Sunteți pe pagina 1din 3

Ion Luca Caragiale

(1852 – 1912)
„In vreme de război”

I. Profilul Artistic
II. Activitatea literara
III. Comentariul literar al nuvelei

I. Profilul Artistic
Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii romane alături de Eminescu,
Creanga si Slavici.
Criticul literar Garabet Ibraileanu afirma despre Caragiale ca este: „cel mai mare
creator de viata din literatura romana si cel mai mare istoric al epocii prin care a trecut”.
Opera sa restrânsa sub raportul proporţiilor se caracterizează printr-o extraordinara
diversitate a mediilor de viata cercetate ca si a modalitatiilor artistice folosite.
Opera lui Caragiale este considerata „o adevărata comedie umana” in care personajele
sunt tipice, memorabile făcând concurenta stării civile. Spre deosebire de Balzac, opera lui
Caragiale se impune printr-o nemaipomenita concentrare a mijloacelor narative si dramatice.
Este un reprezentant de marca al realismului romanesc care împrumuta insa, procedee artistice
din sfera clasicismului(capacitatea de a individualiza caractere, rigoarea compoziţionala,
limpezimea expresiei si conciziunea stilului), dar si din sfera naturalismului.

II Activitatea literara
Debutul lui Caragiale se produce in 1873 in revista satirica „Ghimpele”. In 1878 se
afla la conducerea ziarului „Timpul” împreuna cu Eminescu si Slavici, pentru ca in 1878 sa se
producă la Junimea debutul cu „O noapte furtunoasa”.
In 1883 editează o revista satirica „Moftul roman”. In 1894 editează revista „Vatra” împreuna
cu Slavici.
Opera caragieleasca poate fi delimitata in doua mari sectoare:
I. Universul comic care are in vedere opera satirica memorialistica:
• Comediile: patru comedii: „O noapte furtunoasa”(1879), „Conul Leonida fata cu
reacţiunea”(1880), „O scrisoare pierduta”(1884), „D-ale carnavalului”(1885).
• „Momente si schiţe” (1901).
II. Universul tragic care are in vedere dimensiunea analistica psihologica:
• Drama: „Năpasta” (1890)
• Nuvele: „Doua loturi”, O făclie de Paste”, In vreme de război”, „La Hanul lui
Manjoala”
Nuvela lui Caragiale poate fi delimitata in trei mare secţiuni:
• Nuvele aflate la limita dintre tragic si comic: „Doua loturi”, „Inspecţie”.
• Nuvele fantastice: „La Hanul lui Manjoala”, „Calul dracului”.
• Nuvele de influenta naturalista: „In vreme de război”, „O făclie de Paste”, „Păcate”.

III Comentariul artistic al nuvelei


Tema nuvelei este data de dezumanizarea individului sub influenta setei de avere. Din
punct de vedere artistic, nuvele se înrudeşte cu „Moara cu noroc”, Comoara, Mara, „Hagi
Tudose”.
Este o nuvela de analiza psihologica ce analizează procesul instalării nebuniei in
psihicul cârciumarului Stavrache datorita unei anxietati prelungite si declanşate de teama ca
fratele sau s-ar putea întoarce, revendicându-si dreptul.
Este alcătuita din III capitole corespunzând momentelor subiectului: Expoziţiunea,
Intriga, Punctul culminant. Are structura scenica, dramatica.
Din punct de vedere al structurii interioare are doua planuri: real (cap I, III) si
halucinatoriu (cap II).
Primul capitol prezintă cele doua personaje principale: Popa Iancu din Podeni,
căpetenie a unor hoţi prinşi de stăpânire, si Stavrache, proprietarul unei prăvălii care mai
adăpostea noaptea drumeţi răzleţi.
Iancu vine sa se destăinuie fratelui sau, cerându-i ajutorul. Stavrache îl sfătuieşte sa
dispară pentru o vreme ca sa i se piardă urma. Întâmplarea face ca pe la han sa treacă in
aceeaşi seara o ceata de 20 de voluntari, 1 ofiţer si 2 sergenţi rezervişti. Acestora li se va
adăuga si Iancu Georgescu. Averea lui ramane in grija fratelui mai mare.
Din momentul in care o scrisoare de pe front anunţa moartea fratelui lui Iancu,
Stavrache începe sa fie din ce in ce mai preocupat si tulburat de posibilitatea revendicării
acestuia.
Intriga se conturează in momentul in care avocatul îl asigura ca este singurul
moştenitor. Stavrache este din ce in ce mai chinuit de întrebări la care nu poate sa-si răspundă.
Se creează o stare de îndoiala, căreia nu-i mai poate face fata si care se prelungeşte intr-o stare
de veghe al căreia rezultat îl reprezintă coşmarurile sale.
In capitolul al doilea Stavrache isi visează fratele întorcându-se in haina de ocnaş,
prima oara, si in uniforma de militar, a doua oara, care venea sa-si ceara dreptul. Discuţia se
termina cu o confruntare din care Stavrache reuşeşte sa scape. Autorul notează cu
minuţiozitate stările psihologice: „hangiul simte ca degetele ii pătrund in muşchii grumazului,
sfaramand încheietura cerbicii”. Cu cat încleştarea este mai puternica cu atâta ficţiunea
ocnaşului (căpitanului) se luminează si rade vesel zgomotos.
După aceste coşmaruri urmează prăbuşirea psihica. Stavrache intra intr-o stare de
apatie care alternează cu ieşiri violente.
In capitolul al treilea are loc punctul culminant: Iancu se întoarce, cheltuise banii
regimentului si venise sa ii ia de la fratele sau mai mare. Momentul întâlnirii cu cel aşteptat ii
declanşează nebunia. Urmează o lupta teribila intre cei doi, intr-o mare încleştare fizica si
psihica.
Ţintuit la podea, Stavrache începe sa cânte popeşte, iar despre Iancu ne se ştie daca s-a
mai putut salva. Deznodământul sta sub semnul ambiguităţii
Din punct de vedere al relaţiei dintre povestitor si faptele petrecute, exista 3 planuri:
I. planul povestitorului care notează anumite aspecte, urmărind evoluţia sufleteasca a
lui Stavrache.
II. Planul dialogat:
• Dialog real: Stavrache – Iancu; Stavrache - Avocat; Stavrache - Fetita;
Stavrache – Iancu.
• Plan halucinatoriu: Stavrache - Iancu (ostaş si căpitan)
III. planul naturii
Natura participa efectiv la drama eroilor. Când se întoarce Iancu, ploua si ploaia se
transforma in lapoviţa, apoi in măzăriche, apoi in zăpada; vantul se transforma in crivat care a
ţinut 3 zile si 3 nopţi.
Nuvela este realista cu elemente clasice si romantice.