SCHIZOFRENIA

Definiţie

Schizofrenia este afecţiunea psihică cu evoluţie îndelungată, continuă, intermitentă

sau remitentă a cărei expresivitate clinică complexă şi polimorfă are drept
caracteristică esenţială disocierea autistă a personalităţii (Predescu V.)

Etimologic termenul de schizofrenie provine din limba greacă : “schizein” înseamnă

“a despărţi”, şi “frein” înseamnă “minte, spirit”. Deci, schizofrenia reprezintă o
scindare, disociere a minţii.
Este o tulburare mentală severă care implică tulburări severe ale senzorialităţii,
gândirii, comunicării, comportamentului, dispoziţiei si voinţei.

Sinonimii : psihoza discordantă, psihoza disociativă, psihoza atipică şi boala

Bleuler.

Semne şi simptome
Debutul poate fi brusc sau progresiv, precedat sau nu de semne şi simptome care
anunţă apariţia bolii.
Simptomele schizofreniei pot fi împărţite în:
- simptome pozitive care par a reflecta un exces de distorsionare a
funcţiilor psihice;
- includ: -incoerenţa ideo-verbală
-gândirea inferenţială (delirantă)
-comportament dezorganizat/ catatonic
-manifestări halucinatorii

Simptomele pozitive au două dimensiuni distincte:

- psihotică :idei delirante, halucinatii

- a dezorganizării gandirii, comunicarii şi comportamentului

- simptome negative care implică un deficit al funcţiilor psihice.

- includ: - aplatizare afectivă (tocire afectivă)
- avoliţie
- alogie
- anhedonie
- izolare socială
 Manifestări halucinatorii

• Pseudohalucinaţii sunt halucinaţiile care nu au proiecţie spaţială. Pacientul

“vede cu ochii minţii” şi “aude în mintea sa, în ureche”.
• Halucinaţii propriu-zise, cu proiecţie spaţială: pot apărea la nivelul oricărui
analizator
• Cele mai frecvente sunt halucinaţiile auditive verbale: voci care ameninţă sau
comentează viaţa, calităţile pacienţilor sau sunt imperative, le ordonă
pacienţilor ce să facă. Alteori vocile sunt percepute în dialog.

Ideile delirante sunt idei care pleacă de la premise false, neconforme cu

realitatea, care modifică în sens patologic comportamentul bolnavului şi al căror
caracter patologic nu este recunoscut de pacient. Ele sunt impenetrabile la
contraargumente şi rezistente la demonstraţii.

Tipuri de idei delirante frecvent întâlnite în schizofrenie:

• Idei delirante de referinţă: bolnavul consideră că anumite gesturi, expresii

mimice, atitudini sau comentarii ale altor persoane îi sunt adresate
• Idei delirante de persecuţie: pacientul se consideră observat, urmărit, spionat
sau înşelat de persoane, grupuri sau instituţii,
• Idei delirante de control: bolnavul este convins că actele sau acţiunile lui sunt
dirijate, influenţate, controlate de forţe străine (xenopatice)
• Idei delirante de inserţie a gândului: se referă la convingerea inadecvată a
persoanei că ideile altei persoane au fost inserate, introduse în propriul
psihism
• Idei delirante de extracţie, de furt a gândurilor: ideile proprii i-au fost scoase,
extrase de o forţă exterioară
• Idei delirante de otrăvire: se referă la convingerea delirantă a unei persoane că
i s-a pus ceva în mâncare sau că prin gura de aerisire se introduc substanţe
toxice.

Dezorganizarea gândirii exprimată prin:

• Slăbirea asociaţiilor
• Pierderea asociaţiilor
• Tangenţialitate: răspunsuri “alături”, care nu se referă la conţinutul propriu-
zis al întrebării interlocutorului
• Forme severe de incoerenţă ideo-verbală (salata de cuvinte, verbigeraţia,
psitacismul).
Modificări comportamentale

Dezorganizarea comportamentului:

• Acte şi acţiuni particulare lipsite de scop

• Manifestări dezordonate imprevizibile
• Stări de agitatie psihomotorie

Comportament halucinator delirant

Comportament catatonic

Reducerea manifestărilor motorii până la:

• Rigiditate catatonică sau stupor catatonic în care manifestările motorii sunt

anulate
• Posturi catatonice prin care se adoptă sau se menţin pe perioadă indefinită
anumite poziţii insolite şi incomode

Agitaţie catatonică: activitate motorie dezordonată, fără scop, aparent

neprovocată

Simptome negative

• Aplatizare afectivă- diminuarea capacităţii de a reacţiona (de a se bucura,

supăra, întrista) la stimulii ambiantei
• Alogie - reducerea fluxului şi ritmului ideativ, scăderea fondului de cuvinte,
răspunsuri vagi, întârziate cu grad mare de ambiguitate
• Avoliţie - slabă capacitate de deliberare, de implicare, de a lua o hotărâre.

