Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Lăpuşneanul
Costache Negruzzi a fost un mare om politic şi scriitor roman din perioada
paşoptistă. Alexandru Lapuşneanul este prima nuvelă istorică din literatura română,
a fost publicată în primul număr al revistei Dacia literară, laşi, 1840. Reprezintă cel
mai prompt răspuns la imperativul formulat de M. Kogălniceanu (mentor paşoptist)
în articolul-program „introducţie” care este un program artistic de sorginte romantic,
încurajând criticismul obiectiv, replierea pe elementul naţional, având ca surse
folclorul, istoria sau peisajele pitoreşti autohtone. Manifestul avea ca scop scoaterea
din bezna ignoranţei pe conaţionali.
Tema nuvelei este lupta pentru putere în epoca medievală. Evocarea artistică
a celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapuşneanul fixate temporal intre (1564 —
1569) evidenţiază lupta pentru impunerea autorităţii domneşti şi consecinţele
deţinerii puterii de un domn crud, tiran. Tema este susţinută prin diferite secvenţe şi
citate regăsite în cadrul nuvelei. Unul dintre cele mai sugestive citate este titlul
primului capitol “Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!”. El este un răspuns pe care
Lapuşneanul îl dă soldei de boieri care îi ceruseră să se întoarcă de unde a venit,
fiindcă norodul nu îl vrea. Cu toate acestea, Lapuşneanul este hotărât să îşi reia
tronul şi să se răzbune pe boierii trădători. Un alt citat sugestiv este titlul capitolului
al II-lea: “Ai să dai sama doamnă!”; ce reprezintă avertismentul pe care văduva unui
boier îl dă doamnei Ruxandra pentru că nu ia atitudine în fata crimelor soţului ei.
Cele mai multe dintre trăsăturile de caracter sunt evidenţiate însă prin gesturi,
prin mimică şi prin felul de a vorbi. Gesturile şi mimica sunt puse în evident printr-o
serie de expresii, ca: "silindu-se a zâmbi", "ochii scânteiară ca un fulger", "azvârli cu
mânie", "răspunse cu sânge rece "etc... Comportamentul personajului îi reflectă şi el,
indirect, însuşirile, iar acesta este relevant atât în momentele de sinceritate, de
manifestare firească, cât şi de ipocrizie, de disimulare.
Lapuşneanul e în stare (văzându-se popit) să profere injurii la adresa clerului
„lucru înfiorător pentru acea vreme, cu atât mai groaznic cu cât el este la un pas de
moarte. Ar fi fost capabil chiar să-şi ucidă soţia şi pruncul, atunci când presimte
alianţa cu duşmanii lui neîmpăcaţi: "M-aţi popit voi, dar de mă voi îndrepta, pe mulţi
am să popesc şi eu iar pe căţeaua asta voi s-o tai în patru bucăţi împreună cu ţancul
ei, ca să nu mai asculte sfaturile boierilor şi duşmanilor mei”.