Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CURSUL 4
CUPRINS
4. AFECŢIUNILE DINŢILOR (continuare)
10. Neregularităţi dentare de tocire
11. Afecţiunile traumatice ale periodontului (Dr. Marius Sabău)
12. Fracturile dentare
13. Hiperemia pulpară şi pulpita dentară
14. Tartrul dentar
15. Afecţiunile periodontale: gingivita şi periodontita
16. Granulomul apical. Chistul dentar periapical.
17. Hipoplazia smalţului/hipomineralizarea smalțului
18. Caria dentară
19. Tumorile dentare
Uzura inegală a suprafeţei de tocire a dinţilor duce la apariţia unor neregularităţi dentare
care modifică forma suprafeţei (relieful) de tocire a tablei dentare
Cauze:
- rezistenţa inegală a dinţilor
- malformaţii dentare congenitale
- malformaţii congenitale ale masivului osos
- afecţiuni dentare inflamatorii
- intoxicaţii cronice cu fluor
- absenţa dinţilor antagonişti
- afecţiuni traumatice
- afecţiuni ale muşchilor masticatori şi/sau ale articulaţiei temporo-mandibulare
- particularităţi de furajare
- tulburări de comportament.
Semiotică: prehensiunea este îngreunată, masticaţia rară, întreruptă, dureroasă, inapetenţă,
slăbire progresivă, diminuarea producţiei, plăgi ale gingiilor, obrajilor, limbii, depozite
alimentare, miros fetid al gurii.
Neregularităţi de tocire ale incisivilor. Forme:
- uzură excesivă
- tocire în bizou anterior cauzate de ticul de sprijin
- tocire în bizou convergent
- uzură simultană în diagonală
- uzură în cioc de papagal
- uzură într-o parte
Neregularităţi de tocire ale premolarilor şi molarilor. Forme:
- abraziune excesivă – dispare coroana, rămân doar resturi parodontice
- uzura în dinţi de fierăstrău
- uzura în trepte, frecventă la bovine şi ovine, rezultat al unor mişcări masticatorii
exagerate de lateralitate pe fondul rezistenţei inegale a dinţilor
- uzură în valuri (ondulantă) (există mai mult de un singur dinte cu coroană excesivă pe
o singură arcadă, fiind implicate ambele arcade)
1
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
O pilă de rabotaj dreaptă nu va ajunge cuspizii Pentru cuspizii ultimelor două măsele
ultimei măsele (111 sau 211) superioare suprafața pilei va trebui să fie față de
mâner la un unghi mai mic de 1800
Rabotaj arcadă dentară inferioară (datorită Schimbarea angulației pilei față de arcada
poziției sale pe arcadă nu se ajunge la creasta dentară, cu orientare sublinguală a mânerului, ca
linguală a molarului 310 sau 410) să ia contact cu suprafața linguală a molarului
310 sau 410
Riscuri şi accidente: contuzii, dislocaţii dentare, fracturi, extracţii accidentale, răni ale
gingiei, obrajilor, limbii, palatului.
2
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Traumatismele, sau contuziile dentare, pot determina şi leziuni de diferite grade ale
periodontului1, permiţând dintelui să se subluxeze, luxeze sau să fie avulsionat.
SUBLUXAŢIA - periodontul este afectat într-un grad care permite o mişcare a dintelui în
alveolă limitată doar pe direcţie orizontală. Dintele nu este deplasat în direcţie verticală.
Simptomatologie: mobilitate dentară anormală, anorexie, durere la percuţie.
Tratament: singurele indicaţii sunt administrarea de hrană cu o consistenţă mai scăzută şi
privarea de jucării pentru aproximativ o săptămână.
LUXAŢIA implică o afectare a periodontului într-un astfel de grad ce va permite mişcarea
dintelui atât pe direcţie orizontală cât şi pe verticală. În funcţie de direcţia spre care este luxat
dintele, putem vorbi de intruzie, de extruzie şi de luxaţie laterală.
Intruzia dintelui apare atunci când acesta este deplasat spre apical şi constă în
înfundarea dintelui în alveola sa. Dintele nu prezintă o mobilitate anormală, fiind fixat stabil
de osul alveolar. Din punct de vedere clinic dintele este mai scurt decât dinţii adiacenţi, iar din
punct de vedere radiografic spaţiul periodontal (spaţiul dintre dinte şi alveola sa) este mai
îngust.
