Cântecul Nibelungilor

(Das Nibelungenlied)

Cântecul Nibelungilor (Das Nibelungenlied) este cea mai importanța epopee eroica
a literaturii germane. Aceasta a fost scrisa în jurul anului 1204 în germana medie
(Mittelhochdeutsch) de un poet anonim și are aproximativ 2378 de catrene. Autorul
epopeei a prelucrat legende ce se regasesc într-o forma mai arhaica în Edda și Saga.
Locul în care probabil a fost intocmita lucrarea este resedinta episcopului din Passau ,
în Bavaria inferioara.

A fost scris într-un moment de literatura germana medievala, când accentul era pus
pe virtuțile „curtene” precum cumpatarea și rafinamentul gustului și a
comportamentului. Cu demonstratiile sale de emoție violența și cu accentul pe
răzbunare și onoare , prin contrast privește înapoi la o perioada anterioara și poarta
amprenta unei alte origini, și anume literatura eroica a popoarelor teutonice la
momentul marilor migratii.
Exista trei manuscrise pastrate din secolul al XII-lea, primul în Munich, al doilea în
St.Gall, iar al treilea în Donaueschingen. Criticii moderni considera manunscrisul din
St. Gall ca fiind cel mai de încredere.
Cel mai vechi nume al poemului este”Der Nibelunge Not” , insemnand „Necazul
Nibelungilor” , și a fost creat din ultimul vers al poemului. Pe unul dintre
manunscrise din secolul al XIV-lea apare inscriptia „Cartea Kremhildei”.

Titlul poemului se referea initial la niște pitici rai care au avut o comoara de aur
magică dar blestemata. Piticii cunoscuți sub numele de „nibelungi” trăiau în
Nibelheim, un ținut subteran intunecos. Multe povești despre comoara lor apar în
mitologia nordica și germanica. ‘Cântecul Nibelungilor” combina un numar din
aceste mituri cu basmele conducatorilor legendari, printi,printese și eroi. Unele dintre
aceste mituri s-au bazat pe evenimente dintr-o perioada timpurie. În timp oamenii
care posedeau aur erau deasemenea identificați precum „nibelungi”.

Povestea este compusa din doua părți: iubirea dintre Siegfried și Kriemhilda, pe de o
parte, și răzbunarea morții viteazului de către văduva sa, pe de altă parte. Și dacă prima parte a luat
ființă din sensibilitatea populară a spiritului nordic medieval, a doua parte are la origine un fapt
istoric concret: înfrângerea burgunzilor conduși de regele Gundahar de către căpetenia hunilor,
Atila, în anul 437. Totodată, Cronica Nibelungilor este un important izvor scris care atestă prezența
românilor (menționați desigur sub exonimul de vlahi/valahi) la nord de Dunăre, pe teritoriul fostei
Dacii, înaintea venirii hunilor și apoi a ungurilor, prin faptul că la nunta regelui hun Attila cu
prințesa germană Grimhilda este invitat și ducele român Ramunc „din Țara Valahilor”
(Wallachenland), care sosește alături de 700 de însoțitori români.
 ”Cântecul Nibelungilor" prezintă istoria vieţii lui Kriemhild, o prinţesă burgundă. Mama ei
trăieşte, dar tatăl ei, Dankrat, a murit, astfel că ea este tutelată de fraţii săi Gunther,Gernot şi
Giselher. Un personaj important la curte este Hagen von Tronje, un vasal al regilor burgunzi.
Siegfried, fiul regelui Siegmund şi al reginei Sieglinde, care domneau în Xanten, aude de
frumuseţea prinţesei burgunde şi pleacă la Worms hotărât să o ia de soţie. Pentru a-şi atinge scopul,
el luptă împotriva danezilor şi saxonilor, care au declarat război burgunzilor, şi se oferă să îl ajute pe
Gunther să o cucerească pe Brünhilda, regina-fecioară a Islandei. Brünhilda avea standarde înalte:
accepta de soț doar pe cel care o putea învinge în trei probe, altminteri ea își ucidea pețitorii
becisnici. Singurul în măsură să facă acest lucru este Siegfried, care se prezintă ca vasal al lui
Gunther. Eroul din Xanten luptă alături de regele burgund, îmbrăcat într-o mantie care îi conferă
invizibilitate şi îi sporeşte puterile.

