Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului

Facultatea de Management şi Turism Rural

ETICA MANAGERIALĂ ÎN AFACERILE

ECONOMICE

​Student : Crăciun Alexandra-Nicoleta

Profesor coordonator : Prof. dr. Ioan Brad
Specializarea : Administrarea afacerilor agricole
Anul I Master

Timişoara 2021

1
 CUPRINS

CAP. I Introducere…………………………………………………………………....3
CAP. II Etica în afaceri……………………………………………………………….4
CAP. III Etica managerială…………………………………………………………..8
CAP. IV Metode de îmbunătăţire a performanţelor în etica managerială……..12
CAP. V Concluzii…………………………………………………………………….13
Bibliografie…………………………………………………………………………...14

2
 CAP. I INTRODUCERE

Fiecare decizie a managerului are şi o componentă etică, pentru că decizia

stabileşte şi impune o conduită care trebuie să fie conformă cu anumite valori
fundamentale, reguli, principii sau legi şi normea doptate de administraţii statale. În
aceste condiţii, firescul în management ar constitui atitudinea favorabilă faţă de
comportamentele, conceptele, ideile şi modelele pe care le-a statuat etica – ştiinţa
normativă care oferă coordonatele morale ale existenţei şi activităţii omului.
În esenţă, etica managerială poate fi definită drept cercetare a modului în care
deciziile influenţează persoanele şi grupurile sociale, domeniul în care se definesc
drepturile şi îndatoririle, precum şi regulile pe care trebuie să le respecte persoanele
care decid.Se consideră că monitorizarea afacerilor în raport cu normele etice este
obligatorie, pentru că managementul reprezintă, în primul rând,o disciplină socioumană,
care doar prin scopurile urmărite se înscrie în:
• să anticipe dilemele etice în management;
• să prognozeze tendinţele de dezvoltare a performanţelor manageriale în rezolvarea
dilemelor etice;
• să se autocontroleze în situaţii critice;
• să determine etica managerului său în funcţie deteoriile despre moralitatea conducerii;
• să anticipe drepturile subalternilor care trebuierespectate când dvs. veţi deveni
manager;
• să determine problemele de natură etică ce apar la luarea deciziei;
• să propună metode de dezvoltare a eticii manageriale în USM.
În teorie, dar și în practică întâlnim adesea termenii de “etică”,
“morală”,”deontologie”.
Latura morală a vieții noastre, a întregii societăți, este guvernată de aceste trei
concepte:
o morală - reflectă un anumit cod social, un ansamblu de reguli privind
comportamentul uman, cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admiși într-o societate
dată.
o etică - conform dicționarelor, simbolizează știința binelui și a răului, deci știința
despre morală.
o deontologie - desemnează, într-un sens mai restrâns, un ansamblu de reguli,
considerate esenţiale în cadrul unei profesiuni.
Acestea au parțial sensuri diferite, chiar dacă se referă în general la aceeași
problematică.

