Sunteți pe pagina 1din 7

PERSONAJELE DIN ,,O SCRISOARE PIERDUTA’’

1. Agamemnon Dandanache
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- ramolitul politic -
- demagogul si arivistul (parvenitul)-

"O scrisoare pierduta", de Ion Luca Caragiale

- comedie -

Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera monumental, alcatuita din comedii,
nuvele, momente si schite, prin "intermediul carora scriitorul face o adevarata radiografie a societatii romanesti,
inaugurand o epoca literal de inalta valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat si al limbajului surprins cu
maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale se remarca prin arta compozitiei, fiind cel mai priceput creator de caractere
din literatura romana. Sarcastic si necrutator, Caragiale satirizeaza sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia
omeneasca in cea mai larga acceptie a cuvantului, atitudini ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi
categorii sociale.

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare
a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata
gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe
ticalosi mai mult ca rasul".

Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din
Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884.

"O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, Caragiale ilustrand dorinta de parvenire a

burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in
campanie electorate, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei -Catavencu si grupul de "intelectuali independent" -
si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu,
personaje ridicole puse in situatii comice, cu scopul de a satiriza moravurile sociale si politice ale vremii.

Agamemnon Dandanache, "mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat Catavencu", este candidatul trimis de
la centru pentru a fi ales deputat in judetul X si intruchipeaza tipul demagogului. Structura morala reiese, in mod
indirect, prin comicul de caracter realizat din atitudinea, faptele si vorbele lui Dandanache, iar in mod direct din
didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind conturat prin intreaga varietate a comicului.

Dandanache apare in piesa abia in ultimul act si se contureaza prin acumularea tuturor defectelor personajelor de pana
atunci. Trasaturile dominante sunt caricaturale, dar comice, ramolismentul si degradarea fiind evidente inca de la
sosirea "cu birza tinti postii hodoronc-tronc, zdronca-zdronca [...] si clopotei... imi tiuie urechile". Personajul este ridicol,
principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului de caracter, care defineste contradictia
dintre esenta si aparenta. Agamita vrea sa dea impresia unui politician abil, convins ca solutia santajului este inteligenta
si se mandreste cu faptul ca i-a venit in gand aceasta idee ("Aminteri daca nu-mi dedea in gand asta, nu m-aledzeam")
insa, in esenta, personajul este o canalie senila, decrepit si peltic, de o josnicie fara seaman.
Printr-un comic de situatie magistral construit, Caragiale creeaza un personaj grotesc: santajul exercitat de
Catavencu pare nevinovat in comparatie cu gestul abject al lui Dandanache, de a nu inapoia scrisoarea de amor.

El fusese respins de comitetul central pentru orice fel de candidatura, deoarece, spune el indignat, se considera ca nu
este "marcant". Intr-o seara, cineva, "persoana insemnata... da' becher" (becher - celibatar, necasatorit - n.n.), jucase
carti acasa la Dandanache si isi uitase paltonul. Cautandu-l in buzunare, el gasise o scrisorica de amor adresata
becherului din partea sotiei unui politician influent ("catre becherul meu, de la nevasta unui prietin, - nu spui tine...
persoana insemnata"). Dandanache il santajase pe "becher" cu scrisoarea gasita, amenintandu-l ca daca nu-i asigura
alegerea in Camera Deputatilor, o s-o publice in ziarul de scandal "Razboiul". Cu toate ca "becherul" ii asigurase postul
de deputat, Dandanache nu-i inapoiaza scrisoarea, ci o pastreaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata... La un caz iar... pac!
la "Rasboiul". Caracterizarea directa facuta de Tipatescu evidentiaza ticalosia lui Dandanache, prefectul gandindu-se ca
ar trebui sa-i ceara iertare lui Catavencu, deoarece Agamita este un santajist mult mai perfid, pastrand scrisoarea de
amor, si un politician mult mai abject, fiind foarte mandru pentru ideea care o avusese pentru a fi ales.

