Modul 3

PERSONALITATEA ŞI DIMENSIUNILE EI PSIHOLOGICE

I. PERSONALIATEA

- Def. => personalitatea se referă la caracteristicile cele mai importante, relativ stabile în timp, ale
individului şi care justifică consecvenţa comportamentului său.
- Nu există până acum nici o definiţie universal acceptată apersonalităţii.
- Aspectele personalităţii pot fi observabile sau neobservabile şi, respectiv, conştiente sau inconştiente.

Pe parcursul secolului XX, au reuşit să se impună, mai multe teorii şi anume:

 psihanalitică – freudiana
 neofreudiene (Jung, Adler, Horney, Fromm, Sullivan, Erickson, Murray)
 trăsăturilor (Allport, Eysenck, Cattel)
 umaniste (Rogers, Maslow)
 behavioristă (Skinner, Bandura)
 constructelor personale (Kelly)
 teoria învăţării sociale

O teorie
a) este o asumpţie nedemonstrată asupra realităţii, una care va trebui supusă testului valorii de adevăr. Ea
constă într-un set de termeni şi principii, cunoscute ca concepte, care sunt elaborate sau aplicate de
teoreticieni.
b) adesea teoreticienii personalităţii nu sunt de acord unul cu celălalt.

c) in ultimele decade, accentul a trecut de la teoriile globale ale personalităţii sprecercetări care se preocupă
de subiecte particulare cu scopuri limitate.

Introducere în psihologie II Pag. 1

II. MODELE TEORETICE ALE PERSONALITATII

A. Modelul freudian - Freud (1856-1939)

Personalitatea = inconştient, preconştient şi conştient (modelul topografic).

 Conştientul se relaţionează cu toate acele fenomene de care noi suntem “conştienţi” la un moment dat.
 Preconştientul decupează fenomenele carepot deveni conştiente dacă ne focalizăm atenţia asupra lor.
 Inconştientul circumscire fenomenele inaccesibile conştienţei şi care nici nu pot fi conştientizate decât în
condiţii cu totul speciale.

Recurgând la analiza viselor, lapsusurilor, nevrozelor, psihozelor şi ritualurilor, Freud s-a străduit să descifreze
proprietăţile inconştientului. Ceea ce el a descoperit a fost un “spaţiu” psihic în care totul devine posibil.
Inconştientul este ilogic (ideile contrare pot coabita fără conflict aici), atemporal (evenimente din perioade
diferite de timp coexistă şi se suprapun) şi aspaţial (relaţiile spaţiale şi de mărime sunt eludate aşa încât obiecte
imense pot fi găzduite de cele minuscule, iar cele obiectiv distanţate se pot regăsi în acelaşi loc).

Este o teorie motivaţională a comportamentului uman. Ea sugerează că cele mai multe dintre comportamentele
noastre sunt iniţiate şi susţinute de motive inconştiente. Anumite gânduri, sentimente şi motive se află în
inconştient din raţiuni bine justificate, iar pătrunderea lor în conştient nu ar face altceva decât să ne producă
disconfort şi supărare. Pentru a evita asemenea experienţe neplăcute psihicul nostru caută să blocheze
pătrunderea lor în conştient. Insă, toate aceste conţinuturi ale inconştientului se pot releva prin conduita
cotidiană, regăsindu-le în acte ratate, lapsus, false percepţii, comportamente iraţionale etc. Ca atare, în ciuda
tuturor eforturilor depuse de către conştient pentru a le păstra ascunse, sentimentele şi motivele inconştientului
ghidează disimulat comportamentele noastre.

Modelul topografic => toate emoţiile sunt conştiente

Modelul structural - 1923 Freud a dezvoltat o nouă teorie pe care a sintetizat-o în modelul structural, conform
careia personalitatea este formata din trei constructe: id, ego şi supraego, ele se îmbina si nu pot fi tratate separat,
ci doar în interrelaţie.

Id -ul este singura componentă a personalităţii care este prezentă încă de la naştere. In concepţia lui Freud,
originea personalităţii este una biologică, fiind reprezentată de id, elementul ei bazal. El “adăposteşte” instinctele
şi întreaga energie psihică a individului, iar conţinutul său este în întregime inconştient. Freud: id-ul =
“întunericul din adânc, nucleul inaccesibil al personalităţii, un cazan cu pulsiuni clocotind”. Rolul său este de a
transforma trebuinţele biologice în tensiune psihică, adică în dorinţe. Singurul său ţel este de a obţine cu orice
preţ plăcerea –principiul plăcerii.
Id-ul este iraţional şi amoral.
Introducere în psihologie II Pag. 2
Ego-ul – se desprinde din Id si incepe sa se dezvolte in jurul vârstei de 6-8 luni. Formarea ego-ului este ajustată
de experienţele corporale care îl ajută pe copil să diferenţieze între “eu” şi “non-eu”. Ego-ul este faţada id-ului,
el “îmbracă” id-ul precum scoarţa cerebrală înveleşte creierul”. Ego-ul se întinde peste conştient, preconştient şi
inconştient. Ego-ul este singura componentă a personalităţii capabilă să interacţioneze nemijlocit cu mediul,
deoarece este înţelept şi raţional, elaborându-şi planuri realiste, menite să satisfacă nevoile id-ului. Deşi este şi el
preocupat de a obţine plăcerea, ego-ul poate totuşi suspenda principiul plăcerii în favoarea principiului realităţii:
gratificarea unui instinct este amânată până în momentul în care plăcerea poate fi obţinută în absenţa unor
consecinţe nedorite.

Supraego-ul - până în jurul vârstei de 3 ani, copiii nu au sensul binelui şi al răului, ceea ce îi pune în
imposibilitatea de a utiliza un sistem axiologic. Doar id-ul amoral este prezent încă de la naştere. Pentru început,
funcţia moralizatoare este realizată de către părinţi, care recompenseaza sau pedepsesc anumite comportamente.

B. Modele neofreudiene (Jung, Adler, Horney, Fromm, Sullivan, Erickson, Murray) – nu li s-a acordat o prea
mare atentie in comparatie cu teoriile freudiene

C. Teoria trăsăturilor de personalitate (Allport, Eysenck, Cattel)

Gordon Allport (1897-1967)

a) Explica personalitatea folosind o serie de concepte ce etichetează trăsături, precum: prietenos, ambiţios,
entuziast, timid, punctual, vorbăreţ, dominant, generos etc. El a estimat că există circa 4000 -5000 de
trăsături şi 18000 de nume de trăsături)
b) Motivarea vine din planurile de viitor, la fel de mult ca şi de cauzele anterioare.(&Jung)

c) Fiecare personalitate este unică (&Adler)

d) Impreuna cu Murray au fost primii teoreticieni ai personalităţii preocupaţi de găsirea unui suport empiric
pentru ideile lor, conducând experimente formale şi analize statistice
e) Autorul unei respectate metode de evaluare a personalităţii (Studiul Valorilor –The Study of Values) si
primul curs predat vreodată într-un colegiu american care aborda acest subiect
f) El a diminuat importanţa primilor ani din viaţa individului asupra dezvoltării sale psihice ulterioare.
g) Diferenţe calitative între sistemele motivaţionale ale copilului şi, respectiv, ale adultului.

h) Unitatile de baza personalizatii sunt trăsăturile, care au existenţă reală şi chiar fundamentare
neurobiologică. Ele reprezintă dispoziţii generale ale persoanei care sunt responsabile de consistenţa
comportamentelor sale în diferite situaţii. Aceste trăsături pot fi definite prin 3 proprietăţi: frecvenţă,
intensitate şi gama situaţiilor în care se relevă.
i) Unicitatea fiecărui individ (munca sa → perpetuă căutare a propriei identităţi)

