Cultura

– definiții, caracteristici, interpretări –

Ghiață Lucian Sebastian

III – Istorie
Antropologie Culturală

I. Introducere

Problema culturii a devenit una strategică pentru toate disciplinele care studiază universal social
şi uman, deoarece în societăţile contemporane factorii de ordin cultural reprezintă o sursă
fundamentală a dezvoltării istorice.

De la început facem remarca cu privire la existenţa unui număr apreciabil de definiţii ale culturii.
Această constatare este susţinută prin identificarea, încă din 1952, de către Alfred L. Kroeber şi
Clyde Kluckhohn în lucrarea Culture: a critical review of concepts and definitions a 164 de
definiţii1. De atunci şi până astăzi, numărul acestora a crescut şi mai mult, iar semnificaţia
termenului a fost mult diversificată, realitate ce îngreunează găsirea unei accepţiuni comune a
punctelor de vedere exprimate de sociologi, antropologi, filozofi sau psihologi.

Recunoaștem că toate definițiile sunt construite dintr-o anumită perspectivă. Nu toate definițiile
sunt descriptive sau explanatorii. Unele pot fi caracterizate a fi epistemologice, altele iau
acțiunile individului ca punct de pornire pentru toate generalizările, în timp ce alții iau ca punct
de start abstracțiuni ale grupului.2 Prin definiție, definițiile rezultă pe de o parte dintr-un proces
de condensare și simplicare, și dintr-o acțiune de precizie și formulare pe de altă parte.

De aceea, vom admite împreună cu Grigore Georgiu că nu există o definiție standard a culturii.
Conform lui Abraham Moles, cultura se pretează la o „definiție deschisă”, oricând susceptibilă
de corecturi și adăugiri, spre deosebire de conceptele cu care operează științele naturii sau
geometria, care pot primi definiții închise. Fenomenul cultural, în complexitatea sa ireductibilă,
poate fi doar „conturat”, evident în mod imprecis, prin convergența unor trăsături, dar nu definit
riguros.3

În prezenta lucrare se va trece în revistă, în primă fază, o serie de condiții necesare în procesul
definirii conceptului de cultură, urmând a inventaria o serie de definiții oferite de-a lungul

1
Vezi toate definițiile inventariate în: A. L Kroeber, Clyde Kluckhohn, Wayne Untereiner, Culture: a critical
review of concepts and definitions, The Museum, Cambridge, Massachusetts, 1952, pp. 41–79.
2
Ibidem, p. 42.
3
Grigore Georgiu, Filosofia culturii: cultura si comunicare, Comunicare.ro, Bucuresti, 2004, p. 33.
timpului urmând tipologia propusă de Kroeber și Kluckhohn în lucrarea deja menționată și
concluzionând cu enumerarea unor caracteristici specifice termenului analizat.

II. Condițiile definirii conceptului de cultură

Deoarece aceste condiții și precondiții necesare procesului de definire a conceptului de cultură au

fost analizate deja în detaliu de către Achim Mihu 4, ne vom mulțumi a le prezenta aici sintetic, în
vederea atingerii obiectivului propus.

1. comportarea animală și comportarea umană

Primul lucru ce trebuie spus în legătură cu definirea conceptului de cultură se referă la
deosebirea ce există între comportarea animală şi comportarea umană. Ea constă în esență în
aceea că în timp ce animalul este, în principal, o creatură ce se comportă sub imperiul
biologicului, a instinctului, omul este, în principal, o creatură cu un comportament supus
condiționării culturii.5 Deşi oamenii de ştiinţă de astăzi susțin păreri diferite cu privire la măsura
în care acţiunile oamenilor sunt ghidate de comportamente înnăscute, ei sunt într-un acord de
principiu: în comparație cu speciile de animale, omul este în principal liber în raport cu modelele
de comportament înnăscute sau instinctive.6

