Suport Curs Id DR Penal Special

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” din SIBIU
FACULTATEA DE DREPT
DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ
SUPORT CURS ID
Semestrul II
Conf. univ. dr. Elisabeta BOȚIAN
Lector univ. dr. Ioan-Marius ARON
2019
Drept penal. Partea specială-sem II
__________________________________________________________________________________________
CUPRINS:
Ghid de utilizare a manualului

Unitatea de studiu 1. Trăsături generale ale infracțiunilor privind autoritatea și
frontiera de stat. Infracțiuni contra autoritații
Unitatea de studiu 2. Infracțiuni privind frontiera de stat
Unitatea de studiu 3. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției - 1
Unitatea de studiu 4. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției – 2
Unitatea de studiu 5. Infracțiuni contra înfăptuirii justiției – 3
Unitatea de studiu 6. Infracțiuni de corupție
Unitatea de studiu 7. Infracțiuni de serviciu
Unitatea de studiu 8. Infracțiuni de fals. Falsificarea de monede, timbre sau alte
valori. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare.
Unitatea de studiu 9. Falsul în înscrisuri
Unitatea de studiu 10. Infracțiuni contra siguranței publice. Trăsături generale
ale infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice
Unitatea de studiu 11. Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind
conviețuirea socială. Aspecte generale. Infracțiuni contra ordinii și liniștii
publice
Unitatea de studiu 12. Infracțiuni contra familiei
Unitatea de studiu 13. Infracțiuni contra libertății religioase și respectului
datorat persoanelor decedate
Unitatea de studiu 14. Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate.
Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război
Răspunsuri corecte la testele grilă de autoevaluare și evaluare
Bibliografie
2
__________________________________________________________________________________________
GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU
1.Introducere
Prezentul manual de studiu reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei
Drept penal - Partea specială şi un ghid pentru modul în care trebuie parcursă şi
însuşită această disciplină care este comună învăţămâtului la forma de zi şi la
forma de învăţământ la distanţă, conform planurilor de învăţământ în vigoare.
El este destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi
constituie un instrument util pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea
disciplinei Drept penal - Partea specială.
Manualul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de
uz larg în învăţământul naţional şi internaţional care se adresează învăţării
individuale pe baze inte-ractive. Parcurgerea manualului pe baza prezentelor
instrucţiuni asigură reţinerea informaţiilor de bază, înţelegerea fenomenelor
fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor probleme
specializate; el stimulează de asemenea studentul, prin bibliografia recomandată
la sfârşitul fiecărei teme, în aprofundarea disciplinei Drept penal - Partea
specială; de asemenea manualul deschide direcţii de cercetare ştiinţifică în
această materie.
Manualul este structurat pe unităţi de studiu. Unitatea de studiu
reprezintă o parte omogenă din conţinutul manualului, caracterizată de un număr
de termeni de referinţă (cuvinte-cheie), care poate fi parcurs şi însuşit printr-un
efort continuu de concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore
(intervalul se referă la conţinutul de idei al temei de studiu şi nu ia în calcul
întrebările recapitulative, temele pentru acasă, testele de autoevaluare sau pe
cele de evaluare).
Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva
exigenţelor autoinstruirii.
Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe
rezultatele aşteptate doar cu condiţia respectării procedurii de parcurgere a
modulelor de studiu, procedură care este prezentată în cele ce urmează.
3
__________________________________________________________________________________________
2.Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

Utilizarea manualului de studiu individual se face pe baza unui program
de autoinstruire. Recomandăm câteva reguli de bază în procedura de realizare
a programului de autoinstruire pe baza manualului de faţă:
a) Temele de studiu se parcurg în ordinea în care sunt prezentate în
manual, chiar în cazul în care studentul apreciază că ar putea să nu parcurgă o
unitate şi că ar putea să înţeleagă celelalte unităţi. Criteriile şi modalitatea de
„înlănţuire” a temelor de studiu sunt prezentate la fiecare temă de studiu şi ele
trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea nerealizării la parametri maximali a
programului de autoinstruire.
b) Fiecare temă de studiu conţine şi un test de evaluare şi temă pentru
acasă pe care studentul trebuie să le realizeze cu scopul evaluării gradului şi
corectitudinii înţelegerii fenomenelor şi instituţiilor descrise sau prezentate în
tema de studiu.
c) Întrebările de autocontrol, testele de evaluare sau tema pentru acasă nu
sunt de perspicacitate, deci nu trebuie rezolvate contra cronometru.
d) Ordinea logică a parcurgerii unităţii de studiu este următoarea:
- se citesc obiectivele şi competenţele unităţii de studiu – identificabile
şi cu ajutorul următoarei pictograme:
- se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie) – identificabili şi cu

ajutorul următoarei pictograme:
- se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat –

identificabil şi cu ajutorul următoarei pictograme:
sau
- se parcurge conţinutul dezvoltat de idei al temei de studiu – identifi-
cabile şi cu ajutorul următoarelor pictograme:
sau
- se parcurge bibliografia recomandată – identificabilă şi cu ajutorul
următoarei pictograme:
4
__________________________________________________________________________________________
- se răspunde la întrebările recapitulative - identificabile şi cu ajutorul
următoarei pictograme:
- se efectuează testul de autoevaluare şi se verifică corectitudinea

răspunsurilor prin confruntare cu răspunsurile date la sfârşitul manua-
lului – identificabil şi cu ajutorul următoarei pictograme:
- se efectuează testul de evaluare sau/şi tema pentru acasă sau de control

(după caz) - identificabil şi cu ajutorul următoarelor pictograme:
sau
Obervaţii: este recomandabil ca înaintea testelor de autoevaluare să se

facă o pauză de 30 de min. sau de o oră. De asemenea este recomandabil ca la
fiecare 2 ore de studiu să se facă o pauză de 30 de minute.
e) Nu este recomandabil să se parcurgă mai mult de o temă pe zi pentru a
nu se periclita însuşirea temeinică şi structurală a temei. În funcţie de
necesităţile şi posibilităţile de studiu ale unui student, studiul unei teme poate fi
fracţionat pe mai multe zile dedicând cel puţin 30 de minute pe zi studiului.
Tema pentru acasă (TA) reprezintă un exerciţiu obligatoriu de reflecţie
pentru fiecare temă de studiu. Ea se constituie într-un instrument indispensabil
de studiu individual necesar însuşirii şi mai ales înţelegerii temei, Rezolvarea ei
se poate face în aproximativ 1-2 ore.
Tema de control (TC) reprezintă un exerciţiu obligatoriu mai amplu, cu
caracter integrativ, care are rolul de a realiza un liant noţional şi cognitiv între
temele studiate anterior şi de a provoca capacitatea sintetică şi creativă a
studentului. Pregătirea ei necesită un efort mai îndelungat (aprox. 10 ore),
implică stăpânirea temelor anterioare, precum şi consultarea tutorelui de
disciplină. Cele două teme de control se regăsesc pe parcursul manualului astfel
încât să acopere cele mai importante părţi ale acestuia.
5
__________________________________________________________________________________________
3. Prezentarea manualului de studiu şi a disciplinei

Manualul de studiu „Drept penal - Partea specială” reprezintă o sinteză
realizată în manieră interactivă a cursului corespondent utilizat la forma de
învăţământ de zi.
La baza acestui manual a stat, în primul rând, o concepţie didactică.
Conţinutul de idei nu a fost redus ci doar sintetizat, în principiu, într-o
manieră mai accentuat enunciativă, elementele de detaliu sau de explicaţie
exhaustivă (necesare pentru atingerea scopului pedagogic al fixării şi corelării
cunoştinţelor) putând fi găsite de către student în bibliografia de specialitate
recomandată.
3.1.Obiectul manualului „Drept penal - Partea specială”
Obiectul manualului îl reprezintă continuarea studierii dreptului penal din
anul II, prin analizarea conținuturilor de infracțiune din partea specială a
Codului penal. Astfel, sunt prezentate infracțiunile contra persoanei,
infracțiunile contra patrimoniului, infracțiunile privind autoritatea și frontiera de
stat, infracțiunile contra înfăptuirii justiției, infracțiunile de corupție și serviciu,
infracțiunile de fals, infracțiunile contra siguranței publice, infracțiunile care
aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială, infracțiunile electorale,
infracțiunile contra securității naționale, infracțiunile contra capacității de luptă a
forțelor armate, infracțiunile de genocid, contra umanității și de război.
3.2.Obiectivele disciplinei
Manualul de „Drept penal. Partea specială” îşi propune ca obiectiv
general cunoaşterea şi înţelegerea de către studenţii anului III a termenilor,
conceptelor și teoriilor dreptului penal, studiu fără de care nu se pot interpreta,
corela și compara instituțiile din partea speciala a dreptului penal și cele din
partea generală a dreptului penal.
Obiective principale:
 Cunoaşterea, înţelegerea conceptelor, teoriilor şi a metodelor specifice
dreptului penal;
 Utilizarea termenilor specifici în comunicarea profesională;
 Iniţierea în dreptul penal prin însuşirea noţiunilor, conceptelor şi
instituţiilor dreptului penal român;
 Capacitatea studenţilor de a aplica cunoştinţele teoretice de drept penal
şi textele legale la situaţii concrete de fapt;
 Formarea unui vocabular juridic adecvat și a unei deprinderi specifice
de recunoaștere și identificare a infracțiunilor prin analizarea unei
situații de fapt.
6
__________________________________________________________________________________________
4.Descrierea structurii manualului:

Manualul este structurat în conformitate cu rigorile studiului individual
(autoinstruire) şi este sitematizat în unităţi de studiu. Structura fiecărei unităţi de
studiu este următoarea:
I. Obiective (rezultatele aşteptate ale temei)
II. Competenţele dobândite de student (utilitatea temei pentru student)
III. Termeni de referinţă (cuvinte-cheie)
IV. Durata de parcurgere a unității de studiu
V. Structura temei de studiu
VI. Rezumatul ideilor principale
VII. Conţinutul dezvoltat de idei al unității de studiu
VIII. Bibliografia recomandată
IX. Întrebări recapitulative
X. Teste de autoevaluare
XI. Teste de evaluare
XII. Teme de casă
7
__________________________________________________________________________________________
Unitatea de studiu nr. 1
Trăsături generale ale infracțiunilor privind autoritatea și frontiera de

stat. Infracțiuni contra autoritații
I. Obiectivele specifice temei

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor privind autoritatea și
frontiera de stat;
 studenţii să înţeleagă diferenţele dintre infracțiunile studiate;
 să înţeleagă conținuturile specifice de infracțiune;
 studentul să diferențieze trăsăturile specifice fiecărei infracțiuni;
 să înţeleagă importanţa cunoașterii conținutului specific fiecărei
infracțiuni.
II. Competenţe specifice dobândite de student

 formarea deprinderii de a lucra cu instrumentele dreptului penal (codul,
legile penale speciale, etc.);
 dezvoltarea capacităţii de a aplica cunoştinţele teoretice la exemple
concrete;
 utilizarea corectă a limbajului juridic.
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, autoritate, frontieră de stat, infracțiuni
contra autorității, infracțiuni contra frontierei de stat, ultraj, uzurpare,
sustragere, rupere.
IV. Structura unităţii de studiu

1. Trăsături generale ale infracţiunilor privind autoritatea şi frontiera de stat.
2. Infracţiuni contra autorităţii.
8
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul III (Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de
stat) sunt structurate în două capitole.
Grupul infracţiunilor contra autorității cuprinde următoarele incriminări:
ultrajul (art. 257), uzurparea de calitați oficiale (art. 258), sustragerea sau
distrugerea de înscrisuri (art.259), ruperea de sigilii (art. 260) şi sustragerea de
sub sechestru (art. 261).
Ultrajul, pe scurt, constă în amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin
mijloace de comunicare direct, lovirea sau alte violențe mai grave, săvârșite
împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul
autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea acestor atribuții.
VI.Conţinutul unităţii de studiu 1
VI.1. Trăsături generale ale infracţiunilor privind autoritatea şi

frontiera de stat
În România, statul constituie nucleul societăţii noastre, în jurul căruia se
coagulează toate organele şi instituţiile publice.
Statul îşi exercită multiplele funcţii prin intermediul organelor sale şi de
aceea, autoritatea organelor de stat constituie o valoare socială ocrotită de legea
penală.
Autoritatea statului este serios atinsă sau ştirbită atunci când funcţionarii
care o exercită devin ţinta unor acţiuni violente sau când înscrisurile, uniformele
ori sigiliile folosite de funcţionarii statului sunt distruse sau folosite fără drept de
alte persoane.
Faptele incriminate în acest capitol îi slăbesc statului autoritatea şi lovesc
în prestigiul şi credibilitatea de care trebuie să se bucure funcţionarii săi.
Frontiera de stat reprezintă linia naturală sau convenţională care separă
teritoriul unei ţări de teritoriul altui stat sau de întinderi de ape care nu fac parte
din teritoriul său.
Frontiera de stat a României este definită în art. 2 din O.U.G. 105/2001,
ea delimitând teritoriul statului nostru de teritoriul fiecăruia dintre statele vecine
şi marea teritorială a României, de zona contiguă.
9
__________________________________________________________________________________________
Frontiera unui stat se continuă în plan vertical, delimitând spaţiul aerian şi
subsolul care aparţin României, de cele ale ţărilor vecine.
În mod obişnuit, frontiera de stat este marcată prin semnele caracteristice
de frontieră, aşa cum sunt prevăzute în documentele de demarcare bilaterale
încheiate cu statele vecine.
Stabilirea şi protejarea frontierei constituie prerogative statale, ele fiind o
expresie a autorităţii și suveranității sale, astfel că poziţionarea infracţiunilor
privind frontiera de stat în acest capitol este pe deplin justificată.
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni îl constituie relaţiile
sociale care presupun apărarea riguroasă a autorităţii organelor de stat şi a
frontierei statului.
În ceea ce priveşte latura obiectivă, toate infracţiunile contra autorităţii şi
frontierei de stat sunt infracţiuni comisive. Din punct de vedere al elementului
material, se pot comite prin acţiune sau inacţiune. Uneori, latura obiectivă
pretinde şi îndeplinirea unor cerinţe esenţiale, iar urmarea imediată constă fără
excepţie, într-o stare de pericol pentru valoarea socială a autorităţii statale.
Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi orice persoană, iar uneori
calitatea subiectului activ devine o circumstanţă agravantă în conţinutul
infracţiunii. Subiect pasiv principal este statul, iar uneori există și subiect pasiv
secundar.
Latura subiectivă. Majoritatea infracţiunilor din acest capitol se
săvârşesc cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa este incriminată doar la unele infracţiuni.
Acţiunea penală pentru toate infracţiunile se pune în mişcare din oficiu.
Nu este posibilă nici împăcarea părţilor.
VI. 2. Infracţiuni contra autorităţii (art. 257-261 Cod penal)
VI. 2. 1. Ultrajul (art. 257)

Noţiune. Această infracţiune constă în fapta persoanei care ameninţă,
loveşte, vatămă ori ucide un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce
implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii sau pentru fapte
îndeplinite în exerciţiul acelor funcţii.
Fapta este incriminată în mai multe variante de specie şi cunoaşte şi
variante agravate.
Incriminarea este preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal.
10
__________________________________________________________________________________________
Obiectul juridic special este complex şi constă în principal în relaţiile
sociale privitoare la prestigiul şi protecţia persoanelor care îndeplinesc o
anumită funcţie publică ce implică exerciţiul autorităţii de stat, iar în subsidiar
în relaţiile care se referă la libertatea, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa
funcţionarului public. Obiect material este corpul funcţionarului public atunci
când fapta se săvârşeşte prin lovire, vătămare corporală sau omor.
Subiect activ al infracţiunii de ultraj poate fi orice persoană. Fapta se
poate comite în participaţie, sub toate formele acesteia. Subiect pasiv principal
este statul, iar subiect pasiv secundar este funcţionarul care exercită autoritatea
de stat şi faţă de care se comite fapta. Pot fi subiecţi pasivi secundari ai
infracţiunii de ultraj: deputatul, senatorul, un membru al Guvernului, al Curţii de
Conturi, poliţistul, primarul, prefectul, judecătorul, procurorul, agentul fiscal,
inspectorul sanitar-veterinar, jandarmul, poliţistul comunitar, etc.
Pluralitatea subiectului pasiv secundar va atrage întotdeauna, existenţa
unui concurs de infracţiuni.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiuni alternative, fiecare
dintre ele fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii.
Astfel, elementul material poate consta în acţiuni de:
- ameninţare nemijlocită sau prin mijloace de comunicare directă: telefon,
telegramă, SMS, e-mail;
- lovire sau alte violenţe,
- vătămare corporală,
- lovire sau vătămare cauzatoare de moarte şi respectiv,
- omor,
aşa cum au fost analizate cu ocazia studierii incriminărilor respective.
Fiind o infracţiune complexă, ultrajul va absorbi în conţinutul său
ameninţarea, lovirile sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau
vătămările cauzatoare de moarte şi respectiv, omorul.
Cerinţa esenţială a elementului material pentru toate variantele de
incriminare constă în aceea că acţiunea trebuie să fie îndreptată contra unui
funcţionar public care se află în exerciţiul funcţiunii sau pentru acte îndeplinite
în exerciţiul funcţiunii.
Nu prezintă importanţă dacă funcţionarul îşi exercita atribuţiile la sediul
instituţiei sau în altă parte, în misiune ori chiar în afara programului de serviciu.
Pentru a se afla sub protecţia incriminării din art. 257, funcţionarul trebuie
să fi acţionat însă în conformitate cu atribuţiile de serviciu şi nu abuziv. În caz
contrar, fapta nu va mai constitui infracțiunea de ultraj, ci va fi încadrată potrivit
art. 206, 193, 194, 195, 188, 189 din C. Penal. Funcţionarul public care a
11
__________________________________________________________________________________________
acționat abuziv cu încălcarea atribuțiilor de serviciu nu mai beneficiază de
protecţia instituită prin art. 257, fapta încadrându-se în dispoziţiile anterior
menţionate.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru autoritatea
cu care a fost investit funcţionarul. Secundar poate exista o atingere adusă
integrităţii corporale, sănătăţii sau chiar vieţii funcţionarului.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă sau
indirectă. Cerinţa esenţială a laturii subiective presupune că făptuitorul
cunoaşte:
- calitatea persoanei pe care o agresează;
- împrejurarea că aceasta se află în exerciţiul funcţiunii ori
- că faptele la care se referă acţiunea au fost îndeplinite de funcţionar în
exerciţiul funcţiunii.
Tentativa este posibilă şi se sancţionează conform reglementării
privitoare la infracţiunea de origine.
Regimul sancţionator. În forma tipică din alineatul 1, ultrajul se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută în lege pentru infracţiunea comisă, ale cărei
limite speciale se majorează cu o treime.
Modalități agravate şi variante de specie
În alin. 2 şi alin. 3 sunt descrise două variante de specie, constând în
săvârşirea unei infracţiuni (alta decât acelea enumerate în alin. 1), asupra unui
funcţionar public, care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de
stat sau asupra unui membru al familiei sale, ori asupra bunurilor acestora, în
scop de intimidare sau răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de
serviciu.
De această dată, fapta se poate comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit (intimidarea funcţionarului) sau prin mobilul făptuitorului
(răzbunarea).
Pedeapsa este este aceea prevăzută de lege pentru infracţiunea de bază, ale
cărei limite se majorează cu o treime.
Alin. 4 descrie o variată agravată a faptelor descrise în primele trei
alineate, iar elementul circumstanţial de agravare îl constituie calitatea specială
subiectului pasiv: aceea de poliţist sau jandarm aflat în exercitarea atribuţiilor de
serviciu, sau în legătură cu exercitarea acelor atribuţii.
Limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror.
12
__________________________________________________________________________________________
Dacă ultrajul se comite prin omor ori prin loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine
tribunalului, iar urmărirea penală este efectuată de către procuror.
VI. 2. 2. Uzurparea de calităţi oficiale (art. 258)

Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 258, infracţiunea constă în fapta persoanei
care foloseşte fără drept o calitate oficială care implică exerciţiul autorităţii de
stat şi îndeplineşte vreun act legat de acea calitate.
Varianta de specie din alin. 2 consta în fapta funcționarului public care
continuă să exercite o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, după ce a
pierdut acest drept conform legii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care presupun ca
exercitarea calităţilor oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat să se
realizeze numai de către persoanele care sunt învestite în mod legal cu acele
calităţi.
Subiect activ poate fi orice persoană. La varianta de specie din alin. 2,
subiect activ este fostul funcţionar public care continuă să exercite funcţia care
implică exerciţiul autorităţii de stat, după ce a pierdut acea calitate. Participaţia
este posibilă. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar
este persoana fizică sau juridică, prejudiciată prin actele îndeplinite de făptuitor.
Latura obiectivă. Elementul material pentru fapta descrisă în alin. 1
constă în două acţiuni conjugate care trebuie realizate cumulativ:
- folosirea unei calităţi oficiale care implică exerciţiul autorităţii de stat
(adică invocarea, pretinderea ei) şi
- îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate.
Dacă făptuitorul doar se folosește de o calitate oficială, însă nu
îndeplinește niciun act legat de acea calitate, nu va exista infracțiunea de
uzurpare de calități oficiale. Invocarea unei calități false constituie un mijloc
fraudulos care ar putea fi valorificat în cazul infracțiunii de înșelăciune, violare
de domiciliu, etc.
Cerinţa esenţială a legii constă în împrejurarea că folosirea calităţii
oficiale trebuie să se facă fără drept, adică fără titlu legitim, abuziv, nejustificat,
fărăr îndreptățire.
Pentru varianta de specie din alin. 2, elementul material constă în
exercitarea unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat, iar cerința
esențială presupune ca această acțiune să se comită sau după ce dreptul de a
exercita funcția respectivă a încetat.
13
__________________________________________________________________________________________
Depăşirea de către un funcţionar a competenţei pe care i-o conferă
calitatea respectivă nu constituie uzurpare de calităţi oficiale, ci infracţiunea de
uzurpare a funcţiei (art. 300 din Codul penal).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru autoritate, dar se
pot produce şi anumite consecinţe păgubitoare pentru subiectul pasiv secundar.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancţionează.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la
6 luni la 3 ani sau amenda.
Modalitate agravată. Dacă faptele descrise în alin. 1 şi 2 se comit de
către o persoană care poartă fără drept, uniforme sau semne distinctive ale unei
autorităţi publice, această împrejurare agravează fapta care va fi pedepsită cu
închisoare de la unu la 5 ani.
VI. 2. 3. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care sustrage sau distruge
un înscris care se află în păstrarea ori deţinerea unui organ sau instituţii de stat
sau publice, din cele prevăzute la art. 176 sau 175 alin. 2 din Codul penal.
Incriminarea a fost preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privitoare la
autoritatea de stat care implică protejarea existenţei înscrisurilor şi documentelor
aflate în deţinerea unor unităţi de stat sau publice. Obiectul material al
infracţiunii este constituit din dosarele, registrele şi înscrisurile aflate în
păstrarea unităţilor de stat.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, iar participaţia
penală este posibilă sub toate formele sale. Dacă subiectul activ este un
funcţionar public aflat în exerciţiul îndatoririlor de serviciu, pedeapsa este mai
gravă pentru fapta săvârşită în asemenea condiţii. Subiect pasiv principal este
statul, iar subiect pasiv secundar este unitatea sau instituţia care avea înscrisul
în păstrare.
Latura obiectivă. Elementul material al formei tip prevăzute la alin. 1
constă în una din cele două acţiuni alternative: sustragerea sau distrugerea de
înscrisuri. Înţelesul termenilor este acela analizat cu ocazia abordării
incriminărilor din art. 228 (furtul) şi art. 253 (distrugerea) din Codul penal.
Cerinţa esenţială pentru elementul material este ca acţiunea să privească
înscrisuri aflate în păstrarea sau deţinerea organelor prevăzute la art. 176 sau
14
__________________________________________________________________________________________
175 alin. 2 din Codul penal, adică autorităţi publice, instituţii publice sau
persoane juridice care administrează bunuri proprietate publică ori entităţi care
exercită servicii de interes public şi pentru care autorităţile publice exercită
controlul sau supravegherea activităţii.
Nu are importanţă unde anume se afla depozitat înscrisul şi nu interesează
dacă aparţinea sau nu acelei unităţi, fiind suficient că se afla în păstrarea ori
deţinerea ei.
Latura subiectivă. Fapta se poate comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Forma tip a infracţiunii se sancţionează cu
Varianta agravată. Alineatul al 2-lea introduce o formă agravată a
incriminării, împrejurarea agravantă constând în calitatea subiectului activ,
respectiv fapta se comite de un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor
de serviciu.
În această situaţie, maximul special al pedepsei prevăzute în alineatul 1 se
majorează cu o treime.
VI. 2. 4. Ruperea de sigilii (art. 260)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care înlătură ori distruge
un sigiliu legal aplicat.
Sigiliul este acel instrument de care se servesc organizaţiile ori instituţiile
de stat pentru a asigura conservarea sau identificarea bunurilor mobile sau
imobile.
Potrivit alineatului 2 al art. 260, fapta este mai gravă dacă este săvârşită de
custode.
Incriminarea este preluată din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale referitoare la
autoritatea de stat care presupun existenţa şi integritatea sigiliilor aplicate în
numele statului. Obiect material al infracţiunii este însuşi sigiliul aplicat,
indiferent că este confecţionat din ceară, plumb, hârtie sau alt material.
Subiect activ al infracţiunii poate fi orice persoană, participaţia fiind
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este unitatea care a aplicat sigiliul.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în vreuna din
următoarele acţiuni:
15
__________________________________________________________________________________________
- înlăturarea (scoaterea sigiliului din poziţia pe care o avea, astfel încât
nu-şi poate realiza scopul în care a fost aplicat);
- distrugerea (adică nimicirea, desfiinţarea, ruperea, topirea, sfărâmarea
lui).
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca sigiliul să fi fost
legal aplicat de organele de stat competente, după procedura prevăzută în lege.
Un sigiliu aplicat abuziv sau nelegal nu poate fi ocrotit prin această normă de
incriminare.
În practica judiciară s-a decis că furtul mărfurilor din vagoanele SNCFR
prin ruperea sigiliilor aplicate de autorităţile vamale se află în concurs cu
infracţiunea de rupere de sigilii.
Tot în jurisprudenţă s-a mai decis că furtul de curent electric comis prin
înlăturarea sigiliului aplicat pe contorul electric este un furt săvârşit prin efracţie,
fără a se reţine în concurs infracţiunea de rupere de sigilii, deoarece sigiliul
aplicat pe contorul electric nu are rolul de a asigura conservarea sau identificarea
bunului, ci pe acela de a închide caseta cu firele electrice.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru autoritatea statului.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau
indirectă. Făptuitorul trebuie să cunoască împrejurarea că înlătură sau distruge
un sigiliu aplicat de o autoritate competentă.
Tentativa nu este pedepsită, deşi este posibilă.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru varianta tip din
alineatul 1 este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Varianta agravată. Alineatul 2 introduce o formă agravată constând în
împrejurarea că fapta este săvârşită de către custodele bunului asupra căruia s-a
aplicat sigiliul, iar pedeapsa în acest caz este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau
amenda.
VI. 2. 5. Sustragerea de sub sechestru (art. 261)

Noţiune. Infracţiunea constă fapta persoanei care sustrage un bun legal
sechestrat.
Potrivit alineatului 2 al art. 261, fapta este mai gravă dacă este săvârşită de
custodele bunului.
16
__________________________________________________________________________________________
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc
autoritatea de stat şi dreptul acesteia de a indisponibiliza anumite bunuri.
Obiectul material îl reprezintă însuşi bunul sechestrat.
Subiect activ poate fi orice persoană. Când subiectul activ are calitatea de
custode al bunului, fapta este mai gravă. Subiect pasiv principal este statul, iar
subiect pasiv secundar este organul de stat care a instituit sechestrul
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de
sustragere, aşa cum este definită în art. 228 alin. 1.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca acţiunea de
sustragere să aibă loc asupra unui bun care este sechestrat în mod legal. Dacă
sechestrarea bunului nu s-a realizat legal, sustragerea sa constituie doar
infracțiunea de furt.
Ori de câte ori se comite infracţiunea de furt asupra unui bun legal
sechestrat, se va reţine un concurs de infracţiuni între art. 228 (furt) şi art. 261
(sustragere de sub sechestru) din Codul penal.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită
prin norma de incriminare: autoritatea statului.
indirectă, iar cerinţa esenţială a laturii subiective presupune ca făptuitorul să
cunoască împrejurarea că bunul fusese anterior sechestrat.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută pentru forma tip a infracţiunii
este închisoarea de la 3 luni la un an sau amenda.
Varianta agravată. Potrivit alin. 2, fapta este mai gravă dacă este
săvârşită de custodele bunului.
Când acesta are şi calitatea de proprietar al bunului, în sarcina sa se va
reţine doar infracţiunea de sustragere de sub sechestru, dar dacă făptuitorul nu
este proprietar al bunului, ci doar custodele lui, el va săvârşi infracţiunea de
sustragere de sub sechestru, în concurs formal cu infracţiunea de abuz de
încredere.
Pentru varianta agravată din alineatul al 2-lea când fapta este săvârşită de
custode, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
17
__________________________________________________________________________________________
VII. Bibliografie
Constantin Duvac, Infracţiunile privind autoritatea şi frontiera de stat din
perspectiva noului Cod penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept
Penal, nr. 2/2013;
O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în
Monitorul Oficial nr. 352/2011;
Eugen Stoina, Subiectul pasiv al infracţiunii de ultraj, în Revista de
Drept Penal, nr. 3/2000;
Costică Bulai şi George Antoniu, Practica judiciară penală, vol. III,
Editura Academiei, Bucureşti, 1992;
Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2012;
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială, conform Noului Cod
penal. Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2011;
George Antoniu, Versavia Brutaru și alții, Explicațiile noului Cod penal,
vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2015.
Timpul necesar studiului: 2 ore
VIII. Întrebări recapitulative:

1. Care sunt trăsăturile generale ale infracţiunilor privind autoritatea şi
frontiera de stat?
2. Care este obiectul juridic generic al acestor infracțiuni?
3. Ce înțelegeți prin calitate oficială?
4. Ce înţelegeţi prin infracțiunea de ultraj?
5. Ce înțelegeți prin exercițiul autorității de stat?
18
__________________________________________________________________________________________
IX. Teste de autoevaluare
1. Ultrajul este o infracțiune:

a) complexă;
b) simplă ;
c) contra înfăptuirii justiției.
2. Ultrajul nu include în conţinutul său obiectiv:

a) ameninţarea;
b) lovirea sau orice alte acte de violenţă;
c) insulta.
3. Fapta persoanei care şi-a declinat fără drept, calitatea de preot, după
care a oficiat anumite ritualuri specifice:
a) nu este prevăzută de legea penală;
b) constituie infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale;
c) constituie tentativă la infracţiunea de înşelăciune.
4. Sustragerea de către făptuitor, a unor bunuri din vagoane de marfă, prin

ruperea sigiliilor aplicate de către Autoritatea Vamală constituie:
a) infracţiunea de furt;
b) infracţiunea de furt în concurs cu infracţiunea de rupere de sigilii;
c) infracţiunea de rupere de sigilii.
5. Pentru a se reţine existenţa infracţiunii de sustragere de sub sechestru

este necesar ca:
a) făptuitorul să cunoască împrejurarea că acel bun a fost legal sechestrat;
b) făptuitorul să ştie că bunul este sechestrat;
c) făptuitorul să fie neapărat custodele bunului sechestrat.
19
__________________________________________________________________________________________
X. Teste de evaluare
1. Lovirea unui poliţist aflat în exerciţiul funcţiunii, dar care şi-a depăşit
atribuţiile de serviciu, reprezintă infracţiunea de:
a) ultraj;
b) ultraj în concurs cu infracţiunea de lovire sau alte violenţe;
c) lovire sau alte violenţe.
2. Fapta de vătămare corporală a unui jandarm constituie infracțiunea de

ultraj:
a) dacă persoana vătămată se afla în exercițiul funcțiunii;
b) dacă persoana vătămată nu se afla în exercițiul funcțiunii, dar agresarea ei
are legătură cu actele îndeplinite în exercițiul funcțiunii;
c) chiar dacă persoana vătămată a acționat abuziv .
3. Ultrajul nu poate fi săvârşit:

a) din culpă;
b) cu intenţie directă;
c) cu intenţie indirectă.
4. Furtul de curent electric prin îndepărtarea sigiliului existent pe contorul

electric reprezintă:
a) infracţiunea de furt în concurs cu infracţiunea de sustragere de sub
sechestru;
b) infracţiunea de furt calificat săvârşit prin efracţie;
c) infracţiunea de sustragere de sub sechestru.
5. Dacă făptuitorul este numit custode al bunului sechestrat de organele de

poliție, dar apoi sustrage acel bun, el va răspunde pentru:
a) furt și sustragere de sub sechestru în formă agravată, în concurs formal;
b) sustragere de sub sechestru în formă agravată, dacă este proprietarul
bunului;
c) sustragere de sub sechestru în formă agravată și abuz de încredere.
20
__________________________________________________________________________________________
XI. Temă pentru acasă:
Inculpatul a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin aparținând unei

societăți comerciale cu răspundere limitată (S.R.L.) și pentru aceasta a rupt
lacătele și sigiliile aplicate anterior de comisia de cenzori a firmei, în vederea
inventarierii produselor. Instanța l-a condamnat pe inculpate pentru săvîrșirea
infracțiunii de furt calificat săvărșit prin efracție.
A procedat corect instanţa de judecată? De ce nu a fost condamnat inculpatul
pentru săvîrșirea infracțiunii de furt în formă simplă sau infracţiunea de furt în
concurs cu infracţiunea de rupere de sigilii?
21
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni privind frontiera de stat

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor privind frontiera de stat;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, autoritate, frontieră de stat, infracțiuni
contra frontierei de stat, trafic, migrant, trecere frauduloasă, ședere
ilegală.

Infracţiuni privind frontiera de stat
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul III (Infracțiuni privind autoritatea și frontiera de
stat) sunt structurate în două capitole.
22
__________________________________________________________________________________________
Grupul infracţiunilor privind frontiera de stat cuprinde următoarele
incriminări: trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262), traficul de
migranți (art. 263), facilitarea șederii ilegale în România (art.264), sustragerea
de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul României (art.265).
Frontiera de stat, pe scurt, reprezintă linia reală sau imaginară care trece,
în linie dreaptă, de la un semn de frontieră la altul ori, acolo unde frontiera nu
este marcată în teren cu semen de frontieră, de la un punct de coordonate la
altul.
VI. Infracţiuni privind frontiera de stat (art. 262-265 Cod pen.)
VI. 1. Trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei de a intra sau de a ieşi din
ţară, prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Trecerea frontierei de stat trebuie să se realizeze numai prin locurile
amenajate în acest scop (puncte de trecere a frontierei) sau prin alte locuri
stabilite de comun acord cu statele vecine şi numai în baza unor documente legal
emise: paşaport, carte de identitate, permis de mic trafic ori permis pentru treceri
simple.
Varianta simplă de incriminare a fost preluată din art. 71 al O.U.G. nr.
105/2001 privind frontiera de stat a României.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care se formează
în legătură cu necesitatea de a se asigura inviolabilitatea frontierei şi respectarea
regulilor de trecere a acesteia. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană, indiferent de cetăţenie.
Participaţia este posibilă numai sub forma instigării sau a complicităţii, deoarece
fiecare persoană care trece ilegal frontiera comite o faptă proprie, coautoratul
nefiind posibil. Subiectul pasiv este statul român a cărui autoritate este lezată
prin comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie oricare din cele două
acţiuni menţionate: intrarea sau ieşirea din ţară.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca trecerea frontierei
prin intrarea ori ieşirea din ţară să se realizeze în mod nelegal, fraudulos.
Astfel, trecerea frontierei este considerată nelegală dacă se face prin alte
locuri decât acelea amenajate în acest scop, precum şi atunci când trecerea
frontierei se face prin locurile special amenajate, dar făptuitorul se sustrage
controlului de frontieră, ascunzându-se fizic (în autoturism, tren, vapor, avion,
23
__________________________________________________________________________________________
etc.) ori ascunzându-şi identitatea reală (prin utilizarea documentelor de
identitate false).
În practica judiciară s-au reţinut în sarcina persoanei care intră fraudulos
în ţară şi apoi iese din ţară în acelaşi mod, două infracţiuni de trecere
frauduloasă a frontierei de stat, în concurs real.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru autoritatea statului care
are dreptul suveran de a controla intrarea şi ieşirea din ţară a persoanelor.
Tentativa se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Forma tip a infracţiunii descrisă în alin. 1 se
sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Variante agravate. În alineatul al 2-lea sunt descrise formele agravate ale
incriminării, iar elementele circumstanţiale de agravare pot fi:
- scopul urmărit de făptuitorul care trece frontiera fraudulos: în scopul
sustragerii de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse
ori a unei măsuri educative, privative de libertate;
- calitatea subiectului activ care este un străin declarat indezirabil ori
căruia i-a fost interzis în orice mod, dreptul de intrare sau de şedere în ţară.
Pentru forma agravată a faptei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5
ani.
Cauză de înlăturare a răspunderii penale. În alineatul 4 este prevăzută
o cauză de înlăturare a răspunderii penale, astfel că trecerea frauduloasă a
frontierei de stat în condițiile alin. 1, de către o persoană victimă a traficului de
persoane ori de către minori nu va atrage sancţionarea acesteia.
VI. 2. Traficul de migranţi (art. 263)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a racola, îndruma, călăuzi,
transporta, transfera sau adăposti o persoană, în scopul trecerii frauduloase a
frontierei de stat a României.
Fapta presupune acţiuni prin care se înlesneşte trecerea frauduloasă a
frontierei, de către persoane migrante (care nu sunt cetăţeni români, nici străini
cu drept de rezidenţă).
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din art. 71 al O.U.G.
nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României.
respectarea autorităţii statului în ceea ce priveşte intrarea ori ieşirea din ţară,
24
__________________________________________________________________________________________
precum şi necesitatea de a combate transformarea migranţilor în surse de câştig
ilicit pentru anumite persoane. Obiect material este corpul persoanei traficate.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică. Participaţia
penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv principal al infracţiunii
este statul ca titular la valorii ocrotite, iar subiect pasiv secundar este însuşi
migrantul, dacă acesta a fost supus la tratamente inumane sau degradante ori
dacă i-a fost pusă în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea.
Latura obiectivă. Elementul material este format din următoarele acţiuni
alternative: racolarea, îndrumarea, călăuzirea, transportarea, transferarea sau
adăpostirea unei persoane.
Racolare înseamnă a atrage, a convinge pe cineva; îndrumare înseamnă a-
i arăta cuiva drumul, a-l sfătui; călăuzire înseamnă a însoţi pe cineva pentru a-i
arăta drumul, a face pe ghidul; transportare înseamnă a deplasa pe cineva dintr-
un loc în altul; transferare presupune mutarea migrantului dintr-un loc în altul;
adăpostire semnifică găzduire, cazare, instalare într-un loc ferit, ascundere.
Cerinţa esenţială a elementului material o reprezintă scopul în care se
comite fapta, înţeles ca destinaţie a acţiunii: trecerea frauduloasă a frontierei
României.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă,
deoarece scopul în care se comite fapta caracterizează acţiunea, având înţelesul
de destinaţie (migranţii sunt racolaţi, călăuziţi, etc., pentru a trecere frontiera),
nu acela de finalitate.
Tentativa se sancţionează.
Regimul sancţionator. Forma tip a infracţiunii se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
Variante agravate. În alineatul al 2-lea sunt descrise formele agravate ale
infracţiunii, iar elementele circumstanţiale de agravare constau în scopul urmărit
de făptuitor sau în mijloacele folosite pentru a comite fapta.
Astfel, infracţiunea este considerată mai gravă dacă se săvârşeşte:
- în scopul de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial (de această
dată, scopul obţinerii de foloase patrimoniale caracterizează latura subiectivă a
infracțiunii și forma agravată se poate comite numai cu intenție directă,
calificată prin scop);
- prin mijloace care pun în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea
migrantului;
- prin supunerea migrantului la tratamente inumane sau degradante.
În aceste cazuri, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
25
__________________________________________________________________________________________
Pentru ca fapta să subziste în formă agravată, nu este necesar ca mijoacele
folosite să fi cauzat vreo vătămare vieţii, integrităţii sau sănătăţii migrantului,
fiind suficient că a existat acest pericol sau că migrantul a fost tratat inuman ori
degradant.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului.
VI. 3. Facilitarea şederii ilegale în România (art. 264)

