CAHULUL

literar și artistic

ISSN 2345-1416
Revistă trimestrială de cultură. Apare la Cahul, sub egida Asociației „Pro Cultura Sud”
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
CAHULUL
SUMAR
Retrospectivă culturală 2014............................................1
Vlad CUBREACOV
literar și artistic Unirea, la anul!; Iubim România............................................................2

Revistă de cultură Elena MITROFAN

Apare la Cahul sub De ce Platon dă afară poeții din cetate...................................................5
egida Asociației Victor AXENTI
„Pro Cultura Sud”, A. Manoil, State Dragomir. Dramaturgie și publicistică.......................8

cu sprijinul financiar al Veronica POPA

Moș Pasăre sau... Cavalerul de Văleni.................................................23
Institutului Cultural Român
„Mihai Eminescu” la Iulian GRIGORIU
Chișinău Versuri....................................................................................................27
Gheorghe DOBRE
Fragmente...............................................................................................34
REDACȚIA: Marian ȘTEFAN
Basarabia. Istorii paralele.................................................................36
Redactor șef: Petru BOTEZATU „Pentru a reuşi, este nevoie şi de perseverenţă, nu doar de talent”,
interviu cu pictorul Gheorghe ȘOITU,
Redactor șef adjunct: realizat de Olga DANDIŞ ...............................................................17
Alexandru MANOIL Marcel SEVERIN
Dulce disperare.......................................................................................19
Secretar de redacție:
Veronica BOTEZATU
Valeriu MÂNDRU Simboluri mitice și biblice în creația Galinei Furdui............................20
Vasile PLĂCINTĂ
Redactori:
Aforisme..................................................................................................22
Ion ȘIȘCANU
Viorel DINESCU Ion ȘIȘCANU
Republica Moldova: de la URSS la CSI.................................................23
Nicolae DANDIȘ
Vasile PLĂCINTĂ Alexandru Manoil
Valeriu BABAN Actori de ieri ai Muzical-Dramaticului „B. P. Hasdeu”........................27
Oleg DANILCEAC
Culegere: Aurica ȚURCANU Privire retrospectivă asupra teatrului din R. Moldova.........................31
Corector: Snejana POȘTARU Poezie: Daria BARCHERI, Vasile DINCĂ,
Prepress: Vera BOTEZATU Denisa LEPĂDATU................................................................................33
Sergiu CORNEA
Adresa redacției: Restabilirea denumirilor istorice ale localităţilor – etapa iniţială a
or. Cahul, reformei teritorial-administrative în R.Moldova.................................34
Bulevardul Victoriei, 18 Valeriu MÂNDRU
Tel./fax: +373(299)21554 Versuri ..................................................................................................37
e-mail: pro_cultura_sud@yahoo.com
Nicolae DANDIŞ
Revista Cahulul literar şi artistic găzduieşte opiniile, Principiile creştine – o soluţie:
oricât de diverse, ale colaboratorilor. cazul mitropoliilor din Republica Moldova..........................................38
Responsabilitatea pentru conţinutul fiecărui text Ion NĂLBITORU
aparţine, în exclusivitate, autorului. Arealul românesc în prag de sărbători (lotrenii).........................42
Persoanele care doresc să susţină financiar revista Anca CECILIA-POTINTEU
o pot face comunicând redacţiei intenţia sau de- Cum scria Marin Preda ........................................................................44
punând sumele în contul Asociaţiei Obşteşti „Pro Lilioara MACOVEI
Cultura Sud”:
BC „Moldinconbank” SA, fil. Cahul
Dincolo de timp.............................................................................46
MOLDMD2X348
cont 2251148224 Ion IONESCU-BUCOVU
cod fiscal: 1014620001336 Când m-am întâlnit cu Eminescu................................................47
Retrospectivă culturală 2014
A nul 2014 a fost, pen-
tru Cahul, unul bogat în
evenimente culturale. Diferite
ca importanţă sau/şi ca număr
de participanţi, acestea au
contribuit la dinamizarea şi
diversificarea vieţii culturale
din urbe şi din regiune, precum
şi la recunoaşterea unor per-
sonalităţi marcante ale culturii
naţionale, care descind din
aceste locuri şi peste care s-a
aşternut o tăcere nejustificată
sau rău intenţionată.
Ş i pentru că lucrurile bune
trebuie să fie cunoscute,
vom trece în revistă câteva din-
tre aceste evenimente ale căror
importanţă şi răsunet vor depă-
şi cu mult hotarul zbuciumatu-
lui 2014. Suntem încrezători
că, peste zeci de ani, cei care
se vor apleca asupra istoriei
locale vor considera aceste
evenimente sau decizii la fel de
importante cum le catalogăm
noi pe unele din perioada inter-
belică, de exemplu.
- Dezvelirea monumentului lui
Grigore Vieru în Parcul central
al oraşului. După ce, în 2011,
un grup de iniţiativă, constituit la
propunerea lui Nicolae Dandiş, a
hotărât că instalarea unui monu-
ment al poetului Grigore Vieru în
oraşul din care acesta a plecat
către Nemurire şi către Eminescu
este o datorie morală a cahule-
nilor, a fost lansată o campanie
de colectare de fonduri pentru
ca acest deziderat să devină o
realitate. Bineînţeles că, aşa cum
era şi de aşteptat, banii acumulaţi
în urma acestui demers au fost
mult prea puţini pentru a acoperi
costurile pe care le presupune
un asemenea proiect. Abia în
2014, graţie susţinerii Insti-
tutului Cultural Român „Mihai
Eminescu” și a implicării, pe linie
administrativă și umană, a d-lui
director Acad. Valeriu MATEI și a
președintelui raionului Cahul, d-ul
Avram Micinschi, pe 6 iulie, la
Cahul a fost dezvelit monumen-
tul autorului imnului neoficial al
orașului, în care se spune: „La
Cahul, la Cahul / E mai dulce
soarele…”.
- Conferirea numelui poetului-
martir Andrei Ciurunga Bib-
liotecii raionale din Cahul.
Ca răspuns al unei inițiative
unanime a bibliotecarilor din
cadrul Bibliotecii raionale, Con-
siliul raional Cahul a adoptat
(bineînțeles că nu se putea fără
o împotrivire vehementă a celor
care consideră că personalitățile
demne de respect sunt doar
cele ce au contribuit la făurirea
comunismului luminos, îm-
potrivire care nu a fost, din
fericire, hotărâtoare) o decizie
prin care instituției culturale
sus-menționate i-a fost conferit
numele poetului Andrei Ciurunga
(născut în Cahul, la 28.10.1920).
Considerăm că această decizie
este un gest întârziat de cinstire
a memoriei scriitorului devenit
un simbol al luptei împotriva
comunismului antinațional și
anticreștin.
- Lansarea revistei „Cahulul
literar și artistic”. Lansată pe 6
iulie 2014, în cadrul festivității
de inaugurare a monumentului lui
Grigore Vieru, revista „Cahulul lit-
erar și artistic” (apare cu sprijinul
ICR), considerată moștenitoarea
de drept a publicației interbe-
lice „Cahulul literar” (fondată de
către poetul Andrei Ciurunga în
1940) își propune să contribuie
la dezvoltarea vieții culturale din
regiune, prin promovarea tinere-
lor talente și crearea unui dialog
cultural între creatorii din întreg
spațiul românesc.
- Emisiunea „Popasuri folclo-
rice” în raionul Cahul. În urma
Schimbului cultural România-
Republica Moldova, organizat de
către Asociația Culturală a Core-
grafilor, Scenografilor, Artiștilor
Liber Profesioniști și Amatori
(ACCSALPA) din Constanța,
la propunerea președintelui
ACCSALPA Ovidiu Roșca, cu
susținerea Consiliului raional
Cahul, echipa de producție
a emisiunii „Popasuri folclo-
rice” de la TVR-2, în frunte cu
producătoarea emisiunii, doamna
Maria Tănase-Marin, s-a aflat,
în perioada 18-28 noiembrie
2014, în raionul Cahul, pentru
a descoperi și documenta tezau-
rul folcloric din localitățile Slo-
bozia Mare, Giurgiulești, Văleni
și Colibași. În cele două ediții
ale emisiunii (difuzate pe 6 și 13
decembrie), dedicate celor patru
localități de pe Lunca Prutului,
spectatorul se poate delecta cu
farmecul folclorului românesc
din sudul RM, dar poate fi și
cutremurat de istoria celor care
au trecut prin grozăviile aduse de
tăvălugul comunist venit peste
acest pământ românesc în 1940.
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014

Unirea, la anul!
„La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns, când ne-am adus aminte
de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce
ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: “Cântaţi-ne nouă din
cântările Sionului!” Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin?
De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba
mea de grumazul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune
înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.
Psalmul 136 : 1-6
Vlad CUBREACOV
„La anul, la Ierusalim!” – aceas- de secol, un orizont de visare și de însușire a lecției evreiești de opti-
ta este formula pascală de salut și așteptare imens, fiind unul dintre mism și perseverență, de voință
de răspuns, de veacuri, a evreilor secretele la vedere ale unității și de a fi împreună, în vatra etnică
din toată lumea, încă din epoca solidarității lor de neam. Nu cu- întreagă. Transpusă românește,
robiei babiloniene până astăzi. nosc o altă expresie atât de simplă de către români și pentru români,
Această expresie a servit drept și cu o forță mai mare de coagulare formula evreiască de salut ar fi:
idee-forță, drept obiectiv și Pro- a energiilor etnice și de ordonare UNIREA, LA ANUL! Și știu că nu
gram național, drept crez neclintit a lor pentru atingerea unui scop vom obosi niciodată să o repetăm
și ideal de refacere a Patriei, a că- nobil și legitim. Acest exemplu până în ziua și anul rânduite de
minului unui neam întreg. Nici un de voință, hotărâre, optimism și Dumnezeu ca să o vedem împlini-
evreu, niciodată, de nicăieri, nu a perseverență este unul bun de luat tă, ca început al bucuriei noastre.
obosit să spună, de-a lungul mii- în seamă de orice alt neam. Bucuria ieșirii pentru totdeauna
lor de ani, simplu, senin și hotărât: din robia Babilonului roșu. Bucu-
”La anul, la Ierusalim!”. Formula Noi, românii, care păstrăm vie ria revenirii ACASĂ!
pascală de salut a evreilor, aceas- aspirația firească de refacere a
tă paradigmă simplă și sublimă, unității noastre naționale distruse, UNIREA, LA ANUL!
a creat și menținut an de an, secol suntem pe deplin îndreptățiți la o
Chișinău, 1 Decembrie 2014

Iubim România!
M-a ispitit astăzi cineva, cu gând ascuns, să spun ce
simt pentru România. Am răspuns, senin şi fără pa-
tetism, că o iubesc. Şi, slavă Domnului, nu sunt sin-
gurul care trăieşte sincer acest sentiment.
Da, iubim România. Cine şi ce ne poate reproşa din
asta?
Am iubit-o dintotdeauna. De cum ne-am ridicat
mai măricei în satele şi târgurile pruto-nistrene şi
am înţeles că palma noastră de ţară nu-i totul, am
început să aruncăm „priviri lungăreţe” peste sârma
ghimpată. Puterea de atracţie a lumii DE DINCOLO
s-a transformat cu timpul în fascinaţie, devenind mai
apoi cea mai curată dragoste pentru ea.
Iubim România pentru că suntem români.
Nu am ales noi să fim români, după cum nu am ales
nici când, nici unde, nici din ce părinţi să ne naştem,
nici să fim bărbaţi sau femei. Suntem români pentru
că aşa ne-a vrut Dumnezeu. Şi pentru că dacă nu am
fi fost români am fi fost, poate, altceva. Dar – iată! –
suntem români. Nu e un merit, nu e o pricină de fală,
dar nici una de ruşine.
4
Iubim România creştină, plină de martiri şi de sfinţi
nerecunoscuţi. Iubim România adevărată şi curată.
Iubim România care nu-şi uită şi-şi apără copiii.
Iubim România care are încredere în puterile ei şi
este demnă în tot şi în toate. Iubim România care nu
aleargă după vânt, dar adună înţelepciune şi caută
folosul fiilor ei. Iubim România care, în faţa oricărui
ultimatum păgân, nu este în stare de cedări.
Iubim tot ce a fost al strămoşilor noştri şi trebuie să
fie al nostru până la sfârşitul veacurilor. Iubim Car-
paţii şi Dunărea, iubim Nistrul şi Tisa. Iubim Marea
Neagră şi Bărăganul. Iubim Lumea Românească în-
treagă. Iubim Ardealul care iubeşte Basarabia. Iubim
Bucovina care iubeşte Oltenia. Iubim Dobrogea care
iubeşte Maramureşul. Iubim Crişana care iubeşte
Muntenia. Iubim Moldova care iubeşte Transnistria.
Iubim Banatul care iubeşte Timocul. Iubim România
care iubeşte Republica Moldova şi iubim Republica
Moldova care iubeşte România.
Iubim România lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu mor-
mântul lui de la Putna şi locul din Bucureşti în care
vreodată vom fi în stare să-i ridicăm un monument.
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Iubim România lui Vlad Ţepeş, a lui Mihai Viteazul,
a lui Constantin Brâncoveanu şi a tuturor voievozilor
noştri mari şi puternici, „dătători de legi şi datini”.
Iubim România lui Mihai Eminescu, dulcea Româ-
nie pe care şi el a iubit-o până dincolo de lacrimi şi
până dincolo de viaţă, simţind-o cum o simte a fi fie-
care român din lume – „ţara mea de glorii, ţara mea
de dor”.
Iubim ţăranul şi intelectualul român şi îi iubim pe
toţi românii. Iubim pe cei ce muncesc şi făuresc. Iu-
bim pe cei ce se roagă pentru fraţii lor.
Iubim limba română, geniul şi bogăţiile ei. Iubim
dialectele noastre de la sud de Dunăre cu frumuse-
ţile lor. Iubim cântecul şi sufletul românesc, pentru
că România nu este doar un teritoriu mărginit, ci o
nesfârşită întindere sufletească.
Iubim şi pe neromânii dintre noi şi de lângă noi care
nu ne scot ochii pentru simplul fapt că Dumnezeu
ne-a făcut români. Iubim pe orice neromân pentru
că şi pe ei Dumnezeu i-a făcut ceea ce sunt. Numai
5
cei fără de minte se pot certa cu Dumnezeu pentru că
ne-a făcut pe fiecare ceea ce ne-a făcut.
Peste toţi aceştia şi peste toate se revarsă dragostea
noastră curată. Pentru că îi iubim ca pe sufletul pe
care ni l-a dat Dumnezeu. Iubim cu bucurie, cu în-
ţelepciune, cu recunoştinţă în faţa Părintelui Ceresc.
Iubim, dar cu altfel de iubire, cu tristeţe, cu amar,
cu durere şi cu speranţa că se vor vindeca şi pe româ-
nii care se leapădă de neamul lor, din neştiinţă şi fără
gând viclean.
Iubim România chiar şi atunci când administraţiile
ei trecătoare uită să ne iubească, pentru că uită să fie
româneşti până la capăt.
Iubim România, pentru că ea este o ţară de iubit şi
de slujit cu dăruire, nu o administraţie de servit.
Iubim România. Nu ne lăudăm şi nu căutăm folos
din asta. Cine şi ce poate avea împotriva iubirii noas-
tre? Numai cine nu poate iubi nu ne poate înţelege.
 Rezoluțiunea Adunării Naționale
de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/
1 Decembrie 1918
I. Adunarea Națională a tuturor
Românilor din Transilvania, Banat
și Țara Ungurească, adunați prin
reprezentanții lor îndreptățiți la Al-
ba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1
Decembrie 1918, decretează unirea
acelor români și a tuturor teritoriilor
locuite de dânșii cu România. Adu-
narea Națională proclamă îndeosebi
dreptul inalienabil al națiunii române
la întreg Banatul cuprins între râurile
Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teri-

toriilor sus indicate autonomie provi-
zorie până la întrunirea Constituantei
aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca princi-

pii fundamentale la alcătuirea noului
Stat Român, Adunarea Națională pro- opotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc
clamă următoarele: pentru regularea raporturilor internaționale.

Deplină libertate națională pentru toate popoarele
conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra
și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul
său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în
corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție
cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă con-
fesională pentru toate confesiunile din Stat.
Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democra-
tic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, di-
rect, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pen-
tru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea
în comune, județe ori parlament.
Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire,
libera propagandă a tuturor gândurilor omenești.
Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tutu-
ror proprietăților, în special a proprietăților mari. În
baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în
temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifun-
diile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o pro-
prietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să
poată munci el și familia lui. Principiul conducător al
acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nive-
lării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.
Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drep-
turi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avan-
sate state industriale din Apus.
IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale,
ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea
națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea
să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, de-
V. Românii adunați în această Adunare Națională
salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Mo-
narhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.
VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm
liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia
austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-
germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca
acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor ace-
lor națiuni.
VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină îna-
intea memoriei acelor bravi români, care în acest răz-
boi și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului
nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii
române.
VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei
și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin
strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui
dușman pregătit de multe decenii pentru război au
scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor
națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Un-
gurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea
unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată
îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând
și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toa-
te dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul
națiunii.
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
De ce Platon dă poeții afară din cetate
Elena Mitrofan,
doctor în filosofie, profesor de limba franceză,
Galați
Arta are la Platon un statut determinat de concepţia
grecilor despre frumos şi de ierarhia umană pe care o
stabileşte prin mijlocirea unuia dintre cele mai fertile
concepte din filosofia artei, acela de mimesis. Miza pe care
o are în vedere nu este în mod explicit de factură estetică,
ea vizează raportul pe care artistul îl are cu realitatea
aparentă, intramundană și realitatea esențială, inteligibilă.
Realitate în acest ultim sens este sinonim la Platon cu
adevăr. Concepţia asupra creației poetului, problema
frumosului, era revendicată mai curând filosofiei decât
artei, fiind plasată într-o ierarhie ontologică în funcție de
formele de acces şi de exprimare a realităţii.
Arta este pusă în legătură cu funcţiile şi scopurile umane,
înscrisă într-o organizare valorică umană. Poesia, văzută
de Platon ca artă în afara artelor, a avut întotdeauna un
statut controversat, generând numeroase dualităţi care au
devenit subiecte filosofice perene, la modul explicit sau
discret fiind polarizate de ţesătura generoasă a mimesisului:
techne şi sophia, esenţă-aparenţă, ştiinţă-artă etc.
Sesizând dimensiunea libertății poetului în exprimare
asemănătoare cu cea a lumii inteligibile în manifestare,
filosoful se teme de această libertate care, spune el, îl face pe
poet să piardă din vedere totalitatea. În planul existenţei,
inovaţia şi libertatea era considerată inferioară, canonul,
regula, unitatea, reprezentau existenţa adevărată. Platon
7
vrea să evite astfel în primul rând incursiunea răului în
artă, ceea ce este cu neputinţă, fiindcă în acest caz arta nu
ar mai exista. Ea aduce cu sine şi stihii şi ratări, rău şi bine.
Platon a avut o intuiţie notabilă în privinţa creaţiei
poetice, referitor la darul poetului de a se adapta la
lucrurile vizibile. Poate să pară nefiresc, pentru că poetul a
fost mereu perceput drept un nonconformist căruia planul
creaţiei îi cerea dimpotrivă, fuga de cotidian, întotdeauna
un singuratic, prietenoasele stări de care poetul este locuit,
melancolia, reveria, de multe ori o sănătate precară, o
tristeţe, îl fac să treacă pentru ceilalţi drept un neadaptat.
Pentru Platon însă, acesta se adaptează la lucrurile vizibile,
și, în același timp, mintea rătăcită a poetului pierde din
vedere realitatea atunci când creează. Darul adaptării
înseamnă o sensibilitate aparte, o acuitate prin care poetul
simte lucrurile vizibile în înseşi esenţa lor. Adaptarea nu
e de factură socială, ci metafizică, ea înseamnă, de fapt,
asimilare, armonizare cu realitatea la care poetul este
părtaş, o asamblare a ei şi o punere în lumină, o integrare
şi o interpretare a acestei realităţi exterioare prin sita
unei realități de altă natură. Această pierdere din vedere
a realităţii nu este depreciativă, ci înseamnă adaptare la
realitatea esențială.
Pentru Platon poesia reprezintă în primul rând un
pericol şi, de aceea, în legiferarea unei cetăţi filosoful
încheie un protocol şi cu poetul. Primul decret nu face nici
o concesie poesiei imitative. Pericolul principal este destul
de însemnat şi anume ruinarea spiritului atunci când
nu există antidotul, adică „ştiinţa celor ce sunt”1. Poesia
este în mod consecvent plasată în legătură cu adevărul
şi cu priza directă pe care o are asupra sufletului. Este ca
o măsură de prevedere pe care Platon o menţionează de
câte ori se iveşte ocazia, referitor la calitatea contestată,
nu numai a poemului, dar şi a poetului de a exprima
realitatea, afirmând că nu trebuie niciodată să dai mai
mult credit unui om decât adevărului. În acest spirit se
menționează explicit singura definiţie a imitaţiei din opera
lui Platon, în Republica, unde aceasta ar fi ceva obscur în
comparaţie cu adevărul, sau „ceva asemănător cu realul,
dar care nu este realul”2. Cât despre definiţia imitatorului,
ea se înscrie în ierarhia ontologică prin care se valorifică
poiesisul. Dacă Zeul este creator al firii lucrurilor, iar
dulgherul meşteşugar al lucrurilor, poetul va fi un creator
reduplicativ al celor două tipuri de produceri. Platon
vede reductiv acest lucru, ca şi cuvintele în poesie, în
intensiunea lor, nu în ceea ce ele reflectă, semnalează. Din
acest punct de vedere, poetul poate fi numit şi el cel ce
creează legături, precum apare Zeul în Timaios. Un pat,
pentru a ne opri la exemplul filosofului, poate trimite în
poesie la ideea de iubire, de moarte, vis, intimitate etc. sau
creează un cadru, completează o atmosferă care, la rândul
ei, aruncă o lumină asupra sentimentelor sau gândurilor
astfel împărtăşite. Nu este niciodată vorba despre imaginea
unui obiect particular, ca în cazul meşteşugarului, ci, mai
1 Idem, Republica, 595b
2 Ibidem, 597b
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
curând, poetul exploatează ideea de pat cu conotaţiile
nenumărate pe care le poate avea, şi astfel, imaginea creată
este mereu alta. Apoi, imaginile al căror meşteşugar este
poetul nu sunt create de un singur cuvânt care ar avea
ca referinţă un obiect, ci imaginea este formată din forţa
convergentă a mai multor cuvinte.
În acelaşi mod, exemplul pe care îl dă în Ion, cerându-i
socoteală acestuia pentru necunoaşterea poetului în
domeniul remediilor, trimite la ştiinţa în acest domeniu,
pe când miza se află în taina, magia tămăduirii care e
surprinsă de poet. Imitatorul fiind astfel un meşteşugar de
imagini urmează o mişcare inversă faţă de cea a Zeului:
el (Zeul) creează ideea, firea lucrului, care este apoi în
realitatea sensibilă multiplicat, prin opera meşteşugarului
poet se creează o multitudine de imagini, care trimit la un
temei al lucrului. Problema pe care o pune aici filosoful
este că nu orice poesie este capabilă să semnaleze un
adevăr al lucrului sau al fiinţei, ci numai cele care recunosc
interesele superioare ale spiritului.
Platon îşi îndreaptă temerile, pe bună dreptate, spre
instanţa care vorbeşte şi scopul poemului. Întrebarea dacă
un poem a vindecat vreodată pe cineva sau dacă putem să
atribuim unui poet vreo vindecare oarecare este una dintre
cele mai poetice, pe care o regăsim peste două mii de ani,
de exemplu, drept miza unei întregi serii de Poetici la G.
Bachelard. Am putea să reperăm la Platon, drept răspuns,
vindecarea de uitare, de uitare de sine.
Dacă forţa poetului ar fi aceea de a cunoaşte şi nu de a
imita, poesia ar putea, spune Platon, să facă oamenii mai
buni. Ce ar trebui să cunoască deci poeţii, se întreabă
filosoful. Şi răspunde: practici pentru a face oamenii
mai buni. Dar oare nu acest lucru se întâmplă atunci
când, nemărturisit, ne descoperim prin poesie, ceea
ce descoperim nu ne apropie de esenţa noastră, care
ne face mai receptivi și mai predispuși la valorizare?
Aceasta poate fi socotită o practică inconştientă care te
face să devii mai bun. Platon reproşează poesiei lipsa de
persuasiune în a-i ajuta pe oameni să devină mai virtuoşi,
să se poată administra mai bine pe ei înşişi. Persuasiunea
8
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
nu va fi reperată, mai târziu, printre
virtuţile pe care poesia adevărată
trebuie să le aibă: „sublimul nu
convinge, ci încântă, transpune şi
produce în noi o anumită admiraţie
amestecată cu uimire şi surpriză care
este altceva decât simplă plăcere sau
simplă convingere.”3 A fi persuasiv,
pentru Pseudo-Longin, e o calitate
pe care o îngăduim atât cât dorim,
o controlăm, sublimul însă, vine cu
o forţă de neînvins, am putea spune
că este forţa anamnetică, spontană.
Omul nu poate rămâne, cum găsim
şi în teoria lui Schopenhauer sau a
lui Nietzsche, în planul superior al
unei frumuseţi ca treaptă urcată. Se
produce mereu căderea, revenirea
în realitatea imediată. Platon
însă caută persuasiunea ca reţetă
de îmbunătăţire a sufletului, pe
care poesia trebuie să o înveţe. La
pseudo-Longin, însă, poemul bun e ca o licoare magică
ce produce instantaneu metamorfoza. Poesia nu trebuie
să ofere anume practici, ea în sine, prin realitatea pe care
o creează şi care ne pune sufletul în mişcare printr-o trăire
privilegiată, este o practică pentru a deveni mai buni. Prin
realitatea creată omul este capabil de un ordin al deschiderii.
Ce este extraordinar la Platon este faptul că prin ceea ce a
reclamat poesiei, a scos la suprafaţă virtuţile ei. Aici se
regăseşte perspectiva schimbată a neoplatonismului, în
sensul cunoaşterii pe care nu trebuie şi nici nu avem cum
să o dobândim sub formă de reguli generale de folosire
a sufletului, ci poesia trebuie să ne deschidă calea unei
prezenţe. Mai întâi, o prezență a noastră întru frumusețe
în noi înșine. Accesul la frumos este de fapt participare
(methexis). Toată lumea are acces, dar puţini sunt cei care
sesizează și profită de această poartă deschisă. Ontologic,
nu suntem exilaţi în sensibil, ci dimpotrivă, acesta poate fi
calea convingătoare şi la îndemână a omului de a participa
la inteligibil.
Poetul reprezintă, de asemenea un pericol, pentru că
poate, potrivit lui Platon, să exploreze căi interzise prin
tratarea unor subiecte sensibile şi prin aceasta, poate
influenţa şi perverti mintea, în special a tinerilor. Zeul,
spune filosoful, trebuie întotdeauna onorat şi iubit şi tot
ce atinge virtuţile şi calităţile oamenilor poate fi afectat de
creaţia poetului. El poate trezi teama de moarte, slăbirea
curajului, cea mai periculoasă sursă de pierdere a încrederii
poate deveni apăsătoare, consideră filosoful, de exemplu,
prin simpla prezentare în culori sumbre şi calomnioase
a lumii de dincolo. Platon recunoaşte, prin aceste temeri
exprimate, accesul nemijlocit pe care poesia îl are asupra
sufletului. El critică aceste subiecte nu pentru că nu sunt
poetice, ci pentru că cu cât sunt mai pline de poesie, cu
atât sunt mai periculoase pentru tineri.4. Un simplu nume,
3 Pseudo-Longin, „Tratat despre sublim”, în D. M. Pippidi,
op.cit., cap. I
4 Platon, Republica: „îi vom cere lui Homer şi celorlalţi
poeţi să nu se supere dacă vom înlătura astfel de vorbe şi
altele asemănătoare, nu fiindcă nu ar fi poetice şi plăcute
spre a fi ascultate de caătre mulţime ci fiindcă cu cât sunt
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
pe care Platon însuşi îl găseşte odios şi formidabil în acelaşi acestei părţi indezirabile şi ruinarea spiritului. Astfel,
timp, trebuie evitat în poesie, pentru că are o încărcătură poetul imitator, induce o proastă guvernare în sufletul
care poate produce o mişcare pierzătoare în suflet. El fiecărui individ, alimentând ceea ce este mai derezonabil
aduce cu sine reprezentări care nu aparţin realităţii (cum în el, „ceea ce te face incapabil să distingi ce e mare de ce
ar fi Cocyte, fluviul care poartă sufletele prin infern), e mic şi care, dimpotrivă, te face să vezi aceleaşi obiecte
cuvinte care nu trebuie pronunţate pentru că ele au forţa când mari, când mici, el nu produce deci decât fantome
de a altera virtutea curajului. Cuvintele sunt purtătoare şi se găseşte la o distanţă infinită de adevăr”7. Poetul nu
de spirite, şi de aceea, spune Platon, ele trebuie înlocuite trebuie să se exprime ca un spectator obiectiv și detașat
cu termeni opuşi, care exaltă şi fac elogiul virtuţilor. El se al naturii umane, ci trebuie să selecteze din paleta de
raportează la valori umane explicite pe care un poem le evenimente şi sentimente, numai pe acelea care fortifică
poate vehicula, iar poesia este prin natura ei purtătoare spiritul şi întăresc virtuţile. În cetatea lui Platon nu sunt
a binelui şi a răului în aceaşi măsură, motiv pentru care admişi decât poeţii care compun imnuri în onoarea zeilor
consideră că merită exilată. şi elogii oamenilor de bine. Platon are credinţa că ceea ce
propovăduiesc poeţii devine indicator de ordine în cetate.
La filosoful antic, fiecare fiinţă are sentimente potrivit
Dacă se admite muza voluptăţii, atunci plăcerea şi durerea
naturii sale, însă nu fiecare are dreptul de a se lăsa pradă
vor domni în locul legii şi raţiunii, pentru că imitatorul nu
acestora şi aici nu trebuie să existe confuzii. Un Zeu, un
are nici ştiinţă, nici opinie dreaptă asupra frumuseţii sau
înţelept, un om ilustru nu trebuie niciodată să plângă, să
defectelor lucrurilor pe care le imită.
se lamenteze, pradă durerii sau disperării, pentru că ei
trebuie să rămână stâlpi de rezistenţă şi modele de urmat Locul poesiei în cetate este, deci, contestat pentru lipsa ei
în faţa oamenilor pentru întărirea părţii inferioare a de utilitate. Dacă nu face oamenii mai buni, ci, dimpotrivă,
sufletului. De asemenea, sentimentele spre care este purtat reprezintă un pericol de pervertire a sufletelor, faptul că
sufletul prin poesie nu trebuie să depăşească ritmul şi este plăcută şi încântă ascultătorul, nu valorează nimic
armonia lui proprie, pentru ca mişcările lui să se înscrie în economia cetăţii platonice. Dacă apărătorii poesiei nu
în rotaţia regulată. O veselie peste măsură, sau o tristeţe îi pot justifica această a doua virtute, utilitatea, Platon
apăsătoare, antrenează sufletul în agitaţie, îi imprimă, afirmă că „trebuie să facem ca cei care s-au iubit, dar
spune filosoful, mişcări pierzătoare. Adevărul are, potrivit recunoscând că iubirea lor nu era deloc profitabilă, se
lui Platon, calitatea de a oferi nişte drepturi de care poetul despart, cu greu, desigur, dar se despart totuşi”8. Poesia
trebuie să ţină seama. Când minţi sau inventezi trebuie să este privită ca o rădăcină a bunului mers al lucrurilor
te gândeşti în numele cărui adevăr faci acest lucru. Platon în lume, ea putând guverna sufletul oamenilor, şi dacă
stabileşte grade de vinovăţie în funcţie de scopul şi rangul această guvernare este bună, toate celelalte se adaugă firesc
celui care minte, de la interesul general, pe care îl găseşte în cârmuirea cetăţii. Poesia era o busolă care indica un
cel mai justificat, la cel individual care nu trebuie admis. ideal de perfecţiune, fie a unui trecut considerat superior
prezentului, fie al Zeilor, al eroului, a ceea ce este grăitor
Imaginaţia poeţilor răneşte de multe ori religia şi
pentru sufletul omului. Prin ea acţiona un logos care se
adevărul. Platon vorbeşte despre ficţiuni care ar putea
comunica aproape material, realitatea poesiei devine o
genera în rândul tinerilor înclinaţii fals justificate chiar
realitate intermediară ca ipostază a realităţii lumii. Poeții
către crimă: „să-i punem pe poeţi în alternativa de a nu
erau consideraţi irigatori ai limbii, ei descifrează natura
le imputa asemenea fapte, de a nu-i mai recunoaşte ca
lucrurilor, creează legături între fiinţă şi lucruri, pun în
pe nişte copii ai zeilor.” 5 Poetul nu este în stare să facă
poem, natura şi limba să reverbereze precum fasciculul
distincţie, în ceea ce priveşte arta lui, între ceea ce este
de lumină în fenomenul prismei. Când nu ai încredere
plăcut şi ceea ce este folositor, de aceea filosoful consideră
în poesie, precum Platon, care s-a oprit cu obstinaţie la
potrivit să „ne mulţumim cu un poet mai auster şi mai
dimensiunea didactică a modului în care Homer a topit şi
puţin agreabil, dar mai util, al cărui ton va imita limbajul
exprimat miturile, înseamnă că nu ai încredere în oameni.
virtuţii, şi care se va conforma regulilor pe care le-am
Libertatea de care se temea filosoful, îl plasează pe poet
stabilit, completând educaţia războinicilor”.6
însă, în miezul realităţii lumii, căreia îi redă puterea de
Platon reduce poesia la imitarea caracterelor şi în acest semnalizare. Pericolele pe care le-a anticipat sunt juste, e
sens el găseşte caracterul iritabil şi, în general cel slab adevărat, dar asta nu arată decât că arta respiră umanul
şi influenţabil, mai uşor de imitat, iar pe cel înţelept şi cu toate alunecările pe spirala realității, de la vibrația
virtuos, mereu egal cu el însuşi, greu de supus acestui joasă la cea înaltă. Faptul că adevărul artistic nu poate
proces re-creativ sau chiar greu de înţeles. Poesia imitativă să apară ca atare în afara adevărului moral e subînțeles
va însemna pentru filosof pierderea în multitudine, iar de toți teoreticienii și filosofii care s-au aplecat asupra
poetul, cel care caută să ilustreze ceea ce este uşor de acestei probleme, însă interdicțiile nu fac decât ca prin
imitat, iar această uşurinţă este dată de partea inferioară arterele fenomenului artei să curgă un sânge stătut. Nici
a sufletului. Mimesis are în cartea a X-a a Republicii cea un filosof nu a acordat poesiei o aşa mare însemnătate ca
mai devalorizantă valenţă, ea însemnând reflectare a Platon. Temându-se de ea, el recunoaşte legătura intimă,
părţii pierzătoare a sufletului şi are ca rezultat hrănirea structurală aproape, dintre cuvânt şi suflet şi faptul că
poesia ar avea un rol însemnat în lupta pentru un spor
mai poetice cu atât mai puţin trebuie să fie ascultate de către în a fi.
copiii şi bărbaţii ce trebuie să fie oameni liberi, temători mai
mult de robie decât de moarte!”, 387b
5 Ibidem, II 391d 7 Ibidem, 605c
6 Ibidem, 398b 8 Ibidem, X608
9
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Victor AXENTI,
dr. conf. univ.,
Universitatea de Stat
„Bogdan Petriceicu Hasdeu”
Noua apariție editorială, cartea State
Dragomir. Dramaturgie și publicisti-
că este prima (sperăm de bun augur!)
în Colecția Teatrului Republican Mu-
zical - Dramatic „Bogdan Petriceicu
Hasdeu” din Cahul. Numele autorului
– Alexandru Manoil – este foarte bine
cunoscut nu numai cititorilor cahuleni,
ci și celor din țară și străinătate.
Mobilul elaborării acestui studiu mo-
nografic a fost, după cum afirmă însuși
neobositul publicist și scriitor (și cu
această carte, în ipostază de cercetă-
tor și istoric literar), „ sentimentul de
mândrie pentru rolul ponderabil al
copământeanului în viața culturală și
intelectuală a Iașului de la răspântia a
două secole.”
Tot din introducerea cărții aflăm, cu
stupoare, că în prezent pentru majori-
tatea absolută a persoanelor din medii-
le teatral, didactic și jurnalistic omul de
seamă State Dragomir rămâne totuși un
anonim.
Prin urmare, cu atât mai mult poate
fi apreciat faptul că, prin cartea de față,
marcată de anvergura informației și a
documentării (de altfel, aceste calități
de investigație domnia sa le-a demon-
strat și la crearea unei alte monografii
- cea despre orașul Cahul ), A. Manoil
scoate din anonimat personalitatea
basarabeanului State Dragomir, cu-
noscută bine, de altfel, în toate spațiile
românești, însă nu și… la baștina sa
Alexandru Manoil,
State Dragomir.
Dramaturgie și publicistică
(născut la Coștangalia, județul Cahul).
În prima parte a cărții – un studiu mo-
nografic despre activitatea multilaterală
a lui Dragomir, cea de actor, regizor,
dramaturg, publicist, profesor, om po-
litic – autorul, în mod conștiincios și
minuțios, pune la dispoziția cititorului
detalii foarte importante din activita-
tea pământeanului nostru la teatrul din
Iași, teatru pe care l-a servit cu toată
dragostea , entuziasmul și munca dez-
interesată. Din mărturiile A. Pruteanu,
colega lui S. Dragomir (pe care autorul,
în mod justificat, după părerea noastră,
o invocă de multe ori în spațiul cărții),
aflăm și despre alte lucruri interesante.
Bunăoară, odată cu încadrarea lui Dra-
gomir „începe o eră nouă, de muncă și
prefaceri. Și dacă teatrul din Iași și-a
continuat regulat stagiunile sale, fără
întrerupere, cu succes și progresând
mereu(…), se datora colaborării price-
pute și entuziaste a lui Dragomir”, care
luând această grea însărcinare de artist
îndrumător, conștient de menirea unui
teatru național, a contribuit la ridica-
rea nivelului cultural al artiștilor, le-a
deșteptat conștiința de menirea lor.
Ținem să menționăm că autorul stu-
diului demonstrează cu prisosință me-
ritul lui State Dragomir în intelectua-
lizarea prestației actoricești, el însuși fi-
ind un mare actor tentat în permanență
de depășirea vechilor clișee, animat de
un „organic sentiment al noului ali-
mentat de lecturi ample și sistematice
cu certitudine un adept fervent al trăi-
rii autentice în scenă…”.
Publicistul A. Manoil amintește pe
paginile cărții că St. Dragomir, ca per-
sonalitate de o apreciată formație inte-
lectuală, dar și ca artist în accepția ex-
haustivă a cuvântului, s-a afirmat și în
calitate de profesor de filozofie la Liceul
Național și la Institutele Unite, de mi-
mică și declamație la Conservatorul din
Iași, de autor dramatic și traducător in-
spirat a circa 20 de piese din dramatur-
gia universală, de cronicar dramatic și
publicist care a semnat diverse articole
nu numai în „Evenimentul”, ci și în alte
publicații ieșene ale timpului.
Remarcăm că autorul sondează cu
ochi de critic preocupările dramatice
ale Dragomir care mereu a fost din co-
10
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
horta minoritară a acelor nesatisfăcuți
de programele de montări promovate
de către comitetul teatral și de calitatea
repertoriului. Dragostea pentru teatru
și literatura dramatică l-au determinat
pe băștinașul nostru „să întreprindă o
serie de lucrări ce rămân o icoană vie a
cultului ce avea pentru lărgirea câmpu-
lui literaturii dramatice”.
Deși unele piese originale și traduceri
i-au fost montate și chiar publicate – ac-
centuează A. Manoil – în ediții apar-
te sau în paginile diferitor periodice,
faptul că multe au rămas doar în ma-
nuscrise, poate că ulterior pierdute, nu
permite a le stabili fără dubiu numărul.
Titlurile câtorva dintre traducerile sale
pot identificate în Amintirile A. Pru-
tenu (citate de către autor): Sapho de
A. Daudet, Bărbatul ideal de O. Wilde,
Phedra de Aristofan ș.a. A semnat unele
traduceri din literatura rusă: L. Tolstoi,
Gorki, Dostoievski, Gogol etc. O reali-
zare importantă constituie și traduce-
rile din dramaturgia shakespeariană:
„Hamlet”, „Macbeth”, „Othello.
Lucrarea prezintă informații valoroa-
se despre piesele montate ale lui Dra-
gomir. Astfel, în 1904, cu ocazia unor
ample manifestări „de o condescenden-
tă vibrație patriotică” – patru secole de
la trecere în nemurire a lui Ștefan cel
Mare, State Dragomir prezintă Comite-
tului Teatral prima sa piesă de inspirație
istorică, drama în versuri Ștefan cel
Mare, care a fost respinsă; piesa a fost
montată la București, cu celebrul C.
Notarra în rolul titular. Apoi, la Iași,
în regia autorului care se produce și
în rolul principal piesa este jucată cu
succes, alături de Aglae Pruteanu și de
alți colegi. Abordarea acestui gen dra-
matic n-a fost întâmplătoare, ea fiind
determinată de aceeași marea aprin-
dere a pasiunilor pentru țară care l-au
animat întotdeauna i-au călăuzit mereu
drumul creației în domeniile în care s-a
manifestat – artă dramatică, pedagogie
sau publicistică.
Succesul spectacolelor Răzvan și Vi-
dra, Despot - Vodă și Vlaicu Vodă,
menționează pe bună dreptate autorul,
au certificat valabilitatea unui deziderat,
realizarea căruia literatura, în general,
și dramaturgia, în special, și-o asumase
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic

