Semiologie psihiatrica

atentia

Definiţie
Atenţia este o funcţie sintetică a psihismului care constă în orientarea şi concentrarea proceselor psihice
spre un anumit grup limitat de obiecte şi fenomene, în scopul asigurării condiţiilor de claritate a
grupului de imagini percepute, cât şi a delimitării lor nete de câmpul perceptiv.

Atenţia este: #
Involuntară (neintenţională, primară) – constă în orientarea şi concentrarea atenţiei fără un ţel precis, în
absenţa unui efort special. Aceasta este determinată de stimuli senzoriali ce survin brusc în stare de
nepregătire a organismului sau care poartă o noutate informaţională.

Voluntară, intenţională – are un scop şi cuprinde intenţionalitate, efort, perseverenţă.

Postvoluntară – exerciţiul de a fi atent - este caracterizată prin starea de pregătire şi eventual de

aşteptare în vederea unei recepţii mai corecte şi mai clare a anumitor stimuli.

Tulburări ale atenţiei

Hiperprosexia – creşterea atenţiei

Hipoprosexia – diminuarea atenţiei

Aprosexia – abolirea atenţiei

Hiperprosexia
Apare în condiţii obişnuite:

în situaţii cu risc vital,

în accidente de maşină,
în stări de intoxicaţie uşoară cu alcool şi cofeină.

Patologic apare:
cenestopaţi şi hipocondriaci când atenţia este orientată asupra stării de sănătate a organismului;
la melancolici este îndreptată asupra tematicii depresive,
la fobici, nu-şi pot distrage atenţia de la obsesiile şi fobiile lor.
La paranoici hiperprosexia se corelează cu tema delirantă.

Hipoprosexia
Se întâlneşte în:
surmenaj,
irascibilitate,
anxietate,
oboseală,
stări depresive,
schizofrenie,
retard mental,
demenţe (deteriorări cognitive).
Hiperprosexia într-un anumit domeniu se asociază cu hipoprosexia în alt domeniu.

(depresie, alcoolism)

Aprosexia
Incapacitatea de a orienta şi de a menţine atenţia spre un anumit stimul.

Apare în:
retard mental sever,
demenţe,
stări confuzionale.

Metode de investigare
se prezintă pacientului un număr de figuri într-un timp limitat, ulterior el trebuie să reproducă un
număr cât mai mare a figurilor.

Metoda Krepelin – i se cere bolnavului să numere de la 100 înapoi din 3 în 3, din 7 în 7 sau din 13 în
13. Această metodă presupune concentrare şi stabilitate mare a atenţiei pentru a evita greşelile. Bolnavii
pot fi solicitaţi să pună în ordine inversă zilele săptămânii sau lunile anului.

Metoda Bourdon (proba barajului) – se oferă bolnavului un text în care el trebuie să taie anumite litere.

Tulbuări de senzaţie şi percepţie

Senzaţia:- este funcţia cea mai simplă prin care care se reflectă o însuşire a mediului (formă, mărime,
culoare)
- reflecţia realităţii fragmentată parţial surprinzând obiectele unui element.

Percepţia: - reflectă obiectele în totalitate (formă, greutate, culoare), reflectă unitar realitatea şi are o
formă subiectivă.

Tulburări de percepţie:#
Cantitative – hiperestezia
hipoestezia
sinestezia

Calitative – iluzii
halucinaţii
agnozii
tulburări de simţ senzorial

Semiologia senzaţiei

#Hiperestezia #
este reprezentată de o coborâre a pragului senzorial.

Pacientul simte în mod exacerbat senzaţiile privind un singur analizator (fotofobia) sau ansamblul lor –
hiperestezie generală. Subiectul se plânge de intensitatea luminii şi a zgomotelor, de atingerile cutanate
(pot fi până la dureroase cu toate că stimulul exteroceptiv este de intensitate normală sau chiar redusă).
Apare în:
surmenaj
nevroze
debutul psihozelor
boli infectocontagioase, hipertiroidie, intoxicaţii.

In cadrul hiperesteziei se descriu cenestopatiile. Cenestopatiile (Dupres): senzaţii penibile, difuze,

dezagrebile cu sediu variabil, fără un substrat organic evidenţiabil, dar care mimează simptome ale
bolilor somatice: oboseală, jenă, discomfort, parestezii, sufocare, înţepătură, durere. Ele sunt de fapt,
pur psihogene.

Hipoestezia
este reprezentată de o creştere a pragului senzorial, astfel intensitatea senzaţiilor este diminuată.

Ambianţa e percepută cu neclaritate şi greutate.

Apare în:
depresii severe
tulburări de conştiinţă
stări de inducţie hipnotică
psihoze.

Sinestezia
constă în perceperea simultană a unui stimul prin intermediul mai multor analizatori, dintre care unii nu
au fost stimulaţi. ex. Audiţie colorată.

intoxicaţii cu cocaină, mescalină

Semiologia percepţiei

Iluziile
Percepţia reală dar denaturată şi deformată a unui obiect.

Iluziile apar la subiecţii normali – iluzii fiziologice – care recunosc deformarea şi încearcă să o
corecteze. În iluziile patologice subiectul nu încearcă să corecteze deformarea percepţiei, el o consideră
veridică.

Iluzii fiziologice
prin modificarea condiţiilor perceptive

prin modificarea mediului perceptual: stimulare monotonă, prelungită

prin modificarea condiţiilor interne (subiective):

tulb de atenţie (false identificări)
din stări afective (frică, euforie)
stări de oboseală, surmenaj
modif fiziologice ale stării de conştienţă (iluzii hipnapompice şi
hipnogogice).

în anumite condiţii de mediu: ceaţă, crepusculare

insuficienţă perceptivă: superficialitate, plictiseală, distanţă mare.

Iluzii patologice
Falsele recunoaşteri – fenomene de tipul deja văzut, deja cunoscut (deja vu, deja conu)

Falsele nerecunoaşteri – fenomene de tipul niciodată văzut, niciodată cunoscut, trăit.

Iluzia sosiilor – în care aceeaşi identitate este atribuită mai multor persoane.

În funcţie de analizatori, iluziile se clasifică în:

Iluzii vizuale (metamorfopsii) – apar frecvent în patologia oculară, în leziunile occipitale sau parieto-
occipitale, mai ales în emisfera dreaptă. Mai apar în stări de epuizare, suferinţe psihice, în fazele iniţiale
ale intoxicaţiei cu alcool, droguri, în perioada iniţială a delirului febril.

Iluziile vizuale sunt descrise în raport cu:

Dimensiunea: Macropsii (mai mari)
Micropsii (mai mici)
Culoarea: Acromatopsii
Discromatopsii
Mişcarea obiectelor: Akinetopsii (imobile)
Polikinetopsii (continue)
Configuraţia obiectelor: Teleopsie (mai îndepărtate şi mai mici)
Peleopsie (mai aproape şi mai mari)
Multiplicarea obiectului unic: Diplopie
Poleopie

Iluziile auditive (paracuzii) – sunetele pot fi mai intense sau mai slabe, mai nete sau mai şterse, mai
apropiate sau mai îndepărtate decât în realitate.
Iluziile auditive apar în afecţiuni psihiatrice, epilepsii, tumori cerebrale, traumatisme craniocerebrale.

Iluzii olfactive (parosmii) – mai rare. Hiperosmia este intensificarea percepţiei mirosului. Apare în mod
obişnuit în urma descărcării cortexului temporal anterior. Poate apare în sarcină.

Iluzii gustative – hiperghezia este întărirea gustului – descărcare suprainsulară operculară, rolandică sau
parietală.

Iluzii somatognozice – realizează senzaţiile de absenţă, de deformare, de deplasare a unui membru sau
a unui segment de corp. Iluziile de deplasare a membrelor inferioare pot fi descrise de către paraplegici.
Pot apare în aura migrenoasă a epilepsiilor.

Halucinaţii
Definiţie: sunt percepţii fără un obiect real de perceput. Pentru pacient ele sunt veridice şi nu pot fi
dărâmate printr-o contradicţie logică.

Caracteristicile halucinaţiilor sunt:

proiecţie spaţială
perceperea lor pe căile senzoriale normale, prin intermediul organelor de simţ
absenţa obiectului real
convingerea bolnavului asupra realităţii lor.