Noţiune. În forma tipică descrisă la alin. 1, infracţiunea constă în fapta
persoanei de a facilita prin orice mijloace, rămânerea ilegală pe teritoriul
României, a unei persoane, victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de
minori sau de migranţi, care nu are cetăţenia română şi nici domiciliul în
România.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din art. 141 din O.U.G.
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
respectarea autorităţii statului în ceea ce priveşte dreptul său de a decide cu
privire la rămânerea în ţară a persoanelor străine. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă
sub toate formele. Subiect pasiv este statul român ca titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de facilitare
(înlesnire, ajutorare) a rămânerii ilegale în ţară, a unei persoane. Elementul
material se poate prezenta sub forma comisiunii sau omisiunii.
Cerinţele esenţiale ale elementului material se referă la calităţile cerute
persoanei căreia i se facilitează rămânerea ilegală în ţară. Persoana trebuie să fie
victimă a unei infracţiuni de trafic de persoane, de minori sau de migranţi, fără
cetăţenia română şi fără domiciliul în România.
Dacă mijloacele folosite constituie prin ele însele o altă infracţiune, se vor
aplica regulile privind concursul de infracţiuni.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită:
regulile privitoare la regimul de şedere în România a străinilor.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie diectă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Forma tipică descrisă în alin. 1 se pedepseşte cu
închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Variante agravate şi atenuate. În alineatul al 2-lea regăsim variantele
agravate ale faptei, iar elementele circumstanţiale de agravare se referă la scopul
urmărit de făptuitor (acela de a obţine, direct sau indirect, un folos patrimonial)
26
__________________________________________________________________________________________
sau calitatea specială a acestuia (un funcţionar public aflat în exercitarea
atribuţiilor de serviciu).
În acest caz, pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi.
Alineatul al 3-lea descrie o formă atenuată a faptelor descrise la alin. 1 şi
2, care se va reţine ori de câte ori acţiunea se comite faţă de un străin aflat ilegal
pe teritoriul României, dar care nu e victima unei infracţiuni de trafic de
persoane, de minori sau de migranţi. Limitele speciale ale pedepsei se reduc în
acest caz, cu o treime.
VI. 4. Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul

României (art. 265)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta străinului faţă de care s-a dispus
măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a fost dispusă interzicerea
dreptului de şedere, de a se sustrage de la executarea obligaţiilor instituite de
autorităţile competente.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din art. 138 al O.U.G.
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
respectarea autorităţii statului în ceea ce priveşte dreptul său de a decide cu
privire la rămânerea în ţară a persoanelor străine. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat şi nu poate fi decât persoana cu cetăţenie
străină faţă de care s-a dispus măsura îndepărtării de pe teritoriul României ori a
fost dispusă interzicerea dreptului de şedere. Subiect pasiv este statul român ca
titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de sustragere
de la executarea obligaţiilor impuse de statul român prin autorităţile competente,
în sensul încălcării lor.
Astfel, persoana în cauză refuză să părăsească ţara, deşi s-a luat măsura
îndepărtării sale ori i s-a interzis dreptul de şedere.
regulile privitoare la regimul de şedere în România a străinilor.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie diectă sau indirectă.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau cu amendă.
27
__________________________________________________________________________________________
VII. Bibliografie
Constantin Duvac, Infracţiunile privind autoritatea şi frontiera de stat din
perspectiva noului Cod penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept
Penal, nr. 2/2013;
O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, publicată în
Monitorul Oficial nr. 352/2011;
O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
Decizia penală nr. 257/1994 a Curţii de Apel Timişoara, în Revista
Juridică, Editura Helicon, Sinteze, 1994;
Bucureşti, 2012;
VIII. Întrebări recapitulative

1. Care sunt trăsăturile generale ale infracţiunilor privind autoritatea şi
frontiera de stat?
3. Ce înțelegeți prin calitate oficială?
4. Ce înţelegeţi prin infracțiunea de ultraj?
6. Ce înțelegeți prin exercițiul autorității de stat?
28
__________________________________________________________________________________________
1. Infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat se comite:

a) doar cu intenție indirectă;
b) cu intenție directă sau indirectă ;
c) doar cu intenție directă.
2. Subiectul activ al infracțiunii de trafic de migranți poate fi:

a) numai o persoană juridică;
b) orice persoană;
c) o persoană calificată.
3. Tentativa la săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de

stat:
a) nu este prevăzută de legea penală;
b) nu se pedepsește;
c) se pedepsește.
4. Infracțiunea de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul

României:
a) are un obiect material;
b) nu are un obiect material;
c) are un obiect material determinat.
5. Infracțiunea de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul

României este susceptibilă de a fi săvârșită:
a) numai în formă continuă;
b) numai în formă continuată;
c) atât în formă continua, cât și în formă continuată.
29
__________________________________________________________________________________________
1. Elementul material al laturii obiective la infracțiunea de trecere

frauduloasă a frontierei de stat este constituit:
a) doar din activitatea comisivă de intrare în țară prin trecerea frauduloasă a
frontierei de stat;
b) din activitatea comisivă de intrare sau ieșire din țară prin trecerea
frauduloasă a frontierei de stat;
c) doar din activitatea comisivă de ieșire din țară prin trecerea frauduloasă a
frontierei de stat.
2. Infracțiunea de trafic de migranți se poate săvârși:

a) numai cu intenție directă și praeterintenție;
b) cu intenție directă, indirectă și cu praeterintenție;
c) numai cu intenție directă și indirectă .
3. Locul săvârșirii infracțiunii la cea de trecere frauduloasă a frontierei de

stat este:
a) orice loc situat pe frontiera statului;
b) numai un loc situat pe interiorul frontierei statului;
c) punctul de control, la aeroport.
4. Elementul material al laturii obiective la infracțiunea de trafic de

migranți se poate realiza:
a) prin oricare din modalitățile alternative prevăzute de lege;
b) prin modalitățile prevăzute de lege, în mod cumulat;
c) numai pe seama persoanelor juridice.
5. Prima variantă agravantă la infracțiunea de facilitarea șederii ilegale în

România subzistă atunci când fapta a fost săvârșită:
a) în scopul de a obține, direct sau indirect, un folos patrimonial;
b) de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
c) în scopul de a obține un folos nepatrimonial.
30
__________________________________________________________________________________________
În practica judiciară s-au reținut în concurs infracțiunile de trafic de

migranți, trafic de persoane și trafic de minori.
Gândiți-vă la legătura dintre aceste infracțiuni.
31
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni contra înfăptuirii justiției 1

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor contra înfăptuirii justiției;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, tainuire, inducere în eroare, nedenunțare,
favorizare, obstrucționare, influențare

1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei
2. Infracţiunile contra înfăptuirii justiției 1 (art.266 - 272)
32
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul IV- Infracțiunile contra înfăptuirii justiției,
cuprinde infracțiunile de la art.266 la art.288, însă le vom studia în 3 unități de
lucru.
Grupul infracţiunilor contra înfăptuirii justiției 1 (art.266 la art 272)
cuprinde următoarele incriminări: Nedenunţarea (art.266), Omisiunea
sesizării (art.267), Inducerea în eroare a organelor judiciare (art.268),
Favorizarea făptuitorului (art.269), Tăinuirea (art.270), Obstrucţionarea justiţiei
(art.271), Influențarea declarațiilor (art.272).
Această grupă de infracțiuni are un obiect juridic generic format din
relațiile sociale referitoare la protejarea activităţii de înfăptuire a justiţiei,
puterea judecătorească reprezentând una din cele trei puteri ale statului nostru de
drept.
VI.Conţinutul unităţii de studiu nr. 3/1
VI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei.

Denumirea acestei grupe de infracţiuni este dată de valoarea socială
ocrotită prin intermediul incriminărilor cuprinse în ea. Puterea judecătorească
reprezintă una din cele trei puteri ale statului, iar activitatea de înfăptuire a
justiţiei, în sensul Codului penal, acoperă o paletă largă, incluzând întregul
complex de activităţi prin care se înfăptuieşte justiţia.
Obiectul juridic generic al acestei grupe de infracţiuni este format din
relaţiile sociale referitoare la protejarea activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Fiecare infracţiune are şi un obiect juridic special propriu, în funcţie de aspectul
concret vizat prin incriminarea respectivă, iar la unele infracţiuni regăsim alături
de obiectul juridic special principal şi un obiect juridic special secundar (de ex.
viaţa, integritatea corporală, sănătatea). Uneori vom regăsi şi obiect material.
Subiecţi activi ai infracţiunilor contra justiţiei pot fi orice persoane, dar la
unele dintre ele, subiectul activ este calificat (de ex. martor, expert, interpret,
investigator sub acoperire, persoană deţinută, etc.). Subiect pasiv general este
statul ca titular al valorii ocrotite. În unele cazuri vom avea şi subiect pasiv
secundar, fie el persoană fizică sau juridică şi este posibil ca şi subiectul pasiv
secundar să fie calificat, legea pretinzându-i o anumită calitate.
33
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. În general aceste infracţiuni sunt comisive, elementul
material constând în aceea că făptuitorul face ceea ce legea îi interzice. Avem
însă şi infracţiuni omisive, făptuitorul neacţionând aşa cum legea îi ordonă (de
ex., nedenunţarea, omisiunea sesizării).
Urmarea imediată constă de regulă, într-o stare de pericol, nefiind excluse
şi cazurile în care urmarea imediată secundară constă într-o vătămare adusă
subiectului pasiv secundar.
Latura subiectivă. Aceste infracţiuni se săvârşesc de regulă cu intenţie
directă sau indirectă, dar există şi situaţii în care se pedepseşte şi săvârşirea lor
din culpă (de ex. înlesnirea evadării, omisiunea sesizării). Unele infracţiuni au
incluse în latura subiectivă şi elemente psihice caracteristice mobilului sau
scopului, caz în care intenţa nu poat fi decât directă.
Tentativa de cele mai multe ori nu este incriminată, dar în anumite cazuri
ea este incriminată şi pedepsită (tortura, evadarea, înlesnirea evadării).
Dezincriminare. Prin Legea nr. 159/2014, a fost abrogat art. 276 din
acest capitol care incrimina sub denumirea „Presiuni asupra justiţiei”, fapta
persoanei care în timpul unei proceduri judiciare aflate în curs, face declaraţii
publice nereale referitoare la săvârşirea de către judecător sau de organele de
urmărire penală, a unei infracţiuni sau a unei abateri disciplinare grave, legate de
instrumentarea acelei cauze, în scopul de a le influenţa sau intimida.
VI.2. Infracţiunile contra înfăptuirii justiției 1 (art.266 – 272 Cod

penal)
VI. 2.1. Nedenunţarea (art. 266)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care având cunoştinţă
despre săvârşirea unei fapte penale contra vieţii sau care a avut ca urmare
moartea unei persoane, omite să încunoştinţeze de îndată organele competente.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură
înfăptuirea justiţiei, prin îndeplinirea de către toţi cetăţenii, a obligaţiei de a
anunţa de îndată organele competente, cu privire la săvârşirea anumitor
infracţiuni.
Subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepţia autorilor,
participanţilor, tăinuitorilor şi favorizatorilor infracţiunii nedenunţate. Acestora
din urmă nu li se poate opune obligaţia de a se autodenunţa. Nu sunt posibile
34
__________________________________________________________________________________________
nici coautoratul şi nici complicitatea deoarece este o faptă care se săvârşeşte în
persoană proprie. În schimb, este posibilă instigarea ca formă a participaţiei
penale. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă omisiunea de a denunţa
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală din cele enumerate în text. Este
aşadar o infracţiune omisivă.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun ca:
- fapta prevăzută de legea penală să fie din cele care s-au comis contra
vieţii sau au avut ca urmare moartea unei persoane, indiferent de forma de
vinovăţie cu care s-a comis fapta: intenţie, culpă sau intenţie depăşită (omor,
omor calificat, ucidere din culpă, uciderea la cererea victimei, determinarea sau
înlesnirea sinuciderii, uciderea din culpă, uciderea nou-născutului, loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte, alte infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut
ca urmare moartea victimei).
- omisiunea trebuie să se refere la denunţarea de îndată, adică fără
întârziere, oral sau în scris, în mod direct sau prin intermediul altei persoane.
Latura subiectivă. Elementul subiectiv constă în forma de vinovăţie a
intenţiei.
Tentativa nu este posibilă.
6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Cauze de nepedepsire. Alineatele 2 şi 3 ale art. 266 introduc două situaţii
în prezenţa cărora fapta de nedenunţare nu va fi pedepsită:
- nedenunţarea săvârşită de un membru de familie al vreunui participant la
săvârşirea faptei nedenunţate (conf. art. 177 din C. penal, prin membru de
familie se înţelege: ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora,
precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; soţul;
persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre
părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc. Calitatea de membru de familie se
păstrează în privinţa persoanei adoptate ori a descendenţilor ei, faţă de rudele ei
fireşti, aşa cum sunt menţionate la alin. 1).
- atunci când persoana, deşi nu denunţă de îndată, înainte de a se pune în
mişcare acţiunea penală pentru fapta nedenunţată, înştiinţează autorităţile
competente despre acea faptă sau chiar dacă s-a pus în mişcare acţiunea penală
şi autorii au fost descoperiţi, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorilor
sau a participanţilor.
35
__________________________________________________________________________________________
VI.2.2. Omisiunea sesizării (art. 267)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care luând
cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu
serviciul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, nu sesizează de îndată
organele de urmărire penală.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care asigură
înfăptuirea justiţiei. Nu avem obiect material.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un funcţionar public.
Coautoratul nu este posibil, fiind vorba de o infracţiune care se săvârşeşte în
nume propriu. Este însă posibilă participaţia sub forma instigării. Subiect pasiv
este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în omisiunea funcţionarului
public de a sesiza organele de urmărire penală în legătură cu săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în care îşi desfăşoară
activitatea şi de care a luat cunoştinţă cu ocazia exercitării funcţiei.
Prin specificul elementului material, este vorba de o infracţiune omisivă.
Cerinţele esenţiale ale elementului material sunt următoarele:
- funcţionarul public să fi luat cunoştinţă de săvârşirea acelei fapte în
timpul exercitării atribuţiilor de serviciu;
- sesizarea despre săvârşirea infracţiunii să nu fi fost făcută de îndată,
adică fără întârziere, oral sau în scris, în mod direct sau prin intermediul altei
persoane.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie (alin. 1) sau din
culpă (alin. 2).
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru fapta săvârşită
cu intenţie este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar atunci când
omisiunea sesizării se comite din culpă, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la
un an sau amenda.
VI.2.3. Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268)

Noţiune. Considerată drept cauza principală a erorilor judiciare, această
faptă a fost incriminată în legislaţia noastră din cele mai vechi timpuri şi constă
în fapta persoanei care prin denunţ sau plângere, învinuieşte în mod mincinos o
36
__________________________________________________________________________________________
altă persoană, că a săvârşit o infracţiune sau prin care se reclamă existenţa unei
fapte prevăzute de legea penală, deşi aceasta nu este reală.
Incriminarea a fost preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal
unde era intitulată denunţare calomnioasă.
Obiectul juridic special este complex şi este format pe de o parte din
relaţiile sociale referitoare la îndeplinirea în bune condiţii a activităţii de justiţie
şi pe de altă parte, din relaţiile sociale care privesc demnitatea, onoarea şi
libertatea persoanei.
sub toate formele, inclusiv sub forma coautoratului (de ex., cei care semnează
împreună un denunţ penal). Subiect pasiv general şi imediat este statul, iar
subiect pasiv secundar poate fi persoana învinuită pe nedrept.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a formula un
denunţ penal sau o plângere penală.
- denunţul sau plângerea penală să se refere la existenţa unei fapte
prevăzute de legea penală sau la împrejurarea că o persoană a săvârşit o faptă
prevăzută de legea penală;
- sesizarea să fie făcută prin denunţ sau plângere (fie în scris, fie oral);
- sesizarea să fie făcută cu privire la o anumită persoană indicată prin
nume, prenume sau prin alte elemente care fac posibilă identificarea ei
- sesizarea să se refere la fapte nereale.
Urmarea imediată constă pe de o parte, într-o stare de pericol pentru
valoarea ocrotită, dar şi în vătămarea adusă persoanei învinuite pe nedrept.
Latura subiectivă. Infracţiunea de inducere îneroare a organelor judiciare
se comite cu intenţie directă sau indirectă, cu precizarea că făptuitorul ştie că
persoana învinuită este nevinovată, iar cele relatate de el nu corespund
adevărului, fapta sesizată neavând corespondent în realitate.
Dacă însă făptuitorul a avut anumite motive să creadă că persoana
învinuită este autoarea faptei, lipseşte reaua credinţă şi fapta nu va constitui
infracţiune.
Tentativa este posibilă, dar nu este pedepsită.
Regimul sancţionator. Varianta simplă de la alin. 1 se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Variante agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată a infracţiunii,
constând în producerea sau ticluirea de probe nereale în scopul de a dovedi
existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o
persoană.
37
__________________________________________________________________________________________
A produce probe mincinoase înseamnă a le prezenta sau aduce în faţa
organelor judiciare, iar a ticlui probe mincinoase înseamnă a crea sau a aranja
într-o manieră abilă, ingenioasă probe, urme, fotografii, înscrisuri ce se pot
referi la bunuri şi persoane.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun:
- probele produse sau ticluite să fie mincinoase, neadevărate, nereale.
- aceste probe mincinoase să se refere la existenţa unei fapte prevăzute de
legea penală sau la împrejurarea că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de
legea penală.
Varianta agravată de la alin. 2 se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 3-lea este inserată o cauză de
nepedepsire, aceasta constând în împrejurarea că denunţătorul arată, mai înainte
de reţinerea, arestarea sau punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva
persoanei faţă de care s-a făcut sesizarea ori s-au produs ori ticluit probele, că
acea sesizare este nereală.
VI.2.4. Favorizarea făptuitorului (art. 269)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care ajută un făptuitor,
pentru a împiedica sau a îngreuna cercetările într-o cauză penală, tragerea la
răspundere penală, executarea pedepsei ori a măsurii privative de libertate.
realizarea justiţiei prin împiedicarea acţiunilor de natură a ajuta un făptuitor.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, dar nu şi
participanţii la săvârşirea faptei în legătură cu care se comite favorizarea.
Participaţia este posibilă.
Subiect pasiv general este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a da ajutor
unui făptuitor (prin acte comisive sau omisive, materiale sau morale, direct sau
indirect), în scopul ca acesta să evite tragerea la răspundere penală, executarea
pedepsei ori a măsurii privative de libertate sau pentru a se împiedica sau
îngreuna cercetările într-o cauză penală.
Acest ajutor trebuie să intervină după săvârşirea unei fapte prevăzute de
legea penală de către o altă persoană, indiferent dacă s-a început urmărirea
penală sau s-a pronunţat o condamnare pentru acea faptă şi independent de
38
__________________________________________________________________________________________
împrejurarea că persoana favorizată va putea fi sau nu trasă la răspundere penală
(de ex. este minor sub 14 ani, iresponsabil).
- ajutorul să fie dat pentru a împiedica sau a îngreuna ori cercetările într-o
cauză penală, judecata sau executarea pedepsei, ori executarea pedepsei sau a
măsurii privative de libertate. Scopul ajutorului este în acest caz o cerinţă
esenţială ataşată elementului material, cu înţelesul de „destinaţie” şi nu
influenţează latura subiectivă;
- acest ajutor să fie dat ulterior săvârşirii faptei şi să nu fie consecinţa unei
înţelegeri anterioare ori concomitente, altfel am fi în ipoteza complicităţii (art.
48 alin. 2 din Codul penal).
Nu interesează pentru existenţa infracţiunii, ce mijloace a folosit
favorizatorul, dar dacă mijlocul utilizat constituie prin el însuşi o infracţiune, se
vor aplica regulile concursului de infracţiuni.
De asemenea, nu contează dacă făptuitorul favorizat a săvârşit o faptă
consumată sau doar o tentativă, o faptă intenţionată sau din culpă,
Tentativa este posibilă, dar nu este incriminată.
unu la 5 ani sau cu amendă.
Potrivit alineatului al 2-lea, pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi
mai mare decât pedeapsa prevăzută în lege pentru fapta săvârşită de autor.
Cauză de nepedepsire. Alineatul al 3-lea introduce o cauză specială de
nepedepsire, constând în împrejurarea comiterea favorizării de către un membru
de familie.
VI.2.5. Tăinuirea (art. 270)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care a cunoscut sau
prevăzut că un bun provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală şi
cu toate acestea, îl primeşte, îl dobândeşte, îl transformă ori înlesneşte
valorificarea acelui bun.
Obiectul juridic special este format în principal din relaţiile sociale
referitoare la înfăptuirea justiţiei. Obiect material al infracţiunii este bunul sau
bunurile provenite din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
39
__________________________________________________________________________________________
Subiectul activ poate fi orice persoană, cu excepţia acelor persoane care
sunt membri de familie ai făptuitorului, aceştia fiind exoneraţi de răspundere
penală. Subiect pasiv este persoana faţă de care s-a comis fapta penală din
săvârşirea căreia provine bunul tăinuit.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în una din
următoarele acţiuni:
- primirea, adică acceptarea, preluarea bunului în detenţie cu orice titlu
juridic (depozit, gaj, împrumut, etc.);
- dobândirea, adică luarea bunului în stăpânire definitivă, cu titlu de
proprietar (prin cumpărare, schimb, donaţie, etc.);
- transformarea bunului, adică modificarea parţială a substanţei şi formei,
ori a aspectului exterior astfel încât acesta nu mai poate fi recunoscut (vopsire,
recondiţionare, prelucrare, etc.);
- înlesnirea valorificării acestuia presupune orice ajutor dat pentru a uşura
înstrăinarea bunului, schimbarea lui cu altul, vânzarea lui, etc.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca bunul asupra căruia
se comite tăinuirea, să provină dintr-o altă faptă prevăzută de legea penală (furt,
înşelăciune sau orice altă infracţiune). Nu este necesar ca tăinuitorul să cunoască
natura exactă a faptei din care provine bunul.
În practica judiciară s-a ridicat problema încadrării juridice a actelor de
tăinuire repetată, iar prin Decizia nr. 2/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
dată în recurs în interesul legii, s-a statuat că în situaţia existenţei unui prim act
de tăinuire, urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor care promite că va
asigura valorificarea în continuare şi a altor bunuri sustrase, sunt întrunite
elementele constitutive ale complicităţii la furt în concurs real cu infracţiunea de
tăinuire, chiar dacă promisiunea anticipată de tăinuire a bunurilor nu a mai fost
îndeplinită.
indirectă. Pentru existenţa laturii subiective, mai trebuie întrunită o cerinţă
esenţială şi anume: făptuitorul să cunoască că bunul tăinuit provine din
săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau el să fi prevăzut din
împrejurările concrete acest lucru. Această împrejurare poate rezulta din
condiţiile concrete în care s-a comis fapta de tăinuire (de ex. cumpărarea unui
bun sustras de altul cu un preţ ridicol de mic, în condiţii de clandestinitate, etc.),
ceea ce face ca făptuitorul să bănuiască în mod rezonabil, provenienţa ilicită a
bunului.
Tentativa nu este incriminată.
40
__________________________________________________________________________________________
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru tăinuire este
închisoarea de la unu la 5 ani sau amenda, fără ca sancţiunea aplicată să poată
depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul
tăinuit.
Cauză de nepedepsire. Alineatul al 3-lea introduce o cauză specială de
nepedepsire, constând în împrejurarea comiterea tăinuirii de către un membru de
familie.
VI.2.6. Obstrucţionarea justiţiei (art. 271)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care fiind avertizată
asupra consecinţelor faptei sale, împiedică fără drept, organul de urmărire penală
sau instanţa să efectueze un act procedural sau refuză să pună la dispoziţia
organului de urmărire penală, instanţei sau judecătorului sindic, în tot sau în
parte, datele informaţiile, înscrisurile sau bunurile deţinute care i-au fost
solicitate în vederea soluţionării unei cauze.
Acest articol introduce o incriminare nouă, inexistentă în vechea
legislsaţie penală.
înfăptuirea justiţiei. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană, dar nu şi persoanele urmărite sau
judecate pentru infracţiunea faţă de care se desfăşoară procesul penal.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul ca
titular val valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din următoarele
acţiuni:
- împiedicarea organului de urmărire penală sau a instanţei să efectueze
un act procedural. Cerinţele esenţiale ale acţiunii impun ca împiedicarea să se
realizeze fără drept, nejustificat, iar actul procedural trebuie să fie efectuat în
condiţii legale.
- refuzul de a pune la dispoziţia organului de urmărire penală, instanţei
sau judecătorului sindic, a datelor, informaţiilor, înscrisurilor sau bunurile
deţinute. Cerinţa esenţială a acţiunii se referă la faptul că datele informaţiile,
înscrisurile sau bunurile deţinute au fost cerute în mod explicit şi conform legii
de către organul judiciar.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru activitatea de
înfăptuire a justiţiei.
41
__________________________________________________________________________________________
indirectă.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
3 luni la un an sau amenda.
VI.2.7. Influenţarea declaraţiilor (art. 272)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care prin constrângere sau
corupere încearcă să determine sau determină o altă persoană să nu dea
declaraţii, să facă declaraţii mincinoase, să îşi retragă declaraţiile, să nu sesizeze
organele de urmărire penală ori să nu prezinte probe într-o cauză penală, civilă
sau altă cauză judiciară.
Incriminarea are caracter de noutate, însă preia şi anumite elemente ale
infracţiunii de încercare de a determina mărturia mincinoasă din vechiul Cod
penal.
activitatea de înfăptuire a justiţiei. Există obiect material când fapta se comite
prin constrângere sau altă formă de intimidare asupra corpului persoanei.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă. Subiect
pasiv este persoana constrânsă, intimidată sau persoana faţă de care s-a exercitat
coruperea.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a încerca
determinarea unei persoane sau de a determina o persoană să dea declaraţii
mincinoase, să nu dea declaraţii, să îşi retragă declaraţiile, să nu sesizeze
organele de urmărire penală ori să nu prezinte probe.
Infracţiunea se realizează printr-o activitate de instigare sau o tentativă de
instigare a unei persoane, activitate rămasă însă fără rezultat. Dacă persoana faţă
de care se instigă, a comis fapta (a dat declaraţii mincinoase ori şi le-a retras,
etc.), atunci făptuitorul va răspunde pentru instigare la mărturie mincinoasă şi nu
pentru influenţarea declaraţiilor. În lipsa acestei incriminări nu era posibilă
pedepsirea instigării neurmate de executare sau a încercării de instigare.
Cerinţele esenţială ale elementului material presupun ca:
- acţiunea să se realizeze prin constrângere, corupere sau altă faptă cu
caracter intimidant (comisă asupra persoanei sau asupra unei membru de
familie).
42
__________________________________________________________________________________________
Constrângerea poate fi fizică (prin acte de violenţă) sau morală
(ameninţare) şi trebuie să inspire celui constrâns, o stare de temere care îi
îngrădeşte libertatea.
Prin corupere se înţelege ademenirea martorului sau persoanei, cu bani
sau alte foloase, să realizeze o mărturie necorespunzătoare realităţii ori să adopte
o altă conduită judiciară .
- acţiunea să aibă loc într-o cauză penală, civilă sau altă cauză judiciară.
activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Tentativa este posibilă, dar nu e pedepsită.
unu la 5 ani. Potrivit alin. 2, nu constituie infracţiune, înţelegerea patrimonială
intervenită între infractor şi victimă în cazul infracţiunilor pedepsite la plângere
prealabilă sau al celor la care este posibilă împăcarea părţilor.
VII. Bibliografie
Maria Oprea, Noua reglementare a infracţiunii de inducere în eroare a
organelor judiciare, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013;
Avram Filipaş, Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, Editura Academiei,
Bucureşti, 1985;
Decizia penală nr. 1072/2002 a Curţii Supreme de Justiţie, în Revista de
Drept Penal nr. 3/2003;
Tudorel Toader şi colaboratorii, Noul Cod penal. Comentarii pe articole,
Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014;
Bucureşti, 2012;
43
__________________________________________________________________________________________

1. Care sunt trăsăturile generale ale infracţiunilor contra înfăptuirii justitiei?
3. Ce înțelegeți prin nedenunțare?
4. Ce înţelegeţi prin favorizare?
7. Ce reprezinta tăinuirea?
8. Ce înțelegeți prin obstrucționarea justiției?
1. Favorizarea făptuitorului presupune:

a) existenţa unei infracţiuni anterioare, comisă de o altă persoană decât
favorizatorul;
b) o condamnare definitivă, pentru o infracţiune săvârşită de altă persoană
decâtfavorizatorul;
c) punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o faptă comisă de o altă
persoană decât favorizatorul.
2. Nu se pedepseşte tăinuirea săvârşită de:

a) soțul complicelui la fapta din care provine bunul tăinuit;
b) fratele autorului care a săvârşit fapta din care provine bunul tăinuit;
c) cumnatul autorului faptei din care provine bunul tăinuit.
3. Ajutorul dat autorului unui furt, în urma unei înţelegeri avute cu acesta,
anterior săvârşirii furtului, pentru a-l ajuta să scape de urmărirea penală,
reprezintă:
a) infracţiunea de tăinuire;
b) complicitate la furt;
c) infracţiunea de favorizare a făptuitorului.
44
__________________________________________________________________________________________
4. Producerea unor probe mincinoase, realizată pentru a convinge organele

de poliție că o persoană a comis o contravenție la regimul circulației
rutiere:
a) nu constituie infracţiune;
b) constituie infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare;
c) constituie infracțiunea de represiune nedreaptă.
5. În ceea ce privește elementul material al infracţiunii de favorizare a

făptuitorului, fapta se poate comite:
a) doar prin acţiune;
b) doar prin inacţiune;
c) atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune.
1. În cazul infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare,

învinuirea mincinoasă:
a) se poate referi și la săvârșirea unui delict civil;
b) se poate referi la săvârşirea unei contravenţii;
c) se poate referi doar la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
2. În ceea ce priveşte infracţiunea de favorizare a făptuitorului, fapta se

comite:
a) numai cu intenţie directă;
b) cu intenţie directă sau indirectă;
c) cu intenţie sau din culpă.
3. În cazul infracţiunii de tăinuire:

a) tăinuitorul nu poate avea calitatea de participant la săvârşirea faptei din
care provine bunul;
b) nu există o înţelegere anterioară faptei din care provine bunul tăinuit, între
autorul acesteia şi tăinuitor;
c) tăinuitorul știe că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală.
45
__________________________________________________________________________________________
4. Infracţiunea de favorizare a făptuitorului:

a) se poate săvârşi printr-o acţiune sau printr-o inacţiune;
b) intră întotdeauna în concurs cu complicitatea la infracţiunea favorizată;c)
poate fi săvârşită şi de soţul făptuitorului, dar în acest cazexistă o cauză
care înlătură caracterul penal al faptei.
5. Spre deosebire de nedenunțare, în cazul infracțiunii de omisiune a

sesizării:
a) autor poate fi numai un funcționar public;
b) favorizatorul va raspunde doar pentru această infracțiune, nu și pentru cea
de omisiune a sesizării comiterii faptei de persoana favorizată;
c) trebuie să fie sesizate doar organele de urmărire penală.
Dacă autorul unei infracțiuni de omor predă cuțitul cu care a comis fapta,
unui prieten, fără a exista o înțelegere anterioară în acest sens cu el și ulterior
acest prieten distruge cuțitul, în sarcina prietenului său se poate reţine săvârşirea
infracţiunii de tăinuire.
De ce nu se poate reține infracțiunea de favorizare a infractorului sau
infracțiunea de distrugere?
46
__________________________________________________________________________________________

infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, mărturie, sustragere, distrugere, probe,
înscrisuri, compromitere, solemnitate, ultraj, abuziv

Infracţiunile contra înfăptuirii justiției 2 (art.273 – 281 Cod penal)
47
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
lucru.
Grupul infracţiunilor contra înfăptuirii justiției 2 (art.273 la art 281)
cuprinde următoarele incriminări: Mărturia mincinoasă (art.273),
Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art.274), Sustragerea sau distrugerea de
probe ori de înscrisuri (art.275), Compromiterea intereselor justiţiei (art.277),
Încălcarea solemnităţii şedinţei (art.278), Ultrajul judiciar (art.279), Cercetarea
abuzivă (art.280), Supunerea la rele tratamente (art.281).
drept.
VI.Conţinutul unităţii de studiu 4/2
VI. 1. Mărturia mincinoasă (art. 273)

Noţiune. Pedepsită din cele mai vechi timpuri şi denumită în legiuirile de
atunci „jurământ mincinos” ori „mărturie strâmbă”, în actualul Cod penal,
mărturia mincinoasă constă în fapta martorului care în cauza la care participă în
această calitate, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ce ştie cu privire la
împrejurările esenţiale, asupra cărora este întrebat.
Obiectul juridic special este complex, fiind format din relaţiile sociale
care privesc înfăptuirea justiţiei în conformitate cu adevărul judiciar şi din
relaţiile referitoare la libertatea, demnitatea ori patrimoniul persoanei.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi numai persoana care are calitatea
de martor. Dacă infracţiunea se comite de către un martor protejat, de un
investigator sub acoperire, de expert sau interpret, această circumstanţă conferă
un caracter mai grav faptei, iar limitele de pedeapsă sunt majorate.
Martorul este persoana care are cunoştinţe despre o faptă sau împrejurare
de natură să ajute la aflarea adevărului în cauză. În literatură s-a arătat că poate
fi subiect activ al infracţiunii şi martorul ascultat fără prestare de jurământ, soţul
sau membrul de familie al inculpatului, chiar dacă nu i s-a atras atenţia că are
48
__________________________________________________________________________________________
dreptul să nu depună ca martor. Martorul protejat este acel martor cu identitate
protejată sau care se află în programul de protecţie a martorilor, conform
dispoziţiilor C.proc.pen.
Investigatorul sub acoperire este persoana care furnizează date şi
informaţii despre comiterea unei infracţiuni, organelor judiciare şi care
acţionează cu o altă identitate decât aceea reală.
Expertul este persoana care prin pregătirea sa posedă cunoştinţe de
specialitate într-un anumit domeniu, iar interpretul este persoana care prin
cunoştinţele pe care le posedă, asigură traducerea într-o altă limbă.
Această infracţiune se poate săvârşi doar de către un singur subiect activ,
coautoratul nefiind posibil.
Subiect pasiv general şi imediat este statul, iar subiect pasiv secundar
este persoana a cărei demnitate sau libertate este ameninţată prin săvârşirea
faptei.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă una din cele
două acţiuni:
- a face afirmaţii mincinoase, adică a nu relata adevărul;
- a nu spune (a omite, a trece sub tăcere) tot ce ştie privitor la
împrejurările esenţiale asupra cărora este întrebat.
Acţiunea trebuie să aibă loc în cadrul unei proceduri judiciare, adică în
faţa unui organ jurisdicţional care soluţionează o cauză penală, civilă,
administrativă, disciplinară, comercială, etc.
Împrejurările esenţiale sunt acelea care pot servi la aflarea adevărului în
cauza respectivă, iar cerinţa esenţială a legii este ca făptuitorul să fi fost întrebat
cu privire la acele împrejurări esenţiale.
Urmarea imediată constă pe de o parte într-o stare de pericol pentru
valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Mărturia mincinoasă se săvârşeşte cu intenţie directă
sau indirectă.
Tentativa este posibilă dar nu este incriminată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută este închisoarea de la 6 luni la
3 ani sau amenda.
Variante agravate. Potrivit alin. 2 al art. 273, fapta este mai gravă dacă
se comite de către un martor protejat, de un investigator sub acoperire, de expert
sau interpret ori în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa
detenţiunii pe viaţă sau închisoarea de 10 ani sau mai mare. În acest caz, limitele
de pedeapsă sunt de la unu la 5 ani.
49
__________________________________________________________________________________________
Cauze de nepedepsire. În alineatul al 3-lea este inserată cauza de
nepedepsire care constă în împrejurarea că înainte de a se da o soluţie în cauză
sau în cauzele penale, înainte de a se produce reţinerea, arestarea inculpatului,
punerea în mişcare a acţiunii penale, martorul îşi retrage mărturia mincinoasă.
Pentru a fi considerată retragere a mărturiei mincinoase, ea trebuie să
intervină în acelaşi cadru jurisdicţional în care s-au făcut afirmaţiile mincinoase
şi nu în faţa organului judiciar care cercetează sau judecă infracţiunea de
mărturie mincinoasă, unde ea va echivala doar cu recunoaşterea faptei.
VI. 2. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei (art. 274)

Noţiune. Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unei persoane ori a unui
membru al familiei acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală,
că a dat declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice
procedură în care se ascultă martori, constituie răzbunare pentru ajutorul dat
justiţiei.
Incriminarea are caracter de noutate, neexistând în vechiul Cod penal.
care privesc înfăptuirea justiţiei şi din relaţiile referitoare la viaţa, integritatea
corporală, sănătatea, libertatea, patrimoniul persoanei faţă de care se comite
fapta.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv principal este
statul, întrucât el înfăptuieşte justiţia prin organele sale specializate, iar subiect
pasiv secundar este persoana care a sesizat organele de urmărire penală, a dat
declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză sau un membru al familiei sale.
Latura obiectivă. Elementul material constă în săvârşirea unei
infracţiuni, oricare ar fi aceasta (de ex. ameninţare, lovire, lipsire de libertate,
etc.), împotriva unei persoane care a sesizat organele de urmărire penală, a dat
declaraţii ori a prezentat probe într-o cauză sau împotriva unui membru al
familiei sale.
Deşi în literatură s-a susţinut că această infracţiune trebuie reţinută în
concurs ideal neomogen cu fapta al cărei conţinut constitutiv este realizat,
considerăm că făptuitorului i se va reţine doar răzbunarea pentru ajutorul dat
justiţiei, întrucât este o infracţiune complexă care absoarbe infracţiunea de bază.
În cazul reţinerii unui concurs de infracţiuni s-ar ajunge la o dublă agravare a
tratamentului penal.
50
__________________________________________________________________________________________
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru înfăptuirea
justiţiei.
Latura subiectivă. Fapta se poate comite numai cu intenţie directă
datorită prezenţei motivului cu care se comite fapta: răzbunarea pentru conduita
unei persoane care a sesizat organele de urmărire penală, a dat declaraţii ori a
prezentat probe într-o cauză.
Tentativa este posibilă, dar nu se sancţionează. Prin urmare, dacă fapta
rămâne în stare de tentativă, autorul va fi pedepsit pentru tentativa la
infracţiunea concretă pe care a săvârşit-o şi nu pentru tentativa de răzbunare pe
motivul ajutorului acordat justiţiei, cu condiţia ca tentativa să fie incriminată şi
pedepsită în cazul acelei infracţiuni.
Regimul sancţionator. Pedeapsa aplicabilă este aceea prevăzută în lege
pentru infracţiunea concretă comisă, ale cărei limite speciale se majorează cu o
treime.
VI. 3. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri (art. 275)

Noţiune. Infracţiunea este reglementată în două variante şi anume:
- fapta persoanei care reţine, distruge, ascunde ori alterează mijloace de
probă sau înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură
judiciară;
- fapta persoanei care împiedică în orice mod ca un înscris destinat unuia
din aceste organe să ajungă la ele, dacă asemenea înscrisuri sunt necesare
soluţionării unei cauze.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale care privesc
înfăptuirea justiţiei prin accesul nestingherit al organelor judiciare la mijloacele
de probă sau înscrisurile care o privesc în mod direct. Obiect material sunt
mijloacele materiale de probă, înscrisurile, dar şi copiile lor ori manuscrisele.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Dacă acesta are calitatea de
funcţionar, va exista concurs de infracţiuni între art. 275 şi 297 (abuz în
serviciu). Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este
persoana ale cărei interese au fost lezate prin comiterea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă la cele două variante de
comitere în oricare din următoarele acţiuni:
- reţinerea mijoacelor de probă sau a înscrisurilor, (adică oprirea,
păstrarea lor);
51
__________________________________________________________________________________________
- distrugerea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică nimicirea,
desfiinţarea în totul sau în parte);
- ascunderea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică punerea lor în
locuri în care nu pot fi găsite sau în care nu sunt accesibile);
- alterarea mijoacelor de probă, a înscrisurilor, (adică modificarea,
deteriorarea substanţei lor, a conţinutului, astfel încât nu mai pot fi utilizate în
cauze);
- împiedicarea în orice mod ca un înscris să ajungă la organul judiciar.
Cerinţele esenţiale ale elementului material sunt următoarele:
- pentru varianta I: reţinerea sau distrugerea să privească un mijloace
materiale de probă sau înscrisuri
- pentru varianta a II-a: împiedicarea trebuie să privească înscris destinat
unui organ judiciar şi înscrisul să fie necesar soluţionării unei cauze.
Latura subiectivă. În varianta din alin. 1, infracţiunea se comite numai
cu intenţie directă datorită prezenţei elementelor psihice specifice scopului în
latura subiectivă (în scopul de a împiedica aflarea adevărului).
Varianta din alin. 2 se poate comite atât cu intenţie directă cât şi indirectă.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5
ani.
VI. 4. Compromiterea intereselor justiţiei (art. 277)