După cucerirea reginei din Islanda, în Worms are loc o nuntă dublă: Gunther se însoară cu
Brünhilda, iar Siegfried se însoară cu Kriemhilda. Nunta este umbrită însă de lacrimile Brünhildei,
care se simte profund jignită de mezalianța dintre cumnata sa și cel pe care ea îl crede vasalul
regilor burgunzi. Dânsa refuză să îl accepte pe Gunther de bărbat, iar Siegfried participă la a doua
înșelare a Brünhildei, luptându-se cu ea deghizat în regele burgund. După ce aceasta se recunoaște
învinsă și depune armele, Siegfried se retrage discret, dar nu înainte de a-i lua reginei pe furiș inelul
de pe deget și centura, pe care i le dăruiește apoi Kriemhildei.
Siegfried și Kriemhilda pleacă la Xanten. Ea ar fi dorit să îl ia cu sine și pe Hagen, dar dânsul
respinge vehement propunerea. După 10 ani, aceștia sunt poftiți să facă o vizită rubedeniilor din
Worms. În timpul vizitei, are loc o ceartă aprinsă între Brünhilda și Kriemhilda, cauzată de
necunoașterea adevărului de catre niciuna dintre regine. Brünhilda îl numește pe Siegfried vasal, în
timp ce Kriemhilda susține că bărbatul ei este un rege chiar mai mare decât Gunther. Cearta
culminează în clipa când regina din Xanten vrea să intre în dom înaintea reginei din Worms.
Brünhilda spune că nu se cade ca o soție de vasal să intre în biserică înaintea reginei, la care
Kriemhilda o numește pe cumnata sa amantă de vasal. Dânsa este convinsă că Siegfried a fost
primul bărbat din viața Brünhildei și, drept dovadă, arată inelul și centura pe care le adusese cu
dansa.
Siegfried este silit să dea explicații pentru purtarea neobrăzată a nevestei sale. El jură că nu este
vinovat de vorbele ei de ocară și promite să o educe mai bine. Hagen găsește jignirea Kriemhildei
demnă de răzbunare și pune la cale uciderea lui Siegfried, primind pentru asta încuviințarea lui
Gunther. Astfel, Siegfried este ucis cu sulița la o vânătoare, în modul cel mai mișelesc cu putință, de
către Hagen, care aflase prin șiretlic punctul vulnerabil al eroului chiar de la soția lui. În felul
acesta, Hagen șterge rușinea lui Gunther și aduce comoara nibelungilor în stăpânirea burgunzilor.
După codul valorilor populare de atunci, el devine un ucigaș nemernic, dar după codul onoarei
cavalerești a epocii, rămâne un vasal loial suzeranului său.

După 13 ani de doliu și durere, crăiasa burgundă acceptă să îl ia de soț pe Atila, regele hunilor, dar
nu din dragoste, ci sperând că va găsi o cale să răzbune moartea dragului ei Siegfried. La nunta lor,
vin multe căpetenii de oști. Este invitat inclusiv cneazul vlah Ramunc, care sosește alături de prințul
gepid Gibeche și alți 700 de însoțitori.
După alți 13 ani scurși, rugat fiind de soția sa, Atila își invită cumnații să vină în ospeție. Pe
parcursul vizitei, din cauza încordărilor dintre Kriemhilda și Hagen, în Esztergom se iscă o luptă
crâncenă între huni și burgunzi. Nenumărați oameni sunt omorâți de ambele părți, printre care
Gernot și Giselher. În cele din urmă, Gunther și Hagen sunt luați prizonieri.
Kriemhilda cere impetuos restituirea comorii care aparținuse de drept lui Siegfried. În replică,
Hagen spune că va dezvălui unde este ascuns tezaurul nibelungilor numai după moartea suzeranului
sau Gunther. Kriemhilda dă poruncă ca fratele ei să fie ucis. Neintimidat de manevră, Hagen refuză
și în aceste condiții să dea la iveală locul comorii, iar femeia îi retează capul chiar cu Balmung,
sabia lui Siegfried, cu care se încinsese Hagen în semn de supremă sfidare. Hildebrand, maestrul de
arme al lui Dietrich din Bern, o ucide apoi pe Kriemhilda, ca pedeapsă pentru faptul că ea, ca
femeie, a ridicat spada asupra unui mare luptător.