Dandanache, inconstient de josnicia gestului sau, repeta mereu intamplarea: "Cand i-am pus pitorul in prag - ori coledzi,
ori «Razboiul», ma-nteledzi - tranc! depesa aiti...". ,Daca Nae Catavencu exercitase santajul cu discretie, Dandanache
este mandru de ideea care-i venise: "Asa e, puicusorule, c-am intors-o cu politica? Aud? te era de facut? Aminteri daca
nu-mi dedea in gand asta, nu m-aledzeam... si nu merdzea deloc, neicusorule".

Singurul argument pe care-l aduce in sprijinul meritelor sale politice este ridicol: "familia mea de la patuzsopt ...si eu in
toate Camerele, cu toate partidele, ca rumanul impartial... si sa raman fara coledzi!". Prost, demagog, peltic, amnezic si
senil, incurca mereu pe prefect cu Trahanache, spunandu-i lui Tipatescu: "Eu la masa o sa stau ori langa d-ta, ori langa
consoarta d-tale...", spre disperarea Zoei, care-l caracterizeaza direct: "A! Idiot!". Povesteste mereu "istoria cu
scrisoarea", desi Zoe il rugase sa nu o faca publica, pentru ca ar face impresie proasta alegatorilor. Spiritul sau
machiavelic, miselia sunt relevate printr-o replica ce contureaza magistral personajul, dramaturgul scriind in paranteza
"(aparte)", sugerand astfel imbecilitatea lui: "E slab de tot prefectul, ii spui de doua ori o istorie si tot nu pritepe",
referindu-se, bineinteles, la Trahanache.

Personajul este grotesc, ingrosat, trasaturile fiind amplificate cu ostentatie. Dupa "inchiderea urnelor", la festivitatea
inchinata candidatului si condusa de Catavencu,-Dandanache, indemnat de Zoe si Tipatescu sa rosteasca discursul
politic prin care sa se adreseze alegatorilor, este incapabil sa rosteasca ceva inteligibil, fluent sau logic, uitand chiar
motivul pentru care se afla aici si pentru care luptase -"si da-i si lupta, si lupta si da-i"- cu atata sarg. Comicul de limbaj
este ilustrat prin anacolut: "In sanatatea alegatorilor... care au probat patriotism si mi-au acordat (nu nemereste)...
asta...cum sa zic, de!...zi-i pe nume, de!...a! sufradzele lor; eu care, familia mea, de la patuzsopt in Camera, si eu ca
rumanul impartial, care va sa zica...cum am zitc.in sfarsit sa traiasca!". Magistral construit, discursul lui Dandanache
este, poate, cea mai convingatoare si sugestiva ilustrare a incompetentei si demagogiei oamenilor politici, din toate
comediile lui Caragiale.

"Agamita Dandanache e mai mult un balbait si un marginit mintal, simbol trist al necesitatilor electorale si lamentabii
exponent de clasa" (G.Calinescu).

Comicul de nume este un mijloc de caracterizare indirecta si consta in alaturarea absurda a numelui viteazului
razboinic grec, conducator de osti si strateg abil - Agamemnon - cu Dandanache, care sugereaza incurcatura, dandana,
belea.

Caracterizarea lui Dandanache se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile lui, precum si direct de
catre celelalte personaje. Pe langa dialog si monolog, o modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in
didascalii (parantezele autorului), ca indicatii scenice, prin care autorul isi "misca" personajele, le da viata. Didascaliile
sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. Dandanache este foarte precis caracterizat prin didascalii:
"(vorbeste peltic si sssait) ", "(aducandu-si in sfarsit aminte) ", "(Dandanache face gestul cu clopoteii) ".

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare
a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata
gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe
ticalosi mai mult ca rasul".