Clasificare
Halucianţiile pot fi:
fiziologice - apar în condiţii care modifică starea de vigilitate
Hipnagogice – trecerea dintre veghe şi somn, la adormire
Hipnopompice – trecerea dintre somn şi veghe, la trezire
Patologice

Halucinaţii – elementare: pocnete, foşnete, ţiuituri

- comune: sunete cărora subiectul le atribuie o sursă: dangăt de clopot,
sunete muzicale, zgomotul unui motor)
- complexe: voci, scene

În funcţie de analizatori:
H. auditive
H. vizuale
H. olfactive
H. gustative
H. tactile (haptice)
H. corporeale (interoceptive, proprioceptive).

Halucinaţiile auditive
Pot fi: - Simple: zgomote, pocnete. Apar mai ales în patologie ORL (otite,
mastoidite), boli neurologice (leziuni ale căilor de conducere, leziuni ale lobului
temporal), aura epileptică.
- Comune: lătrat de câine, dangăt de clopot, etc.
- Complexe: cuvinte, fraze, voci pe care le aude şi le înţelege. Atunci când subiectul nu le
înţelege - verbigeraţie halucinatorie.

Vocile pot fi de bărbat sau de femeie, ale unor persoane cunoscute sau necunoscute, în viaţă sau
decedate.

După intensitate:
- Vagi, slabe, antrenând atitudini de ascultare
- Puternice, obligă subiectul la măsuri de protejare a auzului, măsuri de apărare (îşi acoperă
urechile cu mâinile, capitonează camera, etc.)

După contiunuitate:
- episodice
- continue, împiedicând bolnavul să se odihnească; ele dispar când bolnavul vorbeşte sau este
intens preocupat de ambianţă.

După răsunetul afectiv:

- favorabile, încurajând, îndemnând, sfătuind bolnavul.
- nefavorabile, înjuriind, ameninţând bolnavul.
 - Antagoniste, unele halucinaţii acuzându-l iar altele luându-i apărarea. La poligloţi, vocile
străine sunt de obicei ostile, iar vocile în limba maternă au un conţinut amical.

Pot fi:
- comentative – pot discuta subiectul.
- imperative – dă comenzi căruia bolnavul nu i se poate opune (pacientul poate să comită acte
de hetero sau autoagresiune) -
!!! urgenţă psihiatrică – pot avea repercursiuni medicolegale. Apar în schizofrenie şi în consum
exagerat de alcool.
- dialogate.

Pot fi percepute:
- unilateral
- bilateral

Halucinaţiile vizuale
Pot fi:
- simple: pete de lumină, puncte negre, fosfene, scotoame
- complexe: fiinţe, lucruri, scene

După culoare:
- monocromatice
- policromatice

După dinamică:
- statice – de tip panoramic
- dinamice – de tip cinematografic

După mărime:
- macroscopice – în delirium tremens, intoxicaţie cu cocaină
- microscopice

După intensitate:
- vagi, voalate
- distincte, clare

După raportul faţă de dimensiunea reală a obiectelor.

- de mărime naturală
- muniscule (halucinaţii liliputane)
- gigantice (halucinaţii guliveriene)

După răsunetul afectiv:

- pozitiv (plăcere, extaz)
- negativ, cel mai adesea (scene îngrozitoare, terifiante)

După localizarea în câmpul vizual:

- intracampice
- extracampice
Halucinaţia autoscopică (speculară) – pacientul vede propria-i imagine în faţa ochilor săi, ca în oglindă,
şi are uneori impresia că are de-a face cu o altă persoană.

„Imaginea dublă” poate fi identică cu originalul, urâţită sau cel mai frecvent înfrumuseţată.

Halucinaţii olfactive şi gustative

Sunt percepute ca gusturi şi mirosuri neplăcute, sau mai rar plăcute.

Apar în schizofrenie, patologie de lob temporal (tumori, epilepsie, leziuni).

Aceste halucinaţii sunt asociate delirului de otrăvire, de gelozie, sunt frecvente la potatorii cronici,
determină o diminuare a libidoului.

Halucinaţii tactile
Apar sub formă de arsură, înţepătură, curent electric, târârii unor insecte pe sub piele(parazitoze
halucinatorii).

Acestea pot fi epidermice sau hipodermice.

Apar în alcoolism, intoxicaţii cu cocaină, schizofrenie.

Halucinaţii interoceptive (viscerale)

Sunt halucinaţii care apar la nivelul organelor interne.

Bolnavii le descriu sub forma existenţei unor fiinţe în corp, a schimbării poziţiei unor organe sau chiar
a dispariţiei acestora.

Cele mai importante sunt cele localizate la nivel genital care sunt trăite ca senzaţii de orgasm sau viol
direct sau de la distanţă. Apar în schizofrenie.

Halucinaţii proprioceptive (motorii sau kinestezice)

Sunt percepute ca senzaţii de deplasare a unor organe sau a corpului în întregime.

Halucinaţiile kinestezice mai pot apare la unii pacienţi care afirmă că sunt împinşi, îmbrânciţi.

Acest tip de halucinaţii sunt însoţite de delir de persecuţie sau delir de influenţă.

Pseudohalucinaţiile: sunt descrise de către bolnav ca halucinaţii care se petrec în cap, în minte, în
interiorul corpului, fără să fie percepute prin intermediul organelor de simţ, nu au proiecţie spaţială. Se
împart în pseudohalucinaţii auditive, vizuale, gustative, olfactive, interoceptive, proprioceptive.

Agnoziile
Pacientul pierde capacitatea de a recunoaşte imaginile şi persoanele după calităţile lor senzoriale.

Agnozia vizuală #(cecitate psihică)

pacientul nu recunoaşte imaginile cu ajutorul analizatorului vizual, deşi vederea este intactă şi
conştienţa clară. Apare în leziuni ale lobului occipital stâng.

Agnozia obiectelor animate (agnozia fizionomiei) sa prosopagnozia, bolnavul nu recunoaşte persoane

foarte cunoscute sau nu se recunoaşte în oglindă. Apare în leziuni ale emisferei drepte.

Agnozia culorilor – apare în leziuni ale emisferei stângi, aria occipitală 19 – nu diferenţiază culorile.

Agnozia simbolurilor grafice (cecitate verbală):#

alexia - imposibilitatea de a citi un text. Există alexie literală, silabică, a cuvintelor.

agrafia – imposibilitatea scrierii cuvintelor.

dislexie – sesizarea doar a primelor cuvinte din frază, cu imposibilitatea continuării lecturii.

alexia cifrelor, acalculia – incapaciatatea de recunoaştere a cifrelor sau a semnelor aritmetice..

Agnozia spaţială
– tulburarea percepţiei spaţiale (deseori este limitată la un hemicâmp) cu pierderea posibilităţilor de
apreciere a distanţelor, de localizare a obiectelor, de comparare a mărimilor şi formelor.

Agnozia auditivă #(surditate psihică)

incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau cuvinte, melodii (amuzie). Apare în leziuni bilaterale
ale lobului temporal.

Agnozia tactilă
incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul obiectelor (amorfognozie) sau a obiectelor înseşi
(astereognozie) prin explorarea tactilă. Apare în leziuni de lob parietal.

Agnoziile schemei corporale

asomatognozia – nerecunoaşterea, ignorarea unuia sau mai multor segmente ale corpului, sau a
corpului în întregime.

hemiasomatognozia (somatoparafrenie) – negarea jumătăţii corpului.

anozodiaforia – indiferenţă faţă de boală

anozognozia – nerecunoaşterea bolii proprii.

Tulburări de simţ psihosenzoriale

integrarea spaţială – constă într-o percepere a ambianţei în mod straniu, bizar, neadecvat. Apare în
schizofrenie, anxietate.

trăirea temporală – perceperea accelerată a timpului (în stări cu conţinut plăcut – mania), sau
perceperea lentă a timpului (în depresie). Trăirea este strict subiectivă.

Comunicarea #non-verbală

Se referă la:
ţinuta,
mimica,
pantomimica,
privirea

ŢINUTA
îmbrăcăminte
stare de igienă
coafură

Ţinuta reflectă gradul de aderenţă a individului la normele sociale şi evident reflectă nivelul socio-
economic. Analiza ţinutei ia în calcul adecvarea cu vârsta şi sexul biologic al persoanei.