POESIS

Petru BOTEZATU
Rugă îngerului meu
Bunule meu înger,
ce mai faci prin cer?
Chiar nu vezi că sânger,
că săgeţi de fier
îmi străpung fiinţa
fragedă ca ceara
şi că suferinţa
îşi împlântă gheara
în grumazul firii,
în destin şi-n vis,
porţile iubirii
de mi s-au închis?!

prin continuarea tradițiilor pașoptiste
mai ales pe tărâmul aprofundării
conștiinței naționale revigorate după
Unirea Principatelor. Licențiat în litere
și filozofie St. Dragomir, cunoștea, fără
îndoială, atât dramele scrise anterior
Gh. Asachi, C. Dimitriadi, A. Odobes-
cu ș.a., cât și letopisețele moldovenești
publicate de M. Kogălniceanu.
În acest context, în perioada când
respectarea adevărului istoric fiind
declarată drept principiu definitoriu la
scrierea pieselor inspirate din trecutul
pe cât de glorios, pe atât de sinuos al
țării, St. Dragomir reeditează drama
Ștefan cel Mare. Scrisă, în mod expres,
în cadrul unui vast ciclu de manifes-
tări comemorative, inclusiv la Ploiești
și Buzău, cu distribuția bucureștenilor
C. Nottara, T. Bulandra ș.a., drama
constituie un poem dramatic de un
patetism plauzibil, versurile având in-
flexiuni imnice și respirații de baladă.
Aflăm cu satisfacție, din pagini-
le cărții, despre adaptarea în versuri
Cântarea României de A. Russo publi-
cată la 1919 cu remarca „după marele
basarabean Alecu Russo”, făcută de St.
Dragomir. De altfel, măiestria reprodu-
cerii versificate a textelor lui A. Russo
„este confirmată, în ansamblu, de ori-
State DRAGOMIR
ce mostră dragomireană”(pentru
comparație, concludente fiind: la
Russo, Care e mai mândră decât
tine între toate țările sămănate de
Domnul pre pământ? Care alta se
împodobește în zilele de vară cu
flori mai frumoase, cu grâne mai
bogate?; la Dragomir, Mai mândră
decât tine ce țară este?Care/ Din
toate semănate pe acest pământ,/
Se- mpodobește vara cu-n mai fru-
mos veșmânt? ).
În încheiere menționăm: cartea
State Dragomir. Dramaturgie și
publicistică, fiind de o valoare in-
estimabilă, ilustrează o înaltă ca-
pacitate selectivă și interpretativă
a autorului, un distins rafinament
analitic. Iar meritul covârșitor al
dlui A. Manoil este că a scos din
anonimat numele băștinașului
nostru, „un necunoscut” care a
impresionat prin multitudinea
preocupărilor sale, prin rolul im-
portant pe carel-a jucat în viața
culturală și intelectuală a Iașului la
sfârșitul sec. al XIX-lea și începu-
tul celui de-al XX-lea.
11
Îngere de taină
fără început,
fă-mi din foc o haină,
din lumină – scut,
fă-mi de stele glia
veșnicilor flori
și în veșnicia
lor să te cobori,
ca să fim de-o seamă,
îngere al meu,
veșnic fără teamă
și cu Dumnezeu!
Jertfă
Ia-ți inima din piept și vino să mi-o dai,
s-o pun pe rugul arderii de tot
cu fumul ei să mă înalț spre rai –
să simt că sunt un zbor, să simt că pot
să strâng în brațe cerul, ca pe un
prieten vechi și dispărut de mult,
și poezii de dragoste să-i spun,
și poezii de dragoste s-ascult.
Ia-ți inima din piept, cât mai e plină
de dragoste, ca un imens altar.
Cenușa ei va izvorî lumină,
și nu va fi iubirea în zadar,
ci peste-ntinsul nins cu flori de măr,
ca într-un naos cu o singură icoană,
se va-nălța un tainic adevăr,
cu rădăcini înfipte în sângele din rană.
Ia-ți inima din piept și fă ce vrei cu ea,
dar să nu uiți să pui în locul ei o stea…
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Veronica POPA

Moş Pasăre sau... « Focul umblă nebun după lemnul meu: / Place,
Arde cinstit până la cenuşă. / […] Aveam aripi la
început, / Dar cum am ieşit la lumină, / focul m-a

Cavalerul de Văleni îmbrăţişat. / Sunt pasăre / de lut / ce şi-a uitat

/ zborul... / Mă dor mâinile când văd aripi... »
(Gheorghe Vodă, «Pasiune»)
A citi din poemele lui Gheorghe Vodă e o bucurie... A scrie tâmplător, titlul unei cărţi a poetului
despe ele, nu-i uşor... E greu să scrii despre oamenii de lângă era „Aripi pentru cădere”, chiar dacă
tine... Moş Pasăre, poetul Gheorghe Vodă trăieşte, chiar dacă acest titlu a fost respins de cenzura
Omul a plecat. Nici când era viu nu se trâmbiţa despre el. Poate editorială, dat fiind că în URSS doar
se „înălţa”, orice, şi nu cădea nimic...
pentru că îi plăcea să stea mai “mereu în spatele lucrurilor,/ : „Steaua durerii / Izvoarele durerii /
precum izvorul luminii,/ cât mai puţin să se vadă / pe pâine În fiinţa ta lucrau. / Umedă de lacrimi
urmele pâinii...” (“Mereu”). Modest ca “lutul” în care “îşi dau / cămaşa îţi era. / Cea singură, / singu-
mâna / osul şi cu rădăcina”... ; era, totuşi, lumina lutului, rătatea ta, / ea ţie cea mai aproape, /
lumina rădăcinii. “Nu se alarma în agora, nu făcea demonstraţii maica, / nu mai era. // Întindeai braţe-
le s-o cuprinzi / şi cuprindeai văzduhul.
stradale, sta la o margine de pădure, pe colina unui deal, / Îngenuncheai / fruntea să-i săruţi
mângâia aripile unui pegas domesticit printre ierburile dese şi sărutai pământul. / O, tu cel singur,
ale Basarabiei. Gheorghe Vodă nu a făcut trâmbiță din cuvânt, / fiule, /albe îţi vor fi nopţile, albe...
nici din sentimentul dragostei de ţară”, recunoaşte poetul şi / Pururi în ochii tăi va arde / steaua
cronicarul Maria Şleahtiţchi. „Hai, îmi spun şi mie, şi ţie, / ne singurătăţii – / lacrima.”
Gheorghe Vodă este poetul tulbu-
mărturisim dragostea de pământ, / să nu suflăm, să nu suflăm / rătoarelor nelinişti ale sfârşitului de
să nu suflăm ca-n trâmbiță-n în cuvânt.” (“Către poet”) veac bântuit de trădări, de frică şi
deznădejde : „Doamne al cugetului,
Pentru Cavalerul de Văleni poezia la Moscova. Revenind în Moldova, a dă-mi o palmă / peste obrazul tăbă-
era mijloc de apropiere şi comunicare fost reporter, asistent de regie, regizor cit / În colhozul dintre Prut şi Nistru /
între oameni. A fost „steua durerii” şi scenarist, apoi consilier la Uniunea Unde stau încă nedezmeticit. / Unde
ce a cântat „divina clipă”. “Nimic mai Scriitorilor, redactor la reviste de litera- mai sunt prostănacul, / Banal preş aş-
adânc, / ca lumina, / în lutul ţării nu tură, redactor la Radio şi Televiziunea ternut / Picioarelor, să se şteargă / De
sapă...” (“Lumina soarelui”). Poetul, din Chişinău. mine, între Nistru şi Prut. / Pentru că
asemeni Cavalerilor de altă dată, îşi A debutat editorial în 1962 cu volu- nu mi-e ruşine / Să mă declar că altul
ştia rostul: să ţină moartea departe de mul de versuri  Zborul semniţelor  şi în sunt / Deasupra kilometrilor de oase
cântec, de datină, de izvor, de cuvânt: timp s-a afirmat ca poet de substanţă, / Ale strămoşilor mei din pământ. /
“Căpuitorii Moldovei, / La începuturile publicând nu mai puţin de 10 volume Pentru că din ţară mi se taie, / Din pla-
Ei, / în popasurile dintre războaie,/ nu- de poezie, câteva volume de poezii iul de mormânt şi de pat, / Eu însă mai
mărau… / câte-au mai rămas / Izvoare pentru copii, eseuri , dar este şi auto- stau ca netrebnicul / În amorţeală şi
/ Şi / Câţi pomi de tei [...] / În Cartea rul unor scenarii de film, pe care apoi nerăzbunat. / Doamne al cugetului, /
Legilor / Cu litere mari avea scris: “Ur- singur le-a regizat. A tradus din A.A. Dă-mi o palmă / Acum, ca la sfârşit de
maşi ai ţării de mâine, / Sama luaţi la Tvardovski, 1972. veac, / Să mă trezesc şi eu odată / Să
chipul Moldovei! / În pământul nostru “Apelativul constant folosit de strig cât am putut să tac. („Rugăciune
flori s-au deschis./ Deci, ţineţi moartea Vodă  era: „Leule, salut!” Leule şi gata, la sfârşit de veac”)
departe / Si n-o lăsaţi să se apropie, / chiar daca numele celui căruia i se Opera literară  •  Zborul seminţe-
Nu!” (“Lege”). adresa era Gavril sau Sisoie, Silvestru lor,  Chişinău, 1962;•  Focuri de toam-
Gheorghe Vodă este Omul Cetăţii la sau Jonh etc. Calificativul avea o func- nă,  Chişinău, 1965;•  Ploaie fierbin-
vremuri grele, alături de fraţii săi de ţionalitate dublă: măgulea, parcă, pe te, Chişinău, 1967;• Aripi pentru Ma-
condei şi de suflet, Grigore Vieru, Le- cel ce se auzea strigat cu „Leule!” şi îl nole,  Chişinău, 1969;•  Versuri,  Chi-
onida Lari, Nicolae Dabija, Ion Vatama- scutea pe nenea Gicu de a se interesa şinău, 1970;•Pomii dulci,  Chişinău,
nu, Lidia Istrati... în mod special cum îl cheamă pe cu- 1972;• Valurile, Chişinău, 1974;• Fru-
S-a născut la Văleni, în judeţul Ca- tare sau să-şi frământe creierul să-şi mos să-i fie pururi chipul,  Chişinău,
hul, dintr-o familie de ţărani români, amintească prenumele vreunui coleg 1976;•  Rămâi,  Chişinău, 1977;•  Is-
a făcut şcoala primară în satul natal, mai tânăr...” (Leo Butnaru) călitura,  Chişinău, 1978;•  Caietul
a continuat la Cahul, apoi la Institutul „Avea un pitoresc al său, într-o com- din fântână,  Chişinău, 1979;•  Inima
Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău: binaţie de nobleţe rustică şi fineţe in- alergând,  Chişinău, 1980;•  Mare-
“Înflorire. Ambiţioasă înflorire, / La telectuală”, îşi aminteşte colegul său le ştrengar,  Chişinău,1980;•  Bunicii
sud, sub cerul posac, / Înflorire până de generaţie şi prietenul Leo Butnaru. mei,Chişinău, 1982;•  De  dorul vie-
la mistuire / În crengile ade liliac. [...] / Georghe Vodă este un mărturisitor ţii, de dragul pământului,  Chişinău,
Vezi, suflete, câtă mistuire / E în crengi- al Luminii. La el predomină un lirism 1983;•  La capătul vederii,Chişinău,
le de liliac? / Şi totul în numele iubirii / mereu jinduitor de largi cuprinderi se- 1984;•  Leagănul,  Chişinău, 1984; 
Pentru acest meleag.” (“Izvoare”) mantice şi spaţiale. Emblematic este •  Omul de la temelie,  Chişinău,
Fiind pasionat de film, a studiat la Lutul şi Zborul, Dezmărginirea, Izvo- 1985;• Scrieri alese, prefaţă de Mihai
Institutul de scenarişti şi regizori de rul, dar şi Jertva (cădrerea). Deloc în- Cimpoi, Chişinău

12
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic

Întotdeauna cînd încerc o exprimare

găsesc absenţa existenţei unei dimensiuni
Iulian Grigoriu (Galaţi – România), este membru al Uniunii
Scriitorilor din România din 2007.
A debutat cu poeme în reviste studenţeşti în anul 1987. A obţinut
unele premii literare naţionale înainte de debutul în volum din 1997,
Dulcele timp pentru răpunerea răilor, editura „Alma”, Galaţi. În 2002
publică volumul de versuri Frumosul măturător al băilor, la Fundaţia
Culturală „Antares”, Galaţi; în 2003, editura „Paideia” din Bucureşti
găzduieşte apariţia romanului logico-filosofic Cu Wittgenstein la
mînăstire; volumul de poeme Nişte prieteni şi Hrist, este publicat
în 2007 la Fundaţia Culturală „Antares”; în 2011 apare Daniel în
groapa cu lei, poeme, la editura Centrului Cultural Galaţi.
În 2004  obţine Premiul revistei Antares pentru eseu şi în 2005,
premiul aceleiaşi reviste pentru proză.
Apariţia în 2013 a volumului de antologie poetică, „Eu prea-străinul”,
de la editura TipoMoldova din Iaşi, îi prilejuieşte publicarea şi unor
selecţii din volumele Eu, prea străinul (din anii 1983-1986), Caietul
de la Rovinari (scris între 1986-1987), Impur (1987-1990) şi Poem
cu Parmenide (2000-2003).
Eu, frumosul măturător al băilor Nu rîvneam nici un tron însă eu eu ştiam adevărul.
am încoronat episcopi şi am uns regi Eu îl purtam ca pe-un copil în ispitele micilor
aşezat la răscrucea încăperilor regeşti privelişti
m-am supus de bunăvoie îndepărtate ca nişte vederi...
celor mai eficiente experienţe de sorginte divină un mers blînd al norilor paşte negrăbit filmul din cer.
Cîinele a fost şoferul nebun ori blînd Nu m-au lăsat să scriu m-au obligat
al propriei mele simple rotiri să învăţ diversele munci lor trebuitoare.
n-am înaintat nici un pas - natură ambiguă suflet Pentru că refuzam mă umileau mă lăsau gol şi
metis - flămînd.
n-am rămas într-un loc spre a nu se apropia Dormeam mult sub cer. Ce frumuseţe!
cei care dau ori cei care iau o singură dată ce lin ocol al norilor calzi!
am strîns diferite obiecte - un scris rece atent Adunam tot, măturam ştergeam curăţam pînă cînd
echidistant îmi ploua subţire peste buze ochi pielea obrajilor
o coherenţă a personajului îndepărtat fină ca foiţa de ţigară.
Alteori am bătut cîmpii. Am mers mult pe jos
am mîncat şi am în picioare *
cea mai veridică febră. Picioare înalte pentru I-am vorbit regelui: nu pot lega probabilitatea
apropieri de întîmplarea ca atare.
fandări şi salturi pînă sus pînă jos O întîmplare e opusul oricărui experiment.
la coroana regală a episcopilor Evenimentul sigur e nevoia de rege dar şansa ta să
(Ei stau uneori aplecaţi sub furtuna trupurilor fii rege
în cea mai autentică rugăciune) e cît toate firele de nisip pe talerul numerelor.
Fîşîitul de mătură se aude odihnitor pentru oasele Împrumută de la ele o simplă aplecare.
lor Tu nu eşti rege mai mult decît mine însă eu
Ei mă aşteaptă să termin după care îmi cer o ţigară. Eu mă pricep să adun: acestor evenimente le
În general nu am în general nu dau. socotesc măsura dreaptă
Nu reuşesc să surprind mulţimea ah mulţimea care fiindcă sunt liber şi-ţi sunt supus. Iată, o rege, intru
trepidează trece urcă se luptă în spatele meu în baia ta de aur
mai departe găsesc o bancă cea potrivită pentru cele mai ciudate măsurători.
mă aşez deschid carnetul şi scriu: E deajuns un semn al socotitorului o simplă trecere
a mîinii
Eu, umilul măturător al băilor am strîns totul. peste aburul strălucitor al acestor pereţi
Am adunat cel mai nesemnificativ fir de păr pentru ca ei nisip să fie pe talerul
care nu s-ar fi mişcat fără ştirea ta în care nici tu nu eşti îndeajuns de greu.
ultima urmă de jeg regesc.
Toată mlădierea acelor gunoaie. Luminos îmi Sunteţi rege şi încă avem şanse egale
spuneau
locul tău nu este acolo. Mă uimeau.
13
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
* e un gust care combină mai mult
Eu sunt realitatea
un sine prelung
ca o cămaşă sfîşiată
peste ochiurile întîmplărilor
reduta părăsită a unei zile
ce nu se lasă cucerită fără păcat
eliberat cu lumea din care vin
o lume dublă ce gravitează
în jurul unui punct de ritual
pe o piatră magică
şi-i roteşte, roteşte fluxurile
prea mult bărbat prea asemănător
cu frînghiile ude şi scările rupte de cer
tremurînd peste clădiri
ca peste trupurile calde fără ferestre
cu golul pietrei ascunderea şi scînteierea
prea mult bărbat prea asemănător
pentru ura şi bicele cu care pot iubi
cu greşeala de a crede şi a simţi
acolo unde femeia e o răspîntie
un pat domestic
ori pur şi simplu o groapă
mirosul m-a purtat mereu ca o pîrghie exactă
ca un arc bine întins
oricîte urzeli înainte vînate
acele vietăţi nu fac decît să creadă
că sunt şi acţionează în acel loc
Ele au chipul gîndurilor mele despre îngeri
şi ţara lor e-un cîine fără de stăpîn
sălbăticiunea fiind eu, nebunul
piatra orbită de violul nopţii
îmi dăruiesc constanţa legilor inepte
mireasma unui sunet păcătos
gloria unui prea-plin condamnat la pasul cel singur
* cu greu consimt ca micul
Întotdeauna cînd încerc o exprimare
găsesc absenţa existenţei unei dimensiuni
un heisenberg între cuvînt şi idee
cuanta ficţiunii ca emfază a existenţei:
gloria cuvintelor cu care se moare pe buze
lozincile care au făcut revoluţie.
Cîrja uşoară a Cărţii îmi lipezeşte ideile
cum marea în vechime despărţită era
de singurul principiu prezent
la intensităţi egale de valoare de întrebuinţare.
Calc peste pietrele scrise
verbul în mine agonizează iluminînd
în I conjugă contrariile întîmplării
cu infinite treceri prin zero
acest spaţiu astfel delimitat
În zvîcnirea semnului fără trecut
absenţa transcrie
copitele gîndirii fără semne
şi ale semnelor fără cuvinte
Vederea e-o noapte lehuză
nu se ridică pînă la limb
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
un lacom un flămînd peste întinsura orizontului
pînă ajunge-n locul cunoscut
şi trebuie să înghită să se-mbete
de spaţii neştiute: voci, plase, solzi vii
Întotdeauna există o pedeapsă explicită
un simţ ce mirosind a tot ales
un singur fel de-A Fi
şi trebuie să fii, să fie per-fect
pentru ca odată cu el
A muri perfect
*
Doar eu pot să ating apa cea rece
a degetelor tale/ ultim spaţiu
înfiorat prezent la semnul în acord
cu firul de nisip al suveranelor
scîntei în aur gol
de la-înălţimea acestui abandon
stăpîn peste o mare şi-un popor de mări
mulţimi ce scriu cu trupuri alcătuind un nume
şi orice trup mirarea-mi descompune
De mult nu mi se-arată de mult pe întunerec
aproape sau departe nu ştiu ce părăsesc
gîndul plecării treze vînez alcătuirea
ce poate să-mi promită pămîntul unui crez
Îmi seamănă doar scrisul
din cartea vinovată
sfînt fără stîlp - putere de sus nevizitată
îmi seamănă doar scrisul
din cartea vinovată - a vindecatului ce n-a tăcut
bolnav de boala lui
bărbat fără podoaba de patriarh
pustiu nemeritat înconjurat de voci
vas al puterii mele
să nu se umple de
înţelepciunea lor
ştiind că ce revarsă afară
mi-e-mpotrivă
trecutul tînăr
noaptea roşie
ultima revelaţie
ca o străină
*
Mă înspăimîntă forţa opririlor vieţii
faptul că uşi cîini naşteri ţipăt în nemişcare
fire de păr există tot timpul după gratii
că nerăbdarea mea încet e dizolvată
de moartea lor reală atentă-n fiecare
în orice dimineaţă secunda lor de teamă
eu o trăiesc iar seara sunt cîinele dorinţei
care nu mai aleargă asupra lor se roagă
să plouă lin cu ape de pace tremurată
să nu mai bulversez altă societate de îngeri
caritabili
14
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
o luptă fără arme şi
să văd ce mi se-arată cîmpuri de bătaie
prin faldurile vreunui
ochi istovit de lucruri
gînd liber înlăuntru ca
o vagă alergare pe
străzi şi coridoare
de sensuri refuzate;
fragmente
să existe ziua fiinţa în oraşe şi cîmpuri
martiriul unui sfînt e o sete
prezent - ademenit de-mperechere între
prin holuri coridoare uşi cumplit de lungi izvoare
care se deschid ce-mping în defileuri
corăbiile bete
lumea cea veche iese
din viisele luminii şi simţurile-s focuri
şi locul ce-l înconjur arzînd în aur stins
refuză risipirea în jurul lor dansează
e spaţiu mult lăuntric femeia înviată
între tăcute lumi din nuferi şi năvoade şi
mesajele sunt biice - arborii giganţi
electrice furtuni cu strugurii ca sînii şi
mai jos căzînd cu ploaia carnea ocultată
castelelor întregi
E un jaguar cu aripi în
de unde înviate trupul femeiesc
copilele de regi pe umeri ni se-aşează
cu ghearele în perne
chiar regele impur moi fluvii scoici cu perle Gheorghe DOBRE
cu bustul fin crăpat în faţă ne deschid
ce urma jertfei sale răni dulci de întunerec • Frica de necunoscut. Curiozitatea
rănindu-l i-a luat între lumini eterne
acum e liber liber omenească vine din această frică. Trebu-
născut pare din lut O fericită apă inundă ie să știm cât mai mult, dacă se poate tot,
pe raza de ochire încă lumea ca să ne simțim în siguranță, ca să putem
a îngerului mut şi straturi alte straturi cu trăi normal, într-un spațiu care nu ne poa-
formele dezvaţă
* frenetica măsură a te produce surprize. Nu ne plac surpri-
Uitare a uitării culmii -cea fierbinte- zele. Paradoxal, frica aceasta e motorul
a spus atunci poetul evoluției umane.
ce meserie grea îmi linge trupul limba de
şi Doamne, ce ruină foc şi prematur • Fiți fericiți că sunteți vii. Încă. Unii nici
nu mai apasă nimeni reduta egoistă vrea alţi nu știu că sunt vii. Dar ar putea afla, au
pe tastele uşoare ostaşi de fier șansa aceasta. Pe alții nu-i interesează.
pe sînii tăi ca şerpii columna briliantul spinul Cei care știu, sunt puțini. Același mesaj
ademeniţi de vină de simţ prea dur
cu sînge alb aruncă îl conține și formularea: fiți fericiți că nu
desfiinţat războiul şi ejaculînd în cer sunteți morți. Încă.
barca e departe • Legile sunt făcute și apoi folosite de
cu nedeterminarea/ membrane glomerule
celebră care mă vezicule nuclee către cei care le au la îndemână, ele nu
aleator împinge sub cristale dizolvate de sunt aplicate.. Dreptatea, nu-i așa, e doar
străzile înalte mozaic intens un amărât de cuvânt.
de grele escadrile cu polarizat pe schema
trupuri explodînd sforţărilor atee • Abator de cuvinte.
sunt trupuri scut şi de-a explica electric • Viața e frumoasă pentru că e. Nu ob-
trupuri norul de spumă dens servi asta decât dacă ești viu.
săgeţi care sparg care mai naşte lumea,
geamuri călăuzind poporul • Dascălii noștri îi învață pe copii să fie
păduri de gust şi miros (sau poate un eres) corecți și cinstiți. Adică îi pregătesc pen-
cînd duhuri înviază tru sărăcie și umilință.
somnul adînc prin uşa în baia vie-noată lungi
oglinzii ce veghează macromolecule • Zdrențe autohtone care se cred stea-
setea de-mbrăţişare de alte combinaţii pe gul Americii.
dorinţa-n leagăn invers care norul viu
din apa-i mereu trează le ştie dinainte de a sosi • Nu am altă soluție decât să vă iubesc
vine de pretutindeni în culme pe toți.
e ca o respirare în braţe cu spuma albă-a turmei
şi în piepturi! poporului ales.

15
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
BASARABIA.
ISTORII PARALELE (IV)
continuare din numărul trecut
În finalul acestei ample incursiuni
documentare vom trece în revistă
câteva mărturii cu un conținut mai
special. Sunt scrisori, note și relatări
privitoare la relațiile din interiorul
grupului de basarabeni și bucovi-
neni, despre preocupările lor. Stilul
este unul firesc, normal, eliberat de
conveniențele de tot felul. Citin-
du-le, am rămas cu convingerea că
acești oameni aveau ca unic scop în
viață: iubirea de patrie.
Iată o scrisoare trimisă la 30 de-
cembrie 1975 lui Pan Halippa de
către prietenul și admiratorul său,
profesorul Nicolae Nitreanu, din
care reproducem câteva pasaje:
„Mult stimate Domnule Profe-
sor,
…După cum v-am mai informat,
în lucrările noastre întâmpin o se-
rie întreagă de greutăți din partea
oficialităților noastre birocratice.
Întâmpin greutăți din partea:
1.Arhivelor Statului, directorului
general Gal, care nu-mi permite
accesul la arhivele noastre basara-
bene, pe care le-au predat fruntașii
basarabeni spre păstrare.
2. Din partea prof. Jan Livescu,
directorul Bibliotecii Academi-
ei R.S.R., care nu-mi permite să
scot fotografii de pe documente-
le istorice privitoare la mișcarea
națională din Basarabia, pentru a
ilustra lucrarea noastră.
3.Întâmpin greutăți din partea
Societății de Științe Istorice din
R.S.R., care nu se poate hotărî să-
mi elibereze recomandări de acces
la bibliotecile din Iași și la Arhive-
le Statului din Iași, unde aș putea
găsi mult material documentar
pentru istoria Moldovei de răsă-
rit, precum și să fotografiez unele
materiale. Am cererea depusă încă
din iunie 1975, nerezolvată.
Iată dar că munca noastră se
lovește de obstacole foarte serioa-
se și greu de trecut.
Pentru aceasta am hotărât să cer
Marian ȘTEFAN
o audiență la personalități mar-
cante din conducerea Comitetu-
lui Central al P.C.R. și să prezint
situația în esența ei. Vreau să merg
pentru a lămuri situația până în
pânzele albe.
Dar pentru a mă prezenta cu do-
vezi mai concludente, v-aș ruga
să mă ajutați, în sensul ca să-mi
scrieți, măcar după cât vă veți
aminti, situația fiecărui fruntaș
basarabean care a luptat pen-
tru eliberarea Basarabiei de sub
dominația rusească și pentru uni-
rea ei cu România. De exemplu,
deputații din Sfatul Țării, în ce
condițiuni au trăit ei aici în țară,
după refugiul din 1944 și în tim-
pul prigoanei basarabenilor pen-
tru a fi duși în Rusia Sovietică?
Dintr-o convorbire cu Dvs. am
înțeles că mulți deputați au murit
în crudă mizerie, aici în țară. Vă
rog să-mi scrieți numele și situația
lor. E vorba de cât mai multe ca-
zuri.
Apoi, cei 5-6 deputați din Sfa-
tul Țării, care mai trăiesc încă, și
aceștia se chinuie, acordându-li-
se nici cea mai mică atenție. De
exemplu: poetul publicist Iorgu
Tudor, locuiește într-o mansardă
la etajul III, unde cu foarte mare
greutate, la vârsta lui de peste 80
de ani, se poate urca și coborî pen-
tru a-și procura hrana. Dar câți
mai îndură și astăzi asemenea ne-
cazuri. [Autorul scrisorii știa că Ior-
gu Tudor era pseudinimul lui Gh.
Todorov, deputat în Sfatul Țării, dar
nu și faptul că acesta decedase cu o
zi înainte ca el să redacteze această
misivă – n.n.].
Apoi, Nichita Smochină, care a
adus atâtea servicii națiunii noas-
tre, trăiește cu o mizeră de pensie
de numai 5-600 lei lunar. [L-am
cunoscut în primii ani de apariție a
Magazinului istoric, în paginile că-
ruia a și publicat un articol; în ulti-
mii ani de viață situația sa materi-
16
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
ală se ameliorase; a murit în 1980;
acum doi-trei ani, Editura Acade-
miei i-a publicat un consistent vo-
lum de memorii – n.n. ]
Asemenea oameni și-au manifes-
tat din plin patriotismul lor și încă
și azi mai lucrează după putințele
lor. Pentru aceasta, guvernul tre-
buie măcar în parte să le zâmbeas-
că cu ceva…“
„Soartă, soartă, ce crudă ești!“
Acelaș inimos și harnic Nicolae
Nitreanu este autorul unei alte scri-
sori, adresată altui fruntaș basara-
bean:
„Mult stimate Domnule Sinicliu
Elefterie,
Ziua de 4 aprilie 1976 este ziua
în care a avut loc reînhumarea, în
rândul și alături de colegii de luptă
pentru acelaș nobil ideal națonal
român, în Cimitirul Mănăstirii
Cernica, de lângă București, a ose-
mintelor celui care a fost Ioan Pe-
livan, luptătorul național al româ-
nilor din Basarabia cotropită de
forța barbară a rușilor. Modesta și
scurta înștiințare apărută în ziarul
România liberă, la rubrica „Mica
Publicitate“, din zilele de 2 și 3
aprilie 1976, a avut un ecou con-
siderabil în inimile și conștiința
românilor basarabeni trăitori
azi în București și împrejurimi,
dar chiar și a acelora de prin alte
localități.
Acel modest anunț, simplu în
forma lui, dar atât de plin de sen-
timente naționale nu numai pen-
tru românii basarabeni, dar chiar
și pentru alți români, străini de
provincia noastră scumpă, fie că
l-au cunoscut pe Ioan Pelivan, fie
că numai au auzit de el, a făcut ca
ceremonia familiară de reînhuma-
re a unui om drag să se transforme
într-o adevărată manifestație de
solidaritate națională, de protest
pentru raptul ce a făcut pentru a
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
doua oară României Rusia Sovie-
tică.
Asistența prezentă în biserica
Mănăstirii Cernica (în număr de
peste 900 de oameni, de diferite
vârste, de la colegii de luptă până
la colaboratori de muncă, fie în
cadrul Sfatului Țării al Basara-
biei, fie în afara acestuia), unde,
după dorința familiei răposatului,
s-a oficiat prohodul pentru Ioan
Pelivan, decedat în condițiuni ne-
umane [în 1954, în închisoarea Si-
ghet – n.n.], acea pioasă asistență,
în perfectă ordine și dișciplină și
de înalt respect și considerațiune
pentru conducerea de partid și de
stat a Republicii Socialiste Româ-
nia, cum numai românii basara-
beni o pot manifesta, atunci când
conjunctura politică o cere, a scos
în evidență încă o dată faptul că
românii basarabeni sunt pătrunși
de un adânc și înalt sentiment
național-patriotic, dar că ei știu
să-l stăpânească, nedând ocazii la
exteriorizări care, în actualele con-
juncturi politice internaționale,
nu ar fi putut aduce servicii con-
ducerii de partid și de stat.
S-a simțit că evenimentul a fost
o manifestare mută [de respect –
n.n.] față de Ioan Pelivan-eroul,
însă în sufletul său fiecare persoa-
nă asistentă la procesiune a simțit
trezirea unor sentimente de adân-
că tristețe, sentimente de protest
pentru stupida pagină de istorie în
care și-a sfârșit viața Ioan Pelivan
– luptătorul pe tărâm național-
patriotic, care o viață întreagă a nească de la Sighet. măcar în manuscris dactilografiat,
luptat pentru cauza românească Ah, soartă, soartă! Ce crudă ești să fie depuse la: Biblioteca Aca-
a Basarabiei; acel Ioan Pelivan, pentru unii oameni!... demiei R.S.R., Arhivele Statului
care din adolescență a trăit sub Simate Domnule Sinicliu, București, Biblioteca Muzeului
vrăjmașa stăpânire rusească, a lup- … Ca unul ce a avut de îndepli- Național de Istorie a R.S.R…
tat, îndurând rigorile temnițelor nit un rol covârșitor în aducerea 2. Să creem tradiția ca, în fiecare
rusești și exiluri în regiunile în- osemintelor lui Ioan Pelivan de la an, la data de 27 martie/9 aprilie
depărtate și cu climă extrem de cimitirul închisorii Sighet și reîn- să întreprindem pelerinaj la Ci-
aspră, în scopul de a fi exterminat humarea lor la cimitirul Mănăsti- mitirul Mănăstirii Cernica, unde,
pentru sentimentele sale nobile rii Cernica, cu îngăduința dvs., aș șad mormintele eroilor noștri
românești; acel Ioan Pelivan ajuns vrea să vă prezint unele sugestii, naționali, să evocăm evenimente-
la stupida soartă de a fi întemnițat pentru memoria istoriei: le noastre istorice și figurile ma-
chiar de frații lui români, pe care o 1. Să adunați materialele respec- rilor bărbați care și-au închinat
viață întreagă i-a căutat, dar care, tive : cuvânt rostit la ceremonia viața de muncă pentru păstrarea
la ordinele cotropitorilor ruși, reînhumării lui Ioan Pelivan, stu- tradițiilor strămoșești: libertatea
care nu i-au iertat activitatea lui de dii despre Ioan Pelivan, amintiri și unitatea națională a români-
despărțire a Basarabiei de Rusia și etc., pentru a forma un volum lor, protestând împotriva politicii
unirea cu România, și-a sfârșit fi- care ar putea fi intitulat: Ioan Pe- colonialiste și neocolonialiste a
rul vieții într-o închisoare româ- livan. Omagii. Aceste materiale, marilor puteri și împotriva poli-