Extruzia este luxaţia verticală a dintelui din alveola sa. Acesta este mobil atât în
direcţie verticală cât şi în direcţie orizontală, iar din punct de vedere clinic, este mai înalt
decât dinţii adiacenţi. La examenul radiografic se constată o mărire a spaţiului periodontal.
Luxaţia laterală constă în deplasarea coroanei dentare în direcţie palatinală/linguală în
timp ce rădăcina este deplasată în direcţie labială/bucală sau viceversa. De obicei acest tip de
luxaţie este însoţită de fracturarea unuia din pereţii alveolari (palatinal/lingual sau
labial/bucal), fapt ce va permite dintelui să se luxeze. În cazul în care peretele alveolar opune
rezistenţă tendinţa dintelui este de a se fractura.
Tratament - repoziţionare şi stabilizare (prin ancorare de dinţii adiacenţi) cât mai repede cu
putinţă.
1
țesuturile periodontale (paradonţiu): os alveolar, ligament alveolo-dentar, cement şi gingie.
3
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
AVULSIA este extruzia completă a acestuia, dintele părăsindu-şi alveola. Acest dinte trebuie
repus în alveola sa şi fixat în poziţie normală. Prognosticul este favorabil dacă dintele a fost
repoziţionat în cel mult 30 de minute. Între timp dintele avulsionat trebuie păstrat într-un
mediu umed, cel mai bun fiind soluţia salină (serul fiziologic) iar dacă acesta nu este
disponibil, în lapte. În orice caz, dintele nu trebuie lăsat să se usuce.
Există contraindicaţii ale repunerii dinţilor avulsionaţi: dinţii deciduali, dinţii afectaţi
de periodontopatii sau cei cu leziuni carioase sau resorbtive exinse.
4
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Anatomia dintelui :
5
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Forme:
- transversale doar ale smalțului (a), ale smalțului și dentinei care NU deschid (b) sau
POT DESCHIDE (c) cavitatea pulpară
a b c
- longitudinale – cavitatea pulpară este deschisă (de cele mai multe ori)
Simptome: fracturile fără deschiderea cavităţii pulpare evoluează de regulă în prima fază
asimptomatic, apar leziuni ale mucoasei bucale datorate muchiilor dentare tăioase. Chiar
dacă traumatismul determină doar fractura smalţului sau dentinei este suficient pentru a
cauza leziuni vasculare directe şi hemoragii care pot duce la inflamarea şi distrugeri
tisulare. Bacteriile găzduite în zona traumatizată pot determina ulterior leziuni pornind de
la inflamaţii, carii dentare până la abcese apicale.
În fracturi cu deschiderea camerei pulpare se constată hemoragie minoră, leziuni
gingivale, deschiderea alveolei (frecventă în fracturile longitudinale), jenă masticatorie,
sensibilitate, ulterior pulpite. Camera pulpară deschisă apare sub forma unei pete roşii
(recentă) sau maronii (veche) pe suprafaţa fracturată. Dacă pata are culoare maro închis
sau neagră opacă/lucioasă, camera pulpară nu este deschisă acesta fiind aspectul unei zone
de scleroză sau de dentină reparatorie.
6
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
2
Amalgamul dentar este un aliaj al mercurului cu unul sau mai multe metale. El rezulta din amestecul
mercurului lichid cu particule metalice - argint, staniu, cupru etc. in proportii bine stabilite, argintul si staniul
fiind in cantitate mai mare, conform unor standarde
3
Compozitul dentar este un material alcătuit dintr-o componentă organică (matrice) pe bază de compuși
acrilici și o componentă anorganică, constituită dintr-un amestec de pulberi asemănătoare sticlei (oxid de
siliciu, aluminiu, cuarț, borosilicați de bariu etc). Prin combinarea acestor două faze, organică și anorganică, se
obțin proprietăți asemănătoare țesuturilor dure dentare, în ceea ce privește duritatea, rezistența, elasticitatea,
izolarea termică și chimică a pulpei dentare, textura, culoarea, transluciditatea. Avantajul major al acestui
material este că se conservă țesuturile dure dentare. Altfel spus, este suficient să se îndepărteze smalțul sau
dentina alterate și aceea este forma finală a cavității, fără a fi necesar un sacrificiu suplimentar de țesut dur
pentru a crea o preparație retentivă. Acest lucru este posibil datorită faptului că materialele compozite, datorită
fazei organice, aderă chimic la smalț și dentină, fiind necesar însă și un agent de legătură – sistemul adeziv
(format din trei clase de substanțe: acidul fosforic, primerul și boundingul). Compozitul se întărește (face priză)
imediat, prin fotopolimerizare cu lampa.
