Titlul referatului: Rolul familiei în prevenirea tulburărilor de limbaj
Rolul familiei în prevenirea tulburărilor de limbaj
Prevenirea şi terapia tulburărilor de limbaj se bazează pe o metodologie corectiv-
recuperativă ce se realizează în relaţie cu dezvoltarea şi stimularea întregii activităţi psihice a subiectului şi armonizarea comportamentelor la condiţiile mediului înconjurător. Logopedia are un caracter aplicativ: de prevenire şi înlăturare a tulburărilor de limbaj în vederea dezvoltării psihice generale a persoanei, de a stabili sau restabili relaţiile cu semenii săi, de a facilita inserţia în comunitate, de a se forma şi dezvolta pe măsura disponibilităţilor sale. Conform literaturii de specialitate vârsta după care o tulburare de pronunţie, „o abatere de la limbajul standardizat” (M. Guţu, 1975), ar trebui să ne preocupe este 4,5-5 ani. Până la această vârstă orice abatere de la pronunţia corectă este încă „devreme ” să o numim tulburare de limbaj pentru care trebuie să apelăm la terapia logopedică. „Prin tulburări ale limbajului înţelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală atât sub aspectul reproducerii cât şi al perceperii, începând de la dereglarea diferitelor componente ale cuvântului şi până la imposibilitatea totala de comunicare orală sau scrisă” . (M. Guţu, 1975) Particularităţile vorbirii individuale sunt modificabile, formându-se treptat din fragedă copilărie în procesul de comunicare verbală, prin educaţie şi învăţare. De aici rezultă dependenţa calităţii vorbirii de procesul social al educaţiei şi învăţării, care implică participarea familiei, creşei, grădiniţei, cu atât mai eficiente cu cât mai timpurii. „După încheierea perioadei favorabile scade plasticitatea structurilor cerebrale şi în consecinţa exerciţiile vor fi mai puţin eficiente” (Penfield şi Roberts, 1973, în Guţu, 1975). Prima şi cea mai importantă măsură de prevenire a tulburărilor de limbaj, constă în oferirea de modele corecte de pronunţie din partea adulţilor. Familia este prima care printr- o stimulare raţionala a gânguritului, a strigătelor, a pronunţiei onomatopeelor, a expresiei mimico-faciale, a orientării vizuale, contribuie la dezvoltarea interesului pentru vorbire, a atenţiei şi capacităţii auditive şi implicit a pronunţiei corecte. Copilul imită modelul de comunicare al adulţilor, de aceea lipsa efortului educativ de prevenire a defectelor de vorbire poate handicapa dezvoltarea ulterioară a pronunţiei, dar şi dezvoltarea intelectuală, ştiind că acestea sunt strâns legate între ele. Greşeli frecvente, cum ar fi utilizarea excesivă a diminutivelor, satisfacerea anticipată a dorinţelor, repetarea insuficientă sau excesivă a cuvintelor dificile, atitudinile punitive sau forţarea peste capacităţile actuale de dezvoltare, duc la instalarea negativismului verbal sau la accentuarea dificultăţilor vorbirii. Pentru dezvoltarea vorbirii, posibilitatea comunicării de la vârsta cea mai timpurie cu alţi copii, oferă o stimulare puternică pentru o comunicare vie adecvată vocabularului său. Familia este cea care oferă copilului "baia de cuvinte" comunicând cu el. În practica logopedică, adiţional diverselor teste utilizate de psihologi, logopezi, o relevanţă deosebită în evaluare o au informaţiile obţinute de la părinţi, deoarece, mai înainte de oricine şi orice, ei îşi cunosc cel mai bine copilul, ei îşi petrec cel mai mult timp împreună cu el. Rolul părinţilor nu se restrânge doar la oferirea de informaţii ci, ei îşi pot aduce un aport însemnat chiar şi în procesul terapeutic, în timpul desfăşurării activităţilor corectiv compensatorii, ci şi continuând aceste activităţi terapeutice acasă, realizând astfel transferul achiziţiilor copilului din contextul activităţilor desfăşurate în cadrul cabinetului, în mediul familial, cotidian, precum şi prevenirea "uitării" sau a pierderii celor însuşite în şedinţele de lucru. Pentru dezvoltarea vorbirii, interacţiunea comunicativă cu alţi copii, oferă o stimulare puternică pentru o dezvoltare adecvată vocabularului sau. Evoluţia copiilor depinde în foarte mare măsura de părinţi prin modelul de comportament pe care îl oferă aceştia. Evoluţia copiilor depinde de părinţi din toate punctele de vedere, implicit prin aportul pe care aceştia îl pot aduce în dezvoltarea limbajului. Participarea activă a familiei