Introducere în psihologie II Pag. 3

Hans J. Eysenck (1916-200 )
a) Eysenck a pus un accent foarte mare pe claritatea conceptuală şi pe măsurare

b) Cel mai aspru critic ai teoriei psihanalitice

c) Eysenck a atras atenţia asupra necesităţii de a dezvolta tehnici adecvate de măsurare a trăsăturilor,
necesitatea unei teorii uşor testabile şi deschise la critici, precum şi asupra importanţei stabilirii
fundamentelor biologice ale fiecărei trăsături. La baza preocupărilor sale privind măsurarea şi elaborarea
unei ierarhii a trăsăturilor stă o metodă statistică numită analiza factorială.
d) Prin intermediul mai multor proceduri statistice se derivă clusteri sau factori, itemii pentru un singur
factor fiind în strânsă legătură unii cu alţii şi nerelaţionaţi cu itemii celorlalţi factori. Conform teoriei
trăsăturilor, există structuri naturale în personalitate, iar analiza factorială ne permite să le detectăm
e) Analiza factorială presupune căacele comportamente care evoluează împreună sunt relaţionate şi au în
spatele lor trăsături comune. (Ex. trăsături precum sociabilitatea, impulsivitatea, excitabilitatea şi
dinamismul pot fi grupate împreună sub conceptul (tipul) de extraversiune)

Raymond B. Cattell (1905-1998)

1. Psihologia trebuie să devină mult mai obiectivă matematic pentru a dobândi credibilitate

2. Si-a bazat vastele cercetări asupra dimensiunilor personalităţii pe aceeaşi tehnică statistică pe care a
folosit-o şi Eysenck –analiza factorială.
3. Ideile sale se bazează pe o cantitate imensă de cercetări empirice şi unele dintre cercetările pe care le-a
realizat conduc într-o direcţie surprinzătoare –ele susţin concepte freudiene pe care Allport le-a respins
în mod categoric
4. Interesul său pentru analiza factorială şi încercarea de a dezvolta o teorie privind organizarea ierarhică a
personalităţii (influentat de Spearman şi Burt).
5. A încercat să dezvolte un model de clasificare a variabilelor personale. El s-a străduit ca, utilizând
analiza factorială, să conducă psihologia spre propriul ei “sistem periodic”

D. Teorii umaniste

 abordeaza personalitatea umană într-un mod mai integrat şi mai optimist

Carl Rogers (1902-1987)

1. El era foarte optimist în privinţa naturii umane şi credea că noi suntem motivaţi de o forţă pozitivă unică,
o tendinţă înnăscută de a ne dezvolta abilităţile constructive şi sănătoase –actualizarea sinelui.
2. A evidenţiat importanţa interacţiunilor părinte –copil, în mod special acele tipuri de interacţiuni care duc
la psihopatologie.
3. Primul teoretician al personalităţii care a pus accent pe noţiunea de sine
Introducere în psihologie II Pag. 4
Abraham H. Maslow (1908-1970)
1. S-a dedicat în primul rând studiului indivizilor foarte echilibraţi (“superior adaptaţi”). El considera că
teoriile bazate în întregime pe date clinice nu pot produce decât adevăruri parţiale despre personalitatea
umana
2. Teoria lui Maslow este bine cunoscută şi pentru abordarea ierarhică a nevoilor umane. El a subliniat
faptul că un nivel (ex. nevoia de afiliere) rămâne relativ neimportant, până când nivelurile inferioare (ex.
nevoia de securitate) nu au fost satisfăcute cel puţin într-o anumită măsură.

E. Teoria bihaviorista

a. Teoreticienii personalităţii au încercat să explice comportamentul uman în termeni ai cauzelor interioare:

instincte, arhetipuri, sentimente de inferioritate, trăsături, nevoi, conflicte şi multe altele

J. B. Watson c
 Discrediteza teoriile lui Freud, demonstrând că o fobie (frica iraţională faţă de un obiect sau de o situaţie,
care nu este periculoasă în mod obiectiv) poate fi indusă doar prin forţe externe
 A făcut experimente cu un copil de 11 luni (Albert/zgomot puternic/sobolan/iepure) => concluzia că este
greşit să relaţionezi psihopatologia cu cauze interioare, precum conflictele oedipale nerezolvate sau
conflictele id-ego. Mai mult, el a susţinut că însăşi psihologia ar trebui redefinită ca fiind studiul
comportamentului observabil.

Pavlov
 primul cercetător ce a elucidat mecanismele celei mai simple forme de învăţare: condiţionarea clasică
(cainele care saliveaza doar la stimulul ce precedea hrana)
 condiţionarea clasica => stimulul neutru precede şi solicită răspunsul condiţionat, permiţând învăţarea

B.F.Skinner (1904-1990)
 Nu si-a atribuit esecul ca romancier unei deficienţe proprii, ci l-a privit ca rezultatul inevitabil al
circumstanţelor în care se găsea => concluzia comportamentul uman nu este determinat de cauze
interioare, ci doar de efectele mediului extern.
 Modelul propus, este invatarea prin condiţionare operantă => marea majoritate a actelor de învăţare
depind de ceea ce se întâmplă după ce survine comportamentul. Comportamentul nostru operează asupra
mediului şi produce anumite efecte, iar aceste consecinţe, la rândul lor, determină frecvenţa ulterioară de
apariţie a acelui comportament.

Introducere în psihologie II Pag. 5

Albert Bandura (1925-)
 atrage atenţia asupra faptului că multe procese umane de învăţare au loc într-un mod destul de diferit
 preocupat iniţial de aplicaţiile teoriei învăţării la fenomenele clinice
 modelarea personalitati se realizeaza prin invăţarea observaţională/sociala => noi învăţăm adesea doar
observând ceea ce fac ceilalţi şi care sunt consecinţele comportamentului lor
 Spre deosebire de Skinner, Bandura a accentuat rolul cauzelor interioare ale comportamentului uman,
cum sunt gândurile, credinţele şi aşteptările.

F. TEORII COGNITIVE
 mediul extern e acelaşi; interpretarea pe care o daţi însă realităţii este aceea care vă influenţează
comportamentului
George A. Kelly (1905-1967)

 noi toţi ne comportăm asemănător oamenilor de ştiinţă. Asta înseamnă că fiecare dintre noi îşi creează
propriile concepte, “predicţii” şi “ipoteze experimentale”, pentru a înţelege şi a se descurca în lumea în
care trăieşte. Aceste concepte necunoscute, pe care Kelly le-a numit constructe personale, sunt cele pe
carepsihologii trebuie să le înţeleagă, mai degrabă decât să încerce să-şi impună propriile seturi
conceptuale asupra întregii umanităţi.

