Sunteți pe pagina 1din 32

CUPRINS

CAPITOLUL I ANALGEZICE ANTIPIRETICE ŞI ANTIINFLAMATORII..............................4


1.1. GENERALITĂŢI.................................................................................................................4
1.2.MECANISM DE ACŢIUNE...............................................................................................7
1.3. REACŢII ADVERSE...........................................................................................................8
CAPITOLUL II CLASIFICARE...................................................................................................11
2.1.SALICILAŢII......................................................................................................................11
2.2.ANALGEZICELE ANTIPIRETICE DIN GRUPA p-AMINOFENOLULUI.................15
2.3. DERIVAŢI DE PIRAZOLONĂ ŞI PIRAZOLIDINDIONĂ..........................................16
2.4.ACIZII INDOLACETINICI...............................................................................................19
2.5. ANTIINFLAMATORII NESTEROIDIENE DIN GRUPA ACIZILOR ARIL
ALIFATICI................................................................................................................................22
2.6. FENAMAŢII......................................................................................................................24
2.7. OXICAMII.........................................................................................................................25
2.8. EXEMPLE DE MEDICAMENTE CU ACTIUNE ANTIINFLAMATOARE –
ANTIPIRETICA - ANALGEZICA...........................................................................................26
CAPITOLUL III MEDICAMENTE ANALGEZICE ANTIPIRETICE ŞI
ANTIINFLAMATORII NESTOROIDENE ÎNREGISTRATE ÎN ROMÂNIA..........................30
CONCLUZII..................................................................................................................................32
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................33

MEMORIU

2
Analgezia reprezintă un capitol important în practica medicală, nu numai ca mijloc
de realizare a unei intervenţii de mică sau mare chirurgie, dar mai ales pentru ameliorarea
durerilor bolnavilor aflaţi în stadii terminale. În acelaşi timp aplicând tratament
medicamentos bolnavilor cu diferite afecţiuni, asocierea acestuia cu diferite analgezice duce
la îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora având un efect pozitiv asupra psihicului.
Iată de ce am considerat necesară o trecere în revistă a acestora cât şi a
medicamentelor antiinflamatorii utilizate în tratamentele actuale.
Terapia medicală reprezintă un domeniu de mare actualitate în continuă
schimbare şi remaniere conceptuală şi tehnică.
Industria farmaceutică creează într-un ritm alert noi produse foarte active, noi
grupe şi familii de substanţe cu deosebiri dinamice minore, dar cu alte acţiuni
farmacologice şi cu potenţe, spectru de acţiune şi cu reacţii diverse diferite.
Medicul, indiferent de vârstă, de experienţă şi de specializarea sa, se află în
momentul actual în faţa unui adevărat labirint, creat de noile posibilităţi terapeutice.

Obiectivele existente ale medicinii viitorului, sintetic exprimate converg pe toate


planurile pentru a satisface dezideratul optim si esential al societatii, acela de a mentine individul
uman sanatos si eficient pe durata maxima a intregii sale perioade de viata.
In realitate, multi oameni sunt indiferenti fata de soarta propriei persoane. De aceea dupa
parerea mea, este nevoie de promovarea sub orice mijloace a cunostintelor despre sanatate si
despre factorii care o influenteaza.
Fiecare om trebuie sa stie ca este mai usor de prevenit decat de tratat o boala si ca
depinde de fiecare dintre noi cum ne ingrijim propriul nostru organism.
Sper ca aceasta lucrare sa fie interesanta, dar mai ales utila celor care o vor asculta,
intentia mea fiind aceea de a face oamenii sa devina mai intereseti de propria lor sanatate si de a
intelege ca pot evita aparitia unor afectiuni, daca isi vor acorda putin mai multa atentie si grija
organismului lor.

3
CAPITOLUL I
ANALGEZICE, ANTIPIRETICE ŞI ANTIINFLAMATORII

1.1. GENERALITĂŢI

O serie de medicamente sumează proprietăţi analgezice, antipiretice şi


antiinflamatorii, cu caracter simptomatic.
Prototipul este acidul acetilsalicilic, care are toate aceste efecte de intensitate
moderată, cu predominanţa efectelor analgezic şi antipiretic pentru doze mici şi
evidenţierea efectului antiinflamator pentru doze mari. Fenacetina, paracetamolul,
aminofenazona au efecte analgezice şi antipiretice, dar sunt puţin eficace ca
antiinflamatorii. Pentru alte medicamente - de exemplu fenilbutazona, indometacina,
ketoprofenul, naproxenul, diclofenacul, piroxicamul - predomină proprietăţile
antiinflamatorii. Ele sunt folosite în diferite boli inflamatorii, mai ales în afecţiunile
reumatice, fiind cunoscute sub denumirea de antiinflamatorii nesteroidiene (pentru a fi
deosebite de antiinflamatoriile steroidiene, reprezentate de glucocorticoizi).
Toate analgezicele, antipireticele şi antiinflamatoriile au în comun o acţiune
de ordin biochimic - inhibarea ciclooxigenazei, cu micşorarea formării de prostaglandine şi
alţi compuşi de acest tip. Această acţiune este probabil responsabilă de efectele
terapeutice. Minusul de prostaglandine determină o parte din reacţiile adverse proprii acestei
grupe farmacoterapeutice: iritaţia mucoasei gastrice, mergând până la formarea de
ulcer, accidente hemoragice, afectarea rinichiului şi altele.
Efectul analgezic este de intensitate slabă-medie, inferior celui al
medicamentelor opioide. Efectul analgezic se dezvoltă repede după administrarea orală
(în 1/2 - 1 oră) şi se menţine câteva ore. Durerea surdă, pulsabilă, este mai bine
influenţată decât cea ascuţită, cu caracter de junghi. În condiţiile clinice, analgezicele
antipiretice şi antiinflamatorii sunt eficace îndeosebi faţă de durerile de natură
antiinflamatorie, de exemplu în bolile reumatice, ca şi în cefalee, dismenoree, dureri
postoperatorii. Durerea pornită de la viscerele cavitare este mai puţin sensibilă la acest
tip de medicamente.
Substanţele folosite curent ca analgezice sunt acidul acetilsalicilic şi
paracetamolul. Ultimul este considerat ca analgezic pur deoarece este practic lipsit de
efect antiinflamator.
Antiinflamatoriile nesteroidiene foarte active, indicate ca antireumatice, nu
sunt avantajoase în scop analgezic, din cauza riscului disproporţionat (cu situaţia
clinică) al reacţiilor adverse.
Analgezia poate fi dovedită în studii de farmacologie clinică, folosind
durerea patologică - reumatică, postoperatorie. Durerea provocată experimental la
voluntari este puţin influenţată. La animalele de laborator durerea provocată este, de
asemenea, relativ existentă la aceste medicamente. Efectul lor poate fi bine evidenţiat
pe fondul de hiperalgezie produs prin injectare de carragenină sau kaolin în laba de
şobolan (substanţe care stimulează formarea de prostaglandine, provocând inflamaţie şi
edem local).

4
Efectul antipiretic constă în scăderea modificării patologice a mecanismului
termoregulator. Hipotalamusul este locul principal pentru controlul termoreglării. În aria
preoptică şi în hipotalamusul anterior se găsesc aglomerări de neuroni termosensibili,
care integrează informaţiile venite de la senzorii termici din periferie şi centrali şi
controlează modalităţile de pierdere (vasodilataţie, sudoraţie) sau producere de căldură
(creşterea catabolismului, activitate musculară). Comanda către periferie se face prin căi
nervoase prevăzute cu sinapse ce folosesc ca mediatori diferite monoamine. Febra este
provocată de infecţii, leziuni tisulare, tulburări imunologice, unele neoplasme. Ea are
mecanism chimic, fiind datorită unor substanţe „pirogene”, exogene sau endogene.
Pirogenii bacterieni (cu structură lipopozaharidică) sau alţi pirogeni exogeni eliberează
din ţesuturi (îndeosebi din leucocite şi celule ale sistemului reticuloendotelial) pirogenii
endogeni, care acţionează la nivelul hipotalamusului. Febra este considerată ca un
epifenomen al altor procese cu rol adaptiv. Beneficiile febrei sunt controversate, în
schimb ea poate fi cu certitudine dăunătoare într-o serie de situaţii clinice. Simptomele
însoţitoare - cefalee, mialgii, stare de rău - sunt adesea cauză de disconfort. Febra trebuie
deosebită de hipertermie, care este caracterizată prin creşterea temperaturii ca urmare a
expunerii excesive la căldură, a măririi producerii de căldură sau a pierderii
insuficienţei de căldură, în condiţiile unui termoregulator nefuncţional (epuizat prin
suprasolicitare sau deprimat medicamentos).
Efectul antipiretic se dezvoltă în 30-60 minute după administrarea orală a
dozei active (de exemplu 500 mg acid acetilsalicilic sau paracetamol) şi este maxim
după circa 3 ore, când temperatura scade cu 1,5-1,25 0C după aproximativ 6 ore
temperatura revine la valoarea crescută iniţială, ceea ce poate face necesară repetarea
dozei. Dozele terapeutice de antipiretice nu influenţează temperatura normală. La
animalele de laborator este caracteristică împiedicarea creşterii temperaturii produsă prin
injectarea unei suspensii de drojdie de bere, faţă de care eficacitatea este atât
preventivă cât şi curativă.
Acidul acetilsalicilic şi paracetamolul se folosesc ca antipiretice. Ele sunt
indicate în toate cazurile când febra poate fi dăunătoare, cântărind, în acelaşi timp, riscul
reacţiilor adverse la medicamentul respectiv. Febra moderată - în jurul a 38 0C- care
apare în cursul unor infecţii virotice necomplicate, în condiţiile clinice banale, nu solicită
obişnuit tratament antipiretic. Totuşi, acesta este recomandat deseori de medici şi agreat
de bolnavi, îndeosebi că împreună cu micşorarea temperaturii sunt atenuate simptomele
neplăcute care însoţesc sindromul febril. În cazul infecţiilor bacteriene, administrarea de
antipiretice poate fi inoportună, deoarece evoluţia temperaturii este un indicator
important al eficacităţii tratamentului cauzal, antibiotic sau chimioterapic. În plus, febra
poate contribui la eradicarea unor germeni patogeni. Se consideră că febra este
avantajoasă în bruceloza cronică şi la bolnavii cu neurosifilis. În alte situaţii însă febra
este dăunătoare - de exemplu creşte mortalitatea prin pneumonie pneumococică -
administrarea de antipiretice fiind utilă.
Hiperpirexia produsă prin infecţii generale, encefalită, meningită, hemoragii
cerebrale este caracterizată prin creşterea temperaturii la valori ce depăşesc 41 0C. Ea
trebuie considerată ca o urgenţă şi necesită obligatoriu măsuri de scădere a temperaturii
organismului pentru a evita suprasolicitarea circulaţiei şi respiraţiei, hipoxia şi acidoza
tisulară. Se administrează repetat antipiretice (evitând dozele mari de acid acetilsalicilic,
care pot agrava acidoza), asociind eventual mijloace de răcire exterioară (împachetări sau

5
băi reci) împreună cu clorpromazină ( care favorizează răcirea prin vasodilataţie periferică
şi împiedică reacţiile de termogeneză).
Febra prelungită de origine necunoscută beneficiază uneori de tratamentul
antipiretic care, pe lângă atenuarea simptomelor neplăcute însoţitoare, evită anumite
dezechilibre metabolice (consumul proteic exagerat, dezechilibrul hidroelectrolitic,
hiposideremia cu anemie etc.). Se administrează acid acetilsalicilic sau paracetamol, şi
dacă acestea nu sunt eficace, se încearcă ibuprofenul sau indometacina.

