"Să îmbătrâneșți înseamnă să renunți la lucruri, unul după altul." Yalom Irvin.

Viață înseamnă suferință. Există suferință în fiecare lucru din viață unui om, iar motivul pentru
care acest lucru se întâmplă este pentru că opunem rezistență viețîi.
"Durerea este un fir din țesătură viețîi; a încerca să o elimini nu este doar imposibil, ci și
distructiv: încercarea de a rupe un fir din întreg destramă țesătură. A încerca să eviți durerea
înseamnă a-ți pasă prea mult de durere. Atunci când reușești să fii nepăsător față de durere,
în schimb, devii de neoprit." Mark Manson, Arta Subtilă a Nepăsării.
Când omul nu va mai trage viața spre el și nici nu o va mai împinge, el va fi pur și simplu
prezent. Neingrijorat de durerile vieții.
Nimic nu este mai important în cunoașterea de sine, decât realizarea că nu ești vocea minții
tale, ci cel care o aude.
Tu nu ești gândurile tale, aceaste este o iluzie: gândirea că suntem un ego încapsulat într-un
corp. Dacă tu ești gândurile tale, atunci cum de respiri? Cum îți bați inima? Facem atât de multe
lucruri în același timp, întreagă noastră existența fizică este menținută de ea însăși fără că noi
să ne dăm seama de asta.
Fiecare organ al nostru funcționează fără gândirea noastră, și asta suntem noi de fapt.
Adevăratul tu nu se gândește la ce cred ceilalți, sau la ce implică anumite cuvinte. Adevăratul
tu este relaxat.
Problemele nu sunt niciodată ceea ce ele par să fie. Atunci când avem claritate a minții, putem
realiza că adevărata problemă este că există ceva înauntr-ul nostru care poate avea o
problemă cu orice. Dar oamenilor nu le place să admită asta. Nu ne place să admitem ceva
care ne atacă identiatea, imaginea noastră de sine. Siguranța este inamicul dezvoltării
personale. Cu atât un lucru îți amenință identiatea, cu atât vei fugi de acel lucru, pentru că acel
lucru este adevărat, și tu eviți să faci lucruri pentru a îți păstra imaginea. Ne face inconfortabili.
Mie unul, îmi este foarte dificil să ies din zona meaatânfortabila și să fac ceva, orice. Este așa
de ușor să ne mințim pe noi înșine doar pentru a ne proteja de adevăr. Dar dezoltarea
personală implică expunerea la adevăr, iar fiecare dintre noi ar trebui să se gândească bine cât
adevăr poate să înfrunte.
Când simți că ești într-o lupta cu lumea, șansele sunt că ești într-o lupta cu tine însuți.
Nu câștigi nimic când ești deranjat de evenimentele vieții, nu schimbă lumea în niciun fel, pur
și simplu suferi. Alternativa este să nu lupți cu viața, căci ea devine o lupta doar dacă noi o
facem să fie, în același fel, viața nu este complicată, ci mintea noastră o face să fie. Dacă te
gândești la fiecare lucru în parte, desigur că viața e complicată. Oamenii au capacitatea de a își
scana împrejurimile, de a vedea detalii, de a înțelege. Este o abilitate bună. Dar nu suntem noi.
Oamenii au atribuit minții întreaga lor identitate.
Sunt atât de multe lucruri de spus despre inteligența emoțională(EQ) și întrebuințările ei, încât
este imposibil de zis că a te cunoaște pe tine nu are și o finalitate socială. Modul în care noi
funcționăm pe interior se va reflecta în relațiile noastre cu oamenii din jurul nostru. Și când
spun relații mă refer la orice fel de relații. De familie, de prietenie, romantice, de colegialitate, și
așa mai departe.
IQ și EQ sunt la fel de importante în general. Poți să ai cunoștiinte cognitive și să devii un
inginer de succes, dar nu poți deveni liderul inginerilor fără EQ.
Emoțiile duc mereu spre acțiune, însă noi ne naștem cu ceea ce funcționa mii de generațîi în
urmă. Există un caz al unei familii când o fetiță s-a ascuns într-un dulap al casei că să le facă o
farsă nevinovată părinților ei.
