CONSILIERE ŞI ORIENTARE

(STUDIU DE CAZ)

“Cazul” este, de regulă, un elev-problemă, o clasă-problemă, orice subgrup-problemă.

Şi, aşa cum problematizarea, ca metodă didactică, presupune o situaţie-problemă şi implicit o
abordare aparte, tot aşa un elev-problemă se încadrează într-o anumită situaţie educativă
aparte şi poate face obiectul discuţiei în clasa de elevi, la orele de Consiliere şi orientare sau
oricând este cazul, în şedinţele Comisiei metodice a diriginţilor, ale Consiliului profesoral
sau ale dirigintelui clasei cu părinţii elevilor.
În şcoală, cele mai multe “cazuri” se rezolvă imediat, prin măsuri “ad-hoc” luate de
profesorul-diriginte sau de Consiliul profesoral.
Ca metodă de educaţie, analiza de caz şi decizia se aplică atât pentru rezolvarea
“cazului”, dar şi pentru antrenarea şi implicarea responsabilă a celorlalţi elevi, urmărindu-se
formarea personalităţii tuturor elevilor prin însuşirea principiilor şi normelor morale, prin
formarea unei conştiinţe civice corespunzătoare.
Elevul antrenat în discuţia de caz şi în luarea deciziei este pus în situaţia de a căuta şi a
găsi soluţii prin confruntare cu alţii, prin discuţie, schimb de opinii, argumentare şi
contraargumentare, contrazicere etc., ceea ce-i permite formarea şi/sau întărirea anumitor
convingeri şi atitudini morale prin apărarea punctului de vedere şi eventual acordul celorlalţi.
Situaţia “cazului” este conflictuală indiferent dacă subiectul se abate de la cerinţă prin
neacceptarea acesteia sau o acceptă dar consideră dificilă realizarea ei. Chiar şi numai
discutarea unui asemenea caz în grup dă naştere la trăiri conflictuale, generatoare de evoluţie
morală.
Stările conflictuale apărute în conştiinţa subiecţilor discuţiei sunt determinate de:
 contradicţii obiective (între informaţiile oferite de caz şi cunoştinţele anterioare
ale subiectului);
 contradicţii între faptele oferite de caz şi părerile sau cunoştinţele subiectului
asupra cazului;

1
  diferenţele de opinii ale participanţilor asupra cazului;
 diferenţele de apreciere valorică a faptelor sau situaţiei apărute;
 existenţa mai multor posibilităţi de acţiune în situaţia dată sau constrângerea
subiectului de a acţiona în mod necorespunzător;
 complexitatea situaţiei;
 existenţa unor circumstanţe favorabile cazului.
Prin consiliere, puterea de influenţare şi priceperea profesorului de a conduce discuţia
în grup vor determina trezirea acestor stări conflictuale şi depăşirea lor în favoarea moralităţii
conştiente.
Studiul de caz facilitează trecerea elevului de la atitudinea spontană de
simpatie/antipatie, aprobare/dezaprobare faţă de caz la o atitudine conştientă, motivată de
însăşi punctele de vedere exprimate de participanţi şi confirmate/infirmate de profesor în
mod argumentat.
“Cazul”, ca şi scopul discutării lui trebuie să fie clar înţelese de elevi. El trebuie să fie
accesibil, să incite la reflecţii şi să determine atitudini. Nu se discută un “caz” doar pentru a
pune persoana în inferioritate, pentru a critica, ci pentru a învăţa, pentru a schimba, pentru a
da o şansă de reuşită, pentru a contura o soluţie pozitivă. Şi aceasta se poate realiza numai
prin forţa argumentelor pozitive sau negative (de ce aşa?, de ce nu aşa?)
Prin modul în care profesorul conduce discuţiile, metodele folosite trebuie să ducă la
îmbogăţirea experienţei morale, civice şi de convieţuire socială, să formeze convingeri şi
conduite pozitive, să declanşeze acte moral-civice.
Cele mai discutate “cazuri” sunt evident cele negative, chiar dacă nu în viziunea
tuturor elevilor (şi uneori a cadrelor didactice) acestea sunt dezaprobate, găsindu-li-se adesea
“înţelegere”.
Spre exemplificare, cazul elevului F.M.P., clasa a VII-a, clasă pe care o conduc ca
diriginte:
Elevul F.M.P. a fost în clasa a VI-a la şcoala noastră, fiind un elev cu o frecvenţă bună
la ore, destul de inteligent (având sporadic note de 8 şi 9 la discipline precum matematica sau
fizica) dar mediocru privind notele şi interesul pentru şcoală, fără abateri disciplinare.
În clasa a VII-a s-a transferat la altă şcoală (Şcoala nr.1 Ţăndărei) unde rămâne
repetent din cauza absenţelor şi a abaterilor disciplinare grave. De menţionat că la această
şcoală sunt înscrişi un număr considerabil de rromi, rrom fiind şi elevul în cauză.

