Sunteți pe pagina 1din 3

Roman realist, modern, subiectiv, interbelic,

roman de analiza psihologica,


roman al experientei,
al intelectualului, jurnal ‘’ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, INTAIA NOAPTE DE RAZBOI’’
CAMIL PETRESCU

Incadrare: Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu a apărut în perioada
interbelică (1930) marcând un moment novator în contextul prozei româneşti prin sincronizare cu literatura universală.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză psihologică,
fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un roman modern de tip subiectiv, de analiză
psihologică deoarece deplasează interesul spre estetica autenticităţii, naraţiunea concentrându-se asupra evenimentelor
vieţii interioare, autenticitatea fiind redată prin exprimarea “exactă”, cu sinceritate, a trăirii unor experienţe de viaţă
“adevărate”. Este un roman al experienţei şi al autenticităţii pentru că valorifică trăirea cât mai intensă, în plan interior,
de către personaje, a unor experienţe definitorii.
În „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Camil Petrescu surprinde drama intelectualului lucid, însetat de
absolutul sentimentului de iubire, „povestea studentului în filozofie Ştefan Gheorghidiu, care odată cu războiul trăieşte
agonia şi moartea iubirii lui” (Tudor Vianu).

Tema romanului o constituie dragostea şi războiul ca experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist.

Titlul romanului sugerează două experiente extreme, alternative ale vieţii. Simetria titlului corespunde celor două părţi
ale romanului. Persistenţa cuvântului „noapte” în ambele părţi ale titlului este o sugestie a tenebrelor interioare ce
marchează cele două experienţe în care se consumă frământările personajului: iubirea si razboiul.

Moduri de expunere: Sunt prezente toate modurile de expunere. Naraţiunea este principalul mod de expunere,
prin descriere sunt conturate personajele, atât în mod direct cât şi indirect, prin fapte, gânduri, gesturi, sentimente iar
dialogul susţine veridicitatea.

Caracterul subiectiv al romanului este redat de (prin) naraţiunea la persoana I, sub forma unei confesiuni a
naratorului – personaj, cu focalizare exclusiv internă, subiectivă, naratorul utilizând pentru analiza psihologică atât
dialogul, monologul interior cât şi flashback-ul (memoria involuntară).

Conflictele romanului sunt interioare şi au in vedere raporturile lui Gheorghidiu cu sine (în relaţia de cuplu cu Ela) şi
cu lumea însăşi (în razboi).

Subiectul: Romanul este structurat în două părţi, precizate în titlu, care indică temele romanului: cele două
experienţe fundamentale de cunoaştere trăite de protagonist.
Prima parte, „Ultima noapte de dragoste”, este în totalitate o ficţiune şi exprimă aspiraţia către sentimentul de iubire
absolută.
Incipitul romanului îl prezintă pe Ştefan Gheorghidiu, potrivit jurnalului de front al acestuia, ca proaspăt sublocotenent
rezervist în primavara anului 1916, în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei.
Eroul asistă la popota ofiţerilor la o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un
bărbat care şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat la tribunal. Această discuţie îi declanşează lui Gheorghidiu amintiri legate
de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela.
Iniţial, căsnicia sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest dar par fericiţi. Ulterior, moştenirea primită în urma
decesului unchiului Tache schimbă radical viaţa tânărului cuplu. Noul statut social şi material o transformă pe Ela,
îidezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri..
Sub influenta unei verisoare a lui Stefan, Ela este atrasa intr-o lume mondena, lipsita de griji. În casa acestei verişoare cei
doi îl cunosc pe domnul G, iar Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia. Stefan începe să fie din ce în
ce mai suspicios că Ela l-ar putea înşela.
Odată cu această situaţie, începe calvarul protagonistului: gelozia. Gheorghidiu, narator-personaj, se autoanalizază în
toate etapele acestui sentiment. Nevoia de certitudini îl determină să pună la cale o întragă activitate detectivistică,
demarând o adevărată anchetă pe cont propriu. Din toată această situaţie rezultă o tensiune dramatică, frămantări
sufleteşti şi de conştiinţă.
După o scurtă despărţire, Ela şi Ştefan se împacă şi îi aranjează Elei petrecerea verii la Câmpulung. Când îl zăreşte în oraş
pe domnul G., are certitudinea că acesta este în oraş pentru a se vedea cu Ela şi prin urmare îi este, cu siguranţă, amant.
Plănuieşte să-i omoare pe amândoi, dar planul îi este zădărnicit fiind obligat să meargă la regiment.
Partea a doua, „Întâia noapte de război”, este inspirată dintr-o experienţă reală a autorului, valorificând jurnalul de pe
front al acestuia precum şi articole şi documente din perioada Primului Război Mondial, ceea ce conferă autenticitate
romanului.
Autorul transcrie experienţa realităţii atroce, devastatoare a războiului, imaginea acestuia fiind demitizată. Experienţele
dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.
Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat. Fiind în convalescenţă, el se întoarce în Bucureşti. Pentru prima dată
o percepe pe Ela ca o străină şi îşi dă seama, cu luciditate, că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. Se hotărăşte să o
părăsească lăsându-i totul: „absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi ..., de la lucruri personale la amintiri.
Adică tot trecutul”, rămânând singur.
Construcţia personajelor este realizată într-o manieră modernă. Naraţiunea se concentrează asupra evenimentelor vieţii
interioare, fiind utilizate mijloace moderne de analiză psihologică (introspecţia, monologul interior), demitizari (iubirea,
războiul, statul).
Ştefan Gheorghidiu este personajul principal al romanului fiind în acelaşi timp şi personajul – narator care oferă o
perspectivă narativă subiectivă asupra întâmplărilor, fiind un alter-ego al autorului. El trăieşte în două realităţi
temporale: cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi cea a timpului psihologic
(subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate în jurnalul de front, în
care Gheoghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi pe cea obiectivă a razboiului.
Conflictul interior al personajului-narator este de natură filozofică: el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind
un pasionat al certitudinii absolute.
Caracterizare: Caracterizarea directă este realizată prin autocaracterizare, autoanaliză lucidă şi introspecţie: „mă
chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.
Caracterizarea indirectă se constituie treptat, din faptele, gesturile şi cuvintele lui cât şi din relaţia protagonistului cu
celelalte personaje protagonistului.
Ştefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care trăieşte drama îndrăgostitului de
absolut.