INDICAŢII ALE ANTIPIRETICELOR


O altă indicaţie a antipireticelor este febra la bolnavii cu risc crescut. În
această categorie sunt cuprinse, în primul rând:
1. persoanele cu boală coronariană, la care creşterea necesităţii de oxigen a inimii este
foarte dăunătoare.
2. stările febrile în timpul sarcinii pot avea consecinţe nedorite:-pentru primele 4-6
săptămâni sunt suspectate malformaţii fetale, pentru perioada dinaintea naşterii sunt
posibile diminuarea maturării surfactantului pulmonar şi favorizarea anoxiei fetale. De
aceea febra la gravide trebuie combătută prin antipiretice. Acestea se administrează
ocazional şi nu numai în cure scurte, deoarece comportă ele risc fetal.
3. copiii susceptibili pot face convulsii febrile la temperatură peste 38,8 0C ceea ce face
necesară folosirea de antipiretice; dacă convulsiile au apărut, se injectează intravenos (cu
multă prudenţă), diazepam, se administrează paracetamol sau acid acetilsalicilic şi se fac
împachetări reci.
4. creşterea temperaturii este dăunătoare la bolnavii cu traumatisme craniene, deoarece
accentuează edemul cerebral.
5. apariţia febrei în prezenţa bolilor psihice grave impune, de asemenea,
administrarea de antipiretice, deoarece creşterea temperaturii poate provoca halucinaţii,
chiar de compensare mintală.
Efectul antiinflamator al medicamentelor din grupa analgezice -antipiretice -
antiinflamatorii este de intensitate moderată (în comparaţie cu glucocorticoizii, care au
efect intens).
Acţiunea de inhibare a inflamaţiei poate fi dovedită experimental, folosind diferite
modele de inflamaţie acută sau cronică: eritem (de exemplu, eritemul pielii de cobai
provocat prin ultraviolete), edem ( de exemplu, edemul carageninic al labei de şobolan),
granulom (de exemplu, granulomul perete de vată), artrită cu componentă imună (artrita
prin adjuvant Freud, provocată la şobolan prin injectarea unei suspensii de microbacterii
moarte). Potenţa diferitelor antiinflamatorii nesteroidiene diferă în funcţie de substanţă şi
de modelul inflamaţiei. Pe primele locuri se situează diclofenacul, indometacina,
naproxenul, acidul flufenamic, fenilbutazona. Acidul acetilsalicilic are o potenţă relativ
mică. Eficacitatea faţă de inflamaţia granulomatoasă este relativ slabă (în comparaţie cu
cea a steroizilor).
În condiţiile clinice, dovedirea efectului antiinflamator se face prin studii
controlate, folosind îndeosebi bolnavi de poliartrită reumatoidă. Pentru obiectivarea şi
cuantificarea eficacităţii sunt utilizaţi o serie de indici: durerea (cuantificarea intensităţii),
redoarea matinală (intensitate şi durată), puterea de strângere a mâinii, dimensiunea
articulaţiilor inflamate, sensibilitatea articulaţiilor, numărul articulaţiilor interesate de boală,
capacitatea funcţională, temperatura pielii (termografie), circulaţia în sinovială (măsurată

6
prin trasori radioactivi - xenon, tehneţiu), modificările radiografice, nodulii reumatoizi
subcutanaţi. Se efectuează, de asemenea, probe de laborator corelate cu inflamaţia, ca
viteza de sedimentare a hematiilor, tirul factorului reumatoid etc. Antiinflamatoriile
nesteroidiene realizează beneficii terapeutice la majoritatea indiciilor clinici ai inflamaţiei.
Durerea şi inflamaţia articulară sunt atenuate încă din primele zile de tratament, dar
pentru eficacitatea deplină pot fi necesare 2-3 săptămâni. Boala extraarticulară (de
exemplu nodulii reumatoizi) nu este influenţată. Viteza de sedimentare a hematiilor şi
titrul factorului reumatoid sunt mai puţin sau nu sunt modificate. Evoluţia poliartritei
reumatoide este neschimbată.
Antiinflamatoriile nesteroidiene sunt larg folosite terapeutic în diferite afecţiuni
inflamatorii. Ele sunt indicate, în principal, în bolile reumatice, realizând beneficii faţă de
fenomenele inflamatorii congestiv-exsudative, fără să influenţeze fenomenele poliferative.
În bolile reumatice, inflamaţiile acute, cum este reumatismul poliarticular acut (febra
reumatică acută), dozele mari de acid acetilsalicilic suprimă rapid inflamaţia acută,
durerea şi febra şi pot micşora riscul afectării inimii, dar nu influenţează complicaţiile şi
evoluţia generală a bolii. În afecţiunile reumatice inflamatorii cronice - de exemplu poliartrita
reumatoidă - antiinflamatoriile nesteroidiene reprezintă o medicaţie simptomatică, rapid eficace
în atenuarea durerii, a inflamaţiilor articulaţiilor ţin în ameliorarea funcţionalităţii acestora.
Fenomenele extraarticulare, boala sistematică, evoluţia generală şi articulară nu sunt împiedicate.
Sunt folosite, de preferinţă, antiinflamatoriile active de felul fenilbutazonei, indometacinei,
naproxenului, diclofenacului, piroxicamului. Curele prelungite nu sunt lipsite de riscuri.
Analgezicele antipiretice şi antiinflamatorii se administrează obişnuit, oral,
ocazional, în doză unică sau în câteva doze, pentru efectul analgezic şi antipiretic. În afecţiunile
reumatice se administrează repetat, pe termen mediu sau lung, pentru efectul antiinflamator.
Câţiva compuşi - diclofenac, ketoprofen, ketorolac, piroxicam, tenoxicam,- se pot injecta
intramuscular în situaţii acute sau de urgenţă; pentru ketorolac şi tenoxicam, există şi preparate
injectabile intravenos.
Oportunitatea folosirii în unguente, pentru aplicaţii locale, este discutabilă. Unele inflamatorii
nesteroidiene se pot administra topic ca soluţii oftalmice, pentru tratamentul unor afecţiuni
oculare inflamatorii, pentru împiedicarea miozei intraoperatorii şi a inflaţiei postoperatorii,
pentru profilaxia edemului macular cistoid.

1.2.MECANISM DE ACŢIUNE

Calmarea durerii, scăderea temperaturii crescute a sindromului febril, împiedicarea


inflamaţiei sunt atribuite unei acţiuni metabolice comune - diminuarea sintezei prostaglandinelor.
Intervenţia se exercită asupra unei etape precoce a activităţii sistemului prostaglandin -
sintetazic. Este inhibată ciclooxigenaza, enzimă care catalizează ciclizarea prostaglandinelor,
tromboxanilor şi prostaciclinei. Calea lipooxigenazei ( paralelă celei a ciclooxigenazei) nu este
influenţată, formarea acidului hidroxiarahidonic şi a leucotrienelor nefiind împiedicată.
Deprimarea biosintezei prostaglandinelor se produce, in vitro, la concentraţii corespunzătoare
datelor terapeutice şi este în corelaţie cu efectele analgezice, antipiretice şi antiinflamatorii.
Ciclooxigenaza (COX) există în două izoforme: COX -1 şi COX -2.

7
COX -1 este o enzimă constitutivă, prezentă în multe ţesuturi, unde determină formarea de
prostanoizi necesari unor procese fiziologice - de exemplu, citoprotecţia mucoasei
gastrointestinale, homeostazia vasculară, funcţia renală, funcţia plachetelor. COX-2 nu se găseşte
practic în ţesuturile normale. Antiinflamatoriile nesteroidiene inhibă ambele tipuri de
ciclooxigenază. Inhibarea COX 2 explică efectul antiinflamator, analgezic şi antipiretic, în timp
ce inhibarea COX 1 explică o serie de reacţii adverse, de felul lezării mucoasei gastrointestinale
sau afectări toxice a rinichiului. Există compuşi nesteroidieni care inhibă electiv COX 2, având
proprietăţi antiinflamatorii nesteroidiene convenţionale. Asemenea proprietăţi sunt atribuite
nimesulidei (introdusă în terapeutică în ultimi ani). Celecoxib, etoricoxibul sunt inhibitori
selectivi ai COX-2.
Prostaglandinele sunt substanţe tisulare active, care intervin în generarea durerii.
Prostaglandinele, îndeosebi PEG 2 şi prostaciclina PGI2, stimulează terminaţiile senzitive şi
favorizează efectul algogen al serotoninei, bradikininei şi histaminei. Durerea provocată de
inflamaţie sau prin intervenţie chirurgicală este atribuită inducerii ciclooxigenazei, cu formare
crescută prostaglandine, mai ales PEG 2 în ţesutul afectat. Cefalea se poate datora, de asemenea,
unui exces local de prostaglandine. Aceasta explică eficacitatea analgezicelor antipiretice şi
antiinflamatorii în durerea inflamatorie, în cea postoperatorie, în cefalee. Pe lângă componenta
periferică a efectului analgezic, este posibilă o intervenţie centrală.
Patogenia febrei implică formarea crescută de prostaglandine, mai ales PGE 2 la nivelul
hipotalamusul centrul termoregulator pentru temperaturi mai mari decât cea fiziologică.
Analgezicele antipiretice şi antiinflamatorii, inhibând ciclooxigenaza, reduc producerea locală de
prostaglandine, ceea ce permite nominalizarea reglării temperaturii corpului.
Prostaglandinele, îndeosebi PGE2, care se formează în cantităţi mari în ţesuturile supuse
agresiunii inflamatorii, contribuie la generarea inflaţiei. Ele provoacă vasodilataţie,
permeabilizarea capilară, eritem, edem şi durere. Antiinflamatoriile nesteroidiene împiedică
fenomenele congestiv-exsudative ale inflamaţiei, datorită inhibării sintezei prostaglandinelor. În
general, efectul antiinflamator este proporţional cu capacitatea de inhibare a ciclooxigenazei.
Înrudit cu proprietăţile antiinflamatorii este efectul protector faţă de arsurile solare şi
prin ultraviolete. Administrarea unei doze unice de acid acetilsalicilic, ibuprofen, sau
indometacină, înaintea expunerii excesive a tegumentelor la ultraviolete, împiedică sinteza locală
de PEG2, respectiv apariţia edemului dureros.

1.3. REACŢII ADVERSE

Acidul acetilsalicilic, indometacină, fenilbutanoza, ketoprofenul şi alte


antiinflamatorii nesteroidiene inhibă funcţiile plachetare şi au proprietăţi antitrombonice, mai
ales la nivelul arterelor. Acţiunea antiagregantă plachetară poate fi utilă pentru profilaxia
trombozelor arteriale, realizând beneficii la bolnavii cu risc de infarct miocardic şi accidente
cerebro- vasculare. Prelungirea timpului de sângerare explică hemoragiile care pot apărea în
cursul tratamentului cu antiinflamatorii nesteroidiene, mai ales cu acid acetilsalicilic. Folosirea
hematiilor marcate de crom radioactiv a permis decelarea, la mulţi bolnavi, a unor mici pierderi
de sânge în scaun - în jur de 4 ml / zi pentru tratamente de scurtă durată.
Analgezice, antipiretice şi inflamatorii provoacă frecvent fenomene de iritaţie gastrică şi
tulburări diseptice. Tratamentul prelungit poate produce o gastrită difuză caracteristică, însoţită
deseori de sângerări în suprafaţă, care pot determina o anemie cronică feriprivă. Sângerările
masive sunt rare. Uneori se produc eroziuni superficiale la mucoasei, vizibile gastroscopic;

