Sunteți pe pagina 1din 4

Proza filosofica, fantastica,

romantism; epoca marilor clasici ,,SARMANUL DIONIS’’


MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu: Meritele lui Eminescu nu se inscriu doar in sfera creatiei poetice, ci si in aceea a prozei. El
este cel care inaugureaza la noi proza filozofica si fantastica (Sarmanul Dionis, Umbra mea, Avatarii faraonului
Tla), este creatorul basmului cult (Fat-frumos din lacrima) si al poeziei de inspiratie sociala (romanul Geniu
pustiu). Proza erotica este si ea reprezentata prin Cezara si La aniversara. Opera sa este diversa, Eminescu fiind
un poet universal, un prozator la fel de universal, un dramaturg important si un publicist de o adevarata
valoare a constiintei.
Cu aceasta scriere, Eminescu deschide seria scrierilor fantasice din secolul XX, incepand cu Mircea Eliade si
Vasile Voiculescu.

Geneza operei: In ce priveste nuvela, mergand pe drumul deschis cu succes de Costache Negruzzi
(Alexandru Lapusneanul) si continuat apoi de Slavici, Eminescu creeaza nuvela Sarmanul Dionis, cea mai
reprezentativa pentru proza sa, pe care o citeste la cenaclul Junimea in septembrie 1872 si care, desi fusese
primita cu reticenta, va fi publicata in Convorbiri Literare la sfarsitul lui 1872 si inceputul lui 1873.

Incadrarea in gen literar: Nuvela este specia literara a genului epic, in proza, de intindere medie (mai mica
decat romanul si mai mare decat schita si povestirea) cu un singur fir epic, cu personaje bine conturate si cu o
actiune strucurata pe momente ale subiectului.

Incadrarea in curent: Intreaga nuvela are niste elemente care toate se regasesc in opera eminesciana si
sunt de factura romantica.
Ceea ce face din aceasta opera o nuvela fantastica se datoreaza faptului ca autorul apeleaza la elemente
fantastice, cele mai importante elemente fantastice intalnite in aceasta nuvela sunt: metamorfoza,
reincarnarea, magia si calatoria in timp si spatiu.
Sarmanul Dionis, in care se face simtita reflectarea subiectiva asupra lumii, reuneste o serie de teme tipic
romantice existente si in literatura universala: natura, iubirea (indisolubil legate la Eminescu), precum si
conditia omului de geniu. De fapt, epitetul sarman din titlu se refera tocmai la acest fapt; simbolizeaza esecul
incercarii lui Dionis (Dan) si nu viata mizera pe care o duce eroul. Adeseori, Eminescu a utilizat tema filozofica
in multe dintre scrierile sale, dar cel mai mult a utilizat-o in nuvela "Sarmanul Dionis".

Tema: Tema acestei nuvele o constituie conceptia despre lume si viata a personajului principal, prin
impletirea epicului cu fantasticul si filozofia.

Titlu: Titlul nuvelei face referire directa la personajul principal, iar adjectivul "sarman" se refera la faptul ca
eroul este obligat sa traiasca intr-o lume in care nu se regaseste; dar se poate referi si conditia sociala a
eroului.
Indicii spatio-temporali: In aceasta nuvela timpul si spatiul sunt vag precizate.

Moduri de expunere: Naratorul foloseste in aceasta nuvela toate modurile de expunere, imbinand
naratiunea cu descrierea, dialogul cu monologul.

