REGIMURILE POLITICE ALE SECOLULUI XX

Def: Regimurile politice sunt forme de organizare a puterii politice, in mod LEGITIM sau NELEGITIM. Dacă puterea e exercitată
LEGITIM (ex un partid care câștigă alegeri) avem regim DEMOCRATIC, iar dacă puterea e deținută NELEGITIM (prin falsificarea
alegerilor sau preluarea puterii cu forța, de un grup restrâns de oameni) atunci regimul este TOTALITAR
Regimurile politice există indiferent de FORMA DE ORGANIZARE/GUVERNARE a unui stat (MONARHIE SAU REPUBLICĂ)

DEMOCRATIA
Regimurile democratice, bazate pe principiul separării puterilor în stat, vot universal, alegeri libere, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţeneşti, pluripartidism, s-au consolidat în ţările nordice, precum Danemarca, Suedia sau Norvegia, şi în cele mai multe
state din vestul Europei (Franta, Marea Britanie, Germania, BENELUX etc.
REGIMURILE TOTALITARE - au avut trăsături comune:
a. existenţa partidului unic şi a unui dictator în fruntea statului; cultul personalităţii
b. supravegherea populaţiei de către poliţia politică; cenzura presei
c. controlul absolut al statului asupra societăţii; lichidarea oricărei forme de opoziţie
1. FASCISMUL
Mişcarea fascistă a apărut după Primul Război Mondial, în condiţiile în care Italia se găsea în criză profundă. Ea a ajuns la putere
prin Marşul asupra Romei, 1922. Prim-ministrul Benito Mussolini a început să pună în aplicare ideile cuprinse în programul Partidului
Fascist. Printr-o lege specială, lui Mussolini i se acordau puteri sporite. Instituţiile statului, ca monarhia, au fost reduse la un rol simbolic.
Partidul Fascist a devenit partid unic. Regimul fascist era susţinut de poliţia politică (OVRA). Mussolini a inaugurat cultul personalităţii,
proclamându-se Il Duce (Conducător). Prin măsurile adoptate, Italia a fost transformată în „stat corporatist”, în care nu primau interesele
individului, ci ale „corporaţiei” din care făcea parte. Îndoctrinarea cetăţenilor se făcea prin propagandă şi organizaţii fasciste.
2. NAZISMUL
Ideologia nazistă a fost expusă de Adolf Hitler în lucrarea sa, Mein Kampf. Potrivit acestei ideologii, rasa germană a arienilor era
superioară, motiv pentru care ar trebui să conducă lumea, iar celelalte, considerate inferioare (precum evreii), trebuiau exterminate. Pentru că
rasa germană ar fi avut nevoie de spaţiul vital, nazismul susţinea necesitatea cuceririi acestuia prin război. Partidul Nazist condus de Adolf
Hitler, a câştigat alegerile pentru Reichstag (Parlament), din anul 1933. Hitler, instalat în funcţia de cancelar, a fost învestit cu puteri speciale,
devenind Führer (conducător). Presa a fost cenzurată, iar propaganda regimului prin publicaţii, radio, cinematografe s-a intensificat.
Temuta poliţie politică a regimului, Gestapo, supraveghea orice activitate. Regimul naţional-socialist a transformat antisemitismul în
politică de stat, în numele purificării rasei ariene. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial regimul hitlerist a aplicat soluţia finală
(Holocaustul) împotriva evreilor, fiind ucişi 6 milioane de evrei, în lagăre de exterminare, precum Auschwitz, Treblinka sau Maidanek.
3. COMUNISMUL
În 1917 Rusia a iesit din primul razboi mondial in urma Marii Revolutii Socialiste din 25 octombrie de la Petrograd, declansată de
bolşevicii (comuniştii) conduşi de Lenin și STALIN, acestia preluând puterea. Ei l-au executat pe tar si au reorganizat statul sub forma unei
federatii de republici, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. A fost interzisă funcţionarea partidelor, în afara celui comunist, denumit
Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.). A fost creată, în 1917, poliţia politică a regimului, C.E.K.A, ulterior K.G.B.
Statul a desființat proprietatea privată, prin naţionalizarea (confiscarea) băncilor și fabricilor. Din 1929 s-a trecut la colectivizarea
agriculturii (confiscarea pământurilor și crearea de gospodării agricole COLECTIVE), în paralel cu industrializarea forţată şi planificarea
producţiei prin planurile cincinale. Opozanţii politici au fost executaţi sau trimişi la închisoare sau în lagărele de muncă din Siberia.
Dupa al Doilea Război Mondial, comunismul a fost impus şi în alte state europene. Anul 1989 a înregistrat înlăturarea regimurilor
dictatoriale din majoritatea statelor europene foste comuniste.

