatea totală. In
cel puţin una din probele de dimieaţă volumul urinar depăşeşte 300 ml iar densitatea urinei
trabuie să fie sub 1005 în cel puţin una din probe.

29
 Proba Zimniţki
a] Pregătirea bolnavului
• bolnavul este menţinut la pat;
• se administrează regim alimentar şi hidric normal.
b] Recoltarea urinei se recoltează urina din 3 în 3 ore timp
de 24 h;
• se notează densitatea şi volumul fiecărei probe.
c] Interpretare
Normal - cu cât cifrele obţinute sunt mai îndepărtate între ele cu atăt capacitatea de
adaptare a rinichiului este mai bună.

30
 Îngrijiri specifice bolnavilor cu insuficienţă renală
IRA reprezintă suprimarea bruscă a funcţiei renale cu repercursiuni clinice generale,
umorale şi urinare. In acest caz rinichiul nu poate excreta urină în cantitatea şi concentraţia
corespunzătoare iar produsele rezultate din metabolism rămăn în sânge şi produc
autointoxicaţii. Cauze:
1.Prerenale:
Când agenţii etiologici, acţionează indirect asupra rinichilor prin reducerea fluxului
sanguin renal cu ischemie renală consecutivă şi oprirea secreţiei de urină;
 - hipovolemic;
 
  socul - hemoragic;

-Stari de soc
 
 - traumatic;
 
- obstretica l

  infarctul miocar di c
- abdomen acut







  var saturi;

Stari de deshidratare - diaree;

  transpiratii abundente


- sep ticemie;
-insuficienta periferica acuta   avort septic;

  soc anafilactic.

2.Renale:
-în care agenţii etiologici acţionează direct asupra parenchimului renal producând
leziuni anatomice;
-necroze tubulare;
-şoc prelungit;
-arsuri grave, nefrotoxice;
-boli renale parenchimatoase: - glomerulonefritele produse de steptococ;
-boli vasculare ale rinichiului.
3. Postrenale:
- când insuficienţa renală acută, se produce consecutiv unui obstacol mecanic pe căile
excretorii:
- calculoza ureterală bilaterală;
- hipertrofie de prostată;
-tumori de vecinătate afectând ambele uretere
-procese ureterale inflamatorii
Simptome:
-semnul esenţial în I.R.A. este oliguria pănă la anurie; -pot exista cazuri când diureza
este păstrată, însă este deficitară din punct de vedere calitativ;
-paralel apar semne de oboseală, stare de rău general, cefalee, vărsături, meteorism,
limba "arsă", halena amoniacală, sughiţ, diaree, dispnee, tahipnee, respiraţie Kiissmaul sau
Cheyne-Stokes, diateză hemoragică, somnolenţă, agitaţie psihomotorie, convulsii, comă în

31
forme foarte grave.
Semne de laborator:
-retenţie de produşi azotici;
-apare acidoza renală;
-apar tulburări hidroelectrolitice [creşte K, scade Na şi Ca];
-în urină apar albuminurie, hematurie, cilindrulie, leucociturie.

1. Asigurarea condiţiilor de îngrijire a bolnavului

-asistenta va avea în vedere măsurile care se iau în toate cazurile date, asigurănd două
pături de lănă cu care va acoperi bolnavul şi va încălzi patul în prealabil cu termofoare;
-se acordă îngrijiri igienice corespunzătoare;
-bolnavii cu I.R.A. sunt mai susceptibili şi necesită precauţii mai mari în privinţa
igienei şi curăţeniei.

2. Supravegherea bolnavului
-asistenta va vizita bolnavul cât mai des, chiar fară solicitare;
-va urmări şi nota manifestările patologice cum sunt: hemoragii, manifestări de
comportament, contracţii sau convulsii şi le va raporta medicului;
-va nota volumetric eliminările de lichide;
-recoltează urina la bolnavii agitaţi sau în comă prin intermediul sondei respectănd
regulile de asepsie;
-asistenta va determina densitatea fiecărei emisii de urină şi o vanotaînF.O.;
-va urmării TA, P, R, T°, iar în cazurile de constipaţie va face clismă evacuatoare.
Este foarte importantă evidenţa exactă a diurezei, deoarece este baza de pornire a
tratamentului şi criteriul de orientare a medicului.

3. Recoltarea probelor de laborator

-asistenta va recolta sânge pentru determinarea ureei, creatininei, rezervei alcaline, pH-
ului, ionogramei;
-va recolta urina pentru analizele obişnuite şi pentru dozarea ureei urmare.