8
aceste leziuni apar şi se vindecă cu uşurinţă, epiteliul primenindu-se continuu. Ocazional se pot
dezvolta ulcere vizibile radiologic, mai ales ulcer gastric. Medicamentul cu cel mai mare risc în
această privinţă este fenilbutanoza. Frecvenţa efectului ulcerigen este crescută la bolnavii cu
poliartrită reumatoidă, probabil în legătură cu tratamentele îndelungate cu medicamente agresive
pentru mucoasă. Potenţialul ulcerigen la om poate fi apreciat după rezultate obţinute în
cercetările poreclinice. Un studiu comparativ al raportului între efectul antiinflamator (asupra
edemului carrageninic) al raportului între efectul antiinflamator (asupra edemului carrageninic) şi
efectul ulcerigen (la şobolanii stresaţi), pentru câteva antiinflamatorii nesteroidiene, a arătat
următoarea ordine a potenţialului ulcerigen crescând:
1. sulindac;
2. fenazona (bine suportată);
3. indometacin ;
4. naproxen ;
5. piroxicam ( cu risc ulcerigen mare);
Deşi apariţia de noi medicamente foarte eficace este obişnuit însoţită de afirmarea unei
toleranţe gastrice superioare, este probabil că potenţialul antiinflamator ridicat corespunde unui
risc ulcerigen crescut.
Cauza iritării mucoase gastrice şi a efectului ulcerigen constă, foarte probabil, în
inhibarea formării unor postaglandine, în special de tip E. Aceste postaglandine micşorează
secreţia clorhidropeptică şi măresc secreţia de mucus (prin intermediul AMPc). În lipsa efectului
citoprotector al postaglandinelor apar leziunile caracteristice. Antiinflamatoriile acţionează în
parte direct asupra mucoasei gastrice, în parte pe cale sistematică, după absorbţie. Administrarea
în forme farmaceutice enterosolubile, introducerea în supozitoare sau folosirea de medicamente
care devin active numai după absorbţie, prin metabolizare, diminuează în oricare măsură
fenomenele de iritaţie gastrică.
Riscul ulcerigen a făcut ca antiinflamatorii nesteroidiene să fie contraindicate relativ la
cele cu antecedente ulceroase. Această regulă şi-a pierdut caracterul de obligativitate în ultimii
ani, când au devenit disponibile antiulceroase care inhibă marcat secreţia gastrică de acid
clorhidric. Apariţia ulcerului în timpul tratamentului antiinflamator impune administrarea de
cimetidină (800 mg o dată
/zi ) sau ranitidină (300 mg o dată /zi) timp de 2-3 luni, dacă este posibil întreruperea
medicamentaţiei antiinflamatorii sau timp îndelungat, dacă aceasta nu este posibilă.
La bolnavii cu ulcer în antecedente antiinflamatoriile se pot administra atunci
când sunt indispensabile, asociind cimetidină sau ranitidină în doze profilactice (400 mg,
respectiv 150 mg o dată /zi). O altă posibilitate constă în administrarea de misoprostol, un
analog al PGE1 (0,4 mg de 2 ori
/zi, curativ sau 0,2 mg de 2 ori /zi, profilactic). Acidul acetilsalicilic, indometacina şi alţi
inhibitori ai ciclooxigenazei micşorează motilitatea intestinală şi diminuează mişcarea apei
şi electroliţilor către lumenul intestinal. În condiţii clinice au fost semnalate rezultate
bune ale unor antiinflamatorii nesteroidiene, în formă injectabilă, la bolnavii cu diaree
consecutivă iradierii intestinului, ca şi în diareea intensă din holeră.
Acidul acetilsalicilic, ibuprofenul, indometacina, acidul mefenamic, naproxenul
inhibă contracţiile uterine. Datorită efectului tocolitic aceste medicamente pot linişti
dismenoreea şi sunt uneori eficace împotriva naşterii premature. Administrate în doze
mari, în ultimele săptămâni ale sarcinii, prelungesc gestaţia şi durata travaliului, ceea ce
reprezintă un dezavantaj.

9
Analgezicele antipiretice şi antiinflamatorii au efecte caracteristice asupra
rinichiului. La începutul tratamentului apare o scădere a clearance-ului creatininei, cu
reţinerea sării în organism; uneori bolnavul câştigă în greutate şi se formează edeme.
Tendinţa de retenţie hidrosalină este proprie tuturor medicamentelor din această grupă,
dar mai marcată pentru fenilbutazonă. După 2-3 săptămâni intervin mecanisme
compensatorii, care corectează în mare măsură fenomenul. Retenţia hidrosalină poate
favoriza decompensarea la bolnavii cu insuficienţă cardiacă, ascită cirotică, hipovolemie
sau afecţiuni renale cronice, analgezice antipiretice şi antiinflamatorii scad fluxul renal şi
filtrarea glomerulară şi pot fi cauză de insuficienţă renală. Mult mai puţin frecvent
este un sindrom caracterizat prin hiporeninemie, hipoaldosternism, şi hiperkaliemie.
Tratamentul îndelungat cu antiinflamatorii nesteroidiene în doze mari provoacă
uneori leziuni renale. Fenomenul este cunoscut sub numele, parţial impropriu, de
„nefropatie fenacetinică”. Dacă administrarea medicamentului continuă, se dezvoltă o
nefrită interstiţială, însoţită de un sindrom nefrotic, cu proteinurie masivă; în continuare
se produce ischemie şi necrozo papilară. Afectarea rinichiului a fost atribuită inhibării
ciclooxigenazei, cunoscut fiind rolul prostaglandinelor în controlul circulaţiei renale şi în
producţia de renină şi aldosteron. Este posibilă şi o patogenie idiosincrazică sau
alergică.
Acidul acetilsalicilic şi indometacina pot diminua nivelul crescut al calcemiei la
bolnavii cu cancer metastatic.
Antiinflamatoriile nesteroidiene pot micşora fertilitatea masculină, ştiut fiind că
prostaglandinele sunt importante pentru funcţionarea spermatozoizilor. Tratamentul cronic
cu acid acetilsalicilic sau alte medicamente de acest tip trebuie evitate la bărbaţii cu
fertilitate la limită.
Folosirea analgezicelor antipiretice şi antiinflamatorii în timpul sarcinii impune
prudenţă, deoarece există un risc dismorfogen ipotetic. Tratamentul trebuie întrerupt în
preajma naşterii, pentru a evita întârzierea travaliului, hemoragiile postpartum şi
închiderea intrauterină a canalului arterial. Folosirea antiinflamatorilor nesteroidiene
agresive, la copii mici, necesită discernământ.
Administrarea de indometacin sau acid acetilsalicilic în cură scurtă, la nou-
născuţii la care persistă canalul arterial, poate controla fenomenele de insuficienţă
cardiacă şi favorizează închiderea acestei comunicări între artera pulmonară şi aortă
(caracteristică circulaţiei fetale). Se presupune că persistenţa canalului arterial este în
legătură cu formarea locală crescută de PGE2, diminuarea cantităţii de prostaglandină sub
influenţa antiinflamatorilor nesteroidiene explicând beneficiul terapeutic.
Un alt fenomen comun şi încrucişat pentru antiinflamatoriile inhibitoare ale
sintezei prostaglandinelor, sunt reacţii de tip anafilactoid, care pot merge uneori până la
asfixie acută prin spasm bronşiolic şi edem laringian sau stare de şoc colaps. Sindromul
este mai frecvent la adulţi, îndeosebi la bolnavii astmatici şi la alergici, în general.
Mecanismul acestui efect advers, care imită reacţiile alergice dar nu este de natură
imunologică, nu este cunoscut.

10
CAPITOLUL II
CLASIFICARE

Analgezicele antipiretice şi antiinflamatorii pot masca unele semne ale bolilor


infecţioase, fapt care trebuie cunoscut de către medic pentru a nu întârzia instituirea
tratamentului antibiotic sau chimioterapic potrivit.
Analgezicele antipiretice şi antiinflamatorii disponibile actualmente se pot
grupa în câteva familii chimice:
1. salicilaţi, de exemplu acidul acetilsalicilic;
derivaţi de p-aminofenol, de exemplu fenacetina şi paracetamolul;
derivaţi de pirazolonă şi pirazolidindionă, de exemplu aminofenazona şi fenilbutazonă;
acizi indolacetici şi analogi, de exemplu indometacina, ketorolac şi sulindac;
acizi: - arilalifatici - arilpropionici, de exemplu: ibuprofenul, flurbiprofenul şi naproxen;
- arilacetici, de exemplu: diclofenacul;
- fenamaţi sau acizi antranilici, de exemplu acidul mefenamic, acidul niflumic;
- oxicami, de exemplu piroxicamul, tenoxicamul, meloxicamul.
Pentru efectul analgezic şi antipiretic se folosesc obişnuit acidul acetilsalicilic sau
paracetamolul, administrate ocazional le nevoie.
În afecţiunile reumatice sunt indicate, după situaţie, substanţe cu efect
antiinflamator de intensitate moderată, cum sunt acidul acetilsalicilic şi ibuprofenul sau
compuşi cu efect mai marcat, cum sunt fenilbutazonă, indometacina, ketoprofenul,
naproxenul, diclofenacul, piroxicamul, etc. Reacţiile adverse trebuie avute în vedere
mai ales când se fac tratamente prelungite. Accidente rare, dar cu consecinţe grave, sunt
fenomenele
anafilactoid acute, posibile pentru toate inhibitoarele de ciclooxigenază, ca şi
agranulocitoza alergică, provocată îndeosebi de derivaţii pirazolidinici.

2.1.SALICILAŢII

ACIDUL ACETILSALICILIC (acetylsalycylic acid, acesil, acetysal, acisal, albyl,


alka seltzer, aspirin, europirin, upsarin).
Cunoscut îndeosebi sub denumirea de aspirină, este esterul acidului acetic cu
acidul salicilic (la gruparea -OH a acestuia).
Are proprietăţile obişnuite grupei de medicamente analgezice-antipiretice şi
antiinflamatorii. Administrat oral, în doză de 300-500 mg, are efect analgezic şi antipiretic
moderat, care durează 3-6 ore. Este larg folosit în scopul combaterii durerilor de
intensitate slabă sau moderată, fiind indicat în cefalee, mialgii, dureri reumatice articulare
şi periarticulare, nevralgii, dureri dentare, dismenoree. Este util şi în combaterea febrei.

11
Dozele mai mari, care depăşesc 3 g/zi, la adult, au efect antiinflamator. În reumatismul
poliarticular acut fenomenele inflamatorii, durerea şi febra diminuează mult sau dispar
după 1-2 zile de tratament; viteza de sedimentare a hematiilor se normalizează treptat. În
poliartrita reumatoidă atenuarea inflamaţiei articulare asigură un confort elementar pentru
bolnav şi întârzie dezvoltarea deformaţiilor; mecanismele fundamentale ale acestei boli
reumatice şi evoluţia lor sunt influenţate. Efectele analgezic, antipiretic şi antiinflamator se
datoresc, în principal, inhibării sinteze prostaglandinelor.
Acidul acetilsalicilic împiedică agregarea plachetară şi prelungeşte timpul de
sângerare.
Inhibarea funcţiilor plachetare poate fi utilă pentru profilaxia trombozelor arteriale
la bolnavii cu risc de infarct miocardic sau de accidente cerebrovasculare.
Se absoarbe relativ bine din tubul digestiv, diponibilitatea medie după
administrarea orală fiind de 68 %. Creşterea pH-ului sucului gastric măreşte solubilitatea
medicamentului şi îi uşurează absorbţia (deşi măreşte, în acelaşi timp, proporţia formei
ionizate, fenomen care tinde să micşoreze absorbţia). Viteza, absorbţia şi concentraţia
plasmatică maximă variază în funcţie de preparat. Acetilsalicilatul de sodiu, acidul
acetilsalicilic tamponat în comprimate efervescente şi comprimatele obişnuite, desfăcute în
apă caldă, permit o absorbţie mai rapidă, realizând o concentraţie plasmatică superioară,
cu un maxim de 1/2 de oră la ingestie. Comprimatele nedesfăcute în apă realizează
concentraţii plasmatice mai mici. Comprimatele enterosolubile realizează o absorbire
lentă (şi un efect prelungit) - concentraţia este maximă la 6 ore de la administrare.
Acidul acetilsalicilic este în mică parte hidrolizat în mucoasa intestinală şi la
primul pasaj hepatic, ajungând în sânge, în majoritate, sub formă nemodificată. Hidroliza
continuă în plasmă şi în ficat, astfel încă proporţia salicilatului creşte repede. Aceasta
face ca nivelul plasmatic de acid acetilsalicilic să nu depăşească 20 mg/ml. Concentraţia
plasmatică de salicilat este de 60 mg/ml pentru dozele analgezice şi antipiretice şi 150-
300 mg/ml pentru dozele antiinflamatorii. Fenomene toxice minore, apar la concentraţiile
ce depăşesc 200 mg/ml, toxicitatea este manifestată la peste 300 mg/ml, iar la concentraţii
mai mari de 450 mg/ml survin tulburări metabolice grave.
Se leagă de proteinele plasmatice, îndeosebi de albumină, în proporţie medie de 50%.
În cazul salicilatei, legarea este în funcţie de concentraţia plasmatică - la concentraţiile
obişnuite pentru dozele antiinflamatorii (100-200 mg/ml) proporţia de legare este de 80-
95%, la concentraţiile toxice (400mg/ml) ea scade 50% (restul reprezintă forma liberă
difuzibilă). Distribuţia se face în toate ţesuturile, dar inegal. Volumul aparent de
distribuţie corespunde aproximativ apei extracelulare, fiind de circa 0,15 1/kg , atât pentru
acidul acetilsalicilic cât şi pentru salicilat. Difuzează parţial în lichidul sinovial - după o
doză de 0,6 g acid acetilsalicilic concentraţia în lichidul sinovial al articulaţiei inflamate
este de aproape 25% acid acetilsalicilic şi peste 50% salicilat, faţă de concentraţia
plasmatică. Salicilaţii trec lent prin bariera hematoencefalică şi repede prin bariera
placentară. Acidoza favorizează difuziunea în creier şi în alte ţesuturi respectiv riscul
toxic, deoarece măreşte proporţia formei neionizate, liposolubile; alcaloza, care măreşte
proporţia formei ionizate, neliposolubile, favorizează reţinerea în lichidul extracelular şi
eliminarea.
Acidul acetilsalicilic este repede hidrolizat având un clearance de 9,3 ml/minut şi
kg şi un timp de mediu de înjumătăţire de 15 minute. Salicilatul este metabolizat în
ficat, în principal prin înconjurare cu glicina, rezultând acid saliciluric; se formează, de

