Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea ”Petre Andrei” din Iaşi

Facultatea de PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

REFERAT

la disciplina: LOGOPEDIE

Titlul referatului: Rolul familiei în prevenirea tulburărilor de limbaj


Rolul familiei în prevenirea tulburărilor de limbaj

Prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj se bazează pe o metodologie corectiv-


recuperativă ce se realizează în relaţie cu dezvoltarea şi stimularea întregii activităţi psihice
a subiectului şi armonizarea comportamentelor la condiţiile mediului înconjurător.
Logopedia are un caracter aplicativ: de prevenire şi înlăturare a tulburărilor de
limbaj în vederea dezvoltării psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili relaţiile
cu semenii săi, de a facilita inserţia în comunitate, de a se forma şi dezvolta pe măsura
disponibilităţilor sale.
Conform literaturii de specialitate vârsta după care o tulburare de pronunţie, „o
abatere de la limbajul standardizat” (M. Guţu, 1975), ar trebui să ne preocupe este 4,5-5
ani. Până la această vârstă orice abatere de la pronunţia corectă este încă „devreme ” să o
numim tulburare de limbaj pentru care trebuie să apelăm la terapia logopedică.
„Prin tulburări ale limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal,
standardizat, de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală atât
sub aspectul reproducerii cât şi al perceperii, începând de la dereglarea diferitelor
componente ale cuvântului şi până la imposibilitatea totala de comunicare orală sau
scrisă” . (M. Guţu, 1975)
Particularităţile vorbirii individuale sunt modificabile, formându-se treptat din
fragedă copilărie în procesul de comunicare verbală, prin educaţie şi învăţare. De aici
rezultă dependenţa calităţii vorbirii de procesul social al educaţiei şi învăţării, care implică
participarea familiei, creşei, grădiniţei, cu atât mai eficiente cu cât mai timpurii. „După
încheierea perioadei favorabile scade plasticitatea structurilor cerebrale şi în consecinţa
exerciţiile vor fi mai puţin eficiente” (Penfield şi Roberts, 1973, în Guţu, 1975).
Prima şi cea mai importantă măsură de prevenire a tulburărilor de limbaj, constă în
oferirea de modele corecte de pronunţie din partea adulţilor. Familia este prima care printr-
o stimulare raţionala a gânguritului, a strigătelor, a pronunţiei onomatopeelor, a expresiei
mimico-faciale, a orientării vizuale, contribuie la dezvoltarea interesului pentru vorbire, a
atenţiei şi capacităţii auditive şi implicit a pronunţiei corecte. Copilul imită modelul de
comunicare al adulţilor, de aceea lipsa efortului educativ de prevenire a defectelor de
vorbire poate handicapa dezvoltarea ulterioară a pronunţiei, dar şi dezvoltarea intelectuală,
ştiind că acestea sunt strâns legate între ele. Greşeli frecvente, cum ar fi utilizarea excesivă
a diminutivelor, satisfacerea anticipată a dorinţelor, repetarea insuficientă sau excesivă a
cuvintelor dificile, atitudinile punitive sau forţarea peste capacităţile actuale de dezvoltare,
duc la instalarea negativismului verbal sau la accentuarea dificultăţilor vorbirii.
Pentru dezvoltarea vorbirii, posibilitatea comunicării de la vârsta cea mai timpurie cu
alţi copii, oferă o stimulare puternică pentru o comunicare vie adecvată vocabularului său.
Familia este cea care oferă copilului "baia de cuvinte" comunicând cu el. În practica
logopedică, adiţional diverselor teste utilizate de psihologi, logopezi, o relevanţă deosebită
în evaluare o au informaţiile obţinute de la părinţi, deoarece, mai înainte de oricine şi orice,
ei îşi cunosc cel mai bine copilul, ei îşi petrec cel mai mult timp împreună cu el. Rolul
părinţilor nu se restrânge doar la oferirea de informaţii ci, ei îşi pot aduce un aport
însemnat chiar şi în procesul terapeutic, în timpul desfăşurării activităţilor corectiv
compensatorii, ci şi continuând aceste activităţi terapeutice acasă, realizând astfel
transferul achiziţiilor copilului din contextul activităţilor desfăşurate în cadrul cabinetului,
în mediul familial, cotidian, precum şi prevenirea "uitării" sau a pierderii celor însuşite în
şedinţele de lucru.
Pentru dezvoltarea vorbirii, interacţiunea comunicativă cu alţi copii, oferă o
stimulare puternică pentru o dezvoltare adecvată vocabularului sau.
Evoluţia copiilor depinde în foarte mare măsura de părinţi prin modelul de
comportament pe care îl oferă aceştia. Evoluţia copiilor depinde de părinţi din toate
