Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizare Mara

- personaj principal de roman traditional, realist, obiectiv -


- personaj realist -
- taranul -

Proza lui Ioan Slavici (1848-1925) contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice locuitorilor din
Ardeal, o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si dreptatea, cumpatarca si iubirea de oameni, norme etice pe
care omul trebuie sa le respecte.

Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un creator de
tipologii. Dupa cum el-insusi afirma, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.), auritorul unui sistem filozofic
etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constiruie "omenia" ("jen"), adica
"respectarea omului in om".

Dupa propria marturisire, Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism:
sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar si nu in ultimul rand, cumpatarea,
declarand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi" ("Educatia morala").
Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire
prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de
scriitor.

Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut abia in 1906. Aceasta
opera literara este "cel mai bun roman al nostru, inainte de «Ion»", conform afirmatiei lui Serban Cioculescu si "aproape
o capodopera", in viziunea lui George Calinescu, deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila
arta a detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului.

Mara, protagonista complexa a romanului, un personaj eponim (care da numele operei - n.n.) si "rotund" ("care nu
poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), este reprezentativa pentru conceptia artistica a lui Slavici. Fin
psiholog, observator atent al sufletului omenesc, romancierul contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare
surprinzatoare, care-si da seama ca banii sunt singura cale de a asigura, pentru ea si copii, o existenta linistita, o viata
demna si respectabila. Eroina este un personaj realist traditional, deoarece este tipica pentru taranca "de peste munti si
in genere al vaduvei intreprinzatoare si aprige" (G.Calinescu), o femeie puternica, energica si cu multa afectivitate
pentru copiii ei.

Titlul indica numele personajului principal, intrucat aceasta creatie este, mai intai, "romanul Marei", al carei destin
constituie axa fundamentala a epicii, ea fiind considerata si "prima femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae
Manolescu). Pe Mara n-o intereseaza averea, ci doar sa aiba bani, care sa-i aduca respectui celorlalti, impacarea cu sine
si o siguranta constanta pentru viitorul copiilor. Eroina se incadreaza in vederile etice ale scriitorului, al carui deziderat
era acela ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea Tntruchipand un adevarat exemplu de moralitate.

Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si vomica" si harnica si
Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc", asa cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient. Barbatul sau, Barzovanu,
fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o
livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Mara
este precupeata, deoarece isi castiga existenta din negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti
dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o
adevarata femeie de afaceri ("businesswoman" - N.Manolescu), Mara are un singur scop, acela de a strange bani,
conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata si, ca un adevarat negustor, "vinde mai bucuros cu castig
putin decat ca sa-i cloceasca marfa".

Portretul fizic, conturat de naratorul obiectiv in mod direct prin detalii, trimite sugestiv la trasaturile morale.
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si
energies, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie "printre picioarele
oamenilor".

Trasaturile morale definitorii ale Marei decurg in mod indirect din faptele, atitudinea, mentalitatea si aspiratiile
eroinei. Femeie apriga, avand un acut simt al demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani ca sa scape de saracie si
sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie materiala si sociala cat mai
buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca pe cea din Pecica,
"o femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii apar
"zdrentarosi si desculti", sunt, totusi, "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi", insa "nepeptanati
si nespalati si obraznici". Cu toate acestea, Mara este stapanita de un emotionant orgoliu matern, mai ales ca toata ziua
vede copii si oameni pe care-i compara cu "saracutii mamei" si atunci gandeste cu satisfactie, prin monolog interior:
"Tot n-are nimeni copii ca mine!".

Chibzuita pana la zgarcenie, Mara face in fiecare seara socotelile, pune deoparte banii pentru siguranta vietii
cotidiene si pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de batranete si pentru
inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai degraba
tmprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi.

Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator - n.n.), autoritara, Mara are putere
de munca si o inteligenta pragmatica, insusiri izvorate, indirect, din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu
usurinta nici pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata
si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, dorinta de a avea bani nu o
dezumanizeaza ca pe Ghita (din nuvela "Moara cu noroc"), eroina find mereu motivata si animata in actiunile ei de
dragostea materna si de prestigiul in societate. Construita din lumini si umbre, Mara nu se tndura totusi sa cheltuiasca
bani nici chiar pentru educatia copiilor ei, ci gaseste mijloace de a rezolva aceasta problema prin alte cai. Din relatiile cu
celelalte personaje, reise in mod indirect, inventivitatea si abilitatea femeii de a evita cheltuirea banilor si a-si indeplini,
totodata, telul in ceea ce priveste asigurarea viitorului celor doi copii. Cand Persida implineste sapte ani, Mara o da in
grija calugaritelor, insa nu se poate hotari sa plateasca 60 de florini pe an, asa cum se intelesese cu maica Aegidia, desi
"ar fi putut sa dea, avea de unde [...] dar n-o ierta firea sa rumpa din niciunul dintre cei trei ciorapi". Maica Aegidia
staruieste pe langa maica priorita s-o primeasca pe fata si pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai intervine si pe
langa domnul Hubar, economul orasului, ca Mara sa capete arenda podului peste Mures. Ca podarita, ea obtine un
castig insemnat atat din taxele platite de trecatori, "cate doi creitari de om si cate zece de perechea de cai ori de boi",
cat si din avantajul ca-si pune masa si cosurile cu marfa la capul podului si are vanzare buna, deoarece pe acolo "trecea
toata lumea". Cu toate acestea, ea nu vrea sa plateasca rascumpararea lui Trica si sa-l scape de armata -"Nu dau nici un
ban!"-, ci se imprumuta de la Bocioaca "saptesprezece sute de florini", cu gandul ascuns de a nu-i mai inapoia, mizand
pe faptul ca Trica se va insura cu Sultana, fiica mesterului, si astfel ea va scapa de datorie. Dezamagit de atitudinea
mamei, Trica "se da la Verbonc" de bunavoie, adica se inroleaza voluntar pentru razboiul din Italia, unde este lovit in
sold "de o tandara de bomba", din care cauza Mara se simte vinovata ca nu platise rascumpararea si umbla amarata,
"plangandu-se mereu de la Radna la Lipova si de la Lipova la Radna".

Inteligenta si dotata cu un adevarat talent pentru afaceri, ea da bani cu camata, insa nu se lacomese, ci implica in
aceasta tranzactie si pe economul orasenesc Anton Hubar, impreuna cu care avea si arenda podului: "Ca femeie cu
minte, Mara stia ca n-are niciodata sa-si pearda banii daca face tovarasie cu Hubar. Castiga, ce-i drept mai putin, [...]
dar cresteau si ciorapii deodata cu copiii". Banii ii dau Marei siguranta de sine si respectul celorlalti, ceea ce produce
schimbari vizibile in infatisarea si atitudinea eroinei, asa cum observa direct naratorul omniscient; "Nu mai era Mara
podarita, nici precupeata, nici mai ales vaduva ramasa cu doi copii saraci: gatita de nunta, ea se tinea drept, vorbea rar si
chibzuit, ba, pentru ca lumea sa afle, mai scapa si cate-o vorba despre supararile pe care ti le fac datornicii".

Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare data cand copiii
ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Plecarea Persidei la Viena impreuna cu Natl si casatoria lor secreta
provoaca Marei o profunda amaraciune, pe de o parte pentru ca fata se insotise cu un neamt (de alta etnie si religie), iar
pe de alta parte pentru ca ajunsese de rusinea satului. Cu toate acestea, Trica ii scrie Persidei ca Mara n-o invinovateste
si-i transmite ca "n-are sa-i pese de gura lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu", atitudine din care reiese,
indirect, dragostea de mama ce se manifesta neconditionat pentru fiica ei. Atunci cand casnicia Persidei este in declin,
Mara ii sta alaturi, fiind un permanent sprijin moral pentru fata ei si o incurajeaza sa treaca peste greutatile ivite, peste
comportamentul violent si umilitor al sotului: "Lasa, draga mamei! Sa nu te sperii, ca au sa treaca toate cu bine. Asta e
soarta femeilor!".

Ca si Vitoria Lipan (din romanul "Baltagul", de Mihail Sadoveanu), Mara este o personalitate puternica, darza, ferma
si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul. Daca Vitoria isi pune toata energia pentru aflarea adevarului si pedepsirea
vinovatilor, Mara este preocupata de a strange suficienti bani pentru un statut social si material solid, pentru a se simti
stapana pe destinul ei. Dupa ce aduna sume importante, siguranta de sine se accentueaza, increderea in propriile forte ii
schimba atitudinea si comportamentul, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai drept decat
odinioara". Ii ramasese, totusi, neschimbata, prudenta de a nu cheltui banii adunati cu atata stradanie prin munca ei. La
botezul nepotului, Mara intentioneaza sa-i dea Persidei zestrea, osciland, descrescator, de la treizeci de mii pana la 8
mii de florini, pe care, in cele din urma, se hotaraste sa-i dea lui Natl, dar ginerele o roaga sa-i pastreze la ea. Mara este
mandra si fericita, vadind orgoliui magulitor ca ea doar atata "voia ca lumea sa stie..." ca are bani si ca ginerele sau a
considerat ca la ea "sunt mai bine pastrati".

Mara este "crestina adevarata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, merge la biserica, multumeste
"cum se cuvine in fata lui Dumnezeu", ii invata si pe copii: "Inchinati-va si voi, samcutii mamei".

Calculate si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste toate virtutile ce
compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si fata de care are
simpatie si intelegere: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dansa. Las'ca banul te ridica si in sufletul tau si in
gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie".

Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii
omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, scriitorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile,
traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe
toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o respecte". (Nicolae Manolescu)