3
 Termenul “morală” desemnează un anume cod social, un ansamblu de reguli
cărora fiecare individ trebuie să i se conformeze pentru a fi acceptat in societate.
Moralitatea se referă la standardele de comportament după care oamenii sunt judecați,
în mod particular în relațiile cu ceilalți. Morala reprezintă astfel totalitatea convingerilor,
aptitudinilor, deprinderilor, sentimentelor reflectate în principii, normelor, regulilor
determinate istoric și social, care reglementează comportamentul și raporturile indivizilor
între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate, în funcție de categoriile bine, rău,
datorie, dreptate, nedereptate și a caror respectare se întemeiază pe conştiinţa şi pe
opinia publică. În sens mai larg, de asemenea, morala cuprinde şi fenomenele care țin
de conştiinţa morală și individuală, calităţile şi defectele morale, judecățile și
sentimentele morale, valorile morale etc.
Morala este o formă specifică a raporturilor dintre oameni, dintre diferite grupuri
sociale. Ea depinde de condițiile existențiale ale unei anume comunități umane, deci nu
poate avea un caracter abstract, general valabil, ci mai degrabă îi este propriu un
caracter relativ. Căci, așa cum spunea Blaise Pascal, “ce e bine dincolo de Pirinei e rău
dincoace de Pirinei”. Și totuși, de-a lungul istoriei, de la un tip de orânduire la alta,
rămân valabile numeroase elemente de morală; imperative precum “să nu ucizi”, “să nu
furi”, “să-ţi respecți cuvântul dat” și altele nu țin de o anumită epocă, ci de caracterul
omului, de ființa posesoare a conștiinței de sine. Ele sunt considerate norme morale
generale sau universale.
În timp ce morala este considerată un fenomen real, ce ţine de comportamentul
cotidian, de viaţa practico-spirituală reală a indivizilor şi colectivităților umane, “etica”
desemnează teoria care are ca obiect de studiu acest fenomen real. Etica semnifică
deci ”știința binelui și răului”.
Se mai poate spune ca etica încadrează sistemul de credințe care susține un
punct de vedere al moralității. În acest sens, etica se referă la sistemul relaţionat de
credinţe al majorității oamenilor.
Privită la modul general, etica este o teorie filosofică a moralei cuprinzând de
obicei o doctrină despre esența acesteia (etica teoretică) și o fundamentare a unui
sistem de valori, norme, categorii morale (etica morală).
În sfârşit, termenul “deontologie” desemnează normele de conduită și obligațiile
etice în cadrul unei profesii. Este o teorie a datoriei, a obligaţiilor morale în acea
profesie.
Toți cei trei termeni au referiri la ceea e este “drept”. “corect”, “just”.

CAP. II ETICA ÎN AFACERI

Orice întreprindere are o anumită responsabilitate în plan economic și social;

acesta este un punct de vedere acceptat în prezent de toți “actorii” lumii afacerilor. Dar
măsura în care această responsabilitate se împarte între cele două planuri-economic si
social-este percepută în mod diferit. În ceea ce priveşte latura economică, se vorbeşte
in principal despre două abordări:
● Abordarea clasică firmele există pentru a aduce beneficii proprietarilor sau pentru
a reduce costurile de tranzacţie; Milton Friedman susţinea că principala

4
 răspundere a managerilor este de a gestiona afacerea astfel încât să
maximizeze beneficiul proprietarilor, respectiv al acţionarilor; iar aceştia, la rândul
lor, au o singură preocupare: rezultatele financiare.
● Abordarea socio-economică-“maximizarea profitului este a doua prioritate a
firmei; prima este asigurarea supraviețuirii acesteia”.
Argumente:
1. societățile comerciale sunt persoane juridice înregistrate într-o anumită
țară și trebuie să se conformeze climatului legal și de afaceri din țara
respectivă; deci ele nu sunt responsabile numai faţă de acționari;
2. orizontul de timp al existenței firmei este unul lung, deci ea trebuie să
urmărească rezultatele economice pe termen lung și-n acest scop va
accepta și unele obligații sociale și costurile ce le sunt asociate;
3. practica arata ca firmele nu sunt instituții economice pure, ci ele se implică
şi în politică, în sport(sponsorizări),etc.

Responsabilitatea socială este considerată ca fiind obligaţia fermă a unei firme,

dincolo de obligațiile legale sau de cele impuse de restricţiile economice, de a urmări
obiective pe termen lung care sunt în folosul societății. Firma se consideră responsabilă
nu numai faţă de proprietari, ci și faţă de clienți, furnizori, angajați, organisme
guvernamentale, creditori, comunități locale, opinie publică.
În acest sens, obligațiile unui manager ar fi:
1. faţă de acționari: gestiune corectă, loialitate, informare, transparenţă,
confidenţialitate;
2. faţă de angajați: remunerare echitabilă, dezvoltare profesională, respectul vieții
personale, respectul dreptului la petiție;
3. faţă de clienți: produse/servicii de calitate, garantarea siguranţei în utilizare,
informare;
4. faţă de comunitate: protejarea mediului, contribuţie la soluționarea problemelor
sociale, respectarea diversității culturale;