4.Corectarea echilibrului hidroelectrolitic

-se va urmări şi nota cu foarte mare exactitate cantităţile de lichide pierdute şi se vor
administra lichide câte 50-60 ml pentru fiecare grad de febră, deoarece cantitatea de lichide

32
administrate în 24 de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-500 ml;
-la calcularea aportului de lichide se vor lua în considerare lichidele ingerate din
băuturi sau alimente, perfuzie, clisme hidratate;
-pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic greutatea corporală;

-aportul de sodiu va fi redus la 1 g/zi;

-când hidratarea orală nu este posibilă, cantitatea necesară de lichide se va
introduce i.v. în pefuzie lentă folosind glucoza 10-20%;
-calea de administrare şi compoziţia lichidelor în vederea menţinerii echilibrului
hidroelectrolitic vor fi stabilite de medic în funcţie de ionogramă;

5. Împiedicarea acumulării produşilor azotaţi în cazul anuriei şi asigurarea regimului

dietetic
Pentru a diminua retenţia de produşi azotaţi şi eatabolismul protidic, se va asigura un
regim alimentar bogat în glucide şi lipide care să asigure un aport de 2000 calorii/zi.
Regimul va consta din:
• orez fiert;
• paste făinoase;
• unt;
• ulei;
• biscuiţi;
• zahăr.
Se exclud:
• pâinea;
• lactatele;
• ouăle;
• fructele uscate;
• carnea;
• peştele;
• alimentele cu conţinut mare de K;
• sucuri de fructe.
-dacă bolnavul nu poate înghiţi sau vomită, asistenta îl va alimenta prin sondă;
-în caz de comă sau precomă se va administra glucoza 5% intravenos. Ritmul de

33
perfuzie nu trebuie să depăşească 0,4 g glucoză/kg corp/oră;
-dieta va fi suplimentată cu vitamine;
-suprimarea completă a proteinelor nu trebuie să depăşească 10-15 zile deoarece lipsa
aminoacizilor esenţiali creşte catabolismul protidic.

6. Restabilirea diurezei în cazul oliguriei şi tratarea anuriei

-pentru restabilirea diurezei asistentei va administra la indicaţia medicului Manitol 60-
80 ml şi Furosemid 150 mg din 3 în 3 ore timp de 12 ore;
-asistenta va urmări şi nota dacă se reia sau dacă se produce o creştere a diurezei;
-se consideră că tratamentul este eficace numai dacă se produce o diureză de 40 ml/oră;
-diureticele se administrează numai după corectarea volemiei;
-asistenta nu trebuie să acţioneze independent în administrarea medicamentelor;

7. Ingrijiri care primesc manifestări supraadăugate

-asistenta va avea pregătite medicamente pentru combaterea vărsăturilor, diareei,
convulsiilor, stărilor de agitaţie;
-în vărsăturile rebele se va goli stomacul prin sondă şi se va face spălătură stomacală
eliminănd o cantitate de substanţă azotată din organism;
-diareile dacă nu sunt masive, nu vor fi oprite;
-în caz de hipercalcemie asistenta va avea pregătit calciu gluconic 10%, bicarbonat de
Na 2-3%, 10-15 ml soluţie hipertonă de glucoza tamponată cu insulina;
-în caz de acidoză, când rezerva alcalină scade iar pH-ul este sub 7,5 se face corectarea
prin administrarea de bicarbonat de Na sub controlul permanent al pH-ului;
-complicaţiile cardiovasculare, respiratorii şi infecţioase, se previn printr-o
supraveghere permanentă a bolnavului şi prin administrarea judicioasă a lichidelor.

34
 8. Indepărtarea produşilor de catabolism
-când tratamentul obişnuit a rămas ineficace se utilizează dializa cu ajutorul căreia se
poate elimina excesul de compuşi azotaţi de apă şi electroliţi.
Hemodializa sau rinichiul artificial
Hemodializa este cea mai eficace metodă de epurare extrarenală, epurează sângele în
afara organismului utilizănd pentru dializă membrane de celofan sau cuprofan.
Pentru acest scop există mai multe tipuri de aparate:
a] aparat cu membrană dializantă în formă de tub;
b] aparat cu membrană întinsă între două placi din material plastic;
c] rinichi cu fibre capilare.
Elementul esenţial al rinichiului artificial este membrana dializantă. Aceasta permite
schimburile de substanţă între sânge şi lichidul dializant.

Principiul hemodializei se bazează pe epurarea extracorporaiă a sângelui introdus în

aparat care circulă în mod continuu în interiorul tubului ce este în contact cu membrana
dializantă, după care este introdus în organism printr-o venă.
1. Pregătirea aparaturii şi a materialelor:
-asistenta pregăteşte aparatul de hemodializa după o prealabilă sterilizare a tuburilor,
pieselor şi sticlăriei;
-pregătirea soluţiei dializane formată din: clorura de Na, clomra de K, clorură de Mg,
clorura ce Ca, bicarbonat de Na şi glucoza realizănd un mediu uşor hipertonic;
-cantitatea de lichid dializant poate ajunge pănă la 100 1;
-se pregătesc 500 ml sânge izo-grup proaspăt;
-se pregătesc instrumentele şi materialele pentru anestezia locală, descoperirea
chirurgicală a vaselor la care se leagă aparatul.

2. Pregătirea bolnavului
-se face pregătirea psihică a bolnavului dacă starea generală o permite şi se
administrează un calmant;
-înainte de începerea intervenţiei, asistenta va recolta sânge pentru determinarea
compuşilor azotaţi, a rezervei alcaline, hemogramei şi hematocritului;
-bolnavul este aşezat într-un pat balanţă, comod, deoarece şedinţa poate dura 6-8 ore;
-capul şi toracele vor fi uşor ridicate, iar membrele superioare fixate în poziţii accesibile
denudării vaselor.