Noţiune. În forma tipică descrisă la alin. 1, infracţiunea constă în fapta
magistratului sau a funcţionarului public care divulgă fără drept, informaţii
confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează
să se administreze o probă în procesul penal, dacă prin aceasta poate fi
îngreunată sau împiedicată urmărirea penală.
Incriminarea este nouă, neavând corespondent în legislaţia penală
anterioară.
înfăptuirea justiţiei, cu referire la necesitatea de a proteja activitatea de
probaţiune a organelor judiciare, prin împiedicarea divulgării de informaţii
privitoare la administrarea probelor. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat, legea cerând ca acesta să fie un magistrat
(judecător, procuror) sau un alt funcţionar public care a luat cunoştinţă de acele
informaţii în virtutea funcţiei.
52
__________________________________________________________________________________________
În cazul formelor atenuate ale infracţiunii din alineatele 2 şi 3, subiect
activ nu poate fi decât un funcţionar public, respectiv un martor, un expert sau
un interpret.
Participaţia penală este posibilă numai sub forma instigării şi a
complicităţii, fiind exclus coautoratul, întrucât fiecare subiect activ care divulgă
astfel de informaţii răspunde pentru o faptă proprie. Subiectul pasiv principal
este statul ca titular al valorii ocrotite (activitatea de justiţie), dar poate exista şi
un subiect pasiv secundar, persoana fizică sau juridică prejudiciată prin
divulgarea acelor informaţii.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de divulgare a
informaţiilor confidenţiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin
care urmează să se administreze o probă în cursul urmăririi penale.
Cerinţele esenţiale ale elementului material pretind ca:
- divulgarea să se realizeze fără drept, adică neîndreptăţit, nejustificat,
neautorizat;
- informaţiile divulgate să se refere la data, timpul, locul, modul sau
mijloacele prin care urmează să se administreze o probă în procesul penal;
- divulgarea informaţiilor să creeze posibiltatea îngreunării sau
împiedicării urmăririi penale.
Comite această faptă de exemplu, judecătorul de drepturi şi libertăţi care
face publice momentul şi adresa la care urmează să se efectueze o percheziţie
domiciliară sau datele de identificare a unui telefon pus sub supraveghere
tehnică, astfel încât aceste activităţi probatorii nu şi-ar mai putea atinge scopul
în care au fost dispuse.
Urmarea imediată se concretizează într-o stare de pericol pentru
activitatea de urmărire penală. Nu este necesar pentru existenţa infracţiunii ca
activitatea de divulgare să fi compromis interesele justiţiei, fiind suficientă
crearea stării de pericol.
Tentativa nu se pedepseşte
Variante atenuate. În alineatele al 2-lea şi al 3-lea sunt descrise două
forme atenuate ale infracţiunii.
Alin. 2: fapta constă în dezvăluirea fără drept de mijloace de probă sau
înscrisuri oficiale dintr-o cauză penală, înainte de a se dispune o soluţie de
netrimitere în judecată ori de soluţionare definitivă a cauzei, de către un
funcţionar public care a luat cunoştinţă de acestea în virtutea funcţiei.
53
__________________________________________________________________________________________
Alin. 3: această formă atenuată presupune dezvăluirea fără drept de
informaţii dintr-o cauză penală, de către un martor, expert sau interpret, atunci
când această interdicţie este impusă de legea de procedură penală
Regimul sancţionator. Forma tipică din alineatul 1 este sancţionată cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar formele atenuate din alineatele 2
şi 3 se pedepsesc cu închisoare de la o lună la un an sau amendă.
Cauză justificativă. Alineatul al 4-lea descrie o cauză justificativă
specială potrivit căreia, fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite acte sau
activităţi vădit ilegale comise de autorităţi într-o cauză penală nu constituie
infracţiune.
Cauza justificativă se aplică tuturor variantelor de incriminare a faptei,
reprezentând un mijloc de protecţie pentru aceia care ar putea dezvălui abuzuri
ale autorităţilor judiciare într-o cauză penală.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei, iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.
VI. 5. Încălcarea solemnităţii şedinţei (art. 278)

Noţiune. Această infracţiune constă în folosirea de cuvinte ori gesturi
jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei, de către o
persoană care participă sau asistă la o procedură care se desfăşoară în faţa
instanţei .
Incriminarea a fost introdusă în vechiul Cod penal prin O.U.G. nr.
198/2008 sub denumirea de sfidare a organelor judiciare şi a fost preluată în
noul Cod penal cu unele modificări.
necesitatea de a se asigura un cadru solemn procedurilor judiciare în curs de
desfăşurare.
Subiectul activ poate fi orice persoană sau o persoană care asistă sau
participă la o procedură care se desfăşoară în faţa instanţei, nu însă şi magistratul
care conduce şedinţa ori se află în completul de judecată.
Participaţia este posibilă sub forma instigării şi complicităţii. Coautoratul
nu este posibil deoarece fapta se săvârşeşte în persoană proprie de fiecare
făptuitor.
Subiectul pasiv principal este statul ca titular al valorii ocrotite, dar poate
exista un subiect pasiv secundar: judecătorul, procurorul, avocatul, părţile sau
alte persoane care se află în sala de şedinţă.
54
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material constă în întrebuinţarea de cuvinte
ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanţei.
Cerinţele esenţiale ale acţiunii ce formează elementul materal presupun ca
acele cuvinte sau gesturi să fie de natură să perturbe activitatea instanţei, adică
să se creeze acest pericol, iar manifestărle să aibă loc întimpul şedinţei de
judecată.
Urmarea socialmente periculoasă constă într-o stare de pericol pentru
buna desfăşurare a activităţilor judiciare din faţa instanţei.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa nu este posibilă şi nu este incriminată, infracţiunea fiind de
execuţie promptă.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la o
lună la 3 luni sau amendă.
VI. 6. Ultrajul judiciar (art. 279)

Noţiune. Infracţiunea constă în ameninţarea, lovirea sau alte violenţe,
vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul,
săvârşie împotriva unui judecător sau procuror aflat în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu sau împotriva unui avocat în legătură cu exercitarea profesiei.
Variantele de specie sancţionează săvârşirea unei infracţiuni (alta decât
acelea menţionate în forma de bază a infracţiunii) împotriva unui judecător,
procuror, avocat sau împotriva bunurilor sale, în legătură cu activităţi îndeplinite
în exerciţiul funcţiei/profesiei, în scop de intimidare sau răzbunare.
De asemenea, se mai sancţionează şi infracţiunile săvârşite împotriva unui
membru de familie a judecătorului sau procurorului, în scop de intimidare sau
răzbunare.
Incriminarea este nouă, neavând corespondent în legislaţia penală
anterioară.
Obiectul juridic special este complex şi constă în principal în relaţiile
sociale privitoare la prestigiul şi protecţia persoanelor care îndeplinesc o
anumită funcţie în cadrul autorităţii judecătoreşti, iar în subsidiar în relaţiile care
se referă la integritatea corporală, sănătatea sau viaţa magistratului, avocatului,
ale membrului sau de familie. Obiect material este corpul magistratului,
avocatului, ale membrului de familie ori bunurile acestuia.
55
__________________________________________________________________________________________
Subiect activ al infracţiunii de ultraj judiciar poate fi orice persoană.
Fapta se poate comite în participaţie, sub toate formele acesteia. Subiect pasiv
poate fi judecătorul sau procurorul, avocatul, membrul de familie al acestuia.
Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv secundar este
magistratul, avocatul, membrul de familie faţă de care se comite fapta.
Pluralitatea subiectului pasiv secundar va atrage întotdeauna, existenţa
unui concurs de infracţiuni.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiuni alternative, fiecare
dintre ele fiind suficientă pentru existenţa infracţiunii.
Astfel, elementul material poate consta în acţiuni de: ameninţare
nemijlocită sau prin mijloace de comunicare directă: telefon, telegramă, SMS, e-
mail; lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, lovire sau vătămare
cauzatoare de moarte şi respectiv, omor, aşa cum au fost analizate cu ocazia
studierii incriminărilor respective.
incriminare constă în aceea că acţiunea trebuie să fie îndreptată contra unui
magistrat/avocat care se află în exerciţiul funcţiunii ori profesiei sau pentru acte
îndeplinite în exerciţiul funcţiunii ori profesiei.
Pentru a se afla sub protecţia incriminării din art. 279,
magistratul/avocatul trebuie să fi acţionat însă în conformitate cu atribuţiile de
serviciu şi nu abuziv. În caz contrar, fapta va fi încadrată exclusiv conform art.
206, 193, 194, 195, 188, 189 din C. penal, iar subiectul pasiv nu mai beneficiază
de protecţia instituită prin art. 279, fapta constituind o altă infracţiune decât
ultraj judiciar.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru buna înfăptuire a
justiţiei, dar se poate produce şi o atingere integrităţii corporale, sănătăţii,
libertăţii sau vieţii subiectului pasiv secundar.
indirectă. Cerinţa esenţială a laturii subiective presupune că făptuitorul
cunoaşte:
- calitatea persoanei pe care o agresează;
- împrejurarea că aceasta se află în exerciţiul funcţiunii ori profesiei;
- că faptele la care se referă acţiunea au fost îndeplinite de
magistrat/avocat în exerciţiul funcţiunii/profesiei.
Tentativa este posibilă şi se sancţionează conform reglementării
privitoare la infracţiunea de origine.
56
__________________________________________________________________________________________
Variante de specie şi agravate.

În alin. 2 şi alin. 3 sunt descrise două variante de specie, constând în
săvârşirea unei infracţiuni (alta decât acelea enumerate în alin. 1, asupra unui
magistrat, sau asupra unui membru al familiei sale, ori asupra bunurilor
acestora, în scop de intimidare sau răzbunare, în legătură cu exercitarea
atribuţiilor de serviciu.
De această dată, fapta se poate comite numai cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit (intimidarea funcţionarului) sau prin mobilul făptuitorului
(răzbunarea).
Alineatul al 4-lea descrie o variată de specie a faptelor descrise în primele
trei alineate, diferenţa constând în calitatea subiectului pasiv: aceea de avocat.
Regimul sancţionator. În forma tipică din alineatul 1, ultrajul se
sancţionează cu pedeapsa prevăzută în lege pentru infracţiunea comisă, ale cărei
limite speciale se majorează cu jumătate.
În literatura de specialitate s-a făcut observaţia că această majorare cu
jumătate a limitelor de pedeapsă nu ar putea să conducă la aplicarea unei
pedepse peste maximul general al pedepsei de 30 de ani, dar fără îndoială că este
posibil ca în asemenea situaţii să se aplice pedeapsa detenţiunii pe viaţă, cu
condiţia ca legea să prevadă această pedeapsă.
În ceea ce priveşte variantele din alin. 2-4, pedeapsa este aceea prevăzută
de lege pentru infracţiunea de bază, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
VI. 7. Cercetarea abuzivă (art. 280)

Noţiune. Acest text incriminează abuzurile organelor judiciare şi constă
în întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane
aflată în curs de urmărire penală sau de judecată, pentru a o determina să dea ori
să nu dea declaraţii, să dea declaraţii mincinoase ori să îşi retragă declaraţiile.
Alineatul al 2-lea se referă la o variantă de specie care constă în
producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ de
cercetare penală, procuror sau judecător.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale care
protejează justiţia de abuzurile săvârşite de organele judiciare. Obiectul juridic
special secundar cuprinde relaţiile sociale ocrotite prin apărarea persoanei.
Obiect material este corpul persoanei împotriva căreia se comit astfel de fapte.
57
__________________________________________________________________________________________
Subiectul activ este calificat putând fi numai un organ judiciar cu atribuţii
din cele menţionate în text: un organ de cercetare penală, un procuror sau un
judecător. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este
persoana aflată în curs de urmărire penală ori judecată.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de întrebuinţare
a promisiunilor, violenţelor sau ameninţărilor împotriva unor persoane aflate în
curs de urmărire penală ori judecată. Deşi textul nu prevede în mod expres, este
evident că pesoana se poate afla şi în cursul procedurii de cameră preliminară,
având în vedere dispoziţiile noului Cod de procedură penală.
Cerinţa esenţială presupune ca întrebuinţarea acelor metode să se facă
pentru a determina obţinerea de declaraţii în sensul dorit de cel care realizează
urmărirea penală ori judecata.
Urmarea imediată la ambele infracţiuni constă într-o stare de pericol
pentru valoarea ocrotită. Poate exista şi o urmare imediată adiacentă atunci
când este vătămat corpul persoanei faţă de care se comite activitatea
infracţională din ambele incriminări.
Latura subiectivă. Infracţiunea de cercetare abuzivă se comite numai cu
intenţie directă, calificată prin scopul urmărit: obţinerea anumitor declaraţii,
respectiv nedeclararea, retragerea acestora.
Variante de specie. Alin. al 2-lea introduce o variantă de specie care
presupune producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un
organ de cercetare penală, procuror sau judecător.
Noţiunea de probă este definită în Codul de procedură penală (element de
fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la
identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare
pentru justa soluţionare a cauzei). Nu prezintă importanţă dacă proba falsificată
a produs sau nu consecinţe pentru urmărirea penală ori pentru judecata cauzei,
dacă s-a realizat în favoarea sau în defavoarea unei părţi sau subiect procesual.
Regimul sancţionator. Cercetarea abuzivă se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
VI. 8. Supunerea la rele tratamente (art. 281)

Noţiune. Infracţiunea este reglementată în două variante: una simplă
descrisă în alin. 1 şi o variantă agravată prevăzută în alin. 2.
58
__________________________________________________________________________________________
Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în fapta celui care supune o persoană la
executarea unei pedepse ori măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decât
cel prevăzut în dispoziţiile legii.
În varianta agravată din alin. 2, este incriminată fapta funcţionarului care
supune o persoană aflată în stare de reţinere, deţinere ori de executare a unei
măsuri educative sau de siguranţă, unor tratamente inumane sau degradante.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale privitoare la
înfăptuirea justiţiei şi la drepturile fundamentale ale fiinţei umane. Obiect
material este corpul persoanei supuse la rele tratamente.
Subiectul activ este calificat deoarece nu poate fi decât un funcţionar
public care are autoritatea să dispună cu privire la tratamentul aplicat
persoanelor reţinute, deţinute ori aflate în executarea unei măsuri de siguranţă
sau educative.
Fapta este susceptibilă de comitere în participaţie.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este
persoana aflată în stare de reţinere, deţinere ori de executare a unei măsuri
educative sau de siguranţă.
Latura obiectivă. Elementul material al formei simple, tipice constă în
acţiunea de a supune o persoană la executarea unei pedepse/măsuri de
siguranţă/măsuri educative, în alt mod decât cel prevăzut de lege.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca acţiunea să se
realizeze în alt mod decât cel prevăzut de lege: mai sever decât permite legea, în
alte condiţii de detenţie decât cele legale, etc.
Fapta se poate comite prin acţiune sau prin inacţiune. Trebuie să fie vorba
de o măsură privativă de libertate.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Adiacent, poate surveni şi o vătămare adusă demnităţii ori integrităţii corporale
sau sănătăţii persoanei asupra căreia se comite infracţiunea.
Consumarea faptei presupune o anumită durată în timp sau o repetare a
actelor de un număr suficient de ori, astfel încât să poată fi considerate, luate
împreună, drept un tratament rău. Un act izolat nu poate întregi elementul
material al acestei infracţiuni, dar poate constitui o altă infracţiune (purtare
abuzivă de exemplu).
Varianta agravată. Potrivit alin. 2., fapta este mai gravă dacă persoana
aflată în stare de reţinere, deţinere ori de executare a unei măsuri educative sau
59
__________________________________________________________________________________________
de siguranţă, este supusă unor tratamente inumane sau degradante este
sancţionată
Elementul material constă în acţiunea de a supune la tratamente inumane
sau degradante, persoana aflată sub puterea unei pedepse sau măsuri privative de
libertate, adică victima trebuie să suporte în mod continuu sau cu întreruperi,
prigoniri, privaţiuni, ori alte condiţii grele care îi periclitează sănătatea fizică sau
psihică.
Aceste condiţii se pot referi la încălcări ale normelor şi regulilor privind
cazarea, igiena, îmbrăcămintea, hrana, odihna, regimul de muncă, de plimbare
ori de asistenţă medicală.
Suferinţele cauzate victimei nu trebuie confundate cu acelea inerente
oricărei privări de libertate aplicată în condiţiile legii.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru varianta simplă
este închisoarea de la 6 uni la 3 ani, iar pentru forma agravată, pedeapsa este
este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea dreptului de a mai ocupa o
funcţie publică.
VII. Bibliografie
Bucureşti, 1985;
Eugen Stoina, Declaraţii de martor.Jurământ, în Revista de Drept Penal,
nr. 1/2000;
Florin Radu, Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, în Revista de Drept
Penal, nr. 2/2013;
Gavril Paraschiv şi Daniel Ştefan Paraschiv, Ultrajul judiciar în noul Cod
penal, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013;
Bucureşti, 2012;
60
__________________________________________________________________________________________

1. Care este latura obiectivă a infracțiunii de mărturie mincinoasă?
2. Ce înțelegeți prin compromiterea intereselor justiției?
3. Ce înțelegeți prin ultraj judiciar? Care este latura obiectivă a acestei
infracțiuni?
4. Ce incriminează și în ce constă infracțiunea de cercetare abuzivă?
5. În ce constă infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției?
1. Mărturia mincinoasă are ca urmare imediată:

a) crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei;
b) producerea unei erori judiciare;
c) condamnarea sau achitarea pe nedrept a unei persoane.
2. În cazul infracţiunii de ultraj judiciar:

a) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a celui ultragiat;
b) acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;
c) nu este posibilă împăcarea părţilor.
3. Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse cu închisoarea, în

alt mod decât acela prevăzut de lege, reprezintă infracţiunea de:
a) supunere la rele tratamente;
b) represiune nedreaptă;
c) tortură.
61
__________________________________________________________________________________________
4. Fapta martorului care dă declarații necorespunzătoare cu privire la

împrejurări esențiale, în fața instanței de judecată care soluționează o
cauză penală, în scopul zădărnicirii sau îngreunării tragerii la răspundere
penală a unui făptuitor:
a) constituie numai infracțiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art.273
Cod penal;
b) constituie infracţiunea de favorizare a făptuitorului prevăzută de art.269
alin.1 Cod penal ;
c) poate constitui infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art.273
Cod penal în concurs formal cu infracţiunea de favorizare a făptuitorului
prevăzută de art.269 alin.1 Cod penal, dacă este îngreunată în mod concret
urmărirea penală față de făptuitor.
5. Amenințarea unui judecător, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de

serviciu constituie infracțiunea de:
a) amenințare prevăzută de art.206 Cod penal, dacă făptuitorul nu a avut ca
scop intimidarea judecătorului sau răzbunarea pentru un act al acestuia;
b) ultraj judiciar prevăzută de art.279 Cod penal, indiferent de scopul urmărit
de către făptuitor;
c) ultraj prevăzută de art.257 Cod penal, dacă făptuitorul nu a avut ca scop
intimidarea judecătorului sau răzbunarea pentru un act al acestuia.
1. Infracţiunea de mărturie mincinoasă:

a) poate avea ca subiect activ un interpret;
b) se poate săvârşi numai într-o cauză penală sau civilă;
c) are ca subiect pasiv principal, persoana care suferă consecinţele mărturiei
mincinoase.
2. Încercarea de a determina o persoană, prin constrângere, să dea

declaraţii nereale, într-o cauză în care are calitatea de martor constituie:
a) autorat la infracţiunea de influențare a declarațiilor;
b) instigare la infracţiunea de mărturie mincinoasă;
c) tentativă la infracţiunea de influențare a declarațiilor.
62
__________________________________________________________________________________________
3. Ultrajul judiciar constă în:

a) perturbarea activităţii instanţei de judecată;
b) săvârşirea unei infracţiuni împotriva organelor de cercetare penală ale
poliţiei judiciare;
c) insultarea unui judecător sau procuror.
4. Retragerea mărturiei mincinoase înainte de reținerea, arestarea

inculpatului, punerea în mișcare a acțiunii penale sau în toate cauzele,
înainte de pronunţarea unei hotărâri ori a altei soluţii ca urmare a
mărturiei mincinoase, constituie o cauză de:
a) reducere a pedepsei;
b) nepedepsire;
c) înlăturare a caracterului penal al faptei.
5. Producerea de probe nereale de către organul de cercetare penală, în

scopul dovedirii unei fapte prevăzute de legea penală:
a) constituie infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare
prevăzută de art.268 Cod penal;
b) constituie infracțiunea de cercetare abuzivă prevăzută de art.280 Cod
penal;
c) poate constitui infracțiunea de represiune nedreaptă prevăzută de art.283
Cod penal.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj judiciar

prevăzută de art.279 Cod penal pentru că, în timpul desfășurării ședinței de
judecată s-a ridicat din prima bancă a sălii de judecată și a aruncat spre
președintele de complet o piatră, cauzându-i acestuia leziuni ce au necesitat spre
vindecare 35 de zile de îngrijiri medicale.
A procedat corect instanţa de judecată? De ce nu a fost condamnat
inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de
art.193 alin.2 Cod penal sau pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte
violențe prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal în concurs real cu infracțiunea de
ultraj judiciar prevăzută de art.279 Cod penal?
63
__________________________________________________________________________________________

infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, tortură, represiune, evadare, asistență
neloială, nerespectare, neexecutare.

Infracţiunile contra înfăptuirii justiției 3 (art.282 – 288 Cod penal)
64
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
lucru.
Grupul infracţiunilor contra înfăptuirii justiției 3 (art.282 la art. 288)
cuprinde următoarele incriminări: Tortura (art.282), Represiunea
nedreaptă (art.283), Asistența și reprezentarea neloială (art.284), Evadarea
(art.285), Înlesnirea evadării (art.286), Nerespectarea hotărârilor judecătorești
(art.287), Nerespectarea sancțiunilor penale (art.288).
drept.
VI.Conţinutul unităţii de studiu nr. 5/3
VI. 1. Tortura (art. 282)

Noţiune. Această infracţiune a fost introdusă în Codul penal ca urmare
ratificării de către ţara noastră, a Convenţiei împotriva torturii şi a altor pedepse
şi tratamente inumane.
Ea constă în fapta funcţionarului public ce îndeplineşte o funcţie care
implică exerciţiul autorităţii de stat sau a altei persoane care acţionează la
instigarea ori cu consimţământul acestuia, de a provoaca unei persoane cu
intenţie, suferinţe puternice fizice sau psihice cu scopul de a obţine de la ea sau
de la o terţă persoană, informaţii sau mărturisiri, cu scopul de a o pedepsi pentru
un act pe care ea sau terţa persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, cu
scopul de a o intimida sau de a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau
pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare.
În alineatele 2 şi 3 sunt incriminate formele agravate ale infracţiunii,
constând în tortura care a avut ca rezultat o vătămare corporală şi respectiv
tortura care a avut ca urmare moartea victimei.
Obiectul juridic special este complex, fiind format pe de o parte din
relaţiile sociale care privesc îndeplinirea activităţii de către agenţii autorităţilor
publice în condiţii legale, iar pe de altă parte din relaţiile sociale referitoare la
65
__________________________________________________________________________________________
apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Obiect material al infracţiunii
este corpul persoanei asupra căreia se comit actele de tortură.
Subiectul activ este calificat şi anume un agent al autorităţii publice sau o
persoană care acţionează cu titlu oficial, la instigarea ori cu consimţământul
expres sau tacit al acesteia. Participaţia penală este posibilă. Subiect pasiv
general este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana supusă torturii.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiuni sau inacţiuni
diverse prin care se cauzează unei persoane durere, suferinţe puternice sau chiar
moartea. Dacă suferinţele nu sunt puternice, adică de o intensitate mare, fapta va
constitui după caz infracţiunea de purtare abuzivă sau supunere la rele
tratamente. Aprecierea cu privire la intensitatea suferinţelor psihice sau fizice va
fi făcută de către organul judiciar.
Urmarea imediată constă în producerea unor suferinţe de intensitate mare
victimei.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie directă, calificată
fie prin scopul urmărit: obţinerea de informaţii, pedepsirea, intimidarea sau
supunerea la presiuni, fie prin mobilul care îl determină pe făptuitor să
acţioneze: orice formă de discriminare.
Tentativa faptei din alin. 1 se pedepseşte.
Variante agravate. Alineatele 2 şi 3 introduc forme agravate ale faptei,
iar elementele circumstanţiale de agravare constau în:
- alin. 2: fapta a avut ca urmare o vătămare corporală (urmările arătate în
art. 194: o infirmitate; o vătămare care necesită pentru vindecare peste 90 de zile
de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul sau
punerea în primejdie a vieţii persoanei).
În acest caz pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea
exercitării unor drepturi;
- alin. 3: fapta a avut ca urmare moartea victimei. Pedeapsa este
detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Textul mai arată în alin. 5 că nici o împrejurare excepţională nu poate fi
invocată pentru a justifica tortura, iar în alin. 6 sunt exceptate de la încadrarea ca
acte de tortură, a durerii şi suferinţelor care rezultă exclusiv din aplicarea unor
sancţiuni legale şi sunt inerente acestora sau ocazionate de ele.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă a
infracţiunii este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi.
66
__________________________________________________________________________________________
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului, iar
VI. 2. Represiunea nedreaptă (art. 283)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care pune în mişcare
acţiunea penală, ia o măsură preventivă neprivativă de libertate sau trimite în
judecată o altă persoană, ştiind că aceasta este nevinovată.
Forma agravată din alin. 2 se comite prin reţinerea, arestarea sau
condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată.
necesitatea de a realiza justiţia numai faţă de persoane vinovate. Adiacent, există
şi un obiect juridic special secundar format din relaţiile sociale privind
libertatea şi demnitatea persoanei.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un judecător, procuror
sau care are atribuţiile enumerate în text. Participaţia este posibilă. Subiect
pasiv general este statul, iar subiect pasiv secundar este persoana faţă de care
s-au comis actele de represiune nedreaptă.
acţiuni alternative: punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea unei măsuri
preventive neprivative de libertate sau trimiterea în judecată.
Punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată sunt acte de
dispoziţie ale procurorului, iar luarea unei măsuri preventive neprivative de
liberate poate fi dispusă atât de judecător, cât şi de către procuror.
Dacă acelaşi subiect activ comite mai multe acţiuni alternative faţă de
aceeaşi persoană, vom avea o singură infracţiune.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acţiunea ce formează
elementul material să fie îndreptată împotriva unei persoane nevinovate, adică
faţă de care s-a putea face aplicarea art. 16, lit. a-c din Codul de procedură
penală.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Există şi o urmare adiacentă concretizată în vătămarea adusă libertăţii şi
demnităţii subiectului pasiv.
Cerinţa esenţială a laturii subiective presupune ca făptuitorul să ştie că persoana
faţă de care a comis actul de represiune este nevinovată.
67
__________________________________________________________________________________________
Dacă făptuitorul crede persoana ca fiind nevinovată, dar ulterior se
dovedeşte că aceasta era vinovată, nu există infracţiune.
Tentativa este posibilă dar nu este incriminată.
Varianta agravată din alin. 2 se referă la reţinerea, arestarea (preventivă
ori la domiciliu) sau condamnarea unei persoane, ştiind că este nevinovată.
Subiectul activ poate fi organul de cercetare penală sau procurorul pentru
acţiunea reţinerii, respectiv judecătorul, pentru luarea măsurii preventive a
arestării şi pentru condamnare.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă
este închisoarea de la 3 luni la 3 ani, iar pentru forma agravată, închisoarea de la
3 la 10 ani şi interzicererea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
VI. 3. Asistenţa şi reprezentarea neloială (art. 284)

Noţiune. Fapta descrisă în art. 284 reprezintă o incriminare nouă, fără
corespondent în vechea legisaţie penală şi constă în fapta avocatului sau a
reprezentantului unei persoane care în înţelegere frauduloasă cu o persoană
având interese contrare în aceeaşi cauză, în cursul unei proceduri judiciare sau
notariale, vatămă interesele clientului său ori ale persoanei reprezentate.
Varianta de specie din alin. 2 constă în înţelegerea frauduloasă dintre
avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia care se va
pronunţa în cauză, în scopul de a vătăma interesele clientului ori ale persoanei
reprezentate.
înfăptuirea justiţiei în condiţiile unei comportări oneste şi corecte a avocatului
sau reprezentantului unei persoane.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât avocatul sau
reprezentantul legal al unei persoane. Subiect pasiv principal este statul, iar
subiect pasiv secundar este clientul avocatului sau persoana reprezentată
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a încheia o
înţelegere frauduloasă cu o parte adversă, având interes contrar, în cauza
judiciară sau notarială. Fapta se poate comite prin acţiune (acceptarea unor
termeni sau condiţii dezavantajoase, a unui preţ disproporţionat), sau prin
inacţiune (nedeclararea unei căi de atac, nedepunerea unor mijloace de probă,
etc.)
68
__________________________________________________________________________________________
Cerinţele esenţiale ale elementului material se referă la următoarele
împrejurări: înţelegerea frauduloasă trebuie să se încheie cu o parte adversă din
aceeaşi cauză; înţelegerea trebuie să survină în cursul unei proceduri judiciare
sau notariale.
Urmarea imediată reprezintă atât o stare de pericol pentru justiţie ca
valoare socială, dar şi un anumit rezultat: o vătămare a intereselor clientului ori
persoanei reprezentate (prejudicii patrimoniale sau neptrimoniale).
Variante agravate. În alin. 2 este incriminată înţelegerea frauduloasă
dintre avocat sau reprezentantul unei persoane şi un terţ interesat de soluţia care
se va pronunţa în cauză, în scopul de a vătăma interesele clientului ori ale
persoanei reprezentate.
De această dată, înţelegerea frauduloasă se încheie cu un terţ interesat de
soluţie, nu cu partea adversă, ca în forma de la alin. 1, iar forma de vinovăţie
este intenţia directă, calificată prin scopul urmărit: acela de a vătăma interesele
clientului sau persoanei reprezentate.
Regimul sancţionator. În ambele variante de incriminare, infracţiunea se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea plângerii ori lipsa acesteia înlătură
răspunderea penală. Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine
judecătoriei.
VI. 4. Evadarea (art. 285)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care se sustrage stării
legale de privare a libertăţii, adică din starea legală de reţinere sau de deţinere.
executarea în condiţii legale a măsurilor preventive şi a pedepselor privative de
libertate. Există şi un obiect juridic special adiacent în cazul formei agravate a
infracţiunii, constând în relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică şi
sănătatea persoanei. De asemenea, în cazul formei agravate vom avea şi obiect
material: corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţele sau bunurile
distruse cu ocazia evadării.
Subiectul activ este calificat neputând fi decât o persoană aflată în stare
legală de reţinere sau deţinere (suspect reţinut, inculpat arestat preventiv sau
persoană condamnată la închisoare şi executare în regim de detenţie).
69
__________________________________________________________________________________________
Nu poate fi subiect activ o persoană supusă unei măsuri de siguranţă sau
măsuri educative. De asemenea, nu poate fi subiect activ al infracţiunii o
persoană reţinută sau deţinută nelegal.
Infracţiunea este susceptibilă de săvârşire în participaţie. În anumite
condiţii, complicitatea la evadare este considerată infracţiune distinctă şi anume,
aceea de înlesnire a evadării.
Dacă evadarea este săvârşită de două sau mai multe persoane împreună se
va aplica circumstanţa agravantă generală prevăzută în art. 77 alin. 1.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este
persoana asupra căreia s-au folosit violenţe cu ocazia evadării.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de sustragere din
starea legală de reţinere sau deţinere: plecarea din penitenciar sau arestul
poliţiei, din locul în care se munceşte, sau din alt loc unde s-ar putea afla
făptuitorii (sediul instanţei de judecată, spital, sediul parchetului, autovehiculul
destinat transportării persoanelor private de libertate, etc.).
Potrivit alin. 3, se consideră evadare chiar dacă făptuitorul nu se află sub
pază:
- neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deţinere,
la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate şi
- părăsirea fără autorizare a locului de muncă aflat în exteriorul locului de
deţinere.
Nu prezintă importanţă pentru existenţa infracţiunii, împrejurarea că
făptuitorul este ulterior găsit nevinovat pentru fapta care a condus la arestarea
sau reţinerea sa.
Nu constituie evadare, sustragerea de la executarea unei măsuri educative
ori de siguranţă, chiar privative de libertate, fapta întrunind elementele
constitutive ale infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale (art. 288).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar la forma agravată şi
într-o vătămare adusă vieţii sau integrităţii corporale.
Tentativa este posibilă şi se pedepseşte.
6 luni la 3 ani.
Dacă cel care evadează este o persoană care execută o pedeapsă
definitivă, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul
rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării.
Când evadatul săvârşeşte şi o altă infracţiune în cursul stării de evadare,
pentru aceasta se vor aplica dispoziţiile legale care reglementează recidiva.
70
__________________________________________________________________________________________
Variante agravate. Potrivit alineatului al 2-lea fapta este considerată mai
gravă dacă se săvârşeşte prin folosire de violenţe (cele descrise la art. 193) sau
prin folosire de arme (armele aşa cum sunt definite în art. 179). Armele trebuie
să fi fost efectiv utilizate la executarea faptei.
Această formă agravată se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
VI. 5. Înlesnirea evadării (art. 286)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta prin se care înlesneşte în orice fel,
evadarea unei persoane din starea legală de reţinere sau deţinere.
Incriminarea a fost preluată cu unele modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special principal este format din relaţiile sociale
referitoare la executarea în condiţii legale a măsurilor preventive şi a pedepselor
privative de libertate. Există şi un obiect juridic special adiacent în cazul
formei agravate a infracţiunii, constând în relaţiile sociale privitoare la
integritatea fizică şi sănătatea persoanei. De asemenea, în cazul formei agravate
vom avea şi obiect material: corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat
violenţele cu ocazia evadării.
Subiectul activ poate fi orice persoană, inclusiv o altă persoană reţinută
sau deţinută. La varianta de comitere din culpă a faptei, subiect activ poate fi
numai o persoană care avea îndatoriri de a-l păzi pe cel evadat. Subiect pasiv
general este statul, iar subiect pasiv adiacent este persoana asupra căreia s-au
folosit violenţe cu ocazia evadării.
Latura obiectivă. Elementul material constă în înlesnirea, adică
sprijinirea sau ajutorarea prin orice mijloace a evadării.
Legea nu enumeră acţiunile prin care se poate comite fapta, astfel că
acestea pot fi acte comisive sau acte omisive, pot avea caracter de contribuţie
materială sau morală, pot fi anterioare sau concomitente evadării. Ajutorul dat
unei persoane după evadarea sa constitue infracţiunea de favorizare a
făptuitorului.
Înlesnirea trebuie să se refere la evadarea dintr-o stare legală de reţinere
sau deţinere (măsură preventivă sau pedeapsă definitivă).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol, iar la forma agravată şi
într-o vătămare adusă vieţii sau integrităţii corporale.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă,
iar varianta din alineatul al 4-lea se comite din culpă de către persoana care avea
îndatorirea de a-l păzi pe cel evadat.
71
__________________________________________________________________________________________
Tentativa la fapta săvârşită cu intenţie este pedepsită, deşi ca regulă
generală, tentativa la complicitate nu este incriminată. Infracţiunea se consumă
în momentul în care cel care a beneficiat de sprijin, a evadat sau a încercat să
evadeze.
Regimul sancţionator. Forma simplă din alineatul 1 se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 5 ani.
Variante agravate. Pentru această infracţiune, în alin. 2 sunt descrise trei
forme agravate şi anume:
a) fapta se comite prin folosirea de violenţe, arme, substanţe narcotice
sau paralizante;
b) se înlesneşte evadarea a două sau mai multe persoane în aceeaşi
împrejurare;
c) se înlesneşte evadarea unei persoane reţinute, arestate sau condamnate
pentru o infracţiune în privinţa căreia legea prevede o pedeapsă cu închisoarea
10 ani sau mai mare ori cu detenţiune pe viaţă.
Pedeapsa în aceste cazuri este este închisoarea de la 2 la 7 ani.
În alin. 3 este incriminată o altă formă agravată a infracţiunii, iar
elementul circumstanţial de agravare este dat de calitatea subiectului activ al
infracţiunii: fapta se comite de către o persoană care avea îndatorirea de a-l
păzi pe cel evadat. Limitele de pedeapsă se majorează faţă de dispoziţiile alin. 1
şi 2 cu o treime.
Forme atenuate. Alineatul al 4-lea descrie şi o formă atenuată: înlesnirea
din culpă a evadării, săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a-l păzi
pe cel evadat. Pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei.
VI. 6. Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (art. 287)

Noţiune. Infracţiunea este prevăzută în şapte variante alternative de
comitere care constau în:
- a) fapta persoanei care se împotriveşte la executarea unei hotărâri
judecătoreşti prin opunerea de rezistenţă faţă de organul de executare;
- b) refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre
judecătorescă prin care este obligat să îndeplinească un anumit act;
- c) refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a unei
hotărâri de către persoanele care au această obligaţie legală;
- d) neexecutarea unei hotărâri jdecătoreşti prin care s-a dispus
reintegrarea în muncă a unui salariat;
72
__________________________________________________________________________________________
- e) neexecutarea hotărârii judecătoreşti privind plata salariilor în termen
de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea
interesată;
- f) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata,
actualizarea şi recalcularea pensiilor;
- g) fapta persoanei căreia îi este opozabilă hotărârea judecătorescă de a
împiedica o altă persoană să folosească, în tot sau în parte, un imobil deţinut în
baza unei hotărâri judecătoreşti.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal.
activitatea de înfăptuire a justiţiei prin punerea în executare a hotărârilor
judecătoreşti. Obiectul juridic special adiacent va consta din relaţiile sociale
care privesc drepturile persoanelor lezate prin încălcarea hotărârilor
judecătoreşti. Obiect material poate fi corpul persoanei când fapta se comite
prin acte de violenţă.
Subiectul activ poate fi orice persoană, exceptând variantele de specie de
la punctele b, c, d, e şi f unde subiectul activ este o persoană cu atribuţii în
exeutarea hotărârilor judecătoreşti, iar la varianta de la lit. g, subiectul activ este
persoana căreia îi e opozabilă hotărârea judecătorească.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv adiacent este
executorul judecătoresc împiedicat să execute hotărârea, persoana vătămată prin
neexecutarea hotărârii ori persoana împiedicată să folosească imobilul.
Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acţiune de
nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti, particularizat în funcţie de varianta de
comitere.
În cazul variantei de la punctul a), elementul material este format din
acţiunea de opunere sau împotrivire la executarea unei hotărâri judecătoreşti.
Împotrivirea este întotdeauna un act comisiv şi se poate săvârşi la începutul
executării sau în cursul ei. Cerinţele esenţiale presupun ca:
- hotărârea judecătorească să fie executabilă în fapt şi în drept;
- împotrivirea la executare să se facă prin opunere de rezistenţă;
- opunerea de rezistenţă să fie adresată organului de executare.
Dacă modalitatea concretă prin care se opune rezistenţă constituie prin ea
însăşi o infracţiune, se vor aplica regulile concursului de infracţiuni.
Variantele de comitere de la lit. b)-c) se realizează prin refuzul de a pune
în aplicare o hotărâre judecătorescă sau prin refuzul de a acorda ajutor organului
de executare. Refuzul trebuie precedat de o cerere expresă de punere în
executare a hotărârii sau de a acorda sprijin organului de executare.
73
__________________________________________________________________________________________
Variantele de la punctele d)-f) se comit prin neintegrarea în muncă a
persoanei, neplata salariilor în termen de 15 zile de la data cererii ori
neexecutarea dispoziţiilor privind stabilirea, plata, actualizarea şi recalcularea
pensiilor.
Varianta ultimă de la punctul g) se comite prin împiedicarea unei alte
persoane să folosească, în tot sau în parte, un imobil deţinut în baza unei hotărâri
judecătoreşti. Împiedicarea se poate realiza prin modalităţi diferite: blocarea
uşilor, a accesului la anumite încăperi sau dependinţe, etc. Imobilul poate fi o
clădire, o locuinţă, un teren.
Cerinţele esenţiale presupun următoarele condiţii:
- împiedicarea de a folosi să privească un imobil sau parte din imobil;
- imobilul să fie deţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită,
iar adiacent poate consta în vătămări fizice sau psihice.
indirectă.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte, indiferent de varianta
alternativă de comitere, cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Aspecte procesuale. Pentru variantele de la punctele d-g, acţiunea penală
se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Retragerea
plângerii prelabile sau lipsa ei înlătură răspunderea penală.
VI. 7. Neexecutarea sancţiunilor penale (art. 288)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei fizice care se sustrage ori
nu execută o pedeapsă complementară, o pedeapsă accesorie sau o măsură de
siguranţă din cele prevăzute la art. 108 lit. b şi c: internarea medicală sau
interdicţia de a ocupa o funcţie sau o profesie.
protejarea înfăptuirii justiţiei, inclusiv prin respectarea pedepselor
complementare, accesorii, a măsurilor educative şi de siguranţă.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât o persoană căreia i s-a
aplicat o pedeapsă accesorie, complementară sau de siguranţă ori în cazul
variantei din alin. 2, un minor faţă de care s-a luat o măsură educativă. În cazul
variantei atenuate din alin. 3, subiectul activ poate fi numai administratorul sau
74
__________________________________________________________________________________________
mandatarul persoanei juridice. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii
ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material al formei tipice din alin. 1 constă în
acţiunea de sustragere de la executarea unei hotărâri prin care s-au aplicat
pedepse accesorii, complementare ori măsuri de siguranţă.
Fapta se poate comite prin acţiune sau prin inacţiune. Cerinţa esenţială
este ca subiectului activ să-i fi fost aplicată o pedeapsă accesorie,
complementară printr-o hotărâre penală definitivă sau să se fi luat faţă de ea o
măsură de siguranţă, chiar şi provizorie (a se vedea internarea medicală).
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei.
Variante atenuate. Potrivit alin. 2, fapta este mai puţin gravă dacă se
comite de către un minor sau de un minor devenit major, prin sustragerea de la
executarea unei măsuri educative privative de libertate; părăsirea fără drept a
centrului educativ sau a centrului de detenţie; neprezentarea la centru după
expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate. Fapta se comite
prin acţiune sau prin inacţiune.
Varianta atenuată din alin. 3 are ca element material, acţiunea de
neexecutare a pedepselor complementare aplicate unei persoane juridice. Fapta
se poate comite numai de reprezentantul legal al unei persoane juridice, adică
mandatarul sau administratorul său.
Persoana juridică trebuie să fie dintre acelea prevăzute în art. 141 (adică
aceste dispoziţii nu se vor aplica instituţiilor publice, partidelor politice,
sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor
naţionale sau persoane juridice care acţionează în domeniul presei, constituite
potrivit legii).
Regimul sancţionator. Pentru forma tipică din alin. 1 pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, dacă fapta nu constituie o o
infracţiune mai gravă.
Pentru varianta atenuată din alin. 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni
la un an sau amendă, iar pentru varianta din alin. 3, pedeapsa prevăzută este
amenda.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu şi
75
__________________________________________________________________________________________
VII. Bibliografie
Bucureşti, 1985;
Bucureşti, 2012;

1. Ce înțelegeți prin tortură? Care este latura obiectivă a acestei infracțiuni?
2. Ce înțelegeți prin represiune nedreaptă?
3. Care este latura obiectivă a infracțiunii de evadare?
4. Ce incriminează și în ce constă infracțiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătorești?
6. În ce constă infracțiunea de nerespectare a sancțiunilor penale?
1. Infracţiunea de represiune nedreaptă se poate comite:

a) de către un judecător sau procuror;
b) de un organ de cercetare penală al poliţiei judiciare;
c) de orice persoană cu atribuţii în activitatea judiciară.
76
__________________________________________________________________________________________
2. Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti presupune:

a) neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus reintegrarea în
muncă a unui salariat;
b) neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti privind plata salariilor;
c) nerespectarea hotărârilor judecătoreşti privind stabilirea, plata,
actualizarea şi recalcularea pensiilor.
3. Judecătorul care condamnă o persoană, deşi ştie că este nevinovată

comite infracţiunea de:
a) abuz în serviciu;
c) purtare abuzivă.
4. Infracţiunea de tortură se poate comite:

a) de către orice persoană;
b) de către un agent al autorităţii publice;
c) numai de către un organ cu atribuţii judiciare.
5. Evadarea este o infracțiune:

a) continuă;
b) continuată;
c) instantanee.
1. Fapta de a trimite în judecată o persoană, ştiind că este nevinovată,

constituie infracţiunea de:
a) abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;
c) cercetare abuzivă.
2. Cel care o împiedică pe persoana vătămată să folosească podul şi pivniţa

deţinute de către aceasta în baza unei hotărâri judecătoreşti comite:
a) infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti;
b) infracţiunea de tulburare de posesie;
c) un delict civil.
77
__________________________________________________________________________________________
3. Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse cu închisoarea, în

alt mod decât acela prevăzut de lege, reprezintă infracţiunea de:
a) supunere la rele tratamente;
c) tortură.
4. Tortura se comite cu:

a) intenţie directă sau indirectă;
b) intenţie şi intenţie depăşită;
c) intenţie directă calificată prin mobil sau scopul urmărit.
5. La infracțiunea de evadare, subiect activ nemijlocit poate fi:

a) o persoană față de care s-a luat măsura de siguranță a internării medicale;
b) o persoană aflată în stare legală de reținere sau deținere;
c) o persoană arestată nelegal.
Instanța l-a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de

favorizare a făptuitorului prevăzută de art.269 Cod penal, întrucât a declarat în
mod nereal că a condus autoturismul, pentru a evita ca prietenul său să fie tras la
răspundere penală, deoarece acela nu avea permis de conducere şi a provocat un
accident de circulaţie.
inculpatul pentru săvîrșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de
art.273 Cod penal sau a infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare
prevăzută de art.268 Cod penal?
78
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni de corupție

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor de corupție;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, corupție, mită, trafic, influență, arbitraj.