12
asemenea, derivaţi glucuronici (fenolglucucoronidă, acilglucuronică) şi mici cantităţi de
acid gentizic (acid 2,5-dehidroxebenzonic), un metabolic activ. Epurarea salicilatului se
face după o cinetică dependentă de doză deoarece enzimele care catalizează formarea
acidului saliciluric şi fenolglucuronidei sunt saturabile - capacitatea maximă de
metabolizare corespunde concentraţiei plasmatice de 50 ug/ml.
Clearance-ul salicilatului diminuează cu creşterea dozei, respectiv a concentraţiei
plasmatice; pentru dozele antiinflamatorii valoarea clearance-ului este de 0,28-0,20
ml/minut şi kg. Timpul de înjumătăţire variază de la 2-4 ore pentru 0,3 g, la 15-30 ore
pentru 3-4 g acid acetilsalicilic, la pH 8 al urinei.
Acidul acetilsalicilic se administrează oral. Pentru efectul analgezic şi antipiretic se
administrează câte 300 mg sau 500 mg, repetând după nevoie la fiecare 4 ore. Pentru
efectul antiinflamator se recomandă doze de 4g/zi, în administrarea fracţională, la fiecare
6 ore. La copii cu reumatism poliarticular acut se administrează 85-100mg/kg şi zi (fără
a depăşi 5g), fracţionat, la 4-6 ore, până dispar semnele clinice de activitate.
Pentru efectul antiagregant plachetar (la adult) sunt suficiente 100-300 mg odată/zi.
Acidul acetilsalicilic este un medicament relativ bine suportat în tratamente
scurte. Folosirea îndelungată este însă frecventă cauză de reacţii adverse.
REACŢII ADVERSE
Acidul acetilsalicilic provoacă deseori epigastralgii, însoţite uneori de greaţă şi
vomă. Medicamentul micşorează rezistenţa mucoasei la agresiunea clorhidropeptică.
Secreţia de mucus este diminuată şi compoziţia sa este modificată. Leziunile mucoasei -
alături de inhibarea funcţiilor plachetare determină mici sângerări digestive la circa 70%
din bolnavi. Asocierea de băuturi alcoolice favorizează hemoragia. Sângerarea este
comparativ mică pentru aspirina tamponată, ceea ce arată importanţa acidităţii gastrice.
În cazul unor preparate injectabile nu se produc sângerări digestive, dovadă că
acţiunea toxică se exercită predominant local. Au fost semnalate, în condiţiile
administrării orale îndelungate de doze mari, cazuri rare de sângerări gastrointestinale
acute importante şi ulceraţii gastrice.
Acidul acetilsalicilic poate avea efecte dăunătoare asupra ficatului, dar acestea
sunt, de regulă, puţin semnificative clinice. Folosirea la bolnavii cu boli cronice ale
ficatului impune prudenţă.
Acidul acetilsalicilic (şi salicilaţii, în general) creşte coreza, dar micşorează
concentraţia colatului în bilă.
Ca şi celelalte antiinflamatorii nesteroidiene, salicilaţii provoacă retenţie de sare şi
apă mai ales la începutul tratamentului, dar aceasta este rareori relevantă clinic. La
bolnavii cu funcţie cardiacă la limită - de exemplul în cardita reumatismală severă -
dozele terapeutice mari pot favoriza precipitarea insuficienţei cardiace. În general, în caz
de cardită reumatismală se recomandă, în locul acidului acetilsalicilic un glucocorticoid
(de exemplul prednisolonul).
Acidul acetilsalicilic provoacă reacţii alergice diverse - de obicei reacţii de tip
anafilactic, manifestate prin erupţii cutanate, mai ales urticarie, edem angineurotic, crize
de astmă. Un fenomen relativ rar este reacţia anafilactoidă - mergând până la asfixiere
sau colaps - de patogenie nealergică.
Ca şi celelalte antiinflamatorii nesteroidiene, inhibă contracţiile uterine.
Medicamentul, administrat în ultimele săptămâni ale sarcinii, poate prelungi gestaţia şi
întârzia evoluţia travaliului; de asemenea favorizează hemoragiile.

13
Administrarea în doze terapeutice mari, folosite în scop antiinflamator, provoacă
uneori fenomene toxice minore, dar neplăcute, cunoscute sub numele de salicism.
Sindromul constă în ameţeli, tulburări de vedere, greaţă, vomă, somnolenţă sau
excitaţie cu stare confuză, creşterea temperaturii, erupţii acneiforme. Tinitusul
caracteristic şi surditate - fenomene reversibile - au fost atribuite vasoconstrucţiei la
nivelul microcirculaţiei cohleei.
Dozele toxice provoacă o stare de acidoză caracteristică, care poate avea
consecinţe grave. Patogeneza acidozei este mixtă: respiratorie (acumulare de bioxid de
carbon consecutiv deprimării centrului respirator la aceste doze) şi metabolică.
Intoxicaţia acută cu acid acetilsalicilic poate fi de mare gravitate. Indicele
terapeutic, relativ la dozele antiinflamatori, este mic. La adult, doze de 0,20 g/kg (14g
pentru un adult de 70 kg) comportă un risc moral. Se descrie o fază de început a
intoxicaţiei acute, denumite de excitaţie centrală, caracterizată prin cefalee, vertije,
tulburări de vedere, polipnee, greaţă şi vomă, uneori sangvinolentă, colici, hiperpirexie cu
congestia pielii şi sudoraţie, hipotensiune cu tahicardie şi cianoză, agitaţie, tresăriri
musculare, halucinaţii, delir, convulsii. Uneori se produc hemoragii datorate deprimării
formării protrombiene în ficat (care se adaugă inhibării funcţiilor plachetare). Urmează
faza acidocetozică, bolnavul intră în comă cu acidoză marcată, hipoglicemie (uneori),
oligonurie, şi colaps. Tratamentul constă în combaterea de urgenţă a hiperpirexiei
(împachetări reci), rehidratarea, corectarea acidozei şi alcalizarea urinei prin perfuzii
intravenoase cu bicarbonat de sodiu, corectarea cetozei şi hipoglicemiei prin
administrare de glucoză, combaterea hemoragiilor prin transfuzii de sânge şi
fitomenadionă. La nevoie, se recurge la metode de epurare extrarenală a toxicului.
Folosirea la copiii cu gripă, viroze respiratorii sau varicelă nu este recomandabilă
din cauza riscului semnalat de complicaţii infecţioase şi sindrom REXE.
Unele interacţiuni medicamentoase sunt importante clinic. Astfel, asocierea cu
anticoagulantele, îndeosebi cele orale, impune grijă, din cauza riscului mare de
accidente hemoragice - acidul acetilsalicilic inhibă plachetele, lezează mucoasa gastrică şi,
în doze mari, scade cantitatea de protrombină. Efectul sulfamidelor antidiabetice este
crescut, cu posibilitatea apariţiei de accidente hipoglicemice. De asemenea, este mărită
toxicitatea metotrexatului (asocierea nu este recomandabilă). Potenţarea acestor
medicamente are un mecanism farmacocinetic şi se explică prin deplasarea de pe
proteinele plasmatice sau/şi micşorarea eliminării renale.
Acidul acetilsalicilic nu se administrează împreună cu probenicidul sau alte
uricozurice, fiind că le împiedică acţiunea de creştere a eliminării de uraţi.
ACETILSALICILIC DE LIZINĂ ( aspegic, aspisol, doloresum)
Este mai solubil în apă decât acidul acetilsalicilic. Injectarea intramuscular sau
intravenos, în cantitate corespunzătoare la 1 g acid acetilsalicilic, realizează repede o
salicemie ridicată - peste 200 mg/ml - şi de durată (după 6 ore nivelul plasmatic se
menţine la 120 mg/ml). Este indicat pentru combaterea durerilor de intensitate mijlocie
- mare, în bolile reumatice, cancer, traumatisme, arterite. Alergia sau hipersensibilitatea la
salicilaţi reprezintă o contraindicaţie absolută. Folosirea la bolnavii cu ciroză, risc de
sângerare şi la cei sub tratament anticoagulant impune prudenţă.

14
BERONIATUL (benoriatul, benoral, bernotal)
Esterul acilsalicilic al paracetamolului, are proprietăţi asemănătoare acidului
acetilsalicilic şi aceleaşi indicaţii. Se administrează oral sub formă de suspensie. Reacţiile
adverse sunt asemănătoare celor produse de acidul acetilsalicilic, nu au fost semnalate
tulburări ale hematopoezei, retenţie hidrosalină şi leziuni renale.
SALICILATUL DE SODIU are proprietăţi asemănătoare acidului acetilsalicilic,
dar este mai slab analgezic. Este rareori folosit în reumatismul poliarticular acut, în
aceleaşi doze cu acidul acetilsalicilic.
SALICIMIDA (salicylamide), puţin eficace, ca analgezic, antipiretic şi
antiinflamator, intră în compoziţia unor preparete antinevralgic.
DIFLUNISALUL (diflunisal, dolobit, flunigel), este un derivat fluoral al acidului
salicilic. Are o potenţă mai mare ca antiinflamator şi analgezic, dar activitatea
antipiretică este relativ slabă. Se absoarbe aproape complet din intestin. Dozele
recomandate în scările dureroase şi bolile reumatice sunt de 500 mg oral la fiecare 12
ore (la nevoie 500 mg la fiecare 8 ore) Diflunisalul nu trebuie folosit în timpul sarcinii şi
la copii.
Asocierea cu anticoagulantele cumarinic impune prudenţă (risc de hemoragii, se
scade doza de anticoagulant). Poate modifica concentraţiile plasmatice ale altor
antiinflamatorii.
SALICILATUL DE METIL este un lichid uleios cu miros aromatic. Are
proprietăţi iritante-revulsive. Este folosit în aplicaţii locale pentru calmarea mialgiilor şi
artralgiilor.

2.2.ANALGEZICELE ANTIPIRETICE DIN GRUPA p-AMINOFENOLULUI

Fenacetina şi paracetamolul, cuprinse în această grupă, au proprietăţi analgezice


şi antipiretice moderate şi sunt aproape lipsite de efect antiinflamator. Toxicitatea lor este
relativ mare.
FENACETINA (phenacetina) are efecte analgezice şi antipiretice comparabile cu
cele ale acidului acetilsalicilic, dar este puţin activă ca antiinflamator. Principalul produs
de biotransformare este paracetamolul, metabolic activ farmacologic. Alţi metaboliţi, mai
puţin importanţi cantitativ, sunt probabili responsabili de reacţii toxice. Astfel se
formează cantităţi mici de p-fenetidină (derivat N-dezacetilat), care are acţiune
methemoglobinizată. Timpul de înjumătăţire a fenacetinei este de circa 1 ½ ore, cel al
paracetamolului de 2 ore. Fenacetina se administrează oral, doza obişnuită o dată fiind
de 300-600 mg; doza pentru o zi nu trebuie să depăşească 2,4-3 g. Intră în compoziţia
unor preparate antinevralgice indicate pentru tratamentul cefaleei, durerilor dentare,
mialgiilor, artralgiilor, ca şi în stările febrei. Fenacetina administrată ocazional este
relativ bine suportată.
Dozele mari au efect methemoglobinizante. Dozele mari, dar mai ales
administrarea îndelungată, pot fi cauză de hemoliză, uneori cu anemie consecutivă.
Tratamentul îndelungat (timp de ani), foarte regulat, determină uneori dezvoltarea unei
nefrite interstiţiale cu necroza papilară. Medicamentul, folosit abuziv, poate dezvolta un
grad de dependenţă, întreruperea administrării fiind urmată de tare de nelinişte şi agitaţie,
de regulă minore. Intoxicaţia acută cu fenacetină se manifestă prin