punctele de vedere, implicit prin aportul pe care aceştia îl pot aduce în dezvoltarea
limbajului.
Participarea activă a familiei la aplicarea programului terapeutic elaborat, pe lângă
beneficiile aduse în corectarea tulburărilor limbajului, are un rol deosebit de important în
îmbunătăţirea relaţiilor părinte-copil.
Recunoaşterea dreptului familiei, respectiv al părinţilor de a participa şi de a se
implica în procesul terapeutic s-a făcut pentru prima dată în anul 1980 în SUA printr-o lege
federală.
De atunci şi până în prezent, "părinţii şi-au câştigat dreptul de a contribui la
modelarea procesului de educare a copiilor lor", permiţânduli-se să contribuie şi să
participe la elaborarea şi aplicarea programelor recuperatorii, sau, cel puţin să-şi exprime
acordul sau dezacordul cu privire la conţinutul programului de intervenţie personalizat
pentru copilul lor. Legătura părinte –specialist trebuie avută în vedere, deoarece, aceştia au
cea mai mare responsabilitate asupra evoluţiei şi dezvoltării armonioase a copilului .
Familia va reuşi să îi ajute pe copii dacă identifică tulburările de limbaj cât mai
devreme şi dacă folosim metodele adecvate specificului dificultăţii. Nu trebuie să amâne
rezolvarea problemelor în speranţa că acestea se vor rezolva de la sine pe măsură ce copilul
creşte. Riscă agravarea acestora şi efortul pentru recuperare va fi mult mai mare.
Va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, pentru a stabili obiectivele
şi metodele cele mai adecvate de corectare. Se va începe cu stabilirea cauzelor care au
provocat dificultatea de vorbire şi se va urmări înlăturarea lor.
În funcţie de specificul dificultăţii se adoptă atât atitudini cât şi metode diferite.
Pentru corectarea tulburărilor de pronunţie este necesară conştientizarea şi dezvoltarea
autocontrolului, pe când în bâlbâială tocmai acest lucru este contraindicat.
Depăşirea tulburărilor de limbaj depinde de părinţi, educatori, logoped. Prin
colaborare, direcţionarea eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei atitudini
comune, copilul va beneficia de un ajutor eficient şi va înregistra progrese.
Dacă părinţii sesizează anumite probleme, ei nu trebuie să ezite să ceară sfatul unui
logoped. Acesta vă va spune dacă este cazul să începeţi un program terapeutic şi care este
acesta.
Pentru a putea depista eventualele probleme de limbaj şi pentru a se prezenta cu
copilul la logoped cât mai devreme, părinţii ar trebui să cunoască etapele evoluţiei
limbajului la copil.
Evoluţia limbajului la copil:
a) Ar trebui să gângurească de la 3 luni;
b) Să emită vocale de la 4-5 luni;
c) Lalalizează de la 6 luni;
d) Rosteşte cuvinte cu sens de la 1 an;
e) Foloseşte onomatopee de la 1,5 ani;
f) Formează propoziţii de la 2 ani;
g) Îl foloseşte în mod activ pe „Nu” de la 2,5 ani;
h) Foloseşte pronumele personal „Eu” de la 3 ani;
i) Pune multe întrebări după 3 ani: De ce?
j) Copiază litere de tipar înainte de vârsta şcolară.
La încheierea primului an de viaţă , copilul poate să pronunţe doar câteva cuvinte.
Începând cu 1 an şi jumătate, 1 an şi 8 luni, ajunge uşor la 200-300 şi către 3 ani dispune
de 1000-1100 de cuvinte. Totodată este evident şi un progres calitativ.
Prima jumătate a celui de-al doilea an de viata este a cuvântului frază, mai bine
zis :prefrază adică antepreşcolarul foloseşte 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate
conform normelor limbii, iar prepoziţiile şi conjuncţiile lipsesc. Acestea din urmă nu au
pentru copil încă nici o semnificaţie şi deşi sunt simple ca structură sonoră el nu le poate
pronunţa. De aceea persoanele străine nu-l înţeleg pe copil şi cei apropiaţi acestuia, părinţii
sau fraţii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de
întrebare: “Ce spune?”.
Spre 2 ani unii copii vorbesc din ce în ce mai bine, sunt înţeleşi de ceilalţi şi ii pot
surprinde pe aceştia chiar prin corectitudinea şi complexitatea unor cuvinte. Toate
progresele realizate în legătura cu achiziţionarea cuvintelor şi a structurilor gramaticale
elementare îi permit copilului să comunice din ce în ce mai bine, să redea verbal ceea ce a
auzit şi a văzut.
Copilul achiziţionează mai repede cuvinte care corespund obiectelor, decât cuvinte
care desemnează acţiuni sau caracteristici ale obiectelor. Obiectele pot fi puse mai uşor în
legătura cu cuvintele deoarece sunt mai uşor observabile şi analizabile de către copii, prin