Etica afacerilor este esențială pentru succesul pe termen lung al activității. Acest
adevăr este probat atât din perspectiva macroeconomică cât şi din cea
microeconomică. La nivelul macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic;
comportamentul imoral poate distorsiona piața ducând la o alocare ineficientă a
resurselor. Sistemul pieței globale, acceptat de majoritatea țărilor ca fiind o cale mai
eficientă de alocare a resurselor interne decât izolarea economică, trebuie să
îndeplinească unele condiții:
● dreptul de a poseda și de a controla proprietatea privată;
● libertatea de alegere în cumpărarea și vânzarea de bunuri si servicii;
● liberul acces la informații corecte privind aceste bunuri si servicii;
Astfel, etica joacă un rol important în menținerea acestor condiţii, care asigură
eficienţa şi satisfacţia cumpărătorilor.
Din perspectiva microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea.
Etica este necesară, dar nu suficientă, pentru a câştiga încrederea furnizorilor, clienților,
comunității, angajaților. Întreaga literatură economică apreciază faptul că încrederea

5
este importantă în relațiile de afaceri; ori dacă etica este necesară pentru a câştiga
încrederea, atunci etica este la fel de importantă în lumea afacerilor.
Încrederea înseamnă de fapt micşorarea riscului asumat. Încrederea, bazată pe
experiența bunelor relații cu alți oameni, firme, grupuri etc., va asigura protejarea
drepturilor și intereselor, deci riscul va fi mai mic. Dar iată la ce se referă încrederea si
bunele relații ale firmei;
1. încrederea în relațiile cu furnizorii- furnizorii sunt parteneri de afaceri foarte
importanți, direct afectaţi de deciziile organizației, de comportamentul acesteia.
Mai ales daca este vorba de relații pe termen lung, încrederea între doi parteneri
este foarte importantă. Ea se câștigă prin respectarea obligaţiilor de către fiecare
parte şi prin minimizarea surprizelor de orice fel.
2. încrederea în relațiile cu consumatorii- un vânzător câștigă încrederea clientului
său atunci când este onest, competent, orientat către nevoile clientului și plăcut.
3. încrederea în relațiile cu angajații încrederea trebuie acordată atât șefilor cât și
subordonaţilor. Un climat de încredere duce la o mai bună comunicare, la o
fidelitate mai mare a angajaţilor, la confidenţă, la reducerea conflictelor de muncă
sau a conflictelor dintre grupurile de muncă etc. Un studiu realizat la General
Motors a identificat 5 factori corelaţi cu încrederea în relațiile cu angajații:
● percepția unei comunicări deschise și oneste, în sus şi în jos pe scara
ierarhică;
● tratamentul corect pentru fiecare grup de munca;
● împarţirea obiectivelor și a valorilor între muncitori și supraveghetori;
● autonomia, ca un semn al încrederii în angajat;
● feedback din partea managementului privind performanțele și
responsabilitățile salariaților;
Încrederea este în relație directă cu unele tehnici moderne de management și
anume: creșterea responsabilității, îmbogățirea postului, managementul participativ,
managementul prin obiective, cercurile de calitate etc.
Etica în afaceri se referă de fapt la acel echilibru care ar trebui găsit între
performanţele economice şi cele sociale ale firmei. De ce este necesar acest echilibru?
Nu este posibil, în condițiile creșterii concurenței în lumea afacerilor, să decizi mereu în
favoarea performanțelor sociale. De asemenea, nu este posibil să păstrezi un surplus
de angajați sau de distribuitori, dacă se schimbă condițiile pieței.
Pe de altă parte, nu este posibil să decizi mereu în favoarea performanțelor
economice. Este normal să-i concediezi mereu pe cei mai vârstnici? Este normal să nu
ții seama de obligația faţă de client de a spune adevărul atunci când concepi un
program publicitar? Sau este corect să ignori condițiile grele de muncă? Sau este
normal să dai mită unor personalități politice pentru a asigura furnizarea unor materiale
companiei sau pentru alte interese?
Pentru aceste probleme- în fapt dileme etice –răspunsul nu poate fi un simplu
“Nu, nu este corect deloc” sau”Da, sunt întru totul de acord”, ci el se află undeva între
cele două extreme. Întrebarea este unde anume, sau care să fie balanţa între economic
și social.
Pentru a găsi acel echilibru, legea poate fi de ajutor; ea indică de fapt un set de
norme stabilite de societate, pentru a ghida comportamentul indivizilor în acea
societate. Mulţi manageri consideră ca pot lua decizii etice doar urmând litera legii; ei