17
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
ticii de etnocid pe care o practică
în largă măsură guvernanții de la
Moscova împotriva națiunii ro-
mâne subjugate…“
Îndepărtarea de istorie impinge
o națiune spre decădere
În sfârșit, un ultim document pe
care doresc să-l prezint cititorilor,
poartă titlul: „Apel către condu-
cătorul statului român, Domnul
Nicolae Ceaușescu, precum și
adresat tuturor românilor de pre-
tutindeni“. Este un testament al ve-
teranilor unioniști basarabeni trăi-
tori atunci la București. Poartă data
de 13 februarie 1978, anul în care se
împlineau șase decenii de la Marea
Unire din 1918. Citez doar câteva
paragrafe:
„În anul 1918 cei întâi cari au în-
făptuit unirea lor cu Vechiul Regat
Român au fost basarabenii... În acest
an istoric s-au înfăptuit rând pe
rând: la 27.III. 1918 unirea Basara-
biei, la 28.XI.1918 unirea Bucovinei
și la 1.XII. 1918 unirea Ardealului
cu România prin libera manifestare
a poporului român...
Azi viața românilor din Basa-
rabia este un calvar permanent.
Ei nu au dreptul la școli în lim-
ba lor maternă, nu au drept să se
închine în credința lor creștină,
nu au dreptul să scrie în graiul
lor strămoșesc, nici la manifes-
tări spirituale conform tradiției și
capacității lor intelectuale...
Dacă sub presiunea forței nu pu-
tem cere eliberarea fraților noștri
basarabeni, dacă sovieticii nu
sunt azi în măsură de a împăca
sufletele însângerate ale români-
lor prin restituirea jumătății din
Moldova lui Ștefan cel Mare, pe
care o stăpânesc fără drept, avem
datoria de conștiință de a le cere
ca cel puțin să acorde celor trei
milioane de români drepturi uma-
ne, dreptul la limba lor maternă,
la școală în limba lor, precum au
minoritășile în România. Lipsiți
de drepturi naționale, siliți la
desnaționalizare, ei sunt sortiți
pieirei și dispariției lor ca popor.
Subsemnații unioniști,
supraviețuitori din prăpădul răz-
boailelor, foști deputați în Sfatul
Țării, cari au votat și proclamat
unirea Basarabiei cu România,
profund mâhniți de nepăsarea
și uitarea fraților noștri basara-
beni, peste care se așterne o lespe-
de de mormânt, avem datoria de
conștiință, înainte de a muri, să lă-
săm pentru viitorime și posteritate
dovada protestului nostru mereu
repetat contra faptului de sacrifi-
care a trei milioane de români ba-
sarabeni și să lăsăm întreaga res-
ponsabilitate asupra tuturor ro-
mânilor cari se dezinteresează de
basarabeni, frații noștri, și îi lasă
victime ale unui etnocid în masă.
Îndepărtarea de istorie împinge o
națiune spre decădere...“
De data aceasta, alături de semnă-
tura lui Pan Halippa, apar și altele,
între care cele ale lui Elefterie Sini-
cliu sau Iorgu Tudor.
P.S.
În august 1978, cu excepția acestui
ultim document, toate celelalte îmi
erau cunoscute. Cu atât mai du-
reroasă avea să fie experiența prin
care aveam să trec. În decembrie
1978 se împlineau 60 de ani de la
Marea Unire din 1918. Ca orice ro-
mân, conștientizam că trăiesc într-o
țară grav mutilată de ultimatumu-
rile și dictatele trecutului apropi-
at, creatoare de granițe nefirești ce
ne obligau să ne învecinăm cu noi
înșine. Citez din jurnal:
„Întors din concediu, iau în cârcă
sumarul numărului 12. E un număr
special, consacrat împlinirii a 60
ani de la Marea Unire. Ni s-a cerut
o unire completă, adică exact «Ma-
rea Unire». După multe discuții în
cadrul redacției, se aprobă propu-
nerea mea de a renunța la clasicele
articole semnate de diverși autori
și întocmirea unei ample cronolo-
gii a luptei poporului român pen-
tru unitate și libertate națională, în
care, pentru mai multă obiectivitate,
să fie incluse citate consistente din
operele unor autori străini (cronici,
documente diplomatice, memorii,
lucrări de istorie, corespondență
etc.).
18
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Se primește undă verde și începe
nebunia. Dimineața merg sus la bi-
bliotecă, scot cărți și colecții de zia-
re, le aduc în birou, pun semne, iar
după-amiaza, până seara târziu, eu
dictez și colegul Ioan Lăcustă scrie.
A doua zi, Lăcustă dă la dactilogra-
fiat, eu merg din nou la bibliotecă,
din nou semne, din nou până seara
târziu… Informația selectată insistă
pe două idei: prezența și evoluția ro-
mânilor în spațiul carpato-danubia-
no-pontic (cuprinzând și Basarabia
și Bucovina) din cele mai vechi tim-
puri în relație cu celelalte popoare.
Sunt selectate surse străine relevante
despre unitatea de neam și cultural-
istorică a românilor. În două luni de
zile, tot acest material de circa 500
de pagini este fasonat și, pentru că
știm că altfel nu se poate, după ce
îl segmentăm și împănăm cu cita-
te din programul partidului și din
cuvântările lui Nicolae Ceaușescu,
îl ordonăm în două numere: 11 și
12. Toată lumea e încântată. Efortul
a fost formidabil, dar am lucrat cu
plăcere și abnegație, crezînd sincer
că se va putea vorbi deschis și des-
pre Basarabia și Bucovina.
Dar, cu câteva zile înainte ca revis-
ta să fie trimisă la tipar, de la Secția
de presă și propagandă vine trăzne-
tul: Basarabia și Bucovina – afară!
Să nu se uite că «Marea Unire a avut
și limitele ei de clasă, să se scoată în
prim-plan rolul maselor populare,
poziția socialiștilor, atenție cu unele
personalități, să nu se exagereze…».
Scrâșnete de dinți… Ce ușor e să
demolezi! În câteva ore, cele două
numere sunt «pieptănate» după
toate normele de curând defunctei
Direcții a presei…“
A doua zi s-a aflat că ambasadorul
sovietic ceruse o audiență la C.C.
Spre surprinderea și satisfacția
noastră, numeroasele scrisori pri-
mite la redacție demonstrau că citi-
torii, pornind de la structura celor
două numere, intuiseră exact „baia
de foc“ (am citat exact formularea
unui cititor) prin care trecuseră ele
înainte de a fi tipărite…”
(continuare în numărul următor)
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Gheorghe ȘOITU:
„Pentru a reuşi este nevoie şi de
perseverenţă, nu doar de talent”
Interviu cu pictorul Gheorghe Şoitu, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din R.Moldova ,
realizat de Olga Dandiş
Olga Dandiş: Maestre, povestiţi un pic despre cum a
apărut dragostea Dvs faţă de pictură.
Gheorghe Şoitu: De mic copil, am îndrăgit culorile,
privind cum mama ţese la război, şi, îndeosebi, măies-
tria prin care combina culorile pentru a o găsi pe cea
potrivită covorului. Ţeseam cu mare drag alături de ea,
iar ţevile le făceam din culorile mai dragi mie. La vârsta
de 10 ani desenam gazete de perete şi alte lucrări, unde
era necesară măiestria mea recunoscută de profesorii
şcolii care, la rândul lor, mă numeau „pictor”, ceea ce-
mi crea o deosebită plăcere şi mulţumire, şi cărora le
sunt recunoscător până în prezent. Cu o deosebită plă-
cere îmi amintesc de rofesoara de matematică Ghenrich
Ana, care a contribuit activ la implicarea mea în aceste
activităţi, şi de doamna Olimpia Ungureanu, cea care a
fost printre primele persoane care într-adevăr remar-
caseră talentul meu. Prin anii ’60, făceam multe copii
ale unor grafice uşoare, şi în prezent am două albume
ale unor copii realizate prin anii ’65. Datorită domnului
D. Adamiță, care observă şi împărtăşi specialiştilor din
Chişinău caietele în care deseori desenam, am ajuns în
atenția directorului şcolii de pictură din Cahul, domnul
Guzun, care, la rândul său, cu zâmbetul pe buze spuse
că într-un an mă va face pictor. Aceasta necesită muncă
zilnică, astfel începusem a desena zi de zi, fiind ghidat
19
FIȘIER BIOGRAFIC
Născut la 7 iulie 1947 în satul Baurci-
Moldoveni, raionul Cahul. În 1965 absolvește
Şcoala de Arte Plastice pentru Copii, Cahul.
În 1970 este absolvent al Şcolii Republicane
de Arte Plastice „I.Repin”, Chişinău. În 1972
devine membru stagiar al UAP. Din 1975
lucrează în atelierul de prezentare artistică,
Sectorul orăşenesc de Cultură, iar din 1979
este membru titular al Uniunii Artiştilor
Plastici din Republica Moldova. Are lucrări
expuse în: România, Bulgaria, Belgia, Ger-
mania, Rusia, Ucraina, Grecia, Portugalia,
SUA, Italia, Israel, Canada. Este cetățean de
onoare al orașului Cahul.
şi îndrumat de Dumnealui, şi totul cu un singur scop, să
trec examenul la desen, pictură şi compoziţie, care pre-
supunea examenul de intrare la Colegiul de Pictură şi
Pedagogie „A.Plămădeală” din Chişinău (1965-1970),
şi pe care mi-amintesc că le-am susţinut cu brio. Înda-
tă ce am fost admis, eu şi încă 4 colegi am fost men-
ţionaţi în ziarul Comitetului Central al Comsomolului
din Moldova „Tinerimea Moldovei’’, ulterior redenumit
„Tineretul Moldovei”. După finalizarea studiilor, am
fost repartizat la Studioul Moldova-Film, ulterior la Mi-
nisterul Culturii, în funcţia de pictor metodist, şi, mai
târziu, la Institutul Poligrafic, contribuind la designul şi
editarea a trei coperte de cărţi.
O altă etapă în cariera mea de pictor începe în mo-
mentul când am devenit învăţător de pictură, compozi-
ţie şi desen la Școala internat nr.1 din Chişinău. Elevii
de aici de câţiva ani nu ştiau ce înseamnă arta, deoarece
nu prea aveau învăţători de pictură. Astfel, fiind rugat
de pictorul Gheorghe Munteanu să mă implic, am ac-
ceptat și, în paralel, aveam ore şi la Școala de copii ce
purta numele lui Şciusev din Chişinău. Au fost cinci ani
frumoşi şi roditori, însă situaţia familială m-a obligat
să revin în Cahul, unde mi-am continuat activitatea în
calitate de pictor la atelierul de pictură de lângă secţia
Cultură a oraşului Cahul.
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Olga Dandiş: Aţi dorit de mic copil să vă ocupaţi
de cultură, de creaţia artistică, sau aţi dorit să faceţi
şi altceva?
Gheorghe Şoitu: Da, îmi plăceau culorile de mic,
şi creaţia îmi era cunoscută. Însă trebuie să recunosc
că voinţa mea nu era împărtăşită şi de tatăl meu, care,
de-a lungul copilăriei mele încerca să-mi insufle dra-
gostea faţă de muzică, agricultură etc. Tatăl meu, fiind
participant al celui de-al II-lea război mondial, de trei
ori prizonier, se întoarse acasă cu un acordeon mic –
Manfrini, păstrându-l pentru mine, îşi dorea mult să
devin muzicant. La vârsta de 7 ani m-a înscris la şcoala
internat de muzică din Chişinău. Sincer să spun, nu re-
zistasem mai mult de două săptămâni şi am fugit acasă.
O altă încercare a tatălui a fost legată de dorinţa lui de
a mă vedea agronom. După clasa a VII-a, m-a înscris
la o şcoală din r. Floreşti, urmase şi şcoala tehnică din
r.Floreşti, s.Cuhureştii de Sus, dar, totuşi, arta şi creaţia
erau mai aproape de sufletul şi fiinţa mea.
Olga Dandiş: Domnule Şoitu, care sunt cele mai im-
portante realizări ale Dvs?
Gheorghe Şoitu: Viorel şi Felicia Şoitu - copiii mei,
dar mai sunt şi altele. Prima mea expoziţie care a avut
loc în anul 1972, la Chişinău, datorită Uniunii Tinerilor
Pictori şi Criticilor de Artă. În anul 1977 am candidat
la obţinerea titlului de membru al Uniunii Artiştilor
Plastici URSS, iar în 1978 eram deja membru. O altă
realizare importantă constă în faptul că am pregătit şi
îndrumat mai mulți copii în drumul lor spre artă. Din-
tre cei pe care i-am încurajat, unii şi-au făcut sau îşi
fac studiile în mai multe ţări, precum Ungaria, Bulgaria,
Ucraina etc. Pentru elevii de la şcoala de arte plastice
„Maria Cibotari” din Cahul organizam lecţii deschise,
în cadrul cărora aveau posibilitatea să vină şi să picteze
alături de mine.
Olga Dandiş: Aveți câteva lucrări la care țineți mai
mult decât la celelalte?
Gheorghe Şoitu: Lucrez în diferite materiale (ulei,
creion, acuarelă), utilizând diferite tehnici, de aceea
nu pot spune care sunt lucrările mele preferate, toate
au o parte din sufletul meu, este o investiţie obligatorie
a pictorului pentru a obţine o operă de artă. Recunosc
că tablourile dedicate familiei îmi sunt mai dragi şi mai
aproape, reflectând poate stări şi sentimente. Există
unele lucrări pe care le-am dăruit mai multor oficiali ai
Republicii Moldova şi unele care îşi continuă existenţa
în colecţiile iubitorilor de artă de peste hotare, iar eu mă
bucur că pot picta şi, astfel, mulţumi pe alţii.
Olga Dandiş: Aveţi unele regrete legate de ceea ce nu
ați reușit să realizați până acum?
20
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Gheorghe Şoitu: Evident, există. După cum au spus-
o şi colegii mei de la Uniunea Artiştilor Plastici, sunt,
probabil, singurul pictor din Republica Moldova, mem-
bru al acestei Uniuni, care nu am un atelier de pictură,
unde să-mi pot valorifica talentul şi să mă dedic artei.
Au existat câteva încercări şi adresări către autorităţile
locale ale oraşului şi raionului Cahul, dar nu am primit
ceea ce este necesar pentru acest scop. Încă mai sper să
pot avea un atelier adecvat, dar şi să-mi pot organiza
expoziţii ale lucrărilor mele. Niciodată nu mi-am văzut
majoritatea lucrărilor expuse, pentru că, din păcate,
acum lucrările stau una peste alta într-o cameră mică a
apartamentului în care locuiesc.
Olga Dandiş: În 2009 vi s-a acordat titlul de cetă-
ţean de onoare al oraşului Cahul. Credeţi că societa-
tea apreciază creaţia artistică, este interesată de acest
domeniu?
Gheorghe Şoitu: Este o recunoaştere a muncii mele
din partea unor consilieri orăşeneşti de atunci. În 2012
am primit o Diplomă de excelenţă şi din partea Exce-
lenţei Sale, Doamna Genţiana Şerbu, Consul General al
României la Cahul. Din păcate, nu mulţi sunt interesaţi
de artă, de cultură în general, probabil din motivul că
nu îl văd ca pe un domeniu rentabil sau din care poţi
scoate bani.
Olga Dandiş: Cum credeţi că ar trebui să cultivăm
interesul, cel puţin al tinerei generaţii, faţă de pictură
şi faţă de cultură în general?
Gheorghe Şoitu: Oamenii trebuie să vadă, să audă şi
apoi, cu siguranţă, unii îşi vor descoperi talentul, alţii
plăcerea de privi etc. Uneori îi judecăm pe oameni că
nu iubesc pictura, sculptura sau altceva, dar nu con-
ştientizăm că poate oamenii nu au avut în mediul lor
pe cineva care să le arate o expoziţie, să le spună ce în-
seamnă adevăratele valori. De aceea, cred că autorităţile
locale, instituţiile culturale, ONG-urile trebuie să orga-
nizeze mai multe activităţi la care să participe cât mai
multă lume şi, cu timpul, se vor descoperi şi alţi oameni
interesaţi sau care vor veni cu idei sau chiar şi cu resurse
pentru a susţine cultura.
Olga Dandiş: Aveţi un sfat sau un îndemn faţă de cei
interesaţi de pictură şi nu doar?
Gheorghe Şoitu: Tânăra generaţie este mult mai no-
rocoasă decât noi în ceea ce priveşte accesul la informa-
ţie, şi anume la operele de artă de importanţă mondială,
dar şi la tehnicile utilizate la realizarea unui tablou, a
unei schiţe etc., ceea ce noi nu am ştiut la vremea noas-
tră. Vreau să spun că pentru a reuşi este nevoie şi de
perseverenţă, nu doar de talent. Cei care doresc să de-
vină pictori şi să-şi formeze o tehnică trebuie să lucre-
ze zilnic, să-şi stabilească un scop şi chiar un model de
pictor, astfel fiind motivat să tindă spre a-l depăşi.
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Dulce disperare…
Ce scriu eu nu se citește, se simte...
Pleopale încearcă inutil să alunge fumul ce-mi joacă în
față haotic. O melodie la clapele încăperii, izbindu-se de
fiecare colț al camerei ai cărei pereți nu vor uita niciodată
cum am suferit. Într-un conflict cu mine și cu lumea în-
conjurătoare, născut liber, dar prins în lanțurile suferinței,
aleg să-mi fiu prieten, fiind victima propriei alegeri. Cum
pot fi soare, când el mă orbește, iar luna-n tăcere plăcut
îmi destăinuie tainele nopții ce, în esență, se aștern printre
rânduri, așteptând a fi descifrate. Există o fărâmă de nebu-
nie în ceea ce gândesc, dar sunt eu nebun sau voi sunteți
orbi? Alegeți să duceți o viață în iluzie și ignoranță.
Complice la autodistrugerea mea, însetat de cunoaștere,
calc cu pașii suferinței pe drumul nefericirii. Mă întreb
dacă merită acest sacrificiu, mă întreb dacă voi găsi vreo-
dată răspunsurile la întrebările ce mă frământă parcă de-o
veșnicie. Le caut în singurătate unde tăcerea îmi este mai
cunoscută decât propriul glas, unde tristețea e plăcerea
unsă pe felia sufletului meu uscat, lipsit de picăturile fe-
ricirii. Zbor fiindcă mi-am crescut aripi din suferință ca
mai apoi să mi le tai cu foarfecele fericirii voastre iluzorii?
Pentru ce? Ca să cad iarăși pe pământul acesta atât de ief-
tin și nesincer?
În miez de noapte ascult tăcerea lumii. Nu știu dacă aș
fi ales un alt scenariu pentru filmul vieții mele. Viață ab-
surdă... Mă ascund inutil... Mă mint sau nu mă mint în
nefericirea mea. (...)
Îmbrățișez absurditatea lumii pentru a-i spune te iubesc,
ascunzând lacrimile dornice de-a se revolta împotriva
morții. Ne atașăm de oameni ca, în final, ei să moară și
să-ți provoace durere. De ce să te mai ții de acest firav
fir al vieții, dacă totul se rezumă la moarte? Ziua de ieri
e pierdută și nicio lacrimă n-o mai poate aduce înapoi.
Trecutul îmi aruncă în spate sentimentul de vinovăție. Mă
distruge. O anxietate cumplită îmi bântuie sufletul. Povara
greșelilor mele și iraționalitatea acestei lumi îmi dă senti-
mentul prăbușirii. Par umil când, ca un copil, sper că într-
o dimineață mă voi trezi și bolovanul cumplit de amintiri,
împins conștient de mine, va dispărea ca un coșmar și li-
21
ber mă voi putea urca sus, ca de acolo să pot privi cu ochi
lucizi strania expresivitate a lumii. O pornire nebună, o
dragoste de viață intră într-un grotesc conflict cu mine.
Nopțile de nesomn îmi dau sentimentul neliniștit de sin-
gurătate veșnică printre oameni.
Care ar fi alegerea corectă în contextul unei răscruci de
drumuri, între stabil și instabil. (...)
Ce este viața? Cine sunt eu? Într-o stare de melancolie,
îi privesc pe cei din jur. Îmi pare rău... Sunt inconștienți...
De fapt, nu sunt nici eu conștient că exist. (...) Când vreau
să mă încălzesc, aprind foc din amintiri. Mă simt bine. O
bucurie simplă îmi umple sufletul, ca deodată să fiu prins
într-un incendiu insuportabil provocat de lucrurile ce nu
pot fi schimbate, dar care te mănâncă încet, încet... Și când
stăteam la ușa morții, gândindu-mă că mama mi-a lăsat
un „cadou”, concepțiile mele au devenit transparente și am
auzit pe cineva care îmi striga, mă chema – era dorința
sinceră de a trăi. Sentimentul că mai am ceva de făcut m-a
ținut în această lume în zilele când la culme disprețuiam
viața și tot ce doream era să mor. Gânduri naive ale unui
individ prea slab pentru această lume, prins într-un cal-
var întunecat... Și când toată lumea va plânge, eu voi râde
nebunește pentru că nicio lacrimă nu aduce atâta durere
ca râsul meu în delir și agonie.
Haide, spune-mi că pot fi fericit, zi-mi că viața este fru-
moasă și am pentru ce trăi fiindcă eu găsesc numai iubire
falsă, prieteni ce te trădează, familie în care te simți străin.
Sunt condamnat să sufăr... Am obosit... Îmi ziceam că sunt
regizorul, dar în realitate nu-s decât actorul fără talent,
neobservat de publicul ce, plictisit, pleacă nemulțumit și
țipă, criticând jocul meu nebunesc. De câte ori cad mă ri-
dic, dar mă întreb sunt eu cu adevărat în picioare? Să mă
fac orb pentru ca să iubesc lumina, sau surd pentru ca să
iubesc sunetul, sau nebun ca să iubesc luciditatea minții?
Și are o bucurie orbul ce nu vede ce se întâmplă în această
lume...
Marcel SEVERIN,
elev, clasa XII-a,
Liceul Teoretic „Ioan Vodă” din Cahul
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014

Simboluri mitice şi biblice în creaţia

Galinei Furdui
„O linişte aproape rotundă, stăruitoare şi
devotată suferinţei din dragoste pentru poezie
împrejmuieşte „ţinutul liric” al doamnei Galina
Furdui”.
Virgil Nistru ŢIGĂNUŞ

Galina Furdui este una din reprezentantele de seamă

ale liricii feminine basarabene. Poezia sa poate fi
considerată, pe bună dreptate, poezia albului, a luminii
şi a tuturor valorilor pe care aceste două noţiuni le
semnifică. Putem spune, deci, că poezia furduiană este
o poezie a bucuriei, a alinării şi a veseliei, a norocului,
ceea ce ţine de alb; şi o poezie a bunătăţii, a vieţii, a
cunoaşterii, a adevărului şi a speranţei, ceea ce ţine de
lumină, or, lumina simbolizează, conform adevărului
biblic, una din condiţiile prime ale creaţiei, întrucât
creatorul, înainte de a le concepe pe toate, a separat
lumina de întuneric („Dumnezeu a zis: - Să fie lumină!
Şi a fost lumină” Geneza (Facerea1;3).
Simbolurile biblice sunt destul de frecvente în opera
Galinei Furdui. Şi chiar dacă semnificaţiile sugerate de
ele sunt multiple, totuşi, acestea îndeamnă ridicarea
fiinţei umane deasupra păcatului şi a indiferenţei. Unul
dintre aceste simboluri este cel al Crucii, care, privit
din perspectivă biblică semnifică suferinţa umană,
răstignirea omului, dar nu o suferinţă oarecare, ci una
care, suportată, este calea sigură ce duce spre biruirea
răului de către bine, a nimicirii suferinţei şi a triumfării
Dreptăţii şi Adevărului1. Însăşi misiunea scriitorului
este în concepţia poetei o Cruce ce trebuie purtată cu
demnitate şi care să constituie un pas sigur făcut spre
înălţarea condiţiei umane către Divinitate:
Clădiţi, clădiţi pe cuvintele mele
Surcelele rupte din Cruce –
Inele.
Însă Crucea nu este în exclusivitate un simbol biblic. El
a fost atestat încă din antichitatea cea mai îndepărtată:
în Egipt, în China sau în Creta, la Cnossos, unde s-a
descoperit o cruce de marmură datând din veacul al
XV-lea înainte de Hristos. Crucea este unul dintre cele
patru simboluri fundamentale, alături de centru, cerc
şi pătrat.2 Arătând spre cele patru puncte cardinale,
Crucea poate fi considerată baza tuturor simbolurilor
de orientare ale omului în relaţiile sale cu Universul,
Crucea este intermediarul între terestru şi celest, între
lumea de jos, plină cu imperfecţiuni şi cea de Sus,
1 „Nihil sine Deo” Cuvât înainte de protoiereu Alexandru
Iamandii, Editura Cartea Moldovei, Chişinău, 2005, pag.8
2 Jean Chevalier, Alain Cheerbrant „Dicţionar de simboluri”
volumul I, A-D, Editura Artemis, Bucureşti, 1993, p.395
22
care cunoaşte Absolutul, atât în mitologia antică a mai
multor popoare, cât şi în credinţa creştină de după
naşterea lui Hristos. Aceleaşi conotaţii le comportă
simbolul şi în versurile Galinei Furdui:
Pustiu. S-au dus toţi. Crucifixul se-nclină
Ajută-mi, Părinte, să-i susţin
Rădăcina.
Poeta atenţionează parcă asupra pericolului de
pierdere a legăturii cu Divinitatea, prin prăbuşirea
Crucii care asigură această comunicare între Pământ
şi Cer şi cheamă la alăturare întru susţinerea acesteia.
Cuvântul este unul dintre simbolurile biblice şi mitice
(unele simboluri nu pot fi categoric clasate în două
grupuri distincte: mitice şi biblice, fiindcă multe dintre
simbolurile atestate în mitologia antică pot fi întâlnite şi
în literatura creştină) care semnifică Începutul tuturor
începuturilor, strălucirea Inteligenţei Umane ca o
facultate a omului de a alege între bine şi rău. Biblia, în
Evanghelia după Ioan, în 1; 1, spune: „La început era
Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul
era Dumnezeu”. În poeziile Galinei Furdui ne dăm
seama că nu în zadar verbul a fi din acest verset este
la imperfect, întrucât Cuvântul rămâne a fi, în veac, o
forţă indistructibilă, care rezistă tuturor intemperiilor
şi încercărilor vremii:
Şi nu este apă să-l stingă,
Şi nu-i ascuţiş să-l străpungă.
Şi nu e zăpadă să-l ningă.
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Şi nu este sare să-l plângă. am ajuns aici? Poeta Galina Furdui vorbeşte despre
şi forţa motrice, catalizatorul care face posibile toate şarpele care aşteaptă, stând la pândă nondiscontinuă,
simţirile frumoase ale omului: să-şi stranguleze jertfa posibilă:
Cuvântul – jăratic în suflet să-l simţi, În preajmă – şarpele pândind pe Euridice...
Să-aprindă văzduhul atunci când îl cânţi. El întruchipează pericolul de a aluneca în prihană,
El, cuvântul, este cel care acţionează într-un mod care ne apasă necontenit. Încă Sfântul Apostol Pavel a
unic şi irepetabil, impactul lui asupra celor din jur este comparat căderea în păcat a omului cu „manevra” de
ireversibil, precum a spus Horaţiu: Et semel emissum amăgire a Evei, realizată cu succes de către şarpe: „ca
volat irrevocabile verbum3 (Un cuvânt odată rostit nu cumva, precum şarpele a amăgit pe Eva în viclenia
zboară fără a-l mai putea chema înapoi). lui, tot aşa să se abată şi gândurile voastre de la curăţia
Numărul şapte care este foarte bogat în semnificaţii, şi nevinovăţia cea în Hristos” (II Corinteni 11;3). Pe
el simbolizând şi cele şapte zile ale săptămânii, şi cele de altă parte, şarpele este şi un simbol al înţelepciunii6,
şapte planete, şi cele şapte trepte ale desăvârşirii, cele întrucât Hristos le cere adepţilor Săi să fie „înţelepţi ca
şapte petale ale trandafirului, şi cea de-a şaptea zi a şerpii”(Matei 10.16).
creaţiei Universului, zi de încununare a acesteia şi de În poezia *** Cutremuraţi, strămoşii s-au strâns în
desăvârşire a acesteia, capătă, în poezia furduiană, icoane sunt concentrate atât simboluri mitice, cât şi
aspectul unui tărâm îndepărtat, spre care trebuie să biblice care toate, însumate în context, denotă ideea de
tinzi şi la care trebuie să ajungi pentru a gusta adevărata alterare a timpului în care trăim, de agravare a relaţiilor
dezlegare: interumane, fenomene cauzate de aşa-numitul măr al
...Înot adânc prin apa renunţării discordiei, care se zvârcoleşte şi trasează hotare între
spre Ţărmu-al Şaptelea. fraţi. Semnificaţia mărului discordiei este pe larg
E Poarta Dezlegării... cunoscută, el constituind, conform mitologiei antice,
Pilat este, cu certitudine, un simbol exclusiv biblic, obiectul care a stat la baza unui conflict interuman de
deoarece numele lui apare în Noul Testament odată cu proporţii. Chipul lui Cain, care aleargă pliabil pe câmp,
începerea misiunii de jertfă a Domnului nostru Isus întruchipează, în această poezie, invidia născătoare
Hristos şi semnifică condamnarea provizorie a Dreptăţii de păcat şi de crimă, neînţelegerea, de către unii a
de către păcat, ca jertfă adusă întru nepeirea omului. orânduirii lui Dumnezeu, a faptului că Dumnezeu
Galina Furdui vede tendinţa această de condamnare dispreţuieşte măririle pământeşti, de care se bucura,
a binelui şi în zilele noastre şi de aceea spune cu o de altfel, Abel (umbra căruia este pomenită în poezie
oarecare îngrijorare: ca zăcând „moldoveneşte”, făcându-se astfel aluzie la
Pe-acest sfârşit de secol răsturnat supunerea ca trăsătură de caracter a neamului nostru)
Stă răsucită semnătură lui Pilat. şi îi iubeşte pe cei umili7. Cain nu se revoltă, astfel,
Fecioara Maria apare în poezia Galinei Furdui ca o numai împotriva fratelui său Abel, ci împotriva întregii
întruchipare a nevinovăţiei, a curăţeniei sufleteşti şi orânduiri instaurate de Dumnezeu pe Pământ.
purificării spirituale a omului, ea simbolizând adăpostul Mărul discordiei se zvârcoleşte, trasând hotare
venirii pe Pământ a Celui care avea să fie şi care a fost Între fraţi. Şi-s fraţii porniţi să se omoare.
dintotdeauna, Mijlocitorul dintre oameni şi Cer. În Aleargă pe câmp chipul lui Cain, pliabil,
ciclul „Monolog pentru Maica Maria”, Sfânta Fecioară Şi-atât de moldoveneşte
Maria suferă nu atât din cauză că Fiul ei este răstignit, Zace umbra lui Abel.
ea dându-şi prea bine seama că aceasta este o lucrare a Tot în această poezie apare figura unui alt personaj
Tatălui Ceresc, ci din cauză că oamenii devin povara mitic – Eros, care simbolizează iubirea8, care astăzi
crucii purtată în spate de către Mântuitor spre Locul devine grea, plumburie, care face ca în inima ierbii să
Căpăţânii4*, oamenii din mijlocul cărora a fost aleasă şi înflorească culoarea ruginii:
ea pentru această misiune divină: ...Săgeata lui Eros, de plumb, se-nfige-n lumine.
Sunt maica acestui băiat răstignit. Ghemul de vicii sacru nimb îşi aşază
Prin voi, oameni, prin voi şi Crucea Lui Şi-n inima ierbii înfloare
Sunt...5 Culoarea ruginii.
Şarpele, care este „cel mi şiret dintre toate fiarele de
6 Michael Ferber „Dicţionar de simboluri literare (A
pe pământ” [Geneza(Facerea)3;1-7], simbolizează,
Dictionary of Literary Symbols)”, Editura Cartier, 2001, pp.
în toate culturile lumii, dar mai ales în cea creştină, o 266-267
putere de fascinaţie enormă, care atrage pe cel fascinat, 7 Jean Chevalier, Alain Cheerbrant „Dicţionar de
prin ispită, spre săvârşirea păcatului. În poezia ***Cum simboluri” volumul I, A-D, Editura Artemis, Bucureşti,
3 „Proverbe şi cugetări latine”, Editura Albatros, Bucureşti, 1993, p.223
1976, p.46 8 Jean Chevalier, Alain Cheerbrant „Dicţionar de
4 * Locul Căpăţânii = Golgota simboluri” volumul II, E-O, Editura Artemis, Bucureşti,
5 Galina Furdui „Spre Ţărmul al Şaptelea”, Editura Macarie, 1993, p.22
Târgovişte, 2003,
23
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Alegerea, de către mulţimea oarbă, îndemnată de
unele forţe negative ale societăţii, a răului şi a păcatului
în locul binelui şi a neprihănirii este simbolizată, în
versurile furduiene, de către Baraba, personaj biblic,
AFORISME
deţinut care a fost eliberat, în ajunul Paştelui, conform
tradiţiei existente atunci, de către autorităţie romane la
cererea mulţimii, în locul lui Hristos, pe care Pilat ar
fi vrut să-l elibereze, fiind convins că Acesta nu poartă
nicio vină. Lumea, se spune în poezia Galinei Furdui,
astăzi este condusă de Baraba („Tu, lume în care
împărat e Baraba!”).
Vorbind despre simbolurile biblice în opera Galinei
Furdui ar fi o eroare inadmisibilă să nu amintim de
chipul măreţ şi dumnezeiesc al lui Isus Hristos, cel
care constituie, de fapt, sinteza tuturor simbolurilor
fundamentale ale universului: cerul şi pământul,
aerul şi focul, mormântul şi învierea; Crucea, Cartea
mesajului evanghelic, axa şi centrul lumii, Mielul de
jertfă; toate simbolurile verticalităţii, luminii, centrului, Vasile Plăcintă
axei. Hristos este, pentru creştinătate simbolul rege9, Uneori nici hainele nu ne pot apăra pielea.
simbolul simbolurilor. El simbolizează, prin calvarul ***
său, prin răstignire, consecinţele păcatului, ale patimilor, De multe ori ieşirea nu-i pe la intrare.
ale pervertirii fiinţei umane. În poezia Galinei Furdui, ***
Isus Hristos este puterea ce naşte puterea de sus (Puterii Spune-mi cu cine dormi şi-ţi voi spune ce vei
ce naşte Lumina de Sus,/ Îngenunchind, să-i cânt / Ave naşte.
Iisus...), este Cel care trebuie căutat, chemat şi gândit. ***
Este Cel care va veni neapărat (Toţi, cei ce mă căutaţi, Am vrut să urc muntele cu Maria, dar m-am
mă veţi găsi. / Chemaţi-mă. Gândiţi-mă. // Şi voi oprit... la poale.
veni.). ***
Toate aceste simboluri, şi încă multe altele, mai mult Nu e greu să-i deschizi omului ochii. Mai greu e
sau mai puţin frecvente (de exemplu: în antologia de să-i găseşti şi ochelari... pe măsură.
autor „Spre Ţărmul al Şaptelea”, alcătuită de Mihai ***
I. Vlad, cuvântul lumină, care este şi el un simbol, se În dragoste, cele mai plauzibile sunt greșelile.
repetă de 72 de ori, lexemul cuvânt – de 42 de ori, ***
cuvântul alb – de 36 de ori, crucifix – de 14 ori, iar Cât sânge rău de la o inimă de mamă!
sintagma Sfânta Maria, chiar dacă se întâlneşte numai ***
o singură dată, spiritul ei divin se simte pe parcursul În sfârşit! Cântăreţul s-a predat...în faţa dirijo-
lecturării întregului ciclu „Monolog pentru Maica rului!
Maria”), constituie sacrul în opera Galinei Furdui, un ***
sacru care îndeamnă cititorul spre meditaţie asupra Când ideile sunt prea înghesuite, ele ies din
condiţiei sale efemere pe acest Pământ şi la situaţia sa cap.
în raport cu divinitatea. ***
Bibliografie:
A măsurat o mulţime de măşti, până şi-a regăsit
1. Galina Furdui „Spre Ţărmul al Şaptelea” Editura Macarie, faţa.
Târgovişte, 2003; ***
2. Galina Furdui „Nihil sine Deo”, Editura Cartea Moldovei, Talpa e ştampila ţăranului român.
Chişinău, 2005; ***
3. „Lumini pentru templu. Sacrul în operele semnate de Galina
şi Ludmila Furdui”, Editura Cartea Moldovei, Chişinău, 2005;
Istoria e o fugă prin trecut.
4. „Proverbe şi cugetări latine” Editura Albatros, Bucureşti, 1976; ***
5. Jean Chevalier, Alain Cheerbrant „Dicţionar de simboluri” Uneori, talentul este considerat un egoism pro-
volumul I, A-D, Editura Artemis, Bucureşti, 1993; fesional.
6. Jean Chevalier, Alain Cheerbrant „Dicţionar de simboluri” ***
volumul II, E-O, Editura Artemis, Bucureşti, 1993;
7. Jean Chevalier, Alain Cheerbrant „Dicţionar de simboluri”
Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi exce-
volumul III, P-Z, Editura Artemis, Bucureşti, 1993; sul de umor! Dăunează grav seriozităţii!
8. Michael Ferber „Dicţionar de simboluri literare (A Dictionary ***
of Literary Symbols)”, Editura Cartier, 2001. Mă cunosc prea bine pentru a mă crede talen-
tat.
Veronica BOTEZATU,
profesoară de limbă și literatură română,
***
L.T. „Ioan Vodă” din Cahul Eu niciodată nu o fac pe tâmpitul cu un imbecil.