2. Cetateanul Turmentat
- personaj de comedie -
- personaj comic-
- tipul cetateanului -

Cetateanul turmentat, reprezentantul omului simplu, al alegatorului care nu are ambitii, este mereu ametit si confuz
pentru ca tot ceea ce se intampla in zona politicului este neclar si incoerent. El gaseste scrisoarea de amor pe care o
pierduse Zoe Trahanache si, pentru ca fusese postas, intentia lui este de a duce scrisoarea "andrisantului", dar nu este
nici el un cetatean tocmai cinstit, pentru ca mai intai o citeste sub felinar.

Comicul de caracter compune structura morala, care reiese, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele
cetateanului, iar in mod direct din didascalii sau din relatia cu celelalte personaje. Ca "apropitar" (proprietar de bunuri,
cu drept de vot - n.n.), adica platitor de impozite, cetateanul are drept de vot si este mandru ca-l cunoaste "conul
Zaharia de la 11 fevruarie". Aluzia personajuiui se refera la faptui ca la 11 februarie 1866 a avut loc inlaturarea
domnitorului Alexandru Ioan Cuza printr-o lovitura de stat, iar el fusese atunci de aceeasi parte a baricadei cu
Trahanache, de aceea se simte foarte apropiat de acesta.

Cetateanul este vicios, fiind mereu beat si asteapta sa" fie dirijat, pentru ca el nu are nicio opinie, "apoi, daca-i pe pofta,
eu nu poftesc pe nimeni". Atunci cand insista sa i se raspunda la intrebarea: "eu cu cine votez?", prefectul, dezgustat de
mirosul de alcool al cetateanului, ii raspunde, sarcastic, sa-i dea votul "lui onorabilul d. Catavencu... Pentru asa alegator,
mai bun ales nici ca se putea...". Reactia cetateanului este de data aceasta sovaitoare: "Nu e vorba, tinem la d.Nae
Catavencu... e din Sotietate... dar vorba e, eu alegator... eu... (sughite) apropitar, eu pentru cine votez?". Retinerea
evidenta a cetateanului de a-l vota pe Catavencu este motivata de faptui ca avocatul este fondatorul "Societatii
Enciclopedice Cooperative «Aurora Economica Romana» si liderul partidului de opozitie din care fac parte institutorii
Ionescu si Popescu, "dascalimea", adica cetateni care traiesc din salarii, care nu sunt "apropitari" si nici nu au merite
istorice, ca Trahanache, care se implicase in evenimente importante ca cel cu abdicarea lui Cuza.

Abureala Cetateanului este sugestiva nu pentru ca este bautor, ci pentru ca toata viata politica a vremii il ameţeşte pe
omul de rand, care se si simte agresat de aceasta, "nu ma-mpinge, c-ametesc", "nu ma zgudui!".

Este o fire lenesa, comoda, gasindu-si scuze superficiale, "da-i cu bere, da-i cu vin, da-i cu vin, da-i cu bere", pentru a se
disculpa de pierderea scrisorii. Replica cea mai sugestiva pentru caracterul sau labil si pentru lipsa de opinie a devenit
memorabila: "Eu cu cine votez?", iar pentru ca Zoe il lamureste, voteaza disciplinat cu cine i s-a indicat, apoi bea "in
sanatatea coanii Joitichii ca e dama buna!". Cetateanul turmentat este cel care creeaza un comic de situatie remarcabil,
prin gasirea, pierderea si inapoierea scrisorii de amor, cel care provoaca intriga actiunii, dar si cel care aplaneaza
conflictul in finalul piesei. El apare in momentele cele mai nepotrivite, enerveaza pe toata lumea cu prezenta lui, este
dispretuit tocmai de clasa politica, desi este reprezentantul electoratului care urma sa se prezinte la vot pentru a-si
desemna alesul in Camera Deputatilor.
Cetateanul turmentat nu are nume, el este alegatorul anonim, bulversat de campania electorala confuza pentru omul
de rand, care simte nevoia sa fie indrumat de catre cineva, crede el, priceput la politica, de aceea intrebarea "Eu pentru
cine votez?" devine obsedanta si a facut cariera pana in zilele noastre.