2. cultură și societate
A doua precondiție ce trebuie remarcată în legătură cu definiția culturii este disocierea
conceptului de cultură, de conceptul de societate. Din perspectiva unei abordări exigente, cei doi
termeni pot fi delimitaţi unul de celălalt. Societatea constă din oameni care interacţionează într-o
structură socială constituită din statusuri, roluri, grupuri, instituţii şi organizaţii, însă în
societățile umane structura socială este de neînţeles în absenţa culturii. Cultura este modul de
viaţă ce dă naştere şi susţine structura socială.7

3. sensul tehnic și sensul curent al termenului de cultură

A treia condiţie ce se cuvine a fi lămurită în legătură cu definiţia culturii este disocierea sensului
tehnic al culturii de sensul ei curent, Conceptul de cultură utilizat de antropologia culturală este
un concept tehnic. Adică, este un concept neutru al discursului şi analizei științifice. El a fost
determinat în cursul istoriei acestei discipline în contextul teoriilor ei elaborate în urma
cercetărilor întreprinse de reprezentanții ei şi reflectă un consens al lumii academice. Relevând
existenţa unui sens tehnic al conceptului de cultură atragem atenţia asupra faptului că el nu este
identic cu accepţiunile polisemantice, deseori limitative şi imprecise, ale termenului de cultură,

4
Achim Mihu, Antropologie culturală, Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000, pp. 89–98.
5
Ibidem, p. 89.
6
Ibidem, pp. 90–91.
7
Ibidem, p. 92.
folosite în limbajul curent.8 Sensul curent al conceptului de cultură se referă, îndeosebi, la o bună
educație, la maniere de comportament, la morală, deci are un caracter selectiv (nu are în vedere
toată cultura) şi este, în mare măsură, valoric (implică o judecată de valoare).9

4. cultură materială și cultură nonmaterială (spirituală)

A patra precondiţie de care trebuie să ţinem seama în legătură cu definita culturii este aceea a
împărţirii dihotomice a culturii, în cultură materială şi cultură nonmaterială sau spirituală.
Părerile antropologilor culturali în legătură cu problema ce domenii ale culturii intră în
preocupările disciplinei pe care o profesează, sunt împărțite. Unii dintre ei consideră că
antropologia culturală are drept obiect ambele domenii semnalate ale culturii, deci atât cultura
materială, cât şi cultura nonmaterială sau spirituală, poziţie la care subscriem şi noi. Alţi
antropologi limitează sfera de preocupări a antropologiei culturale doar la studiul culturii
nonmateriale sau spirituale.10

5. cultura populară și cultura cultă

A cincea precondiţie în legătură cu definiția culturii este clarificarea împărțirii culturii în cultură
populară şi cultură cultă. Trebuie spus, de la bun început, în legătură cu acest aspect că
antropologia culturală nu face discriminări, de principiu, între cultura populară şi cultura cultă, în
sensul de a se preocupa doar de una dintre ele, să zicem de cultura cultă 11, aşa cum o fac anumite
discipline care au ca obiect studiul literaturii sau studiul religiei instituţionalizate. Antropologia
culturală ţine seama de disocierea analitică dintre cultura populară şi cultura cultă din motive
ştiinţifice, dar are o atitudine neutră faţă de judecăţile de valoare faţă de aceste două varietăţi ale
culturii.12