Modulul 4: INTELIGENTA

Exista numeroase definitiile diferite ale inteligente. Unii teoreticieni o privesc pur si simplu ca pe cee ace
masoara testele de inteligenta. Altii o vad ca pe un set de aptitudini generale, inclusive aptitudinea de a
invata din experienta, de a gandi intermeni abstracti si de a se adapta efficient la mediu.
Cercetatorii spun:
 nu exista ca entitate reala, este o eticheta pt ceea ce masoara testele de inteligenta
 este capacitatea de a invata din experienta, gandirea termenilor abstracti si tratarea efectiva a diferitelor
circumtante de mediu
 evaluarea capacitatilor intelectuale
Testele si instrumentele de evaluare joaca rol practic si stiintific important, este necesar sa aiba fidelitate si
validitate.
FIDELITATEA
Un test bun de inteligenta trebuie sa fie fidel – trebuie sa aduca rezultate reproductibile si consecvente. Daca
testul a produs rezultate diferite cand a fost realizat cu alte ocazii => nu este fidel.
1. Fidelitate a formei alternative – cand cele 2 forme ale testului coreleaza f bine. Pt. a ne asigura ca 2
forme ale aceluiasi test produc rezultate echivalente - ambele forme sunt administrate aceleiasi populatii si
cele 2 forme în
Introducere sunt corelate.
psihologie II Pag. 6
2. Consistenta interna - Un test are o buna consitenta interna atunci cand diferiti itemi ai acestuia sunt
strans corelati intre ei. Gradul in care intrebarile sau frazele separate dintr-un test masoara acelasi lucru:
corelarea scorurilor obtinute de un grup de indivizi pentru fiecare articol cu scorurile lor totale. Un articol ce
nu corel. cu scorul total nu este un articol credibil si nu contribuie la ceea ce testul masoara, eliminarea lor,
“purifica” un text prin cresterea consistentei interne. Fidelitatea creste pe masura ce itemii credibili ai
testului cresc.
3. Fidelitatea interevaluator - daca exista o corelatie stransa intre evaluatori
Coef de fidelitate: bun - 0.90, 0.70 - satisfacator, daca obtinem 0.50, putem adauga un al 3 alea observator
ca sa crestem fidelitatea
VALIDITATEA:
O fidelitate ridicata nu garanteaza faptul ca testul are si o buna validitate (=faptul ca masoara ceea ce este
prevazut sa masoare).
Ex: testul de la la psiho continue un vocabular de o dificultate deosebita - ar putea fi un test pentru abilitatea
verbala, mai degraba decat materialul invatat in timpul cursului.
Un test are o buna validitate daca masoara ceea ce s-a intentionat sa masoare.
1. Validitatea de criteriu sau validitatea empirica este evidentiata atunci cand un test este strans corelat
cu un alt test din acelasi construct. Evaluarea validitatii => corelarea punctajului testului cu un criteriu
extern (corelarea aceasta = coeficient de validitate)
Ex: corelarea pozitiva stransa intre scorurile de la SAT si cele pentru elevii din primul an este un indiciu de
validitate a testului).
Pt testele de inteligenta, uneori nu este clar ce criteriu extern ar trebui desemnat. Problema criteriului de
evaluare => nu exista o masura de “adevar” fata de care sa se valideze testul. Cercetatorul incearca sa
stabileasca proria sa validitate de construct.
2. Validitatea de construct este prezenta atunci cand scorurile testului preconizeaza rezultate pe care teoria
cercetatoriilor sugereaza ca ar trebui sa le prezica. Arata ca scorurile de la teste coreleaza cu rezultatele
despre care teoria spune ca ar trebui sa fie prevazute – acest lucru se face prin procesul cercetare
Testele de inteligenta
1. Testele Alfred Binet
– primele teste de inteligenta care s-au bucurat de succes au fost realizate de Albert Binet care a propus
conceptul de varsta mentala. Varsta mentala a unui copil destept este peste varsta sa cronologica, iar varsta
mentala a unul copil cu mintea greoaie este mai mica decat varsta sa biologica.
– a considerat ca un copil cu probleme/marginit era asemenea unui copil normal, a carui dezvoltare mentala
ramasese in urma. In cadrul testelor copii cu probleme s-ar fi comparat cu copiii normali de varsta mai mica
in timp ce capacitatile ale unui copil destept erau caracteristice pentru un copil de o varsta mai mare
– a inventat o scala a itemilor de test, de dificultate din ce in ce mai mare, care masura tipurile de
modificari in inteligenta asociate in mod obinsuit cu cresterea. Cu cat copilul era pozitionat mai sus pe
scala, in fct de corectitudinea raspunsurilor, cu atat varsta mentala (MA) era mai inaintata. MA ar putea fi
comparata cu varsta cronologica (CA)-determinata de data nasterii
Introducere în psihologie II Pag. 7
2. Testele Standford-Binet (S-B)
Lewis Terman - a revizuit scala (fiecare item al testului a fost gradat in fct de de varsta). Varsta mentala
(MA) insumarea numarului de itemi rezolvati corect la fiecare nivel. Plus a adoptat un index adecvat de
inteligienta (William Stern = coef de inteligenta IQ) si astfel a creear testul Standford-Binet. Multe scoruri
ale unor teste de inteligenta sunt inca exprimate in IQ, dar nu mai sunt defapt calculate conform acestei
formule.
IQ=raportul dintre varsta mentala si varsta cronologica
IQ=MA/CAX100
IQ=100, cand MA=CA,

3. Scalele de inteligenta Wechsler

Atat Binet cat si Wechsler, creatorul scarei de inteligenta Wechsler pentru adulti (WAIS) au plecat de la
premisa ca inteligenta este o capacitate generala de a gandi.
- una pt adulti si una pt copii (David Wechsler)
- considera ca nu exista scala pt adulti si Scala S-Bdepindea prea mult de de aptitudinile lingvistice
- impartita in 2 sectiuni: 1 scala verbala+ 1 scala de performanta- produc scoruri separate ca si o scala
IQ completa

Introducere în psihologie II Pag. 8

 -

4. Testele de inteligenta aplicate in grup

A. TESTUL DE EVALUARE SCOLARA (SAT-Scholastic Assessment College Test)
B. TESTUL American de admitere la colegiu -ACT (American Colleg Test)
=exemple de teste de inteligenta generala administrate la nivel de grup
ABORDAREA FACTORIALA
Speraman a propus ideea ca un factor general G sta la baza performantelor diferitelor tipuri ale itemilor
testelor. Analiza factoriala este metoda de determinare a tipurilor de aptitudini care stau la baza
performantelor la testele de inteligenta.
-unii psihologi vad INTELIGENTA- ca pe o capacitate generala de intelegere si rationare care se manifesta
in diferite moduri (ex Binet)
-Wechsler “ inteligenta este compusul sau capacitatea globala a individului de a actiona intentionat , de a
gandi rational si de a face fata mediului in mod eficient”
-alti cercetatori se intreaba de existenta unei “inteligente generale“
-analiza factoriala (Charles Spearman) - metoda de-a obtine inform precise despre tipul de aptitudini care
determina performanta la testele de inteligenta
-o tehnica statistica , examinand intercorelatiile intre o serie de teste si, prin gruparea acelora care
prezinta cea mai
Introducere inalta corelare,
în psihologie II le reduce la un nr mai mic de dimensiuni independente, numite factori.
Pag. 9
-Spearman -indivizii poseda un factor general de inteligenta (g) in diferite proportii – o persoana poate fi
descrisa in general ca intelienta sau, in general, cu o minte greoaie , in fct de nivel de g pe care l poseda
- factorul g - determinantul major al performantei in cadrul testelor de inteligenta
- factorii speciali (s) -sunt specifici pt aptidutinile sau testele particular. Ex: testele de artimetica sau de
relatii spatiale determina fiecare cate un s
Inteligenta testata a unei persoane ar reflecta cantitatea de g + magnitudinea diferitilor factori s ai
individului. Perfromantele in matematica , ar fi o functie a inteligentei generale a persoanei si aptitudinii
matematice.
L. Thurstone- inteligenta poate fi separata intr-o serie de aptitudini primare prin folosirea anali factoriale.
Experimente- identifica 7 factori , rezulta Testul de aptitudini mentale primare -puterea lui predictive nu e
mai mare ca atestelor S-B si W
INFLUENTA CULTURALA – un test correct , din pct de vedere cultural -sa include itemi care pot care
pot fi aplicati deopotriva tuturor grupurilor. Alte culturi tind sa evidentieze rolul inteligentei sociale mai
mult decat o fac culturiile Europeana si Nord Americana.
TEORIILE CONTEMPORANE ALE INTELIGENTEI
1. T. LUI GARDNER – A INTELIGENTELOR MULTIPLE
Teoria lui Gardner a inteligentelor multiple sugereaza ca exista 7 tipuri de inteligenta distincte care sunt
independente una de cealalta, fiecare functionand ca un sistem separat al creierului (sau modul) conform
propriilor reguli.
- exista 7 tipuri diferite de inteligenta, care nu depind una de celalata, fiecare functionand in creier ca un
system separate (modul) dupa reguli proprii. Sunt: inteligenta lingvistica, muzicala, logico matematica,
spatiala, corporal-kinestetica, intrapersoanal, interpersonala
-provocare directa a ceea ce el numeste viziunile “clasice “ ale inteligentei ca fiind o capacitatea de a gandi
logic
-nu exista o singura capacitate mentala g ci o varietate de inteligente care lucreaza in combinatie
-inteligenta= aptitudinea de a rezolva probleme sau de a aranja produsele care sunt consecinta unei definiri
culturale particular sau a unei comunitati .
-aceste inteligente multiple permit indivizilor sa si assume diverse roluri: medici, fermieri…
Testul IQ-bun predictor pentru examenele de la universitates dar sunt mai putin valabile pt prezicerea
succesului de mai tarziu la locul de munca sau avansarea in variera
Cuantificarea (de ex a intelig interpersonale )poate explica motivul pt care unii cu rezultate stralucite la
colegiu esueaza lamentabil in viata de mai tarziu , in timp ce elevi mai putin buni devin lideri carismatici.