6
spun că dacă legea nu e bună, ea ar trebui schimbată, dar, până atunci, ei o vor urma,
deoarece ea reprezintă un punct de vedere colectiv la un moment dat într-o anumită
problemă, în societatea democratică. Dar legea nu te ajută întotdeauna într-o dilemă
etică. Sunt situații când legea oferă doar nivelul minim al unor standarde morale, pentru
decizia managerială. In plus, sunt numeroase exemple în istoria mai mult sau mai puțin
îndepărtată în care legea a întârziat “în spatele” standardelor morale ale societății.
Rezolvarea dilemelor etice de către manageri nu este deloc ușoară, iar decizia va
depinde mereu de personalitatea acestuia, de educație, experiență, de sentimentele
sale, atitudinile și valorile personale.
Ca o concluzie pentru cele de mai sus, vom prezenta cele opt pricipii practice ale
eticii in afaceri:
1. respectarea confidențialității informațiilor:
● de către salariat faţă de întreprindere
● de către furnizor faţă de clienți
● de către negociator faţă de exterior etc.
2. sensibilitatea faţă de conflictele de interese:
● detectarea lor, şi, daca e posibil, evitarea lor
● transparenţa
● apelarea la arbitrii neutri pentru rezolvarea lor.
3. respect faţă de regulile de drept:
● în toate țările, chiar dacă este vorba de legi necorespunzătoare
considerate proaste de către cei din afară
● pot fi exceptate in situaţii extreme.
4. conștiința profesională; profesionalism:
● exercitarea profesiunii cu conștiința și prudența
● cultivarea competenței profesionale
● limitarea deciziilor şi acțiunilor la competenţa profesională
5. loialitate și bună credinţă:
● a nu înșela
● a-şi ţine cuvântul; a fi echitabil.
6. simţul responsabilității:
● a avea în vedere consecințele practice ale deciziilor
● asumarea propriei responsabilități.
7. respectarea drepturilor şi libertăților celorlalți:
● libertate în comportament, de opinie
● evitarea discriminărilor de orice fel.
8. respectarea ființei umane:
● a nu aduce prejudicii intenționate celorlalți(ci, eventual doar ca efecte
secundare)
● a respecta personalitatea umană, cu necesitățile și exprimările sale.

7
 CAP. III ETICA MANAGERIALĂ

În esență, etica managerială este definită drept „studiul modului în care deciziile
afectează grupurile sociale, domeniul în care se definesc drepturile, îndatoririle și
regulile ce trebuie să le respecte persoanele care decid”.​ Mulți teoreticieni consideră că
monitori​zarea afacerilor în ​raport cu normele etice este obligatorie, pentru că
managementul reprezintă o disciplină socio-umană, care doar prin scopurile urmărite se
înscrie în sfera științelor economice, însă alți exegeti văd în etică o simplă umbrelă a
relațiilor interne şi externe ale firmei, neputându-se încă delimita clar ce este corect de
ceea ce este incorect.
O analiză a practicilor manageriale la nivelul firmelor românești relevă faptul ca
'etica afacerilor nu constituie încă o 'problemă' care să-i preocupe pe manageri,
considerând ca 'a face afaceri profitabile' și 'a avea un comportament etic' sunt lucruri
care se exclud reciproc; și că ei au un comportament corect, dar nu dispun de informaţii
privind partenerii.De fapt, pentru cei care urmăresc atent fenomenele specifice
perioadei de trecere de la o economie centralizată la una de tip capitalist, constatarea
nu şochează privind lipsa de, corectitudine, cinste, responsabilitate și adevăr în afaceri.
Acţiuni, atitudini, norme, legi, monitorizări şi evaluări, recompense şi pedepse,
reprezintă reţeta pe care managerii trebuie să o aplice pornind de la principiul că decizia
trebuie sa fie bună si dreaptă.
Pe lângă analiştii din domeniul politic şi economic, managerii, cei care işi asumă
zilnic responsabilităţi, sunt tot mai preocupaţi de probleme etice. Deciziile pe care le iau
conducătorii în conformitate cu propriile lor interese trebuie să asigure realizarea unui
echilibru între performanţele economice şi cele sociale. Atunci când acest lucru pare
imposibil de realizat, apar dileme de natură etică. Găsirea acestui echilibru reprezintă o
problemă deosebit de dificilă în condiţiile actuale când firmele trebuie să încerce să
anticipeze noile atribute pe care piaţa le cere astfel încât cei care introduc mai rapid
avantaje noi şi valoroase în oferta proprie, vor obţine şi profituri.
Principalii factori care determină nivelul și acuratețea eticii manageriale sunt:
reglementările legale, normele și regulamentele comunității locale, codurile etice
sectoriale, regulamentele firmei, caracteristicile individuale, starea firmei și presiunea
socială.
Analiza economică contribuie la găsirea unei căi de mijloc între performanţa
economică şi cea socială. Afirmaţia pare imposibilă la prima vedere. Realitatea este că
teoria microeconomică are şi un anumit conţinut moral. Majoritatea economiştilor pun
în întregime accentul pe maximizarea profitului. Multe firme urmăresc să stabilească în
aşa fel preţul, încât acesta să contribuie la maximizarea profiturilor lor actuale. În funcţie
de cererea şi costurile estimate şi de variantele de preţ posibile, firmele respective aleg
preţul care duce la obţinerea profitului actual, a unui flux de numerar sau a unei rate de
eficienţă a investiţiilor maxime.
Specialiştii consideră teoria economică ca fiind descriptivă, menită să
raţionalizeze comportamentul economic şi afirmă că o astfel de abordare a profitului
exclude automat orice consideraţie pe care am acorda-o sănătăţii, protejării mediului,
siguranţei salariaţilor, intereselor consumatorilor etc.