REGIMUL COMUNIST IN ROMANIA (1945-1989)

A. Cauzele instaurării comunismului
La 23 august 1944 mareşalul Ion Antonescu a fost înlăturat de la putere de regele Mihai, care a scos ţara din Axa Roma-Berlin-
Tokio şi a trecut de partea Coaliţiei Naţiunilor Unite. În urma înţelegerii sovieto-britanice de la Moscova (Acordul de Procentaj din
octombrie 1944) şi a Conferinţei de la Yalta (februarie 1945) România intră în sfera de influenţă sovietică. Astfel la 6 martie 1945 regele
Mihai este obligat să numeasca un guvern comunist condus de dr. Petru Groza. In noiembrie 1946 au fost organizate alegeri parlamentare,
falsificate pentru ca P.C.R. să deţină controlul complet al Parlamentului şi guvernului. La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost obligat
să abdice iar România a fost proclamată Republică Populară.
B. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).
De la 30 decembrie 1947, România devine un stat totalitar. Regimul politic se baza pe concentrarea puterii în mâna unui singur
partid: Partidul Comunist Român condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Politica internă – s-a bazat pe aplicarea modelului comunist sovietic. Acesta prevedea:
 Adoptarea CONSTITUȚIILOR staliniste din 1948 (datorită abdicării regelui Mihai și trecerii de la monarhie la republică)
și 1952. Constituţia din anul 1948 a înlăturat principiul separării puterilor în stat, pluripartidismul. Constituţia din 1952 cuprindea
prevederi care reliefau desfăşurarea procesului de sovietizare şi stalinizare a României în toate domeniile.
 Confiscarea tuturor proprietăţilor de catre stat prin NAŢIONALIZARE (in industrie – 11 iunie 1948), COLECTIVIZARE (in
agricultură 1949-1962) si PLANIFICAREA ECONOMICA CINCINALĂ
  Crearea poliţiei politice numite SECURITATE (1948). Aceasta a instaurat un regim de teroare internă, îndreptată împotriva tuturor
celor bănuiţi că ar putea opune rezistenţă faţă de sovietizarea ţării. Opozanţi de marcă (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe
Brătianu) au fost condamnaţi la muncă forţată în lagăre. În închisori precum Sighet, Aiud, Piteşti, Râmnicu-Sărat, Gherla ori la
Canalul Dunăre-Marea Neagră, s-au aplicat măsuri de tortură, execuţii, sau aşa-numita “reeducare”.
 Pe plan cultural modelul comunist sovietic a presupus:
1. Interzicerea studierii unor scriitori și promovarea limbii ruse și a culturii comuniste muncitorești (PROLETCULTISMUL)
2. supravegherea de către stat a cultelor religioase; interzicerea Bisericii greco-catolice (1948);
Politica externă – a vizat participarea Romaniei la institutiile create in blocul comunist de URSS (C.A.E.R si Tratatul de la Varsovia). In
această calitate Romania sprijină URSS in inăbuşirea revolutiei anticomuniste din Ungaria condusă de Imre Nagy (1956). Astfel armata
sovietică se retrage din Romania (1958)
C. Naţional–comunismul – regimul politic al lui Nicolae Ceauşescu (1965-1989).
In 1965 după moartea lui Gheorghiu-Dej conducatorul Romaniei devine Nicolae Ceauşescu. Este adoptată Constituţia național-
comunistă din 1965, prin care tara isi schimba numele din Republica Populară Română in Republica Socialistă România, iar PCR
constituia forţa politică conducătoare a întregii societăţi. Constituţia a fost aplicată până la înlăturarea comunismului, în 1989.
Perioada 1965-1971 s-a caracterizat prin măsuri antisovietice precum:
- impărtirea tarii in judete (in locul raioanelor) studierea limbii engleze si franceze in scoli, in defavoarea limbii ruse;
- refuzul României de a participa la invadarea Cehoslovaciei (1968), ceea ce crește prestigiul lui Ceaușescu (e vizitat de șefi de stat
occidentali, se plimbă in caleașcă cu regina Angliei etc)
Perioada 1971-1989 debutează cu "revoluţia culturală", de inspiraţie chineză şi nord-coreeană (exacerbarea culturii comuniste, şi a
cultului personalităţii lui N. Ceauşescu). Elementele definitorii ale acestei perioade sunt:
 instaurarea dictaturii personale a lui N. Ceauşescu (preşedinte al Republicii din 1974);
 promovarea în funcţiile de conducere a membrilor familiei Ceauşescu (socialismul dinastic);
 achitarea datoriei externe (începând din 1980) prin restrângerea drastică a consumului populaţiei: limitarea energiei electrice și
termice, reducerea emisiie TVR, raționalizarea alimentelor (pe baze de cartelă alimentară)
 sistematizarea urbană şi rurală care a dus la distrugerea bisericilor, a centrelor istorice urbane şi a satelor. Astfel, in București se
dezvoltă un nou centru administrativ, prin Palatul Parlamentului și Bulevardul Victoria Socialismului.
D. Forme de DIZIDENȚĂ (opozitie) anticomunistă
a) Rezistenţa armata din munţi a fost specifică anilor 1944-1960, fiind organizată de grupurile înarmate de partizani alcătuite din
foste cadre militare, foşti legionari, membri ai partidelor de opoziţie, ţărani, intelectuali.
b) Rezistenţa tăranilor a corespuns cu deosebire perioadei colectivizării agriculturii, manifestându-se prin refuzul înscrierii în formele
colective de asociere.. Conform unor estimări, peste 80 000 de ţărani au căzut victime represiunii.
c) Revoltele muncitoreşti au apărut în anii '70-'80, ca formă de reacţie a populaţiei faţă de scăderea nivelului de trai, şi au cuprins
Valea Jiului (revolta minerilor din anul 1977) şi Braşovul (manifestaţiile din 1987).
d) Revoluția din decembrie 1989 (in urma căreia soții Ceaușescu au fost executați pe 25 decembrie 1989 iar regimul comunist s-a
prăbușit. Puterea politică a fost preluată de Frontul Salvării Naționale condus de Ion Iliescu. In 1990 au avut loc primele alegeri
libere din România post-comunistă.