Ţinuta poate fi:

dezordonată
rafinată
excentrică
pervertită

Ţinuta dezordonată
dezordonată – în tulburări de conştienţă, stări confuzionale, manie, schizofrenie.

dezordonată în permanenţă – apare în retard mental când pacientul nu are capacitatea de autoîngrijire.
Mai apare în demenţe când pacientul îşi pierde capacitatea de autoîngrijire.

Ţinuta rafinată
se manifestă printr-o grijă deosebită pentru aspectul exterior. Se întâlneşte la homosexuali, la
persoanele isterice şi în unele forme de schizofrenie.

Ţinuta excentrică
în tulburări de tip maniacal când fardul este foarte strident sau neadecvat, accesoriile vestimentare sunt
stridente şi nepotrivite. Se întâlneşte în manie, schizofrenie.

Ţinuta pervertită
Transvestitismul – este caracteristică homosexualilor sau persoanelor cu tulburări de identitate sexuală.
Se manifestă prin purtare pasageră sau permanentă a vestimentaţiei sexului opus.

Cisvestitismul – se manifestă prin adoptarea unei ţinute care este nepotrivită situaţiei şi vârstei
persoanei. Poate fi întâlnită în manie.

MIMICA
este în concordanţă cu starea afectivă şi cu codurile şi normele socio-culturale.

Tulburări cantitative:
Hipermimia – faciesul este foarte mobil, privirea este vie şi este în concordanţă cu starea afectivă a
pacientului. Poate fi întâlnită în manie sau hipomanie.

Hipomimia – este întâlnită în stuporul expresiv (mimica este împietrită, imobilă), în depresie (când
faciesul este caracteristic: lipsit de mobilitate, ridat, cu privire stinsă şi exprimă de obicei durere) sau în
impregnarea neuroleptică (sindrom de tip diskinetic – când faciesul este imobil, reacţionează cu
întârziere la diverşi stimuli externi).

Tulburări calitative
Paramimia – este reprezentată de surâsul schizofrenicului care este foarte bizar, inadecvat, nu este în
concordanţă cu ceea ce relatează pacientul. Faciesul şi râsul poate fi ca o mască.

PANTOMIMICA
este reprezentată de mişcări voluntare sau involuntare care au o valoare simbolică, care transmit un
mesaj.

Ticurile
sunt gesturi scurte, repetitive, fără o necesitate reală. Pot fi simple (clipitul, tusea, rectificarea ţinutei)
sau complexe (tricotilomania – smulgerea genelor şi sprâncenelor).

Manierismul
este o gestică foarte afectată, încărcată de preţiozitate. Sunt întâlnite la homosexuali, histerici.

Bizareriile
sunt gesturi care au un simbol cunoscut doar de pacient iar pentru observator sunt bizare. Se întâlnesc
în schizofrenie.

Negativismul
constă în non-comunicare. Se întâlneşte în schizofrenie sau depresii.

Stereotipiile
sunt conduite repetitive, fixe, inutile dar care pentru pacient au un scop. Se întâlnesc în schizofrenie,
retard mental şi demenţe.

De exemplu balansările înainte-înapoi ale corpului.

PRIVIREA
tristeţe – depresie
veselie, exaltare – manie
frică, groază – anxietate
furie
perplexitate – derealizare, delir
inexpresivă - stupor

Tulburări de memorie#

MEMORIA
proces psihic complex cu ajutorul căruia se realizează întipărirea (fixarea), păstrarea (conservarea) şi
evocarea (reactualizarea) unor experienţe.

Timpi ai memoriei
1. fixarea – capacitatea de înregistrare a unei informaţii
2. păstrarea (conservarea) informaţiilor achiziţionate
3. evocarea (reactualizarea) – readucerea la suprafaţă a materialului achiziţionat.
Evocarea cuprinde două aspecte:
a). recunoaşterea – când obiectul perceput este prezent. Este utilizată la testele grilă
b). Reproducerea – când obiectul nu este perceput. La examenele clasice unde apare şi amprenta
personală.

Memoria este de mai multe feluri:

Memoria imediată – reproducerea sau recunoaşterea unui material are loc într-o perioadă ce nu
depăşeşte 10 secunde de la prezentarea lui.

Memoria recentă – reproducerea sau recunoaşterea unui material are loc după un interval ce depăşeşte
10 secunde de la prezentarea lui.

Memoria evenimentelor îndepărtate – se referă la evenimente trăite de la începutul vieţii până în

prezent.

Memoria se dezvoltă rapid şi precis până la 25 de ani, între 25-30 de ani există o fază de platou, iar
după 50-60 de ani apare un declin în care funcţionează perfect legile uitării.

UITAREA
permite ştergerea materialului achiziţionat. Se manifestă ca incapacitatea individului de a-şi aminti
datele memorate sau de a recunoaşte situaţiile trăite. Se uită aspecte neinteresante, inutile, incomode,
amănunte.

Regulile uitării:
se iută mai uşor evenimente recente dacât cele îndepărtate.
Pierderea memoriei se face dinspre prezent înspre trecut, de la noi la vechi.

DISMNEZII
Dismnezii cantitative:
hipomneziile
amneziile
hipermneziile

Dismnezii
calitative (paramnezii)
tulburări ale sintezei mnezice imediate
tulburări ale rememorării trecutului.

HIPOMNEZIA#
Reprezintă scăderea de diferite grade a forţei mnezice

Apare în stări de surmenaj, stări nevrotice, datorită unor deficite prosexice.

Patologic – stări de insufucientă dezvoltare cognitivă – oligofreii, stări de involuţie

Lapsusul – evocarea unui nume sau a unui cuvânt devine imposibilă.

AMNEZIA
Pierderea totală a capacităţii mnezice.

Amnezii anterograde
Amnezii retrograde (de evocare)
Amnezii anteroretrograde
Amnezia lacunară
Amnezia tardivă sau întârziată
Amnezia electivă (tematică)

Amnezii anterograde
– se referă la evenimentele trăite după debutul bolii, fiind datorate scăderii capacităţii de fixare ale
evenimentelor noi (amnezie de fixare).

Persoana este incapabilă să redea un eveniment trăit recent, în timp ce amintirile anterior fixate sunt
bine conservate, putând fi încă redate.

Se întâlneşte în stări de confuzie mentală, sdr. Korsakov de etiologie alcoolică, infecţioasă sau
traumatică, psihoză maniaco-depresivă, stări reactive, stări nevrotice, reacţii psihogene, traumatisme
craniocerebrale, traume psihice.

Amnezii retrograde (de evocare)

tulburarea memoriei se întinde progresiv spre trecut, în sens retrograd. Ceea ce s-a ăntâmplat înaintea
momentului traumatizant este uitat.

Amnezii anteroretrograde
priveşte atât evenimentele de după deebutul bolii cât şi cele dinaintea bolii. Apare în demenţe.

Amnezia lacunară
Persoana nu poate evoca ce s-a întâmplat de ex. Cu 2 ore, 1 zi înainte. Apare în stări confuzionale,
TCC, stări de beţie.

Amnezia tardivă sau întârziată

este legată de o tulburare de conştienţă. Lacuna mnezică asupra perioadei confuzionale nu se instalează
imediat consecutiv acesteia, ci treptat şi numai după o anumită perioadă.

Amnezia electivă (tematică)

evenimentele şi situaţiile respective au fost uitate; trăirea lor a fist acompaniată de o stare afectiv
negativă. Se uită situaţii neplăcute: viol, adulter.

HIPERMNEZIA
Amintiri (fie evenimente plăcute, fie cele traumatizante) rapide, involuntare şi cu conţinut foarte bogat.

Poate fi întâlnită în schizofrenie, în stări febrile, intoxicaţii.

Viziunea retrospectivă – este o formă supremă de hipermnezie – apare în timpul unor stări
confuzionale, psihogene, stări halucinatorii, crize de epilepsie temporală, paroxisme anxioase, în
situaţii de pericol existenţial – persoanele au impresia că revăd şi retrăiesc în câteva momente întreaga
lor viaţă.

DISMNEZII CALITATIVE (PARAMNEZII)

Paramnezii – amintiri deformate, false, neconcordante cu realitatea, eroarea referindu-se la încadrarea
temporală, spaţială sau la o confuzie de persoană.