35
 3. Efectuarea tehnicii
-se umple tubul de celofan cu sânge proaspăt conservat;
-se pregătesc cămpul operator şi se serveşte medicul pentru descoperirea chirurgicală a
arterei şi venei;
-medicul fixează canulele respective şi racordează tubulatura aparatului la cele două
canule;
-se dă drumul la sângele arterial al bolnavului în aparat;
-pe măsură ce sângele bolnavului intră în aparat, sângele conservat din tubul de celofan
intră în vena bolnavului;
-viteza optimă de scurgere a sângelui prin aparat este de 100-150 ml/min.

4. Rolul asistentei în timpul şedinţei de hemodializă

-asistenta controlează din 15 în 15 minute P, TA, R, T° urmărind comportamentul
bolnavului;
-din oră în oră recoltează sânge pentru determinarea Ht;
-administrează la indicaţia medicului mici cantităţi de heparină şi antibiotice;
-urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru excluderea incidentelor ce pot apărea;
-schimbă lichidul de dializă din 2 în 2 ore,
Printr-o şedinţă de hemodializă se pot elimina din organism între 60-110 grame uree.
Rinichiul artificial poate fi utilizat şi pentru eliminarea substanţelor barbiturice sau altor
substanţe medicamentoase.
Hemodializă se poate face zilnic sau la două zile.

Dializa peritoneală
Metoda utilizează ca membrană dializantă pentru epuraţia sângelui endoteliul seroasei
peritoneale care are o suprafaţă de 20 mii cm2.
Cu ajutorul unui tub se introduce în cavitatea peritoneală lichidul de dializă care după
ce traversează suprafaţa endoteliului peritoneal este îndepărtat prin alt tub.
1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:
• se pregătesc steril toate materialele, 20 de flacoane de lichid de dializă a câte 2
litri soluţie utilizată la hemodializă la care se mai adaugă heparina pentru evitarea obstrucţiei
cateterului şi antibiotice pentru a preveni infecţia;
• se pregăteşte trusa de paracenteză cu 2 trocare, ambele prevăzute cu stilet
ascuţit şi mandren bont;

36
 • materiale pentru anestezie, dezinfecţie locală şi pansamente;
• se mai pregătesc două sonde din material plastic lungi de 20 cm care să poată fi
introduse prin canula trocarului în cavitatea peritoneală prevăzute cu orificii laterale la
extremitatea care se introduce în abdomen;
• aparat de perfuzat;
• tub de cauciuc pentru scurgerea lichidului evacuat;
• vas colector de 10-20 litri gradat;
• aparat pentru încălzire sau menţinerea constantă a lichidului de dializă la T°
corporală;
• seringi şi medicamente pentru urgenţă în caz de accidente. 2. Pregătirea
bolnavului:
• se face pregătirea psihică şi se administrează un calmant;
• bolnavul îşi goleşte vezica, i se va face o clismă evacuatoare şi va fi asezat
comod în pat deoarece durează intre 16-20 ore.

3. Tehnica de lucru:
• se adaptează aparatul de perfuzie la flacon sau se trece tubul de perfuzie
prelungit în formă de serpentină prin aparatul ce menţine lichidul cald;
• flaconul se fixează la o înălţime de 2 m;
• medicul execută paracenteza abdominală în fosa iliacă stăngă şi prin canula
trocarului introduce sonda de material plastic la care se racordează amboul aparatului de
perfuzie şi se dă drumul lichidului;
• sonda împreună cu amboul tubului de perfuzie se fixează de peretele
abdomenului cu leucoplast iar împejural locului de pătrundere a tubului în cavitatea
peritoneală se aşază o compresă sterilă îmbibată în soluţie dezinfectantă;
• se fixează debitul la 2-3 1 în prima oră;
• după ce s-au adunat în cavitatea peritoneală 2 1 de lichid, se introduce în partea
dreaptă celălalt tub de plastic şi se fixează la peretele abdomenului. La această sondă se
racordează un tub de scurgere care se introduce în vasul colector;
• după ce a început să se scurgă lichid în vasul colector, se reglează ritmul în aşa
fel încât în cavitatea peritoneală să se menţină 2 1 lichid;
• controlează TA, P,R,T°.
Prin acest procedeu se pot elimina între 40-60 g de uree şi alţi produşi de dezasimilaţie.
Ingrijirea bolnavului în stadiul poliuric I.R.A. poate evolua spre vindecare sau spre

37
cronicizare.In caz de evoluţie favorabilă restabilirea funcţiei renale se face după 12-14 zile de
anurie, după cum urmează etapa poliurică. In această fază de reluare a diurezei pot apărea
diverse complicaţii: deshidratarea, infecţii urinare, complicaţii cardiovasculare, de aceea în
îngrijirea bolnavului asistenta va respecta cu stricteţe tratamentul prescris de medic.
1.Evitarea complicaţiilor majore:
• asistenta va urmări diureza, va recolta sânge şi urină pentru ionograma sanguină
şi cea urinară;
• va administra soluţiile prescrise pentru înlocuirea pierderilor;
• va recolta sânge pentru determinarea ureei şi creatininei care pot să crească în
această fază;
• în aceste cazuri se face o dializă suplimentară;
• ajunşi în stadiul poliuric, bolnavii trebuie mobilizaţi activ pentru prevenirea
infecţiilor bronhopulmonare, a emboliei şi escarelor;
• infecţia urinară se previne respectănd riguros măsurile de asepsie şi acordănd
îngrijiri igienice corespunzătoare.