9 ibidem, p.135
24
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
prof. univ. Ion ȘIȘCANU

Republica Moldova:
de la URSS la CSI

Î
n vara anului 1991 situația în Uniunea Sovietică era cât se poate de complexă. Toate cele
cincisprezece republici care formau URSS își proclamaseră suveranitatea. Mai mult, patru
republici – Lituania, Letonia, Estonia și Armenia, - estimând că suveranitatea nu era decât
un pas pe calea autodeterminării naționale, și-au decretat și independența de stat.
În aceste circumstanțe, problema cheie ce stătea în fața Kremlinului o constituia precizarea
formei de organizare a statului sovietic și a relațiilor dintre republicile care ar fi intrat în această
nouă uniune.
În acel stadiu existau cel puțin trei concepții princi-
pale privind viitorul Uniunii Sovietice. Mihail Gorba-
ciov dorea să impună un tip de Uniune care să fie o
Federație, având un Centru care, după el, trebuia nu
numai păstrat, ci și întărit în fața republicilor puternice.
Suveranitatea era acceptată doar în cadrul suveranității
Federației, aceasta fiind, în ultima instanță, o structură
integratoare. Boris Elțin pleda pentru o Confederație
bazată pe suveranitatea republicilor, pe acorduri di-
recte între acestea, acceptând menținerea unui Centru,
însă lipsit de orice posibilitate de a interveni în relațiile
inter-republicane. A treia variantă era propusa de re-
publicile baltice: secesiunea, pur și simplu, golind Uni-
unea de părțile sale componente. În luna august 1991,
dezbaterea interminabilă și revizuirea permanentă a
proiectelor propuse pentru tratatul unional păreau să
fi ajuns la un rezultat. Era pe cale să fie adoptat un text
atenuant, care făcea mai multe concesii republicilor. Cu
toate acestea, nu toți erau dispuși să-1 semneze. În cele
din urmă, singurele republici care se pregăteau să par-
ticipe, la 20 august, la semnarea acordului rămăseseră,
cu excepția Rusiei și a Kazahstanului al căror acord era Vicepreședintele URSS, primul-ministru, președintele
condiționat, Uzbekistanul, Tadjikistanul și Kârghâzsta- KGB, miniștrii apărării și de interne ai U.R.S.S. îm-
nul. preună cu alți câțiva, susținuți de Anatoli Lukianov,
Pentru Gorbaciov, esențialul era ca tratatul să fie adop- președintele Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice,
tat și ca Uniunea Sovietică să supraviețuiască, sub orice încearcă o lovitură de stat „in scopul apărării intere-
formă. Convins că, prin parafarea noului Tratat Unio- selor vitale ale popoarelor și cetățenilor Uniunii RSS, a
nal, găsise ieșirea optimă din situația complicată ce se independenței și suveranității țării, reinstaurării ordinii
crease în problema organizării statale a ceea ce se mai și legalității, stabilizării situației, depășirii crizei, de a
numea Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov se odih- nu admite haosul, anarhia și războiul civil fratricid”. In-
nea la Foros, în Crimeea. Președintele URSS urma să spiratorul și organizatorul puciului a fost PCUS. Ca ur-
sosească la Moscova în ziua semnării „documentului mare a acțiunilor puciștilor, U.R.S.S. a fost paralizată.
istoric”. Pe aerodromul special aterizase deja avionul Adevăratul scop al puciștilor a ieșit la suprafață chiar
prezidențial. Era redactat deja textul discursului ce în prima zi de „stare de urgență”. Aceștia au încercat
urma să fie rostit în ziua producerii „celui mai impor- să întoarcă Uniunea Sovietică pe făgașul sistemului
tant eveniment din istoria Imperiului sovietic în a doua totalitar, să înăbușe democrația și setea popoarelor de
jumătate a secolului” libertate, să restabilească situația care era convenabi-
Istoria însă a introdus corectivele sale. lă oligarhiei PCUS. Unul dintre obiectivele majore ale
puciștilor a fost de a acționa înainte ca Tratatul Unio-
Puciul
nal să fie semnat. _În concepția lor, Uniunea Sovietică
Totul a fost dat peste cap de puciul din 19 august. trebuia păstrată cu orice preț. Or, textul ce urma să fie

25
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
semnat la 20 august a fost atacat violent de președintele îndeplinirea strictă a deciziilor puciștilor. La Tiraspol,
Sovietului Suprem al URSS, Lukianov, la 19 august. autoinstalatul soviet suprem al republicii moldovenești
„Ideologul puciului” arăta că documentul final nu ținea nistrene a adoptat o hotărâre în care saluta acțiunile
cont de remarcile critice ale Sovietului Suprem al Uniu- „GKCP” A fost creat și un comitet pentru starea de
nii Sovietice, că oferea republicilor posibilitatea nelimi- urgență, condus de Râleakov. Telegrame de solidarita-
tată de a suspenda acțiunea legilor unionale pe terito- te pe adresa „GKCP” au expediat OSTK din Tiraspol
riul lor și că, în ultimă instanță, era o adevărată bombă, (Emelianov), secția partidului liberal-democrat din
de natură să alimenteze „războiul legilor” și să agraveze URSS (Bolșakov) și universitatea condusă de Iakovlev
toate divergențele existentei. și Galinski. După o anumită ezitare și-a expus poziția
După evenimentele din august, președintele Gorba- față de puciul de la Moscova și Partidul Comunist al
ciov a încercat să continue activitatea privind semnarea Moldovei. In paginile ziarilui „Cuvîntul” a fost publi-
textului noului Tratat Unional. Era însă târziu. Puciul cată declarația secretariatului CC al PCM, care con-
accelerase considerabil creșterea tendințelor secesionis- trasta izbitor prin conținutul ei demagogic și deșert cu
te. Pe de altă parte, Rusia își anunțase pretențiile de a-și poziția oficialităților de la Chișinău. În declarație nu se
asuma rolul de „nucleu”, în baza unui „statut special”, în da o apreciere clară și directă a caracterului criminal al
cadrul preconizatei Uniuni a Statelor Suverane. loviturii de stat. Dimpotrivă, se întrevedea chiar o jus-
tificare a acțiunilor anticonstituționale ale „comitetului
În aceste împrejurări, eforturile președintelui Gorba-
de stat pentru starea de urgență”. Adevărata atitudine în
ciov în vederea menținerii „Uniunii” au devenit cu to-
această chestiune a CC al PCM putea fi observată din
tul ineficiente. Republicile, una după alta. își decretau
paginile oficiosului său „Sovetskaia Moldavia”, care, în
independența.
ciuda deciziei Guvernului Republicii Moldova de a nu
Independența admite publicarea pe teritoriul republicii a documen-
Populația Republicii Moldova, ca și întreaga lume, a telor emise de „GKCP”, a inserat pe paginile sale toate
fost zguduită, aflând știrea despre evenimentele de la decretele, hotărârile și comunicările pretinsei noi con-
Moscova. Puciul a avut menirea să proiecteze imaginea duceri de la Moscova.
autentică a repartizării forțelor politice în Moldova. Dar nu susținătorii puciului determinau comporta-
Pe de o parte, la 19 august a fost adoptată Declarația mentul Republicii Moldova în acele zile. Adunați, la
comună a Președintelui, Prezidiului Parlamentului și a 20 august 1991, în Piața Marii Adunări Naționale din
Guvernului republicii în care acțiunile puciștilor au fost Chișinău, miile de cetățeni au apreciat, în rezoluția
calificate drept „lovitură de stat a forțelor reacționare”, adoptată, evenimentele de la Moscova drept „puci al
fiind „reafirmată cu hotărâre calea ascendentă a Repu- forțelor reacționare de sorginte comunistă, care caută să
blicii Moldova spre libertate și independență. Frontul mențină cu orice preț un regim social și politic ce a dat
Popular din Moldova a lansat un Apel către cetățeni, faliment în fața istoriei”. Condamnând lovitura de stat
chemându-i să vină la Chișinău pentru a apăra Parla- a forțelor comuniste reacționare, participanții la mi-
mentul, Guvernul, radioul și televiziunea, iar în caz de tingul de protest au cerut „adoptarea urgentă de către
instaurare a dictaturii, populația era chemată la nesu- Parlament a Declarației de independență a Republicii
punere civilă. Moldova” și „interzicerea prin lege a activității PCM”.
Ieșirea din Imperiu trebuia să se producă odată cu
Pe de altă parte, generalul Kolesov, comisarul militar
scoaterea în afara legii a Partidului Comunist, care
al Republicii Moldova, a încercat să se autoinstaleze
urmărea conservarea U.R.S.S. și a sistemului totalitar
în fruntea autorităților militare din capitală, afirmând
sovietic.
că ar fi fost numit în funcția de comandant militar al
Chișinăului de către „GKCP”-ul de la Moscova. Toto- La 23 august 1991, Prezidiul Parlamentului Republi-
dată, în cadrul unei audiențe la primul ministru Vale- cii Moldova a adoptat hotărârea „Cu privire la Partidul
riu Muravschi, comandantul grupării de armate „Sud- Comunist din Moldova”. „De-a lungul anilor, se spune
Vest”, generalul Osipov. împreună cu generalul Kolesov, în această decizie, PCM, care este o parte componentă a
au cerut anularea hotărârii Parlamentului Republicii PCUS, a dus o politică antipopulară..., a uzurpat puterea
privind interzicerea patrulării în formațiuni mixte ale și s-a substituit organelor puterii și administrației de stat,
trupelor militare și ale poliției moldovene. Cererea, a fost organizatorul represiunilor și deportărilor în masă,
însă, a fost respinsă. al colectivizării forțate, al foametei planificate, devalori-
În același timp s-au activizat vizibil forțele separatis- zând și nimicind metodic și sistematic cultura națională,
te pro-imperiale. Autoproclamatul soviet suprem de obiceiurile și tradițiile populare, limbile naționale, falsi-
la Comrat i-a trimis o telegramă de salut lui Ianaev, în ficând istoria”. Constatând, în continuare, că fața ade-
care și-a exprimat disponibilitatea de a îndeplini ori- vărată și scopurile minuțios camuflate ale Partidului
ce dispoziție a „GKCP” Sovietul orășenesc Tighina a Comunist au fost demascate prin organizarea și spriji-
adoptat o hotărâre în care chema populația să asigure nirea loviturii de stat anticonstituționale de la Moscova,
Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova a interzis
26
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
activitatea PCM pe întreg teritoriul republicii.
Între timp, ținând cont de derularea evenimentelor în
întreg spațiul Uniunii Sovietice, în special de poziția
Ucrainei, diverse colective de muncă, partide și mișcări
social-politice, asociații culturale și organizații pro-
fesionale cereau proclamarea independenței de stat a
Moldovei. Luând în considerare cerințele și apelurile
cetățenilor, la 25 august, Prezidiul Parlamentului Re-
publicii Moldova a decis convocarea în capitală, în ziua
de 27 august 1991, a Marii Adunări Naționale. La 27
august, la ora 10.00, Marea Adunare Națională de la
Chișinău, în Moțiunea adresată Parlamentului, a cerut
deputaților „să purceadă neîntârziat la afirmarea depli-
nă a neatârnării noastre, declarând răspicat că Republi-
ca Moldova este și rămâne un stat liber și independent”.
La 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova,
apreciind că „a sosit ceasul cel mare al săvârșirii unui act
de justiție”, proclamă Republica Moldova „stat suveran,
independent și democratic, liber să-și hotărască prezen-
tul și viitorul fără nici un amestec din afară...”, adresând
ONU cererea de a fi admisă ca membru cu drepturi de-
pline atât în organizația mondială, cât și în instituțiile
sale specializate.
Așadar, Uniunea Sovietică, închisoarea bolșevică a po-
poarelor, își ducea ultimele zile.
„Cei trei ai desființat Uniunea Sovietică”
După puci, relațiile dintre Rusia și Ucraina au deve-
nit tot mai încordate. Nodul discordiei îl constituia
chestiunea Crimeii, transferată RSS Ucrainene în anii
regimului sovietic. În scopul anticipării unor tendințe
centrifuge în această regiune și întrezărind intențiile
hegemoniste ale Moscovei, conducerea de la Kiev n-a
mai dorit să adere la vre-o variantă a „Uniunii”.
27
La 1 decembrie 1991, în Ucraina s-a desfășurat refe-
rendumul în cadrul căruia cetățenii s-au pronunțat, în
majoritate, pentru independență. Președintele Leonid
Kravciuk a interpretat rezultatele referendumului drept
un mandat ce reclama nealinierea Ucrainei la Tratatul
Unional. Luând în calcul și faptul că Sovietul Suprem al
RSSU declarase „lovit de nulitate” Tratatul Unional din
1922, - acestea ilustrau decizia Ucrainei de a păși ferm
pe calea independenței.
La Moscova înțelegeau că fără Ucraina era imposibilă
o nouă „uniune” sau „comunitate” de state. Mihail Gor-
baciov era dispus să meargă la orice cedări, să admită
chiar și cel mai defavorabil compromis Centrului, doar
ca Ucraina să participe la întemeierea noii comunități
de state. Problema însă, si de această dată, își găsi o
soluție, pe cât de surprinzătoare, pe atât de novatoare.
La 8 decembrie 1991, în pădurea „Belovejskaia Pușcia”,
liderii celor trei republici - Rusia, Belarus și Ucraina
- nu au mai revenit asupra încheierii unui acord uni-
onal, ci au semnat în trei „Convenția privind formarea
Comunității Statelor Independente”. Ceea ce a zguduit
întreaga opinie publică mondială a fost știrea despre
decizia „celor trei” conform căreia „Uniunea Re-
publicilor Sovietice Socialiste, în calitate de subiect al
dreptului internațional și ca realitate geopolitică, își în-
cheie existența sa”. Din Declarația adoptată în comun,
întreaga lume avea să afle despre formarea C.S.I. Fos-
tele republici unionale și alte state, care erau dispuse
să recunoască principiile și scopurile Acordului de la
Belovejskaia Pușcia, erau invitate să adere la noua co-
munitate. Apreciind aceste evenimente din 8 decembrie
1991, Mihail Gorbaciov a afirmat că trei persoane - Bo-
ris Elțin, Leonid Kravciuk și Stanislav Șușkevici „s-au
întâlnit în pădure” și „au desființat Uniunea Sovietică „.
Uniunea a decedat – trăiască „Uniunea”!
Criticată și chiar condamnată momentan, inițiativa
de la Belovejskaia Pușcia obține, uimitor de rapid, defi-
nitivarea legală. La 10 decembrie, Acordul a fost ratificat
de către Sovietele Supreme ale Ucrainei și Belarus, iar la
12 decembrie - de către Sovietul Suprem al RSFSR. La
13 decembrie, la Așhabad, Consiliul statelor Asiei Mij-
locii și Kazahstanul au aprobat, „în linii mari”, inițiativa
creării CSI. În final, la 18 decembrie, Consiliul Sovie-
tului Suprem al U.R.S.S. a adoptat declarația în care își
exprima „înțelegerea” respectivelor măsuri „ca garanție
reală a ieșirii din cea mai acută criză economică și poli-
tică”.
In cele din urmă, la 21 decembrie, la Alma-Ata, a fost
semnată Declarația celor 11 state aderente la acordurile
de la Belovejskaia Pușcia, punându-se punctul final în
mreaja combinației de unificare și de conservare a fos-
tului spațiu sovietic sub egida unei Comunități a State-
lor Independente, excepție făcând doar statele baltice.
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014

PORECLA
A LUI/AL Căpitanu Geas (după Moca/Mocu- Suru
LUI/ ALDE: Cătărel Jazz) leasa Șiorichilă
Abiá Câlț Ghebosu Moimâță Șolíi
Achiriței Cârlig Ghera Motan Șopârlă
Adăricăi Ceainic Gherman Motor Șopen (după

U
Afteni Céka Ghijoi (aug- Mutelcă Frédéric
neori meșteșugite și inspirate, pline de duh
Agachi Cekist mentativul Mutu François
(sau de năduh), de gust și de culoare, alteori
Aleaha Checheriță lui Ghiuj) Nas-cartoșca Chopin)
simple și banale, dar deloc întâmplătoare preluări
Amăriei Chiperi Ghioc Neacă Șpriț
de nume celebre sau de înaintași din familie, uneori
Anastaluței Chișcari Ghiozdan Neciu Ștefan-cel-
croite după trăsăturile fizice sau sufletești ale pur-
Artiom Ciobilică Ghiușcă Nederiță mare
tătorului, alteori descriind ocupații, ticuri verbale,
Baboi Ciombea Gorbaciov Nicoțoi Ștefăneancu
de comportament sau metehne, uneori fiind epitete,
Báca Cionteleț (după Mihail Ñihalcea/Mi- (după nu-
metafore sau forme de alint, alteori pline de (auto)
Bacatunda Ciopei Gorbaciov) halcea mele unui
ironie usturătoare până la limita necazului sau bătăii
Bámbus Ciorăti Grecu/Gre- Ñioară/Mi- strămoș
de joc, uneori moștenite din părinți, alteori dobân-
Barabet Ciorneica culeasa oară Ștefan Iancu)
dite spontan în situații noi de viață și transmise mai
Baziuc Ciotu Gugícă Ñioarcă/Mi- Știrbu
departe copiilor și nepoților, poreclele de la Crihana
Băleanu Cobzărița Guță oarcă Știucă
Veche, ca peste tot la români, reprezintă un adevărat
Bărgan Cocoreanca Guzgan Nitipáia Ștob
sistem paralel de nume prin care oamenii se numesc
Bâcu Cocosu Halaramb Oáha Taie-vacă
și se recunosc. Ele înviorează peisajul antroponimic
Bâșta Cofâști Haliță Ochiosu Taisó
local, încercând să concureze sistemul numelor de
Bâtlan Cometa Herariu Opărici Tarcea
familie. În raport cu acestea din urmă însă, pore-
Bâzâică Condrat Hobíbi (după Oprea) Tăblíi
clele au marele avantaj al familiarității nevinova-
Bâzu Confâr Hodinita Oúti Tărmále
te și fără pretenții, lor revenindu-le rolul pe care îl
Bercu Cotari Iachi Paiu Tătăruș
au buruienile, fie ele și de leac, într-un lan de grâu.
Beregică Cotigă Iancu Palaret Târtoaie
Unele vechi, basarabene, adânc înrădăcinate și foar-
Bigió Cováliu Iapă Palea Titimoi-
te longevive, altele aduse în secolul XIX din zona
Boambă Crăiescu Icre Pampoi să (după
Transilvaniei prin aportul de populație românească
Bobilică Crinu-mamei Iepuraș Panea numele unui
(în special mocani), iar altele aduse din zona Balca-
Bócica Cucoș Imposibil Patlagică strămoș Titi
Boloaie Curcan Înghite-cur Pațalíi/ Moise)
Borman Curcă Înzâși (după Pațalíca Tlici
Scurt repertoriu alfabetic Boroagă Daragaia expresia Îmi Păsărel Tocícă
al poreclelor din comuna Bortă-n-cap Debilaș
Bostan Degeratu
zici)
Jeca
Păsărică/Pă-
săroiu
Tocileanu
Toropală
Crihana Veche, Cahul Botosu Democratu Jidan/Jidanca Pățică Totoși
Bozbei Dogăraș Jumară Pârău Tranche
Brânzică Drac Laica Pelneanu Truță
nilor, poreclele de la Crihana Veche își îndeplinesc
Broscoi Driche Lámbur Peltică Turcu
funcția de nume adiționale ale persoanelor, existând
Brumă Drug (adus din aria Perjari Țap
multe cazuri când dăinuirea lor se explică prin ne-
Bucícă Druzan/Dru- balcanică) Pescariu Țăpilă
cesitatea practică de a distinge purtători ai aceluiași
Budeanu zanca Lăpțică Piciu Țâburcă
nume de familie dacă aceștia nu sunt rude de sânge.
Burdulea/ Duca Leácea Pirivoi Țânțari
Mulți dintre crihăneni se nasc, copilăresc, trăiesc și
Burduleasa Durea Lébea Piță Țâstari
mor cu ele. Unii crihăneni par a fi ușor stânjeniți de
Buriz Durică Limbă Pocotilă Țâști
poreclele lor deloc măgulitoare, chiar dacă înțeleg
Bursuc Faur Lișca Porcu Țibirichi
că acestea sunt șarje prietenești făcute de consătenii
Bush (după Fârnea Lopățică Postu Țoca
lor, alții și le afișează săltăreț cu neprefăcută mân-
George Bush) Fârț Lupu Potop Țugui
drie, transformându-și-le într-un soi de renume
Buz Fârțigău Macaroană Preoteasa/ Țușcu
sau chiar titlu de glorie, unii arborează un aer de
Buzatu Fâsa Machidon Preotesei Țuțu
ne--utralitate și indiferență, iar alții, resemnați, își
Buzdugan/ Firița (adus din aria Pricup Udadá
poartă supranumele ca pe o grea și nedreaptă pova-
Buzduganca Fleia balcanică) Prigaia Ursu
ră. Uneori bine potrivite, alteori lovindu-se ca nuca
Buzilă Floacă Mama-mea/ Pufái Vârlan
de perete, poreclele crihănenilor sunt plăzmuirea a
Cabarichi Fofolan/Fofo- Mama-mia Puflea Vârvara
ceea ce poporul numește Gura Lumii, care, cum se
Cabíta lanca Mariman Rățoi Vrăghioi
știe, nu menajează pe nimeni și, asemenea vântu-
Cacaó Franț Maríncei Rânzoi Vulpe
lui, nu poate fi oprită niciodată. Aceste porecle, arar
Cacă-oală Fuia (adus Marin-Iancu Roibu Zaharica
fixate în scris, sunt adevărate etichete vii, un fel de
Cacă-polog din aria bal- (după numele Samoilă Zeaca
marcă nedezlipită a individului, familiei sau întregii
Cacă-râpă canică) unui strămoș Sandu-oaie/ Zeahaur/
rudenii, niște măști mai mult sau mai puțin discrete,
Cacă-sandală Fulger Marin Iancu) Săndoaei Azeahaur
mai mult sau mai puțin frumoase din perspectiva
Cacă-tren Ganea (adus Mâță Sava (după nume-
esteticii și bunului simț popular. Fără a mă referi
Cacioi din aria bal- Misio (după Săracu le Eizenha-
la vreun personaj concret, prezint mai jos un scurt
Capică canică) franțuzescul Scamț uer)
Repertoriu alfabetic al numelor de scenă pe care le
Capră Ganofei Monsieur) Severin Zgariopa
poartă oamenii în spectacolul vieții de la Crihana
Carpó Gâza Mitran Slănină Zmațchi
Veche.
Călangea/ Geani (după Mitrofan Sóca Zorca
Vlad CUBREACOV
Calancea Gicu) Míu Spirache