Introducere în psihologie II Pag. 10

2. TEORIA LUI ANDERSON A INTELIGENTEI SI DEZVOLTARII COGNITIVE
Teoria lui Anderson sugereaza ca diferentele de inteligenta rezulta din diferentele privind mecanismul de
procesare de baza care implementeaza gandirea, aceasta conducand la cunoastere.
-critica t Gardner- niveluri ridicate in oricare dintre tipurile de inteligenta sunt in general corelate cu niv
ridicate in alte dimensiuni , deci ele nu sunt distincte
- a incercat sa dezvolte o teorie bazata pe ideea inteligentei generale propuse de Thurstone
T lui Anderson=diferentele in inteligenta rezulta din diferentele induse de „mecanismul de procesare de
baza“ ce implementeaza gandirea care, la randul ei , produce cunoastere
Indivizii difera prin viteza ca care realizeaza procesele de baza . O pers cu un mechanism de procesare de
baza mai lent este predispusa la mai multe dificultati in doandirea cunostintelor decat o persoana cu un
mecansim de procesare mai rapid.
“modulele”-mecanismele care furnizeaza aceste capacitate universal, sunt automate
Teoria lui A -sugereaza 2 “rute “ ale cunoasterii
a) Implica folosirea mecansimului de procesare de baza, care functioneaza prin procesorii specifici pt a
dobandi cunoastine
b) Utilizarea modulelor pt dobandirea cunoastintelor.
3. TEORIA TRIARHICA A LUI STERNBERG
Teoria triarhica a lui Standberg are trei parti sau subteorii.
1. Subteoria (teoria) COMPONENTIALA – se ocupa de procesele de gandire
a) Metacomponentele -folosite pt a planifica, controla, monitoriza ,evalua procesarea in timpul
rezolv problememlor
Introducere în psihologie II Pag. 11
 b) Componente de performanta =realizeaza strategii de rezolvare a problemelor =aptitudini
creative
c) Componente -dobandire a cunoasterr-codifica , comnbina si compara informatiile in timpul
rezolvarii problemelor =aptitudini practice
2. T experentiala – explica rolul experientei in performanta inteligentei – diferenta de experienta
afecteaza aptitudinea de a rezolva probl
3. T. Contextuala – analizeaza efectele mediului si culturii individului- adaptarea in anumite context
-focalizata pe 3 procese mentale: adaptarea, selectia, modelarea conditiilor de mediu
in lumea reala

4. TEORIA BIOECOLOGICA A LUI CECI

Conform teoriei bioecologice a lui Ceci privind inteligenta, performante intelectuala de zi cu zi sau din
lumea reala nu poate fi explicata numai prin IQ sau printr-o notiune biologica de inteligenta generala.
Aceasta depinde in schimb de interactiunea dintre multiple potentiale cognitive si o baza de cunostinte
bogata si bine organizata.
- propune ideea ce exista “multiple potentiale cognitive” si nu o singura inteligenta generala sau g. Aceste
aptitudini multiple sau inteligente se bazeaza pe partea biologica si impugn limite proceselor mentale .
Aparitia lor este totusi modelata de provocarile si oportunitatile din mediul individului sau de context
- contextual -esential pt demonsrarea aptitudinilo cognitive
=context=domenii de cunoastere si factori ca: personalitatea, motivatia, educatia
Ceci crede ca aptitudinea de a se angaja in gandire complex este legata de cunoasterea dobandita in context
sau domenii particular
- performanta intelectuala depinde de interactiunea dintre multiple potentiale cognitive si o baza de
cunostinte bogata si bine organizata
Compararea teoriilor inteligentei

Introducere în psihologie II Pag. 12

 INTELIGENTA EMOTIONALA
=Intelegerea si controlul emotiilor noastre=cea mai importanta cheie pt sanatatea si succesul in viata
4 componente:
1. Perceptia si exprimarea exacta a emotiilor
– cand esti capabili sa citesti emotiile celorlati , poti citi amenintarile pe care le pot reprezenta
ei
-perceperea si exprim exacta a emotiilor la altii te ajuta sa empatizezi cu ei
- iti poti modifica reactiile fata de alte persoane , devenind mai persuasiv in argumentarea pct de
vedere, fie facandu-i ca i intelegi mai bine , rezulta negociatorul eficient din tine😊+ prieten de
nadejde
- oamenii care nu realizeaa ca sunt nelinistiti , pot ajunge la stari tensiune psihica, probl sanatate
2. Capacitatea de a accesa si-a genera emotii in folosul gandirii si a dezvoltarii personale – capabili sa
accesam emotiile noastre cand luam o decizie
„Ce simt in legatura cu aceasta?”- fiind capabil sa accesam emotiile de moment despre o problema
sau sa anticipam sentimentele noastre viit, atunci cand treb sa luam o decizie , primim informatii
importante, care ar putea sa joace rol in multe decizii

3. Intelegerea emotiilor si-a sensurilor emotionale – putem percepe ca suntem nelinistiti dar nu putem
face prea multe lucruri legat de acest aspect
-putem percepe cu claritate ca suntem nelinistiti, dar nu putem face prea multe lucruri legat de
aceasta.
Atentie atribuirea gresita! Atribuirea incorecta a tristetii voastre specializarii alese la facultate, in
loc sa corectati lista somnului..pt care aveti starea respective. Rezulta decizii gresite

4. Reglarea emotiilor -sa fii capabil sa ti gestionezi si reglezi emotiile in mod adecvat
Introducere în psihologie II Pag. 13
 - Nu inseamna sa controlezi complet emotiile
- Este necesar control
- -oamenii care suprima total furia , pot fi exploatati de ceilalti, cei care o exprima cronic , in mod
ostil-pierd prieteni (asta mi-e clar😊)
Se poate invata intelig emotionala?
- Psihoterapia da roade
Heritabilitatea
Oamenii de stiinta de orientare comportamentala cuantifica in general masura in care un grup de oameni
difera de un altul din punct de vedere al unei aptitudini sau trasaturi, calculand varianta scorurilor obtinute.
Cu cat indivizii din grup sunt mai diferiti unii de ceilalti, cu atat varianta este mai mare. Cercetatorii pot sa
incerce apoi sa determine cat din acea varianta este datorat diferitelor cauze. Proportia de varianta a unei
trasaturi care este considerata ca fiind determinata de diferentele genetice dintre indivizi este numita
hertiabilitate a trasaturii.
Heritabilitatea poate fi estimata prin compararea corelatiilor obtinute la perechi de gemeni monozigoti (care
au toate genele comune) si a corelatiilor obtinute la perechi de gemeni dizigoti (care in mediu au in comun
aproximativ jumatate din gena). Daca perechiile de gemeni monozigoti sunt mai asemanatori din punct de
vedere a trasaturiilor decat perechiile de gemeni dizigoti probabil ca trasatura are o componenta genetica.
Heritabilitatea poate fi estimata si din corelatia dintre perechiile de gemeni monozigoti care au fost separati
si crescuti in medii diferite. Orice corelatie intre astfel de perechi se datoreaza asemanariilor genetice.
Heritabilitatea se refera la diferentele dintre indivizi. Aceasta nu arata cat anume dintr-o trasatura a unui
individ se datoreaza factorilor genetici. Nu este un atribut fix al unei trasaturi: daca se intampla ceva care
schimba variabilitatea unei trasaturi intr-un grup, heratibilitatea va fi si ea modificata. H indica varianta in
cadrul unui grup, nu sursa diferentelor dintre grupuri. H indica totusi masura in care schimbari posibile ale
mediului ar putea modifica nivelul mediu al unei trasaturi in randul unei populatii.

Modulul 5
Cunoașterea socială

5.1. Ce este cunoasterea sociala

Studiul cunoaşterii sociale face exact acest lucru. Aceasta analizează interpretările subiective pe care le
fac oamenii prvitor la experienţele lor sociale, c şi modurile în care gândesc despre lumea socială.
Două moduri diferite de gândire automat şi neintenţional, deseori neconştientizat, şi un altul mai
controlat şi deliberat, de care suntem pe deplin conştienţi.

5.2. Formarea impresiilor

5.2.1. Stereotipuri
=> scheme; ele sunt păreri şi cunoştinţe organizate despre oameni, obiecte, evenimente şi situaţii.
Introducere în psihologie II Pag. 14
 Procesul de căutare în memorie a schemei cuprinzând cele mai multe date asemănătoare celor noi este
numit procesare schematică sau gândire descendentă.