15
methemoglobinemie, hemoliză, necroză, tulburări renale, deprimare respiratorie şi
deprimarea inimii, convulsii, comă.
Fenacetina este contraindicată la bolnavii cu insuficienţă renală şi la cei cu
deficit de glucozo-6-fosfat dehidrozeneză. Utilizarea la copiii mici nu este recomandabilă.
PARACETAMOLUL
(paracetamol, acetominophen, adol, aldolor, anaflon, ben-u-ron, doliprane, eferalgan,
febricent, panadol, paramol, sifenol tylenol).
Are proprietăţi analgezice şi antipiretice asemănătoare celor fenacetinei. Ca şi
pentru aceasta, efectul antiinflamator este nesemnificativ.
Mecanismul de acţiune nu este cunoscut. Lipsa efectului antiinflamator pentru
concentraţiile realizate de dozele terapeutice este corelată cu acţiunea slabă de inhibare a
cicloxigenazei, atribuită cantităţi mari de peroxizi din ţesutul inflamat.
Paracetamolul se absoarbe repede, dar variabil, din tubul digestiv, cu o
biodisponibilitate medie de 88 %. Se metabolizează aproape în totalitate în ficat, în
principal prin sulfo-şi glu-curonoconjugare. Timpul de înjumătăţire plasmatic este în
medie de 2 ore.
Paracetamolul se administrează oral, 0,5-1 g o dată, cel mult 4g/zi. La copii
dozele utile sunt de 120-500 mg o dată (după vârstă). Se foloseşte mult în scop analgezic
şi antipiretic, ca medicaţie unică sau în asociaţii antinevralgice. Este util şi la bolnavii
reumatici, care suplimentarea efectului analgezic al antiinflamatoriilor nesteroidiene.
Paracetamolul este în general mai bine suportat decât fenacetina. Administrat timp
îndelungat , în doze mari, poate provoca nefrită interstiţială şi necroză papilară.
Intoxicaţia acută se manifestă prin vomă, hemoragii digestive, leziuni hepatice,
necroză tubulară renală, edem cerebral, hiperglicemie sau hipoglicemie. Semnele clinice se
dezvoltă la 24-48 ore de la ingestie, iar insuficienţă hepatică este după 2-7 zile. Este
caracteristică o citoliză hepatică masivă- valoarea transaminazelor creşte, poate apărea
icter, fenomene de encefalopatie, comă. Pentru doze de ordinul 25g evoluţia poate fi
fatală. Afectarea marcată a ficatului se produce atunci când concentraţia plasmatică de
paracetamol depăşeşte 200 mg/ml după patru ore de indigestie şi 50 mg /ml după 12 ore.
Toxicitatea hepatică este datorită, probabil, analogului chinoninal paracetamolului,
rezultând prin biotransformarea acestuia. În cazurile de intoxicare gravă se introduce
intravenos N- acetilcisteină, 150 mg/kg ( 200 ml soluţie glucozoizotonă) în decurs de 15
minute, apoi 50 mg /kg (500 ml) în patru şi în continuare, 1001 mg /kg (în 1000 ml)
următoarele 16 ore în total 300 mg /kg în 20 ore. În cazurile de intoxicaţii uşoare se
administrează metionină 2,5 g la intervale de 4 ore, până la o doză totală de 10 g.
Paracetamolul este contraindicat la bolnavii cu insuficienţă renală gravă,
insuficienţă hepatocelulară şi deficit de clucozo-6- fosfat dehidrogeneză. Abuzul de
băuturi alcoolice măreşte, de asemenea, riscul accidentelor hepatotoxice.

2.3. DERIVAŢI DE PIRAZOLONĂ ŞI PIRAZOLIDINDIONĂ

Câţiva derivaţi de pirazolonă, compuşi neacidici - având drept prototip


aminofenazona - au priorităţi analgezice şi antipiretice moderate şi proprietăţi
antiinflamatorii slabe. Sunt folosiţi limitat, din cauza riscului unor reacţii adverse, grave
de felul agranulocitozei. Alte medicamente cu structură asemănătoare acizi enolici

16
derivaţi de pirazolidindionă- de exemplu fenilbutazona- au proprietăţi antiinflamatorii
marcate, fiind utilizate ca antireumatice.
FENAZONA (penazona, antipiryn ) este un compus cu caracter bazic, derivat de
pirazol -5-onă, are proprietăţi analgezice şi antipiretice de intensitate medie şi efect
antiinflamator relativ slab. Este folosită limitat pentru tratamentul cefaleei, nevralgiilor,
dismenoreei, durerilor reumatice diverse şi stărilor febrile. Intră în compoziţia unor
asociaţii antinevralgice. Aplicată local provoacă hipoestenezia mucoaselor şi poate opri
hemoragiile capilare. Fenazona se absoarbe bine după administrarea orală. Este
metabolizată în majoritate, fiind transformată în proporţie de 30-40% în
hidroxiaminofenazonă inactivă. Se elimină urinar, în mare parte sub formă conjugală.
Timpul de înjumătăţire este de 11-19 ore ( cifrele mai mari pentru bătrâni).
Se administrează obişnuit oral, 300-500 mg o dată fără a depăşi 4g în 24 de ore.
Poate fi introdusă în poţiuni calmante gastrice, supozitoare antihemoroidale, clisme.
Soluţia 25% se foloseşte în aplicaţi nazale, pentru tratamentul epistaxisului, iar soluţia 5%
intră în conţinutul unor picături pentru ureche destinate tratamentului otitelor medii.
Fenazona este în general bine suportată . Provoacă uneori erupţii cutanate. Ca şi
alţi compuşi pirozolici, comportă un risc de agranulocitoză - nu trebuie administrată la
persoanele cu antecedente de agranulocitoză sau la medicamentele pirazolidine.

AMINOFENAZONA (aminophenazona, amidopyrine, pyramidon).


Este un alt compus neacidic derivat de pirazol -5-onă. Are efecte analgezice şi
antipiretice comparabile cu cele ale acidului acetilsalicilic, dar este mai puţin activ
ca antiinflamator. Este folosită ocazional ca analgezic în cefalee, mialgii, artralgii,
dismenoree, şi pentru combaterea febrei.
Se absoarbe repede şi complet din tractul gastrointestinal, realizând concentraţia
plasmatică maximă la 1-2 ore de la administrare.
Este în majoritate metabolizată, 40% prin N-demetilare, apoi acetilare. Timpul de
înjumătăţire este de circa 3 ore.
Aminofenazona se administrează oral 300-6000 mg o dată, fără a depăşi 2 g/zi.
Deşi are avantajul de a nu fi agresivă pentru mucoasa gastrică, aminofenazona
este pe cale de dispariţie din terapeutică din cauza riscului unor reacţii adverse severe.
Pericolul principal este agranulocitoza, care are o frecvenţă (semnalată îndeosebi în ţările
anglo-saxone) de 0,1-8,5 %. Accidentul apare în mod neaşteptat şi este independent de
doza şi de durata tratamentului. Principalele manifestări sunt febra, angina ulcero-
necrotico şi sângerări. Hemograma arată dispariţia aproape totală a polinuclearelor, iar în
măduvă se constată blocarea maturării la nivelul promielocitelor. Mecanismul este alergic,
sângele conţinând leucoglutinie specifice. Alergia este încrucişată pentru toţii compuşii
pirazolici. Bolnavii care prezintă stare febrilă, angină, hemoragii cutanate spontane în
cursul tratamentului cu aminofenazonă, trebuie să se adreseze imediat medicului.
Antecedentele alergice la derivaţii de pirazol, antecedentele de agranulocitoză (la
derivaţii de pirazol sau de orice altă cauză) reprezintă contraindicaţii absolute. Asocierea
cu alte medicamente cunoscute ca mielotoxice nu este recomandabilă. Dozele mari de
aminofenazonă pot fi cauză de necroză tulburară renală. Medicamentul trebuie considerat
ca potenţial cancerigen. Riscul este crescut la fumători.

17
METAMIZOL SODIC (metamizole sodium, dipyrone, noramidopyrine,
algocalmin analgin, novalmin, ).
Este un derivat de aminofenazonă bine solubil în apă, ceea ce permite prepararea
de soluţii injectabile. Este indicat îndeosebi ca analgezic. Se administrează oral 0,3-0,5 g
de 3 ori/zi sau intramuscular 0,5-1 g o dată; doza în 24 de ore nu trebuie să depăşească
3g.
Metamizolul sodic trebuie folosit cu prudenţă. Riscul de agranulocitoză este
probabil similar ca pentru aminofenazonă.
PROPIFENAZONA (propyhenazona, cibalgina, eufibron, isoprochin).
Este un derivat de pirazolonă asemănător fenazoneonei. Are proprietăţi analgezice
şi antipiretice. Se administrează oral. Dozele recomandate sunt de 200-600 mg de 3
ori/zi. Ca reacţii adverse, poate provoca erupţii cutanate, foarte rar reacţii alergice
severe: sindrom Stevens Johnson, anafilaxie acută, afectarea sângelui; au fost semnalate
câteva cazuri de nefrită interstiţială şi insuficienţă renală. Este contraindicată la
persoanele cu alergie la pirazoli şi în prezenţa porfiriei.
FENILBUTAZONA (phenylbutazone, butadion, butazolidin elmedat spondiryl).
Este un acid enolic derivat de pirazolidin-3,5-dionă, este capul de serie al unei
grupe de antiinflamatorii nesteroidiene foarte eficace.
Fenilbutazona are un predominant efect antiinflamator. Potenţa la nivelul
diferitelor modele de inflamaţie congestiv-exudativă, provocată experimental, este
superioară celei a acidului acetilsalicilic, dar inferioară celei a indometacinei; nu
influenţează inflamaţia granulomatoasă. În condiţii clinice este eficace îndeosebi în
inflamaţiile acute de felul accesului de gută. Dintre fenomenele cronice de reumatism
inflamator, efectul terapeutic este superior în spondilartria anchilopoietică.
Se administrează oral, se absoarbe în proporţie de 80-100%.
BIODISPONIBILITATE
Fenilbutazona şi metaboliţii activi se leagă de proteinele plasmatice în proporţii
mari 90-98%; la dozele mari procentajul scade din cauza saturării sediilor de legare.
Concentraţiile plasmatice terapeutice se situează între 50-100 mg/ml; doza de 10 mg/kg,
care produce efectul antiinflamator maxim, realizează o concentraţie plasmatică de 100-
175 mg/ml.
Volumul de distribuţie este în medie de 0,1 1/kg, cantitatea cea mai mare de
medicamente acumulându-se în ficat şi în rinichi.
Pătrunde în lichidul sinovial unde realizează o concentraţie de circa 50% faţă
de concentraţia plasmatică şi se menţine timp îndelungat (până la trei săptămâni după
oprirea medicaţiei). Metabolizarea, interesând aproape în întregime doza administrată, se
face lent sub acţiunea enzimelor microzomale din ficat. Se formează 2 metaboliţi activi:
oxifenbutazona (derivat hidroxilat la unul din inelele benzenice), cu proprietăţi
antiinflamatorii şi de reţineri a sării şi a apei comune cu fenilbutazona şi gama-
hidroxifenilbutazona (derivat hidroxilat la catena laterală butirică), cu proprietăţi
uricozurice, majoritatea metaboliţilor eliminaţi urinar sunt glucuronoconjugaţi. Timpul de
înjumătăţire este de circa 56 ore pentru fenilbutazonă şi 12 ore pentru gama-
hidroxifenilbutazonă.
DOZE UZUALE
Fenilbutazona se administrează obişnuit pe cale orală. În cazurile acute se
recomandă, în primele 1-2 zile, 600-800 mg/zi, dar dozele uzuale sunt de 200-400 mg/zi

18
(200 g la mese sau cu un pahar cu lapte). Tratamentul nu trebuie să depăşească 10 zile.
În situaţii de excepţie se pot administra cronic, cu prudenţă doze de 200mg/zi. La
nevoie se injectează intramuscular profund 600 mg (efectul se instalează lent în 6-7 ore).
Există şi preparate pentru uz local - de exemplu unguent 4%. La copii (mai mari
de 6 ani) se administrează oral 5 mg/kg şi /zi (se poate creşte până la 10 mg).
Principalele indicaţii sunt artrita gutoasă acută, spondilartrita anchilozantă, poliartrita
reumatoidică. Este de ales în bolile reumatice severe, pentru combaterea episoadelor
acute. Folosire împotriva durerilor reumatice banal nu este recomandabilă. O altă indicaţie
este flebita superficială.
REACŢII ADVERSE
Este un medicament greu de suportat. Reacţiile adverse sunt frecvente şi determină
oprirea tratamentului în 10-15 % din cazuri. Bolnavii se plâng deseori de neplăcere
epigastrică, pirozis gastralgii, greaţă şi vomă, diaree, tulburări dispeptice diverse.
Sângerările oculte sunt curente, dar sângerările masive rare. Relativ rar se dezvoltă ulcerul
gastric; riscul activării bolii ulceroase latente este mare. La bolnavii cu deficit de pompă
cardiacă poate apărea decompensarea. Ocazional survin cefalee, ameţeli, nervozitate,
insomnie, rareori stare depresivă. Au fost semnalate cazuri rare de leucopenie,
trombocitopenie, anemie plastică, agranulocitoză, pancitopenie. A fost scris un „sindrom
pulmonar acut”, grav, cu dispnee, febră, opacităţi radiografice şi eozinofilie, care survine
rareori, în cursul tratamentului îndelungat.
INTERACŢIUNI MEDICAMENTOASE
Fenilbutazona nu trebuie utilizată la persoanele în vârstă, din cauza riscului, mult
crescut de reacţii adverse.
Utilizarea este strict în caz de antecedente alergice la orice compus din grupa
pirazolonelor şi pirazolidinelor sau la cei cu antecedente de agranulocitoză.
Nu trebuie asociată cu alte antireumatice puternic active şi cu săruri de aur, din
cauza frecvenţei sporite a reacţiilor adverse. Administrarea simultană de fenilbutazonă şi
anticoagulante cumarinice (trombostop) poate fi cauză de accidente hemoragice. La fel
asocierea cu sulfamidele antidiabetice impune prudenţă, din cauza riscului de reacţii
hipoglicemice (prin deplasarea moleculelor sulfamidelor de pe proteine, inhibarea
metabolizării şi micşorarea eliminării renale). Administrarea în timpul tratamentului cu
digitoxină determină micşorarea nivelului plasmatic.
Asocierea fenitoinei poate determina fenomene toxice datorită inhibării eliminării
antiepilepticului.