Infracţiunile de corupție (art. 289- art. 294 Cod penal)
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul V- Infracțiuni de corupție și de serviciu, cuprinde
infracțiunile de la art.289 la art.309, însă le vom studia în 2 unități de lucru.
79
__________________________________________________________________________________________
Grupul infracţiunilor de corupție (art.289 la art. 294) cuprinde următoarele
incriminări: Luarea de mită (art.289), Darea de mită (art.290), Traficul de
influență (art.291), Cumpărarea de influență (art.292), Fapte săvârșite de către
membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia (art.293), Fapte
săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia (art.294).
relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a relațiilor de serviciu, ceea ce
reclamă din partea funcționarilor și salariaților inclusiv abținerea de la a realiza
foloase materiale necuvenite din exercitarea îndatoririlor de serviciu.
VI.Conţinutul unităţii de studiu nr. 6
VI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor de corupţie şi de serviciu

Infracţiunile din această grupă se pot săvârşi de către funcţionari publici,
precum şi de angajaţi ai persoanelor juridice din mediul privat ori de către liber
profesionişti, prin acte de încălcare a atribuţiilor de serviciu, precum şi de alte
persoane în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţionari.
Alăturarea celor două grupe de infracţiuni într-un singur titlu a fost
criticată în doctrină, deoarece fiecare dintre cele două subgrupe au obiect juridic
distinct, aspect care ar fi impus sistematizarea lor în două titluri diferite sau cu o
altă denumire care le-ar fi putut îngloba pe toate.
Potrivit art. 293, dispoziţiile art. 289 (luarea de mită) şi ale art. 290 (darea
de mită) sunt aplicabile şi persoanelor care în baza unui acord de arbitraj sunt
chemate să pronunţe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre
soluţionare de către părţile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se
desfăşoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.
În art. 294 se arată că dispoziţiile întregului capitol referitor la
infracțiunnile de corupție și de serviciu, se aplică şi următoarelor persoane, dacă
prin tratatele internaţionale la care România este parte, nu se dispune altfel:
 funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza
unui contract de muncă sau altor persoane care exercită atribuţii similare în
cadrul unei organizaţii publice internaţionale la care România este parte (ONU,
FMI, Consiliul Europei, UNESCO, etc);
 membrilor adunărilor parlamentare ale organizaţiilor internaţionale
la care România este parte;
80
__________________________________________________________________________________________
 funcţionarilor sau persoanelor care îşi desfăşoară activitatea pe baza

unui contract de muncă ori care exercită atribuţii similare în cadrul Uniunii
Europene;
 persoanelor care exercită funcţii juridice în cadrul instanţelor
internaţionale a căror competenţă este acceptată de România, precum şi
funcţionarilor la grefele acestor instanţe;
 funcţionarilor unui stat străin;
 membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat
străin, precum şi juraţilor din cadrul unor instanţe străine.
Obiectul juridic generic al acestor infracţiuni este format din relaţiile
sociale a căror existenţă e asigurată prin apărarea anumitor valori sociale: buna
desfășurare a relațiilor de serviciu, ceea ce reclamă din partea funcționarilor și
salariaților o anumită conduită, inclusiv abținerea de la a realiza foloase
materiale necuvenite din exercitarea îndatoririlor de serviciu.
Subiectul activ al acestor infracţiuni este de cele mai multe ori calificat şi
anume un funcţionar public sau alt salariat/angajat al unei persoane juridice.
Subiectul activ poate fi însă şi orice persoană. Dacă infracţiunea este opera unui
colectiv de persoane, toţi membrii acelui colectiv vor fi coautori.
Latura obiectivă. Elementul material al acestor fapte constă într-o
acţiune sau inacţiune.
Latura subiectivă. Infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din culpă.
Tentativa se pedepseşte în cazul delapidării, obţinerii ilegale de fonduri şi
deturnării de fonduri.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzute sunt amenda şi închisoarea,
în limite diferenţiate în funcţie de gravitatea faptei.
VI. 2. Infracţiuni de corupţie (art. 289-294 Cod penal)
VI. 2. 1. Luarea de mită (art. 289)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public sau a altui
funcţionar care direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul pretinde ori
primeşte bani sau alte foloase sau acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în
legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea
unui act contrar acestor îndatoriri.
Luarea de mită este considerată corupţie activă.
Incriminarea este preluată, cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
81
__________________________________________________________________________________________
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale referitoare la
buna desfăşurare a activităţii organelor de stat, a instituţiilor şi a altor
organizaţii. Obiectul material al infracţiunii constă în banii, valorile sau
bunurile primite de funcţionar şi care sunt supuse confiscării.
Subiectul activ poate fi un funcţionar public sau un funcţionar asimilat
celui public, aşa cum este definit în art. 175 din Codul penal, deci avem subiect
activ calificat. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este
organizaţia sau instituţia în al cărei serviciu se află funcţionarul.
Latura obiectivă. Elementul material care poate consta din acţiuni sau o
inacţiune, se poate prezenta sub una din următoarele forme:
- pretindere,
- primire,
- acceptarea promisiunii de bani ori de alte foloase
Toate cele trei variante de comitere trebuie să se refere la bani sau alte
foloase. Acestea pot fi pretinse sau primite direct de către funcţionar ori prin
interpuşi.
Prin foloase se înţeleg avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial şi
cerinţa esenţială a acestora este ca ele să fie necuvenite (nedatorate).
Pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca pretinderea
banilor/foloaselor sau înţelegerea în privinţa primirii lor, să fi fost urmată de
executare. Simpla pretindere ori simpla înţelegere (acceptare a promisiunii) cu
privire la bani/alte foloase constituie infracţiunea de luare de mită.
Cerinţa esenţială ale elementului material presupune ca
acţiunea/inacţiunea săvârşită de făptuitor să fie în legătură cu îndeplinirea,
neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii actului sau îndeplinirea
unui act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru bunul mers
al activităţii organizaţiei sau instituţiei din care face parte funcţionarul.
indirectă.
Tentativa. Această infracţiune este de consumare instantanee sau
anticipată deoarece se consumă de îndată ce a avut loc acţiunea incriminată,
tentativa fiind asimilată faptei consumate.
Regimul sancţionator. Forma simplă a infracţiunii se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 10 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii unor
drepturi.
Varianta asimilată. Alineatul al 2-lea descrie varianta asimilată a faptei,
iar elementul circumstanţial de diferenţiere constă în calitatea subiectului activ,
82
__________________________________________________________________________________________
aceea de funcţionar în sensul alin 2 al art. 175: persoana care exercită un
serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau
care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea
respectivului serviciu public (de ex. notarul public, executorul judecătoresc).
Acest subiect activ poate comite luarea de mită doar în legătură cu
neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de
serviciu sau îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, nu şi în legătură cu
îndeplinirea conformă ori urgentarea îndeplinirii acelor îndatoriri.
Limitele de pedeapsă sunt aceleaşi ca la alin. 1 (de la 3 la 10 ani
închisoare).
Varianta atenuată. Potrivit art. 308, luarea de mită se sancţionează şi
atunci când este săvârşită de către persoanele care exercită temporar sau
permanent cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei
persoane fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei
persoane juridice.
Limitele de pedeapsă se reduc cu o treime pentru faptele de luare de mită
comise aceste persoane.
Măsuri de siguranţă. Potrivit alineatului al 3-lea, banii, valorile sau
bunurile care au făcut obiectul luării de mită se confiscă.
Nu se vor confisca valorile sau bunurile promise, ci doar cele efectiv
primite. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi obligat la plata
echivalentului lor bănesc.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, iar
competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine tribunalului.
VI. 2. 2. Darea de mită (art. 290)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care promite, oferă sau dă
bani ori alte foloase necuvenite, în condiţiile art. 289.
Dacă luarea de mită este considerată corupţie activă, darea de mită este
privită drept corupţie pasivă.
Obiectul juridic special şi obiectul material sunt asemănătoare cu cele
ale infracţiunii de luare de mită.
pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este organizaţia sau instituţia
în al cărei serviciu se află funcţionarul căruia i se dă mită.
83
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele trei acţiuni
alternative:
- promisiunea;
- oferirea;
- darea de bani ori alte foloase.
Termenii folosiţi de legiuitor au sensul uzual din vorbirea curentă.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun că banii sau
foloasele trebuie să fie necuvenite, adică nedatorate, iar promisiunea, oferirea
sau darea lor să fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea,
întârzierea îndeplinirii actului ori îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.
Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru bunul mers
al activităţii organizaţiei sau instituţiei din care face parte funcţionarul.
Tentativa este asimilată faptei consumate, la fel ca la art. 289 deoarece şi
această faptă este de consumare instantanee.
Cauză de neimputabilitate. Potrivit alineatului al 2-lea, darea de mită nu
constituie infracţiune, dacă mituitorul a fost constrâns de către cel mituit, prin
orice mijloace, să dea mită. Nu va opera această cauză de neimputabilitate dacă
mituitorul a avut iniţiativa oferirii mitei.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 3-lea se arată că fapta nu se
pedepseşte dacă mituitorul denunţă fapta, mai înainte ca organul de urmărire
penală să fie sesizat cu acea infracţiune.
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru dare de mită este închisoarea de
la 2 la 7 ani.
Banii, valorile sau alte bunuri date se restituie persoanei care le-a dat în
cazurile de la alin. 2 (constângerea mituitorului) şi alin. 3 (denunţarea faptei), cu
condiţia ca în acest ultim caz, banii valorile sau bunurile să fi fost date după
denunţarea faptei .
În celelalte situaţii, banii, valorile sau orice alte bunuri oferite sau date se
confiscă, iar când acestea nu se mai găsesc, se vor confisca prin echivalent
bănesc. Nu se vor confisa bunurile, valorile sau foloasele care au fost doar
promise.
84
__________________________________________________________________________________________
VI. 2. 3. Traficul de influenţă (art. 291)

Noţiune. Traficul de influenţă constă în fapta persoanei care, având
influenţă sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public,
pretinde, primeşte sau acceptă bani ori alte foloase, direct sau indirect, pentru
sine ori pentru altul şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească,
să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Această infracţiune poate fi considerată în esenţă, o înşelăciune comisă în
legătură cu influenţa asupra unui funcţionar.
buna desfăşurare a activităţii instituţiilor publice sau altor persoane juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Cerinţa esenţială a subiectului
activ este ca acesta să aibă influenţă ori să lase să se creadă că are influenţă
asupra funcţionarului. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
Cumpărătorul de influenţă nu este participant la această infracţiune, el
săvârşind o infracţiune distinctă, aceea de cumpărare a influenţei.
Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este
organizaţia sau instituţia în al cărei serviciu lucrează funcţionarul.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii are caracter dual şi se
poate realiza în primul rând, prin oricare din următoarele acţiuni alternative:
primirea; pretinderea; acceptarea de bani sau alte foloase, la care se adaugă în
mod necesar și cumulativ o altă acţiune şi anume aceea de a promite
determinarea funcţionarului să adopte o anumită conduită în legătură cu
îndatoririle sale de serviciu.
Banii ori foloasele trebuie să fie necuvenite, adică nedatorate şi să
reprezinte un preţ al influenţei, nu un bacşiş (o mulţumire, o atenţie sau un
cadou).
Pentru existenţa infracţiunii nu interesează dacă intervenţia pe lângă
funcţionar s-a produs sau nu şi nici dacă actul urmărit este sau nu licit.
De asemenea, nu prezintă importanţă dacă iniţiativa aparţine făptuitorului
sau cumpărătorului de influenţă. Totodată, nu interesează dacă banii sau
foloasele sunt destinate făptuitorului ori altei persoane.
În practica judiciară s-a decis că pentru existenţa infracţiunii de trafic de
influenţă nu este necesar ca făptuitorul să arate identitatea precisă a
funcţionarului pe lângă care are sau pretinde că are influenţă, fiind suficient că
este indicată doar funcţia ori calitatea pe care o are persoana sau instituţia în care
lucrează.
85
__________________________________________________________________________________________
Dacă funcţionarul în cauză primeşte şi el o parte din bunuri sau foloase de
la traficantul de influenţă, se vor reţine şi infracţiunile de luare şi dare de mită.
indirectă.
Tentativa este asimilată faptei consumate, fiind vorba tot de o infracţiune
de consumare anticipată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru această infracţiune este
închisoarea de la 2 la 7 ani.
bunurile primite se confiscă. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul va fi
obligat la plata echivalentului lor bănesc.
VI. 2. 4. Cumpărarea de influenţă (art. 292)

Noţiune. Infracţiunea de cumpărare de influenţă constă în fapta persoanei
care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul,
direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are
influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri.
Această incriminare a fost preluată în Codul penal din art. 6 1 al Legii nr.
78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
Obiectul juridic special şi obiectul material sunt asemănătoare cu acelea
ale infracţiunii de trafic de influenţă.
pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este organizaţia sau instituţia
în al cărei serviciu se află funcţionarul pe lângă care se pretinde că are loc ori
chiar are loc intervenţia.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele
acţiuni: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Aspectele
analizate cu privire la elementul material al traficului de influenţă rămân
valabile.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valorile apărate.
prin scopul urmărit de făptuitor: acela de a determina funcţionarul să
86
__________________________________________________________________________________________
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri.
Scopul are aici înţelesul de finalitate, ceea ce înseamnă că pentru
consumarea infracţiunii nu este necesar ca acel scop să se realizeze.
Tentativa este asimilată faptei consumate, fiind vorba tot de o infracţiune
de consumare anticipată.
Regimul sancţionator. Pedeapsa pentru această infracţiune este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
bunurile date ori oferite se confiscă. Dacă aceste valori nu se găsesc, făptuitorul
va fi obligat la plata echivalentului lor bănesc.
Cauză de nepedepsire. În alineatul al 2-lea se arată că fapta nu se
pedepseşte dacă cumpărătorul de influenţă denunţă fapta, mai înainte ca organul
de urmărire penală să fie sesizat cu acea infracţiune. Denunţul trebuie aşadar
adresat organului de urmărire penală, chiar şi necompetent să instrumenteze
cauza.
Banii, valorile sau alte bunuri date după formularea denunţului se restituie
persoanei care le-a dat în acest caz.
Nu se vor restitui banii sau foloasele date înainte de formularea
denunţului, ci acestea se vor confisca.
VII. Bibliografie
George Antoniu, Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea nou
Cod penal, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2008;
Valerică Dabu şi Remus Borza, Traficul de influenţă în noul Cod penal, în
Revista de Drept Penal nr. 2/2011;
Decizia penală nr. 2383/1999 a Curţii Supreme de Justiţie, în Revista de
Drept Penal nr. 4/2001;
Bucureşti, 2012;
87
__________________________________________________________________________________________

1. Care este latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită?
2. În ce constă infracțiunea de trafic de influență?
3. Care este măsura de siguranță care se ia în cazul infracțiunilor de corupție?
4. Care este subiectul activ al infracțiunii de luare de mită?
5. Care este cerința esențială a subiectului activ la infracțiunea de trafic de
influență?
1. Subiectul activ al infracţiunii de luare de mită poate fi:

a) numai un funcţionar public;
b) orice funcţionar;
c) orice persoană.
2. Elementul material al infracţiunii de dare de mită poate consta în:

a) primirea de bani ori alte foloase;
b) promiterea de bani ori alte foloase;
c) pretinderea de bani ori alte foloase.
3. La infracţiunea de luare de mită se confiscă:

a) bunurile care au fost primite sau echivalentul lor în bani;
b) bunurile promise;
c) bunurile pretinse de cel mituit sau valoarea lor în bani.
88
__________________________________________________________________________________________
4. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă:

a) făptuitorul trebuie să aibă o influenţă reală asupra unui funcţionar;
b) este suficient ca făptuitorul să lase să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar;
c) făptuitorul trebuie să aibă o înţelegere anterioară cu funcţionarul.
5. Când traficantul de influenţă înmânează banii sau foloasele

funcţionarului a cărui influenţă a traficat-o, el va răspunde:
a) numai pentru trafic de influenţă;
b) pentru trafic de influenţă şi dare de mită;
c) pentru trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.
1. Elementul material al infracţiunii de luare de mită poate consta în:

a) darea de bani ori alte foloase;
b) promisiunea sau oferirea de bani;
c) acceptarea promisiunii unor foloase.
2. Dacă mituitorul este constrâns să dea mită de către cel care a luat mita,
există:
a) o cauză de nepedepsire;
b) o cauză de neimputabilitate;
c) o cauză de reducere a pedepsei.
3. Banii sau foloasele care au fost oferite de către făptuitorul care comite
infracţiunea de dare de mită:
a) se confiscă;
b) nu se confiscă întrucât nu au fost date funcţionarului ;
c) se restituie persoanei care le-a oferit.
4. Subiect activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă poate fi:

a) numai un funcţionar;
b) orice persoană;
c) numai un funcţionar public.
89
__________________________________________________________________________________________
5. Denunţarea de către cumpărătorul de influenţă a faptei, mai înainte ca

organul de urmărire penală să fi fost sesizat, este:
a) o cauză de nepedepsire;
b) o cauză de neimputabilitate;
c) o cauză de reducere a pedepsei.
Inculpatul funcționar, a fost condamnat de către instanța de judecată atât

pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art.289 Cod penal,
cât și pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art.
320 Cod penal, pentru că a luat mită în scopul săvârșirii unui act ilegal care
constituie el însuși infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, act pe care l-a și
săvârșit.
inculpatul doar pentru săvîrșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de
art.289 Cod penal sau pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prevăzută
de art.289 Cod penal, fals în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 320 Cod penal
și abuz în serviciu prevăzută de art. 297 Cod penal, în concurs?
90
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni de serviciu

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor de serviciu;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, delapidare, abuz, neglijență, funcție,
conflict, divulgare, secrete de stat, fonduri, informații, deturnare.

Infracţiunile de serviciu (art. 295-309 Cod penal)
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul V- Infracțiuni de corupție și de serviciu, cuprinde
infracțiunile de la art.289 la art.309, însă le vom studia în 2 unități de lucru.
Grupul infracţiunilor de serviciu (art.295 la art. 309)
91
__________________________________________________________________________________________
cuprinde următoarele incriminări: Delapidarea (art.295), Purtarea abuzivă
(art.296), Abuzul în serviciu (art.297), Neglijența în serviciu (art.298), Folosirea
abuzivă a funcției în scop sexual (art.299), Uzurparea funcției (art.300),
Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (art.301), Violarea secretului
corespondenței (art.302), Divulgarea informațiilor secrete de stat (art.303),
Divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice (art.304), Neglijența
în păstrarea informațiilor (art.305), Obținerea ilegală de fonduri (art.306),
Deturnarea de fonduri (art.307), Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de
alte persoane (art.308), Faptele care au produs consecințe deosebit de grave
(art.309).
relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a relațiilor de serviciu, ceea ce
reclamă din partea funcționarilor și salariaților inclusiv abținerea de la a realiza
foloase materiale necuvenite din exercitarea îndatoririlor de serviciu.
VI. 1. Delapidarea (art. 295)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public cu atribuţii de
gestiune sau administrare, de a sustrage bunuri din avutul pe care îl gestionează.
Conform art. 308, fapta se poate comite și de către persoanele care
exercită temporar sau permanent cu sau fără remuneraţie, o însărcinare în
serviciul unei persoane fizice din cele prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul
oricărei persoane juridice.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care privesc buna
desfăşurare a raporturilor de serviciu. Obiectul material al infracţiunii constă în
valorile sau bunurile asupra cărora se comite infracţiunea de sustragere. Ele pot
fi bunuri mobile, cu existenţă materială şi valoare economică.
Subiectul activ al infracţiunii este un subiect activ dublu calificat,
trebuind să fie funcţionar public cu atribuţii de gestionare sau administrare ori o
persoană care exercită temporar sau permanent cu sau fără remuneraţie, o
însărcinare de gestiune ori administrare, în serviciul unei persoane fizice din cele
prevăzute la art. 175 alin. 2 ori în cadrul oricărei persoane juridice.
Activitatea de gestiune presupune ca atribuţii principale de serviciu,
primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosinţa ori
deţinerea unei unităţi publice sau altei persoane juridice.
92
__________________________________________________________________________________________
Administrarea presupune un complex de acte de dispoziţie care privesc
operaţii asupra bunurilor ce aparţin acelei unităţi: planificare, aprovizionare,
desfacere, repartizare, plăţi, etc.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Actele de sustragere
comise de o persoană care nu are calitatea de gestionar/administrator, în
coautorat împreună cu subiectul activ calificat, vor fi încadrate drept acte de
complicitate.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii de delapidare constă
în una din cele trei acţiuni de sustragere:
- însuşire (luare, înstrăinare); se realizează prin luarea bunului din posesia
sau detenţia unităţii şi trecerea lui în stăpânirea infractorului.
- folosire (întrebuinţarea bunului sustras); presupune scoaterea temporară
a bunului din gestiunea unităţii şi întrebuinţarea lui în interesul făptuitorului.
-traficare (specularea bunului pentru obţinerea unui profit prin închiriere,
gajare, etc.); şi în acest caz, bunul este scos temporar din gestiunea unităţii şi
utilizat de făptuitor în scopuri speculative: vânzarea pe credit în schimbul unui
folos personal, închirierea lui pe o anumită perioadă, etc.
Nu interesează dacă sustragerea s-a comis în interesul făptuitorului ori
pentru altul.
Urmarea imediată a oricăreia din acţiunile care formează elementul
material constă în scoaterea bunului, din sfera patrimonială a unităţii. Trebuie să
existe legătură de cauzalitate între acţiunea incriminată şi urmarea imediată.
indirectă.
Tentativa se pedepseşte. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în
care s-a realizat însuşirea bunului sau când acesta a fost folosit ori traficat.
Regimul sancţionator. Forma simplă a delapidării se pedepseşte cu
închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
Varianta agravată. Delapidarea este mai gravă atunci când produce
consecinţe deosebit de grave, aşa cum sunt ele descrise în art. 183 din C.penal,
adică o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.
În cazul formei agravate, limitele pedepsei se majorează cu jumătate.
Varianta atenuată. Conform art. 308, delapidarea săvârşită de persoanele
care exercită permanent sau temporar, cu sau fără remuneraţie, o însărcinare de
orice natură în serviciul unei persoane fizice din cele prevăzute în art. 175 alin. 2
sau în cadrul oricărei persoane juridice, se pedepseşte, iar limitele menţionate
mai sus se reduc cu o treime.
93
__________________________________________________________________________________________
Această variantă de comitere reprezintă conform Deciziei nr. 1/2015 a
I.C.C.J., dată în recurs în interesul legii, o formă atenuată a infracțiunii de
delapidare și nu o cauză de reducere a pedepsei ori vreo infracțiune autonomă.
VI. 2. Purtarea abuzivă (art. 296)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta oricărei persoane care în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu, întrebuinţează expresii jignitoare faţă de o persoană, o
ameninţă, o loveşte sau exercită împotriva ei alte violenţe.
Fapta este incriminată în 3 variante distincte, descrise în alineatele 1-2.
Incriminarea este preluată, cu anumite deosebiri, din vechiul Cod penal.
activitatea organelor şi instituţiilor publice precum şi demnitatea, onoarea,
integritatea corporală ori sănătatea persoanei. Obiect material va exista atunci
când fapta se comite prin lovire sau alte acte de violenţă şi va fi corpul
persoanei.
Subiectul activ al infracţiunii este calificat, trebuind să aibă calitatea de
persoană, angajat aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Subiect pasiv
general este statul, iar subiecţi pasivi speciali sunt unitatea din care face parte
angajatul precum şi persoana agresată.
Latura obiectivă. Elementul material constă pentru varianta de comitere
din alin. 1 în acţiunea de întrebuinţare de expresii jignitoare; sintagma se poate
referi la cuvinte ori expresii, vorbite sau chiar cântate. Acestea pot fi cuvinte sau
expresii injurioase, vulgare, triviale, obscene, umilitoare. Ele trebuie adresate fie
în mod direct (prin viu grai), fie în mod indirect (prin telefon, SMS, e-mail,
telegramă, mass-media, etc).
În alin. 2 sunt descrise formele agravate ale infracţiunii, iar elementul
material poate consta în:
- ameninţare; noţiunea are în vedere fapta descrisă la art. 206;
- lovire sau alte acte de violenţă; această sintagmă are de asemenea un
conţinut mai larg decât cel arătat în art. 193, putând consta şi în acte violente
comise asupra obiectelor unei persoane.
comitere a infracţiunii de purtare abuzivă este ca acţiunea să fie comisă de o
persoană aflată în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
94
__________________________________________________________________________________________
Regimul sancţionator. Pedepsele pentru variantele de comitere a
infracţiunii sunt următoarele:
- alineatul 1: închisoare de la o lună la 6 luni sau cu amendă.
- alineatul 2: limitele prevăzute în lege pentru ameninţare ori lovire sau
alte violenţe se majorează cu o treime.
De remarcat că în ipoteza comiterii faptei prin vătămare corporală, se va
reţine un concurs de infracţiuni între art. 296 şi infracţiunea de bază, întrucât
absorbţia operează numai cu privire la modalităţile de săvârşire enumerate în
lege.
VI. 3. Abuzul în serviciu (art. 297)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în
mod defectuos şi astfel cauzează o pagubă ori o vătămare drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.
În alin. 2 este descrisă forma asimilată a infracţiunii, constând în
îngrădirea de către un funcţionar public, a exerciţiului drepturilor vreunui
cetăţean sau crearea pentru acesta, a unei situaţii de inferioritate pe temei de
rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau
infecţie HIV/SIDA
Incriminarea este preluată cu anumite modificări din vechiul Cod penal.
Obiectul juridic special este complex, fiind format pe de o parte din
relaţiile sociale pentru desfăşurarea cărora este necesară asigurarea bunului mers
al activităţii instituţiilor şi persoanelor juridice, precum şi din cele referitoare la
apărarea drepturilor şi intereselor persoanelor.
Subiectul activ este calificat, putând fi un funcţionar public, precum şi
orice persoană asimilată funcţionarului (conform art. 308, o persoană care
exercită o însărcinare în cadrul oricărei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin,
2 sau persoane juridice).
Participaţia penală este posibilă. Instigatorii sau complicii nu trebuie să
aibă calitatea cerută de lege pentru autor, putând fi orice persoane. Subiectul
pasiv general este statul, iar subiect pasiv special este persoana fizică sau
juridică şi căreia i s-a cauzat o vătămare importantă a intereselor legale.
95
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material constă în îndeplinirea defectuoasă
(adică cu încălcarea legii) sau neîndeplinirea unui act care trebuie efectuat de
subiectul activ.
Acest act poate fi o acţiune sau inacţiune şi reprezintă o operaţiune sau
activitate ce intră în atribuţiile de serviciu ale funcţionarului. Aceste atribuții
trebuie raportate la acele obligații de serviciu care derivă din legislația primară
(legi și ordonanțe ale Guvernului, nu și alte acte de regementare secundară cum
ar fi ordinele, hotărârile, regulamentele, etc.
Fapta s-ar putea comite şi în coautorat de membrii unei comisii, ai unui
consiliu, etc, care acţionează concomitent sau succesiv.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acea acţiune sau omisiune
să fi fost săvârşită de funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.
Urmarea imediată presupune cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a
drepturilor şi intereselor legale ale unei persoane. Prin interes legal se înţelege
un interes ocrotit sau garantat printr-o dispoziţie normativă.
Pentru ca fapta să constituie infracţiune, vătămarea trebuie să aibă o
anumită gravitate, altfel fapta va fi considerată o abatere disciplinară. Vătămarea
poate fi morală, fizică sau materială.
Între activitatea prin care s-a realizat elementul material şi vătămarea
suferită trebuie să existe legătură de cauzalitate.
Culpa este exclusă. Dacă fapta s-ar comite din culpă, ea ar constitui o altă
infracțiune și anume infracţiunea de neglijenţă în serviciu (art. 298).
Tentativa este posibilă doar la fapta săvârşită prin comisiune, dar nu se
pedepseşte.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma de bază
este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
Această incriminare are un caracter subsidiar, ea aplicându-se doar atunci
când fapta nu este incriminată în mod special printr-o altă dispoziţie legală (fals
intelectual, delapidare, uz de fals, etc.).
Varianta asimilată. În alin. 2 al art. 297 este descrisă forma asimilată,
constând în îngrădirea de către un funcţionar public, a exerciţiului drepturilor
vreunui cetăţean sau crearea pentru acesta, a unei situaţii de inferioritate pe
temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală,
apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau
infecţie HIV/SIDA.
96
__________________________________________________________________________________________
Elementul material constă în una din cele două acţiuni alternative descrise
în text:
- îngrădirea exerciţiului unor drepturi ale cetăţenilor;
- crearea pentru cetăţeni, a unei situaţii de inferioritate, pe temei de rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă
politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie
HIV/SIDA.
Acţiunea se poate realiza prin comisiune sau omisiune, iar cerinţa
esenţială a elementului material presupune ca acţiunea să se realizeze în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu ale făptuitorului.
Urmarea imediată trebuie să constea în lezarea materială sau morală a
unui drept ori crearea unei situaţii de inferioritate pentru cetăţeanul respectiv.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie directă, deoarece
elementul subiectiv presupune şi prezenţa unui anumit mobil cu care acţionează
făptuitorul. El acţionează motivat de acele temeiuri (mobil în sensul legii penale)
enumerate de către legiuitor: rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,
sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege pentru forma
asimilată este aceeași ca în cazul formei de bază: închisoarea de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Forma agravată. Potrivit art. 309 din Codul penal, când fapta a produs
consecinţe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei) se
sancţionează cu pedeapsa din alin. 1 ale cărei limite se majorează cu jumătate.
VI. 4. Neglijenţa în serviciu (art. 298)

Noţiune. Această infracţiune constă în fapta funcţionarului care din culpă,
încalcă o îndatorire de serviciu prin neîndeplinirea ei sau prin îndeplinirea ei
defectuoasă şi astfel cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau
intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.
Incriminarea este preluată cu anumite modificări, din vechiul Cod penal.
referitoare la desfăşurarea în bune condiţii a activităţii oricărui organ, instituţii
publice sau unităţi, precum şi din relaţiile privind interesele legale ale
persoanelor. Obiectul material de regulă lipseşte, dar uneori poate exista.
97
__________________________________________________________________________________________
Subiectul activ este calificat, cele arătate la art. 297 rămânând valabile. În
practica judiciară s-a stabilit că şi notarul public poate răspunde pentru
neglijenţă în serviciu dacă a legalizat un contract de vânzare cumpărare, fără
procura specială necesară. Subiect pasiv general este statul, iar subiect pasiv
special este persoana căreia i s-a cauzat o pagubă sau persoana căreia i s-au
vătămat drepturile sau interesele legitime.
Latura obiectivă prezintă aceleaşi componente ca şi latura obiectivă a
infracţiunilor de abuz în serviciu, elementul material realizându-se prin
neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu sau prin îndeplinirea ei defectuoasă
(adică cu încălcarea legii). Aceste îndatoriri trebuie raportate la acele obligații de
serviciu care derivă din legislația primară (legi și ordonanțe ale Guvernului, nu
și alte acte de regementare secundară cum ar fi ordinele, hotărârile,
regulamentele, etc.
Urmarea imediată poate consta în:
- o pagubă în patrimoniul persoanei fizice sau juridice.
- o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
(fizice sau juridice).
Trebuie să existe legătură de cauzalitate între acţiunea sau inacţiunea ce
formează elementul material şi urmarea imediată.
Latura subiectivă. Fapta se săvârşeşte cu forma de vinovăţie a culpei, în
ambele ei modalităţi: culpa simplă şi culpa cu previziune.
Tentativa nu este posibilă datorită elementului subiectiv. Din acelaşi
motiv nu este posibilă nici săvârşirea faptei în formă continuată.
Regimul sancţionator. Neglijenţa în serviciu în forma simplă, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Pentru celelalte
persone asmiliate funcţionarilor, conform art. 308, limitele pedepselor se reduc
cu o treime.
Varianta agravată. Potrivit art. 309 din Codul penal, când fapta a produs
consecinţe deosebit de grave (o pagubă mai mare de 2.000.000 lei) se
sancţionează cu pedeapsa din art. 298 ale cărei limite se majorează cu jumătate.
VI. 5. Folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual (art. 299)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în scopul
de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar
98
__________________________________________________________________________________________
acestor îndatoriri, pretinde ori obţine favoruri de natură sexuală de la o persoană
interesată direct sau indirect de efectele acelui act de serviciu.
Incriminarea este nouă şi nu are corespondent în legislaţia anterioară.
activitatea de serviciu.
Subiectul activ este calificat fiind un funcţionar public precum şi orice
persoană asimilată funcţionarului public (conform art. 308, o persoană care
exercită o însărcinare în cadrul oricărei persoane fizice prevăzute la art. 175,
alin. 2 sau al unei persoane juridice). Subiectul pasiv este de asemenea calificat,
fiind o persoană interesată direct sau indirect de efectele actului care intră în
atribuţiile de servicu ale funcţionarului .
Latura obiectivă. Elementul material presupune săvârşirea oricăreia
dintre următoarele acţiuni alternative: pretinderea sau obţinerea de favoruri
sexuale.
Dacă fapta se comite prin obţinerea de favoruri sexuale, nu prezintă
importanţă cui aparţine iniţiativa. Noţiunea de favoruri sexuale constă în orice
manifestare aptă să conducă la obţinerea satisfacţiei sexuale.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru bunul mers al
serviciului ori instituţiei din care provine funcţionarul şi o atingere adusă
demnităţii subiectului pasiv
prin scopul urmărit de făptuitor: acela de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori
a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în
scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Regimul sancţionator. Forma simplă prevăzută în alin. 1 se sancţionează
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicererea dreptului de a ocupa o funcţie
publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit
fapta.
Pentru ceilalţi funcţionari sancţionaţi conform art. 308, limitele
pedepselor se reduc cu o treime.
Varianta atenuată. În alineatul al 2-lea este descrisă forma atenuată
acestei fapte, constând în pretinderea sau obţinerea de favoruri de natură sexuală
de către un funcţionar public care se prevalează sau profită de o situaţie de
autoritate sau superioritate asupra victimei, ce decurge din funcţia deţinută.
Subiect pasiv poate fi orice persoană faţă de care faptuitorul are autoritate
sau este superior prin funcţia deţinută, inclusiv un subaltern al său.
99
__________________________________________________________________________________________
Elementul circumstanţial de atenuare îl reprezintă împrejurarea că
subiectul activ comite fapta prevalându-se sau profitând de o situaţie de
autoritate ori superioritate asupra victimei.
De această dată, legiuitorul nu a mai inserat condiţia scopului în care se
comite fapta, ceea ce înseamnă că varianta atenuată se poate comite cu intenţie
directă sau indirectă.
Pedeapsa pentru forma atenuată este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amendă şi şi interzicererea dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a
exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.
VI. 6. Uzurparea funcţiei (art. 300)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în timpul
serviciului, îndeplineşte un act ce nu intră în atribuţiile sale, dacă prin aceasta s-
a produs vreuna din urmările arătate în art. 297 (se cauzează o pagubă ori o
vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale
unei persoane juridice ori îngrădirea exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau
crearea pentru acesta, a unei situaţii de inferioritate pe temei de rasă,
HIV/SIDA).
Incriminarea este nouă şi nu are corespondent în legea veche.
activitatea de serviciu care presupun ca funcţionarii să se abţină de la executarea
actelor care nu intră în atribuţile lor de serviciu pentru a nu provoca pagube ori
vătămări ale drepturilor persoanelor.
Subiectul activ este un funcţionar public, sau un funcţionar asimilat celui
public, aşa cum este definit în art. 175 din Codul penal, deci avem subiect activ
calificat. Participaţia penală este posibilă. Subiect pasiv poate fi orice persoană.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de îndeplinire a
unui act care nu intră în atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, aşa cum sunt ele
descrise în fişa postului ocupat.
Cerinţa esenţială a elementului material pretinde ca îndeplinirea actului să
aibă loc în timpul serviciului desfăşurat de către subiectul activ, la locul său de
muncă.
Urmarea imediată presupune producerea unei pagube ori a unei vătămări
aduse drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei
100
__________________________________________________________________________________________
persoane juridice ori îngrădirea exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean sau
crearea pentru acesta, a unei situaţii de inferioritate pe anumite temeiuri (de rasă,
HIV/SIDA).
În lipsa vreuneia dintre consecinţele indicate mai sus, fapta nu constituie
infracţiune, putând fi cel mult o abatere disciplinară.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă su indirectă.
Tentativa nu se pedepseşte
Regimul sancţionator. În forma tipică, fapta se sancţionează cu
închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. Pentru funcţionarii asimilaţi,
sancţionaţi conform art. 308, limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Variante agravate. Fapta este mai gravă şi va fi sancţionată potrivit art.
309 atunci când va produce consecinţe deosebit de grave (o pagubă peste
2.000.000 lei).
VI. 7. Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (art. 301)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului public care în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obţinut un folos
patrimonial pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul
II inclusiv.
Incriminarea este preluată cu modificări, din vechiul Cod penal, unde se
intitula conflictul de interese.
buna desfăşurare a activităţii organelor şi instituţiilor statului. Nu avem obiect
material.
Subiectul activ este calificat, neputând fi decât un funcţionar public sau
un alt funcţionar public asimilat, în sensul art. 175 alin. 2. Participaţia este
posibilă. Subiect pasiv este instituţia, autoritatea, persoana juridică din care face
parte făptuitorul.
Latura obiectivă. Elementul material presupune săvârşirea acţiunii de
îndeplinire a unui act, adică a unei operaţiuni sau activităţi care intră în
atribuţiile sale de serviciu. Actul trebuie realizat de către făptuitor însuşi.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca prin actul sau decizia
respectivă să se fi realizat un folos material pentru sine, soţul său, o rudă sau un
afin până la gradul II inclusiv.
101
__________________________________________________________________________________________
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită: bunul
mers al activităţii în instituţia din care face parte făptuitorul.
indirectă.
Tentativa este posibilă, dar nu se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoare de la unu
la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică.
Cauză de neaplicare a legii. Alineatul al 2-lea introduce două asemenea
ipoteze şi potrivit textului, incriminarea nu se aplică:
 activităţilor de emitere, aprobare sau adoptare a actelor normative și
 în situațiile de exercitare a unui drept recunoscut de lege sau în
îndeplinirea unei obligații impuse de lege, cu respectarea condițiilor și limitelor
prevăzute de aceasta.
VI. 8. Violarea secretului corespondenţei (art. 302)

