Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Microeconomie U.I. 8 Din 14
Microeconomie U.I. 8 Din 14
Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare nr. 8
8.1 Combinarea factorilor de producţie; conţinutul şi caracteristicile combinǎrii
8.2 Calculul economic al producǎtorului
8.3 Opţiunile producǎtorului; echilibrul (optimul) acestuia
8.4 Maximizarea producţiei la un cost dat
8.5 Minimizarea costului pentru o producţie determinate
8.6 Maximizarea profitului
8.7 Modificǎri în nivelul resurselor
8.8 Modificǎri în structura preţurilor factorilor de producţie
Lucrare de verificare Unitate de învăţare nr. 8
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare nr. 8
Pagina
126
126
128
135
137
140
Microeconomie
125
Teoria (comportamentul) producǎtorului
142
144
146
149
153
161
Microeconomie
126
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 8
Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 8 sunt:
Funcţia de producţie
Managerii unei firme sunt confruntaţi permanent cu alegerea unor variante
optime de combinare a factorilor de producţie care sǎ le asigure un anumit nivel
al producţiei şi sǎ le permitǎ maximizarea profitului.
Una dintre cele mai utilizate modalitǎţi de analizǎ este cea a funcţiilor de
producţie care, în linii generale, descriu relaţia dintre producţia scontatǎ a se
obţine dintr-un bun şi cantitǎţile din diferiţii factori de producţie necesare
pentru obţinerea acestuia. În microeconomia modernǎ se pune un accent
deosebit pe asigurarea compatibilitǎţii între analiza comportamentului
consumatorului, pe de o parte, şi cea a producǎtorului, pe de altǎ parte. Studiile
de marketing şi, în special cele vizând abordǎrile din perspectiva marketingului-
mix (Borden) capǎtǎ astfel o nouǎ şi importantǎ semnificaţie în strategiile
specifice întreprinderii moderne. Funcţia de producţie poate fi astfel redatǎ prin
relaţii de tipul:
Q=f(a,b,c,…),
unde prin a,b,c, ……… au fost desemnaţi diferiţii factori de producţie.
În general, în analiza microeconomicǎ se au în vedere, de cele mai multe ori,
funcţii de producţie dependente doar de factorii de producţie: muncǎ (L) şi
capital (K). Funcţia de producţie va fi, în aceste condiţii, de tipul: Q=f(L,K).
Suprafaţa de producţie şi curbele de isoproducţie
Modelul general de analizǎ a comportamentului producǎtorului presupune,
analog modelului descris la analiza comportamentului consumatorului,
recurgerea la metoda graficǎ prin utilizarea curbelor de isoproducţie.
In cazul celor doi factori de producţie luaţi în considerare, putem reprezenta
într-un spaţiu tridimensional, suprafaţa de producţie din care deducem apoi
curbele de isoproducţie sau isocuantele, pe care le vom defini înainte de a
le preciza formele şi caracteristicile.
Funcţia Q = f(L,K) poate fi reprezentatǎ prin graficul din fig. 10.1. în care se
aratǎ cǎ producţia Q, mǎsuratǎ pe ordonata 0Q este funcţie crescǎtoare de
cantitatea utilizatǎ din fiecare dintre factorii care sunt reprezentaţi pe celelelte
douǎ axe (0L şi 0K). In acest spaţiu tridimensional apare, deci, un volum, o
suprafaţǎ care seamǎnǎ cu o colinǎ. Putem, în mod firesc, sǎ ne urcǎm pe colinǎ
(pornind de la originea 0) urmând diferite direcţii pe cele douǎ axe ale
consumului de factori, ceea ce înseamnǎ cǎ producţia poate fi mǎritǎ dacǎ
spotrşte cantitatea utilizatǎ a unuia sau altuia din cei doi factori, sau dacǎ
sporeşte simultan cantitatea ambilor factori.
Pentru a preciza forma suprafeţei de producţie în spaţiu, vom reprezenta
intersecţia suprafeţei prin trei plane paralele cu planul bazei (K0L), dar situate
la înǎlţimi, la niveluri de producţie diferite, Q1, Q2, Q3. De aici rezultǎ trei
curbe, Q1, Q2, Q3, care deseneazǎ contururile suprafeţei la cele trei niveluri de
producţie considerate.
