Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Am aici în vedere ceea ce se numește nonfiction – și, în particular, cartea de știință. E vorba
de texte în care lucrurile sunt exprimate explicit sau, cel mult, prin metafore lesne de priceput,
care n-au nimic abscons. Evident, ce spun eu nu se aplică, de pildă, prozei lui Joyce, teatrului lui
Jarry sau poeziei lui Michaux.
În plus, cum avem cu precădere cărți scrise în engleză, la limba engleză am să mă raportez,
dar chestiunile de ordin general sunt valabile pentru orice limbă.
1. Citind o frază tradusă, fără să mă uit la original, în 90% dintre cazuri pot spune unde a
greșit traducătorul, iar în peste jumătate dintre acestea pot spune cum e corect – intuind pur și
simplu felul în care a greșit traducătorul – doar printr-o elementară analiză logică a frazei. De
pildă, dacă, acolo unde e vorba de calculatoare, traducătorul ne spune că sunt construite cu (sau
sunt pe bază de) „silicon”, voi deduce imediat că e vorba nu despre sânii calculatoarelor, ci
despre „siliciu”, un element chimic care în engleză se cheamă silicon. Aici e un false friend clar,
am să revin la false friends.
Există și erori mai subtile. De pildă, în traducerea unei cărți despre Enescu, am dat peste o
exprimare ciudată: „nu pe de-a-ntregul lipsit de seriozitate”. În cazul ăsta, chiar a trebuit să mă
uit la original. Era, de fapt: „nu tocmai în glumă”. Sigur, pot apărea situații complicate, în care
sensul nu-i ușor de priceput nici după ce citești fraza de trei ori. Aici sunt două posibilități: fie
intervin termeni obscuri (și atunci cauți în dicționarele de pe internet sau îl întrebi pe
coordonatorul seriei), fie autorul se exprimă torturat folosind cuvinte simple (și atunci îți bați
1
puțin capul cu ea; dacă nu-i dai de capăt, subliniezi fraza, urmând să i-o arăți lui x, ca să-și bată
el capul). Analiza logică e prima etapă, cea mai importantă și cea mai simplă – dar e nevoie de
atenție. Pot exista și capcane. De pildă, un filolog desăvârșit, în primul moment, luat de val, a
tradus poetic „aspiră la nemărginire” (și nu e ilogic), când de fapt era „tinde spre infinit”.
(Episodul mi-a fost povestit cu infinită autoironie – e un om de spirit.) Ca să eviți asemenea
capcane, trebuie să înțelegi cât de cât contextul, chiar dacă n-ai habar de detalii. După ce ai
reformulat fraza, citește-o. Îți sună bine? E clară? Se leagă logic de precedenta? De context?
Dacă da, ai toate șansele să fii pe drumul cel bun. Exersarea logicii te ajută să câștigi timp.
Dezavantajul e că cere atenție și un dram de intuiție.
Alt exemplu: natural philosopher nu poate fi cu nici un chip „filozof natural”, pentru
distrugătorul motiv că te duce cu gândul, prin antiteză, la un „filozof artificial” scos din eprubetă,
ci se traduce prin „filozof al naturii”. E drept, se poate spune, printr-o oarecare forțare, „filozofie
naturală” (titlul românesc al operei lui Newton este Principiile matematice ale filozofiei
naturale), dar filozoful (bietul de el) nu suportă ce suportă filozofia, să nu-i aplicăm torturi
semantice. Aici, pe lângă atenție și intuiție, intervin discernământul și simțul limbii.