Noţiune. Violarea secretului corespondenţei reprezintă o gravă ingerinţă
în exerciţiul dreptului persoanei de a avea libertate de comunicare.
În varianta tip din alin. 1, infracţiunea constă în deschiderea, sustragerea,
distrugerea sau reţinerea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia, precum
şi divulgarea fără drept a conţinutului unei asemenea corespondenţe, chiar dacă
aceasta a fost trimisă deschisă sau deschisă din greşeală.
În Codul penal anterior, această infracţiune era inclusă în grupa
infracţiunilor contra libertăţii persoanei, iar această sistematizare a fost
considerată mai corectă în literatura de specialitate, arătându-se că în realitate,
obiectul juridic al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care se referă la
libertatea persoanei şi nu relaţile sociale care privesc buna desfăşurare a
atribuţiilor de serviciu.
dreptul persoanei de a se bucura de inviolabilitatea secretului corespondenţei,
acest drept fiind prevăzut în Constituţie, dar şi acelea privitoare la relaţiile de
serviciu.
Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României prevede că nici
o persoană nu poate fi urmărită pentru opiniile sale şi nu poate face obiectul
vreunei imixtiuni în viaţa sa particulară, domiciliul său, proprietăţile sale, în
corespondenţă sau comunicaţii, decât dacă săvârşeşte vreuna din faptele care
constituie o ameninţare la adresa siguranţei naţionale.
102
__________________________________________________________________________________________
Obiectul material este reprezentat de corespondenţa adresată altuia şi pe
care făptuitorul o deschide din greşeală, o sustrage sau o reţine fără drept.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia penală este
posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă. În sens larg, elementul material constă într-o acţiune de
violare fără drept a corespondenţei care se poate săvârşi în una din următoarele
variante:
- deschiderea fără drept a corespondenţei altuia;
- sustragerea, distrugerea sau reţinerea fără drept a corespondenţei;
- divulgarea conţinutului corespondenţei sau unei convorbiri ori
comunicări interceptate, chiar atunci când corespondenţa a fost trimisă deschisă
sau a fost deschisă din greşeală.
Violarea secretului corespondenţei trebuie să aibă loc fără drept, adică
nejustificat, nelegal (fără dispoziţia organelor judiciare).
Nu va constitui această infracţiune, deschiderea de către părinţi a
corespondenţei copiilor minori, dat fiind că aceştia trebuie să vegheze asupra
educaţiei şi comportamentului lor.
Tentativa nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul
producerii urmării periculoase, adică atunci când se realizează atingerea
relaţiilor de serviciu sau a libertăţii persoanei.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la
Variante agravate. În alineatele 2-4 sunt descrise formele agravate ale
acestei infracţiuni, după cum urmează:
Alin. 2: fapta este mai gravă dacă se comite prin interceptarea fără drept
a unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon sau prin orice alte
mijloace electronice de comunicaţii.
Se va reţine această infracţiune şi în cazul violării comunicărilor efectuate
prin poşta electronică (e-mail).
Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Alin. 3: faptele din alin. 1-2 sunt mai grave dacă sunt comise de un
funcţionar public care are obligaţia legală de a respecta secretul profesional şi
confidenţialitatea informaţiilor la care are acces.
Pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
Alin. 4: de asemenea, fapta se sancţionează mai sever dacă se comite prin
divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea către o altă persoană sau
către public, fără drept, a conţinutului unei convorbiri sau comunicări
103
__________________________________________________________________________________________
interceptate, chiar dacă făptuitorul a luat cunoştinţă de ea din greşeală sau din
întâmplare.
Alin. 6: sunt incriminate şi sancţionate deţinerea sau confecţionarea fără
drept, de mijloace specifice de interceptare ori de înregistrare a comunicaţiilor.
Deşi aceste acţiuni reprezintă în esenţă, acte de pregătire care de regulă nu
sunt pedepsite, legiuitorul a decis să le incrimineze datorită gradului ridicat de
pericol social şi mai ales pentru a-i descuraja pe aceia care ar deţine ori ar
confecţiona asemenea mijloace care pot fi folosite pentru a încălca secretul
comunicaţiilor.
Cauză justificativă. În alineatul 5 este introdusă o cauză justificativă
specială, alta decât cele enumerate în partea generală a codului penal, care se va
aplica în două situaţii:
- dacă făptuitorul surprinde săvârşirea unei infracţiuni sau contribuie la
dovedirea săvârşirii unei infracţiuni;
- dacă făptuitorul surprinde fapte de interes public care au semnificaţie
pentru viaţa comunităţii şi a căror divulgare prezintă avantaje publice mai mari
decât prejudiciul produs persoanei vătămate.
Ori de câte ori sunt întrunite condiţiile pentru existenţa cauzei
justificative, fapta nu va constitui infracţiune, legiuitorul acordând prioritate
interesului public şi nu păstrării secretului corespondenţei.
Aspecte procesuale. Acţiunea penală pentru infracţiunea de violare a
secretului corespondenţei în forma simplă din alin. 1, se pune în mişcare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar retragerea plângerii înlătură
răspunderea penală.
VI. 9. Divulgarea informaţiilor secrete de stat (art. 303)

Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în divulgarea fără drept a
unor informaţii secrete de stat, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor
de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele unei persoane juridice
dintre cele prevăzute în art. 176.
Fapta este incriminată în două variante normative: varianta tipică din
alineatul 1 şi varianta atenuată din alin. 2
Alineatul al 2-lea se referă la varianta deţinerii în afara îndatoririlor de
serviciu a documentelor ce conţin informaţii secrete de stat, dacă poate fi
afectată activitatea uneia dintre persoanele juridice din art. 176 (adică a unei
104
__________________________________________________________________________________________
autorități publice, instituții publice sau altei persoane juridice care administrează
sau exploatează bunuri proprietate publică.
Incriminarea conţine elemente ale infracţiunii de divulgare a secretului
care periclitează securitatea naţională, existentă în art. 169 din vechiul Cod
penal.
activitatea persoanelor juridice de interes public prin protejarea secretelor de
stat. Obiect material al infracţiunii sunt acele documente care conţin secrete de
stat.
Subiectul activ al infracţiunii în ambele variante este calificat, adică un
funcţionar public care cunoaşte informaţii secrete de stat datorită atribuţiilor de
serviciu. Subiect pasiv este o persoană juridică dintre cele prevăzute în art. 176,
(o autoritate publică, o instituţie publică sau altă persoană juridică ce
administrează sau exploatează bunuri proprietate publică).
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii forma tip, din alin. 1,
constă în acţiunea de divulgare a informațiilor secrete de stat. Prin divulgare se
înţelege aducerea la cunoştinţa altor persoane, a datelor şi informaţiilor din
documentele secrete, parţial sau în totalitate.
Cerința esențială a acestei acțiuni presupune ca divulgarea să se realizeze
fără drept, adică neîndreptățit, abuziv, nejustificat.
Pentru forma atenuată din alin. 2, elementul material constă în acțiunea de
deţinere a unor informaţii secrete de stat, iar cerința sa esențială pretinde ca
deținerea să se realizeze fără drept, în afara îndatoririlor de serviciu.
Deţinerea documentelor ce conţin informaţii secrete de stat, în afara
îndatoririlor de serviciu presupune că ele sunt deţinute fără îndreptăţire legală
(de ex. la domiciliu sau în alt loc decât acela autorizat).
Art. 178 defineşte informaţiile secrete de stat ca fiind acele informaţii
clasificate astfel potrivit legii, adică după procedura instituită prin Legea nr.
182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor persoanei juridice
de interes public. La varianta atenuată, urmarea imediată se prezintă sub forma
unei stări de pericol pentru interesele subiectului pasiv.
indirectă. Dacă fapta descrisă la alin. 1 se comite din culpă, se va pedepsi cu
închisoare de la 3 luni la un an sau amendă, conform art. 305 alin. 2.
Tentativa este posibilă numai în cazul săvârşirii infracţiunii în forma
divulgării, dar nu se pedepseşte. Infracţiunea se consumă în momentul în care o
105
__________________________________________________________________________________________
altă persoană ia cunoştinţă de conţinutul documentelor divulgate sau atunci când
făptuitorul intră în posesia lor.
Regimul sancţionator. Pedepsele prevăzută în lege pentru varianta
prevăzută în alineatul 1 sunt închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor
drepturi, iar pentru varianta atenuată, închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda.
309, cu limite speciale ale pedepselor majorate cu jumătate, atunci când va
produce consecinţe deosebit de grave (o pagubă peste 2.000.000 lei).
Cauză specială de nepedepsire. Alineatul al 3-lea inserează o clauză de
nepedepsire care se aplică numai în cazul variantei atenuate din alin. 2, astfel că
făptuitorul nu se pedepseşte dacă predă de îndată, documentul, la organul sau
instituţia emitentă. Predarea de îndată înseamnă că aceasta trebuie să aibă loc
imediat ce făptuitorul a intrat în posesia acelor informaţii şi predarea este
posibilă.
VI. 10. Divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (art.

304)
Noţiune. Infracţiunea constă potrivit alin. 1, în divulgarea fără drept a
unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de
către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt
afectate interesele sau activitatea unei persoane.
Fapta este incriminată în trei variante normative: varianta tipică din
alineatul 1, o variantă atenuată în alin. 2 şi o variantă agravată în alin. 3.
Varianta atenuată din alin. 2 constă în divulgarea fără drept a unor
informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel
care ia cunoştinţă de acestea.
Varianta agravată din alin. 3 are în vedere împrejurarea că urmare
săvârşirii faptelor din alin. 1 sau 2, s-a comis o infracţiune împotriva
investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei incluse în
Programul de protecţie a martorilor ori o infracţiune intenţionată contra vieţii.
Incriminarea preia anumite elemente din vechiul Cod penal, precum şi din
Legea nr. 683/2002 privind protecţia martorilor.
relaţiile de serviciu, prin protejarea secretelor de serviciu ale instituţiilor. Obiect
106
__________________________________________________________________________________________
material al infracţiunii sunt documentele sau suporturile în care sunt înglobate
informaţiile secrete.
Subiectul activ al formei tip este calificat, trebuind să aibă calitatea de
funcţionar public sau alt salariat care cunoaşte prin natura atribuţiilor de
serviciu, informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii.
Subiect pasiv este persoana fizică sau juridică ale cărei interese sunt afectate
prin săvârşirea faptei.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de divulgare a
unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicitătății.
Prin divulgare se înţelege aducerea la cunoştinţa altor persoane, a datelor
şi informaţiilor din documentele secrete, parţial sau în totalitate.
divulgare să se realizeze fără drept, adică fără îndreptăţire, neautorizat, nelegal.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă intereselor pe care le are
subiectul pasiv.
indirectă. Dacă fapta se comite din culpă, se va pedepsi cu închisoare de la 3
luni la un an sau amendă, conform art. 305 alin. 2.
Varianta atenuată a infracțiunii este descrisă în alin. 2 și presupune
divulgarea fără drept a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt
destinate publicităţii, de către cel care ia cunoştinţă de acestea.
Subiectul activ al acestei forme atenuate poate fi orice persoană care ia
cunoștință de asemenea informații secrete de serviciu sau care nu sunt destinate
publicității.
Variante agravate. Varianta agravată din alin. 3 are în vedere
împrejurarea că urmare săvârşirii faptelor din alin. 1 sau 2, s-a comis o
infracţiune împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a
persoanei incluse în Programul de protecţie a martorilor ori o infracţiune
intenţionată contra vieţii.
Dacă fapta va produce consecinţe deosebit de grave (pagubă peste
2.000.000 lei), limitele speciale ale pedepselor se vor majora cu jumătate.
Regimul sancţionator. Pentru varianta tipică din alin. 1, pedeapsa este
închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda, iar pentru forma atenuată din alin. 2
pedeapsa prevăzută este închisoarea de la o lună la un an sau amenda.
Când fapta din alin. 1 sau 2 are ca urmare comiterea unei infracţiuni
împotriva investigatorului sub acoperire, a martorului protejat sau a persoanei
incluse în Programul de protecţie a martorilor ori a unei infracţiuni intenţionate
107
__________________________________________________________________________________________
contra vieţii, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani, respectiv de la 5 la 12
ani. În astfel de situaţii se va reţine un concurs real de infracţiuni.
VI. 11. Neglijenţa în păstrarea informaţiilor (art. 305)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta funcţionarului a cărui neglijenţă are
ca urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce
conţine informaţii secrete de stat ori de a prilejui aflarea unui asemenea secret de
către o altă persoană.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de serviciu,
referitoare la necesitatea de a păstra secretul de stat. Obiect material al
infracţiunii îl constituie documentul ori suportul care conţine secretul de stat, în
ipoteza distrugerii, alterării sau sustragerii. În varianta care presupune aflarea
secretului de stat, infracţiunea nu are obiect material.
Subiectul activ este calificat şi anume un funcţionar public sau alt
funcţionar sau salariat. Subiect pasiv este o instituţie sau autoritate publică ori
altă persoană juridică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în comportarea neglijentă a
funcţionarului în ceea ce priveşte păstrarea documentelor şi care are drept
consecinţă, distrugerea, pierderea, alterarea, sustragerea ori aflarea acestora.
Noţiunea de neglijenţă are un conţinut mai larg decât cel din vorbirea uzuală,
putând fi o lipsă de grijă, imprudenţă, nepăsare, neîndemânare, etc. Ea poate
îmbrăca aspect comisiv sau omisiv.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită, relaţiile
de seriviciu care impun protejarea informaţiilor secrete de stat.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite din culpă sub ambele ei forme:
culpa simplă sau cu prevedere.
Tentativa nu este posibilă datorită formei de vinovăție cu care se comite
fapta.
3 luni la un an sau cu amendă.
108
__________________________________________________________________________________________
VI. 12. Obţinerea ilegală de fonduri (art. 306)

Noţiune. Infracţiunea constă în folosirea ori prezentarea de documente
sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau
garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri
publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri.
Infracţiunea nu are corespondent în vechiul cod penal.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii referitoare la
disciplina bugetară şi la activitatea de acordare a finanţărilor din fondurile
publice.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică, solicitantă de
finanţări din fonduri publice. Subiect pasiv este statul, el fiind titularul
bugetului.
Latura obiectivă. Elementul material are caracter alternativ putându-se
realiza prin oricare din cele două acţiuni menţionate: folosirea ori prezentarea
de de documente sau date false, inexacte ori incomplete.
Drept cerinţă esenţială a elementului material, este necesar ca acţiunile să
se refere la primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor
obţinute sau garantate din fonduri publice.
Urmarea imediată se prezintă sub forma unui rezultat şi anume obţinerea
pe nedrept, a fondurilor publice.
Tentativa este incriminată şi se pedepseşte conform alin. 2 al art. 306.
Fapta va rămâne în fază de tentativă dacă nu s-au obţinut fondurile publice, deşi
s-au folosit ori prezentat documentele sau datele false, inexacte ori incomplete.
2 la 7 ani.
Forme agravate. Fapta este mai gravă şi va fi sancţionată potrivit art.
VI. 13. Deturnarea de fonduri (art. 307)

Noţiune. Infracţiunea constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti
ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi sau instituţii publice, fără
respectarea prevederilor legale.
109
__________________________________________________________________________________________
Varianta asimilată din alineatul 2 se comite prin schimbarea destinaţiei
fondurilor provenite din finanţări obţinute sau garantate din fonduri publice, fără
respectarea prevederilor legale.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
disciplina financiară şi corecta utilizare a fondurilor băneşti puse la dispoziţia
persoanelor juridice.
Subiectul activ poate fi orice persoană implicată în gestionarea fondurilor
sau resurselor materiale alocate autorităţilor ori instituţiilor publice, respectiv a
celor provenind din fonduri publice. Subiect pasiv este statul ca titular al
bugetului din care provin fondurile.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de schimbare
a destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale. Schimbarea destinaţiei
înseamnă că fondurile sau resursele sunt folosite în alt mod sau în alte scopuri
decât cele pentru care au fost prevăzute.
Cerinţa esenţială a elementului material al ambelor variante pretinde ca
acţiunea de schimbare a destinaţiei fondurilor sau resurselor să aibă loc fără
respectarea dispoziţiilor legale, adică prin încălcarea legii.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru disciplina bugetară.
Tentativa este incriminată şi se pedepseşte conform alin. 3 al art. 307.
unu la 5 ani, atât pentru forma tip, cât şi pentru forma asimilată din alin. 2.
VII. Bibliografie
Daniel Soare, Unele discuţii privind latura obiectivă a infracţiunii de
purtare abuzivă, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2011;
Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016;
110
__________________________________________________________________________________________
T. C. Medeanu, Neglijenţă în serviciu. Notar public, în Revista de Drept
Penal nr. 1/2007;
L. Sabău, Protecţia penală a dreptului la respectarea vieţii private, în
Revista de Drept Penal, nr. 2/2002;
Ion Ifrim, Reflecţii asupra infracţiunii de violare a secretului
corespondenţei, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2011;
Bucureşti, 2012;
vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2015;
Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în
interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 105 din 10 februarie 2015

1. Care este latura obiectivă a infracțiunii de delapidare?
2. În ce constă infracțiunea de purtare abuzivă?
3. Care este latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu? Dar a
infracțiunii de neglijență în serviciu?
4. În ce constă infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor
persoane?
5. În ce constă obiectul juridic special al infracțiunii de violarea secretului
corespondenței? Dar latura obiectivă a acestei infracțiuni?
6. Ce înseamnă secret de stat? Dar secret de serviciu?
111
__________________________________________________________________________________________
1. În cazul infracţiunii de delapidare,

a) subiect activ poate fi orice persoană;
b) nu este posibil coautoratul;
c) coautorul trebuie să aibă şi el, în mod obligatoriu, atribuţii de gestionar sau
administrator.
2. Lovirea unei persoane, în public, de către un funcţionar aflat în exerciţiul

atribuţiilor de serviciu reprezintă infracţiunea de:
a) purtare abuzivă;
b) abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi.
c) abuz în serviciu contra intereselor publice;
3. Subiect activ al infracţiunii de neglijenţă în serviciu poate fi:

a) doar un funcţionar public;
b) orice funcţionar;
c) orice persoană.
4. Urmarea imediată a infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în

serviciu poate consta:
a) într-o pagubă;
b) într-o vătămare adusă intereselor legale ale unei persoane;
c) într-o stare de pericol.
5. Infracţiunea de uzurpare a funcţiei presupune:

a) îndeplinirea unui act care nu intră în atribuţiile de serviciu ale
făptuitorului;
b) ca îndeplinirea actului să se realizeze în timpul serviciului;
c) producerea unui anumit rezultat: o pagubă sau o vătămare adusă
intereselor legale ale unei persoane
112
__________________________________________________________________________________________
1. În cazul infracţiunii de delapidare:

a) acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a celui ultragiat;
b) acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu;
c) nu este posibilă împăcarea părţilor.
2. Elementul material al infracţiunii de purtare abuzivă poate consta în:

a) întrebuinţarea de expresii jignitoare;
b) ameninţare;
c) lovire.
3. Subiect activ la infracţiunea de abuz în serviciu poate fi:

a) numai un funcţionar public;
b) orice funcţionar care nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod
defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă sau o vătămare intereselor
legale ale unei persoane;
c) numai un funcţionar cu atribuţii de conducere sau de control.
4. Infracţiunea de neglijenţă în serviciu:

a) se poate comite şi sub forma tentativei;
b) se poate săvârşi în formă continuată;
c) se poate comite atât cu intenţie, cât şi din culpă.
5. Persoana care se dă drept poliţist şi solicită actele la control unui

conducător auto oprit în trafic comite infracţiunea de:
a) purtare abuzivă;
b) uzurpare de calităţi oficiale;
c) uzurpare a funcţiei.
113
__________________________________________________________________________________________
Inculpatul, funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, a fost

condamnat pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de purtare abuzivă în
formă agravată prevăzută de art.296 alin.2 Cod penal și vătămare corporală
prevăzută de art.194 alin.1 lit b Cod penal, întrucât, lovind partea vătămată, i-a
cauzat acesteia leziuni vindecabile în 91 zile de îngrijiri medicale.
inculpatul doar pentru săvîrșirea infracțiunii de purtare abuzivă în formă
agravată prevăzută de art.296 alin.2 Cod penal sau numai pentru infracțiunea de
vătămare corporală prevăzută de art.194 alin.1 lit b Cod penal?
114
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni de fals. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori.

Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare.

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor de fals;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, fals, monedă, titlu de credit, instrument de
plată, timbru, efect poștal, emitere, monedă, instrument, autentificare.

Infracțiuni de fals. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori. Falsificarea
instrumentelor de autentificare sau de marcare (art. 310- 319 Cod penal)
115
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul VI- Infracțiuni de fals, cuprinde infracțiunile de la
art.310 la art.328, însă le vom studia în 2 unități de lucru.
Grupul infracţiunilor privind falsificarea de monede, timbre sau alte valori
și falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare (art.310 la art.
319) cuprinde următoarele incriminări: Falsificarea de monede (art.310),
Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată (art.311), Falsificarea de
timbre sau efecte poștale (art.312), Punerea în circulație de valori falsificate
(art.313), Deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art.314),
Emiterea frauduloasă de monedă (art.315), Falsificarea de valori străine
(art.316), Falsificarea de instrumente oficiale (art.317), Folosirea instrumentelor
false (art.318), Falsificarea de instrumente de autentificare străine (319).
relațiile sociale referitoare la încrederea şi adevărul care trebuie să existe în
relaţiile dintre oameni.
VI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor de fals

În sens larg, prin fals înţelegem orice fel de alterare ori modificare adusă
adevărului.
Legea penală înţelege să protejeze prin intermediul acestei grupe de
infracţiuni, încrederea şi adevărul care trebuie să existe în relaţiile dintre
oameni.
În cazul infracţiunilor de fals, alterarea adevărului se realizează prin
acţiuni asupra unor bunuri sau entităţi cărora le este conferită din punct de
vedere juridic, aptitudinea de a servi drept probă a unui anumit adevăr:
bancnote, monede, bilete de transport, titluri de credit, sigilii, înscrisuri, etc.
Falsificarea presupune operaţia de alterare a adevărului care poate fi
săvârşită prin mijloace diferite: plăsmuire, contrafacere, alterare, denaturare, etc.
Toate infracţiunile de fals sunt fapte comisive şi se realizează prin
comisiune.
116
__________________________________________________________________________________________
VI. 2. Falsificarea de monede, timbre sau alte valori (art. 310-316 Cod
penal)
VI. 2. 1. Falsificarea de monede (art. 310)

Noţiune. Falsul de monedă a fost incriminat de-a lungul timpurilor în
legislaţiile tuturor ţărilor, fiind considerat o infracţiune de fals deosebit de gravă.
Infracţiunea constă în falsificarea de monedă metalică sau monedă de
hârtie aflată în circulaţie.
Alineatul 2 introduce o variante asimilată şi anume: falsificarea unei
monede emise de autorităţile competente, înainte de punerea oficială în
circulaţie.
încrederea publică în monede şi în operaţiunile care se efectuează cu aceste
valori. Obiectul material constă în monedele metalice ori de hârtie, iar când
fapta se comite prin contrafacere, obiectul material sunt materialele din care se
confecţionează monedele, bancnotele, etc.
sub toate formele. Este considerat autor şi făptuitorul care a executat chiar şi
numai o operaţie din întregul proces de falsificare.
Când aceeaşi persoană falsifică şi apoi pune în circulaţie valorile
falsificate, vom avea un concurs de infracţiuni între fapta din art. 310 şi fapta din
art. 313 (punerea în circulaţie de valori falsificate).
Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru fapta din ambele alineate, elementul material
constă în acţiunea de falsificare, iar aceasta la rândul ei se poate realiza prin:
- contrafacere (plăsmuire), adică o confecţionare prin imitare a unei
monede aflate în circulaţie;
- alterare, adică o modificare a conţinutului sau aspectului unei monede
adevărate.
Nu contează cantitatea monedelor şi nici valoarea lor nominală. În sensul
legii penale, noţiunea de monedă presupune atât piesele metalice cât şi piesele
din hârtie, plastic sau orice alt material (bancnotele).
Pentru fapta din alin. 1, cerinţa esenţială se referă la condiţia ca moneda
să se afle în circulaţie, adică în circuitul civil.
Cerinţa esenţială a elementului material de la varianta a doua de comitere
este aceea a momentului la care se comite acţiunea: înainte de punerea
monedelor în circulaţie.
117
__________________________________________________________________________________________
indirectă.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată de lege.
Regimul sancţionator. Pentru faptele descrise în alin. 1 şi 2, pedeapsa
este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Dispoziţiile legii se aplică, în conformitate cu art. 316 şi atunci când
infracţiunea priveşte monede aflate în circulaţie, emise de alte state.
VI. 2. 2. Falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată (art.

311)
Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea de titluri de credit, titluri sau
orice instrumente pentru efectuarea plăţilor, sau a oricăror alte titluri ori valori
asemănătoare.
În alineatul al doilea este introdusă o variantă agravată care constă în
falsificarea instrumentelor de plată electronică.
Incriminarea este preluată parţial din vechiul Cod penal şi din Legea nr.
365/2002 privind comerţul electronic.
încrederea publică în titlurile de credit, instrumentele de plăţi şi în operaţiunile
care se efectuează cu aceste valori. Obiectul material constă în titlurile de
credit, cecurile, instrumentele de orice fel alterate sau modificate, iar când fapta
se comite prin contrafacere, obiectul material sunt materialele din care se
confecţionează titlurile de credit sau instrumentele de plată, etc.
Subiectul activ poate fi, ca şi în cazul infracţiunii precedente, orice
persoană.
Participaţia penală este posibilă sub toate formele. Este considerat autor şi
făptuitorul
care a executat chiar şi numai o operaţie din întregul proces de falsificare.
Când aceeaşi persoană falsifică şi apoi pune în circulaţie valorile
falsificate, vom avea un concurs de infracţiuni între fapta din art. 311 şi fapta din
art. 313 (punerea în circulaţie de valori falsificate).
Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru fapta din alin. 1, elementul material constă în
acţiunea de falsificare, iar aceasta la rândul ei se poate realiza prin:
- contrafacere (plăsmuire), adică o confecţionare prin imitare a unei valori
aflate în circulaţie;
118
__________________________________________________________________________________________
- alterare, adică o modificare a conţinutului sau aspectului unei valori
adevărate.
Urmarea imediată reprezintă o stare de pericol pentru sistemul titlurilor şi
instrumentelor de plată precum şi pentru operaţiunile care se desfăşoară cu ele.
indirectă.
Tentativa este posibilă şi este sancţionată de lege.
Variante agravate. Alin. al 2-lea introduce o formă agravată a
infracţiunii şi anume: dacă falsificarea priveşte un instrument de plată
electronică.
Potrivit art. 180 din Codul penal, instrumentul de plată electronică este
acel instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar,
încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi
transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii
financiare (de exemplu, carduri de credit, carduri de salarii, etc.).
Regimul sancţionator. Pentru faptele descrise în alin. 1, pedeapsa este
închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
Forma agravată descrisă în alin. 2 se sancţionează cu închisoare de la 3 la
10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispoziţiile legii se aplică în conformitate cu art. 316 şi atunci când
infracţiunea priveşte valori străine.
VI. 2. 3. Falsificarea de timbre sau efecte poştale (art. 312)

Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea de timbre de orice fel, mărci
poştale, plicuri poştale, cărţi poştale sau cupoane răspuns internaţional.
încrederea publică în autenticitatea şi veridicitatea timbrelor de orice fel,
mărcilor poştale, plicurilor poştale, cărţilor poştale sau a cupoanelor răspuns
internaţional. Obiect material al infracţiunii comise prin contrafacere sunt
materialele din care se confecţionează falsurile, iar dacă infracţiunea se comite
prin alterare, obiect material sunt înseşi valorile falsificate.
Subiectul activ poate fi orice persoană, iar participaţia este posibilă sub
toate formele. Subiect pasiv este instituţia emitentă a valorilor care au fost
falsificate.
119
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de falsificare a
entităţilor menţionate în lege.
Falsificarea se poate realiza prin contrafacere sau prin alterare, aşa cum au
fost ele definite la infracţiunile precedente.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acţiunile de falsificare
sau punere în circulaţie să aibă loc asupra unor valori (timbre, mărci poştale,
cupoane, etc.) aflate în circulaţia publică.
indirectă.
Tentativa este posibilă şi se sancţionează. Dacă produsul infracţiunii este
în realitate un fals grosolan care nu ar putea fi pus în circulaţie, nu va exista
faptă consumată, ci doar tentativă.
Dispoziţiile legii se aplică în conformitate cu art. 316 şi atunci când
infracţiunea priveşte timbre ale altor state ori valori străine.
VI. 2. 4. Punerea în circulaţie de valori falsificate (art. 313)

Noţiune. Infracţiunea constă în punerea în circulaţie a valorilor falsificate
arătate în art. 310-312, precum şi în primirea, deţinerea sau transmiterea
acestora, în vederea punerii lor în circulaţie.
În alineatul 2 este descrisă o variantă alternativă care constă în punerea în
circulaţie a valorilor falsificate arătate la art. 310-312, săvârşită de un autor sau
de un alt participant la infracţiunea de falsificare.
Alineatul al 3-lea se referă la varianta atenuată a infracţiunii care constă în
repunerea în circulaţie a uneia dintre valorile arătate la art. 310-312, de către o
persoană care a constatat ulterior intrării în posesia acesteia, că este falsificată.
încrederea publică în valorile menţionate în art. 310-312. Obiect material al
infracţiunii îl reprezintă valorile falsificate (moneda, titlurile de credit, alte
instrumente de plată electronice, timbrele, mărcile poştale, plicurile poştale sau
cupoanele răspuns internaţional).
Subiectul activ poate fi orice paersoană, iar participaţia penală este
posibilă. În cazul variantei asimilate din alin. 2, subiect activ este autorul ori
120
__________________________________________________________________________________________
participantul la infracţiunea de falsificare a acelor valori, iar în cazul variantei
atenuate din alin. 3, subiect activ este persoana care a constatat că acele valori
sunt false după ce a intrat în posesia lor. Subiect pasiv este instituţia emitentă a
valorilor care au fost falsificate.
Latura obiectivă. Pentru varianta tipică şi aceea alternativă de
incriminare din alin. 2, elementul material constă în punerea în circulaţie a
valorilor de acest fel, falsificate.
Punerea în circulaţie se poate realiza prin folosire personală, prin
transmiterea lor altei persoane, prin expedierea unei corespondenţe, etc.
La forma de bază din alin. 1, elementul material se mai poate prezenta sub
forma acţiunilor de primire, deţinere sau transmitere.
Cerinţa esenţială pentru aceste ultime trei modalităţi de realizare a
elementului material este acela al scopului în care sunt primite, deţinute ori
transmise acele valori falsificate: în vederea punerii în circulaţie. Scopul acţiunii
are însă înţelesul de destinaţie şi caracterizează exclusiv latura obiectivă a
infracţiunii, neavând influenţă asupra formei de vinovăţie cu care se comite
fapta.
Urmarea imediată este crearea unei stări de pericol pentru relaţiile sociale
protejate.
Tentativa este incriminată şi se pedepseşte.
Regimul sancţionator. Forma tipică şi forma asimilată din alineatele 1 şi
2 se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de
falsificare prin care au fost produse. Autorul sau participantul la infracţiunea de
falsificare va răspunde pentru un concurs de infracţiuni.
Variante atenuate. Alin. al 3-lea descrie o variantă atenuată care
presupune repunerea în circulaţie a valorilor falsificate de către persoana care a
constatat ulterior intrării în posesie, că sunt false. Fapta se sancţionează cu
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de falsificare prin care au fost
produse, ale cărei limite se reduc cu jumătate.
VI. 2. 5. Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori (art.

314)
Noţiune. Infracţiunea constă în fabricarea, primirea, deţinerea sau
transmiterea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea
valorilor sau titlurilor enumerate în art. 310, 311 alin. 1 şi art. 312.
121
__________________________________________________________________________________________
În alineatul 2 este descrisă o formă agravată care constă în fabricarea,
primirea, deţinerea sau transmiterea de echipamente, inclusiv hardware sau
software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică.
încrederea publică în valorile enumerate în acele texte de lege. Obiect material
sunt înseşi instrumentele sau materialele fabricate, primite, transmise ori
deţinute.
posibilă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare din următoarele
acţiuni alternative: fabricarea, primirea, deţinerea sau transmiterea.
Fabricarea înseamnă producere, confecţionare, adaptare; primirea
înseamnă preluarea lor de la altcineva, deţinerea presupune păstrarea, depunerea
într-un anume loc, iar transmiterea semnifică transportul, trimiterea, expedierea
etc.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca aceste acţiuni să poarte
asupra materialelor şi instrumentelor de natură a putea fi folosite la falsificarea
unor titluri sau valori.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valorile ocrotite.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă,
caracterizată prin scopul urmărit: falsificarea valorilor sau titlurilor menţionate
în art. 310, 311 alin. 1 şi art. 312. Aceeaşi formă de vinovăţie se regăseşte şi în
cazul variantei agravate din alin. 2.
Regimul sancţionator. Forma de bază din alin. 1 se pedepseşte cu
Forma agravată din alin. 2 se sancţionează cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cauză de nepedepsire. În alineatul 3 este inserată o cauză de nepedepsire
aplicabilă acelora care după comiterea vreuneia din faptele descrise la alineatele
precedente, înainte de descoperirea acestora şi înainte de a se fi trecut la
săvârşirea infracţiunii de falsificare, predau autorităţilor judiciare, instrumentele
sau materialele deţinute ori încunoştiinţează autorităţile despre existenţa lor.
Încunoştiinţarea autorităţilor trebuie să se refere la locul precis unde se
află acele materiale.
122
__________________________________________________________________________________________
VI. 2. 6. Emiterea frauduloasă de monedă (art. 315)

Noţiune. În forma de bază din alin. 1, infracţiunea constă în
confecţionarea de monedă autentică, prin folosirea de instalaţii sau materiale
destinate acestui scop, cu încălcarea condiţiilor stabilite de autorităţile
competente sau fără acordul lor.
Forma asimilată este descrisă în alin. 2 şi constă în punerea în circulaţie a
monedei confecţionate în condiţiile alin. 1, precum şi în primirea, deţinerea sau
transmiterea ei în vederea punerii în circulaţie.
Incriminarea nu are corespondent în vechea legislaţie.
Obiectul juridic special este acelaşi ca şi în cazul falsificării de monedă.
Obiect material este moneda confecţionată nelegal.
Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană, dar în mod necesar
sunt acele persoane care prin natura funcţiilor deţinute, lucrează sau au acces la
instalaţiile ori materialele folosite la confecţionarea de monedă autentică
Latura obiectivă. Elementul material este format din acţiunea de
confecţionare a monedei autentice. Confecţionare înseamnă fabricare, făurire,
producere.
confecţionare să se realizeze fără acordul autorităţilor competente sau cu
încălcarea condiţiilor stabilite de acele autorităţi (de ex., se confecţionează mai
multă monedă ori cu altă valoare nominală decât cantitatea comandată ).
Pentru forma asimilată din alin. 2, elementul material constă într-una din
următoarele acţiuni alternative: punerea în circulaţie a monedei confecţionate în
condiţiile alin. 1, primirea, deţinerea sau transmiterea ei în vederea punerii în
circulaţie. Termenii au acelaşi înţeles ca şi în cazul incriminărilor precedente.
Urmarea imediată se concretizează în crearea unei stări de pericol pentru
valoarea ocrotită şi în apariţia unei cantităţi de monedă confecţionată fraudulos.
Regimul sancţionator. Ambele forme de comitere a infracţiunii se
pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Dispoziţiile se aplică şi în cazul în care este vorba de valori străine.
123
__________________________________________________________________________________________
VI. 3. Falsificarea instrumentelor de autentificare sau de marcare

(art. 317-art. 319 Cod penal)
VI. 3. 1. Falsificarea de instrumente oficiale (art. 317)

Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unui sigiliu, a unei ştampile
sau a unui instrument de marcare de care se folosesc persoanele prevăzute în art.
176 sau persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. 2.
Alineatul al 2-lea conţine o variantă atenuată, care presupune falsificarea
unui sigiliu, a unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc
alte persoane decât acelea prevăzute în alin. 1.
Incriminarea este preluată cu unele modificări, din vechiul Cod penal.
încrederea publică care trebuie să existe în veridicitatea instrumentelor de
autentificare ori marcare utilizate de persoanele prevăzute în art. 176 sau
persoanele fizice menţionate în art. 175 alin. 2. Obiect material sunt sigiliile,
ştampilele sau instrumentele de marcare.
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este instituţia, persoana juridică sau
autoritatea care se foloseşte de instrumentul oficial respectiv.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de falsificare,
înţeleasă atât drept contrafacere, cât şi ca alterare.
Ceea ce se contraface este partea destinată aplicării amprentei
instrumentului falsificat (de ex. discul de cauciuc în care sunt modelate
inscripţia şi imaginea ştampilei – simbolul şi legenda ei).
Dacă se falsifică doar amprenta lăsată de aceste instrumente pe anumite
înscrisuri, va exista infracţiunea prevăzută de fals material în înscrisuri oficiale
(art. 320) sau infracţiunea de înşelăciune (dacă spre exemplu, se imită pe un
obiect care nu este din aur, marcajul de autenticitate al Băncii Naţionale) .
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea care trebuie să
existe în instrumentele oficiale.
indirectă.
Dispoziţiile legale se aplică şi în cazul instrumentelor de autentificare sau
de marcare folosite de autorităţile unui stat străin.
124
__________________________________________________________________________________________
VI. 3. 2. Folosirea instrumentelor oficiale false (art. 318)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care foloseşte
instrumentele false arătate în art. 317: un sigiliu, o ştampilă sau un instrument de
marcare .
încrederea publică în autenticitatea instrumentelor oficiale. Obiectul material al
faptei descrise sunt sigiliile, ştampilele sau instrumentele de marcare falsificate,
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este instituţia, persoana juridică sau
autoritatea care se foloseşte de instrumentul oficial respectiv.
Latura obiectivă. Elementul material 1 constă în acţiunea de folosire a
unui instrument fals (sigiliu, ştampilă sau instrument de marcat). Dacă
făptuitorul este aceeaşi persoană care a şi falsificat instrumentul respectiv, în
sarcina sa se va reţine un concurs de infracţiuni.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru încrederea care trebuie să
existe în instrumentele oficiale.
Latura subiectivă. Infracţiunea se poate comite cu intenţie directă sau
indirectă.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3
ani sau cu amendă.
Dispoziţiile legale se aplică şi în cazul instrumentelor de autentificare sau
de marcare folosite de autorităţile unui stat străin.
VII. Bibliografie
Bucureşti, 2012;
125
__________________________________________________________________________________________

1. Care este latura obiectivă a infracțiunii de falsificare de monede?
2. Ce înțelegeți prin instrument de plată electronică?
3. În ce constă infracțiunea de deținere de instrumente în vederea falsificării
de valori?
4. Care este cerința esențială a elementului material al infracțiunii de emitere
frauduloasă de monedă?
5. În ce constă infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale?
1. Infracțiunea de falsificare de monede se poate realiza:

a) doar prin contrafacere (plăsmuire);
b) doar prin alterare (prefacere) ;
c) fie prin contrafacere, fie prin alterare.
2. Elementul material al laturii obiective la infracțiunea de deținere de

instrumente în vederea falsificării de valori constă în:
a) contrafacere de instrumente și materiale;
b) alterare și contrafacere de instrumente și materiale;
c) fabricarea, primirea, deținerea sau transmiterea de instrumente sau
materiale.
126
__________________________________________________________________________________________
3. Infracțiunea de deținere de instrumente în vederea falsificării de valori se

comite doar cu:
a) intenție directă și indirectă;
b) intenție directă caracterizată prin scop;
c) intenție indirectă.
4. Subiectul activ la infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale, poate

fi:
a) numai un subiect calificat;
b) numai un funcționar public;
c) orice persoană.
5. Varianta agravată a infracțiunii de falsificare de titluri de credit sau

instrumente de plată constă în:
a) falsificarea instrumentelor de marcat;
b) falsificarea instrumentelor de plată electronică;
c) falsificarea de valori străine.
1. Infracțiunea de falsificare de monede, potrivit opiniei majoritare, nu se

poate comite decât cu:
a) intenție direct;
b) intenție direct sau indirectă;
c) intenție indirectă.
2. Condiția esențială a elementului material la infracțiunea de falsificare de

monede, alin.1, este ca :
a) moneda să fie antică și chiar din diverse metale;
b) moneda să se afle în circulație, respective în circuitul civil;
c) monedele sau bancnotele să fie de orice fel, chiar ieșite din circulație .
127
__________________________________________________________________________________________
3. Tentativa se pedepsește la infracțiunea de:

a) falsificarea de monede;
b) deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori;
c) falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată.
4. Participația penală la infracțiunea de falsificare de instrumente oficiale:

a) este posibilă sub toate formele;
b) este posibilă numai sub forma autoratului și complicității;
c) este posibilă numai sub forma autoratului și instigării.
5. Instrumentele oficiale false care pot fi folosite la săvârșirea infracțiunii de

folosirea instrumentelor false sunt:
a) sigiliu, ștampilă și instrument de marcare;
b) titluri de credit și monede;
c) instrumente de plată interne și internaționale.
Persoana care a fabricat echipament cu scopul de a servi la falsificarea

instrumentelor de plată electronică, nu a fost pedepsită. Ce cauză a intervenit?
128
__________________________________________________________________________________________
Falsul în înscrisuri

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor de fals în înscrisuri;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, înscris oficial, semnătură privată, fals
intelectual, uz, înregistrare tehnică, fals informatic, identitate.

