Tehnici si metode

Deviatii axiale ale

coloanei
Nadinne Roman
 Scolioza

DEFINIŢIE

Scolioza reprezintă o deformare a coloanei vertebrale

în cele trei planuri spaţiale – frontal, sagital şi orizontal
– fără pierderea continuităţii osteoligamentare,
dezvoltându-se pe întreaga lungime sau pe o porţiune
a coloanei vertebrale, mai ales în perioada de creştere

https://www.kumudha.tech/blog/spinak/
Scolioza afectează cel mai frecvent sexul feminin între 10 şi 16 ani, o vârstă critică în
dezvoltarea psihosomatică a tinerelor.
Scolioza, pe lângă caracterul său deformant de natură estetică, afectează şi calitatea
vieţii prin alterarea funcţionalităţii organelor toraco-abdominale, în cazurile grave.

Înclinarea spre concavitate este maximă la extremităţile

curburii scoliotice, delimitată de aşa numitele vertebre
„limită”, adică vertebrele cele mai înclinate pe orizontală.

Hiperextensia şi rotaţia se dezvoltă maxim şi simultan în

zona apicală a curburii, mai ales la nivelul vertebrei numită
„vârf”, fiindcă este cea mai îndepărtată de axul median al
trunchiului.

From Katz DS, Math KR, Groskin SA [eds]: Radiology Secrets. Philadelphia, Hanley & Belfus, 1998, p
321.
Hiperextensia antrenează o
deformare „în colţ” a vertebrelor
regiunii apicale deoarece
presiunea greutăţii corpului se
repartizează inegal pe
ansamblul vertebră-disc: ea este
mai mare pe partea concavă şi
mai mică pe partea convexă

Din acest motiv creşterea

vertebrală va fi limitată în
concavitate şi mărită în
convexitatea curburii.

https://www.ors.org/Transactions/59/PS1--029/0789.html
Rotaţia este responsabilă de
formarea gibozităţii toracice
fiindcă vertebra , învârtindu-se pe
axul său, antrenează în această
mişcare şi coastele, deplasându-le
anterior pe partea concavă şi
posterior pe partea convexă.

https://rad.washington.edu/about-us/academic-sections/musculoskeletal-radiology/teaching-
materials/online-musculoskeletal-radiology-book/scoliosis/
 Gravitatea unei
scolioze depinde în
egală măsură de
magnitudinea curburii
şi de gradul de rotaţie
vertebrală

Blausen.com staff (2014). “Medical gallery of Blausen Medical 2014“. WikiJournal of Medicine 1 (2). https://www.scoliosis-rehabilitation.com/slika-2/
DOI:10.15347/wjm/2014.010
 Curba 3C este o curbă scolioză toracică majoră cu o schimbare lombară și pelvină compensatorie (a). Curba 4C
este o curbă majoră a scoliozei lombare cu o deplasare toracică și lombară (b). Curba N3N4 este o scolioză
toracică majoră cu sau fără o curbă lombară, dar cu pelvisul în poziție neutră (c). Singura curbă lombară sau
toracolombară este o scolioză cu o singură curbă cu o deplasare pelvină necorelată și fără curbură toracică (d)

