Sunteți pe pagina 1din 5

PSIHOLOGIE MILITARA

TRAUMA PSIHICA IN LUPTA.DIMENSIUNI PSIHOLOGICE ALE STRESULUI POSTTRAUMATIC IN AC


TIVITATEA MILITARA

"Victoria poate fi creata in masur


a in care cunosti bine inamicul si pe tine insuti.
Cand nu-ti cunosti inamicul dar te cunosti pe
tine insuti, sansele tale de victorie si infrangere sunt egale.
Daca nu-ti cunosti inamicul si nici pe tine in
suti esti sigur ca te vei gasi in primejdie in fiecare batalie."

Stresul delimitari conceptuale


In 1956, Hans Selye defineste stresul ca fiind orice raspuns al organismului cons
ecutiv oricarei cerinte sau solicitari exercitate asupra organismului, deci stre
sul reuneste reactiile de raspuns cu caracter nespecific, comune ca expresie fiz
iolofica oricarei solicitari care implica efort de adaptare .
Patruzeci de ani mai tarziu, Reynold si Malarewiez definesc stresul ca o reactie
a organismului la orice solicitare, ca atare,el este interactiunea dintre subiec
t si mediu atunci cand apare un dezechilibru care antreneaza o tentativa de ajus
tare bio-psiho-sociala, pentru obtinerea unei noi homeostazii . Aceasta reactie se
manifesta in registrele fiziologic, psihologic si comportamental .
Este vorba, deci, de raspunsul care apare la confruntarea subiectului cu o situa
tie periculoasa (reala sau perceputa ca reala) sau la o agresiune (fizica) care
necesita efort de adaptare, deci consum de energie.Stresorul desemneaza orice fa
ctor sau ansamblu de factori, endogeni sau exogeni, care impun un raspuns adapta
tiv sau comportament nonrutinier, o provocare sau o amenintare la adresa echilib
rului, bunastarii sau imaginii de sine, care conduce la aparitia unor conflicte
intre motive si posibilitatile de satisfacere a acestora, un conflict intre scop
uri si valori. Stresorul poate fi fizic sau specific uman, psihic.
Conform definitiei date de Mihai Golu in 1981, stresul psihic este o stare de ten
siune incordare si disconfort determinata de agentii afectogeni cu semnificatie
negativa, de frustrarea sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorin
te, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unei probleme .
Ceea ce este specific uman este capacitatea de interpretare a situatiilor de via
ta . Stresul psihic poate fi primar sau secundar. Cel primar este rezultatul une
i agresiuni repetate in sfera psihicului iar cel secundar este determinat de con
stientizarea unui stres biologic, fizic sau de alta natura, caruia i se acorda o
semnificatie de amenintare.
Mai putin patrunse in vocabularul curent, Selye a reliefat in 1973 doua tipuri d
e stres : eustresul si disstresul.
Eustresul reprezinta o stare psihica cu tonalitate afectiva pozitiva puternic ex
primata, care nu devine niciodata cronica. Putem include in eustres emotiile pro
duse de revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la un examen, fer
icirea dragostei impartasite etc.
Disstresul desemneaza starea psihica cu tonalitate afectiva negativa, cu efecte
nocive asupra persoanei. De exemplu emotiile provocate de aflarea esecului la un
examen, despartirea de o persoana foarte draga, participarea la un conflict car
e implica violenta etc.
Stresul de lupta
Stresul de lupta reprezinta rezultatul complex si in continua schimbare al proce
sului de interpretare a agentilor stresori de lupta, proces realizat de militar
in timpul indeplinirii misiunilor sale. Luptatorul se confrunta atat cu agenti s
tresori fizici, cat si cu agenti stresori psihici. Stresul de lupta este un tip
complex de stres psihic, deoarece el devine si o componenta a strategiei de conc
epere, organizare si desfasurare a luptei. El este conditionat de scopul urmarit
: obtinerea victoriei. Fiecare parte incearca sa creeze conditii prin care sa a
mplifice stresul adversarului si sa micsoreze stresul pentru sine.
Agentii stresori ai campului de lupta