Q
Q = f(L, K)
Q3
K Q2
Q1
0 Q1 Q2 Q3
Fig. 8.1 Suprafaţa de producţie a unui bun, funcţie de cantitǎţile utilizate din
facotrii de producţie muncǎ (L) şi capital (K)
Prin proiecţie pe plan orizontal (K0L), se obţin elipse concentrice Q 1, Q2, Q3,
fiecare reprezentând niveluri diferite de producţie, care descresc dinspre centru
spre exterior (Q1< Q2< Q3). Transpuse în spaţiu bidimensional, cele trei elipse
concentrice din planul K0L urmeazǎ desenul din graficul 10.2.
Curbele Q1, Q2, Q3, sunt curbe de isoproducţie, sau isocuante sau curbe de
producţie egale (“iso” în limba greacǎ înseamnǎ “egal”).
Curba de isoproducţie (isocuantǎ), reprezintǎ totalitatea combinaţiilor factorilor
de producţie care permit obţinerea aceluiaşi nivel al producţiei.
De exemplu, producţia de pe isocuanta Q1 poate fi realizatǎ fie prin combinarea
de factori reprezentatǎ în A (mulţi K, puţini L) fie prin combinaţia de factori
reprezentatǎ în E (puţini K, mulţi L).
A M
8
N
6 B P Q3
C Q2
4
D
2 E
Q1
0
1 2 3 4 5 L
Q3
Q2
Q1
O L
Fig. 8.3 Isocuantele, pe traseul (porţiunea) lor descrescǎtor
Rata marginalǎ de substituţie între factori; definiţie şi valoare
Analiza limitei pânǎ la care substituţia factorilor este eficientǎ se face cu
ajutorul indicatorului rata marginalǎ de substituţie. Conţinutul acestui indicator
este perfect similar cu cel folosit în analiza comportamentului consumatorului,
numai cǎ datele problemei se schimbǎ în sensul cǎ este vorba de substituţia
factorilor de producţie şi nu a bunurilor, iar condiţia pusǎ are în vedere
menţinerea constantǎ a producţiei, şi nu a utilitǎţii agregate.
Rata marginalǎ a substituţiei între doi factori K şi L, notatǎ pe scurt Rms,
mǎsuarǎ cantitatea dintr-un factor K necesar pentru a compensa pierderea de
producţie deretminatǎ de diminuarea cu o unitate în utilizarea celuilalt factor L.
Altfel spus, rata marginalǎ de substituţie între K şi L desemneazǎ numǎrul de
unitǎţi din K care trebuie substituite unei unitǎţi din L, astfel încât producţia sǎ
rǎmânǎ constantǎ.
Rata marginalǎ de substituţie poate fi exprimatǎ pornind de la panta isocuantei
corespunzǎtoare nivelului de producţie considerat (Q1 de exemplu); fie A şi B
douǎ puncte situate pe aceeaşi curbǎ (fig. 10.4.);
K KB KA
;
L LB L A
K K
pentru L 0,: L L Rms .
K
KB B
Q3
K Q2
L A
KA Q1
O LB LA L
dQ
f `K WmK .
dK
Dreapta bugetului
K
T P
T AK L L
K PK PK
PK
B
O L
T
L
PL
Fig. 8.5 Dreapta bugetului sau linia de isocost
2
Q4
KM .M Q3
.S 2 Q2
.S 1
Q1
O LM B L
K PL
Inlocuind pe cu raportul dintre preţuri , şi rezultǎ:
L KP
fL PL
fK f L PL K
0 ; : , relaţie ce caracterizeazǎ
f K f K PK f K PK L
situaţia de optim sau de echilibru a producǎtorului, stabilitǎ grafic în punctul M:
în condiţii de echilibru, raportul productivitǎţilor marginale este egal cu raportul
preţurilor şi cu rata marginalǎ de substituire. Sau: în condiţii de echilibru, existǎ
egalitate între productivitǎţile marginale împǎrţite la preţul factorilor.
Test de autoevaluare 8.4
Procesul de producţie al unei întreprinderi poate fi descris cu ajutorul funcţiei:
1 1
Q 2L 2 K 2
Optimul
.
S
producǎtorului
.
M
.
R
Q0
L
0 C1 C2 C3
T1/PK
Traiectoria de expansiune
Schimbare de
T0/PK (linia de scara)
scarǎ fǎrǎ
substituire între
.
M1
.
factori T2/PK
Q1
M0
.
M2 Q0
Q2
0 L
T2/PL T0/PL T1/PL
Schimbarea de
scarǎ cu
substituire între B
factori
. . M2
M3
. .