Physiotherapy scoliosis-specific exercises – a comprehensive review of seven major schools. Hagit et al. 2016. DOI: 10.1186/s13013-016-0076-9
http://www.mbmyoskeletal.com/wp-content/uploads/2015/01/Scoliosis-e1421116087253.jpg
https://chrisalexanderpereira.wordpress.com/2014/03/14/final-animation/
https://www.mass-4d.com/blogs/articles/symptoms-and-causes-of-functional-scolisis
https://www.mass-4d.com/blogs/articles/symptoms-and-causes-of-functional-scolisis
 ETIOPATOGENIE
Teoria musculoligamentară considera drept cauze principale ale
dezechilibrării coloanei vertebrale distonia nervoasă de origine
vegetativ-endocrină, precum şi bascularea sacrului cauzată de
hipotonia musculaturii vertebrale şi hiperlaxitatea aparatului
capsulo-ligamentar, cauzate de modificările endocrine apărute în
S-au încercat diferite
explicaţii în legătură cu
jurul pubertăţii (hiperfoliculinic).
patogenia scoliozelor
idiopatice: dezordini
tisulare, dezechilibre
hormonale, anormalităţi
neurologice, factori
genetici, etc.
Teoria osteopatică discută implicarea mai multor factori legaţi de
Cele mai vechi ipoteze pot
fi grupate în două teorii:
arhitectura coloanei vertebrale:
teoria musculoligamentară
-tulburări de creştere ale vertebrelor;
şi teoria osteopatică.
-microtraumatisme vertebrale;
-exagerarea, din diferite cauze, a curburilor fiziologice;
-afecţiuni inflamatorii generale (tuberculoză, boli eruptive).
Ipoteze recente rolul extrem de important al
geneticii în etiopatogenia acestei boli.
S-a observat existenţa în unele familii a mai
multor cazuri de scolioză pe perioada a două
sau trei generaţii. Ogilvie, J. Adolescent idiopathic scoliosis and genetic testing
Studiile efectuate demonstrează că, dacă unul Current Opinion in Pediatrics. 2010, 22(1): 67-70
sau ambii părinţi au scolioză, probabilitatea ca doi: 10.1097/MOP.0b013e32833419ac
şi copilul lor să prezinte, la o anumită vârstă, o
deformare scoliotică este mai mare. Purkiss, SB.; Driscoll, B; Cole, WG.; Alman, B.Idiopathic
Scoliosis in Families of Children With Congenital
Majoritatea pacienţilor nu ştiu că boala a fost Scoliosis.Clinical Orthopaedics and Related Research. 2002,
transmisă din generaţie în generaţie de către 401: 27-31
predecesorii lor, şi că ei la rândul lor o pot
transmite copiilor şi nepoţilor.
Nu există încă o dovadă ştiinţifică clară că
scolioza este o boală genetică, dar studiile
arată existenţa unei legături în acest sens.
 1.Scolioza funcţională sau nestructurală
Scolioza funcţională sau nestructurală este tranzitorie şi poate fi corectată rapid în poziţie culcat;
este simetrică, reprezentând o perturbare funcţională a aliniamentului vertebral în poziţia „în
picioare” , fără nici o modificare a anatomiei vertebrelor şi discurilor.

2.Scolioza structurală
Scolioza structurală este o deformare ce determină o alterare a anatomiei vertebrale,
care se dezvoltă în cele trei planuri ale spaţiului, datorate unei mişcări asociate de
înclinare laterală , de hiperextensie şi rotaţie a vertebrelor, care îşi păsterază totuşi
continuitatea osteo-ligamentară
 Scolioza funcţională sau nestructurală-
cauze:
a) inegalitatea membrelor inferioare;

b) contractura muşchilor trunchiului (provocată de traumatisme vertebrale, fracturi, lombosciatică);

c) asimetria articulaţiei lombosacrate;

d) retracţia muşchiului sternocleidomastoidian;

e) atrofia unilaterală a membrelor superioare;

f) amputaţia membrului superior;

g) atitudinea scoliotică fără cauze aparente;

h) poziţia defectuoasă adoptată de copiii de vârstă şcolară;

i) atitudinea scoliotică a tinerelor fete.

 Scoliozele structurale se clasifică în:
A-scolioze idiopatice
B-scolioze congenitale
C-scolioze osteogene
D-scolioze neurogene
E-scolioze miopatice
F-scolioze dismetabolice
G-scolioze de cauze infectioase
H-scolioze toracogene
I-scolioze intalnite in boli de sistem
J-scolioze de cauze rare
K-scolioze din tumori cerebrale
A. Scolioze idiopatice:
-infantilă;
-juvenilă;
-a adolescentului. B. Scolioze congenitale:
-malformaţii vertebrale multiple;
-vertebre cuneiforme;
-hemivertebră;
-bloc vertebral (vertebre sudate parţial sau total);
-spina bifida;
-agenezie de disc;
-sacralizare L5;
C. Scolioze osteogene:
sindrom Larsen.

