Corbul

Această poezie dovedește apartenența lui Poe la romantism, pe cînd și precedarea simbolismului.
Tema centrală este melancolia eului liric cauzată de moartea iubitei sale Lenore. Observăm aici
divinizarea iubitei, poziționarea la aceeași treaptă cu îngerii, siguranța în faptul că ea a ajuns în
Paradis, fenomen întîlnit și la Dante în Divina Comedie.
Romantismul și misticismul poeziei este simțit în atmosfera toposului, în care sunt incluse cărțile
vechi, căminul cu focul mocnind, perna stacojie de catifea, ferestrele cu gratii. De asemenea,
observăm și simboluri mitice și biblice, cum ar fi bustul lui Palas, Aid, balsamul din Galaad,
Gheena, Edem.
Ideea principală a poemului este condamnarea la suferință veșnică. Corbul, de regulă, reprezintă
simbolul morții, însă aici el este reprezentat drept imposibilitatea de a face față nefericirii
provocate de moartea iubitei. În corb sunt înglobate teama, destinul, suferința și moartea a tot ce
este frumos.
Un element simbolist în acest poem constituie muzicalitatea redată de refrenul „Nevermore”.
Acest cuvînt reprezintă gravitatea destinului ireversibil și caracterul continuu al suferinței.

Murders in the Rue Morgue

Edgar Allan Poe este, de asemenea, cunoscut și prin nuvelele sale polițiste cu nuanțe profund
psihologice și de horror.
Simbolismul acestei nuvele este întîlnit în denumirea ei, strada Morgue venind de la „mort” (fr.
moarte). Nuvela reprezintă un fel de odă în cinstea gîndirii analitice. Ipotezele aduse asupra
cazului asasinării celor două victime denotă următoarele concluzii. În primul rînd, capacitățile
analitice ale gîndirii se manifestă nu numai prin analiza matematică, ci și psihologică a realității.
În al doilea rînd, gîndirea analitică este mai mult decît capacitatea de a fi inventiv. Aceasta este
dezvoltată direct proporțional cu imaginația.
Prototipul lui Auguste Dupin aduce o notă de originalitate în literatura secolului XIX. El este
erudit, îi este ilustrată atenția la detalii, individualitatea și gîndirea analitică diferită de cea a
reprezentanților poliției franceze. Conform părerii protagonistului, metoda analitică a poliției
este supusă unor limite și îngrădiri.
Ceea ce pentru polițiști este inexplicabil și neanalizabil, pentru Dupin acestea sunt date
importante ce îl ajută în analiza sa. Cruditatea animală, forța imensă și vorbirea neclară îl duc pe
pe detectiv la concluzia paradoxală că ucigașul nu este de fapt un om. Ipoteza este dovedită prin
urme și apariția proprietarului. Nuvela reprezintă o ilustrare a originalității gîndirii analitice
neordinare, autentice, care necesită și anumite cunoștințe în psihologie.