8
 Un element esenţial al întregului sistem economic este efortul managerilor de a
echilibra creşterile marginale ale profitului faţă de creşterile marginale ale costurilor,
efort care, în mod automat, se reflectă în profiturile obţinute de firmă. Este imposibil
însă să faci bine fară a face rău altcuiva.
Teoria cere ca fiece manager să optimizeze profiturile, dar în luarea deciziilor să
fie corect, moral şi competitive în acelaşi timp, să acţioneze în direcţia orientării
investiţiilor pentru satisfacerea nevoilor sociale, asigurându-şi astfel aderarea la
standardele loialităţii ,,moralităţii şi cinstei”. La rândul ei, piaţa întregului sistem va
asigura managerilor resursele necesare pentru optimizarea nevoilor consumatorilor.
Această abordare a problematicii câştigă din ce în ce mai mult teren în rândul
specialiştilor care sunt în mod unanim de accord că cele care ar trebui să-şi asume
primele responsabilităţi sociale sunt corporaţiile.
“Drept” şi “corect”şi “just” sunt termeni de ordin etic. Ei exprimă o judecată privind
comportamentul uman. Se crede că există căi drepte sau greşite de a-i trata pe ceilalţi,
acţiuni potrivite sau nepotrivite, decizii bune sau proaste. Aceste credinţe reprezintă
standardele noastre morale. Ele diferă de la un individ la altul, datorită diferenţei de
valori la care se raportează fiecare; şi nimeni nu poate spune cu certitudine că un
anumit standard moral este corect sau incorect, dar se poate dovedi dacă acel standard
exprimă realmente o anumită obligaţie faţă de alţii şi nu numai un beneficiu faţă de noi
înşine. Problema este că e foarte dificil, chiar şi cele mai simple situaţii, să distingem
între”noi”şi”ceilalţi”, între”beneficii”şi “obligaţii”şi în mod particular este greu să faci
aceste distincţii în domeniul afacerilor. De ce?Deoarece în domeniul afacerilor sunt
implicate grupuri diverse-manageri pe diferite niveluri ierarhice, muncitori cu diferite
îndemânări şi pregătiri, furnizori de materiale diverse, distribuitori ai produselor,
creditori, acţionari, cetăţeni ai comunităţilor, state şi ţări diverse-şi un beneficiu pentru
unii poate reprezenta o daună(sau o obligaţie neplăcută) pentru alţii.
Putem ilustra aceste dificultăţi prin câteva exemple.
Astfel, poate fi incorect să concediezi în situaţia în care fără voinţa sau greşeala
sa, firmele au fuzionat şi au trebuit reduse posturile de conducere. Să presupunem
însă că cele două companii aflate pe o piaţă competitivă au fuzionat pentru a deveni
mai eficiente şi pentru a face faţă mai bine competitorilor externi. Ce s-ar fi întâmplat
dacă nu s-ar fi redus posturile? Cine ar fi suferit atunci, dintre ceilalţi manageri angajaţi,
furnizori, distribuitori, creditori, acţionari şi membri ai comunităţii locale?Cine ar avea de
câştigat dacă compania nu ar fi în stare să supravieţuiască?Chiar dacă supravieţuirea
nu ar fi o problemă, cine ar profita dacă firma ar fi incapabila să se dezvolte sau dacă
i-ar lipsi resursele necesare pentru cerecetare-dezvoltare?
Nu e simplu de răspuns la aceste întrebări. Din fericire, în multe cazuri pot exista
alternative.