D. Scolioze neurogene:

-paralitică (poliomielita);
-boala Friedreich;
-boala Charcot-Marie;
-siringomielie;
-mielomeningocel;
-atrofie spinală infantilă.
 E. Scolioze miopatice: F. Scolioze dismetabolice:

-distrofie musculară ( Duchenne, -rahitism;

Becker); -osteogeneza imperfectă;
-miopatia facio-scapulo-humerală
Landouzy-Dejerine;
-artrogripoză.
SCOLIOZA IDIOPATICĂ- CLASIFICARE

Definitii
Curbura majoră – curbura structurală cea mai puţin reductibilă care
prezintă valoarea unghiulară cea mai ridicată şi rotaţia cea mai
evidentă.
Curbura minoră – curbura structurală cu unghi de rotaţie mai mic şi
mai reductibilă decât curbura majoră.
Curburi de compensare – curburile sau semicurburile care permit
coloanei vertebrale găsirea aliniamentului deasupra şi sub curbura
structurală. În general aceste curburi nu sunt structurale, chiar dacă
pot deveni rigide odată cu creşterea până la maturitatea osoasă.
 a). Scolioza dorsală:

curbura este cuprinsă între T4, T5 sau T6 şi T11, T12 sau L1

vârful curburii este situat la nivel dorsal (T8-T9).
Scolioza toracică prezintă în 90% din cazuri o convexitate
spre dreapta şi, de obicei, o curbură minoră de compensare
lombară.
În plan estetic, deviaţia toracică determină o gibozitate
importantă cu posibile tulburări ale funcţiei respiratorii în
cazul în care curbura este foarte severă.
b).Scolioza dorso-lombară :

se întinde de la T8-T9 până la L2-L3

vârful curburii în joncţiunea dorso-lombară.
În general, prezintă o convexitate spre dreapta, cu un
procent ridicat de reducere, cu două semicurburi de
compensare. Scolioza dorso-lombară determină o
gibozitate evidentă şi un dezechilibru morfologic şi
ponderal.
c). Scolioza lombară:

vertebra limită superioară poate fi T11, T12 sau L1, cea inferioară
L4 sau L5
vârful curburii se situează la nivel lombar, de obicei L2.
De regulă prezintă convexitatea spre stânga şi este adesea însoţită
de o curbură dorsală de compensare care devine în mod frecvent
structurală.
Apare târziu, în majoritatea cazurilor în adolescenţa, depăşind rar
60 grade; în schimb, există adesea o orientare oblică a bazinului
care este mai înclinat pe partea convexă.
d).Scolioza cervico-dorsală sau dorsală înaltă

Este rar întâlnită şi prezintă de obicei o convexitate spre

stânga; vertebrele limită sunt T1 şi T7.
Curbura de compensare dorsală sau dorso-lombară
dreaptă devine rapid structurală.
Acest tip de scolioza determină un prejudiciu estetic grav
datorat dezechilibrului umerilor.
2. Scoliozele dublu majore sau cu două curburi
majore

a). Scolioza dublă dorsală şi lombară – prezintă în general o convexitate dorsală

dreaptă şi o convexitate lombară stângă, adesea echilibrate. Vertebrele limită ale
curburii dorsale sunt de obicei T5-T6 şi T11-T12; cele ale curburii lombare sunt
T11-T12 şi L4-L5.între cele două curburi există întotdeauna o vertebră cu rotaţie
neutră, numită vertebră intermediară sau de trecere.

Scoliozele dorsale şi lombare sunt cele mai des întâlnite dintre scoliozele dublu
majore. Această formă păstrează mult timp un dezechilibru acceptabil cu un
minim prejudiciu estetic.
b). Scolioza dublă dorsală –prezintă două curburi dorsale
principale; curbura dorsală superioară este întotdeauna
situată cu convexitatea în stânga, cu vârful T3-T4 şi
vertebrele limită în T1-T2 însus şi T5-T6 în jos.
Curbura dorsală inferioară prezintă convexitatea în dreapta
şi se întinde de la T5-T6 până la T12-L1. Aceste două curburi
sunt structurale, însoţite de o curbură de compensare
lombară stângă, care rămâne mult timp reductibilă.
c). Scolioza dublă dorsală şi dorso-lombară. Componenta dorsală
este o curbură scurtă, structurală, cu convexitatea în dreapta.
Vertebrele limită superioare suntT1-T2 şi inferioare în T8-T9 ;
vârful se găseşte în T5-T6. curbura dorso-lombară prezintă o
convexitate stângă.
Ea se întinde de la T8-T9 până la L2-L3 cu vârful în joncţiunea
dorso-lombară.
Curbura inferioară este mai mobilă decât curbura dorsală
superioară, dar rămâne totuşi mai deformantă din punct de
vedere estetic.
Cele mai frecvente tipuri radiologice
 1. Scolioza sugarului (0-1ani)
B. CLASIFICARE 2. Scoliozele infantile (1-3ani)
EVOLUTIVĂ 3. Scoliozele juvenile
4. Scoliozele adolescentului
 Scoliozele sugarului (0-1 an)