6. cultură și civilizație
A şasea precondiție se referă la clarificarea relațiilor dintre conceptul de cultură și cel de
civilizație. Deseori, cele două concepte sunt privite ca referindu-se la unul şi acelaşi lucru, O
parte dintre antropologii culturali nu sunt de acord cu o asemenea poziţie şi înclinăm să le dăm
dreptate. Conceptul de civilizație a fost folosit de gânditorii francezi ai sec. al XVIII-lea, ca fiind
opus conceptului de barbarie. Societățile civilizate erau privite ca fiind diferite de societățile
primitive, barbare, pentru considerentul că erau stabile, moderne şi literate. Disocierea între
conceptele în discuţie a apărut în Germania, luând forma opoziției dintre Kultur (cuvânt de
origine germană) şi Civilization (cuvânt de origine franceză). 13 Sub influenta tradiţiei romantice,
8
Vezi analiza succintă dar relevantă a lui: Roger Scruton, Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți,
Humanitas, București, 2017, pp. 11–15.
9
Achim Mihu, Antropologie culturală, pp. 92–93.
10
Ibidem, pp. 93–94.
11
Roger Scruton, Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți, p. 13.
12
Achim Mihu, Antropologie culturală, p. 94.
13
Roger Scruton, Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți, p. 11.
cultura a fost privită ca fiind depozitarul celor mai deosebite forţe umane, a realizărilor artistice
şi a perfecţiunii individuale, în timp ce civilizaţia a fost înțeleasă ca un proces de dezvoltare
materială, ce periclitează cultura individuală prin crearea unei societăţi urbane, de masă.14

III. Definiții ale conceptului de cultură

Termenul de cultură a fost preluat de mai toate limbile moderne din limba latină, unde cuvântul
„cultura“ avea atât înțelesul de cultivare a pământului, cât și pe cel de cultivare a spiritului, cu
sensul larg de educație, de formare a spiritului și a sufletului, de instruire și de modelare a
personalității pe baza cunoștințelor și a experienței personale. Analogia dintre agricultură și
cultură are drept bază ideea de modificare a naturii, atât a celei exterioare omului, cât și a naturii
umane, adică a facultăților naturale ale omului, pe care educația este chemată să le transforme
din potențialități în realități.15

Alfred Kroeber și Clyde Kluckhohn au făcut, într-o lucrare publicată în 1952, un inventar al
definițiilor date conceptului de cultură, ajungând să înregistreze 164 de definiții aparținând unor
filosofi, istorici, sociologi, psihologi, antropologi etc. Autorii au grupat aceste definiții în șapte
mari categorii: enumerativ-descriptive, istorice, normative, psihologice, structurale, genetice și
incomplete. Vom propune spre exemplificare câte trei definiții din fiecare categorie:

1. definiții enumerativ-descriptive16
Cultura sau civilizația ... este acel întreg complex care include cunoștințe, credințe, artă, drept,
morală, obiceiuri și orice alte capacități și obiceiuri dobândite de om ca membru al societății.
(Taylor, 1871)

Cultura îmbrățișează toate manifestările obiceiurilor sociale ale unei comunități, reacțiile
individului afectate de obiceiurile grupului în care trăiește și produsele activităților umane,
determinate de aceste obiceiuri. (Boas, 1930)

Prin cultură înțelegem suma totală a ceea ce un individ dobândește din societatea sa - acele
credințe, obiceiuri, norme artistice, obiceiuri alimentare și meșteșuguri care îi vin nu din
propria sa activitate creativă, ci ca moștenire din trecut, transmisă de educație formală sau
informală. (Lowie, 1937)

14
Achim Mihu, Antropologie culturală, pp. 97–98.
15
Grigore Georgiu, Filosofia culturii, p. 34.
16
A. L Kroeber, Clyde Kluckhohn, Wayne Untereiner, Culture, p. 43.
2. istorice17
Cultura unui grup este suma totală și organizarea patrimoniurilor sociale care au dobândit un
sens social datorită temperamentului rasial și a vieții istorice a grupului. (Park & Burgess,
1921)

Putem descrie cultura ca incluzând un astfel de comportament care este comun în rândul unui
grup de oameni și care este capabil să se transmită de la generație la generație sau dintr-o țară
în alta. (Bose, 1929)

Această moștenire socială este conceptul cheie al antropologiei culturale. De obicei se numește
cultură ... Cultura cuprinde artefacte, bunuri, procese tehnice, idei, obiceiuri și valori moștenite.
(Malinowski, 1931)