M1
T3
A M0 T2
T1
T0
0 L
P
T
P
K
P
Lscad
e
P
Lc te
re
S
’2 S
’1 S
0 S
1 S
2
O L
T
L
PL
Modificǎri în P
structura
preţurilor
factorilor A
.
M0
.
M1
.
M’
Q0
Q1
m0 m’ m1
0 L
S0 B S1
Răspuns 8.1
1. c 2. d 3. C
Răspuns 8.2
a) Ecuaţia curbei de isoproducţie pentru Q = 10 l/s este:
1 1 1
10 = 10 D 4
E 4 E D 1 E
D
D 0 0,25 0,33 0,5 1 2 3 4 ∞
E ∞ 4 3 2 1 0,5 0,33 0,25 0
Graficul este o hiperbolă echilaterală ce tinde asimptotic către ambele axe de
coordonate.
E
1 A (1, 1)
D
0 1 2 3 4
dQ 10 3 4 10
WmD D . În A(1,1) avem: WmD l s
dD 4 4
dQ 10 4
3 10
WmE E . În A(1,1) avem: WmE l s
dE 4 4
dE
d) În orice punct al isocuantei, RmsD/E = .
dD
Variaţia diametrului conductei (dD) determină o variaţie a debitului dată de relaţia:
dD WmD . Analog variaţia energiei din punctul de plecare (dE) determină o variaţie
a debitului dată de relaţia: dE WmE . Având în vedere că de-a lungul unei isocuante
producţia este constantă, putem scrie:
dD WmD dE WmE dQ 0
WmE dE
R ms D E
WmD dD
Răspuns 8.3
a) Q f ( L, K ) L 3 K 2 ;
T 120; PL 10; PK 15; PL /PK 2/3
T 120 T 120
"OL": K 0, L 12; "OK": L 0, K 8
PL 10 PK 15
b)
T' 180 u.m.; P' L 6 ; P' K 9; P' L /P' K 2/3
T ' 180 T' 180
"OL": K 0, L 30; "OK": L 0, K 20
P 'L 6 P 'K 9
c)
T" 264 u.m.; P"L 8 u.m.; P"K 12 u.m.; P"L /P"K 2/3
264 264
"OL": K 0, L 33; "OK": L 0, K 22
8 12
K
22
20
T T' T″
0 12 30 33 L
Răspuns 8.4
1 1 1 1 1 1 1 1
Q 2 L 2 K 2 ; WmL 2 K 2 L 2 ; WmK 2 K 2 L 2
2 2
WmL K
WmK L
WmL PL K 1
2K L 0 L 15
WmK PK L 2
T L P K P 3L 6K 90 : 3 2K L 30 K 7,5
L K
Aşadar, punctul de echilibru al producătorului este E(15; 7,5) iar nivelul maxim al
producţiei realizabil în condiţiile date de cost este: Q =
1 1
2 15 2
7,5 2
21,21 produse
Pentru a transpune pe un grafic rezultatele obţinute vom determina, de asemenea,
punctele de intersecţie ale dreptei bugetului cu axele de coordonate:
T T
B (30; 0) pentru K = 0 L 30 ; A (0; 15) pentru L = 0 K 15 .
PL PK
K
15
0 5 10 15 30
Răspuns 8.5
1. C
2. A
3. B
Răspuns 8.6
a) Profitul se defineşte ca diferenţă între încasarea totală sau cifra de afaceri şi costul
total:
Pr = ÎT – CT ; ÎT = p · Q ; CT = L · PL + K · PK
Pr = p · Q – L · PL – K · PK = p · L1/3 · K1/3 – L · PL – K · PK
Funcţia profitului se maximizează atunci când derivatele sale parţiale, în raport cu L
şi K, sunt egale cu zero:
Pr 1
0 p L 2/3 K 1/3 PL 0
L 3
Pr 1
0 p L1/3 K -2/3 PK 0
K 3
1 2/3 1/3 dQ 1 1/3 dQ
De fapt, L K f ' L WmL şi L K -2/3 f ' K WmK
3 dL 3 dK
Deci, în general, putem spune că profitul se maximizează când sunt îndeplinite
concomitent condiţiile:
p · WmL = PL şi p · WmK = PK.
Acest lucru înseamnă că firma îşi va suplimenta producţia şi consumul de factori
atât timp cât productivitatea marginală în expresie valorică a fiecărui factor este mai
mică (profitul este pozitiv şi în creştere) sau egală (profitul atinge valoarea maximă)
decât preţul fiecărui factor.