La naştere sau în timpul dobândirii poziţiei „şezând” se constată curburi

scoliotice reale, parţial ireductibile.
Cu excepţia unei malformaţii congenitale sau unei boli cerebrale, se disting două
tipuri de curburi:
-o curbură cu rază lungă,cu rotaţie moderată, structurală, non-reductibilă. Ea
este totuşi rapid progresivă, cel mai adesea în câteva luni în timpul trecerii la
poziţia „culcat”. Se datorează probabil unei poziţii intrauterine neadecvate
sau unei întârzieri de dobândire a echilibrului postural;
-o curbură scurtă şi rigidă, de obicei dorsală stângă, cu rotaţie marcată de o
gibozitate mai stabilă şi mai ireductibilă. Prognosticul în cazul acestor forme
este în general foarte sever.
 Scoliozele infantile (1-3 ani)

Aceste scolioze sunt redutabile, în special cele dorsale

dextroconcave, prezentând o evoluţie variabilă, dar adesea
rapidă şi importantă. Ele se prezintă după două tipuri distincte:
 -o mare curbură regulată, parţial reductibilă, cu
rotaţie moderată;
 -o curbură scurtă cvasi-ireductibilă, cu
gibozitate proeminentă şi mai localizată.
 Scolioze juvenile

Apar între perioada cuprinsă între vârsta de 4 ani şi începutul

pubertăţii; pot fi clasificate în trei grupe:

• juvenilă 1: de la 4 la 7 ani;

• juvenilă 2: de la 8 la10 ani;

• juvenilă 3: de la 11 ani până la apariţia menstruaţiei (în medie 12

ani la fată) sau până la pubertatea masculină (în medie:14 ani la
băiat).
Scoliozele adolescentului

Aceste curburi se dezvoltă între pubertate şi vârsta

osoasă; sunt adesea lombare, şi de regulă puţin
evolutive, fiindcă perioada este scurtă.
Prima examinare
a unui pacient care prezintă o derformare vertebrală trebuie să cuprindă mai
multe etape:

-recunoaşterea deviaţiei coloanei;

-aprecierea caracterului său structural;
-atribuirea unei etiologii;
-prognostic de evoluţie;
-alegerea conduitei terapeutice.
 La examenul local
1.Bureletul lombar , proeminent de partea
convexităţii unei curburi lombare. Acest
burelet este dat de proeminarea
proceselor costiforme lombare prin masa
musculară a jgheaburilor vertebrale.
2. Gibozitatea costală , determinată de
proeminenţa arcurilor costale de partea
convexităţii unei curburi.
3. Asimetria umerilor şi denivelarea lor.
4.Denivelarea şi bascularea vârfurilor
scapulelor. Vârful scapulei de partea
convexă este mai ascensionat şi mai
https://ebrary.net/7489/health/curve_classification_naming