2. și 3. – cele două se leagă între ele. Nu-ți cere nimeni să traduci fără dicționar din
Shakespeare, dar trebuie să știi câte ceva despre uzanțele limbii engleze și să cunoști bine
nuanțele limbii române. De pildă, în engleză e foarte frecvent folosit verbul to describe. Aici
intrăm pe teritoriul false friends. Deși are o structură gramaticală germanică, engleza are un lexic
în mare parte de origine latină, prin franceza vorbită de cuceritorii normanzi, la care se adaugă
unii termeni calchiați în secolele al XVII-lea – al XVIII-lea după latină. Însă și în raport cu
franceza există în română destui false friends (faux amis) – de pildă, formellement, care nu
înseamnă neapărat „formal” (conform unei etichete, să zicem), ci și „strict”, „categoric”,
„absolut” sau „oficial”. Dacă traduci Il est formellement interdit de… („E strict interzis să…”)
prin „E formal interzis să…”, ai răsucit-o cu 180 de grade, e ca și cum ar fi interzis doar de
formă, ăsta e sensul lui „formal” în românește. Aceeași confuzie apare și cu eng. formally – care
are cam același sens ca fr. formellement. Româna a preluat doar unul din sensuri.
O fi to describe frecvent folosit în engleză, unde are un spectru semantic larg, dar în
română „a descrie” e un cuvânt cu un spectru semantic relativ îngust și puțin folosit. Mă rog,
avem descrieri de natură pentru elevi și Descrierea Moldovei… Când ceva sună firesc în engleză
2
(frecvență ridicată), trebuie să sune la fel de firesc în română (frecvență la fel de ridicată). (Ceea
ce, drept corolar, e valabil și pentru cuvintele prețioase, mai rar folosite.) To describe înseamnă
de regulă „a prezenta” sau pur și simplu „a spune”. I described his work nu se traduce prin „I-am
descris munca”, ci, de pildă, prin „I-am prezentat activitatea/opera” (sigur, în funcție de context).
I described him as being an asshole nu se traduce prin „L-am descris ca fiind o gaură de cur”, ci
prin „Am spus despre el că e un măgar/tâmpit”. În 90% dintre cazuri, to describe nu se traduce
prin „a descrie”.
Alt exemplu. În engleză se folosește des cuvântul person – adică bărbat sau femeie – pentru
simplul motiv că nu există acel Mensch din germană (Alle Menschen werden Brüder – a zis
Schiller, care nu era sexist, și Beethoven s-a chinuit să-i pună versurile pe muzică), ci doar man
și woman – deci cuvinte care precizează sexul. Dar noi avem pentru asta un cuvânt: „om”.
Dimpotrivă, în română „persoană” sună cam prețios, chiar nefiresc. The first person I met in the
jungle… nu se traduce prin „Prima persoană pe care am întâlnit-o în junglă…” (sună groaznic),
ci prin „Primul om pe care l-am întâlnit în junglă…”. Iarăși, în 90% dintre cazuri, person se
traduce firesc prin „om”, asta dacă nu vrei cumva să dai exprimării un caracter artificial.
Pentru că tot m-am izbit de as being într-un exemplu mai sus, proliferează în română
calchierea expresiei: „ca fiind”. E un atentat la spiritul limbii române, care, spre deosebire de
engleză, are tendința să izoleze gerunziile, în niciun caz să le aglomereze. Totul poate fi
reformulat simplu pentru a-l evita pe „ca fiind”. Și aici mai e un lucru, poate cel mai important:
limba română moștenește latina, are intrinsec un caracter laconic, poate fi limpede cu puține
vorbe, detestă proliferarea necontrolată a cuvintelor (de asta avea oroare și Maiorescu, merită
citit). Cred că traducerea corectă a unui text englezesc nu trebuie să aibă mai multe cuvinte decât
originalul – chiar dacă la nivel strict lexical engleza admite contracții pe care româna nu le
admite, la nivel sintactic româna recuperează decalajul. Or, exprimarea clară e condiția esențială
a unei cărți de nonficțiune (și, uneori, nu numai de nonficțiune).
Sunt destule „burți” ale exprimării în engleză. De pildă, poți să dai peste ceva de genul The
sausage is a tasty one – care tinde să fie tradus prin: „Cârnatul e unul gustos”. Dar de ce-i nevoie
de „unul”? Firesc și simplu: „Cârnatul e gustos.” Preluăm de regulă din engleză un balast lexical
– de multe ori cu dezavantajul că întunecă sensul frazei, supunând mintea cititorului la torturi
inutile.
