Noi tendiţe în educaţia timpurie

Profesor învățământ preșcolar Petrea Cristina Grădinița Bambi, Bacău

Copilăria timpurie este cea mai importantă din viaţa copilului, ea fiind marcată de momente cruciale pentru succesul
său de mai târziu şi pentru pregătirea lui ca adult. Intervenţia unui cadru didactic dar şi a părinţilor asupra copilului
în această perioadă este fundamentală.

Educaţia timpurie vizează intervalul de timp cuprins de la naştere până la vârsta de 6/7 ani ,moment în care copilul
trece într-o altă etapa a vieţii şi anume şcolaritatea În această perioadă copiii au o dezvolatre rapidă astfel educaţia
timpurie având o importanţă deosebită în contextul social actual. Dacă procesul de dezvoltare este neglijat,
compensarea acestor pierderi este dificilă şi costisitoare.

Educaţia investită în copii de la vârste fragede conduce , pe termen lung, la dezvoltarea socială a acestora şi la
realizarea susţinută a drepturilor copiilor. Dacă la nivelul educaţiei timpurii sunt depistate şi corectate deficienţele de
învăţare ale copiilor, înainte de integrarea acestora în învăţământul primar , beneficiile recunoscute se vor vedea în
performanţele şcolare superioare, diminuarea ratei eşecului şcolar si a abandonului.

Educaţia de calitate , îngrijirea şi protecţia copilului de la naştere până la vârsta de 6/7 ani depinde de noi, de toti cei
care interacţionează cu copilul, zi de zi : părinţi sau educatori, consilier şcolar sau asistent medical .

Copiii care au beneficiat de educaţie de calitate se simt mult mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de
învăţare , obţin rezultate mai bune , sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parscurs şcolar , ceea ce duce la
scăderea absenteismului , creşterea ratei şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar. Educaţia timpurie poate
reprezenta şi un factor important la egalizarea şanselor copiilor ,cum ar fi : copii aflaţi în situaţii de risc care provin
din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare ,
contribuind la progresul acestora ulterior ajutându-i să se integreze mai uşor în societate .

O latură importantă reprezintă şi contribuirea la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi :

 calitatea personalului din grădiniţă ;

 numărul de copii din grupă ;
 mediul educaţional organizat pe centre de interes copiilor ;
 calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro ;
 educaţia diferenţiată sau personalizată .

Dacă la nivelul sistemului educaţional, demersul didactic tradiţional dominant era caracterizat de predarea frontală
prin utilizarea aceloraşi metode şi tehnici de lucru pentru toţi copiii fără a se ţine seama de particularităţile
individuale , în prezent demersul didactic modern pune mare accent pe o educaţie diferenţiată şi personalizată, aici
grădiniţa trebui să se adapteze nevoilor specifice şi particularităţilor fiecărui copil.

Abordarea diferenţiată aduce in discuţie adaptarea învăţământului la particularităţile psihofizice ale copilului , ceea
ce presupune o foarte bună cunoaştere a copilului în ceea ce priveşte temperamentul, priceperile şi deprinderile,
interesele, potenţialul intelectual, trăsăturile de personalitate.Dincolo de aceste caracteristici individuale cadrul
didactic trebuie să cunoască ereditatea socio-culturală pe care copilul o aduce din familie.
Plecând de la premisa că nu toţi copiii sunt la fel, fiecare având diferite stiluri de învăţare se solicită o abordare
diferită, individualizată pe durata întregului proces de educaţie şi formare.

Învățarea individualizată poate fi definită ca acțiune a cadrului didactic în direcţia proiectării şi

realizării activităţii didactice/ educative în funcţie de particularităţile biopsihosocioculturale ale fiecărui copil.
Aceasta se realizează prin individualizarea obiectivelor, a mijloacelor de învăţământ şi a metodelor de predare –
învăţare – evaluare – autoevaluare (Cristea, S., 2002).

Obiectivele învățării individualizate sunt:

 dreptul la diversitate- un drept fundamental al omului;

 în activitatea de învățare , între copii există diferențe semnificative de ritm, volum, profunzime și stil;
 egalitatea de șanse în ceea ce privește educația trebuie să se instituie prin recunoașterea și respectarea
diferențelor de capacitate înnăscută și dobândită;
 egalitatea accesului la educație presupune o școală adaptată posibilităților aptitudinale și nevoilor fiecăruia.

