Romanul psihologic „Ultima noapte de dragoste, intaia

noapte de razboi” de Camil Petrescu a fost publicat in 1930,

fiind un roman modern de analiza psihologica, si il defineste
pe autor.
Ca specie, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi” este roman psihologic prin tema,
conflictul interior, personajul principal, intelectualul lucid.
Romanul este modern prin tehnicile narative, fluxul
memoriei, insertia unor pagini din jurnalul de campanie al
autorului in paginile textului romanesc.
Romanul este specia genului epic, in proza, de mare
intindere, cu o actiune complexa care se desfasoara pe mai
multe planuri narative, cu personaje numeroase care sunt
bine individualizate.
Temele romanului sunt indicate prin titlu si se refera la
cele doua experiente fundamentale traite ale lui Stefan
Gheorghediu: dragostea si razboiul.
O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de
la popotă ce conturează noul tip de personaj și reprezintă
stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută despre
o știre conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă
a fost achitat. Ofițerii emit păreri diferite, iar Ștefan
Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment prielnic
să ceară permisie. Refuzat, îi jignește pe superiori și astfel
își demască inadaptarea, dar și suferința interioară
determinată de o dramă a geloziei. Gheorghidiu crede că "cei
ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt".
A două scenă ilustrativa pentru tema este scena
plecarii la Odobești într-un grup mare, dar drumul și cele
trei zile petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită
suferință. Ștefan analizează cu luciditate fiecare gest al
Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta
atenția pe care soția sa o acordă celuilalt. Întorși la
București, ei se despart o vreme, apoi se împacă, iar
personajul pleacă pe front voluntar, dezamăgit de atitudinea
soției. El afirmă "n-am fost niciodată gelos, deși am suferit
din cauza iubirii" și trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și
una a cunoașterii, acceptând cu durere faptul că nu există
iubire absolută. În final cei doi se despart definitiv, nu
pentru că are dovada trădării, ci pentru că nu o mai iubește.
Structura textului se marcheaza prin cele doua parti,
care contin 13 capitole, cu titluri sugestive. „Cartea intaia”
este povestea iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, iar
„Cartea a doua” urmareste experianta razboiului.
Perspectiva narativa este subiectiva, cu un narator
personaj ce relateaza la persoana I, sub forma unei
confesiuni. Relatarea realizata astfel confera autenticitate
si caracter subiectiv textului.
Incipitul romanului fixeaza reperele spatio-temporale: „In
primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat (…) la
fortificarea vaii Prahovei.”
Finalul este deschis prin faptul ca Gheorghidiu este obosit
sa mai caute raspuns in privinta infidelitatii sotiei,
ambiguitatea fiind o caracteristica a romanului modern. In
plus, viitorul sau este incert deoarece razboiul nu se
terminase, iar el era acasa intr-o permisie.
Conflictul interior se produce in constiinta lui Stefan
Gheorghidiu, care traieste sentimente contradictorii fata de
Ela, din cauza geloziei pe care comprtamentul acestia i-o
alimenta. Conflictul interior este generat de diferenta care
este intre aspiratiile lui Gheorghidiu si aspiratii lumii
inconjuratoare. Admiratia Elei fata de lumea mondena si
superficiala pe care Gheorghidiu o dispretuieste constituie
un motiv important al destramarii cuplului.
Conflictul exterior evidentiaza relatia personajului cu
societatea, refuzului lui de a intra in competitie cu o lume
ale carei valori nu corespund idealurilor sale. Neacceptand
compromisul adaptarii la normele comune ale unei lumi
mediocre, protagonistul poate fi plasat in categoria
inadaptabilului superior.
Constructia subiectului se realizeaza pe doua planuri
temporale: timpul povestirii, in care naratorul se afla pe
front si timpul povestit al intamplarilor rememorate prin
fluxul memoriei efective prin tehnica proustiana.
In primul capitol „La piatra craiului in munte” plaseaza
personajul in timpul prezent al frontului, cand se afla pe
Valea Prahovei, ca tanar sublocotenent, cu un regiment de
infanterie, in asteptarea unui ordin de lupta. Gheorghidiu
asista la popota ofiterilor, la o discutie despre dragoste si
fidelitate, pornind de la un fapt aflat din presa: un barbat
care si-a ucis soatia infidela a fost achitat la tribunal.
Aceasta discutie declanseaza memoria protagonistului,
trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de
casnicie cu Ela.
Capitolul „Diagonalele unui testament” constituie
retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela.
Student la filozofie, cu un statut intelectual superior, dar
modest din punct de vedere material, Gheorghidiu starneste
adminratia unei colege, studenta la Litere, orfana crescuta
de o matusa. Cei doi se casatoresc din dragoste si o vreme
traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii
este tulburat in urma primirii unei mosteniri de la unchiul
bogat al barbatului, Tache. Ela se simte atrasa de viata
mondena la care are acces odata cu noul statul social al
familiei.
Prin constructia personajului Stefan Gheorghidiu, autorul
a impus un tip nou de personaj in literatura romana,
intelectualul lucid, analitic, inadaptabilul superior. Filosof, el
are impresia ca se poate izola de lumea exterioara, dar, in
realitatea evenimentele exterioare sunt filtrate prin
constiinta sa. Astfel, gandurile si sentimentele celorlalte
personaje sunt cunoscute prin prisma cunostiintei sale. In
plus, personajul Ela, este prezentata doar din perspectiva
lui.
Putem spune cu certitudine, ca romanul „Ultima noapte de
dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un
roman psihologic de mare importanta, deoarece prezinta cu
autenticitate conflictele interioare ale protagonistului si ca
este unul din cele mai frumoase romane psihologice ale
literaturii noastre.