Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Aflată într-o poziție ingrată pe plan extern, România a fost silită să accepte negocieri cu Ungaria
pentru rezolvarea problemei Transilvane. Chiar dacă regele Carol al II-lea a încercat, în ultimul
moment, să atragă bunăvoința Germaniei, Adolf Hitler a răspuns că cel mai bine ar fi ca părțile
să se înțeleagă pe cale pașnică.
În acest sens, pe 16 august 1940, România și Ungaria au început negocierile la Turnu Severin.
Ungaria a cerut o suprafață de 70.000 de kilometri din teritoriul național, soluție respinsă de
România. Într-un final, discuțiile au eșuat și țara noastră a fost nevoită să ceară arbitrajul
Germaniei și Italiei.
Germania care se afla, conform istoricului Armin Heinen, la culmea puterii sale, nu putea
accepta un conflict în zonă, mai ales din cauza intereselor sale economice din Balcani: produsele
agricole și petrolul românesc erau esențiale pentru regimul nazist.
Advertisement
Istoricul Keith Hitchins a afirmat soluția germană a dus la escaladarea tensiunilor dintre cele
Ungaria și România, nerezolvând problema de fond. Practic, singura mulțumită era Germania,
care reușea să mențină ambele state în sfera sa de influență, conștiente că nu-și pot permite să
piardă susținerea celui de-al treilea Reich, mai ales în fața puterii crescânde a URSS.
Armata maghiară a pătruns în Ardeal la 5 septembrie 1940. La doar trei zile, s-au dezlănțuit
represiunile împotriva populației civile românești la Nușfalău. Au urmat masacrele de la
Treznea, Ip, Cerișa, Marca, Brețcu, Mureșenii de Câmpie. Conform statisticilor, în doar câteva
luni, până la 1 ianuarie 1941, din Ardealul de Nord au fost nevoiți să plece peste 100.000 de
români, ajungându-se la aproape 250.000 la finalul lui 1943.
Din păcate, Ardealul de Nord nu a fost ultimul rapt teritorial suferit de România în 1940. Pe 7
septembrie, la presiunile Germaniei, statul român a fost nevoit să cedeze și Sud-Estul Dobrogei,
Cadrilaterul, Bulgariei.
Iată textul „arbitrajului”, așa cum a fost denumit în afara țării:
1.Traseul definitiv al liniei de frontieră, care desparte România de Ungaria, va corespunde
aceluia marcat de harta geografică aici anexată. O comisie româno-ungară va determina
detaliile traseului la fața locului.
4.Supușii români de rasă ungară, stabiliți în teritoriul cedat în 1919, de către Ungaria
României și care rămâne sub suveranitatea acesteia, primesc dreptul de a opta pentru
naționalitatea ungară, într-un termen de șase luni. Principiile enunțate în paragraful trei
vor fi valabile pentru persoanele care vor face uz de acest drept.
7.În cazul în care dificultăți sau îndoieli s-ar ivi în cursul aplicării acestui arbitraj,
guvernele român și ungar se vor înțelege pe cale directă. Dacă într-o chestiune sau alta
înțelegerea nu se realizează, litigiul va fi supus guvernelor Reich-ului și Italiei, care vor
adopta o soluție definitivă