Agentii stresori ai campului de lupta pot genera stresul psihic numai daca milit
arul le acorda semnificatia de amenintare. Pe campul de lupta modern, ei se cara
cterizeaza printr-o mare diversitate, complexitate si putere si pot fi clasifica
ti dupa urmatoarele criterii :
1)dupa numarul lor, agentii stresori sunt:
- unici (de exemplu zgomotul unui obuz explodat, survenit brusc in timpul noptii
);
- multipli
2) dupa asociere, pot fi:
- convergenti (de exemplu actiunea convergenta a loviturilor artileriei, aviatie
i si influentarii psihologice);
- situationali (de exemplu supraevaluarea puterii inamicului);
3) dupa profunzimea afectarii psihice, ei pot fi:
- principali (de exemplu ramanerea in lupta la incercuire o perioada mai indelun
gata);
- secundari (de exemplu primirea unei vesti neplacute de acasa dupa o actiune mi
litara nereusita);
4) dupa numarul indivizilor afectati, ei sunt:
- cu semnificatie individuala (de exemplu epuizarea completa a munitiei si sanse
minime de a primi alta)
- cu semnificatie colectiva la nivelul grupei, plutonului sau unitatii (de exemp
lu pierderea legaturii cu esalonul superior si cu vecinii)
5) dupa natura lor, agentii stresori sunt:
- biologici (de exemplu epuizarea, setea, foamea, privarea senzoriala, utilizare
a armelor nucleare);
- intrapsihici (de exemplu teama de moarte, teama de necunoscut, gemetele raniti
lor);
- socio- culturali (de exemplu sitatiile conflictuale din grup, coeziunea scazut
a a grupului, incompetenta comandantului).
Factori moderatori ai impactului agentilor stresori
Agentii stresori pot determina in grade diferite manifestarea stresului
psihic de lupta, in functie de ecoul pe care il au asupra personalitatii luptato
rului, ecou care depinde, la randul lui, de trasaturile de personalitate ale ace
stuia. Astfel, personalitatile imature sunt mai vulnerabile la actiunea factoril
or de stres, in vreme ce personalitatile sociopate se dovedesc rezistente la str
es si eficiente in lupta.
Extravertii isi pastreaza, in general, sangele rece, abordeaza situatiile de ris
c cu ingeniozitate si curaj, sunt rareori tulburati de tensiune sau anxietate si
au o capacitate buna de adaptare la stres. Introvertii sunt vulnerabili la esec
ul indeplinirii misiunii, la situatiile competitive de pe campul de lupta, intra
usor in stare de tensiune si devin mai usor victime ale stresului.
Personalitatile flexibile sunt orientate catre realitatea campului de lupta, sun
t capabile sa descifreze si sa urmareasca schimbarile, sunt alaturi de grupul mi
litar din care fac parte si sunt in masura sa ofere si sa aplice solutii noi in
indeplinirea oricarei activitati. Personalitatile rigide sunt dirijate de standa
rde interne, de principii si valori care tin seama mai greu de presiunea celorla
lti, sunt putin sensibile la modificari si se adapteaza cu mai mare dificultate
cerintelor luptei moderne. Cei care sufera mai mult de pe urma agentilor stresor
i sunt militarii flexibili, dar tot acestia sunt cei mai apti pentru indeplinire
a sarcinilor complexe ale campului de lupta.
Perceperea agentului stresor si evaluarea semnificatiei sale mai au drept sistem
de referinta si experientele similare anterioare, tipul si consistenta suportul
ui social, cat si credinta in anumite valori, chiar religioase.
Toate aceste trasaturi ale personalitatii concura la crearea asa-numitului tonus
psihic , care cuprinde optimismul, umorul, eficacitatea si rezistenta.
Manifestari ale stresului de lupta
Principalele moduri de manifestare a stresului de lupta sunt stresul baz
al, stresul cumulativ si stresul traumatic.
Stresul bazal este determinat de experientele zilnice, de caracterul monoton, ru
tinier al unor misiuni, precum si de restrictiile severe in privinta parasirii z
onei de dislocare.
Stresul cumulativ este rezultatul surmenajului frecvent, de durata si intens la
care sunt supusi militarii pe timpul misiunii. Acast surmenej se datoreaza peric
olului permanent de a fi ucisi sau raniti, de a se accidenta, reprimarii proprii
lor sentimente in favoarea ratiunii, conflictelor interpersonale prelungite etc.
Stresul traumatic este provocat de actiunea unui singur agent stresor, care acti
oneaza brusc si violent, cum este cazul masacrelor, bolilor, exploziilor de mine
, ambuscadelor etc.
Simptomele stresului bazal sunt scaderea capacitatii de cconcentrare a atentiei,
iritabilitate, oboseala, sentimente de tensiune, furie etc.
Simptomele stresului cumulativ se impart in doua grupe. Prima grupa alcatuieste
sindromul burn out iar cea de a doua grupa sindromul flame out . Burn out cuprinde e
zare psihica si modificarea radicala a atitudinilor (fie orientare catre munca s
a, fie catre sine, cu neglijarea totala a celorlalte laturi ale vietii), pierder
ea increderii in sine, sentimente de vinovatie si tristete. Flame out cuprinde obo
seala intensa, simptome ale depresiei, dureri de cap, de spate, de stomac, scade
rea semnificativa a performantelor intelectuale, incapacitate de evaluare obiect
iva a performantelor profesionale personale.
Principalele simptome ale stresului traumatic se inscriu fie in sfera tulburarii
de stres acut, fie in sfera tulburarii de stres posttraumatic.