2. Trecerea la un regim dietetic progresiv:

• regimul se îmbunătăţeşte treptat prin introducerea proteinelor de mare valoare:
ouă, lapte, brănză, came;
• se creşte raţia calorică adoptănd un regim uşor hipergfucidic, normolipidic şi
hiposodat;
• se introduc alimente bogate în K;
• când diureza atinge 1-1,5 1, bolnavul va putea primi un regim normal sărat;
bolnavul poate bea 500-800 ml lichide peste pierderile zilnice.

Insuficienţa renală cronică este o scădere progresivă a capacităţii funcţionale renale cu

retenţie în organism a substanţelor toxice rezultate din metabolism şi cu evoluţie spre uremia
terminală.Fiind vorba de o înbolnăvire de lungă durată, bolnavul va trebui să respecte un
anumit regim de viaţă. Boala prezintă un stadiu compensat cu stare generală bună şi un stadiu
decompensat în care apar repetat pusee acute. Îngrijirea acestor bolnavi este în funcţie de
stadiul bolii.
1. Respectarea regimului igieno-dietetic în faza compensată:
• repausul zilnic va fi de 12-14 ore;
• se adoptă o dietă normoealorică cu 2000-3000 cal/zi, normolipidică şi

38
hiperglucidică;
• proteinele şi clorura de Na vor fi reduse, dar nu suprimate din alimentaţie.
2. Regimul igieno-dietetic din faza decompensată:
• bolnavul este spitalizat iar îngrijirea este asemănătoare cu cea din I.R.A.;
• se adoptă repausul total iar din dietă se exclud proteinele şi Na; se acordă
îngrijiri igienice pentru prevenirea escarelor şi evitarea compicaţiilor;
• pentru bolnavii cu I.R. A. hemodializa este indicată când nu pot beneficia de
regimul dietetic şi de tratamentul de echilibrare umorală deoarece funcţiile renale sunt total
compromise.
Şedinţele de hemodializa se fac în clinică de 2-3 ori/săptămână.

Encefalopatia uremică
Apare în stadiile terminale ale insuficienţei renale croniceIRA. Semnele neuro-psihice
sunt provocate de tulburările hidroelectrolitice şi acido-bazice care se adaugă intoxicaţiei
uremice propiu-zise. Se caracterizează prin somnolenţă, confuzie, stupor, comă, agitaţie,
flapping-tremor, crampe musculare, mioclonii sau convulsii. Toate tulburările descrise
răspund foarte bine la hemodializă. Pănă la instituirea acesteia sau când epuraţia extrarenală nu
este disponibilă se recurge la corecţie hidroeleetrolitică [hiperpotasemia se combate prin
soluţie perfuzabilă de glucoza hipertonă tamponată cu insulina sau prin administrarea de
diuretice de ansă de tipul furosemidului; hiponatremia însoţită de semne de deshidratare,
necesită administrarea de lichide];
Tratamentul acidozei prin administrarea de bicarbonat de sodiu 8,4/% i.v.sau THAM
i.v.,lent 200-500 ml; vitaminoterapie [în special cu vitamine din grupul B]; combaterea
convulsiilor prin administrare de diazepam i.v. foarte lent, eventual urmat de fenobarbital sau
fenitoin în doze uzuale.

39
 Cap.III. Îngrijiri specifice
* Prezentarea cazurilor de boală
Plan de îngrijire
1. Informaţii;
2. Nevoia afectată;
3. Probleme;
4. Surse de dificultate- cele trei dimensiuni: biologici, psihologică, socio-culturală
şi spirituală;
5. Obiective;
6. Intervenţii autonome;
7. Intervenţii delegate;
8. Evaluare