Infracţiunile de fals în înscrisuri (art. 320- 328 Cod penal)
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul VI- Infracțiuni de fals, cuprinde infracțiunile de la
art.310 la art.328, însă le vom studia în 2 unități de lucru.
129
__________________________________________________________________________________________
Grupul infracţiunilor privind falsuri în înscrisuri (art.320 la art. 328)
cuprinde următoarele incriminări: Falsul material în înscrisuri oficiale (art.320),
Falsul intelectual (art.321), Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art.322),
Uzul de fals (art.323), Falsificarea unei înregistrări tehnice (art.324), Falsul
informatic (art.325), Falsul în declarații (art.326), Falsul privind identitatea
(art.327), Infracțiuni de fals comise în legătură cu autoritatea unui stat străin
(art.328).
relațiile sociale referitoare la încrederea şi adevărul care trebuie să existe în
relaţiile dintre oameni.
Falsul în înscrisuri (art. 320-328 Cod penal)
VI. 1. Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 320)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care falsifică un înscris
oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice
mod, de natură să producă consecinţe juridice.
încrederea publică ce trebuie să existe în înscrisurile oficiale. Obiect material al
infracţiunii este înscrisul asupra căruia se săvârşeşte acţiunea incriminată.
Art. 178 alin. 2 defineşte înscrisul oficial, acesta constând în orice înscris
care emană de la o persoană din cele la care se referă art. 176 ori de la persoana
prevăzută în art. 175 alin. 2 sau care aparţine unei asemenea persoane.
Sunt considerate înscrisuri oficiale: certificatele, autorizaţiile, cărţile de
identitate, permisele de conducere, diplome de studiu, tichetele, biletele (de
loterie, de teatru, cinematograf, etc.), cărţile de muncă, actele autentice şi copiile
lor legalizate, precum şi altele.
posibilă sub toate formele. Dacă fapta se comite de către un funcţionar în
exerciţiul atribuţiilor de serviciu, calitatea subiectului activ constituie o
circumstanţă agravantă şi fapta este pedepsită mai sever, ea constituind o
variantă agravată descrisă la alin. 2 al art. 320. Subiect pasiv este autoritatea,
organul sau instituţia căreia i se atribuie în mod nereal înscrisul falsificat.
130
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de falsificare, în
mod material a unui înscris oficial. Falsificarea se poate comite prin
contrafacerea scrierii ori a subscrierii (adică a semnăturii) ori prin alterare
(modificare) în orice mod.
Prin contrafacere se înţelege imitarea prin reproducere, a conţinutului
uzual al unui înscris, plăsmuirea lui, ticluirea lui de aşa manieră încât să aibă
aparenţa unui înscris oficial autentic.
Alterarea înseamnă modificarea, schimbarea, transformarea unui înscris
oficial autentic, într-unul fals, fără corespondent în realitate.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca actul falsificat să fie
susceptibil să producă consecinţe juridice.
indirectă. Pentru existenţa infracţiunii, nu interesează mobilul sau scopul
urmărit.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma simplă
este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Variante agravate. Alineatul al 2-lea introduce o formă agravată care
constă în aceea că falsificarea este comisă de un funcţionar aflat în exerciţiul
atribuţiilor de serviciu. Pedeapsa este în acest caz închisoarea de la unu la 5 ani
şi interzicerea exercitării unor drepturi.
VI. 2. Falsul intelectual (art. 321)

Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul
întocmirii acestuia de către un funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de
serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului,
sau prin omisiunea cu ştiinţă de a insera în act, unele date sau împrejurări.
Spre deosebire de infracţiunea precedentă, unde acţiunea de falsificare
poartă asupra substanţei materiale a unui înscris oficial, falsul intelectual
presupune întocmirea încă de la început, a unui act al cărui conţinut nu este
conform cu realitatea.
Obiectul juridic special şi obiectul material sunt aceleaşi ca la
infracţiunea precedentă.
Subiectul activ al infracţiunii nu poate fi decât un funcţionar public, deci
este un subiect activ calificat. Participaţia este posibilă, sub toate formele, cu
131
__________________________________________________________________________________________
menţiunea că în cazul coautorilor, aceştia trebuie să aibă calitatea de funcţionari
publici şi întocmirea acelui înscris intră în atribuţiile lor de serviciu (de ex.,
membrii unei comisii). Subiect pasiv este autoritatea, organul sau instituţia din
care face parte subiectul activ.
Latura obiectivă. Elementul material constă în una din cele două acţiuni
alternative:
- atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului
(acţiune),
- omisiunea cu ştiinţă de a insera anumite date sau împrejurări (omisiune).
Cerinţa esenţială a elementului material este ca acţiunea de falsificare să
fie comisă cu prilejul întocmirii înscrisului, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu
ale subiectului activ.
indirectă, inclusiv aceea săvârşită prin omisiune („cu ştiinţă”, deci presupune
intenţia).
Regimul sancţionator. Infracţiunea de fals intelectual se pedepseşte cu
VI. 3. Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 322)

Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unui înscris sub semnătură
privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 320 sau art. 321 din C. pen.,
dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează unei alte
persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată. Obiectul material este
înscrisul sub semnătură privată asupra căruia se comite acţiunea incriminată.
Înscrisul sub semnătură privată este acel înscris care emană de la o
persoană fizică sau juridică (altele decât cele menţionate în art. 176 ori art. 175
alin. 2 din C. pen.), poartă o semnătură şi este apt să producă efecte juridice: de
exemplu, chitanţe de plată, contracte de vânzare-cumpărare, închiriere, avize de
expediţie, borderouri de vânzare, etc.
Înscrisurile sub semnătură privată care au fost autentificate devin
înscrisuri oficiale.
132
__________________________________________________________________________________________
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost
lezate prin utilizarea înscrisului falsificat.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii presupune săvârşirea
succesivă şi cumulativă a celor două acţiuni distincte:
- 1) falsificarea înscrisului (prin contrafacerea scrierii, a subscrierii sau
alterare în orice mod, prin atestarea unor fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau prin omisiunea cu ştiinţă de a insera anumite
date sau împrejurări);
- 2) folosirea înscrisului falsificat, ori încredinţarea sa spre folosire altei
persoane.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru încrederea care ar
trebui să existe în înscrisurile sub semnătură privată.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă, calificată prin
scopul urmărit: producerea unei consecinţe juridice
VI. 4. Uzul de fals (art. 323)

Noţiune. Această infracţiune constă în folosirea unui înscris oficial sau
sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii de
consecinţe juridice.
Obiectul juridic special este acelaşi cu cel al infracţiunilor precedente.
Obiectul material îl constituie înscrisul oficial sau sub semnătură privată,
falsificat.
posibilă. Dacă înscrisul sub semnătură privată este folosit de însăşi persoana
care l-a falsificat, aceasta va răspunde doar pentru infracţiunea de fals în
înscrisuri sub semnătură privată, nu şi pentru uz de fals.
Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin utilizarea
înscrisului falsificat.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de folosire a
unui înscris oficial fals sau a unui înscris sub semnătură privată falsificat.
Folosirea presupune prevalarea de acel înscris, invocarea ori prezentarea lui.
133
__________________________________________________________________________________________
Cerinţa esenţială a elementului material este ca înscrisul folosit să fie
susceptibil să producă consecinţe juridice, adică să servească drept probă.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru încrederea care ar
trebui să existe în înscrisurile oficiale sau sub semnătură privată.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă,
calificată prin scopul urmărit, înţeles ca finalitate.
Regimul sancţionator. Folosirea unui înscris oficial fals se pedepseşte cu
închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, iar folosirea unui înscris sub
semnătură privată falsificat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
amendă.
VI. 5. Falsificarea unei înregistrări tehnice (art. 324)

Noţiune. Infracţiunea constă în falsificarea unei înregistrări tehnice prin
contrafacere, alterare ori prin determinarea atestării unor împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau
împrejurări, dacă a fost urmată de folosirea de către făptuitor a înregistrării ori
de încredinţarea acesteia, unei alte persoane spre folosire, în vederea producerii
unei consecinţe juridice.
Forma asimilată din alineatul al 2-lea constă în folosirea unei înregistrări
tehnice falsificate, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Incriminarea nu are corespondent în vechea legislaţie penală.
utilizarea înregistrărilor tehnice pentru producerea de consecinţe juridice şi la
încrederea care trebuie să existe în ele.
Obiectul material îl reprezintă înregistrarea tehnică. Noţiunea de
înregistrare tehnică este definită în alineatul al treilea al acestui articol şi prin ea
se înţelege atestarea unei valori, greutăţi, măsuri ori a desfăşurării unui
eveniment, realizată în tot sau în parte în mod automat, prin intermediul unui
dispozitiv tehnic omologat şi care este destinată a proba un anumit fapt, în
vederea producerii de consecinţe juridice.
posibilă. Subiect pasiv poate fi deţinătorul legitim al înregistrărilor tehnice sau
persoana căreia i-au fost afectate drepturile ori interesele prin folosirea
înregistrării tehnice falsificate.
134
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material are caracter dual şi constă în
comiterea a două acţiuni succesive şi cumulative:
1) acţiunea de falsificare a a unei înregistrări tehnice, urmată de
2) folosirea înregistrării tehnice ori încredinţarea spre folosire către o
altă persoană.
Falsificarea trebuie să se realizeze prin vreuna din următoarele metode:
contrafacere, alterare, determinarea atestării unor împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau omisiunea înregistrării unor date sau
împrejurări.
În cazul formei asimilate din alin. 2, elementul material constă în acţiunea
de folosire a unei înregistrări tehnice falsificate. Folosirea se realizează de o altă
persoană decât autorul falsificării.
Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite numai cu intenţie directă,
calificată prin scopul urmărit de făptuitor: producerea unei consecinţe juridice.
Cerinţa esenţială a scopului este introdusă de legiuitor în text cu ajutorul unei
expresiei echivalente „în vederea” şi are înţelesul de finalitate.
Regimul sancţionator. În ambele variante de comitere, fapta se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
VI. 6. Falsul informatic (art. 325)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a introduce, modifica sau şterge,
fără drept, date informatice ori de a restricţiona, fără drept, accesul la aceste
date, rezultând obţinerea de date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi
utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Incriminarea este preluată din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenţei în exercitareas demnităţilor publice, a funcţiilor
publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corpuţiei.
corectitudinea datelor informatice. Obiect material este suportul pe care se află
stocate datele informatice.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă sub toate
formele. Subiect pasiv este persoana care deţine datele informatice sau persoana
ale cărei intererse au fost afectate prin comiterea faptei.
135
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material constă în vreuna din următoarele
acţiuni: introducerea, modificarea, ştergerea datelor informatice ori
restricţionarea accesului la acele date.
Cerinţa esenţială a elementului material petinde ca oricare dintre acţiuni
să se realizeze fără drept, adică nejustificat, neîndreptăţit, neautorizat.
Urmarea imediată se concretizează într-un anumit rezultat: obţinerea de
date necorespunzătoare adevărului.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit de făptuitor: acela de a fi utilizate în vederea producerii unei
consecinţe juridice.
Tentativa nu este pedepsită.
unu la 5 ani.
VI. 7. Falsul în declaraţii (art. 326)

Noţiune. Infracţiunea constă în declararea necorespunzătoare a
adevărului, făcută unei persoane din cele prevăzute în art. 175 sau unei unităţi în
care aceasta îşi desfăşoară activitatea, în vederea producerii de consecinţe
juridice pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii, declaraţia făcută
serveşte pentru producerea acelei consecinţe.
Spre deosebire de falsul intelectual unde funcţionarul însuşi întocmeşte un
înscris neconform cu realitatea, în cazul acestei infracţiuni, funcţionarul
întocmeşte actul pe baza unei declaraţii mincinoase date de subiectul activ al
infracţiunii.
Obiectul juridic special este acelaşi ca la infracţiunile precedente.
Obiectul material este înscrisul în care s-a consemnat declaraţia falsă.
Subiectul activ poate fi orice persoană îndreptăţită să facă o a numită
declaraţie. Subiect pasiv este persoana ale cărei interese au fost lezate prin
declaraţia falsă.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea de a face
o declaraţie nereală, adică necorespunzătoare adevărului, fie în tot, fie în parte.
Ea se poate face în scris sau oral (fiind apoi consemnată ca atare de funcţionarul
competent).
Comite o astfel de infracţiune de exemplu, moştenitorul legal care declară
în mod neadevărat, în faţa notarului că este singurul fiu al defunctului pentru a
136
__________________________________________________________________________________________
intra în posesia întregii moşteniri, ori acela care completează la primărie, o
declaraţie pe proprie răspundere cu date nereale, pentru a obţine ajutor social sau
ajutor pentru încălzire.
Cerinţa esenţială a elementului material este ca declaraţia făcută să fie
din acelea care potrivit legii, servesc la producerea unei consecinţe juridice.
Dacă declaraţia făcută nu poate servi la producerea unei consecinţe
juridice, nu avem infracţiune.
Latura subiectivă. Infracţiunea se comite cu intenţie directă, calificată
prin scopul urmărit: în vederea producerii unei consecinţe juridice. Nu prezintă
importanţă pentru existenţa infracţiunii dacă făptuitorul şi-a atins sau nu scopul.
Regimul sancţionator. Infracţiunea prevăzută în lege este închisoarea de
la 3 luni la 2 ani sau amenda.
VI. 8. Falsul privind identitatea (art. 327)

Noţiune. Infracţiunea este prevăzută în trei variante: aceea de bază din
alin. 1, o variantă agravată în alin. 2 şi o variantă atenuată în alin. 3.
Forma de bază constă în prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea
unei asemenea identităţi altei persoane, făcută unei persoane din cele prevăzute
în art. 175 sau transmisă unei unităţi în care aceasta îşi desfăşoară activitatea,
prin folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la
dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat, pentru a induce sau a a
menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe
juridice.
Varianta agravată din alineatul 2 se comite prin întrebuinţarea identităţii
reale a unei alte persoane.
Alineatul al treilea cuprinde varianta atenuată constând în încredinţarea
unui act ce serveşte la identificare, legitimare ori la dovedirea stării civile, spre a
fi folosit fără drept.
Obiectul juridic special este alcătuit din relaţiile sociale referitoare la
încrederea publică în activitatea organelor competente, cu privire la constatarea
identităţii persoanelor. Obiect material este mijlocul de care s-a folosit
făptuitorul pentru a se prezenta sub o altă identitate.
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este instituţia sau autoritatea în faţa
137
__________________________________________________________________________________________
căreia s-a uzat de identitatea falsă ori persoana fizică a cărei indentitate a fost
folosită.
Latura obiectivă. Elementul material la forma tip din alineatul 1 constă în
una din următoarele acţiuni:
- prezentarea sub o identitate falsă,
- atribuirea unei asemenea identităţi, altei persoane.
Prezentarea sub o identitate falsă înseamnă că făptuitorul îşi atribuie o altă
identitate decât aceea pe care o are, fără corespondent realitate. Atribuirea unei
asemenea identităţi altei persoane înseamnă că făptuitorul afirmă despre o altă
persoană că are o anumită identitate, diferită de cea reală.
Cerinţele esenţiale ale elementului material presupun următoarele:
1) prezentarea sau atribuirea identităţii trebuie să aibă loc în faţa unei
persoane din cele prevăzute la art. 175 ori transmisă unităţi în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea;
2) prezentarea sau atribuirea identității trebuie să se realizeze prin anumite
mijloace calificate: folosirea frauduloasă a unui act ce serveşte la identificare,
legitimare ori dovedirea stării civile sau a unui astfel de act falsificat.
Pentru varianta agravată din alin. al 2-lea, elementul material constă în
prezentarea prin întrebuinţarea identităţii reale a altei persoane (făptuitorul se
prezintă în mod mincinos ca fiind o altă persoană, existentă în realitate, decât
aceea care este). Cerințele esențiale ale elementului material analizate la forma
tip se mențin și în ceea ce privește forma agravată (Decizia nr. 20/2015 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție).
Varianta atenuată din alin. al 3-lea, are ca element material, acţiunea de
încredinţare către o altă persoană, a unui înscris care serveşte pentru dovedirea
stării civile, identificare ori legitimare (carte de identitate, buletin de identitate,
paşaport, legitimaţie de serviciu, etc,). Încredinţarea înseamnă remiterea,
înmânarea actului.
Actul încredinţat trebuie să fie real, autentic, altfel ne-am afla în prezenţa
infracţiunii din art. 323 şi este încredinţat pentru a fi folosit fără drept.
Latura subiectivă. Faptele din alin. 1 şi 2 se comit cu intenţie directă,
calificată prin scopul (înţeles ca finalitate) precizat: pentru a induce în eroare sau
a a menţine în eroare un funcţionar public, în vederea producerii unei consecinţe
juridice.
Varianta atenuată din alin. al 3-lea se poate comite atât cu intenţie directă
cât şi cu intenţie indirectă, aici scopul având înţelesul de destinaţie.
138
__________________________________________________________________________________________
Regimul sancţionator. Pedeapsa este diferenţiată în funcţie de gravitatea
faptelor.
Pentru forma de bază din alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la
3 ani; pentru forma agravată din alin. 2 este de la unu la 5 ani, în timp ce
varianta atenuată din alin. 3 se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani
sau cu amendă.
VII. Bibliografie
Bucureşti, 2012;
Decizia nr. 20/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în
Monitorul Oficial nr. 573 din 30 iulie 2015.

1. Care înscrisuri sunt considerate oficiale?
2. Ce înțelegeți prin contrafacere? Dar prin alterare?
3. În ce constă infracțiunea de fals intelectual?
4. Care este latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură
privată? Dar a infracțiunii de uz de fals?
6. Ce înțelegeți prin înregistrare tehnică?
7. În ce constă falsul informatic?
139
__________________________________________________________________________________________

1. Falsul intelectual se săvârșește prin:
a) atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu
prilejul întocmirii înscrisului oficial;
b) prin omisiunea, chiar din culpă, de a insera unele date sau împrejurări cu
prilejul întocmirii înscrisului oficial;
c) prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii de natură să producă consecințe
juridice.
2. Declararea necorespunzătoare a adevărului făcută unei persoane dintre

cele prevăzute în art.175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară
activitatea în vederea producerii de consecințe juridice pentru sine sau
pentru altul, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declarația făcută
servește pentru producerea acelei consecințe, constituie:
a) fals în declarații;
b) fals material în înscrisuri oficiale;
c) fals intelectual.
3. Fapta notarului public de a consemna cu ocazia încheierii și autentificării

unui contract de vânzare-cumpărare că părțile au fost prezente personal,
deși vânzătorul imobilului a lipsit de la încheierea contractului, constituie
infracțiunea de:
a) fals material în înscrisuri oficiale în variantă agravantă;
b) fals intelectual, chiar dacă înscrisul nu este folosit;
c) fals în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât înscrisul a fost încheiat
între două persone fizice.
4. Fapta de a obține de la o terță persoană o adeverință de venit în care era

menționată o sumă mai mare decât salariul acestuia și, prin utilizarea
acesteia, de a obține un împrumut de la o bancă comercială:
a) constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
b) constituie infracțiunea de uz de fals în concurs formal cu infracțiunea de
înșelăciune;
140
__________________________________________________________________________________________
c) nu poate constitui infracțiunea de uz de fals, dacă banca comercială nu a
făcut verificări suplimentare cu privire la veniturile obținute în mod real
de către făptuitor.
5. Fapta de a altera un înscris sub semnătură privată și de a-l folosi în

vederea producerii de consecințe juridice:
a) constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
b) constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în
concurs real cu infracțiunea de uz de fals;
c) nu întrunește condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii de fals în
înscrisuri sub semnătură privată, dacă înscrisul nu este apt să producă
consecințe juridice.
1. Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că

este fals, constituie infracțiunea de :
a) fals privind identitatea;
b) uz de fals;
c) fals în declarații.
2. Falsificarea unui înscris oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, constituie

infracțiunea de fals intelectual:
a) și când este săvârșită de către o persoană care nu are calitatea de
funcționar;
b) se realizează prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare
adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau
împrejurări;
c) chiar dacă este comisă din culpă.
3. În ceea ce privește infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale:

a) subiectul activ poate fi un funcționar public;
b) este necesar ca înscrisul falsificat să fi produs consecințe juridice;
c) nu este necesar ca înscrisul să fie folosit.
141
__________________________________________________________________________________________
4. În cazul în care un funcționar public nu consemnează, cu intenție, într-un

process verbal, toate aspectele constatate, pe care avea obligația să le
consemneze, comite infracțiunea de:
a) abuz în serviciu;
b) fals intelectual;
c) abuz în serviciu în concurs cu infracțiunea de fals intelectual.
5. Fapta de a modifica pe diploma de licență emisă de către Ministerul

Educației Naționale nota obținută la examenul de licență, prin
transformarea cifrei 6 în cifra 8, constituie infracțiunea de:
a) fals în înscrisuri sub semnătură privată dacă făptuitorul este absolvent al
unei universități particulare;
b) fals intelectual;
c) fals material în înscrisuri oficiale, indiferent de facultatea absolvită de
făptuitor.
Inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de fals

material în înscrisuri oficiale și uz de fals, în concurs real, reținându-se de către
instanța de judecată faptul că a înlocuit ultima pagină a unei hotărâri
judecătorești cu o altă pagină, care cuprindea un dispozitiv modificat, fiind
majorată numai suma de bani care îi fusese acordată acestuia, inculpatul folosind
hotărârea astfel alterată.
inculpatul pentru săvîrșirea infracțiunii de fals intelectual sau fals material în
înscrisuri oficiale, fără concurs cu uzul de fals?
142
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni contra siguranței publice. Trăsături generale ale infracțiunilor

contra siguranței circulației pe drumurile publice

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor contra siguranței publice;
infracțiuni.

concrete;
 utilizarea corectă a limbajului juridic,
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, siguranță, circulație, sănătate, securitatea
muncii, arme, muniții, sistem informatic, date informatice

Infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (art. 334- 341
Cod penal).
143
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul VII - Infracțiunile contra siguranței publice
(art.329-art.366), cuprinde mai multe capitole, după cum urmează: Infracțiuni
contra siguranței circulației pe căile ferate (art.329- art.333); Infracțiuni contra
siguranței circulației pe drumurile publice (art.334-art.341); Nerespectarea
regimului armelor, munițiilor, materialelor nucleare și al materiilor explosive
(art.342-art.347); Infracțiuni privitoare la regimul stabilit pentru alte activități
reglementate de lege (art.348-art.351); Infracțiuni contra sănătății publice
(art.352-art.359); Infracțiuni contra siguranței și integrității sistemelor și datelor
informatice (art.360-art.366).
relațiile sociale care privesc siguranța publică în diferite domenii de activitate
(circulație, securitatea muncii, sănătate, arme și muniții, date informatice etc.).
În această unitate de studiu vom analiza infracțiunile contra circulației pe
drumurile publice.
VI. 1. Trăsături generale ale infracţiunilor contra siguranţei publice

Importanţa anumitor activităţi cum sunt activitatea de transport pe calea
ferată sau circulaţia pe drumurile publice a determinat instituirea unui cadrul
legal care să cuprindă reguli stricte pentru desfăşurarea lor în condiţii de
siguranţă şi eficienţă. Ocrotirea acestor activităţi are loc şi prin intermediul
mijloacelor dreptului penal, iar capitolul prezent include o serie de infracţiuni
care vizează aceste valori sociale.
Referitor la activitatea de transport pe calea ferată, trebuie ştiut că toţi
cetăţenii sunt ţinuţi să respecte integritatea bunurilor care aparţin sectorului
căilor ferate, iar fiecare angajat trebuie să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu
în condiţii de disciplină, la timp şi de calitate.
Cel mai grav eveniment care poate avea loc pe căile ferate este accidentul
de cale
ferată şi el este definit de legiuitor în art. 333.
Potrivit art. 333, accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau
degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului rulant sau instalaţiilor de
144
__________________________________________________________________________________________
cale ferată în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport, manevră,
întreţinere sau intervenţie pe calea ferată.
Similar, amploarea pe care a luat-o circulaţia pe drumurile publice,
împrejurarea că această activitate angrenează numeroase persoane şi mijloace
materiale importante au determinat includerea incriminărilor din acest domeniu
în Codul penal, renunţându-se la reglementarea separată printr-o lege specială
cum se procedase până la 1 februarie 2014.
De asemenea, periculozitatea anumitor obiecte, materii şi materiale cum
sunt armele, muniţiile, explozibilii ori materialele nucleare impun ca activităţile
de producere, transport ori manipulare a acestora să fie foarte strict
reglementate.
Tot în acest titlu sunt incluse şi infracţiunile care aduc atingere sănătăţii
publice ori siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, dar şi
incriminări cu caracter general, aplicabile oricărui sector de muncă.
VI. 2. Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice

(art. 334-341 Cod penal)
VI.2.1. Punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul

neînmatriculat (art. 334)
Noţiune. Potrivit alin. 1 al art. 334, infracţiunea constă în fapta de a pune
în circulaţie sau de a conduce pe drumurile publice, un autovehicul sau un
tramvai neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii.
Incriminarea este preluată cu modificări din O.U.G. nr. 195/2002 privind
circulaţia pe drumurile publice.
siguranţa circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul ca titular
al valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a pune în
circulaţie sau de a conduce un autovehicul sau un tramvai pe drumurile publice.
A pune în circulaţie înseamnă a dispune, a decide ca acel autovehicul să fie
introdus în circulaţia rutieră, ceea ce se şi întâmplă.
Cerinţa esenţială este ca autovehiculul sau tramvaiul pus în circulaţie ori
condus să nu fie înmatriculat sau înregistrat potrivit legii.
În legătură cu noțiunea de „autovehicul” în sensul legii penale, prin
Decizia nr. 11/2017 a I.C.C.J., emisă de Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept s-a decis că activitatea de conducere pe drumurile publice a
145
__________________________________________________________________________________________
unui tractor agricol sau forestier neînmatriculat/neînregistrat potrivit legii sau de
către o persoană care nu posedă permis de conducere nu întrunește condițiile de
tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 334 alin. 1, respectiv art. 335 alin. 1
din Codul penal, tractorul nefiind considerat autovehicul, conform O.U.G. nr.
195/2002 privind circulația pe drumurile publice (tramvaiele și tractoarele
forestiere și agricole nu intră în această categorie).
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei
rutiere.
Pentru existenţa infracţiunii nu prezintă importanţă mobilul sau scopul comiterii
faptei.
Regimul sancţionator. Sancţiunea prevăzută este închisoarea de la unu la
3 ani sau amenda.
Varianta agravată. În alin. 2 este descrisă o formă agravată a faptei
constând în punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a un
autovehicul sau un tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare.
Această formă se sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani.
Varianta atenuată. Alineatele 3 şi 4 incriminează forme atenuate ale
faptei astfel:
Alin. 3: tractarea unei remoci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu
număr fals de înmatriculare sau înregistrare se sancţionează cu închisoare de la 3
luni la 2 ani sau amendă.
Alin. 4: conducerea pe drumurile publice a un autovehicul sau tractarea
unei remoci ale cărei plăcuţe de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau
a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă.
VI. 2. 2. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335)

Noţiune. Infracţiunea constă în conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de
conducere.
Incriminarea este preluată din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe
drumurile publice.
siguranţa circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material
146
__________________________________________________________________________________________
Subiectul activ poate fi orice persoană care nu posedă permis de
conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite:
siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a conduce pe
drumurile publice un autovehicul sau tramvai. Cerinţa esenţială presupune că
acţiunea de conducere se realizează de către o persoană care nu posedă premis
de conducere.
Decizia nr 11/2017 a I.C.C.J. menționată mai sus este aplicabilă și în
această situație deoarece activitatea de conducere pe drumurile publice a unui
tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de
conducere nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art.
335 alin. 1, tractorul nefiind considerat autovehicul, conform O.U.G. nr.
195/2002 privind circulația pe drumurile publice (tramvaiele și tractoarele
forestiere și agricole nu intră în această categorie).
Anterior însă, prin Decizia nr. 224/2017, Curtea Constituțională a decis că
soluția legislativă care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice
a unui tractor agricol sau forestier fărăr permis de conducere este
neconstituțională. Cu toate acestea, până în prezent legiuitorul nu a intervenit
pentru a corecta această eroare de reglementare, astfel că Decizia nr. 11/2017 a
I.C.C.J. își păstrează încă valabilitatea.
rutiere.
faptei.
Regimul sancţionator. Sancţiunea prevăzută este închisoarea de la unu la
5 ani.
Variante atenuate. În alin. 2 şi 3 sunt descrise două forme atenuate ale
infracţiunii, după cum urmează:
Potrivit alin. 2, constituie infracţiune şi conducerea pe drumurile publice
a unui autovehicul, de către o persoană care posedă permis de conducere
necorespunzător categoriei autovehiculului sau al cărei permis i-a fost retras sau
anulat ori căreia dreptul de a conduce i-a fost suspendat sau care nu are dreptul
de a conduce autovehicule în România. Această formă se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
În alin. 3 este descrisă fapta de încredinţare a unui vehicul pentru care
legea prevede obligaţia deţinerii permisului de conducere, pentru a fi condus pe
147
__________________________________________________________________________________________
drumurile publice de către o persoană despre care se ştie că se află într-una din
situaţiile prevăzute la alin. 1, sau 2 ori se află sub influenţa alcoolului sau a unei
substanţe psihoactive.
Această formă se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
amendă.
VI. 2. 3. Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor

substanţe (art. 336)
Noţiune. În forma tipică din alin. 1, infracţiunea constă în conducerea pe
drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligaţia deţinerii
permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de
peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
siguranţa circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Subiect pasiv este statul ca titular
al valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a conduce pe
drumurile publice un autovehicul pentru care legea pretinde deţinerea permisului
de conducere.
Cerinţa esenţială constă în aceea că acţiunea de conducere se realizează
de o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l.
Anterior intervenției Curții Constituționale, incriminarea inițială prevedea
ca îmbibația alcoolică de peste 0,80 g/l să existe la momentul prelevării probelor
biologice. Această sintagmă ”la momentul prelevării mostrelor biologice” a fost
declarată neconstituțională prin Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale a
României.
Recoltarea mostrelor biologice se efectuează de personal medical calificat.
Stablirea valorii îmbibaţiei alcoolice se realizează de către institutele medico-
legale, după o procedură prevăzută şi reglementată în norme metodologice
emise de Ministerul Sănătăţii. În situația unei duble prelevări de mostre
biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță penală este cel dat de prima
prelevare.
rutiere.
148
__________________________________________________________________________________________
faptei.
Regimul sancţionator. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5
ani sau cu amendă.
Variante asimilate. În alin. al 2-lea este descrisă o formă asimilată
constând în conducerea pe drumurile publice, a unui vehicul pentru care legea
prevede obligaţia deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care se
află sub influenţa substanţelor psihoactive.
Starea de influenţă a unor substanţe psihoactive se determină de către
personalul medical autorizat. Substanţe psihoactive sunt stupefiantele sau
produsele medicamentoase similare acestora.
Varianta agravată. Alin. al 3-lea cuprinde forma agravată a faptelor
descrise la alin. 1 şi 2, săvârşite de o persoană care efectuează transport public
de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în
procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de
conducere sau în timpul defăşurării probelor practice ale examenului pentru
obţinerea permisului de conducere.
Pedeapsa pentru această formă este închisoarea de la 2 la 7 ani.
VI. 2. 4. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

(art. 337)
Noţiune. Infracţiunea constă în refuzul ori sustragerea conducătorului
unui vehicul pentru care lege prevede obligativitatea deţinerii permisului de
conducere ori a instructorului auto aflat în procesul de instruire sau a
examinatorului aflat în timpul defăşurării probelor practice ale examenului
pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre
biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei ori a prezenţei substanţelor
psihoactive.
Subiectul activ poate fi orice conducător de autovehicul care necesită un
permis de conducere, instructorul auto aflat în procesul de instruire sau
149
__________________________________________________________________________________________
examinatorul aflat în desfăşurarea probelor practice ale examenului pentru
obţinerera permisului de conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii
sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a refuza sau
de se sustrage de la recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii
alcoolemiei sau a prezenţei substanţelor psihoactive.
Refuzul înseamnă respingerea explicită a cererii de deplasare la unitatea
sanitară pentru recoltarea mostrelor biologice sau a solicitării adresate de medic
în acest sens .
Sustragerea de la recoltare se poate realiza prin amânarea deplasării la
unitatea sanitară, fuga de sub escorta organelor de poliţie, părăsirea locului
accidentului, etc.
Mostre biologice înseamnă sânge sau urină, ambele purtând servi la
stabilirea alcoolemiei.
rutiere.
faptei.
unu la 5 ani.
VI. 2. 5. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea

urmelor acestuia (art. 338)
Noţiune. În forma de bază din alin. 1, infracţiunea constă în părăsirea
locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează
cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către
instructorul auto aflat în procesul de instruire ori de către examinatorul aflat în
timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului
de conducere, implicat într-un accident de circulaţie.
Incriminarea este preluată cu modificări, din O.U.G. nr. 195/2002 privind
150
__________________________________________________________________________________________
Subiectul activ este calificat, trebuind să aibă una din următoarele
calităţi: conducător de vehicul, instructor auto aflat în procesul de instruire sau
examinator aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru
obţinerea permisului de conducere. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de părăsire a
locului accidentului, acţiune care ar putea periclita activitatea de stabilire a
cauzelor şi condiţiilor accidentului, precum şi a identităţii sau a vinovăţiei
persoanelor implicate. Părăsire înseamnă a pleca, a se îndepărta dintr-un loc.
Cerinţa esenţială presupune ca subiectul activ să fie implicat într-un
accident de circulaţie.
Definiţia accidentului de circulaţie este dată de art. 75 din O.U.G. nr.
195/2002: evenimentul survenit în cadrul circulaţiei rutiere datorită încălcării
regulilor de circulaţie sau normelor privind verificarea tehnică a autovehiculelor,
produs prin tamponare, lovire, răsturnare, căderea încărcăturii sau orice alt mod
şi care are ca urmare moartea, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii
persoanelor, avariarea unor bunuri ori care înterupe desfăşurarea traficului.
Locul accidentului este perimetrul de teren în care s-a săvârşit
evenimentul rutier şi în care există urme ale acestuia.
rutiere.
faptei.
Variante asimilate. În alin. 2 este descrisă o formă asimilată constând în
modificarea stării locului sau ştergerea urmelor accidentului de circulaţie din
care a rezultat moartea, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii
persoanelor, fără acordul echipei de cercetare la faţa locului.
Regimul sancţionator. Ambele forme se sancţionează cu închisoare de la
2 la 7 ani.
Cauze justificative speciale. Alin. 3 introduce anumite cauze
justificative, menţionându-se că nu constituie infracţiune părăsirea locului
accidentului atunci când:
- în urma acestuia au rezultat doar pagube materiale;
- conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă
el însuşi persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară şi la care a
151
__________________________________________________________________________________________
declarat datele persoanle de identitate şi numărul de înmatriculare/înregistrare a
vehiculului, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
- conducătorul autiovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de
îndată poliţia, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie
în a cărei rază teritorială s-a produs accidentul;
- victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat
evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliţie.
VI. 2. 6. Împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

publice(art. 339)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în instalarea de mijloace de
semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată
de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori
să îngreuneze circulaţia pe drumul public.
În alineatele 2-4 sunt descrise şi alte variante asimilate de comitere a
faptei:
Alin. 2: participarea în calitate de conducător de vehicul la întreceri
neautorizate pe drumurile publice;
Alin. 3: aşezarea de obstacole care îngreunează sau împiedică circulaţia pe
drumul public, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere
dreptului la libera circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic.
Alin. 4: lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a drumului public a
unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase.
siguranţa irculaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Obiect material îl
constituie mijloacele de semnalizare rutieră.
Subiectul activ poate fi orice persoană sau un conducător de vehicul
pentru variantele din alin. 2 şi 4. Participaţia este posibilă sub toate formele.
Subiect pasiv este statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa
circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material pentru variantele în care este
incriminată fapta îl constituie următoarele acţiuni:
- instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor
acestora; acţiunea se realizează fără autorizaţia emisă de organele competente şi
152
__________________________________________________________________________________________
trebuie să fie de natură să inducă în eroare participanţii la trafic (de ex., se
inversează ordinea de prioritate, sau se permite circulaţia în ambele sensuri pe
un drum cu sens unic) ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public;
- participarea la întreceri neautorizate;
- aşezarea de obstacole; trebuie să fie vorba de obstacole care care
îngreunează sau împiedică circulaţia, cu condiţia să se pună în pericol siguranţa
circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulaţie a celorlalţi
participanţi la trafic (de ex., se depozitează pe drum grămezi de moloz)
- lăsarea fără supraveghere a unui vehicul care transportă produse sau
substanţe periculoase;
Cerinţa esenţială comună pentru toate aceste acţiuni presupune ca ele să
aibă loc pe drumul public sau pentru ultima variantă, pe partea carosabilă a
drumului public.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru siguranţa circulaţiei
rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie sub ambele ei forme:
directă sau indirectă.
Regimul sancţionator. Forma incriminată în alin 1 se sancţionează cu
închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, variantele din alin. 2 şi 3 se
pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, iar cea de-a patra
variantă a faptei se sancţionează cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
VI. 2. 7. Nerespectarea atribuţiilor privind verificarea tehnică ori

efectuarea reparaţiilor (art. 340)
Noţiune. Infracţiunea constă în îndeplinirea defectuoasă sau
neîndeplinirea atribuţiilor de verificare tehnică ori inspecţie tehnică periodică a
autovehiculelor, remorcilor sau a tramvaielor ori a celor referitoare la efectuarea
unor reparaţii sau intervenţii tehnice, de către persoanele care au asemenea
atribuţii, dacă din cauza stării tehnice a vehiculului s-a pus în pericol siguranţa
circulaţiei pe drumurile publice.
În alineatul 2 este descrisă o forma agravată care presupune producerea
unui accident de circulaţie cu vătămări corporale sau moartea unor persoane;
alineatul al treilea se referă la săvârşirea ambelor variante din alineatele
precedente, din culpă, iar alineatul al 4-lea conţine o variantă de specie a formei
tipice din alin. 1.
153
__________________________________________________________________________________________
siguranţa irculaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat, trebuind să fie o persoană care au atribuţii
de verificare tehnică (de ex., inspectori tehnici) sau de efectuare a reparaţiilor ori
intervenţiilor tehnice (de ex., mecanici auto, lucrători, etc). Subiect pasiv este
statul ca titular al valorii sociale ocrotite: siguranţa circulaţiei rutiere.
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie o acţiune sau o
inacţiune: îndeplinire defectuoasă şi respectiv, neîndeplinirea anumitor atribuţii.
Atribuţiile la care face referire elementul material sunt cele de verificare tehnică,
inspecţie tehnică periodică şi de efectuare a unor reparaţii sau intervenţii tehnice.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca starea tehnică
deficitară să fi pus în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.
rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie.
Tentativa nu este sancţionată.
Variante agravate. În alin. 2 este introdusă varianta agravată, iar
elementul circumstanţial de agravare îl reprezintă un rezultat mai grav al faptei
descrise în alin. 1: producerea unui accident de circulaţie care a avut ca urmare
vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane sau
moartea uneia sau mai multor persoane.
Această formă se sancţionează cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă s-
a produs moartea, închisoarea de la 3 la 10 ani.
Variante atenuate. În alin. 3 este incriminată comiterea faptelor descrise
în primele două alineate, cazuri în care limitele pedepselor se reduc cu o treime.
Varianta de specie este descrisă în alin. al 4-lea şi constă în repararea
autovehiculelor, remorcilor, tramvaielor sau a mopedelor având urme de
accident fără a fi îndeplinite condiţiile legale.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau
amenda.
154
__________________________________________________________________________________________
VI. 2. 8. Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public

(art. 341)
Noţiune. Infracţiunea constă potrivit alin. 1, în efectuarea unor lucrări de
construire, modificare, modernizare sau reabilitare a drumului public ori de
amenajare a accesului rutier la drumul public, fără autorizaţie de construcţie
eliberată în condiţiile legii ori cu încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie.
În alineatele 2-4 sunt introduse variante atenuate ale infracţiunii.
siguranţa circulaţiei vehiculelor pe drumurile publice. Obiect material sunt
elementele drumului public asupra cărora se intervine.
Subiectul activ poate fi orice persoană care intervine asupra drumului
public. Pot fi persoane fizice sau juridice care au în obiectul de activitate,
efectuarea de asemenea lucrări. Subiect pasiv este statul ca titular al valorii
Latura obiectivă. Elementul material îl constituie acţiunea de efectuare a
unor lucrări la drumurile publice. Aceste lucrări trebuie să fie de lucrări de
construire, modificare, modernizare sau reabilitare ori de amenajare a accesului
rutier la drumul public.
Cerinţa esenţială presupune ca aceste lucrări să se realizeze nelegal, adică
fără autorizaţie sau cu încălcarea condiţiilor impuse de acea autorizaţie.
rutiere.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie.
Regimul sancţionator. Forma de bază descrisă în alin. 1 se sancţionează
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Variante atenuate. Alin. 2 introduce o variantă atenuată de săvârşire
constând în amplasarea unor construcţii, panouri sau reclame publicitate în zona
drumului, fără autorizaţie de construcţie eliberată în condiţiile legii ori cu
încălcarea condiţiilor stabilite în autorizaţie, dacă prin aceasta se creează un
pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere.
Sancţiunea este închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda.
Potrivit alin. 3 şi 4 sunt sancţionate atât persoana autorizată de
administratorul căii ferate care nu ia măsurile corespunzătoare pentru
semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferată, cât şi persoana autorizată de
administratorul unui drum public sau executantul unei lucrări pe partea
155
__________________________________________________________________________________________
carosabilă care nu ia măsurile corespunzătoare pentru semnalizarea obstacolelor
sau a lucrărilor pe drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un accident de
circulaţie.
Pedeapsa aplicabilă în cazul ambelor variante este închisoarea de la 3 luni
la 2 ani sau amenda.
VII. Bibliografie
Bucureşti, 2012;
Decizia nr. 11/2017 a ICCJ, publicată în Monitorul Oficial nr. 479 din26
iunie 2017;
Decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul
Oficial nr. 69 din 27 ianuarie 2015;
Decizia nr. 3/2014 a I.C.C.J. dată de Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 28 mai 2014.