Când aceștia au ajuns acasă, ea a făcut sunete în dulap că să îi atragă pe aceștia spre ea. Când
aceasta l-a auzit pe tatăl ei intrând în cameră, ea a sărit din dulap, ca apoi tatăl ei să
reacționeze și să o împuște. Acesta credea că aveau un hoț în casă, din moment ce ei
stabiliseră că fata ar dormi la prietena ei înainte.
Pe lângă asta, când privim pe cineva, durează mai puțîn decât timpul de care avem nevoie să
clipim pentru a ne face o impresie despre persoana respectivă. Cum putem noi ca oameni să
interacționăm între noi armonios atunci când ne judecăm unii pe ceilalți, și pe noi înșine așa de
ușor? Este foarte simplu. Prima impresie se numește așa pentru că nu este factorul
determinant pentru părerea noastră față de o persoană. Asta înseamnă că noi continuăm să
ne gândim, să analizăm persoanele din jurul nostru. Cu atât un om este mai inteligent din
punct de vedere emoțional, cu atât îi va fi mai ușor să ignore impresia stabilită în mai puțin de
o secundă. Iar acest lucru se poate aplica pentru lucruri mult mai complexe. Cu atât ne
dezvoltăm emoțional mai mult, cu atât putem înțelege de ce cineva este furios, sau de ce
suntem noi furioși, de exemplu. Ce implică cuvintele tale și ale oamenilor din jurul tău?
"Oricine poate deveni furios—e simplu. Dar să te înfurii pe cine trebuie, cât trebuie, când
trebuie, pentru ceea ce trebuie și cum trebuie
—nu este deloc ușor."
-Aristotel, Etica nicomahică.
Furia escaladeaza prin ea însuși. Pentru a o împiedica, trebuie să primim o veste liniștitoare,
sau să facem astfel încât adrenalina să ajungă acolo unde nu mai poate să facă nimic. Este
bine să ne distanțăm atunci când furia apare.
Autoconştientizarea, adică surprinderea propiilor noastre gânduri ne ajută să înțelegem mai
bine motivul furiei noastre. Dacă încercăm să devenim obiectivi și să ne privim gândurile, o să
ne dăm seama că vasta majoritate nu au nici o relevanță.
Momentul în care te vei opri din a îți privi mintea ca pe un salvator, te vei găși în spatele ei,
privind-o.
Relațiile interpersonale depind puternic de relația noastră cu noi înșine. Inteligența emoțională
înseamnă liniște mentală și armonie în societate.
Nu doar relațiile noastre sunt afectate de cunoașterea de sine, dar și succesul nostru.
Succesul va veni natural la noi dacă ne bazăm pe valori interioare sănătoase. Ele sunt valori
care sunt constructive din punct de vedere social și sunt bazate pe realitate. De exemplu
bunătatea sau onestiatea. Valori care pot fi aplicate imediat. Iar fericirea și succesul şi
economic depind mult de relațiile cu ceilalți.
Valorile care generează cele mai mari probleme sunt, de exemplu, a rămâne pozitiv, succesul
material, plăcerea. Motivul pentru care ele sunt valori proaste este simplu. Sunt opuse celor
bune: sunt iraționale, distructive din punct de vedere social și fără impact imediat, sunt
necontrolabile.
În opinia mea, a rămâne pozitiv este invers proporțional cu a te înțelege pe tine cu adevărat; și
ești imposibil. Este în regulă ca lucrurile să nu fie în regulă uneori.
Câteodată, singurul lucru care face diferența dintre o problema dureroasă, și una importantă
este sentimentul alegerii și al responsabilității personale. Propia viață este responsabilitatea
fiecăruia dintre noi. Uneori nu putem controla ce ni se întâmplă, dar putem controla felul în
care reacționăm la aceste evenimente. Acest lucru, totuși, necesită inteligență emoțională și
prin aceasta cunoaștere de sine.

Ceva ce ne amintește de altceva poate însemna pentru noi mai mult decât ce este acel lucru în
actualitate. Atunci când o trăsătură a unui eveniment prezent seamănă cu o amintire din
trecut, care are o încărcătură emoțională, mintea emoțională declanșează același sentiment.
Nucleul amigdalian întărește memoria atunci când există emoții puternice. Cu atât emoția
simțită e mai mare, cu atât amintirea e mai puternică.