proeminent.
 La examenul local
5. Inegalitatea „triunghiurilor taliei”
(cuprinse între marginile laterale ale
trunchiului şi bazinului şi membrul
superior de partea respectivă). De partea
concavă unghiul este mai ascuţit şi mai
coborât decât cel de partea opusă.
6. Pliul interfesier este dirijat cu
extremitatea cranială spre convexitatea
curburii lombare.
7. Pliurile subfesiere sunt denivelate, cel
situat în partea concavităţii coloanei fiind
mai coborât.
La examinarea „din faţă” se poate aprecia:
gradul de asimetrie al claviculelor, umerilor
şi sânilor, eventualele gibozităţi condro-
costale anterioare. Examenul „din profil” ne
atrage atenţia asupra gibozităţilor şi
distorsiunilor centurilor membrelor.
 La examenul local
Proba firului cu plumb se face fixând firul în dreptul
vârfului procesului spinos al vertebrei C7 şi
urmărindu-i poziţia la nivelul vertebrei S1.
Dacă trece peste procesul spinos S1, scolioza este
echilibrată.
Dacă trece lateral, scolioza este dezechilibrată de
partea respectivă.
Dezechilibrarea trunchiului are răsunet nu numai
estetic ci şi asupra poziţiei bazinului, oblicitatea
acestuia fiind sursă de artroză la vârsta adultă.
 Examenul dinamic al coloanei vertebrale
este de mare valoare diagnostică şi prognostică.
De la început trebuie să precizăm dacă este vorba de o scolioza propiu-zisă sau de un
viciu de poziţie, o aşa-zisă „atitudine scoliotică” (reprezentată de o curbură mai lungă,
reductibilă la flexia anterioară, făra rotaţie vertebrală)
Persistenţa curburii la flexia anterioară a coloanei vertebrale, persistenţă întreţinută de
rotaţia vertebrală este caracteristică scoliozelor structurale.
Al doilea element care trebuie precizat în timpul examenului clinic dinamic este studiul
curburii principale.
Curbura principală este cea care nu se reduce la flexia anterioară de 90º a trunchiului.
Reductibilitatea curburii poate fi apreciată şi prin examinarea bolnavului în decubit ventral
sau suspendat de cap.
Curburile primitive se reduc foarte puţin sau chiar deloc, în timp ce cele de compensaţie
se reduc total sau în mare măsură.
Curbura primară este cea mai întinsă şi cu răsunetul cel mai mare asupra trunchiului
(diformităţi, distorsiuni).
https://www.aafp.org/afp/2014/0201/p193.html
https://www.hudsonvalleyscoliosis.com/how-do-i-know-if-i-have-scoliosis/
În evoluţia clinică a curburilor
scoliotice

1. Curbură mică, o simplă inflexiune laterală, dar la care

începe să se instaleze rotaţia.
2. Apariţia curburilor de compensaţie. Odată instalate,
îşi încep rotaţia progresivă şi vertebrele. În această
etapă, mai ales dacă scolioza a debutat la un copil
mic(9-11ani), vertebrele situate la vârful curburii încep
să se cuneiformizeze.
3. Instalarea celor trei curburi, cu reductibilitate din ce
în ce mai redusă şi apariţia diformităţilor secundare.
Unghiul Cobb
EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC

Momentul apariţiei curburii primare, precum şi nivelul său au o

deosebită valoare prognostică, ajutându-ne în stabilirea
indicaţiilor terapeutice. Stabilirea evoluţiei unei curburi
scoliotice reprezintă un procedeu complex care are la bază
evaluarea unor criterii diverse:
• vârsta apariţiei;
• tipul de curbură;
• valoarea unghiulară;
• creşterea.
Cu cât debutul bolii are loc la o vârstă mai mică şi sediul curburii este
mai înalt cu atât prognosticul este mai sever.

-scolioza infantilă, dorsală este mai gravă;

-scolioza juvenilă, dorsală, este cel mai des întâlnită şi mai variabilă;
-scolioza adolescenţei, lombară, este cea mai benignă.
 În funcţie de tipul de curbură evoluţia
scoliozelor este următoarea:

-scoliozele dorsale şi dorso-lombare, adesea timpurii, foarte deformante, mai ales

cele dorso-lombare, evoluează în general şi se agravează progresiv şi în timpul
vieţii adulte.
- scoliozele lombare, târzii, mult timp suple, bine suportate, au prognostic evolutiv
relativ favorabil, chiar dacă devin adesea dureroase la vârsta adultă.
-scoliozele duble majore dorsale şi lombare, de obicei bine tolerate şi bine
echilibrate în ciuda existenţei unui unghi mai pronunţat, prezintă în general o
evoluţie mai importantă decât curburile lombare, dar mai puţin severă decât cele
dorsale şi dorso-lombare. Mai mult ele tind să se agraveze foarte lent la
maturitate.
-scoliozele duble dorsale şi dorso-lombare sunt cele mai severe dintre toate
curburile duble majore. Aceste curburi prezintă un caracter evolutiv extrem de
sever, ţinând cont de forma lor anatomică complexă.
Evoluţia în funcţie de valoarea
unghiulară:

-peste 30 grade, toate scoliozele evoluează până la

maturitatea osoasă. Totuşi 1-2% din aceste curburi se pot
ameliora spontan sau stabiliza.
-sub 30 grade, scoliozele evoluează de regulă lent până la
maturitatea osoasă, dar evoluţia lor este complet
imprevizibilă.
TRATAMENT
În mod obişnuit tratamentul scoliozei idiopatice se bazează pe
criteriile lui Stagnara:
-supraveghere + kinetoterapie în cazul curburilor mai mici de
30grade;
-tratament orthopedic (coreset) + Kinetoterapie pentru curburile
cuprinse între 30 şi 50 grade;
-tratament chirurgical pentru curburile mai mari de 50 grade (între
13-15 ani la fete şi între 15-17 ani la băieţi)
1. KINETOTERAPIA

Kinetoterapia este o metodă de gimnastică analitică, care are la

bază cunoaşterea amănunţită a anatomiei şi biomecanicii şi
care, individualizată, vizează corectarea diformităţilor şi
insuficienţelor funcţionale şi recuperarea bolnavului.
Recuperarea este prescrisă de regulă în tratarea tinerilor
pacienţi care prezintă deviaţii ale coloanei vertebrale.
Tratamentul este variabil şi depinde de importanţa deviaţiilor,
de localizarea , reductibilitatea, evoluţia şi de etiologia lor.
1. KINETOTERAPIA
Coloana vertebrală reprezintă o succesiune de segmente
organizate în aşa fel încât să asigure o mai bună mobilitate şi o
stabilitate optimă , suportând solicitări importante, graţie
succesiunii diferitelor curburi şi permiţând o adaptare mecanică la
staţiunea bipedă.
Orice alterare a unuia dintre segmente sau curburi fiziologice
afectează ansamblul coloanei vertebrale şi mai ales segmentele
supra şi subjacente.
 1. KINETOTERAPIA

 Tratamentul kinetoterapic trebuie deci să se intereseze nu numai de

regiunea „patologică” ci şi de ansamblul corpului într-o manieră globală.
 Ca regulă generală, kinetoterapia este considerată ca singur tratament
pentru curburile moderate, suple.
 În celelalte cazuri (accentuare pronunţată a curburii, deviaţii ireductibile sau
puţin reductibile, terenuri neurologice sau genetice), se impune un
tratament ortopedic (gips, corset) sau chirurgical. Kinetoterapia are în acest
caz un rol de însoţire, de urmărire a evoluţiei, de susţinere psihologică, de
prevenire a decompensărilor.
1. KINETOTERAPIA-obiective

-diminuarea durerilor;
-conştientizarea deformării, cu educarea nivelului postural;
-realizarea unei structuri maleabile la nivel rahidian;
-maleabilitate la nivelul centurilor;
-întreţinerea funcţiei respiratorii.
-tonifierea musculaturii alungite si stretching-ul musculaturii scurtate
-corectarea deviațiilor/compensărilor
Dacă kinetoterapia nu poate împiedica evoluţia unei scolioze, ea
poate totuşi permite încetinirea evoluţiei acesteia şi obţinerea unor
progrese deosebite ale tehnicilor care vor fi folosite, mai ales în
cazul celor ortopedice.
Kinetoterapia va trebui aplicată cât mai repede după depistarea
curburii.
În funcţie de forma evolutivă a scoliozei există diferite protocoale
terapeutice.
 Scoliozele sugarului – kinetoterapia urmăreşte redobândirea unui
echilibru rahidian şi dezvoltarea musculaturii paravertebrale,
abdominale şi respiratorii.

 Scoliozele infantile – tratamentul trebuie început cât mai repede cu

putinţă şi să fie regulat. Scopul tratamentului îl reprezintă redresarea
curburii şi menţinerea acesteia la un unghi scăzut pe timpul întregii
perioade de creştere a trunchiului.

 Scolioze juvenile – kinetoterapia se adresează tuturor scoliozelor cu

excepţia celor operate, după artrodeză, şi urmăreşte o reechilibrare a
ţesuturilor miofasciale care fac parte din spirala deformată, printr-o
reeducare a trunchiului şi o educare respiratorie.
Ameliorarea posturii
Posturare:
• Posturi fixe corectoare şi hipercorectoare:
• DL, pernă sub convexitate
• Corectare cifoze, hiperlordoze asociate

Exerciţii de corectare posturală:

• Poziţionări pentru corectarea curburilor, cu ruperea poziţiei şi repoziţionare
corectoare
• Ex:
• ortostatism, braţ ridicat de partea concavit
• Patrupedie, ridicare mb super
• DD, DV înclinare laterală mb inf
• Genunchi, trunchi oblicizat
• Scaun, ridicare genunchi la piept de partea convexit
• Corectarea cifozei, hiperlordozei asociate
 Creşterea mobilităţii coloanei
Mobilizarea generală duce la mişcări în zonele neafectate
Se efectuează exerc din posturi care blochează segmentele de coloană
Metoda Klapp
Principii:
• coloana vertebrală este menţinută paralel cu solul, astfel se elimină acţiunea nefavorabilă a
gravitaţiei putându-se mobiliza în acest fel mai uşor;
• în poziţia partrupedă coloana vertebrală se poate decontractura semnificativ permiţând obţinerea
mai uşor a înclinărilor laterale corectoare şi pe o amplitudine mai mare;
• efectul corector al mişcării poate fi localizat la nivelul dorit al rahisului.
Poziţii lordozante şi cifozante:
• Poziţii lordozante: din genunchi, înclinare trunchi
• 3 poziţii redresate:
• Hiperredresată- L4-L5
• Redresată – L1-L2 (20 °)
• Semiredresată: T11-T12 (40°)
• 1 poziţie orizontală – T8-T10 (90°)
• 2 poziţii coborâte:
• Semicoborâtă: T6-T7 (100 °)
• Coborâtă: T3-T5 (115 °)
• Din aceste poziţii se efectuează flexii laterale
Poziţiile cifozante Klapp:
• 5 poziţii
• Poziţii redresate mobilizează coloana dorsală iar cele
coborâte coloana lombară
Pentru musculatura cervicală: poz cea mai bună
coborâtă cu braţele înainte
Pentru musculatura dorsală: orizontală cu mâinile la
ceafă
Pentru musculatura lombară: aceeaşi ca pt cervicală
Mersul Klapp:
• Mers încrucişat: scolioza simplă
• Mers buestru (cămilei), cu braţ picior de aceeaşi parte:
scolioza în “S”, de partea scoliozei lombare
 Tehnica Cotrel
• Extensie-derotaţie-elongaţie-flexie
laterală
• În decubit ventral, MS întinse pe lâng urechi
şi MI întinse complet
• Se întinde corpul, extindere membre,
lordozare, se duce un MS în spate, spre şold,
celălalt spre ureche
• Din genunchi:
• Fese pe taloane, trunchi aplecat înainte, braţe
pe lângă urechi, mâini pe sol
• Înclinare laterală cu degetele păşind pe sol în
direcţia scoliozei
• Pt scolioze lombare, decubit ventral pe masă:
• Măini pacient prind marginea mesei pt
blocare torace
• FKT trage MI în direcţia scoliozei
• Exerciţii târâre:
• DV, membre de o parte întinse, celelalte
apropiate
Elongaţia Cotrel
• autotracţiune: pentru redresarea scoliozei
• DD, căpăstru cu tracţiune cervicală, o coardă peste un
scripete, deasupra capului spre picioare, de care se
fixează
• Întindere membre duce la întindere coloană,
mobilizare stg, dr pentru corectare
Exerciţiile în spirală ale trunchiului
Tonifiere musculară

Tonifierea musculaturii abdominale

Tonifiere musculatura fesieră
Tonifiere musculatură paravertebrală
• DV, ridicare cap, umeri, MS - tonifiere m dorsală superioară
• Ridicare MI – tonifiere musc lombară
• Ridicare membre ipsilaterale – tonifiere m unilaterală
paravertebrală
• Din genunchi cu truchiul plecat se execută extensii
 Reeducare respiratorie
Reeducarea inspirulului
• inspir pe o nară, cealaltă fiind presată cu degetul;
• inspiruri sacadate ca în “mirositul florilor";
• inspiruri pe nas, cu bătăi ritmice ale aripioarelor nasului.
Pentru expirul oral putem folosi tehnica numită “respiraţie cu buzele strânse”, cântatul
Reeducarea respiraţiei costale
• Principiul reeducării respiraţiei costale este contrarea mişcării costale, ce poate fi realizată prin mai multe
mijloace: fiziokinetoterapeut, săculeţi cu 8-12 kg, chingi, aparatură
• a face conştient pacientul asupra mişcării analitice a principalelor zone toracale: superioară, medie,
inferioară.
Reeducarea respiraţiei diafragmatice.
• Respiraţia abdominală se învaţă la început din decubit dorsal (fenomenul este mai accentuat în această
poziţie), apoi din şezând, iar în final din ortostatism şi mers.
• Tonifierea musculaturii abdominale
• jocul musculaturii abdominale în inspir (bombare) şi expir (sugere)
• jocul viscerelor asupra diafragmului (pat frenocinetic Maccagno)
• tonifierea transverşilor abdominali din patrupedie
• tonifierea diafragmului contra rezistenţă
Controlul şi coordonarea respiraţiei:
CIFOZA
Definiţie:

• Este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în

regiunea toracală
• Firul cu plumb atingând vârful curburii dorsale, se
găseşte faţă de apofiza spinoasă a vertebrei C7, la
mai mult de 3 cm depărtare
• Cifoza dorsală se compensează superior prin
înclinarea gâtului şi capului înainte şi inferior prin
accentuarea curburii lombare
• Omoplaţii depărtaţi de torace prin întinderea
muşchiului trapez şi a romboizilor şi scurtarea
marelui pectoral
• Toracele înfundat, umerii duşi înainte
• Uneori la palpare- contractură musculară
paravertebrală
 CIFOZA
Cauze predispozante:
• Insuficienţă musculară
• Jena fetiţelor la pubertate
• Poziţia greşită în bancă
• Miopia
Clasificare: posturală (atitudine cifotică) sau structurală
(afecţiuni osoase, ligamentare, musculare)
Curbura redresată culcat cu faţa
Structurală:
în jos, hipercorectată la contracţia
• Adult: voluntară a musc spatelui
• S.A. (atitudine cifotică)
• Vârstnici:
• Osteoporoza Curbură neredresată: cifoză fixă
• Tasarea anterioară a discurilor intervertebrale sau rigidă
(hipotonia paravertebralilor)
Posturi corectoare: CIFOZA
• Decubit dorsal, periniţă sub coloana dorsală, mâini Exerciţii active şi de conştientizare
la ceafă, coate pe pat poziţională:

• Decubit dorsal cu periniţă sub col. dorsală, doi saci • Ortostatism cu călcâie la 15 cm, se ia
de nisip de 2-5 kg pe faţa anterioară umeri şi pe contact cu sacru pe zid, apoi cu
omoplaţii, apoi occiput
genunchi
• Din şezând, derulare coloană de-a
• Decubit ventral în sprijin pe antebraţe (poz “sfinx”) lungul zidului
• Patrupedie: braţe flectate,
• Decubit ventral cu pernă sub piept, perniţă sub lordozare/cifozare
frunte, saci de nisip pe col D şi pe bazin

• 2-4 ori / zi, 15-20 minute

Atitudine cifotică: CIFOZA
• Autocontrolul poziţiei corecte
• Poziţia capului redresată prin contr. m. cefei, cu corectarea curburii cervicale,
privire paralelă cu solul
• Ham de memorie

Corectare curbură dorsală:

– Tonifiere musc paravertebrală (poz. care fix reg lombară şi cervicală în poz
corecte): şezând, şezând pe genunchi, culcat, pe genunchi cu sprijin pe palme şi
trunchiul sub orizontală, atârnări la scară fixă, elongaţii la căpăstru, redresări active
cu control în faţa oglinzii, transport de greutăţi pe cap
 CIFOZA
Apropiere umeri:
•exerc libere sau cu greutăţi, bastoane,
•cu rotarea externă a braţelor prin contracţia m. mic rotund şi subspinos,
•cu apropierea omoplaţilor de linia mediană prin contracţ trapez şi romboid cu inspir, revenire
la expir,
•mâini întinse orizontal se duc înapoi pentru apropiere de coloană

Deblocare torace cu stern înfundat: exerc de respir amplă

•Coaste antrenate în inspir, contribuie la redresarea col. dorsale, depărtarea între ele şi ridicare
•Toracele şi respiraţia se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni, tracţiuni, asupra coastelor,
ţinând cont de momentul inspiraţiei, expiraţiei, cu scopul de a mări elasticitatea condro-costo-
vertebrală şi prin mişcări active de respir

Cifoza rigidă, tonifiere m paravertebrală se face după corectarea posturii, pentru învingerea
rigidităţii costo-vertebrale, altfel fixăm cifoza