În particular, ţinând cont de ipoteza problemei, condiţiile de maximizare a profitului
sunt:
50 2/3 1/3
L K 16
3
50 1/3
L K 2/3 2
3
Raportând cele două expresii, obţinem o condiţie echivalentă:
K WmL PL
8 .
L WmK PK
K
b) Pentru L = 1 şi 8 K 8
L
Q = L1/3 · K1/3 = 11/3 · 81/3 = 2 produse
Pr = 50 · 2 – 16 · 1 – 2 · 8 = 100 – 32 = 68 u.m.
Deci, firma cu un singur angajat va obţine un profit maxim de 68 u.m. realizând o
producţie de 2 produse.
Răspuns 8.7
a) Q = f (L, K) = L2 · K
Randamentele de scară indică maniera în care producţia variază ca urmare a unei
variaţii proporţionale a factorilor de producţie.
Q f 1, 1 12 1 1
Q f 4,4 4 2 4 64
Multiplicarea de 4 ori a cantităţii utilizate de L şi K a determinat creşterea producţiei
de 64 ori, ceea ce înseamnă că randamentul de scară este crescător.
În cazul unei funcţii de producţie omogene de genul Q f mL, mK m n f L, K ,
pentru orice n>1 randamentele de scară sunt crescătoare. Într-adevăr, funcţia din
ipoteza problemei prezintă randamente crescătoare:
Q f mL, mK mL mK m 3L2 K m 3f(L, K)
2
1
K L L 20
c) 1. 4 E (20,5)
150 5L 10K K 5
1
K L L 40
2. 4 E' (40,10)
300 5L 10K K 10
PL PL"
3. Întrucât , ecuaţia căii de expansiune rămâne aceeaşi.
PK PK"
1
K L L 30
4 E'' (30; 7,5)
180 4L 8K K 7,5
T 150
"OL": K 0, L 30
1. PL 5
2. T 150
"OK": L 0, K 15
PK 10
T 300
"OL": K ' 0, L 60
PL 5
T 300
"OK": L' 0, K 30
PK 10
T 180
"OL": K '' 0, L 45
P '' L 4
3.
T 180
"OK": L'' 0, K '' 22,5
PK 8
K
’
30
Calea de expansiune
22.5
1
K E' L
20 4
E''
E
0 10 20 30 40 45 50 60 L
Răspuns 8.8
a) Pentru a determina cantităţile optime ce trebuie utilizate din factorii L şi K, în
condiţiile Q0 = L1/2 · K1/4, T0 = 60 u.m.; PL = 5 u.m. şi PK = 10 u.m., vom rezolva
sistemul:
WmL0 5
WmK 0 10 ,
5L 10K 60
dQ 0 1 1/2 1/4 1 K 1/4
WmL0 L K 1/2
dL 2 2 L
dQ 0 1 1/2 1 L1/2
WmK 0 L K 3/4 3/4
dK 4 4 K
WmL0 1 K 1/4
K 3/4
K
1/2 4 1/2 2
WmK 0 2 L L L
K 1 L
2 K L 8
L 2 4
5 L 10 K 60 5 L 2,5 L 60 K 2
Punctul de echilibru la momentul t0 este: E0 (8, 2).
15
E2 (10, 10)
10 Q2
E1 (10, 5)
5 Q1
E0 (8, 2)
Q0
0 5 10 15 20 25 30 L
b) Pe graficul precedent, unind punctele de echilibru, punem în evidenţă traiectoria
de expansiune a întreprinderii (E0 – E1 – E2).
Analizând rezultatele anterioare observăm că producţia a crescut spectaculos
datorită:
- creşterii cheltuielilor totale de la 60 u.m., la 100 u.m. şi, în final, la 150 u.m.
(dreptele bugetare corespunzătoare sunt paralele întrucât raportul preţurilor
factorilor nu s-a modificat);
- schimbării tehnologiei de producţie de la Q0 = L1/2 · K1/4, la Q1 = 2 · L1/2 · K1/2
şi, în final, la Q2 = 4 · L · K2.
Ecuaţiile traiectoriei de expansiune sunt:
L
t0: K =
4
L
t1: K =
2
t2: K = L
K
Prin urmare, coeficientul capitalului sau intensitatea capitalului (k = ,
L
reprezentând cantitatea de capital utilizată de un lucrător sau capitalul per capita) a
1 1
crescut treptat 1 . Aşadar, expansiunea întreprinderii s-a produs
4 2
substituind L cu K.