40
 Cazul I
Plan de îngrijire al bolnavei P. Otilia cu I.R.C.
a] Informaţii
1. Culegere de date
Bolnava P. Otilia în vărstă de 60 de ani, casnică, cu domiciliul în Sadova, este
căsătorită, cu 4 copii, căsătoriţi şi ei la răndul lor, cu copii.
Se internează pe data de 10 martie 2014 la secţia Medicală a Spitalului Câmpulung
Moldovenesc ora 9,00 cu diagnosticul - colică renală dreaptă, I.R.C. stadiul II.
b] Motivele internării
Motivele pentru care bolnava s-a prezentat la spital sunt: -debut brutal cu astenie,
cefalee, ameţeli, dureri de cap, dureri în lojele renale, polakiurie cu nicturie.
Se internează pentru investigaţii şi tratament.
Din discuţiile purtate cu bolnava reiese că nu a suferit nici o boală în afara celor
enunţate.
c] Aspect social
Bolnava locuieşte în Sadova, la casă şi se întreţine din pensia soţului. Bolnava nu
fumează, nu consumă alcool sau cafea. Este de religie ortodoxă, respectă zilele de sărbătoare
şi merge cu regularitate la biserică.
Bolnava a fost internată la spital pentru investigaţii şi tratament în urma cărora a fost
externată în stare ameliorată.
La examenul clinic de la internare se obsevă următoarele;
• tegumente şi mucoase - normal colorate;
• sistem osteoarticular - integru;
• aparat uro-genital -dureri lombare în loja renală dreaptă, polakiurie, nicturie.
Bolnava P. Otilia se internează cu următoarele manifestări de dependenţă:
• durere vie în loja renală dreaptă;
• oboseală, slăbire fizică, nelinişte;
• micţiuni, frecvente în cantităţi mici în timpul nopţii;
• indispoziţie, sete;
• transpiraţii, tegumente fierbinţi;
• hidratare insuficientă;
• pierdere în greutate;
• perturbarea somnului.

41
 Problemele bolnavei sunt urmatoarele
• dureri vii;
• polakiurie;
• nicturie;
• temperatura corpului creşte peste limitele normale;
• dificultate în alimentaţie şi hidratare;
• transpiraţii abundente.

Diagnostic de nursing Obiective Intervenţiile proprii şi Evaluare

42
 delegate
-asigur conditiile de
-pacientul nu mai
1.-dureri accentuate de microclimat corespunzator
-calmarea durerii prezinta dureri la
miscare -masor si notez in F.O
miscare
functiile vitale
-urmaresc si apreciez
potentialul infectios al
-pacientul nu
pacientului
2.-riscul aparitiei unor -prevenirea aparitiei prezinta semne de
-amplasez pacientul in
complicatii complicatiilor infectie si nici alte
salon bine aerisit alaturi de
manifestari
alti pacienti pentru a
comunica
-urmaresc si notez in F.O
numarul mictiunilor si
-normalizarea
3.incapacitatea de a aspectul urinii,determin -pacientul elimina
mictiunilor si
elimina evitarea aparitiei infectiei fara a prezenta dureri
controlul diurezei
-asigur igiena tegumentelor
si a mucoaselor
-aerisesc salonul
-pacientul sa fie -schimbam lenjeria de pat -pacientul accepta si
4.-insuficienta de a se
echilibrat hidric si si corp respecta regimul
alimenta si hidrata
nutritional -servesc pacientul cu alimentar
cantitati mari de lichide
-conduc pacientul intr-un
-pacientul sa
salon mai departe de -pacientul se
5-dificultate in a dormi beneficieze de un
zgomote odihneste
si a se odihni somn
-observ si notez cat doarme corespunzator
linistit,odihnitor
pacientul
-asigur pacientului repaus
la pat
-insotesc pacientul la Eco.
6-durere colicativa in -pacientul nu mai
-combaterea durerii -recoltez sange pentru
loja renala prezinta dureri
analize de laborator
-recoltez urina pentru
urocultura

43
44
45
46
47
48
49
50
51
 Cazul II
Plan de îngrijire nursing al bolnavei R.C. cu I.R.C.
a ] Informaţie
1].Culegere de date
Bolnava R.C. în vărstă de 69 ani, este pensionară [secretară] cu domiciliul în
Câmpulung M., este căsătorită, avănd trei copii şi cinci nepoţi.
Se internează la secţia medicală a Spitalului pe data de 21 martie 2014 la orele 19 cu
diagnosticul - colică renală, litiază biliară:, I.R.C. stadiu lII.
Motivele internării:
Motivele pentru care bolnava s-a prezentat la spital sunt: dureri în regiunea lombară,
polaakiurie, nicturie, stare generală alterată, astenie fizică, parestezii în membrele superioare.
Din discuţiile purtate cu bolnava reiese că : starea sănătăţii familiei este bună şi nici un
membru al familiei nu a suferit de o boală dermatovenerică în afară de bolile din copilărie.
Din antecedentele bolnavei reiese că a suferit de:
-bolile copilăriei:
• -varicelă;
• -scarlatină;
• -oreion.
-sarcină extrauterină în urmă cu 32 de ani.
Bolnava nu este fumătoare, nu consumă alcool sau cafea, nu prezintă proteză.
B] Aspecte sociale
Bolnava locuieşte într-o casă cu patru camere, este de religie ortodoxă şi merge cu
stricteţe la biserică. Bolnava este casnică, pensionară.
Condiţiile de viaţă au fost grele şi a prezentat numeroase internări pentru probleme
medicale care au afectat aceleaşi nevoi fundamentale.
La internare, la examenul clinic se observă:
• -tegumente şi mucoase palide;
• -sistem osteo-articular - integru anatomic;
• -sistem respirator - torace normal conformat;
• -aparat cardio-vascular - cord în limite normale;
• -aparat digestiv - abdomen suplu, nedureros, spontan, ficat şi splină în limite
normale.