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare
a gandirii, riscul cel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata
gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe
ticalosi mai mult ca rasul".

3. Ghita Pristanda
- personaj de comedie -
- personaj raisonneur (reflector) -
- personaj comic -
- tipul functionarului servil -.

Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate
momentele cheie ale actiunii.

Comicul de caracter se compune, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele politaiului, iar in mod direct
din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.

Pristanda este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care definite
contradictia dintre esenta si aparenta. Politaiul orasului vrea sa para o autoritate oficiala, cu o profesie dificila in
societate ("n-are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de scuiare, ca tot crestinul..."), dar, in esenta, atributiile
sale se resting la indeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una dintre preocuparile sale nu se consacra
interesului public.

"Scrofulos la datorie", este constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta "misiei", ci mai ales dintr-o etica
sustinuta de interesul personal: "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Functionar servil, incalca legea din
dispozitia superiorilor si-l aresteaza abuziv pe Catavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fanica: "curat
violare de domiciliu, da umflati-l!".

Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate
propriul interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, slugarnic, se pune bine si cu Nae Catavencu in
eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul si-l maguleste fara jena, dupa ce, in prealabil, ii perchezitionase casa
cautand scrisoarea de amor si il arestase abuziv. Umil si lingusitor, profita de ocazie si se gudura pe langa Catavencu:
"eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdeauna; ca sa nu va uitati la mine.. .adica pentru misie. ..altele am eu in
sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeratie dupa buget, mica...".

Se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca
satulul nu crede la al flamand...". Comicul de situatie este ilustrativ in scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa
le cumpere pentru a pavoaza orasul in cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru
patruzeci si patru de steaguri, insa el cumparase numai "vreo paispce... cinspce". Ca sa se disculpe de aluzia lui
Tipatescu despre cum "a tras frumusel condeiul", Pristanda numara steagurile arborate de cate doua ori si aduna gresit,
numai ca sa-i iasa la socoteala "patruzeci si patru, in cap...": "Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru,
doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci".

Incultura, lipsa de instructie sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele -"bampir",
"famelie", "catrindala", "scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale ("curat") care frizeaza prostia. De exemplu,
alaturarea cuvantului "curat" altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil si ridicol: "curat misel",
"curat murdar", "curat condei", "curat ca un caine", "curat violare de domiciliu", "curat constitutional".

Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter -servil si umil
fata de sefi, lipsit de personalitate-, deoarece pristandaua este un joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza
dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.

Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, in
conturarea trasaturilor remarcandu-se comicul de situatie, de caracter , de limbaj si de nume. Dialogul si monologul
constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa
fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg.

Prin didascalii (parantezele autorului privind starile personajului) si indicatii scenice (sugestii regizorale), care sunt
adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, autorul isi "misca" personajele, le da viata. La Pristanda, de exemplu,
dramaturgul mentioneaza "(naiv)", "(schimband deodata tonul, umilit si naiv)", de unde reies principalele trasaturi ale
personajului, prosatia si servilismul.

In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera
exprimare a gandirii, riscul eel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul:
"Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu
arde pe ticalosi mai mult ca rasul".

4. Nae Catavencu
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- demagogul si parvenitul (arivistul) -

Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul
demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de frazeologie patriotarda (fals patriotism -
n.n.) manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu emfaza. Catavencu este fondator si presedinte al
Societatii Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei prescurtare - A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de
societate fantoma, prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita
falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care Catavencu isi Tnsusise fraudulos 5000 de lei din fondurile
societatii: "Girurile astea doua cu care onorabilul d.Catavencu a ridicat cinci mii de lei de la Sotietate, sunt tot pentru
enteresul tarii?".

Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele acestui
politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin
intreaga varietate a comicului.

Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste
contradictia dintre esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice, Catavencu vrea sapara un
cetatean onorabil, dator sa informeze opinia publica despre moravurile amoroase ale prefectului, dar in esenia este un
santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta in dorinta de parvenire, aceea de a obtine postul de deputat ("Vreau...
mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!").

