Sunteți pe pagina 1din 3

Traditionalism

,,ACI SOSI PE VREMURI’’


ION PILLAT

IPOTEZĂ
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat este o poezie de factură tradiţionalistă, inclusă în ciclul Trecutul viu, care face parte
împreună cu ciclul Florica, din volumul Pe Argeş în sus, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru
tradiţionalismul poetului deoarece poeziile incluse realizează imaginea spaţiului natal patriarhal (moşia Florica), casa
părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universul rural şi împrejurimile casei, natura câmpenească însufleţită de
amintirile copilăriei.

ENUNŢAREA ARGUMENTELOR
Poezia aparţine tradiţionalismului prin idiliza-rea trecutului, prin cadrul rural, dar şi prin tema timpului trecător -fugit
irreparabile tempus.
Într-un volum de Mărturisiri (1942), Ion Pillat arată că: „Toată poezia mea poate fi redusă, în ultimă analiză, la viziunea
pământului care rămâne aceeaşi, la presimţirea timpului care fuge mereu. Fuga timpului capătă un reper existenţial
foarte propriu şi căt se poate de concret; în egală măsură, ea e trăită sub semnul tradiţiei, deci ca o dimensiune su-
fletească generală, reprezentativă pentru o întreagă comunitate umană".

DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (exemplificare/ ilustrare )


Poezia este o meditaţie nostalgică pe tema trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman/
ciclicitatea vieţii.
Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică şi meditaţie
cu caracter general-uman, şi lirismul subiectiv, cu prezenţa eului liric şi comunicarea directă a trăirilor şi a sentimentelor,
la persoana I singular. Sentimentul elegiac şi meditativ are ca suport lirismul subiectiv, susţinut de prezenţa mărcilor
lexico-gramaticale specifice (pronume personale, adjective posesive şi verbe la persoana I şi a II-a singular; elemente
deictice spaţiale şi temporale: „aci -„acolo", „acum" - „atunci). Dar iubirea evocată, deşi aparţine planului trăirii
subiective, este ridicată la grad de generalitate, obiectivându-se, prin repetabilitate.

Titlul fixează cadrul spaţio-temporal al iubirii ce va fi evocată (timp şi spaţiu mitic, nedefinit), prin indicii de spaţiu
(adverbul de loc, cu formă regională: „acf), de timp (locuţiune adverbială de timp: „pe vremuri) şi forma verbală, de
perfect simplu: „sos?. „Aci este elementul semantic definitor în raport cu eul liric văzut din perspectiva timpului: „ieri -
„acum". Titlul poemului este unul inedit deoarece este alcătuit dintr-o propoziție prin care poetul comunică ideea
centrală a întregului poem, și anume, apropierea până la identificare a trecutului cu prezentul, două valori ale existenței
umane plasate într-un spațiu și timp neidentificate. Adverbul în formă populară „aci”, verbul „sosi” (la perfect simplu) și
locuțiunea adverbială de timp „pe vremuri”, sugerează ideea că existența umană se bazează pe experiențe repetabile,
retrăite și reluate de fiecare generație în parte, generație care simte și trăiește viața asemenea predecesorilor.
Tema: Trecând la tematica rurală, putem afirma că încadrează tema iubirii și a timpului, teme care sunt surprinse într-
o construcție simetrică, de factură clasică. Lumea minunată a satului se manifestă pe două planuri temporale: primul
recuperat prin amintire și al doilea, cel al trăirii prezente ce repetă existența celui dintâi.
Compoziţional, poezia este alcătuită din distihuri şi un vers final, liber, având rolul de laitmotiv al poeziei.
Distihurile sunt organizate în mai multe secvenţe poetice: incipitul, evocarea iubirii de „ieri a bunicilor, meditaţia asupra
efemerităţii condiţiei umane, iubirea de „acum", epilogul poemului. Cele două planuri ale poeziei, trecutul (distihurile III-
IX) şi prezentul (distihurile XII-XIX), sunt redate succesiv, ceea ce accentuează ideea de ciclicitate a vieţii şi a iubirii. Se
utilizează elemente de simetrie şi opoziţie a planurilor, construite pe relaţia „atunci - „acum". Elemente de recurenţă
sunt, de exemplu, motivul poetic ambivalent al clopotului (însoţind două momente esenţiale ale existenţei umane -
nunta şi moartea), simbol al trecerii şi laitmotivul reprezentat de versul final.

Primele două distihuri reprezintă incipitul poeziei şi fixează, prin intermediul unei metafore: „casa amintirif, spaţiul
rememorării nostalgice a trecutului. Metafora dobândeşte semnificaţia unui spaţiu mitic, fie locuinţă a strămoşilor, fie
„loc al sacrei perechi, unde dintotdeauna, de pe vremuri, ca şi acum, sosesc cuplurile de îndrăgostiţi pentru a da curs
recunoscutei iniţieri de misterul nunţii (V. Fanache, G. Bacovia. Ruptura de utopia romantică).

Elementele asociate casei: „obloane", „pridvoi, „păienjeni, „poartă", „zăvor" şi versul „Păienjeni zăbreliră şi
poartă şi zăvor" sugerează trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinţei strămoşilor, dar şi ideea de
spaţiu privilegiat, izolat, accesibil numai urmaşului, care poate reînvia trecutul în a-mintire.

Trecutul capătă o aură legendară, devine un timp mitic, al luptei haiducilor pentru dreptate: Jar hornul nu mai trage
alene din ciubuc/ De când lup-tară-n codru şi poteri şi haiduc".