52
Diagnostic la internare:
-colică renală stăngă, I.R.C. stadiul II.
Diagnostic la externare: -I.R.C. stadiu III.
Pacienta RUSU COCUTA. se internează cu următoarele manifestări de dependenţă:
• -transpiraţii, nelinişte;
• -insomnie, nervozitate;
• -oboseală, stare depresivă;
• -durere la micţiune;
• -inapetenţă, hidratare insuficientă;
• -tegumente şi mucoase uscate;
• -durere articulară.
Problemele pacientei:
• -durere colicativă în loja renlă stăngă;
• -anxietate;
• -transpiraţii abundente;
• -polakiurie;
• -disurie, mcturie;
• -deshidratare;
• -deficienţa de a se alimenta şi hidrata;
• -greutate în respiraţie;
• -diminuarea mişcărilor;
• -febră

53
54
55
56
57
58
59
 Cazul III
Plan de îngrijire nursing al bolnavei T. ANCA. cu I.R.C.
a] Informaţii
1.Culegerea datelor
Pacienta T. ANCA. în vărstă de 59 de ani, pensionară [învăţătoare] cu domiciliul în
Câmpulung M., este csătorită, are un copil care la răndul lui este căsătorit având 2 copii.
Se internează la secţia Medicală a Spitalului Câmpulung Moldovenesc pe data de 28
martie 2014 cu diagnosticul de colică renală stăngă, I.R.C. stadiul II.
b] Motivele internării
Motivele pentru care pacienta s-a internat în spital sunt: durere în loja renală stăngă cu
iradiere pe ureter, polakiurie cu nicturie, astenie fizică şi psihică.
Din antecedentele pacientei reiese că în urmă cu 10 ani a fost operată de colecist şi în
afara bolilor din copilărie nu a suferit de alte afecţiuni.
c]Aspecte sociale
Locieşte într-un apartament cu 2 camere, alături de soţul ei în vărstă de 62 de ani şi
dispun de un confort decent locuibil cât şi material. Este de naţionalitate romănă, religie
ortodoxă, respectă zilele de sărbătoare şi duminicile.
Se întreţine din pensia de 1500 lei. în prezent copilul îşi vizitează des părinţii, aceştia
acordăndu-le o atenţie deosebită în vederea promovării sănătăţii.
La internare, la examenul clinic se observă :
• -tegumente şi mucoase - normal colorate;
• -sistem ganglionar - nepalpabil;
• -sistem astero-articular - integru anatomic;
• -aparat digestiv - tranzit intestinal prezent;
• -aparat urinar - dureri în loja renală stăngă cu iradiere pe ureter, polakiurie cu
nicturie;

60
 • Ecografie - ficat cu dimensiuni antero posterior moderat
pe ambii lobi, rinichii cu dilataţii caliceale, colecist absent.

Diagnostic la internare:
-colică renală, I.R.C. stadiul II;
Diagnostic la externare:
-I.R.C. stadiul II.
Bolnava T. A NCA se internează cu următoarele măsuri de dependenţă:
• -transpiraţii, nelinişte, durere, teamă;
• -inapetenţă, hidratare insuficientă;
• -durere lombară, iritabilitate.
Problemele bolnavei:
•-durere persistentă în regiunea lombară;
•-polakiurie cu nicturie;
•-dificultatea de a se alimenta şi hidrata corespunzător;
•-creşte T° peste limitele normale;
•-greutate în a respira

61
62
63
64
65
 Cap. IV. Concluzii

Pentru întocmirea acestei lucrări am luat în studiu trei cazuri cu "insuficienţă renală
cronică" la trei persoane cu vărste medii, cultură diferită.
Ingrijirile NURSING sunt structurate pe cele 14 nevoi fundamentale ale persoanei
umane, subliniate în Conceptul Virginei Henderson, care permit abordarea celor cinci
dimensiuni [bio-fizico-psiho-socio-culturale şi spirituale] pentru fiecare nevoie afectată.
Problemele derivă din afectarea nevoilor şi intensitatea cu care se manifestă, sunt
legate de receptivitatea fiecărei faţă de boală, de starea generală a organismului şi de starea
psihică.
Toate cele trei paciente se prezintă la spital pentru dureri în lojele renale, polakiurie,
nicturie, prima pacientă avănd dureri în lojele renale, polakiurie cu nicturie, astenie, cefalee,
ameţeli; a doua pacientă prezintă dureri în regiunea lombară, polakiurie, nicturie, astenie,
cefalee, parastezii în membre; a treia pacientă acuză durere în loja renală stăngă cu iradiere pe
ureter, polakiurie, nicturie, astenie fizică.
In toate cele trei cazuri prima nevoie afectată este "Nevoia de a evita pericolele",
problema a fost durerea colicativă persistentă în lojele renale; deoarece pacientele aveau
tulburări de emisie urinară [polakiurie, disurie, nicturie]. A doua nevoie afectată este "Nevoia
de a elimina" în toate cele trei cazuri. A treia nevoie afectată este "Nevoia de a menţine T°
corpului în limitele normale" în primul caz avănd ca problemă creşterea temperaturii corpului
peste limitele normale; iar în celelalte două cazuri este "Nevoia de a se alimenta şi hidrata"
deoarece pacientele prezentau dificultăţi în a se alimenta şi hidrata corespunzător.
Alte nevoi afectate:
• "Nevoia de a dormi şi a se odihni" datorită imposibilităţii de a se odihni;
• "Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie" avănd ca problemă greutatea în
respiraţie;
• "Nevoia a se mişca şi a avea o bună postură" având ca problemă diminuarea
mişcărilor impuse de boală.Problemele comune în cele trei cazuri:
• -durerea;
• -riscul apariţiei unor complicaţii;
• -tulburări de emisie urinară;
• -dificultatea de a se alimenta şi hidrata corespunzător;
• -imposibilitatea de a dormi şi a se odihni;