Problemele etice ca dileme manageriale

Managerii pot fi puşi în faţa a numeroase dileme etice. Cel mai adesea sunt
dezbătute dilemele etice care apar în unele domenii ale marketingului (publicitate), în
activitatea de contractare-aprovizionare, în domeniul producţiei (ambalajul
inutil,demodarea planificată, preţul diferenţiat etc.) sau în domeniul resurselor umane.
Un sondaj de opinie realizat în SUA, pe un eşantion de 300 companii, a evidenţiat care

9
sunt de fapt cele mai comune probleme de natură etică, cu care se confruntă managerii
acestor companii:
●conflicte de interese ale angajaţilor;
●hărţuirea sexuală;
●plăţi neautorizate;
●spaţiul privat al angajatului;
●probleme de mediu;
●securitatea muncii;
●conflicte între etica firmei şi practica de afaceri.
Problemele etice sunt cu adevarat dileme manageriale, atunci când ele se referă
la conflictul dintre performanţele economice ale organizaţiei (măsurate prin venituri,
costuri şi profit) şi cele sociale, referitoare la obligaţiile faţă de persoanele din interiorul
şi din exteriorul organizaţiei).
Natura acestor obligaţii este supusă interpretărilor, dar majoritatea acceptăm
ideea că ele includ protecţia angajaţilor loiali, menţinerea pieţelor concurenţiale,
producerea unor bunuri pentru servicii utile şi sigure.
Din păcate, dilema managementului este aceea că aceste obligaţii sunt
costisitoare, atât pentru organizaţii cât şi pentru manager ca persoană. Producătorul
care va distribui direct din fabrică în magazine va fi mai profitabil şi va putea simţi mai
bine concurenţa, decât în cazul în care va lucra cu en-grosişti, ceea ce presupune
manipulare şi transport în plus. Un vânzător care va da mici”bacşişuri”furnizorilor va
putea obţine comisioane mai mari şi rezultate mai bune decât altul care refuză
asemenea plăţi imorale. Acel inginer-proiectant care va gasi căi de reducere a costurilor
materiale ale unui produs va avea mai mari şanse de promovare decât altul care va
avea în vedere în primul rând calitatea produsului şi siguranţa consumatorului. Aici este
vorba despre o balanţă “corectă,dreaptă şi justă” între performanţele economice şi cele
sociale, iar dilema managementului este tocmai aceea de a găsi acest echilibru.

■Unii susţin că conducerea trebuie să se concentreze doar asupra performanţelor

economice. Acest punct de vedere este ca o “caricatură” a abordării afacerilor specifice
secolului al XIX-lea, conform căreia poţi produce bunuri nesigure şi poluare, la fel de
bine ca şi profituri. Din fericire, aceasta credinţă pare să nu mai fie universală în zilele
noastre; cei mai mulţi manageri recunosc impactul deciziilor şi acţiunilor lor asupra
comunitaţii. Există puţini manageri activi la ora actuală care sa nu înţeleagă
consecinţele indirecte ale deciziilor lor.
■Alţii susţin ultrasimplificarea problemelor legate de performanţele sociale. În acest
sens, nici o companie nu poate elimina deşeuri periculoase, plăţi, bacşişuri ilegale sau
produce bunuri nesigure şi pot declara, cu o egală satisfacţie, ca “aceste dificultăţi etice
au fost rezolvate, haideţi să ne concentrăm pe problemele mai importante, legate de
folosirea resurselor limitate”. Acest punct susţine că intrebările pot avea doar
răspunsurile “da” şi “nu” şi că beneficiile economice şi costurile sociale sunt asociate
fiecare cu aceste două alternative, aşa că doar un simplu nivel al inţelegerii morale este
suficient pentru a face o alegere bună. În realitate, fiecare problemă de ordin etic are
mai multe alternative, fiecare cu consecinţe economice şi sociale diferite, poate cu
probabilităţi de realizare necunoscute şi cu un impact personal asupra managerilor
foarte divers.