7
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Reconstrucție canin
- aplicarea materialului compozit pentru a reda forma dintelui.
3 - în fracturile dentare transversale cu deschiderea cavităţii pulpare este necesar
tratament endodontic: PULPOTOMIE și OBTURARE DE CANAL sau PULPECTOMIE
și OBTURARE. Scopul principal al terapiei endodontice este acela de a sigila apexul
pentru a preveni diseminarea bacteriilor spre structurile periapicale. Se procedează în două
etape:
- etapa I (iniţial se aplică un procedeu de conservare al pulpei dentare):
- ablaţia şi extragerea cu o freză rotundă cu viteză mare de rotaţie a stratului
superficial de pulpă dentară necrozată (4-8 mm), practic doar porţiunea
coronară a pulpei – PULPOTOMIA. Hemoragia se controlează, după ce
carmera a fost irigată cu ser fiziologic, prin aplicarea de tampoane de hârtie
absorbante. O hemoragie care depășește cinci minute indică inflamarea pulpei
care nu poate fi tratată prin pulpotomie.
- efectuarea cu o freză conică a unei cavităţi retentive
- aplicarea peste pulpa dentară sănătoasă a unei substanţe cu proprietăţi
regenerative pe bază de hidroxid de calciu (2-4 mm) care va stimula celulele
nediferenţiate libere din pulpa aflată în vecinătatea zonei necrozate să se
transforme în odontoblaste şi să secrete dentina terţiară sau reparatorie.
Deoarece restul rădăcinii dentare rămâne neafectată producţia de dentină
secundară va continua în mod normal.
- obturare provizorie (8-10 zile cu un amestec de eugenol și oxid de zinc)
- etapa II:
- după 8-10 zile se redeschide cavitatea pulpară îndepărtând obturarea
provizorie cu un escavator dentar
- aspectul uscat şi inodor permite obturarea definitivă (peste o peliculă de
hidroxid de calciu) cu amalgan sau un material compozit (uneori înaintea
compozitului se aplică o bază de cement coronar adică un ionomer de sticlă).
8
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
- prezenţa supuraţiilor şi a unui miros ihoros denotă un proces infecţios ceea ce impune
irigarea cavităţii cu un antiseptic (apă oxigenată 10%, hipoclorit de sodiu 1-3%) şi
umplerea ei cu Ledermix (asociere de triamcinolona si demeclocyclina), eugenol. Dacă
procesul infecţios persistă se trece la pulpectomie (pentru mod de lucru vezi pagina
următoare).
Observaţie: avantajele pulpotomiei parţiale cu acoperire directă a pulpei:
- păstrează pulpă intactă şi permite maturarea dintelui, fenomen important mai ales la
animalele tinere
- menţine o sursă de umezeală pentru dentină, ajutând-o să rămână elastică, flexibilă.
9
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
4
Gutaperca este o substanta naturala pe baza de cauciuc, provenita dintr-un latex extras din Palaquia, arbore ce
se gaseste in regiunile Borneo-Sumatra.
Gutaperca folosita in stomatologie este modificata, continand: gutaperca 18-21%, oxid de zinc 59-75%, sulfat
de metale grele 2-l7%, sulfat de bariu, ceruri si rasini 1-4%, ca agenti plastifianti, agenti coloranti, pentru
culoarea alb sau roz.
10
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
În situaţia particulară unui dinte fracturat cu gangrenă pulpară, dinte care a erupt recent şi
la care apexul este încă larg deschis deoarece nu se poate aplica pulpotomia parţială se va
recurge la procedeul numit APEXIFICARE.
La câinii şi pisicile sub vârsta de 1,6 ani vârful rădăcinii dinţilor nu este închis complet şi
astfel procedurile de sigilare definitivă sunt nerecomandate. Trebuie să se permită
maturarea rădăcinii.
APEXIFICAREA:
- pulpectomie (cu ace extractoare de nerv)
- irigaţie abundentă cu hipoclorit de sodiu 0,5%- 2,5% sau soluţie de clorhexidină 0,2%
urmată de ser fiziologic, fără presiune a canalului radicular
- umplerea lui cu pastă de hidroxid de calciu şi închiderea etanșă cu ciment ionomer de
sticlă. Hidroxidul de calciu va stimula ţesuturile din jur să producă un ţesut similar osului
sau cementului închizând astfel apexul. Dintele va fi radiografiat în mod repetat (pentru
evaluarea închiderii apicale) şi conţinutul canalului va fi înlocuit la fiecare 2-3-6 luni până
la formarea unui apex solid, moment în care canalul va fi curăţat pentru ultima oară
umplut cu gutapercă şi obturat definitiv. Acest tratament va salva dintele dar prognosticul
pe durată lungă rămâne incert.