66
• -greutatea în respiraţie;
• -creşterea temperaturii peste limitele normale;
• -greutatea în a se îmbrăca şi dezbrăca;
• -dificultate în a-şi acorda îngrijiri igienice.
Surse de dificultate comune:
• -durere;
• -oboseală;
• -nelinişte;
• -prezenţa calculului;
• -proces infecţios;
• -slăbiciune;
• -hidratare necorespunzătoare;
• -febră;
• -neacceptarea rolului de bolnav;
• -situaţie de criză.
Obiectivele comune propuse pentru îndepărtarea problemelor principale:
• -combaterea durerilor;
• -normalizarea micţiuniior şi controlul durerii;
• -prevenirea complicaţiilor;
• -echiparea hidroelectrică şi nutriţională;
• -scăderea febrei;
• -uşurarea respiraţiei;
• -beneficierea de un număr de ore de somn corespunzătoare.

Examinări şi intervenţii efectuate celor trei persoane:

• V.S.H.;
• Hb;
• N.L.;
• Uree sanguină;
• Creatinină;
• Acid uric;
• Glicemie;
• Tymol;
• Bilirubină;

67
 • ADDIS;
• Urocultură;
• Proba de concentraţie;
• Examen sumar de urină;
• ECHO;
• Măsor şi notez în F.O.: P, T°,R TA.
Toate cele trei paciente sunt de religie creştin - ortodoxă. Starea materială este de
nivel mediu în toate cele trei cazuri, iar nivelul de cultură este acelaşi dat fiind profesia
fiecăreia, interesul manifestat pentru acumularea de noţiuni noi privind mediul înconjurător şi
propia persoană.
In ceea ce priveşte supravegherea şi notarea funcţiilor vitale toate cele trei paciente au
fost cooperante. Funcţiile vitale cu mici diferenţe de valori au fost notate pe foile de
temperatură.
Pacientele sunt ordonate în timp şi spaţiu, au avut încredere în tratamentul prescris şi
personalul de îngrijire. Se externează din spital cu următoarele recomandări:
• -controlul medical periodic;
• -repaus la domiciliul;
• -limitarea eforturilor fizice şi psihice;
• -cura de diureză prin consum de 2 1 lichide.

68
 PREZENTAREA MEDICAMENTELOR

AMPICILINA

Compozitie

-Capsule operculate continand ampicilina trihidrat echivalent la 250 mg ampicilina

anhidra.Plicuri a 1g si 2g pulbere granulata efervescenta continand ampicilina trihidrat
echivalent la 125 mg si respectiv 250 mg ampicilina anhidra.Flacoane continand ampicilin
asodica corespunzator la 250 mg ,500 mg,1g si 2g ampicilina anhidra sub forma de pulbere
pentru prepararea de solutii injectabile.

Actiune farmacoterapeutica

-Penicilina semisintetica cu spectru larg de actiune,cuprinzand inafara germenilor

sensibili la penicilina G si enterococi, listerii Haemopphilusinfluienteaza, Salmonellae,
Sigellae si pentru concentratii mari,Ecoli si unele speci de proteus.Ampicilina este activa pe
cale orala se elimina sub forma activa prin urina si prin bila.

Mod de administrare

Adultii.2-4-6g/zi fractionat la intervale de 6 ore cu ½-1 ora inainte de mese.In

infectii severe se injecteaza i.m. sau i.v. 4-8g/zi ,fractionat la 4-6 ore.

Copii.oral 50-200mg/kg corp/zi in 4 prize.

In meningite 200-400 mg/kg corp/zi in3-4 prize.
Intrarahidian in completarea tratamentului se administreaza o singura data pe zi 5 mg
la sugar,10mg la copilul mic si 15-25mg la copilul mare sau adult folosind o solutie
cu concentratie de 5 mg/ml.