3. normative18
Cultura este suma totală a modurilor de a făptui și de a gândi, în trecut și în prezent, ale unui
grup social. Este suma tradițiilor sau a credințelor predate și a obiceiurilor sau a procedurilor
predate. (Bogardus, 1930)

„Cultură” este termenul folosit pentru a se referi la modul în care membrii unui grup
acționează unul față de celălalt și față de alte grupuri. (Lasswell, 1948)

Cultura unei societăți este modul de viață al membrilor ei; colecția de idei și obiceiuri pe care le
învață, le împărtășesc și le transmit din generație în generație. (Linton, 1945)

4. psihologice19
Suma ajustărilor oamenilor la condițiile lor de viață este cultura sau civilizația lor. Aceste
ajustări ... sunt realizate numai prin acțiunea combinată de variație, selecție și transmisie.
(Summer și Keller, 1927)

Cultura constă din idei, atitudini și obiceiuri comune și mai mult sau mai puțin standardizate,
care s-au dezvoltat în raport cu nevoile recurente și continue ale omului. (Young, 1942)

Cultura unui popor poate fi definită ca suma totală a echipamentelor materiale și intelectuale
prin care își satisfac nevoile biologice și sociale și se adaptează la mediul lor. (Piddington,
1950)

5. structurale20
O cultură este un sistem de tipare de răspuns interdependente și interdependente. (Willey, 1929)

17
Ibidem, p. 47.
18
Ibidem, pp. 50–51.
19
Ibidem, pp. 55–56.
20
Ibidem, p. 61.
Cultura este numele dat obiceiurilor intercorelate abstractizate [de oameni] ale unui grup
social. (Dollard, 1939)

Cultura constă din obiceiuri modelate și corelate funcțional, comune ființelor umane
specificabile, care compun grupuri sau categorii sociale specificabile. (Gillin, 1948)

6. genetice21
Cultura este suma totală a tot ceea ce este artificial. Este costumul complet de instrumente și
obiceiuri de viață, care sunt inventate de om și apoi transmise de la o generație la alta. (Folsom,
1928)

Prin cultură înțelegem orice obiect, obicei, idee, instituție și mod de gândire sau acțiune pe care
omul le produce sau le creează și apoi le transmite altora, în special generației următoare.
(Huntington, 1945)

Cultura desemnează acele aspecte ale mediului uman total, tangibile și intangibile, care au fost
create de oameni. (Kluckhohn, 1951)

7. incomplete22
Cultura poate fi definită ca ceea ce face și gândește o societate. (Sapir, 1921)

Cultura este energia umană organizată în modele de comportament repetitiv. (Bryson, 1947)

Ceea ce leagă oamenii într-adevăr este cultura lor - ideile și standardele pe care le au în comun.
(Benedict, 1934)

Aceste definiţii, prin varietatea lor, demonstrează dificultatea circumscrierii sintetice, printr-o
însumare de trăsături congruente, necesare şi suficiente23. În lucrarea curentă vom subscrie la
definiția oferită de Kroeber și Kluckhohn în lucrarea citată24:

„Cultura constă din modele implicite și explicite ale comportării și pentru comportare,
acumulate și transmise prin simboluri, incluzând și realizările lor în unelte. Miezul esențial al
culturii constă din idei tradiționale, apărute și selectate istoric, și, în special, din valorile ce li se
atribuie; sistemele de cultură pot fi considerate, pe de o parte, ca produse ale acțiunii și, pe de
altă parte, ca elemente ce condiționează acțiunea viitoare.“

21
Ibidem, pp. 64–65.
22
Ibidem, p. 72.
23
vezi și prezentarea doamnei Carolina Cheianu-Tudos din: Conferința Tehnico-Științifică a Colaboratorilor,
Doctoranzilor și Studenților, Universitatea Tehnică a Moldovei, 15-17 noiembrie, 2012., vol. 1, Universitatea
Tehnică a Moldovei, Chișinău, 2013, pp. 317–318.
24
A. L Kroeber, Clyde Kluckhohn, Wayne Untereiner, Culture, p. 181.
IV. Caracteristicile și funcțiile culturii