28
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Alexandru MANOIL

“… Un biet
actor în scenă/ Actori de ieri
se zbate-un ceas ai Muzical-Dramaticului
şi vorbe mari
pronunţă…” ”B.P.Hasdeu”
În cadrul unei “mese rotunde” ce examină, prin prisma stagiunii 1987/88, di- ţie. Pornind de la cele afirmate, au fost
verse aspecte ale artei teatrale, Andrei Burac declară cu o duritate ce frustră, identificaţi acei care au procentul de in-
probabil, tânăra trupă a teatrului inaugurat recent la sudul republicii, chiar dacă spiraţie plus pofta de a munci”.2 Obiec-
dramaturgul constata o realitate pe cât de paradoxală, pe atât de dramatică: tivul prim-regizorului era determinat,
“ Iată, avem teatru la Cahul. Ne-am bucurat, am aplaudat, dar ce fac “aduna- oricum, de problema primordială a
ţii” de prin alte teatre? Cine se interesează de viaţa acestui teatru? Avem nu fiecărui teatru nou, important fiind “a
suda, a comasa, a aduce la un numitor
un teatru în plus, ci o bifă la capitolul cantităţii” . Respectiva lipsă de interes
comun toţi membrii trupei – tineri şi
din partea instanţelor superioare de resort manifestându-se simptomatic şi pe
bătrâni, amatori şi profesionişti, nei-
parcurs, drama iniţială a Muzical-Dramaticului “B.P.Hasdeu” o constitui, totuşi, niţiaţi şi experimentaţi, talentaţi şi ne-
faptul că el a fost creat la o răspântie de epoci, nimerind astfel în valţurile unei înzestraţi, degradaţi şi neîntinaţi”.3 Ab-
complexe şi difuze tranziţii de la perioada definită ulterior “de stagnare”, cu negaţia şi responsabilitatea, precum şi
repere anchilozate, deformate şi deficitare, deşi relativ clare, la cea a restructu- entuziasmul demonstrat cu prisosinţă
rărilor ce perseverau obiective emulative, dar ambigui şi incerte. de către titularii noii trupe pe tărâmul
avansării măiestriei interpretative, au
catalizat omogenizarea treptată a con-
diţiei lor profesionale, încadrarea lor
ingenuă şi sigură în viaţa teatrală a re-
publicii, fapt confirmat şi de distincţiile
de prestigiu, de care s-au învrednicit
unii dintre ei peste puţină vreme. Apre-
cierile erau, frecvent, superlative, com-
paraţiile – adulatoare: “Mai întâi entu-
ziasmul întemeierii, comparabil cu ace-
la al generaţiei paşoptiste (…) Ar intra
apoi în discuţie entuziasmul tinereţii.
Toţi actorii de la Cahul sunt proaspeţi
absolvenţi ai institutului de specialitate.
Este deci un fel de teatru al tinereţii”4
– tineri, unii dintre care fuseseră deja
remarcaţi, totuşi, în distribuţiile unor
spectacole montate la Chişinău şi Băl-
ţi. Tinereţea trupei şi incandescenţa
aspiraţiilor ei o remarcă şi regizorul
Mihai Lungeanu, director al Teatru-
lui “M.Filotti” din Brăila, care montă
la Cahul “Ţara lui Gufi” de M.Vişniec:
“Teatrul “B.P.Hasdeu” este un teatru
tânăr. Şi ca vârstă a sa, şi ca vârstă a
Ca şi în dreapta Prutului, “navigaţia” minată, în ultimă instanţă, de neinclu- actorilor săi. Un mănunchi de tinereţe,
între Scylla şi Caribda oamenii de tea- derea culturii şi artei în strategiile prio- pasiune, credinţă în teatru. I-am cunos-
tru au învăţat-o “în perioada totalita- ritare ale societăţii posttotalitare, chiar cut jucând, i-am cunoscut tăcând. I-am
ră comunistă”, când “nava culturii s-a dacă declaraţiile autorităţilor cu privire cunoscut gândind, râzând, privind, as-
strecurat binişor, fără a suferi avarii im- la rolul decisiv al culturii au fost şi sunt cultând. Ei cred (cu tot talentul, puterea
portante”, stâncile tranziţiei fiind, însă, suficient de tonifiante. şi dăruirea lor) în TEATRU. Eu cred în
“mai perfide, iar priceperile de navi- Deşi dispuneau de o experienţă sceni-
gator mai sărace, după cum remarca şi că inegală, promovaţi fiind şi de diferi- 2 E.Gheorghiţă. Să ne zidim în pereţii pe
dramaturgul Dumitru Solomon. Dum- te şcoli de teatru, “adunaţii” de la 1987 care-i vom ridica// “Literatura şi arta”, 9
aprilie 1987
nezeu şi guvernul par să-şi fi luat ochii au fost selectaţi conform unor criterii
3 К.Станиславский. Моё гражданское
de la noi. Iată-ne, aşadar, în situaţia de esenţiale – “talentul şi omenescul”, după
служение России. M., 1990, p.43
a fi pulverizaţi”1 – o pulverizare deter- cum conchidea Victor Ignat: “Se zice că
4 Cristian F.Popescu. Teatrul dramatic între
1 D.Solomon. Ne vindem sufletul?// “Teat-
talentul e nouăzeci şi nouă de procente parabolă şi evocare istorică// “Teatrul azi”,
rul azi”, nr.nr.11,12,1992,p.2 de transpiraţie şi un procent de inspira- nr.5,1990, p.45
29
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
TEATRU ca şi ei.”5 Relevând că “jocul
actorilor se ridică la cotele profesiona-
lismului, fiind bine dozat, atingând ace-
leaşi fluenţe şi simpatică vioiciune, ca şi
angajarea în dialog întru totul cursivă,
aceştia valorificându-şi disponibilităţi-
le cu brio”, şi Nina Todosescu constata
că “trupa este sudată, omogenă”6 – o
omogenizare realizată în mare măsură
graţie faptului că “nucleul trupei unice
de acest fel în republică este constituit
în exclusivitate din absolvenţi ai In-
stitutului de Arte din capitală”7, după
cum considera Petru Baracci, artist al
poporului. Mai reticent s-a dovedit a fi
cel care, ceva mai târziu, va declara că
“trupa din Cahul este cu mine unitară în
gândirea teatrală”8 – artistul poporului
Sandri Ion Şcurea: derutat de “lipsa unei
armonii” generate “poate şi din cauza
lipsei unei şcoli stabile”, într-un interviu
de la 1993 el va menţiona că în proce-
sul montării spectacolului “Mătrăguna”
după N.Machiavelli “mulţi au lucrat la
gradul la care sînt capabili. Mă bucură
succesele lor. De exemplu, Andrei Popa
este elevul lui I.Todorov, care e un bun
regizor şi pedagog. Ca expresie exteri-
oară chiar seamănă cu Todorov, numai
că, în faza iniţială, a însuşit superficial
măiestria profesorului, lipsindu-i linia
interioară. Am încercat să-l ajut. Fiind
un actor sârguincios, talentat, în cele
din urmă a reuşit. Aş afirma că nici
Chişinăul nu are un asemenea actor.
M-a surprins Valeriu Drumov. Încă de
la bun început, când Victor Ignat mi l-a
propus la rolul lui Messer Nicia, cu toa-
te că ştiam că se află mai puţin în scenă,
îndeplinind funcţia de director admi-
nistrativ, am sperat că va reuşi. Posedă
o intuiţie neaşteptată, acceptă orice ob-
servaţie. E un actor care studiază, creşte.
M-a bucurat Larisa Muraru. Şi-a înţeles
dintr-o dată sarcina şi a realizat un rol
de toată frumuseaţea. Mai e şi prezen-
tabilă în scenă. Până şi unii care nu au
studii teatrale s-au dovedit a fi talente
deosebite şi ar trebui să-şi perfecţione-
ze arta în şcoala acestui teatru”9. Presta-
ţia primilor actori “adunaţi” la Cahul,
precum şi a celor care i-au succedat pe
parcursul unui sfert de secol, infirmă
opinia preconcepută că spre teatrele din
5 M.Lungeanu. Bine v-am găsit! (De ce
Teatrul “B.P.Hasdeu” din Cahul)// “Cro-
nos”, 15 decembrie 1990
6 N.Todosescu. În slujba lui Clio şi a
Thaliei// “Porto-Franco”, iulie 1990, p.11
7 A.Manoil. Statueta de fildeş cu ochi de
brilliant// “Moldova socialistă”, 27 noiem-
brie 1991
8 Dialog cu semnificţie de
prolog//“Curierul de seară”, 15 februarie
1997
9 M.Resteu. Papa de la Roma nu râde în
fiecare zi//“Lanterna magică”, iunie 1993
provincie “oamenii talentaţi nu se avân-
tă, deoarece acolo nu există condiţii
pentru o viaţă normală”, ei confirmând,
însă, persistenţa unei situaţii parado-
xale: “La periferie, de regulă, activează
promotorii veritabili ai artei dramatice,
care trăiesc în condiţii dificile, primesc
salarii mizere, trudindu-se până la exte-
nuare. Dată fiind fidelitatea lor scenei, e
absurd chiar şi să-i probozeşti eventual
pentru nişte lacune profesionale”10.
“Rectorul” tacit al acelei “şcoli a acestui
teatru”, despre care vorbea Sandri Ion
Şcurea, a fost, desigur, prim-regizorul
Victor Ignat. Deşi în primii ani de ac-
tivitate trupa întrunea şi doi “decani de
vârstă” – Dumitru Margine, un “actor
excelent, mai ales în comedii”, care fu-
sese “înalt apreciat şi de pedagogii de la
Leningrad, şi de către actorii şi regizorii
din teatru (Academicul “A.S.Puşkin”-
n.n.), dar avea o gândire specifică, o
concepţie şi viziune ce nu corespundea
defel cu ideologia comunistă”)11, şi Ghe-
orghe Măcărescu, “încadrat imediat în
lucru, un om fără pretenţii şi preţios
pentru noi, nemaivorbind de munca-
i prestată suplimentar”, după cum s-a
remarcat la şedinţa din 10 iunie 1989 a
Consiliului Artistic al teatrului – Victor
Ignat devenise, între timp, o notorietate
veritabilă în mediile teatrale: pe parcur-
sul a circa două decenii de activitate la
“Luceafărul”, realizase aproximativ 50
de roluri de diferită factură, inclusiv în
câteva producţii cinematografice (“Iu-
nie – lună de cotitură”, “La porţile Sa-
10 R.Vinderman. Vezi ancheta realizată de
revista “Театр”, nr.3, 1990, p.118
11 Gr. Rusu. Petru Baracci. Teatrul-dra-
gostea mea. Chişinău, 2004, p.41
30
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
tanei”, “Unde eşti, dragoste” etc). “Am
întâlnit mulţi oameni, mai ales tineri,
care veneau la “Luceafărul” să-l vadă pe
actorul Victor Ignat în rolul lui Agache
Ţăruş din spectacolul “Pe-un picior de
plai” după piesa lui I.Podoleanu, măr-
turisea un cronicar de teatru. Deşi vi-
zionasem acest spectacol, mânat de
ciriozitate, m-am abătut încă o dată
spre teatru, apoi încă şi încă. Dintru în-
ceput nu puteam înţelege ce mă aducea
încoace. Ei bine, ansamblul de actori
juca excelent. Ei bine, piesa era formi-
dabilă. Şi încă? Nu, nu vreau să spun
că veneam “la Victor Ignat”, deşi ar fi
şi acesta un adevăr. Îmi părea că acto-
rii fac regie în cadrul spectacolului… şi
credeam că cea mai reuşită regie e a lui
Victor Ignat, interpretul rolului princi-
pal. Deci, încă pe atunci am crezut în
steaua lui Victor Ignat - regizorul.”12
După absolvirea înainte de termen, în
1984, a facultăţii de regie a Şcolii Tea-
trale “B.Şciukin” din Moscova, când la
Teatrul “E.Vahtangov” montă specta-
colul de licenţă “Dosarul” după o piesă
de V.Rozov, Victor Ignat realiza la Tea-
trul Rus de Dramă “A.P.Cehov” “Pisica
hoinară” de R.Kipling, “Fumuarul” de
N.Esinencu la Teatrul Academic de Stat
“A.S.Puşkin” şi două spectacole pentru
copii la “Luceafărul”, el evoluând şi în
postura de regizor al Teatrului popu-
lar “Prometeu” de la Casa Orăşenească
a Tineretului, unde-şi susţinea “orele
sale de taină, cu demnitatea-i de actor
şi atât de necesarele lecţii de regie, ac-
torie şi omenie”.13 Primele sale specta-
12 E.Gheorghiţă. Veghea lângă scenă//
“Moldova socialistă”, 27 martie 1987
13 E. Gheorghiţă. Ora de taină a actoru-
lui// “Literatura şi arta”, 21 martie 1985
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
cole puse în scenele celor trei teatre din
capitală remarcându-se printr-o viziu-
ne scenică originală şi un rafinat gust
artistic, “Literatura şi arta” constata la
puţin timp după desemnarea acestuia
în funcţia de regizor-prim al Teatrului
din Cahul: “V.Ignat vine în regie aşezat,
gospodăreşte, pornind în fiecare spec-
tacol nu de la sine, ci de la dramaturg,
de la colectivul cu care montează, de la
timpul pe care îl trăim; vine ca un om
ce-şi cunoaşte bine meseria”.14 Profesi-
onist incontestabil, personalitate cu o
vădită vocaţie a acţiunii şi a consacră-
rii, Victor Ignat evoluă, mai ales în pri-
mii ani de activitate la Cahul, în două
ipostaze definitorii, ce i-au valorificat
amplu capacităţile: organizator fecund
al activităţilor teatrale şi mentor, poate
că adesea impulsiv şi drastic, al tine-
rilor actori. Victor Ignat “a continuat
la Cahul tradiţiile scenice însuşite la
Chişinău în Teatrul “Luceafărul”, va
conchide ceva mai târziu criticul de
teatru Larisa Ungureanu care, referin-
du-se la evoluţia unei foste actriţe de la
“B.P.Hasdeu”, Angela Cărăuş, în spec-
tacolul “Şcoala nevestelor” de Moliere
montat de A.Kiriuşcenko la Naţionalul
“M.Eminescu”, specifica: “ Cu atâta uşu-
rinţă, graţie, dezinvoltură îşi juca rolul,
încât aveam impresia că revăd actriţele
din spectacolele montate la “Luceafă-
rul” în perioada anilor 60. Care aveau
în mişcări libertatea fanteziei, a zboru-
lui artistic. Conştient sau involuntar,
Victor Ignat a stimulat aceste calităţi
la actorii Teatrului din Cahul”.15 Apre-
ciind energia şi pasiunea cu care “a
constituit o trupă”, şi Valentin Silvestru
va menţiona că “Victor Ignat e laborios
şi tenace, face regie, scenografie, scrie
versuri, administrează cu rigoare şi is-
cusinţă instituţia – pentru care, aş zice,
e un om providenţial”,16 acelaşi Victor
Ignat confesionând şi el peste aproxi-
mativ un deceniu: “Teatrele-s formate,
de regulă, în baza unui grup lansat de
o şcoală de teatru. La Cahul, însă, ei au
fost adunaţi de pretutindeni. Parcă i-a
adus apa… Dar o “apă” ce s-a molcomit
la poarta teatrului: trecând-o, actorii au
trebuit să formeze un tot întreg, adică
să constituie o echipă unită de aceeaşi
pornire şi simţire.”17
14 Citat după A.Vicu. Doar un om de suflet
are dreptul de a ieşi la rampă// “Cronos”, 1
noiembrie 1994
15 L. Ungureanu. Angela Cărăuş: dimen-
siunea artistică în teatru, în Info masca,
nr.14, ianuarie-martie 2004, p.20
16 V.Silvestru. Virtuozităţi neprovinciale, în
“Literatorul”, 26 martie 1993
17 A. Manoil. “Nu avu nici loc, nici nume,
însă zile a avut”, în “Moldova literară”, 28
februarie 1996
Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
O echipă fie şi ralativ eterogenă, dar
având în componenţa ei nesemnifi-
cativă personalităţi artistice distincte,
animate de o prolifică sete de afirmare,
satisfacerea căreia era favorizată şi de
entuziasmul împărtăşit, la începuturi,
de toţi deopotrivă. Andrei Popa aduse
Teatrului “B.P.Hasdeu” prima distincţie
de prestigiu: conform ordinului nr.409
din 28 decembrie 1989 al ministrului
Culturii emis în temeiul deciziei juriu-
lui Concursului republican pentru cel
mai bun spectacol, cele mai bune roluri
masculine şi feminine, debuturi regizo-
rale şi actoriceşti, acestuia i-a fost acor-
dat un premiu în valoare de 500 ruble
pentru cel mai reuşit debut al anului,
peste un timp tot el învrednicindu-se
de Premiul Mare al Eminescianei-90.
Activase un timp la “Luceafărul”, ac-
ceptând ulterior să vină la Cahul “însu-
fleţit de însăşi ideea fondării unui teatru
nou, care, deoarece nu era determinat
să dea tribut anumitor tradiţii – tradi-
ţii pe care trebuia abia să şi le cristali-
zeze --, nu era periclitat de stereotipuri
şi rutină”, după cum va mărturisi mai
târziu, când relevă şi rosturile muncii
actorilor de la teatrele din provincie,
care “lucrează mai mult, considerabil
mai mult decât cei din capitală. Pentru
că-şi poartă blestemul de totdeauna: a
face mult cu mijloace puţine. Faptul are
implicaţii benefice: eşti ca un arc ce, pur
şi simplu, nu are dreptul la destindere.
Iar aceasta, la rândul său, îţi oferă ma-
rea şansă a acumulărilor de experienţă
scenică şi de desăvârşire a măiestriei.
Pentru că realizezi roluri de cea mai di-
versă anvergură şi factură”.18 Deşi unul
din marile dezvantaje ale slujitorilor
aceloraşi teatre din provincie îl consti-
tuie şi faptul că ei nimeresc sporadic
18 “Nu accept noţiunea de provincie atunci
când este vorba despre teatru”. Interviu re-
alizat de A.Vicu în “Cronos”, 4 aprilie 1995
31
în obiectivul criticilor şi cronicarilor
de teatru, referirile din presa vremii la
Muzical-Dramaticul “B.P.Hasdeu” fiind
mai mult decât ocazionale, aprecierile
din revista bucureşteană “Teatrul” au
fost extrem de elogioase: “Demult n-am
mai întâlnit atâta har histrionic risipit
cu măiestrie în dezlegarea anume a cu-
vintelor, în felul aparte de a muta lumi-
na ochilor în aparteuri cu spectatorul
martor al lumii din vodevil(…) Mi-am
dat seama de un adevăr pur şi simplu
ciudat: calităţile unui actor de reper
cum este Radu Beligan renasc cu pute-
rea anilor optzeci al secolului – într-un
altfel de entuziasm – în personalitatea
foarte complexă a lui Andrei Popa. Este
o legătură de vas comunicant, subtera-
nă, aidoma apelor freatice. Râsul pro-
vocat de Andrei Popa este “fabricat”
în complicitate cu cel din stal. Jucând
ca un paing care ştie să-şi întindă toate
coardele nesăţioase, purtându-şi perso-
najul ca pe o pradă care nu mai poate
scăpa, secându-l adică de toate înţele-
surile, Andrei Popa anunţă parcă o altă
seminţie de actori totali”.19 Conform
statisticilor realizate de administraţia
teatrului, până la plecarea-i din septem-
brie 1995 Andrei Popa s-a produs în 21
de roluri – Jorj din “Muntele şi valea”,
Pafnutie din “Radu Ştefan întâiul şi ulti-
mul”, Păcală din “Peripeţiile lui Păcală”,
Clitandru din “George Dandin”, Octav
din “Casa nebunului”, Ivan Vasilievici
din “Însurătoare cu bucluc”, Calimaco
din “Mătrăguna”, Leonaş din “Chiri-
ţa în provincie”, Creon din “Antigona”
etc. Şi ultimul din rolurile-i menţionate
constitui o performanţă scenică apre-
ciată de către specialiştii în domeniu:
“Andrei Popa, care şi-a demonstrat de-a
lungul anilor complementarietatea vir-
tuţilor scenice, dând strălucire comedi-
19 P.Tutungiu. Un diavol de
actor//“Teatrul”, nr. 10, 1989, p.78.
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
ilor Teatrului din Cahul, are în sfârşit
ocazia să exploateze registrul dramatic
pe care-l solicită partitura lui Creon”20.
La ediţia din 1990 a Festivalului In-
ternaţional de Teatru de la Botoşani,
Premiul pentru cel mai bun rol feminin
a fost decernat Larisei Muraru-Andri-
uţă pentru Rina-i din “Casa nebunu-
lui”. Originară din Bucovina ce-i dărui
spontanietatea firii, vorba cu murmur
cristalin de şipot şi freamăt potolit de
fagi, în 1986 absolvi Institutul de Arte
“G.Muzicescu”, primele-i experienţe
scenice realizându-le anume la Teatrul
din Cahul, unde, prin aviditatea anga-
jării într-un spectacol sau altul, traver-
să, în primii ani de activitate, “perioada
marilor decantări şi a marilor începu-
turi”, după cum declara într-un inter-
viu, în care mărturisea: „Am depăşit
deja perioada exaltărilor, deşi şi acum,
la orice evoluţie în scenă, încerc acelaşi
sentiment al ineditului: teatrul mi-a de-
venit o meserie pe care o fac zi de zi,
printr-o încercare permanentă de a-mi
găsi reperele şi echilibrul, printr-o mun-
că grea”21. O muncă răsplătită cu suc-
cese incontestabile. “Nici o dată n-am
avut posibilitatea, până la rolul Rinei
din “Casa nebunului”, s-o văd pe Lari-
sa Muraru atât de ludică şi expresivă”,22
se remarca într-o cronică lapidară de
teatru. “N-am putea minimaliza nici
semnificaţia rolului Pinucciei, inter-
pretat ireproşabil de o altă vedetă a
Teatrului din Cahul, Larisa Muraru, ac-
triţa care la începutul stagiunii de ase-
menea a fost foarte aplaudată în rolul
Rinei (…) Prin jocul inspirat, trezind
şi sincera compasiune a spectatorilor,
tânăra actriţă trăieşte drama unei femei
nenorocite”.23 Tentat să realizeze anumi-
te comparaţii dintre spectacolele mon-
tate la “Luceafărul” şi la “B.P.Hasdeu”
după piesa lui I.Druţă “Păsările tinere-
ţii noastre”, pictorul-scenograf Nicolae
Andronache opina: “Consider că Druţă
a vrut anume o asemenea Paulină – fru-
moasă şi bună la suflet. Mai mult, mi se
pare că până acum încă nu fusese găsită
actriţa respectivă pentru rolul respec-
tiv. Prin rolul Paulinei Larisa Muraru
vine în “Păsări…” nu cu fastul, ci cu
durerea, mizând pe valenţele discreţiei
şi sincerităţii.”24 22 de roluri – Tranda-
20 A.Roşca. Enigma Antigonei//Lanterna
magică”, nr.nr.2-3,1995
21 Rolul ce-l realizezi îl prezinţi publicului
ca pe o ofrandă. Interviu realizat de A.Vicu
în “Cronos”, 7 februarie 1995
22 L.Teodoru. “Casa nebunului”//“Cronos”,
15 octombrie 1991
23 V.Stoica. O premieră la
Cahul//“Literatura şi arta”, 27 februarie
1992
24 M.Sandu. Cu “Păsările tinereţii noastre”,
fira din “Muntele şi valea”, Natalia Ste-
panovna din “Însurătoare cu bucluc”,
Marţafiţa din “Ţara lui Gufi”, Afrodita
din “Ah,gelozie”, Lucreţia din “Mătră-
guna”, Ismena din “Antigona”, Arionila
din “Căderea Romei” a adus în scena
Muzical-Dramaticului “B.P.Hasdeu”
Larisa Muraru, până la plecarea-i din
octombrie 1996.
E relativ arbitrară ordinea evocării
celor mai importante figuri din prima
garnitură a teatrului, chiar dacă drept
criteriu convenţional a fost adoptată
succesiunea decernării unor premii
de valoare. În cadrul ediţiei din 1992
a Festivalului Naţional de Teatru “Gh.
Asachi”, Tudor Andriuţă obţinu Pre-
miul pentru cel mai bun rol mascu-
lin – cel principal din spectacolul “Ah,
gelozie” după piesa “Kir Zuliaridi” de
V.Alecsandri. “În Teatrul “B.P.Hasdeu”,
Tudor e un fel de Caraciobanu la “Lu-
ceafărul”, menţiona Victor Ignat. Bun
la suflet, are şi un farmec scenic pe care
alţii, pur şi simplu, nu pot să-l aibă. Se
remarcă printr-o intuiţie actoricească
de invidiat. Rosturile rolului le înţelege
nu atât cu raţiunea, cât cu sufletul. Pe
actorul cu raţiune îl poţi prognoza, acel
cu suflet rămâne mereu imprevizibil.
În orice spectacol, aduce ceva “al său”
şi, prin propria-i pasiune, convinge şi
regizorul de oportunitatea detaliului
ce îl propune pentru valorificarea inte-
grală a valenţelor rolului”.25 Absolventul
de la 1987 al aceluiaşi Institut de Arte
din Chişinău, Tudor Andriuţă se im-
puse din capul locului printr-o vocaţie
scenică ce se manifesta cu fervoare şi
fertilitate atât în spectacolele de come-
die, cât şi în cele de dramă. Primul său
rol – Numa Consule din “Muntele şi
valea” – îl prefigură, totuşi, drept actor
comic: în pofida carenţelor inevitabile
oricărui debut, rolul menţionat consti-
tui, într-un fel, cartea de vizită a unui
actor, ludicul şi ingenuitatea căruia fra-
pa, dezvăluind, concomitent, şi unul
din “instrumentele”-i primordiale în
zugrăvirea personajelor comice – cari-
caturizarea, instrument aplicat cu sufi-
cient discernământ şi la plăsmuirea lui
Kir Zuliaridi din “Ah,gelozie”, spectacol
ce-i oferi un rol de un ritm intens, de
un consum excesiv de energii morale şi
fizice.
Un alt rol important – căpitanul Să-
măchişă din “Radu Ştefan întâiul şi ul-
timul”, un rol episodic, dar cu frecvente
apariţii în scenă. Realiză un căpitan me-
reu absent, dar şi omniprezent, docil,
dar şi “pirat”, un câine devotat domnito-
Teatrul din Cahul a realizat o performanţă
scenic// “Cronos”, 8 iunie 1996
25 A.Manoil. Omul şi actorul-surpriză//
“Cronos”, 7 februarie 1992
32
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
rului, dar şi un haiduc care-şi ştie rostul
şi demnitatea. De altfel, spectacolul în
cauză aduse şi una din legendele tea-
trului: văzând că, nerezistând elanului
şi pasiunii lui Tudor Andriuţă, regizo-
rul îi acorda la repetiţii o atenţie deo-
sebită, cineva exclamă revoltat: “Cine-i,
totuşi, personajul central – Radu Ştefan
sau căpitanul Sămăchişă?..” A fost un
“incident” semnificativ: chiar dacă Tu-
dor era un actor al harului şi intuiţiilor,
suportul tuturor realizărilor sale îl con-
stituia responsabilitatea ce o manifesta
la identificarea unor soluţii interpreta-
tive optime. Spectacolele “Dublu joc” şi
“Casa nebunului” au fost concludente
în această privinţă. Primul implica,
într-adevăr, un joc dublu, Tudor Andri-
uţă producându-se în două ipostaze cu
totul diferite: Richard – un cartofor, un
beţiv, un escroc menierat, Michel – un
molâu, dar în esenţă un om cumsecade.
Şi fiecare din ele solicita gestica respec-
tivă, modalităţi specifice de modelare a
replicii, pentru a se crea două caractere
cu temperamente şi structuri psiholo-
gice diverse. Mai mult, în finalul spec-
tacolului, când dedublarea lui Richard
se destrămă prin “joncţiunea” cu acel
alter ego al său, Michel, în scenă apăru,
în fond, cel de al treilea chip, care trebu-
ia realizat cu alte instrumente scenice.
Un teatru în teatru – “Casa nebunului”,
în care reuşi să găsească echilibrul din-
tre aparenţele şi esenţele personajului
central, spectacolul determinându-l să
invoce modalităţi de expresie ce scon-
tau, în ultimă instanţă, nu atât relevarea
tragismului unui destin de actor învă-
luit de umbrele amurgului existenţei
sale umane şi artistice, cât stigmatiza-
rea pauperismului moral şi spiritual
al unei lumi aberante ce ne dezuma-
nizează şi ne împinge spre violenţă. Şi
în acest spectacol “Tudor Andriuţă şi-a
confirmat capacitatea de a se produce
în roluri de cea mai diversă factură şi
complexitate.”26 Peste aproximativ doi
ani, Tudor Andriuţă, spre surprinderea
tuturor, abandonă teatrul, exercitând o
habă funcţia de director al Orchestrei
de instrumente populare “Izvoraşul”
din Cahul; reveni peste un an, cu o sete
şi o energie multiplicată, producându-
se în toate noile montări ale Teatrului
“B.P.Hasdeu”, pe care-l părăsi, inopi-
nat şi de această dată, în 1993 cu un
palmares de 12 roluri, inclusiv Zmeul
Triochian din “Peripeţiile lui Păcală”,
Govorkov din “Alarma”, George Dan-
din din “George Dandin” ş.a. Reveni la
începutul anului 2014.
26 A.Manoil . Statueta de fildeş cu ochi de
brilliant// “Moldova suverană”, 27 noiem-
brie 1991
(continuare în numărul următor)
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic

Privire retrospectivă asupra

teatrului din Republica Moldova
Teodor Burada în „Istoria teatrului în Moldova” menţiona: -
din scrierile şi povestirile vechi, câte au ajuns până la noi astăzi,
nu găsim multe date interesante, privitoare la felul sau chipul
în care strămoşii noştri petreceau în ceasurile lor de odihnă.
Nici o ştiinţă pozitivă nu avem despre producerile artistice,
dramatice, muzicale şi altele, ce ar fi fost în ţara noastră prin
timpurile mai îndepărtate. (Teodor Burada, Istoria Teatrului în
Moldova,editura Hyperion, Chişinău, 1991. p-17)

Oleg DANILCEAC,
Universitatea de Stat Accentul este
„Bogdan Petriceicu Hasdeu” pus pe un şir de
din Cahul manifestări cuprin-
se în tradiţia
folclorică, unele dintre care au ajuns până în zilele noastre,
erau menite să aducă fertilitate, să consemneze momente
calendaristice importante. Ele se desfăşurau în mijlocul
naturii, în sate ori în casele oamenilor şi erau practicate,
potrivit tradiţiei, de către bărbaţi, femei şi copii, adesea
mascaţi.  la Burdujăni” .
Prin acele, tradiţiuni populare, moştenite din gură în
gură, şi din reproducerea din ce în ce mai slabă a vechi-
lor obiceiuri, găsim: Irozii, Colindele, Steaua, Păpuşile,
Pluguşorul, Nunta ţărănească, Sorcova, Capra, Căluşerii,
Scrânciobul, Paparudele, Pehlivanii, Drăgaica, Măscăricii,
Suitarii, Geamala, şi alte multe care s-au păstrat de poporul
român.
Începuturile Teatrului Național sunt legate de strădania
şi demersurile unor cărturari patrioţi din a doua jumătate
a secolului al XVIII-lea şi din primele decenii ale secolului
următor.
Merită amintiţi fraţii Iordache şi Diniciu Golescu, Iorgu
şi Costache Caragiale, Gheorghe Asachi, Vasile Alecsandri
şi alţii.1 În această perioadă, cultura clasică şi cea euro-
peană contemporană abundă scenele teatrului românesc.
Spectacolele se dădeau în limbile greacă şi franceză, fiind
folosite operele lui Sofocle, Euripide, Metastazio, Voltaire,
Moliere etc.
Iniţiativa întemeierii unui Teatru Naţional aparţinea cu-
noscutului cărturar, om de ştiinţă, scriitor şi pictor Gheor-
ghe Asachi care, a vrut nu numai introducerea limbii ro-
mâneşti pe scenă, punând bazele teatrului românesc prin
înscenarea piesei „Mirtil şi Hloe”, la 27 decembrie 1816, ci
a luptat pentru introducerea limbii româneşti în societate,
într-o vreme când societatea de „bon ton” vorbea greceş-
te, franţuzeşte, nemţeşte, ruseşte şi se jena să converseze în
„limba necioplită a ţăranilor”.2
Un rol important în crearea teatrului profesionist în Mol-
dova l-au avut  şi Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi  şi
Mihail Kogălniceanu. În luna mai al anului 1840, devenind
directori ai Teatrului Național din Iaşi, ei au animat şi or-
ganizat mişcarea pentru crearea unui repertoriu naţional
1 Aurel Ciulei, Teatrul Istoric Românesc de la începuturi până la
1918, Bucureşti 2003, Editura Minerva, p-VII
2 Chiţimia C. Ion, Studiu introductiv, Istoria Teatrului în Moldova,
editura Hyperion, Chişinău, 1991, p-8
33
original şi pentru perfecţionarea artistică a colectivului.
Revoluția din 1848 a contribuit considerabil la „înflori-
rea” dramaturgiei originale care, sub forma comediei sati-
rice, cu mijloacele comicului satirizau moravurile societăţii
vremii: parvenitismul, căsătoria din interes, moda imitării
unor obiceiuri din lumea occidentală etc. Printre aceşti
dramaturgi trebuie amintiţi Alecu Russo, autorul pieselor
„Jignicerul Vadră” şi „Băcălia ambiţioasă”, marele proza-
tor Costache Negruzzi, autorul „Cîrlanilor” şi al „Muzei de
O contribuţie importantă la dezvoltarea teatrului naţio-
nal a adus şi Bogdan Petriceicu Hasdeu. După ce contri-
buise prin numeroase articole la îndrumarea teatrului, ple-
dând pentru un repertoriu original, pentru sinceritate şi fi-
resc în interpretarea scenică, el elaborează drama „Domniţa
Ruxandra” şi tragedia „Răposatul postelnic”. Le urmează în
1867 poemul dramatic „Răzvan şi Vidra”, rod al maturizării
artistice, al acumulărilor importante la care ajunseseră cer-
cetările sale istorice.
Pe lângă „Istoria teatrului în Molodova” a lui Teodor Bu-
rada şi relatările deosebit de importante din volumele sale,
informații prețioase despre manifestările teatrului româ-
nesc în Basarabia de până la 1918 găsim la savantul Leonid
Cemortan, un împătimit de teatru, autor al unui număr im-
punător de articole şi monografii, care a răsfoit de-a lungul
anilor arhivele locale şi cele naţionale în căutarea adevăru-
lui istoric. Astfel, pas cu pas a fost stabilită o cronologie a
evenimentelor ce au dus spre apariţia teatrului în Moldova,
au fost găsite documente şi materiale la Chişinău, Iaşi, Bu-
cureşti.
De asemenea, în baza documentelor din arhive, cerce-
tătorul Eugen Rusnac a realizat, în cadrul Institutului de
istorie a Artei al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, studiul
„Teatrul Românesc în Basarabia din secolul al XIX-lea - în-
ceputul secolului al XX-lea”. În acest studiu se menţiona că
teatrul românesc s-a manifestat în Basarabia drept un ele-
ment esenţial al artei culte, care a influenţat în mod direct
spiritua­litatea naţională de aici.
Deşi la 1812 Prutul devenise hotar politic, lucrul acesta
n-a însemnat şi izolarea totală a noii provin­cii a Imperiului
Rus de spaţiul spiritual românesc, de arta şi cultura lui, fapt
ce se referă, bineînţeles, şi la teatru. Multiple documente ale
vremii demonstrează, că în Basarabia, pe tot parcursul ocu-
paţiei ţariste, contrar politicii oficiale, a existat un proces
teatral naţional-permanent, caracterizat, în primul rând,
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
prin numeroasele turnee pe care le-au întreprins aici colec-
tivele teatra­le de peste Prut şi, în al doilea rând, prin spec-
tacolele în limba română montate de către amatorii locali.3
Maestrul Ştefan Ciubotăraşu4 într-o revistă de specialita-
te îşi punea o întrebare care dacă ar fi parafrazată, ar suna în
felul următor „Dacă întindem puţin compasul pentru a mă-
sura timpul fizic de la Shakespeare până la noi, de-abia am
umple cu acest timp câteva vieţi de om. Spaţiul spiritual însă
pe care această cifră de ani o ocupă în dezvoltarea culturii
noastre este enorm. Dacă ne gândim însă că, în acest răstimp
linia de progresie a istoriei s-a precipitat, că omul a acumulat
nişte forţe cosmice, iar actorul, din „proscris social” cum era,
poate vorbi azi întregii omeniri de pe treapta celor mai avan-
sate idei - ce distanţă astronomică mai vreţi?”5
Această „distanţă astronomică” de la apariţia ideii de a
avea şi în Moldova teatru până la premiera dramei „Fântâ-
na Bladuziei” de Vasile Alecsandri din 1918 6 a fost redusă
cu timpul, puţini a fost cei care s-au interesat şi au studiat
tradiţia teatrală din Moldova.
Leonid Cemortan, în schiţa istorică „Teatrul Naţional
din Chişinău (1920-1935)”, menţiona că până atunci (până
în 1918), Basarabia n-avea teatru naţional profesionist. Iar
trupele de diletanţi, printre care şi colectivul semiprofesionist
organizat de Gheorghe Madan, care a activat între 1908-
1912, încă nu se reconstruiseră7
În continuare aflăm că, pe lângă spectacole, au avut loc şi
şezători literare, la care Mihail Sadoveanu a citit fragmente
din operele lui Ion Creangă, iar actorii oaspeţi şi literaţi ba-
sarabeni au recitat versuri şi diferite fragmente din scrierile
lui Vasile Alecsandri.8
Cucerirea publicului s-a produs treptat. Cei mai opti-
mişti sunt de părerea că, totuşi, anumite tradiţii teatrale sau
cel puţin, germenii unor asemenea tradiţii au existat. Este
bine cunoscut faptul că, începând de pe la mijlocul secolu-
lui al XIX-lea şi până în ajunul primului război mondial, la
Chişinău, Orhei, Bălţi, Soroca, Ismail, Reni şi alte localităţi
dintre Prut şi Nistru au evoluat echipe teatrale conduse de
maeştrii scenei româneşti, mai ales din Iaşi.9
În pofida faptului că mulţi spectatori nu erau familiari-
zaţi cu limba literară modernă în care au fost scrise dramele
lui Vasile Alecsandri şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, specta-
colele, şi mai ales şezătorile literar artistice, precum şi co-
municarea în direct cu Mihail Sadoveanu şi artişti –oaspeţi,
printre care erau Aglaia Pruteanu, Olimpia Bârsan, State
Dragomir şi alţi maeştri ai scenei româneşti, au produs o
impresie de neuitat.10
În vara anului 1920, un grup de fruntași ai vieții publice,
în frunte cu Sergiu Niță, pe atunci ministru al Basarabiei în
guvernul României, Ștefan Ciobanu, membru al Academiei
Române, scriitorii Nicolae Beldiceanu, Nicolae Beldiman,
Leon Donici, regizorul Gheorghe Mitu Dimitriu ș.a. au ela-
3 Eugen Rusnac, Teatrul Românesc în Basarabia (sec.XIX-înc. Sec.
XX) Chişinău 1996
4 Ştefan Ciubotăraşu (1910-1970, n Lipovăţ, jud. Vaslui,
România), actor şi scriitor român. A studiat la Conservatorul de
Artă Dramatică din Iaşi.
5 Ştefan Ciubotăraşul, Şt. Retospectivă Ieşeană. În Teatrul.1966, nr.
12,p 18
6 Leonid Cemortan, Teatrul Naţional din Chişinău (1920-1935).
Chişinău. Editura EPIGRAF. 2000.p 11-12
7 Ibidema p11
8 Ibidem, p 12
9 Ibidem, p 12
10 Ibidem, p 12
34
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
borat un proiect de organizare în Basarabia a unui teatru
național stabil-Teatrul Popular din Chișinău.11 Ziarul „Sfa-
tul Ţării” scria la 12 noiembrie 1920: „Cor­tina se înalţă şi
în luminile rampei se vor înaripa gândurile şi visele poeţilor
de pretutindeni ca să vorbească sufletelor şi să le lumineze.
Strămoşescul şi fermecătorul grai îşi va lua zborul de pe bu-
zele artiştilor, pentru ca prin muzica lui s-apropie şi să în-
frăţească pe locuitorii scumpei noastre Basarabii. Acest prim
teatru românesc în Basarabia e o sărbătoare şi nu o cucerire.
El nu aduce silnicia gestu­rilor brutale. Teatrul prin chemarea
lui, prin belşugul luminei lui feerice, prin visul, duioşia şi la-
crimile lui, prin tot ce aduce şi înfăptuieşte nu este decât un
răsfăţat copil al fanteziei şi inimii tuturor”12.
Stagiunea Teatrului Popular din Chişinău a început cu
Fântâna Blanduziei de Vasile Alecsandri, pusă în scenă sub
îngrijirea lui Mitu Dimitriu. Dintre actori s-au remarcat
Ştefan Braborescu, Bădescu-Riegler, Calmusky.
Merită de recunoscut că Teatrul Popular din Chișinău
nu a reușit să țină piept concurenței nu numai a teatrelor
de operă și operetă, ci și a trupelor dramatice rusești și
românești care evoluau la Chișinău. Actorii și regizorii ruși
care veniseră aici de la Peterburg, Moscova și din alte centre
culturale ale imperiului Rus erau familiarizați cu teoriile și
practica teatrală ale lui Stanislavski, Meyerhold, Vahtang-
ov, Tairov și ale altor promotori ai înnoirii artei dramatice
din Rusia și Europa Occidentală. Pe când trupa lui Gh.Mitu
Dimitriu juca, în fond, fără regie13. Trupa a fost desfiinţată,
din motive financiare. Au urmat câţiva ani foarte grei pen-
tru teatrul românesc.
Dacă începem a analiza atent evoluția teatrului național
din anii 20 ai sec XX, atunci observăm schimbarea forțată
a stilului și a formei artei actorului, începe să fie ignorată o
școală, fie și la început de cale, dar oricum vedem în viitor
nume cu răsunet mondial, cum ar fi Elvira Popescu, Ale-
xandru Davila și trupa sa teatrală etc. Anii ’20 sunt marcați
de memoria unei experiențe tragice, dar în același timp de
o puternică voință de înnoire, de o efervescență culturală
puțin obișnuită.
Începând cu anul 1924, în partea stângă a râului Nistru
apare alt Teatru Național. Nivelul profesionist, condițiile și
atmosfera spirituală în care a activat Teatrul Național din
Chișinău, orientarea estetică, politica repertorială și princi-
piile sale artistice se deosebeau în mod substanțial de cele a
Teatrului Moldovenesc al R.A.S.S.M. Și, cu toate că pe par-
cursul unui șir de ani aceste două teatre au existat paralel,
creația lor nu constituie un proces teatral-artistic comun.14
Precum nu a existat nimic comun între promotorul cultu-
rii naționale, a folclorului și a teatrului popular Gheorghe
Madan și Leonid Madan15 –„autorul” limbii moldovenești.
Astfel, am ajuns la o perioadă a istoriei ce a durat șapte
decenii de încercări sporadice de a ne șterge identitatea
națională din memorie.
11 Leonid Cemortan, Teatrul Naţional din Chişinău (1920-1935).
Chişinău. Editura EPIGRAF. 2000.p 16
12 Ludovic Dauş, Rostul noului teatru, în „Sfatul Ţării” din 17
noiembrie 1920.
13 Ibidem, p 25
14 Leonid Cemortan, Teatrul și dramaturgia națională din
Republica Moldova în perioada anilor 1920-1970, publicat în
ARTA ediția 1994, p 24
15 Elena Negru – „Politica etnoculturală în RASS Moldovenească”,
Editura Prut Internațional, Chișinău 2003
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic

poezie

Denisa LEPADATU
Dumnezeul din Moş
Daria BARCHERI Crăciun
hotărâsem ca ora să aibă
Ochi de foame nouăzeci de minute
singure să-şi scoată degeţelele
poezie premiată cu mențiunea de din caseta muzicală a timpului
onoare la concursul național „Un cu ele să cânte la pianul
vers pentru a salva o viață” a opta
ceasurilor ce-şi culcă devreme
ediție, anul 2012
copiii obosiţi să rostească
Ochi de foame văd astăzi,
ochi de sete ce caută cristale de
Vasile DINCA gingăşia gândurilor
între marile sărbători
sare şi ceasul se va opri ascultându-
reflectate din plînsul mării. Veşnicia din inima lui ... mă
păstrând între două bătăi ale
Nude mîini adună doar aroma in memoriam Gr. Vieru inimii
zîmbetului în apă respiraţia marilor bucurii
şi doar de nisip se hrănesc astfel între rugăciuni simţeam
chipuri suferinde de copii inocenți. cum Dumnezeu m-aşeza într-o
parte
Dacă din pîinea proaspătă nici a mesei
măcar mirosul iar el stătea de cealaltă parte
din suculente mere nici măcar
vorbeam aşa până dimineaţă
coaja…
dorința când mi se făcea somn
pentru o mizeră frunză şi deodată inima
de salată stând pe marginea geamului
se împrăştie Graiul mamei - grai divin, privea cum Moş Crăciun
dincolo de marginile cerului. împarte cadouri
Râul Prut – amar destin, era când balerină
Se aud strigătele mamelor Inimă – străpunsă-n spin, inima mea
disperate, când o gimnastă perfectă
de la sînul lor Guri de Nistru-n sânge, plin, aşa de frumos îşi mişca braţele
nici măcar o lacrimă O mă iartă – dă-mi alin, pline
de lapte spune-mi
pentru copiii cu brațele firave Rugăciune-n gând creştin, ştiai că m-am născut la miezul
încît să pară degete. Est hain şi Vest latin! nopţii
îmbrăţişând orizontul abia când
Se înalță soarele s-a luminat de ziuă
pentru a da lumină orelor Versul – dulcea ta povară, cu un vers
întunecate de sete din poemele născute
fără a dărui picături Iarba – creşte să te doară, ca şi mine
de speranță
copiilor lunii,
Eşti cu Îngerii ce zboară înainte de vreme
Răsărind pe-un Plai de Ţară : lasă-mă să te iubesc
în timp ce crudele insecte
Moş Crăciun
divorează corpuri Uşoară maică, uşoară …!
deja slabe şi uscate. pentru că sub perna mea
stau aşezate scrisorile
Apoi vine apusul din toţi anii
Nu ne-ai întristat, în viaţă, nici un
fără a lăsa ceva pămîntului lupilor, le-ai citit învelindu-mă adesea cu
nici spice de grîu, nici semințe de in pic; ele
seara… Iar azi te înalți ca și grâul în spic, să nu cumva să mă trezesc
nici candoarea untului în timp ce tu
nici esența de lime ce-n jertfă rodeşte. Mă bucur și zic : mi-aşezai frumos jucăriile lângă
în aer. „Nu am moarte cu tine nimic …„ brad
(traducere din italiană de
Cezara Cebanu)
35
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Restabilirea denumirilor istorice ale
localităţilor – etapa iniţială a reformei
teritorial-administrative în R.Moldova
Sergiu CORNEA,
dr. în științe politice,
prorector al Universității de Stat
„B.P. Hasdeu” din Cahul
continuare din numărul trecut
În scopul reglementării scrierii co-
recte a denumirilor oficiale ale loca-
lităţilor şi unităţilor teritorial-admi-
nistrative ale R.S.S. Moldoveneşti, a
omiterii inexactităţilor şi greşelilor
în scrierea lor în limba română şi a
transcrierii corecte în limba rusă a
toponimelor moldoveneşti, Prezidiul
Sovietului Suprem al R.S.S. Moldove-
neşti la 28 februarie 1990 a adoptat o
hotărâre, prin care a aprobat materi-
alele prezentate de Institutul de lim-
bă şi literatură al Academiei de Ştiinţe
a R.S.S.M. privind scrierea corectă în
limbile română şi rusă a denumirilor
de localităţi ale R.S.S. Moldoveneşti
(repertoriul denumirilor de locali-
tăţi). Punctul 4 al hotărârii prevedea,
în scopul familiarizării imediate a po-
pulaţiei cu normele de ortografiere a
numelor de localităţi ale R.S.S. Mol-
doveneşti în limbile moldovenească
şi rusă, a publica repertoriul de nume
în ziarele republicane „Moldova Soci-
alistă”, „Sovietscaia Moldavia”, „Viaţa
satului”.1
Revenirea la grafia latină, adopta-
rea normelor ortografice unice ro-
mâneşti, reglementarea ortografierii
1 Hotărârea Prezidiului Sovietului Suprem
al R.S.S. Moldoveneşti cu privire la regle-
mentarea scrierii denumirilor oficiale de
localităţi şi de unităţi teritorial-administra-
tive ale R.S.S. Moldoveneşti nr. 3757-XI din
28.02.90. În: Veştile, nr.3/57, 1990.
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Revenirea la grafia latină şi adoptarea normelor orto-
grafice unice au contribuit la reglementarea onomasticii
naţionale, pe bază de noi principii. Au fost elaborate re-
guli privind ortografierea în româneşte şi transcrierea în
limba rusă a numelor proprii geografice şi de persoane.
Legiferarea toponimelor şi antroponimelor în formele lor
tradiţionale şi corecte constituie o realizare marcantă în
condiţiile actuale locale.
Prin Legea cu privire la funcţionarea limbilor vorbite
pe teritoriul RSS Moldoveneşti nr. 3465-XI din 01.09.89,
„limba moldovenească” a fost repusă în drepturi. Legea
prevedea că „limba moldovenească” ca limbă de stat „se
foloseşte în toate sferele vieţii politice, economice, soci-
ale”.
în româneşte a numelor proprii ge- o nouă localitate care a fost numită
ografice au impulsionat procesul de Cucuruzenii de Sus; b) satului Ustia,
restabilire a denumirilor istorice ale raionul Orhei, i-a fost restabilită de-
localităţilor din R.Moldova. numirea istorică Inculeţ, rămânând în
La 22 ianuarie 1992 au fost restabi- componenţa comunei Zorile.4
lite denumirile istorice ale satelor: Bi- În acest context, aş vrea să menţio-
ruinţa din raionul Taraclia în Borceag; nez faptul că, după Unire, unor loca-
Cotovsc din raionul Soroca în Regina lităţi le-au fost atribuite nume ale de-
Maria; Lazo din raionul Sîngerei în putaţilor Sfatului Ţării: Anton Crihan,
Chişcăreni; Octeabriscoie din raio- Ion Pelivan şi Vasile Ţanţu. Numele
nul Glodeni în Duşmani; Poeniţa din lui Pan Halippa a fost acordat unei
raionul Donduşeni în Niorcani; Sipo- mahalale din comuna Ulmu, judeţul
teni din raionul Călăraşi în Şipoteni; Lăpuşna.
satului Oziornoe din raionul Sângerei Localitatea Crihana (judeţul Orhei)
în Izvoare; orăşelului Ghidighici, sec- a fost înfiinţată în 1924, prin dispozi-
torul Buiucani al oraşului Chişinău, în ţia ministrului de Interne de la Bucu-
Vatra; orăşelului Leninschi din raionul reşti, în cadrul reformei agrare din Ro-
Floreşti în Chindeşti.2 mânia. Fiind o localitate mică, a făcut
În aceiaşi zi de 22 ianuarie 1992, parte din comunele Ciocâlteni (1929-
satul Luceafărul din raionul Orhei a 1931) şi Cucuruzeni (1931-1940).
fost comasat cu satul Mitocul Nou, Satul Inculeţ, la momentul realizării
restabilindu-i-se denumirea istorică reformei administrative din 1925, se
Pelivan.3 La 27 mai al aceluiaşi an, afla în componenţa comunei Cişmea,
au fost restabilite denumirile istori- judeţul Orhei. Pe parcursul celor 22
ce ale următoarelor sate: a) satului de ani în care Basarabia s-a aflat în
Cotovschi, raionul Orhei, denumirea componenţa României (1918-1940)
istorică Crihana, separându-se de ea satul a mai făcut parte din comunele
Ciocâlteni (1929-1931) şi Cucuruzeni
2 Hotărârea Parlamentul R. Moldova pri-
(1931-1940). Denumirile ambelor
vind unele schimbări al diviziunii teritorial-
administrative şi ale denumirilor unor loca- sate au fost schimbate în 1946, când
lităţi şi comune nr. 882-XII din 22.01.92. În: autorităţile sovietice au decis că „nu
Monitor nr.1/30 din 30.01.1992.
3 Hotărârea Parlamentul R. Moldova pri- 4 Hotărârea Parlamentul R. Moldova pri-
vind unele schimbări al diviziunii teritorial- vind unele schimbări ale diviziunii teritori-
administrative şi ale denumirilor unor loca- al-administrative şi ale denumirilor de loca-
lităţi şi comune nr. 882-XII din 22.01.92. În: lităţi şi comune nr. 1043-XII din 27.05.92.
Monitor nr.1/30 din 30.01.1992. În: Monitor nr.5/111-1 din 30.05.1992.
36
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
mai corespund realităţilor socialiste”.
Apariţia satului Pelivan se datorea-
ză unei calamităţi naturale. Astfel, în
urma inundaţilor din 4-5 aprilie 1932,
provocate de topirea bruscă a zăpezi-
lor, vatra satului Mitoc din judeţul Or-
hei, aflată în valea râului Răut, a fost
inundată şi acoperită cu apă. Peste
300 de familii au rămas fără case. Ion
Pelivan, trimis pentru a ajuta sinistra-
ţii, a insistat ca „Ferma-model Orhei”,
ce aparţinea statului, să cedeze 60
de hectare pentru reaşezarea unei
noi localităţi. Odată cu transferarea,
localnicii au denumit satul în cinstea
salvatorului lor - Pelivan. La început,
denumirea localităţii Pelivan nu a fost
consemnată oficial. Ea nu era trecută
în inventarele/cadastrele guverna-
mentale, fiind considerată o mahala
a vetrei satului Mitoc, ceea ce nu i-a
împiedicat pe locuitorii satului să o
numească tot timpul Pelivan. În pe-
rioada sovietică, localitatea a purtat
denumirea de Mitocul Nou, trecând
de mai multe ori dintr-un soviet să-
tesc în altul.5
La 27 mai 1992, denumirea comu-
nei Cricova Nouă, ce făcea parte din
municipiul Chişinău, a fost schimbată
în Ciorescu,6 iar la 02 martie 1993 a
fost restabilită denumirea istorică a
satului Pridnestrovscoe din raionul
Camenca în Tîrgul-Vertiujeni.7
Procesul de revenire la denumiri-
le tradiţionale ale localităţilor a con-
tinuat şi după adoptarea şi intrarea
în vigoare a Legii privind organizarea
administrativ-teritorială a Republicii
Moldova nr. 306-XIII  din  07.12.94.8
Astfel, la 08 decembrie 1995, loca-
5 Taşcă, M. Popularitatea Sfatului Ţării în
satele basarabene.
http://www.timpul.md/articol/istorie-po-
pularitatea-sfatului-tarii-in-satele-basara-
bene-21880.html
6 Hotărârea Parlamentul R. Moldova pri-
vind unele schimbări ale diviziunii teritori-
al-administrative şi ale denumirilor de loca-
lităţi şi comune nr. 1043-XII din 27.05.92.
În: Monitor nr.5/111-1 din 30.05.1992.
7 Hotărârea Parlamentul R. Moldova pri-
vind unele schimbări în diviziunea adminis-
trativ - teritorială şi restabilirea denumirii
istorice a Satului Pridnestrovscoe din raio-
nul Camenca nr. 1317-XII din 02.03.93. În:
Monitor nr.3, 1993.
8 Publicată în Monitorul Oficial al
R.Moldova nr.3-4/40 din 14.01.1995. Ab-
rogată la 30.12.1998 de Legea R.Moldova
nr.191-XIV din 12.11.1998
Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Deznaționalizarea românilor basarabeni se făcea inclusiv prin
schimbarea toponimiei
litatea Sturzeşti din raionul Glodeni a
fost redenumită în Sturzovca, iar lo-
calitatea Cobâlnea din raionul Şoldă-
neşti a fost redenumită în Cobâlea.9
La 26 decembrie 1995, prin separa-
rea de la oraşul Râşcani a unei părţi
de teritoriu, care a fiinţat ca localitate
de sine stătătoare, a fost formată uni-
tatea administrativ-teritorială - satul
Nihoreni, restabilindu-i-se denumirea
istorică.10 La 24 aprilie 1996, denumi-
rea comunei Şipoteni, raionul Călă-
raşi a fost schimbată în Sipoteni,11
iar la 04 februarie 1997 localitatea
Talmaz din raionul Ştefan Vodă a fost
redenumită în Talmaza.12
9 Lege pentru modificarea Anexei nr.3 la
legea privind organizarea administrativ-
teritorială a Republicii Moldova nr. 676-
XIII  din  08.12.95. În: Monitorul Oficial al
R.Moldova nr.4/40 din 18.01.1995.
10 Lege pentru formarea unor unităţi ad-
ministrativ-teritoriale şi pentru modificarea
şi completarea Legii privind organizarea
administrativ-teritorială a Republicii Mol-
dova nr.706-XIII din 26.12.95. În: Moni-
torul Oficial al R.Moldova nr.8-9/88 din
08.02.1996 (Abrogată la 30.12.1998 de Le-
gea R.Moldova nr.191-XIV din 12.11.1998).
11 Lege pentru modificarea anexei nr.3 la
Legea privind organizarea administrativ-
teritorială a Republicii Moldova nr. 812-
XIII  din  24.04.96. În: Monitorul Oficial al
R.Moldova nr.29-30/306 din 16.05.1996
(Abrogată la 30.12.1998 de Legea
R.Moldova nr.191-XIV din 12.11.1998).
12 Lege pentru modificarea anexei nr.3 la
Legea privind organizarea administrativ-
teritorială a Republicii Moldova nr. 1096-
XIII din 04.02.97. În: Monitorul Oficial al
R.Moldova nr.15/158 din 06.03.1997 (Ab-
rogată la 30.12.1998 de Legea R.Moldova
37
Cu toate că multe localităţi şi-au
restabilit denumirile lor istorice, pro-
cesul nu a luat sfârşit. Şi azi se mai
întâlnesc în peisajul toponimic al R.
Moldova denumiri de localităţi im-
proprii spiritului naţional şi al tradiţi-
ilor istorice.
Nu numai că s-au menţinut denu-
miri bizare, necaracteristice toponi-
miei naţionale, dar și mai grav e că şi
în prezent legiutorul moldav produce
monştri toponimici.
La 05.04.2007, mai mult din consi-
deraţii de ordin politic, Parlamentul a
înfiinţat localitatea Fabrica de Zahăr
13
în componenţa oraşului Făleşti.14 În
afară de faptul că localităţii respecti-
ve i-a fost atribuit un nume straniu,
Legea nr. 90 din 05.04.2007 nu a ţinut
cont de realităţile existente şi a inclus
nejustificat localitatea nou-creată în
componenţa oraşului Făleşti, depo-
sedând astfel satul Sărata Veche de
terenurile ce-i aparţineau de drept:
fabrica de zahăr a fost construită pe
145 hectare de teren ce aparţineau
satului.15
nr.191-XIV din 12.11.1998).
13 La 01 ianuarie 2012 populaţia localită-
ţii Fabrica de Zahăr era de 1000 locuitori.
http://www.statistica.md/newsview.php?l
=ro&idc=168&id=3719&parent=0
14 Legea pentru modificarea şi completa-
rea anexei nr.3 la Legea nr.764-XV din 27
decembrie 2001 privind organizarea admi-
nistrativ-teritorială a Republicii Moldova nr.
90-XVI  din  05.04.2007. În: Monitorul Ofici-
al nr.60-63/281 din 04.05.2007.
15 Gâştemulte, N. Născut în ... Saharnîi
Zavod. http://www.timpul.md/articol/nas-
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Şi în prezent întâlnim în denumiri-
le de localităţi din R.Moldova foarte
multe așezări cu nume improprii to-
ponimicii naţionale. Mă refer la unele
localităţi care au denumiri de origine
sovietică şi la cele cu terminaţiile în
–ca şi –evca. Prezint, în continuare, o
lista a astfel de localităţi:
În raionul Anenii Noi: comunele
Ciobanovca (Mirnoe)16, Maximovca
şi Zolotievca (Nicolaevca), localitatea
Beriozchi în componenţa oraşului
Anenii Noi.
În raionul Basarabeasca: comunele
Carabetovca şi Iordanovca, localita-
tea Ivanovca din comuna Iserlia.
În raionul Briceni: localitatea Chi-
rilovca din comuna Halahora de Sus,
localitatea Pavlovca din comuna Lar-
ga.
În raionul Cahul: comunele Iujnoe
şi Lebedenco.
În raionul Cantemir: comuna Vişni-
ovca, localitatea Şofranovca din co-
muna Cîşla, localitatea Popovca din
comuna Lingura.
În raionul Căuşeni: comunele Gri-
gorievca, Pervomaisc (Constantino-
vca), Ucrainca (Zviozdocica).
În raionul Cimişlia: oraşul Cimişlia
(Bogdanovca Veche, Bogdanovca
Nouă, Dimitrovca), comunele Ecate-
rinovca, Ivanovca Nouă, Mihailovca,
Troiţcoe, localitatea Iurievca din co-
muna Gradişte, localitatea Artimono-
vca din comuna Javgur.
În raionul Criuleni: comuna Do-
linnoe.
În raionul Donduşeni: comunele
Elizavetovca, Pocrovca, localitatea
Octiabriscoe din comuna Moşana,
localitatea Elenovca din comuna Tîr-
nova.
cut-in-%E2%80%A6-saharnii-zavod-29364.
html
16 Aici şi în continuare, în paranteze, sunt
arătate localităţile incluse în comunele re-
spective.
În raionul Drochia: comunele Ma-
ramonovca, Miciurin, Pervomaiscoe,
localitatea Lazo din comuna Hăsnăşe-
nii Noi, localităţile Ceapaevca şi Ilicio-
vca din comuna Şalvirii Vechi.
În raionul Dubăsari: localitatea Va-
silievca din comuna Cocieri
În raionul Edineţ: comunele Alexe-
evca şi Constantinovca.
În raionul Făleşti: comunele Ego-
rovca, Natalievca (Comarovca, Ivano-
vca, Popovca), Pompa (Pervomaisc,
Suvorovca), localitatea Fabrica de Za-
hăr în componenţa oraşului Făleşti,
localitatea Nicolaevca din comuna
Scumpia.
În raionul Floreşti: comunele Alexe-
evca (Chirilovca), Iliciovca (Maiscoe),
Nicolaevca, localitatea Mihailovca
din comuna Prajila, localitatea Ivano-
vca din comuna Sevirova, localitatea
Alexandrovca din comuna Trifăneşti,
localitatea Octeabriscoe din comuna
Văscăuţi.
În raionul Glodeni: comuna Stur-
zovca, localitatea Nicolaevca din co-
muna Danu.
În raionul Hînceşti: comunele
Crasnoarmeiscoe, Ivanovca, Pervo-
maiscoe, localitatea Dubovca din co-
muna Bozieni, localităţile Coroliovca
şi Brătianovca din comuna Sărata-
Galbenă.
În raionul Ialoveni: localităţile Ale-
xandrovca, Misovca şi Homuteano-
vca din comuna Gangura,
În raionul Leova: comunele Cnea-
zevca, Colibabovca, Romanovca, lo-
calitatea Nicolaevca din comuna Hă-
năsenii Noi.
În raionul Ocniţa: comuna Calara-
şovca (Berezovca), localitatea Maio-
vca din comuna Ocniţa.
În raionul Orhei: localitatea Andre-
evca din comuna Chiperceni.
În raionul Râșcani: comuna Mali-
novscoe, localitatea Ciobanovca din
comuna Grinăuţi.
În raionul Sângerei: localitatea
Nicolaevca din comuna Chişcăreni,
localităţile Antonovca, Evghenievca,
38
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Gavrilovca, Petrovca din comuna
Copăceni, localitatea Petropavlovca
din comuna Grigorăuca, localitatea
Romanovca din comuna Pepeni, lo-
calitatea Mihailovca din comuna Pre-
peliţa, localitatea Octeabriscoe din
comuna Ţambula, localitatea Cotovca
din comuna Dobrogea Veche.
În raionul Soroca: localitatea Lugo-
voe din comuna Regina Maria, loca-
litatea Ruslanovca din comuna Vasil-
cău.
În raionul Străşeni: localitatea
Rassvet din comuna Bucovăţ, locali-
tatea Gornoe din comuna Micăuţi.
În raionul Ştefan Vodă: comuna Se-
mionovca, localitatea Lazo din comu-
na Alava.
În raionul Taraclia: comunele No-
vosiolovca, Vinogradovca (Chirilovca,
Mirnoe), localitatea Orehovca din co-
muna Salcia.
În raionul Ungheni: comunele Ale-
xeevca (Lidovca), Agronomovca, loca-
litatea Romanovca din componenţa
oraşului Corneşti, localitatea Drujba
din comuna Hârceşti, localitatea No-
vaia Nicolaevca din comuna Mănoi-
leşti, localitatea Hristoforovca din co-
muna Pîrliţa, localitatea Elizavetovca
din comuna Zagarancea.17
UTA Găgăuzia: comunele Coto-
vscoe, Svetlâi (Alexeevca), Feraponti-
evca.18
În Transnistria toponimica sovietică
a rămas intactă.19
Consider necesar de a studia pro-
fund evoluţia denumirilor lor şi, aco-
lo unde e posibil, de revenit la denu-
mirile originale.
Cu părere de rău, o parte din cetă-
ţenii noştri nu pot renunţa la toponi-
mia mutilată a localităţilor, care este
expresia terorii totalitare şi a defor-
mării conştiinţei umane.
17 Anexa nr.3 a Legii privind organizarea
administrativ-teritorială a Republicii Mol-
dova nr. 764-XV  din  27.12.2001. În: Mo-
nitorul Oficial al R.Moldova nr.16/53 din
29.01.2002.
18 Anexa nr.4 a Legii privind organizarea
administrativ-teritorială a Republicii Mol-
dova nr. 764-XV  din  27.12.2001. În: Mo-
nitorul Oficial al R.Moldova nr.16/53 din
29.01.2002.
19 Anexa nr.5 a Legii privind organizarea
administrativ-teritorială a Republicii Mol-
dova nr. 764-XV  din  27.12.2001. În: Mo-
nitorul Oficial al R.Moldova nr.16/53 din
29.01.2002.
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic

Poeţii pun Cuvântului coroană de lumină

La care chiar și domnii evlavios se-nchină
Identitate
Mă-ntreabă des ființa ce-am fost și cine sunt:
Pământ sunt... cu suflare venită din Cuvânt.
Mă simt, însă, pe-o țară de negură stăpân
Și știu că încă nu știu de-s tânăr sau bătrân.

Mai știu că vreau pe ”nu știu” în mine să-l sugrum,

Că orice cărărușă se vrea un mare drum,
Că orișice nădejde se rupe în real,
Că orșicare viață e-un sacru drum... la deal.

Valeriu MÂNDRU Că orșicare treaptă, o nouă treaptă cere

Încât toate-s iluzii pierdute în durere.
Scârbit de jocul firii, chiar fie el și sfânt,
Popas Răspund ființei mele: pământ sunt, doar pământ!

Și-am agățat mantau-n cornul lunii

Trecusem Vecii printre Căi Lactee,
Ca să privesc în ochii tăi, femeie! Rugăciune
Să văd cine mă minte: tu, sau unii...
Preasfinte, rogu-te să-mi dai alt chin,
Nu era frig și nici vreme ploioasă Ca să suspin... Și-am să mă-nclin
Aici în cercuri cu finit în ele, În Fată-Ţi preanevinovată.
Dar...am luat din cui mantaua-mi groasă În Fată-Ţi preanevinovată,
Și am pornit-napoi cu ea - spre stele. Ca să suspin m-aș închina
Ca niciodată.
Joc sinistru
Dar... rost mi-ai dat, ca drept să fiu
Vulturi negri- întind aripa peste margine de lume. Și-ntru pustiu, eu am ajuns
Vânturi sure suflă-n cioturi ce mocnesc în ele ură. Să fiu pătruns de nepătruns
Iar pe ici pe colo lumea, din des în mai des înjură... Că singur m-am lăsat străpuns
Omule – (sătul de bine) - iarăși mi te ții de glume! De niciodată...

Rana urii încă bine nu s-a prins, o știu bătrânii! În ”niciodată” cred acum,
Gropile de oase încă nu s-au scurs în sfânta humă, Pe drum cu pietre și noroi.
Omule – (sătul de bine) – iarăși joci cu neagră ciumă... ”Cum de-am putut să cred în ”noi”?”
Jocul cel mai negru-n lume este jocul de-a stăpânii. Și tu nu mi-ai spus ”cum”...

Adevăr incert ”Cum”... Poate numai Dumnezeu

Să mă refacă din genuni
Surâs de diavol - trist present, Ca să fiu iarăși ”Eu”.
Prezență tristă-n diavoli ce surâd.
Nimic mai greu, nimic mai hid, Preasfinte!
Decât să crezi în diavoli care râd. te-aș ruga să-mi dai, alt trai.

Prezent trecut, trecut uitat... Dar știu că n-ai.

Părtaș la toate ”volens nolens” zici:
Că îngerii cu plânsul preacurat,
Surâsului de diavol sunt amici.