Stereotipurile sunt scheme pentru clase sau subtipuri de oameni. Stereotipul este o mini-teorie despre
acele trăsături particulare şi comportamente ce se potrivesc cu alte anumite trăsături şi comportamente. Pe
lângă schemele pentru clase de oameni, mai folosim şi scheme pentru indivizi, cum ar fi preşedintele
Statelor Unite sau părinţii nostri. Şi aşa cum spuneam, şi noi avem o schemă despre sine sau o schemă
despre noi înşine – un set de concepţii proprii organizate şi stocate în memorie.

ACTIVAREA AUTOMATĂ A STEREOTIPULUI

Stereotipuri despre oameni: şi acestea pot deveni obişnuite şi automate, operând inconştient.
Experimentele care demonstrează caracterul automat al stereotipurilor se bazează pe tehnici de amorsaj.
Amintiţi-vă că amorsajul se referă la activitatea accidentală a schemelor de către contexte situaţionale.
Amorsajul poate activa în mod automat stereotipurile, fără ca acesta să fie un proces conştient.
O sursă principală de amorsaj a stereotipurilor este mass-media vizuală – televiziunea, filmele, afiele şi
altele de acest fel. Mai ales potretele de femei sunt stereotipe.
Stereotipurile pot fi, de asemenea, activate prin amorsaj inconstient.
De fapt, oamenii nici nu trebuie să fie de acord cu stereotipul pentru a fi afectaţi de el.
Pentru afro-americani, chipurile de americani europeni reprezentau un out group („ei” versus „noi).
Categorisim oamenii ca membri ai unui out group, activăm în mod simultan şi automat asocieri negative,
care favorizează răsunsurile negative.

Activitatea amigdalei, a fost mai redusă în cazul chipurilor celor apartenenţi la grup. Aceste date
sugerează faptul că acele chipuri nefamiliare în general, indiferent de apartenenţa rasială, sunt iniţial
percepute ca ameninţătoare. Cu timpul totuşi, acest răspuns de ameninţare scade în cazul celor consideraţi
„ca noi”, dar nu şi în cazul celor categorisiţi „altfel decât noi”.
STEREOTIPURILE ŞI PROCESAREA INFORMAŢIEI.
Studiile confirmă faptul că stereotipurile, ca şi schemele, în general, ne ajută să procesăm informaţia.
Instrucţiunea de formare a unei impresii îi face pe subiecţi să caute scheme relevante sau stereotipuri care
să-i ajute să organizeze materialul mai bine.
Fără stereotipuri, am fi copleşiţi de informaţia care ne asaltează. stereotipurile influenţează percepţiile şi
amintirile noastre despre infrmaţia oferită, ca şi raţionamentele pe care le facem.
Acest studiu ilustrează efectul de prima-realitate: în general, prima informaţie pe care o primim are cel
mai mare impact asupra impresiilor noastre generale.

Efectul de primaritate // formarea impresiei

Deşi mulţi factori contribuie la producerea efectului de primaritate, acesta pare să fie în primul
rând o consecinţă a unei procesări schematice sau a unei gândiri descendente. Atunci când încercăm
pentru prima oară să ne formăm o impresie despre o persoană, căutăm în memorie scheme sau
stereotipuri ce se potrivesc cel mai bine cu datele primite.
Steeotipul nostru activat de comportamentul iniţial ne modelează percepţia tuturor datelor
Introducere în psihologie II Pag. 15
 ulterioare. Mai general vorbind, percepţiile noastre ulterioare devin influenţate de schemă şi de aici
relativ impermeabile la noi date. Există deci un mare adevăr în acel avertisment convenţional conform
căruia prima impresie contează.
Stereotipurile ne ajută, de asemenea, să facem inferenţe, ceea ce înseamnă că judecăţile noastre
merg dincolo de informaţia primită.
Stereotipurile despre rasă şi gen au fost, de asemenea, considerate drept forme de interpretare a
comportamentului celorlalţi. vedem că informaţia care conţine un stereotip este considerată drept
diagnostic al capacităţilor sau personalităţii persoanei în cauză, în timp ce informaţia nepotrivită cu
stereotipul este considerată drept necaracteristică şi, deci, anulată.

amorsajului // influenţaţi să vadă lumea prin lentila unui stereotip activat al genului.

Stereotipurile (cum ar fi procesarea descendentă sau, mai gneral, procesarea schematică)

determină modul în care percepem, ne amintim şi interpretăm informaţia despre oameni. Astfel, când ne
formăm impresia despre ceilalţi, nu primim pur şi simplu infomaţia disponibilă despre ei şi o procesăm
într-un mod nemijlocit. Din contră, noi filtrăm informaţia prin stereotipurile deja existente şi ne construim
percepţiile, amintirile şi inferenţele. // efectele stereotipurilor asupra percepţiei şi gândirii rămân deseori
invizibile: deseori privim aceste construcţii ca reprezentări directe şi nemijlocite ale realităţii! // rareori
vedem care este rolul stereotipurilor în formarea interpretărilor noastre şi, în schimb, credem că pur şi
simplu „am luat lucrurile aşa cum sunt”.
STEREOTIPURILE AUTOREALIZABILE.
Stereotipurile pot fi şi un fel de oracol – pot prezice viitorul. Dar acest lucru nu se întâmplă pentru că
stereotipurile sunt neapărat adevărate. // o dată activate, stereotipurile pot pune în mişcare un lanţ de
procese comportamentale care servesc la activarea în ceilalţi a comportamentelor care confirmă
stereotipul iniţial, un efect numit profeţie care se autorealizează.

Introducere în psihologie II Pag. 16

 // stereotipurile nu se află doar în mintea nostră. Ele se transpun şi în acţiunile noastre. //
Convingerile găsesc un mod de a se transforma într-un fel sau altul în realitate.
// ipoteză că indivizii cu stereotipuri pot avea o atitudine care, de fapt, provoacă comportamentul
stereotip ce susţine prejudecăţile.
Profeţiile autorealizabile pot acţiona complet inconştient. // simpla prezenţă a unei persoane cu
stereotipii poate activa stereotipuri care vor deveni curând autorealizabile.
Stereotipurile pe care ni le formăm despre grupul din care facem parte pot fi, de asemenea,
autorealizabile.
Explicaţia dominantă pentru natura autorealizabilă a stereotipurilor este legată de un concept
numit ameninţarea stereotipului, care sugerează că simpla ameninţare de a fi identificat cu un
stereotip poate declanşa o mărire a nivelului anxietăţii individului, ceea ce în schimb îi afectează în
mod negativ performanţele // Printr-un principiu numit acţiune ideomotorie, activarea mentală a
acestor reprezentări comportamentale – numai prin a te gândi la ele – pot face mai probabile
comportamentele corespunzătoare. De pildă, dacă stereotipul despre afro-americani – care include şi
caracteristica „lene” - este activat într-o situaţie de testare, poate declanşa automat comportamentul
„leneş”, cum ar fi acela de a ghici sau de a nu citi cu atenţie testul.

5.2.2. Individuaţia

Iindividuaţie - ceea ce înseamnă evaluarea calităţilor unui individ pe baza unei relaţii de tip persoană-
cu-persoană. // uneori putem trece peste efectele stereotipurilor şi ne putem forma păreri mai personalizate
şi mai apropiate de adevăr în privinţa celorlalţi prin individuaţie. Dar de regulă, formarea aceste păreri mai
apropiată de adevăr are nevoie de un mod de gândire mai controlat şi mai profund.