Trăsături clinice asociate

• Expresia mimică inadecvată, perplexă

• Anularea contactului vizual
• Diminuarea sau pierderea armoniei mişcărilor
• Anhedonie
• Modificarea ritmului veghe/somn
• Hipoprosexie, hipomnezie
• Depersonalizare, derealizare

La debutul schizofreniei pacienţii se pot simţi tensionaţi, neliniştiţi, depresivi,

incapabili să se concentreze, devin suspicioşi şi interpretativi; se izolează de cei din jur şi
chiar devin solitari pe masură ce simptomele evoluează; nu-i mai interesează felul cum
arată, încep să lipsească de la şcoală sau înregistrează o scădere a randamentului la
muncă;
« Schizofrenia » este considerat un diagnostic dur. Diagnosticul de certitudine se pune
numai după câteva luni de supraveghere din partea personalului de specialitate. Chiar şi
după diagnosticul de certitudine familiei îi vine greu să-l accepte. De aceea, este amânat
consultul unui specialist, încercându-se « leacuri băbeşti » (merg la preot, vrajitoare etc)
sau ignorându-se complet boala (« e doar supărat », « îi va trece de la sine », « are o
perioadă mai proastă » etc.). Acest fapt poate duce la agravarea bolii din cauza amânării
tratamentului. Este recomandată o abordare deschisă şi sinceră a situaţiei şi o îndrumare a
celui în cauză către un ajutor de specialitate. De cele mai multe ori, persoanele cu
schizofrenie refuză acest ajutor pentru că nu conştientizează existenţa bolii – vocile pe
care le aud şi imaginile pe care le văd par a fi foarte reale.
Nu trebuie ignorat aspectul agresiv şi auto-agresiv al bolii. Persoana diagnosticată cu
schizofrenie se poate pune în pericol pe sine (ideile suicidare sunt destul de frecvente) sau
pe cei din jur, situaţie în care trebuie anunţată de urgentă Salvarea şi/sau Poliţia.

Schizofrenia este episodică sau continuă.

Schizofrenia este o boală cronică ce necesită tratament permanent întreaga viaţă, chiar
dacă pacientul se simte bine. Lăsată netratată, ea ajunge să afecteze toate aspectele vieţii
pacientului şi ale apropiaţilor săi.

Formele schizofreniei

1. Schizofrenia paranoidă se caracterizează prin următoarele simptome:

- ideaţie delirantă persistentă, cu o tematică relativ constantă (persecutorie )
- manifestări halucinatorii congruente cu tematica delirantă
- ostilitate,
- agresivitate
Este forma cea mai uşoară sub aspectul severităţii.
Are debutul cel mai tardiv (în jurul vârstei de 30 ani).
Evoluţia este continuă şi îndelungată.
Menţinerea în societate este păstrată timp îndelungat.
Răspunsul la tratament este relativ bun

2. Schizofrenia dezorganizată (hebefrenică) se caracterizează prin următoarele

simptome:
-perplexitate şi straneitate
-comportament dezorganizat
-incoerenţă ideo-verbală
-dispoziţie expansivă inadecvată, veselie nătângă, râs inadecvat.
-grimase, manierisme şi bizarerii comportamentale
-comportament excentric
Debutul cel mai timpuriu, în adolescenţă.
Evoluţia este continuă cu remisiuni de scurtă durată şi incomplete.
Este forma cea mai severă.
Are cel mai înalt grad de invalidare profesională, socială şi familială.
 3. Schizofrenia catatonică se caracterizează prin:
-simptome ale activităţii psihomotorii:
- bradikinezie
- rigiditate musculară, tonus muscular crescut.
- flexibilitate ceroasă (menţine poziţia corpului imprimată de examinator).
- stare stuporoasă/ agitaţie psihomotorie
- negativism: alimentar, verbal, motor, sfincterian

- simptome ale comportamentului expresiv:

- posturi particulare, insolite, incomode sau bizare pe care le menţine timp îndelungat
(“pernă psihică”, “cocoş de puşcă”).
-stereotipii motorii sau verbale
-ecolalie, ecopraxie
-manierisme şi grimase

4. Schizofrenia nediferenţiată este forma lipsită de trăsături caracteristice

-simptome pozitive: incoerenţă ideo-verbală, idei delirante, halucinaţii
-simptome negative: aplatizare afectivă, alogie, anhedonie, izolare socială

5. Schizofrenia reziduală se caracterizează printr-un ansamblu de simptome

negative în sfera:
- psihomotricităţii- reducerea amplitudinii ritmului şi armoniei manifestărilor motorii
- cogniţiei - scăderea ritmului şi fluxului ideativ, reducerea flexibilităţii ideo-verbale
- dispoziţiei- aplatizare afectivă, detaşare, tendinţa de izolare

6. Schizofrenia simplă este caracterizată prin simptome negative cu debut insidios,

progresiv, de lungă durată (ani).
- retragere, dezinteres pentru propria persoană, igienă personală, detaşare faţă de lume
- demisie socială, profesională, familială
- scăderea capacităţii de testare a realităţii

Tratamentul:
- are ca scop reducerea simptomelor şi prevenirea recăderilor bolii;
- este mai eficient când este aplicat încă de la debutul bolii;
- trebuie menţinut pe toata durata vieţii, chiar dacă simptomele dispar
- este specific fiecărei persoane pentru că fiecare om are simptome specifice
- trebuie să cuprindă, pe lângă medicamentele antipsihotice, terapie psihologică
(consilierea orientată spre realitate, terapia cognitiv-comportamentală, terapia de grup, de
familie)

Farmacoterapie:
1. Antipsihotice clasice: haloperidol, clorpromazină
2. Antipsihotice atipice: risperidona, olanzapina, quetiapina, clozapina, amisulprid,
ziprasidona, aripiprazol, sertindol
3. Neuroleptice depôt (retard): flufenazina, haloperidol, zuclopentixol, flupentixol
4. Medicaţie adjuvantă:
Benzodiazepine pentru nelinişte, anxietate, insomnie
Antiparkinsoniene - în cazul efectelor secundare de tip extrapiramidal - trihexifenidil
(Romparkin)
Tratamentul de întreţinere se realizează sub stricta supraveghere a medicului psihiatru,
pacientul prezentându-se la controale periodice (lunar). Tratamentul de întreţinere nu se
opreşte de către pacient. Durata tratamentului este de doi ani după primul episod, 5 ani
după 2 episoade şi toată viaţa după al 3-lea episod.