Iar acest lucru ne afectează încă de când suntem mici, deoarece creierul emoțional al
bebelușilor este deja dezvoltat complet. Asta face ca traumele din acea perioada să fie
memorii experimentate fără cuvinte, astfel ele devenind mai târziu probleme inexplicabile.

Eu cred că este așa de important ca toți oamenii să fie inteligenți emoționali, încât aș accepta
instaurarea a mai multor programe care să se axeze pe emoții, comunicare, motivație,
empatie, chiar dacă asta ar însemna mai puține programe cognitiv educaționale în școli.
Inteligența emoțională a adus beneficii elevilor, care și-au mărit mediile cu până la 38%.
Incidentele cauzate de comportament neeadecvat au scăzut cu 28%, suspendările cu 44%,
alte sancțiuni cu 27%, iar rata prezenței elevilor a crescut cu 63%.
Aceste procente au fost stabilite în urma unui studiu condus de Roger Weissberg, care
conduce Comitetul pentru Educație Academică, Socială și Emoțională din cadrul University of
Illinois din Chicago—organizația care a deschis drumul pentru introducerea educației sociale și
emoționale în școlile din întreaga lume.

Un alt lucru care este influențat de cunoașterea de sine, care influențează în mod direct
oamenii din jurul nostru în multe cazuri este luarea deciziilor.
Există trei componente care compun formula luării deciziilor. Raționalitatea, emoția și
ego-ul/identitatea.
Când oamenii întâmpină probleme în a lua o decizie, ceea ce fac ei este să se gândească
rațional foarte mult, însă acest lucru nu este suficient.
"Știu ce trebuie să fac, dar nu o pot face."
Acest lucru înseamnă că problema nu este în partea rațională a deciziei, ci în celalalte părți.
Să spunem că un student nu poate să studieze la un obiect. Problema nu este una rațională,
studentul știe ce are de făcut: să studieze.
De ce sunt emoțiile așa de greu de înțeles pentru atât de mulți oameni?
Mulți oameni sunt alexitimici, sunt incapabili de aș înțelege propiile stări și emoții interioare, și
pe ale celor din jurul lor.
Mulți oameni spun că ei sunt "în control" când sunt întrebați despre emotiie lor. Ei spun că nu
plâng la filme, că în situația unei înmormântări, ar fi triști, dar nu ar plânge ca alți oameni. Însă
acest lucru nu este "control", ci inhibarea emoției.
Problema cu inhibarea emoțiilor este că acest lucru rezultă în inhibarea TUTUROR emoțiilor.
Este ca și cum ai privi televizorul fără sonor; nu contează la ce "canal" te uiți, nu vei înțelege
decât o fracțiune din ce se întâmplă emoțional cu alte persoane.
Considerând cele spuse, următoarea întrebare ar fi de ce ne inhibăm emoțiile?
În primul rând, este un mecanism de protejare a noastră, suprimarea emoțiilor este un proces
adaptiv.
Am experimentat fenomenul de "bully", sau am fost abuzați, poate părinții vorbeau de
potențialul nostru când eram mici, și asta ne-a făcut să simțim frica eșecului, a posibilității că
nu putem ajunge la idealurile părinților.
Sunt multe motive pentru care un om poate să ajungă în situația suprimării propiilor emoții.
Când suprimăm, emoția dispare, este o soluție ușoară.
Un al doilea motiv pentru acest lucru este unul de natură culturală. De exemplu, băieții sunt
învățați efectiv să își suprime majoritatea emoțiilor. Când un băiat trece prin ceva, nu o să le
spună prietenilor lui băieți "mă simt vulnerabil". În schimb, o să folosească expresii fizice.
Totuși, o emoție care nu este suprimată așa de des de aceeași băieți care sunt învățați să facă
asta este furia. Restul emoțiilor cum ar fi frica, tristețea, rușinea, sentimentele de regret, de
neputință, și așa mai departe sunt toate sub semnul întrebării.
Întreb persoane ce simt, iar ele îmi răspund "sincer, nu știu", sau "ca și cum nu mai voiam să fiu
acolo" (în situația în care persoana simte rușine, fiind incapabilă să numească emoția pe care o
simțea, dar descriind acțiunea pe care ar fi dorit să o facă).