DECLANŞATORII INDIVIDUAŢIEI.
Un model influent al formării impresiei, numit modelul continuum-ului, descrie continuum- ul complet
al proceselor ce au loc plecând de la stereotipie către individuaţie. Se poate vedea că stereotipia
automată este primul proces psihologic pus în mişcare în momentul când întâlnim o persoană pentru
prima dată (denumit „categorizare iniţială”). În numai câteva milisecunde putem face această categorizare
inconştientă şi automată a persoanei abia întâlnite după gen, etnie şi vârstă.
(1) se aplică majorităţii oamenilor
(2) sunt disponibile imediat
(3) au deseori sensuri culturale importante relevante scopurilor noastre.
Depăşirea simplelor stereotipii depide de relevanţa pe care o are persoana pe care am întâlnit-o pentru
noi.
Primul lucru pe care îl facem când derulăm acest proces mai atent al formării impresiei este să încercăm
să găsim confirmarea clasificării iniţiale. Informaţia primită arată că acea categorizare iniţială nu
corespunde. Acum vei căuta o altă categorie, mai restrânsă, acest lucru se cheamă recategorizare.
// un proces denumit „integrare graduală” (piesă cu piesă), // atunci când informaţia mai detaliată despre o
persoană este disponibilă şi atunci când suntem motivaţi şi capabili să dăm mai multă atenţie acelei
informaţii, ajungem să judecăm oamenii „aşa cum sunt ei”. Iar acest lucru înseamnă individuaţie. Ne
îndepărtăm de stereotipie şi categorizare către individuaţie. // atunci când ceilalţi devin relevanţi pentru
 noi – adică, dacă viitoarele noastre interese depindîn vreun fel de ei – devenim motivaţi să ne facem o
impresie mai atentă, mai corectă şi mai individuată.

STRUCTURI CARE SUSŢIN INDIVIDUAŢIA.

Un contact cooperant structurat între membrii diferitelor grupuri sociale reduce stereotipia şi favorizează
individuaţia. // Deci, dacă te afli în situaţia de a conduce un grup de persoane care par să fie divizate de
impresiile stereotipe despre ceilalţi, ţine minte că poţi reduce efectele păgubitoare ale stereotipiei prin
creearea nevoii de cooperare sau de împărtăşire a unei informaţii importante.

CONTROLAREA STEREOTIPURILOR.
Putem depăşi în mod conştient influenţa stereotipurilor, dar numai dacă sunt îndeplinite unele condiţii:
(1) a fi conştient de influenţa potenţial negativă a stereotipurilor
(2) a fi motivat să reduci deformarea imaginii şi,
(3) a avea suficiente resurse de a te angaja într-o gândire controlată şi deliberată.
Printr-un efort de gândire, unii oameni pot depăşi efectele păgubitoare ale stereotipurilor, chiar şi în cazul
întâlnirilor de scurtă durată. // oamenii care îşi propun să nu aibă imagini deformate pot // să evite
activarea automată a stereotipurilor. // nu trebuie să fim sclavii activării automate a stereotipurilor sociale.
Din contră, printr-o combinare potrivită între motivaţie şi controlare a gândirii, putem învăţa să tratăm
oamenii corect, „aşa cum sunt ei”,

5.2.3. Atribuirile

Un alt proces prin care ne formăm impresiile despre ceilalţi implică înţelegerea cauzelor
comportamentului lor.
Suntem martori la un anume comportament şi trebuie să decidem căreia dintre aceste cauze săi
atribuim acţiunea. Atribuirea se raportează la încercările noastre intuitive de a deduce cauzele
comportamentului.
REEXAMINAREA ERORII FUNDAMENTALE DE ATRIBUIRE.
Una dintre sarcinile importante ale atribuirii cu care ne confruntăm este de
a decide dacă un comportament observat de noi reflectă ceva anume despre persoana respectivă sau ceva
despre situaţia în care am observat acea persoană. // atribuire dispoziţională sau internă. Deducem că
ceva în legătură cu acea persoană stă la originea comportamentului său (de pildă, sportivului chiar îi
plac pantofii aceia). // dispoziţie se referă la părerile unei persoane, la atitudinile şi caracteristicile
personalităţii sale. // atribuire situaţională sau externă. Deducem că o cauză externă este responsabilă
pentru un comportament anume (de exemplu banii, normele sociale, ameninţările).
Fritz Heider, fondatorul teoriei atribuirii, arăta că u8neori comportamentul unui individ este atât de
important pentru noi încât îl luăm drept o reprezentare autentică a unei persoane şi acordăm insuficientă
greutate circumstanţelor care o înconjoară (1958). Subestimăm cauzele situaţionale ale
comportamentului, trăgând prea uşor concluzii privitoare la dispoziţia persoanei respective. // avem o
schemă a cauzei şi efectului pentru comportamentul uman care dă prea multă importanţă persoanei şi
prea puţină situaţiei. Aţi învăţat una dintre cele mai importante lecţii din sociopsihologie: faptul că
situaţiile sunt, de fapt, cauze foarte puternice ale comportamentului social al oamenilor. // o altă lecţie: că
în aprecierile noastre zilnice, deseori nu ţinem seama de puterea cauzală a situaţiilor. // eroarea
fundamentală de atribuire.
Eroarea fundamentală de atribuire apare atunci când subestimăm influenţele situaţionale asupra
comportamentului şi credem că o anume caracteristică personală a individului este cea răspunzătoare
de acesta.
 CERCETĂRI RECENTE
Deși este evident că ca diferite culturi practică obiceiuri socialie diferite, acestea sunt considerate
irelevante , pentru procesele cognitive de ,, bază ‘’ , cum sunt categorizarea și raționarea cauzală.// și arată
că sistemele sociale deosebite nu fac decât să creeze și să întărească sisteme distincte de gândire (Nisbett,
Peng , Choi și Norenzzayan , 2001 )
Studiile inițiale au arătat că, pe când americanii apreciază comportamentul celorlalți conform
atribuirii dispoziționale, indienii hinduși și chinezii preferă să explice comportamente similare , în termeni
de atriuire situațională (Miller 1984, Morris și Peng, 1994 , Norenzayan și Nizbett, 2000 ).
Continuă să apară dovezi că, asiaticii, mai mult decât vesticii, dau mai multă atenție contextelor și
situațiilor (Massuda și Nisbett, 2001) și sunt mai influențați de acestea (Ji, Peng și Nisbett, 2000) .Aceste
nenumărate alte diferențe Est-Vest în modurile de gândire sunt acum considerate dovezi că asiaticii au o
gândire holistică, în timp ce vesticii au mai mult o gândire analitică (Nisbett ș.a. 2001).
Gândirea holistică este definită ca o orientare către întregul context sau spațiu când se atribuie
cauzalitatea , făcând prea puțin uz de categorii și logică și bazându-se mai mult pe raționamentul dialectic,
ceea ce include recunoașterea și depășirea contradicțiilor aparente.Prin constrat, gândirea analitcă, este
definită ca o orientare către obiect, scoase din contextul lor, cu folosirea categoriilor și logicii și evitarea
contradicțiilor.De unde au apărut aceste diferențe
Culturile colectiviste, pun accentul pe conexiunile și interdependețele fundamentale dintre oameni .
În timp ce culturile individualiste pun accentul pe separarea și independența fundamentală a indivizilor.
Tendințele colectiviste pot proveni de la vechii chinezi , orientați către armonie socială și acțiune comună,
pe când tendințele individualiste provin de la vechii greci orientați către acțiunea individuală .
// faptul că asiaticii sunt mai holistici în gândire,pe când vesticii contemporani sunt mai analitici
(Nisbett ș.a. 2001 ) .Și atunci , modul în care ne folosim creierul nu este universal sau biologic.Mai
degrabă modurile noastre de gândire sunt maleabile, formate după ale înaintașilor noștri care au trăit cu
misiuni de ani în urmă și sunt întărite de practicile sociale contemporane.
O concluzie a acestui studiu este aceea că oamenii care aleg subiectele discutate într-o conversație
vor fi consideați mai buni cunoscători decât cei care le-au permis în mod pasiv să stabilească subiectul,
chiar dacă toată lumea este conștientă de diferențele dintre rolurile jucate.
// eroarea fundamentală de atribuire poate acționa pentru tine sau împotriva ta.
//Procesul atribuirii fundamenatele are 2 parti: o concluzie dispozițională si corecția situațională.
Experimentele sugereaza ca primul pas al concluziei dispoziționale este mai automat decât al doilea pas al
corecției situaționale.
Aceasta sugerează că facem o eroare fundamentală de atribuire atât de des pentru că este un proces
automat care apare frecvent fără conștientizare. Numai atunci când avem resursele cognitive de a gândi
deliberat și cu atenție, putem corecta atribuirea dispozițională automată de la început cu referință la
posibilele cauze situaționale.
Toată această ocupație cognitivă înseamnă că vom face aceeași eroare fundamentală de atribuire
din nou și din nou.
 5.3. Atitudinile