Al treilea distih deschide planul trecutului, al evocării iubirii bunicilor. Dacă în poezia romantică, existenţa naturii era
eternă, în opoziţie cu efemeritatea existenţei umane, în poezia lui Ion Pillat, natura devine solidară cu omul, fiind
marcată de semnele senectuţii, ca şi fiinţa umană: „în drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii. În versul „Aci sosi pe
vremuri bunica-mi Calyopi" este reluat titlul poeziei şi este evocată imaginea din tinereţe a bunicii cu nume mitologic:
Calyopi - Caliope (Kalliope), muza poeziei epice şi a elocinţei în mitologia greacă.

- Sugestia mitică a numelui, faptul că poetul este urmaşul care eternizează în creaţia sa iubirea bunicilor şi „copia" -
oglindirea de „acum" a poveştii de iubire de ieri sunt aspecte care ar putea susţine caracterul de artă poetică a textului
liric Aci sosi pe vremuri, care îşi revelează astfel nivelul de profunzime al semnificaţiilor.

Întâlnirea bunicilor, îndrăgostiţii de altădată, respectă un ceremonial: bunicul aşteaptă sosirea berlinei, din care coboară
o tânără îmbrăcată după moda timpului „în largă crinolină".

Asocierile livreşti reflectă motivul „bibliotecii" întâlnit adesea în poeziile lui Ion Pillat, având rolul de a asocia viaţa cu
literatura şi, în acelaşi timp, de a indica epoca, numind preferinţele în moda literară a vremurilor respective. Astfel
bunicul îi recită iubitei capodopere ale literaturii romantice - Le Lac de Alphonse de Lamartine şi Sburătorul de I.H.
Rădulescu. Atmosfera evocată, peisajul selenar, sunt romantice: „Şi totul ce romantic ca-n basme se urzea".

Sunetul clopotului, laitmotiv al poeziei, însoţeşte protector cuplul de îndrăgostiţi: „Şi cum şedeau... departe, un clopot a
sunat,/ De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat." Meditaţia poetică, tonul elegiac evidenţiază idea că eternizarea
fiinţei umane este posibilă doar prin iubire: „Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...". Eternitatea iubirii, clipa de
fericire, este urmată, în versul următor de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: „De mult e mort
bunicul, bunica e bătrână...", portretele fiind singurele care mai păstrează imaginile de odinioară ale strămoşilor: „Ce
straniu lucru: vremea! - Deodată pe perete / Te vezi aievea numai în ştersele portrete. // Te recunoşti în ele, dar nu şi-n
faţa ta, / Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...", în distihul al treisprezecelea, prin intermediul unei comparaţii, se
realizează o paralelă trecut -prezent şi se produce trecerea la planul prezent: „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu: / Pe
urmele berlinei trăsura ta stătu". Ca într-un ritual, nepoţii repetă gesturile bunicilor peste timp. Diferenţele ţin de moda
vremii: iubita coboară din „trăsură", iar îndrăgostitul îi recită poeme simboliste, Balada lunei de Horia Furtună şi poeme
de Francis Jammes. Din portretul fizic al iubitei se reţine doar detaliul spiritualizat, imaginea ochilor, ieri „ochi de
peruzea", acum „ochi de ametist".
Un alt element comun celor două secvenţe poetice, prezent - trecut, este simbolul berzei, „pasăre de bun augur, simbol
de pietate filială" (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, i), dar şi simbol al fidelităţii, al devoţiunii.

Sunetul clopotului însoţeşte din nou momentul întâlnirii îndrăgostiţilor şi sugerează repetabilitatea existenţei umane.
Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea iremediabilă a timpului: „De nuntă sau de moarte, în turnul vechi
din sat".

Nivelul fonetic şi prosodic


- rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe;
- nume cu sonorităţi din secolul XIX (Calyopi, Eliad, Le Lac, Sburătoruîj şi moderne, de la începutul secolului XX
(Francis Jammes, Horia Furtună);
- rolul vocalelor în realizarea imaginilor auditive, în special, în versul laitmotiv.

Nivelul morfosintactic
timpurile verbale au rolul de a sugera planul trecut şi planul prezent evocate în poezie; verbele la perfect simplu („sosi,
„zăbreliră", „îmbătrâniră", „sări, „spuse") au rolul de a reda rapiditatea gesturilor sau repetabilitatea lor; verbele la
imperfect („asculta", „se urzea", „simţeau", „şedeam"), mai mult ca perfect („pândise") şi perfect simplu susţin
narativitatea iubirii din planul trecut; verbele la perfect compus susţin narativitatea iubirii din planul prezent; verbele la
timpul prezent fie ilustrează permanenţa sentimentului de iubire („vii, „calci, „tragi), fie însoţesc meditaţia pe tema
trecerii timpului („te vezi, „te recunoşti, „uită", „nupoţi).

Nivelul lexico-semantic
Cuprinde cuvinte din câmpul semantic al naturii: „codru", „plopii, „lanuri de secară", „lună", „câmpia", „lac", „nisipuF,
„câmpul; folosirea cuvintelor cu tentă arhaică şi regională, în evocarea trecutului: „haidud, „poteră, „berlină, „crinolină",
„aievea", „pridvor".

Nivelul stilistic
Folosirea cu precădere a metaforei: „casa amintiri", „ochi de peruzea", „ochi de ametist" şi a comparaţiei, care susţine
paralelismul între trecut şi prezent şi ideea repetabilităţii existenţei umane: „câmpia ca un Iad, „deasupra casei ca
umbre berze cad, „Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu";
Nivelul structural- se utilizează paralelismul, simetria, antiteza.

CONCLUZIE
Aci sosi pe vremuri de Ion Pillat aparţine liricii tradiţionaliste prin idilizarea trecutului, a cadrului rural, dar şi prin tema
timpului trecător, fugit irrreparabile tempus.