la aplicarea programului terapeutic elaborat, pe lângă beneficiile aduse în corectarea tulburărilor limbajului, are un rol deosebit de important în îmbunătăţirea relaţiilor părinte-copil. Recunoaşterea dreptului familiei, respectiv al părinţilor de a participa şi de a se implica în procesul terapeutic s-a făcut pentru prima dată în anul 1980 în SUA printr-o lege federală. De atunci şi până în prezent, "părinţii şi-au câştigat dreptul de a contribui la modelarea procesului de educare a copiilor lor", permiţânduli-se să contribuie şi să participe la elaborarea şi aplicarea programelor recuperatorii, sau, cel puţin să-şi exprime acordul sau dezacordul cu privire la conţinutul programului de intervenţie personalizat pentru copilul lor. Legătura părinte –specialist trebuie avută în vedere, deoarece, aceştia au cea mai mare responsabilitate asupra evoluţiei şi dezvoltării armonioase a copilului . Familia va reuşi să îi ajute pe copii dacă identifică tulburările de limbaj cât mai devreme şi dacă folosim metodele adecvate specificului dificultăţii. Nu trebuie să amâne rezolvarea problemelor în speranţa că acestea se vor rezolva de la sine pe măsură ce copilul creşte. Riscă agravarea acestora şi efortul pentru recuperare va fi mult mai mare. Va fi consultat un logoped pentru examinarea copilului, pentru a stabili obiectivele şi metodele cele mai adecvate de corectare. Se va începe cu stabilirea cauzelor care au provocat dificultatea de vorbire şi se va urmări înlăturarea lor. În funcţie de specificul dificultăţii se adoptă atât atitudini cât şi metode diferite. Pentru corectarea tulburărilor de pronunţie este necesară conştientizarea şi dezvoltarea autocontrolului, pe când în bâlbâială tocmai acest lucru este contraindicat. Depăşirea tulburărilor de limbaj depinde de părinţi, educatori, logoped. Prin colaborare, direcţionarea eforturilor spre aceleaşi obiective şi adoptarea unei atitudini comune, copilul va beneficia de un ajutor eficient şi va înregistra progrese. Dacă părinţii sesizează anumite probleme, ei nu trebuie să ezite să ceară sfatul unui logoped. Acesta vă va spune dacă este cazul să începeţi un program terapeutic şi care este acesta. Pentru a putea depista eventualele probleme de limbaj şi pentru a se prezenta cu copilul la logoped cât mai devreme, părinţii ar trebui să cunoască etapele evoluţiei limbajului la copil. Evoluţia limbajului la copil: a) Ar trebui să gângurească de la 3 luni; b) Să emită vocale de la 4-5 luni; c) Lalalizează de la 6 luni; d) Rosteşte cuvinte cu sens de la 1 an; e) Foloseşte onomatopee de la 1,5 ani; f) Formează propoziţii de la 2 ani; g) Îl foloseşte în mod activ pe „Nu” de la 2,5 ani; h) Foloseşte pronumele personal „Eu” de la 3 ani; i) Pune multe întrebări după 3 ani: De ce? j) Copiază litere de tipar înainte de vârsta şcolară. La încheierea primului an de viaţă , copilul poate să pronunţe doar câteva cuvinte. Începând cu 1 an şi jumătate, 1 an şi 8 luni, ajunge uşor la 200-300 şi către 3 ani dispune de 1000-1100 de cuvinte. Totodată este evident şi un progres calitativ. Prima jumătate a celui de-al doilea an de viata este a cuvântului frază, mai bine zis :prefrază adică antepreşcolarul foloseşte 2-3 cuvinte, dar care nu sunt flexionate conform normelor limbii, iar prepoziţiile şi conjuncţiile lipsesc. Acestea din urmă nu au pentru copil încă nici o semnificaţie şi deşi sunt simple ca structură sonoră el nu le poate pronunţa. De aceea persoanele străine nu-l înţeleg pe copil şi cei apropiaţi acestuia, părinţii sau fraţii, devin un fel de translatori. Cei din afara familiei pun frecvent o astfel de întrebare: “Ce spune?”. Spre 2 ani unii copii vorbesc din ce în ce mai bine, sunt înţeleşi de ceilalţi şi ii pot surprinde pe aceştia chiar prin corectitudinea şi complexitatea unor cuvinte. Toate progresele realizate în legătura cu achiziţionarea cuvintelor şi a structurilor gramaticale elementare îi permit copilului să comunice din ce în ce mai bine, să redea verbal ceea ce a auzit şi a văzut. Copilul achiziţionează mai repede cuvinte care corespund obiectelor, decât cuvinte care desemnează acţiuni sau caracteristici ale obiectelor. Obiectele pot fi puse mai uşor în legătura cu cuvintele deoarece sunt mai uşor observabile şi analizabile de către copii, prin urmare vor face mai facil parte din vocabularul activ al