Sunteți pe pagina 1din 2

Problematica aderării Turciei la Uniunea Europeană

Andrei Butaru

Dezideratul Turciei de a deveni membră a Uniunii Europene datează din al şaselea


deceniu al secolului trecut , când Acordul de asociere la Comunitatea Economică Europeană
prevedea explicit posibilitatea aderării la aceasta. Chiar si în acest context a fost nevoie de 36
de ani pentru ca Turcia să fie recunoscută drept stat candidat și încă 6 până când negocierile
de aderare să înceapă. Relația dintre UE și Turcia poate fi metaforic privită ca o idilă sinuoasă
. UE își dorește Turcia aproape însă, cu cât aceasta se apropie mai mult, cu atât creşte frica de
un angajament serios. Oare cât poate dura acest tip de relație? Este interesant de analizat care
sunt argumentele pro și contra privind un posibil „mariaj” al acestora.

Turcia beneficiază de o poziționare geografică excepțională, ea făcând parte din nu


mai puțin de cinci subsisteme regionale: Mediterana Orientală, Orientul Mijlociu, Balcanii,
Caucazul și Asia Centrală. Ea constituie astfel un punct de trecere terestru și aerian între
Europa și Asia, dar și maritim, între Mediterană și spațiul slav. O Turcie membră UE ar putea
plasa Europa în centrul scenei internaționale, aceasta câștigând astfel o putere geopolitică
majoră în cea mai „încinsă” zonă din lume. Uniunea Europeană ar beneficia în acest fel de
controlul strategic asupra apei dulci din Irak, din Golf și din Orientul Apropiat, zone tributare
fluviilor Tigru și Eufrat ce trec în amont prin Turcia. O Turcie europeană ar putea promova pe
de o parte, valorile democratice într-o zonă profund instabilă și conflictuală (Caucaz, Orientul
Mijlociu) iar pe de altă parte ar putea reprezenta un simbol de toleranță culturală și religioasă
care ar combate teoria „ciocnirii civilizațiilor”. Toate aceste lucruri servesc politicii externe a
Statelor Unite care prin vocile ultimilor doi preşedinţi(G.W. Bush şi Barrack Obama)
militează intens pentru aderarea Turciei.

Din punct de vedere economic, poziţionarea Turciei ca stat european asigură în mod
optim atât aprovizionarea cu gaze și petrol cât și securitatea rutelor energetice, date fiind
resursele importante din Marea Caspică, Orientul Mijlociu sau Asia Centrală. Europa se
asează mult mai convenabil atât logistic cât și comercial faţă de Kuweit, Iran, Arabia Saudită
sau Turkmenistan via Marea Caspica.
Suprafaţa Turciei şi numărul de locuitori reprezintă o creştere considerabilă a pieţei de
desfacere a mărfurilor comunitare . Demn de remarcat este că prin această aderare se poate
aduce în discuţie un reviriment al forţei de muncă oarecum îmbătrânite din Europa
Occidentală prin aportul demografic al unei populaţii tinere şi a unei forţe de muncă relativ
ieftine.

Cînd vine vorba de argumente contra aderării Turciei primul punct de referință îl
reprezintă factorul identitar. Turcia reprezintă o mixtură euro-asiatică ce nu se mulează foarte
convenabil pe principiile socio-culturale ale civilizației vestice. În plus există problema etniei
kurde ce manifestă puternice tendințe naționaliste și poate duce la creearea unei surse de
instabilitate în interiorul UE.

O altă piedică majoră privind integrarea Turciei este conflictul perpetuu asupra
Ciprului. Partea de nord a insulei autoproclamată „Republica Turcă a Ciprului de Nord” se
află sub ocupaţie turcă din 1974 și, mai mult, Turcia nu recunoaşte existenţa statală a
Republicii Cipriote (de facto, partea de sud a insulei), membră a UE din 2004. Situația este cel
putin paradoxală: Turcia, candidată la accederea la UE este forţă ocupantă a unui stat membru
pe care în plus, nu îl recunoaşte. Pentru ca aderarea să se realizeze este nevoie de acordul
tuturor statelor membre și este greu de crezut că în aceste condiții, ciprioții ar accepta
primirea inamicului în Uniune.

Desi mai sus admiteam factorul demografic ca fiind unul din atuuri, trebuie să spunem
că el poate fi și perceput ca un dezavantaj din perspectiva altor state membre. Mai exact
numărul mare de locuitori ar asigura Turciei o reprezentare deosebit de consistentă în
Parlamentul European , scăzând influența altor state și ducând la legiferarea unor interese
proprii deocamdată cu efecte necunoscute.

Nu în cele din urmă discrepanțele economice între multe din regiunile Turciei pot
cauza derapaje financiare și pot influența de exemplu politicile agricole comune și accesarea
fondurilor structurale ceea ce ar duce la disensiuni cu statele recent integrate(ex. România).

Astfel se remarcă mai multe fațete ale acestei probleme ceea ce face o concluzie
privind aderarare Turciei să se amâne cel puțin în viitorul apropiat.