E. România în perioada “Războiului rece”

Deoarece din 1945 a intrat în sfera de influenţă sovietică, România nu a mai pastrat legăturile tradiţionale de politică externă din
perioada interbelică. România era obligata sa aiba aceeaşi poziţie cu a U.R.S.S. şi a lagărului comunist. Statul român a devenit, în 1949,
membru al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizaţia economică a ţărilor comuniste, C.A.E.R.) şi a Tratatului de la
Varşovia, creată în 1955, alianţa militară a statelor comuniste, opusă N.A.T.O.
Dupa moartea lui Stalin, Gheorghiu-Dej a promovat o politică de distanţare faţă de U.R.S.S., mai ales după 1958, când trupele
sovietice au fost retrase din România. In 1964 România a condamnat Planul Valev, prin care se propunea ca zone din sud-estul României şi
nord-estul Bulgariei să se specializeze în producţia agricolă. Nicolae Ceauşescu a continuat politica de distanţare de linia sovietică, fiind
apreciat după ce, în 1968 a condamnat intervenţia militară a Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia. În anii ’80 politica internă
rigidă a lui Ceauşescu a dus la izolarea României pe plan extern. Abia după 1989, statul român a reluat legăturile cu statele occidentale.

Constituţia României din anul 1991.

Revenirea la democraţie, în anul 1989, a determinat necesitatea adoptării unei noi Constituţii. Adoptată de Parlament şi aprobată
prin referendum de populaţie la 8 decembrie 1991, Constituţia a reflectat reinstaurarea statului de drept, a regimului democratic, a separării
puterilor în stat şi a revenirii la pluralism politic. Principalele instituţii sunt:
Parlamentul: (reprezintă puterea legislativă) -are o structură bicamerală (Senat şi Adunarea Deputaţilor);
- ales pentru 4 ani, prin vot universal; adoptă legile, bugetul de stat, controlează guvernul, poate deschide anchete.
Guvernul: (reprezintă puterea executivă) - este alcătuit din rândul partidului sau alianţei care câştigă alegerile parlamentare;
- format din prim-ministru, miniştri, secretari de stat, prefecti; adoptă hotărâri şi ordonanţe
Preşedintele: - ales pentru patru ani, pentru cel mult două mandate; are rolul de mediator între puterile statului
- este comandantul suprem al armatei; încheie tratate; promulgă legile; conferă decoraţii ş.a.
Justiţia: - reprezintă cea de a treia putere în stat; este reprezentată de judecători şi Curtea Supremă de Justiţie.