Indiferent de abordarea adoptată în definirea culturii, se pot identifica următoarele elemente

specifice de baza: 1) cultura este un fenomen intelectual colectiv, în sensul că reflectă în plan
spiritual modul specific de existentă al unui grup uman, al unei comunități sau a unei națiuni; 2)
ea este formată dintr-un ansamblu de valori, comportamente și simboluri care disting membrii
unui grup de cei ai unui altui grup.

Cultura prezintă următoarele caracteristici:

a) are un caracter dobândit, ea se dobândește prin învățare și experiență și caracterizează omul

ca fiinţă socială;
b) are un caracter colectiv, este împărtășită de membrii unei comunități, grup social – națiune,
grup etnic etc.;
c) are caracter simbolic, reprezintă reflectarea spirituală a raporturilor interumane și a relaţiilor
societate-natură;
d) are un caracter structurat, prezintă un model specific;
e) are caracter persistent, se transmite pe fondul unor acumulări treptate de la o generație la alta;
f) are caracter dinamic, se schimba în timp, se adaptează gradual și continuu, chiar daca
individul sau forțele sociale încearcă să se opună schimbării.

Dintre funcțiile culturii enumerăm:

1) funcţia de cunoaștere – accesul la cultură oferă omului „ferestre” largi de a recepționa şi a

înţelege esenţa profundă a lucrurilor, a proceselor şi a evenimentelor naturale şi sociale şi, nu în
ultimul rând, de a se cunoaşte pe sine ca Om.

2) funcţia axiologică – cunoașterea şi înțelegerea – favorizate larg de către cultură – oferă

posibilitate omului să se raporteze corect şi eficient la realitate, să aprecieze corespunzător unor
criterii valorice superioare acțiunile, evenimentele, relațiile sociale sau interumane şi să se opteze
corespunzător acestor criterii pentru ca viaţa lui să capete temeiuri puternice.

3) funcţia socializatoare – prin cunoașterea autentică şi aprecierea justă atât a potențelor proprii,
cât şi a naturii relaţiilor sociale, cultura îl poate ajuta hotărâtor pe om să se încadreze în plan
social, să-şi optimizeze activitatea, să ocolească pe cât posibil obstacole, greutăți, fenomene de
înstrăinare umană, conflicte interumane, etc. Această funcţie asigură realizarea omului în ceea ce
are el ca trăsătură definitorie, sociabilitatea, acea trăsătură de esență fără de care omul n-ar putea
fi om.
4) funcţia antientropică - cultura, alături de domeniul economicului, servește ca mijloc de sudare
a colectivităților umane, de integrare a individului în colectivitate şi a generațiilor în istorie.
Astfel, un popor poate fi izolat economic, i se poate răpi pe o durată oarecare de timp libertatea,
suveranitatea, etc., dar menţinându-şi limba, obiceiurile, tradițiile, tehnicile de gândire şi acţiune,
într-un cuvânt conștiința culturală de sine, poate renaște surprinzător de interesant, oricât de
târziu.

5) funcţia transformatoare – cultura îşi manifestă această funcţie pe mai multe planuri: în plan
natural - datorită exigențelor nou-create, adaugă „peste natura naturală” o nouă existență,
transformând-o pe aceasta dintr-o natură pentru sine într-o natură pentru om; în plan social
cultura determină transformările ce țin de integrarea şi manifestarea omului ca membru al unui
grup social.

V. Concluzii

În prezenta lucrare s-a încercat inventarierea diferitelor încercări de a defini conceptul de cultură;
în faza preliminară am trecut în revistă câteva precondiții întru definirea conceptului printre care: