TÎRZIU ALEXANDRA ANA-MARIA

ROMÂNĂ-ENGLEZĂ, AN III

Comentați Ulise de Marin Sorescu, identificând strategiile poetice și semnificațiile poemului:

„Când mă gândesc ce mă așteaptă și acasă,

Porcii aceia de pețitori,
Beți chiori, slinoși pe armurile din cuier
Jucând toată ziua table
Până li se înmoaie și mușchii și zarurile,
de-a valma,
Că numai de însurătoare nu mai sunt buni
Chiar de-ar cere în căsătorie o babă
Mai ceva decât Penelopa
(O fi îmbătrânit, într-adevăr și ea?)

Și femeia aceea, plângăreață, pe de altă parte,

Care țese-n neștire, de nervi,
De zgripțuroaică ce este, să încurce ea toate
firele de pe lume!
Parcă văd că mă ia de la poartă-n primire:
- Unde-ai putut să fii până acum?
- Am făcut războiul Troii, nu fi scorpie…
- Bine, bine, dar Agamemnon al Clitemnestrei
Cum de-a scăpat mai devreme, că a și putrezit
până acuma,
N-ați avut toți același război?
- Am rătăcit zece ani pe mare, întrucât Neptun…
- Fără Neptun, te rog, spune clar
Cu cine?
Și chiar până acum?
Chiar până acum?
Ce mare-a fost aia?

Of, să-mi fac o căsuță

Aici pe valuri,
Să-mi ridic un cort în colțișorul ăsta
Mai ferit
Între Scyla și Caribda.”
 TÎRZIU ALEXANDRA ANA-MARIA

ROMÂNĂ-ENGLEZĂ, AN III
Marin Sorescu este un intelectual serios, care mediteaza la ceea ce scrie si scrie invaluind
tragicul, sublimul, grotescul in plasa fina a ironie. Poezia lui este, in fond, o meditatie trista, insa
meditatia imbraca o haina de fantezie inselator surprinzatoare." (Eugen Simion)

Poemul „Ulise” de Marin Sorescu face referire la iubirea sa pentru femeia care îl așteaptă acasă
după ce a lipsit o lungă perioadă de timp și a revenit cu scuza „Am făcut războiul Troii, nu fi
scorpie…”
"Erotica" lui Sorescu are o coloratură circumspectă, sceptică, dezabuzată chiar. În iubirea
dezlănţuită sau conjugală,  poetul vede tot latura tracasantă. Ulise se întoarce la o Penelopă "care
ţese-n neştire, de nervi / De zgripţuroaică ce este..." şi care-l abordează inclementă: "- Fără
Neptun, te rog, spune clar / cu cine ?", aşa încât bărbatul visează la o căsuţă într-un colţişor mai
ferit, anume undeva” între Scyla şi Caribda".

Penelopa afisa doua ipostaze, de “zgripturoaica” si “scorpie” care în așteptarea bărbatului începe
să se gândească pe unde umblă acesta și în compia cui se află, gelozia fiind evidențiată în
momentul în care acesta ajunge acasă:

„-Fără Neptun, te rog, spune clar

Cu cine?
Și chiar până acum?
Chiar până acum?
Ce mare-a fost aia?”

Cuvintele, propozitiile si versurile, cat se poate de limpezi si transparente, devin niste usi
deschise, succesiv, catre semnificatiile adanci, la care lectorul va ajunge abia in final, dupa ce a
parcurs intregul traseu. Limbajul este accesibil, comun, chiar familiar; poezia se alcatuieste sub
forma unei “povesti”, cu un “talc” descoperit abia la urma; adesea apare, la final, binecunoscuta
“poanta” soresciana, care schimba dintr-o data intreaga perspectiva asupra poemului. Ideea este
mai importanta decat cuvantul in sine.

În poemul „Ulise” Marin Sorescu folosește următoarele strategii poetice:

 TÎRZIU ALEXANDRA ANA-MARIA

ROMÂNĂ-ENGLEZĂ, AN III
Inversiunea (figura de constructie) este figura de stil care consta in schimbarea ordinii obisnuite
a cuvintelor intr-un vers sau intr-o propozitie, cu scopul ca accentul stilistic sa cada asupra unora
dintre ele. Cea mai frecventa forma de inversiune consta in antepunerea epitetului, pentru a
evidentia insusirea pe care acesta o exprima: „Porcii aceia de pețitori”

Comparatia (figura de semnificatie) consta in punerea in paralel a doi termeni, pe baza unor

asemanari concrete sau abstracte, pentru a evidentia caracteristicile unuia dintre ei. Se combina,
adesea, cu personificarea si metafora. Elementele asemanatoare trebuie sa fie neobisnuite si
surprinzatoare, ca sa asigure noutatea si puterea sugestiva a comparatiei: „Mai ceva decât
Penelopa”.