10
​Analiza problemelor etice în management

O decizie etică este simplu de luat atunci când nu eşti implicat direct. De la
distanţă este uşor să spui despre acţiunea cuiva “Da,este corectă” sau “Nu,este
gresită”.
Luarea unei decizii etice este mult mai greu de luat atunci când eşti direct
implicat.
De cele mai multe ori, este vorba despre conflictul dintre performanţele
economice şi cele sociale ale firmei. Deciziile etice nu sunt simple alegeri între drept şi
greşit. Ele sunt judecăţi complexe asupra balanţei dintre aceste performanţe –
economice şi sociale .
Performanţele economice ar putea creşte, dar cele sociale ar scădea automat.
Deci ,cum ar trebui echilibrată această balantă? Pot fi utilizate trei metode de analiză:
1)​Analiza economică
Este posibil să privim situaţiile descrise mai sus din punctul de vedere al teoriei
microeconomice. Reducerea personalului sau închiderea fabricii sunt neplăcute pentru
cei ce-şi pierd slujbele, dar există o piaţă a muncii, ei işi pot găsi alte locuri de munca .
2)​Analiza juridică
Unele din situaţiile de mai sus pot fi rezolvate printr-un cadru juridic adecvat sau
prin existenţa unor contracte între furnizor şi beneficiar. Ideea de bază este că în orice
societate trebuie să existe un set de reguli pe care oamenii şi organizaţiile să le
respecte, astfel încât toţi să fie trataţi cât mai corect posibil.
3)​Analiza etică
În sfârşit, fiecare situaţie are şi un conţinut moral, care poate fi privit folosind
filosofia normativă, principiile de bază ale inţelegerii între bine şi rău.Orice om raţional ,
într-o societate, acţionează după aceleaşi principii ale beneficiului reciproc, astfel încât
toţi membrii societăţii să fie trataţi cât mai corect posibil.

Etica – teorie şi practică

Etica în afaceri a devenit o preocupare în multe zone ale Globului, ca o reacţie

împotriva practicilor imorale cu efecte negative în societate, dar şi ca o conştientizare a
necesităţii respectării unor reguli morale şi în domeniul economic, ca şi în viaţa de zi cu
zi.
În secolul XX se poate vorbi de existenţa a trei “valuri” privind considerarea eticii
în afaceri :
●un prim val , în anii 1920 – 1930, a adus în discuţie rolul ideologiilor religioase în
afaceri. Cartea de capatâi a acestui val a fost “Policy and ethics in business” (1931). În
cadrul acestui val s-au discutat pentru prima oara termeni precum antitrust, reguli , legi
etc.
●al doilea val a venit între anii 1950 şi 1960. A fost perioada în care în universităţile
din S.U.A. au fost introduse, pe scară largă, cursurile de etică a afacerilor.
Responsabilitatea organizaţiei a devenit o temă mult discutată, aproape ca un sinonim
pentru etica în afaceri.

