Sunteți pe pagina 1din 1

Cele mai importante valori şi atitudini pe care poporul japonez le-a primit prin shintoism ar fi:

 Un respect al vieţii;
 O profundă apreciere a frumuseţii şi puterii naturii;
 Iubirea purităţii şi a curăţeniei;
 Preferinţa pentru simplitate şi simbolism în estetică.
Este interesant faptul că religiile încorporate în Japonia au suferit un proces tipic şi unic de armonizare. Dacă în SUA
etica protestantă a accentuat autoîncrederea, independenţa şi bunăstarea individuală, în Japonia etica bazată pe un amestec
de shintoism, confucianism, taoism şi budhism, a produs una dintre societăţile cele mai omogene şi a creat o ideologie
paternalistă care a stat la baza indistrializării, organizării economiei şi managementului japonez.
Budhismul a definit pe baza celor 4 adevăruri nobile
• conduită etică, întemeiată pe dragostea universală şi compasiunea pentru toate fiinţele;
• disciplină mentală;
• înţelepciune, prin practicarea primelor două căi.
În timp ce budhismul se amestecă cu shintoismul, punând bazele religioase, confucianismul pune temelia eticii, baza
culturii japoneze. Pentru Confucius, ca şi pentru Platon, arta de a guverna, este singurul mijloc de a asigura pacea şi
fericirea, pentru un număr cât mai mare de oameni.
Reforma morală şi politică înfăptuită de confucieni are la bază educaţia totală, respectiv o metodă de instruire prin care
individul obişnuit să se transforme într-un om superior. În concluzie, în filosofia confuciană, nobleţea şi distincţia nu sunt
înnăscute, ci ele se dobândesc prin educaţie. Bunătatea, înţelepciunea şi curajul sunt atributele specifice ale nobleţei.
Confucius spune: „Acela care este cu adevărat bun, nu este niciodată nefericit”.
Scopul de bază al societăţii este să trăieşti în armonie, iar acest lucru este posibil prin supunere şi leadership. Pentru a
obţine acest obiectiv, individul trebuie să îndeplinească două cerinţe:
• Autodezvoltarea sa ca om educat;
• Conformismul cu ordinea care guvernează relaţiile cu alţii.
Armonizarea în stilul japonez a elementelelor de shintoism, budhism, confucianism şi taoism s-a regăsit şi a constituit
baza codului bushido – codul etic al samurailor, care sub şogunatul Tokugawa s-a tranformat în cod de etică cetăţenească.

Contribuţia confucianismului la bushido s-a concretizat în special în accentuarea loialităţii ce trebuie să existe între
discipol şi maestru, sau subordonat şi superior, în toate relaţiile, atât în societate, cât şi în familie.
În aceste condiţii, substanţa psihologiei japonezului poate fi rezumată prin termenul amae – sentimentul de a depinde de
afecţiunea sau protecţia altuia. Din cauză că în Japonia, amae este vital de importantă pentru stabilitatea emoţională şi
psihică a individului, întreaga structură socială este aşezată pe îndeplinirea acestei necesităţi. Rezultatul este o
caracteristică socială specifică – paternalismul sau grupismul japonez .
Japonezul nu se defineşte în termenii cine este el, ci cărui grup îi aparţine. Aceasta constituie o particularitate culturală
sub numele de IE. Acesta este un grup social constituit pe bazele unui cadru ce se referă la reşedinţă, organizare şi
management. Ceea ce este important aici este faptul că relaţiile în acest grup social sunt considerate ca fiind cele mai
importante, comparativ cu toate celelalte relaţii umane. Singura unitate de bază a relaţiei interpersonale între doi japonezi,
în sistemul irarhic vertical, este relaţia oyabun-kobun. Extinderea acestui tip de relaţii dintre două persoane produce o
reţea de legături, asemenea unei organizaţii. Principiul organizaţional al grupului bazat pe relaţia oyabun-kobun
presupune o tratare corectă şi cinstită a kobunilor, altfel oya îşi va pierde fiii. Astfel, în timp ce oya-ul poate avea câţiva
kobuni, aceştia nu pot avea decât un singur oya.
Conceptul relaţiei oyabun-kobun are următoarele caracteristici:
 Managerul superior este mai în vârstă decât cel inferior, lucrând de mai mult timp pentru firmă. Poziţia îi oferă
superiorului capacitatea şi competenţa de a-l ajuta pe subordonat.
 Superiorul este dispus să ajute subordonatul în beneficiul acestuia din urmă, el este, de asemenea, ocrotitor şi
protector.
 Subordonatul acceptă protecţia şi ajutorul superiorului.
 Nu există un acord explicit pentru formarea acestor relaţii.
 Ideal, subordonatul simte gratitudine faţă de superior, pentru bunăvoinţa şi bunătatea lui şi acest sentiment este
acompaniat de dorinţa superiorului de a deveni un prieten mai în vârstă, cu experienţă pentru el.
Într-un astfel de grup cu relaţii oyabun-kobun, fiecare membru este legat într-o relaţie bivalentă, cu două elemente, în faţă
şi în spate, în acord cu ordinea în cadrul grupului. Aceste relaţii bivalente formează sistemul de organizare în cadrul
firmelor japoneze, un sistem static, în care nimeni nu poate să se strecoare printre alţi indivizi pe verticală şi să
promoveze.
Acest tip de relaţii sunt dezvoltate nu numai prin norme sociale, ci, de asemenea, şi prin activităţi sau acţiuni, concentrate
pe grup. Aceste activităţi au scopul de a realiza legătura dintre generaţii. Autoritatea este absolută şi respectată în
compania japoneză, datorită în principal obiceiurilor, tradiţiilor şi relaţiilor oyabun-kobun. Superiorul trebuie să fie un
lider cald, blând şi un tutore care se străduieşte să îndeplinească în condiţii bune, cele mai multe dintre interesele
subordonaţilor. El trebuie să fie flexibil şi dispus de a acumula unele opinii ale subordonaţilor, prin aceasta oferind
subordonaţilor un sentiment de autoapreciere prin participare.