11
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
- obturaţia fizionomică redă forma şi culoarea dintelui prin modelarea coroanei pe ştiftul
metalic. Coroana poate fi realizată din material ceramic, zirconiu, compozit, acrilic sau
metalic (metale nobile sau nu - nichel şi crom). [Etape de lucru: amprentarea dinților
(cu materiale siliconice speciale), realizarea coroanei (etapă de laborator efectuată de
tehnicienii dentari) și cimentarea coroanei].
6 – Fracturile longitudinale – de regulă lasă cavitatea pulpară deschisă, aceşti dinţi se extrag.
Afecţiunile pulpei dentare sunt denumite pulpopatii. Ele pot îmbrăca un aspect inflamator -
pulpite sau degenerativ.
Hiperemia pulpară apare consecutiv traumatismelor sau extinderii leziunilor din zonele
adiacente pulpei dentare. Este o afectiune dentara tranzitorie care se manifestă prin durere
ascuțită provocată de anumiti stimuli. Reprezinta primul stadiu, reversibil, al inflamatiei
12
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
pulpare. Hiperemia de scurtă durată este fără consecinţe, pulpa dentară nu are de suferit.
Deoarece camera pulpară este în totalitate înconjurată de dentină, persistența stimulilor
agresivi determină instalarea edemului inflamator și a reacțiilor pulpare sau a pulpitelor.
Pulpita dentară este inflamaţia seroasă sau piogenă a pulpei dentare (nervi, vase, ţesut
conjunctiv) aflată în cavitatea dintelui. Poate fi un fenomen reversibil sau nu.
Etiologie:
- factori generali - pe cale hematogenă proces infecţios metastatic
- factori locali
o toxiinfecţioşi prin invazia cu germeni patogeni în cazul cariilor profunde, a
infectării chiştilor dentari, a progresării infecţiei de la periodonţiu (boală
periodontală) sau de la osul alveolar (osteomielite, osteonecroze) ;
o factori chimici substanţe utilizate în tratamentul endodontic
o factori termici în timpul şlefuirii dinţilor
o factori traumatici- fracturi dentare.
Clasificarea pulpitelor, forme clinice:
- pulpita acută - seroasă şi purulentă, cu localizări coronare, radiculare şi/sau apicale
- pulpita cronică – evoluând spre forma necrozantă
Simptomatologie:
- în pulpita seroasă leziunile sunt mai avansate decât în hiperemia pupară; tulburările
circulatorii sunt foarte accentuate, tensiunea în vasele și țesutul pulpar sunt crescute
datorită edemului inflamator și infiltratelor celulare. Pereții vasculari sunt lezați de
toxinle microbiene ceea ce permite extravazarea seroasă.
- în general, abcesul pulpar este iniţial steril cu excepţia situaţiilor în care camera
pulpară a fost deschisă prin traumatism dentar sau carii. Dintele este foarte dureros,
animalul se sustrage manipulării sau percuţiei dintelui, apar tulburări masticatorii. Pe
măsură ce pulpa moare (necroză, gangrenă pulpară) şi presiunea exercitată de gazele
degajate de procesul de distrucţie bacterian, sângele este împins în structura dentinei şi
dintele deseori îşi schimbă culoarea spre roşu-maroniu sau gri închis.
Acest aspect trebuie diferențiat față de modificarea culorii dintelui apărută odată cu
înaintarea în vârstă, când dentina sclerotică dă un aspect transparent dintelui, care este
sănătos, vital, nedureros. De asemenea, colorarea dintelui poate să apară ca urmare a
formării dentinei terțiare reparatorii.
13
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
În localizările apicale consecința pulpitei cronice sau a necrozei pulpare este rarefacția
osoasă. În lipsa tratamentului procesul se extinde la țesutul osos distrugându-l și
înlocuindu-l cu un alt țesut. În funcție de țesutul de înlocuire se poate discuta de
granulom apical (țesut de granulație), chist apical sau abces apical.
După gangrenarea pulpei dentare, când dintele devine insensibil, pot să mai apară ca și
complicații periostita alveolară supurativă, periodontita şi în final fistula alveolo-
dentară cu extruzia dintelui.
Prognostic: rezervat, fără un tratament endodontic adecvat şi restaurarea dintelui, dintele este
compromis.
În cazul pulpitei purulente cronice dacă dintele nu este vital pentru ocluzia dentară sau
funcţionarea dentiţiei poate fi extras.
Tratamentul pulpitei dentare apicale (și a granulomului apical) presupune trepanația pretelui
alveolei dentare, rezecţia apicală a rădăcinii (granulomului) urmată de pulpectomie şi obturare
retrogradă a canalului radicular. În pulpitele radiculare: pulpectomie și obturarea canalului
radicular.
14
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Infecţia bacteriană a ţesuturilor din jurul dintelui determină inflamarea gingiei, ligamentului
periodontal, cementului şi osului alveolar. Forma iniţială a bolii periodontale, gingivita,
progresează spre periodontită dacă este lăsată netratată. În final, dinţii cad prin pierderea
ţesuturilor de suport.
Periodontita reprezintă principala cauză a pierderii dinţilor la câine. Peste 85% din cânii şi
pisicile având mai mult de 4 ani au periodontită (boală periodontală, boală parodontală).
Etiologie şi patogeneză: Boala periodontală este rezultatul acumulării a numeroase bacterii –
placa bacteriană – la marginea gingivală din cauza lipsei de igienă orală. Placa bacteriană
este un fluid transparent adeziv compus în principal din populaţii de bacterii alături de care se
găsesc particule de hrană, mucină, celule epiteliale şi salivă. Placa bacteriană începe să se
formeze în 2-5 zile după curăţirea dinţilor la câine şi pisică (la om după 20 de minute-2 ore).
În timp flora bacteriană se schimbă de la coci aerobi gram-pozitivi imobili la bacterii mobile
Gram-negative anaerobe (Porfhyromonas gingivalis, Bacteroides asaccharolyticus,
Fusobacterium nucleatum, Actinomyces viscosus, Actinomyces odontolyticus). Atunci când
placa bacteriană nu este îndepărtată sărurile minerale din salivă precipită formând tartrul
dentar implicat în iritarea ţesutului gingival, modificarea pH-ului permiţând supravieţuirea
subgingivală florei patogene Gram negative anaerobe. Alţi factori incriminaţi în apariţia bolii
sunt: răspunsul gazdei, specia şi rasa, factorii genetici, vârsta şi dieta.
Dacă numărul bacteriilor subgingivale creşte de 10-20 de ori faţă de normal, apare gingivita.
Acumularea produşilor rezultaţi din metabolismul bacterian (amoniac, hidrogen sulfurat,
hialuronidază, condroitin sulfatază, mucopeptide etc.) creşte permeabilitatea epiteliului.
Aceşti produşi metabolici alături de mecanismele defensive ale gazdei determină necroze
tisulare. Leucocitele polimorfonucleare migrează spre epiteliu şi formează o barieră între
bacteriile subgingivale şi gingie. În urma morţii lor se eliberează diferite substanţe chimice.
Sistemul imun produce limfokine care participă la distrugerea tisulară, pe calea sanguină
locală. Distrugerea tisulară accelerată şi refacerea inadecvată duc la pierderea suportului
periodontal.
Se recunosc două forme de boală, şi anume: gingivitele şi periodontitele.
Gingivita
Reprezintă inflamaţia marginii gingivale având drept principală cauză placa bacteriană şi nu
afectează ligamentul periodontal sau alveola dentară. Apare secundar în localizările
interdentare ale corpurilor străine (traumatisme), a cariilor dentare sau a tartrului.
15
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Periodontita
Este inflamaţia piogenă a țesuturilor periodontale (paradonţiului) (os alveolar, ligament
alveolo-dentar, cement şi gingie).
Afecţiunea este mai frecventă la cal, oaie şi carnasiere. Rasele mici de câini sunt mai
predispuse decât cele mari. Câinii hrăniţi cu alimente tari au mai puţine probleme datorită
efectului de curăţire mecanic al dinţilor în timpul mestecării hranei. Unii câini sunt mai
susceptibili decât alţii parţial şi datorită faptului că la aceia la care se produce salivă în exces
şi placa dentară se formează mai repede. Dinţii caudali sunt mai afectaţi decât cei rostrali.
Maxila este afectată mai sever decât mandibula şi faţa bucală a dintelui este mai bolnavă decât
cea linguală.
Gingivitele devin evidente pe la 2 ani, dar se pot trata. Periodontitele de obicei încep la 4-6
ani (destrucţia osului poate dura 2-5 ani) şi dacă nu sunt tratate progresează până la pierderea
dintelui.
16
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Boala periodontală poate fi încadrată după afectarea țesutului periodontal în patru stadii:
stadiul I – gingivită: placa bacteriană determină inflamarea gingiei. Spaţiul dintre
marginea liberă a gingiei şi dinti, sulcusul gingival, are valorile normale, de 0,5 – 1
mm la pisică și 0,5 - 1 - 3 mm la câine.
Periodontită incipientă
stadiul III – Stadiu degenerativ, ireversibil (cunoscut în literatură sub termenul vechi
de parodontoză) - distrucţie osoasă, gingivită cu retracții gingivale moderate, cu
decolarea gingiei – formarea de buzunare periodontale având dimensiuni de 3-6 mm
la câine şi 2-4 mm la pisică, infecţii - pungi de puroi subgingivale care pot fistuliza,
apetit capricios, miros ihoros al gurii. În urma sondajului şi a radiografiilor dentare se
constată o pierdere de ataşament între 25% - 50% din lungimea rădăcinii. În acest
stadiu se constată prezenţa de defecte pe verticală ale osului alveolar, dintele începând
să fie mobil (mobilitate de grad I6). Index furcație - stadiu F2.
5
Patologia care implică furcația poate fi clasificată în trei stadii (indexul furcației): F1 – se
poate detecta intrarea în furcație, o porțiune de os alveolar și ligament periodontal este intact
în furcație, expunerea ei este sub 1 mm; F2 – sonda de explorare intră în furcație dar nu iese
pe partea opusă, F3 – furcația este deschisă, expusă, periodontul este distrus, instrumentul de
exploare trace usor de pe o parte pe alta a furcației.
6
Grad de mobilitate a dintelui în alveolă: grad I de mobilitate – dinte uşor mobil; grad II –
dinte mobil cu o mişcare sub distanţa reprezentând lăţimea coroanei; grad III - mobilitate
depăşind o distanţă egală cu lăţimea coroanei. Reflectă o periodontită severă în care dintele a
pierdut mai mult de 50% din suportul de fixare (şi necesită de obicei extracţie).
17
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
18
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
19
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Formele avansate de periodontită care afectează dinţii de pe maxilă pot duce la apariţia unor
fistule oro-nazale permanente după căderea dintelui, care necesită pentru corecţie intervenţia
chirurgicală.
1. 2. 3.
Stadii evolutive ale bolii periodontale (parodontale). 1.Gingivită – tartru supragingival
2.Periodontită stadiu incipient – tartru subgingival cu distrugerea ataşamentului
epitelial. 3. Periodontită stadiu evoluat – tartru dispus radicular, buzunare periodontale,
retracţie gingivală, resorbţie osoasă
20
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Prin transformarea unei leziuni parodontale cronice intr-o rana chirurgicala acută, chiuretajul
subgingival asigura vindecarea rănii, aderența gingiei la dinte. Aceasta se produce în modul
următor: se elimină captușeala epitelială ulcerativă a peretilor tesuturilor moi si tesuturile de
granulatie, tesutul gingival este reatasat dintelui. Fiind protejat de sutură, sangele dintre dinte
si os se coaguleaza si se infiltreaza in tesutul conector, iar la radacina dintelui se formeaza un
nou strat de cement. Dupa vindecare, gingia se adapteaza foarte bine la suprafata dintelui.
7
Exista doua tipuri de chiuretaj subgingival: închis si deschis. Chiuretajul în camp închis se
efectueaza fara a decola gingia, iar chiuretajul în câmp deschis (operatie cu lambou) se efectueaza
prin incizia cu bisturiul a papilelor interdentare pana la osul alveolar, urmata de indepartarea tesutului
epitelial inflamat si necrozat. Chiuretajul in camp deschis ofera o vizibilitate mai buna este indicat
pentru pungile parodontale mai adanci.
21
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
22
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
o durere puternică, zona din dreptul dintelui este tumefiată şi starea generala a organismului
este alterată.
Metodele de tratament variază, în funcţie de diametrul granulomului, analizat pe radiografia
dentară.
- Tratamentul endodontic. Dacă infecţia este de mici dimensiuni, se poate realiza un
tratament de canal, care va fi de durată lungă. Acest tratament constă în pulpectomie,
antispesia canalului şi aplicarea unei paste pe canal care conţine hidroxid de calciu.
Repetare tratament la aproximativ o săptămână timp de minim trei luni. După această
perioadă, în urma unui control radiologic, se va putea observa modul în care infecţia
de la vârful rădăcinii reacționează la tratament. Există două posibilităţi: fie granulomul
se va micşora, caz în care se va continua tratamentul, fie acesta nu va suferi nicio
schimbare, caz în care se va trece la o altă metodă de tratament.
- Rezecţia apicală. Acest tratament constă în secţionarea vârfului rădăcinii împreună cu
granulomul care are o membrană proprie bine constituită.
- Extracţia dentară. Este indicaţia de tratament a granuloamelor mari, care nu pot fi
eliminate cu ajutorul tratamentelor menţionate mai sus. Realizarea unei rezecţii apicale
la un granulom mare implică şi eliminarea unei părţi mari din rădăcină. Acest lucru va
conduce la mobilizarea dintelui, în urma pierderii suportului osos.
Granulomul va fi complet îndepărtat, prin chiuretarea alveolei
Chistul este o cavitate patologică limitată de epiteliu cu conținut lichid sau semi-lichid, dar
care nu este formată prin acumularea de secreție purulentă. Chisturile au diferite mecanisme
de formare: proliferarea resturilor epiteliale, presiunea osmotică internă sau resorbția osului.
1. Chisturile de dezvoltare sunt formațiuni clinice care derivă din resturile epiteliale
remanente după diferențierea dinților din lama dentară primară sau după fuzionarea mugurilor
oaselor faciale.
2. Chisturi inflamatorii. Cea mai frecventă de formă de chist inflamator întâlnită clinic este
chistul periapical. Interesează în mod normal doar apexul dintelui afectat. Caria, gangrena
pulpară netratată sunt direct implicate în apariția acestui chist.
Etiologia obisnuita este a unui dinte care infectat care conduce la necroza pulpei. Toxinele
afecteaza varful dintelui determinand inflamatia periapicala. Aceasta inflamatie
stimuleaza resturile epiteliale Malassez care se gasesc in ligamentul periodontal ducand
la formarea unui granulom periapical care poate fi infectat sau steril. In cele din urma
acest epiteliu sufera necroza prin lipsa suportului sanguin iar granulomul devine un chist.
Leziunea nu este detectabila clinic când este mica dar frecvent este descoperita accidental sau
la radiografie. Dacă evoluează poate duce la erodarea corticalei osoase și chiar fistulizarea la
nivelul părților moi. Erodarea corticalei osoase se traduce clinic printr-o ușoară jenă dureroasă
la palpare în zona afectată.
Din punct de vedere radiologic, diferentierea dintre un granulom si un chist este imposibila,
desi se spune ca daca leziunea este mare este probabil un chist. Ambele sunt prezentate ca
leziuni radiolucente alaturi de apexul unui dinte nonvital. Ocazional aceste leziuni pot deveni
foarte mari deoarece ele cresc ca raspuns la presiune.
Tratament: trepanarea alveolei dentare cu descoperirea rădăcinii dintelui şi chiuretarea
chistului. Antisepsie cu iodoform pulbere. Sutura gingiei. În cazul fistulelor se explorează
traiectul fistulos incizându-l până la pătrunderea în alveolă. Rădăcina dintelui se descoperă
prin trepanaţie, iar chistul şi traiectul fistulos se chiuretează. Extracţia dentară este
recomandată când se constată afectarea gravă a ligamentului alveolo-dentar şi/sau infecţia
osului alveolar.
23
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Tulburarile de dezvoltare ale smalțului se pot diferenția în baza modificării calitații sau
cantității sale. Pot să apară atât la animalele de companie cât şi la animalele de fermă.
Hipoplazia smalțului este un defect de structură a smalțului dobândit în timpul formării și
dezvoltării dintelui, manifestat prin depunerea în cantitate mai redusă a matricei organice a
smalțului în timpul odontogenezei (perioada de formare a dintelui), smalțul fiind mai subțire.
Hipoplazia este frecvent însoțită de hipomineralizare, hipocalcifiere, adică smalțul prezintă
un deficit de substanțe minerale produs tot în timpul odontogenezei, este mai moale, ceea ce
este o problemă a calității sale.
Diferențierea dintre cele două entitați nu este necesară pentru că se urmează aceeași conduită
terapeutică.
Frecvent observată la Huskie siberian. Hipoplazia smalţului la câine apare înaintea vârstei de
6 luni (înainte ca acesta să se formeze). Formarea smalțului la câine se produce la vârsta de 2
săptămâni până la 6 luni.
Cauze: febra, traumatisme (în hipoplazii localizate la un singur dinte), malnutriţia, toxicoze
(fluoroza la bovine) şi infecţii (jigodie la câine – virusul se ataşează de ameloblaste).
Leziunile variază în funcţie de durata factorului declanşator de la un smalţ puţin dezvoltat
până la absenţa acestuia cu o dezvoltare incompletă a dintelui.
Simptomatologie: smalţ subţire, aspru, fisurat, galben-maroniu, se uzează foarte repede.
Afectează mai mulţi dinţi localizându-se pe coroană la aceeaşi înălţime distanţată faţă de
marginea gingivală sau defectul poate să apară izolat la un singur dinte. Smalţul neafectat are
aspect perlat, cretos, albicios. Dintele afectat are predispoziţie spre formarea de placă
bacteriană şi acumulare de tartru şi prin urmare este mai sensibil la atacul bacterian şi
formarea de carii.
Diagnostic diferenţial:
- uzura normală
- tartru
- caria dentară
- modificări de culoare de altă natură. Exemplu – colorarea definitivă în galben-maroniu
la femelele gestante sau la puii sub 6 luni cărora li se administrează tetracicline.
Tratament: la animalele mici împiedicarea uzurii precoce a dinţilor afectaţi prin refacerea
integrităţii dintelui cu un material compozit – răşini după ce în prealabil smalțul afectat a fost
îndepărtat.
24
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Dacă aspectul estetic primează cea mai bună opțiune este acoperirea întregii coroane dentare.
Este un proces distructiv cronic care evoluează fără fenomene inflamatorii tipice, provocând
necroza ţesuturilor dentare dure şi în stadiul final infectarea pulpei.
Clasificare după gradul de penetrare în masa dintelui:
- carii superficiale (carie incipientă) – afectează smalţul, penetrabilitatea microbilor
redusă
- carii cu adâncime medie – leziune până la joncţiunea smalţ-dentină, apar modificări
ale dentinei, se creează posibilitatea penetrării pentru microbi
- carii profunde – leziunea interesează smalţul şi dentina aproape în totalitate, există
doar un strat subţire care separă camera pulpară de exterior, invazia bacteriană este
mare
- carii penetrante – camera pulpară deschisă, complicaţii pulpare septice.
Din fericire incidența cariilor dentare la câine este mult mai scăzută decât la om, doar 5,2%.
La pisică cariile sunt foarte rare, aproape inexistente. La cabaline cariile sunt diagnosticate în
principal la măselele maxilare (carii infundibulare), dar și la incisivi.
Etiologie şi fiziopatologie:
- fermentaţia carbohidraţilor în cavitatea orală => pH acid (acetic, lactic, propionic) ->
demineralizare dentină şi smalţ -> leucocitele şi bacteriile: digestia matricei organice
(colapsul matricei proteice = carie ireversibilă)
- există un schimb constant de minerale între smalţ şi fluidele din cavitatea orală ->
pierdere netă de minerale => carii. Remineralizarea rezolvă cariile incipiente
- spaţiile infundibulare adânci de pe faţa ocluzală
- dinţii tasaţi, îngesuiţi – carii interdentare
- buzunarele periodontale adânci – carii radiculare
Simptomatologie: la cabaline cariile se localizează mai frecvent la M1; la carnasiere la coletul
caninilor. Tulburări de masticaţie, hipersalivaţie, miros putrid. Cariile afectează coroana sau
rădăcina. La examenul dinţilor se observă o adâncitură de coloraţie închisă sau un canal cu
pereţii rugoşi umplut cu resturi alimentare. Percuţia provoacă durere intensă. Ţesutul dentar
cariat este friabil. În cariile penetrante simptomatologia este similară cu cea din pulpite.
25
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
Aspect clinic și radiografic. Carie localizată mezial, M2, caine, foarte aprope de camera
pulpară – pentru salvarea dintelui: terapie endodontică şi reconstrucţia coroanei
Diagnostic: examen oral. Examenul radiologic oferă informaţii asupra extinderii cariei,
adâncimii canalului, existenţei unor granuloame radiculare.
Prognostic: favorabil în cazul unui tratament ortodontic adecvat (doar în lipsa condiţiilor de
lucru adecvate dinţii cariaţi se extrag).
Tratament:
- în cariile nepenetrante identic ca şi în fracturile dentare fără deschiderea cavităţii
pulpare.
- în cariile penetrante identic ca şi în fracturile dentare cu deschiderea cavităţii pulpare.
26
Note de curs 2016-2017, an V, sem I
27