Sunteți pe pagina 1din 2

Factori perturbatori şi erori în evaluarea şcolară.

O problemă ce constituie obiectul a numeroase investigaţii psihopedagogice priveşte


variabilitatea intra şi interindividuală a aprecierii rezultatelor şcolare, evidenţierea factorilor
perturbatori şi a erorilor comise în actul evaluării. G. de Landsheere preciza că în problema
evaluării toţi se încred în onestitatea lor, dar aceasta, deşi constituie o condiţie necesară, nu
este şi suficientă. J. M. Monteil recunoscând că practica examenelor a sădit în noi teamă,
îndoială se întreabă: „Cine n-a implorat vreodată cerul, în secret, să trimită un examinator
bun”? Iar H. Piéron scrie că pentru a prezice nota unui candidat la un examen este mai util să-l
cunoşti pe examinator decât pe candidat.
Printre cele mai frecvente situaţii ce generează variabilitatea aprecierilor sunt cele
referitoare la acţiunea profesorului examinator, cu privire la:
 „efectul halo” constând în supraaprecierea rezultatelor unor elevi sub influenţa
impresiei generale bune despre aceştia. În jurul elevului cu reputaţie bună apare acest
fenomen psihologic de „halo” datorită căruia îi sunt trecute cu vederea unele greşeli.
 „efectul de anticipaţie” sau „Pygmalion” exprimă faptul că aprecierea rezultatelor
unor elevi este puternic influenţată de părerea nefavorabilă pe care educatorul şi-a
format-o despre inteligenţa, capacităţile acestora. Se mai numeşte efectul oedipian –
ca în mitologia greacă- deoarece ideile, opiniile evaluatorului determină apariţia
fenomenului.
 „efectul de contrast”/„de ordine” constă în accentuarea diferenţelor dintre
performanţele unor elevi. Adesea, un răspuns oral sau o lucrare sunt supraapreciate
dacă cele dinainte au fost mai slabe şi invers; produsul elevului poate primi o notă
mediocră dacă urmează imediat după un candidat cu răspunsuri foarte bune.
Profesorul trebuie să conştientizeze aceste efecte datorate contiguităţii probelor în
vederea eliminării consecinţelor nedorite.
 eroarea logică exprimă acţiunea de substituire a obiectivelor relevante şi a
parametrilor importanţi ai evaluării prin obiective secundare ca: forma şi acurateţea
paginii, sistematica expunerii, gradul de conştiinciozitate şi perseverenţa elevului ş. a.
„Abaterea se justifică uneori, dar ea nu trebuie să devină o regulă” apreciază C. Cucoş
(1998, p. 185).
 ecuaţia personală a examinatorului exprimă faptul că unii profesori sunt mai
generoşi, utilizând notele mari, alţii sunt mai exigenţi. Unii folosesc nota pentru
încurajarea elevilor, motivarea lor pentru învăţare, alţii pentru a-i constrânge de a
depune eforturi suplimentare. De asemenea, unii apreciază originalitatea, imaginaţia,
creativitatea, alţii dimpotrivă- reproducerea, rutina, recunoaşterea exactă.
Alte erori sunt generate de specificul disciplinei de învăţământ la care se realizează
evaluarea. De exemplu, cele riguroase se pretează la o evaluare mai obiectivă, pe când cele
socio-umane predispun la aprecieri subiective din partea evaluatorului. Unele efecte negative
apar şi prin implicarea factorilor de personalitate (ale profesorilor, elevilor, studenţilor), sau
din cauza oboselii fizice şi psihice, stării afectiv-emoţionale, altor factori accidentali.
Pentru corectarea şi eliminarea acestor erori din apreciere-notare se impune o
metodologie de evaluare adaptată complexităţii procesului de învăţământ prin:
 creşterea ponderii evaluării formative;
 corelarea evaluării formative cu cea sumativă;
 asigurarea anonimatului probelor scrise;
 introducerea unor bareme de notare;
 utilizarea probelor standardizate şi testelor docimologice;
 prelucrarea statistico -matematică a rezultatelor, reprezentarea grafică şi interpretarea
lor adecvată, decelarea cauzelor;
 dezvoltarea la elevi a capacităţii de autoevaluare, prezentarea criteriilor şi a grilelor de
corectare;
 verificarea ritmică a elevilor şi informarea operativă asupra lacunelor sau progreselor
înregistrate.