Romanul psihologic „Ultima noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi” de Camil Petrescu a fost publicat in 1930,
fiind un roman modern de analiza psihologica, si il defineste pe autor. Ca specie, romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este roman psihologic prin tema, conflictul interior, personajul principal, intelectualul lucid. Romanul este modern prin tehnicile narative, fluxul memoriei, insertia unor pagini din jurnalul de campanie al autorului in paginile textului romanesc. Romanul este specia genului epic, in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa care se desfasoara pe mai multe planuri narative, cu personaje numeroase care sunt bine individualizate. Temele romanului sunt indicate prin titlu si se refera la cele doua experiente fundamentale traite ale lui Stefan Gheorghediu: dragostea si razboiul. O prima scenă ilustrativă pentru tema este discuția de la popotă ce conturează noul tip de personaj și reprezintă stimulul exterior al memoriei involuntare. Se discută despre o știre conform căreia un bărbat care și-a ucis soția infidelă a fost achitat. Ofițerii emit păreri diferite, iar Ștefan Gheorghidiu așteaptă "cu suflet de slugă" un moment prielnic să ceară permisie. Refuzat, îi jignește pe superiori și astfel își demască inadaptarea, dar și suferința interioară determinată de o dramă a geloziei. Gheorghidiu crede că "cei ce se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt". A două scenă ilustrativa pentru tema este scena plecarii la Odobești într-un grup mare, dar drumul și cele trei zile petrecute acolo devin un prilej de nesfârșită suferință. Ștefan analizează cu luciditate fiecare gest al Elei și îi conferă proporții catastrofale neputând suporta atenția pe care soția sa o acordă celuilalt. Întorși la București, ei se despart o vreme, apoi se împacă, iar personajul pleacă pe front voluntar, dezamăgit de atitudinea soției. El afirmă "n-am fost niciodată gelos, deși am suferit din cauza iubirii" și trăiește nu doar o dramă a iubirii, ci și una a cunoașterii, acceptând cu durere faptul că nu există iubire absolută. În final cei doi se despart definitiv, nu pentru că are dovada trădării, ci pentru că nu o mai iubește. Structura textului se marcheaza prin cele doua parti, care contin 13 capitole, cu titluri sugestive. „Cartea intaia” este povestea iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, iar „Cartea a doua” urmareste experianta razboiului. Perspectiva narativa este subiectiva, cu un narator personaj ce relateaza la persoana I, sub forma unei confesiuni. Relatarea realizata astfel confera autenticitate si caracter subiectiv textului. Incipitul romanului fixeaza reperele spatio-temporale: „In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat (…) la fortificarea vaii Prahovei.” Finalul este deschis prin faptul ca Gheorghidiu este obosit sa mai caute raspuns in privinta infidelitatii sotiei, ambiguitatea fiind o caracteristica a romanului modern. In plus, viitorul sau este incert deoarece razboiul nu se terminase, iar el era acasa intr-o permisie. Conflictul interior se produce in constiinta lui Stefan Gheorghidiu, care traieste sentimente contradictorii fata de Ela, din cauza geloziei pe care comprtamentul acestia i-o alimenta. Conflictul interior este generat de diferenta care este intre aspiratiile lui Gheorghidiu si aspiratii lumii inconjuratoare. Admiratia Elei fata de lumea mondena si superficiala pe care Gheorghidiu o dispretuieste constituie un motiv important al destramarii cuplului. Conflictul exterior evidentiaza relatia personajului cu societatea, refuzului lui de a intra in competitie cu o lume ale carei valori nu corespund idealurilor sale. Neacceptand compromisul adaptarii la normele comune ale unei lumi mediocre, protagonistul poate fi plasat in categoria inadaptabilului superior. Constructia subiectului se realizeaza pe doua planuri temporale: timpul povestirii, in care naratorul se afla pe front si timpul povestit al intamplarilor rememorate prin fluxul memoriei efective prin tehnica proustiana. In primul capitol „La piatra craiului in munte” plaseaza personajul in timpul prezent al frontului, cand se afla pe Valea Prahovei, ca tanar sublocotenent, cu un regiment de infanterie, in asteptarea unui ordin de lupta. Gheorghidiu asista la popota ofiterilor, la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt aflat din presa: un barbat care si-a ucis soatia infidela a fost achitat la tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Capitolul „Diagonalele unui testament” constituie retrospectiva iubirii dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Student la filozofie, cu un statut intelectual superior, dar modest din punct de vedere material, Gheorghidiu starneste adminratia unei colege, studenta la Litere, orfana crescuta de o matusa. Cei doi se casatoresc din dragoste si o vreme traiesc modest, dar sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii este tulburat in urma primirii unei mosteniri de la unchiul bogat al barbatului, Tache. Ela se simte atrasa de viata mondena la care are acces odata cu noul statul social al familiei. Prin constructia personajului Stefan Gheorghidiu, autorul a impus un tip nou de personaj in literatura romana, intelectualul lucid, analitic, inadaptabilul superior. Filosof, el are impresia ca se poate izola de lumea exterioara, dar, in realitatea evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Astfel, gandurile si sentimentele celorlalte personaje sunt cunoscute prin prisma cunostiintei sale. In plus, personajul Ela, este prezentata doar din perspectiva lui. Putem spune cu certitudine, ca romanul „Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” de Camil Petrescu este un roman psihologic de mare importanta, deoarece prezinta cu autenticitate conflictele interioare ale protagonistului si ca este unul din cele mai frumoase romane psihologice ale literaturii noastre.