Instituţiile psihiatrice

Generalităţi
Serviciile psihiatrice au o serie de particularităţi care le diferenţiază de restul
instituţiilor medicale.
În perspectivă istorică, spitalul de psihiatrie, a evoluat de la o instituţie
terapeutică plasată marginal în afara comunităţii (în afara oraşului) în care bolnavii
erau închişi perioade lungi de timp – favorizând astfel cronicizarea – la un serviciu
psihiatric complex deschis spre comunitate şi care beneficiază de multiple şi
complexe servicii terapeutice de tip psihosocial inclusiv prin cooptarea familiei
pacientului şi a comunităţii locale. În secolele XVII şi XIX au mai existat modeste
încercări de structurare a vieţii din interiorul spitalelor de psihiatrie prin angajarea
pacienţilor în activităţi de tip ergoterapeutic.
Spitalele de psihiatrie continuă să funcţioneze în prezent cu diferite
amplasamente, cu o grijă deosebită de a menţine legătura cu „exteriorul”, având
angajaţi competenţi cu diverse specializări cum ar fi: asistenţi sociali, psihologi,
terapeuţi ocupaţionali, nurse etc. Acestea au propriile servicii ambulatorii care
monitorizează şi reevaluează situaţia foştilor pacienţi şi care se străduie să menţină
foştii pacienţi cât mai mult posibil plasaţi în comunitate. În cadrul structurii sale
interne asigură servicii şi departamente (unit-uri) specializate pe diverse categorii
de afecţiuni psihiatrice – departamente pentru toxicomani, departamente pentru
schizofreni, etc. – ceea ce creşte eficienţa şi calitatea actului terapeutic.
În secolul XX s-a dezvoltat foarte mult conceptul de secţie de psihiatrie în
Spital Unificat, ceea ce facilitează abordarea multidisciplinară a fiecărui pacient.
Pe lângă spitalele de psihiatrie şi serviciul ambulator ataşat, în lume mai
funcţionează în prezent următoarele tipuri instituţii psihiatrice care întregesc gama
serviciilor psihiatrice:
1. Staţionare de zi – în care pacienţii sunt internaţi în regim de zi, când se află
sub supraveghere psihiatrică fiind trataţi şi evaluaţi zilnic, iar seara şi noaptea şi-o
petrec în comunitate, în sânul familiei. Asigură o tranziţie între regimul de spital şi cel
viaţa obişnuită în cadrul comunităţii sociale locale prin accentuarea efortului de
reinserţie socio-familială.
2. Ateliere protejate şi servicii de terapie ocupaţională – plasate în
comunitate în care pacienţii sunt motivaţi să desfăşoare o activitate productivă în
grupuri de muncă sub stricta supraveghere a echipei terapeutice compusă din:
psihiatrii, psihologi, asistenţi sociali, terapeuţi ocupaţionali fiecare preluând alternativ
conducerea echipei în funcţie de natura problemei existente. În prezent se preferă
termenul de terapie ocupaţională celui de ergoterapie care implica muncă neplătită. În
România, printr-o reglementare din 1972, 70% din valoarea produsului realizat revine
pacientului iar 30% este reinvestită în diverse programe terapeutice psihosociale. Tot
în prezent există o redirecţionare dinspre atelierele protejate spre locurile de muncă
amplasate în zone economice obişnuite – de la mari corporaţii până la firme mici – în
care pacienţii sunt admişi la un nivel bazal temporar până la atingerea statutului de
angajat deplin. Echipa terapeutică face o permanentă evaluare a gradului de defect,
disabilitate şi handicap.
3. Locuinţe protejate sau „HOSTEL-uri” – sunt locuinţe amplasate în
spaţiile locative obişnuite alături de persoane „normale”. Pacienţii sunt vizitaţi
periodic de echipa terapeutică care îi monitorizează, evaluează şi le administrează
tratamentul – existând un manager de caz. Sunt binevenite în special pentru pacienţii
cronici defectivi fără suport familial şi/sau rejectaţi de familie. În aceste locuinţe
locuiesc mai mulţi beneficiari care se autoadministrează în măsura posibilului.
4. Centre/Laboratoare de Sănătate Mintală – sunt plasate în comunitate şi
fac legătura între instituţiile psihiatrice clasice şi cele moderne de tip comunitar. Au
mai multe obiective specifice:
4.1. monitorizarea evoluţiei şi tratamentului de lungă durată a pacienţilor.
4.2. coordonarea activităţii psihiatrice din teritoriu ţinând legătura cu toate
serviciile şi instituţiile psihiatrice.
4.3. evidenţa statistică a cazuisticii psihiatrice din teritoriu în sens de
incidenţă şi prevalenţă a diverselor categorii de tulburări psihice
4.4. în parte pe baza punctului menţionat anterior, desfăşurarea unei
activităţi profilactice (concept modern în întreaga medicină), articulând psihiatria
clasică cu cea comunitară.
Centrele de sănătate mintală, îşi desfăşoară activitatea guvernată de
următoarele principii:
I. Activitatea în echipă – MANAGERUL DE CAZ
II. Principiul continuităţii îngrijirilor între staţionar, ambulatoriu şi
comunitate
III. Principiul TERITORIALITĂŢII
IV. Strânsa legătură celelalte servicii medicale specializate dar mai ales cu
ASISTENŢA PRIMARĂ având în vedere că un raport OMS a revelat
faptul că 20 – 25% din problemele adresate medicilor generalişti sunt
de natură psihiatrică