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de stres acut sunt urmatoarele :


A. Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic in timpul caruia au fost inde
plinite urmatoarele doua conditii :
1) persoana a trait sau a fost martora la un eveniment care a implicat risc vita
l actual sau potential sau o amenintare la adresa integritatii fizice proprii or
i a altora;
2) raspunsul persoanei implica frica intensa, neajutorare sau groaza;
B. Fie in timpul trairii evenimentului, fie dupa acesta, persoana are cel putin
trei din urmatoarele simptome : senzatie subiectiva de amortire,reducerea consti
entizarii mediului inconjurator, derealizare, depersonalizare, amnezie disociati
va;
C. Evenimentul traumatic este retrait persistent in cel putin una din modalitati
le urmatoare: imagini recurente, ganduri, vise, flashback-uri,disconfort psihic
in cazul expunerii la stimuli ce amintesc de eveniment;
D. Evitarea marcata a stimulilor ce amintesc evenimentul traumatic;
E. Simptome marcate de anxietate sau hiperreactivitate;
F. Tulburarea determina disconfort semnificativ clinic sau disfunctie sociala sa
u in alte arii ale functionarii;
G. Tulburarea dureaza cel putin doua zile si cel mult patru saptamani si apare i
n primele patru saptamani de la producerea evenimentului;
H. Tulburarea nu este datorata efectelor directe ale unei substante sau unei con
ditii medicale generale, nu se poate pune diagnosticul de tulburare psihotica sc
urta si nu este doar exacerbarea unor tulburari psihiatrice preexistente.
Tulburarea de stres posttraumatic este considerata un raspuns patologic
care, prin intensitste, simptomatologie si durata, difera de o reactie normala l
a diverse evenimente psihotraumatizante severe. Multi pacienti cu aceasta tulbur
are dezvolta depresie majora cu risc suicidar inalt, tulburari anxioase, abuz de
substante, furie, slab control al impulsurilor, probleme de adaptare sociala.

Nevroza traumatica de lupta apare fie ca urmare a stresului cumulativ datorat li


psei de somn, luptelor intense si prelungite, luptei pe timpul noptii etc, fie c
a urmare a stresului traumatic datorat bombardamentelor, ambuscadelor, masacrelo
r. Pacientul prezinta, in proportii variabile, urmatoarele simptome : dezechilib
ru emotional, anxietate, confuzie, stari delirante, simptome isterice, tulburari
psihosomatice, stari depresive. Astfel, militarul prezinta semne de stupoare, m
utism, achinezie/agitatie psihomotorie extrema, stare tipica de confuzie, sincop
e anxioase, socuri emotionale care pot provoca stari delirante sau anxioase trec
atoare.
Multe dintre complicatiile si tulburarile asociate cu stressul posttraum
atic prelungit pot fi prevenite prin tratamentul rapid dupa evenimentul traumati
c, inainte ca diagnosticul sa fie pus. Tratamentul este finalizat frecvent prin
combinarea terapiilor farmacologice cu cele nonfarmacologice. Medicatia poate fi
necesara pentru a controla simptomele fiziologice, care aduc pacientul intr-o s
tare apta de a colabora si tolera psihoterapia.
Tratamentul este adesea complicat de tulburarile comorbide:
-daca sunt prezente alcoolul si abuzul de substante trebuie sa fie tinta princip
ala a terapiei
-in prezenta depresiei coexistente tratamentul trebuie sa fie tintit asupra stre
ssului posttraumatic deoarece evolutia sa, biologia si raspunsul la tratament nu
sunt cele asociate cu depresia majora.
Tratamentul consta dintr-un grup de terapii, individuale si familiale, terapia c
ognitiva comportamentala, terapia prin jocuri, terapia prin arta, controlul anxi
etatii, reprocesarea miscarilor oculare si tehnici de relaxare.