1. Ce s-a dispus prin Decizia nr.11/2017 a Î.C.C.J. în legătură cu noțiunea de
autovehicul?
2. Care este latura obiectivă a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub
influența alcoolului sau a altor substanțe?
3. În ce constă infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre
biologice?
156
__________________________________________________________________________________________
4. Ce înțelegeți prin părăsirea locului accidentului?

1. Constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa
alcoolului sau a altor substanţe (art.336 Cod penal) conducerea pe
drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care:
a. are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge;
b. se află sub influenţa alcoolului;
c. se află în stare de beţie.
2. Pentru existenţa infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa

alcoolului sau a altor substanţe (art.336 Cod penal), îmbibaţia alcoolică
trebuie să fie stabilită:
a. la momentul săvârşirii faptei;
b. la momentul prelevării mostrelor biologice;
c. imediat după evenimentul de circulaţie produs.
3. Subiectul activ calificat al infracțiunii de părăsirea locului accidentului

ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, poate să aibă una din
următoarele calităţi:
a) conducător de vehicul;
b) instructor auto aflat în procesul de instruire;
c) examinator aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului
pentru obţinerea permisului de conducere.
4. Obiectul material al infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea

circulației pe drumurile publice îl constituie:
a) coloanele de autovehicule;
b) mijloacele de semnalizare rutieră;
c) obstacolele.
5. Subiectul activ al infracțiunii de efectuarea de lucrări neautorizate în

zona drumului public poate fi:
a) numai o persoană juridică;
b) orice persoană fizică sau juridică ce intervine asupra drumului public;
c) numai o persoană fizică.
157
__________________________________________________________________________________________
1. Conducerea unui tractor agricol pe drumurile publice, de către o

persoană care nu posedă permis de conducere:
a) constituie infracțiunea prevăzută în art. 335 alin. 1;
b) nu este infracțiune;
c) este infracțiune, cu condiția ca activitatea de conducere să se realizeze pe
drumul public și nu în câmp.
2. Urmarea imediată în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul

pentru care legea pretinde permis de conducere, sub influența unor
substanțe psihoactive este:
a) un rezultat;
b) un accident de circulație;
c) o stare de pericol.
3. Conducerea unui vehicul pentru care legea pretinde permis de

conducere, cu o alcoolemie de 0,80 g/l este:
a) contravenție;
b) infracțiune;
c) infracțiune chiar dacă se comite de către o persoană care conduce un
tractor agricol.
4. În cazul infracțiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea de probe

biologice, noțiunea de probe bilogice include:
a) sângele;
b) saliva;
c) urina.
5. Părăsirea locului accidentului are ca subiect activ:

a) orice persoană, inclusiv martorul aflat în vreunul din vehiculele implicate
în accident;
b) conducătorul vehiculului;
158
__________________________________________________________________________________________
c) instructorul auto aflat în procesul de instruire sau examinatorul aflat în
timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea
permisului de conducere.
După ce a condus un autovehicul pe drumurile publice producând un

accident de circulație în urma căruia a decedat o persoană și a părăsit apoi locul
accidentului, inculpatul a fost condamnat de către instanța de judecată pentru
savarșirea în concurs a infracțiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art.192
alin.2 Cod penal și părăsirea locului accidentului prevăzută de art.338 alin.1 Cod
penal.
A procedat corect instanţa de judecată? Este corectă încadrarea juridică a
faptelor? De ce nu a fost condamnat inculpatul doar pentru săvârșirea
infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal?
159
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni care aduc atingere unor relații privind conviețuirea socială.

Aspecte generale. Infracțiuni contra ordinii și liniștii publice

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor care aduc atingere unor
relații privind conviețuirea socială;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, grup infracțional, instigare, incitare,
discriminare, ordine publică, folosire fără drept, adunare publică,
pornografie, bune moravuri.

Infracţiuni contra ordinii și liniștii publice (art. 367- 375 Cod penal)
160
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul VIII- Infracțiuni care aduc atingere unor relații
privind conviețuirea socială, cuprinde infracțiunile contra ordinii și liniștii
publice (art.367-art.375); infracțiunile contra familiei (art.376-art.380) și
infracțiunile contra libertății religioase și respectful datorat persoanelor decedate
(art.381-art.384).
Grupul infracţiunilor contra ordinii și liniștii publice cuprinde următoarele
incriminări: Constituirea unui grup infracțional organizat (art.367), Instigarea
publică (art.368), Incitarea la ură sau discriminare (art.369), Încercarea de a
determina săvârșirea unei infracțiuni (art.370), Tulburarea ordinii și liniștii
publice (art.371), Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art.372),
Împiedicarea desfășurării unei adunări publice (art.373), Pornografia infantile
(art.374), Ultrajul contra bunelor moravuri (art.375).
relațiile sociale care se dezvoltă între oameni cu ocazia traiului în comun.
VI. 1. Aspecte generale privind infracţiunile care aduc atingere unor

relaţii privind convieţuirea socială
Obiect juridic generic. Infracţiunile grupate în acest titlu au ca obiect

juridic generic, acele relaţii sociale care se dezvoltă între oameni cu ocazia
vieţuirii în comun, dar din punct de vedere al pericolului social, ele reprezintă
fapte de o anumită gravitate care trebuie reprimate prin intermediul sancţiunilor
penale.
Aceste relaţii sociale protejate privesc ordinea şi liniştea publică, relaţiile
de familie, libertatea religioasă, precum şi, în strânsă legătură cu aceasta din
urmă, respectul cuvenit persoanelor decedate şi monumentelor funerare.
Obiect material regăsim în cazul infracţiunii de port au folosire fără drept
de obiecte periculoase (art. 372), pornografia infantilă (art. 374), profanarea
lăcaşurilor sau a obiectelor de cult (art. 382), profanarea de cadavre sau
morminte (art. 383), etc., dar majoritatea infracţiunilor din acest cxapitol nu au
obiect material.
161
__________________________________________________________________________________________
Subiecţii infracţiunilor nu sunt de regulă circumstanţiaţi de lege şi deci
orice persoană poate fi subiect activ al acestora. Cu toate acestea, există şi
incriminări pentru care legiuitorul pretinde ca subiectul activ să aibă o anumită
calitate, de ex. aceea de persoană căsătorită (în cazul infracţiunii de bigamie -
art. 376), persoană care are o obligaţie legală de întreţinere (abandonul de
familie – art. 377), părinte sau persoană care are un minor încredinţat
(nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului şi împiedicarea
accesului la învăţământul general obligatoriu - art. 379 şi 380).
Latura obiectivă. Din punct de vedere al elementului material,
infracţiunile din acest titlu sunt infracţiuni comisive şi se pot comite de regulă
prin acţiune, dar şi prin inacţiune. Există însă şi infracţiuni omisive cum este
abandonul de familie, în formele descrise la literele „b” şi „c” ale art. 378 alin. 1
(neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere şi neplata pensiei de întreţinere).
Urmarea socialmente periculoasă constă de cele mai multe ori într-o stare
de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Infracţiunile din acest titlu se săvârşesc cu intenţie
directă sau indirectă. Uneori, pentru întregirea laturii subiective mai sunt
necesare anumite cerinţe esenţiale: de ex. făptuitorul trebuie să acţioneze cu rea-
credinţă (art. 378 alin. 1 lit. b şi alin. 2 – abandon de familie).
Tentativa este posibilă la cele mai multe dintre infracţiuni, dar se
pedepseşte numai în cazul infracţiunii de pornografie infantilă (art. 374).
Sancţiunile prevăzute în lege sunt închisoarea şi amenda. În cazul
infracţiunii de constituire a unui grup inbfracţional organizat (art. 367) este
prevăzută şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
VI. 2. Infracţiuni contra ordinii şi liniştii publice (art.367 -375 Cod

penal)
VI. 2. 1. Constituirea unui grup infracţional organizat (art. 367)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta de a iniţia sau de a constitui un grup
infracţional organizat, de a adera la el ori de a-l sprijini sub orice formă.
Dacă de regulă, acţiunile de asociere a cetăţenilor nu cad sub incidenţa
legii penale, ori de câte ori asocierea unor persoane urmăreşte ca scop comiterea
de infracţiuni, legea penală este datoare să reprime asemenea asociaţii sau
grupări.
În alin. 6 al articolului este definit grupul infracţional organizat drept acel
grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o
162
__________________________________________________________________________________________
anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul
comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
Incriminarea este preluată cu modificări din vechiul Cod penal şi din
Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combarera criminalităţii organizate.
ordinea şi securitatea socială care trebuie protejate împotriva grupărilor
infracţionale. Nu există obiect material.
Subiectul activ în cazul formei de comitere prin constituire a grupului
este multiplu, prezentându-se sub forma unei pluralităţi constituite. În privinţa
celorlalte forme de comitere (iniţiere, aderare, sprijinire), subiectul activ poate fi
orice persoană, chiar şi una singură.
Diferenţele dintre participaţia penală obişnuită şi constituirea unui grup
infracţional organizat constau în următoarele:
- la participaţia penală, pericolul social este dat de infracţiunea concretă
comisă, pe când în cazul constituirii unui grup infracţional organizat, pericolul
social derivă din însăşi activitatea de asociere;
- grupul infracţional organizat presupune o anumită existenţă în timp şi de
sine stătătoare, o organizare şi o împărţire a rolurilor fiecărui membru,
- în cazul participaţiei penale, activitatea fiecărui participant se absoarbe
în conţinutul infracţiunii concrete comise în această modalitate, pe când în cazul
constituirii unui grup infracţional organizat, aceasta va fi reţinută distinct de
infracţiunile concrete comise de grupul respectiv.
Subiect pasiv al infracţiunii este statul ca titular al valorii ocrotite.
Latura obiectivă. Elementul material este exprimat în formă alternativă,
putând consta din următoarele acţiuni: iniţierea, constituirea, aderarea la un
grup infracţional organizat sau sprijinirea sub orice formă a unei asemenea
asocieri.
Iniţierea unui grup infracţional organizat presupune activităţile de
propunere a constituirii unei asociaţii ori grupări criminale, enunţarea unor astfel
de idei, precum şi atragerea de adepţi ai asociaţiei sau grupării, efectuarea de
acte prin care se pregăteşte înfiinţarea unui asemenea grup;
Constituirea unui grup infracţional organizat se referă la crearea în fapt a
unei asociaţii/grupări, înţelegerea sau acordul lor de voinţă în acest sens, dar şi
acordul membrilor de a coopera în vederea realizării scopurilor organizaţiei;
Aderarea la un grup infracţional organizat înseamnă alăturarea la o astfel
de organizaţie, intrarea efectivă în grupare sau asociaţie, în deplină cunoştinţă a
scopurilor ei şi cu voinţa de a participa la acţiunile acesteia;
163
__________________________________________________________________________________________
Sprijinirea sub orice formă a unei asemenea asocieri desemnează
acţiunile de ajutor date de persoane din afara organizaţiei şi poate consta în
ajutor material sau moral sau înlesnirea funcţionării acelei asocieri.
Oricare dintre aceste acţiuni poate forma singură elementul material al
infracţiunii, dar ultimele două forme de comitere presupun o situaţie premisă şi
anume preexistenţa unei asocieri la care se aderă sau care este sprijinită în orice
fel. Persoana care comite mai multe din aceste acţiuni alternative, cu aceeaşi
rezoluţie infracţională va răspunde numai pentru o singură infracţiune.
Ori de câte ori grupul infracţional organizat a trecut şi la comiterea unei
infracţiuni, potrivit dispoziţiilor alin. 3, se vor aplica regulile referitoare la
concursul de infracţiuni.
Urmarea socialmente periculoasă constă într-o stare de pericol pentru
relaţiile de convieţuire socială.
indirectă. datorită
Regimul sancţionator. Infracţiunea este pedepsită cu închisoare de la unu
la 5 ani.
Variante agravate. În alin. 2 este descrisă forma agravată, iar elementul
circumstanţial de agravare îl constituie împrejurarea că în scopul grupului
infracţional organizat intră săvârşirea unei infracţiuni care este pedepsită cu
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoare mai mare de 10 ani.
Cauza specială de nepedepsire. Potrivit alin. 4, sunt apăraţi de
răspundere penală acei membri ai grupării care denunţă autorităţilor, existenţa
grupului, mai înainte ca acesta să fi fost descoperit şi de a se fi început
săvârşirea faptelor care intră în scopul grupării.
Cauza de reducere a pedepsei. Alin. 5 conţine şi o cauză specială de
reducere a pedepsei constând în aceea că persoana care a comis vreuna din
faptele descrise în alin. 1-3, înlesneşte în cursul urmăririi penale, aflarea
adevărului şi tragerea la răspundere penală a unui sau mai multor membri ai
grupării, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
VI. 2. 2. Instigarea publică (art. 368)

Noţiune. Fapta constă în îndemnarea publicului prin viu grai, în scris sau
orice alte mijloace să săvârşească infracţiuni.
164
__________________________________________________________________________________________
convieţuirea socială care presupun respectarea ordinii de drept prin interzicerea
oricăror forme de apologie a infracţiunilor. Nu există obiect material al
infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia este posibilă sub toate
formele.
Dacă subiectul activ are calitatea de funcţionar public, această împrejurare
constituie element circumstanţial de agravare, iar fapta săvârşită de o astfel de
persoană va fi pedepsită mai aspru, potrivit dispoziţiilor din alin. 2. Subiect
pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin acţiunea de
îndemnare a publicului să comită infracţiuni.
Fapta se poate comite verbal (prin viu grai în adunări, întruniri, etc), în
scris (prin articole din ziar, manifeste, mesaje virtuale, etc.) sau orice alte
mijloace (de ex., sau prin intermediul televiziunii, radioului, etc.)
După cum se observă, cerinţa esenţială a elementului material constă în
săvârşirea acţiunii în condiţii de publicitate.
Urmarea socialmente periculoasă presupune producerea unei stări de
pericol pentru regulile de convieţuire socială.
indirectă.
3 luni la 3 ani sau amenda, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
Dacă fapta la care s-a instigat public a fost săvârşită, se va aplica pedeapsa
prevăzută de lege pentru acea faptă.
Varianta agravată. Pentru forma agravată din alin. 2, când subiectul
activ este calificat, pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 1 la 5 ani şi
interzicerea unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
VI. 2. 3. Incitarea la ură sau discriminare (art. 369)

Noţiune. Infracţiunea constă în fapta persoanei care incită publicul, prin
orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane.
165
__________________________________________________________________________________________
Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind convieţuirea
socială care sunt astfel protejate prin reprimarea oricărei forme de discriminare
între oameni. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal, iar participaţia
penală este posibilă sub toate formele. Fapta se poate comite şi de către o
persoană juridică. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect pasiv
secundar este grupul de persoane împotriva cărora s-a incitat la ură ori
discriminare.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de instigare,
adică de apologie sau propagandă a discriminării persoanelor în funcţie de
anumite criterii.
Acţiunea incriminată se poate realiza prin orice mijloace: prin viu grai, în
scris (afişe, manifeste, etc), prin mijloace de comunicare în masă, sau alte
mijloace (desene, picturi, filme sau alte manifestări artistice cu un astfel de
conţinut).
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valorile ocrotite.
Tentativa deşi este posibilă, nu este pedepsită.
Regimul sancţionator. Potrivit legii, fapta se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani, alternativ cu amenda.
VI. 2. 4. Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni (art.

370)
Noţiune. Infracţiunea constă în încercarea de a determina o persoană prin
constrângere sau corupere, să comită o infracţiune pentru care legea prevede
pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale privind
convieţuirea socială care se opun încercărilor de instigare a persoanelor să
comită fapte cu un grad ridicat de pericol social. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă.
Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de a încerca
determinarea unei persoane să comită o infracţiune.
166
__________________________________________________________________________________________
Din punct de vedere al formelor infracţiunii, fapta este în realitate o
tentativă de instigare nereuşită. În lipsa incriminării din art. 370, pedepsirea unei
încercări neizbutite de instigare nu ar putea fi sancţionată.
Cerinţele esenţiale ale elementului material au în vedere următoarele
aspecte:
- încercarea de determinare trebuie să aibă loc prin constrângere (fizică
sau morală) sau prin corupere (oferire de bani, foloase sau alte servicii);
- instigarea să se refere la săvârşirea unei infracţiuni pedepsită cu
detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 10 ani.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Latura subiectivă. Fapta se comite numai cu intenţie care poate fi directă
sau indirectă.
Tentativa nu este posibilă, fapta însăşi fiind o tentativă de instigare
nereuşită. Dacă instigarea a reuşit şi cel instigat a săvârşit infracţiunea la care s-a
instigat, atunci făptuitorul instigator va răspunde pentru instigare la acea
infracţiune şi nu pentru încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
unu la 5 ani sau amenda.
competenţa de soluţionare revine judecătoriei.
VI. 2. 5. Tulburarea ordinii şi liniştii publice (art. 371)

Noţiune. Potrivit textului, infracţiunea constă în fapta persoanei care
tulbură ordinea şi liniştea publică prin violenţe comise împotriva persoanelor sau
bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, în
public.
Obiectul juridic special este format din acele relaţii sociale privitoare la
convieţuirea socială, ordinea şi liniştea publică.
Ordinea şi liniştea publică presupun un climat de convieţuire paşnică,
încredere şi securitate personală.
Dacă fapta este îndreptată împotriva persoanei sau a unor bunuri, acestea
vor deveni obiect material al infracţiunii.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. Participaţia
penală este posibilă sub toate formele.
acţiuni: săvârşirea de violenţe, de ameninţări ori de atingeri grave aduse
demnităţii persoanelor.
167
__________________________________________________________________________________________
Urmează ca organele judiciare să stabilească în funcţie de urmările
produse, dacă manifestările concrete (de ex. proferarea de cuvinte obscene într-
un local public, expunerea nudului în public într-o manieră care au produs
vreunul din rezultatele cerute de norma de incriminare, indignarea cetăţenilor,
etc.) au adus atingere bunelor moravuri, au provocat tulburarea ordinii şi liniştii
publice.
Cerinţa esenţială a oricăreia dintre acţiunile ce formează elementul
material este ca aceasta să aibă loc în public.
Pentru existența infracțiunii nu este necesar ca violențele, amenințările sau
atingerile aduse demnității să fie comise împotriva mai multor persoane, fiind
suficient că acestea s-au săvârșit împotriva unei singure persoane, în public.
Urmarea imediată se concretizează într-o atingere adusă ordinii şi liniştii
publice.
luni la 2 ani sau amendă.
VI. 2. 6. Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase (art.

372)
Noţiune. Potrivit alin. 1, infracţiunea constă în fapta de a purta fără drept,
la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi
autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun a
următoarelor obiecte: cuţit, pumnal, box sau alte asemenea obiecte fabricate sau
confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire, arme neletale care nu
sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe iritant-
lacrimogene sau cu efect paralizant.
În alin. 2 este introdusă o altă modalitate de comitere, fapta constând în
folosirea fără drept la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri
special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de
transport în comun, a obiectelor menţionate în alineatul 1.
Deşi în doctrină s-a susţinut că modalitatea normativă din alin. 2
reprezintă o formă agravată a faptei descrise în primul alineat, considerăm că
este vorba de o altă infracţiune deoarece elementul material este diferit.
168
__________________________________________________________________________________________
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii
şi liniştii publice.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale de convieţuire
socială conform cărora anumite obiecte periculoase nu pot fi purtate în locuri
publice, pentru a se împiedica incidentele violente. Obiect material sunt înseşi
obiectele a căror purtare este interzisă.
Subiectul activ poate fi orice persoană. Participaţia penală este posibilă,
excepţie făcând coautoratul deoarece fiecare persoană care săvârşeşte acţiunea
interzisă comite o infracţiune în nume propriu. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material al faptei din alin. 1 constă în fapta
de a purta (adică de a avea asupra sa, fie în mână, în buzunar, geantă, poşetă,
rucsac, etc.) anumite obiecte cu potenţial periculos: cuţit, pumnal, box sau alte
asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau
lovire, arme neletale care nu sunt supuse autorizării ori dispozitive pentru şocuri
electrice, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant.
Pentru fapta descrisă în alin. 2, elementul material se realizează prin
acţiunea de a folosi aceste obiecte periculoase, în locurile menţionate la alin. 1.
Cerinţele esenţiale ale elementului material pentru ambele variante de
comitere, presupun ca:
- portul/folosirea obiectelor să aibă loc fără drept (adică nejustificat,
neautorizat),
- acţiunea să fie comisă în anumite locuri, expres menţionate de legiuitor:
la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi
autorizate pentru distracţie ori agrement sau în mijloace de transport în comun.
Dacă făptuitorul a purtat întâi obiectul într-unul din locurile menţionate de
legiuitor şi apoi l-a şi folosit, în sarcina sa se va reţine doar a doua modalitate
normativă a faptei, aceea din alin. 2, portul obiectelor fiind absorbit în acţiunea
de folosire.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru forma
infracţiunii din alin. 1 este închisoarea de 3 luni la un an sau amenda, iar pentru
forma descrisă în alin. 2 este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
Variante agravate. În alin. 3 este introdusă o formă agravată a faptei din
alin. 1, care este pedepsită mai sever dacă făptuitorul poartă fără drept, în sediul
autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes
169
__________________________________________________________________________________________
public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral, obiectele
menţionate în alineatul 1.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la unu la 3 ani sau amenda.
VI. 2. 7. Împiedicarea desfăşurării unei adunări publice (art. 373)

Noţiune. Infracţiunea constă în împiedicarea prin orice mijloace a
desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii.
Incriminarea are caracter de noutate şi nu se regăseşte în legislaţia penală
anterioară.
convieţuirea care presupun ca persoanele să-şi exercite nestingherit dreptul la
liberă exprimare a opiniilor lor în cadrul unor adunări publice. Nu există obiect
material.
Subiectul activ poate fi orice persoană, chiar şi o persoană juridică.
Participaţia penală este posibilă. Subiect pasiv principal este statul, iar subiect
pasiv secundar este grupul de persoane împiedicat să ţină adunarea publică.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de împiedicare
(adică obstrucţionare, stânjenire) a desfăşurării unei adunări publice. Această
acţiunea de împiedicare se poate comite prin orice mijloace, de ex. prin acte de
violenţă contra manifestanţilor, strigăte sau zgomote puternice, organizarea unei
alte adunări publice în acelaşi loc sau în apropiere, etc.
Cerinţa esenţială a elementului material impune ca adunarea publică să fi
fost în prealabil autorizată potrivit legii. Prin urmare împiedicarea desfăşurării
unei adunări publice neautorizată nu constituie infracţiune.
VI. 2. 8. Pornografia infantilă (art. 374)

Noţiune. Infracţiunea constă în producerea, deţinerea în vederea expunerii
sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea, expunerea, promovarea, distribuirea,
170
__________________________________________________________________________________________
precum şi punerea la dispoziţie în orice mod, de materiale pornografice cu
minori.
Incriminarea este preluată cu modificări din legislaţia penală cu caracter
special anterioară noului Cod penal (Legea nr. 678/2001 privind combaterea
traficului de persoane şi Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea
pornografiei.
Obiectul juridic special este format din relaţiile privind convieţuirea
socială care impun un comportament demn şi respectarea bunelor moravuri faţă
de minori. Obiect material sunt materialele pornografice cu minori.
posibilă. Subiect pasiv este minorul reprezentat în acele materiale.
Latura obiectivă. Elementul material se realizează prin oricare dintre
acţiunile enumerate cu titlu exemplificativ de către legiuitor: producerea,
deţinerea în vederea expunerii sau distribuirii, achiziţionarea, stocarea,
expunerea, promovarea, distribuirea, precum şi punerea la dispoziţie în orice
mod a materialelor pornografice.
Cerinţa esenţială a elementului material impune ca aceste materiale
pornografice să se refere la minori, adică la persoane cu vârsta mai mică de 18
ani. Potrivit alin. 4, prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice
material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care
deşi nu prezintă o persoană reală, simulează în mod credibil, un minor având un
astfel de comportament.
unu la 5 ani.
Variante agravate şi atenuate. În alin. 2 regăsim o formă agravată a
faptei care presupune săvârşirea faptelor din alin. 1 prin intermediul unui sistem
informatic sau printr-un alt mijloc de stocare a datelor.
Caracterul grav este dat de posibilitatea mai mare de răspândire a unor
astfel de materiale în mediul virtual prin reţelele de comunicare.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Alin. 3 introduce o formă atenuată a faptei care constă în accesarea fără
drept, de materiale pornografice cu minori, prin intermediul sistemelor
informatice sau a altor mijloace de comunicaţii electronice.
Pedeapsa prevăzută în lege este închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau
amenda.
171
__________________________________________________________________________________________
VI. 2. 9. Ultrajul contra bunelor moravuri (art. 375)

Noţiune. Infracţiunea constă în expunerea sau distribuirea fără drept, în
public, de imagini ce prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât pornografia
infantilă ori săvârşirea în public, a actelor de exhibiţionism sau a altor acte
sexuale explicite.
convieţuirea socială în conformitate cu care oamenii sunt ţinuţi să respecte
bunele moravuri. Aşa cum a fost definită în doctrină, noţiunea de bune moravuri
semnifică acele obiceiuri, deprinderi şi comportări în societate care implică
respectul reciproc, păstrarea decenţei şi considerarea demnităţii umane. Nu
există obiect material.
sub toate formele. Subiect pasiv sunt persoanele care au fost lezate prin
comportamentul indezirabil al făptuitorului.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre acţiunile
enumerate de legiuitor: expunerea sau distribuirea fără drept, de imagini ce
prezintă explicit o activitate sexuală, alta decât pornografia infantilă, săvârşirea
actelor de exhibiţionism sau a altor acte sexuale explicite.
Expunerea înseamnă etalare, arătarea către alţii; distribuirea înseamnă
împărţirea, înmânarea de asemenea imagini, unor alte persoane. Exhibiţionism
înseamnă expunerea publică a organelor genitale.
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca toate aceste acţiuni
să aibă loc în public. În ceea ce priveşte acţiunile de expunere şi distribuire, mai
există o cerinţă suplimentară şi anume ca activităţile să se desfăşoare fără drept,
adică neautorizat. Dacă aceste acţiuni se realizează de către persoane autorizate
(de ex. distribuitori de ziare şi reviste care desfăşoară astfel de activităţi în
condiţiile legii), fapta nu constituie infracţiune
172
__________________________________________________________________________________________
VII. Bibliografie
G. Marcov, Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a
infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în
„Revista Română de Drept”, nr. 10/1971;
Tudorel Toader, Drept penal român, Partea specială, Editura Hamangiu,
Bucureşti, 2007;
Bucureşti, 2012;
Decizia nr. 9/2016 a I.C.C.J., pronunțată de Completul pentru dezlegarea
unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 356 din 10 mai 2016;

1. Ce înțelegeți prin grup infracțional organizat? În ce constă latura obiectivă
a infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat?
2. Care este latura obiectivă a infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii
publice?
3. În ce constă infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte
periculoase?
4. Care este latura obiectivă a infracțiunii de pornografie infantilă?
5. Ce înțelegeți prin ultraj contra bunelor moravuri?
173
__________________________________________________________________________________________
1. Ori de câte ori grupul infracţional organizat a trecut şi la comiterea unei

infracţiuni :
a) se vor aplica regulile referitoare la concursul de infracţiuni;
b) se va reține doar infracțiunea de constituirea unui grup infracțional
organizat;
c) se va reține doar infracțiunea scop a grupului infracțional organizat.
2. Cerința esențială a oricăreia dintre acţiunile ce formează elementul

material al infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice este ca
aceasta să:
a) aibă loc în public;
b) sa aibă loc în spații speciale;
c) să aibă loc în spații închise.
3. Infracțiunea de împiedicare a desfășurării unei adunări publice:

a) nu are obiect material;
b) are obiect material;
c) are un obiect material strict identificat.
4. La infracțiunea de pornografie infantilă:

a) tentativa nu se pedepsește;
b) tentativa se pedepsește;
c) acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
5. La infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri, subiectul activ:

a) este numai o persoană calificată;
b) este numai un funcționar public;
c) poate fi orice persoană.
174
__________________________________________________________________________________________
1. Grupul infracţional organizat este:

a) grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru
o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul
comiterii uneia sau mai multor infracţiuni;
b) grupul structurat, format din două sau mai multe persoane, constituit
pentru o anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în
scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni;
c) grupul structurat, format din cel puțin cinci persoane, constituit pentru o
anumită perioadă de timp şi pentru a acţiona în mod coordonat în scopul
comiterii uneia sau mai multor infracţiuni.
2. Infracțiunea de instigare publică presupune drept cerință esențială a

elementului material:
a) repetarea acțiunii de cel puțin 2 ori;
b) acțiunea să se desfășoare în fața a cel puțin trei persoane;
c) săvârşirea acţiunii în condiţii de publicitate.
3. Încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni se poate comite:

a) prin constrângere;
b) prin corupere;
c) prin orice mijloace.
4. Elementul material al infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice

constă în una din următoarele acţiuni:
a) săvârşirea de violenţe;
b) săvârşirea de de ameninţări;
c)săvârşirea de atingeri grave aduse demnităţii persoanelor.
5. Infracţiunea de port fără drept de obiecte periculoase din alin. 1 al art.

372 presupune ca purtarea obiectelor periculoase să se realizeze în anumite
locuri cum ar fi:
a) la adunări publice, manifestări cultural-sportive;
175
__________________________________________________________________________________________
b) în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement;
c) în mijloace de transport.
Inculpații au fost condamnați pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor

de constituirea unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de
bani.
A procedat corect instanţa de judecată? De ce nu au fost condamnați
inculpații, separat, doar pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unul grup
infracțional organizat sau pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și
spălare de bani?
176
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni contra familiei

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor contra familiei;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:


Infracţiunile contra familiei (art. 376- 380 Cod penal)
177
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
publice (art.367-art.375); infracțiunile
contra familiei (art.376-art.380) și infracțiunile contra libertății religioase
și respectful datorat persoanelor decedate (art.381-art.384).
Grupul infracţiunilor contra familiei cuprinde următoarele incriminări:
Bigamia (art.376), Incestul (art.377), Abandonul de familie (art.378),
Nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (art.379), Împiedicarea
accesului la învățământul general obligatoriu (art.380).
VI.Conţinutul unităţii de studiu nr.12
VI. 1. Bigamia (art. 376)

Noţiune. Statul nostru consacră caracterul monogam al familiei, iar
potrivit art. 376, infracţiunea de bigamie constă în încheierea unei noi căsătorii
de către o persoană căsătorită.
Se pedepseşte de asemenea şi persoana necăsătorită care încheie o
căsătorie cu o persoană pe care o ştie căsătorită.
instituţia căsătoriei monogame. Nu există obiect material.
Subiectul activ poate fi persoana (bărbat sau femeia) care are calitatea de
persoană căsătorită ori persoana necăsătorită care cunoaşte că partenerul este
deja căsătorit. Subiect pasiv este soţul persoanei căsătorite
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de încheiere a
unei noi căsătorii, în sensul de act juridic valabil întocmit de către persoana
competentă (ofiţerul de stare civilă din cadrul primăriei)..
Nu contează dacă soţii trăiau împreună sau erau despărţiţi în fapt.
Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru relaţiile sociale
ocrotite.
178
__________________________________________________________________________________________
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru bigamie este
închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
În alineatul 2 se arată că persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o
persoană pe care o ştie căsătorită, se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un
an sau cu amendă. Acest alineat incriminează în realitate, complicitatea la
bigamie, dar o sancţionează mai blând.
VI. 2. Incestul (art. 377)

Noţiune. Fapta constă în raportul sexual consimţit între rude în linie
directă sau între fraţi şi surori şi a fost sancţionată aspru din cele mai vechi
timpuri.
Obiectul juridic special îl formează pe de o parte relaţiile referitoare la
moralitatea vieţii sexuale, dar şi relaţiile care se formează în legătură cu
sănătatea biologică a speciei umane.
Subiectul activ. În mod necesar, fapta este o infracţiune bilaterală, adică
presupune cooperarea a două persoane de sex opus, chiar dacă numai una poate
fi pedepsită. Subiecţii activi trebuie să fie înrudiţi între ei, fie în linie directă ori
să fie frate şi soră.
Participaţia penală este posibilă sub forma instigării şi complicităţii.
Latura obiectivă. Elementul material constă în raportul sexual, consimţit
şi normal care are loc între două persoane de sex opus.
Cerinţa esenţială a legii este ca raportul sexual să fie consimţit şi să aibă
loc între rude în linie directă (mamă-fiu, tată-fiică, bunic-nepoată sau bunică-
nepot, etc.) sau între frate şi soră.
Dacă raportul sexual are loc prin constrângere sau asupra unei persoane în
imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, făptuitorul va răspunde
doar pentru viol în formă agravată, nu şi pentru incest.
Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă. Eroarea
asupra existenţei relaţiilor de rudenie înlătură caracterul penal al faptei.
unu la 5 ani.
179
__________________________________________________________________________________________
VI. 3. Abandonul de familie (art. 378)

Noţiune. Abandonul de familie constă în săvârşirea de către cel care
obligaţia legală de întreţinere a uneia din următoarele fapte:
a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunând persoana
îndreptăţită la întreţinere, la suferinţe fizice sau morale;
b) neîndeplinirea cu rea credinţă a obligaţiei de întreţinere prevăzute de
lege;
c) neplata cu rea credinţă timp de 3 luni a pensiei de întreţinere, stabilită
pe cale judecătorească.
Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale referitoare la
necesitatea îndeplinirii obligaţiei legale de întreţinere care derivă din relaţiile de
familie.
Subiectul activ poate fi numai persoana care are faţă de subiectul pasiv o
obligaţie de întreţinere. Potrivit Codului civil, obligaţia de întreţinere există între
următoarele persoane: soţ şi soţie; rudele în linie dreaptă, chiar şi în situaţia
adopţiei; fraţi şi surori, chiar şi în situaţia adopţiei; între foştii soţi, în anumite
condiţii.
Dreptul la întreţinere îl are numai acela care se află în nevoie, neavând
posibilitatea să obţină câştiguri din muncă, din cauza incapacităţii de a munci
(este minor, este major, dar urmează studii superioare forma de învăţământ la zi
şi nu depăşeşte vârsta de 26 de ani, este bolnav, etc).
Latura obiectivă. Infracţiunea este reglementată sub forma a trei
modalităţi alternative pe care le vom analiza separat în cele ce urmează:
- părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor. Elementul material constă
în una din cele trei acţiuni enumerate de legiuitor. Cerinţa esenţială a oricăreia
din aceste acţiuni este aceea ca cel îndreptăţit la întreţinere să fie expus prin
fapta comisă la suferinţe fizice sau morale.
- neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere prevăzută de lege. Fapta se
comite prin inacţiune şi presupune ca făptuitorul să nu-şi îndeplinească cel puţin
două luni această obligaţie;
- neplata pensiei de întreţinere stabilită pe cale judecătorească. Această
variantă alternativă se comite de asemenea prin inacţiune, iar cerinţa legii este ca
să existe o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit plata unei
astfel de pensii. Săvârșirea faptei prin neplata pensiei de întreținere stabilite
printr-o singură hotărâre judecătorească, în favoarea mai multor persoane va
constitui o infracțiune unică, continuă.
180
__________________________________________________________________________________________
indirectă, iar pentru ultimele două variante de incriminare legiuitorul pretinde ca
făptuitorul să fie de rea-credinţă: adică are posibilităţi materiale să-şi
îndeplinească această obligaţie, dar nu o face. Organele judiciare sunt obligate
să facă dovada relei credinţe a făptuitorului.
Regimul sancţionator. Toate variantele de comitere, inclusiv varianta
asimilată din alin. 2 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.
Varianta asimilată. În alin. 2 este incriminată şi neexecutarea cu rea-
credinţă, de către persoana condamnată a prestaţiilor periodice stabilite nprin
hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din
partea victimei infracţiunii.
prealabilă a persoanei vătămate, iar competenţa de soluţionare revine
Judecătoriei. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
Dacă în cursul procesului penal, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile de
întreţinere, dar nu a fost retrasă plângerea prealabilă, instanţa va pronunţa
împotriva inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei sau cu
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
VI. 4. Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art.