De multe ori, oamenii își exprimă emoțiile prin simptomele lor fizice, deoarece corpurile
noastre funcționează într-un mod psihosomatic. Simptomele fizice au un echivalent emoțional,
de exemplu transpirația palmelor, tremurăturile, bătaia inimii mai rapidă. Oamenii folosesc
expresii de genul "gol în stomac" pentru a exprima cum se simt.
Un alt exemplu al modului în care corpul nostru funcționează este atunci când suntem răciți,
mental ne simțim "rău", mai puțim interesați de diverse lucruri, mai irascibili, și așa mai
departe.

Soluția inhibării emoțiilor se află în indiciile fizice pe care corpul nostru ni le oferă, iar primul
pas spre înțelegerea de sine este a recunoaște că simțim "ceva". O emoție.
Există mulți termeni foarte des folosiți de oameni care și-au pierdut într-un fel adevăratul sens:
"stresat", "frustrat", "copleșit", și din păcâte în zilele noastre și "anxios".
Ne descurcăm la empatia cognitivă mult mai ușor decât la cea emoțională. "Ce ar face cineva
în situația mea?" sau "Ce ar simți cineva în această situație?" sunt întrebări utile pentru a ne
înțelege emoțiile în cazul în care nu o putem face.
Chiar și ceva simplu ca verificarea unei liste a emoțiilor poate ajuta un om alexitimic să
înțeleagă ce ar putea să simtă împreună cu celalalte tehnici menționate.
În momentul în care înțelegem ce simțim, modul în care ne rezolvăm problemele emoționale
este prin a le procesa.
Conștientizarea precede controlul. Când nu știm cum să controlăm ceva, mintea noastră se
duce la soluția opririi complete al acelui lucru.
Raționalitate minus emoție plus sau minus ego rezultă acțiune.
Este incredibil de ușor să luăm decizii atunci când raționalitatea și emoțiile noastre se aliniază.
Este o metodă cu mult mai multă acuratețe decât puterea voinței, când vine vorba de luarea
deciziilor. Voința este o soluție fără acuratețe.
Diagnosticul precede tratamentul. Nu poți rezolva o problema pe care nu o înțelegi sau nu o
poți localiza. Dacă te duci la mecanic, acesta poate să îți repare maşina ușor în momentul în
care știi ce probleme există. Poți rezolva o problema emoțională dacă ești conștient care este.
Conștientizarea contează 25% până la 40% în luarea unei decizii. Mulți psihologi cred că acest
procent poate să ajungă la 100% cu antrenament.
Alte căi de procesare a emoțiilor sunt a lucra asupra corpului și a minții.
Studiile arată că yoga este foarte benefic pentru anxietate, depresie și chiar și pentru
procesarea traumelor în unele cazuri.
Atunci când ne relaxăm corpul de simptomele sale emoționale, automat și mintea noastră va fi
mai calmă, ele fiind conectate, așa cum am menționat anterior.
De exemplu, dacă simțim "un gol în stomac", un exericiu meditativ simplu este să inspirăm
adânc în acel loc, și apoi să expriam. Respirăm "înspre" emoție în acest fel.
Terapia, meditația, grupurile de sprijin, dar chiar și conversațiile cu prietenii și scrisul într-un
jurnal sunt căi bune de lucrare a minții.

Eu cred că oamenii sunt foarte ușor răniți, indiferent de gradul de emoție pe care aceștia îl
prezintă. Suntem vulnerabili, și am fost vulnerabili încă de pe vremea când ne-am născut, iar
creierele noastre nu puteau să proceseze ce se întâmplă la nivel emoțional.
Cunoașterea de sine aduce prin ea cunoașterea celor din jurul nostru.
De multe ori mă uit afară pe geam, iar privind oamenii mergând pe stradă, nu pot decât să îmi
imaginez câte lucruri și-au lăsat urmă pe mintea acelor persoane pe care le văd. Fiecare dintre
noi avem o experiență unicata a vieții.
Aș vrea să închei acest eseu printr-un citat din Micul Prinț, de Antoine Saint-Exupéry.
"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă-n miezul lucrurilor."