Tulburări ale sintezei mnezice imediate

CRIPTOMNEZIA
ÎNSTRĂINAREA AMINTIRILOR
FALSA RECUNOAŞTERE
FALSA NERECUNOAŞTERE
PARAMNEZIILE DE REDUPLICARE

CRIPTOMNEZIA
nerecunoaşterea ca fiind străin a unui material literal, muzical pe care bolnavul îl recunoaşte ca fiind al
său. Apare în fazele avansate ale demenţei. Se deosebeşte de plagiat care este o acţiune conştientă şi cu
un anumit scop.

ÎNSTRĂINAREA AMINTIRILOR
este situaţia inversă în care pacientul crede că evenimentele trăite au fost doar citite, auzite, văzute.

FALSA RECUNOAŞTERE (FALSA IDENTIFICARE)

apare în stări de surmenaj, stări de obnubilare a conştienţei, stări maniacale, schizofrenii. Este starea
premergătoare a fenomenelor de deja vu, deja conu, deja vecu.

FALSA NERECUNOAŞTERE
pacientul are impresia de a nu fi văzut, cunoscut sau trăit unele evenimente – jamais vu, jamais conu,
jamais vecu.

PARAMNEZIILE DE REDUPLICARE
dedublarea perpetuă a obiectelor şi situaţiilor trăite. Un exemplu este bolnavul decris de Pick care
susţinea că a mai fost tratat într-o clinică identică de un medic care semăna leit cu cel de acum.

Tulburările rememorării trecutului (allomneziile)

Reproduceri false ale unor evenimente din trecut pe care bolnavul le situează în mod fals în prezentul
trăit.

PSEUDOREMINISCENŢELE
reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului pe care acesta le trăieşte ca evenimente
prezente.

CONFABULAŢIILE (halucinaţiile de memorie).

Apar o serie de producţii mnezice compensatorii lacunelor mnezice pe care le are pacientul. Apare în
demenţe, sdr. Korsakov. Trebuie diferenţiate de minciună.
Confabulaţii mnestice – bolnavul umple golurile unor amintiri pierdute cu evenimente verosimile dar
netrăite în realitate.

Confabulaţii fantastice – relatează evenimente fantastice pe care le inserează între evenimentele reale
trăite.

Confabulaţii onirice – apar sub forma unor scene asemănătoare celor din vis

ECMNEZIA
pacientul confundă trecutul cu prezentul, întoarcerea întregii personalităţi la perioade demult trăite de
bolnav.

Bolnavii senili, de mult pensionaţi trăiesc în prezent perioade trecute din viaţa lor profesională, sau se
consideră tineri, adolescenţi, femeile dându-şi numele de fată.

ANECFORIA
este o stare mai uşoară de tulburare a memoriei care poate fi întâlnită în stări de surmenaj, demenţe,
stări predemnţiale.

Reprezintă posibilitatea reproducerii unor amintiri pe care pacientul le credea uitate.

Reproducerea este posibilă dacă se sugerează pacientului unul sau mai multe elemente ale acelor
evenimente.

Metode de investigaţie psihologică a memoriei

Metoda Vieregge
Proba oraşelor
Metoda Bernstein
Wechsler Memory Scale

Metoda Vieregge #
persoana de investigat repetă unele cifre ce le-a pronunţat examinatorul.

Se cere repetarea cifrelor după un minut (petrecut în linişte) şi încă o repetare după un alt minut, în care
s-a încercat distragerea atenţiei.

Un adult sănătos poate repeta după primul minut 6-8 cifre şi după al doilea 5-6 cifre.

Proba oraşelor #
se dau bolnavului 6-10 nume de oraşe şi i se atrage atenţia că trebuie să le reţină.

După ce i se distrage timp de un minut atenţia, este solicitat să le reproducă.

Metoda Bernstein
cuprinde două grupuri de figuri: în primul rând sunt 9 figuri, iar în al doilea 25 de figuri care le
cuprinde şi pe primele 9.

Prima grupare se prezintă subiectului timp de 30 sec, după care i se înfăţişează a doua grupare din care
trebuie să recunoască primele 9 figuri prezentate anterior.

Wechsler Memory Scale #

Scala Wechsler pentru memorie (WMS) este cea mai completă şi cuprinde mai multe probe:
de informaţie generală,
de orientare,
de „control mental”
repetarea alfabetului, numărarea în sens invers,
memorarea unui paragraf,
memorarea imediată a cifrelor,
memorarea perechilor de cuvinte.

Tulburări de gândire

Tulburări ale gândirii

de ritm şi coherenţă
de conţinut – idei dominante
- idei prevalente
- idei obsesive şi fobii
- idei delirante

Ideile delirante
- o idee cu un conţinut fals,

- pacientul având însă convingerea fermă a veridicităţii lor,

- neputând fi convins asupra faptului că sunt eronate prin nici un argument logic sau dovezi.

Clasificare:
Idei delirante expansive (macromanice): idei de mărire şi bogăţie (grandoare), idei de invenţie, idei de
reformă, idei de filiaţie, idei erotomanice, ideile mistice, religioase;

Idei delirante depresive (micromanice): idei de persecuţie, idei de revendicare, idei de gelozie, idei de
relaţie, idei de autoacuzare şi vinovăţie, idei hipocondriace, idei de transformare şi posesiune, idei de
negaţie;

Idei delirante mixte (în sensul ca pot fi întâlnite atât pe fond euforic cât şi pe fond depresiv): idei de
influenţă, idei metafizice, cosmogonice.

Ideile delirante expansive (macromanice):

Idei de mărire şi bogăţie– pacientul este convins că este superior din punct de vedere fizic sau material.

Delirul megalomanic: calităţi personale, fizice şi intelectuale excepţionale, situatia sociala

Delirul de grandoare: delir de bogăţie; principala temă delirantă sunt averile fabuloase de care dispune

Aceste idei se pot referi deci la: propria persoană (capacităţile sale) sau averea sa (posesiuni).
2. Idei de invenţie – sunt legate de planuri sau experimente pentru o tehnologie de excepţie care poate
sa nu aibă adesea nici un fel de legătură cu nivelul de pregătire şi preocupările profesionale ale
subiectului.

Esenţialul pentru delirant constă în monopolul absolut asupra invenţiei lor.

3. Idei de reformă – se referă la schimbarea unor sisteme filozofice, schimbări administrative, socio-
politice sau economice care ar schimba întreaga omenire prin soluţii puerile.

4. Idei de filiaţie – constau în convingerea bolnavului că nu aparţine familiei sale ci ar fi descendentul

unei familii renumite, foarte bogate, familii superioare, sau chiar ar avea o descendenţă divină.
Pacientul caută dovezi in vederea legitimării

Apare la copii abandonaţi care nu şi-au cunoscut părinţii.

Corolarul acestor idei este nerecunoaşterea părinţilor naturali, ura faţă de ei pentru substituţia la care îl
supunpe subiect.

5. Idei erotomanice – exprimă convingerea delirantă a bolnavului de a fi iubit de către o persoană de

obicei cu un nivel socio-cultural superior şi căreia îi atribuie în mod deliberat sentimente de dragoste
faţă de el, interpretând în acest sens orice act sau manifestare întâmplătoare a acesteia.

Aceste idei pot rămâne pasive, dar uneori, după o anumită perioadă, ele pot împinge pe cel în cauză, să
dea curs, să realizeze practic legătura lor ideo-afectivă.

Din faza dragostei, atunci când obiectul iubirii reacţionează negativ sau ostil, se poate ajunge la
răzbunare cu reacţii agresive.

6. Ideile mistice, religioase – bolnavul are convingerea că este purtătorul unei misiuni de ordin
spiritual, religios, al unui mesaj transcedental de a răspândi în lume pacea şi credinţa în forţa divină.

Ideile delirante depresive (micromanice)

Ideile de persecuţie – convingerea bolnavului că suferă prejudicii morale, materiale sau fizice, simţind
lumea ca ostilă.

Pacientul se va simţi
jugnit de gesturi, cuvinte, atitudini, este convins că este observat şi urmărit, că împotriva lui se
complotează.

La început comportamentul este resemnat, situaţie în care pacienţii se ascund, îşi schimbă domiciliul,
evită lumea, îşi va împuţina relaţiile interpersonale.