2.4.ACIZII INDOLACETINICI

INDOMETACINA (indometacina, amuno, indocin, metindol)


Este un derivat de acid indolacetin foarte activ ca antiinflamator. Prin potenţa sa
mare se situează pe primele locuri între medicamentele antiinflamatorii în combaterea
diferitelor tipuri de inflamaţii congestiv-exudative experimentale (eritem prin ultraviolete,
edem carrageninic); de asemenea, este inhibitor activ al inflamaţiei granulomatoase
(granuloame prin perete de vată).

19
Efectul analgezic este de intensitate moderată, dar potenţa este mai mare în
comparaţie cu alte medicamente antiinflamatorii; potenţa efectului antipiretic este de
asemenea mare.
Clinic este un antiinflamator cu acţiune marcată, eficace în artrita acută gutoasă,
în poliartrita reumatoidă şi în alte boli reumatice inflamatorii. Dozele terapeutice mici,
care sunt bine suportate, au o eficacitate asemănătoare sau ceva mai mare decât cea a
acidului acetilsalicilic; potenţa este de 10-40 ori mai mare.
BIODISPONIBILITATE
Indometacina se absoarbe bine când este administrată per os sau rectal,
disponibilitatea sistematică pentru cele 2 căi fiind de 98%, respectiv 80%. Concentraţia
plasmatică este maximă la 1-2 ore de la administrarea orală, ceva mai târziu când se
introduce în supozitoare rectale. Concentraţiile terapeutice în plasmă sunt de 0,3-3 mg/ml;
reacţiile adverse sunt frecvente la concentraţii ce depăşesc 5 mg/ml. Volumul de
distribuţie mediu este de 0,26 l/kg. Pătrunde în lichidul sinovial, unde realizează o
concentraţie de 25% faţă de cea plasmatică. Indometacina este metabolizată în proporţie
de 80% prin O-demetilare, N-dezacilare şi glucoronoconjugare, formând metaboliţi inactivi,
care se elimină prin bilă şi urină. Derivaţii conjugaţi intră în parte în ciclul
enterohepatic. Între 10 şi 20 % din medicamente se elimină neschimbat prin urină.
Clearance-ul indometacinei este de 2 ml/min şi kg, iar timpul de înjumătăţire mediu este
de 2,4 ore (mai mult la nou-născuţi şi prematuri).
DOZE UZUALE
Se administrează oral, dozele uzate fiind de 75-150 mg / zi, fracţionat în 3 prize la
mese. Se poate administra şi pe cale renală, în aceleaşi doze (provoacă uneori iritaţie
locală). Principalele indicaţii sunt poliartrita reumatoidă, osteoartroza, spondilita
anchilopoietică, artrita psoriazică, artrita gutoasă, pseudoguta. În poliartrita reumatoidă
rezultatele sunt asemănătoare celor obţinute prin fenilbutazona.
Uneori este posibilă şi avantajoasă administrarea unei singure doze în 24 ore, seara
la culcare, aceasta permiţând liniştirea durerii, un somn bun peste noapte şi reducerea
redorii matinale. Alte indicaţii sunt bursitele, tendinţele sinovite, capsulitele, entorsele, şi
întinderile musculare, reacţiile infamatorii postintervenţii chirurgicale stomatologice,
inflamaţiile după manevrele sau intervenţiile chirurgicale generale şi ortopedice.
Indometacina este eficace şi pentru combaterea stărilor febrile. Poate linişti durerea în
dismenoree şi poate preveni naşterea prematură -se administrează câte 25 mg de 4 ori /zi,
timp de 2 zile. La nou- născuţii cu persistenţa canalului arterial şi fenomene de
insuficienţă cardiacă , administrarea de 2 mg /kg şi zi, timp de două zile, favorizează
uneori închiderea canalului. În sindromul Bartter efectele sunt de multe ori bune, dar
tratamentul îndelungat este deseori greu de suportat.
REACŢII ADEVERSE
Indometacina provoacă reacţii adverse la 10-45% din bolnavi, 10-15% fiind
nevoiţi să întrerupă tratamentul. În general dozele mici -75 mg / zi -sunt bine suportate,
dar intensitatea şi frecvenţa reacţiilor adverse creşte mult când se depăşeşte 150 mg/ zi.
Tulburările digestive - jenă epigastrică, dureri abdominale, greaţă, vomă, diaree, sau
constipaţie - sunt cele mai obişnuite. Mulţi bolnavi se plâng de cefalee, care poate apărea
încă de la începutul tratamentului, îndeosebi când se utilizează doze mari. Durerea este
localizată mai ales frontal, este pulsabilă, mai supărătoare dimineaţa şi rebelă la

20
tratament. Patogenia cefaleei este probabil vasomotorie. Uneori se supraadaugă ameţeli şi
stare confunzibilă.
Erupţiile urticariene sunt relativ frecvente. Există posibilitatea de reacţii
anafilactoide la persoanele cu hipersensibilitate, fenomen încrucişat pentru indometacina,
salicitaţi şi alte inflamatorii inhibitoare ale ciclooxigenazei. Uneori se produce
înceţoşarea vederii sau apar dureri orbitoare sau preorbitoare. Opacităţile corneene şi
alterări retiniene, descrise la unii bolnavi cu poliartrită reumatoidă trataţi timp de câţiva
ani cu indometacină, nu au putut fi corelate, cert cu administrarea medicamentului, este
recomandabil ca în condiţiile folosirii cronice a indometacinei să se efectueze periodic
controlul oftalmologic.
Indometacina trebuie utilizată cu multă prudenţă sau evitată la bătrâni, copii şi în
timpul sarcinii. Ulcerul evolutiv şi antecedentele de leziuni gastrointestinale, alergia şi
hipersensibilitatea la indometacină şi salicilaţi reprezintă contraindicaţii. Medicamentul
trebuie folosit cu precauţie la bolnavii cu tulburări psihice, epilepsie, sau parkinsonism
deoarece poate agrava aceste afecţiuni. Prezenţa bolilor infecţioase impune prudenţă şi
acoperirea cu antibiotice sau chimioterapice. Alte interacţiuni , câte o dată relevante
clinic, constau în micşorarea efectului hipotensiv şi natriuretric al furosemidului de
către indometacină, scăderea eficacităţii propranololului ca antihipertansiv, posibilitatea
dezvoltării insuficienţei renale când se asociază cu triamterenul, creşterea riscului
reacţiilor toxice la sărurile de litiu (măreşte concentraţia plasmatică a litiului datorită
inhibării eliminării sării urinare). Probenecidul, micşorează excreţia renală a
indometacinei.
SULINDACUL (sulindacul, arthrocine, clinorin, sindac), analogul inden al
indometacinei, are ½ din potenţa acesteia ca antiinflamator analgezic şi antipiretic, în
condiţii experimentale. La bolnavii cu poliartrită reumatoidă a dovedit o eficacitate egală
sau ceva mai mare decât a acidului acetilsalicilic. Dozele considerate drept echiactive ca
antiinflamatorii sunt 400 mg sulindac, 125mg indometacină 400-600 mg fenilbutazonă şi
4g acid acetilsalicilic.
BIODISPONIBILITATE
Sulindacul este transformat de către flora intestinală şi la nivelul ficatului într-un
metabolic sulfidic activ, responsabil de activitate biologică.. După administrarea orală are
o biodisponibilitate de 96%. Se elimină prin urină şi prin scaun (intră în circulaţia
enterohepatică). Timpul de înjumătăţire al sulindacului sulfuric este de circa 7 ore, cel al
compusului sulfidic este de 15 ore. Epurarea lentă face posibilă administrarea a 2 prize /zi.
DOZARE
Se administrează oral obişnuit 100 mg dimineaţa şi seara, crescând, la nevoie până
la cel mult 400 mg /zi.
Poate fi introdus în supozitoare rectale.
Este indicat în artroze, diferite manifestări de reumatism extraarticular, poliartrită,
reumatoidă, spondilartrită anchilopoetică.
REACŢII ADVERSE
Este mai bine suportată decât indometacina . Provoacă relativ frecvente dureri
abdominale, fenomene dispeptice, greaţă vomă, constipaţie sau diaree. Ulceraţiile şi
sângerările digestive sunt mai rare. Bolnavii se plâng uneori de ameţeli, cefalee,
somnolenţă sau insomnie. Rareori survin erupţii cutanate, prurit stomatică. Au fost
semnalate câteva cazuri de sindrom Stevens - Jonshon, trombocitopenie marcată,

21
agranulocitoză. Sunt posibile reacţii de hipersensibilitate comune sau sulindac salicilaţi şi
alte inflamatorii nesteroidiene.
CONTRAINDICAŢII
Sulindacul este contra indicat la bolnavii cu alergie sau hipersensibilitate la
antiinflamatorii nesteroidiene şi la cei cu ulcer activ, antecedentele ulceroase impun
prudenţă. Folosirea la femeile însărcinate şi la copii trebuie evitată.
KETOROLACUL(keterolac, ketorolac trometamol, ketorol, ketrodol, toradol,
toratex)
Este un derivat de acid pirolitincarboxilic înrudit cu indometacina. Are proprietăţi
analgezice antipiretice şi antiinflamatorii. Pe cale sistematică , este eficace îndeosebi ca
analgezic. Topic este un antiinflamator activ la nivelul ochiului.
BIODISPONIBILITATE
Se absoarbe bine din intestin şi de la locul injectării intramusculare.
Biodisponibilitatea după administrarea orală este de circa 80%. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 99 %. Este epurat atât prin metabolizare, cât şi prin eliminarea
renală. Timpul de înjumătăţire este de 4-6 ore, mai mult la bătrâni (6-7ore) şi în
insuficienţa renală (9-10 ore).
DOZE
Este indicat ca analgezic, mai ales pentru combaterea durerii postoperatorii. Se
injectează intramuscular, iniţial 10 mg, apoi câte 10-30 mg la 4-6 ore, fără a depăşi 90
mg /zi ( mai puţin -60 mg- la vârstnici) şi 2zile de tratament. Se poate continua apoi pe
cale orală, câte 10 mg la 4-6 ore, fără a depăşi 40 mg /zi şi 7-10 zile de tratament. Poate
fi folosit şi în soluţii oftalmice. Pentru tratamentul conjunctivitei alergice şi
profilaxia inflamaţiei oculare după intervenţiile pentru cataractă.
REACŢII ADVERSE ŞI CONTRAINDICAŢII
Provoacă uneori ameţeli, somnolenţă cefalee, greaţă, dureri abdominale. Injecţia
intramusculară este dureroasă. Au fost semnalate şi reacţii adverse severe mai frecvente
pentru dozele mari şi tratamentul îndelungat: ulceraţii şi sângerări gastrointestinale, reacţii
alergice inclusiv sub tratament anticoagulant, la persoanele alergice sau cu intoleranţă la
antiinflamatorii nesteroidiene, la renali şi la hepatici. Nu se administrează în timpul
sarcinii şi alăptării.