Subiectul: Subiectul nuvelei poate fi interpretate prin niste filozofii pe care le regasim fiecare dintre noi
astazi.
Subiectul nuvelei este structurat pe un singur plan narativ, naratorul apeland din plin la antiteza(procereu
romantic) si poate fi povestit la cel mai simplu mod astfel: Actiunea nuvelei se petrece intr-o seara de toamna,
umeda, in Bucurestiul secolului XX, cand un tanar pe nume Dionis se intoarce de la cafenea, punandu-si
intrebari existentiale. Dionis era un tanar singur pe lume, insetat de cunoasterea absolutului. El considera ca
lumea nu este decat un vis si ca nu exista timp si spatiu, ci ca ele exista doar in mintea fiecaruia din noi.
Acest lucru reiese din cuvintele personajului(monolog interior): "In fap, lumea-i visul sufletului nostru. Nu
exista nici timp nici spatiu ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut si viitor e in sufletul meu, ca padurea intr-
un sambure de ghida...". Din acest monolog se naste intrebarea: daca trecutul si viitorul nu exista, nu s-ar
putea transpune omul intr-o alta perioada de timp? Aceasta este de fapt intriga nuvelei.
Dionis este un tanar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala precara.
Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii.
In nuvela, unde filosofia se imbina cu literatura (prima devine pretext pentru cea de-a doua), Dionis, inzestrat
cu o capacitate de intelegere iesita din comun, apare ca un om cu vadite inclinatii spre meditatia filozofica. si,
pentru ca speculatiile nu ii sunt suficiente, apeleaza si la invataturile lui Ruben, la cartea de astrologie
imprumutata de la Riven. Astfel, intr-o seara ploioasa si rece se cufunda in descifrarea aceste carti, dar la un
moment dat lumanarea se consuma, iar el continua sa citeasca la lumina lunii. Acum vede chipul ingeresc al
unei fete la fereastra casei vecine, care va disparea curand in intuneric.
Pentru a putea descifra cartea, Dionis se intoarce in timp, pe vremea lui Alexandru cel Bun, sub chipul
calugarului Dan, elevul dascalului Ruben. De altfel, spatiul si timpul sunt coordonate fundamentale ale nuvelei.
La indemnul umbrei sale, Dan (Dionis) purcede la o calatorie cosmica in luna alaturi de iubita sa, Maria, fiica
spatarului Mesteacan. Spatiul selenar satisface exigentele eroului, dar, pentru ca si aici fericirea este relativa
datorita triunghiului in care se afla ochiul de foc si proverbul scris intr-o araba straveche, Dan incearca sa
dezlege aceasta enigma; indrazneste chiar sa se considere parintele Universului, insusi Dumnezeu (Oare fara
sa stiu nu sunt eu insusi Dumne…), fapt care ii aduce prabusirea, intoarcerea la conditia telurica.|
Trezindu-se, Dionis isi da seama ca, de fapt, adormise intr-o gradina. Dupa ce se desteapta din nou vede la
fereastra casei de vizavi o fata ce corespunde celei din vis. ii trimite o scrisoare in care isi marturiseste
pasiunea pentru ea, apoi se imbolnaveste. Este ingrijit de tutorele Mariei, dupa care se casatoreste cu aceasta,
casatoria fiind vazuta ca o implinire a unei iubiri, a unei existente umane.
De fapt, Dionis, caruia i se rapesc tabloul si cartea pentru a fi impiedicat sa mai aiba o noua experienta, este un
om de geniu care aspira spre absolut, insa, avand revelatia imposibilitatii de a atinge acest absolut, el traieste
o adevarata drama.
Nuvela se structureaza pe ideea indraznelii de a cunoaste.
Calatoria siderala a personajului exceptional, care actioneaza in imprejurari exceptionale (aceste imprejurari
constituind substanta lirica a nuvelei), este o incercare de a-si depasi conditia. Din Luna, Dan (Dionis) vede
pamantul ca pe un bulgare negru si neinsemnat, imperiile sunt niste “faramaturele”, iar oamenii niste vietati
minuscule in comparatie cu imensitatea Universului, aceasta idee fiind prezenta si in Scrisoarea I: “Musti de-o
zi pe-o lume mica de se masura cu cotul”. Pe aceasta planeta, Pamant, o meschinarie, martora a unor lungi
siruri de crime, Dionis (Dan) se razbuna, transformand-o intr-un margaritar albastru pentru salba iubitei.

Caracterizare de personaj: Personaj romantic, Dionis, care isi duce existenta intr-o camera cu peretii
umezi si plini de mucegai, este nevoit sa accepte realitatea potrivit careia isi poate atinge idealul doar partial si
aceasta numai prin iubire, care in plan terestru inseamna creatie.
Portretul sau fizic se incadreaza in tiparele romantice: este de o frumusete demonica, cu parul negru, prelung,
care curge in vite pe spate; ochii ii sunt de o adancime tulburatoare, iar fata copilaroasa poarta in acelasi timp
amprenta maturitati.
Pe Maria, faptura angelica, serafica, o caracterizeaza direct si foarte plastic: un inger blond ca o lacrima de aur,
mladioasa ca un crin de ceara. Ruben este si el de o frumusete antica.