copilului, acesta putând opera cu ele în cadrul comunicării. Desemnarea acţiunilor sau însuşirilor unor obiecte prin intermediul cuvintelor necesita atât o dezvoltare cognitivă, cât şi o experienţa suficientă, pentru a deveni active în cadrul vocabularului. Dezvoltarea sintactică vine în completarea celei semantice şi priveşte achiziţiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical. La 3 ani copiii au următoarele caracteristici: - înţeleg majoritatea lucrurilor pe care le aud - pot să converseze - au un vocabular de 900-1000 de cuvinte - vorbesc fără a repeta silabe sau cuvinte - folosesc pronume corect - creează propoziţii cu 3-6 cuvinte - pun întrebări - relatează experienţe şi activităţi - spun poveşti Copiii intre 4-5 ani au următoarele abilitaţi: - comunica uşor cu alţi copii şi adulţi - articulează majoritatea sunetelor corect - cunosc 1500-2500 de cuvinte - formează propoziţii detaliate cu 6-8 cuvinte - pot să repete cuvinte cu 4 silabe - folosesc cel puţin 4 prepoziţii - spun povesti la subiect - răspund la întrebări despre unele povestiri La 5 ani: - urmează trei comenzi consecutive - vorbesc constant - pun multe întrebări - folosesc cuvinte descriptive şi propoziţii complexe - cunosc toate vocalele şi consoanele - vorbesc corect din punct de vedere gramatical Copiii cu vârsta de 6 ani pot să-şi corecteze greşelile în vorbire. Majoritatea copiilor îşi dublează vocabularul intre 6 şi 8 ani şi încep să citească la vârsta de 7 ani. La vârsta de 9 ani se petrece un important salt înainte în îmbunătăţirea citirii. Pentru a contribui la dezvoltarea vocabularului activ al copilului, este indicat să îl învăţăm cuvinte noi în diferite situaţii de viaţă, nu în mod izolat. , Daca nu avem posibilitatea să îi creem contextul, putem apela la ilustraţii, filme sau alte materiale care să îi confere, pe lângă cuvânt, imaginea care este definită de respectivul cuvânt. Odată formată o bază lingvistică, îi va fi uşor să asimileze cuvinte noi, fie şi pe baza explicaţiilor oferite de noi, şi să opereze cu ele. O altă modalitate de a-l învăţa cuvinte noi, este jocul, în cadrul căruia putem inventa diferite situaţii în care să folosim ceea ce dorim ca el să înţeleagă , să reţină şi să poată folosi. Comunicarea din cadrul familiei este, de asemenea, foarte importantă pentru dezvoltarea vocabularului, deoarece copiii au o capacitate foarte bună de a imita şi a fi atenţi la ceea ce vorbesc adulţii, încercând să înţeleagă sensul celor spuse. Dacă îi acordăm atenţie ca unui interlocutor, vom găsi nenumărate ocazii în cadrul discuţiilor din familie, de a-l învăţa să comunice. Foarte mulţi copii prezintă tulburări de limbaj, însă părinţii cred ca e doar o problemă de timp până când aceştia vor începe să vorbească sau să scrie corect. În multe cazuri problemele limbajului se rezolvă odată cu trecerea timpului , alteori însă este nevoie de o intervenţie logopedică din partea unui specialist. Părinţii trebuie să respecte următoarele reguli pentru a-i ajuta pe copii să-şi dezvolte limbajul: -întotdeauna să vorbească corect cu copilul, să nu stâlcească cuvintele şi nu le deformeze pentru a fi mai amuzanţi sau pentru ca este foarte mic şi oricum nu înţelege; -îi va cânta şi îi va citi copilului cât mai des, acest lucru îi va facilita deprinderea limbajului; -când este curios ce înseamnă un cuvânt, îi va explica cât mai pe înţelesul său, încurajându-l să folosească acel cuvânt în limbajul curent; -va folosi ilustraţii, cârti cu poveşti, atlase cu imagini, cartonaşe ilustrate, vederi, pentru a creea împreuna cu copilul poveşti despre imaginile vizualizate, pentru a-l învăţa cuvinte noi, cu ajutorul imaginilor; în felul acesta cuvintele au mai multe şanse de a se fixa, prin asociere cu imaginea; -îi va încuraja să socializeze cu alţi copii, în cadrul jocului. Copiii au capacitatea de a învăţa unii de la alţii, în colectivitate.
Bibliografie
Guţu M., Logopedia I, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj-Napoca, 1975
Zidaru C., Metode şi procedee utilizate în depistarea şi corectarea deficienţelor de vorbire, 2008 Buica C.B., Bazele defectologiei, Bucuresti,Editura Aramis,2004 Popovici D.V., Dezvoltarea comunicarii la copiii cu deficiente mintale, Bucuresti, Editura Pro Humanite, 2000 Verza, E., Tratat de logopedie, Ed. Fundatiei HUMANITAS, Bucureşti, 2003