2.5. ANTIINFLAMATORII NESTEROIDIENE DIN GRUPA ACIZILOR ARIL


ALIFATICI

IBUPROFENUL
Are proprietăţi antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice, cu o potenţă mai mare decât
acidul acetilsalicilic, dar ceva mai mică decât indometacina şi fenilbutazona.
BIODISPONIBILITATE
Efectul este rapid şi de scurtă durată, 99% de proteinele plasmatice, este epurat în
majoritate prin metabolizare: are un timp de înjumătăţire de 1-2 ore. Se utilizează ca
antireumatic, cu o eficacitate asemănătoare sau ceva mai mare decât cea a acidului
acetilsalicilic. În inflamaţiile acute se administrează câteva zile 1-2g/zi (în 3 prize la
mese): doza de întreţinere, obişnuită este de 600 mg/zi.
REACŢII ADVERSE ŞI CONTRAINDICAŢII

22
Este mai bine suportată decât indometacina dar reacţiile adverse sunt relativ
frecvente -îndeosebi iritaţie gastrică, chiar ulceraţii sau sângerări, mai rar nervozitate,
ameţeli, tinitus, retenţie hidrosalină, erupţii urticariene, tulburări ale hematopoizei.
Ibuprofenul se administrează oral, doza obişnuită fiind de 1,2g/zi, în trei prize. Poate fi
introdus rectal, sub formă de supozitoare. Poate fi util pentru calmarea dismenoreei şi
pentru împiedicarea naşterii premature. Ibuprofenul este contraindicat la bolnavii cu ulcer
în evoluţie şi la cei cu alergie specifică. Nu trebuie folosit la copii şi în timpul sarcinii.
Dacă apar tulburări de vedere sub tratament trebuie efectuat un examen oftalmologic
complet.
FLURBIPROFENUL (cebutid, froben)
Este un derivat arilpropionic şi antipiretic activ: este recomandat în afecţiunile
reumatice, la început 300 mg/zi apoi 150/200 mg/zi, (în 3 prize). Este contraindicat la
bolnavii cu ulcer în evoluţie şi la cei cu insuficienţă hepatică sau renale avansate.

KETOPRFENUL (ketoprofen, profenid, fastum, flexen, ketonal)


Este un acid arilpropionic, are efecte antiinflamatorii şi antipiretice marcate cu o
potenţă superioară indometacinei. Se absoarbe repede şi complet după administrarea
orală. Se fixează în proporţie de 99% de proteine plasmatice. Se administrează oral 150-
300 mg/zi, la nevoie intramuscular 100-200mg. Uneori este mai avantajoasă introducerea
rectală, câte 100 mg de 2 ori pe zi sau 100 mg la culcare supozitoarele provoacă la
unii bolnavi iritaţie locală. Frecvenţa în timpul sarcinii trebuie evitată. Este necesară
prudenţa în prezenţa insuficienţei renale avansate.
FENOPROFENUL (fenoprofen, fenopron, nalfon, nalgesic)
Este un acid ariloxarilpropionic, are acţiune asemănătoare ketoprofenului. Se
absoarbe din intestin în proporţie de 85%, se fixează mult la proteinele plasmatice (99%),
este epurat în majoritate prin metabolizare timpul de înjumătăţire este în jurul a 2 ore.
Fenoprofenul se administrează oral, câte 600 mg de 3-4 ori/zi; în accesul de gută se
poate creşte la 3-3,6 g zi. Reacţiile adverse, contraindicaţiile sunt cele obişnuite
atiinflamatoriilor nesteroidiene. Fenoprofenul asociat fenitoinei şi sulfamidelor le poate
creşte activitatea respectiv riscul reacţiilor adverse.
NAPROXEN (naproxen, , proxen, reuxen)
Este un derivat policicloaromatic de acid propionic, este antiinflamator activ.
Absorbţia rectală este bună. Se administrează oral sau intrarectal, în supozitoare, câte
250 de mg dimineaţa şi seara, fiind indicat în diferite afecţiuni reumatice articulare. Poate
fi util în dismenoree şi pentru împiedicarea naşterii premature. Provoacă frecvent efecte
nedorite, mai ales când se administrează timp îndelungat. Asocierea cu anticoagulante
cumarinice şi sulfamide implică grija în dozarea acestora, din cauza timpului sporit de
accidente toxice.

ACIDUL TIAPROFENIC (tiaprofenic acid, surgam)


Este un alt derivat de acid propionic, folosit pentru calmarea durerii şi atenuarea
inflamaţiei în diferite boli reumatismale. Se administrează oral 600 mg/zi. La nevoie se
injectează intramuscular. Efectele nedorite sunt cele obişnuite antiinflamatoriilor
nesteroidiene. Provoacă unele fenomene de iritaţie urinală, care obligă la oprirea
tratamenului..

23
DICLOFENAC (diclofenac, almiral, artex, diclofen, tratul,reumavek, vurdon)
Este un antiinflamator deosebit de eficace experimental. Se absoarbe repede şi
complet din tubul digestiv. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 1-2 ore dar
medicamentul se menţine mai mult în lichidul sinovial. Este metabolizat în mare parte,
prin hidroxilare şi glucuronoconjugare. Se administrează obişnuit pe cale orală, la început
sau pentru tratamente de scurtă durată 150 mg/zi. Este indicat în poliartrita reumatoidă,
criză de gută, dureri după extracţii dentare, inflamaţii dureroase în sfera genitală. Este
mai bine suportat ca indometacina.
Diclofenacul este contraindicat la bolnavii de ulcer şi la cei cu alergie specifică
sau reacţii de hipersensibilitate. Diclofenacul nu prezintă interacţiuni de ordin
farmacocinetic. Nu se asociază tratamentului cu litiu, deoarece îi creşte concentraţia
plasmatică şi riscul reacţiilor toxice.
ALCLOFENAC (alclofenac, mervan)
Este un alt antiinflamator nesteroidian activ, cu eficacitate clinică comparabilă
celei indometacinei, ceva mai bine de suportat ca aceasta. Este considerat a avea o
acţiune specifică în poliartrita reumatoidă, care îl apropie de penicilamină şi sărurile de
aur.

2.6. FENAMAŢII

Grupa fenamaţilor cuprinde o serie de acizi antranilici cu proprietăţi


antiinflamatorii utilizaţi în boala reumatică.
ACIDUL FLUFENAMIC (flufenamic acid, arlef)
Este un antiinflamator şi antipiretic cu potenţă mare în condiţii experimentale.
Efectul analgezic este comparativ slab. Se absoarbe lent, realizând concentraţia
plasmatică maximă după 6 ore de la administrarea orală.
Se administrează oral, doza obişnuită fiind de 600 mg/zi. Nu se administrează în
timpul sarcinii şi la copiii mai mici de 14 ani. Potenţarea anticoagulantelor ca şi alte
interacţiuni medicamentoase, sunt cele cunoscute pentru antiinflamatoriile nesteroidiene.
ACIDUL MEFENAMIC (mefenamic acid, vidan)
Are efect antiinflamator, analgezic şi antipiretic moderat. Este utilizat în diferite
afecţiuni reumatice, pentru combaterea durerilor musculare, traumatice dentare şi pentru
combaterea febrei. Este contraindicat la ulceroşi sau în prezenţa bolii inflamatorii a
intestinului şi la astmatici. Creşte riscul hemoragic al anticoagulantelor.

ACIDUL NIFLUMIC ( nifluril, novopone).


Este alt fenamat antiinflamator şi analgezic. Se utilizează în afecţiuni reumatice ,
articulare şi extraarticulare, gută, dureri traumatice. Doza uzuală este de 250 mg de 3
ori/zi. Tratamentul îndelungat poate afecta funcţia renală, funcţia hepatică şi sângele.
Este contraindicat la persoanele bolnave de ulcer, în timpul sarcinii. Potenţează efectul
anticoagulantelor.

24
2.7. OXICAMII
PIROXICAM (piroxicam, flamexin)
Este un acid enolic benzotiazincarboxamidic. Împiedică sinteza prostaglandinelor.
După administrarea orală se absoarbe din stomac şi intestin în 1-2 ore. Se administrează
oral, piroxicamul este relativ bine suportat. Sângerările sunt mai rare decât pentru acidul
acetilsalicilic. Se recomandă evitarea în timpul sarcinii şi la copii. Administrarea la
bolnavii cu antecedente ulceroase compune un control strict. Piroxicamul asociat
anticuagulantelor cumarinice , determină uneori creşterea efectului acestora. Nu modifică
echilibrul glicemic la bolnavii sub tratament cu sulfamide antidiabetice. Creşte toxicitatea
litiului.
TENOXICAM (tenoxicam, neo-endusix, tilcotil).
Are proprietăţi asemănătoare piroxicamului. Este antiinflamator activ analgezic,
antipiretic şi antiagregant plachetar. Inhibă marcat ciclooxigeneza, de asemenea împedică
formarea de oxigen activ în ţesutul inflamat.
BIODISPONIBILITATE
Administrat oral se absoarbe complet, pentru calea rectală se absoarbe în proporţie
de 80%. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99% , pătrunde bine dar relativ
lent, în lichidul sinovial. Este metabolizat aproape în întregime cu un timp de
înjumătăţire mediu de 72 de ore. În cazul administrării orale a 20mg o dată/zi,
concentraţia plasmatică constantă, de 10-15ug/ml, se obţine după 10-15 zile de tratament.
INDICAŢII
Tenoxicamul este indicat în afecţiune reumatice articulare -artrită reumatoidă,
osteoartrită, artrită, spondilită anchilozantă şi în afecţiuni reumatice extraarticulare.
Tendinite, bursite, periartrite. De asemenea poate fi eficace în gută.
DOZARE
Doza uzuală este de 20mg odată/zi, oral şi rectal (în supozitoare). La nevoie, se
începe cu 20mg injectate intravenos sau intramuscular odată/zi timp de 2zile, continuând
cu calea orală sau rectală. Pentru tratamentul prelungit se foloseşte doze de 10mg
odată/zi. În criza de gută se administrează 40mg odată/zi oral sau rectal, timp de 2 zile,
apoi 20mg/zi încă 5 zile.
REACŢII ADVERSE
Tenoxicamul este bine suportat. Frecvenţa reacţiilor adverse este de 12-13% dar
acestea sunt obişnuit uşoare şi trecătoare. Se pot produce: epigastralgii, greaţă, diaree sau
constipaţie (cu o frecvenţă de circa 11%), ameţeli cefalee (3%), erupţii cutanate şi prurit,
creşterea creatinemiei şi enzimelor hepatice (1-2%).
CONTRAINDICAŢII
Tenoxicamul este contraindicat la persoanele cu hipersensibilitate, inclusiv la
salicitaţi şi alte antiinflamatorii, la ulceroşi şi la renali. Asocierea cu anticoagulante sau
antibiotice orale obligă la supravegherea renală.
MELOXICAM (Movalis)
BIODISPONIBILITATE
La doze repetate picul seric se realizează în 4-5ore. Absorţia este puţin influenţata de
alimente. Biotransformare în ficat în doi metaboliţi inactivi. Eliminare prin urină şi fecale.
Inhibă COX-2 mai intens decât COX-1 in vitro şi nu interferă cu agregarea trombocitelor.

25
REACŢII ADVERSE
Diaree,dispepsie,greaţă, creşterea transaminazelor, eritem multiform, efect protrombotic,
rar perforaţii gastrointestinale, ulceraţii, sângerări.
COTRA INDICAŢII
Sarcină.
INTERACŢIUNI
Colestiramina creşte eliminarea meloxicamului. Meloxicam creşte concentraţia litiului şi
scade efectul inhibitor ACE. Nu interacţionează cu cimetidina, digoxin, furosemid, metotrexat.
DOZE UZUALE
Se administrează obişnuit pe cale orală, iniţial 7,5mg /zi. Se poate creşte la 15mg.