Apoi comportamentul poate deveni revendicativ: va recurge la plângeri, acuze, revendicări, reclamaţii,
mai târziu chiar la acte de violenţă.

În acest moment se realizează conversiunea persecutaţi-persecutori (se face inversarea de roluri:

persecutaţii devin persecutori).

2. Idei de revendicare – izvorăsc din convingerea unei nedreptăţi şi se manifestă pe plan clinic printr-un
sentiment perpetuu de frustraţie.

Bolnavii îşi canalizează întreaga lor activitate spre revendicarea drepturilor lor, ei recurg chiar la
procese sau la violenţe, agresiuni şi crime.

3. Idei de gelozie – interpretează atitudinea partenerului, întârzierile, chiar când ele sunt deplin
motivate, dispoziţia afectivă a acestora, ca fiind probe ale adulterului.

Ideea de gelozie este alimentată în general de false recunoaşteri, tulburări de memorie, scăderea
potenţei la alcoolici.

4. Idei de relaţie – convingerea bolnavului că anturajul şi-a schimbat atitudinea faţă de el, că exercită
asupra sa o influenţă negativă sau fac aprecieri defavorabile asupra calităţilor sale morale, intelectuale,
fizice sau sexuale.

5. Idei de autoacuzare şi vinovăţie – bolnavul se consideră vinovat de situaţia grea în care se află, de
nereuşita copiilor, de necazurile prietenilor şi în general de nenorocirile altora.
Delirul de autoacuzare: analizează foarte atent acţiunile din trecut, işi atribuie vinovăţii inexistente,
solicită
pedeapsă, se poate autodenunţa; prezintă un risc foarte mare de „omor altruist“, urmat de suicid

6. Idei hipocondriace – (sunt considerate depresive deoarece ele evoluează pe o stare depresiv-
anxioasă) – convingerea delirantă că ar avea o boală grea, incurabilă, cu sfârşit letal, organele interne
sunt măcinate de boli, putrezesc; apare, de asemenea, mai ales in patologia varstnicului

Unele tulburări efemere şi nesemnificative ale funcţiei diverselor organe sunt interpretate şi
amplificate.

7. Ideile de transformare şi posesiune – se referă la transformarea corporală care conferă convingerea

metamorfozei fizice, parţiale sau generale, sau transformarea în animale (idei ce dau conţinut delirului
metabolic sau zoontropic în care bolnavii poartă convingerea că sunt transformaţi parţial sau total în
animale).

8. Ideile de negaţie – bolnavul nu recunoaşte realităţi evidente, ajungând să nege realitatea funcţiilor
vitale, existenţa unor organe, a unor aspecte din realitate.

9. Sindromul Cotard: cuprinde delir de enormitate (se referă la ansamblul simptomatologiei pe care o
descrie bolnavul), delir de negaţie (inăuntrul lui nu se află nimic, „nu mănancă“, „nu respiră“), delir de
imortalitate.

Ideile delirante mixte

Idei de influenţă – exprimă convingerea bolnavului de a se afla sub imperiul unei forţe xenopatice:
diavol, ocultism, sugestie, hipnoză, unde electromagnetice, radiaţii atomice, raze cosmice.

Această forţă externă influenţează gândurile, sentimentele, actele pacientului inhibându-le,

amplificându-le sau perturbându-le.

Ideile metafizice, cosmogonice – sunt orientate spre elucidarea originii vieţii, a lumii, a sufletului, a
reîncarnării.

Idei dominante
– se caracterizează prin faptul că la un moment dat se impun gândirii, polarizează trecător tematica
ideativă spre o anumită temă: în perioada de creaţie artistică, după psihotraume deosebite.

Idei prevalente
– subordonează restul ideilor şi a celorlalte interese. Ele domină G cu toate că pacientul nu le
recunoaşte caracterul patologic căutând o serie de argumente în favoarea susţinerii temei, fiind opac la
contraargumet. Sunt nucleul ideilor delirante.

Ideile obsesive
– sunt idei care acaparează întreaga gândire cu toate că subiectul le recunoaşte ca fiind neconforme cu
G proprie, el făcând eforturi ptr a se debarasa de ele. Se întâlnesc în oboseală, după o psihotraumă, în
urma unor situaţii penibile, umilitoare.

Compulsia – o pornire irezistibilă spre a executa unele acte lipsite de raţiune, inacceptabile, ridicole.

Un exemplu sunt ritualurile – o serie de acţiuni care se succed într-o anumită ordine, însoţite de
anxietate mare.

Anxietatea se atenuează numai dacă bolnavul îndeplineşte suita respectivă da acţinui.

Fobiile – reprezintă o frică exagerată faţă de anumite situaţii, obiecte care în mod normal nu sunt o
sursă de frică.

Pacientul este conştient de caracterul iraţional al fricii sale dar cu toate acestea el reacţionează trăind o
tensiune maximă sau evitând situaţia respectivă.

Fobii
Frica de locuri:
claustrofobia – teama de spaţii închise
agorafobia – teama de spaţii deschise
hipsofobia – teama de înălţimi
Frica de obiecte:
aihmofobia - teama de obiecte scuţite
hidrofobia – teama de apă
Frica de oameni, de boală, de moarte, de animale
monofobia – frica de singurătate
petofobia – frica de societate
ereutofobia – teama de a nu roşi în societate
nozofobia – teama de boli (sifilifobia, cancerofobia, rabiofobia)
misofobia – frica de a nu se murdări. (bolnavii iau măsuri, se spală exagerat de mult (ablutomania)
tanatofobie – frica obsesivă de moarte
taferofobie – frica de a nu fi îngropat de viu
zoofobia – teama de animale
arahnofobia – teama de paianjeni
fobofobie – teama de a nu reveni vechile fobii
pantofobie – fobiile nu apar izolate, ci grupate, creând o stare de teamă de aspect general.

Tulburări de ritm şi coherenţă ale gândirii

Accelerarea ritmului ideativ:
Tahipsihia
Fuga de idei
Icoherenţa gândirii
Mentismul

Tahipsihia
accelerarea ritmului ideativ, succesiune rapidă a ideilor.

Fuga de idei
Este forma extremă a ideaţiei accelerate, a tahipsihiei.

Asociaţiile între idei se fac la întâmplare, după aspecte superficiale, după asonanţă, rimă.

Bolanvii vorbesc mult, de obicei cu voce tare.

Fuga de idei este asociată cu distractibilitate şi labilitate a atenţiei.

Apare în manie, stări de ebrietate, stări febrile.

Incoherenţa gândirii
Asociaţiile pierd aproape total legăturile logice între ideile enunţate.

“iepure – vânt – fereastră – bou, duce – vânt – 53 – 101 – tuc – tuc – tuc – tic!”

Mentismul
este o formă mai particulară a accelerării ritmului ideativ.

Se caracterizează prin numărul deosebit de mare de idei care se succed cu mare viteză şi sunt deseori
incoercibile.

Apare în intoxicaţii ci alcool, consum exagerat de droguri, stări de surmenaj, în situaţii de risc vital:
război, accidente.

În schizofrenie apare în cadrul sindromului de automatism mental, bolnavul având convigerea delirantă
că acest fenomen patoogic este impus de cineva.

Încetinirea ritmului ideativ:

Bradipsihie
Vâscozitatea psihică
Fadingul mental
Barajul ideativ
Anideaţia

Bradipsihia (lentoarea ideativă)

încetinirea gândirii.

Numărul de idei este mult redus, asociaţiile sunt lente, evocarea se face cu foarte multă greutate.

Lentoarea ideativă e martorul nedezvoltării mintale – oligofreni.

Mai apare în demenţe, B Parkinson, depresii.

Vâscozitatea psihică
încetinirea proceselor psihice,

e caracteristică epilepsiei

Fading mental
lentoarea psihică se accentuează progresiv ajungându-se la oprirea fluxului ideativ.

Se întâlneşte mai ales în schizofrenie.

Barajul ideativ
oprirea bruscă a ritmului ideativ.

pacientul se opreşte brusc din discursul său (de obicei este perturbat de halucinaţii), iar după o scurtă
pauză, fluxul ideativ întrerupt este brusc reluat, cu continuarea liniei ideative sau cu începerea alteia
noi.