Inserțiile parantetice. „În poezia românească postmodernă, inserţiile parantetice favorizează o

sintaxă emfatică, axată pe strategii de amplificare şi retardare, astfel încât progresia textuală să
fie întreruptă”. Considerăm că acestei întreruperi a avansării textuale în poezie îi corespunde
fragmentarismul în proză, evenimenţialul fiind acolo întrerupt de diverse precizări, explicaţii,
intervenţii ale personajelor, ale naratorului sau ale autorului însuşi: „(O fi îmbătrânit, într-adevăr
și ea?)”.

De remarcat naraţiunea sub forma versurilor, intruziunea cântecului în derularea evenimentului,

detaliul, dar şi faptul că nu se aduc lămuriri în privinţa personajului (cititorul ar trebui să o
cunoască pe ea, pe Penelopa).

Demitizantul Marin Sorescu, deşi se autocenzurează la fiecare pas, pentru a evita poncifele şi
ideile “primite de-a gata” (cu expresia lui Flaubert), preia ca atare mitul poetului-demiurg.

„inserţiile parantetice relevă un model de producere diferit de cel modernist: poezia nu mai este
un produs finit, ci proces improvizatoric, jucat simultan pe două planuri”

Sorescu este evident în următoarele versuri, în care apar structuri discontinue, interjecţii, cuvinte
trunchiate, elipse şi schimbări de ton:

„Oralitatea poeziei optzeciste se naşte din inserarea în poezie a limbii vii, a limbii vorbite.
Scriind despre viaţa de zi cu zi, poeţii optzecişti au înglobat în poezie, ca într-un tot firesc, şi
 TÎRZIU ALEXANDRA ANA-MARIA

ROMÂNĂ-ENGLEZĂ, AN III
limba vorbită” . După cum se poate observa, elemente ale oralităţii apar şi în poezia lui Marin
Sorescu:

„Când mă gândesc ce mă așteaptă și acasă,

Porcii aceia de pețitori,
Beți chiori, slinoși pe armurile din cuier”

Discutând despre poezia lui Marin Sorescu, Ion Buzera îl citează pe Eugen Negrici, care afirmă:
„Rolul destinatarului este – în cazul acestui tip de poezie – cel puţin la fel de important ca acela
al producătorului. Cea mai mare parte a funcţiilor poeziei este, de altfel, preluată de cititor” .
Cititorului îi revine să facă sau să refacă legături, să interpreteze, să caute poeticul în cotidianul
oferit de poezie, să caute să verifice o informaţie pentru că nu i se oferă un adevăr absolut.

O altă trăsătură identificată de Andrei Bodiu este ironia pusă în legătură cu sarcasmul şi umorul
amar. „Umorul optzecist e derivat din sarcasm, e un umor amar, care se naşte de cele mai multe
ori din asumarea gravă a existenţei, dintr-o anume disperare greu mascată. Acest umor amar se
naşte dintr-o imensă luciditate”. Luciditatea este un alt element definitoriu pentru poezia
postmodernă. „Luciditatea poeziei optzeciste trebuie pusă în relaţia cu noul pact al realului”,
realitatea fiind asumată în integralitatea ei. Ironia şi autoironia caracterizează discursul literar al
anilor ’. Mai mult, ironia şi autoironia sunt „filtre ce catalizează atmosfera. În acest caz,
atmosfera «referenţială», care caracterizează lumea construită în text este dublată cel mai adesea
de atmosfera «de limbaj», de jocuri lingvistice care distrag atenţia receptorului de la planul
referenţial, îndreptând-o spre forma expresiei:

„- Bine, bine, dar Agamemnon al Clitemnestrei

Cum de-a scăpat mai devreme, că a și putrezit
până acuma,
N-ați avut toți același război?”

Sorescu demitizeaza adevaruri general acceptate de traditia literara de pana acum, demonteaza
mecanismul stereotip al limbajului, caricaturizeaza evenimente cruciale din viata omului, precum
moartea sau iubirea, bruscheaza uzantele si deformeaza convenientele, aratand ca poezia poate fi
si altfel decat pana acum. S-a spus ca poeziile sale sunt adevarate spectacole de inteligenta", ca
 TÎRZIU ALEXANDRA ANA-MARIA

ROMÂNĂ-ENGLEZĂ, AN III
dau sentimentul unei desfatari", nelasandu-i omului senzatia participarii ca efort, ci pe aceea a
gratuitatii si destinderii" (Dictionarul scriitorilor romani).

Creatia soresciana (in special poezia si teatrul) se bucura de un succes foarte mare si constant,
indiferent de generatia care il citeste si aproape indiferent de limba in care este citita; succesul se
intemeiaza pe valoarea poemelor si a pieselor sale, dar si pe deschiderea operei catre cititor, prin
firescul cu care ea propune (si instituie) o relatie de cooperare cu lectorul.