379)
Noţiune. Legea incriminează această faptă în două modalităţi normative
şi anume:
- reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul
celuilalt părinte sau al persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat potrivit legii;
- fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre
judecătorească spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare
dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de
părţi sau de către organul competent.
existenţa unui cadru familial normal privind creşterea şi educarea copiilor.
Subiectul activ al infracţiunii este la prima variantă de incriminare,
părintele minorului, iar la a doua variantă de incriminare, numai persoana căreia
i s-a încredinţat minorul printr-o hotărâre judecătorească. Această persoană
poate fi unul din părinţi, o rudă sau o altă persoană.
181
__________________________________________________________________________________________
Latura obiectivă. Elementul material al primei variante constă în
reţinerea minorului de către părintele său. Această acţiunea trebuie să se
săvârşească în mod abuziv, în lipsa consimţământului celuilalt părinte sau al
persoanei căreia i s-a încredinţat minorul.
Pentru a doua variantă, elementul material constă în împiedicarea repetată
a părintelui de a avea legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de
părţi sau stabilite de către instanţa judecătorească.
Cerinţa esenţială a legii presupune ca împiedicarea să aibă loc în mod
repetat, adică să aibă caracterul unui tratament sistematic de natură a
compromite bunele relaţii care trebuie să existe între părinte şi copilul său
minor.
o lună la 3 luni sau amenda.
judecătoriei. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
VI. 5. Împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu

(art. 380)
Noţiune. Infracţiunea constă în fapta părintelui sau a persoanei căreia i-a
fost încredinţat minorul potrivit legii, de a-l retrage sau de a-l împiedica prin
orice mijloace să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu.
Incriminarea are caracter de noutate şi nu se regăseşte în legislaţia penală
anterioară
dreptul minorului la învăţătură. Nu există obiect material.
Subiectul activ este calificat şi trebuie să fie părintele minorului sau
persoana căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii. Subiectul pasiv este
minorul căruia i se interzice accesul la învăţământul general obligatoriu, dar
până la vârsta de 16 ani, deoarece după această vârstă învăţământul general nu
mai este obligatoriu.
Latura obiectivă. Elementul material constă în oricare dintre cele două
acţiuni: retragerea minorului de la şcoală sau împiedicarea lui să meargă la
şcoală.
Retragerea minorului înseamnă că acesta este scos din evidenţele şcolare,
iar acţiunea de împiedicare se poate realiza prin orice mijloace: nu este înscris în
clasa I, nu este lăsat să plece la şcoală, este trimis în alt loc, etc.
182
__________________________________________________________________________________________
Cerinţa esenţială presupune ca minorul să nu poată urma cursurile
învăţământului general obligatoriu (durata acestuia este în prezent de 11 clase
conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.În acest sens, obligaţia de a
frecventa învăţământul obligatoriu de 11 clase, la forma cu frecvenţă, încetează
la vârsta de 18 ani.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru educaţia minorului.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
luni la un an sau amendă.
Cauză de nepedepsire. Potrivit alin. 2, fapta nu se sancţionează dacă
îniante de a se termina urmărirea penală, inculpatul reia frecventarea cursurilor
de către minor.
Dacă până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul
asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa va pronunţa
împotriva inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei sau cu
suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite
condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.
VII. Bibliografie
Bucureşti, 2012;
Decizia nr. 4/2017 a I.C.C.J., pronunțată de Completul competent să
judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 360 din 16
mai 2017.
183
__________________________________________________________________________________________

1. În ce constă infracțiunea de bigamie?
2. Care este subiectul activ al infracțiunii de incest?
3. În ce constă infracțiunea de abandon de familie?
4. Care sunt modalitățile normative ale infracțiunii de nerespectarea
măsurilor privind încredințarea minorului?
5. Care este latura obiectivă a infracțiunii de împiedicarea accesului la
învățământului general obligatoriu?
1. Participaţia penală la infracţiunea de incest (art.377 Cod penal) este

posibilă:
a) numai sub forma instigării şi a complicităţii;
b) numai sub forma coautoratului;
c) sub toate formele.
2. Elementul material al infracţiunii de abandon de familie (art.378 Cod

penal) se poate realiza:
a) numai prin inacţiuni;
b) prin acţiuni cumulative;
c) prin acţiuni sau inacţiuni.
3. Fapta de abandon de familie (art.378 Cod penal) nu se pedepseşte dacă:

a) persoana vătămată îşi retrage plângerea;
b) intervine împăcarea părţilor;
c) înainte de terminarea urmăririi penale inculpatul îşi îndeplineşte
obligaţiile.
184
__________________________________________________________________________________________
4. Infracţiunea de incest (art.377 Cod penal) poate fi:

a) o infracţiune complexă;
b) o infracţiune continuată;
c) o infracţiune progresivă.
5. Constituie infracţiunea de nerespectare a măsurilor privind

încredinţarea minorului (art.379 Cod penal):
a) reţinerea de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul
celuilalt părinte;
b) fapta persoanei de a împiedica pe oricare dintre părinţi să aibă legături
personale cu minorul;
c) reţinerea de către o persoană a unui minor.
1. Infracţiunea de incest:
a) se poate săvârşi doar de subiecţi având sex diferit;
b) se poate săvârşi de subiecţi de acelaşi sex, cu condiţia să fie rude în linie
directă sau fraţi ori surori;
c) nu poate fi săvârşită în formă continuată.
2. În cursul judecăţii pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie,

îndeplinirea de către inculpat a obligaţiilor de întreţinere determină:
a) amânarea aplicării pedepsei sau condamnarea inculpatului la o pedeapsă
cu suspendarea sub supraveghere a executării, chiar dacă nu sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta;
b) reducerea pedepsei la jumătate;
c) încetarea procesului penal.
3. Bigamia:
a) este o infracțiune bilaterală;
b) este o infracțiune de pericol;
c) este o infracțiune care aduce atingere ordinii și liniștii publice.
185
__________________________________________________________________________________________
4. Incestul presupune:
a) un act sexual consimțit între rude;
b) ca subiecții activi să fie persoane de același sex sau de sex diferit;
c) un raport sexual consimțit.
5. În cazul bigamiei:
a) subiect pasiv este soțul persoanei căsătorite;
b) poate fi sancționată și o persoană necăsătorită;
c) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.
În condițiile în care nu a fost retrasă plângerea prealabilă, instanța a

pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de amânare a aplicării pedepsei
pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, chiar dacă în cursul
procesului penal acesta și-a îndeplinit obligația de întreținere.
A procedat corect instanţa de judecată? De ce nu s-a dispus încetarea
procesului penal?
186
__________________________________________________________________________________________
Infracțiuni contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor

decedate

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor contra libertății religioase
și respectului datorat persoanelor decedate;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:


Infracţiunile contra libertății religioase și respectului datorat persoanelor
decedate (art. 381- 384 Cod penal)
187
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
publice (art.367-art.375); infracțiunile contra familiei (art.376-art.380) și
infracțiunile contra libertății religioase și respectul datorat persoanelor decedate
(art.381-art.384).
Grupul infracţiunilor contra libertății religioase și respectul datorat
persoanelor decedate cuprinde următoarele incriminări: Împiedicarea exercitării
libertății religioase (art.381), Profanarea lăcașurilor sau a obiectelor de cult
(art.382), Profanarea de cadavre sau morminte (art.383), Prelevarea ilegală de
țesuturi sau organe (art.384).
VI. 1. Împiedicarea exercitării libertăţii religioase (art. 381)

Noţiune. Infracţiunea este incriminată în două variante alternative de
comitere şi anume:
- în alineatul 1 este descrisă fapta persoanei care împiedică sau tulbură
libera exercitare a ritualului unui cult religios care funcţionează şi este organizat
în mod legal.
- în alineatul 2 regăsim o variantă de specie care constă în obligarea unei
persoane prin constrângere să participe la serviciile religioase ale vreunui cult
sau să îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult
- în alineatul 3 este prezentată forma asimilată a variantei de incriminare
din alineatul precedent, constând în obligarea unei persoane, prin violenţă sau
ameninţare, să îndeplinească un act interzis de cultul organizat potrivit legii,
căruia îi aparţine.
libertatea conştiinţei, întrucât nimeni nu poate fi obligat să practice un anumit
cult religios, iar cei care doresc să practice un astfel de cult care funcţionează
legal, nu pot fi tulburaţi ori împiedicaţi să-l exercite.
188
__________________________________________________________________________________________
Obiect material al infracţiunii poate fi corpul persoanei împiedicată sau
tulburată prin violenţă de la exercitarea cultului religios ori obiectele şi lucrurile
care servesc la practicarea acelui cult.
Subiectul activ poate fi orice persoană responsabilă penal. Participaţia
penală este posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este persoana împiedicată
ori constrânsă să participe la cultul religios.
Latura obiectivă. La varianta din alin. 1, elementul material constă în
două acţiuni alternative: împiedicarea sau tulburarea, acte care se pot realiza
prin orice fel de mijloace, legea neindicându-le în mod expres (de ex.
împiedicarea accesului enoriaşilor în biserici sau temple în intervalele în care au
loc servicii religioase; încuierea bisericilor sau altor lăcaşe de cult, etc).
Pentru varianta din alin. 2, elementul material constă în acţiunea de
constrângere (prin ameninţare sau violenţă fizică) a unei persoane să participe la
serviciile religioase ale unui anumit cult sau să îndeplinească un act religios
legat de exercitarea unui cult.
În cazul variantei de specie din alin. 3, elementul material constă în
acţiunea de obligare a persoanei să îndeplinească un act interzis de cultul
organizat potrivit legii, căruia îi aparţine acea persoană. Obligarea trebuie să se
realizeze prin violenţă sau ameninţare, aceasta fiind cerinţa esenţială a
elementului material.
Urmarea imediată presupune o stare de pericol pentru valoarea ocrotită.
Regimul sancţionator. Sancţiunea prevăzută în lege pentru varianta de
incriminare din alin. 1 este închisoarea de la 3 luni la 2 ani, alternativ cu
amenda.
Pentru variantele de specie din alin. 2 şi 3, pedeapsa prevăzută în lege este
închisoarea de la unu la 3 ani sau amenda.
judecătoriei. Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală.
VI. 2. Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult (art. 382)

Noţiune. Respectul datorat lăcaşurilor de cult sau a obiectelor folosite
pentru practicarea credinţelor religioase reprezintă pentru societatea noastră, o
valoare morală şi religioasă de importanţă deosebită, astfel că în noul Cod penal
a fost introdusă o incriminare cu caracter de noutate prin care sunt protejate
astfel de simboluri.
189
__________________________________________________________________________________________
Infracţiunea constă în profanarea unui lăcaş sau a unui obiect de cult,
aparţinând unui cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii.
Obiectul juridic special constă în relaţiile juridice referitoare la
convieţuirea socială care reclamă manifestarea sentimentelor de respect faţă de
lăcaşurile sau obiectele de cult.
Obiectul material îl reprezintă lăcaşul sau obiectul de cult asupra căruia
se comite fapta.
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de profanare,
care se poate realiza prin orice mijloace. Prin „profanare” se înţelege orice
atingere lipsită de respect, injurioasă ori batjocoritoare a valorilor ocrotite (de
ex. executarea de desene, inscripţii obscene, etc).
Cerinţa esenţială a elementului material presupune ca lăcaşul sau obiectul
de cult asupra căruia se realizează acţiunea să fie dintre acelea ce aparţin unui
cult religios care este organizat şi funcţionează potrivit legii.
VI. 3. Profanarea de cadavre sau morminte (art. 383)

Noţiune. Din cele mai vechi timpuri, respectul datorat morţilor a
reprezentat pentru societatea noastră o valoare morală de mare importanţă, astfel
că şi Codul penal ocroteşte sentimentele de pietate pe care cetăţenii trebuie să le
manifeste în raport cu cei decedaţi.
Varianta din alin. 1 se referă la cadavre ori cenuşa umană şi constă în
sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din
incinerarea acestuia.
Varianta de specie din alin. 2 se referă la construcţiile sau obiectele
conţinând rămăşiţe umane şi se comite prin profanarea prin orice mijloace, a
unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui monument funerar.
Obiectul juridic special constă în relaţiile juridice referitoare la
convieţuirea socială care reclamă manifestarea sentimentelor de pietate faţă de
cei dispăruţi ori faţă de obiectele care simbolizează amintirea acestora. Obiectul
190
__________________________________________________________________________________________
material îl reprezintă cadavrul, cenuşa umană, mormântul, monumentul funerar
sau urna funerară asupra căreia se comite fapta.
posibilă sub toate formele. Subiect pasiv este statul.
Latura obiectivă. Elementul material al faptei din alin. 1 constă în
oricare din următoarele acţiuni: sustragere, distrugere sau profanare, care se
poate realiza prin orice mijloace.
Sustragerea presupune acţiunea analizată la art. 228 (furtul), iar
distrugerea pe aceea din art. 253 (distrugerea). Prin profanare se înţelege orice
atingere lipsită de respect, injurioasă ori batjocoritoare a valorilor ocrotite.
Infracţiunea de profanare de morminte poate intra în concurs ideal cu alte
infracţiuni cum ar fi tulburarea ordinii şi liniştii publice, etc.
De asemenea, prin decizia nr. 35/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
pronunţată în recurs în interesul legii, s-a statuat că infracţiunea de profanare de
cadavre poate intra în concurs real cu infracţiunea de omor dacă inculpatul, prin
dezmembrarea sau incendierea cadavrului, urmăreşte ascunderea infracţiunii de
omor comise anterior.
Elementul material al variantei de specie din alin. 2 se realizează prin
acţiunea de profanare a unui mormânt, a unei urne funerare sau a unui
monument funerar. Profanarea se poate realiza prin orice mijloace.
Urmarea imediată este atingerea adusă sentimentelor de pietate
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege pentru varianta din
alin. 1 este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar pentru varianta de specie din alin.
2 sancţiunea este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
VI. 4. Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe (art. 384)

Noţiune. Infracţiunea constă în prelevarea de ţesuturi sau organe de la un
cadavru, fără drept.
Incriminarea este preluată cu modificări din Legea nr. 95/2006 privind
reforma în domeniul sănătăţii.
Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale care se formează
în legătură cu sănătatea publică. Obiect material sunt organele ori ţesuturile
prelevate.
191
__________________________________________________________________________________________
posibilă.
Latura obiectivă. Elementul material constă în acţiunea de prelevare a
organelor sau ţesuturilor de la un cadavru. Prin prelevare se înţelege luare,
ridicare a unei cantităţi sau părţi dintr-un întreg.
Potrivit Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ţesutul
este gruparea diferenţiată de celule care formează împreună o asociere
topografică şi funcţională (de ex. ţesut epitelial, hepatic, renal, etc.), iar organul
este partea diferenţiată din structura unui organism, adaptată la o funcţie definită
şi care este formată din ţesuturi ori tipuri celulare, prezentând vascularizaţie şi
inervaţie proprii (de ex. splina, tiroida, inima, pielea, etc.)
Cerinţa esenţială presupune ca acţiunea să aibă loc fără drept, adică fără
îndreptăţire legală, neautorizat.
Urmarea imediată este o stare de pericol pentru sănătatea publică, precum
şi atingerea adusă cadavrului de la care s-a realizat prelevarea.
Regimul sancţionator. Pedeapsa prevăzută în lege închisoarea de la 6
luni la 3 ani sau amenda.
VII. Bibliografie
Bucureşti, 2012.
192
__________________________________________________________________________________________
1. În ce constă infracțiunea de împiedicarea exercitării libertății religioase?

2. Ce înțelegeți prin ”profanare”?
3. Infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte poate intra în concurs cu
alte infracțiuni?
4. Care este latura obiectivă a infracțiunii de prelevarea ilegală de țesuturi sau
organe?
1. La infracțiunea de împiedicare a exercitării activității religioase:

a) acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu;
b) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate;
c) acțiunea penală se pune în mișcare atât din oficiu, cât și la plângerea
prealabilă.
2. Cerința esențială a elementului material la infracțiunea de împiedicare a

exercitării activității religioase este ca acțiunea de obligare a persoanei să se
realizeze:
a) prin a nu permite intrarea în lăcașul de cult;
b) prin violență sau amenințare;
c) prin însușire de calități mincinoase.
3. La infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte, tentativa:

a) nu este posibilă;
b) este posibilă, dar nu se pedepsește;
c) se pedepsește.
193
__________________________________________________________________________________________
4. Infracțiunea de profanare de cadavre sau morminte:

a) poate intra în concurs ideal cu alte infracțiuni;
b) nu poate intra în concurs ideal cu alte infracțiuni;
c) se comite cu intenţie directă sau indirectă.
5. Cerința esențială a infracțiunii de prelevarea ilegală de ţesuturi sau

organe:
a) presupune autorizarea din partea instituțiilor abilitate;
b) presupune ca acțiunea să aibă loc fară drept, neautorizat;
c) presupune consimțământul aparținătorilor.
1. Împiedicarea exercitării libertăţii religioase se comite:

a) cu intenție directă sau indirectă;
b) din culpă;
c) cu preterintenție.
2. Profanarea lăcaşurilor sau a obiectelor de cult presupune:

a) orice acțiune neautorizată aspra unui lăcaș sau obiect de cult;
b) ca persoana vătămată să depună plângere penală prealabilă pentru a fi
antrenată răspunderea penală;
c) ca lăcaşul sau obiectul de cult asupra căruia se realizează acţiunea să fie
dintre acelea ce aparţin unui cult religios care este organizat şi
funcţionează potrivit legii.
3. Profanarea de cadavre:
a) este o infracțiune comisivă sau omisivă;
b) se referă și la cenușa umană;
c) poate intra în concurs real cu infracţiunea de omor.
4. Prelevarea ilegală de ţesuturi sau organe se poate comite:

a) asupra unei persoane în viață;
b) asupra unui cadavru;
c) numai cu intenţie directă.
194
__________________________________________________________________________________________
5. În cazul infracțiunii de prelevare ilegală de ţesuturi sau organe:

a) participația penală nu este posibilă, fiind o infracțiune cu autor unic;
b) obiect material al infracțiunii este cadavrul de la care se prelevează
țesuturile sau organele;
c) fapta se poate comite numai de un subiect activ calificat: medic sau
persoană cu pregătire medicală.
Instanța la condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracţiunii de

profanare de cadavre în concurs real cu infracţiunea de omor reținând faptul că
acesta, prin dezmembrarea și incendierea cadavrului, a urmărit ascunderea
infracţiunii de omor comise anterior.
inculpatul doar pentru săvârșirea infracțiunii de omor?
195
__________________________________________________________________________________________
Unitatea de studiu nr.14
Infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate. Infracțiuni de

genocid, contra umanității și de război

 însuşirea trăsăturilor generale ale infracțiunilor contra capacității de luptă
a forțelor armate, ale infracțiunilor de genocid, contra umanității și de
război;
infracțiuni.

concrete;
III. Cuvinte cheie:

 parte specială a dreptului penal, genocid, umanitate, război, embleme,
operațiuni umanitare, metode interzise, mijloace interzise

Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război (art. 438- 445 Cod
penal)
196
__________________________________________________________________________________________
V.Rezumat
Infracţiunile din Titlul XII- Infracțiuni de genocid, contra umanității și de
război, cuprinde infracțiunile de la art.438 la art.445.
Grupul infracţiunilor de genocid, contra umanității și de război
cuprinde următoarele incriminări: Genocidul (art.438), Infracțiuni contra
umanității (art.439), Infracțiuni de război contra persoanelor (art.440),
Infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi (art.441), Infracțiuni de
război contra operațiunilor umanitare și emblemelor (art.442), Utilizarea de
metode interzise în operațiunile de luptă (art.443), Utilizarea de mijloace
interzise în operațiunile de lupta (art.444), Sancționarea tentativei (art.445).
relaţiile social-juridice care privesc existenţa colectivităţilor umane indiferent de
apartenenţa lor etnică, rasială ori religioasă, asigurate prin apărarea păcii şi a
omenirii.
Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război (art. 438-445

Cod penal)
Consideraţii generale. Acest capitol cuprinde incriminările faptelor de
cea mai mare gravitate pentru existenţa umanităţii şi anume cele care aduc
atingere valorilor supreme: umanismul şi pacea omenirii.
Existenţa acestor incriminări în Codul penal român se datorează
atrocităţilor săvârşite în anii celui de-al doilea război mondial, ceea ce a făcut
necesară prevenirea repetării lor. Aderarea ţării noastre la convenţiile
internaţionale încheiate după sfârşitul războiului a atras pe cale de consecinţă,
introducerea în Codul penal a acestor incriminări.
Aceste infracțiuni sunt sistematizate în două subgrupe și anume:
I. Infracțiuni de genocid și contra umanității:
- genocidul (art. 438);
- infracțiuni contra umanității (art. 439).
II. Infracțiuni de război:
- infracțiuni de război contra persoanelor (art. 440);
- infracțiuni de război contra proprietății și altor drepturi (art.441);
197
__________________________________________________________________________________________
- infracțiuni de război contra operațiunilor umanitare și emblemelor (art.
442);
- utilizarea de metode interzise în operațiunile de luptă (art.443);
- utilizarea de mijloace interzise în operațiunile de luptă (art.444).
Obiectul juridic comun tuturor acestor infracţiuni este format din
relaţiile social-juridice care privesc existenţa colectivităţilor umane indiferent de
apartenenţa lor etnică, rasială ori religioasă, asigurate prin apărarea păcii şi a
omenirii.
Prin valorile sociale ocrotite, aceste infracţiuni absorb o mare parte din
faptele incriminate deja în alte capitole ale Codului penal (infracţiuni contra
persoanei, contra patrimoniului), astfel că explicaţiile date pentru acele
incriminări îşi păstrează valabilitatea.
Obiectul material al infracţiunilor poate consta din corpul persoanelor
(la genocid, infracțiuni contra umanității, infracțiuni de război contra
persoanelor), sau bunurile cu o anumită valoare (infracțiuni de război contra
proprietății și altor drepturi, infracțiuni de război contra operațiunilor umanitare
și emblemelor).
Subiect activ al acestor infracţiuni poate fi orice persoană, iar participaţia
penală este posibilă sub toate formele.
Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunilor constă de regulă în
acte comisive.
Cerinţele esenţiale ale elementului material se pot referi la: timpul
comiterii (în timp de conflict armat), lipsa unei necesităţi militare, realizarea
acțiunii fără drept, etc.
Urmarea imediată presupune crearea unei stări de pericol pentru existenţa
colectivităţilor umane şi pentru pacea omenirii.
Latura subiectivă. Forma de vinovăţie cu care se comit aceste infracţiuni
poate consta din intenţie directă sau indirectă. La infracţiunea de genocid,
legiuitorul pretinde pe lângă intenţie şi scopul comiterii (pentru a distruge în
întregime sau în parte, o colectivitate sau un grup etnic), ceea ce înseamnă că
forma de vinovăţie este doar intenţia directă, calificată prin scop.
Tentativa tuturor infracţiunilor din această grupă este pedepsită.
Regimul sancţionator. Datorită gradului ridicat de pericol social, aceste
infracţiuni sunt sancţionate cu pedepse deosebit de severe, începând de la 2 ani
cât este limita minimă în cazul incitării la genocid (art. 438 alin. 4) şi până la
detenţiunea pe viaţă în cazul genocidului şi infracțiunilor contra umanității.
Aspecte procesuale. Pentru toate infracţiunile din acest titlu, punerea în
mişcare a acţiunii penale se realizează din oficiu.
198
__________________________________________________________________________________________
VII. Bibliografie
Bucureşti, 2012;
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal
român, vol. I-IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971.

1. Ce înțelegeți prin genocid?
2. Care este latura obiectivă a ”infracțiuni contra umanității”?
3. În ce constă infracțiunea de război contra persoanelor?
4. Ce înțelegeți prin metode interzise în operațiunile de luptă?
5. Ce înțelegeți prin mijloace interzise în operațiunile de luptă?
1. Subiectul activ al infracțiunii de genocid poate fi:

a) numai un militar;
b) numai un subiect calificat;
c) orice persoană.
199
__________________________________________________________________________________________
2. Infracțiunile contra umanității pot fi săvârșite:

a) numai cu intenție directă;
b) atât cu intenție directă cât și cu intenție indirectă;
c) numai cu praeterintenție.
3. Infracțiunile de război contra persoanelor se consumă:

a) când se realizează cumulativ modalitățile prevăzute de lege;
b) în momentul realizării oricărei modalități prevăzute de textul de lege;
c) când sunt săvârșite din culpă.
4. Tentativa la infracțiunile de război contra proprietății și altor drepturi:

a) nu se sancționează;
b) se sancționează;
c) nu este prevăzută de lege.
5. Participația penală la infracțiunile de război contra operațiunilor

umanitare și emblemelor este posibilă:
a) numai sub forma autoratului și coautoratului;
b) numai sub forma instigării și complicității;
c) sub toate formele sale.
1. Obiectul material al infracţiunilor contra capacității de luptă a forțelor
armate poate consta din:
a) corpul victimei;
b) bunurile aflate asupra morților și răniților;
c) emblema Crucii Roșii.
2. Obiectul material al infracţiunilor de genocid, contra umanității sau de

război poate consta din:
a) corpul persoanelor;
b) bunurile cu o anumită valoare;
c) libertatea persoanelor.
200
__________________________________________________________________________________________
3. Infracţiunile de genocid, contra umanității sau de război se pot comite:

a) din culpă;
b) cu intenție directă, calificată prin scopul urmărit;
c) cu intenție directă sau indirectă;
4. În cazul infracţiunilor de genocid, contra umanității sau de război,

tentativa:
a) este pedepsită numai în cazul unora dintre infracțiuni;
b) nu este posibilă;
c) este incriminată și se pedepsește pentru toate infracțiunile.
5. Pentru anumite infracțiuni contra capacității de luptă a forțelor armate:

a) acțiunea penală se pune în mișcare la sesizarea comandantului ;
b) este posibilă împăcarea părților;
c) acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei
vătămate.

Instanța la condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de
genocid, reținând în sarcina sa ca a ucis mai mulți membrii ai unui grup rasial, în
scopul de a distruge, în întregime sau în parte, acel grup.
Oare a procedat corect instanţa de judecată? De ce nu a fost condamnat
inculpatul pentru săvîrșirea mai multor infracțiuni de omor, în concurs?
201
__________________________________________________________________________________________
RĂSPUNSURILE LA TESTELE DE AUTOEVALUARE

NOTA BENE: grilele pot avea o variantă corectă, două, toate
variantele corecte sau niciuna
UNITATEA DE STUDIU NR.1

1-a
2-c
3-a
4-b
5-a

1- b
2- b
3- c
4- b
5- c

1- a
2- a, b
3- b
4- a
5- c

1–a
2 – b, c
3–a
4–a
5-c

1 – a, b
2 – a, b, c
3–b
4–b
5-c
202
__________________________________________________________________________________________

1–b
2–b
3–a
4–b
5-b

1–c
2–a
3–b
4 – a, b
5 – a, b, c

1–b
2–c
3–b
4–c
5-b

1–a
2–a
3–b
4–b
5 – a, c

1–a
2–b
3 – a, b, c
4 – b, c
5-b
203
__________________________________________________________________________________________

1–a
2–a
3–a
4 – b, c
5-c

1–a
2–c
3–c
4–b
5-a

1–b
2–b
3–b
4 – a, c
5-b

1–c
2–b
3–b
4–b
5-c
204
__________________________________________________________________________________________
RĂSPUNSURILE LA TESTELE DE EVALUARE

NOTA BENE: grilele pot avea o variantă corectă, două, toate
variantele corecte sau niciuna

1–c
2 – a, b
3–a
4–b
5 – b, c

1–b
2–b
3 – a, c
4–a
5-a

1–c
2–b
3 – a, b, c
4–a
5 – a, c

1–a
2–a
3 - --
4–b
5-b

1–b
2–a
3–a
4–c
5-b
205
__________________________________________________________________________________________

1–c
2–b
3–a
4–b
5-a

1 – b, c
2 – a, b, c
3–b
4 - --
5-b

1–b
2–b
3 – a, c
4–a
5-a

1–b
2–b
3–a
4–b
5-c

1–b
2–c
3–a
4 – a, c
5 – b, c
206
__________________________________________________________________________________________

1–a
2–c
3 – a, b
4 – a, b, c
5 – a, b

1–a
2–a
3–b
4–c
5 – a, b

1–a
2–c
3 – b, c
4–b
5 - --

1 – a, b, c
2 – a, b
3 – b, c
4–c
5-a
207
__________________________________________________________________________________________
Prezentul manual dă minimul de informaţie necesară pentru însuşirea

noţiunilor fundamentale ale disciplinei.
BIBLIOGRAFIE
- în ordinea alfabetică a autorilor -
Bibliogarfie obligatorie minimală:

Elisabeta Boţian, Drept penal. Partea specială. Note de curs, Editura
Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2015;
Bibliogarfie complementară:
George Antoniu, Versavia Brutaru și alții, Explicațiile noului Cod
penal, vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2015;
Tudorel Toader şi colaboratorii, Noul Cod penal. Comentarii pe
articole, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014;
Bibliogarfie generală:
George Antoniu, Vinovăţia penală, Editura Academiei Române,
Bucureşti, 1995;
George Antoniu, Tâlhăria, unitate sau pluralitate de infracţiuni, Revista
de Drept Penal, nr. 4/2006;
George Antoniu, Revista de Drept Penal. Studii şi practică judiciară 1994-
2006, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2006;
George Antoniu, Observaţii cu privire la anteproiectul unui al doilea
nou Cod penal, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2008;
George Antoniu, Noul Cod penal. Reflecţii asupra infracţiunilor contra
persoanei, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2013;
George Antoniu, Versavia Brutaru și alții, Explicațiile noului Cod
penal, vol. III, Editura Universul Juridic, București, 2015;
Ioan Marius Aron, Accidentul de muncă, Editura Universul Juridic,
București, 2014;
Matei Basarab, Drept penal, partea generală. Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 1997;
Matei Basarab şi colaboratorii, Codul penal comentat, vol. I şi II,
Alexandru Boroi, Infracţiuni contra vieţii, Editura All Beck, Bucureşti,
1999;
208
__________________________________________________________________________________________
Elisabeta Boţian, Mobilul şi scopul în dreptul penal, Editura Academiei
Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2011;
Costică Bulai şi George Antoniu, Practica judiciară penală, vol. III,
Editura Academiei, Bucureşti, 1992;
Constantin Butiuc, Instituţii de drept penal, vol. II, Bucureşti, Editura
Lumina Lex, 2003;
Versavia Brutaru, Sorin Corlăţeanu, Abuzul de încredere, Revista de
Dorin Ciuncan, Bancruta frauduloasă, în Revista de Drept Penal nr.
3/2000;
Nicolae Conea, Reflecţii asupra infracţiunii de prostituţie, în Revista de
Nicolae Conea, Eliodor Tanislav, Petru Hilipică, Infracţiuni contra
siguranţei circulaţiei pe căile ferate, Revista de Drept Penal, nr. 3/2007;
Valerică Dabu şi T. B. Enoiu, Înşelăciune cu privire la calitatea
mărfurilor. Falsificarea de alimente sau alte produse. Deosebiri, în Revista de
Valerică Dabu şi Remus Borza, Traficul de influenţă în noul Cod penal,
în Revista de Drept Penal nr. 2/2011;
Ştefan Daneş, „Combaterea prin mijloace de drept penal, a unor fapte de
parazitism social”, în Revista Română de Drept, nr. 11/1972;
Ioan Dobrinescu, Infracţiuni contra vieţii persoanei, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1987;
V. Dobrinoiu, Drept penal. Partea specială, Editura Lumina Lex,
Bucureşti, 2000;
Vasile Dobrinoiu, Infracţiunea de comunicare de informaţii false, în
RDP nr. 1/2003;
V. Dobrinoiu şi W. Brânză, Consideraţii privind infracţiunea de
hărţuire sexuală, în Revista de Drept penal, nr. 4/2002;
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal
român, vol. I-IV, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971;
Vasile Drăghici, Obiectul juridic al infracţiunii, Editura Lumina Lex,
Bucureşti;
Constantin Duvac, Infracţiunile privind autoritatea şi frontiera de stat
din perspectiva noului Cod penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de
209
__________________________________________________________________________________________
Constantin Duvac, Infracţiunile contra patrimoniului din perspectiva
noului Cod penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept Penal, nr.
1/2013;
Constantin Duvac, Infracţiunile contra persoanei din perspectiva noului
Cod penal şi a Codului penal în vigoare, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2012;
Constantin Duvac, Înșelăciunea privind asigurările, în Dreptul, nr.
6/2012;
Constantin Duvac, Noul Cod penal şi Codul penal anterior, studiu
comparativ, Revista de Drept Penal, nr. 1-2/2015;
Bucureşti, 1985;
G & G Consulting, Norme de Drept penal comunitar, Colecţia
EUROLEX;
Ioan Gârbuleţ, Traficul de persoane, proxenetismul, lipsirea de libertate
şi înşelăciunea, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2011;
M. A. Hotca, Codul penal. Comentarii şi explicaţii, Editura C.H.Beck,
Bucureşti, 2007;
Ion Ifrim, Reflecţii asupra infracţiunii de violare a secretului
corespondenţei, în Revista de Drept Penal, nr. 1/2011;
Gheorghe Ivan, Infracţiunea de furt calificat comisă asupra unei
persoane aflate în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra, în
Dreptul, nr. 2/1999;
Gheorghe Ivan, Bancruta, o infracţiune specifică mediului de afaceri, în
Lars Klander, Antihacker, Ed. All Educational, Bucureşti, 1999;
Octavian Loghin şi Tudorel Toader, Drept penal român. Partea
specială, Casa de editură şi presă ŞANSA, Bucureşti, 2001;
Octavian Loghin şi Tudorel Toader, Drept penal român. Partea
specială, Casa de Presă şi Editură Şansa SRL, Bucureşti, 1994;
Teodor Manea, Infracțiunea de viol într-o nouă formulare, în Revista de
Drept penal, nr. 2/2012;
G. Marcov, Criterii de delimitare a formei agravate de forma simplă a
infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, în
Revista Română de Drept, nr. 10/1971;
Gheorghiţă Mateuţ, Drept penal special. Sinteză de teorie şi practică
judiciară. Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
T. C. Medeanu, Neglijenţă în serviciu. Notar public, în Revista de Drept
Penal nr. 1/2007;
210
__________________________________________________________________________________________
Gavril Paraschiv şi Daniel Ştefan Paraschiv, Ultrajul judiciar în noul
Cod penal, în Revista de Drept Penal, nr. 2/2013;
Ilie Pascu, Pluralitate de subiecți pasivi, în Revista de Drept Penal, nr.
3/2004;
V. Paşca, În legătură cu problema dacă poate constitui vătămare
corporală gravă pierderea unui organ a cărui funcţionare încetase anterior
loviturilor, în Dreptul, nr. 2-3/1991;
Ana Pârvu, Infracţiunile de şantaj şi tâlhărie. Analiză comparativă, în
Tudor R. Popescu, Drept civil, vol. I, Editura Romcart SA București,
1993;
Richard David Precht, Cine sunt eu? O călătorie prin mintea ta, Editura
Litera, București, 2012;
Florin Radu, Răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, în Revista de
L. Sabău, Protecţia penală a dreptului la respectarea vieţii private, în
Daniel Soare, Unele discuţii privind latura obiectivă a infracţiunii de
purtare abuzivă, în Revista de Drept Penal, nr. 4/2011;
Eugen Stoina, Declaraţii de martor. Jurământ, Revista de Drept Penal,
nr. 1/2000;
Eugen Stoina, Subiectul pasiv al infracţiunii de ultraj, în Revista de
Tudorel Toader şi colaboratorii, Noul Cod penal. Comentarii pe
articole, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014;
Tudorel Toader, Folosirea clandestină a unui post telefonic, în Revista
de Drept Penal, nr. 1/2003;
Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2007;
Tudorel Toader, Drept penal român. Partea specială, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2012;
Ioana Vasiu, Drept penal; Partea specială Editura Argonaut, Cluj-
Napoca, 2001;
Ioana Vasiu şi Lucian Vasiu, Afaceri electronice. Aspecte legale,
tehnice şi manageriale. Editura Albastră, Cluj-Napoca, 2007;
211
__________________________________________________________________________________________
Gheorghe Voinea, Abuz de încredere, gestiune frauduloasă. Prezentare
comparativă, în Dreptul nr. 2/1996.
Pentru realizarea unor studii ştiinţifice, a temelor pentru acasă, a temelor

de control precum şi pentru aprofundarea disciplinei studentul are la dispoziţie
în manual, la sfârşitul fiecărei teme de studiu și o bibliografie selectivă; desigur,
pentru o bibliografie suplimentară studentul se poate adresa tutorelui de
disciplină.
212

Suport Curs Id DR Penal Special

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Suport Curs Id DR Penal Special

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” din SIBIU

DREPT PENAL. PARTEA SPECIALĂ

Conf. univ. dr. Elisabeta BOȚIAN

Lector univ. dr. Ioan-Marius ARON

Ghid de utilizare a manualului

GHID DE UTILIZARE A MANUALULUI DE STUDIU

2.Procedura de învăţare în sistem de autoinstruire

- se citesc termenii de referinţă (cuvintele cheie) – identificabili şi cu

- se parcurg ideile principale ale modulului sintetizate în rezumat –

- se efectuează testul de autoevaluare şi se verifică corectitudinea

- se efectuează testul de evaluare sau/şi tema pentru acasă sau de control

Obervaţii: este recomandabil ca înaintea testelor de autoevaluare să se

3. Prezentarea manualului de studiu şi a disciplinei

4.Descrierea structurii manualului:

Unitatea de studiu nr. 1

Trăsături generale ale infracțiunilor privind autoritatea și frontiera de

I. Obiectivele specifice temei

II. Competenţe specifice dobândite de student

III. Cuvinte cheie:

IV. Structura unităţii de studiu

VI.Conţinutul unităţii de studiu 1

VI.1. Trăsături generale ale infracţiunilor privind autoritatea şi

VI. 2. Infracţiuni contra autorităţii (art. 257-261 Cod penal)

VI. 2. 1. Ultrajul (art. 257)

VI. 2. 2. Uzurparea de calităţi oficiale (art. 258)

VI. 2. 3. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 259)

VI. 2. 4. Ruperea de sigilii (art. 260)

VI. 2. 5. Sustragerea de sub sechestru (art. 261)

Timpul necesar studiului: 2 ore

VIII. Întrebări recapitulative:

IX. Teste de autoevaluare

1. Ultrajul este o infracțiune:

2. Ultrajul nu include în conţinutul său obiectiv:

4. Sustragerea de către făptuitor, a unor bunuri din vagoane de marfă, prin

5. Pentru a se reţine existenţa infracţiunii de sustragere de sub sechestru

2. Fapta de vătămare corporală a unui jandarm constituie infracțiunea de

3. Ultrajul nu poate fi săvârşit:

4. Furtul de curent electric prin îndepărtarea sigiliului existent pe contorul

5. Dacă făptuitorul este numit custode al bunului sechestrat de organele de

XI. Temă pentru acasă:

Inculpatul a sustras mai multe bunuri dintr-un magazin aparținând unei

Unitatea de studiu nr. 2

Infracțiuni privind frontiera de stat

I. Obiectivele specifice temei

II. Competenţe specifice dobândite de student

III. Cuvinte cheie:

IV. Structura unităţii de studiu

VI. Infracţiuni privind frontiera de stat (art. 262-265 Cod pen.)

VI. 1. Trecerea frauduloasă a frontierei de stat (art. 262)

VI. 2. Traficul de migranţi (art. 263)

VI. 3. Facilitarea şederii ilegale în România (art. 264)

VI. 4. Sustragerea de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul

Timpul necesar studiului: 2 ore

VIII. Întrebări recapitulative

IX. Teste de autoevaluare

1. Infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat se comite:

2. Subiectul activ al infracțiunii de trafic de migranți poate fi:

3. Tentativa la săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de

4. Infracțiunea de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul

5. Infracțiunea de sustragere de la măsurile de îndepărtare de pe teritoriul

1. Elementul material al laturii obiective la infracțiunea de trecere

2. Infracțiunea de trafic de migranți se poate săvârși:

3. Locul săvârșirii infracțiunii la cea de trecere frauduloasă a frontierei de