Învățarea individualizată presupune preocuparea permanentă a cadrului didactic pentru cunoșetrea copilului ca
individualitatea și adaptarea programelor de formare la profilul individual al subiectului supus educației. Fiecare
preșcolar reprezintă o provocare pentru educatoare, de a găsi soluții, de a răspunde nevoilor afective și de afirmarea
a individualității.Centrarea pe copil este o abordare complexă, ce necesită construirea în timp real a unei experiențe
de învățarea semnificative și pozitive.

O activitate este centrată pe copil dacă se bazează pe cunoaștere de către educator a caracteristicilor tuturor copiilor
din grupă, dacă pornește de la nevoile și interesele specifice ale copiilor, implică activ copilul în planificarea,
realizarea şi evaluarea activităţilor, reprezintă o experienţă de învăţare pozitivă și permite transferul la alte situaţii
educaţionale formale sau nonformale. Strategiile de predare individualizată îl ajută pe copil să se dezvolte intelectual
și să înregistreze progrese. De aceea, strategiile didactice se aleg şi în funcţie de caracteristicile

specifice ale fiecărui copil, de stilul de învăţare, profilul inteligenţelor multiple, dar şi de tipul de învăţare adecvat.

O altă abordare a învățării poate fi și învățarea prin cooperare/ cooperare. A învăța să colaborezi cu colegii
de grupă reprezintă o competență socială în lumea actuală care trebuie inițiată de la cele mai fragede vârste.
Învățarea prin cooperare reprezintă o situație de învățare în care copiii lucrează împreună, învață unii de la alții și se
ajută unii pe alții. În acest fel, prin interacţiunile din

interiorul grupului îşi îmbunătăţesc atât performanţele proprii, cât şi ale celorlalţi membri ai grupului. Acei copii
care au ocazia să învețe prin cooperare , învață mai repede și mai bine , rețin mai ușor și privesc cu mai multă
plăcere învățarea școlară.

Invățarea prin cooperare prezintă urmatoarele caracteristici:

 Scopul învăţării prin cooperare este de a face din fiecare membru al grupului o individualitate mai
puternică, prin valorificarea potenţialului fiecărui individ şi de a întări acest potenţial prin crearea de
contexte interactive reale;.
 Învăţarea prin cooperare ar trebui să funcţioneze continuu, ca şi matrice a modului de învăţare;.
 Deviza învăţării prin cooperare: învăţaţi împreună, aplicaţi singuri.

Această învățare cere cadrului didactic să structureze grupul cu atenție , astfel încât copiii să conștientizeze că
sunt responsabili pentru îndeplinirea muncii ce le revine, îi ajută și își încurajează coechiperii, trebuie și sunt
capabili să-și formeze capacitatea de a relaționa și de a fi un membru util în cadrul grupului astfel reușind împreună.
 Numeroase cercetări arată că învățarea prin cooperare sporește randamentul procesului de învățare ,
îmbunătățește memoria , generează relații positive între copii, dezvoltă sănătatea psihică și respectul față de sine.
Este un impact de descoperire și reflecție pentru copii și educatoare , precum și o resursă importantă pentru acesta în
proiectarea și derularea procesului didactic, de aceea necesită o pregătirea riguroasă a activităților de învățare și o
analiză realist a caracteristilor copiilor.

Copilăria timpurie reprezintă cea mai important perioadă din viața copilului, întrucât este marcată de
momente cruciale pentru succesul său de mai târziu , la școală și în viață.

Educația timpurie se realizează atât în mediul familial , cât și în cadrul serviciilor specializate , precum creșă sau
grădiniță.

Educația se schimbă, iar tendințele mondiale arată o personalizare și o continuitate a învățării precum și o
importanță crucială a aflabetizării digitale. Educația preșcolară dezvoltă abilitățile cognitive, psihologice și sociale,
însă toate acestea se raportează la tendințele pe care le oferă societatea.

Bibliografie:

Boca, C., (2007), Introducere în educaţia timpurie, Proiect PHARE 2004 „Acces la educaţie pentru grupuri
dezavantajate“, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti.

Cristiana Boca (coord.), Mihaela Bucinschi, Aniţa Dulman, Educaţia timpurie şi specificul dezvoltării copilului:
modul general pentru personalul grădiniţei,Bucureşti: Educaţia 2000+, 2009