39
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Nicolae DANDIȘ
PRINCIPIILE CREŞTINE – O SOLUŢIE:
CAZUL MITROPOLIILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA
Abordarea unor subiecte ce ţin de religie sau
de viaţa spirituală presupune transpunerea celui
care face acest lucru într-un personaj cu un vo-
lum imens de responsabilităţi. De-a lungul istoriei,
fiecare trib, popor sau naţiune a avut o credinţă,
încrederea într-o forţă supranaturală (divină). Indi-
ferent cum sunt interpretate acestea, de contextul
istoric şi realităţile timpului, este important de men-
ţionat că tocmai acest lucru i-a ordonat şi ajutat să
formeze o comunitate stabilă şi să-şi fixeze nişte
reguli de conduită şi convieţuire. La ora actuală,
este evident faptul că situaţiile vor alterna, fie rolul
religiei va fi ignorat, fie se va abuza de ea şi de cei
care o trăiesc. Aproape în orice situaţie conflictuală
în lume, factorul religios îşi are ponderea şi rolul
lui. De aceea, ne putem pune cu adevărat întreba-
rea asupra faptului cum vedem noi creştinismul în
secolul XXI, şi dacă aceste abordări privesc în an-
samblu prin prisma a cel puţin trei întrebări:
- în ce măsură oamenii înţeleg importanţa religiei
şi credinţei în viaţa lor;
- care este presiunea şi influenţa factorilor extrin-
seci asupra acestei înţelegeri;
- în ce constă elocvenţa practicismului ca ele-
ment firesc şi relevant al vieţii spirituale.
Dacă formulăm un subiect de genul: ce este creştinismul
astăzi, probabil ar trebui să răspundem printr-o întrebare; de
ce să-i zicem “creştinismul în secolul XXI”, de parcă creştinis-
mul sau esenţa lui nu ar trebui să fie aceeaşi ca şi acum cca
două mii de ani în urmă. Este adevărat că fiecare perioadă
istorică are nişte elemente ce o caracterizează, însă aspectele
comune par a fi cele deja încadrate în întrebările noastre. Ast-
fel, dacă privim lucrurile în acest sens, se vehiculează un con-
cept de “utilitate” atribuit credinţei prin ignorarea trăsăturilor
vieţii care produc energii sau repercusiuni de o profunzime
şi sensibilitate deosebit de importantă pentru o convieţuire
demnă de un creştin. Dacă accentuăm că perceperea creşti-
nismului este foarte diferită în funcţie de anumite circum-
stanţe sau factori externi, trebuie să menţionăm deasemenea
rolul pe care acestea îl au în viaţa unui creştin (fie de creştere,
fie de manifestare a unei letargii spirituale). Or, problema că
tehnologia, invenţiile şi alte reuşite ale omului sînt îndreptate
şi spre distrugerea sa, este un subiect des vehiculat şi care cu
siguranţă nu trebuie ignorat.
Creştinismul nu presupune doar respectarea unor cutume
sau practici religioase şi nici doar posedarea informaţiilor cu
privire la careva aspecte doctrinare ale religiei creştine, deoa-
rece la ora actuală este imperios necesar de a avea puterea de
discernămînt între cele ce ni se oferă în societate şi de a trăi
profund prin receptivitate şi empatie problema sau lipsurile
aproapelui nostru care este la fel, chiar dacă nu are pigmen-
tul pielii sau numărul de instituţii absolvite la fel cu cel ce-l
judecă.
Ray C.Stedman în cartea sa Creştinismul autentic spune:
“Duhul omului tînjeşte după Dumnezeu dar îi este frică să-l
găsească. Fără El omul este neliniştit şi nefericit, însă înaintea
lui este plin de teamă şi vină. Aceasta este agonia umanităţii
decăzute” [1]. Dacă fiecare ar răspunde, oare cărui fapt i se da-
torează această frică, probabil răspunsul ar scoate în evidenţă
felul în care fiecare îl percepe pe Dumnezeu şi în ce mod noi
prin activitatea noastră ne circumscrim oarecum unei spiri-
tualităţi. Această agonie se explică şi prin prevalenţa materi-
40
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
alului asupra spiritualului în contextul vieţii sociale, fapt ce-l
considerăm deosebit de grav atît pentru actualitate cît şi pre-
viziunea unor repercusiuni cu impact peiorativ.
De o anumită specificitate este şi cazul situaţiei bisericeşti
din Republica Moldova. Cazul existent în viaţa bisericească
ortodoxă din Moldova merită o deosebită atenţie, şi în acest
sens vom relata cîteva aspecte din istoria bisericii ortodoxe
din Moldova, pentru ca ulterior să abordăm acest subiect şi
situaţie în condiţii de actualitate.
Teritoriul basarabean este românesc prin etnogeneza sa, iar
credinţa acestui popor s-a perpetuat ca un element definitoriu
al identităţii sale. În ceea ce priveşte structurile bisericeşti şi
organizarea superioară a acesteia, menţionăm că încă de pe
timpul lui Alexandru cel Bun, Mitropolia Moldovei a fost or-
ganizată şi recunoscută de către Patriarhul ecumenic Matei,
de la Constantinopol, cînd îl recunoaşte pe Iosif I Muşat în ca-
litate de chiriarh al Moldovei prin gramota patriarhală din 26
iulie 1401. Teritoriul pe care activa această Mitropolie şi sub
a cărui jurisdicţie se afla era pînă la Nistru, acolo unde Ştefan
cel Mare îşi va zidi cetăţile. Astfel Mitropolia Moldovei activa
sub oblăduirea Constantinopolului şi păstorea creştinii din
spaţiul românesc fără ingerinţe sau probleme de ordin struc-
tural-organizatoric, şi fără prea mari reforme de-a lungul mai
multor ani. La 1564 Mitropolia Moldovei îşi schimba reşedin-
ţa la Iaşi, pînă la acel moment fiind la Suceava. Peste 32 de ani
(1596), Aron Voda, întemeiază o episcopie la Huşi care a avut
în componenţa sa pînă la 1812, 4 ţinuturi. Rolul pe care îl avea
Biserica în promovarea culturii este indubitabil, şi felul cum
mediile ecleziastice au contribuit la editarea diferitor cărţi ro-
mâneşti care s-a repercutat asupra calităţii sau competenţelor
oamenilor de stat, contingentelor de învăţători, etc.
În prima jum. a sec. XVII, s-a manifestat pregnant în do-
meniul culturii Mitropolitul Anastasie Crimca, care a încercat
să evidenţieze importanţa ce o are cartea în toate domeniile
vieţii sociale distribuind permanent informaţii ce ţin de nece-
sitatea unei spiritualităţi profunde. Tot în curs ascendent este
calificată şi perioada domniei lui Vasile Lupu (1634-1653),
care acorda importanţă factorului cultural în activitatea stata-
lă. Încercările de a tipări literatură religioasă au fost încunu-
nate cu succes de tipărirea Bibliei (1688), care considerăm a
oferit “pîinea vieţii”, creştinilor din acest areal geografic. Acti-
vitatea lui Varlaam, Dosoftei şi a altor cărturari a fost o com-
ponentă esenţială a puterii bisericeşti. Perioada fanariotă se
caracterizează printr-o contribuţie substanţială a grecilor în
domeniul ecleziastic. În această perioadă pe lîngă Mitropolit
mai activa şi un episcop la Roman. Tot în domeniul cultu-
rii şi-a adus o contribuţie semnificativă şi mitropolitul Iacob
Putneanul (1750-1760). În urma războaielor ruso-turce de la
sf.sec. XVIII, Rusia obţine o putere de influienţă considerabilă
în spaţiul românesc, şi prin ocuparea acestui spaţiu de către
armata rusă, are loc şi o ingerinţă de ordin ecleziatic. Practic,
anume această perioadă pune începutul unor situaţii proble-
matice pentru Biserica Ortodoxa Română din Moldova. Ruşii
nu respectă jurisdicţia Constantinopolului şi-l numesc exarh
al Moldo-Vlahiei, după moartea lui Leon Gheucă [2] în 1788
pe Ambrozie Serebreanikov, episcop de Ekaterinoslav, ne-
fiind tocmai pentru o revitalizare a spiritualităţii româneşti.
Patriarhia Constantinopolului cere domnitorului Constantin
Alexandru Moruzi sa aleaga un Mitropolit, şi anume pe Iacob
Stamati [3]. După 1792, mitropolit a fost Veniamin Costachi,
pe o perioadă de 4 ani. Pentru teritoriul dintre Nistru şi Bug se
creează la 21 octombrie 1793, patru protopopiate, care aveau
sub jurisdicţie peste 60 de sate ce purtau nume românesti,
dovadă că acestea au fost locuite de români [4]. Conflictele
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
dintre Rusia şi Turcia creau probleme şi în domeniul eclezias-
tic. Din 1803 mitropolit este acelaşi Veniamin Costachi, care
după pacea de la Slobozia (1807) este silit să plece la Mînăsti-
rea Neamţu [5].
Devine evident faptul că, odată cu anexarea Basarabiei
(1812), începe un întreg proces de numire a mitropoliţilor
ruşi care nu cunoşteau specificul local, nu cunoşteau limba, şi
mai mult decît atît ei impuneau pe cît era posibil limba rusă în
instituţii şi în comunicarea cotidiană, nemaivorbind ca aceş-
tia erau numiţi necanonic.
În 1808 ruşii au instituit un Exarhat al Moldovei şi Ţării
Româneşti, condus de Gavriil Bănulescu Bodoni [6], care în
acelaşi an, îl destituie pe Veniamin Costachi iar peste doi ani
în 1810 îl destituie şi pe mitropolitul Ţării Româneşti, Dositei
Filitis, care este înlocuit cu un oarecare grec cu numele Igna-
tie. Atît timp cît mitropolit a fost G.B.Bodoni, el a făcut mai
multe propuneri de proiecte privind restructurarea anumitor
compartimente şi aspecte ale vieţii bisericeşti din Basarabia
[7]. După moartea lui G.B.Bodoni, cu titlu de arhiepiscop suc-
cesor este Dimitrie Sulima, eminent, savant care a contribuit
la dezvoltarea sistemului educaţional, dar în mod deosebit
considerăm că un merit este acela de a reorganiza Seminarul
Teologic din Chişinău. Din 1844, îi va urma Irinarh Popov, a
cărui preocupare esenţială o depistăm în construcţia biserici-
lor. În 1868 pe timpul cînd arhiepiscop era Antonie Socotov
(1858-1871) s-a desfăşurat şi primul congres eparhial al cleru-
lui. Permanent în perioada de administare rusească a existat
ingerinţa şi chiar controlul în sfera clericală din partea politi-
cului. Pe lîngă acestea se mai adăugau şi comportamentul sau
atitudinea clerului, de multe ori, ostilă faţă de românii din Ba-
sarabia. Un caz probabil foarte cunoscut este acela a lui Pavel
Lebedev (1871-1882), care îşi încălzea Mitropolia cu cărţile
scrise în limba moldvenească, închizînd o mulţime de biserici
care nu se conformau să practice în activitatea lor limba rusă
şi nu cea moldovenească [8]. Îi vom nominaliza în ordine pe
cei care au urmat la conducerea bisericii din Basarabia. După
Lebedev, urmează Serghie Leapidevschi (1882-1891), Isachie
Polojenschi (1891-1892), Neofit Nevodoicov (1892-1898), Ia-
cov Piatnitchi (1898-1904), Ladimir Sivicovschi (1904-1908),
Serafim Ciceagov (1908-1914), Platon Rojdestvenchi (1914-
1915), Anastasie Gribanovschi (1915-1918). În lunile aprilie
şi august 1917, s-a discutat situaţia bisericească din Basara-
bia în cadrul congreselor eparhiale la care s-au făcut mai
multe propuneri de reforme [9]. După Unirea Basarabiei cu
România (27 martie 1918), biserica din Basarabia a întrerupt
legătura cu Sinodul bisericii ruse, înştiinţînd-o pe aceasta că
e firesc acest lucru să revină la legitimitatea istorică. Ca loc-
ţiitor, Sf. Sinod de la Bucureşti la numit pe viitorul patriarh
Nicodim Munteanu.
Printre ideile şi propunerile de reforme în viaţa bisericească
la un congres din 1919 preoţii din Basarabia chiar au propus şi
cerut ridicarea bisericii la demnitatea de Patriarhie [10]. Din
1920 episcopul Gurie Grosu devine chiriarh al Eparhiei Chi-
şinăului şi Hotinului. Acesta editează regulat revista Lumină-
torul un adevărat tezaur cultural al românilor şi o sursă deo-
41
sebit de importantă pentru a studia evoluţia vieţii spirituale în
Basarabia, de asemenea el înfiinţează Facultatea de Teologie la
Chişinău din cadrul Universităţii de la Iaşi. La 15 noiembrie
1923 are loc ridicarea la rangul de Mitropolie a Arhiepisco-
piei Chişinăului [11]. La 25 iunie 1927, Sf. Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române a satisfăcut cererea Adunării Eparhiale de
la Chişinău, prin ridicarea la treapta de mitropolit a arhiepi-
scopului Gurie Grosu, patriarh fiind la acel moment Miron
Cristea. Gurie Grosu a fost întărit în această funcţie prin de-
cret regal la 21 aprilie 1928. Cu această ocazie reprezentan-
tul Regenţei, principele Nicolae, la 26 aprilie 1928 a spus că:
“acest lucru este o răsplată dumnezeiască pentru munca lumi-
nării prin Biserică a neamului românesc din Basarabia” [12].
În componenţa Mitropoliei Basarabiei intrau: arhiepiscopia
Chişinăului, episcopia Hotinului şi Bălţilor, episcopia Cetăţii
Albe şi Ismailului (acestea două din urmă au fost create la 10
martie 1923). Integrarea Bisericii din Basarabia în cadrul Bi-
sericii Ortodoxe Române a fost stipulată şi în Legea Cultelor
din 1925, asigurindu-şi astfel o funcţionare şi un mecanism
de promovare a spiritualităţii româneşti corespunzătoare pe
acest teritoriu.
Evoluţia evenimentelor pe plan internaţional, în special
pactul Ribbentrop-Molotov, şi evident, consecinţele sale asu-
pra Basarabiei, nu au ocolit nici domeniul bisericesc, deoarece
imediat după raptul Basarabiei, ruşii au numit la Chişinău un
episcop de al lor, fără nici o înştiinţare sau discuţie cu Patriar-
hia Română. Astfel intrăm într-o nouă fază cînd iarăşi contrar
prevederilor canonice, URSS după raptul politic (iunie 1940)
realizează şi abuzuri ecleziastice, ceeace vine în contradicţie
cu canonul 8 al Sinodului III ecumenic [13]. Din punct de
vedere canonic, jurisdicţia de drept asupra Basarabiei ocu-
pate (1812-1918), revenea Mitropoliei Moldovei şi a Sucevei,
pînă la întemeierea Mitropoliei româneşti în Basarabia (1918)
[14]. După 1944, episcopiile Cetăţii Albe, Ismailului şi Ho-
tinului au fost desfiinţate iar la Chişinău şi Cernăuţi, numiţi
preoţi ruşi. Enumerăm Mitropoliţii ce s-au succedat în peri-
oada sovietică: Ieronim Zaharov (1944-1947), Venedict Poli-
acov (1947-1948), Nectarie Grigoriev (1948-1969), Vartolmei
(1969-1972), Ionafan Capolovici (1972-1987) [15], Serapion
Fadeev (1987-1989) [16].
Din 6 iulie 1989 şi pînă în prezent Mitropolit al Moldovei
este Vladimir Cantoreanu. Menţionăm că în perioada de ocu-
paţie sovietică, în Basarabia au fost închise şi distruse peste
900 de lăcaşuri sfinte, din cele peste 1100 biserici care existau
în 1921, iar la 1 ianuarie 1948 din 943 biserici, funcţionau 603
[17]. Mihai Gribincea menţionează că doar în perioada 1960-
1961 şi-au încetat activitatea 320 de biserici şi mînăstiri. Un
aspect deosebit de important şi cu consecinţe negative a fost
acela că după cel de al doilea razboi mondial, în RSSM nu
s-a tipărit nimic în domeniul literaturii religioase cu excepţia
unei cărţi - Trebnic, la Chşinău în 1990. Astfel, acestui popor
nu i se dădea nici ceea ce forma după cum spunea Paul Mi-
hail: “hrana sufletească a norodului moldovenesc” [18].
După 1989, a existat un salt în istoria Basarabiei, perioadă
cînd conştiinţa naţională prinde contur şi tendinţa de afir-
mare a independenţei poporului român de sub administra-
re rusească [19]. O măsură şi un succes realizat în vederea
dezvoltării bisericii din Republica Moldova, a fost şi hotărirea
Guvernului Republicii Moldova, nr.538, din 25 septembrie
1991, prin care se înfiinţează Facultatea de Teologie în cadrul
Universităţii de Stat din Moldova [20].
Pe lîngă Mitropolitul Vladimir s-au ales doi episcopi-vicari,
Petru şi Vichentie (la Bălţi şi respectiv Tighina). La un mo-
ment dat episcopul Petru este acuzat că “s-ar duce prea des
în România” şi că este filoromân, însă acesta spunea că nu
este filoromân ci român. Anumite cercuri din cadrul Bisericii,
simpatizante Bisericii Ortodoxe Ruse căreia i se subordonau
au început să deteste relaţiile cu România. Astfel episcopul
Petru a fost pe lîngă acuzaţiile aduse, jefuit şi lipsit de orice
document, biserica a fost devastată la 25 august, 10 şi 14 sep-
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
tembrie 1992, şi tot în august 1992, este destituit.
În aceste condiţii, Adunarea Eparhială a Mitropoliei Basa-
rabiei alcătuită statutar din membri clerici şi mireni din Re-
publica Moldova prezidată de episcopul Petru, a decis, reac-
tivarea Mitropoliei Basarabiei sub oblăduirea canonică a Sf.
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române [21].
În solicitarea credincioşilor de a se reactiva Mitropolia Ba-
sarabiei către Patriarhul Teoctist al României se doreşte de a
reveni sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Române ( în conti-
nuare B.O.R.) şi se cere “desprinderea administrativ-canonică
totală de Patriarhia Moscovei”. Bucuria reactivării Mitropo-
liei Basarabiei a fost imensă, preotul Vlad Mihăilă spune că
reactivarea Mitropoliei Basarabiei în 1992 a fost “o voinţă a
lui Dumnezeu şi o bucurie a românilor de pretutindeni” [22].
Evident că, pînă la reactivare au existat o serie de eveni-
mente sau acţiuni de ordin politic, social, ce formau un an-
samblu de factori capabili să rezolve situaţiile alteori tensio-
nate din viaţa bisericească. La 3 aprilie 1992, un grup de 52
de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova au scris un
memoriu şi l-au înaintat atît Patriarhului Teoctist al Româ-
niei cît şi Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii cerîndu-le
să iniţieze un dialog “în scopul restabilirii unităţii distruse a
ortodoxiei” [23].
La 9 aprilie 1992, ca răspuns la anumite declaraţii ce se fă-
ceau privind statutul Mitropoliei Basarabiei, în comunicatul
cancelariei Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, se men-
ţionează că (B.O.R.) “nu a recunoscut niciodată desfiinţarea
Mitropoliei Basarabiei cu sediul la Chişinău şi a Mitropoliei
Bucovinei cu sediul la Cernăuţi” [24]. Acest comunicat, aduce
o serie de explicaţii privitor la poziţia B.O.R. faţă de Mitro-
polia Basarabiei. La 1 septembrie 1992, Patriarhul Teoctist al
României îi expediază o scrisoare Patriarhului Rusiei Alexei
al II-lea prin care-i cere să înceteze prigonirea episcopului de
Bălţi – Petru, şi a altor preoţi. La această scrisoare, drept răs-
puns la data de 24 septembrie 1992, Alexei al II-lea, menţio-
nează că asupra acestui caz a demarat “o anchetă oficială” iar
în privinţa opţiunilor bisericeşti a populaţiei din Republica
Moldova, “Patriarhatul Moscovei nu poate şi nu va influienţa
procesul de autodeterminare naţională” [25].
Faţă de această situaţie, a luat atitudine şi intelectualitatea,
prin faptul că pe 26 septembrie 1992 a fost întocmită o Decla-
raţie a oamenilor de ştiinţă, cultură şi artă din Republica Mol-
dova, atitudine formulată în 5 puncte la care au aderat peste
275 de personalităţi din Republică. Episcopul Petru a făcut
toate demersurile către Patriarhul Moscovei pentru a inter-
veni astfel încît să nu mai fi supus acelor presiuni din partea
unor clerici locali, însă a fost ignorat şi nu i s-a oferit nici un
răspuns. La 27 septembrie 1992, Petru obţine sprijinul B.O.R.
şi susţinerea în procesul de aducere a Mitropoliei Basarabiei
la statutul său din punct de vedere al adevărului istoric. La 6
octombrie 1992, Patriarhul Alexei al II-lea, îi trimite o scri-
soare Patriarhului Teoctist al României în care face o analiză
a comunicatului Sf. Sinod al B.O.R. din 9 aprilie 1992, refe-
rindu-se la faptul că după Unirea Basarabiei cu România (27
martie 1918), Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Pimen, ar fi
ignorat dorinţa Patriarhului Moscovei “de a se decide în mod
canonic” [26], şi tot aici Alexei al II-lea subliniază că în 1918,
“Basarabia a fost ocupată de România”, fapt şi atitudine pe
care o găsim în aproape toată istoriografia sovietică. Din ace-
eaşi scrisoare putem deduce gradul de “preocupare” a Rusiei
faţă de Basarabia şi sub aspect religios şi prin faptul că Alexei
al II-lea menţionează existenţa unor discuţii privitor la soarta
Mitropoliei Basarabiei încă din 1945 şi 1946 [27].
Un aspect deosebit de important care a determinat reacţii
şi atitudini vis-a-vis de relaţia celor două Mitropolii (Mitro-
polia Basarabiei şi Mitropolia Moldovei), a fost şi specificarea
în scrisoarea adresată lui Alexei al II-lea din 20 decembrie
1992 de către Patriarhia Română care spune ca “hotărîrea din
Actul Patriarhal şi Sinodal nu exclude posibilitatea ca Patri-
arhia Moscovei să aibă jurisdicţie peste diaspora sa ortodoxă
rusă din Republica Moldova”. După această înştiinţare de fapt
42
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
privind decizia B.O.R. de a admite Mitropolia Basarabiei sub
oblăduirea sa, Alexei al II-lea îi trimite Patriarhului Teoctist
al României o scrisoare unde acuză B.O.R. de “ingerinţă an-
ticanonică în problemele interne ale Bisericii Ortodoxe din
Moldova” şi se arată nemulţumit de numirea episcopului Pe-
tru, locţiitor de mitropolit. Drept răspuns urmează o scrisoa-
re voluminoasă compusă din două părţi ce conţineau argu-
mente canonice [28], şi argumente istorice pentru drepturile
pe care le are B.O.R. faţă de Biserica din acest areal geografic
românesc. Tot în aceeaşi scrisoare a lui Alexei al II-lea din
24 decembrie 1992 este precizat că dacă lucrurile vor rămîne
aşa cum s-au decis la Bucureşti, aceasta “va distruge relaţiile
dintre cele două biserici şi va afecta serios unitatea ortodoxiei,
precum şi relaţiile dintre cele două naţiuni”. Practic spre sfîr-
şitul anului 1992 situaţia trece din sfera ecleziastică şi spre cea
laică, datorită intereselor care existau, şi precizez, mai există,
în acest teritoriu. La 29 decembrie 1992, Patriarhul Teoctist al
României adresează o scrisoare Preşedintelui Republicii Mol-
dova, Mircea Snegur şi prim-ministrului Andrei Sangheli
unde se aduc explicaţii şi argumentele deciziei de la Bucureşti.
Cu toate acestea atît preşedintele M.Snegur cît şi A.Sangheli
nu erau de acord cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi ati-
tudinea de la Bucureşti, acesta din urmă (A.Sangheli) spunînd
că “s-au ignorat unele prevederi ale Legii despre culte” [29].
Patriarhul Rusiei spune că în 1945, Patriarhul României Ni-
codim, ar fi “acceptat” cedarea canonică a Mitropoliei Basa-
rabiei, argument ce-l considerăm nefondat deoarece deja la
acel moment Basarabia era ocupată şi la Chişinău era numit
un episcop rus [30].
Dorinţa creştinilor de a fi sub oblăduirea Bisericii Ortodo-
xe Române, prin înregistrarea Mitropoliei Basarabiei a fost
mereu împiedicată de diferiţi factori (politici, geopolitici,
economici). Neinţelegerile dintre cele două Mitropolii scot la
iveală lipsa de aplicare a principiilor creştine, chiar dacă se
afirmă că “împăcarea între creştinii ambelor Mitropolii nu
poate să vină, ea este” totuşi constatăm că de facto lucrurile nu
stau tocmai aşa [31]. Atitudinile ostile ale Bisericii Ortodoxe
Ruse prin Mitropolia Moldovei faţă de Mitropolia Basarabiei
nu face decît să confirme ceea ce spune consilierul cultural
al Mitropoliei Basarabiei, Ioana Ciuntu care afirmă că “Mi-
tropolia Moldovei a fost creată la iniţiativa Bisericii Ortodoxe
Ruse ca un instrument de manipulare a creştinilor ortodocşi
din acest spaţiu ex-sovietic” şi nu reprezintă altceva decît “un
act nul şi neavenit din punct de vedere juridic”.
Încă din 1995, cînd practic, Petru a fost ales statutar Mi-
tropolit al Basarabiei s-au depus toate eforturile în vederea
înregistrării legale a Mitropoliei Basarabiei, însă impedimen-
tele nu încetau să apară. Prin neînregistrarea acesteia s-au
încălcat: articolul 31 din Constituţia Republicii Moldova, art.
18 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 9 din
Convenţia pentru apărarea drepturior omului şi a libertăţilor
fundamentale, art. 18 din Pactul Internaţional cu privire la
drepturile civile şi politice, art. 1 din Legea despre Culte a Re-
publicii Moldova. Se “confundă”, cînd se echivalează termenul
de cult cu cel de religie şi se invocă de către autorităţi că nu
pot înregistra două structuri de aceeaşi religie. Conform le-
gislaţiei, cult este o comunitate religioasă şi nu o religie, prin
urmare “acţiunile Mitropoliei Basarabiei şi documentele pre-
zentate Guvernului spre înregistrare nu contravin legislaţiei
în vigoare” [32].
Argumentele pe care le aduceau istoricii şi clericii, nu con-
vingeau autorităţile să înregistreze Mitropolia Basarabiei con-
form legislaţiei, astfel că se demarează procedura în instanţele
de judecată pentru a cere acest drept. Epuizînd căile de atac
pe plan naţional, Mitropolitul Petru cu încă 11 petenţi au ce-
rut acest drept la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
şi la 7 iunie 2001, această jurisdicţie a hotărît în unanimitate
admisibilitatea plîngerii, drept garantat de art. 6, 9, 11, 13, 14,
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Problema s-a
acutizat cînd Guvernul Republicii Moldova a adoptat o hotă-
rîre, nr. 1008, din 26 septembrie 2001 “privind aprobarea mo-
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
dificării introduse în statutul Bisericii ortodoxe din Moldova
(Mitropolia Moldovei)”, aceasta presupunea că Mitropolia
Moldovei devine succesoare de drept a Mitropoliei Basarabi-
ei, hotărîre anulată la 2 februarie 2004 de Curtea Supremă de
Justiţie a Republicii Moldova [33]. În această situaţie, Alexei
al II-lea adresează o scrisoare către Patriarhul Teoctist al Ro-
mâniei pe 8 noiembrie 2001 (nr. 5467) prin care îl îndeamnă
să nu apeleze la judecata laică.
La 13 decembrie 2001, CEDO a adoptat o hotărîre în do-
sarul “Mitropolia Basarabiei şi alţii c.Moldova” privind res-
pectarea drepturilor Mitropoliei Basarabiei. Ca răspuns la
dezaprobările Patriarhiei Ruse, protoiereul Ioan Ciuntu,
consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei îi adresează în
ianuarie 2002 o scrisoare Patriarhului Moscovei prin care îi
spune: “Sanctitatea voastră nu credeţi că e timpul să renunţaţi
la duhul imperial cu care ne trataţi de veacuri ?”[34]. În data
de 29 iunie 2002 la Chişinău a vut loc o Conferinţă ştiinţifică
prin care se jubilau 75 de ani de la emiterea Actului Patriar-
hal de Înfiinţare a Mitropoliei Basarabiei, la care au partici-
pat istorici, cleri, şi oameni de ştiinţă din toate domeniile din
Republica Moldova. În urma presiunilor mai ales din partea
organismelor internaţionale, la 30 iulie 2002, Mitropolia Ba-
sarabiei a fost înregistrată oficial, şi în aceeaşi zi, Serghei Iaţco,
diretorul Serviciului de Stat pentru Culte i-a înmînat la ora
13.10 certificatul de înregistrare Nr. 1651, Mitropolitului Pe-
tru Păduraru [35].
În aceste condiţii Mitropolia Basarabiei revine în legalita-
te şi reprezintă o cauză cîştigată pentru unitatea românilor,
luînd sfîrşit acest “război de aproape un deceniu” [36]. Afir-
maţii şi opinii împotriva înregistrării Mitropoliei Basarabiei
au fost multe printre care şi Mitropolitul Kiril al Smolenskului
(a doua persoană după Patriarhul Rusiei Alexei al II-lea), care
afirma că înregistrarea este “o schismă”, iar hotărîrea CEDO
este “o încălcare a canoanelor bisericeşti”. Unii din preoţii Mi-
tropoliei Moldovei afirmă că “aderarea bisericilor la Mitropo-
lia Basarabiei duce la românizarea forţată a societăţii” [37].
În concluzie, vom menţiona că problema mitropoliilor aşa
cum se cunoaşte a fost determinată în mare parte de politi-
zarea acesteia, deşi considerăm că ortodocşii din Republica
Moldova nu ar trebui să se împartă în grupuri cu diferite opţi-
uni pe criterii etnice sau politice, însă acest lucru cu părere de
rău îl putem constata. Aplicarea principiilor creştine înseam-
nă a ierta, a iubi şi a lucra după cum a lucrat Autorul creştinis-
mului, însă complexitatea naturii umane care este pacatoasă
de firea ei, cade în mrejele materialismului ce prevalează la
ora actuală şi ce este cel mai dureros, este că multe din per-
soanele care au misiunea de a învăţa pe oameni ce înseamnă
un stil de viaţă corect şi evlavios, procedează nu tocmai în co-
respundere cu principiile creştine. A lua decizii în domeniul
ecleziastic din raţionamente şi interese fie ele economice, po-
litice sau de o altă natură, nu înseamnă altceva decît să preva-
leze argumentul forţei iar acest raport este foarte schimbător
şi prin urmare şi deciziile sînt foarte injudicioase. Nu abor-
dăm subiecte de genul unirii acestora, sau de a face concesii
cel care este mai slab, ci vorbim de soluţii care stau în mîna
unor creştini, care ar trebui să treacă testul de înţelegere a
unei realităţi, a unui adevăr argumentat raţional şi istoric, fără
a politiza problema sau a o fundamenta doar economic legat
de potenţiale venituri ce s-ar realiza dacă problema patrimo-
niilor ar fi soluţionată în interesul unei sau altei instituţii.
Referinţe:
1. Ray C. Stedman, Creştinismul autentic, Editura Discovery House Publi-
shers Grand Rapids, Michigan SUA, Traducerea din engleză de Mia şi Costel
Oglice, 1998, p. 62.
2. Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, vol. II, Bucureşti, 1995, p. 181-
184.
3. Ibidem, p.185-188.
4. Mircea Păcurariu, Basarabia: aspecte din istoria bisericii şi a neamului ro-
mânesc, Iaşi, 1993, p. 39
5. Revista Luminătorul, 4 (2002), p. 30.
6. Este indubitabil faptul că G.B.Bodoni a contribuit la îmbunătăţirea mai
43
multor domenii ale vieţii sociale în Basarabia, însă există şi multe opinii care
sînt documentate privind politica sa în domeniul funcţionărimii, a cadrelor
ce le promova care erau în preponderenţă ruşi.
7. La 4 noiembrie 1812 a înaintat Sinodului de la Petersburg un proiect de
organizare a vieţii bisericeşti cu diferite îmbunătăţiri ale celor 750 de biserici
ce existau în Basarabia, la care să se adauge şi comunităţi din teritoriul dintre
Nistru şi Bug. Un alt proiect a fost cel cu privire la înfiinţarea Eparhiei la 21
august 1813.
8. Revista Luminătorul,4 (61) 2002, p. 29-31.
9. Revista Luminătorul, nr.3, 1993, p. 44-51.
10. Revista Luminătorul, nr.5, 1992, p. 36.
11. Boris Buzilă, Din istoria vieţii bisericeşti din Basarabia, Ed.Fundaţiei Cul-
turale Române, Bucureşti.,Ed.Ştiinta, Chişinău, 1996, p.280-281. La sesiu-
nea Sf. Sinod din 21 iulie 1924 s-a discutat despre problema averilor Bisericii
din Basarabia, la o serie de acuze, Gurie Grosu a cerut să se facă distincţia
dintre proprietatea bisercii şi a clerului.
12. Revista Luminătorul, nr.10, 15 mai, 1928, p. 12.
13. La acel sinod s-a pus în discuţie cazul cînd Siria ocupase în sec V, Cipru
şi se constatase abuzuri din punct de vedere religios şi tendinţa de control,
astfel s-a decis că ocuparea politică nu înseamnă că ocupantul subordonează
şi Biserica sau puterea ecleziastică.
14. Revista Luminătorul, nr.1,1994,10, p.37.
15. Acesta s-a ocupat în mod special de disciplina şi modalităţile de perfec-
ţionare a cadrelor.
16. Acesta este cunoscut în mediile clericale ca avînd un comportament
foarte dur şi nedemn de un creştin.
17. Revista Luminătorul, nr. 6(51), 2000, p.12, de asemenea în Revista Lumi-
nătorul, nr.5, 1992, p.42.
18. Paul Mihail, Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chişi-
nău, Ed. Ştiinţa, 1993, p.143-152.
19. Mircea Pacurariu, op.cit, p.21.
20. Revista Luminătorul, nr.5, 1992, p.25-32.
21. Revista Luminătorul, nr. 4, 2002, p.31.
22. Revista Luminătorul, 4 (61), p. 28.
23. Adevărul despre Mitropolia Basarabiei, Patriarhia Română, Ed. Institutul
Biblic şi de misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1993, p.21-22.
24. Ibidem, p.23.
25. Ibidem, p. 29-32.
26. Ibidem, p. 38-39.
27. Literatura şi Arta, nr.4, (2994), 24 ianuarie 2002.
28. Canonul II al Sinodului II ecumenic, canonul 8 al Sinodului III ecume-
nic, şi 34 apostolic, canonul 13 al Sinodului de la Cartagina.
29. Din scrisoarea adresată Patriarhiei Române la 1 martie 1993 din partea
Guvernului Republicii Moldova.
30. Revista Luminătorul, nr.1, 1994 (10), p.17.
31. Democratia, Anul IV, nr.11 (111), 13 aprilie, p. 4.
32. Din Hotărîrea Comisiei parlamentare pentru problemele culturii şi cul-
telor cu privire la reactivarea Mitropoliei Basarabiei din 11 martie 1993.
33. Misionarul, martie 2004, p. 2 şi deasemenea Democratia, nr.12.(112), 20
aprilie 2004, p.2.
34. Revista Luminătorul, nr. 1(58), 2002, p. 56-57.
35. Literatura şi arta, nr.3 (2971), 1 august 2002, şi Revista Luminătorul, 4
(2002), p.4 -7.
36. Din comunicatul de presă al Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea
consecinţelor Pactului Ribbentrop -Molotov (ACLCPMR) din 1 noiembrie
2001. Această Asociaţie a formulat în 4 puncte opinia şi propunerile sale faţă
de situaţia din domeniul bisericesc prin care Asociaţia: 1) Condamnă carac-
terul antinaţional al adunării clericale din 19 octombrie 2001 şi documentele
prin care se preconizează jefuirea comunităţilor creştine din Republica Mol-
dova de patrimoniul parohial şi transmiterea acestei averi în proprietatea Pa-
triarhiei Ruse. 2) Asociaţia cere Guvernului Republicii Moldova să pună capăt
terorizării clerului şi credincioşilor Mitropoliei Basarabiei prin oficializarea ei
şi examinarea raţionalităţii aflării mitropoliei ruseşti, instigatoare a discordiei
naţionale şi sciziunii Bisericii Ortodoxe pe teritoriul Republicii Moldova. 3)
Asociaţia consideră participarea preşedintelui Voronin la adunarea clerului
promoscovit din 19.10.2001 ca incompatibilă cu prevederile constituţionale
despre despărţirea Bisericii de stat. Din contra, această participare întruchi-
pează simbioza şi deplina concordie dintre stat şi Biserică, implicarea clerului
în promovarea politicii promoscovite de către Guvernul Republicii Moldova.
4) ACLCPMR solicită organismelor internaţionale abilitate, apărarea drep-
turilor legitime ale românilor basarabeni de a se ruga DOMNULUI în bise-
ricile lor naţionale şi de a cere Guvernului Republicii Moldova să legifereze
Mitropolia Basarabiei subordonată Patriarhiei Române, restabilindu-se astfel
integritatea spirituală a poporului român.
37. Literatura şi arta, nr. 27 (2967), 4 iulie 2002, p.3.
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Arealul românesc în prag de
sărbători (lotrenii)
Locuitorii arealului între Dunăre,
Marea Neagră, Nistru şi Tisa, din in-
teriorul şi exteriorul arcului carpatic,
au un spirit creştin aparte, cu folclor,
etnografie, tradiţii, datini şi obiceiuri,
ce diferă de la o zonă la alta, dar care
în esenţă transmit acelaşi mesaj al gliei
strămoşeşti. Tocmai această diversitate
a obiceiurilor şi tradiţiilor marchează
unicitatea poporului român. Acestea se
întâlnesc în fiecare an pe cuprinsul ţă-
rii atât la nunţi, boteze, înmormântări,
dar şi cu ocazia unor sărbători religi-
oase. Cel mai mult ele se manifestă în
plenitudinea lor în perioada sfintelor
sărbători de iarnă. Astfel sărbătoarea
creştin ortodoxă, Moş Nicolae, consti-
tuie uvertura simfoniilor ce urmează la
cumpăna dintre ani.
Moşul este aşteptat cu nerăbdare în
special de copii, căci le aduce noaptea
daruri pe care le lasă în ghetuţe, iar une-
ori şi câte o nuieluşă pentru cei care îşi
supără părinţii, ca un avertisment să nu
mai repete năzbâtiile din timpul anului.
Dar Moşul este darnic şi cu adolescenţii
de toate vârstele.
La puţin timp urmează sărbătoarea
„Naşterea Domnului” când un alt moş,
Moş Crăciun, vine în noaptea de ajun
cu săniuţa plină cu daruri. La unele lo-
cuinţe „Moşul” coboară pe horn şi lasă
cadourile sub brăduţii frumos împodo-
biţi. La alţi copii intră pe uşă şi se apro-
pie de pomul împodobit sărbătoreşte
cu globuleţe de toate culorile, beteală
şi instalaţii electrice ce te fascinează cu
jocul de lumini. Sosit tocmai din „Ţara
Zăpezilor” „Moşul”, cu barba albă până
la piept şi costumul roşu, dar cu sacul
plin pe care abia îl mai duce în spate sub
Ion NĂLBITORU
povara anilor, se aşează pe un scăunel
ca să-şi mai odihnească mădularele şi
ascultă poeziile şi cântecele prichinde-
ilor care sunt răsplătiţi cu multe daruri.
Din ajunul Crăciunului încep colindele
pe întreg teritoriul României, de la sate
la oraşe, vestind Naşterea Mântuitoru-
lui. Uliţele cătunelor şi străzile oraşelor
răsună de cântările grupurilor de la cei
mici până la cei mari şi continuă toată
noaptea şi a doua zi. Dar colindătorii
nu reuşesc să-şi drege bine glasul că
deja încep colindele care vestesc Anul
Nou şi lanţul acestor „simfonii popula-
re” se încheie cu Botezul Domnului şi
obiceiul lăutarilor, Iordanul, când vin
la domiciliul celor care poartă numele
Sfântului Ioan Botezătorul să le cânte şi
să le facă urări.
Aceste obiceiuri au fost transmise din
generaţie în generaţie de-a lungul ani-
lor, din moşi strămoşi, indiferent de vi-
cisitudinile istorice ale timpului şi s-au
păstrat în multe zone ale ţării până în
zilele noastre. Însă în unele părţi ale pa-
triei obiceiul de vestire şi întâmpinare
al sărbătorilor de iarnă a început să se
piardă odată cu ateismul impus de re-
gimul comunist, îngropându-l pe Moş
Crăciun şi inventându-l pe Moş Gerilă.
Dar şi după revoluţie procesul de de-
gradare al tradiţiilor s-a accentuat atât
prin trecerea în eternitate al celor care
l-au transmis din generaţie în genera-
ţie cât şi prin plecarea tinerilor în stră-
inătate ca să-şi caute un loc de muncă
pentru existenţă, iar bătrânii uitaţi de
vreme n-au avut cui să mai predea şta-
feta. În unele locuri activitatea obiceiu-
rilor s-a restrâns uimitor şi din cauză
că lumea este prea săracă să-şi permită
44
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
primirea colindătorilor. Cu toate aceste
vicisitudini pe parcursul scurgerii ani-
lor, războaie, sărăcie, revolte, subjugări,
ideologie impusă de un anumit regim,
în multe zone ale ţării obiceiurile, tra-
diţiile, etnografia şi folclorul au reuşit
să supravieţuiască, făcând astfel ca da-
tina strămoşească şi ritualurile specifice
acestui neam să rămână nemuritoare în
sufletul şi spiritul românului creştin din
cele mai vechi timpuri.
Una dintre aceste zone mirifice atât
din punct de vedere al pitorescului, cu
locuri de basm, dar şi cu locuitori har-
nici, ospitalieri şi spirituali cu un umor
aparte şi care s-au ocupat mai mult cu
păstoritul şi lucrări forestiere, este Valea
Lotrului din nordul Judeţului Vâlcea,
din Ţara Loviştei.
După ce părăseşti spectaculosul de-
fileu al Oltului, la confluenţa acestuia
cu râul Lotru, zările se deschid şi parcă
pătrunzi pe un alt tărâm, un ţinut cu o
istorie proprie, cu oameni veseli şi pri-
mitori.
Legenda spune că pe Valea Lotrului
au fost nişte „lotrii” (haiduci), de unde
şi numele Lotrului, iar localităţile le
poartă numele. Aproape de confluen-
ţa Lotrului cu bătrânul Olt a stăpânit
un lotru numit Breazu de unde a venit
numele actualului oraş Brezoi, mai sus
altul Mălai de unde se trage numele
comunei Mălaia, apoi la gura Latoriţei
era Ciungu de unde vine numele satului
Ciunget, iar mai sus între munţi era hai-
duc unul Voinea, ţinutul său numindu-
se Voineasa actuala staţiune montană.
În contuinuare voi vorbi cu prepon-
derenţă despre localitatea de la poalele
Ţurţudanului, actualmente oraşul Bre-
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
zoi, înconjurat de munţi cu creste
frumos dantelate şi pinteni stân-
coşi ce împung uneori plapuma
norilor ce se adună deasupra din
cele patru orizonturi, iar alteori
stâncile îşi expun ostentative
frunţile cenuşii în faţa razelor
astrului zilei ce revarsă asupra
întinderilor lumină şi căldură.
Localitatea se întinde ca terito-
riu, cum soseşti dinspre Râm-
nicu Vâlcea şi Călimăneşti-Că-
ciulata, la ieşirea din defileul
Oltului, pe malul drept al aces-
tuia. Pe Olt, spre amonte, are în
suburbie satele Văratica pe stân-
ga Oltului, chiar la confluenţa cu
Lotru, apoi pe dreapta Golotreni,
Corbu, Proieni, mai sus din nou
pe malul stâng al bătrânului râu
se află Drăgăneşti şi se încheie
cu satul Călineşti situat pe malul
drept până aproape de Sfântul
Schit Cornet, ctitorie a lui Vel
Vornicu Mareş Băjescu.
De la Gura Lotrului prepon-
derent pe malul drept al râului
se desfăşoară oraşul propriu zis
şi se continuă de o parte şi de
alta a Lotrului cu satul Vasila-
tu, Valea lui Stan şi se termină
cu Lunca Calului şi Păscoaia. În
amonte Brezoiul se învecinează
cu satul Sălişte al comunei Mă-
laia. Orăşelul Brezoi se află ca
într-o căldare traversat de râul
Lotru şi străjuit la răsărit de râul
Olt şi Muntele Cozia, la sud de
Muntele Foarfeca şi Naruţu din
Masivul Căpăţânii, iar la nord de
Munţii Lotrului cu stânca Ţur-
ţudan şi stâncile Doabrei zise şi
Zimbrului.
Pentru o imagine cât mai co-
rectă a preluării şi transmiterii
colindelor de Sfintele Sărbători
de Iarnă am stat de vorbă cu foşti
colindători care încă mai sunt în
viaţă. Veteranii mi-au povestit
felul cum au preluat din „mers”
aceste obiceiuri, cum le-au con-
tinuat şi le-au transmis mai de-
parte. În cartea pe care intenţio-
Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Vis de Crăciun
Un vis din istoria lumii desprins …
Întreg Betleemul de taină-i cuprins,
O stea din înalturi și îngeri cu har
Vestesc bucuria-n cerescul hotar.
În iesle,-n afara cetății, l-au pus
Maria și Iosif, pe pruncul Iisus -
Nu-i loc pentru ei și, la fel, pentru fiu,
Pământu-l primește pe rege-n pustiu.
Pe câmp toți păstorii se strâng sub cojoc
nez s-o scriu încerc să reconstitui Și multe istorii se spun lângă foc
filmul desfăşurării acestor eveni- Cu vechi profeții ce s-au scris despre-Acel
mente în fast de sărbătoare, aşa Ce taina-mplini-va - prin Emanuel.
cum au decurs ele de la Moş Ni-
colae la Sfântul Ioan Botezătorul, În țări depărtate, prin zări și pustii,
şi să le las mărturie eternităţii. Citind scrieri sfinte și proorocii,
După căderea lui Ceauşescu par- Trei crai, privind cerul, văd semnul acum,
că reînviaseră tradiţiile şi obiceiu- Iar steaua le-arată că-i vremea de drum.
rile în Brezoi.
Într-unul din primii ani de după
revoluţie l-am rugat pe socrul .......................................................…………..
meu să-i strângă pe cei care mai
rămăseseră în viaţă din vechea Păstorii și craii de-atunci s-au schimbat,
trupă de colindători şi să vină la Iar Pruncul din iesle acum e-mpărat …
mine la bloc să colinde în noaptea Dar steaua te cheamă și astăzi, la fel,
de Crăciun. Bineînţeles că s-au Primește-L pe regele Emanuel !
adunat, au stabilit un repertoriu,
au făcut repetiţiile cuvenite şi în De îngeri și stele văzduhul e plin
noaptea de Moş Ajun, dacă tot Și coruri ne cântă colindul divin,
s-au adunat, au trecut pe la fieca- Pământu-i de-a cerului dragoste-aprins
re familie a membrului din grup,
În visul eternei istorii cuprins!
apoi pe la miezul nopţii m-am
trezit cu dânşii la uşă, îndeplinind
întreg ritualul, aşa cum îl făceau - Te lasă-n a cerului dragoste-aprins
odată în anii tinereţii. Din păcate În visul eternei istorii cuprins !
a fost ultima lor întâlnire în acea
formaţie... Mi-au cântat tot reper- Vasile DINCĂ
toriul de colinde pe care-l pregă-
tiseră în acel an. Aveau voci fru-
moase, bărbăteşti, de parcă era un
cor de elită. În acea noapte melo-
diile lor au răsunat în tot cartie-
rul. Dar n-a durat mult şi la uşă
mi-a apărut grupul de colindători
din Vasilatu, iar peste vreun sfert
de oră cel din Păscoaia. Aveam la
un moment dat trei grupuri de
colindători, fiecare în câte o ca-
meră a apartamentului, cu uşile
deschise, şi pe rând au început
a colinda. Nu termina un grup
cântecul că imediat începea altul.
Parcă se luaseră la întrecere care
mai de care să-şi scoată în eviden-
ţă talentul. În pauzele dintre co-
linde închinau câte un pahar cu
vin sau ţuică fiartă şi gustau din
prăjituri şi tradiţionalul cozonac
de casă! A fost o noapte de vis!
(fragment din volumul în
lucru „Lotrii în prag de sărbă-
tori”)
45
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940 Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Anca Cecilia Potinteu