Atitudinile – sunt plăceri și neplăceri – evaluări favorabile sau nefavorabile și reacții referitoare la
obiecte, oameni, situații sau alte aspecte ale lumii înconjurătoare,inclusiv idei abstracte și politici
sociale. Deseori ne exprimăm atitudinile prin formulări de opinie // Dar deși atitudinile exprimp sentimente
ele sunt deseori legate de cunoaștere – și mai exact, de credințe privind obiectele // Mai mult, atitudinile
sunt uneori legate de acțiuni pe care le facem conform respectului arătat față de obiectele vizate

Astfel, sociopsihologii consideră de obicei că atitudinile cuprind: o componentă cognitivă, o

componentă afectivă și una comportamentală. // distincția între stereotipuri negative ( credințe și percepții
negative despre un grup – componenta negativă), prejudecăți (sentimente negative privitoare la grup-
componenta afectivă) și discriminare ( acțiuni negative îndreptate împotriva membrilor grupului –
componenta comportamentală ).
Unii teoreticieni preferă să definească o atitudine numai prin componentele cognitivă afectivă; Dar
în ciuda definițiilor diferite, toți sunt de acord în privința interelaționării dintre păreri, sentimente și
comportamente.
Studiile asupra atitudinilor i-au preocupat pe sociopsihologi de zeci de ani. // Mai ales din două
motive – primul motiv este acela că, cel puțin în societățile democrate, oamenii vorbesc foarte mult
despre atitudinile lor.
Al doilea motiv, pentru care atitudinile specifice au fost considerate atât de importante pentru
sociopsihologie și motiv pentru atâtea dezbateri și sondaje este o presupoziție cheie, atitudinile oamenilor
le prezic comporamentul.
Această ipoteză poate fi descompusă în trei părți. În primul rând, comportamentul uman este
intențional și reflectă preferințele individului. // În al doilea rând, atitudinile reprezintă preferințele. Și în
al treilea rând, pentru a prezice comportamentul, putem studia atitudinile. // dacă dorim să schimbăm
comportamentul oamenilor, ar trebui să începem prin a le schimba atitudinile.

5.3.1. Comunicarea persuasivă

Modelul probabilității elaborării
cele mai proeminente teorii bi-procesuale a persuasiunii. // O idee de bază în acest model, este
aceea că oamenii experimentează un continuum al probabilității elaborării. În termeni mai simpli, aceasta
înseamnă că uneori suntem motivați și dispuși să fim atenți, să gândim și să elaborăm mesajul persuasiv,
iar alterori nu. Capătul acestui continuum în care ne situăm în anumite momente determină procesele
cognitive ce guvernează persuasiunea. Astfel, conform modelului probabilității elaborării, dacă ne aflăm
chiar la capătul de sus continuum-ului – dispuși și capabili să gândim profund – atunci persuasiunea ar
urma un traseu central, bazându-se pe o gândire controlată și angajată. Dacă ne aflăm la capătul de jos al
continuum-ului – din varii motive, nedispuși sau incapabili să gândim profund, atunci persuasiunea ar
urmări un traseu periferic, bazându-se pe gândire automată și lipsită de efort.

Traseul central al persuasiunii

// atunci când un individ răspunde mental – și elaborează – comunicarea persuasivă. Persuasiunea
urmează un traseu central numai atunci când individul este motivat să genereze gânduri ca răspuns la
conținutul comunicării și are capacitatea și oportunitatea de a o face.
O serie de studii oferă dovada că gândirea controlată urmează traseul central către persuasiune
Într-un anume sens, traseul central către persuasiune, poate fi considerat auto-persuasiune produsă
de gândurile pe care persoana respectivă le generează în timp ce citește, ascultă sau chiar anticipează
comunicarea. Acele gânduri se dovedesc a fi mai influente decât comunicarea în sine.

Traseul periferic către persuasiune

Se spune că persuasiunea urmează un traseu periferic atunci când individul răspunde la indiciul
nelegat de conținut ce caracterizează comunicarea ( cum ar fi nr de argumente pe care îl conține) sau la
contextul comunicării ( cum ar fi credibilitatea vorbitorului/ frumusețea împrejurimilor). Traseul periferic
este urmat atunci când individul este incapabil, din varii motive – sau nedispus să depună efortul cognitiv
necesar de a evalua cu atenție conținutul comunicării.
Condiționarea clasică ( prezentă în cap 7) este unul dintre cele mai primitive mijloace de schimbare
a atitudinilor prin traseul periferic. În campaniile publicitare

Central sau periferic?

Există mai mulți factori care pot influența traseul – central sau periferic – de urmat. // implicarea
personală.

Modelul probabilității elaborării prezice faptul că studenții implicați puternic vor fi motivați să
proceseze argumentele eseului și astfel să genereze răspunsuri cognitive relevante asupra subiectului.
Acesta este traseul central al persuasiunii, care implică faptul că argumentele puternice vor trezi mai multe
răspunsuri cognitive de adeziune și mai puține contraargumente decât o vor face argumentele slabe și prin
urmare vor provocări atitudini mai favorabile față de eseu – așa cum, într-adevăr s-a și întâmplat.
Traseul periferic, care susține ideea că individul aflat în această situație nici măcar nu se va mai
obosi să determine dacă argumentele sunt puternice sau slabe și va apela pur și simplu la regula euristică –
mesajele cu multe argumente sunt probabil mai valide decât cele cu puține argumente. Astfel, argumentele
puternice nu vor mai fi eficiente decât argumentele slabe și 9 argumente vor fi mai persuasive decât 3
argumente – indiferent dacă sunt puternice sau slabe.
Un experiment // participanții din situația de implicare înaltă erau mai influențați de puterea
argumentelor dar participanții din situația de implicare redusă au luat decizii bazându-se mai mult pe
euristică. Argumentele formulate de un expert sunt mai valide decît argumentele formulate de un non-
expert

Atitudini și comportament
studierea atitudinilor // să ne ajute să prezicem comportamentul pe care îl va avea o persoană. //
Presupoziția că atitudinile unei persoane determină comportamentul acesteia, este adânc înrădăcinată în
gândirea occidentală și în multe situații această presupoziție se adeverște.
Dar această presupoziție a fost zdruncinată din temelii la sfârșitul anilor 60 de o critică nimicitoare
a oamenilor de
// Studiu: oaspeți un cuplu de chinezi. Din 128 de răspunsuri primite, 92% au răspuns negativ. Cu
alte cuvinte, acești proprietari au exprimat atitudini mult mai părtinitoare decât comportamentul lor real.
(LaPierre, 1934). Trăgând concluzii din acest studiu și din mai multe altele, criticii au spus că atitudinile
nu pot prezice deloc comportamentul.
 Comportamentul oamenilor este determinat de mulți alți factori în afara atitudinii. Un factor evident
este gradul de constrângere dintr-o situație: deseori trebuie să acționăm într-un mod care nu este conform
cu ceea ce simțim sau credem. // câtă putere au situațiile. În studiul lui Asch, participanții s-au conformat
majorității chiar și atunci când știau că majoritatea se înșală. Presiunea grupului de apartenență poate
exercita o influență similară asupra comportamentului.
În general s-a dovedit că atitudinile prezic cel mai bine comportamentul atunci când:
1. sunt puternice și constante
2. sunt legate strâns de comportamentul pentru care s-a emis predicția
3. se bazează pe experiența directă a individului
4. individul este conștient de atitudinea sa
Vom acorda atenție, pe scurt, fiecăruia dintre acești factori.

5.4. Atracția interpersonală

Plăcerea și Atracția
determinanți ai atracției interpersonale // atracția fizică, proximitatea, familiaritatea și asemănarea. // în
cazul cuplurilor contemporane, acești factori nu sunt întotdeauna suficienți pentru a menține o relație pe
termen lung.