urmare vor face mai facil parte din vocabularul activ al copilului, acesta putând opera cu
ele în cadrul comunicării. Desemnarea acţiunilor sau însuşirilor unor obiecte prin
intermediul cuvintelor necesita atât o dezvoltare cognitivă, cât şi o experienţa suficientă,
pentru a deveni active în cadrul vocabularului. Dezvoltarea sintactică vine în completarea
celei semantice şi priveşte achiziţiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical.
La 3 ani copiii au următoarele caracteristici:
- înţeleg majoritatea lucrurilor pe care le aud
- pot să converseze
- au un vocabular de 900-1000 de cuvinte
- vorbesc fără a repeta silabe sau cuvinte
- folosesc pronume corect
- creează propoziţii cu 3-6 cuvinte
- pun întrebări
- relatează experienţe şi activităţi
- spun poveşti
Copiii intre 4-5 ani au următoarele abilitaţi:
- comunica uşor cu alţi copii şi adulţi
- articulează majoritatea sunetelor corect
- cunosc 1500-2500 de cuvinte
- formează propoziţii detaliate cu 6-8 cuvinte
- pot să repete cuvinte cu 4 silabe
- folosesc cel puţin 4 prepoziţii
- spun povesti la subiect
- răspund la întrebări despre unele povestiri
La 5 ani:
- urmează trei comenzi consecutive
- vorbesc constant
- pun multe întrebări
- folosesc cuvinte descriptive şi propoziţii complexe
- cunosc toate vocalele şi consoanele
- vorbesc corect din punct de vedere gramatical
Copiii cu vârsta de 6 ani pot să-şi corecteze greşelile în vorbire. Majoritatea
copiilor îşi dublează vocabularul intre 6 şi 8 ani şi încep să citească la vârsta de 7 ani. La
vârsta de 9 ani se petrece un important salt înainte în îmbunătăţirea citirii.
Pentru a contribui la dezvoltarea vocabularului activ al copilului, este indicat să îl învăţăm
cuvinte noi în diferite situaţii de viaţă, nu în mod izolat. , Daca nu avem posibilitatea să îi
creem contextul, putem apela la ilustraţii, filme sau alte materiale care să îi confere, pe
lângă cuvânt, imaginea care este definită de respectivul cuvânt. Odată formată o bază
lingvistică, îi va fi uşor să asimileze cuvinte noi, fie şi pe baza explicaţiilor oferite de noi,
şi să opereze cu ele. O altă modalitate de a-l învăţa cuvinte noi, este jocul, în cadrul căruia
putem inventa diferite situaţii în care să folosim ceea ce dorim ca el să înţeleagă , să reţină
şi să poată folosi.
Comunicarea din cadrul familiei este, de asemenea, foarte importantă pentru
dezvoltarea vocabularului, deoarece copiii au o capacitate foarte bună de a imita şi a fi
atenţi la ceea ce vorbesc adulţii, încercând să înţeleagă sensul celor spuse. Dacă îi acordăm
atenţie ca unui interlocutor, vom găsi nenumărate ocazii în cadrul discuţiilor din familie, de
a-l învăţa să comunice.
Foarte mulţi copii prezintă tulburări de limbaj, însă părinţii cred ca e doar o
problemă de timp până când aceştia vor începe să vorbească sau să scrie corect. În multe
cazuri problemele limbajului se rezolvă odată cu trecerea timpului , alteori însă este nevoie
de o intervenţie logopedică din partea unui specialist.
Părinţii trebuie să respecte următoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte
limbajul:
-întotdeauna să vorbească corect cu copilul, să nu stâlcească cuvintele şi nu le
deformeze pentru a fi mai amuzanţi sau pentru ca este foarte mic şi oricum nu înţelege;
-îi va cânta şi îi va citi copilului cât mai des, acest lucru îi va facilita deprinderea
limbajului;
-când este curios ce înseamnă un cuvânt, îi va explica cât mai pe înţelesul său,
încurajându-l să folosească acel cuvânt în limbajul curent;
-va folosi ilustraţii, cârti cu poveşti, atlase cu imagini, cartonaşe ilustrate, vederi,
pentru a creea împreuna cu copilul poveşti despre imaginile vizualizate, pentru a-l învăţa
cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; în felul acesta cuvintele au mai multe şanse de a se fixa,
prin asociere cu imaginea;
-îi va încuraja să socializeze cu alţi copii, în cadrul jocului. Copiii au capacitatea de
a învăţa unii de la alţii, în colectivitate.

Bibliografie

Guţu M., Logopedia I, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, 1975


Zidaru C., Metode şi procedee utilizate în depistarea şi corectarea deficienţelor de
vorbire, 2008
Buica C.B., Bazele defectologiei, Bucuresti,Editura Aramis,2004
Popovici D.V., Dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiente mintale, Bucuresti,
Editura Pro Humanite, 2000
Verza, E., Tratat de logopedie, Ed. Fundatiei HUMANITAS, Bucureşti, 2003

S-ar putea să vă placă și