este chinuitor pentru dumneavoastră,

Cum scria Marin Preda sau în momentul în care aveţi în cap
ideea, planul cărţii, totul merge fără
E greu de spus cum scria Marin Preda, avînd în vedere că dificultăţi?” Nu e greu scrisul pentru
răspunsul la toate întrebările directe sau indirecte referitoa- Marin Preda, deşi există un anume
re la atelierul său de creaţie era cu abilitate sau cu plictiseală moment al chinului creator, care, însă
evitat; şi au existat multe asemenea întrebări, unele chiar ne- nu e generat de teroarea paginii albe,
pricepute şi dure de tipul „ Cum scrieţi?”, generate probabil ci de imposibilitatea de a găsi acele
şi de nerăbdarea naivului reporter trimis acasă la Marin Pre- elemente3 fără de care nu poate scrie,
da să-l chestioneze. Desprins parcă din romanul său, deranjat ceea ce se întîmplă accidental. Alte-
din gânduri moromeţiene, Marin Preda ar fi putut replica foarte ori, autorul se simte copleşit şi toto-
bine: ”N-am...să vă răspund oricât m-aţi întreba.” dată depăşit de realitatea personajelor
sale, prins în propriul său intertext,
din care nu poate ieşi decît cu ajuto-
rul instinctului: "Mă simţeam stăpînit
de dorinţa impetuoasă de a vorbi eu
şi nu personajele mele ţărăneşti, de a
gândi cu mintea mea şi nu cu a lui
Ilie Tăbîrgel, (era unul care mă obse-
da) sau mai ştiu eu cu a cărui alt ţăran
care îşi scotea capul printre rândurile
mele trudnice şi vorbea tot de el, dar
fără să-mi dea sentimentul că spusele
lui reprezintă sensul vieţii lui pe acest
pămînt”.
Scrisul la Marin Preda este trăit
în chiar devenirea lui, ca o eliberare
de energii: „în timpul scrisului mă
simt foarte bine, simt că trăiesc. Re-
stul n-are mare importanţă”. El chiar
pledează pentru un scris profesional,
fără greutăţi, fără pauze şi căderi, un
scris al conştiinţei, liber şi proaspăt
– motiv pentru care Preda n-a putut
vorbi ca Rebreanu sau Sebastian de
greutăţile scrisului. Întrebarea care
se repeta consecvent, „Cum scrieţi?”,
Preda o interpreta în sensul propriu,
iar răspunsurile lui, cele mai apropi-
ate de subiect, înfăţişau, cu amănunte
nesemnificative pentru interlocutor, o
zi de lucru, obişnuită pentru scriitor:
„În nici un caz nu mă scol în fiecare
dimineaţă la ora cutare ca să scriu în
mod obligatoriu un anumit număr de
cuvinte, deşi am făcut în acest sens
încercări disperate. Risipitorii a fost
Metodele preferate de a evita aceste rului va fi revelat. Iată deci de ce nu
scris astfel, dar după aceea m-am po-
întrebări par să fie analogia şi trimite- pot vorbi încă de istoria acestei cărţi.”
menit revenind la felul de a scrie an-
rea direct la operă, care are în ea răs- Această sintagmă nu e însă un sub-
terior, adică la direcţia unei anumite
punsul. De altfel, nu e vorba de un re- terfugiu, căci, după terminarea roma-
stări subiective despre care vorbea
fuz de a vorbi despre cum scrie, ci de nului Delirul, Marin Preda consideră
Caragiale, numind-o foarte exact:
o neputinţă de a vorbi despre istoria „tema povestitorului” împlinită. O
pânda. Pândeşte două, trei ore bune
unei cărţi, mai ales înainte ca aceasta dată realizat acest lucru, scriiitorul e
pe zi în care să te poţi aşeza la masă
să fie gata. Se afla, spunea scriitorul, liber să vorbească despre munca lui; o
şi scrie. Şi nimeni nu-ţi garantează că
în căutarea „temei povestitorului”: face însă tot după o insistenţă din par-
aceste ore vor reveni. Nu folosesc ma-
„Atunci va fi împlinit romanul Mo- tea reporterului sau după o întorsătu-
şina de scris.”
romeţii, cînd şi destinul povestito- ră de condei de tipul „Actul scrisului
46
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Disponibilitatea de a scrie se tradu-
ce printr-o „mare poftă” de scris şi are
caracter dual: pe de-o parte este vorba
de „sentimente stabile legate de anu-
mite amintiri trăite” , pe de altă parte,
„dorinţa de a scrie, oricît de vie ar fi,
neluminată de o idee care trebuie să
existe în ea, cum e sămânţa în fruct,
n-ar da nimic.” Elementul care leagă
aceste două perspective constituie
efortul creator pentu Marin Preda.
Legătura dintre inspiraţie şi experi-
enţă suferă de o lipsă de ordonare şi
de coordonare. Este exact momentul
genezei operei, surprins chiar de au-
torul ei: „Mie nu starea de graţie îmi
lipseşte, ci un sentiment foarte acut
şi nimicitor, că nu am destule fap-
te de viaţă, mai exact că aceste fapte
de viaţă refuză să se coaguleze într-o
idee artistică. Ştii multe, dar nu se în-
cheagă nimic. Ca şi în natură, această
închegare se produce sub imperiul in-
spiraţiei.” Efortul creator în scrisul lui
Marin Preda este, deci, această luptă
cu inspiraţia, revelaţia ideii artistice,
inspiraţie însemnînd pentru scriitor
o cale nu uşoară pentru a scrie cărţi;
ea nu are rost singură şi în stare bru-
tă, ea trebuie supusă de artist, tocmai
pentru a înlătura acel blocaj din mo-
mentul genezei; iar această luptă cu
inspiraţia este în sine un act creator,
aşa cum se poate observa în urmă-
toarea imagine plastică: „Forţa crea-
toare care ne este dată seamănă cu un
Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
bloc de marmură cu care nu putem
face decît un singur lucru : o statuie.
Alt bloc de marmură nu ne este dat.”
Comparaţia nu e gratuită, pentru că
cele două coordonate ale actului de
creaţie sunt văzute de Preda ca un tot
unitar, imposibil de separat, un ames-
tec între realitate şi ficţiune, între ex-
perienţa scriitorului şi viaţa imagina-
ră. Această concepţie e poate cel mai
bine ilustrată în Viaţa ca o pradă, care
nu e nici roman, nici autobiografie. E,
poate, un tribut adus lui Sadoveanu,
care e amintit mai ales cu Anii de uce-
nicie.
Creaţia este pentru Preda o căutare
a faptelor de viaţă, a materialului pe
care îl vrea secret ca o sursă inepui-
zabilă de creaţie, pe care numai el ştie
s-o valorifice. De aceea, cînd este în-
trebat de vreun reporter care e relaţia
dintre viaţa lui şi cărţile sale, scriito-
rul devine destul de rezervat şi punc-
tează doar aspectele foarte vizibile sau
oferă detalii în stilul celorlalţi scriitori
dornici de destăinuiri, stil care nu i se
potriveşte însă: „Am fost odată, prin
950, într-un sat de pe lîngă Buzău [...]
Am stat acolo cam vreo lună şi am vă-
zut un seceriş şi un treieriş. [...] Îmi
aduc aminte, satul se numea Căldă-
reşti. Ei bine, volumul doi din Moro-
meţii are la bază această lună petre-
cută acolo.”. Poate singura destăinuire
pecare o repetă este cea referitore la
tatăl său: „eroul preferat, Moromete,
47
care a existat în realitate, a fost tatăl
meu.”. În schimb, scriitorul ţine să
precizeze că nu este un imitator al re-
alităţii, că există o diferenţă în a pre-
zenta ficţiunea ca realitate, deci de a o
face credibilă şi a prezenta realitatea
pur şi simplu. Idealul de scriitor este,
în acest caz, acela care nu coboară în
real pentru a-l descrie, ci pentru a
căuta amănuntul semnificativ, ce de-
clanşează procesul creaţiei; în acest
sens îi servesc scriitorului Marin Pre-
da anumite scene sau momente din
viaţa lui: „Am scris Delirul nu pen-
tru a reconstitui istoria României,
ci pentru a scrie. Am răsfoit printre
hîrtiile mele şi am găsit o frumoasă
scenă de dragoste: băiatul, în grădina
fetei. O scrisesem eu, nu ştiu cînd. [...]
Am luat scena şi a ieşit Delirul.”.
Lupta pentru creaţie, efortul cre-
ator, cum îl numeşte Preda, mai are
şi un alt efect: identificarea unui stil
personal al scriitorului, care, o dată
format, îi va uşura considerabil mun-
ca la romanele ulterioare. Acest stil şi
l-a format Marin Preda scriind Risi-
pitorii. Stilul său este o fuziune între
stilul indirect liber din Moromeţii şi
stilul direct din Risipitorii şi serveşte
nu numai la exprimarea „ subiectelor
care sunt rezultatul unor ţîşniri in-
conştiente, ci şi a acelor teme de con-
ştiinţă deliberate, pe care doreşti să le
exprimi, ele constituind, ca să spun
aşa, o obsesie conştientă”. Aşa se ex-
plică timpul prea mare alocat roma-
nului Risipitorii şi numeroasele relu-
ări. Diferenţa de stil este vizibilă şi la
nivelul manuscrisului: dacă o pagină
din Risipitorii este plină de corecturi,
de texte anulate în favoarea altor texte
adăugate, ultima pagină din Cel mai
iubit dintre pămînteni are corecturi
minore, dar esenţiale, cum ar fi adă-
ugarea celebrei fraze finale: „Vă măr-
turisesc oricînd:...dacă dragoste nu e,
nimic nu e!...”
În epoca în care trăia, stilul lui Ma-
rin Preda nu se încadra; idealul său de
scriitor pur, care să nu scrie altceva
decît povestire şi poveste, era submi-
nat de numeroasele încercări de des-
compunere a procesului său de crea-
ţie. Publicul vroia să ştie ce şi de unde
toate aceste romane care nu încetau
să apară printr-o neverosimilă geneză
continuă. Şi Marin Preda tocmai acest
lucru nu putea să îl explice.
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
Dincolo de
O zi plicticoasă, plină de mofturi cre-
ate sau oferite de alţii, mâncare pe fugă,
frigul şi ploaia măruntă prin care am
umblat, toate m-au făcut să cred că sunt
singură şi părăsită de toţi.
Am ajuns acasă, udă şi plină de nă-
duf.
Cu vremea asta, ai ocazia să plângi în
pumni şi două veacuri, fără ca pereţii să
te consoleze.
Mă dureau mâinile, picioarele, capul,
nasul, mintea, sufletul şi cu ultimele
eforturi, am deschis calculatorul, căci
vorba ceea, nimic nu mişcă într-o casă,
dacă nu ,,toarce” un aparat ca acesta.
Printre haine date jos de pe mine, in-
tru in inbox şi surpriză.Tocmai am pri-
mit un mesaj cu ,, ceaiuri şi balsamuri
pentru vreme mohorâtă”.
Ceaiurile mă încântă, dar chestia asta
cu balsamuri, parcă mă lasă rece, deşi
se spune că te încălzesc până la transpi-
raţie şi visare liniştită.
Din moment ce nu mă doare atât de
rău, n-are rost să mă încurc, nici cu ge-
luri, nici cu neamurile lor.
În prima oră după ce ajung acasă, mă
simt aşa inutilă, incoerentă, confuză,
mâhnită şi explicaţie nu prea pot da ni-
mănui.
- Poate nu ai un sine profund!
- Ce vrei să spui?
- Numai unul de acest fel nu este
atins nici de disperare, nici de amără-
ciune, nici de îngăimăceală.
- Bine că eşti tu dotată!
Între două partide de inutilităţi, de-
cid să-mi fac un ceai de măr cu scorţi-
şoară, unul de anotimpuri de toamnă şi
apoi o să mai fac unul de bună dispozi-
ţie, dar spre ora de culcare, poate prind
vreun vis ca lumea.
Scopul este să nu mă plictisesc, fiind-
că în acest caz mi s-ar crea un discon-
fort total din lipsă de durere, nu?
- Parcă, spuneai că te durea capul!
- Era aşa o copleşeală, dar sunt învin-
Lilioara Macovei
timp...
să de altceva!
- Te ascult!
Surâsul meu din gânduri şi suspine,
mă ofileşte de la o clipă la alta, tângui-
rea-mi fiind surdă.
Şi nu mă supăr. Uneori, nici nu mai
plâng.
Am ajuns mută.
- Mută?
-Păi, are rost flecăreala asta, cu ori-
cine şi oriunde? Ce să înţeleagă o înce-
tinită la gândire, când trebuie să spun
repede tot tot, altfel mă prinde boceala?
M-a muţit şi supus uimirea şi toate
îmi cad din picioare.Nu am sprijin aici,
poate de asta mă şi împiedic precum
poticnita şi stau cu ochii ţintă la cer.
Găsisem nu demult, un drum cu ceva
lumină la orizont.Nu duceam povara
vreunei situaţii complicate şi nu voiam
să mă strecor printre îngrădiri de-ale
semenilor fără cumpătare.
Cât îmi era permis atât era, la ce bun
atâtea zbateri?
-Ei, de asta nu ai palate!
- Spuneai că mă asculţi!
Stau la un colţ de masă, cu cafetie-
ra plină, solniţa cu sarea goală, cuţitul
care rugineşte numai suflând spre el şi
cu cana de ceai.
Un ceai fierbinte, cu lămâie şi miere,
este oricând bun pentru orice muri-
bund ca mine.
E o linişte prezumtiv scurtă, căci îmi
cunosc vecinii şi spun aceeaşi frază:
,,Împărate ceresc, Mângâietorule, Du-
hul adevărului, care pretutindenea eşti
şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor
şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăş-
luieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată
întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele
noastre.”
- Plângi?
-Nu! Mi-am băgat un deget în ochi,
voiam să-mi arăt luna!
Mă dau sarcastică şi comică, mă cred
glumeaţă şi adaptabilă la orice, mă ştiu
48
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
odihnitoare în povestiri şi spirituală
cum se spune, mă declanşez în râsete
la cele mai proaste glume ale lor, nu-
mai, da numai să nu le stric ziua, mă las
băgată în discuţii de trei cuvinte, restul
interjecţii, numai de dragul nesupărării
autorilor, dar Tu, mă cunoşti!
Mi s-au rupt copacii şi-au plâns frun-
zele, mi s-au îndurerat de ploi cunoş-
tinţele şi am lăcrimat cu toţii, mi s-a co-
pleşit sora şi-am înnebunit de-a binelea.
Este potop peste mine şi strig atât
de tare, că m-am surzit.Calc pământul
negru de mocirlă, bat la poarta Ta, cer-
şind îndurare şi repet ca nebuna de sute
de ori pe zi ,,Împărate Ceresc...”
Şi-n vis mi-e frig şi bate vânt peste
trupu-mi dezgolit şi îmbrobonit de su-
doare ori picuri de ploaie, îmi este frică
de caii care aleargă pe uliţă fără hamuri
şi am o mie de păreri de rău că nu pot
face nimic.
Rotesc ceasul înspre înapoi şi mă
plesneşte arcul peste faţă, mâini şi tac.
Tac din neputinţă şi plâng din instinct,
bat ritmul plecării ca şi cum aştept eco-
ul invers.
Caut nepăsarea şi uitarea mai ceva
decât aerul. Aşa m-aş vedea ascunsă şi
protejată de tot.
Dar, deznădejdea mă provoacă la jo-
curi dureroase.Nu vreau să aflu nici o
regulă în domeniu, mă vreau luminată
şi doritoarea unei căni cu vin.
- E timpul să ştiu că viaţa se grăbeşte?
- Şi dacă ştii, ai vreun avantaj?
- Poate în vreo pustietate, timpul mă
uită!
Între timp, cineva îmi băuse cana cu
ceai şi cu grijă mare, mă dusese în pat,
învelindu-mă.
Măcar am avut discernământ să-mi
duc durerea în tăcere, altfel cine ştie de
câte compătimiri aveam parte.
Nu garantez că am fost singură, deci
iată, cum s-a mai ivit o dilemă.
Nu mai ştiu dacă am memorie, dar
bine că nu m-a părăsit logica.
- Eşti sigură?
- Sigură? Ei,aş...mă duce de mână re-
alitatea până la vis şi înapoi uit drumul.
Mă bucur că nu mă împiedic de amă-
nunte ordinare şi rememorând am un
sentiment măreţ şi impecabil.
În rest inaptitudinea adaptării la ves-
tea proastă, rămâne să mă omoare.
- Ce să fac?
- Mergi să dormi, că poate nu mai
visezi urât!
- Câtă grijă!
Dincolo de timp şi spaţiu, găseşti un
mare neant, peste care în vise, eşti su-
premul lui stăpân, sau poate nu...
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014 Serie nouă / Fondată în 1940 / Cahulul literar și artistic
Când m-am întâlnit cu Eminescu
-165 de ani de la naştere-
Ion IONESCU-BUCOVU
Era prin anul 1953 pe primăvară, pare-mi-se pe 3 sau 4 mar-
tie, când murise ,,marele geniu al omenirii” - Iosif Vissari-
onovici Stalin. Pe atunci eram elev al şcolii pedagogice din
Câmpulung şi câţiva ne-am urcat pe Flămânda să-i tragem
clopotele răposatului. Am ţinut-o aşa vreo trei zile. Clopo-
tarul ne alimenta cu mâncare în schimbul acestei munci.
Atunci un coleg, căruia îi împrumutasem nişte bani, vine la
mine şi mă roagă ca în schimbul banilor, pe care nu-i avea,
să-mi dea o carte. Am fost de acord. Şi mi-a întins cartea ,,
M. Eminescu-poezii” - ediţie Titu Maiorescu. Până atunci nu
ştiam prea multe despre marele poet. După război opera lui
nu se mai editase. Noi învăţam după nişte culegeri literare în
care era doar ,,Împărat şi proletat” - cuvântul proletarului,
care cădea bine regimului cu ,,Zdrobiţi orânduirea cea crudă
şi nedreaptă…” şi poezia ,,Viaţa”, unde o fată de la ţară îşi câş-
tigă existența cu acul. Cartea primită de la colegul meu a că-
zut ca o mană cerească. N-am mai ştiut de mine vreo câteva
zile; m-am închis cu ea în dormitor sau în sala de meditaţie
şi am citit-o de câteva ori. Am descoperit că fusesem minţit.
Ni se spusese că Eminescu este fiu de boiernaş, că a fost influ-
enţat de ideologia capitalistă, că poezia lui de dragoste strică
tineretul, etc. După citirea poeziilor, am rămas siderat de câtă
putere de creaţie avusese acest Om. Îmi sunau aşa de bine în
cap aceste poezii, încât am încercat să le memorez şi pe unele
le ţin minte şi acum.
A doua întâlnire cu poetul a fost făcută prin intermediul
profesorului de română Augustin Popescu, cel care mai târ-
ziu avea să devină un eminescolog de frunte, sub numele de
Augustin Z. N. Pop. Aş vrea să insist mai mult asupra acestui
om pentru faptul că toate datele biogafice noi din viaţa poe-
tului au fost scoase la lumină de el.
De la profesorul de română Augustin Z.N. Pop, pe atunci
Augustin Popescu, am prins gustul limbii române și în spe-
cial dragostea pentru cel mai mare poet al neamului nostru,
Mihai Eminescu. Duminica ne ținea adevărate șezători lite-
rare despre poet, ilustrate cu fotografii din viața poetului și a
Veronicăi Micle, din viața familiei poetului. Umbla din şcoa-
lă în şcoală, împreună cu nepotul poetului Eminescu, Victor
Eminescu, cel care fusese militar şi ţinea conferinţe despre
viaţa şi opera poetului. Strânsese toată viața, cu o pasiune de
49
invidiat, risipindu-şi averea , salariul şi pensia, mai târziu,
o serie întreagă de materiale inedite despre poet, pe care de
altfel le-a și publicat de-alungul vieții în trei volume masi-
ve de <Contribuții documentare asupra vieții lui M. Emi-
nescu> și în alte lucrări. Deschisese acasă un adevărat muzeu
Eminescu, cu materiale strânse de peste tot, scrisori, acte de
naştere, scheme ale satului Ipoteşti, fotografii cu familia , cu
prietenii, obiecte personale, până şi rochia de mireasă ā Vero-
nicăi Micle pe care dăduse, îmi spunea, o groază de bani. Îmi
spunea că după moartea sa le va dona Muzeului Literaturii
sau Academiei. Nu mai ştiu dacă ā făcut-o sau nu, dar ar fi o
mare pierdere dacă această valoroasă colecţie s-ar distruge.
Acest profesor a dat lucrări valoroase nu numai despre M.
Eminescu, ci şi despre Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălnicea-
nu, despre dezvoltarea culturii pe meleagurile argeșene. Au-
gustin Popescu s-a născut în București la 30 august 1910, ca
fiu al preotului Zamfir Popescu, paroh al bisericii <Sf. Vasile>
de pe Calea Victoriei. Studiile secundare le-a urmat la Liceul
<Sf. Sava> ca premiant. A absolvit facultatea de litere și fi-
lozofie din București cu distincția <Magna cum Laude>. În
anul 1968 a obținut titlul de doctor în filologie la Universita-
tea din Cluj, iar în 1970 titlul de doctor-docent, tot la aceeași
Universitate. A fost cercetător la Biblioteca Academiei Ro-
mâne, secția manuscrise, punând în ordine arhiva Eminescu.
A funcționat ca profesor la Institutul Pedagogic din Pitești,
îndeplinind și funcția de decan și apoi pe cea de rector. A
fost profesor și la Universitatea din București, la catedra de
<Eminescologie>. S-a stins din viață la 1 aprilie 1988 și a fost
înmormântat la cimitirul Bellu, nu departe de mormântul lui
Eminescu. În ultimul timp am purtat o scurtă corespondență
cu el și îmi scria că nu mai vede și o duce foarte rău, n-are
cine-i face cumpărăturile și cine să-l îngrijească, nevasta fi-
indu-i și ea bolnavă. La sfârşitul vieţii Augustin Z.N. Pop i-ā
scris un epitaf poetului care sună aşa : CRED ÎN EMINESCU
CA ÎN SOARE, ÎN MAGIA FRUMOSULUI ŞI ÎN VEŞNI-
CIA NEAMULUI ROMÂNESC.
De la acest mare profesor am prins gustul cercetării vieții și
operei lui Mihai Eminescu și, ținând legătura cu el, am scris
romanul <Martirii lui Eros>, în care e vorba despre dragostea
dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, roman la care a
contribuit şi el cu multe date istorice.
Intâlnindu-mă de mai multe ori cu el, i-am propus să scrie
un roman al dragostei dintre Eminescu şi Veronica Micle.
Mi-a destăinuit că de câte ori a vrut să înceapă acest roman,
de atâtea dăți, ori nu-i mergea stiloul, ori mâna îi cădea grea.
Şi până la urmă l-a abandonat... ,, Dar te voi ajuta pe tine cu
datele pe care le am... Să-i pui titlul sugerat de Perpessicius ,
»Martirii lui Eros>>! Înainte de a scrie romanul m-am do-
cumentat aproape 20 de ani, am citit aproape tot ce s-a scris
despre Eminescu, am colindat ţara în lung şi-n lat pe urmele
lui, de la Iaşi, Văratec, Ipoteşti şi până la mica lui Romă, în
Transilvania. Am scris romanul, am publicat şi câteva frag-
mente din el, primite bine de public, dar editurile nu se în-
cumetă să ia în serios o lucrare a unui necunoscut. Şi ca să
cerşesc la poarta lor, nu-mi stă în caracter !
Şi acum să reiau firul destăinuirilor. După citirea cărţii de
Poezii, am început să frecventez biblioteca şcolii şi să împru-
Cahulul literar și artistic / Serie nouă / Fondată în 1940
mut cărţi despre poet. Bibliotecara le dădea pe sub mână, de-
oarece erau interzise. Şi a început să mi se lărgească orizon-
turile despre viaţa şi opera lui. Îmi
intrase atât de mult la suflet, încât
într-o noapte, în adolescenţa mea,
l-am visat. Eram aproape bolnav
după o despărţire amoroasă de
prima iubită. Şi mă culcasem să
dorm. L-am văzut pe poet cum
a venit lângă mine, mi-a pus
mâna pe frunte şi a început
să mă mângâie. Îl vedeam, îl
simţeam. S-a aşezat pe buza
patului. Avea o statură mij-
locie, era îmbrăcat într-un
costum negru, avea un
corp atletic, faţa măslinie,
ochii ceva mai mici decât
în fotografiile lui, un păr
negru, strâns pe spate
într-o chică, umerii
obrajilor proeminenţi.
Atât mi-a şoptit, mângâ-
indu-mă : »Nu fi supărat că trec toate, toţi trecem prin
focul dragostei. Şi eu am trecut ! Dragostea e o boală. Tre-
buie să te lecui de ea, cum m-am lecuit şi eu..Îţi va trece... »
Imediat m-am deşteptat şi m-am uitat prin cameră buimac.
Eminescu dispăruse. Dar m-a marcat atât de mult acest vis,
încât îl voi ţine minte toată viaţa.
După deschiderea culturală de după anul 1960 au început să
fie reeditate marile opere ale literaturii române, adică Maio-
rescu, Lovinescu, Călinescu, Vianu, etc. unde am descoperit
un alt Eminescu, aureolat de personalitatea acestor oameni.
Între timp mi-a căzut în mână o mică broşurică scrisă de Oc-
tav Minar prin anul, pare-se 1904 şi intitulată ,,Cum a iubit
Eminescu » în care ā publicat o parte din scrisorile de dra-
goste ale poeţilor.. Deşi istoricii şi criticii literari l-au hulit
pe acest om, a fost primul care a reabilitat dragostea dintre
poet şi Veronica şi i-a luat partea femeii atunci când, după
moartea poetului, ea devenise cauza principală a nebuniei şi
a morţii lui. Criticii i-au imputat că unele scrisori sunt trun-
chiate sau traduse din franceză prost, dar realitatea a fost alta.
Date de Veronica şi de fetele ei din mână-n mână pe la prie-
tene şi prieteni să le citească din curiozitate, scrisorile au fost
copiate greşit sau traduse cu multe lacune. Şi Octav Minar,
neavând originalele, le-a publicat cu greşeli. După moartea
poetului scrisorile au fost puse sub embargou de Veronica.
Din 16 iunie 1889 şi până când a plecat la Văratec prin iulie,
femeia le-a citit şi le-a răscitit, făcând adnotări pe marginea
lor, aducându-şi aminte de clipele lor frumoase, după care
le-a strâns pe toate, le-a legat cu o panglică neagră, punând
sub panglică o coală în care a scris : ,,Acestea sunt scrisorile
mele şi ale lui Eminescu, de voi trăi, voi scrie ceva în legătură
cu acest amor nenorocit. » (citat din memorie). Pe aceeaşi
coală, câteva versuri ale poetului : ,,Copil bălai cu ochii albaş-
tri/ Simbol al vremilor eterne/ Ah, ce perfidă este lumea/ Nu
vrea să ştie de amor/ Clădeam o lume de iluzii/ Pe-aripi de
corb croncănitor.../ Restul se ştie, Veronica Micle s-a otrăvit
la Văratec şi a murit. Pe patul de moarte le-a spus fetelor să
nu publice acele scrisori decât după ce va trece timpul. Scri-
sorile au fost purtate mult timp de nepoatele şi strănepoatele
ei până când au fost publicate acum câţiva ani.
50
Anul I, Nr. 3, decembrie 2014
Cu Eminescu m-am întâlnit apoi la Facultate. Am ascultat
câteva cursuri ale lui G. Călinescu care m-au fascinat. Acest
profesor, când vorbea despre Eminescu era parcă un pre-
ot antic care executa o liturghie. Cu
vocea lui cântată, electriza publicul.
La cursurile lui nu veneau numai stu-
denţi, participau şi oameni din Bucu-
reşi de diferite profesii, ziarişti, profesori
de liceu, muncitori, militari. Amfiteatrul
era arhiplin, lumea se înghesuia şi pe
coridoare, ocupându-şi locurile cu mult
timp înainte.
Apoi am ascultat-o la cursuri pe Zoe Du-
mitrescu-Buşulenga. Era fantastic cât de in-
formată era profesoara despre viaţa şi opera
poetului. Ne plimba prin filozofia indică, prin
Kant, Schopenhauer, prin Viena timpului, prin
Berlin, prin Iaşul lui Eminescu. Făcea legături
inedite între opera poetului şi opera altor mari
clasici ai omenirii. De la cursurile ei ieşeam parcă
de la un mare spectacol care ne umplea sufletul
de bucurie.
Profesorul Vianu era un neîntrecut maestru al cu-
vântului. Cursul lui despre Eminescu era o delectare
a sufletului. Mai mult stilist decât istoric, Vianu desfăcea firul
operei în patru, o analiza, întorcând-o pe toate feţele.Dar îna-
inte de orice, era un mare cunoscător al literaturii universale
din care au ieşit ,,Studii de literatură universală şi comparată’’
, publicate mai târziu. Cursurile lui ,,Madach şi Eminescu’’,
,,Imaginea Greciei antice în Memento mori’’sau ,,Eminescu
şi Shakespeare” erau adevărate sărbători intelectuale.
Apoi profesorul Ion Zamfirescu, autorul unei masive ,,Is-
torii universale a teatrului’’ ne-a introdus în lumea teatrului
lui Eminescu.
Amintesc de asemeni o pleiadă întreagă de profesori care
s-au aplecat asupra operei lui: Amita Bhose, Lucian Blaga,
Gheorghe Bulgăr, Şerban Cioculescu, Constantin Ciopraga,
Pompiliu Constantinescu, Rosa Del Conte, Petru Creţia, Ale-
xandru Dima, Mihai Drăgan, Ion Dumitrescu, Mircea Elia-
de, L. Galdi, Alain Guillermou, Dumitru Irimia, Dan C. Mi-
hăescu, George Muntean, Ion Negoiţescu, Constantin Noica,
Marian Papahagi, Edgar Papu Perpessicius, Alexandru Phi-
lipide, Alexandru Piru, Alexandru Rosetti, Liviu Rusu, Eu-
gen Simion, N. Steinhardt,Vladimir Streinu, Eugen Todoran,
Tohăneanu, Vatamaniuc, şi mulţi alţii , tot atât de importanţi,
dar care-mi scapă.
Închei cu o poezie a lui EMINESCU :
NUMAI POETUL
LUMEA TOATĂ-I TRECĂTOARE,
OAMENII SE TREC ŞI MOR
...........................................
NUMAI POETUL,
CA PASERI CE ZBOARĂ
DEASUPRA VALURILOR
TRECE PESTE NEMĂRGINIREA TIMPULUI
ÎN RAMURILE GÂNDULUI,
ÎN SFINTELE LUNCI
UNDE PASERI CA EL
SE-NTREC ÎN CÂNTĂRI.
 Dragi cititori,
Aflându-ne în ajunul Sfintelor Sărbători de
iarnă, redacţia revistei „Cahulul literar și
artistic” şi Asociaţia PRO CULTURA SUD Vă
aduc sincere felicitări, dorindu-Vă din suflet ca
bucuria Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos
să Vă inunde sufletele, să reverse pace și liniște
în căminul și inima Dumneavoastră.
Crăciun Fericit!
La Mulți Ani!

„Crăciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să preţu-
ieşti pacea şi bunăvoinţa, să oferi, din plin, compasiune.” Calvin Coolidge
„Crăciunul este perioada când ai dor de acasă – chiar dacă eşti deja acasă.” Carol Nelson
„Crăciunul este perioada când copiii îi spun Moşului ce doresc şi adulţii plătesc.” Richard Lamm
„Dimensiunea spirituală a Crăciunului, sufocată de comerţ şi gastronomie.” Valeriu Butulescu
„Crăciun. Transcendentul se pierde în spatele unui orizont de mezeluri.” Valeriu Butulescu
„Bradul perfect pentru Crăciun? Toti brazii de Craciun sunt perfecti!” Charles Dickens
„Moş Crăciun are o idee bună: vizitează oamenii doar o dată pe an.” Victor Borge
„Crăciunul din suflet dă atmosfera de sărbătoare.” W.T. Ellis
„Nu-i uşor să-ţi păstrezi melancoliile în limite rezonabile când eşti bătrân, eşti singur în casă tocmai de Crăciun şi ai
o fire blestemată ca a mea.” Octavian Paler
„Moş Crăciun: cel mai tandru perpetuum mobile al copilăriei. Şi al celorlalte vârste.” Costel Zagan
„Moş Crăciun nu dă daruri ticăloşilor!” Dan Puric
„Sunt sigur că întotdeauna m-am gândit la Crăciun, când i-a venit vremea, ca la un timp bun, un timp plăcut, în care
să fii blând, iertător, mărinimos, singurul timp pe care îl ştiu, în calendarul lung al anului, când bărbaţii şi femeile
par să-şi deschidă la unison, din propria voinţă, inimile închise.” Charles Dickens
„Când eram copii, le eram recunoscători celor care ne umpleau şosetele, de Crăciun, cu cadouri. De ce acum nu
suntem recunoscători lui Dumnezeu că ne-a umplut şosetele cu picioarele noastre?” G.K. Chesterton
„Moş Crăciun nu va muri niciodată, pentru că nu poate muri ideea de a dărui, oricât de meschină ar deveni lumea.”
Elena Stan
„Pentru oamenii răi Crăciunul este un supliciu sufletesc, nu o sărbătoare.” Elena Stan
„Cel mai frumos cadou de Crăciun este să nu fii singur şi bolnav!” Elena Stan
„Pace pe pământ va fi atunci când vom păstra Spiritul Crăciunului pe toată perioada anului!” Helen Steiner Rice
„Mi-aş dori să pun Spiritul Crăciunului într-un borcan şi să mă bucur în fiecare lună.” Harlan Miller
„De Crăciun, toate drumurile duc acasă.” Marjorie Holmes
„Bucuria este adevăratul dar al Crăciunului.” Papa Benedict XVI
„Voi păstra Crăciunul în inimă şi voi încerca să-l ţin cu mine tot anul.” Charles Dickens
„Nimic nu este mai trist pe această lume decât un om care se trezeşte în dimineaţa ajunului şi nu se comportă ca
un copil.” Erma Bombeck
„Cel care nu are Crăciunul în inimă, nu-l va găsi nici sub brad.” Roy L.Smith
„Cel mai frumos cadou de Crăciun este prezenţa unei familii unite ca un pachet de cadouri.” Burton Hillis