Arta narativa: In ce priveste arta narativa, in cazul nuvelei Sarmanul Dionis suntem pusi in fata unei
naratiuni fantastice in care intamplarile nu sunt cele ale unei realitati imediate, ci ale unei realitati care se
opune celei adevarate. Ca exemple de intamplari fantastice putem da calatoria astrala efectuata in vis; cele
trei ipostaze ale lui Dionis: Dionis – Dan – Zoroastru si cele ale lui Ruben: dascalul Ruben – diavolul – anticarul
Riven; transformarea Terrei intr-un margaritar.

Subiect 2: Monologul interior al lui Dionis este un prim semn al romantismului pentru ca se refera la
aspiratia eroulu spre cunoastere.
Dupa un scrut popas la cafenea, Dionis ajunge acasa, unde incearca sa descifreze o carte de astrologie pe care
o cumparase de la anticarul Riven. Atras de sunetele de pian (care se auzeau din casa de alaturi), tanarul se
indragosteste de chip fetei care canta si ii parea asemenea unui inger. Deci apare visul (motiv literar).
Trezindu-se din aceasta stare, Dionis realizeaza un act de magie (motiv literar), punand degetul in centrul unei
file a cartii si astfel se transforma in calugarul Dan, fiind tras in timp pana in vremea lui Alexandru cel Bun.
Acesta o iubeste pe Maria, fiica lui Tudor Mesteacan (dragostea il ajuta in aventura initiatica de mai tarziu si
este tot un motiv literar).
Daca prima "treapta" a fost coborarea in timp isotric, Dan se pregateste sa se intoarca in spatiul originar.
Acum apare profesul Ruben, cu care Dan poarta discutii filozofice invatandu-l cum sa foloseasca vechea lui
carte, pentru a ajunge acolo unde isi doreste. Astfel, Dan isi pune intrebari despre existenta lui Dumnezeu,
savarsind un pacat, iar Ruben (care se dovedeste a fi Satana) il atrage de partea sa. Apare acum mitul lui
Lucifer (procedeu romantic si motiv literar).
Mai departe, savarsind un act de magie, Dan isi va readuce pe pamant umbra (motiv literar) iar apoi, impreuna
cu Maria se indreapta spre Luna.
In intreaga nuvela, cel mai des utilizate dintre elementele fantastie sunt magina si metamorfoza.
Vazand ca tot ceea ce gandeste i se indeplineste, Dan face greseala de a se crede el insusi Dumnezeu si este
aruncat pe pamanat si redevine Dionis (care visase ca este Dan). Bolnav fiind, este vegheat de o alta Marie
(fata din casa vecina) de care se indagostise in vis.
Dar in stransa legatura cu naratiunea fantastica se afla descrierea, care ocupa in nuvela un loc important. inca
de la inceputul acesteia se realizeaza plasarea intr-un cadru romantic prin descrierea strazilor noroioase, a
cafenelelor mizere, a atmosferei sumbre in general. Apoi Eminescu descrie universul pe care Dan – Dionis si l-a
creat pe Luna: a pus trei luni si doi sori in adancimea albastra a cerului, din sirurile de munti si-a facut un castel
Referindu-se la stilul pe care il imbraca ideile exprimate in nuvela, observam ca este solemn, arhaismele si
neologismele avand valoare gnomica.
Mihai Eminescu a contribuit la dezvoltarea si modernizarea poeziei si a prozei romanesti, el fiind cel care a
inaugurat nuvela fantastica pe care aveau sa o continue cu stralucire Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Cezar
Petrescu si altii.

Incheiere: Viziunea despre lume si viata din aceasta nuvele este abordata prin motive literare romantice,
impletite cu elemente fantastice (de aceea este si nuvela fantastica). In finalul nuvelei, autorul sugereaza ca
Dionis nu este decat un avatar, unul dintre oamenii in care s-a reincarnat acelasi suflet, in perioade succesive.