Prima experienţă a cunoaşterii, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii. Fire pasională, puternic reflexivă şi
hipersensibilă, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le
analizează minuţios, cu luciditate. Personalitatea sa se defineşte în funcţie de acest ideal – dragostea, Ştefan sperând să
găsească în Ela idealul său de iubire şi feminitate către care aspira cu toată fiinţa.
Iniţial, el a crezut că trăieşte marea iubire: „Simţeam că femeia aceasta era a mea în exemplar unic”, iubirea lui fiind
născută din admiraţie şi duioşie: „Iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie”, dar mai ales din orgoliu. Tot din
orgoliu, Gheorghidiu încearcă să o modeleze pe Ela după propriul tipar de idealitate, ceea ce favorizează eşecul. Primirea
moştenirii generează criza matrimonială. Ela cedează tentaţiilor mondene spre deosebire de Ştefan, care refuză să
adopte comportamentul superficial al celorlalţi.
Gelozia, îndoiala personajului înregistrează şi alte etape ale destrămării cuplului: ruptura, împăcarea temporară, până la
izbucnirea războiului.
A doua experienţă a cunoaşterii, războiul, este o experienţă trăită direct şi care lasă definitiv în umbră experienţa iubirii.
Demistificat - războiul e tragic şi absurd, înseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, păduchi, murdărie şi mai ales frică – descris
într-o viziune realistă, în numele autenticităţii şi al adevărului.
Confruntat cu situaţii-limită, protagonistul se autoanalizează lucid: „Ştiu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura
fizic rana care îmi va sfâşia trupul”. Drama colectivă a războiului anulează drama personală, a iubirii. Experienţele
dramatice de pe front modifică atitudinea personajului – narator faţă de celelalte aspecte ale existenţei sale.

În concepţia lui George Călinescu, Ştefan Gheorghidiu este „un om cu un suflet clocotitor de idei şi pasiuni, un om
inteligent”.

Limbajul: În romanul modern, de analiză psihologică, relatarea şi povestirea sunt înlocuite cu analiza şi interpretarea.
Stilul anticalofil, folosit de autor, susţine autenticitatea limbajului, care se caracterizează prin claritate, sobrietate, fraza
scurtă şi nervoasă, fiind analitic şi intelectualizat.

Opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu este un roman modern de analiză
psihologică, fiind, totodată, şi un roman al autenticităţii şi al experienţei prin temele abordate (iubirea şi războiul), prin
complexitatea personajelor, prin concentrarea naraţiunii asupra evenimentelor vieţii interioare, prin deplasarea
interesului spre estetica autenticităţi şi prin valorificarea trăirii cât mai intense, în plan interior, de către personaje, a
unor experienţe definitorii, înscriindu-se, prin valoarea sa, în seria capodoperelor literaturii române.