2
 În acest an şcolar revine prin transfer la şcoala noastră, dar binenţeles în clasa a VII-a,
altă generaţie decât cea cu care mai fusese în clasă cu doi ani în urmă.
Nu numai colegii îi sunt noi însă, ci şi “deprinderile”. Cu cel puţin un an mai mare
decât ceilalţi colegi, dovedeşte acest lucru încă din primele zile de şcoală. Absentează de
câteva ori nemotivat, vine cu telefonul mobil la şcoală şi-l ţine deschis în timpul orelor,
vorbeşte în timpul orelor deranjând profesorii. Se impune rapid în clasă, mai ales în rândul
băieţilor, care-l simpatizează imediat, poate şi prin sociabilitatea acestuia, dar şi prin
experienţa superioară elevilor din clasă, datorită vârstei. Şi chiar prin “năstruşniciile” făcute
la anumite ore sau în anumite împrejurări care au pus amprenta şi asupra altor elevi, până
acum cuminţi.
Provine dintr-o familie cu probleme şi, odată crescând, poate şi acest aspect şi-a pus
amprenta asupra caracterului şi comportamentului elevului. Familia este dezmembrată, mama
plecată, 5 fraţi, s-au mutat în sat în urmă cu 2 ani fără să aibă rude sau prieteni acolo.
Obiective:
 integrarea unui membru al grupului;
 schimbarea atitudinii elevului nou venit în colectiv şi nu aderarea colegilor la
“teribilismul” acestuia, în aparenţă atrăgător.
Principii:
 normele şi cerinţele şcolii sunt obligatorii pentru toţi elevii, nerespectarea lor
atrăgând sancţiunile corespunzătoare;
 sancţiunile trebuie să ducă la îndreptare şi nu la distrugerea celui care le suportă;
 sancţiunea odată hotărâtă se aplică întocmai;
 orice sancţiune se ia după o atentă analiză a situaţiei.
Prezentarea cazului în faţa clasei:
 prezentarea punctuală a abaterilor subiectului;
 motivaţia şi dezvinovăţirea elevului;
 opinii favorabile şi nefavorabile ale colegilor;
 acordarea circumstanţelor;
 stabilirea concluziilor în acord cu elevii clasei.
Chiar dacă iniţial atitudinile noului coleg păreau distractive, majoritatea
elevilor îşi dau seama acum că F.M.P. şi-a pus puternic amprenta asupra clasei în doar câteva
săptămâni şi nu poate continua această situaţie. Ceva trebuie schimbat. Şi anume
“deprinderile” noului venit.

3
Discutarea soluţiei şi luarea deciziei:
 Soluţia 1: Elevului i se prezintă Regulamentul de ordine interioară al şcolii şi
acesta se angajează în faţa colectivului de elevi că-l va respecta întocmai de acum
înainte;
 Soluţia 2: Este chemat tatăl elevului la şcoală şi în prezenţa elevului şi a
Directorului unităţii se încheie un “Acord cadru de parteneriat pentru educaţie” în
care sunt prevăzute scopul şi responsabilităţile părţilor semnatare (şcoală, părinte,
elev);
 Soluţia 3: Se propune scăderea notei la purtare la sfârşitul semestrului;
 Soluţia 4: Dirigintele hotărăşte ca la prima abatere să i se scadă nota la purtare la
6, urmând exmatricularea elevului, iar pentru abaterile anterioare, în baza
promisiunilor elevului în faţa clasei, să fie complet iertat şi ajutat să se integreze în
colectiv fără nici un fel de discriminare.
Ceva s-a schimbat. Au trecut trei săptămâni fără nici o abatere. Un elev model. A
fost argumentul? Puterea de influenţă pozitivă a grupului? Clemenţa acordată?
Motivaţia? Frica? Sau poate puţin din fiecare.

Diriginte,
Oniga Maria