11
 ● al treilea val – cel curent – a început după scandalul Watergate şi a cunoscut un
avânt mai puternic în ţările vestice după anul 2000 , datorită altor mari scandaluri de
fraudă în mari corporaţii americane sau europene.
Cea mai mare experienţă teoretică şi practică în promovarea principiilor etice o
au desigur Statele Unite ale Americii. Numeroase carţi publicate în secolul al XX-lea,
asociaţii,cursuri academice, coduri etice ale companiilor dovedesc acet lucru.
Inspirată de etica medicală şi de jurisprudenţa , etica afacerilor a fost
implementată ca disciplină de studiu în toate facultăţile de business.
De exemplu, Universitatea Harvard , la lansarea Facultăţii de Business Administration ,
a adoptat modelele pedagogice dezvoltate de facultăţile sale de drept şi medicină , în
care abordarea etică a disciplinei are un rol important. Aceasta s-a datorat faptului ca
unii profesori şi oameni de afaceri au considerat necesară impunerea în practica
afacerilor a valorilor acceptate de către comunitatea mai largă. Baza legală a acestei
concepţii de adoptare a eticii în afaceri se presupune că e conţinută într-o decizie a
Curţii Supreme de Justiţie a S.U.A.din 1906 , care spune următoarele :
“Corporaţia este creaţia statului şi ea are menirea să existe pentru binele comunitaţii”.

CAP. IV METODE DE ÎMBUNĂTĂȚIRE A PERFORMANŢELOR ÎN

ETICA MANAGERIALĂ

​Tot mai mulți manageri sunt preocupați de problemele responsabilității sociale.

Preocupările spre stimularea comportamentului etic al salariaților se fac în scopuri
moral-pragmatice, creând o imagine favorabilă firmei.
Metode de îmbunătățire a performanțelor și de responsabilitate socială sunt: auditul,
codul etic, comitetele etice, denunțarea firmelor iresponsabile.
1. Auditul social este realizat pentru stabilirea nivelului de implicare al unei firmei în
problemele sociale interne/externe; pentru modul in care acestea se regasesc in
obiectivele managementului dar și pentru rezultatele obţinute prin programele sociale
derulate.
Codul etic este un document oficial al companiei prin care aceasta își declară valorile şi
principiile în problemele sociale. Scopul codului etic este de a comunica angajaţilor,
intr-un limbaj simplu care sunt standardele organizatiei. Codul etic este valabil cand
este însușit și acceptat de toți angajații, comportamentul lor încadrându-se în
prevederile sale.
3. Comitetul de etică reprezintă un grup executiv care își asumă responsabilitatea
controlului respectării eticii în firmă prin inventarierea problemelor și anchetarea
abaterilor de la etică. Comitetele de etică sunt destul de rare, doar 14% din firmele care
au cod etic au și un comitet.
4. Denunțarea este calea extremă de acțiune împotriva comportamentului neetic ce
presupune că managerul și angajații au obligatia de a raporta neregulile înfăptuite de
superiori sau colegi și de a se supune ordinelor superiorilor.Din cele prezentate, rezultă

12
clar că pentru a implementa un sistem activ de receptivitate la problemele sociale este
necesar ca managerii:
● să adopte politicile de implicare a firmei în problemele sociale;
● să stabilească responsabilitățile și obiectivele propuse pentru realizare;
● să comunice cu toate persoanele implicate în derularea acţiunii
● să auditeze și să evalueze progresul realizat în programul social.

CAP. V CONCLUZII

  ​În cadrul unei societăți în care economia ocupă un loc important, există o
sumedenie de obligații care se impun: obligațiile unei firme faţă de acţionarii şi salariaţii
săi, obligațiile faţă de consumatori, furnizori, creditori şi competitori etc.

Aceste obligaţii morale interne şi externe pot fi anunțate, analizate si explicate

destul de uşor dacă se porneşte de la convingerea că profitul nu este incompatibil cu
moralitatea, ci dimpotriva. Demonstrarea acestui principiu este misiunea dificilă a eticii
în afaceri.

Ca o concluzie, etica managerială este o noutate care se va impune încetul cu

încetul în viaţa economică a marilor firme și nu numai, pentru că respectând normele
eticii își pot ridica prestigiul și pot câştiga atât parteneri cât și clienţi importanţi de partea
lor, dând astfel un exemplu de corectitudine şi profesionalism în afaceri.

13
 BIBLIOGRAFIE

https://www.academia.edu/10435408/Etica_Manageriala
https://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/Etica-manageriala-in-afaceri-s37.php
https://ro.scribd.com/doc/120606017/ETICA-MANAGERIALA
https://www.tocilar.ro/management/etica-manageriala-64914
https://administrare.info/management/3079-etica-manageriala
https://www.qreferat.com/referate/management/Etica-managerului-astazi426.php

14