3
Ideile de mai sus țin de spiritul limbii române – care se deprinde prin lectura autorilor
importanți (există totuși) și a traducerilor bune. Sunt însă și false friends curați: eventually
(înseamnă „în cele din urmă”, nu „eventual” – mă rog, cu excepții rarisime), actually (este „de
fapt”, nu „actual”), puzzle (înseamnă „mister”, „enigmă”, la limită „problemă” – ceea ce în
engleză se cheamă jigsaw numim noi „puzzle”) etc. Mai e și un false friend amuzant. De regulă,
ironically are parte de o traducere barbară: „în mod ironic”. Nici vorbă: înseamnă „paradoxal”.
„În mod ironic” e un alt atentat la limba română. Lucrurile se simplifică dacă suntem puțin atenți.
Alte aberații des întâlnite. Traducerea verbului to refer. To refer to (frecvent folosit) sună
firesc în engleză și are un sens larg. Dimpotrivă, „a se referi la” (rar folosit) are un sens îngust.
He referred to Gigi as an idiot e tradus de obicei ori prin „S-a referit la Gigi ca la un idiot”.
Corect e: „A afirmat (to refer to e ceva mai prețios decât to say sau to call, dar merge și „a spus”)
despre Gigi că e idiot”. Pe urmă, când se citează: in his words. „În cuvintele lui” e stângaci,
stupid; normal e: „după cum a spus…”. Pe urmă, early (frecvent), care e tradus greșit prin
„timpuriu” (rar; grâu timpuriu, roșii timpurii…). In the early universe înseamnă „la începutul
universului”. Early music nu e „muzică timpurie”, ci „muzică veche” (ambroziană, gregoriană,
polifonie medievală, până la Renaștere). In the early modern period e „la începutul epocii
moderne”. Importantă în toate situațiile astea e exprimarea firească în română. Alungați firescul,
și se va întoarce în goană.
Un caz aparte: not… rather… De obicei se traduce greșit: „nu… ci mai degrabă…” De
pildă: It is not white, but rather black – asta dă: „Nu-i alb, ci mai degrabă (curând) negru”. Da de
unde! În general, not-rather se referă la situații tranșante alb-negru, foarte rar la nuanțe. Și aici,
ca în mai toate exemplele, dincolo (sau mai curând dincoace – aici merge „mai curând”) de
cunoașterea limbilor, intră în joc atenția și logica. Are sens? Sună bine? E clar? Se potrivește în
context?
Există și calcuri oribile: „a implementa” (în loc de „a aplica”), „a aplica” (to apply, adică „a
trimite o cerere/un formular…”), „abilități” etc. De multe ori, cuvintele astea înseamnă altceva în
română – sau, cel puțin, au altă nuanță. Poate că cel mai urât e „a cauza” (a provoca):
brutalizează un substantiv cu sens abstract, pentru a construi un verb sinistru. Îmi cauzează la
cerebel.
Evident însă, e firesc să preiei din engleză termenii care n-au corespondent românesc –
doar n-ai să cazi în ridicolul franțuzesc cu ordinateur și logiciel –, totul e să-i articulezi bine în
4
construcții compatibile cu spiritul limbii române. Asumându-mi riscul repetiției, o ultimă
observație legată de limba română: e romanică, n-avem ce-i face. A căpătat forma actuală
influențată fiind, de la mijlocul secolului al XIX-lea, de franceză (dar și de italiană, lucru mai
puțin cunoscut) – și au fost influențe lingvistice firești. În spatele ei stă latina – o limbă cu
caracter geometric, alergică la beția de cuvinte.