Sef al partidului de opozitie, Nae Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta political. El ajunge in posesia
scrisorii de amor pierdute de Zoe prin inselaciune si viclenie: il surprinde pe Cetateanul turmentat citind o scrisoare si,
recunoscand scrisul prefectului, Catavencu il invita "la o tuica", il imbata si-i fura documentul. In ambitia sa nemarginita
de a parveni, de a ocupa un loc in Parlament, Catavencu nu se sfieste sa cerseasca postul de deputat in schimbul
scrisorii, recurgand la santaj: "vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de
gogomani unde sunt eel dintai ... intre fruntasii politici [... ] Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!".
Comicul de limbaj ii ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii" politici din fruntea judetului.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul scuza mijloacele", pusa insa, din pricina
inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", pe care-l confunda cu Niccolo Machiavelli, acesta fiind, de altfel, celebru
pentru acest principiu al succesului in parvenitism. Catavencu este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in
posesia scrisorii, arma santajului ("Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!"), dar devine umil, slugarnic si
lingusitor atunci cand pierde scrisoarea: "In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului
nostru!".

Prin comicul de situatie reies, in mod indirect, si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de demnitate si de
coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul,
intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe.

Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu -"nu bratul care loveste, vointa care ordona e de
vina"-, iar atunci cand ea imbraca forme patriotarde, personajul este de un ridicol desavarsit: "Nu voi, stimabile, sa stiu
de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania...".

Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza personajul semidoct, dar
infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi
construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l
ineaca, dramaturgul evidentiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: "Tertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca
emotiunea ma apuca asa de tare... suindu-ma la aceasta tribuna... pentru a va spune si eu... (plansul il ineaca mai
tare.)... Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale... in aceste momente solemne... (de abia se mai stapaneste) ma
gandesc... la tarisoara mea... (plansul l-a biruit de tot) la Romania... (plange)... la fericirea ei!... la progresul ei!... la
viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitoare)". Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din nonsensul afirmatiilor
- "Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "Societatea noastra, dar, noi, ce
aclamam noi? Aclamam munca, travaliul care nu se face deloc in tara noastra". Aceeasi lipsa elementara de cultura
rezulta si din confuzii semantice, Catavencu numindu-i "capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizandu-se
"liber-schimbist", cuvant care defineste pe cel care promoveaza libertatea comertului, neamestecul statului in treburile
intreprinzatorului capitalist si nicidecum sensul de flexibil in conceptii.

Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui Catavencu, intrucat cata
inseamna persoana rautacioasa, cicaiitoare, iar cuvantul cataveica numeste o haina cu doua fete, de unde reies,
indirect, ipocrizia si demagogia individului.

Asadar, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive,
in conturarea trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie, de caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si
monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului,
caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg. Prin didascalii (parantezele
autorului) si indicatii scenice (sugestii pentru regizor), care sunt adevarate fise de caracterizare directa/indirecta,
dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.

In studiul intitulat "Comediile d-lui Caragiale", Titu Maiorescu apara valoarea artistica a operei si demonstreaza ca
intreaga creatie artistica ilustreaza realitatea politica si sociala a epocii, dand astfel o replica usturatoare inamicilor
scriitorului: "Caci pentru orice om cu mintea sanatoasa este evident ca o comedie nu are nimic a face cu politica de
partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea contemporana cum este, pune in evidenta partea comica asa cum o
gaseste, si, acelasi Caragiale, care astazi isi bate joe de fraza demagogica, si-ar fi batut joe ieri de islic si tombatera si isi
va bate joe maine de fraza reactionara, si, in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil." Criticul sustine
in continuare rolul moralizator al artei, care isi propune sa indrepte tarele si moravurile politice si sociale, iar in cazul lui
Caragiale acestea se corijeaza prin ras.