Atracția fizică
Spre deosebire de caracter și personalitate, înfățișarea este un factor asupra căruia nu prea avem control, de
aceea pare nedrept să folosești acest criteriu pentru a place sau a nu place pe cineva. De fapt, studii conduse
de-a lungul câtorva decade, au arătat că oamenii nu consideră frumusețea fizică foarte importantă în
atracția fața de o persoană

Dar cercetările asupra comportamentelor actuale au arătat altceva

// numai atracția fizică a defini cât de mult era plăcută persoana respectivă de partener. Niciuna din
aprecierile asupra inteligenței, a relațiilor sociale sau personalității nu au avut vreun rol în atracția dintre
parteneri // Mai mult, s-a observat că importanța frumuseții fizice operează nu numai la prima întâlnire, ci
și la alte întâlniri ulterioare (Mathes, 1975) și chiar în căsnicii. (Margolin & White, 1987).
Și bărbații și femeile sunt apreciați mai favorabil atunci când au un partener sau un prieten romantic,
arătos, decât atunci când se află în compania unei persoane neatractive. (Sheposh, Deming & Young,
1977; Sigal & Landy,
1973). Dar există și o fațetă interesantă – și bărbații și femeile sunt depreciați atunci când sunt văzuți
împreună cu un străin care este fizic mai arătos decât ei ( Kernis & Wheeler, 1981). Aparent, au de suferit
din comparația cu persoana cealaltă.

Proximitatea
Cercetările arată că cel mai bun predictor care arată dacă doi indivizi sunt prieteni este proximitatea,
sau distanța la care trăiesc.

Familiaritatea
Un sintre cauzele principale ale faptului că proximitatea creează atracție pentru cineva este faptul că
stimulează familiaritatea, // numim efectul simplei expuneri, // familiaritate-duce-la-atracție
 Similaritatea
// asemănarea nivelului de atractivitate interpersonală: cei mai mulți dintre noi ajungem să avem parteneri
care sunt cam la fel de frumoși ca și noi.
// că soții care aveau o personalitate asemănătoare se asemănau și în privința preferințelor de petrecere a
activităților zilnice, cum ar fi vizitele la prieteni, ieșirea la o cină în oraș și participarea la activități
comunitare sau la întâlniri profesionale
// efectul familiaritate –duce-la-atracție s-a dovedit a fi chiar mai puternic decât asemănarea.
Dar poate că motivul principal pentru care asemănarea produce atracție este că și normele sociale și
circumstanțele situaționale ne aruncă alături de oameni care sunt la fel ca noi.
// se sugerează deseori că zicala cu contrariile se atrag se poate totuși aplica la unele trăsături de
personalitate complementare ( Winch, Ktsanes & Ktsane, 1954). //
Dar în ciuda plauzabilității acestor ipoteze ale complementarității, nu există foarte multe dovezi pentru ea

Transferul
// tendința clienților de a-și transfera sentimentele și presupozițiile privitoare la semnificația particulară a
cuiva – cum ar fi un părinte sau un soț – asupra terapeutului lor. // întâlnim o persoană nouă care ne
amintește de cineva care a fost important pentru noi în trecut, acel sentiment de recunoaștere ne influențează
percepțiile și chiar atracția – față de acea persoană
// acest efect al transferului afectivității se face cu ajutorul schemelor activate. // schemele pot fi activate (
sau amorsate) automat și, odată activate, ele influențează aspecte variate ale procesării informației, inclusiv
memoria și interferențele.

Iubirea și alegerea partenerului de viață

A iubi înseamnă mai mult decât a plăcea pe cineva.
Indiciile de pe scala lui a plăcea, arătau gradul în care o altă persoană este plăcută, respectată, admirată și
cinsiderată matură și cu o judecată bună. Indiciile de pe scala lui a iubi, arătau trei teme principale:
sentimentul de atașament ( Mi-ar fi greu să mă descurc fără...), sentimentul de grijă ( As face aproape orice
pentru...) și un sentiment de încredere ( Simt că ma pot bizui...) Cele două scle sunt corelate numai parțial - .
56 pentru bărbați și .36 pentru femei.

Iubirea și căsătoria

Iubirea și Expansiunea sinelui

Unii sociopsihologi au sugerat că o primă motivație a îndrăgostirii constă în nevoia de expansiune a sinelui
//. Se consideră că relațiile afective produc expansiunea sinelui – sau ne măresc potențialul de capacități și
resurse – în moduri variate. // te simți bine când te îndrăgostești pentru că se produce o expansiune rapidă a
sinelui.
// de strânsă devine legătura (chiar până la a se confunda) cu sinele.

Iubirea Pasională și cea de Parteneriat

Iubirea pasională este definită drept o stare emoțională intensă în care – senstimentele de tandrețe și
atracția sexuală, bucuria și durerea, anxietatea și calmul altruismul și gelozia coexistă într-un
 amestec derutant de sentimente // S-a sugerat că experiența iubirii pasionale combină stimularea
fiziologică cu percepția faptului că stimularea este provocată de partener

Iubirea de parteneriat este definită drept – afecțiunea pe care o simțim pentru cei a căror viață se
întrepătrunde cu a noastră // Caracteristicile iubirii de parteneriat sunt încrederea, grija, toleranța față
de defectele și idiosincraziile partenerului și un ton afectiv de căldură și atașament în locul pasiunii
puternice. // Cuplurile cele mai rezistente au pus accentul pe elementele de parteneriat din relația lor, iar
teoria și cercetările arată că sentimentele puternice care caracterizează iubirea pasională au o probabilitate
mică de a rezista în timp

TEORIA TRIHOTOMICĂ A IUBIRII

Aceasta împarte iubirea în trei componente: intimidate, pasiune şi angajament (Sternberg,1986).Intimitatea
este componenta emoţională şi implică apropiere şi împărtăşirea sentimentelor. Pasiunea, componenta
motivaţională, constă în atracţia sexuală şi prezenţa sentimentului romantic de a fi”îndrăgostit”.
Angajamentul este componenta cognitivă; aceasta reflectă intenţia de a păstra relaţia. Combinarea celor
trei componente în diverse feluri, oferă opt feluri de relaţii.

FORMAREA PERECHILOR ŞI STRATEGII DE ALEGERE A PARTENERULUI DE VIAŢĂ

Conform psihologilor evoluţionişti, oamenii au evoluat pentru a forma legături intense, de lungă durată, cu
un partener şi a asigura supravieţuirea urmaşilor până la vârsta reproducerii.

Psihologia evoluţionistă formulează şi predicţia că un bărbat va prefera să formeze cupluri cu cele mai
fertile tinere femei disponibile,deoaece ele au cea mai mare probabilitate de a-i dărui copii. O femeie va
prefer să formeze un cuplu cu un bărbat cu un statut social înalt şi resurse materiale solide, unul care poate
da copiilor ei cele mai bune şanse de supravieţuire până la maturitate şi de a se reproduce la rândul lor.
Prin urmare, psihologii de orientare evolutionsită afirmă că bărbaţii vor prefera femeile mai tinere (cu
mulţi ani de fertilitate în faţa lor) în timp ce femeile vor prefera bărbaţii mai în vârstă (care au resurse
materiale).

Domeniul cunoașterii sociale se ocupă de această sarcină. Examinează procesele prin care stereotipurile și
alte scheme sociale sunt activate și felul cum afectează ele gândirea oamenilor și comportamentul lor. El
examinează, de asemenea, și procesele prin care oamenii pot trece de stereotipuri pentru a ajunge să se
cunoască mai bine unii pe alții. și mai examinează procesele prin care oamenii sunt convinși să se
răzgândească și chiar să se îndrăgostească.

// în cunoașterea socială – sau în modul de a gândi despre ceilalți – au loc două pocese; unul este mai
automat și inconștient, iar celălalt este deliberat și implică un efort de gândire.

// au fost abordate două teorii – modelul continuum-ului formării impresiilor și modelul probabilității de
elaborare în persuasiune // – care ilustrează perspectivele biprocesuale,//. Recunoașterea acestor două
moduri de gândire ne ajută să înțelegem mai bine și chiar să influențăm efectele sociale. Presupunând că
suntem capabili și dispuși să facem un efort de gândire – poate pentru că suntem implicați într-o
conversație, în conducerea unui interviu sau în încercarea de a supraveghea formarea impresiilor despre noi
– suntem mai sensibili la diverse forme de cunoaștere și comportament social automat.