Ce am spus până aici se leagă deopotrivă de punctele 2. și 3. Există însă și cuvinte sau
expresii pe care pur și simplu nu știm să le traducem: termenii de specialitate, mai ales în cazul
cărților de știință. De pildă, nu știm că half-life înseamnă „timp de înjumătățire” (pentru izotopii
radioactivi), că eigenstate înseamnă „stare proprie”, că wave function e „funcție de undă” sau că
gauge theory e „teorie de etalonare”. Nu-i grav. Lăsăm termenii ca atare (eventual marcându-i cu
un semn: &, #, @..., dacă redactăm la calculator), având grijă să apară mereu exact în aceeași
formă, nu să fie traduși în variante diferite, după inspirație, și îl întrebăm pe x cum se traduc. E
bine s-o facem chiar atunci când dăm de ei – ca să ne lămurim dacă e vorba de un obiect sau de
ceva abstract, fiindcă de asta poate depinde sensul frazelor. Cred că un filolog atent și isteț, fără
să aibă habar de știință, poate traduce (redacta) bine o carte de știință, dacă aplică procedeul
consecvent. Oricum, numărul termenilor de specialitate dintr-o carte adresată publicului larg nu e
exagerat de mare.
Mai e problema substantivelor proprii. Numele: englezii spun Eudoxus, noi – Eudoxos
(acolo unde în greacă terminația e „os”, englezii pun „us”, prin influență latinească; noi suntem
ceva mai riguroși, urmând oarecum exemplul nemților). Pe Galileo Galilei englezii îl numesc
simplu Galileo, noi – Galilei. La numele rusești e o problemă – englezii transliterează altfel. Ei
scriu, de pildă, Lysenko, noi – Lîsenko („î”-ul rusesc e „y” la englezi); ei Shostakovich, noi –
Șostakovici; ei Alexander, noi – Aleksandr etc.
Și orașele: în general, preluăm numele în varianta băștinașilor. Un caz aparte e cel al
orașelor din Germania: Köln e în franceză și engleză Cologne; München e în franceză și engleză
Munich, iar în italiană Monaco (sau Monaco di Baviera); Regensburg e în franceză Ratisbonne;
Aachen e în franceză Aix-la-Chapelle; Hameln e în franceză și engleză Hamelin etc.
3. E totuși nevoie și de puțină cultură. Generală. Câteva exemple care mi-au ieșit în cale.
Dau într-o traducere din engleză peste „râul Nil”. E drept că în engleză avem numai river, dar în
5
franceză avem rivière și fleuve, iar în română „râu” și „fluviu”. Poate o să sece, dar deocamdată
Nilul e încă fluviu. Într-o carte de istoria matematicii se spune că, în timpul Renașterii, papii nu
mai erau acei conducători ai creștinătății din trecut, ci niște mici principi italieni. Traducătorul a
zis: „erau niște beizadele italiene”. Când, redactând, am dat peste fraza asta, din cauza râsului era
să se dărâme peste mine biblioteca. N-am stat să-mi notez inepțiile nenumărate de care m-am
ciocnit, și am memorie slabă. Mai țin minte totuși o chestie nostimă. Tot în cartea despre Enescu.
Spunea acolo autorul că Enescu ar fi compus altfel Oedipe dacă ar fi avut la dispoziție mijloacele
orchestrale de la Bayreuth. Traducătorul (traducătoarea?) a simțit că acolo e ceva în neregulă și
l-a corectat pe autor: a zis că Enescu n-avusese la dispoziție mijloacele orchestrale de la Beirut.
Îmi și închipuiam cum sunt tăiați cedrii Libanului ca să fie cioplite instrumente muzicale
monstruoase. Bayreuth nu-i Beirut, e un orășel din Germania unde s-a retras Wagner la sfârșitul
vieții, și unde se ține an de an un festival la care se cântă operele lui Wagner. Dacă n-auzise de
Bayreuth, traducătorul putea să caute pe internet – totul e la un clic distanță, cum spune azi
clișeul. Poate ar fi aflat de Tristan und Isolde, și – cine știe – ar fi ascultat finalul sinucigaș-
orgasmic al Isoldei (Mild und leise…).
De multe ori e neplăcut, obositor și enervant să redactezi. Mai ales că traducătorii sunt, de
regulă, tot mai slabi. Dar cred că avem o datorie față de logică, față de limba română și față de
Titu Maiorescu, într-o bătălie de ariergardă a unui război dinainte pierdut cu prostia și incultura
generale.