Anideaţia #(dispariţia fluxului ideativ)

nu este sigură decât în stările comatoase.

Trebuie diferenţiată de barajul ideativ.

Tulburări ale imaginaţiei

Definiţie:
Imaginaţia este un proces psihic de prelucrare, transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi ideilor, în
scopul făuririi unor imagini noi şi idei.
Imaginaţia este susţinută de gândire (al cărei element esenţial este).

Tulburările imaginaţiei sunt în strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii şi respectiv cu tulburările de

gândire.

1. Scăderea imaginaţiei
apare în toate stările de nedezvoltare cognitivă (oligofrenii).

apare în deteriorări cognitive – demenţe.

în stări confuzionale – apare o perturbare şi diminuare temporară a imaginaţiei.

poate fi scăzută în cursul stărilor de inhibiţie (trebuie diferenţiate de negativism, mutacism, reticenţă).
Imaginaţia diminuă tranzitoriu în inhibiţia din stările depresive, nevroze obsesionale, psihastenii.

2. Exaltarea morbidă a imaginaţiei – creşterea forţei imaginative

intoxicaţii uşoare
stări maniacale
în delir cronic
schizofrenie paranoidă.

Mitomania
dincolo de relatarea mitomanului, interlocutorul sesizează irealitatea conţinutului.
ideile merg unidirecţional spre supraestimarea persoanei proprii. Mitomanul îşi clădeşte imaginea de
sine pe baza dorinţelor şi aşteptărilor interlocutorului.
mitomanul trece de la simpla exagerare până la fabulaţie, în virtutea scopului principal de a atrage
atenţia şi interesul celorlalţi asupra sa.
mitomanul dezvoltă o stare de teamă legată de posibilitatea descoperirii caracterului fabulator al
relatării. Insuccesul sau eşecul nu-l fac să se apropie de realitate, ci să fugă mai departe de ea.

Mitomania apare în:

perversiunile sexuale – este doar un mijloc de negare a tulburării de instinct sexual.

personalitatea histrionică
debilitatea mintală – are un rol compensator al insuficienţei cognitive.

Mitomania trebuie diferenţiată de minciună, şarlatanie sau de escrocherie – cei implicaţi acţionează
deliberat, organizat, conform unui plan. Spre deosebire de aceştia mitomanul apare naiv.

Fabulaţia
aparţine mitomaniei

Confabulaţia
Este acompaniată de tulburări mnezice şi scăderea conştiinţei.

Discursul este rupt de realitate, alimentat de pseudoreminiscenţe.

Unii autori o consideră

deliberată ca fiind o tentativă de disimulare a tulburărilor mnezice.

Confabulaţia este relativ incoerentă şi tinde spre absurd.

Minciuna – spre deosebire de mitomanie şi confabulaţie – este alterarea intenţionată a adevărului,

întâlnindu-se la persoane cu conştiinţa clară şi cu posibilităţi cognitive intacte.

Simulaţia
Este falsificarea adevărului în privinţa stării de sănătate.

Pot fi simulate boli organice, în special neurologice, sau boli psihice: stări de negativism şi stupoare,
mutism, agitaţie maniacală.

Gradul şi fidelitatea simulării unei boli somatice sau psihice este în funcţie de imaginaţia şi inteligenţa
simulatorului.

Metasimulaţia
după un episod psihotic, acut, real (confuzie, depresie, episod delirant), subiectul refăcut, perseverează
în acuzele sale anterioare.

Suprasimulaţia
presupune o tulburare somatică sau psihică preexistentă pe care bolnavul o amplifică.

Disimularea
ascunderea unor simptome psihice sau somatice, sau a unei boli în scopul sustragerii de la un tratament
obligatoriu, obţinerii unui beneficiu sau punerii în aplicare a unei idei delirante sau a unui act suicidar
(în tulburarea depresivă).

Afectivitatea

Definiţie
Afectivitatea reprezintă un ecou al faptelor pe care le trăim, care generează anumite conduite şi
adaptează subiectul la viaţă şi la mediul exterior.

Afectivitatea este considerată patologică dacă starea afectivă este:

prea intensă
scăzută
absentă

1. Hipertimii pozitive:
sunt stările afective care sunt agreabile: euforia, veselia, râsul, bucuria.

Euforia
se caracterizaeză printr-o încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea dispoziţiei în sensul veseliei, stării
de bine general, de sănătate, de putere, însoţite de fugă de idei, logoree, mimică expresivă bogată,
gestică amplă, tendinţa de supraapreciere a propriei persoane.

Persoana este încrezătoare, comunicativă, are o stare de bună dispoziţie, bucurie, veselie care sunt
patologice, adică anormale prin intensitate sau durată.

Această stare poate avea un debut nemotivat şi poate şi nepotrivită situaţiei.

Se asociază cu sentimente de optimism, triumf, viziune în „roz a lumii”.

Se întâlneşte în intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea, tutun, episoade maniacale.

Moria
este caracteristică tumorilor de lob frontal când există mare discrepanţă între starea somatică care este
foarte afectată şi starea afectivă (pacientul este vesel).

2. Hipertimii negative:
Sunt stările afective care sunt dezagreabile: depresia, disforia, anxietatea.

Depresia
se caracterizează printr-o trăire puternică, participare afectivă intensă, cu sentimentul durerii morale, al
inutilităţii şi devalorizării.

Se caracterizează prin dispoziţie deprimată, ideaţie lentă, cu conţinut trist, dureros, se exteriorizează pe
plan motor prin inhibiţie marcată, mimica şi pantomimica sunt în concordanţă cu trăirea afectivă:
fruntea încreţită în omega melancolic, comisurile bucale coborâte, braţele cad pasiv pe lângă corp.

Disforia
dispoziţie depresivă, anxioasă, de rău general, de discomfort somatic, de nelinişte care asociază
logoree, excitabilitate crescută, impulsivitate, comportament coleros.

Individul este morocănos şi ursuz.

Se întâlneşte frecvent pe lângă tulburările depresive, la alcoolicii cronici, în perioade de abstinenţă ale
toxicomanilor.

Anxietatea
este o „teamă fără obiect”.

Se manifestă prin nelinişte psihică şi motorie cu răsunet neurovegetativ (palpitaţii, tulburări

vasomotorii, oscilaţii tensionale, transpiraţii).

Se poate manifesta sub formă paroxistică (atacul de panică) sau generalizată, latentă.

În cazul în care anxietatea are un acompaniament somatic resimţit printr-o senzaţie penibilă de
disfuncţie a unui organ (constricţie laringiană, toracică, precordialgii, etc) se numeşte angoasă.

Anestezia psihică dureroasă

bolnavul invocă faptul că nu se mai poate bucura, întrista, înduioşa.

Este durerea morală a bolnavului care conştientizează slăbirea sau pierderea capacităţii de rezonanţă
afectivă.
Se întâlneşte în fazele tardive ale unor depresii, în sindroamele de depersonalizare şi derealizare, în
unele forme de debut ale schizofreniei.

HIPOTIMII
Hipotimia
Atimia

Hipotimia
o scădere în grade variabile a tensiunii afective şi a elanului vital până la apatie şi indiferenţă.

Se caracterizează prin expresivitatea mimică redusă.

Se întâlneşte în oligofrenii, stări de deteriorare cognitivă, TCC, stări confuzionale, stări de surmenaj,
depresii.

Atimia – indiferentismul afectiv #(absenţa afectivităţii)

foarte accentuată scădere a tonusului afectiv şi a capacităţii de rezonanţă afectivă la ambianţă.

Se caracterizează printr-o inexpresivitate mimoco-pantomimică.

Se întâlneşte în demenţe, stări confuzionale grave, catatonii.

Este sinonimă cu apatia – lipsă de tonalitate afectivă şi interes faţă de propria persoană şi ambianţă.

Tulburări calitative
1. Labilitatea afectivă
2. Incontinenţa afectivă
3. Inversiunea afectivă
4. Ambivalenţa afectivă

1. Labilitatea afectivă
se caracterizează printr-o trecere facilă de la o stare sufletească la alta, alternanţa dispoziţiei între
euforie şi depresie sau chiar mânie.

Această trecere se realizează fără motive, brusc, la stimuli ambientali minori sau chiar în absenţa
acestora.