Prepararea solutiilor.-Pentru administrarea i.m continutul unui flacon se dizolva in

1,5 ml apa distilata sterila si se injecteaza profund.Pentru injectia i.v. continutul unui flacon
se dizolva in 10-20ml. Apa distilata sau solutie fiziologica sterila.Se agita energic pentru
dizolvarea intregii cantitati de substanta.Solutiile se inactiveaza rapid prin pastrarea ,chiar la

69
frigider,de aceia se vor prepara imediat inainte d eintrebuintare .Continutul unui plic se
dizolva in 40-50ml.de lichid ,solutia se bea imediat.

ALGOCALMIN

Compozitie

Fiole de 2 ml continand metamizolsodic 1g.

Actiune farmaceutica.

Analgezic de doua ori mai intens decat aminofenazona si antipiretic cu actiune intensa
la admonistrarea intravenoasa ,slab antiinflamator,
Antispastic ,puternicmiotrop.

Mod de administrare

Adulti.1-2 fiole in injectie i.m.profund sau per os,1 fiola la nevoie

In caz de febra mare,in mediu spitalicesc se pot administra 1 f ,i.v in cazul in care nu
exista antecedente de alergie la algocalmin.
Copii peste 15 ani.1 comprimat de 2-3ori /zi sau la nevoie.Comprimatele se
administraza cu un pahar mare de apa.Incaz de febra mare ,in mediu spitalicescse pot
administra 1 fiola i.v in cazul in care nu exista antecedente de alergie la algocalmin.

CALCIU GLUCONIC

Actiune terapeutica

Are actiune recalcifianta, scade excitabilitatea neuromusculara si relaxeaza

musculatura neteda,antialergic,antiinflamator si nomalizant al permiabilitatii capilare.
Mod de administrare
In tetania hipocalcemica grava,i.v lent,10-15 minute,10-20 ml solutie 10% de
prferinta sub control ECG,in continuare in perfuzie i.v. 6-8g/1000 ml solutie de gluocza 5%
sau se injecteaza i.m solutia ,10%.

70
 DIAZEPAM

Actiune terapeutica

Tranchilizant din grupa benzodiazepinelor,miorelaxant si anticonvulsivant,antispastic

uterin,slab parasimpatolitic ,efectul este rapid,d durata relativ scurta la inceputul
tratamentului.

Mod de administrare

Oral la adulti si copii mari 2 mg,5 mg sau 10 mg de 1-2 ori pe zi .,la batrani 2 mg de
1-2 ori pe zi,la copiimicii cate 1-2 mg de 2 ori pe zi se poate creste cu prudenta pana la 0,5
mg/kg corp pe zi i.m.sau i.v.la adulti sau copii mari2-20 mg,in tetanos 200-400mg/zi,la copii
mici0,1-0,25mg odata.

FUROSEMID

Indicatie terapeutica

Furosemid este indicat in tratamentul edemelor din insuficienta cardiaca ,ciroza

hepatica sau afectiuni renale.

Mod de administrare
Adulti 40-80 mg/zi,1-2 prize
Copii 1-2 mg/kg pe zi

PIAFEN-FIOLE

Actunea farmacoterapeutica
Metamizolul sodic,derivat pirezolonic are actiune analgezica puternica,efecte
antispastice directe asupra fibrei musculare netede,efecte antipiretice.Clorhideratul de
pitofenonaeste antispastic musculotrop,iar bromometilatul de femipramida are actiune
anticolinergica marcate si gangliopiergica discreta.Datorita actiuni analgezice de tip
morfinic,fiind totodata lipsit de reactiile adverse ale acestora.

71
 Mod de administrare
Injectii i.m.profund sau i.v. lent-1-1,5 ml/min,1-3 fiole pe zi.

PARACETAMOL

Indicatii. Combaterea simptomatica a febrei de cauza infectioasa .Tratamentul

simptomatic al durrilor de intensitate medie ,cefalee,nevralgii dentare,dureri sciatice, artralgii
nereumatismale ismenoree, dureri dupa unele intrventii chirurgicale,entorse,fracturi si luxatii.

Mod de administrare

La adulti si copii peste 12 ani,doza obisnuita este de 500 mg la fiecare 6-8 ore.Nu se
va depasi doza maxima de 1g /priza si 4 g /24 de ore . Pentru tratamentul de lunga durata
,doza maxima /zi se reduce la 2,5g.Pentru doze mai mari tratamentul va fim efectuat sub
stricta supraveghere medicala .Copii intre 6 si 12 ani,125-250 mg la 6-8 ore.

72
 Bibliografie

1.C. Borundel - Manual de medicină,pentru cadre medii, Ed. ALL, Buc., 1995
2. L. Titircă - Explorări funcţionale şi îngrijiri speciale acordate bolnavului - pentru
şcolile postliceale, Ed. Viaţa medicală românească, Bucureşti
3. L. Titircă – Urgenţele medico-chirurgicale Sinteze.Editura medicală 1998
4. C.Mozes - Tehnica îngrijirii bolnavilor Editura Medicală 1974
5. Baltă G, Stănescu M. O, Kyowski A, Titircă L-Tehnici speciale de îngrijire a
bolnavilor . Editura medicală, Bucureşti,2007

73