Terapia comportamentala si cognitiva:


Aceasta cauta sa modifice modul in care o victima a traumei simte si act
ioneaza prin modificarea modelelor de gindire si comportament responsabile pentr
u emotiile negative. S-a dovedit a fi o terapie eficeinta pentru stressul posttr
aumatic si este astazi considerate standardul de ingrijire a acestei simptomatol
ogii. In aceasta terapie indivizii invata sa identifice gindurile care ii fac sa
le fie frica sau sa fie suparati si le inlocuiesc cu ginduri mai putin stresant
e.
Studiile recente pe trei generatii consecutive sufereaza ca terapia poate produc
e rezultate comparabile cu unele terapii validate mai bune. Multe dintre aceste
terapii un un element semnificativ de expunere si au demonstrat succes in tratar
ea problemelor primare ale stressului posttraumatic si a simptomelor coexistente
.
Terapia de expunere:
Este un tip de terapie cognitiva comportamentala care implica asistarea
supravietuitorilor traumelor prin re-experimentarea memoriilor stresante asociat
e traumei si reamintirea pentru a facilita procesarea cu succes a traumei. Cele
mai multe terapii de expunere cuprind confruntarea prin imagini cu amintirile tr
aumatice si expunerea in viata reala. Aceasta modalitate terapeutica este bine s
uportata de catre evidentele clinice. Succesul acestor terapii a ridicat intreba
rea daca expunerea este o necesitate in tratamentul stressului posttraumatic.
Medicatia:
Unele medicamente au aratat beneficii in prevenirea stressului posttraum
atic sau reducerea incidentei acestuia cind sunt administrate in proximitatea ev
enimentului traumatic.
Aceste medicamente cuprind:
-agonistii alfa-adrenergici-se raporteaza folosirea cu succes a clonidinei pentr
u a reduce simptomele de stress traumatic sugerind ca ar fi utila si in stressul
posttraumatic
-betablocantele-propranolulul similar clonidinei poate fi util daca sunt simptom
e semnificative de supraexcitare, acestea pot inhiba formarea memoriilor traumat
ice prin blocarea efectelor adrenalinei asupra amigdalei
-glucocorticoizii-exista evidente care sugereaza ca administrarea glucocorticoiz
ilor imediat dupa o experienta traumatica poate ajuta la prevenirea stressului p
osttraumatic; citeva studii arata ca indivizii care primesc doze inalte de hidro
cortizon pentru tratamentul socului septic sau dupa chirurgie au o incidenta sca
zuta si simptome putine de stress posttraumatic
-opiaceele-persoanele care primesc morfina in primele stadii ale tratamentului a
u o rata semnificativ scazuta de stress posttraumatic secundar comparat cu cei c
are nu au primit.
Complicatii:
Persoanele cu stress posttraumatic sunt la risc crescut de tulburari de
panica, agorafobie, tulburari obsesiv-compulsive, fobie sociala, fobii specifice
, depresie majora si tulburari de somatizare.
In timp indivizii netratati sunt succeptibili la deteriorarea relatiilor persona
le si de serviciu si de a dezvolta dependenta de substante. Prognosticul este di
ficil de determinat deoarece variaza semnificativ de la pacient la pacient. Unii
indivizi care nu au primit ingrijiri se recupereaza gradat intr-o perioada de a
ni. Multi indivizi care primesc ingrijire adecvata medicala si psihiatrica se re
cupereaza complet. Rar, chiar si cu interventie intensa persoanele experimenteaz
a agravarea simptomelor si se sinucid. La pacientii cu stress posttraumatic care
primesc tratament durata medie a simptomelor este de 36 de luni, comparabil cu
64 de luni pentru cei care nu primesc tratament.
Peste o treime dintre pacientii cu stress posttraumatic nu isi revin niciodata.
Factorii asociati cu un prognostic bun cuprind angajarea rapida terapeutica, sup
ort social rapid, evitarea retraumatizarii, absenta altor tulburari psihiatrice
sau abuz de substante.

Dezvoltarea posibilitatilor de pregatire psihologica pentru lupta, precum si dez


voltarea domeniului asistentei psihologice pentru militarii armatei, in general
si pentru militarii care indeplinesc misiuni sub arme peste hotare, in special,
vor creste mult probabilitatea intoarcerii acasa a unor oameni sanatosi, usor re
integrabili social si apti pentru noi misiuni.

Bibliografie
1.Efectele razboiului asupra psihicului militarilor, Caiet documentar al Sectiei
de Investigatii Sociologice nr. 3/2005.
2.COSMA, M., Gestionarea stresului psihic de lupta, Academia Fortelor Terestre,
Sibiu, 2000.
3.RADU-TOMsA, I.," Optimizarea stresului", Ed. A.I.S.M., Bucuresti, 2002.
4.TURC, D., "Modalitati de asigurare psihologica ante si poststres in cazul mili
tarilor din fortele de interventie rapida, Psihologie aplicata in Fortele Armate
", Ed. U.N.Ap., Bucuresti, 2004.
5. Eusebiu Tihan "Dimensiunea pregatirii pihologice in serviciile militare",Ed.
I.E.S.P.U

GORGOTA OLIVIA STEFANA


-PSIHOLOGIE AN 3,GR 3-