Se întâlneşte în manie (tristeţea are un caracter efemer şi superficial).

2. Incontinenţa afectivă
este forma extremă a labilităţii afective – se caracterizează prin trecerea rapidă sau incoercibilă de la o
stare emoţională la opusul ei.

3. Inversiunea afectivă
bolnavul dezvoltă o stare de ostilitate faţă de persoanele pe care înainte de îmbolnăvire le-a iubit, sau
pe care în mod firesc ar trebui să le iubească (părinţi, fraţi, copii).

Poate fi însoţită de un comportament heteroagresiv.

Se întâlneşte în schizofrenie, delir de gelozie.

4. Ambivalenţa afectivă
pacientul trăieşte concomitent sentimente contrarii (dragoste-ură, atracţie-repulsie) faţă de aceeaşi
persoană sau situaţie.

Este caracteristică schizofreniei.

Tulburările activităţii motorii

Activitatea motorie: reprezintă desfăşurarea unor acte cu un anumit scop.

Tulburările activităţii motorii sunt:

cantitative
calitative

Exagerarea activităţii motorii

Hiperactivitatea (hiperkinezia sau tahikinezia)
Instabilitatea (neliniştea) psihomotorie
Agitaţia (excitaţia) psihomotorie

Hiperactivitatea (hiperkinezia sau tahikinezia)

acţiunile se desfăşoară rapid, nu sunt finalizate, mimica este foarte mobilă, expresivă, gestica este
amplă, rapidă iar vocea are o tonalitate amplă.

Se întâlneşte în: episod maniacal, hipomaniacal, anxietate, stări de uşoară intoxicaţie.

Instabilitatea (neliniştea) psihomotorie

incapacitatea de a păstra mult timp aceeaşi poziţie staţionară, pacientul simte nevoia să se mişte mereu.

Pacientul nu deranjează ambianţa.

Se întâlneşte în manie, demenţă.

Agitaţia (excitaţia) psihomotorie

este o hiperactivitate excesivă; motilitatea este necoordonată, aleatorie, scapă de sub voinţă.
Uneori această tulburare este un răspuns al stării de tensiune interioară, a anxietăţii.
Se însoţeşte de acte de violenţă heteroagresive.

Agitaţia poate fi întâlnită în:

impregnaţii neuroleptice – akatisie (imposibilitatea de a sta linistit în şezut, culcat sau în picioare) şi
tasikinezie (tendinţa de a se deplasa încontinuu)

Agitaţia poate fi întâlnită în:

deteriorări, regresiuni sau nedezvoltare cognitivă (demenţe senile, vasculare, traumatice) – agitaţia se
declanşează brusc, la incitaţii minime din mediu, uneori pacienţii au manifestări agresive faţă de cei din
jur.
La bătrâni această agitaţie îmbracă un aspect verbal şi psihomotor, fără acţiuni agresive.

La oligofreni agitaţia se manifestă sub formă de acte agresive.

Agitaţia poate fi întâlnită în:

stări maniacale – agitaţia este precedată de o stare prodromală caracterizată prin irascibilitate.

În forme grave sau în cazul suprimării bruşte a neurolepticului incisiv, bolnavii pot izbucni într-o stare
de agitaţie extremă – „furor maniacal”

Agitaţia poate fi întâlnită în:

stări depresive – izbucneşte la bolnavi aparent liniştiţi anterior, apare brusc, fără un motiv anume.

Este o stare de nelinişte extremă care poate include violenţă, uneori loviri, omucideri sau impulsiuni de
autoliză – „Raptus melancolic”.

Agitaţia poate fi întâlnită în:

schizofrenie – agitaţia apare în mod imprevizibil, fără incitaţii din mediul extern.

Se întâlneşte mai ales în stările hebefrenice şi catatonice.

Agitaţia poate fi întâlnită în:

epilepsie – se poate manifesta în timpul unei echivalenţe epileptice sau intercritic.

Agitaţia poate fi extremă – „furor epilepticus”.

Bolnavii pot comite acte de mare violenţă şi cruzime urmate de amnezia momentului respectiv.

Agitaţia poate fi întâlnită în:

stări reactive – agitaţia din stările reactive este generată de sentimentul acut de frustraţie şi de
paroxismele anxioase.

Bolnavii, în neliniştea lor acută nu-şi pot păstra poziţia, merg dintr-o parte în alta fără un scop anume,
oftează, îşi frâng mâinile, sau în cazuri extreme încearcă să-şi rupă hainele, să-şi smulgă părul.

Diminuarea activităţii motorii (hipoactivitatea motorie)

Lentoarea (bradikinezia)
Hipokinezia
Akinezia (inhibiţia psihomotorie)

Lentoarea (bradikinezia) – se referă la scăderea vitezei de efectuare a mişcărilor. Se întâlneşte în

depresie.

Hipokinezia – diminuarea activităţii motorii. Se asociază frecvent cu lentoarea, hipomimia şi bradilalia,

încetinirea cursului ideativ.

Akinezia (inhibiţia psihomotorie)

este extrema hipoactivităţii şi se caracterizează prin abolirea activităţii motorii.
Akinezia se manifestă prin: #
baraj motor – oprirea bruscă a oricăriei mişcări. Se însoţeşte de oprirea bruscă a actului vorbirii.

fading motor – diminuarea treptată a activităţii motorii până la oprirea oricărui act sau gest.

stuporul – imobilitate completă sau aproape completă în care subiectul pare înţepenit,
este lipsit de reacţie la anturaj, şi are o mimică împietrită care exprimă durere sau anxietate (în stări
depresive), sau mimica este complet inexpresivă (amimie) (în stările stuporoase din catatonie). Se
însoţeşte frecvent de refuzul de a se alimenta (anorexie), refuzul de a comunica cu toate că pacientul
este conştient perfect. Este întâlnit în episoade depresive severe, schizofrenie.

catatonie

Catatonia
Catatonia interesează cu predilecţie activitatea motorie.

Sfera catatoniei cuprinde

stereotipiile,
sugestibilitatea şi
negativismul.

Stereotipiile
sunt caracterizate prin tendinţa la repetare a uneia şi aceleiaşi manifestări, de obicei bizare, în planul
mimico-pantomimic al atitudinii, limbajului sau scrisului.

În cazul stereotipiilor de atitudine pacientul păstrează timp îndelungat poziţii bizare şi incomode.

Stereotipiile de mişcare se caracterizează prin perseverarea unor mişcări sau repetarea unui gest, a unei
acţiuni, a unui cuvânt, a unor propoziţii sau fraze.

Sugestibilitatea
posibilitatea de a fi influenţat prin sugestie.

Astfel, bolnavul acceptă cu uşurinţă recomandările interlocutorului şi execută într-o manieră automată
ordinele examinatorului.

Negativismul
tendinţa unor bolnavi de a opune rezistenţă la orice stimul extern şi uneori faţă de satisfacerea
propriilor nevoi fiziologice (alimentaţia, deglutiţia, micţiunea, defecaţia). Bolnavul refuză să se ridice
din pat, să meargă, să mănânce (negativism alimentar), să vorbească (negativism verbal), să relaxeze
sfincterele (negativism intern). Acesta este un negativism pasiv.

Există şi un negativism activ când bolnavul, la orice recomandare execută actul opus, astfel bolnavul se
îndepărtează când este chemat, îşi retrage mâna atunci când i se întinde.

Tulburările calitative ale activităţii motorii

Manierisme motorii – sunt mişcări complexe, frecvente care par a avea un scop pentru pacient dar,
acestea par bizare observatorului care le descrie ca fiind inutile, exagerate, teatrale, nepotrivite,
nenaturale. De exemplu mersul care poate fi săltat, dansat, în zig-zag. Se întâlnesc în schizofrenia
hebefrenă (dezorganizată).

Stereotipiile – sunt mişcări repetitive, inutile, inadecvate circumstanţial. De exmplu balansările înainte-
înapoi ale trunchiului. Se întâlnesc în schizofrenie.

Ambitendenţa – prezenţa simultană a unor intenţionalităţi contradictorii. La abaza ei stă indecizia. Se

întâlneşte în schizofrenie.

Comportamentul teatral – comportament cu gestică amplă, caracteristic persoanelor isterice.

Tulburări de conştiinţă

Tulburări cantitative ale conştiinţei

Starea de obtuzie
Starea de hebetudine
Starea de torpoare
Starea de obnubilare
Starea de stupoare
Starea de sopor
Starea comatoasă

Starea de obtuzie
se caracterizează prin tulburări în planul senzorialităţii, tulburări de recepţie a realităţii datorate ridicării
pragurilor senzoriale.

Apar şi tulburări în plan ideativo-cognitiv: dificultăţi asociative, pierderea mobilităţii ideative

(pacientul le trăieşte prin dificultatea de a-şi preciza şi formula ideile).

Starea de hebetudine
se caracterizează prin dezinserţia bolnavului din realitate.

Atitudinea bolnavului în această stare este aceea de perplex, alteori de îndepărtat şi implicit indiferent
faţă e situaţia în care se află.

Starea de torpoare
se caracterizează prin uşoară dezorientare, hipokinezie, hipobulie, scăderea participării afective,
indiferentism, apatoe. Este comparabilă cu starea de somnolenţă.

Starea de obnubilare
se caracterizează prin scăderea vigilităţii, afectarea clarităţii şi lucidităţii câmpului actual de conştiinţă,
afectarea proceselor de gândire, tulburări de atenţie, orientare, memorie, uneori percepţie.

Starea de stupoare
constituie un grad accentuat de tulburare a conştiinţei, activitatea psihomotorie a bolnavului pare
suspendată;

acesta nu mai răspunde la întrebări, nu mai reacţionează la excitanţii din mediu decât dacă sunt foarte
puternici, pacientul este rupt de mediu.

Starea de sopor
este o agravare a stării de obnubilare.

Reacţiile organismului la stimulipsiho-senzoriali sunt extrem de diminuate.

Clinic se aseamănă cu starea de somnolenţă accentuată.

Starea comatoasă
reprezintă pierderea completă a conştiinţei, o stare de apsihism.

În forma uşoară (subcomă) există posibilitatea regresiei tulburării sub influenţa diverşilor excitanţi.
(bolanul revine în stare de obnubilare).

În coma vigilă, care evoluează cu agitaţie psihomotorie se menţine totuşi un grad de prezenţă în mediu
şi o activitate psihică profund confuză.

Coma carus constituie gradul cel mai profund al destructurării conştiinţei, în care este posibilă
perturbarea funcţiilor vegetative, respiratorii, circulatorii şi a reflexelor.

Tulburări calitative ale conştiinţei

Tulburare de conştiinţă de tip delirant
Starea oneiroidă
Starea amentivă
Starea crepusculară

Tulburare de conştiinţă de tip delirant

se caracterizează prin dezorientare în timp şi spaţiu şi prin tulburăiri masive de percepţie (halucinaţii
vizuale şi auditive, iluzii, fragmente de idei delirante polimorfe şi de obicei absurde).

Starea oneiroidă
se caracterizează printr-o infiltrare a construcţiilor visurilor în gândirea vigilă –

trăirile apar ca un amestec ciudat între fragmente ale realităţii reflectate şi reprezentări senzoriale
plastice cu conţinut fantastic.

Starea amentivă
dezorientarea este totală, incoerenţa gândirii este maximă, vorbirea ininteligibilă.

Tabloul clinic este dominat de o stare de agitaţie dezordonată, de obicei în limitele patului.
Starea crepusculară
profundă alterare a reflectării senzoriale, cu păstrarea automatismelor motorii care oferă un caracter
coordonat şi coerent actelor comportamentale, în ciuda faptului că aceastea pot fi determinate de idei
delirante, halucinaţii auditive imperative sau de halucinaţii vizuale terifiante

Tulburări ale limbajului vorbit

Tulburări cantitative
tahilalia (consecutivă tahipsihiei) – este o vorbire foarte rapidă, cu schimbări abrupte de teme, dar
comprehensibilă

logorea (consecutivă debitului ideativ crescut) – discursul este interminabil, incoercibil.

Tulburări cantitative
bradilalia (consecutivă bradipsihiei) – vorbirea este rară, cu latenţe şi răspunsuri scurte

sărăcia vorbirii (consecutivă sărăciei gândirii) – discursul este laconic (cu puţine cuvinte) dar conţinutul
informaţional nu este afectat.

sărăcia conţinutului informaţional al vorbirii – vorbirea comunică puţine idei, indiferent de viteză şi
debit.

stereotipia verbală – repetă acelaşi răspuns la o serie de întrebări diferite.

întreruperea bruscă, de scurtă durată a discursului verbal cu continuarea sau nu, ulterior, a ideii,
corespunde barajului ideativ.

Tulburări ale controlului impulsurilor

Au câteva elemente în comun.

incapacitatea de a rezista unui impuls sau tentaţiei de a da curs unui act dăunător care poate fi îndreptat
asupra propriei persoane sau a altora.

persoane resimte TENSIUNE şi o stare de excitaţie înaintea actului, PLĂCERE în timpul şi REGRETE
după săvârşire.

Sunt în număr de 5:
Tulburarea explozivă intermitentă
Cleptomania
Piromania
Tricotilomania
Jocul de şansă (de noroc) patologic

Tulburarea explozivă intermitentă

se caracterizează prin episoade bruşte de descărcări agresive de o violenţă deosebită, fără un trigger
deosebit.
Cleptomania – furtul patologic
este o impulsiune de a fura obiecte lipsite de valoare sau de trebuinţă.

Sunt conciderate cleptomane persoanele cu un nivel social prosper, produsele furate fiind aruncate.

Acţiunea este repetitivă în ciuda imaginii şi lipsei de valoare a obiectelor.

Tulburarea este mai frecventă la femei.

O variantă benignă a cleptomaniei sunt considerate cumpărăturile impulsive.

Piromania
incendierea deliberată şi repetitivă a unor obiecte.

Subiectul este fascinat de foc şi asistă ca spectator la stingerea incendiilor.

Se întâlneşte rar, apare de obicei la adolescenţi.

Nu are scop criminal.

Tricotilomania
smulgerea genelor şi sprâncenelor sau a firelor de păr de pe corp.

Jocul de şansă (de noroc) patologic

este tentaţia irezistibilă de implicare în jocuri de noroc urmată de o senzaţie de omnipotenţă în timpul
jocului şi consecinţe profesionale, familiale şi sociale.

Aici sunt incluse: jocurile de noroc la aparate, jocuri din cazinouri (poker, black-jack), cursele de
cocoşi, pariuri hipice.

Aproximativ 1-3% din populaţie suferă de joc de şansă patologic, cu preponderenţă la bărbaţi.

Debutează în adolescenţă, iar în familiile acestor jucători se identifică consum de alcool, tulburări de
personalitate.

Se diferenţiază de jocul care se practică social şi de jocul de şansă profesional.

Tulburări de voinţă

Tulburări cantitative:
Hiperbulia
Hipobulia
Abulia

Hiperbulia
constă în exagerarea forţei voliţionale.
Apare în toxicomanii unde există o hiperbulie care are un caracter unidirecţional şi electiv spre
procurarea toxicului. Această hiperbulie evoluează pe un fond general hipobulic.

Hipobulia
scăderea forţei voliţionale până la dispariţia ei (abulie).

În plan comportamental, hipobulia se traduce prin scăderea capacităţii de a acţiona.

Hipobulia este comună întregii patologii: stări nevrotice, toxicomani, oligofreii, demenţe.

Abulia
lipsa de iniţiativă şi incapacitatea de a acţiona.
Apare în catatonie, în depresii profunde

Tulburări calitative:
Disbulia
Parabulia
Impulsivitatea

Disbulia
este caracterizată prin dificultatea de a trece la o acţiune sau de a sfârşi o acţiune începută.

Această stare este acompaniată de o oarecare perplexitate şi de o notă afectivă negativă legată de faptul
că nu poate iniţia sau finaliza acţiunea.

Apare în neurastenie, debutul schizofreniei.

Parabulia
constă într-o insuficienţă voliţională, determinată de anumite dorinţe, pulsiuni sau acte paralele
parazite.

Impulsivitatea
este o insuficienţă a voinţei pasive, frenatorii

are ca rezultat comportamentul impusiv determinat de dezechilibrul dintre tendinţa impulsivă şi

controlul voluntar.