2.8. EXEMPLE DE MEDICAMENTE CU ACTIUNE ANTIINFLAMATOARE –


ANTIPIRETICA - ANALGEZICA

Algopirin

Comprimate filmate

FIG.NR.1

Compozitie:
Un comprimat filmat contine acid acetilsalicilic 125 mg, paracetamol 75 mg,
cafeina anhidra 15 mg, maleat de clorfeniramina 2 mg si excipienti.
Grupa farmacoterapeutica:
Analgezice antipiretice, derivati de acid acetilsalicilic, combinatii.
Indicatii terapeutice:
Tratamentul simptomatic in dureri de intensitate medie cu diferite localizari
(cefalee, migrene, mialgii, artralgii, dureri dentare sau din sfera ORL, dismenoree), in
stari febrile, congestie nazala.
Contraindicatii:
- hipersensibilitate la oricare dintre componentii produsului
- copii sub 12 ani cu febra produsa de afectiuni virale
- insuficienta hepatocelulara
- insuficienta renala severa

26
- ulcer gastr-duodenal active, hemoragie digestive, boli hemoragice
- deficit de glucozo-6-fosfathidrogenaza
- adenoma de prostate, glaucom cu unghi inchis, stenoza pilorica, ileus paralitic,
miastenie.
Precautii:
Este necesara prudenta la pacientii supusi interventiilor chirurgicale, chiar minore
(chiar extractii dentare), deoarece acidul acetilsalicilic are efect antiagregant
plachetar, care persista cateva zile, existand risc de accidente hemoragice.
Interactiuni cu:
- Alte antiinflamatoare nesteroidiene – risc nefrotoxic si hemoragic crescut
- Metotrexat – creste riscul toxicitatii hematologice a metotrexatului
- Sulfamide antidiabetice – creste efectul sulfamidelor, cu posibilitatea aparitiei
accidentelor hipoglicemice.
- Spironolactona – scade eficacitatea acesteia, favorizand retentia de sodiu.
- Anticoagulante – creste riscul hemoragic
- Medicamente inductoare enzimatice si bauturi alcoolice – creste riscul
hepatotoxicitatii
- Algopirin, prin continutul sau in paracetamol, poate modifica rezultatele dozarii
acidului uric sanguine si a glicemiei.
Atentionari speciale:
- la pacientii cu astm bronsic poate declansa crize si alte reactii de tip anafilactic
- prudenta in caz de antecedente de ulcer gastro-duodenal sau hemoragii digestive, in
insuficienta renala si hepatica usoare.
- Sportivii trebuie atentionati ca medicamentul poate induce pozitivarea testelor
antidoping
- Se recomanda prudenta in cazul administrarii la bolnavii cu insuficienta respiratorie.
- Nu se recomanda administrarea produsului in timpul sarcinii si alaptarii.
- Produsul poate influenta capacitatea de a conduce vehicule si utilaje, din cauza
existentei unui risc de R A neurologice.
Reactii adverse:
- tulburari digestive – epigastralgii, mici sangerari digestive, grata, varsaturi, diaree
- mai rar: eruptii cutanate, edem angioneurotic, crize de astm bronsic
- rar – agranulocitoza (faringita, febra)
- rar – sedare accentuate, somnolenta, oboseala, dar la doze mari.
Doze si mod de administrare:
Se administreaza un comprimat filmat la nevoie; daca este necesar, doza poate fi repetata,
fara a depasi 4 comprimate pe zi.
Supradozaj:
- tahipnee cu alcaloza, afectare hepatica, deprimare la nivel SNC
- tahicardie
Se recomanda internare de urgenta in spital, iar pentru combaterea fenomenelor de
hepatotoxicitate la paracetamol se va administra N-acetilcisteina.
Conservare:
- A nu se utilize dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj
- A se pastra la temperaturi sub 250C, in ambalajul original
- A nu se lasa la indemana copiilor.

27
Paracetamol
Comprimate 500 mg

FIG.NR.2

Compozitie: paracetamol 500 mg si excipienti.


Grupa farmacoterapeutica: Anlgezice, antipiretice.
Indicatii terapeutice:
- dureri usoare si medii cu diferite localizari: cefalee, artralgii, lombagii, algii dentare,
dismenoree.
- tratamentul simptomatic al febrei
Contraindicatii:
- hipersensibilitate la paracetamol sau la oricare din excipientii produsului
- insuficienta hepatocelulara
- deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenaza.
Precautii:
- Se impugn precautii in caz de alcoolism.
Interactiuni:
- cu alcool (la consum cronic)
- tratamentul cronic cu barbiturice sau primidona ii reduce efectul
- dozele mari de paracetamol cresc efectul anticoagulantelor cumarinice
- asocierea paracetamolului cu salicilati sau antiinflamatoare nesteroidiene pe termen
lung si la doze mari creste riscul de nefropatie, necroza papilara renala, cancer de
rinichi si vezica urinara
- pot sa apara valori fals scazute ale testului pentru glicemie, o falsa crestere a valorilor
acidului uric seric
Atentionari speciale:
- se impun precautii in afectiuni hepatice, incluzand hepatita virala si in caz de
insuficienta renala grava
- copii: nu s-au evidentiat probleme specifice privind administrarea la copii, numai ca
trebuiesc respectate formele farmaceutice si dozele recomandate.
- Varstnici: nu sunt probleme specifice varstei
- Sarcina si alaptarea: produsul poate fi administrat femeilor gravide si mamelor ce
alapteaza la recomandarea medicului
- Produsul nu modifica capacitatea de a conduce vehicule.
Reactii adverse:

28
- pot sa apara reactii alergice (eruptii cutanate, prurit), trombocitopenie, agranulocitoza,
dermatita, hepatita, colica renala, insuficienta renala, piurie sterile.
- La doze mari si tratament prelungit paracetamolul poate produce afectarea functiei
renale pana la insuficienta renala cronica.
Doze si mod de administrare:
Adulti si copii peste 15 ani: 1-2 comprimate paracetamol, la nevoie se poate repeta la 4
ore, fara a depasi 8 comprimate in 24 de ore.
Copii: 60 mg/kg la nevoie, se poate repeta la 6 ore.
- 5-8 ani (17-24 kg): ½ comprimat de 3-4 ori pe zi, fara a depasi 1 g / zi.
- 8-12 ani (24-35 kg): ½ - 1 comprimat de 3-4 ori pe zi, fara a depasi 2 g/zi
- 12-15 ani (35-50kg): ½ -1½ comprimat de 3-4 ori pe zi fara a depasi 3 g/zi
- Se recomanda ingestia produsului cu o cantitate suficienta de lichid.
- Se va evita consumul de bauturi alcoolice in cursul tratamentului
Asocierea cu antiinflamatoare nesteroidiene se va face la doze adaptate si se va evita
administrarea pe termen lung.
Supradozaj:
- simptome: greata, varsaturi, paloare, transpiratii, dureri abdominale si se pot agrava
pana la coma in functie de cantitatea de medicament si reactivitatea pacientului.
Manifestarile pot sa apara si la 2-4 ore de la ingestia produsului si pot fi mai puternice
dupa 24 de ore.
Pastrare:
- A nu se utiliza dupa data de expirare inscrisa pe ambalaj
- A se pastra la temperaturi intre 15-250C, in ambalajul original
- A nu se lasa la indemana copiilor.

29
CAPITOLUL III
MEDICAMENTE ANALGEZICE ANTIPIRETICE ŞI
ANTIINFLAMATORII NESTOROIDENE ÎNREGISTRATE ÎN ROMÂNIA

ANALGEZICE - ANTIPIRETICE
Acid acetilsalicilic -Acid acetilsalicilic cpr. 100mg,300mg,500mg
-Acid acetilsalicilic tamponat cpr. 500mg
-Alka –Seltzer cpr. Ef. 500mg
-Europirin cpr. 500mg
-Upsarin cpr. Ef. 325mg,500mg
-Aspirin C Bayer cpr. Ef. 500mg

METAMIZOL -Algocalmin cpr. 500mg , fiole 1g/2ml,supoz. 300mg,1g


-Analgin cpr. 500mg
-Novocalmin cpr. 500mg

PARACETAMOL -Paracetamol cpr. 500mg,supoz. 125mg, 250mg


-Paracetamol cpr. mastic. 80mg
-Panadol cpr. 500mg,susp.int.120mg/5,pulb.int.240mg
-Eferalgan cpr. Ef. 500mg, pulb.Ef.80mg,150mg,
supoz.80mg, 150mg,300mg,600mg
PROPIFENAZONĂ -Propifenazonă supoz. 100 mg,200mg, 300mg
-Propifenazonă cps. 100mg, 300mg

ANTIINFLAMATORII NESTEROIDIENE
ACID NIFLUMIC -Nifluril cps.250mg,cremă 3%

ACID MEFENAMIC
FENILBUTAZONA - Fenilbutazona supoz.250mg,ung.4%
IBUPROFEN - Paduden cps.200mg
- Paduden ret.cpr.ret. 300mg
- Nurofen cpr.200mg,400mg,sirop100mg/5ml,gel 5%
- Marcofen sirop100mg/5ml,cps.ret.400mg
INDOMETACIN - Indometacin cps25mg,50mg,supoz.50mg,ung.4%
KETOPROFEN - Fastum gel 2,5%
- Profenid cps.50mg,cpr.filmate ret.200mg,gel2,5%,
flac. inj.125mg/5ml
- Ketonal forte cpr.filmate 100mg
- Ketonal ret.cps.filmate 150mg
- Ketonal fiole 100mg/2ml,supoz.100mg
KETOROLAC - Ketorol cpr.10mg,30mg
NIMESULID - Aulin- draj., plic.
- Nimesil plic.

30
- Nimesulid
PIROXICAM - Piroxicam cpr.20mg,40mg,gel3%,supoz.20mg,40mg
- Flamexin cps.20mg
- Hotemin cps.10mg
- Feldene cps.10mg,fiole 20mg/1ml,gel 0,5%
TENOXICAM - Neo-Endusix cpr.filmate20mg,flac.inj.20mg
- Tilcotil cpr. 20mg,supoz.20mg,flac.inj.20mg

31
CONCLUZII

Lucrarea de fata abordeaza o tema de mare interes, data fiind frecventa crescuta a durerii
si febrei in randul populatiei. Durerea si febra, cuprind persoane de toate varstele, din diferite
medii sociale.
Farmacoterapia analgezica si antipiretica presupune cunoasterea tuturor medicamentelor
de care dispunem si aceasta este posibila numai prin cunoasterea modului de actiune a
medicamentelor analgezice-antipiretice si a valorii reale a fiecaruia, a administrarii in dozele cele
mai potrivite, la orele cele mai indicate si facand asocieri care sa previna aparitia complicatiilor,
a contraindicatiilor si a reactiilor adverse.
De asemenea, trebuie sa retinem ca majoritatea medicamentelor analgezice - antipiretice
fac parte din grupa OTC-urilor, si asistentul de farmacie are datoria de a informa pacientul
corect asupra modului de administrare, asupra precautiilor ce trebuie avute in vedere, a
interactiunilor cu alte medicamente sau asupra reactiilor adverse ce pot aparea. De aceea,
bolnavul trebuie intrebat de ce afectiuni mai sufera inainte de a i se elibera un analgezic –
antipiretic.
Uneori complicatiile pot fi grave, chiar fatale. De aceea, ori de cate ori luam un analgezic
– antipiretic trebuie sa studiem cu atentie prospectul. Este foarte important sa observam
interactiunile cu alte medicamente, care-si pot pierde din efect, sau efectul este potentat in
prezenta unui analgezic -antipiretic.
Pot aparea alergii, cu diferite manifestari si de diferite intensitati, care pot duce uneori la
agranulocitoza sau soc anafilactic, cazuri in care pacientul trebuie dus urgent la spital unde i se
va face lavaj gastric, i se va administra carbune activat, i se va face hemodializa, hemofiltrare,
hemoperfuzie sau filtrare plasmatica.
In concluzie, grupa medicamentelor analgezice-antipiretice este foarte importanta, mai
ales din punct de vedere al efectelor benefice ce le are supra organismului uman, dar ele
trebuiesc administrate cu grija, numai in cazuri cand este neaparata nevoie si numai daca suntem
siguri ca reactiile adverse nu vor aparea.
De asemenea se va acorda o deosebita atentie conservarii medicamentelor. Dupa cum
prevede FR X, acestea se vor pastra in recipiente bine inchise, ferite de umezeala, caldura si
lumina. Se vor feri de accesul copiilor. Nu se vor consuma dupa data de expirare inscrisa pe
ambalaj.

32
BIBLIOGRAFIE

Valentin Stroescu- Bazele farmacologice ale practicii medicale,


Ediţia a VI a, Editura Medicală, 1998

D. Dobrescu- Farmacoterapie, Vol. I, Editura Medicală, 1989

D. Dobrescu- Farmacoterapie, Vol. II, Editura Medicală, 1989

Memo Med, Editura Minescu 2006

Agenda Medicală – Editura Medicală, 2006

33